Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Bătălia pentru supremație în Pacific. China vs. SUA, via Peninsula Coreeană (Update şi o explicaţie suplimentară)

Valentin Naumescu februarie 28, 2018 Analize, Global / Europa
84 comentarii 7,289 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Aparent bizara și atât de puțin credibila apropiere între cele două Corei rivale ascunde o tentativă de resetare a marelui joc strategic al Asiei, foarte probabil în avantajul Chinei, dacă nu cumva planificată și girată din umbră de Beijing, cu obiectivul de mare anvergură de a scoate din jocul influenței politico-militare și economice regionale Statele Unite și de a câștiga supremația strategică în Pacific, după 73 de ani de supremație americană, instaurată în august 1945, prin explozia bombei atomice de la Hiroshima;
  • Acest început de resetare cu perspectivă incertă, declanșată chiar înaintea Olimpiadei de Iarnă recent încheiate și reflectată cel mai pregnant în declarațiile surprinzătoare de apropiere ale liderilor celor două Corei, ascunde o uriașă manevră a Chinei, o încercare de scoatere a Statelor Unite din ecuația strategică și de putere a Asiei, prin „dezactivarea” unuia dintre aliații tradiționali ai Americii în regiune, respectiv Coreea de Sud;
  • Acum se explică mai mult din la fel de ciudata disponibilitate a Președintelui Trump, de acum aproape două luni, de a începe discuții cu Kim Jong Un. Ideea a eşuat lamentabil, fiindcă o altă negociere era, se pare, în pregătire. Foarte probabil, strategii americani aflaseră sau intuiau riscul ca Nordul comunist să fie curtat la negocieri pacifiste de Sudul tot mai speriat de armele nucleare ale Phenianului iar China să împingă puternic Nordul spre negocieri cu Coreea de Sud, în locul negocierilor cu Statele Unite;
  • Dacă așa stau lucrurile, vom înțelege în cursul acestui an. În orice caz, dacă se vor concretiza, negocierile Nord-Sud coreene vor face în mare parte inutile pârghiile de acțiune ale Statelor Unite în zonă și vor lăsa Washingtonul fără una dintre temele majore ale discursului de politică externă din Asia;
  • Nici prezența militară americană masivă din Coreea de Sud și din mările dimprejurul statului aliat nu se va mai justifica în ochii opiniei publice din Republica Coreea în aceeași măsură în care se justifica în situația unei crize militare iminente în peninsulă;
  • Dacă teza enunțată mai sus este corectă, atunci vom vedea curând China susținând energic negocierile Nord-Sud coreene, iar Statele Unite, neputând face acelaşi lucru precum China și Rusia, de teama pierderii relevanței în acest dosar, se vor afla în căutarea unei noi teme care să le legitimeze prezența militară în Pacific;
  • Japonia și Taiwan ar putea fi cheia noii etape de politică externă americană în Pacificul de Vest, dacă într-adevăr Coreea de Sud va decide să se angajeze într-o apropiere treptată de Nordul comunist. Pentru noi, cei de aici, din Europa divizată o jumătate de secol de Războiul Rece, apropierea Seulului de Phenian pare și nerealistă, și costisitoare, și fără nicio perspectivă încurajatoare, atâta timp cât regimul comunist rămâne în picioare și se negociază cu ei;
  • Apropierea Nord-Sud nu va denucleariza Peninsula Coreeană, ci doar va face mai mic riscul nuclear și al unei confruntări militare cu efecte devastatoare asupra Seulului, o metropolă de 10 milioane de locuitori, aflată la numai 60 de kilometri de artileria nord-coreeană de la graniță, ceea ce poate fi un argument suficient de substanțial pentru liderii și cetățenii sud-coreeni, pentru a nu mai menţiona şi confirmarea deţinerii armelor nucleare funcţionale de către regimul de la Nord;
  • De la Revoluția Comunistă încoace, China a suferit din cauza blocajului pe care l-a avut permanent către Pacificul de Vest, „centura democrațiilor” aliate Statelor Unite (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan) împiedicând o largă deschidere maritimă a Chinei spre Pacificul de Vest, problemă la care Beijingul a început să caute soluții de „străpungere” a supremației americane în ultimele două decenii;
  • Pierderea relevanței strategice a Statelor Unite în Pacificul de Vest ar reprezenta o mare lovitură pentru Prima Mare Putere a lumii, care, coroborată cu declinul relației transatlantice, ar limita considerabil influența Americii în Asia și în Europa, o adevărată catastrofă strategică pentru Statele Unite, probabil cea mai mare după 1945 încoace;
  • În aceste condiţii, implementarea sloganului America First va însemna în special protecţionism şi izolaţionism, întoarcere cu faţa spre interior şi construirea de ziduri de „apărare” faţă de diverse ofensive, reale sau închipuite (globalizarea, China, maşinile germane, mexicanii, musulmanii, „ecologiştii neomarxişti” etc.) nicidecum supremaţie strategică globală. Iar această situaţie va dura până la următorul război al Americii. Nu avem nicio îndoială, întreaga istorie a Statelor Unite ne arată această nesfârşită alternanţă a ciclurilor de politică externă americană. Va exista, mai devreme sau mai târziu, un război care va scoate din nou America din matca sa şi o va repune în poziţia de Primă Mare Putere a lumii. S-ar putea ca însuşi Preşedintele Trump să se „reinventeze” prin politică externă, într-un anumit moment al mandatului său, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 100 de ani cu (aproape) toţi preşedinţii americani, chiar şi sau în special cu cei care şi-au început mandatul cu discursuri izolaţioniste, bazate pe teme economice (a se vedea Wilson, Roosevelt, Clinton, Bush Jr.). Vine acel declic când titularul de la Casa Albă înţelege că uriaşa putere militară este un asset al Americii, care trebuie utilizat din când în când, pentru a redefini balanţa de putere regională sau globală, atunci când evoluţiile acumulate în sistemul internaţional par a scoate America din joc şi a-i afecta interesele. Iar temeiul dintâi al intervenţiei îl reprezintă întotdeauna apărarea unor valori. Excepţionalismul american precum şi imensele resurse şi oportunităţi pe care le-a avut sau şi le-a creat această ţară au făcut însă ca întotdeauna America să fie eroul pozitiv, care intervine într-un război atunci când lumea are nevoie mai mare ca oricând de intervenţia ei salvatoare. Aşa se va întâmpla şi la următoarea ieşire a Americii din izolaţionism, mai devreme sau mai târziu, indiferent din ce punct de pe harta lumii va începe această revenire pe scenă.

*

Jocul în Asia și în Pacificul de Vest se schimbă încet dar sigur. China se ridică, Statele Unite pierd teren. Peninsula Coreeană, ingredient esențial al Războiului Rece în Asia, aflată într-o poziție geopolitică „imposibilă” pentru toate Marile Puteri ale lumii (China, Japonia, Rusia, SUA), incomodând pe toată lumea și servind în același timp tuturor drept pârghie de acțiune în regiune, prin dualismul ei strategic şi ideologic venit din epoca balanței de putere, pare să se îndrepte acum spre o neașteptată și încă destul de puțin credibilă schimbare de partitură. Cine pierde, cine câștigă de aici?

Primul răspuns este: evoluţiile recente sunt în beneficiul strategic al Chinei, care pare că a găsit soluţia la criza Peninsulei Coreene, care o incomoda vizibil în politica externă şi în exprimarea obiectivului grandios de definire ca „mare putere susţinătoare a globalizării, cooperării şi păcii”. Devenise evident pentru toată lumea că Beijingul nu mai ştia ce să facă cu agresivul ei aliat din nordul peninsulei, care sfida rezoluţiile ONU şi ameninţa pe toată lumea, introducând implicit America în politica Asiei, un aliat de care avea totuşi şi nevoie pentru a nu lăsa întreaga Coree să intre în siajul american dar pe care nu îl mai putea apăra, nici oficial, nici neoficial, de oprobriul public internaţional.

Acum, prin pretinsul dezgheţ al relaţiilor din Peninsula Coreeană şi aducerea Nordului la masa discuţiilor cu Sudul (nu cu SUA, cum se credea la un moment dat), China vizează obţinerea unei cvadruple victorii.

În primul rând, încearcă să transforme imaginea dictaturii lui Kim în profilul unei puteri regionale cu care se poate discuta, pe baza asumării unor principii raţionale (?), fiind astfel scutită de respectarea strictă a sancţiunilor economice internaţionale privind schimburile comerciale cu Coreea de Nord.

În al doilea rând, încearcă să facă inutil rolul Americii în regiune. Discuţiile Nord-Sud, dacă vor avea loc într-adevăr, vor pune serios sub semnul întrebării operaţiunile americane de transfer de armament în zonă şi întărirea prezenţei navale şi aeriene a Statelor Unite în peninsulă şi împrejurul ei.

În al treilea rând, dacă aşa stau lucrurile, vom vedea şi o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale ale Chinei cu Coreea de Sud. Aliatul tradiţional al Americii va începe treptat să se deschidă spre China, ceea ce este un câştig substanţial, politic şi economic, pentru Beijing, după decenii întregi de relaţii reci.

În fine, în al patrulea rând, deloc neglijabil, dacă apropierea celor două Corei va continua sub patronajul Chinei, Beijingul va putea controla întregul proces din Peninsulă şi se va teme mult mai puţin de perspectiva unui conflict militar care ar fi putut însemna intervenţia Americii şi ar fi putut duce la prăbuşirea bruscă a comunismului în Nord, respectiv la unificarea rapidă cu Sudul democratic, aliat al Americii. Unificarea rapidă şi necontrolată sub steagul unei Corei aliate a Americii era, de fapt, coşmarul Chinei.

Acestea sunt motivele pentru care, în opinia mea, China are toate motivele să fie un sponsor puternic al apropierii celor două Corei. Rămâne de văzut răspunsul strategic al Statelor Unite, rămase cam pe dinafară în noul scenariu. Şi mai rămâne ceva, o întrebare fără răspuns: cum poate Coreea de Sud să intre într-un asemenea joc dubios, cum poate să aibă încredere în regimul scelerat al lui Kim, la ce tip de finalitate s-ar putea gândi Seulul (doar nu la unificare, variantă exclusă atâta timp cât regimul comunist este în picioare), a cărui securitate a fost garantată după 1950 de Statele Unite? Cât de naiv sau, dimpotrivă, de abil şi de înţelept poate fi noul preşedinte Moon al Coreei de Sud, pentru a merge în această direcţie şi a-l transforma pe Kim într-un lider frecventabil?

UPDATE ŞI O EXPLICAŢIE SUPLIMENTARĂ _______________

O informaţie foarte recentă arată că apropierea Chinei de Coreea de Sud a şi început, ceea ce este un pas spre confirmarea ipotezei formulate mai sus. Preşedintele sud-coreean Moon a avut o întâlnire cu emisarul special al preşedintelui chinez Xi Jinping:

http://www.xinhuanet.com/english/2018-02/26/c_137001413.htm

Pentru cititorii care sunt sceptici privind unificarea coreeană, confirm: bineînţeles că apropierea celor două Corei, de care am vorbit în articol, nu înseamnă unificarea lor. Dimpotrivă, în modul în care par să înceapă discuţiile de încălzire a relaţiilor Nord-Sud, singurul rezultat este „legitimarea” internaţională a regimului comunist de la Phenian şi scăderea presiunii sancţiunilor economice asupra Coreei de Nord, adică ceea ce doreşte China.

O relaţie aparent bună, de „colaborare şi creştere a încrederii” între cele două jumătăţi ale Peninsulei, este exact ceea ce doreşte China, pentru a ieşi din situaţia dificilă care introducea Statele Unite în ecuaţia unei crize în regiune. Mesajul ulterior va fi că nu mai este nevoie de prezenţa militară americană în zonă. Apropiere nu înseamnă nicidecum unificare. Dar rămâne un semn de întrebare asupra acestei încrederi a conducerii Coreei de Sud în posibilitatea ca Nordul să devină un regim frecventabil. Schimbă Seulul garanţiile americane pe cele chineze? Mă tem că se joacă cu focul.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "84 comments" on this Article:

  1. Lucifer spune:

    Păi dacă cele două Corei au deschis negocieri este foarte bine. Nu sunt aşa de sceptic ca autorul că SUA are de pierdut. Nici de câştigat nu prea avea ce. Aşa că este cea mai bună soluţie pentru toată lumea. Cum se va sfârşi asta? Păi dacă se deschid relaţiile economice, inclusiv deplasarea forţei de muncă, se va întâmpla ca în Europa: nordicii coreeni( ca şi esticii europeni…) vor fugi repede în Sud pentru o viaţă mai bună. Cu această ocazie se va deştepta şi populaţia comunistizată şi fanatizată din Nord. Nu cred că asta este favorabil Chinei şi defavorabil SUA.
    În legătură cu potenţialul conflict SUA-China, aici este de discutat. China nu este prea agreată în în Asia de Sud-Est de nimeni, ba are adversari pe toată lumea(India, Japonia, Vietnam, Filipine, Taiwan, etc) cu care au diverse conflicte teritoriale şi maritime. China vrea să facă o politică de forţă, de mare putere în imediata vecinătate şi asta nemulţumeşte pe toată lumea din zonă. Aici este loc şi pentru SUA, mai ales că mai are şi alţi aliaţi ca Australia, Noua Zeelandă, chiar Pakistanul.
    Dar dacă se pune problema geo-politic în termenii “celor trei mari”, respectiv SUA-China-Rusia este foarte probabil ca două din marile puteri să se alieze contra celei de a treia. Şi aici întrebarea: cu cine se va alia SUA, cu China împotriva Rusiei, sau cu Rusia împotriva Chinei? Sau China şi Rusia împotriva SUA? Nu am probe, dar probabil va fi o alianţă SUA+Rusia împotriva Chinei. Mai ales că şi Europa de Vest vrea cam tot asta….

  2. Andrei spune:

    Sunt efectele celor 10 ani de conducere democrata .Obama a reusit sa prabuseasca SUA din interior.Nu Trump este vinovat pentru cioburile lasate in urma de Barack Obama, afro-americanul musulman creştin de la Casa Albă.

    • mike spune:

      Corect, Obama a reusit sa slabeasca foarte mult America prin politicile sale si acordurile semnate. Tot pe timpul lui au avut loc cele mai mari scurgeri de informatii care au slabit America enorm de mult. Nici eu nu cred intr-o intelegere dintre cele doua Corei initiata de China, deoarece nu cred ca Kim va ceda si isi va schimba modul de abordare peste noapte. SUA va ramane principalul aliat al Coreei de Sud.

    • Barac Husein spune:

      Hotaraste-te, e musulman sau crestin? Si, in toate cazurile, super tare Obama asta daca a prabusit SUA din interior, mai ales neavand majoritate in Congres o mare parte din perioada mandatelor. Nefiind in stare nici macar sa mai bage un judecator la Curtea Suprema in ultimul an. Tare de tot kenyanul.

      • cititor spune:

        Obama super tare? Sa fim seriosi. Trump i-a ciripit fericit la ministrul rus de externe Sergei Lavrov despre informatiile pe care americanii le aveau de la israelieni despre ISIS. I-a spus si numele orasului din Syria. Rusii l-au informat imediat pe marele Bashar al-Assad care prompt a lichidat reteaua de informatori israeliti. Cam ce informatii o sa le mai dea Mossad-ul la americani dupa tampeniile astea? Las ca Trump muta ambasada americana in Israel de la Tel Aviv la Jerusalem. Ha! I-a facut pe arabi sa turbeze si a obtinut in schimb fix pix. Nici un stat occidental nu vrea sa-si mute ambasada la Jerusalem, foarte bine, lasa-l pe Trump sa o faca.

        Nu m-am dat in vant dupa Obama, a fost un presedinte care nu a avut guts si a incercat sa impace pe toata lumea si evident ca a iesit un mare fasss… Dar a fost un tip decent si cu bun simt. Trump baga mana in borcanul cu miere pana la cot, isi extinde imperiul financiar pe spezele americanilor si parca-i neam cu Dragnea: si-a bagat toate neamurile si pretenarii prin guvern. Cheltuie din fondurile federale pentru chestii personale de au ramas aia fara bani in buget. Astia care l-au votat cu doua maini or sa astepte pana le ies ochii din cap dupa job-uri si prosperitate. Trump o sa le dea … stiti voi bine ce.

  3. Radu spune:

    Vreau sa atrag atentia asupra unei premise incorecte in urmatoarea formulare: “un război care va scoate din nou America din matca sa şi o va repune în poziţia de Primă Mare Putere a lumii”. Nu exista nicio garantie ca SUA va castiga sau isi va putea pastra pozitia de mare putere dupa un astfel de razboi. Traim in era nucleara; ce va face un Xi Jinping care se doreste “carmaci vesnic”, sau puerilul Trump, cand se vor confrunta cu perspectiva unei infrangeri? Isi vor folosi poate arsenalul nuclear? Un astfel de razboi nu va insemna reasezarea in “matca” a SUA, ci foarte probabil, sfarsitul lumii occidentale.

    • Harald spune:

      ”În era nucleară”, scopul armelor nucleare strategice nu este acela de a fi folosite. Oricine a înțeles ceva din Războiul Rece ar fi trebuit să înțeleagă și asta.

    • JB spune:

      Sincer, nu stiu cum, in actualul stadiu de dezv.al armamentului, s-ar putea “un război care va scoate din nou America din matca sa şi o va repune în poziţia de Primă Mare Putere a lumii”…… Poate doar dacă avem în vedere un război regional limitat. Ptr.ca altfel ajungem la nukes…..

      Oricum, chiar ideea in sine e de speriat: razboiul ca factor de echilibru/reechilibrare sau de progres; pace prin război….. Brrr..!!. Mă rog. E ușor să vorbim din fotoliu și să speculăm despre viitor.

      • ventidius spune:

        Nu sunt atat de sigur, chiar si cele mai puternice arme nucleare au o raza de distrugere limitata. Altfel am fi fost deja praf si pulbere numai in urma testelor efectuate la suprafata, care au fost destule. Suficiente pentru un razboi nuclear serios. Hiroshima si Nagasaki au mai multi locuitori deact inainte de bombardament, care traiesc fara probleme. Evident, bombele de azi sunt mai puternice, dar care ar fi distrugerile in cazul unui razboi atomic intre China si America? Probabil 10% din suprafata Chinei, 5% din cea a SUA. E drept vizand in zonele cele mai populate, victimele ar fi multe, poate chiar sute de milioane, dar restul lumii probabil ca nu ar simti decat efectele economice.

        • JB spune:

          Nu știu de ce dar am impresia că scrieți într-o notă atât de ironică încât……declin competența de a o deslusi. Altfel…..

    • Cinicul spune:

      Cred ca gresiti. Ideaa ca China ar putea folosi prima arma nucleara nu prea sta in picioare. Decalajul tehnologic fata de americani este inca foarte mare.
      Si in plus China si USA sunt precum un cuplu aflat in divort care nu au decvat un singur apartament. Trebuie sa se suporte reciproc desi se urasc de moarte.
      Pana una-alta singura tara care a folosit arma nucleara este USA. La mijlocul lui august 1945 exista deja planuri de a folosi zeci de bombe impotriva majoritatilor oraselor mari din Rusia si China. Ulterior generalul Mac Arthur a fost demis de Truman pentru ca voia sa puna in practica aceste planuri.

      • ventidius spune:

        Armele nucleare vor fi folosite inevitabil daca cineva va spera la un castig rezonabil din acest lucru. Pana acum le-au folosit doar americanii pentru ca ei au fost singurii in situatia asta avantajoasa de a lovi fara ca adversarul sa poata riposta pe masura. Si soveiticii ar fi folosit bombele daca ar fi intrezearit o sansa de succes, dar cum perspectiva lor cea mai probabila era autodistrugerea contra unor pierderi pe care le-ar fi contabilizat doar europenii, fara a-i afecta major pe americani, nu au considerat acest razboi ca rentabil. China isi va folosi arsenalul nuclear fara ezitare, dar numai in momentul in care isi va putea asigura obiectivele, care sunt doar ideologice. Cum au fost capabili sa sacrifice comunismul in jumatate din China pentru a obtine resursele necesare in razboiul pe care il duc, isi vor asuma chiar mai usor si cu mai putine dileme distrugerea unei jumatati din China daca vor intrezari o sansa reala reala de victorie pe aceasta cale. Decalajul tehnologic nuclear e mai usor si mai ieftin de recuperat decat cel tehnologic conventional. Ca urmare, va fi si prima optiune. Sterilizarea temporara a unei parti a planetei nu va conta pentru ei, daca ei vor putea sa-si impuna comunismul mai temeinic in cealalta jumatate.

        • Harald spune:

          @ventidius – trebuie făcută distincție între armele nucleare tactice și cele strategice. Undeva, la limita dintre ele, linia de demarcație este blurată (de exemplu B61 poate fi folosită atât cu scop tactic, cât și cu scop strategic) însă în rest distincția este destul de clară.

          Utilizarea armelor strategice în cursul unei dispute între Statele Unite și China este lipsită de sens. Armele nucleare tactice ar putea ajunge folosite într-o dispută în Marea Chinei de Sud, dar o asemenea dispută nu va degenera într-un război full-scale.

          • Ventidius spune:

            Sensul e dat de scop si de mijloacele pe care le ai la indemana pentru a-l atinge. America a fost si este un ghimpe in coasta celor cu ambitii mari in zona Pacificului sau a Europei. Un ghimpe greu sau chiar imposibil de smuls pe cai conventionale. Logica spune ca Japonia ar fi trebuit sa se fereasca ca de dracu sa implice America in razboi. Si stim ca japonezii erau constienti de asta. Dar nu s-au putut abtine. De fapt, aparent chiar stradaniile lor de a evita acest lucru i-a impins in final sa atace. Ce ar fi facut daca ar fi avut sansa de a detine atunci astfel de arme strategice?

            • Cinicul spune:

              Sunt mai multe explicatii pentru atacul japonez din dec 1941.
              Una simpla este cea a lui Esop, a scorpionului calare pe o broasca si care raspunde, dupa ce o inteapa pe broasca, desi stia ca si el va muri, ca nu s-a putut abtine.
              Ura fata de non-asiatici nu era noua in Japonia, sa nu uitam ca japonezii nu puteau uita umilinta starnita de expeditia Perry din 1853-1854 cand Japonia a fost silita, sub amenintarea tunurilor, sa intre in relatii diplomatice si comerciale cu USA. Ulterior un grup de 7 samurai i-au traiat capul unui prim-ministru japonez (i-am uitat numele) care purta haine europene si a incercat modenizarea tarii in epoca Meiji. Asa cum un secol inainte americanii spuneau America pentru americani, Japonia spunea acum Asia pentru asiatici, prin asta intelegand, bineinteles, pentru japonezi. Pe asta se baza propaganda pentru Greater East Asia Co-Prosperity Spherecare care a atras multe natiuni (un temen cam generos) din Asia de SE. De exemplu au existat indieni in armata japoneza luptand impotriva britanicilor, la fel ca si birmanezii.
              Realitatea este ca embargoul exercitat de USA impotrtriva exportului anumitor produse spre Japonia (the Export Control Act din 1940) i-a infuriat la culme pe niponi, armata japoneza avea o acuta nevoie de ele.

            • Ventidius spune:

              Sunt convis ca si chinezii sunt la fel de rasisti si frustrati de umilintele europenilor. Iar civilizatia lor le poate oferi destule motive de a se supraaprecia. In privinta nevoi de petrol a japonezilor, logic ar fi procedat acestia daca si-ar fi asigurat niste resurse inainte de a ataca america. Puteau, spre exemplu, sa ocupe Indonezia inainte, pana la urma si guvernul in exil al Olandei ii supunea la acelasi embrgo. E de presupus ca America ar fi declasat oricum razboiul, dar ar fi durat probabil cativa ani pana in momentul in care administratia ar fi convis opinia publica si congresul.

            • JB spune:

              Cred că “the Export Control Act din 1940″, însemnând embago total pe petrol si produse derivate, coroborat cu cel similar olandez din iulie ’41 au constituit, probabil, cele mai importante motive ptr.Pearl Harbour.
              Astăzi, sunt istorici americani care consideră că adm.americană a actionat deliberat provocând Jap.printr-un acte de guerre économique. De fapt, vizând un casus belli…..
              Probleme interesante și tragice, în același timp…..

    • Constantin spune:

      “ce va face un Xi Jinping care se doreste “carmaci vesnic” …”

      Este vorba despre un razboi care va avea loc cand nici Xi Jinping, nici D Trump nu vor mai fi la conducerea tarilor lor. Prin urmare, temperamentele lor nu au nicio relevanta. Si, da, este foarte probabil ca acel razboi sa fie castigat de altcineva decat Statele Unite. Nu stiu daca va fi un razboi nuclear (nu este imposibil), un razboi conventional, sau unul comercial, care va putea determina schimbarea radicala a polilor de putere si a sferelor de influenta. Cert este ca SUA pierede in prezent incet-incet influenta in Pacific.

  4. Dan spune:

    asa, si? ce pierde omenirea daca in locul multinationalelor americane se instaleaza firmele chineze in Pacific?

    • Gabriel I. spune:

      Omenirea nu stim ce pierde.
      Dar daca stam sa comparam cum sunt tratati muncitorii in US si cum sunt tratati in China putem afla ce pot pierde niste oameni.

  5. Kurt spune:

    Președintele Moon din Coreea de Sud merge numai atunci în Nord dacă are permisul american. La arte TV 28 minutes experții francezi (război colonial francez în Vietnam după 1945) au ajuns la concluzia că Coreea de Sud, Japonia și Coreea de Nord se vor aranja local în unele privințe. Incertitudinile care vin din SUA din cauza stilului spontan la lui D. Trump îi obligă pe asiatici împreună cu China să tempereze pericolul nuclear Nordcoreean. SUA va accepta dialog NORD-Sudcoreean numai după concesii (stop armament nuclear) din Nord, obținute în avans. Sancțiunile americane împotiva Kim/ Coreea de Nord sunt severe (cine face comerț cu Kim va fi pedepsit, firme maritime de transport, bănci, etc).

    Lumea multipolară lăudată de E. Macron la ONU se dovedește azi la fel de periculoasă ca în războiul rece est- vest până 1989? Analiza autorului se referă la o regiune foarte îndepartată unde UE nu are interese majore, nu e un actor principal. Unii experți occidentali consideră că în viitor vor fi 20- 30 de state cu arme nucleare, biologice, chimice. O lume multilpolară cu mai multe incertitudini?

    … „… Jocul în Asia și în Pacificul de Vest se schimbă încet dar sigur. China se ridică, Statele Unite pierd teren. Peninsula Coreeană, ingredient esențial al Războiului Rece în Asia, aflată într-o poziție geopolitică „imposibilă” pentru toate Marile Puteri ale lumii (China, Japonia, Rusia, SUA), incomodând pe toată lumea și servind în același timp tuturor drept pârghie de acțiune în regiune, prin dualismul ei strategic şi ideologic venit din epoca balanței de putere, pare să se îndrepte acum spre o neașteptată și încă destul de puțin credibilă schimbare de partitură. Cine pierde, cine câștigă de aici?… „….

    Vorbele mari la Versailles /Sorbona 2017 ale lui E. Macron contrastează enorm cu situația în UE.27 unde reprezentanta pentru exterioare Federica Mogherini nu e vizibilă în lume. UE nu e un factor politic și militar global. UE e o putere economică cu un model civilizatoric atractiv pentru imigranți. Alegerile din Italia (Beppe Grillo-cinci stele, Frații italieni, Lega Nord, etc) în martie pot slăbi UE.27. Vom vedea cât de mult se va aloca la apărarea granițelor UE din sud- sudest (marea mediteraneană, Turcia) din budgetul UE 2018-2021. Aceste resurse UE.27 vor lipsi în alte domenii (Brexit), agricultură, fondul de coeziune. România va primi mai puțini bani nerambursabili 2021-2027, nu e azi în ZE/Schengen. Urmează după 2027 aderarea la UE.27 a țărilor din vestbalcani: Macedonia, Albania, Serbia, Montenegro, etc.

    Moldova?
    Coreea, Asia e departe.

  6. Dan Nicolescu spune:

    Nimic nou sub soare.
    China a preluat azi , in evidenta sa ofensiva in Pacific, strategia postbelica a comunismului sovietic ce avea in vedere , drept flancuri nord si sud ale expansiunii sale , cele doua peninsule ce inchid un arc geografic imens: Coreea si Indochina.
    Ca lucrurile stau asa si ca Statele Unite au inteles dela bun inceput intentiile blocului comunist o dovedesc cele doua razboaie din Coreea si Vietnam, care au marcat tragic pentru lumea ” libera” cea de a doua jumatate a secolulul XX.
    Analiza Dlui Profesor Naumescu nu se pronunta asupra a inca doua pozitii strategice in Pacific care stau in cale inchiderii complecte a coastei de est a Asiei drept o ZONA CHINEZA si anume Filipine si Indonezia . Vom asista la alinierea lor prochineza ? Probabil ,deoarece Statele Unite nu par interesate sa se angajeze in sustinerea a inca doua state sarace si macinate de convulsii. Statele din Indochina sint un mizilic.
    Retragerea Statelor Unite, ” pe o pozitie strategica intarita, dinainte pregatita ” ( parca asa sunau si comunicatelegerane de pe frontul de est de prin 1943 cind incepuse dezastrul ! ) pe linia Japonia- Taiwan- Insulele Americane din Polinezia – Australia , va fi cu siguranta apaudata de
    Uniunea Europeana, Rusia si defetistii / izolationistii americani, dar cred, ca si Dl profesor Naumescu , ca vom asista nu peste mult timp ( la scara istorica, de sigur ) , la ” …următoarea ieşire a Americii din izolaţionism, mai devreme sau mai târziu, indiferent din ce punct de pe harta lumii va începe această revenire pe scenă “. Asta va insemna un razboi , pe care strategii americani vor cauta sa-l declanseze atit timp cit uriasa putere militara americana, este inca apta de victorie. Dar de data asta, America va trebui sa lupte nu in calitate de ” salvator al lumii libere” ci pentru propria ei supravietuire ca stat si ma ales ca exponent al unui mod de viata

  7. ciprian spune:

    Cum se explica influenta Chinei in zona? sau mai exact ce v-a determinat sa considerati China ca fiind la originea acestei “impacari”?
    cum va reactiona UE? dar Romania?
    Multumesc

    • Harald spune:

      Coreea de Nord nu ar exista fără China, la fel cum RDG nu ar fi existat fără URSS.

      Ce se întâmplă acum între cele două Corei este exact ce se întâmpla între cele două Germanii, în perioada lui Willy Brandt și Helmut Schmidt. La vremea aceea lucrurile erau ghidate de oamenii rușilor din RFG, acum sunt ghidate de oamenii chinezilor de la Seul. Nu toți ne-am născut ieri.

      • North of 60 spune:

        Corea de Nord exista datorita rusilor. Stalin a ocupat jumatatea de nord a peninsulei dupa ofensiva foarte reusita de a lichida trupele nipone din Manchiuria. A facut-o “legal” de comun acord cu americanii care au ocupat jumatatea de sud a peninsulei. China nu a fost interesata de ce se intampla in Corea pana cand Stalin a acceptat sa trimita armament greu (tancuri T34) marelui Kim Il-sung care si-a petrecut anii din cel de-al doilea rabzoi mondial la Moscova inghitind pe nerasuflate ideologia sovietica. Corea de Nord a aparut pe agenda Chinei numai dupa declansarea razboiului in peninsula in 1950. Si asta s-a intamplat pentru ca Stalin a incalcat tratatul de pace trimitand armament greu. Americanii i-au tinut pe sud coreeni cu armament usor conform tratatului, asta fiind una din explicatiile care au cauzat dezastrul militar UN si impingerea trupelor UN in perimetrul Pusan. Un pic a lipsit sa nu-i arunce pe toti in mare. Cand trupele UN au ajuns aproape de granita Chinei (Yalu River) abia atunci Mao de decis sa atace pentru ca se temea de o invazie americana.
        Din punct de vedere istoric principalul vinovat in porcaria care se numeste astazi problema Coreana este defunctul URSS. Iar Stalin este culpritul principal. Oricum tipul era un monstru.

        • Harald spune:

          @North of 60 – în comentariul respectiv am folosit prezentul condițional-optativ ”ar exista”, nu perfectul condițional-optativ ”ar fi existat”. Acel comentariu se referă la situația prezentă.

          • North of 60 spune:

            De acord Harald, nu fac un amendament la afirmatia ta. Dar e bine sa punctam de unde pleaca toata povestea si cum a ajuns China sa sponsorizeze economic si politic Nord Corea. E bine sa stim toata povestea, nu crezi? Cele bune.

  8. Baobao spune:

    Stimate domn, China are cel mai mare interes in a mentine status quo ul actual. O democratizare a nordului sau unirea nord sud va duce automat la pierderea unui aliat chiar daca este unul incomod. Corea de Nord daca se va indeparta de China se va orienta catre Rusia sau SUA, cu diferite implicatii pentru securitatea Chinei. Corea de Sud probabil face un joc dublu precum si Corea de Nord. In Corea de Nord cred va urma o usoara relaxare a regimului ca apoi sa revina la vechile obiceiuri atat intern cat si extern.Cum cuantificati faptul ca SUA pierde teren in acea zona, cate state aliate are China ? Nu se poate nega politica agresiva a Chinei in Pacfic care este efectul politici de inconjurare dus de SUA.

  9. victor L spune:

    De parca unirea celor doua Corei ar fi o bagatela, deja stim ce va fi: China e cistigatoare, iar SUA se scufunda.
    “In Pacific” nu sint in joc doar cele doua Corei, mai este Japonia si Taivanul, si pretrentiile exagerate ale Chinei.
    Desigur, pot fi aduse in discutie tot felul de scenarii; avem chiar ceva real: cele doua Germanii s-au unit, iar SUA si UK si-au cistigat un dusman (nu trebuie sa ne ferim de vorbe tari).
    Cu entuziasmul de la Olimpiada de iarna de la PeonChang si cele 300 de majorete ce au reprezentat nordul, nu se poate face unirea.
    Sa fie sud coreenii atit de legati la ochi incit sa refuze protectia americana si sa treaca sub aripa rosie chineza? Eu unul ma indoiesc, desi nu sint coreean :P

    • Harald spune:

      Sud-coreenii nu sunt legați la ochi, sunt ghidați. Vezi și comentariul de mai sus despre cele două Germanii, se completează foarte bine cu al tău. Pentru că nici tu nu te-ai născut ieri :)

      • victor L spune:

        Intrebarea despre sud coreenii legati la ochi era o indoiala evidenta.
        Unirea celor doua Germanii nu se aseamana cu a celor doua Corei.
        Si nu sint de parerea ca “acum sunt ghidate de oamenii chinezilor de la Seul”.
        Unirea celor doua Germanii n-a avut impotrivirea americanilor, si poti sa spui ca a fost o alipire a DDR-ului la viata din RFG.
        Intre cele doua Corei ce unire-alipire va fi? ghidati de chinezi? Nooo…
        Foarte complicat, si nici americanii nu sint legati la ochi :P

        • Harald spune:

          Cele două Germanii nu s-au unit în anii ’60 – ’70. Am scris clar că mă refer la perioada lui Willy Brandt și Helmut Schmidt, când preocuparea firească a vesticilor față de est le-a permis esticilor să profite. Cele două Corei nu se vor uni acum, nicio grijă.

          • victor L spune:

            Nu ma ingrijorez, vor mai trece ani multi (daca nu moare degraba nebunul) pina la unire/ alipire.

  10. Ovidiu spune:

    “Şi mai rămâne ceva, o întrebare fără răspuns: cum poate Coreea de Sud să intre într-un asemenea joc dubios, cum poate să aibă încredere în regimul scelerat al lui Kim…?”

    Sangele apa nu se face, e vorba de acelasi popor. Kim e mai scelerat el asa, o oaie neagra, dar e totusi membru al “familiei”.

    Intrebarea asta apare ca dificila doar pentru occidentali (americani) aflati in prezent in epoca “post-nationalismului”, a individualismului si liberalismului, nu insa pentru coreeni sau orice alt popor pentru care ideologiile sunt doar vorbe abstracte in timp ce identitatea etnica-nationala e ceva primordial.

  11. JB spune:

    US deține acum o supremație/un avans evident(ă). Dar are probl.in a gestiona un buget, o alocare așa de mare ptr.aparare.
    Calculele despre ce și cum in acest domeniu sunt făcute și refăcute încă de pe timpul Romei antice. Cât poate suporta o economie/societate inainte să se prăbușească sub povara cheltuielilor militare, cât timp poate dura o asfel de situație, etc. Evident că există si faza intermediară a declinului celui care depășește niște limite. Dar asta e altă discutie.
    Probabil că limita superioară a celor mobilizați in forțele destinate apărării (inclusiv forțe de securitate/mentinere a ordinii) nu poate depăși 1% din populație. Vorbim despre timpuri normale (că acestea in care ne aflăm acum) nu despre o stare de război.
    US au problema gravă (politică, de imagine, etc) a imposibilității dezangajării din Orientul mijlociu și din Afganistan. 1mld.$ pe zi, timp de mai mult de 10 ani !!! Nu vorbim despre 1 mld.$ pe zi in modernizarea DoD și a armamentului ci de cheltuieli obligatorii ptr.mentinerea sub (un relativ) control al teatrelor de operațiuni. In acest timp China&Rusia au stat la căldurică, au acumulat cash si au testat sisteme menite a reduce decalajul față de US.
    Să speculăm puțin si să ne imaginăm cum ar fi fost dacă cele 365mld.$/an ar fi fost folosite in domenii productive ale vieții ec.sau in cercetare (chiar și in domeniul militar nu doar civil).

    Pe fondul celor de mai sus, provocările Chinei si Rusiei cântăresc mult mai greu decât ar aparea la prima vedere. Din fericire ptr.US Rusia nu este si un tigru economic. Altfel ar fi gravisim…..

    Din cauza deficitelor gigantice si a creșterii fenomenale a Chinei US este prinsă între legile economice inexorabilile care impun reduceri masive din bugetul DoD&sec.agencies și pericolul politic si geostrategic care apare dacă aceste reduceri se operează.
    Tendințele izolaționiste și protecționismul sunt niște reflexe firești in incercarea de a gestiona această dilemă. Alegere foarte complicată și nu foarte evidentă.

    • victor L spune:

      Clar, SUA este sub imperiul Apocalipsei, nu se poate gestiona.
      M-am linistit.

      • JB spune:

        Poate mai citiți o dată postarea mea…….
        De ce credeți că se tot promite dezangajarea din Orientul apropiat?!? Doar din rațiuni politice?!?
        Retragerea aureliană din Dacia a fost just for fun?!?! Doar ptr.ca armatele imperiale uitaseră să lupte??
        URSS nu avea suficiente arme de descurajare ptr.a rezista militar occidentului?!?
        Retragerea din Afganistan a fost cauzată de nevolnicia soldățească?!!

        Problemele sunt mai complexe. In postarea mea am atins unele aspecte care acum constituie niște dileme strategice ptr.US. Nu e nici un secret. Sunt numeroase art.si studii studii geopolitice care ticmai despre chestiunile astea vorbesc.

        • ventidius spune:

          Retragerea Aureliana a fost o o solutie facila si oportunista, plina insa de consecinte dezastroase. Solutia corecta era ca granita imperiului sa avanseze pana la Carpatii Slovaci, nu sa se retraga pe Dunare care era o granita execrabila din punct de vedere defensiv. De fapt aceasta era si decizia lui Marcus Aurelius in urma razboaielor marcomanice care au aratat clar ca limes-ul dunarean nu poate fi aparat eficient. Din pacate pentru imperiu Marcus a murit prematur. Problema armatei romane au fost capacitatea fianciara redusa a statului sclvagist roman, mult prea ineficient economic si slab populat pentru a suporta povara unei armate permanente, chiar daca procentual aceasta armata reprezenta putin din totalul populatiei.

          • JB spune:

            Merci ptr.prceziari !!!
            Pe fondul problemei/discuției, chiar asta vroiam să spun și eu. Q.E.D. , pre limba strămoșilor noștri :-) .
            Deși, spre deosebire de imp.roman US beneficiază astăzi de 3 arme grozave (fiat money, nukes, technology) oricum suferă de overstretched. Bugetul/fondurile, productivitatea trebuie raportate la circumstante. Cum, necum US&occidentul sunt in suferință la aceste capitole.
            Nu e de nerezolvat, dar necesită alocări de resurse diferite. Ușor de spus, greu de făcut.

            • Ventidius spune:

              In privinta resurselor alocate corespunzator, ce zici de Prusia sec. XVIII? A 13 tara ca populatie sustinand a treia armata europeana. Armata de 85.000 de soldati la o populatie de 2,5 milioane in 1740 si de 200 mii de soldati la o populatie de de 5,5 milioane la sfarsitul secolului. 70% din veniturile statului alocate armatei. Franta si Austria cu populatii de peste 20 de milioane abia reusesc sa tina pasul. Franta are o armata un pic mai mare, Austria un pic mai mica. Urmand rationamentul tau ar rezulta ca viitorul Prusiei era compromis.

            • JB spune:

              @Ventidius
              Sunt de acord. Problema e interesantă. Nu cunosc situația in detaliu. Dar pot să spun (înainte să mă apuc să caut ce si cum) că Prusia stârnea invidia tuturor celorlalți cu această posibilitate de susținere a unor forțe militare supradimensionate. Nu-mi mai aduc bine aminte cum, dar reușiseră o alocare asa de mare că urmare a unei teribile cumpătări bugetare (de sus până jos) si în condițiile unei populații, relativ, omogene și disciplinate. Repet, discuția e interesantă.

              Calculul meu (vorba vine….) se susține in cazul exemplelor tale.
              Anyway, pe termen mediu/lung situația unor supradimensionări de genul ăsta nu pot rezista. Intervin dezechilibre greu de anticipat. De aceea raționamentul este valabil.

              Dacă ai pun pic de curiozitate și cauti, o sa observi că, in general/in istorie, supradimensionarile apar in preajma unor de situații de criză, punctuale: ofensivă sau defensivă. E un calcul just ptr.că societățile tipice sunt supuse unor legi economico-sociale care nu depind, decât in f.mică măsură, de actiunile diriguitorilor politici. Dar cu exemplul Prusiei mi-ai trezit curiozitatea.

              Încă o chestiune. Până acum, calculul/raționamentului a avut tendința să se confirme pe măsură ce istoria avansa spre modernitate și armamentul a devenit mai complex, mai supus uzurii fizice si morale, mai difcil de folosit eficient fără antrenamente îndelungate.

              Un exemplu interesant sunt razboaiele punice. Roma era la capătul puterilor bugetare si umane si tot nu reușea să învingă pe Hanibal. Acesta isi finanța, majoritar, campaniile din jaful orașelor provinciilor romane. Dar…..avea relații f.tensionate cu Cartagina când cerea alocări de resurse pe care nu putea să le obțină din jefuire. Roma a profitat de reducerea inerentă a potențialului armatelor cartagineze, a construit și până la urmă a învins.
              Cartagina era overstretched. Situatia nu putea să dureze decât dacă beneficia de un respiro ptr.consolidarea cuceririlor și asfel a bugetului ptr.armate. Alfel nu merge.

            • Ventidius spune:

              De fapt, banii folositi de stat cu armata sunt singurii care au profitul asigurat din start. Unica industrie competitiva a Prusiei a fost armata, orice ban care a fost folosit in alte scopuri, economie, invatamant, social a insemnat in mare masura un ban aruncat. Industriile finantate de Marele Frederik, dupa modelul celor franceze ale lui Colbert, au fost toate falimentare. Prusia (si Brandenbur-ul) erau printre tarile inapoiate ale Europei, cunoscute si ca lazi cu nisip, cu nimic peste Polonia sau Meklenburg. Tari sarace, lipsite de productivitate, care se bazau pe iobagie pentru a smulge un profit derizoriu. Inovatia prusaca, care i-a permis sa evadeze din acest cerc vicios al lipsei de productivitate cronice, a fost investitia fiecarui ban disponibil in armata. Era singura care promitea profituri sigure. Competitivitate asigurata de faptul ca dintotdeuna propria securitate si capacitatea de a le face altora praf economia nu pot fi pretuite. Oricat ai aloca in aceste scopuri, nu e niciodata prea mult.
              Franta, tot atunci, in competitia ei cu Anglia, nu a alocat niciodata suficienti bani marinei sale. Disproportia dintre flotele lor a fost in permanenta de cel putin 2:1. Faptul ca economia franceza crestea mai rapid, ca toate inovatile tehnice importante ale marinei de razboi au fost franceze sunt lucruri care nu au contat deloc. La fiecare 20 de ani, Anglia avea grija sa scufunde toata flota fraceza si sa-i captureze marina comerciala, sa taie comertul exterior aruncand de fiecare data economia franceza in ruina. Dupa care englezii copiau vasele franceze capturate recuperand decalajul tehnic si jocul reincepea, pana cand englezii considerau ca panza paianjenului trebuie rupta din nou. De ce nu au alocat francezii sumele necesare pentru cele 50 de vase de linie suplimentare? Le-or fi alocat unor investitii mai productive? Cum ar fi putut?

            • Ventidius spune:

              Nu stiu daca exemplul tau cu razboaiele punice e relevant. Diferenta dintre republica romana si Cartagina era semnificativa. Situatia e oarecum asemanatoare cu conflictul dintre Genova si Venetia in sec. XIV. Cartagina ca si Genova erau state captive ale oligarhiei lor comerciale, care priveau statul doar ca pe o intreprindere privata, la care aveau actiuni, veniturile acestuia servind in primul rand la plata dividendelor. Cartagina, la fel ca Genova nu aveau posibilitatea unor eforturi sustinute, nici macar modeste, orice cheltuiala suplimentara insemna diminuarea dividentului, ceea ce provoca furia oligarhiei. Au abandonat lupta imediat ce treaba a devenit serioasa. La finalul conflictului cu Genova veniturile bugetare ale Venetiei le depaseau de zece ori pe vele genoveze si nu a scazut ulterior. La inceputul sec. XV, veniturile statului venetian provenite strict din acest oras, a carui populatie era de 150.000 de locuitori, se ridicau la 750.000 de ducati. La aceste venituri se adauga inca pe atata din Terra Ferma si din coloniile ilirice si grecesti. Totalul plasa Venetia in fruntea statelor europene. Franta, care avea 16 milioane de locuitori si era cel mai populat stat, abia aduna echivalentul unui milion de ducati.
              Si Roma, la fel ca Venetia erau oligarhii, dar aici era vorba de o oligarhii puternic ierarhizate. In cazul lor statul se afla sub controlul unor elite restranse care dominau si isi impuneau suprematia in baza carierei exercitata in functii publice. O asfel de elita, numita principes la Roma, recrutata dintre fostii consuli, isi permitea sa aiba interese diferite fata de restul oligarhiei, senatori pedari sau cavaleri, cu care de regula facea compromisuri, dar pe care la nevoie, nu ezita sa o ia la suturi, asa cum procedau in Olanda regentii V.O.C. cu actionarii obisnuiti. Costurile suportate de Roma si Venetia in aceste razboaie au fost oricum floare la ureche fata de cele ce vor urma. Trebuie precizat si faptul ca, ca in al doilea razboi punic, Roma a luptat in primul rand cu imperiul colonial privat al barcizilor din Spania, implicarea Cartaginei fiind modesta.

            • Ventidius spune:

              Procentul de 1% din totalul populatiei mi se pare nejustificat de redus. Armata imperului roman il respecta, dar motivele tineau de incapacitatea statului de a preleva resurse financiare suficiente. Erau de vina stocul monetar redus si economia primitiva, avand la baza o agricultura inapoiata chiar si fata de standardele evului mediu timpuriu. In vechiul regim, nobilimea de spada depasea semnificativ acest procent. Si vorbim in multe cazuri de o nobilime care capatase mai mult un rol decorativ, fiind dublata de militari activi in serviciul statului. Asta intr-o perioada in care prelevarile statului si ale nobilimii cumulate nu depaseau decat exceptional 10% din PIB. E corect ce spui legat de crize, dar de multe ori acestea au ajutat statele sa isi cunoasca si sa-si exploateze adevaratele posibilitati. Nu intotdeauna au revenit pur si simplu la nivelurile anterioare. Fara revolutia fiscala a lui Richelieu din timpul razboiului de 30 de ani Franta nu si-ar fi putut sustine pretentiile de hegemonie sub Louis XIV. A fost nevoie de o marire a armatei de pana la zece ori, cu costuri majorate in consecinta. Cred ca armata terestra a Statelor Unite era in 1940 a saptea in lume, cam la nivelul celei a Romaniei. Abia daca avea cateva tancuri, care nu prea isi meritau numele. Cresterea exponentiala a cheltuielilor din timpul razboiului a fost urmata de o reducere drastica dupa obtinerea pacii, dar nici bugetul militar si nici efectivele nu au mai revenit vreodata la niveluri comparabile macar cu perioada interbelica.

            • JB spune:

              @Ventidius
              Merci ptr.comentariile/precizarile competente și la obiect. Sunt de acord, in cea mai mare măsură.
              Însă trebuie să aduc niscai bemoli care mi se par necesari în discuție.

              1. Cartagina& resources allocation system in razboiaiele cu Roma.
              Să rămânem puțin la acest subiect, in sensul raportării la resursele disponibile. După cum ai arătat, Cartagina și exemplul similar Genova NU aveau mijloacele ptr.a susține campanii serioase și….mai ales ÎNDELUNGATE. Cheia aici e.
              Autofinanțarea războiului NU se poate. Nu vorbim de mici campanii de jaf/raiduri urmate de replieri rapide de tip vikingi/normanzi/varegi.

              2. Problema lui ≤1% din populație este, relativ, simplă dacă privim puțin mai de departe. Calculul privește perioadele de pace când societatea build up acumulări “albe ptr.zile negre”.
              a. ≤1% din populație, ptr.fortele armate/securitate, înseamnă o proporție mult mai însemnată din partea cea mai activă și viguroasă a societății.
              b. Această forță activă in loc să producă plus valoare ptr.ea insasi și restul societății este extrasă din acest circuit și alocată unei activități eminamente consumatoare de resurse.
              c. Ptr.ca aceast ≤1% din populație să îndeplinească cu succes scopul căruia îi este destinat trebuie să fie antrenat, hrănit, echipat, cazat, distrat și să i se pună la dispoziție mijloace (adaptate epocii) ptr.deplasare rapidă. Asta e o listă neexhaustivă a necesităților minimale ptr.o bună functionare.
              Despre calitatea acoperirii acestor necesități minimale se poate vorbi la infnit.
              Cert e că dintotdeauna prestigiul armatei in ochii populatiei e esențial. Cei ce poartă (si familiile lor, etc) arme trebuie să fie happy/mulțumiți sau, oricum, mai multumiti decât restul populației. Nu vorbim despre marii privilegiați ci de societatea normală.
              Ca aceste cerințe minimale să fie îndeplinite la standarde multumitoare trebuie ca o altă parte din populație să lucreze direct sau indirect ptr.fortele armate.
              Deci acel ≤1% este, in realitate, mult mai mare decât pare la prima vedere. Oricum am da-o nu scăpăm de aceste cifre.
              Ptr.a pondera efectele acestor cifre trebuie ca baza de calcul să se schimbe prin apariția de noi subiecți impozabili si noi resurse bugetare.
              De aici discuția interminabilă: campanie de tip strategic (economie distrusă/teren parjolit/wipe them out) vs. campanie tactică (in cadrul unor obiective strategice) menită să câștige noi resurse prin extinderea bazei economice (presupune distrugerea f.selectiva a potentialului ec.inamic).
              Curios e că apariția nukes ca arme de descurajare nu a făcut deloc ca bugetele militare să scadă. Dimpotrivă.

              2. Discuția privind Anglia vs. Fr. vs. DE (Prusia, etc) privind alocarea de resurse si importanța acordată flotelor militare si comerciale.
              a. E ușor să vorbim când avem perspectiva istorică necesară. Dar la momentul acela alegerile nu erau deloc simple și evidente.
              b. Prin forța lucrurilor UK a fost o putere maritimă. Importanța flotei nu a devenit evidentă decât cu trecerea timpului. UK, datorită canalului, a fost ferită de pericolele iminente ale unor invazii rapide. Ptr.a se putea face așa ceva trebuia flotă, dacă se construia flotă Anglia afla si trecea la contramăsuri.
              Fr.avea/are d.p.d.v.militar o poziție aparte (ca si DE) și NU se poate focaliza pe un singur aspect dictat de necesitatea, oricum, mai evidentă datorată izolării sau semi-izolarii (ES). O alegere trebuia făcută. Fr.(si DE) a optat ptr.focalizarea pe războiul continental, raportat la poziția de pe harta Europei. Spania la sud si nord-vest, statele germane la est, Anglia înclinând balanța în funcție de interesele ei.
              Calcule f.complicate. Secole intregi au fost mai profitabile ptr.Anglia. Fr.a ratat cursa navală. Nu chiar așa de rău (Jean Bart), dar a ratat-o. Mare castigator a fost NL (istoria Glorious Revolution e un strălucitor exemplu).

            • Ventidius spune:

              @JB
              1. E posibil sa ma fi exprimat neclar. Nu era vorba de faptul ca Genova sau Cartagina ar fi avut resurse mai putine, ci de faptul ca erau mult mai putin dispuse la un efort finaciar sustinut care nu promitea castiguri rapide si sigure. Resursele nu le lipseau sau cel putin nu erau mai reduse decat cele ale adversarelor. Cartagina era un imperiu comercial in timp ce Roma era in principal unul agricol. Ori profiturile din comert fata de cele din agricultura erau incomparabile. Resursele Genovei la momentul in care a inceput conflictul erau echivalente daca nu superioare. Genova a fost mai inovativa in comertul sau decat Venetia, care era mult mai conservatoare. A fost prima care a profitat de oportunitatile ivite, precum a fost deschiderea drumului matasii. La fel ca Cartagina, a dominat in prima faza a conflictului, a infrant flota venetiana ba chiar a cucerit Chioggia care controla intrarea in laguna.Insa la primele esecuri care au urmat a abandonat o lupta pe care a tratat-o ca pe o investitie speculativa. Imediat ce perspectiva succesului s-a amanat si resursele s-au volatilzat.
              2. Daca tii cont de faptul ca in majoritatea tarilor occidentale birocratia publica ajunge sa ocupe pana la 5% din forta de munca activa, acel 1% nu pare asa de exagerat. In plus acea forta de munca activa vizata de recrutari e de cele mai multe ori afetata puternic de somaj, de lipsa perspectivelor de angajare.
              3. In privinta dilemei legate de alegerea intre armata si marina ai dreptate, dar partial. Dilema a exitat si in momentele de criza Franta a optat pentru armata, abandonand flota. Dar dilema a exitat si in Anglia, a fost pusa pe tapet la inceputul razboiului de devolutiune si chiar mai acut, atunci cand a izbucnit criza succesiuni la tronul Spaniei. Argumentele in favorea optiunii pentru flota au fost cele sustinute de tine. Incapacitatea de a finanta concomitent atat suprematia maritima cat si o armata permanenta costisitoare. In plus, ideea de armata permanenta oripila opinia publica engleza. Povara fiscala pe care o presupunea era considerata odios de nelegitima. In plus amintea de Cromwell si se credea ca pune in pericol grav libertatea politica. Exista certitudinea ca parlamentul ar vota contra unei astfel de propuneri. Guvernul a decis insa altfel. A considerat ca fara o armata puternica, capabila sa faca fata celei franceze cu sprijinul aliatilor, continentul ar incapea inevitabil pe mana Frantei, situatie in care apararea asigurata de flota ar deveni iluzorie. Asa ca armata a fost creata si a fost trimisa sa lupte. A impiedicat Franta sa ocupe Tarile de jos in primul razboi, iar in al doilea a umilit ingrozitor armata franceza. Cum a convis parlamentul si opinia publica? De fapt, nici nu a incercat. Armata a fost infiintata, dar nu s-au prevazut sumele necesare in buget. Datoriile au fost lasate sa se acumuleze, pana cand parlamemtul s-a simti obligat sa le acopere retroactiv.

            • JB spune:

              @Ventidius

              DE: armata ≤0.50%; ± 200K mai adaug 200.000 = 400.000 ptr.diversi militari ce activează in servicii care, statistic, nu ar face parte din forțele armate. populație: 82.800.000
              FR.: armată ≤1% din.pop; 300K + 300.000 gendarmes + 20.000 diverși sub alte denumiri = 680.000; Populație 67.795.000
              China: armată ≤ 0.40% din pop.; 2.285.000 (recunoscuți oficial)…. + 100% ptr.ca nu poți avea chiar incredere in ceea ce declară = 4.500.000 + org.tip jandarmi, min.interne, etc.1.000.000 = 5.500.000; populatie: 1.404.000.000
              Rusia: armată ≤ 1.03 din pop.; 1.013.000 + 20% ptr.ca nu poți avea chiar incredere in ceea ce declară = 1.300.000 + org.tip jandarmi, min.interne, etc.200.000 = 1.500.000; populație 144.526.000;
              US: armata ≤0.54% din pop.; 1.347.000 + 20%-30% (370.000) = 1.740.000 deoarece e foarte mare volatilitate din cauza Afganistan, Irak, Siria iar nr.exact e firesc să fie un pic escamotat în condiții de teatre de război quasi-permanente; populatie 325.800.000; totuși cifrele disponibile mi se par diminuate artificial, dar asta avem.
              Cheltuielile de întreținere/funcționare sunt superioare celorlalti deoarece are teatre de război (importante și vechi) in derulare. Le lăsăm la o parte pe cele ptr.dezvoltare/modernizare.

              Dar o concluzie se impune. Cum, necum toți vor să se țină de acel 1%….. De ce?!?
              Discuția rămâne în picioare ptr.că e f.interesantă

            • ventidius spune:

              Cifrele oferite de tarile comuniste nu prea pot fi folosite la o estimare, nici macar orientativ. Nu au nici o legatura cu realitatea, sunt cifre inventate, al caror unic scop e inducerea in eroare. Cei care le fabrica nu au acces la informatii reale, pornesc de la asteptarile adversarilor, ideea este sa fie credibile fara sa ofere nici un indiciu.

    • Ovidiu spune:

      US are acum in plus o serie de probleme cronice pe care nu e probabil ca le va rezolva curand.

      a.Globalizarea pe care chiar SUA a promovat-o in ultimele decenii si care s-a soldat cu dezindustralizarea Americii, relocarea industriilor americane in Asia unde e forta de munca ieftina (zeci de mii de fabrici, impreuna cu tehnologia avansata ce le oferea un avantaj competitiv) precum si, corespunzator, pierderea a milioane de locuri de munca americane in industria/manufactura ( 6 milioane de locuri de munca in industrie pierdute, relocalizate, in China doar in ultimele 2 decenii ).
      Rezultatele se vad acum in pauperizarea clasei de mijloc americane, instabilitate politica, aparitia liderilor “populisti” anti-sistem de tip Trump ce promit sa “make great again”.

      b. Schimbarile demografice masive in urma imigratiei masive, in masa, in SUA ( zeci de milioane legal si ilegal in ultimele 2-3 decenii). Pe langa presiunea economica pe care acesti migranti o exercita asupra salariilor si a locurilor de munca (ramase dupa pierderile datorita globalizarii) acest migranti duc la schimbari culturale, de mentalitate si politice. Populatia alba americana (“natiunea istorica”) a ajuns de la 90% in anii 1960s la ca. 62% in prezent (probabil si mai putin datorita imigratiei ilegale ce nu e cuprinsa in census)…iar populatia alba protestanta anglo-saxona mai e in jur de doar 30%.

      America are probleme economice structurale si in acelasi timp se schimba rapid la nivel profund etnic/rasial si cultural.
      Nu cred ca mai e justificat sa vorbim de repetarea de cicluri istorice. America deja nu mai este, si cu atat mai putin in viitor, America istorica, ‘europeana’ pe care o stiam ( a lui Lincoln, Wilson, Roosevelt, Clinton) ci incepe sa semene tot mai mult cu Mexicul sau Brazilia.

      • victor L spune:

        Profetic:
        ” America deja nu mai este, si cu atat mai putin in viitor,”
        Formidabil cum poate nea Ion, dupa ce pacaleste Istoria, s-o si minimalizeze din postura de om foarte priceput.
        Altcineva, cu un ton superior si dispretuitor, ii considera pe britanici vasalii americanilor
        Ce postura umilitoare!

      • JB spune:

        Cu tristețe trebuie să recunosc că sunt de acord…… E tragic.

        Pe de altă parte, problema ar putea, cumva, să fie rezolvată prin extragerea din actuala paradigmă. Dar e foarte greu ptr.ca s-a muncit un secol la fundamentarea ei. E adânc înrădăcinată.
        O să repet ce am mai scris aici cu altă ocazie:
        ptr.ca să poată apărea soluții, occidentului îi trebuie un fel de reconquista morală si culturală europeană (includ aici si US,CAN,AUS,NZ)….. Ceva bazat pe valori/realizări si conștientizarea acestora, nu pe o cultură a perpetuei vinovății/a necesității autoflagelării ca acum.
        Fără o reconquista culturală (in primul rind) si morală orice măsură, oricit de justificată ar fi, va părea ceva artificial, impus administrativ, nerezonabil si chiar lipsit de rațiune.
        NU a zis nimeni ca e usor, dar merită încercat. Altfel cădem in defetism si fatalism injurând aprig strămoșii ptr.ca nu ne-au creat un comod statut de victime.

        Nu sunt de acord cu ce spuneți despre ciclurile istorice. Uite că tocmai confirmati realitatea lor. Exemplul Imp.roman (apus și răsărit) e grăitor. Problemele lui au fost, in primul rând, de ordin intern: mentalități, religie, etc. Multe dintre cele păguboase/defetiste le regăsim, aproape identic, in occident. La care se adaugă și o învinovățire, continuă și fără leac, ptr. fapte/atitudini ale unor înaintași și pentru reușita acestui spațiu, acestei culturi…..
        Un exemplu rizibil este că astăzi Charles Martel ale cărui victorii și grozave fapte de arme împotriva sarazinilor invadatori sunt aproape deranjante, la granița dintre pozitiv și negativ. Parcă ar fi izvorâte dintr-o xenofobie extremistă…..
        După ce sunt menționate victoriile de la Poitiers, Avignon, etc, multi istorici nu mai contenesc cu înșiruirea faptelor negative ale lui Martel impotriva cotropitorilor….. Ca și cum acestia veniseră in Franța, Spania, etc ptr.turism cultural en masse.
        Ei, tipul ăsta de atitudine este mai periculos decât orice amenințări militare, economice, etc ptr.ca duce la autoinfrângere.

        • Harald spune:

          O societate decadentă nu se mai regenerează, exact cum un bătrân nu mai întinerește. Drumul ăsta e cu sens unic. Francii nu au refăcut imperiul roman decât în mintea lor, în realitate au creat un imperiu nou, pe baze diferite și cu o societate diferită, inclusiv dpdv etnic.

          Italia și-a adunat cioburile abia după 1800, nu e nici astăzi vioara întâi în Uniunea Europeană și nici nu va fi vreodată. Anglia își continuă decăderea, e nevoită să acorde din ce în ce mai multă autonomie locală Scoției, Irlandei de Nord și Țării Galilor și apelează la pedepse absurde cu închisoarea pentru intenții, nu pentru delicte reale, în încercarea de a ține sub control populația, deși asta distruge statul și societatea.

          Germania pare ajunsă la apogeu și are toate șansele să urmeze drumul Angliei, cu un decalaj de vreo 100 de ani. Regenerarea europeană ar putea deveni din partea Poloniei, de exemplu. Peste vreo 50 de ani, o axă Polonia – România – Turcia ar putea reprezenta motorul economic și social al unei noi Europe, așa cum a fost ”banana albastră” în perioada postbelică.

          • JB spune:

            Așa o fi…… Deși in dragoste și politică: never say never.
            Dacă e să credem (si avem multe motive) in ciclurile istorice lucrurile cam așa ar sta. Dar să ne ferească Dumnezeu !
            De ce Polonia si nu Rusia?!? De ce Turcia?!? Deși având în vedere afinitățile noastre cu ei…..e probabil.
            Islamul revendică, la ora asta, orice teritoriu unde ever a fluturat, cât de puțin, steagul profetului……
            Excluzând, evident, bazinul mediteranean si Europa centrală ar mai fi de pomenit UK, IRL unde ajungeau pirații marocani si tunisieni in căutare de sclavi. Pradau sate izolate de pe țărmuri…. Turcia forează ideologic otomanismul secolelor de glorie. Se vede dn nou la porțile Vienei and beyond……..

            Cât privește Ro……am mari dubii. Tripla moștenire bizantino-turco-fanariotă se constituie intr-o piedică deloc de neglijat. E ceva in noi care ne sabotează. Imi doresc să gresesc.

            • Harald spune:

              Rusia e într-o catastrofă demografică, iar dacă ne uităm pe o hartă cu Imperiul Țarist la maxima lui extindere sau cu URSS și statele satelit de după WWII, e evident că e vorba de un imperiu prăbușit, situație foarte similară cu UK.

              Turcia nu are asemenea probleme demografice și nici nu e o societate îmbătrânită, chiar dacă în urmă cu 100 de ani a pierdut și ea un imperiu. România nu e într-o asemenea ascensiune, dar spre norocul ei, se află pe axa dintre Polonia și Turcia, exact cum Elveția se află pe axa Berlin – Palermo, de care discutam la un articol despre trenuri.

            • Ventidius spune:

              Din pacate nu poti sa ai sperante la regenerare din partea unor populatii care imbatranesc galopant. Iar in privinta demogafiei nici Polonia nu face exceptie. Turcia nu are problema asta, dar oricat s-ar europeniza ea la suprafata nu va fi europeana, la fel cum imperiul otoman nu putea fi confundat cu imperiul roman de rasarit. Situatia de azi seamana destul de mult cu impasul in care se gasea imperiul roman in sec. IV. Atunci cartea castigatoare a tras-o surprinzator imperiul de apus. Dizolvarea imperiului si prabusirea societatii a fost calea care a permis regenerarea. Cred ca si occidentul de azi tot de asa ceva are nevoie.

            • JB spune:

              @Ventidius
              Sincer, “cartea câștigătoare” prin prăbușire parcă nu mi-aș dori-o. Să ne ferească Dumnezeu….!!!
              Nu o spun d.p.d.v. doar personal, dar și la nivel cultural/civilizational ar fi cum a fost si cu imp.roman de apus: horror ! Să sperăm că “noi începuturi” pot să apară și prin acțiunea altor catalizatori. Cu toate minusurile lui evidente, Trump este o portavoce a unei disperări aproape de sufocare. Poate că va cataliza ceva, ceva……dar e greu.

              @Harald
              Rusia este intr-o catastrofă demografică. Dar…..e posibil sa fie ceva temporar. Si la noi s-a manifestat. Anii ’90 = puține nașteri…. De ce?!!
              Nu cred că, in ceea ce ne privește pe noi cei trecuți prin malaxorul comunist, ne-am pierdut vitalitatea. Nu-mi par aceleași cauze ca in occident.
              Poate ca nu e un argument valid, pe de-a întregul, dar românii emigrați în occident după 2007 au copii. Ăsta e unul dintre motivele ptr.care politicienii occidentali au privit/privesc cu înțelegere imigrația esti-europeana.
              Nu cred că după atâtea decenii de mașină de tocat bolshevică rușii nu au avut o tragică reîmprospătare a vitalității. Cred că încă lipsesc condițiile materiale necesare. Dar Putin susținea, mai ieri, că trendul pare să-si mai fi revenit. Om vedea…..

            • ventidius spune:

              Civilizatiile nu pot fi scose de fagasul lor asa simplu. Odata ce pornesc pe o cale se mai pot face doar retusuri. Sa crezi ca pot fi intoarse din drum e nerealist.
              Demografia nu prea are treaba cu posibilitatile materiale. Cu exceptia situatiilor catastrofice. Regula care functioneaza este urmatoarea: Oamenii care crapa de-a dreptul de foame, atat de tare incat canibalismul devine o optiune, nu se inmultesc, intr-adevar. Oamenii care sufera doar de foame se inmutesc chiar foarte bine. Chiar crezi ca populatii care secole intregi au facut 7-8-10 copii de familie, nu mai fac azi decat cate unul doar pentru ca nu au destui bani? Da ce inainte aveau? Sau crezi ca daca maine li s-ar dubla brusc veniturile s-ar pune pe facut copii pe banda rulanta? De fapt e putin pe dos, cei lipsiti de de griji materiale au tendinta sa faca chiar si mai putini copii.
              Cauzele sunt cu totul altele. Si sunt comune in mare parte atat pentru vest si si pentru est.
              In primul rand schimbarea mentalitatilor si scaderea prestigiului si influentei crestinismului asupra acestor mentalitati noi. Aceasta schimbare a operat lent, inceputurile ei sunt contemporane cu iluminismul.
              Pe urma vin acele motivele care au acutizat declinul cresterii demografice , pana la a o face negativa: 1.Disparitia femeii casnice, angajarea femeilor a prabusit peste tot natalitatea. 2.Sistemul de pensii a eliminat principalul interes pentru care oamenii faceau copii. 3. Medicina moderna care a redus mortalitatea infantila. Oamenii faceau copii multi si pentru ca se temeau ca majoritatea nu vor ajunge la maturitate.
              Ma indoiesc ca romanii emigranti fac mai multi copii decat ar fi facut in Romania. Ce conteaza e de fapt numarul de copii pe care ii face fiecare mama. Din ce am vazut eu cei care sustin teza asta se refera la numarul de copii la mia de locuitori, ceea ce e irelevant. Evident ca emigrantii de 30 de ani vor face mai multi copii decat parintii lor ramasi aici in varsta de 60 de ani. Dar asta nu inseamna ca fac multi copii.

  12. Un român spune:

    “Maieul mai aproape decat camasa!” Cred ca sudul incearca o dubla miscare, initiand o “apropiere controlata” de nord dar si o continuare a exercițiilor militare comune cu SUA( din aprile). Un joc normal ( in situatia sudului ) care este mult prea vulnerabil in caz de conflict militar. Pe de altă parte, s-ar putea ca si nordul sa “incerce” o tentativă de normalizare, probabil sufocați de embargou. Indiferent, la urma urmei, a cui este “miscarea”, daca duce la o calmare a situatiei din zona, este benefică pentru toata lumea. Un conflict armat conventional in zona nu foloseste nimănui. Sa nu mai vorbim de unul nuclear.

  13. pechinezul manciuco spune:

    Peninsula Coreea nu e azi parte integranta a Chinei din cauza americanilor, nu va faceti iluzii. Atat coreeni cat si japonezii -, sa nu vorbim de vietnamezi si in viitor filipinezi si restul -, stiu/ sunt CONSTIENTI ca mai exista inca prin regiunea aceea din CAUZA occidentalilor si a americanilor in special! Exact cei care au declansat si generat dezv fara precedent a Chinei, in goana lor dupa siguranta unui Profit maxim/efort minim la scara globala.

  14. Stefan spune:

    Urmaresc in mod constant postarile Forumului Economic Mondial si cred ca singurul razboi este cel economic. Nu cred intr- un razboi armat, China si India au suficiente forte sa anihileze orice “zvacnire”.
    Interesul Asiei este sa se uneasca pentru a fi si mai puternica (deja este, doar ca nu suficient de vizibil la nivel mondial). Japonia, Coreea de Sud, Singapore, China sunt super-avansate dpdv tehnologic si incep sa detina puterea economica in toate domeniile. China detine deja portiuni intregi din Asia si cumpara tot mai multe actiuni ale companiilor europene si americane listate la burse.
    China nu recunoaste patentele europene si nici cele americane si, prin oamenii foarte bine educati si invatati, a devenit lider in tehnologie (desigur, si “reverse engineering”). Au suficienti bani, au castigat oricum “razboiul” cu SUA. Coreea de Nord cu cei 20 de milioane de locuitori sunt nimic fata de miliardele de oameni ai Chinei. Sigur, Coreea de Nord a fost un aliat ideologic foarte bun ani la rand, dar viziunile s-au despartit. Kim nu este prost, cu siguranta va accepta deschiderea si va implementa in anii viitori un socialism liberal asemanator celui din China.
    Batalia cu Asia, pentru SUA si Europa, este deja pierduta. Si nu pentru ca Obama sau Trump sau Brexit. Ci pentru ca tehnologia, educatia si stiinta.

    • Harald spune:

      China are nevoie de Coreea de Nord exact cum Ion Iliescu avea nevoie de Vadim Tudor. Tocmai pentru ca, prin comparație, să rezulte că e un partener rezonabil de dialog.

      • Stefan spune:

        Sunt sceptic la orice asemanare damboviteana si la orice scenariu din fotoliu.
        Deja China implementeaza un sistem de “notare” a oamenilor, care va deveni obligatoriu din 2020. Coreea de Nord? Nici macar pionul de pe tabla de sah, poate o firmitura de pe tabla! Nisipul aruncat in ochii competitorului.
        Fara economie puternica si bani nu exista putere! (Unele tari arabe au inteles deja asta, si Asia).

        • Harald spune:

          Comuniștii (și neo-comuniștii) sunt la fel peste tot. De asemenea și soluțiile lor, pentru orice problemă.

  15. Cinicul spune:

    Cred ca domnul Naumescu citeste prea mult in dansurile rituale ale familiei imperiale de la Phenian. Unificarea Coreiii e un vis indepartat si ar avea nevoie de prezenta simultana a unor liderii de talia lui Kohl, Gorbachev si Bush sr, si absenta unor franari precum Mme Thatcher sau chiar Mitterand. Lumea de azi nu are asa lideri, doar niste pigmei.
    Unificarea Coreii ea ar insemna detronarea familiei Kim si foarte probabil si un traseu spre spanzuratoare a intregii conduceri din Coreea de N. Idi Amin si Ben Ali au fost gazduiti in Arabia Saudita, Mobuto in Francia, Pinochet salvat in ultima clipa de Tony Blair, dar nu cred ca se vor gasi prea multe tari in afara de China care sa-i ofere azil lui Kim jr si gastii de la Phenian. China ii va slva capul Kim-ilor doar daca eliminarea lor le-ar aducea unificarea peninsulei sub umbrela chinezeasca si asta este iarasi foarte improbabil.
    China are alte prioritati, si numarul 1 este Taiwanul. Vorbesc destul de des cu colegi din Taiwan si ei imi spun ca sentimentele anti-Beijing s-au domolit la Taipei pentru ca “Taiwan is a monkey and China is an elephant and it is better for the monkey to climb on the back of the elephant rather than fight it”.
    Recentul mars la marinei militare americane spre Marea Chinei de Sud (urmat umil de valalii de la Londra) arata unde sunt prioritatile luptei intre China si US. Coreea este o chestiune mai distanta, pentru decniul urmator.

  16. Biz spune:

    E exagerata ideea ca ar putea China sa scoata US din ecuatia strategica a Asiei. De facto, US are o retea de aliati directi in Asia – Pacific precum Filipine, Japonia, Australia, Taiwan si Coreea de Sud la care se adauga o serie de state ostile intereselor chinezesti precum India si Vietnam.
    China are doi aliati regionali Coreea de Nord si Pakistan si o alianta conjuncturala sa-i zicem cu Rusia.
    US are prim planul in Asia, as zice chiar mult mai clar decat in Europa. Coreea de Sud nu cred ca va aluneca intr-o astfel de capcana care i-ar compromite interesele strategice. Doar isi nuanteaza politica externa pentru a slabi in varianta soft pericolul nuclear nord-coreean.
    Dar privind la fundamente nu se schimba nimic.

    • Harald spune:

      US are Flota a 7-a în Pacfic, constând în 40.000 de oameni care nu fac nimic anume și nici nu e nevoie. Doar act de prezență și e suficient. Când o să vedem că Flota a 7-a s-a înjumătățit sau s-a redus la un sfert, înseamnă că Statele Unite se retrag din Pacific. Deocamdată nu e cazul.

  17. MariS spune:

    Ideea cu care Trump a venit la Casa Albă era de a câştiga bătălia pacificului. Pentru asta vroia să spargă mai întâi binomul China-Rusia şi să edifice un alt binom, SUA-Rusia, care să câştige bătălia cu China. Nu i-a reuşit şi asta pentru că s-au opus serviciile şi oamenii democraţilor din structurile de putere. Iar aceştia se opuneau nu din cauza planului lui Trump, cât mai ales pentru că Trump venea cu o ideologie conservatoare. Au intervenit apoi complicaţiile din Ucraina, Coreea de Nord şi Siria care i-au pus pe protagonişti în tabere diferite. Acum Trump, pe plan extern, acţionează cu “frâna de mână” trasă. Doar jumătate din servicii răspund la comenzile lui, cealaltă jumătate acţionează împotriva sa, cu intenţia tot mai vizibilă de a-l da jos de la putere. E o situaţie foarte atipică şi totuşi, pe plan intern, economia SUA dă semne de revigorare. Referitor la reunificarea coreeană, ea va deveni o piesă de schimb în jocul marilor puteri, cam la fel cum s-au petrecut lucrurile cu cealaltă reunificare, cea germană. China ar vrea la schimb Taiwanul, Rusia vrea ca Japonia să nu mai conteste insulele pierdute, SUA vrea să rămână în cărţi în zona pacificului de vest şi de sud, etc. Iar în legătură cu criza nord-coreeană, ea se va termina, cred, prin implozia regimului de la Phenian, într-un fel sau altul.

  18. Un român spune:

    Nebuneasca încrîncenarea cu care acest om a tinut sa-si atingă scopul personal. Nu a facut niciun rabat. Asasinate, execuții cu tunul, cu racheta, totul pentru a demonstra că la o adică, nu iartă pe nimeni. Înconjurat de mari puteri militare si economice, micuțul rachetist, a realizat ca are nevoie de un as in mânecă, pentru a nu beneficia, si el, de o “primăvară ” coreeana . Acum, si-a realizat visul, si vrea sa devina frecventabil. Este ajutat si de alții ( China si Coreea de S ) pe principiu ” sa tinem nebunul aproape”. Este convins că nimic nu se mai poate” face sau desface” peste capul lui, in ceea ce priveste “pe persoana fizica” sau a Coreei de N.
    Functional sau nu ( nu stiu ), la orice negociere, Kim are asortat la costum un buton ( mare sau mic, iar’ nu stiu ) rosu!

  19. Ioan spune:

    SUA vor trebui sa se obisnuiasca cu noul statut diminuat pentru ca, din pacate pentru actuala administratie americana si din fericire pentru restul lumii, americanii nu mai au mijloace de a frana dezvoltarea Chinei.
    China are alta agenda. Am privit cu atentie filmul de prezentare a Beijingului la inchiderea JO de Iarna din Coreea de Sud si mi s-a parut clara intentia de a se promova ca destinatie turistica. In sinea lor, cel putin deocamdata, chinezii vor sa ia banii tuturor, in toate domeniile, de la manufacturare pana la turism.
    Si acum sunt plini de bani, banii nostri, ai tuturor celor care au cat de cat putere de cumparare, banii lor isi cauta o destinatie (se vede aceasta in incercarile de a cumpara firme de top occidentale, in incercarile de a investi in tarile dezvoltate). Au cumparat tehnologie de la toata lumea, trenuri de la Siemens, Alsthom , Bombardier, Hitachi, etc…, reactoare nucleare de la canadieni americani, francezi, rusi, s.a.m.d. Absolut tot ce se poate cumpara, de la toata lumea dispusa sa vanda. La ce le-ar folosi un razboi de orice fel cu lumea occidentala, sa-si piarda investitiile, sa-si piarda toti banii munciti? Provocarile din Marea Chinei de Sud au si o componenta economica majora, pentru ca nu se stie ce se gaseste in adancuri si tehnologia evolueaza repede. China nu vrea nici razboi in peninsula coreeana (care i-ar crea probleme mari de aprovizionare cu componente electronice high tech) da’ nici unirea celor doua Corei ( ca s-ar trezi cu un competitor major la usa). In ultimul timp in spatele lui Kim sta umbra lui Putin.

    Este o mare diferenta intra jocurile politice mondiale ale Chinei si ceea ce face Rusia spre exemplu in Ucraina, Siria, in tarile caucaziene, unde se poarta ca un derbedeu si creeaza probleme numai pentru a fi bagata in seama.
    Derbedeului de Putin i s-a alaturat si neconventionalul ( ca nu spunem tot derbedeul prin apucaturi) “Pussy Grabber” Trump si ruleaza co-productia sau copro-ductia “Cei doi care au speriat Vestul… si Estul…si Orientul Mijlociu…” Aceste doua foste super-puteri mondiale in declin, care azi traiesc din vanzarea de armament si resurse primare neprelucrate (gaze si petrol in speta…), branduite de unii “arma energetica” si de ceilalti “strategia de dominatie energetica mondiala pentru inca 100 de ani” s-au intalnit in taina, ca pe vremea cand faceau schimb de prizonieri pe un pod din Berlin, ca sa faca un plan cum sa puna frana lumii in general si celor doi mari dusmani comuni UE si China, in special, pentru “ca-s mai ortomani, si-are oi mai multe, mandre si cornute..” adica excedent comercial printre altele (unii mai au si bonduri de tezaur americane, de care vor sa scape pe furis).

    Ce nu par a intelege americanii este ca prin interconectarea economiilor, UE, China, Japonia si restul lumii (BRICS) nu vor mai avea nevoie de piata americana, pe spinarea careia au crescut pana de curand, pentru ca vor creste prin ele insele, odata cu cresterea puterii de cumparare a cetatenilor lor. Iar potentialul de crestere atat in Europa de Est cat si in China, India si restul lumii depaseste cu mult ceea ce va putea oferii SUA in viitor. Astfel ca politica “America First” desi s-ar putea sa aduca beneficii pe termen scurt, mai ales electorale, pe termen mediu va scoate SUA din circuitele mondiale si o va arunca in umbra. Lovitura de gratie va veni atunci cand si alte monede ( EUR, RMB, INR…) vor deveni atractive ca monede de rezerva, pentru ca atunci recului valorii USD-ului va fi rsimtit din plin de consumatorul american. Trump nu face decat sa accelereze aceste procese, care oricum sunt inevitabile.
    S-ar putea sa ne fie mai bine, pentru ca mult-laudatul de unii spirit de initiativa american usurinta de obtinere a finantarilor si dinamismul noilor tehnologii, nu ne-au adus noua, restului lumii, numai beneficii ci si destule probleme, speculatii, produse derivate, bule imobiliare, crize de tot felul si nu in cele din urma pacostea retelelor sociale cu potentialul lor disruptiv (fragilitate emotionala, depresii, manipulari, fake news… Trump…).
    De aceea statutul SUA este in declin. Si ea si Rusia au o gramada de resurse naturale, dar incep sa nu mai conteze la numarul de oameni.
    Sper sa nu le treaca prin cap sa reduca numarul oamenilor de prin alte parti!

    • Constantin spune:

      “SUA vor trebui sa se obisnuiasca cu noul statut diminuat pentru ca [...] americanii nu mai au mijloace de a frana dezvoltarea Chinei.”

      Nu, dar au mijloace pentru a consolida propria dezvoltare, pe care le ignoră în mod conștient cu privire la consecințe. Întoarcerea autarhică spre interior a SUA slăbește și relațiile cu aliații Americii și democrația în ansamblu. Din nefericire, cei care au de câștigat din slăbirea relațiilor democratice sunt “băieții răi” pentru care democrația nu reprezintă o valoare.

    • Cinicul spune:

      De 2500 ani China se sprijina pe o doctorina Tao care spune ca o stanca la malul marii va sfarsi in timp intr-o gramada de nisip daca valurile o vor lovi neincetat in suficient timp. Cu alte cuvinte nu trebuie sa se grabeasca, in timp vor ajunge, incet, la telul pe care si l-au propus si inamicii vor sfarsi in mici bucatele de roca.
      Chinezii au aplicat asta de-a lungul istoriei si de multe ori au pierdut in fata nerabdarii europenilor (aici intrand si americanii), vezi umilinta ocuparii Hong Kong-ului sau colonizarea Shanghai-ului, dar de fiecare data au revenit la suprafata. Sa nu uitam ca sunt singura civilizatie din lume care are peste 2500 ani de existenta continua.
      In general China a avut o politica neexpansionista (episodul Tibet este singura exceptie), totusi exista semnale ca China va deveni mai activa daca nu militarista. Intr-o recenta vizita la unitati strategice ale armatei chineze presedntele Xi i-a indemnat pe militari sa se pregateasca de razboi. Un razboi al Chinei cu cine?

      In ciuda tuturor pactelor hiperimperiului american (asa l-a numit Jacques Attali) noi europenii nu ne putem bucura de o lume vitoare dominata de est-asiatici. Am lucrat in ultimii ani cu britanici, irlandezi, americani, francezi, nemti, australieni, indieni, chinezi, malayezieni, etc. Singurii cu care n-am putut lega o minima relatie sunt chinezii, in special cu cei din China continentala. Pur si simplu sunt de pe alta planeta. Poate este si scadera noastra a europenilor, care nu stim prea mult despre cultura lor, asa cum si ei nu stiu prea multe despre cea europeana.

      • Stefan spune:

        Asta cred si eu, ca urmasii mei vor cersi slujbe de robotei in companii chinezesti si vor fi foarte fericiti sa le aiba! Nu doar ca au cumparat tehnologie, dar cumpara companii intregi. Cand ei vor fi in boardul de conducere, tot ei vor impune si stilul de munca si stilul de angajare samd.
        Europa si America erau destinatii universitare si post-universitare foarte cautate. Cu studii in Europa si/sau America aveai asigurata pozitia in india sau China. Sunt ceva ani de cand stagiile bune se fac in Asia si cei mai buni raman in tarile lor, nu mai vin in Occident. Asta spune multe despre suprematie. Decalajul se va accelera in urmatorii ani, toate institutiile mari incearca sa stabileasca colaborari cat mai bune cu Asia. Sa invatam noi, europenii, de la ei, si mult prea putin ei de la noi. :|
        Sigur, putem vb si de armata, dar cand descoperi pe spatele echipamentelor eticheta de “made in China”…

        • Harald spune:

          China nu inovează nimic și nici nu o va face în următoarele 2-3 generații. China produce ieftin și vinde mult, dar astfel funcționează pe bani proveniți din Occident.

          Când China vrea să-și înnoiască producția, face ochii roată să vadă ce-ar mai fi de copiat. Deci trebuie să aștepte până când în vest apare ceva nou, fiindcă altfel nu are de unde copia. Atât timp cât diverse modele de avioane de pasageri rusești vechi de 40 de ani încă sunt în producție în China, e clar că merge greu cu copierea Boeing-urilor. Cu Airbus se pare că merge mai ușor, C919 pare să fie pur și simplu A319.

        • Constantin spune:

          “Sa invatam noi, europenii, de la ei, si mult prea putin ei de la noi”

          Chinezii sunt conștienți de dimensiunea decalajului tehnologic între ei și Occident. Prin urmare, investesc în educație, cercetare și învățământ. Au resurse pentru a cumpăra tehnologie (chiar dacă nu întotdeauna cea mai performantă) și pot cumpăra fabricile occidentale cu tot cu diviziile de cercetare. Nu este nevoie de efort pentru a lucra pentru ei, încet-încet devine tot mai dificil să lucrezi pentru altcineva. Într-un fel sau altul, banii obținuți din firma la care lucrăm ajung la producătorul bunurilor pe care le cumpărăm, iar tot mai multe produse vin din China.

          • Stefan spune:

            “investesc în educație, cercetare și învățământ.” Exact, asta este cheia. Pe care occidentul o pierde destul de accelerat. Poate doar tarile nordice, prin sistemul lor de invatamant neconventional, sa ii mai contrabalanseze.
            Inovatia urmeaza educatia. 2-3 generatii? Eu zic 2-3 ani. Procesul de productie obliga la cercetare si inovatie. Si ei produc, din ce in ce mai mult, in toate domeniile. Intr-un ritm enervant de rapid. Sigur, cei care au lucrat cu asiaticii cunosc foarte bine presiunea pe care o pun pe oameni si perfectiunea in gasirea solutiilor. Au bani si si-i permit pe cei mai buni. Colaboreaza cu cei mai buni, cumpara pe cei mai buni. “Pescuiesc” oamenii de care au nevoie, europeni si/sau americani, fac head-hunting agresiv. Desigur, foarte putini, dar cei mai buni.
            Tocmai productia si banii ii fac buni si de temut. Domina prin ele. Productia, tehnologia si banii inseamna putere acum, nu armele.

            • Harald spune:

              @Stefan – câtă inovație aveți în țările nordice? Educația, așa cum e făcută în țările nordice, creează societăți artificiale, rupte complet de realitate, fără însă a obține și beneficiile economice aferente inovației. Alocarea banilor publici prin decizie politică e rețeta pentru dezastru, iar țările nordice au dovedit deja că au prea mulți bani pentru binele lor. Mergem să întrebăm Suedia? :)

        • Alius spune:

          Cei mai “buni” se duc in state, inca. Si se duc bine. Plus ca, iarasi, “cei mai buni”, fac ce fac si cumpara prorietati orunde se pot cumpara: Australia, USA, Canada, Europa. Da un search pe net si vezi cati bani se duc din China pe imobiliare in afara Chinei.

          https://www.statista.com/statistics/372900/number-of-chinese-students-that-study-in-the-us/

          https://thepienews.com/news/usa-international-students-1-18-million-sevis-by-the-numbers-2017/

          “The number of international students in U.S. colleges and universities grew by 7.1%, topping one million in the 2015-16 academic year, according to new federal data released Monday.

          China is the largest sender of international students to the U.S., with Chinese students accounting for 31.5% (328,547) of all international enrollments (1,043,839) in the U.S., according to the Institute of International Education (IIE). China is followed by India (165,918), Saudi Arabia (61,287), South Korea (61,007) and Canada (26,973).”

        • Harald spune:

          @Stefan – când or să proiecteze chinezii un competitor pentru F-22 (sau măcar pentru B787) în 2-3 ani, să ne aduceți la cunoștință.

          China actuală ar trebui să facă inovație cu oameni veniți literalmente de la coada sapei, iar acea inovație să fie administrată și promovată în producție de politruci. Rezultatele unei astfel de inovații le știm de pe vremea lui Ceaușescu. De asta e nevoie de 2-3 generații.

          • Stefan spune:

            @Harald, nu îl inovează ei, îl cumpără direct cu patent și om/echipa de oameni. Spre deosebire de C care a închis tara, China și-a deschis țară și importa masiv tehnologie. Cumpără, fura, dezvolta. Și nu, nu cu cei de la “coada sapei” ci cu cei care au făcut și fac școală puternica. Statistic vorbind, din 1.5 miliarde, 0.001% genii înseamnă …1.5*10^4. Adică 15000 de omuleți care “rup”. Conduși de un sef de echipa european sau american bun…2-3 ani maxim! Cât despre Suedia, eu știu numai de bine. Oamenii vin și se stabilesc acolo, nu pleacă, ceea ce e un indicator al binelui. Nu mai vb de școală lor tehnica, universitatea din Aalto (dacă îmi amintesc bine), orientată către sateliți și radiofrecvență. Dar sigur, admit, poate ii supraapreciez pe toți.

  20. Ioan spune:

    Cum Trump tocmai a anuntat impunerea unor tarife la importurile de otel si aluminiu in USA, va propun doua link-uri, lamuritoare cu privire la cine sunt adevaratii “dusmani” ai Americii: Canada si UE, dar si una dintre masurile cele mai simple si mai periculoase de a raspunde unor astfel de amenintari: lichidarea bondurilor de trezorerie a SUA.

    -http://www.bbc.com/news/business-43262278
    -https://www.thestar.com.my/business/business-news/2018/03/03/dumping-us-debt-a-possible-weapon-in-global-trade-war/

    Se mai aude ca Jared si Ivanka s-ai pierdut accesul la anumite zone de informatii sensibile in Casa Alba si, mai mult ca o barfa, unul dintre consilierii lui Trump tocmai si-a lichidat participatia la o firma producatoare de echipamente de ridicat, mare consumatoare de otel, prevazand scaderea performantelor financiare in urma masurilor electorale populiste pe care seful sau le promoveaza.

    Nu se va intampla nimic spectaculos pe termen scurt, dar pe termen mediu toata lumea isi va aranja apele astfel incat sa evite pe cat posibil expunerea la astfel de manevre americane.
    “One Road, One Belt” este una dintre ele. In acest moment, cu toate ingredientele pentru “furtuna perfecta”, cu Putin la Moscova si Trump la Washington, cu Brexitul si problemele din Ungaria si Polonia, cu marile magarii ale penalilor de la noi, chiar ma bucur ca China este puternica.

    • Absurdistan spune:

      “In acest moment, cu toate ingredientele pentru “furtuna perfecta”, cu Putin la Moscova si Trump la Washington, cu Brexitul si problemele din Ungaria si Polonia, cu marile magarii ale penalilor de la noi, ***chiar ma bucur ca China este puternica***.”

      Lumina vine de la Rasarit. Noua Țara Soarelui Răsare.

    • Ioan Voda cel Cumplit spune:

      BBC?
      THESTAR?

      Pffff… Uite la ce concluzii ajung oamenii care citesc site-uri de extrema stinga!

      Mai citeste si altceva, Ioane!

      • Cinicul spune:

        BBC extrema stanga? De cand? Asta e placa pe care o aud de la cei de la Sky si Fox, plini de gelozie pe profesionalismul mai ridicat al BBC.
        Pana una alta BBC este probabil unul din cele mai credibile surse de informatie din Occident. O mai scapa si ei in propaganda belicoasa (va mai amintiti de John Simpson cu cu cei 100000 morti din Kosovo sau de propaganda de implicare a UK in Libia?) care numai de stanga nu este.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


Conferinta “Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru un nou mandat.”

"Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru noul mandat."

Duminica, 27 mai, la ora 11 00, sunteti invitati la conferinta sustinuta de Armand Gosu la Sala Mica a teatrului National. Detalii, aici.

E randul tau

Mare parte a conflictului palestiniano-israilian (si nu ma refer la prezent, ci la o perioada de zec...

de: eu

la "Ierusalim, calul troian al politicii externe "

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

mai 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)