Home » Analize »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Căderea (guvernului) Franţei şi gâlceava socialiştilor cu ei înşişi

Valentin Naumescu august 25, 2014 Analize, Global / Europa, Reactie rapida
59 comentarii 5,376 Vizualizari

Declinul Franţei ca mare putere europeană şi globală nu este de dată recentă şi, ce-i drept, nu se leagă neapărat de guvernarea socialistă neperformantă de după 2012. Nu este întru-totul cauzat nici de mediocritatea de contabil ratat (dar, surpriză, ce amorez nebunatic, ce poveşti cu metrese întreţinute din bani publici, ce viaţă tumultuoasă!) a blândului Hollande. E, fireşte, câte ceva din toate acestea şi mai mult decât atât.

Despre această „contracţie” prelungită a puterii, influenţei şi relevanţei Parisului pe scena internaţională, începută în secolul XX, am mai scris în februarie a.c., în analiza „Nicicând Franţa nu a părut mai mică…”[1] Tot ce am scris atunci rămâne valabil, în special din perspectiva politicii internaţionale. Dar criza Franţei nu este, iată, numai externă, de scădere a relevanţei Parisului în ecuaţia de putere a lumii, ci devine pe zi ce trece una internă, deopotrivă economică şi socială, mai nou şi una de reprezentare (credibilitate) politică, probabil cea mai gravă dintre toate crizele celei de-a cincea Republici.

În fond, Franţa a inaugurat cu neînţeleasă pasiune autodistructivă, după figura luminată şi impunătoare a lui Miterrand încoace (şi el, se pare, atins de fiorul unei relaţii extraconjugale bine ascunse până spre finalul vieţii, dar asta e o altă discuţie), o lungă tradiţie a unor preşedinţi fie ridicoli, fie şterşi ca prestaţie, asupra cărora a planat, la încheierea mandatului, inclusiv suspiciunea corupţiei. Dar nu poate fi totul aruncat în seama preşedinţilor de la Elysée, de bună seamă, oricât de vulnerabili şi de neinspiraţi ar fi fost. Trebuie să mai fi fost şi altceva.

Cauzele pierderii de altitudine, glorie şi grandoare ale Franţei (pentru a-l cita pe preşedintele de Gaulle şi iluziile sale vetuste) sunt mai ample, mai adânci, mai insidioase. Sunt şi cauze „istorice”, post-imperiale, şi cauze mai noi, care ţin de redefinirea postbelică, multiculturală şi sindicalistă a societăţii franceze, precum şi de asumarea, de către statul francez, a unor obiective strategice, politice şi sociale dincolo de capacitatea efectivă a economiei locale, de ceea ce poate Franţa cu adevărat să facă. Şi unele, şi altele, sunt, în opinia mea, ireversibile. Franţa, cultura şi limba franceză au pierdut trenul globalizării. Lumea s-a globalizat în engleză iar Franţa a pariat greşit pe statul providenţă şi pe specificul naţional.

Căderea Franţei merge în paralel cu eşecul Europei de a gestiona lumea postmodernă (şi, de câteva ori, aşa cum s-a văzut, chiar propriul continent), eşec asociat, bineînţeles, cu cele două războaie mondiale de origine europeană urmate de Războiul Rece, care au făcut din secolul XX, indubitabil, „secolul Americii”.

Spiritul politic şi cultural al Europei postbelice nu a fost dat de Germania, în pofida succesului ei economic impresionant, ci de Franţa, cel puţin până în anii din urmă. Europa este, în esenţă, Franţa, oricât ar părea de bizară afirmaţia, în condiţiile în care Franţa nu mai este demult prima putere a Uniunii Europene. Influenţa ei culturală şi intelectuală, în sensul cel mai larg al termenului, a dat însă chipul actual al Bruxellesului, al politicilor şi administraţiei europene, şi chiar al expectanţelor cetăţenilor continentului. Necompetitivitatea ţărilor sudice din grupul PIGS (Portugalia-Italia-Grecia-Spania) nu e, din nefericire, decât o extensie şi o copie, mai păguboasă chiar decât originalul, a modelului francez. Grecia actuală, de exemplu, nu e altceva decât Franţa replicată dezastruos în Balcani. Epoca germană abia acum începe.

Declinul Europei şi declinul Franţei merg astfel mână în mână, consfinţind eşecul paradigmei statului providenţă, al comodităţilor şi inerţiilor birocratice, centraliste şi etatiste, adică, în esenţă, al discursului stângii socialiste europene, care a consumat mai mult decât a produs. Generozitatea nesustenabilă a modelului social francez a împins ţara (şi, de ce nu?, Uniunea Europeană) în punctul critic al unor necesare şi urgente restructurări sistemice.

Noutatea faţă de analiza mea din februarie este aşadar agravarea deficitelor structurale ale economiei franceze, ineficienţa guvernării socialiste şi creşterea şomajului la nivel naţional, peste pragul psihologic de 10% (cu regiuni şi grupuri populaţionale atinse însă de niveluri de neocupare de peste 30%), toate reflectate într-un malaise al Franţei care naşte convulsii puternice în Partidul Socialist.

În esenţă, criza politică de la Paris a fost determinată de atacurile a doi importanţi miniştri ai guvernului Manuel Valls, cel al Economiei şi cel al Educaţiei, fireşte colegi de partid cu premierul şi cu preşedintele (cu cel din urmă până acum doi ani), la adresa direcţiei politice şi economice a Franţei. Cei doi au refuzat să demisioneze, deşi li s-a cerut de la vârf, continuând să critice deschis tentativa de reducere a deficitelor structurale economico-sociale ale Franţei cu metodele austerităţii fiscal-bugetare de centru-dreapta, de tip creştin-democrat, dar şi ancorarea Franţei la orientarea Germaniei. Cu alte cuvinte, au contestat politic linia preşedinte-premier ca fiind o abatere de la ideologia socialistă a creşterii economice (prin stimularea consumului şi injecţia continuă de bani de la buget), generând o alternativă politică în interiorul partidului de guvernământ.

Rezultatele slabe ale economiei franceze au fost o oportunitate de campanie (în propriul partid şi în exterior) pentru cei doi contestatari ai strategiei guvernamentale, deşi unul dintre ei era chiar responsabilul pentru bunul mers al economiei. Ministrul Educaţiei, Benoit Hamon, a susţinut şi el o renunţare la austeritate şi la reducerea deficitelor, şi revenirea la „politicile socialiste autentice”. Apariţia celui de-al treilea „rebel”, ministrul Culturii, Aurelie Filippetti, trezeşte deja comentatorilor francezi suspiciunea formării unui grup dizident în cadrul partidului. S-a încercat un adevărat coup în Partidul Socialist.

Arnaud Montebourg, ministrul Economiei în guvernul demisionar, este cunoscut drept aspirant la candidatura prezidenţială. La fel de ambiţios politic este însă şi tânărul premier francez Manuel Valls, în funcţie de doar patru luni, fost ministru de interne faimos pentru declaraţiile sale anti-imigraţie de acum câţiva ani, care părea şi el să se profileze ca succesor al lui Hollande. „Succesor” e un fel de a spune, în condiţiile în care un preşedinte căzut la o cotă istorică minimă de 17% mai poate emite pretenţia de a avea un succesor politic în funcţie…

Ca întotdeauna când lucrurile nu merg bine, apar criza politică, tensiunile şi rivalităţile în partidul de guvernământ. Orientarea centristă, a lui Manuel Valls, este contrată de orientarea tradiţionalist-keynesiană a noii facţiuni Montebourg. Nu e de mirare că extrema dreaptă, Frontul Naţional, aflat „pe val” după succesul de la europarlamentarele din luna mai, cere dizolvarea Adunării Naţionale şi alegeri anticipate. La rândul său, centrul-dreapta, UMP-ul condus de Luc Chatel, critică grava criză economică şi politică în care socialiştii au scufundat Franţa. Atacurile vin din toate direcţiile.

Preşedintele Hollande a decis astăzi să meargă pe mâna actualului premier, invitându-l să formeze urgent un nou guvern şi eliminând astfel din cabinet grupul „stângiştilor” Montebourg-Hammon-Filippetti. Nu ştim acum dacă mişcarea va fi salvatoare sau nu, dar nu erau prea multe alte variante de urmat. Berlinul a exclus din start o revenire asupra strategiei economice de recuperare post-criză la nivelul Uniunii Europene. Franţa a dat astfel semnalul că nu are puterea să contreze Germania, aşa cum cereau rebelii grupaţi în jurul lui Montebourg, chiar dacă putem presupune că noul guvern al lui Valls va fi, cel puţin declarativ, din considerente de imagine internă, mai viguros şi ceva mai „vocal” în relaţia cu Berlinul. Tonul în Uniunea Europeană îl va da însă în continuare cancelarul Merkel.

Dacă ratează redresarea economică propusă, Hollande şi Valls au carierele politice amputate. Au ales să rişte, continuând politici fiscale şi bugetare austere, nepopulare printre francezii care nu acceptă să li se „taie” din drepturile dobândite în trecut. Un fel de totul sau nimic. Pe fondul unei drepte moderate încă nerestructurate după eşecul lui Sarkozi din 2012, pericolul ascensiunii Frontului Naţional creşte. Încă un semn că Franţa, lipsită de partide liberale, nu are soluţii politice şi economice fezabile, pendulând între riscurile extremelor. Generaţia de acum decontează factura grea a deceniilor statului providenţă din ultimele decenii.

___________________________


[1] http://www.contributors.ro/global-europa/nicicand-franta-nu-a-parut-mai-mica/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "59 comments" on this Article:

  1. Alexandru Jecu spune:

    E limpede ca nu de putere economica duce lipsa Europa ci de imaginatie politica! Asta-i principala problema. Si nu de la obtuza politica germana va veni solutia noii lumi europene! Romania ar trebui sa aiba mai multa incredere in ea insasi si sa intre in arena europeana a ideilor si proiectelor. Vor fi mari surprize. Si pentru ei si pentru noi!

  2. mariusip spune:

    Imi pare rau, dar citirea analizei dvs. imi lasa un gust amestecat. Ma ajuta sa-mi fac o imagine mai clara asupra simptomelor acestei malaise care a cuprins natiunea franceza, insa in ceea ce priveste cauza cred ca filtrul ideologic va intuneca analiza: tot insistati pe plata facturii pentru statul providential al socialistilor.
    Permiteti-mi sa va atrag atentia asupra urmatoarelor:
    - si ‘modelul german’ e tot unul bazat pe statul providential si cu toate aceastea, cel putin la nivelul simptomelor, nu sufera de aceeasi ‘malaise’
    - guvernarea in Franta in ultimele decenii a fost in aceeasi masura a celor de dreapta cat si a celor de stanga.

    Nu stiu alti consumatori de contributors cum sunt, insa eu unul m-am cam saturat de analize bruiate de partizanat stanga/dreapta. Ba ca politicile de stanga (si doar ele) ne-au produs criza mondiala si asistam la sfarsitul statului providential, ba ca politicile de dreapta ne-au produs criza si ca asistam la disolutia statelor sub presiunea megacompaniilor. Toti analistii care pun astfel de placi pur si simplu ne insulta inteligenta. Ca si cum realitatea nu ne-ar furniza permanent zeci de exemple si situatii care contrazic flagrant astfe de interpretari simpliste, marcate ideologic.

    • sile spune:

      Imi permit o corectie: statul german e mai intai productiv si abia mai apoi “providential”.

      • Mitzu`Beciuklistu spune:

        Absolut corect!!! Perfect adevarat!!!

      • gobru spune:

        Nu se poate compara statul socialist francez cu statul german.
        In Germania statul nu este “providential” in stilul francez .
        In primul rind atitudiena fata de afaceri e diferita.Statul francez era in mod traditional unul dintre cationarii majoritari in marile afaceri franceze.Renault a fost privatizata de abia in 1996(45 de ani sub umbrela statului).Impozitarea afacerilor e destul de agresiva si initiativa individuala nu este incurajata in mod clar.Seamana foarte mult cu ce se intampla la noi(sau noi semanam cu ei,nu intamplator).In Germania marile corporatii (societati comerciale) sint in foarte mica masura controlate de stat prin intermediul unui pachet de actiuni.In fapt in afara de sectorul energetic nu sint sigur ca mai sint mult e sectoare.In plus exsita foarte multe intrepinderi mici si mijlocii competitive la export.
        Cat despre statul socila nu are rost sa vorbim : este mult mai puternic in Franta.In fapt in Germani nu exista stat social asa cum il stim noi in Romania.Un exemplu: nu exista pensie de la stat in caz de invaliditate sau boala.cine vrea asa ceva isis face o asigurare privat .Concediul medical nu este platit de stat ci de asigurarile de sanatate,deci depinde de societatea la care esti asigurat.S.a.m.d.Varsta minima de pensionare a scazut de abia in acest an si asta doar datorita socilaistilor aflati in coalitia de guvernare.De asemeni se va introduce si in Germania notiunea de salariu minim pe economie(din pacat asta se va intampla din 2015 si va scadea din competitivitate economiei germane; dar a fost o promisiune a socialistilor in campania electorala).
        Si banuiesc ca stiti cat dureaza saptamana de lucru in Franta.Diferenta pana la 40 de ore de munca saptamanal este platit ca timp suplimentar de lucru.De aici rezulta evident cheltuieli in plus pentru o afacere.
        In Franta situatia seamana cu cea de la noi: statul asigura extrem de multe beneficii cetatenilor.
        Concluzia mea ar fi ca statul german cheltuie mult mai putin pe beneficiile cetatenilor si este mai competitiv(poate si ca pentru nu controleaza economia in stil socialist).Suficient de diferit de statul francez.Desi economia franceza a pierdut competitia in epoca globalizarii,statul francez acorda acealeasi beneficii ca acum 15 ani.Rezultatul era evident.
        Poate s-a uitat dar in timpul crizei(in 2009 sau 2010) guvernul german a marti varsta de pensionare.Intamplator sau nu era un guvern de dreapta.
        Mai putin surprinzator a fost opozitia societatii franceze si a sindicatelor franceze cand guvernul francez a incercat ceva asemanator.Presedinte era atunci Sarkozy.

        • casandra spune:

          De unde v-ați cules informațiile despre statul social german? Sunt integral eronate.
          Găsiți multe date, informații, comparații în următorul studiu:
          https://www.tresor.economie.gouv.fr/File/374396
          Statul german este, grație politicilor cancelarului von Bismarck, pionierul statului social în Europa.

          • Harald spune:

            Aș zice că e cel puțin nerelevant să discutăm despre cât de social era statul german pe vremea lui Bismarck. Hai să începem de la Helmut Kohl, a venit la putere în 1982, așa că 32 de ani ar fi destul :P

    • Marian Grigore spune:

      In favoarea dlui Naumescu vorbesc cifrele. Le gasiti pe situl ministerului francez de finante, cu o analiza pe istoric de asemenea. Vedeti evolutia deficitului bugetar raportat la PIB in ultimele decenii si veti vedea ca a ajuns de la aprox 20% la peste 90%. Ponderea cheltuielilor statului din PIB a crescut in ultimii 30-40 de ani de la aprox 30% la 57%, record mondial daca nu ma insel, pe seama cheltuielilor sociale. Deficitele permanente au determinat triplarea cheltuielilor cu dobanzile in PIB. Bugetul francez nu a mai fost echilibrat decat sporadic in ultimele decenii. In tot acest timp, somajul a crescut structural de la mai putin de 5% la peste 10% si nu da semne de “inversare a curbei”, ca sa folosesc retorica demagogica a lui Francois Hollande. In plus, bilantul contabil al statului, intocmit ca pentru o societate comerciala, arata fonduri proprii negative. In legea franceza, care a inspirat-o si pe cea romana, o societate comerciala cu fonduri proprii negative trebuie fie sa se recapitalizeze fie sa se lichideze. Statul francez este in situatia similara, dar are sansa ca nu exista nicio lege sa ii ceara recapitalizarea. I-o cere doar o logica economica de bun simt pe care o neglijati.
      Dvs pe bugetul personal cat timp cheltuiti mai mult decat castigati? Si o faceti doar daca stiti ca este ceva temporar si puteti reveni la echilibru? De ce credeti ca este diferit in cazul unui buget de stat? Deficit inseamna imprumuturi, pe care cineva le da pentru ca are increderea ca isi va primi banii inapoi. Cand increderea incepe sa slabeasca, dobanzile cresc iar cresterea economica este afectata. Vedeti lucrarea lui Dani Rogoff pe aceasta tema. Chiar daca unele calcule au fost contestate, ideea ramane.
      Chiar si Alan Greenspan, care a patronat bula care a explodat in 2008 spune esentialmente acelasi lucru:
      “Gross domestic savings and capital investment as a share of GDP have declined significantly in recent years. It is the cause of the slowdown in productivity growth and standards of living. At root, the problem is government deficits suppressing the national savings rate. Until we come to grips with that, it is going to be difficult to get the economy moving in a sustainable way.”

      http://www.marketwatch.com/story/greenspan-worries-about-false-dawns-fed-exit-2014-07-24?page=1

      In privinta etatismului si sindicalismului francez, in afara de cifrele de mai sus, vedeti frecventa grevelor pentru orice, lucru recunoscut chiar de francezi. Cand se inchide o intreprindere, toata lumea reclama prezenta vreunui ministru, pana acum campion fiind dl Montebourg. Cu toate iesirile sale populiste de “coq francais”, nu s-a putut impotrivi logicii pietei.
      Parerea mea este ca francezii au ramas inca in spiritul “trente glorieuses”, numai ca acea perioada s-a terminat de cateva decenii iar ei refuza sa recunoasca aceste schimbari.
      Pentru o analiza foarte interesanta si dintr-o perspectiva istorica, vedeti si cartea lui Lucian Boia “Franta – hegemonie sau declin?”

    • George Gafencu spune:

      Domnule,

      Porniti de la o premisa gresita.

      Intr-adevar, vreo 20 de ani in urma Germania era si ea un stat providential.

      Intre timp germanii au avut intuitia ca se indreapta rapid catre fundul ceaunului si au luat masuri sistemice de adresare a deficitelor. Nu au avut nici un fel de greata in a taia din puterea sindicatelor si restructura tot ceea ce au putut restructura. Mai pe la inceputul anilor 2000 Germania era paralizata de somaj si greve peste greve, insa au mers ca panzerele inainte fara nici macar sa se uite in urma.

      Au aplicat excesul de resurse in dezvoltare si ca rezultat Germania e mult mai competitiva azi decat era 20 de ani in urma.

      In schimb Franta numai a mimat reformele structurale si se scufunda din ce in ce mai tare in cheltuieli sociale nesustenabile.

      Daca Franta nu face un efort sa reduca statul providential, prima criza economica majora va veni de acolo, pentru ca pur si simplu nu mai poate suporta un stat care da beneficii mai mult decat oricare altul (nu mai vorbesc de saptamana de lucru de 35 de ore, asistenta medicala gratuita data chiar si cetatenilor francezi nerezidenti si alte cele), fara sa aiba resursele pentru ele.

      Imi aduc aminte cum statul francez a incercat sa treaca o lege vreo 7-8 ani in urma prin care angajatorii sa nu mai fie fortati sa pastreze tinerii absolventi pentru trei ani in serviciu. Ce demonstratii si proteste de strada, cand era o masura economica perfect valabila. Ce motivatie mai aveau absolventii respectivi sa isi faca treaba si sa invete ceva daca stiau ca nimeni nu ii poate da afara pentru trei ani decat pe motive disciplinare, nu de incompetenta?

      Numai eu stiu un mare numar de cetateni francezi din SUA care practica anual turismul medical in Franta sa isi trateze bolile sau isi trimit copiii la studii in Franta pentru ca educatia e gratuita…

    • Adrian spune:

      Nu cred ca e vorba de partizanat, desi din text sar in ochi cateva intepaturi gratuite la adresa socialistilor, ci de realitate: socialismul se bazeaza pe cheltuieli care trebuie platite de cineva si sunt din ce in ce mai putini oameni dispusi sa plateasca pentru altii (esenta socialismului, pana la urma).

      Germania e socialista, dar mai moderata decat Franta si mai are de unde si isi permite sa fie socialista; Franta a trecut linia, la fel ca PIGS. Franta nu a avut un guvern cu adevarat de dreapta de la razboi incoace, ci a avut guverne mai mult sau mai putin de stanga, iar pe cele mai putin de stanga le numiti de dreapta. Ironie, totul e relativ.

      Digresiune: o proba destul de simpla pentru a gasi o conducere de dreapta in Europa: identificati un guvern sau parlament care a redus taxele si a redus redistribuirea. Din ce am observat sunt numite regimuri de dreapta cele care mentin taxele si cheltuielile, eventual le reduc nesemnificativ, iar de stanga cele care le tot cresc. Daca taxele totale sunt intre 50 si 70% in majoritatea Europei, mai putin UK, e o dovada suficienta ca nu se intampla nimic spre dreapta. Nu luati ca indicator colectarea ca procent din PIB, e inselator: nu include anumite taxe.
      In sfarsit, un regim de dreapta ar avea taxe la nivelul de 10-20%, unul de centru intre 20 si 30%, mai departe e socialism. Pentru ca 30% e de 3 ori mai mult decat zeciuiala feudala – nu se pune problema de ce primesti pentru ea, ci de impunerea fortata de catre seniorul feudal, boier sau parlament + guvern.

      • gobru spune:

        Problema nu este cu ideologia socialista ci cu politicienii care se declara socialisti.Ce vreau sa spun este ca sub declaratia sintem sociliast se dau in fapt pomeni electorale,si nu se pune mai intai intrebarea “ni le permitem”?
        Modelul suedez este o dovada: acolo impozitele sint foarte mari,dar sint compensate cu o transparenta mare a cheltuielilor ,astfel incat fiecare cetatean stie unde se duc banii : pe ce beneficii,pe ce subventii etc.
        Nu ma consider de stanga ca si opinie,dar sint sigur ca si statul trebuie sa aiba ceva de spus in economie si mai ales in echilibrarea eventualelor dezechilibre macro economice(aici as include si impozitarea veniturilor si a averilor).Problema apare cand se exagereaza cu aceasta interventie sau cand masurile politice nu se bazeaza deloc pe realitatea economica.

        • Babilou spune:

          Dl. Gobru: in Suedia impozitele pe contribuabili sunt mari deoarece impozitul corporativ e mic. Asta e politica acolo: cu impozite mici pe intreprinderi le atragem sa investeasca si sa creeze locuri de munca , apoi recuperam banii din impozitul pe individuali. Ceea ce mi se pare corect. Acelasi lucru se aplica aici in Canada: tocmai s-a anuntat ca Burger King (SUA) va cumpara Tim Hortons (mandria canadienilor). BK e mult mai mare decat TH, dar surpriza, noul sediu va fi in Canada. De ce, cand impozitele sunt cam aceeasi : 27 – 27.5 %. Raspunsule ca in SUA profitul obtinut in exteriorul tarii si repartiat e impozitat 40 %, iar in Canada nu. Asta explica de ce firmele americane mari au sedii in strainatate, Apple de ex., a preferat sa ia imprumut sa-si plateasca angajatii din SUA, in conditiile in care avea profituri f mari in strainatate.
          Ca sa revin, nu e doar transparenta in cazul Suediei ci si politica: trebuie sa ai de unde sa cheluiesti (distribui) , transparenta nu e conditia suficienta.
          M. Tatcher spunea ca socalismul e sa faci praf banii altora…..

          • Corneliu Cazacu spune:

            Diferenta de “market capitalization” dintre cele doua e doar de max. 15% (9,88 fata de 11.18)

    • Ulysses Errandus spune:

      Gasesc raspunsul dvs foarte pertinent. Franta a incercat sa mentina un sistem economic socialist, traditional European. Din pacte lumea s-a globalizat dupa modelul capitalismului salbatic de peste ocean, copiat servil si la Londra. Fara o politica economica europeana concertata, modelul Francez nu poate supravietui. Cand o tara da 10-12 zile de concediu anual si alta acorda 25 zile cea care ofera mai putin este cea care catiga competitia economica, dar perdantii sunt cei care muncesc mai mult si primesc mai putin (vezi declinul veniturilor middle class din US in ultimii 30 ani).

      Criticii autorului si ale unor comentatori la ineficienta economiei franceze controlata de sindicate sunt expresia unui fundamentalism economic lipsit de o analiza serioasa.Tarile in care au fost distruse sindicatele (US si UK) sunt cele cu cele mai mari polarizari sociale si cu construirea unor meritocratii mostenite. Il sfatuiesc pe autor sa citeasca cate ceva sin cele scrise de Joseph Stiglitz, economist American, laureat al premiului Nobel. De exemplu The Price of Inequality (nu stiu daca s-a tradus in limba romana).

  3. Eddy spune:

    Domnule Naumescu, am citit si “Nicicand Franta nu a parut mai mica”, un articol care evoca realitati dureroase pentru mine: asa cum ati sesizat, orice european isi datoreaza formatia culturala (multa-putina, cat o avem) Frantei.
    Am doua intrebari pentru dvs.:
    1. Nu credeti ca o parte din declinul Frantei se datoreaza imigratiei masive, care a modificat semnificativ amprenta culturala a tarii? Cand spun “culturala” nu ma refer la arta, ci spre exemplu la atitudinea fata de munca si alte valori similare.
    2. Cunoasteti vreun exemplu de guvernare socialista care sa fi avut un impact pozitiv si de durata asupra economiei? As fi sincer curios daca ati putea sa furnizati un astfel de exemplu, pentru ca incepe sa mi se contureze opinia ca socialismul modern e bun doar sa transfere banii de la cei care ii produc la cei care fie nu pot, fie refuza sa munceasca.

    • UnOarecare spune:

      Foarte interesante intrebari. As vrea si eu sa vad un raspuns competent. Multumesc anticipat!

    • MadameDuRecamier spune:

      “…. pentru ca incepe sa mi se contureze opinia ca socialismul modern e bun doar sa transfere banii de la cei care ii produc la cei care fie nu pot, fie refuza sa munceasca”

      Exact. Putina lume constientizeaza ca, socialistii asta fac. O data veniti la putere incep prin a consuma ceea ce le-a fost lasat de anteguvernanti. Apoi incep sa caute bani la cei ce ii fac, ca sa-si finanteze paturile sociale sarace.

      Pus in situatia lui Schroeder, care adusese tara aproape de colaps, dupa mandatul Cancelarului Kohl, ar lua Hollande masuri de dreapta? Dar ponta?

    • Closed spune:

      Orice european datoreaza Frantei formatia culturala? Probabil ca ati uitat de Marea Britanie si Irlanda. Ori poate de Italia? Olanda? Nu spun ca Franta nu are rolul ei, dar sa ii atribui totul Frantei e jignitor la adresa numerosilor scriitori, pictori, inventatori samd de alta nationalitate.

      • Eddy spune:

        Afirmatia trebuie inteleasa intr-un sens mai larg. Nu inseamna ca alte tari europene nu au avut contributii semnificative la cultura europeana. Dar “cultura” in sensul identitatii noastre europene, a valorilor la care teoretic adera societatea noastra, este in mare masura rezultatul iluminismului francez.

      • Ulysses Errandus spune:

        Si Mare Britanie datoreaza Frantei cultura si civilizatia. Si asta inca de la 1066, dar si mai tarziu. Engleza are 38% cuvinte frantuzesti (mai mult decat limba romana), unele greu de ghicit: de exemplu budget. Pana acum 75 ani nu numai aristocratia romana invata si vorbea frantuzeste, orice britanic mai rasarit stia franceza. Limba engleza a castigat terten numai dupa la 2-l2a razboi minila si NUMAI datorita ascensiunii US. La varfuk de putere al imperiului britanic (cam pe la 1914) engleza era o limba vo0rbita doar in spatiul etnic anglo-saxon.

  4. sile spune:

    Frumoasa introducere, dar plecati de la premisa ca declinul Frantei a inceput in secolul XX. Eu zic ca a inceput in 1789. Astfel, declinul a fost mai intai unul intern si abia mai apoi s-a propagat in relatiile externe.

    • Eddy spune:

      Cred ca Neagu Djuvara va impartaseste, cel putin partial, teza. El a afirmat intr-o lucrare (sprijinindu-se si pe date statistice) ca declinul economic al Frantei a inceput odata cu razboaiele napoleoniene, care au afectat puternic economia si au avut si un impact dramatic asupra populatiei tinere de sex masculin, decimata pe campurile de lupta.

    • Ulysses Errandus spune:

      Declinul Frantei a inceput inainte de rev din 1789. Declinul a inceput cu Louis XV (cu apres moi le deluge) si razboiul de 7 ani. Un rege corrupt si lenes a pierdut Canada, India si multe colonii din restul lumii. S-a dovedit ca monarhia franceza era o institutie buna doar cand era pe mana unor regi competenti.

  5. Emil spune:

    Toate analizele care, precum a dvs., identifică “sursa răului” ca fiind statul providențial, uită un lucru fundamental. Statul ăsta providențial a fost nimic altceva decât o firmă, un galantar de câștigat “hearts and minds”: Arma ideologică ce a câștigat (…), în final, Războiul Rece. Sau vreţi să spuneţi că nu e aşa?
    Fără nici o simpatie pentru așa-zisul “socialism” promovat de javrele bolșevice ale lui Ilici.

  6. Andrei A. spune:

    - Personal, am o mare simpatie atât pentru Franța cât și sistemul socio-economic scandinav, deci nu pot să pretind că aș comenta într-un spirit de deplină obiectivitate.
    - Cazul Greciei este mai nuanțat, fiind vorba nu doar de al n-șpelea salariu ci și de o evaziune fiscală endemică și sistematică. Dat fiind că salariatului i „se pune poprire pe ștat”, o bună seamă din cei care au fentat, nu se încadrau neapărat în profilul de sindicalist. Și apoi, mai avem și grandomania olimpiadei- speaking of which, Franța este o țară patrimoniu.
    - Nu puțini dintre noi am profitat într-un fel sau altul de acest patrimoniu-fie în muzee, fie în castele, fie în orașe în preajma catedralelor, fie în sate presărate din Midi și până în Normandia. Acum, acest patrimoniu își are și partea negativă, în sensul în care Franța a încercat să mențină succesiv sistemul de intervenție socială alăturat păstrării unui statut de fostă mare putere și apoi mini-putere. Costurile războiului din Indochina (fie și cu ajutorul american) și ale celui din Algeria nu se regăsesc în nici una din economiile Europei occidentale după război.
    - De Gaulle, care era totuși de un calibru superior lui Hollande (cu toate hibele lui, mari, magnifice și care nu țineau de deplasări clandestine pe Vespa) spunea că Franța este greu guvernabilă. Și chiar dacă el făcea referință la pletora brânzeturilor din Hexagon, trebuie să trecem peste butadă și să vedem că începând cu prima jumătate a veacului XIX, nu există sfert de secol în care să nu asistăm la confruntări acerbe între stânga și dreapta. Franța are cu adevărat două chipuri, nu neapărat în sensul unei duplicități ci al unui conflict intern care nu și-a găsit aplanarea. Am văzut câteva documentare excelente despre Rezistență și este greu de ratat intensa animozitate pe care partizani de stânga și de dreapta și-o manifestă reciproc chiar și după 40 de ani de la conflict.
    - La Lindau, câțiva dintre câștigătorii premiului Nobel pentru economie, au lansat critici acerbe la adresa austerității promovate de doamna Merkel și guvernul ei- și nu erau niște contabili bolșevici.
    - Mult înainte de sacrificiile consimțite în perioada Schroeder, sindicatele germane au manifestat o oarecare tradiție de conlucrare cu patronatul, care nu există în Franța.
    - Trăim într-o epocă atât de săracă în ce privește un leadership înțelept și îndrăzneț încât nu cred că ne mai putem permite să facem mofturi în ce privește viața intimă a candidaților. Oricum, dacă este să-l luăm pe Kennedy ca exemplu, care nu a fost chiar un președinte rău, escapadele de azi pălesc prin comparație. Dar poate ne spun că în sufletul lui, Hollande e un liceean și prin consecință inapt la funcția pe care o ocupă :)

  7. ionut spune:

    Absolut de acord cu remarcile avizate si criticile aduse d-lui Naumescu de comentatorii mariusip si Andrei A.
    Parti pris-ul ideologic al autorului este nu doar evident, ci si determinant in falsificarea premizelor si concluziilor la care ajunge.
    As adauga ca statul providenta este reprezentat de alte trei mari democratii europene: Elvetia, Suedia, Olanda. “Intamplator”, in aceeasi ordine, aceste state ocupa podiumul mondial recomandat investitorilor, situandu-se printre primele in diversele clasamente ale bunastarii si calitatii vietii.
    Viziunea maniheista in alb si negru in care socialul reprezinta pierdere, iar neo liberalismul egoist reprezinta progres si bunastare este de mult depasita. Un stat, precum Romania, care nu investeste in Sanatate, Educatie, Protectie sociala, lasa in afara sistemului economic (producatori/consumatori) peste 60% din populatia sa. “Beneficiul” economic al acestei excluderi de facto se traduce, printre altele, prin emigrarea a 5 milioane de tineri romani potential productivi (in alte conditii sociale, conditii asigurate tocmai de statele providenta ironizate in articol) in decurs de 2 decade.
    Nici un corp nu poate functiona sanatos atunci cand aproape 2/3 din membrele si organele sale sunt paralizate. Din pacate, in Romania nu neoliberalismul a lipsit in ultimele decenii, ci tocmai statul providenta, si asta indiferent de culoarea milionarilor rosii, portocalii sau de alte culori, care s-au perindat pe la guvernare.
    Bugetele, in termeni absoluti sau relativi in Sanatate, Educatie, Protectie sociala sunt si au fost derizorii in comparatie cu orice stat vestic functional. Rezultatul, il vedem azi: o populatie imbatranita, neproductiva, bolnava; o productie a carei competitivitate se bazeaza exclusiv pe salarii mizere sau pe munca la negru, deci nesustenabila; un stat slab, fara competente, supradimensionat numeric dar incapabil de a-si indeplini rolul (caci slab platit si demotivat) si dependent politic.

    In fine, in privinta “decaderii” Frantei, nu as fi asa de categoric. Ca anecdota, dl Mitterrand, personaj pozitiv in articol, a fost socialist. Iar in trecut, Franta, ca orice mare natiune, a trecut prin momente mult mai dramatice decat o remaniere guvernamentala sau un deficit bugetar conjunctural. Revolutia franceza a fost o catastrofa pe termen scurt pentru Franta, dar ea a schimbat fata Europei si a lumii. Napoleon a fost infrant si Franta ocupata de trupe rusesti si prusace, dar institutiile create de Napoleon au dat modul de functionare al statelor moderne. La fel infrangerea din 1870 care a adus si mini razboiul civil al Comunei din Paris. La fel in al doilea razboi mondial. Si totusi, Franta s-a ridicat de fiecare data, uneori cu mai multa tarie, si tocmai ce parea sa o doboare i-a adus acea noua seva. Sa ne amintim si ca din cele 5 genii romanesti universal recunoscute ale secolului 20 (Enescu, Brancusi, Cioran, Eliade, Ionescu), 4 au ales Franta drept tara de adoptie, iar Eliade a trait si a scris in franceza. Cand vorbim de “mariri” si “decaderi” nu ar strica sa avem si un pic de recul temporal.
    Franta nu poate concura SUA azi, dar ea ramane un actor international important si respectat. Sa ne amintim de recenta opozitie la invazia americana in Irak (si de discursul d-lui de Villepin din Consiliul de Securitate al ONU), opozitie careia evenimente si mai recente ii dau dreptate. Sa ne amintim ca Franta a condus interventia internationala din Libia, care a dus la caderea lui Kadafi, sau, mai recent, in Mali.
    Fara-ndoiala, actualul presedinte francez are toate aparentele unei persoane mediocre. Dar ce reprezinta 5 ani in istoria unei natiuni, si cat reprezinta un presedinte natiunea, in sensul ei profund?

    Pentru Marian Grigore: Pe Dl Greenspan chiar nu l-as cita si nici nu l-as lua drept Messia. M-as gandi mai inainte ca aceasta criza mondiala a inceput din ideologia dominiei-sale de tip “laisser faire” (piata se reguleaza singura, nu avem nevoie sa o controlam noi si nici sa intervenim). De aici, criza subprimelor si a imprumuturilor toxice care a maturat piata financiar-bancara mondiala si a adus statele (providenta) in rolul de a salva bancile si de se pune pe ele ulterior in pericol.
    Criza nu a pornit din cheltuielile statelor pe social, ci din ruleta bursiera neoliberala.
    Iar statele au datoria sa-si intareasca rolul regulator si misiunea “providentiala”, pt ca pentru aceasta iau impozite.

    • Marian Grigore spune:

      @Ionut: ref Franta, vedeti cifrele publicate chiar de guvernul francez pe care le-am citat.
      Revin cu aceeasi intrebare: dvs cat puteti trai pe datorie si de ce credeti ca un stat poate trai la infinit pe datorie?
      Ref Greenspan, l-am citat pentru ca el a fost promotorul banilor ieftini care au stimulat indatorarea masiva care a condus la criza declansata in 2008. Iar politica lui nu a fost deloc de “laissez faire”. Chiar si Greenspan spune acum ca nu se poate trai pe datorie la infinit.
      In plus, dvs citati mai mult lozinci decat argumente de substanta.
      Intalnim peste tot aceasta idee mai mult sau mai putin explicita: cum merge ceva rau in economie, de vina sunt neoliberalii sau capitalistii verosi care concentreaza bogatia, saracesc marea masa, ce mai, “sug sangele poporului”. De aceea este nevoie de stat, sa echilibreze balanta. Dar eu va intreb: cine este statul? In sec. XVII Louis XIV spunea “statul sunt eu”. Acum orice guvernant, de la ministru pana la functionarul de la ghiseu care va rade in nas actioneaza cu aceeasi mentalitate, chiar daca nu v-o spune explicit. Si ati auzit dvs de vreun om politic sau ministru care sa fi facut studii solide de macroeconomie, filosofie politica sau in alt domeniu care sa il ajute sa defineasca niste mari linii directoare ale natiunii sau sa implementeze niste mari proiecte? Nici pe departe, se pricep toti, de la un capat la altul, cum ne pricepem toti la fotbal, adica dupa ureche, daca nu se preocupa doar de bagat in propriul buzunar. Acesta este statul providential pe care il asteptati dvs.
      In plus, v-ati pus intrebarea: cine plateste pentru toate dorintele dvs? Veti spune probabil ca acei care au mai mult. Dar acestia sunt cei mai intreprinzatori, cei care isi asuma riscuri. Sunt de accord, dar pana la un punct. Problema este ca azi am incarcat prea mult magarul care trage. Si, cum zicea Hayek, nu ar exista clasa muncitoare daca nu ar exista antreprenori.
      Ref state model: Elvetia, cu somaj de ~3%, nu are salariu minim pe economie, si este una din tarile cu cel mai inalt nivel de trai din lume. Germania, cu economia care a crescut si in criza, a introdus un salariu minim abia anul asta, doar ca sa ii tina dna Merkel pe socialisti in coalitie.
      Sigur, toate sloganurile socialiste ating oameni la coarda sensibila, securitate, solidaritate, protectie etc. Acestea sunt butoane la care oamenii reactioneaza instinctiv, ca asa suntem programati genetic (sentimentul de frica). De aceea discursurile populiste prind atat de bine si de usor. Dar nu inseamna ca acestea stau in picioare la o analiza logica.
      Va recomand sa-l cititi pe Hayek – “The Fatal Conceit”, este o lectura care pe mine m-a marcat.

      http://www.amazon.com/The-Fatal-Conceit-Errors-Socialism/dp/1469298163

      Ref sensibilitatea la sloganuri, este manipulare psihologica. O foarte interesanta lectura este “Virus of the Mind” – Richard Brodie.

      • ionut spune:

        @ Marian Grigore:
        Multumesc pt reactie.
        1. Legat de datoriile statelor. Deja, de unde vine ideea ca datoria unui stat nu ar trebui sa depaseasca 80% din PIB-ul anual, deci din venitul sau anual? Haideti sa mai gandim si singuri, caci ma acuzati ca gandesc in sloganuri. Luam datoria pe care o poate contracta un simplu menaj pt a-si achizitiona o casa sau alte bunuri, si vedem ca “bonitatea” bancara a menajului este cu mult superioara aceleia consfintita statelor. Si, totusi, soliditatea unui stat este evident superioara aceleia a unui menaj. Atunci, de unde aceasta axioma?!?
        2. Economia in general, statul in particular sunt instrumente create de om si societate pt propria lor bunastare si securitate. Economia nu este o entitate abstracta, externa omului si societatii, care functioneaza in autarhie, prin legi numai de ea cunoscute. Si economia si statul trebuie orientate astfel incat sa serveasca acestui interes, interesului general, si nu particular. Pt interesul particular vorbim de societati comerciale, de activitati lucrative, de cluburi, etc, dar nu de stat. Misiunea statului este aceea de a garanta securitatea – inclusiv economica, sociala sau de sanatate – a celor mai multi.
        3. In fine este pur si simplu anecdotic faptul ca Elvetia nu are un salariu minim si nu semnifica nicicum ca nu ar fi un stat providenta. Elvetia, Suedia, Olanda, statele pe care le-am mentionat in replica mea, sunt toate extrem de sociale si de responsabile, adica democrate. Pt ca secretul responsabilitatii statului in fata cetateanului este democratia, capacitatea individului de a influenta real mersul societatii (si al economiei si al redistribuirii bogatiei generale). Democratia referendara elvetiana este de altminteri unica in lume (si, probabil, cea mai avansata in aceasta privinta).

    • Razvan A spune:

      Ionut, dupa nume pari un copil. Probabil naiv. Spui tu cum ca vezi doamne Romania s-a bucurat de neo-liberalism in ultimii ani. POFTIM? Contracte cu statul l agreu pentru “marii afaceristi” din Romania si nimic altceva. S-a stimulat in vreun fel competitia, calitatea? Nu. Cum sa biruiasca cel mai bun pe piata asfaltarilor sau a pavelarilor cand firmele de casa erau oricum alese la preturi enorme si la calitatile la care se pricepeau. Da-mi exemplu de afacerist roman fara nici o treaba cu statul Uite si la patriciu asta…marele afacerist…singura lui afacere fara stat a fost “MICRO”. A reusit? NU. De ce? Din cauza ca el nu era afacerist…adik nu se pricepea la afaceri neo-liberale.
      Vii apoi cu exemple de state.
      1. Olanda nu e nici pe departe socialista la modul scandinav. Iar acolo te cauta si-n c** daca ai ceva bani nedeclarati sau iti ceri vreun drept de asta socialist.
      2. Elvetia. Pardon? e cel mai liberal sistem european, dupa Marea Britanie. Strii cat platesc corporatiile taxe acolo? Pai unele cantoane au 5% flat. E batalie sa atraga investitori. Statul implicat? In ce? Nici macar sistemul medical nu e de stat. Ce sa mai vorbim de salariul minim sau alte balarii socialiste. Despre ce vorbesti?
      3. Suedia. E similara cu Danemarca, Norvegia. Socialism transparent pe care oamenii il inteleg, respecta si cred in el. Dar asta tine de oameni. Adu-l in Romania sau oriunde si-ai sa vezi cum colapseaza. Zi-i romanului sa plateasca taxa de mostenitor dupa ce ii moare parintele si ii lasa o casa sau masina. Zi-i romanului ca nu poate primi bani netaxabili nici macar de la parinti si o sa vedem. Bineinteles ca va incerca sa eludeze sistemul (se poate, desigur) si pe urma marele socialism de care vorbesti e MORT.
      Asa ca, mai usor cu pianul pe scari, ok? iar asta cu bagat in educatie, sanatate iarasi e frectie. Ori ai un sistem funcional, transparent, concurential, necapusat si s-ar putea sa faci mult si cu putini bani ori bagi in ele ca intr-un sac spart si tot nimic nu vei scoate.
      Ca sa nu mai vorbim despre “DE UNDE?”
      Deci, Ionut, socialism mic, increzator in statul providential reprezentat in general de nimicuri care n-au produs sau facut ceva in viata lor in afara de a da din gura la conferinte de presa sau bolmojit vorbe frumoase, ia mai gandeste-te putin.

      • ionut spune:

        Draga Razvan,

        1. Spaga, falsificarea concurentei, falsificarea (sau mimarea) democratiei, confiscarea statului de catre o mafie (structura/oligarhie) politico-economica, asa cum se intampla in Romania, nu tine nici de neoliberalism, nici de socialism sau de social-democratie. Nu poate deci nici valida nici invalida respectivele sisteme. Este vorba de un alt nivel de discutie, fara legatura cu subiectul dezbaterii.

        2. Nu putem face nici unul o prezentare exhaustiva a gradului de “providentialitate” a celor 3 state suscitate, si nici a sistemelor lor de securitate sociala. Cred, totusi, ca nimeni nu poate contesta gradul de confort si de bunastare GENERALA, accesibilitatea serviciilor PUBLICE (educatie, sanatate) al acestora pentru TOTI cetatenii lor, independent de venituri. de aici rezulta providentialitatea statelor performante occidentale.

        3. Daca copiii dezbat aceste probleme, sa-i incurajam! Oricum, atacurile personale de acest nivel duc in derizoriu calitatea argumentatiei autorului acestora. Si e pacat sa cadem in penibil…

        • Razvan A spune:

          Ionut, nu e nici un atac personal. Scuze. Mi se pare insa naiva interpretarea despre niste sisteme pe care, am o oarisice certitudine ca nu le cunosti decat din carti.
          Intram in niste discutii pe niste piste false. Iar aici vorbesti cu cineva care A TRAIT efectiv perioade mai lungi sau mai scurte in aceste sisteme.
          In afara de sistemul scandinav si olandez, nici un sistem social nu este eficient si traieste PE DATORIE. Sistemele scandinave functioneaza pentru ca omul este contribuie BENEVOL, asadar costurile de monitorizare si control sunt foarte scazute iar sistemul olandez functioneaza pentru ca au o populatie numeroasa si muncitoare plus un sistem de control al taxarii si consumului din sistem care este foarte eficient.
          In rest? Franta, Spania, grecia…socialism pe bani multi si scumpi (imprumutati).
          De Elvetia nu vorbesc pentru ca acoo e capitalism pe paine. Platesti EXACT pe ce consumi. Cat gunoi arunci, atat platesti (se cumpara pungi speciale de gunoi din supermarketuri si care acopera pretul curateniei gunoiului) si platesti parcare, drum, etc EXACT pe ce consumi. Sistemul meddical EXCELENT tocmai pentru ca e semi-privat si asigurarile de sanatate sunt private. Iarasi, informatii de la mine, cineva care a trecut prin spitalele lor cateva zile.
          Sistemul medical european e in colaps, atat calitativ cat si cantitativ. iarasi, ti-o spune cineva din sistem. Chiar in scandinavia calitatea a scazut simtitor si omul de rand iti va spune cat este de rau. Costurile au crescut (justificat sau nu) iar calitatea a scazut.
          Oricum, eu propun sa discutam despre lucruri pe care le stim, nu sa vorbim asa, ca Iliescu prin anii 90 despre un sistem construit in jumatate de mileniu de educatie si transmitere a valorilor sociale de la parinti la copii.

          • George Gafencu spune:

            Domnule Razvan,

            Mai sunt multe de adaugat la cele ce spuneti Dv.

            Un stat puternic paternalist isi mineaza propriul destin economic.

            Cu vreo cativa ani in urma am auzit un reportaj despre statul asistential din tarile nordice care mi-a deschis ochii.

            Din cauza taxelor ridicate din aceste tari investitiile in economiile respective au inceput a da inapoi si ce valori mai au au inceput a-si pune rezidenta mai prin alte tari unde e un regim fiscal mai bun pentru valoarea lor. Cazul lui Alain Delon e notoriu, insa nu singular.

            In conditiile in care doctorii, sportivii, actorii investitorii si alte valori nationale prefera sa paraseasca aceste tari unde sunt mult prea egali ca venit cu altii, in termen lung asta o sa mineze competitivitatea economica a acestor tari. Intr-o lume globala nici un fel de firma nu isi poate permita sa produca si sa vanda scump si isi muta afacerile pe unde pot sa le produca ieftin ca sa faca un profit.

            Tot reportajul mai arata ca statul e cel mai mare angajator in Danemarca, cu un aparat imens care sa presteze toate serviciile sociale.

            In conditiile de lipsa de competitivitate economica, in termen lung sistemul va deveni nesustenabil si va trebui reformat. Nu mai sunt ani multi pana cand sistemul nordic va deveni nesustenabil economic.

            Singura tara nordica (in afara de Olanda) care mai e competitiva la ora asta pe termen lung e Norvegia, care a investit masiv in industria de gaze.

            Cunosc o gramada de nordici si francezi care au preferat sa vina sa lucreze in SUA pentru ca au practic un salariu dublu decat in tarile lor de origine din cauza regimului de taxe mari.

            Insa nu am vazut decat putini germani sau olandezi in SUA, tocmai pentru ca regimul lor de taxe e mai permisiv si economia mai competitiva.

            • Razvan A spune:

              Fara statistici clare e greu de generalizat. Stiu si eu o multime de americani in Scandinavia care prefera viata linistita si safe de pe aici celei “fara numar” americana. Nu stiu insa statistici. In tarile nordice sa nu credeti insa ca nu sunt investitori, de pilda Copenhaga e un fel de Medicon Valley in care majoritatea investitiilor in domeniu bio isi gasesc finantatori si sunt zeci de start up-uri. Asta datorita unei infrastructuri umane si materiale exceptionale plus o lipsa de birocratie si formalism. Ce vad in zona e ca dupa criza aici totul infloreste iar Guvernul (socialist) danez a redus corporate taxele la 22% pentru a se alinia cu Suedia care le are la acelasi nivel.
              Deci nu e chiar sa de alb si negru, din punctul meu de vedere…viitorul sta in mana inovatorilor, a indraznetilor. Una e sa tai paduri si sa vinzi busteni si alta e sa tai paduri, procesezi lemn, creezi design si adaugi valoare inmiita acelui lemn. Cam asta fac scandinavii actualmente.

  8. RazvanM spune:

    Orice tara este definita si de succesul sau insuccesul sau economic pe termen lung. Franta a fost o mare putere europeana cat timp a fost un imperiu cu resurse de extras din Africa si cu o concurenta la acelasi nivel. Revolutia industriala a facut ca distanta intre tarile care au ales un model viabil economic si cele care au implementat un model socialist utopic sa creasca.

    Socialismul, cu ideile sale de taxare la sange si redistribuire a averii, poate parea generos ca filosofie, dar in realitate este un sistem care nu poate functiona si care, in cele din urma, creeaza monstri. Pana la urma socialismul ajunge sa extraga rente de la cei mai productivi membri ai societatii, deci face exact ce reproseaza capitalismului – si, dupa ce-si satura o clica politica din ce in ce mai mare si nesatula, distribuie cateva firimituri catre oameni pe care i-a adus in stare de dependenta si neajutorare. Capitalismul are saraci din motive de nesansa, socialismul creeaza saraci ca strategie de supravietuire.

    Nota: tarile nordice nu au cum sa intre in discutie pt. ca acolo inca exista niste surplusuri date de resurse energetice vaste. Dar si acolo vedem o invazie de arabi dornici de trai fara munca – si care in curand vor deveni majoritari.

    • gobru spune:

      Cred ca va inselati un pic cu privire la tarile nordice: doar Norvegia are acces la aceste resurse(gaz ,petrol).Suedia pariaza acum mult pe energia regenrabila.
      Si Suedia este cea vestita pentru sistemul “socialist” de impozitare.
      Si inca o remarca: pentru mine modelul viabil este ceva similar celui din tarile scandinave.Impozitarea desi este destul de agresiva,cheltuileile sint transparente si ,cel mai important,economia nu este in declin major (desi dupa criza somajul variaza intre 7% si 9%).Cred ca cheia este educatia populatiei.Sa ai acces la resurse umane de calitate: pregatite si deschise la schimbari.

      • Razvan A spune:

        @Gobru
        Cineva care traieste intr-un sistem scandinav te intreaba:
        - esti de acord sa platesti 37% din valoarea proprietatilor lasate de parinti dupa moarte?
        - esti de acord cu impozitarea tuturor donatiilor mici sau mari pe care le faci copiilor tai sau pe care parintii ti le fac?
        - esti de acord sa platesti 180% taxe pentru o masina?
        - esti de acord sa fii total cinstit, sa platesti pentru orice centima castigata (inclusiv daca iti varuiesti tu casa)
        - esti de acord ca nu ai dreptul nici macar sa-ti cureti streasina de la casa de frunze si pentru asta trebuie sa chemi o firma specializata pe care o platesti specializat (incluzand impozitele)
        - esti de acord ca toti cetatenii UE esa se bucure de acces gratuit la universitatile platite de tine?
        daca raspunzi cu NU la una dintre intrebari inseamna ca nu esti demn si nu intelegi sdistemul scandinav si vorbesti precum Iliescu in 90 despre acest sistem minunat.
        Iar cheltuielile nu sutn transparente total…deciziile se iau tot politic de indivizi votati poate de o majoritate retarda si care poate vor disparea la alegerile urmatoare…banii cheltuiti insa asa raman. Nimeni nu ste responsabil intr-o astfel de societate. credeti-ma. Cazurile de malpraxis nici nu se discuta…adik ei intre ei…niciodata o sanctiune, o compensatie.
        nimeni nu plateste cu nimic pentru greseli…sunt umane. Si asta e tot.
        Diferenta e ca oamneii intr-adevar sunt onesti din educatie si fire si incearca “the best”. Asta insa nu inseamna ca este “the best”.

        • Ioana spune:

          Inteleg ca traiti intr-o tara scandinava, da? Cand ati emigrat, ati “profitat” de niste avantaje “platite” de altii, cel putin la inceputul vietii dumneavoastra acolo. Mi se pare putin ciudat sa blamati acum un spatiu care v-a primit, v-a dat sansa la o viata mai buna decat ati avea in Romania unde nimeni nu va sileste sa angajati firme care sa va curete stresinile, unde improvizatia individuala e cheia supravieturii, de la reparatia artizanala a centralelor de apartament pana la strecurarea smechera prin sistemul de taxe si impozite. Din cate stiu eu, nivelul de trai in tarile scandinave e printre cele mai ridicate din lume, calitatea vietii la fel, gradul de coruptie printre cele mai scazute.

          Legat de gratuitatea invatamantului superior: exista si in Germania. Copilul meu va studia acolo, da, pe banii contribuabilului german, dupa care va ramane in Germania pentru a returna acesti bani prin munca lui si impozitele pe care le va plati. Dumneavoastra ati studiat in Romania, probabil, dupa care ati emigrat. Cu alte cuvinte, ati primit o educatie pe banii statului roman, cum necum, buna proasta cum o fi fost, dar care v-a folosit unde sunteti acum. Normal ar fi, confprm logicii dumneavoastra, sa dati inapoi banii aceia.

          Este inspaimantator acest egoism feroce al parvenitului roman care, odata ajuns la toate facilitatile oferite tocmai de “statul providential” mult hulit, isi doreste cu ardoare ca nimeni altcineva sa nu mai ajunga acolo.

          • Razvan A spune:

            Con calma, Ioana. Nua m blamuit sistemuls candinav, incerc sa il explic celor care il discuta cu atata ardoare fara sa il inteleaga. Nici nu am parvenit si nici nu am beneficiat niciodata de sistemul lor. Am fost angajat si am platit taxe din prima zi a sederii mele. Am adus bani in aceasta tara (din contracte si proiecte internationale), am contribuit. Singurul beneficiu real avut a fost 10 luni de educatie, asta dupa multi ani de contributie aici.
            Ce vreau sa spune ste ca nu toti au mentalitatea aceasta, de a contribui benevol. Si mai ales daca ai un spirit antreprenorial si vezi cum tu muncesti ca prostul iar altii isi scarpina fericirea in statistici sa ai oaresice incercari. Pentru oamenii simpli, robotii societatii, Scandinavia este ideala. Pentru altii nu este.
            Eu sunt aici si ma bucur sa fiu aici. Asta nu inseamna ca sunt intru totul de acord cu acest sistem.
            Nu toate tarile ofera educatie gratuita studentilor din UE. Si in Germania sunt universitati si universitati.
            Oricum, eu sunt curios…cum raspundeti acestor intrebari? Mai ales daca nu va dau banii afara din casa (adik e suficient, dar la limita).

            • Razvan A spune:

              Si inca ceva…
              1. Cred ca am dat inzecit Romaniei inapoi atat material cat si moral.
              2. Cine spune ca sistemul in care te sustine statul e cel mai bun. Eu as merge pe mana sistemului anglicano-american in care iti platesti frumusel studiile. Cu ocazia asta esti sigur ca nu-ti pierzi vremea prin facultati inutile pe banii statului (altora).
              3. Cine spune ca fiica dumitale va ramane in germania dupa studii? I-a garantat cineva ceva? Aaaa…ca speri dumitale asta, e alta treaba…dar mai e pana acolo. Stai sa vedem cum mai evolueaza Europa…ca deocamdata, mai ales tinerii stau pe tuse dupa absolvire.

  9. Sampalean spune:

    Toata lumea discuta despre socialism, dar majoritatea oamenilor nu stiu ca nu exista o doctrina
    (ideologie) socialista, ci doctrine socialiste : socialismul utopic, socialismul Fabian, socialismul de catedra, social darwinismul, social-democratia soialismul internationalist pretins stiintific – comunismul si national-socialismul – nazismul (despre toate gasiti documentatie suficienta pe net). Cum se vede, doctrinele socialiste s-au nascut dintr-o utopie si au ajuns la ticalosie. Sa viseze cineva la posibia societate socialista nu e o naivitate, ci prostie de-adreptul.

    Si din punct de vadere marxist-leninist, socialismul, nu este decat o faza de tranzitie intre capitalism si comunism:

    “Deosebirea stiintidica dintre socialism si comunism consta numai in faptrul ca primul cuvant inseamna prima treapta a societatii noi, care ia nastere din sanul capitalismului, iar al doilea cuvant inseamna o treapta ulterioara, mai inalta, a ei” (Lenin, Opere alese, vol. II, ed. a II-a romaneasca).

    Treapta socialista a comunismului se caracterizeaza prin persistenta unor elemente de tip capitaliste, pe care paridele comuniste au sarcina de a le elimina treptat. Asa dar, un sistem socialist este ceva nedefinit. Nici capitalism nici comunism.

    • Marian Grigore spune:

      Se vede ca ati aprofundat bine invatamantul politic, sau cum se numea pe vremea marelui conducator.
      Nu am citit operele lui Lenin, povesteste si cum au ajuns la putere, ceva de aventurile lui Stalin, de bolsevici?

  10. Cetatean spune:

    Parametrii de competitivitate, conform “The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2013–2014″:

    Produsul intern brut pe cap de locuitor:

    3 – Norvegia – 99.462 Dolari
    7 – Danemarca – 56.202 Dolari
    8 – Suedia – 55.158 Dolari
    11 – SUA – 49.922 Dolari

    Speranta de viata:

    10 – Suedia – 81,8 Ani
    13 – Norvegia – 81,3 Ani
    28 – Danemarca – 79,8 Ani
    34 – SUA – 78,6 Ani

    Protectia dreptului de proprietate:

    10 – Norvegia – 6,0 Puncte
    14 – Suedia – 5,9 Puncte
    24 – Danemarca – 5,4 Puncte
    33 – SUA – 5,2 Puncte

    - Cooperarea in relatia angajat-angajator:

    3 – Danemarca – 5,8 Puncte
    4 – Norvegia – 5,8 Puncte
    17 – Suedia – 5,7 Puncte
    42 – SUA – 4.7 Puncte

    - Increderea in profesionalismul managementului:

    3 – Norvegia – 6,2 Puncte
    4 – Suedia – 6,1 Puncte
    6 – Danemarca – 6,0 Puncte
    15 – SUA – 5,6 Puncte

    Independeta justitiei:

    5 – Norvegia – 6,3 Puncte
    8 – Danemarca – 6,2 Puncte
    9 – Suedia – 6,2 Puncte
    32 – SUA – 5,0 Puncte

    Lipsa favoritismului practicat de guvernanti in beneficul unor indivizi sau firme:

    2 – Suedia – 5,3 Puncte
    8 – Norvegia – 5,0 Puncte
    16 – Danemarca – 4,4 Puncte
    54 – SUA – 3,3 Puncte

    - Disponibilitatea noilor tehnologii:

    2 – Suedia – 6,5 Puncte
    3 – Norvegia – 6,5 Puncte
    6 – SUA – 6,4 Puncte
    29 – Danemarca – 5.9 Puncte

    - Procentul utilizatorilor de Internet:

    2 – Norvegia – 95,0 %
    3 – Suedia – 94,0 %
    4 – Danemarca – 93,0 %
    20 – SUA – 81,0 %

    Calitatea sistemului educational:

    17- Suedia – 5,0 Puncte
    18 – Norvegia – 5,0 Puncte
    21 – Danemarca – 4,9 Puncte
    25 – SUA – 4,6 Puncte

    “Cele mai fericite tari din lume sunt in nordul Europei, potrivit clasamentului “World Happiness Report 2013″, publicat de “Earth Institute” din cadrul Universitatii Columbia (New York, SUA):

    1. Danemarca
    2. Norvegia
    3. Elvetia
    4. Olanda
    5. Suedia

    17. SUA

    90. Romania

    http://tinyurl.com/nhxy9fh

    “What the US Can Learn from Denmark About Happiness!” de Jeffrey Sachs:

    http://tinyurl.com/orenr7z

    • Razvan A spune:

      Deci, in concluzie…ce se leaga cel mai bine intre ele: nivelul scazut de coruptie in administratie, independenta justitiei, profesionalismul si transparenta se asociaza pozitiv cu speranta de viata, fericirea, bunastarea etc.
      In rest sunt balarii. Rusia si Zimbabwe au resurse de mii de miliarde de dolari si sisteme corupte pana-n oase. So what? Danemarca sau Olanda n-au aproape nimic. Dar u un sistem functional si foarte putin afectat de coruptie.

      • Cetatean spune:

        “Balarii”, “balarii”, dar “balarii” statistice, adica realitati!

        Atunci cand vorbim despre “liberalism”, “conservatorism”, “socialism”, “social-democratie”, etc., vorbim de fapt despre mentalitati (clasificari simpliste). Mentalitatile cetatenilor din tarile nordice sunt cele care genereaza realitatile socio-economice din aceste tari, inclusiv “balariile”. La alte mentalitati, alte “balarii” (americane, romanesti, etc.). Care dintre ele sunt de preferat? Nivelul de “fericire” al populatiei ne da raspunsul corect (“World Happiness Report 2013″).

        • Razvan A spune:

          Domnule cetatean, nu ma refeream la postarea dumitale ci la discutiile in general despre tarile bogate datorita resurselor si cele bogata datorita infrastructurii umane.
          Si se vede clar si din statisticile aratate ca infrasturctura umana e mai de pret decat cea materiala.

    • Harald spune:

      @ Cetatean – cred că e cel puțin a 10-a oară în ultimele 6 luni când postezi statistica asta, mai bine dă-ne o pauză și ia și tu una.

      Statisticile sunt bune să explice ce s-a întâmplat, cam ca rezultatul unui meci de fotbal. Dar nu poți obține din ele măsurile necesare pentru a obține un alt rezultat. Dacă meciul s-a terminat 3-1, statistica ne ajută să înțelegem cum s-a ajuns acolo. Dar nu există nicio posibilitate de a afla măsurile necesare pentru ca meciul să se fi terminat cu 4-3.

      Ai o obsesie pentru modelele socialiste din țările scandinave, dar nu există nicio posibilitate de afla cum să aplici acel model unor țări devastate de două războaie mondiale sau unor țări care nu au găsit cantitățile imense de petrol pe care le-a găsit Norvegia după 1974, în condițiile în care cumpărătorii sunt sute de milioane de vest-europeni, iar vânzătorii norvegieni sunt doar 5 milioane. Adică le rămâne de împărțit o sumă uriașă, în raport cu numărul populației.

      • Cetatean spune:

        Este a nu stiu cata oara cand te concentrezi pe mesager in loc de mesaj.

        Statistica nu este un “instrument de unica folosinta”, ea trebuie (poate fi) folosita in fiecare caz in care este utila (ACEEASI statistica, ultima disponibila). De asemenea, un argument care nu a fost invalidat poate sa fie repetat de cate ori este nevoie (de exemplu, atunci cand revin argumentele care l-au provocat).

        Este incredibil ce analogie infantila ai gasit pentru a explica utilitatea statisticilor socio-economice! Rezultatul unui meci de fotbal poate, eventual, sa fie echivalent cu statistica despre fericire (“World Happiness Report 2013″), adica CONSECINTA politicilor socio-economice (“REZULTATUL FINAL”), in nici un caz nu poate sa fie echivalent cu STATISTICILE SISTEMICE din “The Global Competitiveness Report”, care reprezinta FEEDBACK-uri indispensabile ajustarii politicilor socio-economice, adica ne indica natura “masurilor (INTERDEPENDENTE) necesare pentru a obtine un alt rezultat”.

        Se pare ca tu esti cel care are obsesii, daca prezentarea unei statistici iti provoaca astfel de reactii. Am postat aceste statistici (“The Global Competitiveness Report” si “World Happiness Report 2013″) tocmai pentru a pune in evidenta discrepanta dintre realitati (statistici) si obsesii politice (doctrine politice).

    • Ulysses Errandus spune:

      Cu riscul de a-i agasa si mai mult pe unii comentatori care urasc statisticile incomode, cred ca trebuia adaugat si indicele de inegalitate a venitului (Gini Index), adica de polarizare sociala. Tarile cu cel mai scazut Gini au gradul cel mai scazut de inegalitate si standardul cel mai mare de civilizatie. Din nou tarile scadinave sunt fruncea. La se adauga adauga Germania, Austria si, surpriza, Elvetia.
      Tarile cu indice Gini mare au cel mai mare nivel de incarcerare, de violenta si o mobilitate sociala scazuta. In top Mexic, US, UK, Australia si Israel. Franta este undeva intre cele doua categorii.
      Despre efectele negative ale inegalitaii sociale vezi stralucita demonstatie a lui Jospeph Stiglitz in The Price of Inequality. Fundamentalistii neoliberalismului si mujahedinii pietii libere si globalizraii urasc aceste statistici: pentru ei daca datele infirma o teorie singura concluzie este ca datele sunt incorecte (si daca asta nu se poate demonstra atunci trebuie ascunse).

  11. Marian Grigore spune:

    Pana la urma discutia a devenit chiar interesanta si chiar de calitate. :)
    Vad ca intr-o forma sau alta revine intrebarea ce face succesul unei natiuni. Nu as vrea sa mai polemizez cu comentatorii care sustin abordarea socialista (sa ma scuze Sampalean ca nu am folosit un termen din socialismul stiintific :) ). Reiterez, daca mai era vreun dubiu dupa toate comentariile pe care le-am postat, ca sunt “de dreapta”, desi, cum spunea Ronald Reagan, “there is no right or left, there is only up or down”.
    Pentru “stanga”, spun doar atat: priviti la marele experiment socialist si la rezultatele acestuia. Priviti rezultatele politicilor socialiste in Europa, mai ales prin comparatie cu “neoliberalii” sau “conservatorii” din US sau UK. Priviti la mari lideri occidentali postbelici: Adenauer, Thatcher, Reagan, toti “de dreapta”, as ezita sa-l includ pe de Gaulle ca fiind de dreapta.
    As mentiona doar cateva lucrari (in buna traditie a comentariilor mele :) ) care mi se par extraordinare si surprind cu o mare claritate cateva idei despre ce face si ce nu face progresul unei natiuni:

    - Niall Ferguson vorbeste despre “rule of law” (vedeti toate cele 4 episode):
    http://www.bbc.co.uk/programmes/b01jmx0p

    - Friedrich Hayek – “The Fatal Conceit”
    http://www.libertarianismo.org/livros/fahtfc.pdf

    - Thomas Sowell – “Knowledge and Decisions”
    http://object.cato.org/sites/cato.org/files/serials/files/regulation/1982/3/v6n2-8.pdf

    Cred ca chiar si “stangistii” isi vor pune multe intrebari dupa aceste lecturi.

    Promovez astfel de lecturi pentru ca numai astfel putem acumula idei si putem incepe a judeca noi insine. Presa si televiziunea de masa sunt doar manipulari.

    • marian spune:

      Mie mi se pare destul de discutabila ideea, sustinuta de adversarii „austeritatii”, potrivit careia statul ar trebui sa injecteze bani publici (pe care nu ii are, deci trebuie sa se imprumute pe pietele de capital platind dobinzi semnificative) ca sa intareasca puterea de cumparare a familiilor, care vor consuma mai mult dind astfel de lucru intreprinderilor care, in consecinta, vor angaja mai multi salariati, ceea ce va duce la scaderea somajului.

      Problema e ca de la Keynes incoace a venit peste noi mondializarea.

      Prin urmare, daca, ca urmare a interventiei statului, consumatorii francezi vor avea o putere de cumparare sporita, nu e deloc evident ca vor cumpara produse si servicii ale intreprinderilor franceze. Intr-o piata libera, e firesc sa se indrepte spre produsele cu cel mai bun raport calitate/pret.
      Deci daca au nevoie de fructe si legume, ar putea cumpara produse din Spania. In constructii, ar putea recurge la intreprinderi cu angajati din Romania. Daca au probleme cu chiuveta din bucatarie, s-ar putea indrepta catre celebrul instalator polonez. Daca isi permit o masina mai buna, vor alege una germana. Daca vor sa cumpere electronice sau electrocasnice, ar putea alege produse fabricate in China, Coreea de Sud sau Japonia, eventual vindute sub o marca americana.
      Deci statul francez se indatoreaza mai mult, dar nu intreprinderile franceze (si somerii francezi) sint cele care profita.
      Ca sa vinda mai mult, intreprinderile franceze ar trebui sa isi creasca competitivitatea: muncitorii francezi ar trebui sa munceasca mai mult cu acelasi salariu (sau poate chiar cu unul mai mic), sa accepte o flixibilitate mai mare a dreptului muncii (ca patronul nu va avea curaj sa angajeze un salariat suplimentar daca se teme ca in cazul unei eventuale noi crize a puterii de cumparare, nu il va putea concedia din cauza lipsei comenzilor) si sa accepte mai putine avantaje sociale, pentru ca intreprinderile franceze sa nu mai fie sufocate de contributii sociale extrem de ridicate, cum se intimpla in prezent.
      Astazi, modelul social francez e mult mai generos decit cel al tarilor din jurul ei (virsta de pensionare este in continuare nerealist de redusa, prestatiile medicale sint exceptionale, etc. etc.). In conditiile astea, intreprinderile franceze nu au cum sa concureze de la egal la egal cu cele germane, sa spunem, ceea ce duce in mod inevitabil la cresterea continua a somajului (motivul principal de nemultumire a francezilor fata de Hollande).
      Solutia nu poate fi decit o „revolutie” a modelului lor social – pe care nu au indraznit sa o faca insa nici Chirac, nici Sarkozy, asa ca nu e de mirare ca lui Hollande ii este si mai greu, fiind sustinut de un partid care are multi membri cu ideologii foarte de stinga.

      • ionut spune:

        Analiza corecta in mare, care insa neglijeaza un factor determinant: productivitatea orara, care modifica in intregime datele problemei. In Franta, aceasta este nu doar superioara mediei UE ci si a celei a USA. A se vedea datele OCDE si articolul din Le Figaro (jurnal de dreapta): http://www.lefigaro.fr/emploi/2013/02/21/09005-20130221ARTFIG00552-les-francais-travaillent-moins-mais-sont-plus-productifs.php.
        Cred ca e o buna solutie: sa lucrezi mai putin, sa fii mai bine platit, dar mai eficient si mai intensiv. Nu vad nimic reprehensibil in aceasta atitudine si nici daunator in rezultat.

        Mai este o tema: mondializarea, care ar face ca produsele cumparate de consumatorul francez sa provina de pe alte merdiane. Adevarat, insa si reciproca este valabila. Mie imi pare ca, in pofida discursului francez negativist uneori cu privire la fenomenul mondializarii, Franta, marile sale grupuri industriale, comerciale sau financiare (si deci si actionarii lor in majoritate francezi, incluzand aici si statul francez) au stiut sa profite foarte bine de conjunctura mondializarii si de oportunitatile oferite de aceasta. Daca ne uitam in jurul si in plasele si facturile noatre vom remarca: Orange (nr-ul 2 mondial), Carrefour (1 european, 2 mondial), BRD Soc Ge, BNP Paribas (Fortis, Cetelem, etc) sau Credit Agricole, Apa Nova (Veolia), GDF (fost Distrigaz), Cora, Auchan, Dacia, Michelin (1 mondial), Valeo, Lafarge (1 european), Groupama, AXXA, EADS, Air France, Alcatel/Lucent, etc, etc.
        Sincer, eu as fi destul de putin ingrijorat in privinta capacitatii Frantei de a profita de mondializare. Ma cutremur insa admirand desertul grupurilor industriale, comerciale sau financiare romanesti…

  12. ionut spune:

    @Ioana
    Ha, elle est bonne celle là. Un pic atac la persoana, corect însă.

    @ Razvan A.
    Am locuit în Belgia între 1991 si 2002. Cunosc de ci ” intim” funcționarea statului providenta, dar și lumea francofonă europeana și Olanda. Tocmai această cunoaștere nemijlocita mă determină să fiu un partizan necondiționat al statului providenta capitalist vest european: democratic, responsabil, capitalist și social.

  13. Marian Grigore spune:

    Modelul 2002 nu cred ca mai este acelasi cu cel 2014, ultimul este mai prost.
    Indatorarea excesiva este economic paguboasa si totalmente imorala. Vedeti Grecia de exemplu: cei care sufera azi efectele falimentului grec sunt copiii celor care au profitat de indatorarea facuta in ultimele decenii.
    Austeritatea inseamna de fapt a te intinde cat ti-e plapuma, un principiu de bun simt.
    Inca un exemplu care contrazice abordarea keynesiana oarba: Franta si-a crescut datoria publica in mod constant in ultimele 4 decenii. dar asta nu a facut sa scada somajul, care dimpotriva a crescut de la ~3% la peste 10% in aceeasi perioada.
    Cei care sustin indatorarea continua vor de fapt sa traiasca pe spinarea generatiilor viitoare. Indatorarea excesiva si pentru consum (ceea ce se intampla azi) este o arma electorala in mana politicienilor care promit continuitatea unui “model social” devenit nesustenabil in forma actuala iar votantii, astfel subtil mituiti, accepta tacit sau inconstient, pentru beneficiul lor azi.
    O simbioza perversa in dauna generatiilor viitoare.

    • Razvan A spune:

      Exact…si ma mira cand vad tot felul de comentatori de sisteme care nu inteleg nimic…se uita din afara ca ce bine o duc grecii sau francezii fara sa-si puna cea mai mica intrebare despre mecanismele acestei bunastari. Eu nu am nimic impotriva indatorarii, dar datoria facuta pe baza unui “plan de afaceri” care sa-ti garanteze ca daca investesti in educatie asa si in sanatate asa si in infrastructura asa vei avea profit net asha.
      Ce fac astazi politicienii este sa vorbeasca despre niste lucruri pe care nu el cunosc in profunzime…de modelele de consumatorism, de modele de bunastare, de pomeni care fac lumea fericita. Despre costuri,s a se dea antreprenorii cu capuld e pereti…noi abia asteptam sa le sugem sangele.

    • ionut spune:

      Draga Marian,

      Nu tin sa am ultimul cuvant in aceasta dezbatere si nici sa conving pe cei deja convinsi de contrariul, dar am totusi trei observatii la replica ta, toate legate de datoria publica:
      1. Legat de datoriile statelor. Deja, de unde vine ideea ca datoria unui stat nu ar trebui sa depaseasca 80% din PIB-ul sau anual, deci din venitul sau anual? Haideti sa mai gandim si singuri. Luam datoria pe care o poate contracta un simplu menaj pt a-si achizitiona o casa sau alte bunuri, si vedem ca “bonitatea” bancara a menajului este cu mult superioara aceleia consfintita (de catre cine?!?) statelor. Si, totusi, soliditatea unui stat este evident superioara aceleia a unui menaj. Atunci, de unde aceasta axioma si pe ce se bazeaza diferenta flagranta susmentionata dintre bonitatile respective menaj/stat?!?
      2. Problemele de indatorire publica actuale sunt in exclusivitate efectul crizei financiar-bancar, datorate tot in exclusivitate politicii neoliberale de tip “laisser faire, laisser aller”, si nicidecum politicilor sociale.
      Minimalizarea riscurilor pentru maximizarea profiturilor actorilor financiari neoliberali a creat bula speculativa care a dus la blocajul financiar-bancar, apoi la nevoia statelor (providenta) de a salva bancile si si institutiile de credit (speculative, neoliberale). Fara state solide, responsabile si solidare, speculatiile financiare de tip neoliberal ar fi aruncat lumea intr-un teribil haos. Ironia este ca aceste state, intervenind pt salvarea “capitalistilor verosi” (ghilimele sunt pe jumatate) s-au indatorat, iar factura datoriilor a fost redactata pe numele celor mai fragili dintre cetateni. Absenta unor plase de siguranta sociale eficiente in acest context ar fi fost catastrofica (vezi situatia Romaniei).
      Ca o concluzie: indatorarea statelor (datoria publica) nu este un rezultat al politicilor sociale, ci al politicilor neoliberale. Statele (responsabile) si-au protejat eficient cetatenii, dar si sistemul liberal (bancile, institutule de credit), desi acestea diin urma, dpdv moral, nu ar fi meritat. In genere, absenta politicilor sociale reale dauneaza bunului mers al economiei si al societatii in general, caci o mare parte din populatie iese din sistemul de producatori/consumatori, iar viitorul societatii este ipotecat durabil (absenta Educatie, Sanatate).
      3. Nu copiii grecilor care au fraudat statul platesc factura. Ci copiii celor mai fragili dintre greci. Asa dupa cum, banuiesc ca nu considerati ca, in Romania, copiii lui Nastase, Voiculescu, ai lui Udrea sau Basescu platesc factura crizei si ale taierilor promovate in Social, Sanatate si Educatie, sub pretextul “crizei”… Exista profitori si exista victime. Sa-i numim cum se cuvine.

      • marian spune:

        ”Deja, de unde vine ideea ca datoria unui stat nu ar trebui sa depaseasca 80% din PIB-ul sau anual, deci din venitul sau anual?”

        Dar dumneavoastra care considerati ca este limita de la care datoria devine excesiva? 150%? 300%?
        Sau considerati ca nu exista nicio limita de acest fel?
        Si ce parere aveti despre dobinzile care trebuie platite in cazul in care datoria devine enorma (si de care se bucura, culmea, exact neoliberalii verosi care imprumuta statele)?
        Si credeti ca o datorie extrem de mare va mai putea fi platita vreodata? Cum oare? Prin ce eforturi ale generatiilor viitoare? Adica noi consumam, traim bine si copiii sa plateasca? In ce familie exista mentalitatea asta?
        Sau considerati ca datoria nu ar trebui de fapt rambursata, ca doar creditorii sint niste capitalisti odiosi care merita sa isi piarda banii?
        Daca da, cum faceti ca ei sa nu bage de seama ca astfel se pune problema? Ca daca afla, ofertele de credit se vor rari drastic si dobinzile vor creste enorm. Si, daca nu mai exista credite externe disponibile, cum mai plateste statul acela „responsabil” pensii, salarii si alte cotizatii sociale? Ajunge la mina FMI-ului? Parca nici asta nu era bine…

        • ionut spune:

          Intr-adevar, nu sunt un fan al indatorarii, si sunt de acord ca dobanzile, etc, ajung in “mana” unor “capitalisti verosi” (in genere). Exista desigur si varianta lansarii imprumuturilor interne (Belgia a procedat astfel, in anii 90 avea o datorie de vreo 140% din PIB, datorie care era insa contractata majoritar catre proprii cetateni si care nu a pus niciodata realmente probleme).
          Eu nu pun in chestiune sistemul ca atare, ci axiomele sale. De ce un cetatean poate imprumuta proportional, relativ la venitul sau, mai mult decat un stat?
          De altminteri, SUA detine o datorie de peste 103% din PIB-ul sau. Japonia, 245%. Sunt primele doua natiuni ca PIB per capita si varfuri de lance ale capitalismului contemporan si a noilor tehnologii. Chestiunea austeritatii bugetare trebuie, cred eu, deci, revizuita. Sunt natiuni de succes, nu vorbim de Zimbabwe. Vorbim de natiuni model.
          Daca imprumutul public iti permite sa-ti mentii standardele in Educatie, Sanatate, Protectie sociala, aceasta nu semnifica ipotecarea viitorului. Dimpotriva.
          Ceausescu si-a platit integral datoria. Dar tara era la pamant. Aveam apa si curent electric cateva ore pe zi, alimentele erau rationalizate, caldura, gazul… discutabile. Orfelinatele erau pline, iar speranta de viata… Nu, nu-mi doresc aceasta austeritate, nu-mi doresc acest model de societate. Prefer “laxismul” capitalismului social responsabil: Da, cel al Frantei, al tarilor scandinave, al Europei occidentale.
          Dl Naumescu nu va fi incantat, nici Dvs probabil. Imi pare rau. Datoria, ca atare, nu este o solutie. Mai depinde si ce faci cu ea. Daca o utilizezi ca mita electorala sau investesti in calitatea invatamantului si a medicinii, daca ajuti oamenii sa nu-si piarda conditia de om atunci cand raman fara serviciu, daca ajuti copiii unei familii numeroase sa aiba un viitor. Atunci, acei bani nu sunt pierduti, ci se intorc insutit. Atunci insa vorbim de un stat responsabil. Statul roman actual – PSD sau ex PDL – nu este si nici nu poate spera sa fie. Din pacate.

      • Marian Grigore spune:

        @Ionut: raspund punt cu punct. Raspund atat pentru dvs, cat mai ales pentru alti cititori, care nu as vrea sa ramana cu impresii date de cliseele nefondate pe care le citati.
        1. Argumentul nu este despre un procent fix, ci despre excesiv. Da, un stat are capacitate de indatorare mai mare decat un menaj, da faliment in decenii, nu in cateva luni sau ani, asta este singura diferenta aici. Si pana la urma, o datorie trebuie rambursata, v-ati pus intrebarea? Cum credeti ca poate fi rambursata, cand incasarile din taxe sunt mai mici decat cheltuielile, fara sa mai socotim serviciul datoriei? Sper ca intelegeti cum functioneaza un cont de profit si pierdere si un bilant, altfel facem poezie. Mi se pare ca faceti si ipoteza implicita ca un stat se poate indatora la infinit. Istoria falimentelor atator state va contrazice.
        2. Argumentul ca indatorarea se datoreaza crizei este absolut aiuritor. Va dau inca o data exemplul Frantei sau al SUA (puteti gasi datele pe site-uri oficiale), care se indatoreaza de decenii, fie criza sau nu.
        Ca criza este generata de “actorii financiari neoliberali” este iarasi o prostie. Nu vreau sa ma duc mai in urma de criza declansata in 2008 (dar in US bula a inceput sa se desumfle in 2006). Vedeti cum a scazut Fed-ul dobanzile la inceputul anilor 2000 pentru a contracara o criza anterioara mai usoara, vedeti cum Clinton si Bush jr au incurajat achizitionarea de proprietati de oameni care nu aveau capacitatea financiara necesara si cum au garantat implicit rambursarea lor de catre stat prin sustinerea Freddie Mac si Fannie Mae, entitati ale statului. Dadea bine electoral sa “dai” case amaratilor, nu?
        Vedeti cum au inceput default-urile dupa perioada de dobanda promotionala, ceea ce a antrenat default-urile pe instrumentele financiare care le aveau la baza. Inca o data, nu le-a bagat nimeni pe gat creditele acelor oameni, dupa cum da, nici bancile nu si-au facut probleme in privinta recuperabilitatii, avand garantia implicita a statului. Iar asta a si facut statul, a salvat bancile prin tiparire de bani. Ce inseamna asta? Ca pierderile au fost nationalizate. Nu bancherii au facut nationalizarea, ci guvernantii. Nu incerc sa absolv mediul financiar de partea lor de vina. Dar sa nu uitam ca piata reactioneaza la stimulii existenti.
        Vedeti istoria crizelor din ultimele 200 de ani si veti vedea ca tocmai interventia statului a fost cea care a generat si care a agravat lucrurile.
        Vorbiti de rolul guvernului ca de unul mesianic. Uitati in primul rand cu cine aveti de-a face. Uitati-va imprejur, nu numai in Romania, si nu veti gasi multi care au o adevarata statura. Mai mult, uitati-va la rezultate: vedeti cum in ultimul secol de interventie “providentiala” a statului crizele au crescut in intensitate, somajul a crescut, statul inghite din ce in ce mai multi bani, taxele au crescut, institutiile care au creat succesul civilizatiei occidentale se erodeaza constant.
        3. Nu despre copiii lui Nastase sau ai lui Voiculescu vorbesc eu. Eu vorbesc de cei care aplauda conceptul etatist pe care il laudati si dvs, care se lasa mituiti electoral prin asa-zisele programe sociale fara sa-si puna problema cine plateste. Si da, platesc copiii lor.
        Un guvernant asta si vrea, ca individul sa fie ca o oaie beata, sa nu isi puna multe probleme, pentru a fi mai usor manipulat. Numai proprietatea privata si responsabilitatea individuala pentru viata sa pot naste cu adevarat spiritul si exigenta civica. Un individ dependent de stat este un iobag deghizat. Vorba cantecului, “tara te vrea prost”>
        De ce credeti ca la scoala nu se invata mai nimic din ceea ce poate pregati un tanar pentru viata de cetatean? Nu este intamplator, radacinile se afla la incepturile secolului XIX in Germania, care avea nevoie de muncitori calficati si docili pentru revolutia industriala.
        Acum 70-80 de ani, bunica mea, o taranca absolventa de 4 clase primare, era in stare sa tina socotelile familiei: cati bani incaseaza pe recolta, cat trebuie sa puna deoparte pentru recolta viitoare, cat pentru a trimite copiii la scoala, cat pentru a mai cumpara un pogon, cat pentru a economisi pentru vremuri grele. De ce un om cu cel putin liceul azi nu este in stare sa faca acelasi lucru? Pentru ca este jefuit prin taxele enorme, pentru ca are simturile atrofiate de propaganda etatista, pentru ca nu primeste nicio informatie in sistemul de invatamant care sa-i nasca intrebari.
        Un exemplu despre cum se poate si altfel, mai eficient si cu mai multa responsabilitate individuala: documentati-va despre sistemul de asigurari sociale si medicale din Singapore.
        Dar nu, acum in lumea euro-atlantica, in numele “solidaritatii” si “justitiei sociale”, mergem pe varianta “dormi linistit, statul vegheza pentru tine” (ca sa parafrazez reclama FNI), care amputeaza spiritul critic al votantului. Chiar si acesti termeni sunt incarcati ideologic daca faceti analiza termenilor. De ex. solidaritatea presupune libera initiativa de a fi solidar cu cineva. Nu cred ca va platiti taxele dintr-un sincer sentiment de “solidaritate”, cat mai mult de frica fiscului.
        As putea continua pe pagini intregi dar ma opresc aici, nu inainte insa de a va indemna sa cercetati si alte surse decat presa.

        Mai includ cateva citate (deh, mi-am facut un obicei din asta):

        “A democracy cannot exist as a permanent form of government. It can only exist until the voters discover that they can vote themselves largesse from the public treasury. From that moment on, the majority always votes for the candidates promising the most benefits from the public treasury with the result that a democracy always collapses over loose fiscal policy, always followed by a dictatorship. The average age of the world’s greatest civilizations has been 200 years.” – Alexis de Tocqueville

        “Government is the great fiction, through which everybody endeavors to live at the expense of everybody else.” — Frederique Bastiat

        “The trouble/problem with socialism is that you eventually run out of other people’s money.” — Margaret Thatcher

        si cateva link-uri:

        Peter Schiff – a prezis criza in 2006, urmariti-l pe youtube (veti fi surprins) si cititi-i cartea:
        https://www.youtube.com/watch?v=sgRGBNekFIw
        http://www.amazon.com/How-Economy-Grows-Why-Crashes/dp/047052670X

        Henry Hazlitt – explica extrem de clar concepte de baza:
        http://en.wikipedia.org/wiki/Economics_in_One_Lesson

        Milton Friedman, laureat Nobel, poate va va convinge mai mult decat mine:
        http://en.wikipedia.org/wiki/Capitalism_and_Freedom

  14. A. spune:

    Sunteţi sigur că “ideologia socialistă a creşterii economice (prin stimularea consumului şi injecţia continuă de bani de la buget)” poate fi numită “tradiţionalist-keynesiană”? Keynes cred că este cel mai prost înţeles şi citat economist.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)