joi, martie 28, 2024

Ce vești se mai aud prin lumea universitară ?

In aceste zile, pretutindeni în lume, învățământul superior este subiect de discuții: consultări, analize, probleme, soluții, evaluări, rapoarte, măsuri.

Deși în plină criză a vizelor pentru studenții străini extraeuropeni, care i-ar putea afecta serios atractivitatea internațională, Marea Britanie pare în general mulțumită de performațele universităților sale. Potrivit Topului mondial al universităților (QS World University Rankings), ale cărui rezultate au fost date în luna septembrie, deține patru din primele zece universități din lume. Celelalte șase sunt din Statele Unite ale Americii. Legat de acest clasament, singura problemă e că, dupa ce timp de doi ani s-a aflat pe primul loc, Cambridge Univerity este acum depășită de Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite. Realizat pentru prima data în 2004, QS World University Rankings e un clasament al universităților lumii care ia în calcul date referitoare la patru domenii de referință: cercetare, angajabilitate, predare si internaționalizare. In jur de 2000 de universități din lume sunt luate în considerație. Dintre acestea, 700 de universități sunt evaluate, iar clasamentul final ierarhizează primele 400 de universități și domenii științiifice. In 2012, niciuna dintre universitățile românești nu e printre primele 400 din lume. In ceea ce privește clasamentul pe domenii științifice, doar Știintele naturale de la Universitatea din București ocupă locul 398.

In Statele Unite, se discută zilele acestea despre calitatea învățământului superior. Council for Higher Education Accreditation (CHEA) a decis să-și deschidă un departament internațional de asigurare a calității. CHEA, care reprezintă interesele a aproximativ 3000 de universități și colegii americane acreditate, își va alege în această lună un consiliu consultativ care să formuleze principalele orientări pentru noul departament. Potrivit CHEA, importanța asigurării calității în învățământul superior se referă la trei aspecte principale: 1) este un mijloc prin care universitatea îi asigură atât pe cei care-o finanțează (prin taxe și impozite, dacă e vorba despre o universitate finanțată public) cât și guvernul de faptul că activitatea de predare se realizează potrivit standardelor celor mai înalte; 2) le oferă studenților posibilitatea de a compara cursurile oferite de diferite universități astfel încât aceștia să poata alege formarea cea mai potrivită pentru ei; 3) conferă universității recunoaștere, pe plan național și mai ales internațional. In linii generale, această inițiativă americană e o reacție la transformările care au loc în Europa, în legatură cu procesul de la Bologna. Pentru un timp, dezvoltările europene în materie de calitate i-au pus în umbră pe americani, care acum vor să recupereze terenul pierdut. Prin noul sau departament, CHEA dorește să se poziționeze ca mediator între diferitele principii și practici, conflictuale uneori, din învățământul superior mondial, care trebuie comparate și evaluate.

In Rusia, sistemul de învățământ superior e în plină transformare radicală. Guvernul vrea ca, în viitoarea decadă,  universitățile rusesti să devină  adevarate centre de cercetare. Pentru aceasta, vor fi închise aproximativ 20% dintre cele 600 de universități si 30-35% din cele peste 1400 de sucursale ale acestora. Guvernul rus dorește astfel să schimbe fostul model sovietic de învățământ superior, unde activitatea de cercetare era încredințată Academiei, iar activitatea de predare se realiza în universități. Potrivit ministrului educației din această țară, D. Livanov, cea mai mare problema pe care Rusia trebuie să o rezolve ține de managementul neperfomant al universităților. Primele schimbări au început deja să apară. Rectorii a două mari universități de stat (cea din Moscova si cea din St. Petersburg) au fost înlocuiți de președinți numiți actualmente de Vladimir Putin. Asemenea măsuri sunt astăzi aspru criticate de comunitatea academică rusă în numele autonomiei universitare. Este acuzată de asemenea și politizarea tot mai accentuată a conducerilor universităților: dacă inițial președinții trebuiau să fie selectați dintre cercetatorii ruși cu reputație și membri ai Academiei naționale ruse de științe, în noile condiții există suspiciunea că aceștia sunt aleși dintre persoanele apropiate guvernului.

Franța trage învățăminte din comparațiile internationale publicate de curând de OCDE în materie de învățământ superior. De asemenea, la discuțiile recente care au avut loc cu privire la viitorul învățământului superior francez (desfășurate în cadrul așa-numitelor Assises de l’enseignement supérieur et de la recherche) problema cea mai importantă care a fost identificată este legată de caracterul ilizibil al transformărilor produse în acest domeniu. Este nevoie astfel de o simplicare a peisajului învățământului superior francez, astfel încât acesta să devină lizibil atât pentru studenți cât și pentru angajatori. Tot în Franța, un alt organism consultativ (Conseil économique, social et environnemental – CESE), format din diferiți reprezentanți ai societății (sindicate, patronat, asociații, etc.) s-a reunit zilele acestea pe tema învățământului superior. Pentru CESE, atractivitatea primului nivel de formare superioarpă este principala problemă a universităților franceze. Dacă la nivel de master și doctorat lucrurile se prezintă relativ bine, nu același lucru se poate spune despre licență, unde ar trebui revăzute atât metodele pedagogice cât și conținutul programelor de formare, uneori mult prea specializat încă din primul an.

Ultimele noutăți venite dinspre învățământul superior suedez se referă la lupta cu plagiatul studenților. Dupa cum mentionează un raport recent al Agenției naționale suedeze de învățământ superior, din cauza plagiatului au fost suspendați 639 de studenti și au primit avertizare 151. In total, aceasta înseamnă o creștere cu 5 procente față de 2010. Dacă este să comparăm cu 2001, când au fost doar 68 de plagiate, creșterea este și mai importantă. Cele mai multe cazuri de plagiat s-au înregistrat la Institutul de tehnologie (Blekinge Tekniska Högskola) și cele mai puține la Universitea din Gothenburg.

In România se fac declarații cu privire la intenția de schimbare a criteriilor de promovare academică din instituțiile de învățământ superior. Potrivit primului-ministru, actuala Lege a educației naționale ar conține „prevederi aberante, care împiedică promovarea unor noi cadre didactice”: „de un an şi jumătate nu mai promovează profesori tineri, pentru că au fost puse condiţii de aşa natură încât să nu le îndeplinească nimeni”. La randul său, d-na Ecaterina Andronescu, actualul ministru al educației iși afirmă atât preocuparea cu privire la faptul că „la 1 ianuarie, Asociaţia Universităţilor Europene vine şi face o evaluare instituţională pe toate universităţile din România” cât și încrederea că întreaga comunitate academică iși va întări structurile astfel încât să poată îndeplini criteriile de evaluare. Afirmațiile celor doi sunt reproduse după cum au fost transmise de agenția Mediafax.

Inainte de a merge mai departe,  trebuie sa fac două precizări cu privire la declarația d-nei ministru. Nu există o Asociatie a Universităților Europene. Aici este vorba despre European University Association (EUA), care e o asociație a instituțiilor europene de învățământ superior (nu doar a universităților), formată în 2001, prin fuziunea dintre Conferința Rectorilor Europeni (CRE) și Confederația Conferințelor Rectorilor din Uniunea Europeană. In momentul în care s-a format această instituție, s-a discutat îndelung asupra oportunității folosirii cuvântului „universitate” în titulatură, fie la singular, fie la plural. A fost reținută utilizarea singularului pentru că s-a dorit să se promoveze astfel mai bine ideea de universitate europeană, indiferent unde s-ar afla aceasta. Pentru a evita confuziile, numele instituției și abrevierea acestuia nu se traduc, ci este recomandată folosirea lor doar în limba engleză. A doua precizare se referă la formularea „evaluare instituţională pe toate universităţile din România”. Dacă Mediafax nu a greșit, atunci mi se pare o exprimare foarte curioasă. Dupa câte știu eu, o asemenea evaluare nu se poate realiza decât în universități și nu pe universități.

Revenind la problemele legate de învățământul superior și care sunt discutate în aceste zile în diferitele părți ale lumii, trebuie să observăm că pretutindeni, cu excepția României, cuvântul de ordine este performanța. Preocuparea guvernelor și a instituțiilor de învățământ superior este de a asigura cele mai bune condiții pentru îmbunătățirea performanței la acest nivel de învățământ. Este drept că fiecare țară abordează problematica performanței după cum ii este cultura politică și domeniul de acțiune pe care-l vizeaza. Obiectivul rămâne însă același pentru toți, în afară de România, de unde aflăm că trebuie eliminate tocmai criteriile de performanță pentru avansarea în cariera academică. Iar în plus, pentru a întări orientarea spre mediocritate a învățământului superior românesc, mai apare și îndemnul de a „strânge rândurile” pentru a trece cu bine peste evaluările care urmează. Cu alte cuvinte, momentul evaluării nu e unul în care instituția are ocazia să pună în valoare ceea ce a făcut, ci unul de control, pe care trebuie doar să-l treacă și apoi … gata, continuăm tot cum știm noi.  Pare a fi o observatie prea subtilă, dar nu e chiar așa, dacă ne amintim ce spunea fostul rector al Universității din București, Ion Pânzaru, despre cultul raportării din societatea românească: ” Cultura societății românești, se spune deseori, este o cultură a raportării. Știm să raportăm că am făcut ceva, de obicei în condițiile în care ni se spune foarte precis ce avem de făcut. Avem autonomia de a ne determina propriile obiective. Dar avem și capacitatea necesară ? A ști să faci o dare de seamă, nu înseamnă că poți să faci o strategie” (Pânzaru, 2005:9).

Nu sunt semne bune deloc și cum am mai spus-o și cu alte prilejuri, nimeni dinafară nu va veni să facă ordine în materie de educație. EUA vine în Romania să facă evaluări ale universităților, dar este plătită pentru acest lucru. Si costă mult mai scump decât evaluările făcute de ARACIS. De asemenea, rapoartele de evaluare pot face recomandări, dar nu pot constrânge pe nimeni să ia o anumită decizie. Problema prezenței unui număr prea mare de oameni politici ca profesori în universitățile românești a fost deja semnalată de EUA. S-a luat vreo măsură până acum? Și mai e ceva. Am văzut că pretutindeni în lume bate vântul competiției în învățământul superior. Fiecare țară, fiecare universitate, chiar vrea să fie mai bună și încearcă să arate acest lucru în diferite moduri și în funcție de cultura sa politică. Cine și de ce ar avea vreun interes ca învățământul superior din România să devină performant? Un competitor în minus, cu atât mai bine. Pentru a ameliora sistemul de educație românesc, românii sunt singurii care pot și trebuie să acționeze.

Referinte:

Pânzaru, I. (2005). Introducere. In S. Popescu et coll. (Eds.), Ghidul calitatii in învățământul superior (pp. 7-14). Bucarest: Editura Universității din Bucuresti.

Referinte extrase din pagini web:

Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată  până la sfârşitul anului. Are prevederi aberante : http://www.mediafax.ro/social/ponta-legea-educatiei-ar-putea-fi-schimbata-pana-la-sfarsitul-anului-are-prevederi-aberante-10108696

Andronescu: La UMF Târgu Mureş nu se pot constitui departamente maghiare acum, poate la anul : http://www.mediafax.ro/social/andronescu-la-umf-targu-mures-nu-se-pot-constitui-departamente-maghiare-acum-poate-la-anul-10108742

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Daca nu va e cu suparare, rogu-va sa scrieti (transliterati) corect prenumele domnului Livanov si sa renuntati la romanizarea lui ca „Dimitrie”. Pe ruseste in original este Дмитрий ceea ce se translitereaza conform normelor uzuale de zeci de ani in limba noastra ca „Dmitri”, iar in versiunea internationalizata, „Dmitriy”.

    • Multumesc de remarca. Potrivit DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române), numele straine provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic pot fi ortografiate atat conform traditiei românesti, cât si normelor actuale de transliterare. Nici intr-un caz insa nu trebuie ortografiate intr-un alt alfabet decat cel latin. Pentru Don Quijote, despre care am vorbit intr-un articol anterior, regulile sunt diferite, fiind vorba despre un nume strain provenit dintr-o limba scrisa tot in alfabet latin, ca si limba romana.

      • Exact, numai că prin „tradiție românească” se înțelege de exemplu grafia „Moscova” în loc de „Moskva”, „Caucaz” în loc de „Kavkaz” sau „Siberia” în loc de „Sibir”, nu românizarea automată a numelor de persoană. Ați văzut pe undeva scris Petre Ceaicovschi, Sergiu Rahmaninov, Nicolae Lobacevschi sau Dimitrie Șostacovici?! Nu, fiindcă aceasta este românizare de nume, descurajată de toate tratatele de limbă moderne, nu reprezintă respectarea unei tradiții. Se poate vorbi de tradiție de exemplu atunci când scriem „țarul Alexandru” sau „prințul Nicolae” (și e vorba de personaje istorice, cu nume generice internaționale, caz în care e mai puțin important că transliterarea oficială ar fi „Aleksandr” sau „Nikolai”). „Dimitrie” este o formă românească corespondentă rusescului „Dmitri”, nu un nume rusesc propriu-zis: Dimitrie Cantemir, Dimitrie Cuclin etc.

        • Nu pot face nicio modificare in ortografia acestui prenume daca nu inteleg in baza caror norme (sau a ceea ce numiti dvs. „tratate de limba”) solicitati acest lucru. Examinez cu placere toate referintele stiintifice care ar putea clarifica aceste lucruri (daca mi le trimiteti in versiune electronica, pentru ca aici unde sunt nu am la dispozitie o biblioteca in limba romana). Pana atunci insa, as aprecia foarte mult daca ati formula observatii referitoare la problematica articolului.

          • Norma este simplă: numele proprii străine scrise în alfabet chirilic (sau grecesc) se transliterează obligatoriu, cu excepţia unor anumite nume intrate de multă vreme în limba română sub o altă formă consacrată prin uz şi pentru care se recomandă folosirea formei consacrate în locul transliterării. Această normă este (sau ar trebui să fie) arhicunoscută, ea fiind prezentă în diferite formulări implicite sau explicite de la primele Îndreptare Ortografice moderne până la lucrările şi cursurile de specialitate de azi. De exemplu:

            „§ 170. Toate numele latineşti şi greceşti vechi care nu au intrat într-o formă adaptată în uzul literar se scriu ca în limbile respective (cu rezerva transliterării alfabetului grec): Quirinius, Pyrrha.
            […]
            § 172. Numele latineşti şi greceşti vechi consacrate în uzul literar au fost incluse în Index (p. 267).
            […]
            § 176. Normele de transcriere a numelor şi cuvintelor din limba rusă în limba română au în vedere mai cu seamă criteriul grafic. Astfel, indiferent de rostirea lui o, el se transcrie o […]
            Notă. în texte ştiinţifice (indicaţii bibliografice, studii de limbă) se admite şi folosirea sistemului internaţional de transliteraţie a alfabetului chirilic.”
            (IOOP ediţia a V-a, 1995, p. 39-42)

            „§  221. Numele proprii din limbile care folosesc alfabetul chirilic (rusa, bulgara, ucraineana ş.a.) sunt transcrise adică redate în scris cu mijloace grafice româneşti, ţinându-se cont de următoarele particularităţi: […]
            Notă. În substantivele comune sau proprii împrumutate ori preluate din rusă ori prin mijlocirea acesteia mai demult şi consacrate prin uz, în loc de k se scrie c: Caucaz, (Marea) Caspică, Crimeea, Moscova, Ucraina; cazac, cneaz, copeică ş.a.”
            (Dicţionar ortografic românesc apărut sub egida Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică, editura Litera, Chişinău, 2001, p. 35; este bazat în esenţă pe DOOM, ed. 1982 aşa cum se specifică în prezentare)

            „[…] 3) numele proprii din ţările care folosesc alfabetul chirilic se scriu după normele de transliterare stabilite de DOOM: Baku, Celeabinsk, Kazan, Cernâşevski, Şcedrin, Tolstoi, Turgheniev; […]
            6) numele proprii cunoscute şi folosite de multă vreme la noi, care s-au adoptat fonetic limbii române, se scriu potrivit acestei tradiţii, indiferent dacă ţara din care provin foloseşte alfabet latin, slav sau alte alfabete ori sisteme de scriere: Copenhaga (faţă de numele originar Cobenhavn), […] Moscova (Moskva), Plevna (Pleven), Nipru (Dnepr) […]”
            (I. Toma – Limba Română Contemporană Fonetică-fonologie, lexicologie, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti 2004, p.61)

            „[…] Numele anumitor personalităţi, provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic, pot fi ortografiate atât conform tradiţiei româneşti, cât şi normelor actuale de transliterare: Dostoievski/Dostoevski.”
            (Broşura „Ce e nou în DOOM2” referitoare la Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, apărută sub egida Academiei Române, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005)

            (am selectat câteva pasaje relevante)
            Acestea fiind zise, observăm că DOOM2 (ultima reglementare) este ceva mai permisiv fiindcă oferă libertatea de alegere a grafiei în acele cazuri în care există o tradiţie încetăţenită privitoare la anumite personalităţi. Însă este vădit că tradiţia invocată nu se aplică în cazul prenumelui unui ministru rus al culturii contemporan cu noi (care este şi destul de departe de a fi o personalitate realmente marcantă la nivel internaţional). Deci singura regulă de scriere aplicabilă în acest caz rămâne transliterarea conform normelor.
            Inexistenţa vreunei tradiţiii de transcriere automată a rusescului „Dmitri” ca „Dimitrie” în limba noastră este demonstrată cu prisosinţă de exemplul pe care l-am adus, numele compozitorului Dmitri D. Şostakovici (care măcar a fost o personalitate culturală importantă în domeniul lui), sau de cel al celebrului chimist Dmitri I. Mendeleev, nume care se scriu în mod normal conform transliterării oficiale; este însă adevărat că pentru al doilea există în circulaţie şi grafia „Dimitri”, mai uşor de reprodus fonetic decât cea cu grup consonantic iniţial. Aceasta înseamnă că nu poate fi invocată în niciun fel vreo excepţie (fie ea şi trasă de păr) de la regula de bază a transliterării.

            Dincolo de chestiunea în sine, mă surprinde detaliul metodologic că dumneavoastră îmi cereţi mie o referinţă care să demonstreze corectitudinea sugestiei făcute: dat fiind că regula de bază spune că toate numele proprii scrise în alfabet chirilic trebuie transliterate cu excepţia unor cazuri speciale, ar fi mai natural să vă întrebaţi dacă aveţi argumente serioase pentru a încadra cazul numelui actualului ministru rus al culturii în categoria acelor excepţii menţionate în lucrările de specialitate. Chiar judecând cu îngăduinţă, eu nu vad niciunul.
            Intenţia mea nu era să scriu explicaţii atât de lungi, mi-am închipuit că veţi accepta mai uşor o sugestie rapidă de corectare a grafiei făcută cu deplină bună-credinţă.
            În rest şi din păcate, chiar nu am timpul material să comentez toate articolele interesante de pe contributors.ro, îmi pare rău că ziua nu are 48 de ore sau mai mult.

            • Cum e de datoria mea sa asigur confortul intelectual al fiecaruia dintre cititori, am rugat responsabilul platformei sa inlocuiasca prenumele incrimat cu o initiala. Consider ca o asemenea modificare nu are vreun efect negativ asupra intelesului textului, ba dimpotriva ar putea sa-l faca accesibil si pentru dvs. E un compromis din care cu totii avem de castigat.

              Un sfat prietenesc: daca decideti sa sesizati Academia Romana cu privire la aceasta ortografie,care e, dupa cate stiu eu, singura instanta ce poate decide in asemenea cazuri, nu folositi extrase din carti publicate la Chisinau (pot contine adaptari care sa se refere la limba moldoveneasca, e pacat sa riscati inutil) si nici referinte de la mijlocul anilor 1990 – ca in toate domeniile, s-au schimbat multe si in limba româna. In rest, va urez succes. Ma puteti informa despre demersul dvs. cu privire la acest subiect pe adresa privata, caci problematica acestui articol este cu totul alta.

              Multumesc de intelegere.

            • :)
              ei, in sfirsit s a facut lumina. totusi sper sa nu gresesc : litera „D” de la Dimitrie, nu ?
              modificarea va face acum textul clar precum cristalul, convins fiind ca asta l va ajuta pe domnul Dionysus sa si depaseasca angoasa.
              :)

            • Modificarea operată rezolvă (prin evitare) inadvertenţa de transcriere a numelui pe care v-am semnalat-o iniţial. În mod normal, ar trebui să închei discuţia aici. Dat fiind că aţi considerat necesar să umpleţi spaţiul argumentativ cu alte câteva idei legate de mica chestiune colaterală amintită de mine, cred că ar fi binevenite următoarele precizări:

              1. Vorbiţi de „confort intelectual” şi „[text] accesibil si pentru dvs.” Mă tem că aţi identificat greşit problema: confortul meu intelectual nu a fost niciodată adus în discuţie iar presupusa inaccesibilitate pentru mine a unui text în care apare „Dimitrie” în loc de „Dmitri” este în cel mai bun caz o glumă nereuşită (este suficient să recitiţi prima mea intervenţie pentru a vă convinge că nu aşa stau lucrurile). De fapt, problema este că un text în care apărea o transcriere incorectă de acest gen îşi pierdea o parte din strălucire şi că din propria dumneavoastră perspectivă ar fi trebuit să purcedeţi neîntârziat la remediere îndepărtând această „scamă” virtuală. Mai pe scurt: deranjul nu era la mine ci ar fi trebuit să fie la dumneavoastră.

              2. Scrieţi mai apoi ”daca decideti sa sesizati Academia Romana cu privire la aceasta ortografie,care e, dupa cate stiu eu, singura instanta ce poate decide in asemenea cazuri […]”. Mă tem că şi de această dată aţi identificat greşit problema. Nu am contestat competenţa absolută a Academiei Române în normarea limbii, am constatat în mod simplu că normele elaborate de AR se află în conflict cu modul în care dumneavoastră aţi transcris un nume rusesc (şi v-am sugerat să vă conformaţi normelor deja existente, nu să adoptaţi alte norme propuse de mine). Un dat de fapt obiectiv este că aplicarea normelor de transliterare menţionate atât în diferitele ediţii ale IOOP (= Îndreptar Ortografic, Ortoepic şi de Punctuaţie, elaborat de Institutul de Lingvistică al Academiei Române) cît si ale DOOM conduce inevitabil la scrierea „Dmitri”.Dacă vi se pare că numele de persoană „Dimitrie” se află sau că ar trebui să se afle într-o listă de transcrieri tradiţionale consacrate a numelor ruseşti în limba română, cel mai raţional ar fi ca dumneavoastră să cereţi lămuriri Academiei cu privire la această presupusă excepţie de la norma statuată de transliterările oficiale date în IOOP.

              3. Mai scrieţi „nu folositi extrase din carti publicate la Chisinau (pot contine adaptari care sa se refere la limba moldoveneasca, e pacat sa riscati inutil)”. Având în vedere că am precizat forul care a elaborat lucrarea (Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică), ar fi fost foarte potrivit să evitaţi orice referire inutilă la „limba moldovenească”. Academia Moldovei de peste Prut a făcut eforturi constante de menţinere a unui standard de limbă unitar cu cel din ţară, chiar şi atunci când aceasta a însemnat confuzie (aşa cum s-a întâmplat la restaurarea parţială a ortografiei cu „â” în interiorul cuvintelor, decizie din 1993 a AR pe care AM a criticat-o voalat însă şi-a însuşit-o imediat): nu vorbim de politruci filomoscoviţi ci de specialişti reali. Citez din cuvântul înainte al lucrării: „Dicţionarul ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuaţie) este elaborat pe baza Dicţionarului ortografic cu elemente de ortoepie şi morfologie, apărut la Chişinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, şi reprezintă, în esenţă, o ediţie adăugită a acestora. […] În noua ediţie se aplică Hotărîrea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind revenirea la „â” şi „sunt” în ortografia limbii române.”

              4. Mai scrieţi în continuare: „[nu folosiţi] nici referinte de la mijlocul anilor 1990 – ca in toate domeniile, s-au schimbat multe si in limba româna”. Nu ştiu de ce, observaţia îmi aduce aminte de justificarea lui Ponta privind schimbarea regulilor academice de citare în intervalul dintre publicarea tezei sale şi momentul prezent. :) Apropo de variabilitatea în timp a acestor reguli, e instructiv să comparaţi ce scria pe vremuri în IOOP cu ceea ce scria în 1995 (reprodus în mesajul precedent):
              „§ 169. Toate numele latineşti şi greceşti vechi care nu au intrat, într-o formă adaptată, în uzul literar se scriu ca în limbile respective (cu rezerva transliterării alfabetului grec) : Quirinius, Pyrrha.
              […]
              § 171. Numele latineşti şi greceşti vechi consacrate în uzul literar au fost incluse în index (v.p. 315).
              […]
              § 175. Normele de transcriere a numelor şi cuvintelor din limba rusă în limba romînă au în vedere mai cu seamă criteriul grafic. Astfel, indiferent de rostirea lui o, el se transcrie o […]
              (IOOP ediţia a II-a, 1959, p. 64-67)
              Referitor la eventualele modificări de pe parcurs, am precizat deja dintr-o o sursă (academică) din 2005 ce anume s-a schimbat în chestiunea grafiei numelor original scrise cu alfabetul chirilic. Un singur detaliu diferă faţă de norma trecută: dacă iniţial exista o singură formă corectă recomandată de normă (cea transliterată oficial sau cea încetăţenită prin uz în anumite cazuri speciale), mai nou ambele forme sunt permise (cu aplicabilitate evidentă şi exclusivă la acele cazuri speciale în care uzul a consacrat o formă diferită faţă de transliterarea oficială). Mai pe scurt, s-a extins posibilitatea folosirii transliterării oficiale la toate cazurile de nume chirilice. Exemplul dat acolo ar trebui să fie edificator: numele transliterat oficial „Dostoevski” al scriitorului rus poate fi folosit la fel de bine în texte precum forma tradiţională cu diftong, „Dostoievski”, consacrată în limba română. Nu a apărut nicio normă nouă cu privire la posibilitatea transcrierii automate a rusescului „Dmitri” ca „Dimitrie”.

              5. În sfârşit, concluzionaţi „Ma puteti informa despre demersul dvs. cu privire la acest subiect pe adresa privata, caci problematica acestui articol este cu totul alta.” Dacă privitor la pretinsul meu demers pe lânga AR e clar că nu am ce informaţii să vă furnizez, sunt de acord că explicaţiile lingvistice date nu aveau legătură cu esenţa articolului. Puteţi fi sigură că le-aş fi trimis pe adresa dumneavoastră privată în caz că aceasta ar fi fost specificată pe undeva. Poate în acest fel aţi fi evitat apropourile dumneavoastră ironice şi inutile din comentariile de răspuns.

  2. Bun articolul!!

    Dar:

    – sistemul de educatie din Vest…nu l-as ridica in slavi, dupa ani de zile petrecuti in SUA. Se dau bad doctorates si la Harvard si la Princeton. Si coruptie este…fix grades si nepotism cat vrei. Nu in aceeasi universitate, dar, sa zicem, un tatic din Arizona ajuta un alt tatic din Minnesota, daca se cunosc lucrand in acelasi domeniu. Cu plagiatul stau mai bine decat la noi din cauza ca sunt obligati sa publice in reviste cotate ISI si nu la Oradea sau Zimnicea university ca la noi. Si mai e ceva, in SUA sunt foarte putini dascali adevarati, adica te descurci singur daca nu pricepi ceva, nimeni nu invata pe nimeni nimic acolo. Dar toti se ocupa de cercetare ca daca nu publish…perish. In Europa calitatea cercetarii si academica si morala… e mult mai slaba. Vezi tari ca Italia sau Grecia, cam ca la noi….

    – In Romania …e dezastru. Nepotismul face ravagii. In universitatea unde am lucrat eram coleg cu mai multi copii si un nepot … ai fostilor mei profesori, si culmea, a celor mai antipatici dintre ei. Plagiatul nu mai vorbesc, chiar e bine sa plagiezi, ajungi prim ministru!! Acuma Abramburica&comp. vor cobora mult daca nu scoate de tot standardele minimale de avansare, spre bucuria economistilor si juristilor si a altora de fapt. Doctoratele se vor da din nou pe banda rulanta si vor ajunge profesori si Sova si Ponta si multi anii, en gros.

    – In concluzie, domeniul academic romanesc e jalnic si cel occidental are si el multe lucruri de imbunatatit. Calitatea execrabila a teachingului si cea lipsita de utilitate practica a cercetarii. Se publica si in reviste ISI mult si inutil, chiar si cu greseli de multe ori.

    – Cel mai sanatos e in domeniul privat unde m-am dus si eu si altii. Munca multa dar simti ca faci ceva util, practic si bine platit. Daca ai cap si cojones te angajezi sau asociezi sau iti faci chiar tu dupa ce capeti experienta o firma privata. Sunt mult prea multe universitati si prea multi studenti, in toata Europa. Si prea putini tamplari, zugravi, instalatori sau medici buni. Chiar si absolventii de informatica….sunt prea multi si de slaba calitate. Nu stiu sa foloseasca Office bine macar sau sa scrie un programel fara erori daca le dai o situatie noua.

    – Viitorul imediat este al oamenilor care pot sa se organizeze si produca ceva practic, imediat util societatii. Nu zic ca nu trebuie sa existe si mari ganditori care sa impinga lumea inainte prin descoperirile lor. Dar actualmente sunt prea multi impostori bine platiti de stat !!

    • Cum lucrez in invatamantul superior din Vest, sunt ultima care ar considera totul perfect aici. Nici nu se poate, caci pretutindeni sunt oameni in cele din urma, cu bune si cu rele. Va impartasesc intocmai concluzia: „domeniul academic romanesc e jalnic si cel occidental are si el multe lucruri de imbunatatit”. Cu privire la mediul privat, nu prea pot sa ma pronunt caci eu nu am decat experienta mediului public. Multi profesori importanti insa, care se afla in Elvetia acum, in domenii stiintifice care au necesitat si un parcurs mai lung sau mai scurt prin Statele Unite mi-au spus (in cadrul interviurilor pe care le-am facut cu ocazia proiectului unde lucrez) ca sistemul privat nu ar fi genial din punctul de vedere al dezvoltarii inovatiei stiintifice. Sunt mai multi bani, e drept, dar nimeni nu-ti poate garanta ziua de maine. Se inchide laboratorul, dispari.

      • Eu nu m-am referit la universitati privatizate.

        Am spus ca sunt prea multi profesori universitari care nu produc nimic, nici cu teachingul nu se omoara, fuseresc cursurile si cercetarea lor este fara importanta practica imediata.

        Viitorul imediat va apartine celor care fac lucruri aplicabile imediat.

        Ceilalti, sa gandeasca cat vor, dar pe banii lor, nu ai firmelor private.

        E drept ca trebuie sa ai stomacul plin ca sa rezolvi conjecturi sau macar sa incerci, dar sunt prea multi cei platiti sa gandeasca, cu mult prea multi bani. Si banii s-au terminat….in toata Europa, sectorul privat nu mai vrea sa dea bani la guverne!!

        • Sunt mai multe tipuri de invatamant privat, fiecare cu regularizarile sale. Ar trebui sa avem o discutie numai pe aceasta tema ca sa incepem sa lamurim lucrurile.

          Privitor la banii pe care sectorul privat nu mai vrea sa-i dea la stat, nu pot decat sa va raspund ca statul e cel care trebuie sa stie sa-i ia. In multe tari occidentale statul si-a diversificat enorm de mult modul de interventie in educatie pe de o parte, iar pe de alta, capacitatea de a strange taxele si impozitele, ca sa aiba bani.

          Cu privire la cui ii apartine viitorul imediat, da, celor care gasesc solutii ingenioase de aplicare. Totusi, acest „imediat” trece repede, ce facem dupa aceea, ca aici vorbim de educatie, nu numai de formare continua.

          Iar in final, am o mare enigma. Am incercat in cercetarea pe care o fac acum sa ma lamuresc de ce statul elvetian investeste enorm intr-un domeniu stiintific cum e cel al condensarii bose-einstein, care nu e un domeniu de aplicatie imediata. Pana acum nu am raspunsul definitiv, mai caut.

          • Fiindca Elvetia are bani. Romania nu are nici ca sa plateasca salariile, le plateste pe datorie.

            Iar cu CERN e o mare poveste, sunt multe tari si forte implicate acolo. Nu merita comparatia. In occident „roman” e o injuratura, in Elvetia se afla sediul mondial al masonilor si multe alte secrete.

            • Vorba proverbului romanesc: „Unde dai si une crapa”. Aici e vorba de capacitatea fiecarui stat de a elabora strategii de dezvoltare in stiinta. Asta presupune sa faci alegeri uneori dureroase. Nici macar Elvetia nu are bani pentru tot ce ar vrea sa faca, asa ca petrece mult timp incercand sa discearna ce e mai potrivit pentru profilul sau si ce nu.

  3. „costă mult mai scump”. daca tot vorbim de calitate, ar fi bine sa pastram calitatea si in limba romana. „a costa scump” e un barbarism de cea mai joasa speta. doar bunurile sau serviciile sunt scumpe sau ieftine, costurile nefiind decat mari sau mici.

    • Imi pare rau ca nu inteleg la ce va referiti. Cum aici unde ma aflu nu am la dispozitie decat Internetul, va reproduc prima definitie a cuvantului barbarism din DEX online : „BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon”. In consecinta, va rog sa identificati despre ce tip de greseala lingvistica e vorba si sa o documentati cu referintele necesare si nu cu pareri personale.

      E si asta o strategie cand se spun lucruri care nu ne convin, atacam cum putem si cu ce putem.

      • Bănuiesc că interlocutorul dumneavoastră avea în vedere faptul că expresia “costă scump“ e pui de pleonasm (nu barbarism) dat fiind că termenul “scump“ înglobează deja în semantismul său ideea de cost, astfel încât alăturarea celor două cuvinte nu sună prea bine dacă o luăm la bani mărunţi. Am spus “pui de pleonasm“ şi nu “pleonasm“ pentru că expresiei i se poate ataşa de exemplu o valoare stilistică augmentativă prin repetiţia deliberată a ideii de cost. După părerea mea, nu e neapărat necesar să reformulaţi fraza pentru atât.

      • vad ca problema ar fi termenul de barbarism (inteles de mine ca substantivare a verbului a barbariza, a aduce in stare de barbarie). sa spunem altfel atunci: expresia „costa scump” suna ca dracu :), iar explicatiile le-am dat deja. si e pacat, pentru ca strica frumusetea unui text bun (si pe care nu-l consider altfel, asa cum se sugereaza)

        • E recomandat a nu intelege diversi termeni „dupa ureche” si mai mult, a cere unei alte persoane sa se conformeze in aceeasi directie. Apropo, stiti ce inseamna fortuit?

    • @ berenger
      asta este o platforma online, de libera circulatie a opiniilor si ideilor. cei ce o frecventeaza inteleg mesajele transmise in pofida „barbarismelor” de stil si forma.
      competenta lingvistica si morala ar fi foarte bine daca s ar respecta la catedra, acolo unde se modeleaza viitorii dascali. poate asa o tara plina de doctori-academicieni n ar mai fi ravasita de impostura, saracie si coruptie.

    • Am citit link-urile, dar ele nu fac decat sa-mi confirme opinia.

      Cine a pus-o pe femeia din Arizona sa faca istoria medievala? De ce nu a terminat vreo scoala de asistente medicale sau de inginerie daca vroia ceva mai greu, dar util?

      A ajuns la un colegiu obscur, probabil ceva de native americans si se vaita ca e pe welfare (bonuri de masa sa nu koara de foame). A mai facut si copii pe deasupra.

      A, si mai are si un tatuaj, eu nu-i dadeam voie sa predea la tineri.

      Primul lucru pe care mi l-a spus tipul care facea orarul a fost: ai grija, aici la noi everybody goes to college. Si la noi la fel, i-am spus. Pai ia sa mai mearga baieteii si gagicutele alea tatuate si drogate, ca am avut si studenti din astia cu ochii stralucind in clasa, care incepeau aiurea sa vorbeasca tare, sa mearga la cules lubenita in locul mexicanilor sau in fermele de pui etc.

      E necesara si istoria medievala, un hobby al meu e istoria, dar in situatii de criza lasa cativa mari istorici si cativa studenti straluciti sa fie, plateste-i bine, iar ceilalti sa studieze, sa se gandeasca, etc., in timpul lor liber, dar nu pe banii produsi de cei care realmente tin in spate societatea.

  4. Pledoaria dvs pentru calitate este laudabila. Universitatile romanesti sunt pline de oameni care nu sunt performanti si nici nu isi propun sa fie performanti in viitor.

    Avem nevoie de performanta si avem nevoie de cercetare in universitatile din Romania. Totusi, legea domnului Funeriu nu este un lucru in totalitate bun. Spre exemplu, absolutizarea criteriilor scientometrice in procesul de evaluare a performantei este o eroare. S-ar putea sa functioneze bine in domenii precum chimia sau matematica insa in domeniul informaticii a condus la situatii dezastruoase. Pot sa va dau cazul cunoscutei profesoare Afrodita Iorgulescu, care nu mai stie de un deceniu niciun limbaj actual de programare, si care la aceste evaluari scientometrice iese perfect caci are multe articole pe domeniul matematicii.

    Nu e normal si nici productiv asa ceva. Acesta nu e un caz izolat. In informatica cercetarea stiitifica se face in lumea consultantei. In fond despre IPhone nu s-a publicat niciun articol stiintific inainte sa fie lansat. El este rezultatul unei comunitati creative. Nu mi se pare ca aceasta lege, cu scientometria ei, incurajeaza comunitatile creative gen Sillicon Valley. Desigur, cel putin un articol intr-o revista consacrata si vreo cateva conferinte internationale trebuie sa existe ca sa il faci pe unul profesor, fie si in domeniul informaticii. Insa scientometria nu e suficienta pentru a evalua calitatea in informatica. Ba chiar dimpotriva, abosultizarea acestui criteriu produce situatii revoltatoare.

    O alta scapare grava a acestei legi este ca nu isi propune sa stopeze „fuga creierelor”. Legea isi propune sa inverseze „fuga creierelor” fara a cauta insa sa o stopeze. Trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca in Romania nu exista resursele pentru a aduce inapoi creierele din strainatate. Se pot aduce ratatii de pe acolo, bursierii de profesie, insa creierele nu prea le mai intorci. Ar trebui identificate 1-2 domenii strategice in care sa se duca macar o politica de oprire a „fugii creierelor”. Pentru asta e obligatoriu ca in Romania sa existe activitati economice semnificative in domeniile respective. Trebuie sa fim deschisi si sa recunoastem ca in afara de software, nu exista niciun dimeniu hi-tech in care companiile locale sa se fi impus pe pietele occidentale. Ar trebui macar oprita „fuga creierelor” in acest domeniu. Mitul conform caruia cei scoliti in Occident sunt destepti si cei locali sunt prosti e fals. Se vede clar ca tineri cu diplome din Romania lucreaza fara probleme in orice companie de software din Occident si unii chiar fac cariera.

    O a treia critica indreptatita a legii 1/2011 este faptul a fost influentata masiv de conflictul intre domnii Boc si Marga. In speta Marga nu voia sa ii dea domnului Boc titlul de profesor. Trecand peste orgoliile specific ardelenesti, nu e normal sa ai o lege prin care sa urmaresti lezarea unei persoane sau a unor categorii de persoane, fie ele si anacronice, antipatice sau neperformante. O lege trebuie sa incurajeze ce e bun nu sa intre in conflict deschis cu cu adversari politici.

    • Multumesc mult pentru acest comentariu. Voi incerca sa va raspund intr-o maniera cat mai sistematica.

      In cartea mea (al carei titlu il gasiti in scurta prezentare biografica), unde am studiat modul in care au fost decise si implementate dispozitivile de asigurarea calitatii atat in politicile universitare cat si in institutiile de invatamant superior din Romania si Elvetia mentionez la un moment dat ca unii dintre cei pe care i-am intervievat in Romania mi-au vorbit despre gestionarea carierelor academice romanesti potrivit modelului incestului dupa unii, al stridiei, dupa altii– intri intr-o universitate ca student si iesi la pensie exact din acelasi loc ca profesor. In aceste conditii, e de inteles ca exista atata lipsa de performanta.
      Universitatile din Romania (si as indrazni sa extind afirmatia la toate institutiile de invatamant, superior si secundar) au o problema in ceea ce priveste calitatea resurselor umane de care dispun. Cum o rezolvam ?

      Privitor la absolutizarea criteriilor scientometrice, sunt de acord cu dvs., trebuie aplicate diferit in functie de domeniul stiintific, momentul in care se face evaluarea si scopul evaluarii (acces la cariera academica, promovare). Desi putem discuta indelung despre gradul de profesionalizare al meseriei de universitar, cred totusi ca e posibil de obiectivat conditiile in care cineva are acces si evolueaza in aceasta profesie.

      Este greu sa stopam «fuga creierelor» din tara intr-o societate din ce in ce mai globalizata. Stiu ca resursele sunt limitate pentru a-i aduce inapoi pe cei plecati, dar se pot gasi alte formule de colaborare prin reorganizarea curriculumului academic, de exemplu, care sa includa diferite activitati unde profesorul sa poata folosi ca resurse unele persoane care lucreaza in strainatate intr-un anume domeniu stiintific. Dupa parerea mea, mobilitatea profesorilor ar trebui dezvoltata cel putin la acelasi nivel cu mobilitatea studentilor.

      Sunt perfect de acord si cu remarca privitoare la necesitatea unei strategii a dezvoltarii cercetarii prin identificarea unor domenii de interes national in care sa investim mai mult astfel incat sa obtinem rezultate unde sa fim competitivi la cel mai inalt nivel. Asa procedeaza elvetienii, de exemplu.

      Ca specialist in stiintele educatiei, voi sustine intotdeauna ca nu exista elevi sau studenti mai destepti sau mai prosti in functie de sistemul de educatie si institutia pe care o urmeaza. Exista o parte individuala in educatie pe care nu o putem contesta. Cred insa ca exista institutii scolare sau academice care ofera conditii mai bune sau mai putin bune de invatare si formare. Ceea ce vreau sa spun cu aceasta e ca avem nevoie sa introducem mai multe nuante cand discutam comparativ despre cei scoliti in Romania si cei din Occident.

      Cu privire la a treia critica, ce sa va spun, acesta-i pacatul cel mai mare al legilor din Romania. In loc sa porneasca de la problemele domeniului pe care vor sa-l reglementeze, pleaca de la tot felul de interese personale. In alte domenii decat educatia sau cultura, unde caderea noastra afecteaza interesele unor parteneri straini, se mai poate sa legitimam unele schimbari in sensul cel bun prin referire la acestia. Din pacate, in domeniul despre care vorbim suntem singuri cu noi insine … si se vede foarte bine lucrul acesta.

    • Nici Marga nici Boc nu merita sa fie universitari. Marga a fost un turnator la securitate care calatorea liber in Occident pe vremea lui Ceasca, un istoric cu o teza de doctorat plina de socialisme iar Boc e jurist si nu stiu nici o facultate de drept care sa fi luat pozitie oficiala, scrisa, pro sau contra plagiatului lui Ponta !! Nici una, pozitie oficiala, semnata, pro sau contra !! La drept nici macar nu se pune problema publicarii in reviste ISI. Juristii stiu doar sa faca legi complicate, ambigue, contradictorii chiar, dupa care trebuie sa-i platesti cu bani grei ca sa le descurce tot ei prin procese !!

      Si da, legea lui Funeriu e o tampenie, si numai pentru asta Boc nu ar trebui sa fie profesor, ca trebuia s-o citeasca inainte de a o semna. Grigore Perellman, care a refuzat acuma cativa ani medalia Fields (premiul Nobel echivalent la matematicieni), nu ar putea sa fie profesor in Romania, conform legii Funeriu. El si-a publicat articolele pe arxiv.org, un fel de gard pe net unde toata lumea poate publica.

      • Nu exista o lege a lui Funeriu, ci o Lege a Educatiei Nationale, adoptata in 2011, in timpul mandatului de Ministru al Educatiei al d-lui Funeriu. Haideti sa incercam, fie si cu pasi mici, sa ne eliberam de complexul tatucului din politica.
        Privitor la exemplul matematicianului rus nu cred ca e relevant pentru subiectul discutiei: e vorba despre o personalite atipica, precum a fost si aceea a lui Eminescu la vremea lui. O lege nu trebuie facuta in primul rand pentru acestia. Ei isi vor gasi tot timpul caile de afirmare in societate, fiecare in domeniul sau. Pot face sa evolueze legi, de acord, dar nu putem face legi pentru ei. Cum am spus mai sus, exista posibilitati de obiectivare a unor criterii de acces si promovare in cariera academica. Acestea trebuie formulate diferit in functie de specificul domeniului stiintific.

    • Adevarul este ca salarizarea este principala problema a sistemului. Pe cercetare mobilitatea personalului este cea mai mare. In functie de facultate, situatia este mai mult sau mai putin critica. Sunt domenii in care tentatia de a pleca in domeniul privat in Romania este foarte mare. Este pe de o parte este bine, dar pe de alta parte un asistent sau un sef lucrari care alege sa lucreze 4-6 ore/ zi la o firma nu va mai avea timp de cercetare.

      Solutia este cresterea finantarii per student (eventual aplicarea LEN care prevede finantarea in functie de numarul studentilor din anul I). O alta solutie este sa existe numai 3-4 facultati pentru fiecare domeniu de studiu. Ceva de genul acesta a incercat d. Funeriu dar solutia aleasa a fost dupa parerea mea neinspirata. Nu poti combate birocratia cu birocratie.

      O solutie mai simpla si care ar implica cat mai putin politicul ar fi utilizarea voucherelor de studii care sa fie distribuite absolventilor de liceu in urma unui examen national pe directii de studiu. Absolventul ar urma sa aleaga ce facultate doreste, iar facultatile ar avea un numar maxim de studenti pe care il pot scolariza in functie de conditiile care le pot oferi studentilor.

      In felul acesta va exista concurenta intre studenti si concurenta intre facultatile aceluiasi domeniu de studiu. De asemenea se va elimina politicul din distributia locurilor intre universitati si apoi intre facultati.

      • Dupa cum spun declaratiile din Romania la care m-am referit in articol, nici nu se pune inca problema gasirii unor solutii. Poate fi cea despre care vorbiti dvs., pot fi si altele, trebuie discutat. Inainte insa e nevoie ca guvernantii nostri sa vrea acest lucru. Deocamdata nu e cazul.

    • Eu inteleg ca se tot pune accent pe performanta in cercetare dar trebuie sa vedem ce ofera guvernantii in schimb. Daca ei ofera ~1200ron la un asistent si ~1500 la un sef lucrari, iar la un profesor universitar de la 1000-2000-3000-4000 euro in sus care nu am mai pus mana pe un articol de10 ani atunci e clar ca un astfel de sistem e aberant.

      Trebuie sa fim maturi sa realizam faptul ca pentru o plata proasta se va oferi o munca de proasta calitate. Piata muncii regleaza aceste aspecte in diverse moduri. Asistentul in loc sa faca cercetare va lucra in industrie part time pentru a atinge un salar decent. Lectorul va face si el ceva similar. Conferentiarul e putin mai bine platit si daca va renunta la unele pretentii va supravietui cumva tingand spre decenta.
      Daca statul roman vrea performanta trebuie sa ofere salarii performante altminteri nu e posibil.

      Criteriile actuale par din exterior intra-devar corecte, dar daca tinem cont de realitatea din „teren” lucrurile se schimba dramatic.
      Eu il invit pe fostul ministru Funeriu sa faca cercetare de top cu 1500 ron pe luna si sa stea intr-unul din caminele universitare cu familie si copil. Credeti ca va face ? Eu sunt convins ca nu… Un guvernant cand propune o lege ar trebui ca el insusi sa intre sub incidenta ei in aceleasi conditii ca cei pe care ii vizeaza.

      In Franta acolo unde a studiat el bursele acopera SMIG-ul (salar minim garantat) din care se poate trai decent la modul realist nu aberant ca la noi unde minimul pe economie te obliga sa dormi sub un pod.

      Altfel toata treaba e o mare viclenie prin care cadrele universitare cu functii mici sunt pacalite sa faca cercetare de top pe salarii de mizerie iar conducerile universitatilor si ministrii sa se laude cu munca celor pe care ii asupresc. Daca se poate sa le si capuseze lucrarile prin coautorarea fortata se vor simti si mai bine.

      Evaluarea bazata pe criterii ISI este profund imorala si este bazata pe coruptia celor din guvern. Compania americana ISI Thomson Reuters face lobby la guvernele tarilor din estul Europei unde se stie ca exista o predilectie pentru atentii. Astfel guvernantii introduc criterii ISI pentru promovare de la o treapta la alta. Astfel apar conferintele care iau taxe de peste 500 euro in care platesc mascat acestor companii drepturi pentru publicarea articolelor in baza lor de date. Accesul la baza de date iar costa abonament de sute de mii de euro la nivel national pentru a putea vedea o lista de abstracte (rezumate).
      Deci cercetarea s-a transformat intr-o industrie imorala de imbogatit companii private americane bazate pe santajul cadrelor in dorinta lor de a promova si de a face punctaje bazate pe ISI fortati de legea invatamantului.

      Franta si Germania nu practica asa ceva. Au evaluatori la nivel national care fac verificari calitative si nu oarbe, cantitative. Laboratoarele lor de cercetare au si finantare de la stat nu se bazeaza doar pe granturi care se dau in perioade ferite de crize economice.

      E clar ca de fapt o astfel de lege vrea sa erodeze aparatul universitar si sa ramana cei pasionati care sunt dispusi sa lucreze pe lefe derizorii.

      Sau se poate face ordine incepand de pe acum cu plan de realizare in 8 ani de zile cand mafiile actuale mai slabesc si intra si oameni tineri cu principii in conducerile universitatilor si chiar inspre guvernare.

  5. Felicitari pentru o analiza venita la momentul potrivit.
    Legat de aprecierea „Am văzut că pretutindeni în lume bate vântul competiției în învățământul superior. ” doresc sa o confirm, am citit deja o serie de articole atat in jurnale stiintifice cat si in presa internationala care sustin observatia dumneavoastra.
    Din pacate, in momentul actual la noi competitia s-a terminat, castigatorii au fost stabiliti. Marile centre universitare traditionale au castigat batalia, micile centre din provincie sunt pe cale sa sucombe incorsetate de standarde care nu se potrivesc nevoilor locale, subfinantate ca intotdeauna, si lipsite de studenti datorita scaderii natalitatii si a nivelului de pregatire din scoli. Daca asta nu ar fi ajuns, finantarile europene defectuoase au reusit sa blocheze complet putinele rezerve financiare ale universitatilor dupa ce au reorientat universitatile spre directii fanteziste de activitate, complet rupte de nevoile locale. Deci, sustin si afirmatia dumneavoastra „Un competitor în minus, cu atât mai bine. ”
    Fenomenul de „brain drain” despre care vorbiti s-a accentuat, cel putin in zona pe care o cunosc, eu cunosc un lector si trei asistenti care au plecat in strainatate (Norvegia, Arabia Saudita), si doi lectori care au renuntat la invatamant pentru activitati in sectorul privat anul acesta. Nu mai cunosc nici un tanar sub nivel de conferentiar care sa considere ca merita urmata o cariera universitara. Momentan circula o gluma, conform careia un „postdoctorand” sau un „doctorand” trebuie sa lucreze opt ore pentru universitate, opt ore pentru fondurile europene si opt ore pentru ca sa le finanteze pe cele doua enuntate anterior. Cu norme umflate la 16 ore, cu 10 discipline pe an, universitarii se deprofesionalizeaza complet. Numai birocratia evaluarilor si strasul schimbarilor au ras complet orice pretentii de capacitati de cercetare reale.
    „Onoarea” de a fi universitar costa cam mult si nici nu mai este o „onoare” dupa denigrarile si criticile rautacioase publicate in ultimul timp.

    • Ma bucur ca textul acesta a gasit ecouri in experienta dvs. Da, pretutindeni in lumea universitara se vorbeste despre competitie, de aceea afirmatiile primului ministru mi s-au parut cel putin anacronice. Nu sustin insa si ca aceasta competitie aduce numai lucruri bune, sunt multe de discutat aici; mai ales ca politician insa, nu avea voie sa se situeze in afara timpului.

      Privitor la competitia incheiata in favoarea marilor universitati, as vrea sa va spun ca rezultatul era previzibil. Pana la urma, cred ca Romania trebuie sa fie capabila sa decida cate institutii academice poate sustine din bani publici. Asta-i va permite sa le finanteze intr-un mod corespunzator si sa le ceara obtinerea unor rezultate pe masura efortului investit. Singura sansa a micilor universitati publice este sa-si dezvolte capacitatea strategica si sa vina cu propuneri pentru domenii atractive tot de nivel tertiar, dar care nu sunt acoperite de marile universitati. Se poate reveni si la discutarea unei solutii ce a starnit mari discutii acum cativa ani, aceea a consortiilor universitare. S-ar putea astfel asigura o resursa umana de calitate in diferite centre de invatare academica. Aveti o pregatire economica, stiti ca in invatamant, indiferent de nivel, resursele umane sunt cele mai costisitoare. E nevoie de o diversificare a sistemului de invatamant superior, in acord cu nevoile societatii. Pentru a ne gasi locul in societate si a fi multumiti de viata pe care o ducem nu cred ca trebuie sa avem cu totii un doctorat.

      Privitor la „brain drain”, da, aveti dreptate, cei care pleaca din Romania, nu fac acest lucru de prea multa fericire. Totusi nici nu cred ca pot fi create legi speciale care sa-i opreasca. Fiecare isi urmeaza destinul cum crede de cuviinta. Si mai e un lucru: profesorul universitar al viitorului nu prea indepartat, cel putin cel despre care se vorbeste acum prin mediile europene, e unul care si-a inceput cariera intr-un loc, o continua intr-altul, la mii de km distanta, pentru a merge apoi din nou in alta parte si a iesi la pensie din alta parte. Mobilitatea profesorilor universitari va deveni din ce in ce mai importanta in viitor. Cea mai mare problema a unui astfel de sistem care-si cauta acum rezolvarea e aceea a fondului de pensii. Se vor gasi insa solutii, macar pentru cei mai buni dintre profesorii universitari, sunt sigura.

      Pentru un „doctorand” sau „postdoctorand”, viata nu e simpla nici prin alte parti. E o lupta continua pe care numai unii o pot duce pana la capat. Trebuie sa stii foarte bine ce vrei atunci cand intri in jocul acesta, altfel esti repede dat la o parte.

      „Onoarea de universitar” in Romania trebuie reformulata, cred eu. In tarile occidentale cel putin, simplul fapt ca esti profesor universitar nu inseamna si ca esti respectat de cei din jur. Dimpotriva, „onoarea de universitar” se apara in cotidian, prin ceea ce faci pentru ceilalti, prin modul in care stii sa le fii de folos, sprijinindu-i cand au nevoie de tine, prin ceea ce scrii si felul cum explici ceea ce-ai scris. Cred ca universitarii care intra intr-o asemenea dinamica ar fi respectati si in Romania, daca nu sunt deja.

  6. 1. EUA nu a mai facut o clasificare care a scos din minti pe multi rectori? Este si un litigiu cu o univ. din Suceava.
    2. Cind a venit D-na Andronescu la minister (a n-a oara) nu a declarat ca nu gaseste nici un document privind clasificarea univestitatilor de care vorbea Dl. Funeriu?
    3. Cum accepta D-na Andronescu sa mearga pe urmele lui Funeriu, permitind unei entitati „straine” sa evalueze univ. romanesti?
    4. Modificind criteriile de avansare se pregateste „autostrada” ca o liota de politruci sa devina profesori universitari. Ziaristii care se ocupa de problemele invatamintului s-ar putea uita pe site-urile universitatilor si ar vedea peste tot politruci si prieteni ai lor!
    Propun o lista a politicienilor „profesori”, a lucrarilor lor „stiintifice” si a prezentei lor efective la ore! S-ar vedea ceea ce orice om rational ar constata: cu „n” activitati politice, „n” firme NU mai au timp de scoala, iar de studiu si scris nici atit, dar au scalvi universitari! Iar cind sint prinsi plagiind, dau vina pe acestia (vezi Mang!).

    • 1) EUA nu poate face decat evaluari, modul in care sunt utilizate aceste evaluari tine in exclusivitate de autoritatile universitare române.

      2) Nu am citit chiar toate declaratiile d-nei ministru si nu pot comenta ceea ce nu stiu.

      3) Potrivit LEN, atat ARACIS cat si o alta agentie de asigurarea calitatii inscrisa in EQAR (European Quality Assurance Register for Higher Education) poate face evaluari ale institutiilor de invatamant superior din Romania. Pentru ca aceste evaluari ale EUA sa se realizeze, ele trebuie solicitate de conducerile universitatilor. Marile universitati romanesti si-au facut deja o traditie din a se supune unor astfel de evaluari realizate fie de EUA, fie de alte organizatii internationale. De exemplu, printre cele mai vechi evaluarari sunt cele din 1994, cand EUA a fost solicitata de doua universitati din Cluj si una din Timisoara. La inceputul anilor 2000, o alta organizatie internationala, „Seminarul de la Salzburg” a raspuns solicitarilor de evaluare ale universitatilor romanesti: Universitatea „Al. I. Cuza” e astfel evaluata de 2 ori, in 1999 si 2004, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu e evaluata in 2000 si 2002, Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj si Universitatea de Vest din Timisoara sunt evaluate in 2002. Asemenea institutii de invatamant superior au inteles destul de devreme ca, pentru a se dezvolta, au nevoie de legitimitatea internationala pe care aceste evaluari o pot da. La vremea respectiva, nu exista o legislatie care sa le oblige sa participe la evaluari. Conducerile acestor institutii au actionat in acest sens din ratiuni strategice.

      4. Inclin sa va dau dreptate aici. E o traditie ca universitatile romanesti sa fie „populate” de oameni politici. Acum suntem la un moment de rascruce, in care „vechea garda” se apropie de pensie, iar cei care vin din urma doresc cu orice chip sa continue traditia. Lucrul acesta trebuie bine inteles si oprit daca vrem universitati performante.

  7. In USA mai este exista un criteriu: salariu mediu la absolventilor la angajare si la mijlocul carierei.
    Ceva de genul acesta :

    http://www.payscale.com/college-salary-report-2013/engineering-schools

    Ca sa il citez pe un domn profesor care preda ce ani buni in USA, un absolvent de MIT cere cu 20.000 $/an la angajare, mai mult decat absolventul altei universitati, pentru ca stie de 20.000$/an mai mult. Angajatorul accepta sa il plateasca mai mult, nu pentru ca a terminat MIT, ci pentru ca ii va aduce profit mai mare decat cel care a terminat o alta universitate.

    Cred ca de un astfel de clasament, realizat pe directii de studiu are nevoie invatamantului superior romanesc. Daca intr-o facultate se preda mai bine decat in alta iar cursurile predate sunt orientate spre piata muncii, atunci aceasta se va vedea in salariile absolventilor.

    • Sunt multe solutii interesante, e nevoie de intelepciune si vointa politica sa le examinam si sa punem in aplicare ceea ce ni se potriveste.

      • Sunt de acord ca nu poti in principiu sa iei niste solutii si apoi sa le aplici in alta tara. Pe de alta parte din experienta ultimilor ani, doua idei din vest care au fost deja adoptate, au avut rezultate dezastruoase tocmai pentru ca nu s-au copiat 100%.

        Prima a fost finantarea per student (am inteles ca de fapt in Franta, de unde se pare ca s-a copiat, finantarea este tot per student dar in functie de numarul studentilor din anul I). A doua, ideea credite, care in marea majoritate a universitatilor din Romania, s-a implementat fara conditionalitati (nu ai voi sa urmezi cursul de matematici superioare daca nu ai absolvit cursul de analiza matematica).

        De asemenea, sunt cateva dorinte umane care sunt universal valabile. Una dintre acestea este aceea de a castiga cati mai multi bani dupa ce termini facultatea. De ce ar alege un absolvent care ar castigat un voucher, o facultate a caror absolventi castiga mai putin decat absolventii altei facultati? De asemenea, de ce sa nu fie incurajate facultatile a caror absolventi sunt mai bine pregatiti pentru a se angaja?

  8. Stimata Doamna Gorga

    Intors in Statele Unite dupa o vizita in Romania in timpul careia am auzit opinia a 50 de universitari care lucreaza in tara, va pot spune ca o majoritate covarsitoare (cel putin 95%) crede ca prevederile Legii Educatiei Nationale (LEN) cu privire la obtinerea tilurilor de conferentiar si profesor sunt prost gandite si inacceptabile. Aceiasi proportie doreste ca alianta USL sa castige alegerile di Decembrie si sa modifice LEN.

    Cu cele mai bune ganduri,

    Prof. Peter Manu
    New York

    • Domnule Peter Manu,
      Multumesc pentru vestile acestea proaspete care nu ma surprind insa. Opozitia dintre comunitatea academica si stat, mai ales in ceea ce priveste introducerea de norme in materie de cariera universitara, este foarte frecvent intalnita in diferite tari ale lumii. Intrebarea pe care mi-o pun este de ce trebuie sa o utilizam electoral prin argumente populiste si anacronice in locul unor proiecte bine argumentate. Caci daca ceva nu e bun, trebuie sa intelegem de ce, in ce conditii nu e bun si sa incercam sa punem altceva in loc. Imi spuneti ca majoritatea covarsitoare doreste schimbarea LEN. Oare toti cei cu care ati vorbit sustin introducerea acelorasi modificari? Ori mai curand fiecare isi are propria schimbare pe care o considera a fi justa? Din ce domenii ale cunoasterii vin cei 50 de universitari cu care ati vorbit? Ce interese (in termeni financiari, de reputatie, etc.) sunt in spatele opiniei fiecaruia?
      In rest, sper sa auzim numai de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro