vineri, martie 29, 2024

Brexit și de la capăt

Undele de şoc ale referendumului pentru Brexit străbat lumea şi sunt departe de a se atenua. Până la această oră se vor fi scris deja zeci de analize despre Brexit şi despre consecinţele lui, dar cel mai probabil majoritatea se vor dovedi eronate. Căci piesele de domino abia au început să cadă şi fapt este că nimeni nu înţelege exact ce şi cum va urma. Un lucru este însă cert: după 23 iunie 2016, noi europenii trăim într-o nouă realitate. Epoca de entuziasm şi optimism romantic întru construcţia Uniunii Europene a luat un abrupt sfârşit.

De zece luni sunt londonez – un „tânăr diasporez” cum mă numea mai deunăzi Sanda Nicola – aşa că am urmărit cu mare atenţie şi direct de la sursă toate frământările britanice din această perioadă. Şi adevărul este că nimic nu este simplu când vine vorba despre Brexit. Sigur că este la-ndemână să spui astăzi că cei în vârstă le-au vândut viitorul tinerilor britanici, la fel cum este uşor să-i acuzi pe englezii din oraşele de provincie de rasism, de xenofobie sau de simplă prostie. Numai că nimic nu este mai departe de adevăr. O astfel de explicaţie este la fel de simplistă şi de eronată ca şi non-argumentaţia care a condus la rezultatul referendumului propriu-zis.

În primul rând că rezultatul referendumului a luat prin surprindere ambele tabere britanice, atât cea Remain, dar mai ales pe „victorioşii” taberei Leave. Căci toate semnele, sondajele şi analizele anterioare votului indicau o victorie la limită, dar în favoarea taberei Remain. În fapt ultimul sondaj din preziua votului, încheiat la ora 21:00 pe 22 iunie, indica un rezultat de 52% Remain – 48% Leave, iar City-ul londonez miza pe un rezultat similar. Ironic este că cel puţin au nimerit procentele corect.

Chiar şi un astfel de rezultat strâns în favoarea Remain era deja rău, căci indiferent de tabără, toţi britanicii recunosc că marea problemă profundă relevată de acest referendum este că Marea Britanie de astăzi este puternic divizată. Divizată pe naţiuni, divizată pe grupe de vârstă, divizată pe mari metrople şi provincie. Iar asta este cea mai mare durere pentru toţi, indiferent de tabără.

Însă nimeni nu se aştepta cu adevărat ca tabăra Leave să câştige. În fapt puţin după închiderea urnelor Nigel Farage – liderul UKIP şi cea mai agresivă voce pro-Brexit – ar fi spus într-un cerc restrâns: „It looks like Remain will edge it”. Jumătate de oră mai târziu, când numărătoarea voturilor abia începuse, Farage declara public că nu spune că Leave a pierdut, dar că se pare că manevrele suspecte ale guvernului cu procedura de înregistrare la vot au dat un avantaj taberei Remain.

Numai că apoi au început să vină rezultatele, unul mai surprinzător ca altul. Sigur, nu şi primul rezultat, respectiv cel din Gibraltar, câştigat de Remain cu 95.9% şi unde singura „supriză” au fost cele 823 de voturi Leave din totalul de peste 20.000 de voturi exprimate (participare de 83.5%). Asta pentru că britanicii din Gibraltar se tem că o eventuală părăsire a UE de către Marea Britanie va deschide calea revenirii „capului de stâncă” la Spania, cum de altfel a afirmat-o chiar Premierul spaniol.

Adevărata surpriză a fost cel de-al doilea rezultat, cel din Newcastle upon Tyne, fief al laburiştilor, susţinători ai rămânerii în UE şi care mizau pe o victorie detaşată în acest district. Numai că rezultatul a fost un modest 50.7% pentru Remain. A urmat şocul celui de-al treilea rezultat, cel din districtul învecinat Sunderland, unde tabăra Leave a obţinut un nesperat 61.3%. Şi mai departe, aşa cum spun englezii, a fost all down hill. Atât pentru speranţele taberei Remain, cât şi pentru liră care a pierdut 11% în raport cu EUR şi USD în decursul câtorva ore. Trei ore mai târziu, victoria Leave era deja clară şi acceptată ca atare de ambele tabere, mult înainte de încheierea numărătorii voturilor.

Multe pot fi explicaţiile acestui rezultat supriză, căci multe evenimente au şubrezit participarea la referendum a susţinătorilor rămânerii în Uniunea Europeană. Fie că a fost vorba de slaba participare din Scoţia, susţinătoare a rămânerii în UE, fie că a fost vorba de furtuna record care a răvăşit Londra pro-europeană în noaptea de dinaintea votării, inundând sudul şi estul metropolei şi scoţând din uz mai multe linii de metrou, ceea ce a îngreunat votarea, ori fie că a fost vorba de Festivalul de la Glastonbury, început cu o zi înainte de referendum şi care adună anual peste 150.000 de tineri britanici, votanţi majoritari în favoarea rămânerii în Europa, fiecare astfel de eveniment a avut contribuţia lui la rezultatul surpriză.

În plus chiar dacă mulţi dintre cei care au votat erau deja hotărâţi de ce parte a baricadei se află, cu siguranţă că şi publicarea pe 22 iunie de către Oficiul Naţional de Statistică a datelor din 2015 privind populaţia Marii Britanii a avut o contribuţie însemnată la rezultat. Căci în condiţiile în care tema principală de campanie a taberei Leave a fost imgraţia, statistica oficială a venit să confirme că în 2015 sporul de populaţie al Marii Britanii a fost de 500.000 de locuitori, dintre care 330.000 din imigraţie. Ciudată coincidenţă ca un astfel de raport să fie publicat tocmai în preziua referendumului.

Însă dincolo de aceste ciudate coincidenţe care cel mult au înclinat balanţa, fapt este că oricum Marea Britanie era deja puternic divizată. Şi nu din neînţelegere şi dezinformare, ci din probleme concrete şi cotidiene, pe care politicienii britanici au ales să le ignore.

Marea Britanie este de fapt victima propriului succes. După 1990 dezvoltarea puternică a Londrei în ceea ce este astăzi inima financiară a Uniunii Europene a dus la atragerea unor uriaşe fluxuri de capital. În timp, aceste fluxuri de capital împreună cu nevoia de tehnologie a pieţelor financiare, cu piaţa liberă şi cu libertatea circulaţiei forţei de muncă ale Uniunii Europene, nu ale Marii Britanii, au dus la o puternică dezvoltare economică a ţării, dar orientată în primul rând pe tehnologie şi servicii. O astfel de creștere se vede în primul rând în nivelul de trai. Iar rezultatul a fost o creştere naturală a nivelului mediu al salariilor, propagată în decurs de 25 de ani spre toate piaţa muncii din Marea Britanie.

Acestea au fost în fapt beneficiile directe ale apartenenţei la Uniunea Europeană, numai că ele au avut un preţ. Căci pe deoparte, creşterea nivelului mediu al salariilor a crescut implicit şi costul vieţii, reflectat direct în preţul locuinţelor şi al chiriilor. Apoi dezvoltarea a creat un mare număr de locuri de muncă tot mai înalt calificate, mult peste ceea ce putea susţine piaţa muncii din Marea Britanie. Consecinţa directă a fost atragerea unui puternic val de imigraţie calificată, venită tocmai pentru a suplimenta cererea insuficientă de pe piaţă. Iar aceasta a amplificat presiunea deja existentă de pe piaţa imobiliară la valori aproape de neînţeles.

În ultimii ani în zona Londrei creşterile de preţuri în piaţa imobiliară sunt şi de 25% pe an. Apartamentele noi de două camere (one bedroom apartment) cu o suprafaţă de 50-60mp (!!) în Londra încep de la circa 500.000 lire, dar preţurile uzuale sunt de 900.000 – 1.2 milioane lire. O chirie de 5-600 de lire pe lună îţi asigură abia o cameră într-un apartament partajat cu alţi vecini, iar pentru a te bucura de propriul apartament decent chiria lunară depăşeşte cu mult 1000 de lire pe lună. Iar în celelalte metropole britanice, chiar dacă preţurile sunt cu 30-40% mai mici, ele sunt la fel de greu accesibile, căci şi salariile sunt proporţional mai mici şi locurile de muncă mai puţine.

Pentru o naţiune tradiţional obişnuită să deţină casa în care locuieşte, această problemă este una majoră, o întreagă generaţie având o reală problemă în găsirea unei locuinţe în care să-şi întemeieze o familie. Şi este simplist, dar în vâltoarea acestei frustrări este simplu să dai vina pe imigranţi pentru această problemă, căci da, afluxul lor a contribuit la problema ta. Şi este greu şi complicat să mai înţelegi că de fapt problema este aceea că guvernul britanic şi primăriile nu se mai implică în construcţia de locuinţe, aşa cum o făceau în anii ’70-’80, când Regatul Unit avea programe guvernamentale de atragere a imigraţiei din ţările Commonwealth, preponderent din India şi Bangladesh. În acea perioadă consiliile locale erau principalii contractori ai construcţiei de locuinţe, similar ritmului în care se construiau blocuri în România comunistă. Numai că asta nu s-a mai întâmplat după 1990, construcţia de locuinţe în Marea Britanie rămânând în sarcina aproape exclusivă a mediului privat. Inevitabil volumul de locuinţe livrat a fost mult mai mic, iar preţurile locuinţelor şi implicit ale chiriilor au crescut la actualele niveluri insuportabile.

Aceeaşi creştere a nivelului de salarii din Marea Britanie este cea care paradoxal, a îngropat industria britanică, pentru că a făcut-o necompetitivă pe plan internaţional. O lungă şi nesfârşită dezbatere a avut loc în această primăvară în jurul închiderii sau nu a ultimei oţelării britanice, deţinută astăzi de un concern indian. Şi asta pentru că din cauza salariilor mari, oţelul produs în Marea Britanie este mai scump decât cel produs şi importat din China, oţelăria fiind în pierdere netă, iar la mijloc fiind câteva mii de locuri de muncă. Sigur că tabăra Leave nu a pierdut ocazia să sublinieze că o eventuală independenţă de UE ar permite Marii Britanii să-şi protejeze piaţa internă a oţelului, omiţând însă să spună că un astfel de protecţionism ar creşte şi mai mult preţurile locuinţelor, atunci când constructorii ar fi obligaţi să folosească oţelul scump britanic în locul celul ieftin chinezesc şi indian.

Acest gen de realitate economică este de fapt ceea ce a dus la închiderea a numeroase fabrici şi uzine britanice tradiţionale şi înlocuirea lor cu firme de tehnologie şi fabrici care necesită nivele înalte de calificare. Rezultatul este că un mare număr de britanici au fost afectaţi sistematic de pierderea locurilor de muncă şi de nevoia de a se recalifica, întrucât specializarea lor a devenit pur şi simplu inutilă. Numai că de aceşti oameni nu s-a ocupat niciunul dintre ultimile guverne britanice. Din nou, chiar dacă este simplist, pentru ei a devenit simplu ca de aici să concluzioneze că „străinii le iau locurile de muncă”.

Nu în ultimul rând, în mod evident imigraţia pune presiune pe toate serviciile publice, de la reţele de transporturi, la sistemul de sănătate şi la sistemul public de şcolarizare. Da, toate aceste probleme sunt reale şi concrete. Defectarea unui metrou, un incendiu ori o închidere de staţie, un semafor defect care duce la închiderea unei întregi linii la ora de vârf sau chiar o zi întreagă – adică genul de evenimente pentru care presa şi reţelele sociale din România ar vui câte două zile – sunt realităţi cotidiene mai ales în Londra şi nimeni nu le mai remarcă, dincolo de evidenta şi continua iritare zilnică. Şi iar este simplist, dar extrem de simplu să dai vina pe imigraţie, când de fapt vina este subfinanţarea sistemului şi lipsa de strategie şi viziune la nivel administrativ. Căci realitatea este că pur şi simplu dezvoltarea infrastructurii din Marea Britanie nu a ţinut şi nu ţine pasul cu boom-ul economic al ţării şi mai ales al capitalei.

Sigur că un părinte care trebuie să-şi amâne cu un an înscrierea la grădiniţă a copilului, pentru că nu mai sunt locuri disponibile va fi furios. La fel cel al unui copil bolnav dar care nu poate fi văzut de medicul de familie, supraaglomerat, decât cel mai devreme peste trei săptămâni. Ca să nu mai vorbim de tragedia familiei unei tinere suferinde de diabet care a decedat la 27 de ani pentru că ambulanţa a ajuns abia după 4 ore, fiind supra-socilitată de cei care au nevoie de asistenţă medicală, dar pe care medicul de familie supraaglomerat nu-i poate vedea.

Nu este deloc deci de mirare că până şi o treime dintre imigranţii naţionalizaţi în Marea Britanie au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, nu din egoism faţă de cei asemeni lor care vor să trăiască în Regatul Unit, ci ca vot negativ pentru problemele tot mai mari pe care guvernele succesive nu le rezolvă. Grav este însă că nimeni nu a înţeles gravitatea consecinţelor acestui vot negativ, ori faptul că acest vot negativ este mult mai mult decât o simplă sancţionare electorală a eşecului politicienilor.

Şi ca întotdeauna, nemulţumirea reală a cetăţenilor a fost exploatată politicianist şi populist. În fapt referendumul din 23 iunie 2016 nu este primul referendum pentru Brexit din Marea Britanie, ci al doilea. Primul a avut loc în 1975, la doar doi ani de la aderarea Marii Britanii la Comunitatea Economică Europeană, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. La acea vreme a fost rândul Partidului Laburist (social-democrat) să susţină că implementarea regulilor Comunităţii Europene şi deschiderea pieţei muncii pune în pericol locurile de muncă din Marea Britanie. Însă referendumul din 1975 s-a soldat cu un solid 67% pentru rămânerea în Comunitatea Europeană.

Ideea referendumului din 2016 a fost lansată de David Cameron, în campania electorală pentru alegerile generale din mai 2015. Era în fapt un mesaj populist într-o Mare Britanie frământată nu atât de efectele recentei crize economice, cât mai ales de o criza propriului succes. Un calcul cinic menit să captureze o felie din electoratul extremist al lui Nigel Farage de la UKIP (United Kingdom Independence Party). Un mesaj care le-a adus conservatorilor şi lui David Cameron o nesperată victorie, una neanticipată nici de sondajele de opinie preliminare, institutele de profil britanice înregistrând atunci un ruşinos eşec.

Ca toate mesajele populiste, mai ales într-o ţară cu politici tradiţionaliste, era de aşteptat ca ideea referendumului pro-Brexit să piară în neant, numai că David Cameron avea două probleme…

Pe deoparte City-ul londonez, inima financiară a Uniunii Europene, era reticent şi rezistent la presiunea UE şi mai ales a Germaniei de a introduce reguli mult mai stricte în domeniul bancar al Uniunii, adică în domeniul care fusese la originea crizei economice din 2008.

Pe de altă parte, după lunga epocă Tony Blair, în care Marea Britanie a fost mai degrabă orientată pe relaţia cu SUA, neglijând relaţia cu Uniunea Europeană din care era membră, sentimentul general era că liderii de facto ai UE au rămas doar Germania şi Franţa, Marea Britanie pierzând acest statut şi poziţia de lider formal.

Soluţia pentru ambele probleme a părut a fi o negociere în forţă cu Uniunea Europeană, iar amenințarea unui Brexit ar fi trebuit să ajute această negociere. De altfel, în afară de tema protejării sectorului financiar britanic, toate pretenţiile efective în aşa-zisa negociere a Marii Britanii cu UE au fost complet lipsite şi de temei şi de efect. Așa că pentru ca negocierea Marii Britanii cu Uniunea Europeană să fie fondată pe o presiune reală, David Cameron şi Partidul Conservator au continuat cu ideea acestui referendum, probabil şi la gândul că referendumul similar din 1975 a relevat o largă majoritate pro-europeană a britanicilor. Consecinţa imediată a acestei decizii a fost o nefirească alianţă a Conservatorilor cu extremiştii de la UKIP.

Însă calculul greşit al lui David Cameron şi al sectorului financiar britanic a fost că nu au ţinut cont de dimensiunea reală a sentimentelor anti-UE din Marea Britanie, dar mai ales de nemulţumirea generală a britanicilor despre faptul că problemele lor reale rămân etern nerezolvate.

Situaţia a scăpat treptat de sub control, partidul Conservator fragmentându-se în 2015 între a susţine rămânerea sau plecarea din Uniunea Europeană. Cele două facţiuni ale Partidului Conservator s-au trezit astfel aliate pe deoparte cu extremiştii UKIP pentru Leave şi pe de altă parte cu eternii rivali socialişti din Partidul Laburist pentru Remain.

Aşa se face că David Cameron era la finalul anului trecut sub presiunea finalizării negocierilor cu Uniunea Europeană, pentru a putea începe campania pentru rămânerea în UE. Căci nu ar fi putut începe o astfel de campanie înainte de finalul negocierilor, întrucât altfel şi-ar fi sabotat propriul atu în negocierea cu Uniunea Europeană: presiunea referendumului. Însă fapt este că nimeni şi nimic, dincolo de propria ambiţie politică, nu îl obliga pe David Cameron să organizeze referendumul pentru Brexit. Putea la fel de bine să renunţe la organizarea lui lui oricând înainte de anunţarea datei oficiale a referendumului, care s-a întâmplat abia la finalul lui februarie 2016, după finalizarea negocierilor cu UE.

O ciudată turnură a fost şi aderarea lui Boris Johnson la tăbara Leave, survenită tot abia la final de februarie 2016, după ce a purtat negocieri cu ambele tabere, la umbra unui sondaj care arăta că peste 30% dintre britanici vor ţine cont de poziţia lui în referendumul despre Brexit. Ciudat pentru că până mai ieri îndrăgitul şi apreciatul primar al Londrei din ultimii opt ani, aflat la finalul celui de-al doilea şi ultimul mandat al administraţiei capitalei britanice – în Marea Britanie inclusiv numărul mandatelor de primari este limitat la două – era în acelaşi timp principalul susţinător al lui David Cameron în Partidul Conservator, cei doi fiind legaţi de o strânsă şi lungă prietenie, care i-a purtat împreună din copilărie prin şcoli şi facultate. Prietenia şi tandemul lor în interiorul Partidului Conservator erau atât de puternice încât au fost chiar subiectul unui documentar artistic în 2009, intitulat „When Boris met Dave”.

Sigur, există explicaţia politică a faptului că „prietenul” Boris urmărea încă de anul trecut ca la convenţia Partidului Conservator din octombrie 2016 să îi ia locul de prim-ministru „prietenului” Dave. Iar acest lucru i-ar fi fost imposibil din postura de susţinător al lui David Cameron. Numai că Boris Johnson, din postura de Primar al Londrei ştia bine, aşa cum studiile proprii administraţii au arătat-o chiar în 2016, că întreaga dezvoltare a Londrei este direct dependentă de relaţia economică cu UE şi de afluxul de imigranţi din şi din afara UE. Adică exact de lucrurile pe care susţinătorii Brexitului le condamnă. Sunt toate contradicţii greu de înţeles şi nu cred că simpla ambiţie politică de a deveni Prim Ministru al Marii Britanii justifică poziţia iresponsabilă a lui Boris Johnson faţă de metropola pe care a condus-o aproape un deceniu.

În fapt toţi susţinătorii Brexitului erau mai degrabă interesaţi de o victorie, dar la limită a taberei Remain. Pentru Boris ar fi fost rezultatul perefect, căci poziţia lui David Cameron era deja slăbită în interiorul partidului şi chiar şi în cazul victoriei la referendum era aşteptată o schimbare a Prim Ministrului la convenţia din toamnă, unde oricum Boris Johnson era favorit. În schimb victoria îi strică total planurile, căci pe măsură ce efectele economice se fac simţite asupra Marii Britanii, existând chiar perspectiva reală a dezintegrării Regatului Unit prin desprinderea Scoţiei şi Irlandei de Nord, ascensiunea lui la postul de Prim Ministru este tot mai incertă, ca principal vinovat al dezastrului.

De altfel a treia zi după referendum, ca răspuns la presiunea Germaniei şi Franţei pentru un „divorţ rapid”, Boris Johnson a declarat că nu e nici o grabă ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană şi că totul se poate întâmpla după schimbarea de Prim Ministru din octombrie. Însă cum de nu mai este nici o grabă, când nu mai departe de acum câteva zile Brexitul era imperios necesar pentru a salva cele 350 de milioane de lire sterline pe care Marea Britanie le plăteşte săptămânal Uniunii Europene? Şi cum de nu mai este nici o grabă când în urmă cu doar 72 de ore era imperios ca Marea Britanie să-şi recâştige suveranitatea? E cumva „independenţă cu appointment”, cum le place englezilor să se organizeze?

Apoi de asemenea mediul financiar nu şi-a dorit defel un exit, ci doar o negociere de forţă cu UE sub ameninţarea exit-ului pentru păstrarea libertăţilor financiare britanice, la adăpost de regulile cerute de Germania. În schimb Brexitul propriu-zis anulează tot acest avantaj, căci obligă marile bănci să se mute în Franţa sau Germania, aşa cum au anunţat încă din această primăvară, pentru a avea acces la piaţa UE. Dar asta le aduce fix sub incidenţa regulilor UE de care au vrut să se ascundă.

Nu în ultimul rând, pentru Nigel Farage şi UKIP, o înfrângere la limită ar fi însemnat o poziţionare în postura relaxată de lideri ai nemulţumiţilor, cu un cuvânt de spus în guvernare, dar fără a fi nevoiţi să dea incomodele explicaţii specifice celor aflaţi la putere. Ori victoria nu doar că-i pune să dea socoteală pentru toate promisiunile aberante de până acum, imposibil de onorat, dar transformă UKIP-ul din lider în ţinta nemulţumirilor celor pe care i-au reprezentat până mai ieri.

Iar poziţia nu le este deloc confortabilă. În chiar dimineaţa anunţării rezultatului referendumului, Nigel Farage a fost întrebat dacă victoria Leave înseamnă că de acum cele 350 de milioane de lire care reprezentau în opinia lor contribuţia săptămânală a Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene – cifră dovedită deja ca fiind falsă – va fi cu adevărat direcţionată spre mult subfinanţatul NHS – sistemul de sănătate de stat, aceasta fiind o temă centrală a campaniei Leave. Răspunsul a fost năucitor, respectiv că nu asta este problema – dar era cu 48 de ore înainte – că oricum nu a promis asta şi că într-adevăr modul în care a fost pusă problema contribuţiei Marii Britanii la bugetul UE a fost o greşeală a campaniei Leave.

Mai mult, pentru absolut toată lumea era şi este clar că un eventual exit va duce la ruperea Marii Britanii, scoţienii şi nord-irlandezii fiind în mod deschis dornici să rămână membri ai Uniunii Europene. Ori un astfel de scenariu nu este dorit nici măcar de tabăra Leave. Toate acestea arată că nimeni nu se aştepta la rezultat, ci doar sperau într-o victorie strânsă a rămânerii în Uniunea Europeană.

Numai că ceea ce toţi au ignorat a fost faptul că dincolo însă de jocurile politice şi de politicianismul populist iresponsabil, de care nu e scutită nici măcar Marea Britanie, problemele ţări sunt însă reale.

Sigur nivelul de dezinformare sau de neinformare a fost extrem de ridicat în campania pentru Brexit. În fapt exploatarea nemulţumirilor şi miturile au bătut realitatea. În plină campanie parlamentarul conservator Michael Cove a făcut senzaţie atunci când, fiind pus de un moderator TV în faţa studiilor şi opiniilor experţilor care îi contraziceau afirmaţiile pro-Brexit, a răbufnit: „Oamenii din această ţară s-au săturat să le spună experţii ce e bine”. Într-o Mare Britanie în care opinia expertă contează cel mai mult în luarea unei decizii, o astfel e afirmaţie a fost de-a dreptul şocantă.

Trăgând linie şi adunând, tot Brexitul a fost un enorm bluf britanic, declanşat şi amplificat dintr-un iresponsabil politicianism şi eşuat într-o mare problemă pentru întreaga Europă. Despărţirea Marii Britanii de Uniunea Europeană nu va fi uşoară, căci nu este vorba doar de rolul economic al Marii Britanii, ci şi de cel militar, Regatul Unit având cea mai puternică armată din Uniunea Europeană, care de la anul va fi dotată cu două super-portavioane nucleare, din aceeaşi clasă cu cele mai mari portavioane americane. Iar flancul european al NATO şi UE contau pe aceste două portavioane britanice, căci Marea Britanie este cel mai important furnizor european de securitate pentru Uniunea Europeană și ar fi urmat să ocupe un rol major în viitoarea armată a Uniunii Europene.

Este deci extrem de greu de spus direcţia în care vor evolua lucrurile, mai ales că deja referendumul a produs probleme economice şi iritare în întreaga Uniune Europeană. Marea Britanie este în mod evident surprinsă şi pare deja că trage de timp în căutarea unei soluţii pentru a anula rezultatul referendumului. Că va fi un alt referendum, ori că va fi o decizie a Parlamentului împotriva rezultatului actualului referendum, care a fost doar CONSULTATIV, nu executiv, cert este că toate opţiunile sunt deschise. Cu siguranţă evoluţia va fi dinamică în următoarele săptămâni, căci mediul economic al Uniunii Europene nu-şi permite incertitudinea a trei luni de aşteptare.

Îmi este imposibil să-mi fac măcar mie o previziune despre care va fi deznodământul. Sunt prea multe variabile şi incertitudini. Dar ceea ce este clar, este că am asistat la o nouă şi tristă dovadă că eşecul politicienilor duce la nemulţumire generală, pe care apoi populismul întotdeauna iresponsabil o transformă în adevarate tragedii naţionale. Căci nimic nu ar fi mai tragic pentru Marea Britanie decât să se dezintegreze şi Regatul Unit să fie redus doar la Anglia şi Ţara Galilor, izolate într-o lume de mâine a super-statelor de sute de milioane şi miliarde de locuitori fiecare.

Articol aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. oare de ce analizele asupra votului englezilor este atit de dezbatut in tara rominilor chiar si de diasporeni ? ha ha
    oare daca ” marea problemă profundă relevată de acest referendum este că Marea Britanie de astăzi este puternic divizată. Divizată pe naţiuni, divizată pe grupe de vârstă, divizată pe mari metrople şi provincie.” cum mama dracului in romanica alegerili democratice releva numa unitatea de nezdruncinat a poporului !?

  2. „Ideea referendumului din 2016 a fost lansată de David Cameron, în campania electorală pentru alegerile generale din mai 2015. Era în fapt un mesaj populist […]” – Eu nu inteleg cum analisti cu capul pe umeri pot sa propage o astfel de idiotenie. Voi chiar credeti ca Cameron a visat ideea intr-o noapte? Voi chiar credeti ca exista politicieni care vin cu idei noi/inovative pe „piata”? Ei nu fac altceva decat eventual speculeaza anumite asteptari/temeri ale populatiei, dar ideea de Brexit plutea in aer demult… nu era un subiect pe care-l putea evita prea mult. Iar ideea de referendum – da, era un joc politic, dar in alt sens decat acum se vehiculeaza – dadea un ragaz elitei politice de a se pronunta asupra subiectului. Foarte multi comenteaza in fel si chip, dar v-ati pus problema careva ce se intampla daca nu se transa (intr-un fel sau altul) subiectul?

    • Nu i-a venit ideea referendumului ”într-o noapte”, i-a venit prin 2013 și a avut la dispoziție doi ani să o întoarcă pe toate fețele. ”Ideea de Brexit plutea” exact din 2013.

      UKIP și Nigel Farage au obținut un rezultat excelent la alegerile pentru Parlamentul European, dar cu promisiunea referendumului Cameron le-a tras preșul de sub picioare la alegerile naționale din 2015. Articolul de față este unul dintre cele mai bune apărute în presa de limbă română, surprinde problema referendumului pentru Brexit din toate unghiurile.

      Niciun politician sau economist ”in his right mind” nu poate susține că Brexit-ul ar fi realmente în interesul Marii Britanii, dar se puteau trage o mulțime de foloase pentru toate taberele din amenințarea cu Brexit. Exact asta reușește să arate articolul, iar rezultatul perfect dorit de toate taberele ar fi fost exact cel menționat în articol: un ”remain” la limită.

      • Imi pare rau, trebuie sa va contrazic.

        ideea de a iesi din UE o au de foarte mult timp.
        Nemulțumirile lor se pot vede de foarte multa vreme, cu inainte de momentul in care a fost anuntata ideea de referendum… Englezii erau de foarte mult timp satui de europeni – vezi cum au negociat greu pentru a doua pozitie in UE, pe Lady Ashton, si toate acestea se intamplau in 2009…Carevasazica a fost o cale lunga, au indurat indelung…

        Sa ne mai aducem aminte de Jonathan Scheele – Head of Delegation of the European Commission in Romania- care a fost un pic ciuruit probabil de unii care aveau alte interese… Totul a inceput cand a incercat sa inteleaga, desi nu ii venea a crede ochilor sai, ceea ce se petrece in RO. A inceput prin a scuturat coruptia din RO. Va inchipuiti cat de bine si de repede au inteles englezii ce se intampla in RO daca JS a publicat o scrisoare in care ii cerea PM de atunci, actualul 0049, sa nu ii mai asculte conversatiie sale cu jurnalistii din RO, si ulterior au mutat intreg sediul intr-o noua constructie eecutata extrem de aproape de Ambasada Marii Britanie…

        Asa ca povestea este veche – si incercari de a drege busoiocul au fost facut cu mult inainte de a transa decizia…

        • Atât timp cât au mai avut un referendum în 1975 tot pentru ieșirea din UE (CEE la vremea aceea) e clar că povestea este foarte veche :)

          Dar eu mă refeream la vremurile noastre. Prin 2010-2011 nu auzeai pe nimeni în UK vorbind de ieșirea din UE, deci nu devenise un capăt de țară :P

      • Articolul de față are multe greșeli, inclusiv de interpretare a unor date, nu mai vorbim de preluarea dezinformărilor taberei Bremain. Pe lângă corectarea unei informații pe care am făcut-o ieri, putem lua azi acest paragraf.

        „În schimb Brexitul propriu-zis anulează tot acest avantaj, căci obligă marile bănci să se mute în Franţa sau Germania, aşa cum au anunţat încă din această primăvară, pentru a avea acces la piaţa UE. Dar asta le aduce fix sub incidenţa regulilor UE de care au vrut să se ascundă.”

        Cei care se pricep la finanțe internaționale scriu altceva.

        ” Some pro-EU groups, such as the Centre for European Reform, have argued that, if Britain left the EU, some banks would leave and the UK would end up with “more limited access to European markets than it currently enjoys”. However, it is very unlikely that the EU would try to deny the City access to European capital markets: the EU itself would be harmed if it cut ties with the City of London. Further, the appeal to large multinational financial institutions of settling in the City is not simply Britain’s EU membership. The UK has a range of attractions to these firms.

        However, even if the EU refused to engage with the UK in this, the UK could still continue to have access to EU capital markets anyway. Access to EU capital markets is not dependent on EU membership or even on a ‘special relationship’; a commitment to allowing access to capital markets is enshrined in the WTO’s General Agreement on Trade and Services (GATS).

        Should Britain stay in or get out of the EU? Polling since 1977
        10%20%30%40%50%60%70%80%90%October 1977…Stay In:48%Get Out:52%27-29 October 1999Stay InGet Out
        Powered by Factmint
        Ipsos MORI

        But while the EU does permit access to its capital markets from third parties, there is a cost: for certain transactions, the European Securities and Markets Authority (ESMA) must deem the third country’s financial system as ‘equivalent’. ‘Equivalence’ could be retained by the UK deciding to replicate EU financial laws as they are produced. Considering the sheer lack of UK influence over EU laws this would not be materially different to the situation we find ourselves in today. In fact, by reclaiming a seat at key international [financial] institutions, the UK may gain a more significant role in drafting the international rules that the EU then transcribes into its own laws.

        There are other reasons to be optimistic about the likelihood of the UK retaining access to EU capital markets if it leaves. Given London’s enormous financial market, Britain would have a great deal of clout in any negotiations. In addition, given that it has been a member of the EU for so long, it is extremely likely that ESMA would, initially at least, determine that the UK complies with European law and thus deem its financial regulatory system to be ‘equivalent’.

        As noted previously, if the UK wanted to retain full access to EU capital markets, it would have to emulate several of the EU’s financial policies to ensure its regulatory system is considered ‘equivalent’. Absolute equity will not necessarily be required, however. It is not even a condition for EU membership; divergence is already taking place. In March 2014, the EU reached an agreement on Banking Union – however, the UK chose to remain outside it, with no question about this compromising its terms of membership. „

  3. Excelenta analiza,excelent diagnostic.Iata ca manipularea ,exacerbarea unor resentimente ale societatii gen „STRAINII E de VINA”,”UE ne-a falimentat frumoasele noastre fabrici si CAP-uri” sloganuri propagate pe tacute in societatea romaneasca,pot duce la o criza economica si sociala profunda si intr-o democratie ca cea britanica.Noi ii recunoastem in tara pe politicienii gen Farage ,Johnson si chiar Cameron?Cati romani se lasa sedusi de propaganda unor televiziuni?(unele cu proprietari infractori dovediti)

  4. adevarul de la fata locului este foarte simplu.
    aceste sunt ziare care au muncit din greu pt brexit:

    http://www.dailymail.co.uk/wires/ap/article-3662632/UKs-anti-EU-victors-hard-fulfill-promises.html

    http://metro.co.uk/2016/06/27/why-has-vote-leave-just-deleted-its-website-and-all-its-election-promises-5969341/

    http://www.telegraph.co.uk/news/2016/06/24/the-leavers-must-keep-their-promises-to-brexit-voters-or-all-hel/

    si acum scriu cum ca politicienii cam au mintit.

    adevarul este ca numai farage a fost tot timpul in ultimii 4-5 ani cu leave. boris si ceilalti au devenit leave numai cand s-a anuntat referendumul.

    adevarul este ca marea , zdrobitoarea majoritate a celor cu leave au avut in gand numai problema imigrantilor din europa de est. este comic cand vezi indieni, pakistanezi si arabi la TV cerand sa se opreasca imigratia est-europenilor si declarand ca au votat pt LEAVE.

    deci adevarul este ca nu accepta est europenii, NUMAI est europenii.

    • domnule avenirv ! indieni,pakistanezi, arabi la care faci referire sint englezi !!
      unguri din romanica sint doar cetateni romini ! oare pricepi dumneata diferenta ?
      despre asta ar trebui facute analize de cei care au vreme si stiinta ptr educarea rominului vechi si nou; poate si or face vreme dupa reimpartire, ha ha, daca nu cumva cistiga tabara spre est
      oare ce face Benke ? tot la puscarie ? o fi detinut politic ? ca rominu care o amenintat cu moartea marele arbitru general romin, o capatat numa amenda !?

      • Într-adevăr, Lord Ahmed e un exemplu tipic de englez din zilele noastre. E drept că s-a născut în Pakistan, dar dacă l-a făcut regina baron, rămâne membru pe viață în Camera Lorzilor, fără niciun fel de alegeri. Iar cine are ceva de zis pe tema asta primește 30 de zile de închisoare pentru rasism, să se învețe minte să se mai ia de englezi și de democrația lor :P

  5. Ceea ce este ciudat in acest articol este supozitia ca britanicii pentru a pedepsi propria clasa politica, care nu le rezolva problemele, au votat sa iasa din UE, deci sa scape de elita si birocratia de la Bruxelles.
    Foarte interesant, pentru ca romanii, ca sa scape de propria clasa politica incompetenta(ca sa nu zic penala), ar da Romania cu totul in mana conducerii UE.

  6. Brexit ca brexit. Cel putin englezii nu datorau nimic catre UE, avand statut de contributor net.
    Vor sa plece, nu vor sa plece, ne vom descurca noi cumva. Inclusiv militar!
    Problema e sa nu se gandeasca la exit grecii sau spaniolii, datori-vanduti catre UE. Gaura lasata de aia nu mai poate fi asa usor astupata, mai ales fara sprijin britanic.
    Ma tem ca brexit inseamna deschiderea unei cutii a pandorei, cu efecte nebanuite, inclusiv pentru britanici, iesiti din UE!

    • greci ca greci; sau spanioli !
      da domne feri sa nu vreie romini sa iasa ! ca ramin imperialisti fara curve si hoti si nici pe romini nu i mai pot subjuga, ca de aia o duc ei bine

  7. Autorul nu știe dar referendumul a fost promis în 2013, nu 2015.

    Discursul lui Cameron din ian 2013.

    Simply asking the British people to carry on accepting a European settlement over which they have had little choice is a path to ensuring that when the question is finally put – and at some stage it will have to be – it is much more likely that the British people will reject the EU.

    That is why I am in favour of a referendum. I believe in confronting this issue – shaping it, leading the debate. Not simply hoping a difficult situation will go away.

    And when we have negotiated that new settlement, we will give the British people a referendum with a very simple in or out choice. To stay in the EU on these new terms, or come out altogether.

    It will be an in-out referendum.

    Legislation will be drafted before the next election. And if a Conservative government is elected we will introduce the enabling legislation immediately and pass it by the end of that year. And we will complete this negotiation and hold this referendum within the first half of the next parliament.

  8. O analiza serioasa si detalliata,care merita citita atent.
    Formatia tehnica a autorului se vede in cit de ordonata si clara este expunerea.
    O astfel de situatie, in care toate partile implicate pierd, fara exceptie, generata de eşecul politicienilor de profesie, al establishment-ului si de nemulţumire generală fata de toateaspectele vietii economice, sociale si private ( pe care apoi populismul întotdeauna iresponsabil o transformă în adevarate tragedii naţionale ) se regaseste perfect si in alegerile din toamna din Statele Unite. Absolut toate cauzele interne care au generat situatia din Anglia, clar prezentate de autor, sint prezente si lin Statee Unite:

    – tineretul american este sub calificat pentru nivelul de joburi care se cere pe piata si nu accepta munci inferioare
    – joburile care cer calificare de virf ( medicina, inginerie, cercetare, computere, finante ) sint ocupate, in consecinta, din ce in ce mai mult de imigranti, fiindca altfel economia s-ar bloca
    – toate joburile de joasa caificare sint ocupate de imigranti legali sau clandestini fiindca altfel agricultura si serviciile urbane s-ar bloca si ele.
    – pretul locuintelor a devenit prohibitiv pentru nivelurile joase si medii de salarizare
    – exporturile americane tind sa nu mai fie competitive din cauza politicii de crestere a salariului minim, fara echivalenta in cresterea productivitatii ( productivitatea sta pe loc de ani )
    – asistenta medicala si invatamintul pierd pasul in cursa cu noua structura a societatii si economiei americane
    – serviciile publice si infrastructura se degradeaza incet , adaugind un plus de nemultumire fata de politicienii care au condus destinele Americii dupa Reagan

    Cine oare a facut calcule gresite privind alegerile prezidentiale ?

    Democratii, prin propulsarea unui candidat compromis de vechea politica ce se vede astazi contestata masiv, chiar din interiorul partidului ( fara electorii atribuiti din oficiu lui Clinton de catre birocratia de partid, Sanders era la egalitate )?
    Republicanii, care l-au subestimat pe Trump si acum nu vor sa-l sprijine, desi nu au alta alternativa, toate propunerile lor, inclusiv aparitia de ultima ora pe scena a lui Mitt Romney, dovedindu-se falimentare ?
    Wall Street-ul care sprijina pe Dna Clinton, cautind lacom profitul imediat si uitind ca mentinerea actualei politici financiare va genera sigur si curind o noua criza ?
    Trump care s-a trezit nepregatit in castigator al candidaturii ?

    Ce ne asteapta, pe noi si intreaga lume, fiindca , vorba lui Putin ( mai acum vreo saptamina la Skt. Petersburg ) , USA sint inca singura super putere economica si militara ?

    Dar sa zicem ca Neculai Munteanu dela Europa Libera din anii 70-80, ” In rest sa auzim numai de bine ! „

  9. Brexitul semnifica sfarsitul globalizarii, incheierea perioadei istorice ce a a inceput cu caderea comunismului. Se incheie o perioada istorica (momentul critic, varful de tranzitie spre panta negativa, a fost criza din 2008).
    Viitorul apartine statelor nationale si nationalismului. Brexitul e de abia inceputul acestei noi perioade. Urmeaza schimbarea si in SUA, cu Donald Trump, tara a care a fost motorul acestui fenomen ce a bulversat planeta. EU, institutie transnationala prin excelenta, va fi repudiata pe rand de catre toate statele componente. Chiar si in Germania, tara care a avut cel mai mult de profitat economic prin ridicarea tarifelor la expprturi (si ruinarea economiilor tarilor din Est si Sudul Europei).
    O nou epoca – ce va dura si ea 25-30 de ani, incepe acum.

    • Inseamna, dupa dvs., inceputul realitatii in care nimeni n-are voie sa paraseasca, sa munceasca, sa calatoreasca in afara sau sa manince ceva din afara bordeiului, tarcului in care s-a nascut. Nici sa se insoare cu fata din satul vecin, nici sa calatoreasca in satul vecin, nici sa pasca capra pe malul riului la doi kilometri (hm, cred ca in evul mediu al Tarilor Romane ca de, si Romania e o expresie a trans-nationalismului, se spunea „stanjeni”) de satul vecin.

  10. 1.Analiza este interesanta, desi prea ,,personalizata” cu vinovatii personale, de parca ar lipsi cauzele obiective care au determinat Brexitul.
    Este adevarat, ca in lipsa unui studiu si a unui proiect al ,,noului UE” de dupa caderea comunismului, exista o ambiguitate perfecta asupra evolutiei si viitorului sau.Nu este uniune economica (ca pina in 1989) decit comerciala/vamala, deoarece nu sint de acord natiunile componente.Ca atare nu exista un guvern tehnocrat care sa se ocupe de dezvoltarea economica/industriala a tarilor slab dezvoltate economic, ori sa accelereze dezvoltarea celor in stagnare si cu somaj ridicat.Exista doar tot felul de comitete si comisii birocratice, care manevreaza fonduri si dispun directive si strategii economice – lipsite de proiectele concrete, operatinale care sa le puna in practica.
    2.Oare UE trebuia sa aiba ca obiectiv disparitia economiei si industriei nationale romanesti, emigratia unui sfert din populatia tarii, care face deja imposibila reindustrualizarea Romaniei? Ori ca politicii sa-si faca de cap cu banii pensionarilor si bugetul, numai spre folos personal.
    3.Cine poate spune care este pina la urma proiectul actual al UE?La rindul ei, nici Anglia nu avea un proiect, un plan B in cazul exitului, desi neajunsurile datorate integrarii i-au fost bine cunoscute!Atit UE cit si Anglia, au trait in cea mai deplina ,,lipsa de proiect”, adica fara busola nationala sau comunitara pina la Brexit, ambele fiind la fel de debusolate dupa producerea lui.In concluzie, in lipsa oricaror proiecte ale UE sau a unei natiuni mari ca Anglia, cu o viata politica si economica la intimplare – situatia nu putea sa fie decit cea de azi.Cazute din pom, se vor trezi ambele in citeva zile, renuntind sau accelerind brexitul, ca solutie de iesire din actuala ameteala economica si politica generala.

    • Decit iobag pe mosia lui Rus (v-aduceti aminte cuvintul de ocara la adresa sotiilor muncitorilor romani din strainatate) da, de o mie de ori mai bine emigrant platit! Cum de va faceti ca nu observati lipsa locurilor de munca datorate abjectei si spurcatei coruptii care nu poate genera nimic viabil – in afara averilor talharite de la banul public?

  11. As dori ca si confratii de peste ocean sa traga cu ochiul la problemele pe care le au britanicii din cauza unor politicieni iresponsabili jucand la cacialma.

    Se pare ca UK o sa intre in recesiune cat de curand.

    Nu de alta, insa peste ocean exista un Donald Trump care vrea sa aplice modelul britanic retragand SUA din NAFTA si alte intelegeri din care SUA este parte. Ba mai mult s-a laudat Trump ca o sa faca bani din suferintele britanicilor. ca o sa aduca joburile de productie inapoi in SUA radicand tarifele commerciale pentru produsele ne-americane. Articolul current arata exact de ce altfel de promisiuni nu pot fi onorate. Protectionismul produselor interne nu duce la altceva decat la scumpirea nivelului de trai si reducerea consumului urmata de impozite mai ridicate pentru ca statul trebuie sa traiasca si el din ceva.

    Sper ca americanii sa se trezeasca la timp si sa nu treaca prin ce trec britanicii la ora asta.

    • io zic sa nu credem ca este si va fi vai de ei ; e exagerat. se va gasi formula in care colaborarea UE -UK sa fie acceptabila ptr ambele parti. ca azi pierd amindoua ,desigur.dar poate unele tari din UE sint primi pierzatori. las pe fiecare sa aprecieze
      apoi discutabil si in ce masura cameron poarta vina !? cred ca democratia engleza e la cel mai inalt nivel din Europa.s a intilnit presiunea populara cu dorinta lui cameron de a cistiga alegerile.
      daca ma intrebati pe mine, ha ha(nimeni nu ma intreaba), io cred ca s a depasit o limita pina la care ii dai lui John dreptul de a alege ceva ce pe el il depaseste.dar asta i democratia engleza!
      si ptr ca la romanica striga patrioti bucurosi ca gata cu globalizarea….; vorbind cu englezi obisnuiti, votul leave este raspunsul saracului la globalizare si in particular la emigratia tip tzunami a esticilor coroborata cu criza

      • @dusu (29/06/2016 la 18:02)

        „”….; vorbind cu englezi obisnuiti, votul leave este raspunsul saracului la globalizare si in particular la emigratia tip tzunami a esticilor coroborata cu criza”.

        Tu ai vorbit cu englezi obisnuiti, dar ei au vorbit cu tine ? Unde si cand ?

        In plus, cred ca ai mancat ceva stricat sa ai fumat ……mai ales cu finalul ” emigratia tip tzunami a esticilor coroborata cu criza”, in special a romanilor in prima zi a anului in care au fost acceptati sa-si gaseasca un loc de munca in UK adica o singura persoana. Acum se pare ca sunt maximum 0.2 milioane la o populatie de 65 milioane (0.3 %).

        • domnule dan g ; iti fi obisnuit dvs sa vorbiti de pe pozitia shtabului comunist cu oameni munci, da ii bine sa pastram limitele.
          din experienta proprie: raportul calitate -pret la chirii in UK este foarte slab: multi bani ptr nimic
          ei, da romini, care nu e putini, cum ziceti dvs, abuzeaza din plin de sistemul social britanic. adevarate comunitati rominesti in care familile au de la doi copii in sus s au format in anumite cartiere din mari orase.au primit case conform nr de membri, dar ei obisnuiti sa traiasca in romanica s au restrins si au subinchiriat parte a casei; primesc ajutor si fac si un bussines din ajutor. rominu ii descurcaret ca de aia o rezistat atitor urgii care doreau sa l civilizeze

  12. Un articol lucid si logic, dupa parerea mea. Salut publicarea lui pe aceasta platforma.

    Ce-ar fi ca „manevrele suspecte” sa fi favorizat, deliberat, tabara „Leave”?
    Ce-ar fi ca domnul Nigel sa-si fi dat seama, abia dupa rezultatul oficial, ca, de fapt, a fost „lucrat”?
    Ce-ar fi ca, de fapt, Brexit sa fie cel mai bun lucru care i s-a intamplat Europei, un ultimii 25 de ani? :)
    Timpul ne va spune.
    Tot timpul ne va spune si ce (alte) nationalitati vor face muncile (esentiale) pe care britanicii nu vor sa le faca.

    Nu stiu de ce, dar am senzatia ca cineva a taiat coada cainelui dintr-o lovitura, intr-un moment in care toata lumea se astepta ca coada sa ramana la locul ei. Si se zice ca, dupa ce le tai coada, cainii se fac mai rai.

    • Cameron a tăiat coada câinelui dintr-o lovitură, la alegerile din 2015. A zis ”plus Samantha” și le-a câștigat magistral :P

      • E doar o parere personala, dar am impresia ca cel putin cativa politicieni britanici proeminenti s-au trezit, dupa referendum, ca au pe cap palarii prea mari. In plus, e posibil ca unii dintre ei sa simta ca au fost folositi, fara stirea lor.

  13. Autorul scrie despre presiunea pe sistemele de sănătate şi de transport în comun. Ambele sunt de stat şi/sau reglementate extrem de strict, astfel încât doar firmele mari pot să-şi permită să achiziționeze licențele de operare a traseelor de transport. Transport for London binde biletele sub prețul real, având nevoie de fonduri de la stat. NHS este subfinanțat prin definiție, dat fiind că este întemeiat pe principiul: Free AT the Point of care, o reformulare a binecunoscutului „de la fiecare după puteri , fiecăruia după nevoi”.Nu uită să amintească de criza locuințelor. Bineînțeles că vinovatul este sistemul privat. Articol excelent /s

  14. De ce nu exista accountability pentru minciunile ordinare spuse in campanii care pun in joc vietile a milioane de oameni? 2nd chiar credeti ca criza caselor inseamna o explicatie? La Rai1 niste italieni destepti- intelectuali adevarati – au explicat ca acest referendum NU era necesar si ca, mai ales, a pune la indemina oamenilor – neinformati si iata! chiar brainwashed si dezinformati – lucruri tehnice – inseamna fuga de responsabilitate/raspundere a politicienilor – lucru iresponsabil! Vointa care-a fost „jucata” si manipulata a oamenilor nu valoreaza – nici juridic nici moral! – vointa. Asadar NU mai vorbim de democratie ci de un simulacru gretos.

    • Păi, chiar nu era necesar un asemenea referendum, dacă voiau într-adevăr să iasă. Da’ Cameron se simțea în formă, chiar îi intrau toate cărțile :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Alexandru Craciun
Mihai Alexandru Craciun
Mihai Alexandru Craciun este fondatorul comunitatii online si al asociatiei "Construim Romania". Absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din cadrul Politehnicii Bucuresti, actualmente consultant IT independent, Mihai Craciun este unul din cei mai activi membri din comunitatile online axate pe subiecte de infrastructura si s-a implicat in numeroase actiuni si initiative in promovarea transportului feroviar si retaurarea trenurilor istorice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro