Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Amurgul miturilor: Ipoteze despre prabusirea URSS

Vladimir Tismaneanu aprilie 19, 2011 Global / Europa, Politica & Doctrine
25 comentarii 4,090 Vizualizari

De la inceputurile experimentului statal bolsevic, a fost limpede ca era vorba de un regim mitocratic. Pe buna dreptate, istoricii Mihail Heller si Aleksandr Nekrici au numit aceasta noua alcatuire sociala “utopia la putere”. Ideologia monopolista continea un nucleu de mituri politice abil confectionate si obsesiv cultivate de aparatele propagandistice oficiale. Sa mentionez aici mitul Partidului ca avangarda a clasei muncitoare, ca depozitar omniscient al cunoasterii legitatilor unei Istorii sacralizate. Acest mit trimitea, desigur, la ideea milenarista a infailibilitatii, ireversibilitatii si invincibilitatii demersului comunist. “Nu exista fortarete pe care noi, bolsevicii, sa nu le putem cuceri” afirma Stalin in 1929, la inceputul primului plan cincinal. Ideea era evident inradacinata in mitologia leninista a “partidului de tip nou” compus din miltanti de tip ascetic, cruciati a ceea ce Czeslaw Milosz a numit “Noua Credinta”, exponentii speciei fara precedent a “revolutionarilor de profesie”. “Puritatea randurilor partidului” era cheia de bolta a fixatiei pe permanenta epurare, teoretizata inca de Lenin in “Ce-i de facut?”.

http://www.europalibera.org/content/article/9498971.html

Un alt mit esential a fost acela al Revolutiei din Octombrie ca actiune istorica de masa, deci nu ca o lovitura de stat organizata de o minoritate ce se auto-proclamase reprezentanta intereselor clasei proletare. Legendele au inceput a fi tesute inca din timpul vietii lui Lenin, au capatat insa o dimensiune de un infinit grotesc sub Stalin. Rolul celorlalti corifei initiali ai bolsevismului a ajuns sa fie mai intai minimalizat, apoi complet negat. “Cursul Scurt de Istorie al PC (b) al URSS” aparut in 1939 codifica aceste falsificari de o imensa vulgaritate ale adevarului istoric. Se reluau poncifele despre “unitatea de granit” a partidului, despre diversii deviatori (Troki, Zinoviev, Kamenev, Buharin, Piatakov, Radek) care fusesera de fapt dintotdeauna inamici “obiectivi” ai autenticului leninism. Vigilenta isteroida era inoculata drept virtute suprema. Istoria PCUS devenea una maniheista, o veritabila demonologie in care Stalin aparea ca marele combatant impotriva fortelor perfide care urmareau distrugerea “din interior”, dupa modelul calului troian, a mostenirii lui Lenin. Acest mit era amplificat in anii celui de-al II-lea razboi mondial (in traditia sovietica numit Marele Razboi pentru Apararea Patriei) pe fondul viziunii exaltate a unor “republici libere-n stransa uniune” in jurul “maretei Rusii” (citez din cuvintele Imnului de Stat stalinist).

Turnul lui Tatlin: Proiectul monumentului celei de-a Treia Internationale

Ar merita aminte aici miturile eroice de tipul pilotilor (o tematica impartasita cu Germania nazista unde, de asemenea, exista un cult al aviatorilor “fara teama si prihana”); al muncitorilor care depasesc, “sparg” normele (Aleksei Stahanov si miscarea stahanovista); al Magnitogorskului, deci al “muntelui magnetic” (Stephen Kotkin) ca epitom al noii civilizatii; al baiatului-martir care este ucis pentru ca a asezat devotamentul pentru partidul-stat, deci delatiunea revolutionara, deasupra loialitatii de familie (Pavlik Morozov); mitul comsomolistei-partizan (Zoia Kosmodemianskaia) si al rezistentei tinerilor revolutionari-patrioti-komsomolisti din Krasnodar (“Tanara Garda” de Fadeiev, romancierul oficial al stalinismului care avea sa se sinucida imediat dupa Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956). Generatii de copii sovietici, dar si din tarile sovietizate, au crescut in cultul lui Timur si al baietilor saii, eroii intotdeauna altruisti plasmuiti de Arkadi Gaidar. Nu mai vorbesc de miturile legate de superioritatea URSS in sah, patinaj artistic, opera si cate altele.

Prima destalinizare

Moartea lui Stalin in martie 1953 a permis daramarea multor baraje ale gandirii autonome. Aclamat drept un geniu cu virtuti supra-omenesti, “parintele popoarelor” aparea tot mai clar ca un egomaniac si ca un sociopat. Intre paranoia liderului si aceea a sistemului existase o consubstantialitate. Revenirea a sute de mii, chiar milioane de detinuti (zek-i) din Gulag, povestiririle lor despre acele realitati cumplite, despre foametea si mizeria din lagare, despre sadismul gardienilor si despre crimele in masa, aveau sa zguduie din temelii imperiul mitocratic. “Raportul Secret” al Nikita Hrusciov de la Congresul al XX-lea deschidea o noua era pe care as numi-o a dezagregarii, a extinctiei miturilor. Se naruia mai intai mitul lui Stalin ca urmas legitim al lui Lenin. Publicarea “Scrisorii catre Congres”, de fapt testamentul politic al intemeietorului bolsevismului, il demitiza irevocabil pe Iosif Djugasvili. Atunci a inceput de fapt dezintegrarea URSS ca imperiu ideologico-mitocratic. Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost o lovitura de gratie data pretentiilor oficiale privind “caracterul atotbiruitor” al marxism-leninismului.

A urmat Revolutia Maghiara inecata in sange prin interventia tancurilor sovietice. In noiembrie 1957 se lansa sputnikul, iar Hrusciov incerca sa-si repare imaginea grav compromisa prin accentul pus pe capacitatea URSS de a deveni lider tehnologic global. Progresul stiintific devenea alibiul celui social. Pariul devenea mai presus de orice unul economic. Mitul economiei planificate ca solutie a antinomiilor vietii materiale devenea acum esenta doctrinei oficiale. Scopul era sa se construiasca un univers economic care sa permita realizarea dezideratului comunist desavarsit: “De la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa necesitati”. Hrusciov declara ca URSS va ajunge din urma si va depasi economic SUA. Pe urmele sale, Mao afirma aceleasi scopuri in raport cu Marea Britanie si impunea catastrofalul “Mare Salt”. In aceasta perioda se formeaza ca birocrat de partid, ca obedient aparatcik Mihail Gorbaciov. O cariera in fond anodina, la fel ca aceea a altor membri ai grupului ajuns la putere in perioada imediat urmatoare mortii lui Brejnev (noiembrie 1982).

 A doua destalinizare

 Pe 12 aprile 1961 se anunta ca primul zbor uman in Cosmos fusese efectuat de Homo Sovieticus Iuri Gagarin. Nu mai existau limite in triumfalismul hrusciovist. Gagarin era intampinat de multimi delirante, era plasat in dreapta lui Hrusciov la parada de 1 mai din Piata Rosie. Urmau turnee in intrega lume, surazatorul “ambasador al curajului comunist” era privit ca simbolul irezistibil al mersului ascendent al revolutiilor marxiste. In octombrie 1961, la Congresul al XXII-lea al PCUS, mitul lui Stalin era inca o data demolat. Atacurile impotriva defunctului tiran incurajate de marele turist erau tot mai temerare, tot mai radicale. Evgheni Evtusenko publica in Pravda, evident cu aprobarea lui Hrusciov, poemul “Urmasii lui Stalin” in care cerea pedepsirea celor vinovati pentru crimele in masa din anii 30. Vasili Aksionov publica “Bilet catre stele”. Se nastea samizdatul. Generatia zborului cosmic al lui Gagarin era astfel marcata de ceea ce se numeste al doilea val al destalinizarii (in 1962 aparea, in Novii Mir condusa de Aleksandr Tvardovski, tot cu aprobarea lui Hrusciov, “O zi din viata lui Ivan Denisovici”, capodopera lui Aleksandr Soljenitin).  Este vorba de acei intelectuali pe care istoricul Vladislav Zubok ii numeste “copiii lui Jivago” (Iosif Brodski, Anatoli Neiman, Vasili Aksionov, Mihail Satrov, Efim Etkind, Arkadi Vaksberg, Vladimir Voinovici, Bulat Okudjava, Andrei Voznessenski, Bella Ahmadulina, Robert Rojdestvenski, Ernst Neizvestinii etc). Unii aveau sa devina disidenti, altii nu. Toti insa detestau stalinismul.La acelasi Congres area doptat noul Program al PCUS, primul de la Lenin incoace in care se jura: „Partidul promite solemn ca actuala generatie de oameni sovietici va trai in comunism”.Era ultima expresei a optimismului voluntarist al leninismului. Hrusciov a fost debarcat in octombrie 1964, a urmat noul inghet brejnevist, perioada numita a stagnarii (zastoi).

Destalinizarea finala

Miturile originare, candva inamovibile, eterne precum bolta cereasca, se clatinau insa tot mai puternic. Seismul iconoclast din 1961-1962 avea sa se repete, dar cu o intensitate mult potentata, incepand din martie 1985 cand, la propunerea lui Andrei Gromâko sustinuta unanim de Biroul Politic al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov devenea secretar general si ultimul mare pontif al bolsevismului. Cel uns spre a administra „adevarul” in functie de interesele unei nomenklaturi tot mai sclerozate s-a transformat in groparul tiraniei. Noua de-stalinizare avea sa culmineze in atacurile frontale imptriva mitului lui Lenin. Un sistem nascut din mit pierea trepatat, in anii urmatori, tocmai prin eroziunea temeliilor sale mitologice. Tot ceea ce fusese sacru era acum contestat, interogat, negat. Religia politica a bolsevismului se destrăma gratie efectului coroziv al ereziei marxismului revizionist.

A faith is not acquired by reasoning. One does not fall in love with a woman or enter the wombs of a church, as a result of logical persuasion. Reason may defend an act of faith–but only after the act has been committed, and the man committed to the act. Persuasion may play a part in a man’s conversion; but only the part of bringing to its full and conscious climax a process which has been maturing in regions where no persuasion can penetrate. A faith is not acquired; it grows like a tree. … Devotion to pure Utopia, and revolt against a polluted society, are thus the two poles which provide the tensions of all militant creeds. Arthur Koestler, “The God that Failed”

Washington, DC

18 aprilie 2011

Text transmis la postul de radio Europa Libera

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. cornel spune:

    Ignorati total componenta economico – financiara, a sistemului comunist, faceti abstractie de impactul , asupra unor segmente semnificativ calitative, din spatiul exurss, de soc. capitalista de consum.. Sa nu mai vorbim de componenta nationala si religioasa, in special musulmana. Deci o incercare de schitare a cauzelor prabusiri urss, din perpectiva personala, cu multa bunavointa, are putin de a face cu demitizarea. Probabil, in cazul d.-voastra cu componenta familiara, acest mit sa fi functionat, si va marcat psihologic, posibil si ca o justificare publica si/sau intima a abandonului crezului. Cu salutari, cornel.

  2. alex spune:

    din pacate, nebunia exercita o fascinatie greu de inteles. e de prisos a mai spune cat de distrugatoare este aceasta fascinatie. precum pasarea care este hipnotizata de ochii sarpelui…
    pana acum, cei mai scutiti de aceasta fascinatie perfida au fost anglo-saxonii, care i-au opus singura arma cu adevarat eficienta: pragmatismul, realismul. numai aceasta a reusit sa darame nebuniile tesute de-a lungul vremurilor, inclusiv misticismul religios.
    specia umana si-a gasit un inamic in propriul sau creier. din pacate, privind procesiunile de aclamare a unor hitler, stalin, pol pot etc. nu te poti decat sa iti adresezi un mare semn de intrebare asupra capacitatii de a rationa a oamenilor si, mai ales, a multimilor de oameni.
    inchei cu un citat aproximativ privitor la “marii lideri” iacobini (aka “les géants de la convention”) ai revolutiei din franta, 1789: “fie ca niciun popor sa nu mai fie vreodata condus de asemenea scelerati”. amin! (in sens ne-mistic)

    • alex spune:

      ca sa clarific: prin nebunie ma refer la predilectia multora de a nega realitatea si de a se increde orbeste intr-o utopie, fie ea mistica sau politica. creduli atat de convinsi de propriul adevar incat fac crime in numele… binelui. unii din acesti nebuni ajung sa detina puteri reale, de obicei manevrand alti nebuni, marile gloate care servesc drept carne de tun sau osti de stransura, dupa caz. dau frau liber criminalilor care se auto-proclama “poporul in picioare”.
      din fericire, sau din pacate, apetitul pentru sange si putere al unor astfel de scelerati ii face sa taie nu doar pe cei nevinovati, dar sa se taie si intre ei. este ceea ce s-a intamplat la paris in vremea terorii, este ceea ce s-a intamplat la kremlin din 1917 si pana in 1953-54, daca nu si dupa aceea…
      de ce oamenii neaga realitatea si se refugiaza in aceasta utopie nebuneasca? din acelasi motiv pentru care inchid ochii cand cineva se pregateste sa ii loveasca? un fel de a baga capul in pamant? reintoarcerea la stadiul de fetus? pur si simplu, rotite delabrate in creier? nu stiu…

      • Vladimir Tismaneanu spune:

        Utopiile revolutionare au o accentuata dimensiune quasi-religioasa (in cazul teologiei eliberarii este vorba de o religiozitate explicita, cu indubitabile contotatii partizan-politice, care ajunge sa-l exalte pe Isus drept guerrillero). Imbratisarea lor, spunea Arthur Koestler in faimosul sau eseu autobiografic din culegerea “The God that Failed” trebuie inteleasa ca un act de credinta (la fel si despartirile adeseori sfasietoare). Sunt de acord cu Dvs ca aceste pasiuni nu sunt strict rationale, desi adeseori imbraca vestminte scientiste. Tot atatea teme explorate de Leszek Kolakowski in marea sa trilogie. Este ceea ce eu numesc frenezia supunerii, devotamentul aproape mistic nascut din dorinta de a experimenta ceea ce Freud numea sentimentul oceanic, acea imbatare cu iluzia solidaritatii ultime, a fraternitatii regasite. Mihail Gorbaciov a fost copilul culturii politice bolsevice, a interiorizat inca din copilarie miturile despre care scriu in articol. Meritul sau istoric a fost tocmai ca a reusit sa strapunga carcasa mitologica a sistemului.

        http://tismaneanu.wordpress.com/2011/02/11/fantasme-politice-si-fanatisme-intelectuale-kolakowski-despre-sartre-stalinism-si-orbirea-voluntara/

        • alex spune:

          va multumesc pentru completare, dar dati-mi voie sa incerc sa aduc o ajustare: cred ca de multe ori aceasta “solidaritate” isi are o radacini puternice nu numai intr-o utopie, ci si intr-o ura, invidie, vanitate de masa. sa ma sprijin pe o vorba de-a lui napoleon: “c’est la vanité qui fût la révolution, la liberté n’était que le pretexte”. aceasta vanitate, invidie, ajunge de multe ori o legatura teribil de puternica, adevarat motiv de uniune desi… nimeni nu vorbeste despre ea. un fel de secretul lui polichinelle.
          stiti ce ma intriga cel mai mult la oamenii din juru-mi? cat de convinsi sunt de propriul adevar… niciodata nu se interoogheaza pe sine, niciodata nu e vina lor, intotdeauna este vina altcuiva (de la soarta si pana la imigranti). nevoia aceasta de a avea un vinovat exterior pentru propriile greseli a permis sa prinda atat de bine concepte precum “dusman al poporului” si “unterschmen”. sovinism, comunism, nazism, toate au in comun acest “apel la ticalosul din fiecare din noi”. de unde atata idolatrizare a proprieu viziuni, de unde atata dorinta acerba de a arunca vina pe altcineva?
          o intrebare: este parerea mea subiectiva si deplasata, sau in cultura politica romaneasca alegem lideri nu doar ca sa ne conduca si si ca sa… avem pe cine injura? pe cine arunca vina? ne simtim bine ca avem pe cine blama? daca raspunsul la aceasta intrebare este pozitiv, o a doua intrebare: suntem cultura politica cel mai greu atinsa de aceasta meteahna?
          cateodata chiar si condamnarile “hotiilor guvernantilor” mi se par facute fals, cu un fel de indignare de fatada, izvorata din invidia ca nu este el cel care are prilejul sa fure si, totodata, din speranta nemarturisita ca, intr-o zi, ii va “fi dat si lui” sa aiba ocazia de a-si manji degetele cu miere. de asta este cultura romaneasca atat de toleranta la furt si la inselaciune? pentru ca acestea sunt un fel de obiectiv personal, desi nemarturist, al fiecaruia? ideea am gasit-o prima oara in “down and out in paris and london” si era denumita… mentalitatea chelnerului (sau lacheului): un chelner care sta sa serveasca pe un mesean nu se revolta intern, ci il invidiaza pe acesta din urma. spera ca intr-o zi sa aiba si el… lacheul lui. nu egalitate… doar ca vrea si el sa fie stapan.

          • DragosPopa spune:

            dl. alex,

            cu riscul de a ma insela in privinta dvs., impresia pe care mi-o lasa comentariile este ca urmariti intelegerea exhaustiva a unei idei. Nu cred ca este cea mai buna abordare deoarece ideile reflecta realitatea asa cum a fost ea perceputa. Sunt multe elemente care coroborate pot explica dinamismul unui regim sau al unei idei, trebuie insa facut in mod constant un exercitiu de imaginatie pentru a le pune mereu in contextul vremii si astfel a le intelege mecanismul.

            Un om de stat american spunea ca ii poti pacali pe unii permanent, sau pe toti la un moment dat, dar niciodata pe toti permanent. Asta a fost si in cazul comunismului.

  3. Lily spune:

    Prostii! De ce nu vorbim despre faptul ca noi, cei multi producem aceste mituri, le întretinem? Avem nevoie de ele iar consecintele firesti apar cu promptitudine.. Apoi în diletantismul nostru negam si cautam vinovati!! Utopia este în noi , iar de la o generatie la alta devenim un pic mai lacomi. Iata ,alpha si&!

    • Ar fi minunat ca lucrurile sa fie atat de clare si de simple. Dar istoria cunoaste mituri si contra-mituri, utupii si dystopii. Nu toata lumea “cade” la ideologii. De ce nu s-a lasat sedus un George Orwell? De ce s-a despartit Panait Istrati de miturile comuniste, cu mult inaintea altora care, in acei ani 30, continuau sa le venereze, inclusiv fostii sai mentori si prieteni, Maksim Gorki si Romain Rolland? De ce a putut un Malcolm Muggeridge sa relateze onest despre marea foamete din Ucraina cata vreme alti corespondenti vestici, inclusiv Walter Duranty de la “New York Times”, au mintit cu nerusinare? De ce renasc, sub ochii nostri, aceste mituri pe care le credeam stinse?

      • it_s__not_news spune:

        Orwell, in 1938:

        “For some years past I have managed to make the capitalist class pay me several pounds a week for writing books against capitalism. But I do not delude myself that this state of affairs is going to last forever … the only régime which, in the long run, will dare to permit freedom of speech is a Socialist régime. If Fascism triumphs I am finished as a writer – that is to say, finished in my only effective capacity. That of itself would be a sufficient reason for joining a Socialist party.”

        Dupa aia, Orwell devine turnator. Ne plac tradatorii celorlalti.

  4. Petronius. spune:

    Articolul este interesant, dar titlul este gresit ales, sau menit sa induca in eroare.

    Din nou, inainte de a intra in subiect, doresc sa imi afirm retinerea (ca sa nu spun altfel) fata de URSS si Rusia. Nu pot ierta Rusia pentru povestea cu tezaurul (care se pare ca e ceva mai complicata decat ni se spune), ca ne-a luat Moldova si pentru ca ne-a bagat comunismul pe gat. Nu pot ierta Rusia pentru ca a innecat Afganistanul in sange si pentru ce a facut si face inca in Cecenia. Si in sfarsit, nu pot ierta Rusia pentru ceea ce a facut propriilor sai cetateni.

    Exista multe mituri, iar demolarea acestora reprezinta un merit, pentru cei care o fac atunci cand nimeni nu indrazneste acest lucru. A veni astazi, la multi ani dupa Razboiul Rece, cu “descoperirea” ca miturile comnuismului sunt “câh”, mi se pare nu doar tardiv dar chiar ridicol. A demasca propaganda comunista este azi superfluu, dar a amesteca printre mituri adevaratele valori si realizari ale rusilor mi se pare nu doar lipsit de onestitate, dar intr-atat de absurd, incat ma reintoarce in zilele propagandei comuniste cand ni se spunea ca o ducem mai bine decat americanii, care sunt la marginea prapastiei …

    Domnule Tismaneanu, vremea de-mitificarii comunismului a trecut. Daca cineva se mai indoia pe vremuri cu privire la viabilitatea unui sistem utopic, astazi cand comunismul s-a dovedit prin propria moatre incapacitatea, ce rost mai are sa-l dezgropam pe Stalin ?!

    Doriti mituri comuniste bune de demontat ? de ce nu vorbiti despre faptul ca Uniunea Europeana nu ne permite sa producem laptele de care avem nevoie pentru consum ?! Prin tratatul de aderare ni s-au pus limite de productie. Asta vi se pare capitalism ?! mie imi seamana a economie planificata. De ce nu vorbiti despre asta ?!

    Doriti un alt mit ? De ce nu vorbiti despre nou-vorba prevestita de Orwell ? Dupa Revolutie a fost “decretat” ca nu mai este voie sa spunem olog, sau orb, sau surd etc. S-a scos in fata cuvantul “handicapat” si a fost pus la loc de cinste. Dupa numai 10 ani, acesta a devenit cuvant de ocara (“bai, handicapatule !”), asa ca azi se spune “deficient”. La fel si cu cuvantul “tigan”; dupa revolutie a fost “descoperit” cuvantul “rrom” de care nu mai auzise nimeni. Azi ne este impus prin lege … De ce nu scrieti despre ASTA ?!

    Dar au si americanii miturile lor … Se spune ca Gorbaciov, intr-una dintre discutiile sale cu Reagan, i-ar fi spus: “Am sa va fac cel mai rau; am sa va las fara dusman”. Poate ca este adevarat, poate ca este doar un … mit, dar pana la urma asa s-a intamplat. In panica, americanii au inventat rapid un nou dusman, care sa nu mai poata fi cucerit si care sa nu mai poata disparea dupa voie: terorismul. Mai mult chiar, Bush jr. a facut ceea ce SUA nu a mai facut demult: i-a declarat razboi acestui “inamic”. (In mod “normal” SUA omoara cetatenii altor tari fara sa declare razboi.)

    De ce nu scrieti despre mitul terorismului ? Probabil ca o veti face peste 70 de ani, cand va fi evident pentru toata lumea ce gogrita au scos din maneca americanii pentru a inneca in sange alte tari si pentru a isi insusi resursele lor.

    De ce nu scrieti despre nou-vorba americanilor ? de ce nu ne spuneti de exemplu cum se spune la ei in nou-vorba “analfabet” ? chiar asa, stiti ? Nu-i asa ca-i ridicol ?!

    Revenind la dusmanii de demult, si pentru a pune lucrurile la punct, URSS a fost cu adevarat inainte SUA din punct de vedere tehnologic atunci cand a trimis primul satelit si primul om in spatiu. Asta nu este mit, ci este adavar. Tot asa, oamenii de cultura stiu ca baletul rus nu a fost un mit si nici corurile rusesti nu pot fi neglijate … Cat despre Kasparov, acesta a fost campion mondial si unii inca il considera cel mai mare jucator de sah al tutror timpurilor (exista criterii obiective pentru o asemnea estimare; acceptarea lor este o alta poveste).

    In sfarsit, ultimul mit despre care va invit sa vorbiti (sau macar sa reflectati) este superioritatea morala a SUA. Daca suntem cu totii de acord ca rusii au facut crime de razboi, istoria (cu rabdarea ei milenara) va scrie ca si americanii au facut (si mai fac inca, cu fiecare ocazie) crime de razboi. Ororile din inchisorile americane si de pe campurile de lupta, deportarea prizonierilor de razboi (interzise de Conventia de la Genava), tortura fizica si psihica a prizonierilor de razboi (interzise de Legea Firii, dar si de legea SUA) sunt fapte care neaga superioritatea morala a celor pe care nu ii veti critica niciodata.

    P.S.
    Chiar asa: cine a pus titlul articolului Dumneavoastra ?!

    • alex spune:

      eu sunt de parere ca nu este deloc trecuta vremea de a demasca sistemul comunist. vazand recrudescenta acestuia, asa numitul comunism cu fata umana (aka “lupul imbracat in piele de oaie”) cred ca, dimpotriva, ar trebui efectuate expozitii itinerante cu istorii din gulag.

    • Traian spune:

      Avansul tehnologic al rusilor in lansarea satelitilor a fost generat de savantii germani capturati la incheierea razboiului si pusi sa lucreze pentru ei.Americanii au avut si ei “cota ” lor de savanti germani prizonieri dar au avut pina la un moment dat vanitatea de a incerca sa rezolve problemele mai mult cu forte nationale.Atunci cind avansul rusilor si a celor care lucrau pentru ei a devenit prea mare, au incredintat si ei conducerea programului lor spatial unui savant german ,von Braun.

    • DragosPopa spune:

      dl. Petronius rationamentul dvs. scartaie si imi face impresia ca intelegeti gresit termenul de mit folosit in articol. el nu cred ca este folosit in sensul in care poate un occidental il percepe. in cazul comunismului a fost un instrument bivalent de legitimare – atat intern pentru alimentarea obedientei (mijlocul era transformat in tel), cat si extern, functionand asemeni unui proxy pentru putere (fie ea soft sau hard).

      aveti puterea sa faceti distinctia intre un exercitiu istoric si utilitatea imediata pe care daca doriti o puteam gasi. de ce nazismul este subiect tabu, insa comunismul, chiar si in ziua de astazi nu este repudiat? de ce germanilor le este rusine cu trecutul hitlerist, insa in europa puteti vedea tineri care poarta tricouri cu insemnele CCCP.

      la acea vreme existau voci care sustineau ca in scurt timp cortina de fier va functiona in sens invers si sa impiedice muncitorul vestic sa migreze catre inaltul nivel de trai sovietic. a demasca ororile comunismului nu este niciodata prea tarziu.

      in ce priveste avansul tehnologic va inselati profund. URSS a fost prima “tehnocratie” in sensul institutionalizarii evolutiei tehnologice pentru ratiuni de stat. Americanii aveau tehnologia pentru lansarea satelitilor insa nu au considerat-o o prioritate. dovada este ca si-au lansat propriul satelit (la care bateriile tineau de trei ori mai mult si care era tehnologic mult mai avansat) la mai putin de un distanta. stiinta era una dintre ariile de manifestare a puterii care avea menirea de a compensa pentru putreziciunea economica. perceptia vestica era ca astfel de realizari nu se pot face fara o economie functionala.

      nu se poate intelege si explica comunismul prin prisma valorilor occidentale.

  5. Un intelectual sovaielnic spune:

    Poate fara sa-si dea seama, domnul Cornel ne propune o analiza pe de-a intregul marxista a fenomenului, in care economicul joaca rolul capital si determina evolutia istorica. Alt mit !
    Daca schimbam criteriul de analiza si ne dam seama ca nu economicul determina ideile, cum sustinea batrinul Karl ci invers, ideile determina economicul (vezi analiza celebra a lui Max Weber), atunci ne dam seama de importanta cruciala a mitului si intelegem cita dreptate are domnul Tismaneanu Intelegerea a ceea ce a insemnat intr-adevar comunismul este imposibila daca ocultam importanta esentiala a dimensiunii mitice.

    Un intelectual sovaielnic

  6. JD spune:

    “We should all be thankful to the Soviets, because they have proved conclusively that socialism doesn’t work. No one can say they didn’t have enough power or enough bureaucracy or enough planners or they didn’t go far enough.”
    src: http://mises.org/daily/3105

  7. it_s__not_news spune:

    Domnule Tismaneanu, “miturile eroice de tipul pilotilor” apar si in societatea vestica. Sa ne aducem aminte despre “The Battle of England” / “Luftschlacht um England”. Pilotii RAF si Luftwaffe sint priviti aproximativ la fel.

    Credeam ca e normal sa-ti ridici in slavi eroii. Pina la urma, Iliada ce e ?

    Pe cind un articol despre “Mitul NASA” sau alte mituri de genul: “arabii sint rai”? – ce sa fac, sint pacifist. Si stiu, va ocupati numai de comunism. Mitul este o componenta esentiala a unei societati. Si evident ca este rizibil comunismul, o societate fara feedback care a fost fortata sa-si inventeze mai multe mituri fiindca n-avea pe ce se sprijini. La fel, mituri au fost inventate de dl Bush cind a trintit bomba in Irak, care iar nu avea pe ce sprijini o astfel de actiune militara.

    Sa mai vorbim despre mitul “eternei prosperitati”?
    Futil.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Titlul articolului (ca si linkul la site-ul RFE) releva subiectul: nu este vorba de mituril politice in genere, ci de acelea care au alcatuit miezul mentalitatilor si pasiunilor sovietice. Este vorba de un serial la Europa Libera (serviciul Moldova) pe tema prabusirii URSS in urma cu douazeci de ani. Voi discuta si alte ipoteze, inclusiv cele legate de declinul economic, de cangrenarea tesutului social, de criza de auto-incredere a conducerii , de resurectia societatii civile care aveau toate sa duca la o insurmantibila criza de legitimitate a dictaturii partidului unic infiintat de Lenin. Gorbaciov a incercat sa rezolve aceasta criza prin acceptarea (initial extrem de ezitanta) a institutiilor statului de drept. Or intre statul de drept si leninism exista o prapastie absoluta. Oricine a citit “Revolutia proletara si renegatul Kautsky” de Lenin, oricine a citit “Problemele leninismului ” de Stalin stie la ce ma refer. Tocmai de aceea proiectul neo-leninist al lui Gorbaciov (1985-1987) nu putea reusi. A fost meritul sau ca a inteles, dupa 1988, necesitatea transcenderii vechii paradigme si ca a propus dezideologizarea deopotriva in plan intern si extern.

      Nu cred ca ma ocup exclusiv de comunism (desi acest subiect face parte din aria de mea expertiza). Am scris chiar aici, pe contributors, in “22″, in “Idei in Dialog”, ca si in revistele anglo-saxone, despre teme de actualitate din Romania ori din alte parti (v. articolele despre Severin, despre dezbaterile in jurul vizitei la Bucuresti a lui Adam Michnik, despre anti-americanism). Oricum, cum scria istoricul francez Francois Furet, examinarea profunda a totalitarismului implica o comparatie intre diversele sale ipostaze. M-am ocupat si ma ocup asadar si de nazism, de fascismul italian, de nationalismele radicale din fosta Iugoslavie (v. cartea mea “Fantasmele salvarii: Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista” (Princeton UP, 1998, paperback Princeton 2009, trad.rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 2009).

      • it_s__not_news spune:

        Domnule Tismaneanu,

        Discutarea unui regim criminal (comunismul) sub aspectul miturilor promovate de acesta duce la confuzie. Stiu ca este un termen la moda dar sa facem diferenta intre mituri (relativ benigne) si denaturare / minciuna (va las pe dumneavoastra sa gasiti un termen mai bun) – si ma refer aici la minciuna criminala, cea care deformeaza spiritul.

        Cred ca acest lucru am vrut sa-l subliniez – dar ce sa fac, sint inginer si stiti cum e cu inginerii – nu stiu sa se exprime.

        Ceea ce am mai vrut sa spun, de asemenea, este ca orice societate (mai ales noua, cum s-a vrut a fi comunismul) are la baza citeva mituri care o legitimeaza; cind miturile respective nu mai spun nimic, societatea respectiva e in plin proces de dezagregare. Or, negind dreptul rusilor de a avea “mituri eroice de tipul pilotilor”, negati dreptul Occidentului de a avea eroi. Fraza respectiva trebuie reworked, IMHO.

        • Petronius. spune:

          Interesant ! Mi-am regasit parerile in cuvintele Dumneavoastra. M-a amuzat si faptul ca sunteti inginer (ca si mine) … Oare gandirea analitica imprumutata din stiintele exacte vine in contradictie, sau ar trebui sa completeze modul de analiza a unui politolog, cum este Domnul Tismaneanu.

          Intregul esafodaj al spiritului uman este cladit pe mituri. Nu exista societate fara mituri si fara eroi. Cunosc cel putin o situatie cand un profesor, cel mult mediocru. a fost ridicat in slavi dupa moarte si i s-a facut (la propriu) statuie. Cu totii stiam ca realizarile sale sunt nule din punct de vedere stiintific, dar totusi am participat aplaudand la parada imparatului dezbracat. Putini au avut curajul sa spuna “imparatul e gol” … si nu au facut-o niciodata in public.

          Nevoia de mituri si de eroi transcede rationalul, motiv pentru care noi inginerii suntem in stare sa contemplam mult mai detasati fenomenul nasterii si distrugerii simbolurilor. Nu trebuie sa fii analist politic ca sa intelegi ca demolarea miturilor “celorlalti” este un act de razboi, pentru ca prin aceasta se atenteaza la insasi esenta “tribului”; este atacata (si negata) identitatea “celorlalti”. De ce este un simbol puternic arderea totemurilor ?! de ce reprezinta un act de agresiune extrema arderea drapelelor ?!

          Domnul Tismaneanu a ales sa demoleze miturile sovietice intr-un act de razboi impotriva unui adversar care nu mai exista. Din pacate, in loc sa demoleze mitul omului nou (care apare si inalte ideologii), sau mitul societatii fara bani (fiecaruia dupa nevoi, fiecare dupa puteri), Domnia sa a sarit la Gagarin si la Kasparov sa le muste genunchiul (vezi epopeea lui Ghilgames).

          Asa cum comenta cineva, demolarea mitului comunismului, ca si organizare viabila a societatii, merita combatut. Poate ca ar trebui analizate kibbutzurile, care sunt entitati viabile, desi sunt comuniste “pe dinnauntru” … Dar oare familiile nu sunt comuniste pe dinnauntru ?

          • it_s__not_news spune:

            Petronius,

            Dl Tismaneanu foloseste termenul mit in acceptiunea pe care i-a dat-o Roland Barthes in ale sale Mitologii. Ca orice termen intrat in constiinta publicului, sensul initial al “mitului” lui Roland Barthes a fost denaturat, (sa spunem vulgarizat, dar imi este teama sa nu fiu inteles gresit).

            Dupa parerea mea, la un moment dat trebuie facuta distinctia intre mit si minciuna, intre benign si malign. Termenul de “mit” este abuzat cind nu mai are de-a face cu credinta ci cu ideologia.
            Si, da, dupa parerea mea dl Tismaneanu greseste in momentul in care pune pe acelasi plan mitul pilotilor fara teama si prihana si “mitul” dusmanului de clasa (neadevarurile care imping la lucruri ne-omenesti: a-ti omori aproapele, altele asemenea).

    • Mi-au revenit in minte versurile lui Alexandru Philippide din “Monolog in Babilon: “Din Alexandru azi dispare chipul/Ramane neatins in urma-i arhetipul”. Fidel a fost inlocuit (formal) de Raul, dinasticismul este in floare, prigoana disidentilor continua fara urma de jena. Toate miturile comunismului din Cuba sunt astazi vestede, dar octogenarii de la varf se agata de ele cu disperare. O dictatura anacronica, descarnata, decrepita, rigida, incapabila de reforme autentice. Blocajul se va termina in clipa cand dispare Fidel. Pana atunci, mi-e teama, more of the same…

  8. Sergiu Simion spune:

    Un excelent articol despre mitografia comunista care poate fi citat in orice facultate de stiinte politice de pe mapamond. Pe de alta parte, poate ca cel mai corect titlu ( si mai poetic … ) pentru acest articol ar fi fost ” Amurgul zeilor ” ( trimiterea subiacenta la Nietzesche nu este de loc intamplatoare …) care ar fi descris in acest caz atat comportamentul multimilor dominate, cat si comportamentul ” zeilor ” dominatori . Din nefericire pentru intreaga umanitate ganditoare, URSS si comunismul nu au fost de loc …”mituri” ci realitati crude si crunte , si din acest punct de vedere exista in mod evident o contradictie in termeni . Domnul Tismaneanu afirma in mod categoric : ” De la inceputurile experimentului statal bolsevic, a fost limpede ca era vorba de un regim mitocratic.” Stricto senso, regimuri mitocratice au existat poate in …Elada cand grecii antici si naivi chiar credeau sincer in miturile lor.
    Mai aproape de noi, si din nefericire pentru lumea moderna , lucrurile se complica foarte rau in ceea ce priveste URSS si comunismul iar domnul Tismaneanu ne lamureste si de ce : “Puritatea randurilor partidului” era cheia de bolta a fixatiei (s.n.) pe permanenta epurare teoretizata inca de Lenin in “Ce-i de facut?”. Cu regret , in acest caz nu mai vorbim in nici un caz de ” mituri ” ci de o strategie concreta ( mai bine zis , de o tehnologie sociala …) de eliminare a ” dumanului de clasa” aplicata consecvent in toate tarile comuniste.
    Cu alte cuvinte , ceea ce domnul Tismaneanu denumeste acum ” carcasa mitologica a sistemului ” , era in realitate numai un ambalaj destinat naivilor si dusmanului de clasa . Cine avea ( si are…) curajul sa priveasca sub acesta carcasa stupida , se confrunta cu adevarata ingineria sociala comunista in toata splendoarea ei. Despre aceasta inginerie sociala comunista , din pacate, domnul Tismaneanu nu pomeneste nimic in acest context ( si din cate stiu, nici in altele ) . Doua exemple din cosmosul social bolsevic sunt edificatoare . Prelegerea sinistra tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica din Moscova de catre Beria in 1936 adresata studentilor americani ai Universitatii Lenin , si celebrele Directive NKVD din 2 iunie 1947 pentru tarile din orbita sovietica , descoperite ( si aplicate ) in Polonia, Cehoslovacia, Germania, Bulgaria ( Romania nu le recunoaste nici acum ), ar fi echilibrat discutia trecand subiectul din zona miturilor in zona concretului istoric. Mai aproape de noi, la Academia Stefan Gheorghiu a existat un curs de psihologia maselor predat si la Facultatea de Ziaristica care , desi a fost amintit recent de un moderator TV , este negat si acum de psihologii sistemului .
    In sfarsit, meritul lui Gorbaciov este unul cu adevarat istoric pentru punerea sub semnul intrebarii a mentalitatii unei intregii epoci comuniste, e adevarat, dar fara sa-i conteste esenta daca ne gandim ca prin perestroika si glasnosti era propus de fapt numai un “marxism revizionist “. Ori de aici , pana la fi “groparul tiraniei ” ( parafrazarea unei celebre marxiste ) mai este o cale lunga , si nu cred faptul ca numai “mitografia” sovietica trecuta poate explica de exemplu sistemul represiv rusesc , respectiv infernul judiciar din Rusia actuala ( http://www.romanialibera.ro/actualitate/media/infernul-judiciar-din-rusia-222936.html ) .
    Dar daca tot vorbim de ipoteze, articolul nu aduce deloc in discutie si posibilitatea ca aceasta manevra istorica sa fie in realitate una clasica de “conspirare a deconspirarii” respectiv o implozie controlata a structurilor comuniste dupa clasicul principiu al diversiunii atat de specifica lumii comuniste in care intotdeauana sub “ceva ” se ascunde de regula ” altceva ” ( de unde si rolul vital al politiei politice in comunism si proliferarea maligna a serviciilor secrete in post-comunism ). Ca atare, structurile s-au ” daramat ” singure , adica la comanda, si din interior , inainte sa fie daramate cu adevarat , dar din exterior . Cu alte cuvinte , aceste structuri de fapt nu au disparut , ci au naparlit , iar metamorfoza lor uluitoare are loc conform principiului mimetismului social utilizat pe scara larga in toate tarile aflate odinioara in orbita comunista ( ex: inainte sa se reorganizeze ” vechii ” liberali , infiintam ” noi ” un partid care sa le poarte numele , sa le fure identitatea si sa le compromita imaginea …) . La limita, exista ipoteza ca , dupa disparitia oficiala a mitografiei bolsevice, sa ne confruntam in realitate cu o transformare topologica prin care interiorul a luat locul exteriorului si invers deoarece ” sistemul nu a fost dezmembrat, liderii nu au fost judecaţi, iar arhivele au rămas secrete ” ( Vladimir Bukovski ). De aceea nu mai trebuie sa ne mire faptul ca la noi , desi am intrat in In Uniunea Europeana si in NATO, decidentii politici sunt pregatiti politico-lideologic si acum …dar pe cu totul alte cooordonate axiologice decat ne-am astepta . In acest sens, un text sibilinic :” Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici ( http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484 ) , ofera mari surprize cititorului . Citez numai doua idei din acest text uluitor :

    ” De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada comunistă. ”

    ” La noi, culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”. Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. ”

    Intr-un articol publicat recent ( http://www.contributors.ro/societatelife/calaii-sunt-printre-noi/ ) domnul profesor Tismaneanu vorbeste raspicat despre “crimele impotriva umanitatii infapuite de Securitate ” . De aceea, sper sa ne ofere o opinie avizata asupra unui text ca cel amintit anterior , care poate fi considerat de fapt o reabilitare oficiala a Securitatii.

    • Va multumesc, Dvs si celorlalti comentatori, pentru sugestiile si opiniile exprimate pe acest forum. Voi citi cu atentie ce-mi semnalati. In scrierile mele m-am referit la dimensiunea de inginerie sociala, dar aveti dreptate, ar trebui sa insist mai mult in acest serial transmis la RFE (Moldova). Cred ca, probabil fara voia lui Gorbaciov, perestroika si glasnost au devenit mituri politice opuse celor traditional-leniniste. Este ceea ce numin efectul pervers legat de consecintele necalculate, neprevazute, nescontate.
      Tocmai de aceea a scris gruparea condusa de Egor Ligaciov, sub semnatura Ninei Andreieva, articolul din “Sovetskaia Rossia”, definit atunci de Iakovlev, mana dreapta a lui Gorbaciov, drept un “manifest anti-perestroika”. La Nietzsche m-am gandit cand am dat titlul articolului. Cartea mea “Noaptea totalitara” avea ca subtitlu “Crepusculul ideologiilor radicale”. Zeii n-ar putea domni fara mituri, miturile ar fi sterpe fara zei…

      Va doresc Dvs si celorlati participanti la aceste discutii Sarbatori Fericite!

  9. Sergiu Simion spune:

    Va multumesc si eu pentru onestitatea si fair-play-ul raspunsului dat pentru ca lumea ideilor , oricat ar de departe pare de lumea reala , este conectata atat cu trecutul , cat si cu viitorul nostru . Sarbatori Fericite si Dvs !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)