joi, martie 28, 2024

America – Europa, o analiză fără sentimente

Noile pozitionari ale Statelor Unite in Orientul Mijlociu aproape ca invita o privire asupra relatiilor bilaterale ale Europei, reprezentata de Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii, intr-o zona numita de noi, “esticii,” zona Euro-Atlantica. Poate mai mult decat toate administratiile prezidentiale americane, administratia Obama arata ca una care incearca sa repozitioneze SUA intr-o  lume bantuita de crize de tot soiul. Nu stiu daca noile strategii americane sunt de genul “cut loses” sau sunt poate gandite mai profund. Nu vreau sa cred ca sunt simpliste si fara viziune,  sunt insa sigur ca perioada apropiata ne va arata in orice caz directia.

Bineinteles ca relatiile dintre America si Europa nu pot fi un divort cu gesturi ireconciliabile, reprezinta totusi o despartire sa zicem amiabila. Indiferent daca despartirea este un interes American sau European, ea se intampla si va continua sa se petreaca pana in momentul cand ambele parti vor stabili ce fel de relatie poate fi avantajoasa pentru ele. Partajul intre Europa si America a inceput de mult, din cauza unor conjuncturi mai mult sau mai putin independente de vointa partilor. El nu s-a manifestat decat in urma cu doi ani si se va finaliza, cred eu, in acest deceniu. Ambele parti,  Europenii si Americanii, sunt prinse intr-o serie de clisee si conceptii extrem de gresite in ceea ce priveste cum este celalalt cu adevarat si care sunt principiile care guverneaza politicile respectivei parti. Din punct de vedere European, lucrurile sunt si mai complicate pentru ca vom putea gasi mai multe puncte de vedere, de multe ori divergente. Fetele palide de la Bruxelles, ca dl Herman Van Rompuy si dna Catherine Ashton, nu vor avea nici o sansa sa armonizeze o politica externa a Uniunii Europene, deci vorbim de multe vocii  versus una si  una destul de clara.

Cine doreste o mica recapitulare a relatiilor dintre Europa si SUA de la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial o poate gasi aici.  Aceste relatii, in formatul cunoscut noua, adica dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, au avut destul de multe metamorfoze. Am sa incerc sa le mentionez pe cele ale mai apropiate de timpul nostru, sa zicem ultimile 4 decenii:

Anii ’70 – Probabil anii care au adancit cel mai mult fisura intre europeni si americani. Sfarsitul sistemului de la Breton Woods,  printr-o decizie unilaterala, fara consultarea Europenilor. Hotararea  luata in 1971 de Presedintele Nixon a fost (dupa parerea mea) una din cele mai problematice hotarari economice ale Americanilor, hotarare a caror consecinte le vedem si astazi; Neue Ostpolitik, initiata de Cancelarul German Willy Brand, in incercarea de reconciliere si colaborare cu Germania de Est comunista, insotita de descoperirea spionilor comunisti din apropierea lui, reuseste sa-i ingrijoreze profund pe Americani, lucrurile ajungand pana la amenintarea cu mutarea bazelor militare din Germania Federala.

Anii ’80 – Boicotarea Olimpiadei de la Moscova din cauza invaziei sovietice a Afganistanului nu a fost acceptata de o mare parte a opiniei publice europene si de unele state ale Europei; Politica dusa de administratiile americane in Afganistan si in America Latina (Honduras-Nicaragua-Contras). Caderea “Cortinei de Fier” si formarea “noii Europe”.

Anii ’90 – 2010 – Disolutia Uniunii Sovietice, reunificarea Germaniei, razboiul din Yugoslavia si reconfigurarea NATO. Doctrina Bush (Tatal si Fiul) si “razboaiele petrolului”, cu sau fara amenintarile lui Sadam. Administratia Obama, cu doctrina resetarii (Restart), care incerca sa-si indrepte “ochii” spre Rusia, peste capetele unor aliati din estul Europei.

Un lucru este totusi clar. Fara a analiza relatiile economice si militare  de dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, Europenii au benificiat de multe avantaje din aceste relatii si continua pana in zilele noastre (vezi tabela EUA-2).

Asa cum am spus mai sus, daca putem observa si analiza pozitiile americane, ne este aproape imposibil sa le observam cu precizie pe cele europene. Pentru a intelege la ceea ce ma refer,  va rog priviti tabelul EUA-3. In acest tabel vedem perceptiile diferite ale popoarelor Europei referitor la Statele Unite. Mai toate statele Europene se considera “speciale” in relatiile cu America, pana si francezii! Tabelul este originar dintr-o lucrare a ECFR (European Council on Foreign Relations) numita “Towards A Post-American Europe: A Power Audit Of EU-US Relations” si reflecta parerile unor elite din tarile respective.  Sa citesti parerile francezilor sau ale germanilor in acest caz si sa le pozitionezi in fata realitatilor pe care le cunosc despre cum gandesc americanii, in special cei care au ceva de zis, este cel putin hilar.

Nu stiu daca ati auzit de  existenta unei institutii finantata de Consiliul Europei care se numeste “Institute for Security Studies (EUISS)” si  care a produs o capodopera de ignoranta sub titlul “The Obama Moment – European and American perspectives“. Sunt sigur ca cei care i-au ajudecat Premiul “Nobel pentru Pace”, la mai putin de un an de la   alegerea lui, au citit aceasta lucrare. Bineinteles ca Presedintele Obama si-a justificat si sperantele autorilor si cea a juriului de la Oslo, marind contingentele americane din Afganistan cu 21 de mii de soldati americani si creand mari problme de stabilitate strategica in Orientul Mijlociu.

Interesele americane in Europa, ca si in orice alta parte din lume, se reazema pe strategii care au la baza cele patru componente necesare implementarii ei de la FDR si pana la Obama.  Aceste componente folosesc la stratificarea problemelor si folosirea metodologiilor diferite pentru fiecare nivel de probleme/interese. Prima componenta sau principiu strategic l-as numi “IGNORAREA” (Ignore) – daca cineva nu-ti poate fi de folos ignora-l. Exact ceea ce au facut americanii europenilor in relatiile cu China. Al doilea principiu se numeste “OCOLIREA” (Work Around) – daca parerile partenerului nu-ti convin ocoleste-l. Americanii au facut-o in interventia din Irak, i-au ignorat pe francezi si germani si si-au facut treaba cu cine a dorit sa participe. Al treilea principiu ar fi “ANGRENAREA”  (Engage) – cand gasesti un minim consens angreneaza-l, exact ce au facut americanii in cazul sanctiunilor cu Iranul. Un ultim principiu al strategiilor americane este fara dubiu anticul “DEZBINĂ ŞI DOMINĂ” (divide et impera sau in originalul anglo-saxon, divide-and-rule), implementat excelent de americani in relatiile cu Rusia, cand occidentalii si rasaritenii au opinii absolut diferite.

Am sa incerc intr-un articol urmator sa analizez relatiile Europa – America (titlul America – Europa nu a fost intamplator). Lucrurile sunt mult mai dificile luand in considerare multitudinea de opinii pe acest subiect.  Am postat si o imagine care poate explica mult mai rapid de ce este complicat sa analizezi opiniile europene. Asa cum se spune, o poza poate inlocui 1000 de cuvinte (vezi EUA-4). Intr-un spirit optimist am anexat o scrisoare pe care José Manuel Durão Barroso a adresat-o lui Barak Hussein Obama, imediat dupa alegerea lui ca Presedinte al Statelor Unite. Daca veti vedea imaginea EUA-4 – lucrurile din cealalta parte a Atlanticului se vad complet diferit.

Bibliografie si note

Articolul  este o sinteza a unor articole mai ample. Vezi: O Europa post-Americana – premise si  O Europa post-Americana – perceptii si  strategii.

ECFR: The spectre of a multipolar Europe

José Manuel Durão Barroso – A Letter from Brussels to the Next President of the United States of America; Barroso to Obama.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. cum nu prea putem vorbi de o voce unică europeană (cel puțin la nivelul Uniunii Europene) mai degrabă ne-am referi la relațiile SUA cu statele europene luate individual, cu distincțiile de rigoare, de adversități aproape fățișe (Franța) până la prieteni la cataramă (UK). tabelul din lucrarea ECFR oferă un punct de plecare, dar totuși mi se pare destul de superficial și, pe alocuri, clișeistic (”Romance and ancestry” pentru Irlanda)

  2. Ca de obicei, un articol care arunca multa lumina (in special reliefarea celor 4 principii strategice) asupra relatiilor transatlantice, multumim!

    Nedumerirea mea se refera la lipsa de consistenata a politicii americane externe care pare ca se schimba la fiecare 4 ani. Este evident ca SUA sub Obama este total diferita de SUA sub Bush(i)…

    Mai nou, Ron Paul, care se pare ca are ceva sanse de a candida la urmatoarele alegeri, se pare ca promoveaza din nou izolationismul:

    http://www.youtube.com/watch?v=JM8d_Arjz6g

    • salut Cristian
      Multumesc. Da si nu. Da, SUA a incetat sa-si doreasca sa fie politistul lumii.Nu in ceea ce priveste diferenta dintre Obama si Bush. Bush s-a plictisit de Europa occidentala si a dorit relatii numai cu cei care a crezut ca au interes identic Americii. Obama nu face aceasta diferenta.

    • Nu este vorba despre nici un cliseu in expresia „romance and ancestry” atunci cand e vorba despre relatia dintre America si Irlanda. Daca Italia a dat Americii cei mai multi interlopi, Irlanda a dat cei mai multi oameni ai legii. Exista o relatie de iubire familiala intre America si Irlanda. Singurul presedinte catolic al Americii a fost de origine irlandeza si ramane cel mai iubit in ciuda a nenumarate si picante dezvaluiri facute in ultimii ani. Sunt foarte naturale atat relatiile bune cu lumea anglo-saxona cat si cele mai putin bune cu lumea romanica. Este vorba evident despre culturi/mentalitati diferite.
      America nu a vrut niciodata sa fie politistul/jandarmul mondial dar a fost impinsa in aceasta postura de neimplicarea europeana. Cel mai bine s-a vazut asta in conflictele din fosta Iugoslavie atunci cand americanii au tot amanat interventiile incercand sa forteze implicarea europeana. Europa s-a obisnuit cu „taticul” american de dupa cel de-al doilea razboi mondial si nu vrea pur si simplu sa-si asume responsabilitatea unor actiuni de securitate proprie.

      • Cred ca in privinta Iugoslaviei Europa a procedat corect… Europa (si europenii) stia foarte bine ca va trebui sa vietuiasca alaturi de poporul sarb pe acest continent multa vreme de aici inainte. Orice interventie militara impotriva lui Milosevici din partea EU ar fi putut parea o agresiune de neiertat impotriva poporului sarb (Milosevic avea si o seama de admiratori) si, probabil, a grupului slav din Europa… Cred ca Europa a operat cu tact in problema asta foarte sensibila… Din pacate noi si cativa altii am cam fost partasi la operatiunile americane si va trece multa apa pe Dunare pana cand sarbii ne vor intelege actiunea… Nu contesc ca Iugoslavia trebuia scapata cumva de Milosevic…

        • De la Campia Mierlei am tot fost alaturi de poporul sarb prieten. Cine o fi oare de vina ca o parte din sarbi s-au facut catolici si au devenit croati si alta parte s-au facut musulmani si au devenit bosniaci? Romanii? Astia nu sunt vecinii nostri? Astia nu sunt europeni? Sau poate datoria noastra e sa fim prieteni si aliati doar cu pravoslavnicii ceilalti nefiind oameni cu adevarat? Cum poti sa ramai prieten cu cineva care vrea sa te intoarca in evul mediu? Cum a putut Europa sa stea si sa se uite (stiind foarte bine ce se intampla)? Ce atitudine e asta cand stai si te uiti cum o bate tata pe mama si astepti in speranta ca poate o veni vre-un vecin sa o scape?

          • Discutabil.

            Nu înţeleg faza cu Evul Mediu – am auzit că Iugoslavia era categoric mai avansată ca noi înainte de războiul ăsta.
            Apoi că n-am priceput de ce sârbii au fost declaraţi „răi”, iar ăialalţii „buni”, când toţi slavii din sud s-au dovedit cam la fel de entuziaşti în a se masacra.

            E de înţeles că Germania şi-a plătit poliţele cu expulzarea după WWII, dar mă gândesc că sprijinul dat de SUA musulmanilor s-ar putea să se dovedească peste ani la fel de inspirat ca cel din Afghanistan. Mă distrează bivalenţa asta: pe de o parte în OM musulmanii sunt naşpa şi primejdioşi, musai să fie laicizaţi, că altfel nu se poate trăi cu ei, iar în Europa trebuiesc luaţi în braţe.

            Şi cred că ar fi fost mult, mult mai bine, dacă americanii voiau să-i dea cu sictir Rusiei slăbite, atunci să fi mers în Transnistria – le-am fi fost recunoscători, chiar le-am fi fost.

  3. nu pricep ce trebuia sa faca obama si nu a facut.nu pricep de ce sua trebuie sa impace toate caprele cu toate verzele si toti sa fie fericiti.
    in conditia in care ai luat o economie in criza,cu deficite majore,afectata de o concurenta tot mai acerba ,o politica externa angajata in 2 conflicte costisitoare si stanjenitoare, ce s-ar fi putut face mai mult,realist vorbind?
    cat despre europa,ea e divizata inca politic si nu are sustinere militara adecvata,pe masura puterii economice.

  4. Theophyle, a numi pe cineva „fata palida” pare destul de plin de sentimente…sau?
    As prefera versiune pt adulti in privinta relatiei State-Europa. Vreau mai mult decit informatie…
    Statele au folosit razboiul pt a se lansa imperial, adica tocmai acolo unde Europa credea ca are exclusivitate (francezii erau sa nu defileze in Paris ’45, englezii au fost umiliti,santajati) iar planul Marshall a fost facut in graba cind s-a realizat ca Europa falimentaza si nu mai ramine nimic intre rusi si americani. Nu s-a uitat/iertat. Europa are o agenda proprie.

    In ce fel e diferit Neue Ostpolitik de Nixon in China? China e o amenintare mai mare acum pt State decit Rusia e pt Europa….

    Nu sint mirat de atitudinea pozitiva fata de State. Stim f bine ce diferenta e intre muritori si „structuri”.

    • Tio,
      „fetele palide” este sintagma folosita de Times (Londra). Majoritatea comentatorilor ma acuza ca sunt anti-american, tu ma acuzi ca sunt anti-european. E bine inseamna ca sunt obiectiv.

      nu inteleg povestea cu structurile. Mi-as dori sa fi putin mai clar. Sti de ce Brandt a fost nevoit sa-si intrerupa Neue Ostpolitik? Iti spun eu, pentru ca era formulata de URSS cu ajutorul unei retele de spionaj STASI infiltrata in propria cancelarie.

      „Statele au folosit razboiul pt a se lansa imperial, adica tocmai acolo unde Europa credea ca are exclusivitate (francezii erau sa nu defileze in Paris ’45” NEADEVAR ISTORIC! daca nu au fi intervenit traiam cu totii astazi sub urmasii lui Hitler si nu am fi avut Internet sa conversam.

      Vrei mai mult decat am scris, ai linkuri si bibliografie. Altii spun ca scriu prea complicat.

      • Nu tocmai.

        În primul rând că nu se ştie dacă – în cazul neintervenţiei SUA – nu s-ar fi întins ruşii până la Atlantic. Bine, asta e ipoteza lansată de americani, îmi vine greu să cred că ruşii ar fi fost în stare să digere întreaga Europă din Suedia până-n Spania.

        Apoi, în cazul unei Germanii victorioase – mă refer exclusiv la noi – am fi pierdut nordul Ardealului, dar am fi primit teritorii de la sârbi spre compensare.
        Tehnologic nu pot aprecia cum ar fi evoluat societatea în general, mi-e greu să cred că s-ar fi rămas la nivelul lui ’45.
        Totuşi nu cred că am fi dus-o rău – d.p.d.v material. Categoric pentru noi ar fi fost de preferat acea istorie alternativă.

        • Despre ce an este vorba Elena? 1945? Rusii aveau o armata mai mare decat Germania, mai bine echipata, antrenata, etc. … Cine sa le tina piept in 1945? Dar in 1944? La ce an vrei sa faci referire?

          Rusii au avut planuri pe multi ani inainte! Au vrut sa ajunga la Atlantic! Asta de cand s-a instaurat comunismul la ei!
          Potential, posibilitate sa faca asta? Razboiul al II-lea mondial a fost o oportunitate pentru ei, au ratat de jumatate … Rusii putea digera toata Europa …
          Btw, cum au votat comunistii germani de a ajuns Hitler Cancelar?

          • Biata Rusie – oricât nu mi-ar plăcea – cred că voia strâmtorile ca moştenitoare a Bizanţului, nu Atlanticul.
            Iarăşi nu cred în superioritatea tehnologică, avantajul lor era cantitatea, au câştigat cu preţul multor sacrificii umane. Ori fizic n-ar fi biruit să înghită toată Europa: o Franţă pe care n-o văd schimbând bucuroasă ocupanţii nemţii cu cei ruşi, Italia nu atât-de-ostilă ducelui. Ca să nu mai vorbim de oasele tari: insulele britanice pe care debarcarea ar fi fost problematică, Spania în care învinsese Franco, neutrele Suedia şi Elveţia, mai ales ultima în care atâţia îşi aveau banii …

            Păcat că nu putem rula un program pe calculator din care să scoatem o variabilă sau alta. Poate ar ieşi invers: fără „binecuvântarea” de la Yalta ar fi reuşit Rusia să primească / să păstreze atât?

            Iar la subiectul de-ce-a-fost-votat-Hitler cred că sunt lucrări mai serioase decât teorii ale conspiraţiei cu Rusia atlantică. Una ar fi cartea lui Lucian Boia.

  5. Am acuzat eu pe cineva? Atunci te acuz acum daca iti cade bine ;-)
    O Londra…adica alti mari iubitori ai Europei.
    Vorbim de ce s-a intimplat dupa razboi, nu pun la indoiala ajutorul de toate felurile.
    Germania a fost responsabila pt razboi si nu Franta si Anglia. Ori toate au iesit invinse din razboi ;-)

    „structuri” adica structurile statelor respective vs omul de pe strada.

    Eu stiu ca in tari ca Germania deciziile se iau colectiv iar spionul est-german era un doar asistent si nu hipnotizor.

    Neadevar? Adica nu au fost discutii daca francezii au fost sau nu o putere invingatoare?

    Inca nu-i suficient de complicat pt mine….

    • Tio,
      ne cunoastem de mult :). As vrea sa fim pragmatici in dezbaterile noastre, deci – vreau un singur citat (unul) in care o institutie de presa, think-tank sau orice altceva aduce laude dnei Ashton sau politicii externe Europene. Numai unul!

      • Nu am nici un citat pozitiv….si nu am nicio problema sa-ti dau dreptate ;)
        Pe mine ma intreeseaza problema asta doar in contextul in care toti (Europa,Rusia, SUA) vad Romania doar ca o zona-tampon/no mans land. Aici am nevoie de expertiza si obiectivitatea ta.

        • Opinia mea ca da!

          Exista regiune numita recent „intermarum” de la Marea Nordului la Marea Neagra si formata din fostele state satelit ale URSS. Statele acestea sunt „zidurile cetatii” asa cum le vad uni geostrategi (militari si civili). Puterea hegemonica s-a schimbat, teritoriul si importnta lui au ramas. In lumea rachetelor cred uni ca importanta lui a scazut. Eu nu cred! Rachetele nu rezolva probleme militare, „infanteria” le rezolva.

          Pentru rusii de astazi exista inca o regiune intermarum mai importanta (azi) decat asta Marea Caspica Marea Neagra. Ambele pot fi numite astazi „drumul petrolului” vital tuturor.

        • Dupa cum bine spunea Toffler, o parte din valorile din valurile 1 si 2 s-au pastrat si in 3. Racheta, desantul aerian, bombardamentele nu rezolva situatiile la nivelul solului (vezi si Vietnam). Importanta terenului ramane! In acest sens caile de acces, punctele obligatorii de trecere, pozitiile aparabile (mai) usor, „portile” isi pastreaza importanta.

  6. Povestea din anii 70 nu a fost o „hotarare problematica” ci o tzeapa din cele mai ordinare. In gen caritas, FNI sua mai nou Madoff. Sa promiti acoperire in metal pretios pentru a-i face pe toti dependenti de hartia ta igienica emisa de FED, iar apoi sa le zici ca pot sa se stearga la fund cu ea.

    A fost o magarie mare de tot, practic europenii si restul lumii aveau de ales intre a renunta de tot la rezervele lor valutare scapand de dolari si a accepta o devalorizare fortata continuand jocul doar pentru a evita un soc de moment.

    Erau cu sovieticii in carca si n-au prea avut incotro. Dar in acest moment jocurile se schimba si china intoarce armele, folosindu-si rezervele imense de hartie igienica marca FED pentru a cumpara aur, petrol, companii, a face investitii in europa etc. Asta pana mai au ceva valoare, ca elicopterul lui Ben e tot mai plin de QE-uri.

  7. Theophyle,
    felicitari pentru rabdarea ta.Postarea este in modul in care ne-ai obisnuit, foarte buna.
    Unii (par egzamplu @ralucat) ar vrea sa dai si reteta fericirii. Pentru americani, pentru romani…
    ;)

    • Salut victor,
      sa-i faci pe romani fericiti este o treaba dificila.Multi nu vor recunoaste niciodata ca nu stiu suficient pentru a proba sau dezaproba o opinie care se doreste obiectiva.

  8. Putin pe langa subiect, motiv pentru care imi cer scuze: problema yugoslava ar merita tratata separat. Din cate stiu eu, este primul caz din istorie cand doua democratii au fost in razboi (va rog sa ma corectati daca gresesc).

    Pe de alta parte, la fel cum nu s-au gasit armele in Irak, la fel nici gropile comune (care din satelit se vedeau perfect) pe teren nu au mai fost gasite; daca despre armele din Irak s-a vorbit mult, cu ranjetul pe buze, despre gropile comune nu se vorbeste. In fiecare an „masacrul de la Srebrenica” este comemorat, numarul de victime a crescut de la an la an, dar in afara de un numar foarte mic de morti nu s-a gasit nimic. Pe de alta parte exista rapoarte intocmite de sarbi (ce-i drept) care arata (cu nume si prenume) cum multe „victime” traiesc bine-merci care pe unde.

    Sa nu uitam actele de eroism extrem ale civililor sarbi care au pazit podurile cu propriile trupuri, sa nu uitam bombardarea „chirurgicala” a multor obiective civile.

    Am o intrebare teoretica: daca o natiune „eliberata” (cum sunt sarbii, irakienii etc.) ar avea mijloacele necesare, ar fi legitima o contra-actiune din partea lor pe teritoriul SUA ?

    Despre Yugoslavia a scris si Chomski …

    • Ai dreptate :-) „daca” este pentru istorici si pentru visatori.

      Imi aduc aminte ca am citit speculatii cu privire la faptul ca asamblarea si detonarea unei bombe nucleare (de catre teroristi) pe teritoriul american nu mai este este o problema de „daca” ci de „cand”. Sa speram ca acel „cand” va ramane doar teoretic.

  9. Sa inteleg ca bipolarismul a supravietuit in aceasta forma „oglindita”?

    Nu ma pricep deloc la relatiile SUA -UE, si nu vreau sa bat campii. Dar, ca parte a culturii generale, as fi curios cum a evoluat cadrul politic mondial- multumesc de articol!

    • Dedalus salut :)

      bipolarismul a existat aproape de la inceputurile lumii. De la Egipteni, Asirieni, Persi sau Romani, Greci, etc., am avut puteri dominante de multe ori pentru perioade scurte (zeci de ani) de alte dati mai lungi (sute de ani). In timp cu cresterea teritoriilor locuite, mono sau bi polaritatea s-a transformat intr-o multi polaritate cand regiuni diferite purtau conflicte in numele patronilor (astazi le numim proxi). Se intampla pana in zilele noastre.

      Secolul XX a adus confruntarea prin aliante. Primul si al II-lea razboi mondial au introdus bipolaritatea prin aliante Puterile Centrale vs. Antanta, mai tarziu derivatele lor. Dupa primul razboi mondial intalnim o bipolaritate ideologica. SUA vs. URSS. Dupa prabusirea din 90-91, cineva a hotarat ca lumea este unipolara si SUA a devenit singura super-putere. Bineinteles ca nu putea dura mult (daca a fost candva ?)

      cam intr-un picior!

      • Salut!

        [Vad ca iei in serios treaba asta cu scrisul. Adica, mie imi place cum scrii si stii ca nu prea laud…]

        Hep, vorbim in termeni de istoria civilizatiilor bag seama…:-).

        Daca SUA este un pol (mai mult sau mai putin dominant) -asta pare sa fie clar. Dar ca UE este celalalt pol (sau unul dintre ceilalti poli)- asta mie nu mi se pare sigur.

        Plastic spus, daca SUA e un dovleac taiat felii si lipit la loc, UE e mai degraba un morman de dovleci legati cu o sfoara…

        Un fel de-a spune.

          • Da, pare complicat. Dar UE – ca asta e „coloana vertebrala”- functioneaza de fapt condusa de o serie de functionari cu influenta. Asta se ascunde de fapt in spatele unui mecanism complicat dar ineficient.

            Vorba ta- asa a fost si in Egipt, si in imperiul lui Napoleon… Imperiile astea tind sa se desprinda de intemeietorii lor, capata o viata de sine statatoare. E insa improbabil ca UE sa formuleze o politica externa de sine-statatoare care sa urmeze directiile rezultate din „suvernanitatea impartasita”, sa fie adicatelea in „armonie” cu interesele Statelor Membre.

            In cazul SUA nu ma pot pronunta, politica lor externa este -asa cum ai aratat si tu in articol – un caz de perfectionare extrema.

          • Dedalus,
            Vorbind cu mana pe inima. Eu sunt un patriot roman, fara cuvinte mari si fara nationalism de doi bani in tribunele stadioanelor sau la carciuma. Nu exista pentru Romania alt loc decat UE. Acolo este locul nostru, nu avem nici o alta alternativa. Toata politica externa a Romaniei trebuie indreptata spre o armonizare a politicelor comune.

            Astazi avand in vedere ceea ce se intampla in O.Mijlociu si cel Extrem, Romania are o sansa de loterie. Nu stiu daca cei care trebuie sa o vada o vad. Nu ma cred nici pe departe singurul care vede aceasta sansa. Cred ca este unica intr-o generatie. Din nefericire noi jucam pe terenul propriu o „miuta” cand afara se joaca un campionat mondial!

  10. Da, stiu ca asa pare cand te uiti doar la declaratiile politice ale UE si ale noastre- pana la urma. E normal sa profiti de un anumit context politic, ca Stat Membru. Dar asta nu inseamana sa idealizezi UE, ca atare. Practic, interesul national trebuie sa se exprime concret, iar asta nu se poate face daca lasi totul la mana UE. Mai ales ca UE este un animal diferit de Statele Membre – vorbesc aici in special de Comisia Europeana.

    Comisia Europeana nu e nici pe departe o „Zana buna ocrotitoare a Staatelor Membre”- are aceleasi tare si probleme ca orice Guvern, cu deosebirea insa ca nu da de fapt socoteala nimanui. Nu cu mult timp in urma, o intreaga Comisiei a fost demisa pentru nepotism (Cresson), dar aia a fost doar partea vizibila.

    Exprimarea interesuilui national in UE depinde de capacitatea si pregatirea cetatenilor romani care lucreaza pentru Romania, si din pacate orcit am vrea „vointza” nu inlocuieste „putirintza”.. .

    Sa profitam, dar sa nu idealizam. Sa ne uitam spre UE, dar si spre alte zari. Si mai ales sa ne uitam mai intai la noi.

  11. Parerea mea despre doctrine e simpla: nu pot exista intr-o societate nestratificata, cum e cea a mileniului III. Baza lor sociala, initata pe undeva prin Renastere, nu mai corespunde modelului actual al civilizatiilor.

    Cat priveste UE, dupa mine „detaliile fac muzica” si toata povestea frumoasa din Tratatul de la Lisabona, minunata separare a puterilor si cresterea rolului Parlamentului European sunt mai degraba de fatada. Spre exemplu, Regulamentul privind initiativa cetateneasca europeana este mai degraba o supapa formala decat ceva aplicabil in practica. Si sunt multe astfel de exemple – „suna din coada”, dar nu musca…

    Vreau sa spun ca spre deosebire de spatiul comun de liber schimb, care are intr-adevar un impact major asupra dezvoltarii, celelalte dimensiuni europene par mai degeraba „ad usum magister” decat cai pe care sa calaresti…

    O UE mai simpla si axata pe economic ar reprezenta probabil un model mult mai bun decat pseudo-federalismul (oricum, intr-o lume in plina atomizare, mi-e teama ca nu prea mai e loc pentru prea multa integrare).

    As numi asta „euro-realism”….

    • nu sunt de acord cu prima constatare. Intr-o lume pulverizata este nevoie de numitor comun. Doctrina este acel numitor comun. Am spus doctrina si nu ideologie :) Restul este OK !

      • …si daca „numitorul comun” este exact diversitatea?

        Nu e un joc de cuvinte.

        Altfel spus, ceea ce le este comun oamenilor secolului XXI pare sa fie capacitatea de exprimare individuala sau in grupuri mici. O asemenea pulverizare (as numi-o „atomizare”, pentru ca micile unitati pastreaza legaturi intre ele) nu e o stare browniana si, mult mai important-este contrara „globalizarii”.

        Pana la urma cum ar putea exista o miscare centripeta fara una centrifuga? :-)

        • dedalus,
          numitorul comun nu este diversitatea ci statul national care nu a incetat sa existe nici un moment. Stat national bine structurat cu o clasa mijlocie care are interese, cu o clasa de oameni foarte bogati si cu o clasa de „gulere albastre” (urasc chestia cu clasa muncitoare). Toti doresc sa fie reprezentati. Asta inseamna doctrine. Sper sa nu gresesc. In orice caz asta este parerea mea.

  12. Eu vad lucrurile mai nuantat:

    – da, statul national nu a incetat sa existe si probabil ca va mai dainui mult de acum incolo, DAR rolul sau tinde sa devina exact apararea capacitiatii diverse de exprimare a cetateanului, mai degraba decat sa se perfectioneze in ce priveste functiile sale clasice, cunoscute- sre exemplu, ocrotirea mediului IMM incepe sa prevaleze asupra livrarii de educatie cvasi-gratuita samd

    – nu, clasa mijlocie nu mai exista, din simplul motiv ca definitia claselor dupa venit in primul rand nu mai prezinta relevanta – vezi teoria lui Sen despre saracie/bogatie; ori, daca fundamentul claselor este irelevant, toata constructia suprastructurii (sic!) devine irelevanta, si cu ea se duce si doctrina…

    – nu prea (:-)) – „toti se vor reprezentati” – pentru ca se pune problema in ce sa fie reprezentati? In ce priveste izvorul reglementarii sustinute de forta statului? De acord, dar din moment ce forta statului este din ce in ce mai putin necesara, si necesitatile de reprezentare scad.

    Cred ca in urmatorul secol (…) vom vorbi despre alte paradigme: atomizari, prezentari segmentare, conducere prin de-reglementare, functii de asigurare a liberatii de informare etc. E cam greu acum, pentru ca pana si vocabularul este tributar perioadei revolutiei industriale… E ca si cum ai vrea sa vorbesti despre era stiintifica in limba copta…:-).

  13. Oricum în seria asta cu OM ar fi tentantă o analiză a mişcărilor de ieri din Iran – dacă-s pe bune şi nu o ştire umflată.

  14. Salut Theophyle,
    Cam offtopic, scuze, dar daca tot sunt oarecum cereri de articole as fi interesat de o parere despre cum sau daca ar putea america sa se retraga cat mai rapid din cele doua razboaie si care ar fi implicatiile. Adica sa plece asa rapid intrun an doi din Irak si afganistan. Curiozitatea mea nu e numai strategica ma intreb daca chiar ar putea dpv bugetar sa isi reduca bugetul militar sa zicem la jumate (desi ar fi probleme cu asa numitul military industrial complex).

    • salut :)
      din cel irakian s-a retras deja. De facto au ramas numai trupe care asigura regimul si structurile existente. Din cel afgan nu are cum, chiar daca ar dori. Cheia evenimentelor viitoare este Baharinul. Caderea lui ar fi o catastrofa pentru americani. Acolo isi are centrul operational Flota a V-a care asigura linistea in zona inclusiv stramtorile.

  15. Once upon a time there was a big Europe si care asa visa sa devina puternica, odata, cam dupa WW2. Dar cum vremea nu sta in loc…

    Europa pierde din importanta, din putere, imbatraneste, se ramoleste, si in ciuda unor zvancnire de orgolii afisate ostentativ, nu arata nimic nou. Unii care alta data erau puternic implicati in Foreign Relations, de exemplu UK, sunt acum mai palizi ca niciodata.

    USA este normal sa isi orienteze interesele spre zonele de interes si sa paraseasca aliatul nauc, care nu este pragmatic si unde, poate si din cauza unor numiri ciudate, vezi lady Ashton, nu se poate defini o politica externa coerenta, agreata de parteneri! In Europa sunt cativa care alearga pe culoarele lor si uita ca de acum USA trateaza Europa si nu pe repezentantul din culoarul X!

    Cum ar fi aratat aceasta ecuatie cu Tony Blair? De ce nu l-au vrut europenii sa ii confirme postul? Unii o stiu deja, si oricum istoria este consumata…

    Acum numai atat se poate spune despre Europa: „Diii, martoaga inainte!!!”

    Si cum spunea Barroso in speech-ul din care citez:”Paul-Henri Spaak once said: ‘What a pity it is that while we all know what we should do, we should prove so incapable of doing it…” ramane inca valabil,in ciuda dorintei afisate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro