Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Câte „fronturi” poate susţine politica externă a Statelor Unite în prezent? De ce rămânem proamericani?

Valentin Naumescu septembrie 6, 2017 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine, Sinteze
19 comentarii 5,095 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Coreea de Nord, Rusia, Siria, Iran sunt cele mai importante şi mai fierbinţi teme ale politicii externe americane, unele preluate, fireşte, de la vechea administraţie, altele cu escaladări recente, până la nivel de criză. Incompatibilitatea viziunilor fondatoare pe plan intern dar și a opțiunilor sistemice din relațiile internaționale separă adânc Statele Unite de regimurile menționate și de politicile lor;
  • Acestora li se mai adaugă însă o serie de asperităţi sau chiar deteriorări de dată mai recentă, mai mult sau mai puțin accentuate, în relaţiile cu China, Uniunea Europeană (Germania), Canada, Mexic, Turcia etc. fiecare din alte motive, de la piaţa liberă şi concurenţa economică apreciată drept „incorectă” până la insuficienta asumare a contribuţiilor financiare pentru securitatea spaţiului euroatlantic, respectiv migraţia ilegală pe continentul nord-american sau pur şi simplu neîncrederea în regimul respectiv şi deriva autoritară a guvernului local. Aşa cum lesne se poate înțelege, unele schisme sunt date de valori diferite, altele de interese diferite, şi, în fine, unele şi de valori şi de interese;
  • În fiecare dintre aceste dosare complicate, valorile în care noi (majoritatea românilor) credem ne spun că „Statele Unite au dreptate”, cu singura observaţie că temele şi clivajele devin cam multe şi cam greu de gestionat în această epocă multipolară, chiar şi pentru prima putere a lumii şi pentru resursele enorme de care dispune, iar disiparea şi deschiderea prea multor teme conflictuale riscă să pună în pericol capacitatea Americii de a apăra ordinea globală pe care a creat-o după 1989;
  • Despre credibilitatea Marilor Puteri şi presiunile în creştere pentru schimbarea ordinii globale se scrie şi se vorbeşte mult în această perioadă, din cel puţin două perspective distincte: a valorilor (idealist) şi a intereselor (pragmatic). Ambele perspective sunt importante. În opinia mea, excluderea oricăreia dintre cele două dimensiuni vulnerabilizează profund politica externă şi de securitate a oricărui stat, fie el mare sau mic, făcându-l fie naiv (dacă nu își calculează interesele și posibilitățile suficient de atent), fie oscilant, speculativ și lipsit de aliați pe termen lung (dacă ignoră respectarea constantă a unui set fundamental de valori);
  • Una dintre condiţiile esenţiale pentru eficienţa unei Mari Puteri pe plan internaţional, pe care Washingtonul a îndeplinit-o magistral în ultimele decenii, cu siguranţă mai bine decât orice altă putere a lumii, a fost tocmai crearea şi menţinerea unei reţele globale şi regionale de aliaţi şi parteneri, răspândită pe toate continentele, care să potenţeze interesele şi politicile specifice şi mai ales să dea legitimitatea internaţională aproape consensuală, în numele căreia au vorbit Statele Unite ale Americii;
  • Pierderea unor aliaţi, mai mari sau mai mici, reducerea reţelei de susţinere internaţională din lumea occidentală și non-occidentală şi multiplicarea „fronturilor” deschise, oricât ar fi de justificate, nu sunt în măsură să ajute îndeplinirea obiectivelor de politică externă şi nici să îi bucure pe cei rămaşi în barca aliaţilor, care încep să-şi pună întrebări în privinţa eficacităţii cu care respectiva Mare Putere mai este capabilă să îşi ducă la îndeplinire promisiunile şi angajamentele;
  • Capacitatea de a-și impune voința în situații de interese conflictuale este așadar elementul-cheie. Este exact ceea ce făcea diferenţa, până nu demult, între Statele Unite, pe de o parte, şi Rusia sau China, pe de altă parte, sau, în aceeaşi tabără ideologică, între Statele Unite şi Franţa ori Marea Britanie. Pe scurt, relevanţa internaţională şi susţinerea globală sunt, dincolo de resursele interne, indicatorii cei mai fideli ai credibilităţii şi puterii unei mari naţiuni. Un obiectiv politic, odată enunţat, trebuie arătat că poate fi şi îndeplinit, aceasta fiind oglinda credibilităţii în sistemul relaţiilor internaţionale. Strategic vorbind, dacă simți că nu poți îndeplini un obiectiv, într-o anumită etapă a istoriei, mai bine nu îl formulezi public.

*

Pentru generaţia mea, care a copilărit în comunism, tânjind după libertatea din Vest, ascultând rock și visând America din filme, dar care s-a format profesional şi intelectual imediat după 1989, în entuziasmul liberal pro-occidental din spaţiul universitar al anilor 90, este limpede că respingerea oricărei forme de autoritarism politic, de stânga sau de dreapta, şi asumarea valorilor democraţiei liberale vor rămâne până la sfârşitul vieţii repere de acţiune morală, civică şi politică de neclintit.

Refuzul şi teama unei întoarceri la izolarea de dinainte de 1989, la mizeria, corupția şi mediocritatea date de perspectiva răsăriteană, şi mai ales convingerea că numai Statele Unite pot garanta libertatea şi apartenenţa Estului Europei la spaţiul civilizaţional occidental ne-au dat pentru totdeauna „busola strategică”. Poate este și o doză de naivitate aici, de idealism excesiv, dar este idealismul generației noastre, așa cum fiecare dintre generațiile anterioare îl va fi avut pe al ei. În alte epoci, mai îndepărtate, francofilii, anglofilii sau germanofilii României au avut şi ei, cu bună credinţă, marea lor opţiune strategică, dar lucrurile nu s-au terminat întotdeauna bine iar garanţiile europene nu au funcţionat. Oricum, ceea ce știm sigur este că nici generația dinaintea noastră nu a iubit Rusia. Și nici nu avea motive să o facă.

Acest refuz, aproape visceral, al restaurației lumii de inspirație rusească în regiunea noastră, indiferent de forma pe care ar putea-o lua în secolul XXI, este principalul motiv pentru care generaţia de mijloc a României este şi va rămâne proamericană, indiferent de fluctuaţiile discursive ale Casei Albe, de la un preşedinte la altul, cu care putem fi sau nu de acord. Nu înseamnă că nu suntem și proeuropeni. Dimpotrivă, ştim foarte bine că, din punct de vedere cultural și economic, America este mult mai departe de noi decât Franța, de exemplu. Dar este vorba, în primul rând, de încredere. Ancora noastră politică rămâne solid înfiptă în solul valorilor şi principiilor democraţiei liberale, pe care simbolic şi intuitiv o identificăm, cel puţin până la proba contrarie, cu puterea de garant a Statelor Unite ale Americii. Rusia a fost, în întreaga ei istorie, și va rămâne, din punct de vedere al construcției politice, sociale și culturale interne, o reflecţie a colectivismului asiatic, incompatibilă cu valorile liberale şi cu respectul pentru individ şi statul de drept, iar românii au înţeles că numai Statele Unite se pot opune voinţei Rusiei de a-şi subordona Europa de Est.

Ce va fi după generaţia noastră, nu avem de unde şti, urmând să depindă exclusiv de educația, lecturile și experienţele de viaţă ale generaţiilor emergente. Sunt semne că atracția liberalismului este în declin și, cei care n-au trăit altceva, se întreabă dacă n-ar exista cumva o alternativă iliberală mai bună la ordinea actuală. Dar cel puţin pentru cei în vârstă de 40-50 de ani, din clasa mijlocie, care au trăit în cele două lumi, putem garanta că nimic nu se va mai schimba în orientarea politică dominantă, oricât s-ar strădui să modifice Rusia și colaboratorii ei de aici, în nesfârşitele lor eforturi de război hibrid. Cum s-ar spune, să-i îndemnăm “să cânte la altă masă…”

Să dăm un alt exemplu, de ce rămânem proamericani. Vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron la Bucureşti nu a convins cu privire la intenţiile Franţei de a pune mare preţ pe pretinsul „parteneriat strategic bilateral” franco-român. Francezii din delegaţie au întrebat mai degrabă ce, cât şi când avem de gând să cumpărăm, cu bani publici bineînţeles, de la companiile franceze: elicoptere, armament etc., orice, dar să luăm odată ceva, să încheiem contracte guvernamentale mari, în care noi să fim cumpărătorii. Plus că nu mai vor muncitori detaşaţi din ţările mai sărace ale Uniunii Europene, o temă falsă, populistă, atâta vreme cât muncitorii mai ieftini ajută, de fapt, la menţinerea competitivităţii companiilor şi economiei franceze, ca peste tot în lume, generând produse şi servicii la costuri mai mici. Plus că, atunci când noi am întrebat de Schengen, răspunsul a fost clar nu: „în acest Schengen nu intraţi!”. Când o să-l revizuim, când o să însemne altceva decât în prezent, vă chemăm la discuţii. Nu e genul de vizită din care Macron şi Franţa să-şi fi făcut cine ştie ce imagine în România. Şi nici în Franţa nu i-a fost, se pare, de mare folos, fiind intens criticat (e drept, de liderul stângii radicale, în mare vervă postelectorală, după scorul bun obţinut în aprilie) pentru declaraţiile recente de la Bucureşti.

Aşteptăm cu mare interes reforma Uniunii Europene, anunţată a începe după alegerile germane. E bine că ne-am propus să fim în grupul principal al schimbărilor, în nucleu, cum ne place să zicem, dar mă tem să nu avem surprize neplăcute în lunile şi anii care urmează. Nu ştiu dacă reformele gândite acum de Franţa şi Germania, după marile extinderi spre Est de acum 10-13 ani, pe care unii încă le regretă, sunt neapărat gândite să ajute apropierea ţărilor mai sărace. Să nu avem surpriza să constatăm că este o reformă de inspiraţie protecţionistă, care pune pe primul plan interesele ţărilor dezvoltate, fondatoare şi nu numai, şi pe care cei de la periferie fie o acceptă aşa cum va fi pusă pe masă fie îşi semnează, în caz contrar, izolarea. Risc un pronostic puţin verosimil astăzi, dar anticipez că inclusiv Polonia şi Ungaria, cu toată „rebeliunea” din prezent faţă de Bruxelles, puse în faţa unei decizii limită de către statele vest-europene, vor accepta reformele propuse de Berlin şi Paris. Deja Grupul de la Vişegrad s-a splitat, cu Cehia şi Slovacia revenind la agenda proeuropeană. Fireşte că vom accepta şi noi, alternativa fiind categoric un dezastru naţional, dar să nu ne imaginăm că Merkel şi Macron vor rostogoli bulgărele reformei având neapărat în minte interesele de ţară asistată, săracă şi coruptă ale României. O fac, în primul rând, pentru naţiunile lor, ajunse la un înalt nivel de dezvoltare şi de integrare, în care nu mai vor ca unii îndărătnici sau incapabili să-i ţină în loc, blocând deciziile prin „lipsă de consens”. Atenţie deci…

Revenind la politica externă a Statelor Unite, aflată în curs de (re)definire în noua administraţie, să spunem că o lume întreagă (şi mai ales aliaţii) aşteaptă cu sufletul la gură să vadă, concret, în ce direcţie o va apuca şi în ce măsură acţiunile Washingtonului vor reflecta cuvintele. Temele deschise sunt multe şi grele. Deocamdată, să recunoaştem, mult zgomot, multă emoţie în presă, tweeturi furibunde şi multă incertitudine. Multe demisii, schimbări şi destulă instabilitate în echipa din jurul preşedintelui, ceea ce denotă că opţiunile nu sunt cristalizate iar relaţiile între oameni nu sunt aşezate. Suntem încă în primul an al administraţiei Trump şi, de regulă, marile decizii, clarificări strategice şi acţiuni vin spre jumătatea mandatului.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, ameninţarea nucleară nord-coreeană nu va dispărea decât prin schimbarea regimului de la Phenian. Diplomaţia a eşuat şi nu e nicio şansă ca rezoluţiile ONU sau sancţiunile internaţionale să îi oprească. Nici China nu mai poate face mare lucru, Kim şi gruparea din jurul lui ieşind practic de sub controlul politic al Beijingului. Nord-coreenii fac un alt tip de joc politic acum, joacă o carte mare, în care vor recunoaşterea statutului de Mare Putere (putere nucleară) şi negocieri de la egal la egal, ceea ce este inacceptabil, de către toate cele cinci puteri nucleare oficiale din Consiliul de Securitate (membrii permanenţi). Phenianul nu mai are încredere totală în China şi nici în disponibilitatea Beijingului de a-i susţine necondiţionat. Trebuie să se apere singuri. Doar făcând acest joc, pe muchie de cuţit, crede Kim că poate supravieţui politic pe termen lung, perpetuând blocajul internaţional în care s-a intrat şi descurajând orice intenţie de schimbare a regimului. Dar schimbarea, mai devreme sau mai târziu, se va produce. Sperăm, înainte ca regimul nord-coreean să arunce Asia în aer.

Nu e rolul nostru să facem ierarhia temelor şi prioritizarea politicii externe americane. Sunt multe alte lucruri importante pe care Statele Unite le au de făcut în lume, în afară de a ne garanta nouă aici securitatea. Dar, ca observaţie punctuală, nu pot să nu remarc că, în eventualitatea unui război în Peninsula Coreeană, atenţia şi resursele Statelor Unite se vor concentra aproape exclusiv în regiune, ceea ce este firesc. Situaţia ar putea astfel deveni o „fereastră de oportunitate” pentru Putin, în care Rusia ar putea profita în Europa de Est, făcând lucruri pe care americanii, câţiva ani la rând, nu ar mai avea nici interesul, nici posibilitatea să le blocheze.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    Simplu: Pentru ca in opozitie cu America se afla cum bine spunea Reagan, Imperiul Raului dar mult mai extins decat ce credea el.

  2. Admir spune:

    De ce credeti ca totusi Coreea de Nord vrea un statut oficial de mare putere nucleara? India, Pakistan, Israel au bomba atomica si nu vad sa alerge dupa acest gen de recunoasteri, admitand deci un statut de putere de mana a doua. Jocul lui Kim cu SUA, singura hiperputere globala, cred ca are de-a face cu propraganda interna din Coreea de Nord si cu incercarea de a nu fi complet izolat, adica nerelevant pe tabla de joc a Asiei de Est (zona complicata China – Rusia – Coreea – Japonia – US), care arata ca un fel de Balcani ai Asiei.
    Cred ca SUA face bine ce face. Diplomatic, se incearca o izolare completa a Coreei de Nord pentru a-i slabi o eventuala putere de negociere privind statutul Coreei.
    Din pacate, cum ma asteptam, cand nu e China, e Rusia acolo in umbra lui Kim din ratiuni strategice ceea ce face ca status – quo-ul de dupa razboiul din Coreea sa nu poata fi modificat nici dupa maretele realizari militare ale lui Kim.
    De aici 2 ipoteze de lucru.

    1. Nu va fi niciun razboi, iar Kim probabil incearca sa obtina garantii ca nu va fi rasturnat de la putere, cam in stilul reusit de chinezi, o tara devenita frecventabila din motive economice, dar dictatoriala la nivelul sistemului politic.
    2. Ar putea apare o ciocnire militara limitata, al carui deznodamant natural ar trebui sa fie schimbarea lui Kim cu un acord unanim al celor 3 jucatori strategici in dosarul coreean US – China – Rusia.

    Administratia Trump nu poate trece asa repede la fapte deocamdata, cata vreme SUA are raspunderea morala a singurului bombardament atomic din istorie exact in acel spatiu al Asiei, iar acum sa devina eventual raspunzatoare pentru a doua astfel de catastrofa in Coreea de Sud sau Japonia. Deci, butonul este la Kim. Daca trece linia rosie, o va incasa. Daca nu, conflictul ramane inghetat cum a fost si din anii 50 incoace daca nu pica dinastia Kim.

    Inchipuiti-va ce ar insemna o Coree de Nord fara China si Rusia chiar cu statut de putere nucleara. Deci, pana cand acest triunghi strategic nu este inchis de SUA, prin concesii alternative la alte ambitii ale Chinei si Rusiei, e greu de schimbat status quo-ul.

  3. Larry spune:

    Sunt destule articole deja scrise despre capacitatea SUA de a lupta pe 2 fronturi. Evident, nimeni nu zice ca vor castiga in 2 saptamani 2 razboaie duse simultan cu Rusia si China (direct sau prin proxy). Majoritatea insa spun ca SUA pot sa faca fata, macar pana cand devine prea costisitor pe unul sau ambii inamici. Cu Rusia treaba va fi terestra si cu China pe mare, deci se angajeaza capabilitati diferite, ca in WW2.
    Romania nu poate sa aleaga harta, ci doar aliatii. Ce alternativa realista avem? Sa mergem direct la rusi? Sau sa facem un ocol prin Sigmar Gabriel, Schroeder, Junker, Merkel, Macron? A castigat cineva ceva jucand pe o carte similara?
    Autorul ne spune azi ca face parte din generatia vesnic proamericana, dar pana acum nu prea a scris articole proamericane, asa ca am dubii.

    • Dan Nicolescu spune:

      Mr. Larry, ai dreptate !
      Imi place expresia ” Sa mergem direct la rusi? Sau sa facem un ocol prin Sigmar Gabriel, Schroeder, Junker, Merkel, Macron? ”
      Poate , cindva, se va vedea filiera KGB la toti acesti domni si doamne , direct, sau in anturajul lor, printre sfatuitorii de taina sau minuitorii de documente ! Asa, ca la celebra filiera engleza, ca la anturajul lui Willy Brandt etc., etc….

  4. Lucifer spune:

    Observ cu satusfacţie cum dl Naumescu evoluează de la un pro-europenism aproape furios la un pro-americanism încă(!) dubitativ.Aş face observaţia,pentru a-l ajuta,că NU America a fost cea care a deschis diferendele cu UE germano-franceză ci invers.O Germanie revanşardă cu pretenţii de mare putere şi o Franţă cu ifose neo-imperiale vor să se autonomizeze faţă de SUA+UK ba chiar să-i devină un adversar geopolitic.Pentru asta,”noua UE” germano-franceză se poziţionează geopolitic mai degrabă anti-SUA şi pro-Rusia.Pentru asta are nevoie să atragă TOATĂ Europa în acest vis anti-american şi pro-rusesc.Vă daţi seama că statele fost comuniste sunt oripilate de această perspectivă,amintirea “diktatului de la Munchen” din 1938 prin care a fost desfiinţată Cehoslovacia,pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 prin care au fost ciopârţite Ţările Baltice,Polonia şi România şi “diktatul de la Viena” din 1940 prin care România a fost ciopârţită a doua oară,sunt încă vii în memoria/istoria acestor nefericite popoare.
    Azi,istoria se poate repeta.Putem avea încredere că dacă SUA părăsesc Europa un nou “deal” germano-rus nu se va repeta?
    România ştie ce le poate pielea “marilor democraţii” europene.Şi,apoi,mai are o problemă de interes naţional:Moldova.Aţi auzit vrea “democraţie europeană” susţinând cauza României?
    Da,suntem pro-SUA+NATO+UK fiindcă nu avem încredere în “Europa noastră”!

  5. Gigel spune:

    De ce nu am crede si varianta potrivit careia ,Putin a ajutat la dezvoltarea arsenalului nuclear al Phenianului ?! Bomba cu hidrogen , cel putin ,a luat prin surprindere serviciile de informatii vestice…De unde detin tehnologia ?
    America fiind ocupata cu Corea de Nord , Rusia lui Putin va incerca , readucerea in sfera sa de influenta a Europei de Est.
    Ce putem face , pt. ca Romania sa nu fie luata prin surprindere ?

  6. Sapho spune:

    Romania nu are nici un cuvant de spus pe scena strategica internationala. De aceea este obligata sa spere in niste garantii americane si nu franco-germane, acestea din urma sublime dar inexistente in prezent, trecut, viitor.

    Tara noastra nu are ce cauta in UE in afara de bani, subventii si ajutoare materiale, pe care spre deosebire de Polonia si Ungaria, nu s-a invrednicit sa le absoarba. La schimb, ofera forta de munca bine calificata si nu scumpa si o buna piata de desfacere.
    “Modelul de societate” occidental este in degringolada; nici nu poate fi vorba de un exemplu de urmat: obscurantist, dogmatic si sectar, el se intemeiaza exclusiv pe protectia si ajutorul american si nu pe propria vlaga, pe cale de disparitie.Valorile europene, atat de exaltate dar si atat de absente in UE, sunt aparate in realitate de natiunile din Centru, apartinatoare culturii Mitteleuropei. Ele au trecut, ca si Romania, prin experienta (in mod paradoxal) valorizanta a comunismului si, impreuna cu Statele Unite, trebuie sa constituie reperele politice, culturale si strategice ale Romaniei. Si tot ele pot inspira natiunile occidentale intru revenire la fundamentele solide ale culturii si civilizatiei europene.

  7. Kurt spune:

    Cele mai bune condiții din istoria țării din ultimele 100 – 150 de ani s-au dobîndit după eliberarea sîngeroasă 1989: democrația şi asocierea voluntară cu lumea liberă. Parteneriatul în UE şi NATO asigură azi şi pe termen mediu condiții bune de existentă pentru locuitorii tării. Sunt de acord cu autorul:

    … „… Pentru generaţia mea, care a copilărit în comunism, tânjind după libertatea din Vest, ascultând rock și visând America din filme, dar care s-a format profesional şi intelectual imediat după 1989, în entuziasmul liberal pro-occidental din spaţiul universitar al anilor 90, este limpede că respingerea oricărei forme de autoritarism politic, de stânga sau de dreapta, şi asumarea valorilor democraţiei liberale vor rămâne până la sfârşitul vieţii repere de acţiune morală, civică şi politică de neclintit.
    Refuzul şi teama unei întoarceri la izolarea de dinainte de 1989, la mizeria, corupția şi mediocritatea date de perspectiva răsăriteană, şi mai ales convingerea că numai Statele Unite pot garanta libertatea şi apartenenţa Estului Europei la spaţiul civilizaţional occidental ne-au dat pentru totdeauna „busola strategică”. Poate este și o doză de naivitate aici, de idealism excesiv, dar este idealismul generației noastre, așa cum fiecare dintre generațiile anterioare îl va fi avut pe al ei. … „….

    Problemele din exterior sunt minore după eliberarea 1989 şi adererea la lumea liberă prin tratate de stat în comparaţie cu cele interne. De la crearea ONU 1945 pînă azi nu s-a schimbat nimic în ponderea consiluilui de scecuritate, cu veto numai pentru cele 5 „mare puteri”. Franţa şi UK se străduiesc de 72 de ani să ţină pasul (militar, economic, politic, diplomatic) ce cei 3 ceva mai „mari”. S-a văzut la Bucureşti 2017 la vizita noului preşedinte francez E. Macron de unde bate vîntul. Autorul descrie „cool” situaţia actuală în raport cu Franţa şi cu lumea de azi. Pericole imediate sau pe termen mediu nu cred că vor ameninţa din exterior (căşti albastre în Ucraina de est?) viaţa locuitorilor sau securitatea ţării.

    Probelmele arzătoare le văd în interior. E greu de inchipuit ce s va întîmpla 2017- 2019- 2021 în interior cu o administraţie incompetentă, ineficientă si periculoasă pentru statul de drept, deci pentru parteneriatul în UE şi NATO. Libertatea cuvîntului, libertatea expresiei artistice, libertatea gîndirii sunt valori supreme dobîndte 1989 cu preţul de vieţi omeneşti. Conflictele interne de interese şi de păreri, exprimarea necenzurată în spatiul public românesc a unor concepte diferite şi contradictorii sunt starea normală în democraţie. Normalitatea românească de azi e mult mai acceptabilă decît cei 50 de ani de dicatură 1939- 1989 autohtonă cu deformările şi amputările grave în societatea civică româneasca. Spiritul civic dezlănţuit 1989, manifestat pe stradă în ianuarie 2017,dovedit de autor prin analizele prezentate în publicaţia contributors, e un garant „intern” puternic pentru libertate, democraţie şi prosperitate a celor mulţi din ţară.

    Rămîn riscurile „intrene” şi sursele din care provin. Militarizarea unei părţi a administraţiei (academille obscure, SRI, etc) prin evadarea, prin evitarea controlului parlamentar sau public rămîne un risc major.

    Vreau să atrag atenţia asupra unor „interpretări” şi „descrieri unui trecut mai frumos” din publicaţii româneşti actuale:

    1) Historia: Ion Cristoiu.. La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu „.. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.
    El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni… „…

    2) Historia: prof. dr. Sorin Oane: Cum s-a stricat prietenia dintre România şi Iugoslavia … „… În folclor circula si acum vorba ca România are doar doi vecini buni:Serbia (fosta Iugoslavie) si… Marea Neagra. Cele doua tari nu au purtat niciodata razboaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinita de simtamintele celor doua popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite…. „…

    Indentitate, pericol, pedepse… .. lozincile (nu numai ale unui „istoric” de la Cluj) ale unor „academicieni” îngrijoraţi 2017 de „ţărişoara”!

    Cu totul altfel decît autorul?

  8. davai spune:

    ba eu vreau sa raminem pretini cu uniunea sovietica…are vecinu meu o colectie de ceasuri vechi foarte valoroase si tare as vrea sa scape de ele.

  9. Dan Nicolescu spune:

    Fronturile multiple pe care este nevoita sa lupte Statele Unite pentru a apara ceea ce se mai poate apara, poate mai bine zis pentru a prezerva LUMEA NOASTRA,vizavi de imperiul raului si mai ales de aliati si ” tovarasii sai de drum “, nu sint creatia administratiei Trump. Donald Trump are meritul sau pacatul de a le fi dezvaluit pe sleau.
    Obama le-a tinut sub pres, le-a minimalizat , sau le-a ascuns, ma tem chiar ca a ajutat la intarirea adversarilor USA, datorita faptului ca el este / era in fond un marxist, un marxist cultural sau globalist, cum vreti sa-i spuneti, dar un marxist, pus pe distrugerea valorilor traditionale ale Americii, pe care nu le accepta.
    A distrus cit a putut din forta Americii, extern si intern, dar a si creat ceva. A creat actuala diviziune a Americii: rasiala, nationala, economica si politica, a creat aceasta stinga militanta in jurul careia s-au polarizat toate minoritatile ( dela pedofilie si trans sexuali pina la animisti si satanisti, sau comunisti ), una mai galagioasa si mai violenta decit alta.
    Parca Dumnezeu a luat mintile pina si la politicienii batrini, democrati sau republicani, care nu mai pot vedea raul acolo unde este.
    Cred in puterea de regenerare si forta Americii. Sint convins ca echipa de actiune externa a lui Trump ( seful personalului Casei Albe, secretarii dela aparare si externe, reprezenanta la ONU ) este cea mai buna posibila azi. Sper ca EU nu va sucomba in toamna asta in fata cintecului de sirena viperoida al Moscovei , exersat si perfectionat de 100 de ani. Nu cred insa ca acest cuplu diriguitor Macron- Merkel, – 2M – este ceaa ce trebuie azi Europei. . Deasemena , dle profesor, nu fiti optimist vis-a-vis de Ungaria, mai ales. Paranoia lui Orban a scapat de sub control, ca si a lui nepotul Kim. Rusia este , prin Orban si Erdogan, asa cum si-a dorit, la Viena, in inima Europei si la Tarigrad, la portile de aur ale orientului. Numai America , nu cuplul 2 M , o poate opri.
    Poate asa va fi, dar cu pretul groaznic al unui al treilea razboi mondial, real nu ” rece , in care pentru a treia oara, America va sava civilizatia . Sa speram !

    • Rahan5 spune:

      Nu Obama a inceput sa creeze acutalele diviziuni din SUA. Aceste diviziuni se construiesc de cal putin 200 de ani. Obama a fost doar ,,bomboana pe coliva” !. Oricum Obama este un ,,baiatat simpatic si glumet” cu doza mare de ,,iresponsabilitate”. Asa ca nimeni din SUA nu-si bate capu’ prea mult sa-l critice vocal. Ar semana cu incercarea de a responsabiliza copiii de la o gradinita, pentru ca au declansat un incendiu in cladirea gradinitei.

  10. Mihai Grecu spune:

    Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Centrul de greutate al politicii externe americane s-a mutat spre Asia (două treimi din comerțul SUA se face cu statele din acest continent). Șandramaua UE scârțâie din toate încheieturile. Dacă Turcia nu va primi la timp tranșele de bani prevăzute în acordul de readmisie, repornirea puhoiului de imigranți i-ar da lovitura de grație. Pentru România, singura soluție este o politică ambițioasă de remodernizare a armatei, coroborată cu strângerea legăturilor militare cu toate statele europene din proximitatea Rusiei. Problema este că nu avem o clasă politică conducătoare capabilă să implementeze un astfel de proiect. Aceasta se iluzionează că, sub umbrela NATO, Big Sam ne va salva în fața unei eventuale agresiuni a Marelui Urs de la răsărit.

  11. geo spune:

    O “radiografie” obiectiva si reala a situatiei din prezent. Multumim pentru articol!

    Un gand totusi nu-mi da pace, si anume imaginea acestei Europe cu 2 viteze si cum va arata configuratia viitoare a Uniunii Europene. Ce anume doreste Germania, cum va reforma Germania UE? Ce ganduri are in cap Merkel privind tarile estice? Cat timp va mai trebui sa suportam incompetenta liderilor UE si birocratiei UE? De ce, dupa atatea decenii de democratie si legaturi cu SUA, Europa este atat de vulnerabila, iar legaturile anumitor state cu Rusia sunt inca puternice ? Cine are interesul sa bage pe gat sute de mii de migranti tarilor UE, stiut fiind ca este un lucru absurd si ca anumite tari vor respinge asta? Nu s-a gandit nimeni la un astfel de scenariu cand a acceptat migranti, la o posibila destramare a blocului comunitar? Finalul articolului mi-a dat fiori, sincer. Cumva, atentia Americii trebuie indreptata catre Coreea de N pentru ca Europa sa ramana un pic “singura” acasa, iar vecinul lup deghizat intr-un gentleman, sa intre fara griji. Adevarul este ca daca sotul tanar pleaca la razboi cu anii, sotia se “reorienteaza” si ea…iar in acest caz mirele este Putin, ca tot a declarat el ca “Trump nu este mireasa lui.”

  12. Gabby spune:

    Intr-adevar, Rusia ar putea oricand ocupa regiunea Odesa, porturile si gura Dunarii implicit, insa i-ar fi teama de o reactie pe masura si de sanctiuni prea mari din partea Occidentului, care deja a acordat Ucrainei statutul de asociat. Drept urmare, in schimbul a ceva in zonele de interes de momentan ale SUA, ar putea sa ocupe doar Estul Ucrainei, respectiv Marea de Azov, care oricum e a ei strategic odata cu ocuparea Crimeii – o zona dpv economi moarta in actualele conditii.
    Insa, principalul jucator cu care USA va avea de furca in eventualitatea unui conflict inercoreean e China. De fapt, in principal China e cea care momentan retine SUA, in fundal aflandu-se sovaielile/reticentele/ezitarile Coreii de Sud care va fi cel mai greu lovita de viitorul conflict.
    Noi, cata vreme nu suntem in Zona EURO, NU contam!

  13. Pax Sinica spune:

    Ma indoiesc ca America poate castiga un razboi “cald” pe doua fronturi.China si-a dezvoltat extrem de mult Armata:dispune de 2 portavioane,are in pregatire avioane hipersonice,are avioane invizibile,cea mai numeroasa armata,au arme antisateliti de cativa ani buni,au pus pe orbita primul satelit cuantic etcDespre Rusia nu mai vorbesc deoarece se stie ca Putin a investit enorm in Armata cu rezultate deosebite,Rusia mostenind si armele URSS!SUA desi a investit cel mai mult in Armata(ceva mai mult ca China si Rusia la un loc) a pierdut pozitia dominanta din punct de vedere tehnologic(e doar Primus inter Pares)!Pe de o parte SUA ar pierde un razboi cu CHINA si RUSIA iar pe de alta parte asa numitele razboaie informationale,economice etc sunt deja pe cale sa fie pierdute de americani!China are cea mai mare economie,masurata la PPP iar Rusia are de departe cele mai mari resurse Planetare!Daca vi se pare ca aduc Ode Chinei si Rusiei sa stiti ca va inselati deoarece si eu deplang disparitia Pax Americana!Din pacate nimic nu e vesnic desi amurgul SUA e prea timpuriu zic eu!Mare pacat!Oricum ultimii 27 de ani au fost cei mai frumosi ani pt mine!Cu China la carma lumii nu cred ca va fi la fel!

    • geo spune:

      O, dar ce viziune apocaliptica aveti. Nu neg faptul ca Rusia si China au armate puternice si tehnologii pentru bruierea satelitior, insa trag nadejde ca si americanii sunt in stare sa bruieze si ei ceva, nu? Investesc anual 600 miliarde de dolari in armata, unde se duc banii aia?
      Apoi, daca Putin este atat de curajos, de ce nu ataca odata teritoriul NATO?

  14. MariS spune:

    Cel mai periculos front cu care se confruntă America azi e cel alimentat de neomarxişti, pentru că e atât exterior cât şi, mai ales, interior. Inamicul e deja înăuntru. Ideologia neomarxistă a LGBTQ.. şi MultiCulti, îmbrăcată în hainele pompoase ale “politically correct”, roade încet fibra vitală a societăţii acolo unde reuşeşte să prindă cheag. Dar tot răul spre bine, lumea începe încet, încet, să se trezească şi să realizeze pericolul.

  15. De ce raminem pro-americani? spune:

    Eu suspectez ca raminem pro-americani fiindca ni se pare ca sint cei mai tari. Cind ni se va parea ca ALTII sint mai tari in partea noastra de lume, vom bascula in 24 de ore si vom deveni pro-ALTII. Cu acelasi entuziasm.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Am asistat, într-o duminică în care străbăteam în coloană Magheru, de la Piața Victoriei spr...

de: Cristian Felea

la "Despre oportunitatea convocării alegerilor anticipate"

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)