marți, aprilie 16, 2024

Brexit – care-i miza si cum castig

Jocul riscant al lui David Cameron cu referendumul pe tema Brexit pune în pericol viitorul țării mele. Dar tonul ambiguu și dezamăgitor al taberei celor care susțin “rămânerea” irită și el. Ambiguu pentru că amestecă marea problemă – dacă viitorul nostru rezidă sau nu în organizații multilaterale și bazate pe niște reguli – cu problema mică: dacă renegocierea premierului pe tema statutului nostru în UE marchează o schimbare semnificativă.

E clar că nu. Dacă  rămânerea noastră în UE este justificată, atunci câteva schimbări în relația noastră cu zona euro sau niște detalii legate de ajutorul social pe care l-ar primi cetățenii veniți din UE sunt prea puțin relevante. A pretinde că renegocierea contează înseamnă să adaugi problemei o lipsă de onestitate. Toate acestea agravează iritarea unui electorat care se simte mințit.

Dar nici nici sperietura nu este cel mai bun mijloc prin care să câștigi. Principalul mesaj al campaniei în sprijinul “rămânerii” este acela că ieșirea va fi atât de năucitoare încât locurile de muncă și veniturile vor avea de suferit. Asta merge până la un punct, dar alegătorilor nu le place negativismul, mai ales când este exagerat. Sperietura ar fi aceea că Marea Britanie e slabă și nenorocită, singura noastră speranță fiind UE. E o prostie. Suntem o țară mare cu multe resurse. Vom supraviețui chiar și dacă ne-am face singuri rău ieșind din UE.

Am putea în schimb să ne combatem referendumul de pe o poziție optimistă. Marea Britanie trebuie să fie una dintre principalele țări din UE, iar dacă rămânem în ea, avem toate șansele să putem impune niște reforme reale, nu doar cosmetice, așa cum sunt cele susținute de  dl. Cameron.

Stilul britanic era ironizat în UE ca fiind “anglo-saxon” (ceea ce era atât inexact, cât și jignitor). De zeci de ani, ideologia predominantă era “dirijismul” francez: statul impune taxe și subvenții mari, dă ordine și controlează. Asta n-a mers prea bine, iar acum nu se mai poartă. Majoritatea țărilor europene sprijină acum liberalizarea, deschiderea și competiția. Asta este preponderent valabil în noile state membre din nordul și estul continentului. Economia dinamică a Marii Britanii, administrația sa publică relativ eficientă și onestă, (ca şi) și  relativul succesul în integrarea imigranților constitute niște lecții pentru întreaga Europă.

UE se schimbă deja într-un mod care ar trebui să ne încânte. Al Treilea Program Energetic, de exemplu, reprezintă un triumf al liberalizării pieței care a perturbat modelul de afaceri, corupt și abuziv, al Gazpromului. Comisia a început să elimine hățișul reglementărilor inutile.

Dar mai sunt extrem de multe de făcut: mai ales în privința extinderii pieței unice spre comerțul și serviciile digitale. O altă mare reușită este Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții – reduce tarifele, stabilește norme comune și impulsionează locurile de muncă și creșterea economică pe ambele maluri ale Atlanticului

Toate aceste trei realizări ar fi spre marele beneficiu al Marii Britanii. Or, în loc să conducem lupta, am pierdut ani de zile privind de pe margine, și tocmai într-un moment când, în sfârșit, aveam niște aliați adevărați.

Aspectele pozitive depășesc domeniul economic. Însăși ideea că niște țări cooperează ca să-și rezolve problemele și renunță benevol la o parte din suveranitate este una nobilă. A-ți reprima egoismul, egocentrismul și beneficiile imediate ca să atingi un obiectiv mai larg și mai durabil înseamnă să dai dovadă de calitate morală. Acest principiu este atacat de niște demagogi care exacerbează importanța națiunii (sau, și mai rău, a unei etnii) considerându-i pe străini un pericol.

Un vot decisiv în favoarea rămânerii în UE ar însemna că Marea Britanie respinge această viziune sumbră,  în stil Putin, asupra lumii. Asta ne-ar oferi ocazia de a reveni în centrul diplomației europene, pe care n-ar fi trebuit s-o părăsim niciodată.

Îmi displac referendumurile: ele subminează democrația parlamentară – una dintre marile glorii ale Marii Britanii. Dar acum acest referendum are loc  – iar eu vreau să câștig, insa cu argumente valabile.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Brexit-ul al fi un mare vis împlinit al lui Putin, printre altele şi pentru că rezonează perfect, cu predilecţia Rusiei de a „negocia” (vorba vine…) cu fiecare stat european în parte, în condiții absolut netransparente, preţu’ gazului şi alte chestii din astea. Acestea fiind spuse, aşteptăm trolii Moscovei, în frunte cu DanT, să ne expună punctul lor de vedere….

    • Inainte de aparitia trollilor, (l-ai nimerit :P ), Germania de mult negociaza separat cu Rusia pentru energie. Si altele ;)
      Dar cere solidaritate in alte probleme.

  2. „Stilul britanic” despre care vorbește autorul este exact politicianismul pe care-l criticau comuniștii. Politicienii britanici au exportat la nivelul UE o dispută internă din Partidul Conservator, deteriorând pentru zeci de ani atât credibilitatea Marii Britanii, cât și credibilitatea Uniunii Europene. Niciuna din problemele britanice nu se rezolvă la Bruxelles, e doar un joc psihologic din care nu câștigă nimeni, ceva de genul: ”numai din cauza ta”.

    Marea Britanie se bucura de un uriaș respect în Europa de Est, un respect mai mare decât cel cu care erau privite Statele Unite. Respect de care astăzi s-a ales praful. Nu poți să vii în fața publicului cu argumente gen ”în ultimii 40 de ani, britanicii nu au avut ocazia să-și exprime părerea cu privire la apartenența la Uniunea Europeană”. E ca și cum ai pretinde reconfirmarea căsătoriei din când în când. Așa ceva nu se face.

    Există întotdeauna opțiunea divorțului, pentru cine nu mai suportă căsătoria, dar de reconfirmat nu trebuie reconfirmată. Cu-atât mai puțin prin metoide de genul ”dacă vrei să mai rămânem căsătoriți, n-ai decât să suporți o parte mai mare din cheltuielile comune”.

  3. Este ciudat ca mentionati democratia parlamentara: UE nu a excelat niciodata la acest capitol. Parlamentul European este inca o institutie mult mai slaba decat atotputernica Comisie Europeana. Iar aceasta Comisie Europeana, aleasa efectiv de un grup restrans de birocrati si de influenta catorva state puternice are foarte multe puteri si poate influenta procesul legislativ in toate tarile membre. Comisia nu are un Parlament care sa o controleze efectiv si, iata, cum un grup de mandarini se impune in pofida intregii Europe.
    In privinta lui Putin, care vad ca tot e fluturat pe aici. Mie nu mi se pare ca Putin se intelege prost cu birocratia UE. Dimpotriva, ganditi-va la invazia Crimeei si a estului Ucrainei. Oare era posibila o reactia mai palida si lipsita de substanta? Sigur ca sunt o multime de argumente pentru ca Brexit-ul sa nu se intample dar, fundamental, aceasta elita birocratica si incompetenta aparuta in ultimii douazeci de ani trebuie linistita cumva. Nu mi se pare ca are loc o trezire, dimpotriva, atitudinea lui J.C. Juncker fata de tarile membre este absolut incredibila si imi aminteste de politicieni romani precum A. Nastase – exact acelasi stil de glumite ieftine si superioritate gaunoasa.
    In sfarsit, in privinta economiei, aceasta elita birocratica pare sa fie gata sa sacrifice bunasterea pe altarul, pe altarul… incercam sa gasesc un sens dar acesta nu exista. Pare sa fie gata sa sacrifice bunasterea doar pentru a se mentine la putere intr-un mandarinat care sa nu raspunda in fata opiniei publice din Europa.

    • „Parlamentul European este inca o institutie mult mai slaba decat atotputernica Comisie Europeana … care are foarte multe puteri si poate influenta procesul legislativ in toate tarile membre”.
      Puteti sa ilustrati aceste afirmatii (adesea repetate de foarte multi, de altfel) cu niste exemple concrete?
      Pentru ca mie mi se pare ca lucrurile nu stau deloc asa, si ca toate deciziile si legislatia care afecteaza statele membre se iau de catre Consiliu si Parlament, iar Comisia nu face decit sa adopte decizii de aplicare a legislatiei. Singura arma a Comisiei e dreptul exclusiv de a initia legislatia, dar ceea ce afecteaza statele membre e decis de cei doi legiuitori ai UE, nu de Comisie.

    • de ce sint convins, este ca romini in general si romini ca dvs in special, n ar fi avut ce cauta in UE; sint la fel de destabilizatori daca nu mai mult, decit englezi si nu impartasesc aproape deloc ideile europene

      • @ dusu – asta e ca și cum ați spune că unul cu cizmele pline de noroi nu are ce căuta pe asfalt sau că într-un sat unde oamenii trăiesc din ajutoare sociale n-au ce căuta antene GSM.

        În momentul când oamenii civilizați vor să circule prin satul respectiv, indiferent că sunt doar în trecere sau vor să cumpere teren pe care să facă agricultură la standarde moderne (se întâmplă efectiv în RO) atunci acei oameni civlizați vor avea nevoie să existe în sat și asfalt și antene GSM. Chiar dacă asfaltul ajunge astfel folosit și de cei cu cizmele pline de noroi, iar localnicii care trăiesc din ajutoare sociale ajung să aibă acces la telefoane mobile. Cam asta-i.

      • Dusu esti ca vecinul meu Atila care tot timpul birfea. Si pentru ca nimeni nu-i simtea lipsa, mai ales bancurile lui proaste, a zacut o saptamina mort in casa. Dumnezeu sa-l ierte.

        • si uite asa ati mai scapat de un ungur care va facea numa probleme ; da ii de apreciat ca dvs se vede ca sinteti romin credincios cu frica de Dumnezeu

  4. Desi problema este dezbatuta in toate mediile, si sunt luate in calcul multe variante, dl Lucas aduce o viziune interesanta. Si are dreptate. Trebuie vazut referendumul optimist. In primul rind trebuie vazut optimist pentru ca politicieni de ambele parti sunt slabi, nu se ridica la nivelul provocarii. Europa nu are un politician care sa faca diferenta. Greselile politice au fost platite intotdeauna de popor. Se pare ca si de data asta.

    • Da, însă cu amendamentul că provocarea a fost complet falsă. Marea Britanie nu a fost în situația de a se distanța din motive obiective de UE, ca să se justifice acum încercarea de a oficializa această distanțare. Marea Britanie a inventat o falsă problemă, în timp ce lucrurile care trebuie într-adevăr reformate la Bruxelles rămân în continuare nereformate. Pentru că de fapt nu-i pasă nimănui de ele, iar Marii Britanii încă și mai puțin.

  5. Trebuie ceva curaj sa afirmi „Îmi displac referendumurile: ele subminează democrația parlamentară[…]”. Sper sa nu le dea idei parlamentarilor romani, mult prea patrunsi de ideea ca sunt „alesi”. :) (Am citat incomplet, tocmai fiindca asa cred ca ar fi tentati alesii nostri sa citeze)

    La nivel principial, cred ca apartenenta la UE poate fi privita din doua puncte de vedere, in orice tara UE: pe unele state poate parea ca apartenenta la UE le ajuta, iar pe altele poate parea ca le trage in jos. Mi se pare normal ca, daca e vorba de probleme reale, sa se urmareasca gasirea unui echilibru. Pana la urma, cred ca UE trebuie privita ca un organism viu, care evolueaza, nu ca o entitate inchistata si rigida. Nu pot spune ca e corecta abordarea ultimativa, atunci cand o tara UE are nemultumiri, dar, pana la urma conteaza rezultatele si binele comun.

    Nu stiu cat de benefica este apartenenta la UE pentru Marea Britanie, dar consider ca pentru Romania UE e benefica. Cel putin deocamdata.

    • Nu trage pe nimeni în jos apartenența la UE. Oamenii au rețineri față de orice schimbare, aceste rețineri sunt exploatate de politicieni ipocriți, dar taxele vamale sau taxele la ieșirea din țară (cum le instituise Văcăroiu) nu folosesc de fapt nimănui. Protecționismul e tentant la nivelul omului simplu, că așa e în satul lui, e de preferat să aibă doar el birt, nu să fie două. Însă la nivel macro este profund dăunător și tocmai asta face UE: elimină protecționismul.

      • Eu incerc sa ma feresc de „verdicte”. De aceea am scris „poate parea ca le trage in jos”. Exact asta am vrut sa spun.
        In orice asociere a mai multor entitati, exista fruntasi si codasi. Este natural ca, in anumite situatii, fruntasii sa aiba senzatia ca ii trag in jos codasii… sau ca s-ar descurca mai bine fara ei… „Senzatiile” astea pot fi pornite si/sau intretinute de politicieni.
        In alta ordine de idei, o adevarata Uniune ar trebui sa se comporte „monolitic”, in momente de criza. Un astfel de comportament ar genera increderea si (de ce nu?) mandria membrilor acelei uniuni.
        Si, in fine, orice politician responsabil „va trage” pentru tara lui, inainte „sa traga” pentru Uniune. Si asa se intampla, exemple sunt destule.

        • Ca să se comporte ”monolitic” ar avea nevoie de un guvern federal, ceea ce probabil nu se va întâmpla în cursul vieții noastre. ”Monolitic” se pot comporta Statele Unite, Rusia, India etc.

          • Hmmm… Nu stiu ce sa zic… intr-adevar, o reactie prompta si „monolitica” poate veni dinspre un guvern federal sau/si autoritar. Dar cred ca o reactie publica „monolitica”, chiar intarziata, poate veni si ca urmare a unor discutii (corecte) in spatele usilor inchise. Daca reactia e si intarziata si eclectica, nu poate face bine decat dusmanilor Uniunii.
            Ma rog, suntem in plin „razboi hibrid”. Mondial. Sper ca structurile Occidentului sa reziste si sa-si traga invatamintele din crizele pe care le traim. Din suflet imi doresc sa-si traga invatamintele si romanii! Ar trebui sa intelegem ca orice gest politic (inclusiv votul), oricat de local sau de national ne-ar parea, are o finalitate in orientarea Romaniei catre Est sau catre Vest.

            • Cu o Germanie infestată la toate nivelele de agenți de influență ai Rusiei, cu o Ungarie înclinată spre o ”democrație” inspirată de Putin și cu neomarxismul aflat în plină ascensiune, singurele reacții ”monolitice” la care s-ar putea ajunge în spatele ușilor închise ar fi tot unele favorabile Rusiei. Așa că mai bine nu :)

              Credibilitatea Uniunii a fost compromisă pentru o generație întreagă (25-30 de ani) iar restabiliarea acestei credibilități are neapărată nevoie de trecerea timpului. Când ne vom aminti vag de Cameron, așa cum ne amintim azi de Wilson și Callaghan (predecesorii lui Thatcher) și când Putin își va fi ocupat locul binemeritat alături de Brejnev și Andropov, Uniunea Europeană va fi într-adevăr ceea ce ar fi trebuit să fie astăzi. Dar asta abia peste 25-30 de ani, așa cum spuneam.

  6. N-aş exclude varianta ca Brexit-ul să fie doar o temă falsă, tactică, aruncată cu un scop ascuns: abaterea atenţiei de la probleme mai grave. Problemele grave ale Marii Britanii sunt redeşteptarea forţelor centrifuge ale scoţienilor, irlandezilor sau galezilor. Sigur, există şi riscul ca unii să o ia în serios, vezi primarul Londrei, dar cred că politicienii responsabili sunt capabili să controleze situaţia. O ieşire a UK din UE ar oferi motiv plauzibil şi scoţienilor şi celorlalţi să procedeze la fel cu uniunea UK.
    De fapt, această tactică a abaterii atenţiei opiniei publice de la teme grave o aplică şi Putin prin intervenţia rusă în Siria. Desigur, la un nivel mult mai dur, dar scopul e acelaşi: abaterea forţelor centrifuge ale naţiunilor ce formează imperiul rus actual pentru a împiedica sau întârzia cât mai mult subţierea sau pierderea de „greutate” prin exfoliere. Metoda se utilizează şi prin alte părţi ..

    • Super-centralizarea economică din ultimii 40 de ani în jurul Londrei nu avea cum să nu dea rezultate. Contrastul dintre oricare oraș din Anglia și Londra este uriaș la toate capitolele, numai că Manchester sau Leeds n-or să-și declare independența. În schimb, pentru celelalte națiuni componente, spolierea economică este evidentă, așa apar tendințele centrifuge. Sigur că se găsesc oricând comentatori care să explice cât de sărace ar deveni celelalte regiuni dacă n-ar exista PIB-ul Londrei, însă ăsta nu e decât un mod de a inversa cauzele cu efectele.

      Adevărul e că Marea Britanie e destul de înapoiată ca țară și ca mod de trai al locuitorilor. Nu comparabilă cu România, evident, însă mult în urma Germaniei. Cam toate măsurile sunt luate în UK cu întârziere, la ani sau zeci de ani după ce ar fi trebuit luate, iar comportamentul e unul tipic de periferie. Și exact ca în România, soluțiile propuse sunt dintre cele mai inepte, destinate să ofere satisfacție psihică, nu să rezolve problemele reale.

      Sigur că părerile astea vin din partea cuiva care trăiește în Midlands, nu în Mayfair, dar asta nu e decât o dovadă în plus :)

  7. Dle Lucas nu-i mai bine sa ramaneti in afara Europei dar cu carnea „halal” pe toate tarabele si in toate scolile?Asta pentruca oricum sunteti cei mai avansati pe drumul spre pantecul lui Mohamed.

  8. „Îmi displac referendumurile: ele subminează democrația parlamentară – una dintre marile glorii ale Marii Britanii. ”
    Serios??? Ei bine, elvețienii au altă părere… În Elveția sunt organizate referendumuri tot timpul… iar democrația lor parlamentară nu e deloc subminată, ba dimpotrivă! Referendumurile sunt arma majorității împotriva abuzurilor ori greșelilor aleșilor. Vechea și glorioasa democrație parlamentară britanică… Cred că a putrezit de veche ce e… :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro