Home » Analize »Global / Europa »Orientul Mijlociu »Reactie rapida »Sinteze » Citesti:

Căderea Alepului. Ultimele zile ale bătăliei, primele zile ale unei noi tragedii?

Valentin Naumescu septembrie 28, 2016 Analize, Global / Europa, Orientul Mijlociu, Reactie rapida, Sinteze
22 comentarii 7,292 Vizualizari

Despre tragedia Siriei nu se poate scrie uşor. Analizele nu pot nicicum exclude emoţia, altminteri contraindicată în exerciţiul profesionist, critic şi analitic al politicii internaţionale, şi nu pot atinge nivelul de sofisticare detaşată al comentariului rece şi lucid. Nu poţi scrie despre sfârşitul lumii la fel cum ai scrie despre reflecţiile strategice care marchează, de exemplu, Brexitul, relaţia franco-germană, viziunea Grupului de la Vişegrad sau pivotarea NATO spre Flancul Estic. Iar în Siria chiar se petrece, în aceste zile, sfârşitul lumii.

Tot ce vedem acolo pare, sau chiar este, apocaliptic. Imaginile sunt devastatoare, cuvintele vin greu, ideile sunt confuze, soluţiile refuză să apară, adâncind durerea şi disperarea unui interminabil blestem al locului. În comparaţie cu tragedia reală a Alepului, criza europeană a migraţiei pare acum o sclifoseală de mici burghezi deranjaţi de mirosul şi mizeria taberelor improvizate de fugari. Dar, ştim bine, lumile sunt diferite, adevărurile sunt diferite, fiecare are partea lui de dreptate, norocul lui, şi legitimitatea de a-şi apăra propriul confort, propria viaţă. Cu certitudine însă, a lor, a celor care încă trăiesc în Alep (250.000 rămaşi, din 1,7 milioane înaintea războiului) este un infern.

Bătălia Alepului se apropie de sfârşit. E un fel de a spune, privind strict din perspectiva raportului de forţe dintre rebeli şi trupele guvernamentale siriene, sprijinite de aviaţia rusească. Multe alte bătălii şi încercări grele, la propriu şi la figurat, îi aşteaptă pe sirieni, într-o ţară ruinată. Dar bătălia propriu-zisă a Alepului este la final. Rebelii au pierdut. În câteva zile probabil, trupele lui Bashar al-Assad vor intra în oraş. Deja armata guvernamentală a ocupat poziţii importante ale rebelilor, în periferiile din nord, şi se pregătesc de asaltul final, anunţat de perdele grele de bombe care cad fără încetare asupra ruinelor.

Acordul americano-rus de luna aceasta, în care Rusia s-a angajat că îl va aduce pe Bashar al-Assad la masa discuţiilor despre tranziţia regimului de la Damasc, după încheierea luptelor, pare că a deschis, de fapt, calea spre „soluţia finală” de la Alep, unde trupele guvernamentale şi forţele ruse distrug complet ceea ce mai rămăsese din rezistenţa rebelilor anti al-Assad (consideraţi celule teroriste), la un loc cu zeci şi sute de civili prinşi în capcana morţii, fără nicio şansă de evadare. Oraşul este complet încercuit, ajutoarele umanitare nu pot intra şi nimeni nu poate ieşi viu din acest asediu prelungit.

Statele Unite şi Marea Britanie acuză în termeni duri guvernul sirian şi Rusia de compromiterea armistiţiului din 12 septembrie. Crime de război? Fireşte că da, chiar dacă perspectivele diferă. Într-un asemenea masacru nu mor numai combatanţii înarmaţi, vor spune unii cu detaşare, dar uciderea civililor a fost şi este prin definiţie o crimă, chiar dacă va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să fie vreodată judecate, cel puţin pe lumea aceasta. Cu câteva zile înainte de declanşarea bombardamentelor intense asupra Alepului, un raid al aviaţiei americane împotriva poziţiilor Statului Islamic a omorât, din greşeală, câteva zeci de militari sirieni. Un bun prilej pentru Rusia să intensifice imediat bombardamentele asupra Alepului, „decontate” tot ca lovituri împotriva teroriştilor, şi totodată ca cele două super-puteri implicate în Siria să se acuze reciproc de eşecul acordului recent.

Tragedia Siriei va rămâne pentru totdeauna unul dintre eşecurile de neiertat ale marilor puteri, ale sistemului relaţiilor internaţionale, al Occidentului şi al Rusiei deopotrivă, care nu au acţionat suficient de eficient, prin pârghiile de influenţă politică de care dispuneau, pentru a opri războiul civil început în martie 2011. Şi nu au făcut-o pentru că nu s-au putut înţelege asupra unei soluţii comune, odată ce au realizat că ordinea Sykes-Picot din 1916, practic aranjamentul colonial franco-britanic asupra Orientului Mijlociu (în principal Siria-Irak) se prăbuşeşte ireversibil, sub presiunea Primăverii Arabe.

Ce se va întâmpla după căderea (eliberarea, depinde de perspectivă) Alepului? Va urma, desigur, o lungă suferinţă post-conflict. Există deja semnale că puteri din Golf înarmează grupurile de rebeli rămase, pentru a lupta în continuare împotriva regimului criminal de la Damasc. Spirala violenţei şi insurgenţei s-ar putea astfel prelungi câţiva ani, dar în focare izolate şi fără a mai pune în discuţie, la nivel internaţional, balanţa de putere şi rezultatul războiului civil din Siria. În esenţă, rebelii nu au putut să-l răstoarne de la putere pe Bashar al-Assad, iar dacă nu au reuşit în 2011-2012, când mişcările de stradă cuprindeau cu adevărat tineri şi populaţie civilă fără nicio altă agendă politică sau religioasă, faptul că insurgenţei i s-au adăugat în timp grupări teroriste a creat neîncredere internaţională (şi chiar internă) în amestecul haotic de forţe rezultat. Deja în 2013, fostul procuror Carla del Ponte, acum înalt funcţionar ONU, şoca opinia publică internaţională când spunea că „există dovezi că opoziţia din Siria a folosit gaz sarin împotriva civililor, pentru a compromite trupele guvernamentale”. De atunci, lucrurile au început să se schimbe iar susţinerea Occidentului pentru opoziţia siriană a devenit tot mai slabă, ceea ce a permis regimului să echilibreze raportul de forţe. După intrarea oficială a forţelor Rusiei în conflict şi adâncirea ezitărilor Statelor Unite în ceea ce priveşte soarta Siriei, „câştigătorul” războiului civil (impropriu spus, într-o ruină de ţară, aşa cum este astăzi Siria) era practic decis.

La cât de dur şi de profund a fost conflictul intern sirian, mi-e greu să cred că această ţară mai poate fi reconstruită la orizontul generaţiei actuale. Şi nu e vorba aici de infrastructură, de oraşele distruse, de utilităţi, de educaţie şi alte servicii publice, de o economie funcţională, care poate că ar putea fi repornite în câţiva ani la un nivel minim acceptabil. E vorba însă, în primul rând, de relaţiile între oameni. De capitalul social intern, de încredere şi coeziune societală pe care îl mai poate avea Siria, chiar şi după plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Practic, nu există familie de sirieni care să nu fi avut pierderi de vieţi în ultimii cinci ani, fiind şi numeroase cazuri de familii ucise în întregime.

Cum va putea oare funcţiona politica acestei ţări? Cum poţi edifica o democraţie funcţională şi un stat de drept pe un teren înecat în sânge, ură şi dorinţă de răzbunare? Cum vor relaţiona între ele partidele siriene în epoca post al-Assad? Cum vor arăta, de exemplu, campaniile electorale?

Nu doresc să scriu acum, în acest context tragic, despre noua ordine politică a Orientului Mijlociu, nascentă. Nu e încă momentul. Altele sunt priorităţile umanitare ale zilei. Dar va veni curând vremea să reflectăm la strategia şi modalităţile concrete ale României de a reveni ca prezenţă economică într-o întreagă zonă unde a a avut, cândva, o bună reputaţie şi o tradiţie deloc neglijabilă. Dacă în Iran se pare că iar am pierdut startul (sau chiar nu ne mai pricepem la nimic competitiv), deşi existau şi există încă oportunităţi semnificative, rezumându-ne la o vizită ştearsă a ministrului de Externe şi la vreo două conferinţe destul de anemice, poate vom fi mai atenţi, mai prompţi şi mai inspiraţi în Siria. Vom reveni la acest subiect.

Asediul Alepului parcurge probabil ultimele zile sau săptămâni, dar o nouă tragedie se iveşte la orizont. Suferinţa post conflict, imposibilitatea de a uita şi ierta, realizarea distrugerii definitive a vieţilor, toate acestea vin de regulă mai târziu, ca după un cumplit accident, când începi să ieşi din şocul care te anesteziază şi să să percepi durerea şi pierderile iremediabile.

Mai există oare un popor sirian?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Nick George spune:

    Exista niste omisiuni fundamentale in toate dezbaterile pe marginea razboiului din Syria pe care mass media nu le discuta. Razboiul din Syria a inceput din cauza foametei care facea ravagii in tara dupa 5 ani de seceta prelungita (2005-2010), in timp ce tara era din ce in ce mai populata iar productia de petrol ajunsese la un minim istoric.

    http://www.reuters.com/article/us-syria-population-idUSTRE6522FS20100603
    https://www.tititudorancea.com/z/ies_syria_crude_oil_production.htm

    Avem exemplul tipic al unui stat in colaps, din cauza resurselor insuficiente pentru supravietuirea cetatenilor, iar reactia marilor puteri este cu atat mai de neinteles incat proxy razboiul de acolo a transformat tara intr-un teritoriu de nelocuit. Raspunsul fundamental la problema syriana nu este cine va castiga razboiul, ci cine va hrani milioanele de syrieni ramasi in urma ….
    Iar daca Syria va pare un scenariu irepetabil aruncati un ochi pe productia de petrol a altor state nord africane si pe graficul cresterii numerice a populatiei….elefantul din odaie se afla mai la vest un pic…

    • Harald spune:

      A propos de omisiuni fundamentale, mai ține cineva minte câți ani a alimentat Siria războiul civli din Liban? Se pare că Allah nu bate cu bățul :P

      Sirienii au primit exact ce meritau, un război civil pe care să-l poată apecia la justa valoare, dacă cel din Liban li se părea atât OK încât să-l întrețină.

      • make spune:

        Exact asta e. Siria plateste acum pretul corect pentru ceea ce a facut in Liban zeci de ani fara sa fie pedepsita in vreun fel. Dupa acest necesar razboi civil in care cele doua tabere principale se vor istovi reciproc incet-incet tara isi va reveni intocmai ca vecinul Liban. Si poate ca sirienii vor trage in sfarsit niste concluzii realiste.

      • Cinicul spune:

        Dacă numai Alan era implicat războiul civil din Liban se termina mai repede. Din păcate mai întâi a fost Dieu și mai apoi Iahve. Francezii au lăsat în Liban o constituție care-i favoriza pe creștini (președinte creștin, etc) deși prin anii 70 musulmanii erau majoritari. Ca și în cazul Iugoslaviei creștinii nu au acceptat un președinte musulman și au plătit prin distrugerea Libanului. Falangistii creștini au fost înarmați de Francezi și evrei, iar Israelul a ocupat ani de zile părți din Liban. După cum vedeți nu numai Siria a fost implicata.

        Statul numit Liban a fost creat de francezi separate teritorii din provincia otomana Siria (vezi mai jos comentariul meu despre pactul Skyes-Picot).

  2. Io. spune:

    Lucrurile sunt mult mai complicate, si Alepul, desi oras simbol nu va insemna complet infrangerea opozitiei. Sunt provincii impartite, este Idlib complet controlat de opozitie, toata provincia nu numai capitala.
    Inca nu este clar daca Alepul va cadea, luptele in oras sunt de lunga durata si extrem de sangeroase. Gouta de est rezista incercuita langa Damasc de 4 ani, Zabadani si mai izolata la fel. Mai e o insula intre Homs si Hama care daca se leaga de opozitia din nordul orasului Hama pericliteaza tot frontul din Alep (autostrada Hama-Alep e singura cale de aprovizionare pentru fortele proguvernamentale).
    Desi are momentumul, situatia militara e foarte complicata. Aceasta unica cale de aprovizionare e vulnerabila in fata Isis din Est si opozitiei din Vest dinspre sudul provinciei Alep.
    Variabila este Rusia: in cazul in care cade Alepul complet, Putin va incerca sa iasa din Siria. Ar fi o iesire cum le place rusilor, *victorioasa*. Ar iesi bine in interior pentru proprii cetateni. Daca se va adancii mai tare in siria fortand recucerirea intregilor teritoriu va intra intr-o mlastina gen Afganistan.
    Ce se va intampla acum dupa bombardamentele masive, este ca SUA va da frau liber tarilor GCC (Arabia Saudita, Qatar, UAE), sa sustina opozitia fara bariere.
    Nici relatia dintre Rusia si Iran desi pe fata e numai lapte si miere, au si multe interese divergente. Iranul chiar tine la insulele de minoritate siite din Siria, ceea ce pentru Rusia nu conteaza de nici o culoare.
    De asemenea mai e situatia Southern Front din provincia Daraa ce este cumva intr-un fel de acord de incetare a focului dar nu se stie pana cand si ce impact va avea asupra acestuia caderea Alepului, daca va cadea.
    Oricine isi da seama ca daca va pica Alepul celelalte fiefuri ale opozitie vor fi sub presiunea fortelor guvernamentale disponibile.
    Mai e mult pana departe si ce e cel mai important pana la urma, este un singur lucru, cine iese la Casa Alba. Rezultatul alegerilor din SUA au cea mai mare pondere in evolutia conflictului din Siria.
    Cel mai probabil de aceea si Obama a ezitat atat, astfel incat sa nu ii pericliteze sansele canditatei democrate Hillary.
    E foarte complicata ecuatia din Siria si caderea Alepului nu va avea mai mult conta foarte mult in rezultatul final. In urma ramane ca de obicei tragedia umana si lucrarile analistilor geopolitici.

  3. RazvanM spune:

    Acesta este un exemplu foarte bun de SEP (somebody else’s problem). Academic putem discuta mult si bine despre razboiul din Siria si cine l-a starnit, daca-i bine sau rau. Dar mie-mi este foarte clar ca razboiul ala a fost pornit si este intretinut de oameni. Ca o fac in numele religiei sau al democratiei este irelevant. Oamenii aia au o problema, care-i a lor si trebuie sa si-o rezolve. Cred ca cel mai bun lucru pt. ei ar fi pacea, dar asta-i parerea mea.

  4. radustroe spune:

    Siria ar trebui sa fie o lectie despre unde duce “diversitatea si multiculturalismul” intr-un stat.
    Tara e majoritar Sunnita (+70%) dar a fost condusa din 1970 (de cand familia Assad a preluat puterea) de catre minoritatea etno-religioasa Alawi (in alianta si cu alte cateva grupuri minoritare : arabi crestini, armeni).
    Era un razboi civil ce astepta de ani buni sa se intample. Assad nu putea sa nu lupte pana la capat fiindca daca pierdea are fi urmat un genocid al Alawitilor de catre Sunniti majoritari.

  5. Ion spune:

    Alep are 2 milioane de locuitori, nu 250000 cum susține autorul. 1700000 de sirieni trăiesc în vestul Alep protejați de armata statului sirian, însă sub amenințarea permanenta a obuzelor venite dinspre estul Alepului controlat de rebeli

  6. gabriel spune:

    Cunosc si am stat in Syria periaode de timp destul de mari din 1982 si pana in 2006; este extrem de trist ce s-a intamplat si ceea ce se intampla in prezent in Syria, dar nu sunt de acord cu continutul articolului. Prezentarea regimului la putere ca si criminal poate fi adevarata; dar si faptele opozitiei, indiferent daca este sau nu fundamentalista sunt in aceeasi masura condamnabile. Cine a cautat alte articole din media decat cele intens difuzate si aflate sub control occidental a putut remarca ca si opozitia a facut destule si nu este exlcusiv vina regimului Bashar la ce s-a intamplat si ce se intampla. Iar intre o Syrie cu educatie franceza, cultura si aptitudini pro-occidentale, asa cum imi revine in minte Syria inainte de catastrofa in care a intrat si o Syrie condusa de niste fanatici pentru care timpul si cultura incep cu ei, distrugand absolut tot ce nu adera la niste dogme idioate, prefer regimul Bashar sau similar.
    Iraqul si Libya au arat unde duce “democratia” impusa de occidentali si se pare ca America nu a invatat chiar nimic sau are alte interese: diferenta dintre Syria si Arabia Saudita sau alte tari din Golf consta ca prima nu au nimic de oferit americanilor si are orientare pro-rusa (ex. socialsta, de ani buni a fost asa si Syria a fost pe lista neagra a Americii), celealte platesc la greu prietenia occidentala, in speical in petrol. La fel drepturile omului nu exista, exista torturi, chin, crime, etc. Eu zic sa nu inghitim chiar totul doar ca acum ii pupam in .. fund pe americani.

    • make spune:

      Exact asta e situatia. Al Assad a fost infatisat de presa mainstream ca o figura odioasa si singurul responsabil a ceea ce se intampla in Siria. Dar decat sa vina la putere niste idioti cu barba si idei de acum 1000 de ani ca in Arabia Saudita sau Egypt (gasca Morsi), mai bine sa supravietuiasca Siria pro-occidentala, chiar condusa de spilcuita familie Al Assad.

  7. Gabi spune:

    Dincolo de situatia punctuala din Alep, cred ca merita facuta o analiza asupra viziunii pe care o are Rusia asupra statutului de “mare putere”(pentru ca de aici rezida si “actiunile”). Sau mai exact Putin, versus viziunea noastra – cea europeana (politica) sau americana (economica si militara). Istoric, ma refer la impartirea imperului Otoman (aminteati de Sykes-Picot) si la slabiciunea imperului Rus apoi la exportul ideologiei bolsevice si caderea Europei de Est sub cortina de fier si incercarea de a sustine economic aceasta utopie. Soldata dupa cum stim cu falimentul sistemului. Pattern-urile par a se repeta.

  8. victor L spune:

    Poate sint mai putrin vizionar, dar dl Naumescu , in ultimul timp, parca prea vede in negru viitorul: Brexit-ul, Trump ca presedinte SUA (cu Apocalipsa pentru Romania, cum zice alt vizionar), apoi articolul de azi.
    Desigur, pot fi si americanii banuiti de prostie, ohoho, dar chiar nu ne trece prin gind ca nu pot fi prezenti peste tot?
    Europenii nu vor sa contribuie la NATO si il injura pe Trump pen`ca zice ca ne va pune la cheltuieli, ori adio umbrela americana. Unii europeni sint pe aceiasi unda cu `telectualul nostru, Daniel B.: mai periculos e sa fii parlamentar decit militar in teatrele de razboi (poate s-a bazat si pe faptul ca in teatrele de operatii a fost si dna Carmen).
    A,da, stam in fotoliu si ne dam cu opiniunile; corect.

  9. nhbb spune:

    Autorul nu pare a fi informat despre situatia din Syria.

    Doar estul Alepului este sub asediu, nu tot orasul. In partea de vest controlata de Guvern se afla majoritatea populatiei, mult peste 1.000.000 de locuitori. Bashar al Assad lupta contra Jihadistilor, nu mai exista opozitie moderata de mult. Singurii care sunt moderati sunt SDF (majoritate YPG – kurzi) si care lupta tot contra jihadistilor, ei fiind marxisti. Nu cu mult timp in urma chiar in Alep un grup de Jihadisti(considerati moderati pana de curand de USA) au taiat capul unui copil Palestinian de 12 ani, doar pentru ca acesta era Palestianian, iar o grupare palestiniana lupta contra jihadistilor.

    Deci este Assad vs bande de Jihadisti si orice om rational ar alege Assad, pentru ca este raul cel mai mic. Mai mult decat atata, sunt conflicte dese intre bandele de jihadisti. De exemplu in East Ghouta, o suburbia a Damascului, incercuita si asediata de fortele guvernamentale, sunt vreo 3 grupuri jihadiste/salafiste care nu colaboreaza deloc intre ele, desi sunt asediati. Mai mult, au loc dese conflicte intre aceste grupari in timp ce teritoriul controlat de ele se micsoreaza permanent de fortele guvernamentale.

    Tragedia Siriei nu este nicidecum rezultatul esecurilor marilor puteri, asa cum afirma autorul, este esecul total al Islamului, si in particular al Islamului Sunnit. Orice analiza a razboiului din Syria, din care lipsesc cuvintele “Sunni Islam”, “Salafism” este in mare masura lipsita de obiectivitate.

  10. DanT spune:

    Aşa cum a spus şi Ion mai înainte, d. Naumescu pare să creadă că întregul Alep e controlat de rebeli: “În câteva zile probabil, trupele lui Bashar al-Assad vor intra în oraş.”, “asediul Alepului”. De fapt rebelii controlează doar partea de est a oraşului.
    “250.000 rămaşi, din 1,7 milioane înaintea războiului” – în Alepul de est sunt într-adevăr 250.000 de oameni. Dar ceilalţi se află în partea de vest a oraşului, controlată de Assad, nu au plecat.

    “Opoziția siriană” non-ISIS e formată în primul rând din grupări fundamentaliste sunnite: Jabhat Fateh al-Sham (fosta al-Nusra, filiala al-Qaida), Ahrar ash-Sham, Jaysh al-Islam, Jund al-Aqsa, unele aflate pe “lista neagră” a americanilor, altele nu, dar aliate între ele.
    Şi americanii au recunoscut că Alepul de est e controlat de al-Nusra: “it’s primarily al-Nusra who holds Aleppo, and of course, al-Nusra is not part of the cessation of hostilities. ”
    http://www.businessinsider.com/defense-department-nusra-aleppo-putin-assad-2016-4

    Combatanţii islamişti se ascund în rândurile populaţiei civile, folosite ca scuturi umane în tentativa de a obţine simpatia şi sprijinul comunităţii internaţionale.

  11. Adrian B spune:

    Tragedia Siriei este ca nu exista nici o solutie a problemelor cu care se confrunta. Oricine ar castiga razboiul, tot prost iese: castiga regimul actual – nu e bine, castiga rebelii – nu e bine (chiar s-ar putea sa iasa un masacru). Atata timp cat religia e un factor important, situatia ramane exploziva, iar “religia pacii” o sa faca grupurile rivale sa se lupte intre ele atata timp cat vor avea suflu, ca arme sunt si topoarele si cutitele si nu necesita munitie.

    Siria nu a avut niciodata o economie dezvoltata care sa sustina o populatie numeroasa cu un nivel de trai bun, dar in ultimii 50 de ani populatia a crescut de 4 ori. Cu ce sa se sustina, o sa manance pietre si o sa faca bani din produse avansate aerospatiale si inteligenta artificiala? Acolo s-a produs o tragedie demografica care e intalnita si in tari vecine (Arabia Saudita, de exemplu): explozie demografica nesustinuta de absolut nimic ca resurse. Normal ca iese razboi dupa o vreme si normal ca nu exista o solutie decat daca fiecare nemtoaica senila o sa adopte cate 2-3 sirieni asa cum sefa guvernului sugereaza. Doar ca sirienii pot produce mai multi copii decat poate Germania sa sustina, e o problema simpla de matematica: in ritmul curent in 50 de ani Siria va depasi populatia Germaniei.

  12. cineva spune:

    Cade Alepul? Nu domnule, Alepul a căzut în 2012. Acum este eliberat de “teroriştii moderați” ai americanilor, ca şi de restul teroriştilor. Să nu ne transformăm în iubitori de jihadişti doar ca să le placem americanilor.

  13. Liviu spune:

    1. Musulmanii nu cunosc/accepta democratia.
    2. In lumea islamica exista doar dictatura teocratica sau seculara.
    3. Asa zisul export de democratie occidentala e o timpenie care functioneaza doar in capul lui Obama.
    4. Populatia trebuie sa se adapteze la resurse – occidentalii o fac demult, de ce n-ar face-o si musulmanii ? Fac cite 5-10 copii, cind si-ar putea permite cel mult 2 – asta e, n-au decit sa moara de foame.
    5. Nu exista alternativa rationala si fezabila la punctul anterior.
    6. Cita vreme vor exista populatii minate de fanatism, care se vor inmulti nelimitat, nu va exista dezvoltare autentica. Astia vor consuma toate resursele. Sa admitem ca le da cineva mincare si ce mai au nevoie – tot vor continua sa se inmulteasca pina vor consuma tot ce le se va pune la indemina. Si ciclul ar continua.
    7. Intr-o dictatura seculara exista sanse mai bune ca lumea sa nu mai fie influentati e fanatismul religios si femeile ar avea mai multe sanse sa se emancipeze.

  14. Cinicul spune:

    Cauzele războiului din Siria și Iraq sunt pactul Skyes-Picot. Britanicii s-au dovedit încă o data perfuzii al ioni promițând in acelasi an arabilor independenta, evreilor Palestina și francezilor Libanului, Siria și Kurdstanul din Iraq (pe care nu l-au cedat pentru ca peste un an au găsit petrol).
    Trei tari artificiale au trecut toate prin războaie civile din cauza acestei împărțiri.

  15. ion adrian spune:

    De ce nu recunoasteti precursorii, adica pe cei care spuneau de ceva vreme ceea ce constat ca acum mai toti sustin, adica preferabilitatea unei dictaturi laice, seculare , uneia religios fanatce?
    Sau nomina odiosa? :)

  16. Tiberius spune:

    Eu aici9 vad doar sustinatori ai terorismului. Oameni bolnavi la cap sau frustrati. Cum poti sa spui ca cei care taie capete de oameni si mananca inimile lor sunt moderati? Cum puteti sa spuneti ca teroristii moderati sunt moderati atat timp cat folosesc ca aparare scuturi umane? De ce nu lupta pentru libertatea Siriei in munti sau pe campuri?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)