Dincolo de iluziile pe care le întreţinem, spre a ne anestezia spiritul critic,schimbările pe care le putem contempla în jurul nostru nu mai pot fi ignorate. Epoca optimismului postmodern pare să se fi sfârşit, iar încrederea în valoarea de circulaţie universală a democraţiei este , deja,un fapt al trecutului.
Ascensiunea autoritarismului este semnul cel mai puternic al acestei mutaţii. În forme diferite, cu decoruri proteice şi cu strategii inventive, regimurile iliberale sunt pe cale să câştige o bătălie de durată cu democraţia constituţională.Principalul lor avantaj este capacitatea de învăţare. Acolo unde totalitarismul a eşuat, prin rigiditate ideologică ori planificare economică, succesorii lor contemporani inovează, adaptabili şi reactivi.Ceea ce nu se schimbă, acum, ca şi înainte, este ostilitatea faţă de elementul central al modelului politic detestat:refuzul pluralismului este piatra unghiulară a profesiunii lor de credinţă.
Cei ce au privit anul 1989 ca pe un punct de cotitură au subestimat şi potenţialul modernizării de a fi un aliat preţios al tiraniei. Tehnologia nu este doar un semn al unei noi paradigme sociale, ci şi instrumentul prin care un regim ce manipulează, domină şi controlează poate exercita o supraveghere eficientă a propriei societăţi. Ridicarea Chinei este un caz de şcoală- în spatele faţadei de sincronizare, se află un peisaj modelat de aceleaşi forţe al partidului comunist. Hibridizarea ideologică a Chinei, (sinteza de monolitism, naţionalism şi expansiunea neo- imperială în vecinătatea Asiei), este expresia închegată şi vizionară a unei noi abordări ce seduce şi creează emuli.
Departe de a fi un tipar arhaic şi anacronic, autoritarismul revine spre a –şi demonstra valenţele de supravieţuire. Democraţia liberală este sub asalt chiar şi în acele spaţii privite ca aparţinând zonei sigure a a libertăţii. Ungaria lui Viktor Orban sau România lui Victor Ponta au în comun tendinţa de a lichida zonele de indepedenţă instituţională ce se opun partidului hegemonic. Noul autoritarism este prin chiar natura sa demagogic. El cere puterea absolută, în numele naţiunii triumfătoare.
Apărarea democraţiei şi a statului de drept încetează să mai fie doar un reflex retoric. Democraţiile pot involua şi pot muri. Locul lor poate fi luat de regimuri ce oferă poporului voluptatea de a tiraniza şi lichida libertăţile. Vocaţia iliberală este prezentă în jurul nostru. Nimic nu mai este sigur, nimic nu mai trebuie luat ca fiind dincolo de orice îndoială. Ascensiunea autoritarismului este un punct de plecare pentru o nouă luciditate democratică.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Poate ca omenurea a observat ca votul universal poate aduce , in tarile in care majoritatea populatiei este slab educata, la monstruozitati , regimuri autoritare care, pentru un timp, pot parea mai eficiente (China azi, Germania lui Hitler ieri). Popoarele trebuiesc pregatite pentru democratie; pregatirea asta dureaza decenii, mai bine zis generatii. Un exemplu reusit mi se pare denazificarea Germaniei.
Cand va porni Statul Roman o actiune comparabila, menita sa pregateasca poporul pentru democratie ? Se pare ca nu e nici o intentie in acest sens, speranta e in UE si USA.
Sau ca in bancul binecunoscut : Sa declaram razboi americanilor, sa ne ocupe si sa ne educe !
Se doreste crearea unei stari de frica, sa fie instituita teroare!
Ei bine spun si scriu ca NU MA INSPAIMANTA aceste manifestari barbare care vin dintr-o lume ce credeam ca a disparut!
Chiar daca asta aceea lume incearca sa renasca acum folosindu-se de mine, de el, de ea sau poate sau chiar de Dvs., intr-un cuvant de noi – noi care poate suntem prea increzatori, poate prea buni, poate prea optimisti, poate prea indulgenti – cred ca este timpul sa spunem CA NU SE MAI POATE!
Nu se mai poate pentru ca fiecare persoana a crescut fdin toate punctele de vedere si de aceea isi doreste acum, pate mai mult decat ieri, libertate si prosperitate!
Pentru ca fiecare dintre noi vrea sa ii fie mai bine si sa aiba pace ce se intampla acum face ca noi toti sa ne pierdem visele!
Da, parea ca visul se putea sa fie transformat in realitate, dar unii, pe care i-as numi inumani, se joaca tarand in haos si deznadejde o lume intreaga!
Ce ramane de facut?
Sa cerem si sa luptam pentru o realitate dominata de LIBERTATE si PROSPERITATE!
Strategia (post?)-comunista, gen Perestroika, s.a, a fost simpla: sprijinirea unor oligarhi sa ajunga in pozitiile economice din care pot sustine interesele unor grupari (gen KGB/FSB, Secu, diverse organizatii de partid, etc.). Au realizat ca „vechiul” sistem nu functiona. Au incercat sa mimeze marii capitalisti din vest, dar e normal ca o constructie artificiala nu rezista foarte mult timp.
Marea provocare a societatii romanesti (si nu numai) este refuzul mimetismului si promovarea autenticitatii, desi e cam greu deocamdata.
din pacate, marea hiba a democratiei este votul universal. sistemul democratic bazat pe vot universal nu este decat dictatura gloatei manipulate de mass media. practic, cine detine controlul mass media, detine fraiele puterii.
Nu cred că e cazul să fim atât de pesimiști, democrațiile liberale au obținute o mare victorie în urmă cu 25 de ani, au împins granițele NATO și UE cu 1.000 de km.mai spre est, așa că e normal să urmeze un recul. Dar este doar un recul al stării de spirit, acest recul nu e în niciun fel transpus în legislație sau în organizarea statului.
Cât despre China, o așteaptă soarta Iugoslaviei, numai că la o scară de 40 de ori mai mare. Pe măsura creșterii bunăstării economice, diverși lideri locali nu vor mai accepta o conducere centralizată. Noi vorbim de China ca despre o singură țară, dar acolo sunt vreo 18 națiuni cu peste 1 milion de oameni sau 23 de națiuni cu peste 500.000 de oameni. Atâtea naționalități diferite nu pot fi ținute sub control prin forță militară prea multă vreme. China de azi e cam ca Iugoslavia în 1975, când părea să-i meargă bine. 15 ani mai târziu, înceoea dezmembrarea.
Eu nu pot fi optimist. Sunt de acord cu Richard ca votul universal a fost lovitura de gratie data societatii occidentale. Urmarea este profunda decadere si cercul vicios in care au intrat aceste societati in secolul XX. Problema este ca odata intrata pe aceasta panta, dezastrul este ireversibil. Intrebarea nu mai este daca, ci cand?
Nu imi fac mari griji in privinta Chinei. Dezvoltarea ei spectaculoasa este normala, dar este vorba de o recuperare, in conditiile ramanerii in urma in ultimele doua secole. Pe cat de inevitabila era cresterea, pe atat de inevitabila mi se pare si stagnarea, cel putin in conditiile actualului sistem politic. Nu devii puterea economica dominanta cu o economie planificata. Iar actuala oligarhie nu isi permite sa scape haturile economiei din mana. Si nici nu cred in posibilitatea unei tranzitii lente catre o societate capitalista. China a mai cochetat de-a lungul istoriei cu libertatea economica, dar odata ce aceasta politica a pus in pericol elita politica, statul a intervenit de fiecare data brutal si a reluat controlul.
Raul care roade civilizatia occidentala e unul intern, impotriva caruia nu mai are anticorpi, odata cu adoptarea sistemului de vot universal si cu renuntarea la sistemul de valori care i-au adus succesul.
Politica este o negustorie de sperante. Retetele de succes sunt de o mare diversitate. Functie de timp, loc si asteptarile actorilor.Cred ca cea mai buna solutie pentru Romania actuala este o democratie PARTICIPATIVA. La acest moment, in acest loc si la numarul actorilor, numai acest model politic ne permite sa supravietuim ca etnie.
Retetele de succes sunt de fapt foarte putine, mai degraba cele care duc catre esec sunt de o mare diversitate. Parerea mea este ca democratia participativa nu este decat o teorie frumoasa, inca una din seria lunga de utopii estetice care pornesc din start de la premise false, de genul: omul este prin natura sa bun, dezinteresat, etc. Poate ca ar fi o sansa sa dea roade in comunitati mici, in cadrul carora toti au aceleasi probleme si interese, spre exemplu in mici sate de pescari sau agricultori. In rest, in societati mai complexe, acolo unde interesele individului sunt diferite de cele ale restului comunitatii sau chiar intra in conflict cu acestea, functionarea acestui sistem mi se pare iluzorie.
Mie mi se pare că ce observăm e …ascensiunea amatorismului, pretutindeni. Comisia Europeană a fost salvată momentan. Autoritarismul e doar un derivat al amatorismului. Fondul pe care se întâmplă totul este luciditatea democratică.Un amator și un profesionist au aceleași șanse de reușită într-o democrație lucidă. Ori, amatorii sunt întotdeauna majoritari. Toți profesioniști pot deveni amatori, mai ales dacă luciditatea democratică le arată o oportunitate. Și cine poate să vadă mai bine o oportunitate decât un profesionist. Luați cazul lui Johannis.În schimb foarte puțini amatori pot deveni profesioniști. Luați pe cine vreți…de la Ticu Dumitrescu la Traian Băsescu…Acum studiați pe cazuri concrete autoritarismul românesc…Am dreptate? Aplicați constatarea la V. Ponta. Q.E.D.? Amatori români au o meteahnă devastatoare, se înconjoară de …nulități convenabile.
marea problema este ca toate deciziile politice se iau pe baza intereseleo subterane la care noi nu avem acces. noi putem intelege lucrurile doar prin reverse engeneering. din pacate, foarte putini oameni sunt capabili de asta. sa va dau un exemplu foarte simplu: a scazut drastic numarul de calatori la CFR, in aparenta, ai putea spune ca CFR-ul e condus de incompetenti, in realitate, mafia politica ce detine firme de transport auto au tot interesul ca lumea sa circule cu auto in loc de tren. astfel, se mentin niste tarife nesimtit de mari cand si un taran care vinde castraveti la piata stie ca atunci cand nu vinde, mai lasa la pret.
asa este si votul universal: in aparenta este o idee nobila, drepturi, etc. in realitate, da acces la vot oamenilor care nici nu sunt interesati de politica sau celor foarte usor manipulabili de mass-media.
Asa cum bine remarca Richard si Ventidius, votul universal pune probleme lumii noastre moderne…dar in acelasi timp el reprezinta fundamentul democratiei!!! Or, alt sistem mai bun inca nu s-a inventat!? Cu alte cuvinte, ne aflam intr-un impas!
Daca admitem ca posibil faptul ca istoria tinde sa se repete ciclic, ne putem astepta la aparitia unor dictaturi „inedite” (monopoluri, autoritati extremiste, religii, banci..) plebiscitate de popoarele exasperate de incapacitatea democratiilor de a le asigura un trai decent.
Gandhi spunea ca „saracia este cea mai mare violenta facuta omenirii”!
Astazi intelegem complexitatea acestei afirmatii si repercursiunile dramatice ale conditiei de „sarac” (lipsa de TOT)…
In Romania, de ex, saracia s-a generalizat si a capatat forme noi de manifestare: lipsa de educatie, de respect, de discernamant, dar exces de agresivitate, de ignoranta si de coruptie la toate nivelele societatii!
Aceasta realitate permite…orice!
Cunosc butada, „Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” atata doar ca nu cred ca este chiar onesta. Impresia mea este ca prosperitatea la care a ajuns civilizatia europeana si implicit lumea actuala, datoreaza de fapt foarte putin democratiei ca sistem politic. Nu ea a facut lucrurile sa mearga, nu a avut nici o contributie la realizarea economiei capitaliste, nu ei i se datoreaza revolutia stiintica si industriala. Democratia moderna, cea legata de votul universal a aparut pe la jumatatea secolului XIX, si s-a impus la inceputul secolului XX cand jocurile economice erau deja facute. A fost, cel putin in Europa(Statele Unite ar putea fi considerata oarecum o exceptie), mostenitoarea regimurilor politice care au creat aceasta prosperitate. Iar singurul ei merit e ca in tot acest timp nu a reusit, inca, sa risipesca cu totul aceasta mostenire. Dar ceea ce nu a reusit sa faca democratia(care in sine nu e incompatibila cu nici un sistem economic, fie el sclavagist, feudal sau capitalist), va reusi fara indoiala odrasla democratiei – statul social.
A nu se considera ca simpatizez cu vreun regim politic autoritar. Cred ca democratia suna bine pentru ca este comparata exclusiv cu regimuri politice autoritare sau chiar totalitare, in conditiile in care majoritatea acestor regimuri detestate nu sunt decat forme particulare de evolutie ale democratiei.
Saracia este relativa. Problema noastra este ca judecam saracia emotional. Daca am analiza niste statistici cat de cat obiective, am avea o gramada de surprize. Daca este sa comparam epoca actuala cu alte epoci istorice, ar trebui sa consideram ca deja am ajuns in rai din punct de vedere social. Si asta indiferent de criteriul pe care il folosim: al procentului din populatie care e sufera de foamete, al distributiei veniturilor intre cei bogati si cei saraci, etc.