Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze »crestin-democratie/conservatorism »liberalism » Citesti:

Arta compromisului: de la “conservatorul” Edmund Burke la “socialistul” Barack Obama

…vestea ca Obama (prin intermediul vicepresedintelui Joe Biden) a cazut la intelegere cu republicanii in chestiunea taxelor a facut rapid inconjurul mass media. Intelegerea a fost atacata vehement,  atat de la stanga cat si de la dreapta. In incercarea (partial esuata) de a lamuri problema, presedintele a tinut in 7 decembrie o conferinta de presa. Cu aceasta ocazie a declarat: “This country was founded on compromise” (“Aceasta tara a fost creata prin compromis“). Afirmatia a devenit rapid o “catchline“, imbratisata cu entuziasm de unii, hulita de altii (din nou, atat de la stanga, cat si de la dreapta). Internetul s-a inrosit, comentatorilor le-au intepenit gurile intorcandu-i pe toate fetele acuratetea.

Pentru a intelege de unde atata patima de ambele parti e nevoie de putintica istorie. Pentru marea majoritate a politiologilor anglo-americani, afirmatia nu este catusi de putin neobisnuita. Dimpotriva, se inscrie intr-o lunga traditie care sustine ca “politica este arta compromisului“. T. V. Smith, un inversunat aparator al conceptului, scria pe la jumatatea secolului al XX-lea ca democratia este de neconceput in afara compromisului, iar alternativa o reprezinta violenta sau dictatura. Francis Biddle scria si el ca “este de buna seama evident oricarui American ca intreaga noastra viata nationala este cladita pe compromis si ca marea noastra institutie, Constitutia Americana, din care be tragem seva vietii noastre publice, este in sine un sir de compromisuri, mari si mici” (“of course it is obvious to any American that out whole national life is built on compromise, and that the great institution, the American Constitution, from which we suck the strength of our public life, is in itself a series of compromises, great and small“). Exemplele ar putea continua.

Mergand inapoi in istorie, aflam ca dupa ce John Stuart Mill (un liberal-usurel-socialist) publica faimosul “Despre libertate“, un discipol de-al sau, John Morley, (uitat astazi, din nefericire), publica si el “Despre compromis“. (Demn de notat, in aceeasi perioada apar si “Despre guvernul reprezentativ” – Guizot – si “Democratia in America” – Tocqueville. De buna seama, oamenii secolului al XIX-lea devenisera constienti de conexiunile dintre libertate, democratie, reprezentare si … compromis – dar si de dificultatile pe care aceste conditionari reciproce le prezinta pentru politica moderna. Subiectul, insa, se cuvine analizat de sine statator.)

Si mai devreme, Edmund Burke, un irlandez-englez si un liberal-conservator, scria ca “orice guvernare, de fapt fiecare beneficiu si placere omeneasca, orice virtute si orice act prudent se bazeaza pe compromis si barter” (“All government, indeed every human benefit and enjoyment, every virtue, and every prudent act, is founded on compromise and barter“). [Imi cer scuze pentru traducerile bolovanoase.] Dar tot el scria si ca nimeni nu este dispus sa-si compromita “bijuteriile sufletului” (“the jewels of his soul“). Burke a fost apreciat (si injurat) deoptriva de catre Whigs si de catre Tories, asa ca in cele din urma a fost clasificat drept un “Old Whig”, pentru a impaca si capra si varza, si sustinerea independentei coloniilor Americane, dar si condamnarea Revolutiei Franceze.

Dupa cum se vede, pe vremea aceea, oamenii erau ceva mai complicati, mai nuantati si mai greu de varat in cutiute cu etichete mai frumos sau mai urat colorate.

Si-atunci, daca toata lumea pare de acord, de ce mai sunt si americani care considera compromisul o … compromitere? O explicatie prima facie are de-a face cu the 3/5 compromise – compromisul prin care sclavii urmau sa fie numarati drept trei cincimi dintr-o persoana cand venea vorba despre reprezentarea statelor in functie de populatie. Dar asta Obama stia cu siguranta, altminteri n-ar fi adaugat imediat dupa fraza cu pricina si “pe vremea fondarii Statelor Unite eu nu as fi putut intra pe usa din fata in aceasta sala“. Dar fara acel compromis nu ar fi fost nici usa, nici sala, nici Casa Alba si nici presedintele Statelor Unite, pentru simplu motiv ca nu ar fi existat Statele Unite care sa aiba nevoie de o Casa Alba.

Explicatia nemultumirii trebuie cautata asadar in alta parte, mai exact pe continentul European, unde compromisul nu s-a bucurat nici pe departe de o cariera atat de spectaculoasa in sfera politicii. Cum se explica faptul ca aici nu se lauda nimeni cu vreun Maret (Great) Compromise? Cum se explica faptul ca, in secolul al XVII-lea, pe cand englezii imbratisau compromisul ca pe-o virtute, francezii il repudiau ca pe o “vindere a sufletului”?

Explicatia e ceva mai complicata, dar intr-o varianta simplificata, sa spunem doar ca, incepand cu secolul al XVI-lea, din varii motive, compromisul incepe sa fie echivalat in Marea Britanie cu un contract, mai exact cu acel contract care ar fi creat deopotriva societatea civila si guvernul. Cu un an inainte de Cel de-al doilea tratat al lui John Locke, Gilbert Burnet bunaoara publica un text in care foloseste explicit compromisul in locul contractului social (si guvernamental).

Or, cata vreme accepti premisa liberala a contractului intre guvernati si guvernati ca baza a politicii, iar acest contract este, in fapt, un compromis, cum sa nu acceti si faptul ca politica este arta compromisului?

Problema se complica, insa, usurel in colonii, unde – dincolo de gandirea liberal-contractariana, vizibila deopotriva in Declaratia de Independenta (unde Jefferson se inspira din Locke) si in Constitutie, mai exista un filon – cel republican. Conform acestei traditii omul nu poate fi niciodata reprezentat “fara rest”: ii poti reprezenta eventual idealurile, ii poti reprezenta comunitatea, dar nu il poti reprezenta pe “el”. El, ca om, nu poate fi reprezentat, printre altele si pentru ca, spre deosbire de drepturi, virtutea nu poate fi reprezentata. Nu poti delega pe altul sa fie virtuos in locul tau.

Ce s-a intamplat asadar in cazul compromisului Obama-republicani? Liberalii (de asta data in intelegerea american-contemporana a termenului) si republicanii radicali (membri sau simpatizanti ai Tea Party) au demonstrat inca o data ca seamana pe ici, pe colo, si anume prin partile esentiale. Ambele tabere au o problema cu acest compromis pentru ca ambele tabere au o problema de identificare si self-identificare. Liberalii s-au simtit tradati de Obama, pentru ca si l-au inchipuit dupa chipul si asemnarea lor. De aici dezamagirea, asemanatoare celei resimtite de suporterii Tea Party care nu s-au mai regasit in idealurile promovate cu atata infocare de pe marginea Congresului.

Nu acuz, nu trag concluzii. O asemenea discutie ar fi prea lunga (vreo patru sute de pagini). Am vrut doar sa clarific niste nuante istorice peste care trecem prea repede cand ne infierbantam. Concluziile va las sa le trageti singuri. Deocamdata. Pentru concluziile mele, va trebui sa asteptati cartea (vrei patru sute de pagini). Putintica rabdare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. para spune:

    Dacă nu vă e cu supărare, v-aş ruga să îmi desluşiţi înţelesul cuvîntului “liberal”, folosit aici: “cata vreme accepti premisa liberala a contractului intre guvernati si guvernati ca baza a politicii…”

    • fumurescu spune:

      @ para – unul dintre principiile de baza ale liberalismului clasic, aproape unanim acceptat, este – dupa cum spuneam – ca atat societatea civila cat si guvernul sunt rezultatul unui contract/compromis intre oameni independenti si egali (contractul social si contractul guvernamental).

      • para spune:

        mulţumesc pentru răspuns.
        deci, liberal e cu ghilimele, ca în titlu. Sau invers. Deci în titlu e fără ghilimele, însă eu am întrebat cu ghilimele. sau nu. Mă rog…
        Prea multă carte sminteşte.

  2. viviana spune:

    :lol: cred ca putini stiu ce a facut Obama pe pleagurile astea. Presa e aia care e dar nici cu cititorii nu-i mult de ales si calitatea nu se imbunatapeste cu timpul … :)

    • fumurescu spune:

      @ Viviana – “pleagurile”?!?

      • viviana spune:

        Oops, “plaiurile” … :lol: scuze, nu vorbesc limba romana de o multime, multime de ani!
        Pot sa marturisesc ca m-am cam plictisit sa gasesc pe aceasta pltaforma excursurile voatre presarate de numele la zeci de autori (cel putin 10, numiti de tine mai sus) si de carti pe care nici unul dintre noi nu va avea timpul sa le citeasca. Nu inteleg la ce serveste. Ori aveti curajul sa afruntati argumentul, ori lasati-o moarta. Macar daca ati face ca la scoala, prezentati doua altenative… vedeti reactiile si aprofundati, corectati ruta si intr-un caz si in celalalt … nimeni nu va va putea acuza ca ati fi subiectiv iar cititorii ar avea numai de invatat … common sense (fara referiment la faimosul pamflet care ar fi de parte).

        Ce a facut Obama nu e o gluma iar carnavalul de la Capitol Hill va avea consecinte grave ca mai grave nu se poate.

  3. Danon spune:

    Tot respectul pentru articol si pentru incercarea (inca o data) de a aborda o tema controversiala “sine ira et studio”.

    Si totusi, doua critici.

    Prima se refera la originea mentalitatii unei colectivitati. Cred ca scrierile filozofice o influenteaza mult mai putin decat trairile cotidiene. Scrieri despre, pro si contra compromisului pot fi citate pe ambele maluri ale Atlanticului dar istoria pare sa indice un singur lucru: curbele de toleranta fata de compromis in Europa si America par sa se fi intersectat in urma cu jumatate de secol si de-atunci nu fac decat sa se departeze.

    Da, Statele Unite au fost fondate pe compromis (care a si esuat uneori, dar suficient de rar pentru ca acest lucru sa fie remarcabil) in timp ce Europa nu a existat pana acum o jumatate de secol ca entitate tocmai datorita razboaielor, manifestarea cea mai spectaculoasa a esecului compromisului.

    Si totusi, al doilea razboi mondial a marcat o schimbare radicala: liderii europeni au pornit noile politici de la motto-ul “never again” si au inceput sa negocieze, sa construiasca o casa comuna bazata pe compromis. America victorioasa, singura tara din lume care economic a castigat de pe urma razboiului, s-a regasit in fata unei oglinzi care o prezenta ca mesianica, detinatoarea unor (singurelor?) valori absolute, bazate pe libertate si individualism. Si de pe acest pedestal mesianic, liderii americani, dar si populatia, au inceput din ce in ce mai mult sa gandeasca, intai in relatiile internationale, apoi acest lucru s-a trasferat si pe scena domestica, in termeni de “cine nu e cu noi e impotriva noastra” (citat din Stalin, dar si din George W) si de “Axa a raului” (aici nu e nevoie sa mai spun pe cine citez). Arta compromisului a fost etichetata drept slabiciune. Si cand trece si o criza economica pe-acolo, afiliatia politica (ce normal are o curba gen clopot al lui Gauss pe axa stanga-dreapta) incepe sa aiba o curba din ce in ce mai turtita, tinzand chiar sa aiba maxime excentrate.

    A doua critica: detest eticheta “socialist”. In America, este o injuratura comparabila cu “comunist” sau “fascist”, in Europa este un termen mult prea vag. Social-democratia nordica a dus la un succes economic insolent, socialismul francez e buimac si incremenit in proiect, despre social-nationalism (mai cunoscut ca nazism) ce sa mai spun?

    • Danon spune:

      Scuze, am vrut sa spun, desigur, national-socialism…

      • fumurescu spune:

        @ Danon – n-am sustinut ca exista o relatie de stricta determinare intre scrierile mai mult sau mai putin filosofice si mentalul colectiv. Scrierile pot sa dezvaluie cate ceva despre mentalitatea epocii, dar o pot si influenta la randul lor (vezi influenta lui Locke asupra lui Jefferson si influenta Declaratiei de Independenta asupra psyche-ului american. Mai mult, in cazul “compromisului” e vorba despre utilizarea lui in anumite contexte, fara prea mare legatura cu filosofia (cel putin pana la Morley – sfarsitul sec. al XIX-lea). Asta nu inseamna ca in spatele unei utilizari repetate in contetxte asemanatoare nu exista niste asumptii mai mult sau mai putin constiente. In fine, asta ar fi o alta discutie – si inca una interesanta.
        Cat despre eticheta de “socialist” aplicata lui Obama, vezi ghilimelele. S-a vrut o ironie. N-o luati in serios, va rog.

  4. max spune:

    Compromis?!!!
    Cind renunti la principiul esential si primesti in schimb ceea ce adversarii au declarat deja ca cedeaza nu se cheama compromis. Se cheama tradare sau imensa prostie. Iar atunci cind consecintele polotice, morale si economice sint dezastruase se numeste … nu s-a inventat inca un cuvint suficient de tare.
    Articolul e cel putin naiv si are singura calitate ca muta discutia intr-o directie total nerelevanta.
    Timp pierdut.

  5. Clovis spune:

    Inteleg modelul explicativ propus aici prin aducerea in prim-plan a intelepciunilor “clasicilor” gen Locke, Mills sau Burke…

    Totusi, cand avem parte de un compromis intre doua forte care ar trebuie sa fie intr-un permanent conflict constructiv cred ca ar fi nimerit sa introducem in ecuatie si teoriile elitelor pentru a largi orizontul de analiza… Un Mosca, Pareto, sau W. Mills ar propune si un alt scenariu: elitele bat palma pur si simplu pentru a perpetua puterea…

    Scurta informatie de pe Wikipedia (nu WikiLeaks…:)

    “Mills argues in his book that the US power elite consists of members of society characterized by consensus building and the homogenization of viewpoints. This power elite has historically dominated the three major sectors of US society: economy, government, and military. Elites circulate from one sector to another, consolidating their power as they go”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)