Home » Analize »Armata »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Bulgarilor le cam place să ne încurce planurile: au „comis”-o şi acum 100 de ani. Viitorul nu e totuşi „obligat” să semene cu trecutul….

Serban F. Cioculescu iulie 12, 2016 Analize, Armata, Global / Europa, Reactie rapida
26 comentarii 6,538 Vizualizari

România şi Bulgaria sunt unite nu doar de poziţia geografică asemănătoare (amândouă în Europa de Est, cu toate că România e la nord de Dunăre şi deci ţară non-balcanică) ci şi de apartenenţa comună la NATO şi la UE.  Teoretic facem parte, ambele popoare, din spaţiul de valori europene şi euro-atlantice, adică împărtăşim un proiect geopolitic şi civilizaţional comun. La Est, vecinii noştri intră în tangenţă cu spaţiul turc, fiind ca şi noi adepţi ai admiterii Turciei în UE, ceea ce implicit ar consolida şi zona sud-estică a NATO. Prin faptul că suntem state litorale la Marea Neagră ne învecinăm şi cu spaţiul pe care Rusia îl revendică drept sfera sa de influenţă. De fapt, Bucureştiul şi Sofia sunt cele care gestionează ţărmul pontic ce aparţine UE, implicit fiind interesate în succesul Politicii Europene de Vecinătate şi a Parteneriatului Estic, iniţiativa polono-suedeză asumată de Uniune ca atare. Când Rusia a decis sa anexeze Crimea deposedând Ucraina de un teritoriu pe care îl primise în „dar” de la fostul lider sovietic Hruşciov, reamintind că Rusia nu face cadouri sau oricum le ia înapoi când are chef, ambele ţări au condamnat violarea dreptului internaţional şi, solidare cu restul statelor europene şi SUA, au decis să contribuie la sancţiunile impuse Rusiei. Sub presiunea conjugată a marilor state ale UE care au pedepsit-o pentru agresiunea contra Ucrainei, Rusia a renunţat la planurile de a construi conducta de gaze South Stream, dând o lovitură planurilor bulgarilor de a deveni o ţară de tranzit. De asemenea, implicarea Moscovei în războiul civil din Donbas, tendinţa de a ajuta la colapsul Ucrainei, ca stat, şi dezintegrarea ei teritorială pe linii etno-religioase, au stârnit reacţii de condamnare şi teamă atât la Bucureşti cât şi la Sofia. La Sud de Dunăre, mai ales preşedintele bulgar Rosen Plevneliev s-a dovedit a fi pro-occidental şi pro-american, atrăgând atenţia asupra pericolului rusesc şi cerând măsuri de protecţie din partea NATO.

Bulgarii ne-au „faultat” fără minge: flota comună mai poate aştepta!

Pe măsură de se apropia Summitul NATO de la Varşovia diplomaţia de la Bucureşti şi factorii de decizie militari au intensificat eforturile de sincronizare cu Polonia dar şi de identificare a partenerilor cu care puteam forma o pezenţă navală permanentă în Marea Neagră sub forma unei flotile sau unui grup naval. Din cauza existenţei Convenţiei de la Montreux care limitează la 21 de zile staţionarea de nave militare ale unor state non-riverane în Marea Neagră, era clar că doar România, Bulgaria şi Turcia puteau oferi baza permanentă a acesteia în timp ce SUA, Marea Britanie, Franţa, Canada etc. urmau să trimită prin rotaţie nave şi submarine spre a participa la exerciţii şi la planificarea apărării. În acelaşi timp, România, beneficiara a două comandamente regionale NATO – Comandamentul Multinaţional de Divizie Multinaţională Sud şi Unitatea de Integrare a Forţelor – a negociat cu Bulgaria participarea la o brigadă multinaţională formată pe scheletul unei brigîzi româneşti şi la grupul naval pontic. Vizita preşedintelui Iohannis în Bulgaria, la mijlocul lunii iunie, ar fi trebuit să se finalizeze cu un succes diplomatic, mai ales că preşedintele bulgar, cu ocazia întâlnirii celor doi a susţinut planul acestei forţe navale. Se pare că discuţiile româno-bulgare la nivel de ministere ale apărării începuseră de prin luna februarie. La Sofia, zâmbindu-i preşedintelui Iohannis, Plevneliev afirma cu entuziasm că ţara sa va trimite chiar 400 militari pentru brigada multinaţională formată de România sub cupola NATO, de asemenea: „prietenii noştri români au avut o nouă iniţiativă, pe care o sprijinim, şi anume Iniţiativa Marină Regională în Marea Neagră. Este cu scop de apărare, evident, şi vom sprijini această nouă iniţiativă a României. Bulgaria va demonstra nu numai că stăm ferm în spatele colaborării regionale, dar vom folosi NATO ca platformă…. Noi vrem mai multă colaborare şi vrem mai multă securitate. De aceea, Bulgaria va sprijini aceste iniţiative, inclusiv ca NATO să ia aceste decizii în ceea ce priveşte Regiunea Mării Negre, care este de o importanţă tot mai mare. Împreună putem să contribuim la o abordare efectivă în aceste vremuri grele.”[1]

Se ştie că foarte repede, pe 29 iunie, a ieşit “la interval” irascibilul premier bulgar Boiko Borisov, care a afirmat că ţara sa nu are nevoie de militarizarea excesivă a zonei pontice, el dorind să vadă turişti şi dragoste nu fregate şi submarine…Luat prin surprindere, dl Iohannis s-a repliat elegant: “Iniţiativa se referă doar la exerciţiu şi antrenament comun. Noi credem că această iniţiativă în final trebuie să se regăsească sub umbrela NATO, toate cele trei ţări, România, Bulgaria, Turcia sunt membre NATO. A apărut o înţelegere greşită a conceptului de flotă NATO. Este o prostie”.[2] Interesant este că Turcia preşedintelui Erdogan a dat semne că sprijină proiectul românesc, cu condiţia să se respecte regimul Montruex. Probabil ca reacţie la afirmaţia lui Borisov despre neacceptarea flotei, Turcia a anunţat suspendat acordul bilateral de readmisie a refugiaților, pe care îl semnase cu Bulgaria în luna mai. Iritat, Borisov, care deja are puternic lipită pe frunte eticheta de “om al ruşilor”, a ripostat pe Facebook:

Încă nu avem nimic în scris din partea Turciei pentru suspendarea unilaterală a acordului de readmisie (…) Ne deranjează, vom găsi toate prilejurile pentru a vorbi cu colegii ca să vedem dacă estre accidentală, temporară sau e vorba de altă problemă, legată de refuzul meu de a angaja țara noastră în frontul comun împotriva Rusiei la Marea Neagră. Bulgaria este unul dintre cei mai loiali și mai corecți membri UE. Avem o bază navală, unde sunt soldați americani și de-ai noștri. Participăm continuu la exerciții, dar vreau în Marea Neagră veliere, iahturi, turiști pe plajă, nu fregate. Se pare că mulți oameni au uitat ce înseamnă războiul. Cred că Bulgaria nu poate fi atacată de Rusia. Ei (rușii – n.r.) au un alt tip de acțiune pe teritoriul Bulgariei, primordial economică, dar sunt convins că în ceea ce privește rachetele și tancurile, nu au asemenea idei. În urmă cu o săptămână, am vorbit cu premierul român, ieri cu președintele român și le-am spus nu numai despre pozițiile și rădăcinile noastre istorice, dar și ce s-a întâmplat în ultimii ani. În plus, să nu uităm când la Ankara, Erdogan și Putin puneau la cale South Stream pe o traiectorie turcească, iar președintele rus amenința cu degetul Bulgaria. Atunci, niciunul dintre colegii și vecinii mei nu a sărit în apărarea mea. În plus, am avut niște conflicte serioase, când a trebuit să apăr interesele noastre naționale, fie că era vorba de conducta Burgas-Alexandroupolis, fie de South Stream, fie de Belene. Acum, nu văd niciun motiv să vorbim despre flota de fregate. Depășește limitele a ceea ce pot eu. Am să le cer explicații miniștrilor mei, dacă au făcut asemenea promisiuni.”[3]

Cu alte cuvinte, şeful executivului de la Sofia nu vede Rusia ca pe o ameninţare şi nu acceptă ideea de descurajare strategică. Nici măcar sub forma “deterrence by denial”[4] adică instalaraea de forţe anti-acces care să apere malurile celor trei state NATO.

Aşadar din cauza reticenţelor Bulgariei, nu s-a discutat serios şi nu a fost aprobat nici un grup naval aliat la Marea Neagră la summitul polonez din 8-9 iunie. In schimb în comunicatul final se spune că Rusia destabilizează zona Mării Negre , de pildă prin “large-scale snap exercises contrary to the spirit of the Vienna Document, and provocative military activities near NATO borders, including in the Baltic and Black Sea regions and the Eastern Mediterranean.”[5] Cam toţi experţii români şi bulgari au ajuns la concluzia că fie liderul rus V. Putin l-a sunat direct pe Borisov condiţionându-i anumite avantaje economice de respingerea planului românesc, fie puternicul lobby pro-rus din Sofia s-a mobilizat exemplar, posibil tot la semnalul liderului suprem de la Moscova. Respingerea în sine a dăunat imaginii şi prestigiului diplomatic ale României şi ne-a readus în minte episoade neplăcute sau dureroase ale relaţiilor cu vecinii bulgari. Ne aducem aminte că în anii 90 când se vorbea de un posibil tandem româno-bulgar care să netezească drumul integrării europene al ambelor state, diplomaţia bulgară refuza asocierea cu România cerând un drum propriu şi invocând merite mai mari ca cele ale părţii române. Alteori, România căuta să pedaleze singură, fără Bulgaria. În cele din urmă tot împreună am fost admişi în UE în 2007 şi ambele state au rămas captive ale mecanismului de cooperare şi verificare, nefiind admise nici în Schengen, deşi au făcut progrese reale. În schimb Grecia, cea care a fost copleşită de migranţi şi i-a direcţionat spre graniţa Republicii Macedonia, ca să scape de ei, este bine mersi stat Schengen…

Acum un veac, Bulgaria îşi încorda muşchii, România se făcea că nu vede…

E pasionant să vedem cum stăteau lucrurile acum un secol, cum se priveau şi ce sperau să realizeze România şi Bulgaria. Pe atunci evident că nu exista nimic asemănător cu UE, NATO şi nici cu ONU. Liga Naţiunilor avea să apară abia în 1919.

Acum un secol decidenţii de la Bucureşti negociau de zor intrarea în Marele Război de partea Antantei. Priveau cu un amestec de anxietate şi neîncredere spre Bulgaria, stat care deja alesese tabăra Puterilor Centrale şi in toamna anului 1915 contribuise masiv la scoaterea din luptă a Serbiei. Alături de austrieci şi nemţi răseseră Serbia de pe harta, îi impărţiseră teritoriul, deşi o parte din armata sârbă le scăpase printre degete, traversând eroic munţii şi ajungând pe ţărmurile Albaniei, unde franco-britanicii i-au preluat pe acei soldaţi epuizaţi care mai scăpaseră cu viaţă, ducându-i in Grecia şi pregătindu-i pentru lupta cu bulgarii şi otomanii.

România pare să fi acceptat din start că va lupta pe două fronturi, în plus având de apărat un front imens, ce urma linia Dunării (de la intrarea in ţară până la Marea Neagră) şi a arcului Carpaţilor. Armata nu era suficient de dotată cu armament modern, de asemenea muniţia nu era îndestulătoare iar aliaţii occidentali ne trimiteau cu dificultate arme şi muniţii prin Rusia. Se estimează că Armata României dispunea de doar 430 de ofiţeri superiori inclusiv generali cu pregătire avansată (din totalul de 20.000 ofiţeri), aşadar prea puţini ofiţeri de stat major, şi nu toţi erau distribuiţi in unităţi operative, total insuficient pentru numărul de comandamente formate în vederea mobilizării.[6] De asemenea, Şcoala Superioară de Război şi-a intrerupt cursurile între 1914 şi 1919, iar ofiţerii în rezervă adesea nu aveau o pregătire adecvată.

Nu aveam graniţă decât cu Rusia, dintre statele aliate, iar aceasta deja din anii anteriori se arătase iritată de incăpăţânarea României de a nu muta armata şi guvernul dincolo de Prut, unde forţele noastre s-ar fi putut integra în mecanismul militar rusesc, pierzând autonomia strategică. Istoricii arată că între România şi Rusia, la nivel de elite politico-militare, domnea neîncrederea.[7] De aceea ar fi trebuit să se conştientizeze riscul ca Rusia să nu fie un aliat solid, care să ne ajute în caz de necesitate, ci unul capricios şi chiar periculos. Episodul tezaurului românesc depozitat la ruşi, la sugestia acestora, avea să sporească acest sentiment. In plus după plecarea lui Sazonov din postul de ministru de externe, noul ministru de la Petrograd era un adept al negocierilor secrete cu Berlinul spre a scoate rapid ţara din război! Evident, liderii români nu cunoşteau aceste detalii…În rândurile comandanţilor militari se discuta aprins despre ce va face Bulgaria. Poate că vâzând bulgarii că suntem aliaţi cu ruşii şi venind forţe ruse în Dobrogea nu vor îndrîzni să atace. Se ştia de sentimentele filo-ruse ale multor bulgari. Fără Rusia Bulgaria nu şi ar fi proclamat independenţa faţă de turci sau ar mai fi trebuit să aştepte.

Teoretic România nu avea nici o şansă să reziste dacă inamicii austro-ungari şi bulgari îşi concentrau forţele disponibile contra sa, deoarece armata naţională nu era destul de numeroasă şi de bine dotată spre a acoperi uniform acest front extrem de larg. Insă se sconta pe ajutorul aliaţilor, care prin ofensivele din Galiţia, Bucovina, Salonic dar şi prin frontul din Verdun urmau să oblige Viena, Budapesta şi Sofia să îşi împartă forţele. Prin atacarea Austro-Ungariei şi defensiva înaintată faţă de Bulgaria, de fapt Bucureştiul adopta un fel de mini-plan Schlieffen, însă unul bazat masiv pe forţa de atac a aliaţilor mai puternici. Clar, România nu ar fi putut învinge singură armatele autro-ungare (peste 3 milioane de soldaţi cu tot cu rezervele mobilizate), aşa cum Germania spera să învingă Franţa in august-septembrie 1914.

Liderii români, în frunte cu premierul liberal Ion I.C. Brătianu, par să fi suferit de sindromul super-optimismului (wishfull thinking): au supraevaluat forţa militară şi industrială a propriei ţări, ajutorul aliat şi au subestimat puterea militară a Bulgariei şi Austro-Ungariei. Bulgaria fusese înfrântă practic fără să se poată opune pe câmpul de luptă în  războiul balcanic din 1913, fusese silită să ne cedase Cadrilaterul şi armata română fusese la un pas să ocupe şi Sofia. Nu era considerată un adversar de calibrul nostru deşi unii responsabili militari au arătat că dispunea de o armată numeroasă şi destul de bine înzestrată. S-a dat prea puţină importanţă forţei ofensive a Bulgariei, stat care investise foarte mult în armată de la începutul secolului XX. După cum spuneam, se credea la Bucureşti că bulgarii nu vor indrăzni să atace in Dobrogea dacă acolo vor fi trupe ruseşti. Dar era logic şi raţional să se constate că totuşi că bulgarii aveau un avans faţă de noi în Marele Război – demaraseră operaţiile în toamna lui 1915 şi contribuiseră la zdrobirea Serbiei, alături de austro-ungari şi germani. Bulgaria fusese finanţată, înarmată şi pregătită de germani, cu toate că o parte a populaţiei, elitelor politice şi militare simpatiza încă cu Rusia. In februarie-martie 1913, in atacul contra fortăreţei otomane Adrianopole, bulgarii fuseseră capabili de atacuri folosind aviaţia, poate primele bombardamente aeriene din Europa conform istoricului R.J. Crampton.

România ceruse în 1913 Bulgariei teritorii în compensaţie pentru mărirea acestui stat în Tracia şi Macedonia, spre a conserva echilibrul de putere in Balcani. Şi ca o răsplată pentru non-intervenţia noastră împotriva bulgarilor  în primul război balcanic. Graniţa de nord a Bulgariei nu era apărată în vara anului 1913 deoarece armata bulgară lupta contra Greciei şi Serbiei în Macedonia. În acest fel, România primise practic fără luptă Cadrilaterul dar se alesese cu ura şi dorinţa de revanşă a bulgarilor. Bulgaria a considerat că România i-a afectat interesele naţionale fără să existe precedente de ostilitate şi război. În plus, o parte dintre naţionaliştii bulgari doreau să obţină şi Dobrogea de Nord, spre a o uni cu cea de Sud. Să zicem că dacă le retrocedam bulgarilor în 1915-1916 Cadrilaterul probabil scăpam de un inamic dornic de revanşă. De altfel asta ne sugerau şi francezii, ruşii, dornici să atragă statul bulgar în Antantă. Noi am refuzat deoarece se considera ceva umilitor şi periculos pentru securitatea naţională: nu cedează teritorii decât statele înfrânte, slabe, izolate. Or noi ne simţeam mândri şi destul de puternici.

Pe ansamblu, în 1916, atât Bulgaria cât şi România erau state revizioniste, cu pretenţii teritoriale faţă de vecini. In iulie 1914, Sofia primise un împrumut de 500 de milioane de leva aur de la un consorţiu bancar din Germania.[8] Încă din toamna anului 1915 Bulgaria devenise un fel de satelit al Germaniei: moneda germană şi ce austro-ungară circulau ca monede oficiale, germanii controlau căile ferate şi telefonia. Uzinele Krupp aprovizionau armata bulgară cu piese de artilerie. In plan politic era sprijinită de Austro-Ungaria în dauna Serbiei. Aşadar decidenţii români puteau presupune încă din 1914 că probabilitatea alegerii de către Sofia a taberei Puterilor Centrale era destul de mare, pentru că Antanta nu îi putea promite părţi din Serbia sau Grecia fără acordul acestora. Dar în primul an de război Bulgaria s-a declarat neutră, spre a negocia cu ambele alianţe şi a obţine maximul de teritorii populate cu bulgari în Macedonia şi Tracia. Decidenţii din România ar fi trebuit să ştie că anii de război 1912-1913 şi 1915-1916 nu sleiseră total de putere Bulgaria, aceasta având încă o armată destul de numeroasă şi bine echipată şi contingente anuale de tineri incorporabili care în parte compensau pierderile de peste 100.000 militari în cele două războaie balcanice din 1912-1913. Reuşise în 1913 să mobilizeze cam 30% din totalul bărbaţilor, adică aproximativ 600.000 de soldaţi, cu puţin sub România anului 1916. In plus era şi experimentată, călită în urma luptelor cu otomanii, sârbii şi grecii.

Un prim moment când am fi putut să contăm a fost risipit. România nu a putut ajuta Serbia în octombrie 1915 printr-un atac contra Bulgariei, deoarece era încă în stare de neutralitate. De aceea nu ar fi putut permite nici trecerea armatei ruse pe teritorul ei in ajutorul sârbilor, aşa cum solicitase Petersburg-ul. Dar în acest fel, prin înfrângerea sârbilor, Bulgaria devenise mai puternică, astfel că, spre deosebire de statele Antantei, Puterile Centrale aveau continuitate terestră neîntreruptă între Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman. Ocupând părţi din Albania „centralii” aveau acces şi la Marea Adriatică. Trupe bulgare se aflau in Macedonia ocupată, altele avansaseră şi în nordul Greciei în 1916, ocupând sate şi oraşe (Drama, Seres, Kavalla), sporind presiunea asupra frontului de la Salonic. Probabil că Bulgaria suferea de supra-extindere (overstretching), compensând totuşi cu ajutorul german dat în trupe, instructori şi arme. Conducerea politică a României, mai ales premierul Brătianu, a ales în august 1916 „Ipoteza Z”, aşadar atacul contra austro-ungarilor în Transilvania, spre a elibera acest pământ pe care majoritatea populaţiei române îl râvnea şi nu cum cereau unii militari atacarea întâi a Bulgariei şi scoaterea ei din ecuaţie. S-a recurs la Ipoteza Z din panoplia planificării Statului Major, în dauna ipotezei de atac prioritar la sud de Dunăre, neatractivă pentru „echipa” Brătianu deoarece Bulgaria era văzută ca un actor slab şi nu avea nici teritorii locuite compact de români, pe care să le anexăm spre a mulţumi opinia publică. Mai mult, Brătianu s-a opus vehement ca România să declare război Bulgariei şi Germaniei, spre a nu părea stat agresor. O naivitate uriaşă pentru că era clar că Berlinul şi Sofia nu vor sta cu braţele încrucişate în timp ce bravii noştri soldaţi eliberau Ardealul…In termenii dreptului internaţional de azi, ai Cartei ONU, am fi fost desigur consideraţi agresori pentru că am atacat neprovocaţi Austro-Ungaria spre a îi lua teritorii. Din fericire pe noi ne interesa doar „judecata istoriei” (şi ea cerea „imperativ” unificarea neamului) şi ceea ce credeau aliaţii din Antantă. Aliaţi care abia aşteptau să ne vadă troznindu-i pe austro-ungari şi decongestionând fronturile din Galiţia şi Verdun.

Consecinţele se ştiu: bulgarii ne-au administrat o înfrângere ruşinoasă la Turtucaia, au rezistat tentativei românilor de a le penetra flancurile (Manevra Flămânda), apoi au ocupat Cadrilaterul şi împreună cu germanii, austro-ungarii şi turcii au ocupat Dobrogea şi alte zone din România. Ofiţerii bulgari luau masa la Hotel Capşa din Bucureşti în 1917, în timp ce soldaţii bulgari devastau îngrozitor judeţul Tulcea, furând (inclusiv icoane, moaşte şi cărţi vechi), distrugând, omorând uneori civili. După război, România devenită „mare”, cu un teritoriu de 296.000 km2 şi o populaţie de 16.250.000 locuitori în 1919 nu şi-a mai pus mintea cu Bulgaria, nici măcar când atacurile „comitagiilor” bulgari, forţe de gherilă ce nu acceptau pierdea Cadrilaterului, se intensificau. Nu s-a mai ajuns la ocuparea Sofiei, după modelul ocupării Budapestei, deşi sincer vorbind bulgarii ar fi meritat-o cu vârf şi indesat. Nu, factorii de decizie politică, Majestatea Sa Regele, au lăsat Bulgaria mică şi disperată – pierduse cam tot ce agonisese în anii anteriori războiului – să fiarbă în suc propriu. Nu au mai pedepsit-o suplimentar  iar reparaţiile plătite de Sofia nu au acoperit pagubele comise în Dobrogea de Sud. Ulterior, peste două decenii, aveam să le cedăm Cadrilaterul „de bună voie”, când era clar că Hitler şi Mussolini abia aşteptau să împartă România pe felii între vecinii ei revizionişti. Până la urmă Ungaria, Bulgaria, URSS, fiecare şi-a luat bucăţica de Românie la care visa. Doar ungurii au cedat după război ce primiseră de la Hitler cel „generos”, şi asta pentru că aşa a decis Stalin! Care probabil nu accepta ca un aranjament dorit de inamicul absolut Adolf să rămână valabil… Evident, URSS era mult prea mare şi înfricoşetoare ca să i se poată lua cu forţa teritoriile luate cu japca iar Bulgaria avea să devină şi ea stat socialist păstrând Cadrilaterul, acel teritoriu luat de România în 1913 în numele balanţei de putere balcanice, cu toate că nu era populat majoritar cu români. O prostie luarea de către România a acestui teritoriu, până la urmă, deoarece ne-am procopsit cu un duşman care ne-a făcut zile fripte în 1916-1918. Iar aromânii aduşi acolo după 1920 au trebuit mutaţi în grabă, sporind dificultatea statului român în a-şi gestiona populaţia. Cunosc români care şi acum plâng după Cadrilater. Nostalgici avem dreptul să fim fiecare, dar în mod realist nu cred că avea rost să păstrăm Bulgaria ca duşman.

Ce putem face în prezent

Să revenim în anul de graţie 2016. România şi Bulgaria de azi, fie că se plac cu adevărat, fie că se acceptă din obligaţie, trebuie să înveţe să se respecte şi să aibă încredere reciprocă. Să înghită în sec şi să tragă aer adânc în plămâni când au de gând să îşi dea ghionturi pe la spate. Să inveţe să fie sincere şi deschise una cu cealaltă. Pentru ca suntem prea mici şi prea slabi, fiecare în parte, ca să rezistăm unor cataclisme geopolitice cum ar fi o Rusie tot mai agresivă (care ar putea decide că mai vrea şi alte părţi din Ucraina) sau un Stat Islamic tot mai dornic să arate Occidentului că are dreptul la existenţă şi la teritorii în Levant. Vom avea acea brigadă multinaţională unde Sofia ar putea da chiar şi 400 de soldaţi, chiar şi fără flotilă NATO (deşi pe viitor e posibil, la următoarele întâlniri ale miniştrilor apărării din statele aliate, să existe o surpriză plăcută) vor exista exerciţii navale la care vor participa ţările NATO (mai ales SUA, care contribuie cu 75% din bugetul NATO) dar şi parteneri ca Ucraina şi Georgia. Prezenţa Rusiei în Crimea, instalarea de platforme militare anti-acces şi forţe aero-navale puternice în peninsulă, obligă România, Bulgaria şi Tucia să “ţină aproape”. Noi avem Deveselu care trece sub comandă NATO, bulgarii nu au dar beneficiază pe hârtie de acoperirea acestui element de scut instalat de americani prin programul EPAA, de mare ajutor fiind şi radarul sofisticat amplasat în Turcia. SUA au anunţat în februarie majorarea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană iar de acest lucru beneficiază atât România cât şi Bulgaria.

Sofia a acceptat cum-necum formula de condamnare a Rusiei în comunicatul final de la Varşovia:  “large-scale snap exercises contrary to the spirit of the Vienna Document, and provocative military activities near NATO borders, including in the Baltic and Black Sea regions and the Eastern Mediterranean”.[9] Îmi imaginez uşor faţa congestionată şi  aerul trist al lui Boiko Borisov când a citit acest pasaj care riscă să supere Rusia, ţara care, zice domnia sa, nici nu se gândeşte la un război clasic în zonă… România va fi cred mai afectată de Brexit decât Bulgaria deoarece suntem alături de Polonia şi de ţările baltice statele cele mai interesate de o prezenţă americană în Europa de Est iar britanicii sprijineau această realitate. Bulgaria se poate acomoda mai uşor cu Rusia, având o populaţie care nutreşte în general sentimente mai bune faţă de marele vecin estic, de asemenea dependenţa de gazul rusesc a bulgarilor e uriaşă pe când în cazul României este o cifră mult mai mică şi oricum an de an mai redusă.

Nimeni şi nimic nu poate scoate din peisaj lobby-ul pro-rusesc din Bulgaria (partidul radical Ataka, unele ONG-uri, unele canale media şi unii bussinessmen), mult mai vocal şi mai masiv decât cel de la noi.[10] Împreună cu Grecia, Serbia şi Ungaria, Bulgaria ar risca să devină parte din centura subversivă pe care Rusia doreşte să o dezvolte, spărgând unitatea flancului sudic al NATO. De aceea România trebuie să menţină permanent dialogul cu Bulgaria, să o susţină pe drumul păstrării valorilor şi direcţiei strategice euroatlantice. Şi mai ales trebuie susţinută acea parte a opiniei publice bulgare care doreşte menţinerea unităţii Occidentului, continuarea modernizării şi democratizării acestei ţări. Mai ales tinerii cu studii superioare, din marile oraşe, beneficiarii accesului la banii şi programele UE. La fel am putea face şi în ce priveşte Ungaria şi desigur Serbia, al cărei loc e în UE. Asta pentru că tot ne căutăm unprofil de ţară şi ştim că nu e de ajuns să ne proclamăm “umărul de sprijin” al Republicii Moldova şi nici “ancora de securitate” la Marea Neagră. Fapte, nu vorbe, asta aşteptăm să vedem, domnilor guvernanţi.


[1] Declarația de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Bulgaria, domnul Rosen Plevneliev, 15 iunie 2016,http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratie-de-presa-comuna-cu-presedintele-republicii-bulgaria-domnul-rosen-plevneliev

[2] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Ministrul+bulgar+al+apararii+Relatarile+privind+propunerea+de+cr, 16 iunie 2016

[3] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Klaus+Iohannis+Nu+creeaza+nimeni+o+flota+NATO+am+propus+doar+exe, 16 iunie 2016.

[4] http://www.the-american-interest.com/2015/08/12/the-case-for-deterrence-by-denial/

[5] Warsaw Summit Communique, http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm

[6] Ion Giurcă, in volumul „90 de ani de la intrarea României in Primul Război Mondial”, Occasional Paper, anul sase, 2007, nr. 9, ISPAIM, Ed. Militară, Bucureşti, pp. 83-84.

[7] Ion Bulei, in volumul „90 de ani de la intrarea României in Primul Război Mondial”, Occasional Paper, anul sase, 2007, nr. 9, ISPAIM, Ed. Militară, Bucureşti, p. 92.

[8] Crampton, R. J. Bulgaria 1878-1918. New York: East European Monographs, 2006. Mai existase în 1914 şi o tentativă a Franţei de a oferi un credit masiv Bulgariei, cu condiţia să cumpere arme franceze. Această inţelegere fusese extrem de dorită de Rusia dar nu s-a finalizat.

[9] http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm?selectedLocale=en

[10] Flota comună la Marea Neagră: De ce au lăsat bulgarii România în offside (interviu Matei Dobrovie cu expertul bulgar Zlatogor Mincev) http://epochtimes-romania.com/news/flota-comuna-la-marea-neagra-de-ce-au-lasat-bulgarii-romania-in-offside-interviu—249324, 5 iulie 2016.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    Cred ca este important sa fim constienti de la ce premise plecam… Romania inca este infestata de tot soiul de agenti de influenta pro-rusi (unii chiar si pro-sovietici :) ): in politica, in presa, in mediul online, prin televiziuni, prin institutiile statului etc. Ma gandesc ca Bulgaria ar trebui sa fie si mai infestata decat Romania…
    Oficial sau nu, “cortina de fier” se muta cu peste 1000 Km catre est, ca urmare a actiunilor Rusiei. Incet-incet, acesti agenti de influenta, mai mult sau mai putin acoperiti, se vor rari. Nu cred ca vor disparea complet, dar se vor rari simtitor. Influenta lor va fi din ce in ce mai slaba. Abia atunci, atat Bulgaria cat si Romania vor fi capabile de pozitii si actiuni coerente, fara sincope, care sa afirme o orientare pro-occidentala fara echivoc.

    Demilitarizarea Marii Negre ar putea suna bine, pe hartie. Problema este ca nu poti pune baza pe Rusia, in respectarea conventiilor internationale si nu poti sa nu te gandesti ca, daca are chef, la un moment dat, Rusia poate impanzi Marea Neagra cu nave militare in jumatate de zi. Cat le-ar lua vaselor NATO sa ajunga aici, la o adica?… Asa ca, “better safe, than sorry”, as zice. Adica, nu strica sa avem o flota multinationala coagulata, interoperabila si cu reactie rapida, in Marea Neagra. Atunci cand va reusi sa se rupa de trecut (si de sechelele lui), Bulgaria va ajunge si ea la aceasta concluzie.

  2. Ghita Bizonu' spune:

    Domnule . Cioculescu

    cu regrat observ ca materialul dvoastra pacatuieste dpv al cronologiei … si al “interpretarii” evenimentelor istorice.

    Dinati si dintai “De aceea ar fi trebuit să se conştientizeze riscul ca Rusia să nu fie un aliat solid, care să ne ajute în caz de necesitate, ci unul capricios şi chiar periculos. Episodul tezaurului românesc depozitat la ruşi, la sugestia acestora, avea să sporească acest sentiment.” Terzaurul a fost depozitata la Moscova in decembrie 1916 …. la 27 august 1916 dupa bataila pierduta de la Neajlov, dupa retragerea din Dobrogea. La acea data era deja sigur ca ursii jucau murdar. Asa cum si propunerile rusesti ca armata si guvernul sa se retraga peste Prut dateaza din dec 1916-ian 1917 si nu cum scrieti dvoastra ca Rusia “deja din anii anteriori se arătase iritată de incăpăţânarea României de a nu muta armata şi guvernul dincolo de Prut” Daca Rusia ar fi pus aceste conditii “din anii anteriori” Bratianu ar fi trantit un fin de non-recevoir si pia an fi intrat de partea Triplicei … ca sa recuperam Basarabia!

    Treceti prea usor peste neinerplinera angajamentelor fraco-ruse (ofensivele din Galiţia, Bucovina, Salonic – intrerupe sau neindeplinte) si va grabiti sa condamnati prea mult pe Ionel ptr exces de optimism… Macar ptr ca parlamentu francez era la fel de entuziast .. si in sept 1916 sperau ca idensiva romana va ajunge cel putin la Budapesta provocand prabusirea Austriei.
    Acuzati degeaba naivitatea urisa .. “că era clar că Berlinul şi Sofia nu vor sta cu braţele încrucişate în timp ce bravii noştri soldaţi eliberau Ardealul” si omiteti ca se primsese o ofensiva franceza.. de und esi vorba “ah Sarai , Sarai/noi ne batem si tu stai!” . Va amintesc ca in 1918 armata din Salonic , afklata de data aceasta sub comanda excelentulyu egeneral Franchet d’Esperey a zdobit in mdoul cel mai exemplar Bulgaria …. Nu armata bulgara ci chiar Bulagria .. si a tebuit ca Franchet d’Esperey sa ameinte cu represarlii drastica ca sa reapara primari si jandarmi bulgari (era grabit nu dorea sa se incrce cu o ocupatie care sa insemne adminsitrarea fioecari comune). O astfle de ofernsiva in 1916 ar fi anulat posibilitatea Turtucaiei..
    Cat despre manevra de la Flamanda .. nu atat vitejia bulgarilor si priecperreea ofiteri,.lor bulgari (nici chiar germani) cu prosiune lui Falkenhayn a dus la esecul manevrei (care cica se studiaza in taite academile militare din lume .. la lectia “Manevra din punct central”)

    In fine, ca sa nu ma intind. Anexarea Cadrilaterului. In fara de “echilibrul puterilor” mai avea un motiv. Granitele statelor balcanice au fots trasate prin teritoriile locuite de populatii romanofone din balcani (vlahi, aromani, tantari samd). Se presuounea ca in Cadrilater vior ficolonizati acesti romani sud-dunareni. Dar azi nu frumos sa vorbim despre asa ceva – mai ales ptr ca ar trebui sa vorbim despfre derpturile minoritailor ronmanofone sud-dunarene. Care drepturi sunt ca nu sunt!

    Per total domnule materialul dvoastra mi-a adus aminte de unele manurale tipariteprin anii 50!

    • George T.S. spune:

      Pentru Romania in vara lui 1916 ar fi fost o singura sansa la succes militar (in oribilul razboi): ofensiva de eliberat Ardealul si Bucovina sincronizata cu Ofensiva Brusilov care a inceput pe 4 iunie(!) Din pacate rusii nu au invins, iar romanii greu s-au urnit.
      In acel august dramatic aliatii nu puteau (sau nu vreau) sa intervina in ajutorul masiv al Romaniei.

  3. DanT spune:

    “adepţi ai admiterii Turciei în UE, ceea ce implicit ar consolida şi zona sud-estică a NATO” – încurajarea aspiraţiilor Turciei (ţară asiatică, 80 milioane de locuitori) la admiterea în UE ar aduce argumente şi voturi partidelor eurosceptice, amplificând criza Uniunii.

    Bulgaria nu e calul troian al Rusiei. A respins proiectele ruseşti (gazoductele South Stream şi Burgas-Alexandropolis şi centrala nucleară de la Belene). Nu a permis tranzitul avioanelor ruseşti către Siria.
    Iar acum bulgarii nu s-au opus unei iniţiative NATO, ci unei iniţiative româneşti susţinute de Turcia. E mare diferenţă.
    Conflictele din Siria şi Nagorno-Karabah ar putea să ducă la un război Rusia-Turcia. O flotă comună NATO pe Marea Neagră care să acopere flancul nordic al Turciei ar fi un cec în alb acordat acestei ţări tentate de aventuri externe.
    Pentru a responsabiliza Turcia, ţările NATO trebuie să refuze această iniţiativă. Să-i transmită că e pe cont propriu dacă vrea să atace în Siria sau Armenia. Sau dacă turcilor le-ar trece prin cap să închidă Strâmtorile pentru navele ruseşti (ar fi o încălcare a Convenţiei de la Montreux şi caz de război).
    Bulgaria a făcut un serviciu NATO şi României. Nu m-ar mira ca bulgarii să fi primit instrucţiuni pentru respingerea acestei idei tocmai de la NATO. Şi ca NATO să fi trimis acest mesaj şi României, care o dă acum cotită cum că niciodată nu s-a gândit la aşa ceva.

    “o Rusie tot mai agresivă (care ar putea decide că mai vrea şi alte părţi din Ucraina)” – Rusia nu e “tot mai agresivă” şi nu vrea alte părţi din Ucraina. Rusia nu ocupă aiurea teritorii, ci a ocupat exact cât i-a trebuit pentru a bloca aderarea Ucrainei la NATO şi UE. Aceste obiective au fost atinse, deci nu vor fi ocupate alte teritorii. Dar dacă NATO şi UE insistă cu aderarea Ucrainei, atunci Rusia va ocupa probabil Ucraina până la Nipru. Aşadar nu depinde de ruşi, ci de occidentali şi de ucraineni.

    “riscă să supere Rusia, ţara care, zice domnia sa, nici nu se gândeşte la un război clasic în zonă” – se gândeşte în sensul că trebuie să asigure apărarea Crimeei, a cărei anexare nu e recunoscută de Occident. Ăsta e rostul concentrării de forţe din Crimeea. Dar, evident, ideea unui atac rusesc împotriva ţărilor NATO de la Marea Neagră e absurdă.

  4. Lucifer spune:

    Cadrilaterul putea fi obţinut încă din 1878 la tratatul de la Berlin dacă diplomaţia românească insista mai mult.S-a încercat să se repare asta în 1913 în războaiele balcanice dar anexarea Cadrilaterului a fost cam artificială.
    Cu bulgarii şi hungurii am avut întotdeauna probleme.De cele mai multe ori am fost în tabere separate.Întotdeauna au fost cei mai agresivi adversari ai noştri,veşnic ostili şi refractari la orice colaborare.Dar şi noi la rândul nostru “i-am ciocănit” de câte ori am avut ocazia…
    La Marea Neagră trebuie să ne luăm gândul de la o alianţă Turcia-România-Bulgaria fiindcă şi Turcia şi Bulgaria sunt nesigure.Încet-încet trebuie să ne asigurăm singuri(cu ajutor NATO) capabilităţile de apărare la Marea Neagră.Costă foarte mult dar pentru noi este mai periculoasă situaţia aici decât cea terestră(unde există un tampon Ucraina-Moldova).

  5. victor L spune:

    Curios pentru mine, un simplu cetatean-asistent la intimplari :P
    Dl Cioculescu are cuvinte aspre fata de inaintasi, dar nu vede nimic in neregula la recentul refuz suferit de presedintele Romaniei: incearca sa-l ambaleze in scuze si explicatii de unde rezulta ca doar bulgarii ar fi vinovati.
    Dar cum ai plecat la vinatoare fara munitie? dece ministerul Apararii, MAE, SIE nu au aflat ca Borisov ne va da cu flit? pentru ca premierul trebuia testat, ca decident!
    Peste 100 de ani, un alt autor roman va scrie un articol in care sa constate ca “bulgarii ne-o tot trag”. Si ne plingem de mila.
    Vivat MAE Armata si SIE. Huuuooo, bulgarii :D

  6. Adrian spune:

    Atenție mare la ani, domnule Cioculescu. În cel puțin două locuri aduceți în actualitate fapte de acum o sută de ani. Exemple: „Granița de nord a Bulgariei nu era apărată în vara anului 2013 deoarece armata bulgară lupta contra Greciei și Serbiei în Macedonia“ și „Conducerea politică a României, mai ales premierul Brătianu, a ales în august 2016 „Ipoteza Z”“. Ca să nu mă ia cu frig, mi-am imaginat că este vorba despre un SF despre primul război mondial.

    NOTA Editor: Multumim pentru corectura!

  7. dusu spune:

    domnule autor ; dumneata faci literatura patriotica nu analiza politica; da poate din cauza tranzitiei

  8. dorin valeriu spune:

    A aparut anul trecut in traducere romaneasca o biografie a fostului presedinte american Woodrow Wilson. Ce-am gasit acolo deosebit de interesant (printre altele) : in ianuarie 1916 secretarul de stat american Col House a fost intr-o vizita la Londra. Se punea problema medierii de catre americani a unei paci cu Germania. S-au discutat mai multe variante posibile. Rusia punea conditia sa i se permita ocuparea si inglobarea Romaniei ! Viitorul aliat !?!
    Pacea nu s-a mai facut, nu din cauza asta, desigur. Dar pretentiile de atunci ale Rusiei ne lamuresc de ce rusii n-au insistat (chiar deloc) ca noi sa intram in razboi de partea Antantei, ca nu au adus cei 500.000 de militari sa stationeze in Dobrogea, ca n-au pornit ofensiva in Galitia !
    Las’ca nici francezii nu sau grabit cu ofensiva de la Salonic …

  9. Harald spune:

    “Nu s-a mai ajuns la ocuparea Sofiei, după modelul ocupării Budapestei, deşi sincer vorbind bulgarii ar fi meritat-o cu vârf şi indesat.”

    Prezența unei asemenea fraze ar fi deplasată chiar și în discursul unui politician naționalist. Cam ce șanse de bună înțelegere cu bulgarii mai pot exista, când un cercetător științific include asemenea aprecieri în articolele sale?

    Este perfect explicabil că bulgarii refuză cooperarea cu România, în asemenea condiții.

  10. Mihai Badea spune:

    Și francezii și germanii s-au dușmănit, până când și-au dat seama că este mai avantajos să colaboreze. A rămas Oradour-sur-Glane, ca reamintire a ceea ce s-a întâmplat, resentimente există încă, dar, se scrâșnește din dinți și se colaborează, în beneficiul ambelor părți.

    Și apropo de colaborare, merită poate reamintit că, deși sunt toate membre UE, Olanda, Belgia și Luxemburg au o mică uniune a lor, inclusiv cu parlament. Când ai de negociat cu uriași, nu strică să pari și tu un pic mai mare.

  11. Dan Nicolescuj spune:

    Chiar cu unele erori cronologice, microstudiul Dlui Cioculescu este interesant si deosebit de bine venit, demontind, daca mai era nevoie, incaodata, mitul ” tarilor prietene” care inconjoara Romania.
    Dl Ion Talpes are dreptate cind sustine mereu, in interviurile lungi dela ” Adevarul LIve” , ca problemele geopolitice actualeale Europei isi au sorgintea in structurile statale existente pe harta inca din evul mediu si recunoscute atunci ..Ungarai si Bulgaria au vocatie , tarii bulgari au purtat coroana nu cuca, imperiul bulgar a fost recunsocut de papalitate, deci sa nu ne facem iluzii, pretentiile teritoriala maghiare si bulgare ( existente chiar si acum cind sintem cu totii membri ai NATO si UE ) vor fi recunoscute prioritar in occident iar Rusia va face totul sa le atite. Din pacate, ca si in 1916 si ca de atitea ori in istorie, vom fi lasati singuri.. UE nu vrea, categoric sa se strice cu Rusia, iar Statele Unite au acum cu totul alte prioritati decit Romania, desi se afiseaza o bunavointa evidenta, care insa bate un pic mai departe decit credem.
    Ce ne ramine atunci de facut ? Eu zic ce este evidnt ca singura putere militara in zona,ne apartinind structurilor paralizate ale UE, memb ra NATO, inamic traditional al Rusie isi real interesata in bararea acesteia la Marea Neagra este Turcia. baletul Erdogan Putin nu trebuie sa ne insele. Interesele istorice ale Turcie, ca si tendintele ei noi de renastere a lumi turcice pina la frontiera chineza sau si mai departe in Uiguria, cer bararea Rusiei la Marea Neagra. Cred deasemena ca strategii americani asta au vazut cind s-au intins la o colaborare militara cu Romania !
    Cine are urechi de auzit, sa auda !
    A propos, Dle Cioculescu, as astepta un micro srudiu similar al Dvs pe tema ratarii de catre Romania antebelica a restbilirii relatiilor diplomatice cu Rusia sovietica si a semnarii unui tratat care sa recunoasca frontiera de pe Nistru.

    • Lucifer spune:

      Este mult de spus,au fost negocieri succesive din 1921 până în 1936.În tratatul de pace de după război lipsea semnătura SUA pe motiv că nu sunt de acord ca România să ia un teritoriu de la un stat aliat.Apoi,nici Japonia nu a ratificat tratatul deşi îl semnase.În 1921 Rusia ar fi acceptat “unirea”(a fost de fapt o alipire…) dacă România ar fi recunoscut statul sovietic înaintea marilor puteri;România nu a acceptat asta la sugestia Franţei(…) care apoi a recunoscut URSS înaintea noastră(…).Ultimele negocieri cu Rusia au fost cam aşa:URSS ar fi recunoscut “unirea” dacă se făcea în Basarabia un referendum sub control internaţional,dar România nu a acceptat.Apoi a urmat ceea ce se ştie:1939 şi pactul Ribbentrop-Molotov urmat de raptul Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia.Apoi războiul mondial,România ţară învinsă,pierderea prin tratatul de pace a Basarabiei şi Bucovinei(dar am recuperat Transilvania cu susţinerea lui Stalin…),comunismul şi….restul se ştie.

      • Dan Nicolescu spune:

        Redarea nordului Transilvaniei in 1945 catre Romania, a fost un act politic bine calculat al lui Stalin:
        - Intre tarile ” eliberate ” din zona, Romania era singura in care comunismul nu avea nici o baza
        ( Ungaria in 1919 si Bulgaria in 1929 incercasera revolutii comuniste si partidul comunist era o realitate nu o fantosa ca in Romania ) si un gest de bunavointa care sa modifice starea de spirit a populatiei era necesara
        - Chiar asa demoralizata, decapitata si slab dotata cum era, armata romana conta in socotelile militare ale Rusiei in cele nici doua luni de razboi care mai ramasesera
        - Rusii aveau nevoie de o situatie linistita in Romania, Ungaria si Bulgaria, pentru a dovedi aliatilor la Postdam ” caldura” cu care ” eliberarea ” era intimpinata , ori scurta guvernare Radescu, dovedise ca spiritele in Romania si maia ales in armata nu erau domolite.

  12. Vidin spune:

    Suntem condamnati sa ne intelegem cu Bulgaria si cu Ungaria, sunt aliatii nostri in UE si NATO, nu doar vecini pizmasi si nu prea solidari.

    Romania, in jocul aliantelor internationale, e in cea mai favorabila postura in care a fost vreodata in istorie, membru cu drepturi depline in cele mai puternice blocuri militare si economice de pe planeta.

    Cresterea economica din ultimii ani e constanta si consistenta, suntem si anul asta in topul UE la ritmul PIB-ului si recuperam pas cu pas decalajul fata de vestul Europei aparut in deceniile de comunism.
    Poate nu stie toata lumea, dar chiar la nivelul nominal al PIB-ului (nu cel calculat la puterea de cumparare, unde stam mai bine) suntem deja cotati pe locul 51 in lume.
    Iar proiectiile actuale ale FMI si Bancii Mondiale ne arata ca in maxim 4-5 ani depasim “greutatea” PIB-ului din Grecia, Cehia sau Portugalia.
    Asta insemnand ca la masa unor negocieri intra-UE pe chestiuni economice vom fi ceva mai ascultati, vom conta mai mult.

    PIB-ul romanesc e acum cu doar cu 10% mai mic decat totalul PIB-urilor Ungariei, Bulgariei si Serbiei (iar in 2020 va fi doar cu 4% mai mic), “cantarim” in economia europeana aproape la fel de mult ca toate aceste tari luate impreuna !
    Economia R Moldova, de ex., reprezinta doar 3% din aceea romaneasca, e la nivelul unui judet romanesc, asimilabila.

    Daca vom depasi complexul de inferioritate pe care-l percepem la unii politicieni romani in anumite atitudini fata de alte state europene, vecine sau nu, vom valorifica mai bine potentialul uman, resursele naturale, pozitia noastra geografica. Si cu siguranta vom fi mai respectati (sau “temuti”, in relatiile externe e o notiune viabila).

    Cu cat ne concentram mai mult pe cresterea economica, modernizarea functionarii statului, echiparea armatei, cu atat vecinii nostri vor fi mai prudenti si mai atenti in declaratii si actiuni fata de Romania. Ne vor cauta cooperarea pentru ca nu vor avea incotro si pentru ca intre state exista interese, nu dragoste.

    Aparent, Bulgaria crede ca nu-i putem pune probleme reale si isi permite la nivel guvernamental sa ignore, sa ironizeze sau chiar sa saboteze initiative strategice venite de la Bucuresti.

    Autorul are dreptate, e important sa deschidem un dialog permanent cu partea societatii bulgare care vrea occidentalizare si foarte buna vecinatate cu o Romanie puternica, stabila, prospera.
    Evident, fara iluzii si sperante de tip “flota NATO” de la Constanta, e mai util sa fim optimisti dar lucizi, mergand pe ipoteze de succes minimalist cu Bulgaria, dar totusi de succes.

    O politica a “pasilor marunti’ ne poate duce catre realizarea unor obiective strategice in relatiile cu tari precum Bulgaria sau Serbia, traditional rusofile si istoric ostile romanilor de la nord sau sud de Dunare.

    • Harald spune:

      @Vidin – mai ușor cu PIB-ul României pe scări :)

      Toată producția realizată de investițiile străine (fabricile de componente auto, de exemplu) intră în statistici drept PIB-ul României și drept exporturi ale României, dar nivelul de trai al cetățeanul nu are nimic de-a face cu asta. Dacă construiești 100 km autostradă cu 50 mil.euro pe km. PIB-ul crește până la cer, dar oamenii nu pot trăi din PIB, oamenii trăiesc din salariul mediu de 400 de euro pe lună.

      Lasă comparațiile cu Bulgaria, Ungaria, Serbia și R.Moldova. Sau adaugă și Albania dacă asta te face să te simți mai bine. Dar România ar trebui să se compare cât mai curând cu Polonia și ceva mai încolo cu Spania. Sau cel puțin să-și propună să ajungă la nivelul la care să se poată compara cu Polonia și cu Spania.

    • Lucifer spune:

      PIB(nominal) al României(160.352,8 milioane €) este foarte mic în raport cu potenţialul României.Cu un ritm de creştere de 3,5-4%/an putem dubla acest pib în aprox.10 ani.
      Avem mult de recuperat fiindcă vreme de 26 de ani ne-am cam bătut joc de economia Românească.De ex.Cehia,cu o populaţie pe jumătatea României are un pib(nominal) ceva mai mare ca noi,şi au fost şi ei tot stat comunist.

  13. bugsy spune:

    Propunerea premierului bulgar in ce priveste Marea Neagra (zona libera de arme, etc) pare a fi o aroganta la adresa Romaniei (un raspun post Varsovia la initiativa noastra cu flota de la Marea Neagra, etc).

  14. Mihai Badea spune:

    În mod normal, neînțelegerile dintre un premier și un președinte nu ies la suprafață într-un mod atât de violent cum s-a întâmplat în Bulgaria. Diferențele se aplatizează prin negocieri și compromis, însă spațiul de manevră se îngustează considerabil atunci când apar și interese terțe puternice.

    • Harald spune:

      A se vedea situația când Tăriceanu a anunțat cu de la sine putere retragerea trupelor românești din Afghanistan :)

    • Decebal spune:

      Orice clarificare este binevenita. Initiativa Romaniei pentru flota comuna are cel putin un merit: a evidentiat o falie intre liderii bulgari pro-rusi si cei pro-europeni. O falie vizibila si greu de mascat cu vorbe. Cetatenii bulgari care nu stiau isi vor trage concluziile din declaratiile respective. Iar cetatenii europeni care nu stiau, au aflat ca presedintele Bulgariei este pro-european, iar premierul Bulgariei este pro-rus. :) Marturisesc, eu nu stiam.
      Orice clarificare e binevenita… Ceea ce multi s-au grabit sa califice ca gafa, ar putea avea consecinte pozitive, pe termen lung. :)

  15. Liviu Stefanescu spune:

    Ma intreb si eu totusi cum se s-a impotrivit atat de tare premierul bulgar acestui proiect romanesc? Si de ce abia la doua saptamani dupe ce presedintele Plevneliev acceptase cu seninatate ca e nevoie de un grup naval NATO in Marea Neagra. Nu cumva e ceva legat de implicarea Turciei? Ca daca Romania a venit la masa de negocieri cu un plan in care figurau si turcii iar bulgarii se stie ca istoric si economic nu au incredere in turci, atunci nu devine clara opozitia lor? Sau in realitate Turcia prin Erdogan si-a anuntat sprijinul fata de planul romanesc abia dupa ce Bulgaria lui Borisov ii daduse un sut? Ca daca e asa ar rezulta ca Erdogan a vrut sa ii arate lui Borisov cine e stapanul….Autorul ar trebui sa clarifice si acest aspect daca revine asupra acestei analize.

    • victor L spune:

      Nu i-au trebuit doo saptamini lui Borisov, ci chiar a doua zi a glasuit.
      Raspunsul la nelamuririle tale nu il stiau nici oamenii din MAE roman ori cei din SIE, si l-au trimis pe presedintele Iohannis sa mai trinteasca un palton pe capota :P

    • Harald spune:

      Mai probabil e vorba de implicarea Rusiei. A dat Putin un telefon și s-a rezolvat :)

  16. Paganel spune:

    @DanT

    Citez:
    “o Rusie tot mai agresivă (care ar putea decide că mai vrea şi alte părţi din Ucraina)” – Rusia nu e “tot mai agresivă” şi nu vrea alte părţi din Ucraina. Rusia nu ocupă aiurea teritorii, ci a ocupat exact cât i-a trebuit pentru a bloca aderarea Ucrainei la NATO şi UE. Aceste obiective au fost atinse, deci nu vor fi ocupate alte teritorii. Dar dacă NATO şi UE insistă cu aderarea Ucrainei, atunci Rusia va ocupa probabil Ucraina până la Nipru. Aşadar nu depinde de ruşi, ci de occidentali şi de ucraineni.”

    Domnule, ori sunteți nesimțit, de la „mama natură” (și atunci, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”), ori sunteți „spălat pe creier”, ori un troll plătit de Kremlin! Dați-mi un singur exemplu, DIN ULTIMII PESTE 300 DE ANI! în care Rusia nu a fost „tot mai agresivă”! Hai să enumerăm, pe scurt:
    - 1711, bătălia de la Stănilești (Rusia, aliată cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei): Rusia era în „defensivă”, pe teritoriul unui principat (Moldova), care plătea, de sute de ani, tribut Porții Otomane?
    - perioada 1711-1820 – circa 20 de ani de războaie ruso-austro-turce, PURTATE PE TERITORIUL PRINCIPATELOR (MOLDOVA ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ): pentru Rusia a fost tot „defensivă”, cred, să ajungă într-un teritoriu cu care, până la 1792, când a anexat Transnistria, nici nu avea graniță comună!
    - mai 1812: anexarea teritoriului Moldovei dintre Prut și Nistru (numit, în nod fraudulos, „Basarabia”) a fost în „legitimă apărare”, din partea Rusiei
    - 1848-49: ocupație rusă în Principate, după Revoluția de la 1848: tot o acțiune defensivă a rușilor a fost, nu?
    - 1853: războiul Crimeei (iarăși, Crimeea), a început cu ocuparea de către ruși a acelorași Principate
    - 1878: ca „răsplată” pentru ajutorul crucial dat de armata română în Bulgaria, Rusia ne-a „luat” din nou, sudul Basarabiei (primit de Moldova, după războiul Crimeei, pierdut de ruși)
    - ianuarie 1918: la Socola, trupe rusești bolșevizate au pus la cale decapitarea, la propriu a conducerii României (inclusiv, în primul rând, a familiei regale)! Noroc cu intervenția energică a armatei române, că, altfel, Basarabia ar fi fost „unită” cu România, într-o „republică sovietică”, după „modelul” patentat, în aceeași perioadă în Ucraina, Armenia, Georgia… iar în 1939-1940 și în Karelia, țările baltice și (din nou) Basarabia (plus, „bonus” – nordul Bucovinei și ținutul Herței)! Citiți-l pentru detalii pe Constantin Kirițescu (Istoria războiului pentru întregirea României)!
    - 1919: alianța Rusiei sovietice cu „republica ungară a sfaturilor” (ce avea ca scop încercuirea și distrugerea statului român) a fost tot „în scop defensiv” decisă de la Kremlin (vezi, din nou, Kirițescu)!
    - 1924: revolta de la Tatarbunar (în România, din care și Basarabia făcea parte, după Unirea de la 27 Martie/9 Aprilie 1918), a fost sau n-a fost „preparată” de sovietici? Nereușita răscoalei a dus la „crearea” în Transnistria a RASS Moldovenești, cu scopul, inițial, de a susține o viitoare „Românie socialistă” (deci comunizarea nu doar a Basarabiei, ci a întregii Românii)!
    - 1939-40: tot „în scop defensiv” URSS, în urma încheierii „Pactului Molotov-Ribbentropp”, ocupă/anexează (sau, după logica lui Stalin „eliberează”) estul Poloniei, Karelia și alte teritorii finlandeze, țările baltice, Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței
    - 1944-89: prezența unor trupe „eliberatoare” sovietice în Europa centrală și de est (inclusiv în ce a mai rămas din România după 1945, până în 1958) a fost tot un act „defensiv” al URSS, „aplicat” după „principiul” (dacă vrei să nu fii ocupat, ocupă tu, cât mai mult”). Tot manevre „defensive” au fost și înăbușirea Revoluției maghiare din 1956, a „Primăverii de la Praga” din 1968… Dacă americanii nu rămâneau în Europa de Vest, după 1945 și nu lansau Planul Marshall și NATO, Stalin transforma toată Europa într-o anexă a URSS, tot în scop „defensiv”… (vezi „testamentul lui Petru cel Mare, pe care nimeni nu l-a văzut, sau așa declară, dar de 3 secole, Imperiul țarist/URSS/Rusia, se „chinuie” să-l aplice!)
    - 1991-92: agresiunea rusă în Transnistria (de unde rușii, deși au promis, în 1999, la o reuniune OSCE, desfășurată la… Istanbul, că se retrag într-un an, nu au făcut-o nici până azi!) a fost tot în scop „defensiv”
    - 1994: memorandumul semnat de Statele Unite, Regatul Unit, Rusia, la Budapesta, prin care aceste țări garantau frontierele de atunci ale Ucrainei – inclusiv Crimeea (în schimbul renunțării de către aceasta la focoasele nucleare ex-sovietice) NU PREVEDEA CONDIȚIONĂRI LEGATE DE POLITICA EXTERNĂ A UCRAINEI!
    - 1999: armata rusă, la ordinul lui Putler (pe atunci „doar” prim-ministru, „pus” de Elțin) reocupă Cecenia, după un atentat „cecen” în Dagestan, „orchestrat” de FSB (tot ca acțiune „defensivă”)
    - 2008: același Putler, practică oleacuță „turismul cu tancul” în Georgia, „doar” fiindcă acest stat INDEPENDENT a anunțat că vrea în NATO; rezultat: „transnistrizarea” Georgiei, căreia Rusia îi ține sub ocupație așa-zisele „republici independente” Abhazia și Osetia de Sud
    - 2014: anexarea Crimeei și amestecul grosolan al Rusiei în estul Ucrainei, tot pentru că noul regim de la Kiev a anunțat că vrea în UE (nu în „uniunea euroasiatică”) și, poate, și în NATO… Aici ar trebui ca Hitler, dacă învie, să-l dea pe Putler în judecată pentru plagiat: modul de anexare a Crimeei este „tras la indigo” după cel în care Hitler a „reunificat” Austria cu Germania în martie 1938… Și nu e singurul exemplu de plagiat, dar nu vreau să mă abat de la subiect…
    Am numărat vreo 15-16 momente în care rușii (continuați de „sovietici” = aceeași Mărie cu altă pălărie!) au acționat „defensiv” ocupând/anexând teritorii ce nu le aparțineau la acel moment. Și lista nu este exhaustivă (n-am zis nimic de intervenția contra Eteriei – 1821, de ocupația din 1829-34, de amenințările proferate de ruși la adresa Principelui Carol I al României, în 1878 sau de „felul” mai mult decât rușinos în care s-au „achitat” rușii de obligațiile de „aliat” față de România, în anii 1916-17…- vezi același Kirițescu). Dacă mai scriam și despre astea (și altele – una ar fi amenințările, mai mult sau mai puțin voalate ale URSS la adresa României, în 1968), mă lăsa autorul să scriu eu o postare separată! :)

    Alt citat, cu o căruță de „batere de câmpi”:
    “riscă să supere Rusia, ţara care, zice domnia sa, nici nu se gândeşte la un război clasic în zonă” – se gândeşte în sensul că trebuie să asigure apărarea Crimeei, a cărei anexare nu e recunoscută de Occident. Ăsta e rostul concentrării de forţe din Crimeea. Dar, evident, ideea unui atac rusesc împotriva ţărilor NATO de la Marea Neagră e absurdă.
    Da, foarte „evident”! Atunci ce caută avioanele rusești care șicanează avioane sau nave NATO, nu doar în Marea Baltică (în APE INTERNAȚIONALE!, sau, în orice caz, NU RUSEȘTI) și chiar în Atlantic, ori, mai nou, chiar în Marea Neagră, în largul coastelor românești? Și poate îmi explicați, cu argumente serioase, nu cu barbologie putleristă, ce caută trupe rusești în Siria și la ce le trebuie nu una, ci două baze navale în această țară (are, cumva, Rusia, „ieșire” la Marea Mediterană și nu știm noi?)? Dictatorii Assad (răposatul și ăl de acum) au „acordat” de zeci de ani o bază URSS/Rusiei, dar acum Putler are două! E tot „în scop defensiv” pentru Rusia, nu?

    Concluzie: cred că aveți o doză de nesimțire incomensurabilă (unora ca dumneavoastră nu li se poate spune decât direct, de la obraz, lucrul acesta) și, dacă prima dată m-am abținut (v-am zis atunci că mi-e jenă mie de lipsa dumneavoastră de jenă!), acum nu o mai fac!
    Cred că e inutil (pentru dumneavoastră) să vă zic: SĂ VĂ FIE RUȘINEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!
    O scriu pentru ceilalți, ca să știe cu ce „poamă” au de-a face!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban F. Cioculescu


Serban F. Cioculescu

Dr. Şerban F. Cioculescu (n. 1972) este cercetător ştiinţific în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)