Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Ce tip de lider este Kim Jong-Un?

Octavian Manea aprilie 23, 2013 Analize, Global / Europa
1 comentariu 922 Vizualizari

În filmul 13 zile este o scenă memorabilă între Robert McNamara şi amiralul care coordonează tactic blocada navală impusă Cubei. Iritat de agresivitatea amiralului, McNamara explodează: „Nu înţelegi nimic. Asta nu este o blocadă. Este un nou limbaj, un nou vocabular. Este preşedintele Kennedy comunicând cu secretarul Hruşciov“. Cam la fel s-ar rezuma astăzi evenimentele din peninsula coreeană: un exerciţiu de comunicare între Kim Jong-Un şi comunitatea internaţională.

S-au spus multe, în timp, despre Kim Jong Il, tatăl actualului lider de la Phenian. În­să un studiu detaliat al perioadei în care s-a aflat la putere conturează profilul unui lider flexibil, care a oscilat între a plusa oportunist, for­­ţând limitele statu-quo-ului, sau, dimpotrivă, unul care s-a adaptat cameleonic con­strângerilor momentului. Ca regulă, comportamentul şi obiectivele sale au variat în funcţie de contextul politic în care Kim Jong Il ope­rea­ză. Însă ca filosofie ope­ra­ţională de cursă lungă, aces­ta a încercat de fiecare dată maximizarea preferinţelor, conştientizând limitele con­textului, dar oprindu-se întotdeauna îna­inte de a pune în pericol supravieţuirea re­gimului. Nu în ultimul rând, parametrii lea­dershipului contează, iar orice schimbare în stilul şi modul în care acesta este or­ga­nizat generează schimbări în ceea ce se în­tâmplă în lumea din afară. Iată câteva din­tre concluziile avansate de Margaret Her­mann, profesor la Universitatea Syra­cuse, unde coordonează un proiect de leader­ship profiling. Miza proiectului, bazat pe un software care interpretează mostre cheie din discursurile diverşilor lideri, este ace­ea de a deschide o fereastră în mintea lor, de a vedea lumea din perspectiva pre­fe­rinţelor lor şi a „electoratului“ lor ţintă, a constrângerilor care îi moderează. Doar cu­noscând acest input specific, putem spera să dezvoltăm ceea ce studiile de apărare nu­mesc tailored deterrence, o descurajare calibrată pe particularităţile contextuale în care funcţionează respectivul lider.

Astfel, în primii ani (1994-2000), îl vedem pe Kim Jong Il jucând rolul „avocatului“, care acţionează în culise, încercând să-şi con­vingă publicul pivot că este demn să fie succesorul liderului fondator. Ulterior, odată puterea consolidată, între 2000 şi 2002, pe fon­dul „politicii de Sunshine“, devine liderul conciliator, disp­us să negocieze cu Su­dul şi care vede în com­pro­mis şi în formulele quipro­quó mecanisme ideale de avan­sare a intereselor re­gi­mului său. După 2002, mediul inter­na­ţio­nal se modifică radical, pe măsură ce re­gimul este plasat pe „axa răului“, for­ţân­du-l să adopte măsuri radicale, astfel că ajun­ge să vadă în arma nucleară unica mo­dalitate de a securiza viitorul politic al di­nastiei Kim.

Havel obişnuia să spună că „politica im­pli­că întotdeauna şi puţin teatru“, de simţ dramatic. Foarte probabil, ceea ce am vă­zut recent este mai degrabă un joc de sce­nă, destinat cu prioritate consumului po­li­tic intern. Desigur, fiecare gest şi de­cla­ra­ţie este amplificat retoric, chiar cu preţul unor nuanţe apocaliptice, pentru a rezona strategic cu publicul său ţintă. Dar la fel ca şi în democraţii, elementul decisiv este relaţia dintre lider şi „electoratul“ său esen­ţial, fundamentul puterii sale, ceea ce în contextul nord-coreean este, în cele din urmă, armata. Legătura este om­bi­li­ca­lă. Iar pentru a câştigă loialitatea şi sus­ţi­nerea acestui segment, noul Kim trebuie perceput ca fiind cel care le serveşte in­te­resele. Ca şi tatăl său în primii ani, pare să urmeze acelaşi ritual simbolic. Este ne­voit să răspundă rapid la întrebarea: ce îmi conferă legitimitate şi credibilitate? Răs­punsul îl vedem în spectacolul regional din ultimele săptămâni. Este un mecanism de legitimare internă, de botez politic. În ciu­da vârstei, Kim Jong-Un este nevoit să po­zeze într-un lider puternic, ameninţător, care inspiră teamă şi care ţine în şah co­mu­nitatea internaţională. „Tatăl a avut la dispoziţie 4 ani pentru a-şi consolida pu­terea. Fiului i se cere acelaşi lucru în­tr-un an şi jumătate. Ceea ce vedem în aceste zile este modul său de a transmite că se află încă în plin proces de con­so­li­dare a puterii“, consideră Margaret Hermann.

Pe de altă parte, lucrurile sunt infinit mai complicate decât în cazul ascensiunii ta­tălui său. Atunci, decizia aparţinea unui li­der predominant. Acum, decizia este par­tajată şi depinde foarte probabil de di­na­mi­ca unui grup: Kim Jong-Un, mătuşa (Kim Kyong-Hu) şi unchiul său (Jang Song-Taek). Ultimii doi au fost aleşi special de ta­tăl său pentru a veghea ucenicia fiului. Şi totuşi, unchiul său pare cu adevărat cen­trul gravitaţional, eminenţa cenuşie a re­gi­mului. Este conectat simbolic la toate sur­sele relevante de putere: cu familia Kim (fiind căsătorit cu însăşi fiica liderului fon­dator), dar în acelaşi timp considerat drept omul Beijingului din interiorul regimului nord-coreean. Mai mult, este general de ar­­mată şi este vicepreşedintele instituţiei care exercită formal controlul asupra for­ţelor militare. Este imaginea „bătrânului în­­ţelept“ iniţiat în reţeta de supravieţuire a tatălui, familiarizat din interior cu me­canica şi forţele gravitaţionale ale sis­te­mu­lui şi, mai ales, cel care ştie să coordoneze pârghiile necesare pentru reproducerea di­nastiei Kim. În fond, nu este deloc exclus să fie chiar el cel care decide în materie de politică externă. La fel cum s-a întâmplat şi în cazul primului mandat al preş­ed­in­te­lui George W. Bush, când, pe fondul lipsei sale de experienţă, atribuţiile de politică externă au fost parţial externalizate către gru­pul neoconservatorilor. „Decizia de a in­vada Irakul în 2003 le-a aparţinut lui Cheney şi Rumsfeld, care s-au folosit de un lider fără experienţă în zona politicii internaţionale pentru a-şi impune punc­tul de vedere. Pe măsură ce George W. Bush capătă mai multă experienţă, Rumsfeld este forţat să se retragă, iar Cheney de­vine tot mai izolat. Este interesant că Geor­ge H. Bush i-a dat fiului pe Powel, Cheney şi Rumsfeld tocmai pentru că nu avea experienţă de politică externă. Cred că acelaşi lucru a încercat Kim Jong Il prin plantarea în jurul fiului a unui grup cu iniţiaţi în reţetele de supravieţuire a dinastiei Kim“, crede Margaret Hermann.

Articol aprut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Red spune:

    Finalul articolului m-a facut sa zambesc in mod trist. E adevarat ca Cheney si Rumsfeld impreuna cu cercul mai mare de politruci neconservatori (Wolfowitz, Perle, Bolton, Feith) s-au folosit de lipsa de experienta a lui Bush junior pentru a-si impune agenda lor. Insa “experienta” lor a avut consecinte absolut sinistre. Cheney si Rumsfeld n-au iesit din scena pt ca Bush a capatat experienta ci pt ca majoriatea americanilor au inteles, mult prea tarziu, ceea ce o lume intreaga stia de multa vreme sub pretextul unei minciuni au murit mii de oameni nevinovati (americani si irakieni) si alte zeci de mii au fost schilodoti pe viata.

    Daca la fel stau lucrurile si in Coreea de Nord si sfetnicii tanarului Kim Jong Un sunt la fel de “luminati” precum neoconservatorii din jurul lui Bush, ne asteapta o tragedie mondiala.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)