joi, martie 28, 2024

Cine a fost Emil Bodnaras? Spion rus, stalinist national si dinozaur leninist

Era unul dintre cele noua portrete eterne ale finalului domniei lui Gheorghiu-Dej. Fara el si Maurer, Ceausescu n-ar fi ajuns la putere. Biografia lui Emil Bodnaras (1904-1976) este printre cele mai stranii si contorsionate din intreg Olimpul comunismului romanesc. Persista numeroase mistere, dar lucrurile esentiale sunt, cred, lamurite. Ofiter roman, a dezertat in URSS in clipa cand a aflat ca era urmarit pentu actiune de spionaj. A urmat cursurile scolii speciale de informatii a Armatei Rosii. A revenit in tara cu misiuni de spionaj, a fost arestat, nu ca activist comunist clandestin, ci ca spion si dezertor. Dupa expirarea condamnarii, a fost eliberat (in timpul dictaturii lui Ion Antonescu).

A luat legatura cu aparatul ilegal al PCdR, a fost unul dintre arhitectii eliminarii politice a conducerii Foris-Koffler (aprilie 1944). Unul din organizatorii evadarii lui Gheorghiu-Dej de la Targu-Jiu, implicat in arestarea lui Antonescu (nom de guerre in acele luni, inginerul Ceausu). Sef al SSI (Serviciul Special de Informatii) de pe langa presedintia guvernului, personaj temut si tenebros. Ministru al armatei in 1947, general de armata, membru al Biroului Politic, a fost principalul responsabil pentru sovietizarea armatei romane.

Auster, cu un stil de viata spartan, inchis in sine, necomunicativ, fara umor, a fost casatorit cu ilegalista Florica Munzer, conferentiara de socialism stiintific la IMF. Trei copii: Viorel (adoptat), Ioana (a murit in adolescenta de leucemie) si Gheorghe (traieste in Vest). Varul primar al Florcai era faimosul Sasa Musat, implicat in ceea ce a fost descris drept “Marele jaf”, recrutat, se pare, de Bodnaras insusi in aparatul de spionaj al regimului. Divortat de Florica, nu s-a recasatorit. In aprilie 1954, ca membru al Biroului Politic, a votat pentru condamnarea la moarte a lui Patrascanu si a lui Koffler. In 1956, este intermediarul in efortul de a testa reactia lui Hrusciov la ideea retragerii trupelor sovietice din Romania. Initial, liderul sovietic a reactionat furibund, apoi, din ratiuni complexe, a acceptat sugestia si a prezentat-o drept propria sa initiativa.

In martie 1961, criticat de Dej, Apostol, dar mai ales de Ceausescu (fostul sau adjunct la Ministerul Fortelor Armate), etc pentru “atitudini netovarasesti”, “infumurare” si “aroganta”, Bodnaras isi face autocritica, este iertat. I se reproseaza si oarecare slabiciune (‘impaciuitorism”) in lupta impotriva “deviatorilor” si “fractionistilor”, afinitati cu Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu, ezitari in condamnarea acestora. Inveteratul cominternist Petre Borila, alt membru al cercului intim al lui Dej, ii reproseaza faptul nemaipomenit si impardonabil ca “are ordonanta”.

Poate ca aceasta rafuiala cu “tovarasul Emil” era de fapt revansa tarzie, polita platita de bizantinul Dej, dupa 14 ani, pentru nota informativa facuta de Bodnaras in iunie 1947, transmisa prin generalul Susaikov direct secretarului CC al PC (b) al URSS Mihail Suslov, in care se exprimau critici aspre la adresa relatiilor exagerat de cordiale ale lui Dej si ale echipei sale (Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gaston Marin, Simion Zeiger) cu anglo-americanii. In acel denunt, Bodnaras sugera chiar “masuri radicale” la adresa lui Gheorghiu-Dej. Cum ar fi putut Dej si Maurer sa uite acel episod?

Se pregatea debarcarea celui care se tutuia cu Dej si i se adresa cu diminutivul Ghita? Mai plauzibil este ca era un avertisment in interiorul unei mafii politice, un semnal ca fiecare pas al celui pus la zid este urmarit cu maxima atentie, ca nimic nu se sterge din mereu vigilenta memorie a nomenclaturii. Bodnaras a inteles mesajul, iar la Plenara din noimebrie-decembrie 1961 a fost unul dintre cei mai infierbantati sustinatori ai mitului lui Dej ca salvator al “cadrelor de nadejde” ale partidului. Dupa Declaratia din aprilie, a condus prelucrarea acestui document pentru cei care lucrau in presa si edituri.

Viziteaza China comunista in repetate randuri, inainte si dupa moartea lui Dej. Dezgustat de Hrusciov si hrusciovism, privea maoismul ca o formula teoretica menita sa salveze unitatea miscarii comuniste mondiale. Alaturi de Maurer si Chivu, a fost intre oamenii care l-au adus pe Ceausescu la putere (spre a cita titlul unui studiu scris in Franta de sora mamei mele, Cristina Luca-Boico). A participat la debutul orgiei cultului personalitatii lui Ceausescu. In 1974, pentru a ramane in gratiile lui Ceausescu, a acceptat sa o propuna pe Elena Ceausescu pentru intrarea in Comitetul Executiv. A fost, probabil, cel mai pro-Mao dintre magnatii comunisti din Romania. Intr-o convorbire de doua ore si jumatate din 1974, descrisa drept remarcabil de sincera, cu ambasadorul american Harry G. Barnes, Bodnaras deplangea in termeni duri continuitatea imperialismului rus si sovietic. Era o tema predilecta a lui Mao. Mi-l pot imagina conversand cu Zhou Enlai despre “noii tari de la Kremlin”.

A murit in 1976 si a fost inmormantat, conform cererii sale, in comuna natala din nordul Moldovei, Iaslovat (judetul Suceava), intr-o cripta din vecinatatea bisericii. Deci nu alaturi de Dej si Groza, de Ana Pauker si de Patrascanu, la Mauzoleul din “Parcul Libertatii”. Cel care a facut propunerea oficiala pentru alegerea lui Ceausescu ca presedinte al RSR, el insusi vicepresedinte al Consiliului de Stat, a preferat sa-si doarma somnul de veci departe de camarazii si de victimele sale. Noua ani mai tarziu, fratele sau mai mic, Manole Bodnaras, ilegalist si el, era ingropat tot acolo.

Se pare ca Emil a tinut un jurnal, oricum si-a scris o parte din amintiri. Securitatea le-a confiscat imediat dupa deces. Cand a revenit din Anglia unde se afla la doctorat, pentru a participa la funerallile tatalui sau, Gheorghe Bodnaras a constatat ca imensa vila de pe Bulevardul Primaverii 17 (azi Casa Americii Latine) fusese perchezitionata meticulos. Amintirile lui Bodnaras puteau zdruncina viziunea oficiala asupra istoriei partidului pe care otelitul militant il servise fara scrupule si fara rezerve. In linii mari, acesta a fost fi traseul personajului. Sa adaug ca Bodnaras, martial, sever, inteligent si emfatic, i-a lasat o impresie puternica politologului american Ken Jowitt care l-a intervievat pentru cartea sa “Revolutionary Breakthroughs and National Development. The Case of Romania”. A fost, spre a prelua o imagine a lui Jowitt, un dinozaur leninist. A imbratisat inca din tinerete crezul bolsevic si nu s-a despartit de el in pofida atator dovezi ca sistemul era unul intrinsec criminal si ilegitim.

Scriam mai demult: “Nu ma indoiesc ca Nicolae Ceausescu a fost un leninist din categoria dura, un fanatic al credintei de tip bolsevic, un admirator al lui Stalin. Asemeni unui Erich Honecker ori amicului sau Santiago Carrillo, Ceausescu a pretins ca se desparte de stalinism, dar a ramas fidel pana la capat dogmelor esentiale ale modelului sectar-militarist pus in aplicare in URSS incepand inca de la Lenin: “rolul conducator al partidului”, respingerea oricarei dezbateri veritabile in partid, eliminarea necrutatoare a oricarei “devieri”. “ Aceste cuvinte se aplica si in cazul stalinistului national Emil Bodnaras.

PS: Am scris textul despre Bodnaras nu fara legatura cu activarea retelei filoruse in aceste ultime luni, nu doar in Romania.

http://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/110457

http://www.movingimagesource.us/articles/how-was-ceausescu-possible-20110929

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-comunism-mesianism-revolutionar-si-resentiment-social/

http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520223950

http://www.curteaveche.ro/noua-dezordine-mondiala-extinctia-leninista.html

https://www.contributors.ro/cultura/despre-cartile-esentiale-ken-jowitt-si-secolul-lui-lenin/

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ceausescu-contra-presupusului-spion-bodnaras

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Domnule profesor
    Din câte țin eu minte, vila lui Bodnăraș din Primăverii, avea piscină. În fine, era vastă, după cum menționați. Deci maoist, maoist, dar se respecta :).
    A existat la început vreo jenă în ce privește stilul de viață cât se poate de „burghez”, sau „s-a dat liber” din prima clipă, urmând exemplul sovietic ? Au existat și lideri comuniști ceva mai „modești” ?

    • Da, avea piscina, era prima din seria vilelor decorate cu acea oribila faianta vernil. A urmat cea a lui Borila, actualul sediu al PNL de pe Bulevardul Aviatorilor.Alaturi, tot pe Aviatorilor, vila lui Gaston Marin. Pe strada Puskin colt cu B-dul Kalinin (actualul Bulevard Mircea Eliade), cea a lui Rautu. Nu a existat niciun membru al conducerii care sa se dezica, sa respinga aceste privilegii. Li se pareau normale. Chiar si cei arborau ostentativ si ipocrit masca modestiei proletare, continuau sa se bucure de ele, de la Chivu Stoica la Gheorghe Stoica, de la Chisinevschi la Coliu, de la Salajan la Rautu, de la Apostol la Moghioros (acesta nu a primit o vila noua la Bucuresti, dar locuia intr-un adevarat palat la Predeal). Cat priveste stilul de viata imperial al lui Mao, nu e nevoie sa insist…

      • Vă mulțumesc pentru răspuns. Ați menționat rolul lui Bodnăraș în ce privește retragerea trupelor sovietice din România. Presupun că obediența lui Dej, demonstrată și prin cazul Imre Nagy, a cântărit- la fel ca și faptul că țara nu avea frontiere vestice. Au mai existat și alte criterii, făcute publice ulterior ?

        • Cred istoricul Petre Opris poate contribui la aceasta discutie. Unul din motive era dorinta lui Hrusciov de a oferi o concesie Vestului dupa criza provocata de zdrobirea Revolutiei Maghiare. PMR parea sa fie, de fapt chiar era, unul dintre cele mai obediente „detasamente” ale Blocului Sovietic si ale miscarii comuniste mondiale in genere. Dej a gfost unul dintre cei mai indarjiti critici ai lui Nagy. Lui ii apartine formula „il vom spanzura de limba”. Hrusciov a subestimat capitalul de resentiment acumulat intr-un „partid paria” (termenul lui Ken Jowitt). A crezut in juramintele de „infratire vesnica” asa cum rasunau ele necontenit in Romania, inclusiv in cuvintele imnului de stat al RPR („Infratit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator”). Oricum, niciodata sovieticii nu au privit experimentul national stalinist din Romania ca pe un pericol comparabil cu Varsovia si Budapesta 1956 sau Praga in 1968.

        • Vă mulţumesc, domnule profesor, pentru referire şi încerc să explic pe scurt ceea ce ştiu şi, mai ales ceea ce presupun că s-a întâmplat în 1955-1958:
          În primul rând, foştii lideri comunişti care au abordat după 1989 subiectul plecării din România a trupelor sovietice (am spus bine „plecare”, nu „retragere”) au fost extrem de laconici şi imprecişi cu menţionarea cronologică a momentului în care Gheorghiu-Dej l-a însărcinat pe Bodnăraş să discute cu Hruşciov despre staţionarea trupelor sovietice în România. De asemenea, până în prezent nu s-a publicat nici un document din perioada respectivă în care să se menţioneze clar despre acel eveniment.
          Iniţial, s-a presupus că întâlnirea din România dintre Bodnăraş şi Hruşciov a avut loc în 1956, însă eu o plasez cu un an mai devreme, în august 1955 din următoarele motive:
          1. La 9 mai 1955, RFG a devenit stat membru NATO.
          2. Hruşciov era deja pregătit şi, între 11 şi 14 mai 1955, are loc în Polonia reuniunea liderilor partidelor comuniste şi prim-miniştrilor din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, RDG, Ungaria şi URSS, în scopul creării Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV).
          3. Hruşciov a folosit atunci tactica băţului (OTV) şi a zăhărelului (reducerea numărului unităţilor militare ale tuturor statelor membre ale OTV). Astfel, la câteva săptămâni după înfiinţarea OTV a propus reducerea unilaterală a efectivelor militare din toate ţările OTV. Măsura respectivă a fost acceptată de toţi liderii comunişti şi, în cursul vizitei lui Hruşciov a Bucureşti (august 1955), cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a României, Bodnăraş a discutat probabil cu reprezentanţii sovietici despre reducerea concretă a efectivelor armatei române. Eu presupun faptul că, în timpul vizitei liderului sovietic în România, în august 1955, Bodnăraş a discutat direct cu Hruşciov şi despre posibilitatea mutării/plecării trupelor sovietice din România.
          4. La sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie 1955, majoritatea statelor membre ale OTV (excepţiile fiind Albania şi RDG) au anunţat reducerea forţelor militare proprii.
          5. Emil Bodnăraş a fost schimbat din funcţia de ministru al Forţelor Armate la 3 octombrie 1955, în locul său fiind numit şeful Marelui Stat Major, generalul Leontin Sălăjan. Este psoibil ca schimbarea respectivă să fi avut legătură cu propunerea pe care Bădnăraş a făcut-o lui Hruşciov în august 1955. Gheorghiu-Dej a decis, probabil de comun acord cu Bodnăraş, ca Sălăjan să preia comanda Ministerului Forţelor Armate, astfel încât să evite orice fel de interpretare negativă din partea sovieticilor privind menţinerea lui Bodnăraş într-o poziţie de conducere foarte importantă. Astfel, la 3 octombrie 1955, Gheorghiu-Dej a preluat din nou conducerea PMR, iar Bodnăraş a ajuns prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (funcţia de vicepreşedinte al CM o deţinea din august 1954, concomitent cu cea de ministru al Forţelor Armate).
          6. La începutul anului 1958, Hruşciov a revenit cu „zăhărelul” reducerii forţelor armate convenţionale, „băţul” fiind lansarea în primului satelit artificial al Pământului (4 octombrie 1957) – în termeni militari, SUA putea fi lovită cu rachete nucleare lansate din URSS, deşi specialiştii sovietici nu aveau încă pusă la punct tehnologia necesară fabricării de scuturi termice pentru focoasele nucleare care ar fi reintrat în atmosferă.
          7. În mai 1958, URSS anunţă decizia privind plecarea trupelor sale din România şi retragerea unor mari unităţi din Ungaria (două divizii din Grupul de Armate Sud, care staţiona în Ungaria din noiembrie 1956, după revoluţia din acea ţară) şi RDG.
          8. Am spus „plecare trupelor sovietice din România” deoarece doar efectivele militare şi o parte din tehnica de luptă existente la acea dată pe teritoriul României au fost repatriate. Sovieticii au lăsat în urmă mari cantităţi de muniţii şi echipamente militare, la care puteau ajunge în foarte scurt timp dacă doreau. Acestea au fost „mutate” în „contul” Comandamentului Forţelor Armate Unite ale OTV şi au fost trimise înapoi în URSS de-abia în 1971, la solicitarea mareşalului Matvei Vasilievici Zaharov, prim-locţiitorul ministrului Apărării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi şef al Marelui Stat Major. Motivul: „întrucât în prezent nu mai este necesară păstrarea rezervelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră, pe teritoriul Republicii Socialiste România, s-a luat hotărârea ca în anii 1971-1972 aceste rezerve să fie înapoiate în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Transportul rezervelor se va face cu navele sovietice […]
          Pe teritoriul Republicii Socialiste România există depozitate următoarele rezerve ale Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră: 337,1 tone muniţie artilerie, 22 vagoane a 10 tone mine marine, 21 torpile cu conuri de război, 30 grenade antisubmarine, 5000 tone păcură, 2000 tone motorină, 1941 tone petrol de aviaţie şi 120 tone uleiuri.
          Crearea acestor rezerve pe teritoriul ţării noastre s-a efectuat în baza „Convenţiei între guvernele Republicii Socialiste România şi Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste asupra dislocării temporare a unei părţi a forţelor Flotei maritime militare a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste în bazele maritime militare, porturile şi pe aerodromurile Republicii Socialiste România dacă acest lucru va fi impus de situaţie” încheiată în anul 1957 şi a „Acordului între Ministerul Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România şi Ministerul Apărării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste referitor la modalitatea retragerii trupelor sovietice din România în Uniunea Sovietică” din anul 1958 […]
          În urma retragerii rezervelor de materiale ce aparţin Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră, pe teritoriul ţării noastre vor continua să rămână următoarele rezerve ce aparţin Comandamentului Unificat [al O.T.V.]: 484 vagoane muniţii de infanterie şi artilerie, 52 vagoane muniţii pentru aviaţie, 9844 tone carburanţi şi 322,3 tone uleiuri. Aceste rezerve sunt din cele rămase la retragerea trupelor sovietice din România în anul 1958”.
          Am spus că voi oferi o explicaţie scurtă, dar observ că nu a fost aşa, deşi am încercat.
          Cu stimă, P.O.

      • Parca Borila statea , cu tot cu faianta verde, pe Herastrau – nu pe Aviatorilor. Alaturi de Goldberger , visavis de boxer …

        • Nu ca ar avea mare importanta, distanta e infima, iar statutul in ierahia topografica a Cartierului Primaverii nu difera esential. Pana in 1964, Borila a locuit pe Herastrau, pe partea unde locuiau Bunaciu si Vasilichi. Dupa reconstructia fostei vile a lui Dej (pe Aviatorilor), familia Borila s-a mutat acolo. Apoi, spre sfarsitul vietii lui Petre, famila Borila (Petre, Ecaterina, Vasile, diminutiv Vasea, Iordana si sotul ei, Valentin Ceausescu) s-a mutat pe strada Grigore Mora in fosta resedinta a lui Dumitru Coliu si a sotiei sale rusoaice, Olga Feodorovna (familia Coliu, intre timp, se mutase pe Primaverii colt cu Pictor Negulici). Florian Danalache, fostul bexer din Ploiesti, devenit ciomagul politic al lui Dej, s-a mutat pe Herastrau dupa 1965 (locuise pe strada Pictor Rosenthal, vecin cu generalul de securitate Vasile Negrea). Nicolae si Fanny Goldberger, impreuna cu cei doi fii, locuiau pe partea de vizavi a strazii. O casa cu doua etaje, ei locuiau intr-un apartament enorm la etajul 1. In vila de alaturi locuiau Stefan si Mina Voicu, impreuna cu fiul lor.

          • Nu ca ar avea importanta, dar Generalul Negrea statea pe strada Ion Negulici si avea la dispozitie o masina neagra englezeasca marca HUMBER bineinteles cu sofer.

  2. În termeni de spionaj, un om ca Bodnăraș ar fi avut un „controller”, cel puțin până la 23 August. Se știe ceva despre perioada asta ? Ulterior, dat fiind că nu mai avea nevoie de acoperire, presupun că ierarhic lucrurile s-au schimbat în ce privește structura tutelei sovietice. Nu mai era un spion oarecare. Cui i-ar fi fost subordonat un om ca Bodnăraș în perioada urmând acapararea puterii de comuniști ?

    • Intrebare cheie, raspunsul e dificil. Cred ca pana la 23 august 1944, a actionat mai degraba pe cont propriu. Nu stiu ce relatii avea cu variile nuclee de spionaj sovietic. A fost intotdeauna un lup singuratic. Ulterior, a avut legaturi directe cu generalul Ivan Susaikov, practic guvernatorul militar sovietic al Romaniei. Nu stiu daca a fost facuta comparatia intre numirea spionului Bodnaras ca ministru al fortelor armate in Romania si a maresalului sovietic Konstantin Rokossovski ca in exact aceeasi pozitie in Polonia. In mod cert, numirea unui dezertor, condamnat pentru tradare, in fruntea armatei romane era o jignire colosala a traditiei acestei institutii fundamentale a statului romanesc. O asemenea decizie nu putea fi luata decat de Stalin personal. Deci nu Dej si Ana Pauker l-au numit pe Bodnaras, ci puterea imperiala.

  3. Vă mulțumesc pentru timpul acordat răspunsului la întrebări.
    Ați spus că Bodnăraș a fost unul din acuzatori în procesul lui Pătrășcanu. Koffler nu a fost reabilitat niciodată. Exista ceva în biografia lui care să-l „jeneze” pe Ceaușescu ?
    Din biografia pe care o trasați, reiese că Bodnăraș a devenit din ce în ce mai vulnerabil în timp, tocmai datorită asocierilor sovietice directe și prin urmare ușor de pilotat, fie de Dej, fie de Ceaușescu. Cel de-al doilea avea deja o pleiadă de yes-men la începutul anilor ‘70. L-a păstrat pe Bodnăraș ca un fel de simulacru de „continuitate” sau au fost și alte motive ?

    • Bodnaras nu a fost acuzator in procesul Patrascanu. Ca membru al Biroului Politic, a votat pentru condamnarea la moarte. Remus Koffler a fost reabilitat in aprilie 1968, din cate stiu. De ce l-a mentinut NC pe EB? E un posibil subiect de articol. Poate ca istoricii si politologii din Romania se vor ocupa de acest subiect. Ipoteza mea: NC avea nevoie sa se legitimeze ca veteran comunist. Bodnaras era gata sa-l serveasca in acest sens.

      • http://istoriacomunismului.blogspot.com/2005/08/editorial-omul-lui-foris.html

        După doamna Lavinia Betea, Koffler nu ar fi fost reabilitat. Înțeleg că nu îndeplinea portretul robot al unui activist „de nădejde” (tot din articolul dânsei).
        Rokossovski era polonez de origine și asta explică poate mutarea în fruntea armatei poloneze, epurate de comuniști. A fost totuși o personalitate în timpul războiului purtat de URSS- nu că asta l-ar disculpa de ce a făcut în Polonia. Spun asta totuși pentru că în comparație cu el, Susaikov e un fel de tablagiu. Este asta o măsură a „atenției” lui Stalin pentru Polonia, stat problematic și în același timp de atribuire a unui rol secundar în ce privește România ?

        • Nu Susaikov era termenul de comparatie, ci Bodnaras. Numirea ca minstru al apararii in tari pasamite suverane a unui maresal sovietic si a unui spion sovietic, condamnat pentru tradare de tara. Mihaly Farkas, in Ungaria, era un stainist infocat, dar nu fusese agent sau ofiter sovietic (din cate stiu).

          Plenara din aprilie 1968 a anulat toate acuzatiile pe baza carora au fost pronuntate sentintele impotriva lui Patrascanu si Koffler. A fost abandonata acuzatia impotriva lui Koffler ca ar fi fost agent al Sigurantei, tradator etc. Nu am la indemana documentele, deci nu voi intra in detalii. Oricum, nu este tema articolului.

          • Armata sovietica a plecat in baza unor intelegeri si nu prin negocieri, domnule Tismaneanu! Spionii sovietici nu negociau plecarea sefilor ca mor de ras istoricii lui Putin.

            • si „intelegerile” nu se fac in urma unor negocieri? sa mori de ris, dle @ vorbe ;)

  4. Există multă controversă legată de fuga lui Emil Bodnăraș în Uniunea Sovietică. Unii istorici nu exclud varianta agentului-dublu. Conform acelui scenariu, în anii ’20, Emil Bodnăraș ar fi fost recrutat de ofițerul SSI Florin Becescu (cunoscut în lumea spionajului drept “Georgescu” ) cu misiunea de a penetra serviciile de securitate si spionaj sovietice. Acest lucru justifică transferul locotenentului Emil Bodnăraș, de la unitatea militară din Craiova la Regimentul 12 de Artilerie din Sadagura, în anul 1927. Sadagura era o sub-urbie a Cernăuțiului la acea vreme, numai la 30 km de Nistru, granița dintre România și URSS , prin urmare locul ideal de a trece cu riscuri relative mici frontiera. În 1927, Bodnăraș era un tânăr de 23 de ani, ambițios și isteț, fluent în limba germană (după mama era neamț) și cunoscător de rusă/ucraineană (după tată era ucrainean), prin urmare un individ la început de carieră, dornic de afirmare. După 1991, o parte din arhivele KGB au fost declasificate și cu această ocazie unele documente (datate 1931) indică faptul că Emil Bodnăraș ar fi trecut de partea sovieticilor, acesta luând parte, sub “înaltul patronaj” al Serviciului Sovietic de Securitate – OGPU, la antranamente în cadrul școlii de spionaj de la Astrahan. Ulterior, în iulie 1934, OGPU a fost integrat în cadrul Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, cunoscutul NKVD. Bodnăraș urma să confirme faptul că pe perioada șederii sale în URSS, ofițerii sovietici s-ar fi purtat extrem de atent cu el, aceștia ținându-l la current cu evenimentele din Romania, furnizându-i ziarul Universul și chiar invitându-l să ia parte la discuții despre frământările sociale cum ar fi grevele de la uzinele Grivița din februarie 1933.
    Un alt amănunt important este faptul că Bodnăraș, în calitate de agent OGPU/NKVD a efectuat misiuni de spionaj în Polonia și țările baltice înainte să fie trimis spre Bulgaria în 1934. Se cunoaște faptul că în timp ce tranzita România, a fost recunoscut de ofițerii SSI și arestat în Gara de Nord din București. De aici alte speculații… sovieticii l-ar fi trimis în mod deliberat cu trenul, pentru a fi capturat ușor de agenții SSI și ulterior trimis în închisoare unde ar fi trebuit să intre în contact cu liderii comuniști români, inclusiv cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Informațiile despre planurile si activitaile acestora urmau sa fie raportate prompt Moscovei, lucru care de altminteri s-a și întâmplat, Bodnăraș si Gheorghiu-Dej legănd o amiciție trainică pe durata incarcerării de la Doftana. În acea perioadă Bodnăraș a devenit membru al Partidului Comunist.
    A fost eliberat din inchisoare pe data de 7 noiembrie 1942. I s-a stabilit domiciliu forțat la Brăila, dar acesta lucru nu s-a dovedit a fi un impediment considerând ușurința cu care i s-a permis să se deplaseze liber (sub oblăduirea inspectorului de poliție Rânzescu, cu care Bodnăraș era atent financiar în mod constant). A călătorit la București de unde, prin intermediul altui agent (Kendler) și contra cost, colecta informații de la Colonelul Enache Borcescu, activ în cadrul Marelui Stat Major, despre mișcările trupelor române și germane pe frontul de est. Evident, aceste informații erau pasate agenților sovietici infiltrați în spatele frontului.

      • Cu mare plăcere, dl. profesor. Am uitat să menționez sursa informațiilor – Communist Terror in Romania – Gheorghe Gheorghiu-Dej and the Police State 1948 – 1965 de Dennis Deletant.

        Încă un amănunt interesant… ofițerul SSI care aparent l-ar fi recrutat pe tânărul Bodnăraș în anii ’20 -Florin Becescu- s-a înscris în Partidul Comunist după 23 august 1944 (așa o cereau vremurile), conform declarațiilor lui Traian Borcescu, șeful diviziei de contra-spionaj din cadrul SSI între 1941-1944 (Dennis Deletant l-a intervievat pe Traian Borcescu pe 8 martie 1995 când a cules aceste informații).

        Folosindu-se de relațiile la nivel înalt din cadrul comuniștilor de la București, Florin Becescu a fost numit șef la divizia de contra-spionaj (post ocupat anterior cum am menționat de Traian Borcescu) în ceea ce urma să devină în câțiva ani Securitatea. La acea vreme, Becescu era în relații foarte bune cu Bodnăraș, însă urma să pice în dizgrația acestuia la scurt timp pentru că ar fi făcut publice amănunte din viața privată a tovarășei Ana Pauker, de pe vremea când aceasta era tinerică și zveltă. Acest lucru, ar fi umplut paharul -cum se spune- tovarășului Bodnăraș care ar fi început să aibe temeri vizavis de posibilitatea ca același Florin Becescu ar putea face dezvăluiri despre activitatea sa ca agent SSI din tinerețe. Prin urmare, Bodnăraș ar fi organizat o delegație pentru Becescu la Sinaia. Mașina sefului contra-spionajului nu a mai ajuns la destinație. A fost prinsă într-o ambuscadă, iar agenții comuniști trimiși de Bodnăraș l-ar fi lichidat pe Becescu pe loc. Cu siguranță viața bate filmul. :-)

  5. Stimate domnule Tismăneanu,

    articol foarte interesant, dar nu foarte nou (în mare parte). Mă iertați de îndrăzneală …

    cred că ar fi foarte interesant de adâncit ultima remarcă, cea din post-scriptum, cu „nu fara legatura cu activarea retelei filoruse in aceste ultime luni”.

    Cred că mulți sunt cititorii care ar dori să supună dezbaterii această temă.

    Unul dintre puncte ar putea fi componenta de manipulare prin intermediul comentariilor la articolele din presă. Mai puțin pe Contributors, mai mult pe Hotnews (ca să nu vorbim de restul mass-media) se observă cu ochiul liber reactivarea/recrudescența acestei filiere.

    Analiza discursivă a acestor texte ar fi foarte utilă. Nu-ndrăznesc să zic s-o faceți Domnia Voastră, dar undeva trebuie început, pentru ca publicul să devină atent la acest mod de subminare a începutului democratic la gurile Dunării …

    Cu mulțumiri pentru activitatea Dvs. de menținere trează a atenției/spiritului alert al cititorului,

    ikke

    • Va multumesc pentru mesaj. Ideea de a publica aici un articol despre Bodnaras e legata de (a) aniversarea a cinci decenii de la Declaratia din aprilie 1964, document pe care l-am numit Carta stalinismului national si in adoptarea caruia Badonaras a jucat un rol decisiv si (b) intensificarea propagandei filoruse in ultimele luni. Cred ca o sinteza biografica de acest gen poate lumina persistenta unei traditii, asa cum corect notati.

  6. am o intrebare:
    cum e posibil ca un om care 1 a dezertat,ofiter fiind,nu soldat in termen 2 a spionat,nu pt marea britanie ci pt rusia lui stalin sa fie ELIBERAT pe timp de razboi , cand seful statului nu era regele playboy carol2 nici mihaita ci maresalul Ion Antonescu?
    e ceva straniu in povestea asta,aveti dreptate sa spuneti ca persista mistere legate de biografia acestui domn.
    Oare a fost infiltrat de SSI in stafful bolsevic? mai tarziu a adus mari servicii romaniei,atat cat se putea in contextul dat.

  7. Domnule profesor
    Ați menționat numirea lui Bodnăraș în fruntea armatei române drept o insultă. Predecesorul lui a fost generalul Mihai Lascăr, care a revenit în țară cu divizia Horia Cloșca și Crișan și din câte știu a fost implicat și în falsificarea alegerilor- deci nici acesta nu este un stâlp de referință morală. Am o întrebare legată de cronologie: cât a durat epurarea armatei române de majoritatea ofițerilor de carieră ? Era deja încheiată când Bodnăraș a fost numit ministrul apărării ? Valter Roman a jucat vreun rol în acest proces sau „contribuția” lui s-a rezumat la „noua armată”, compusă din colonei cu patru clase primare ?

    • Bodnaras a preluat conducerea armatei, in 1947, dupa prima faza de epurari. A fost cel care a condus operatiunea de sovietizare a armatei. Valter Roman primise grad de colonel, apoi general-maior, a fost un fruntea Directiei Superioare Politice care se ocupa cu indoctrinarea cu supravegherea ideologica (1947-1951). Deci a cooperat direct cu Bodnaras.

  8. Articolul este inchinat unei mari personalitati din Pantheonul crimei comuniste coborit din Olimpul comitetului executiv direct peste spiritul mumiei comuniste pastrata in nostalia urmasilor acestor criminali.

    Pleada mentionata tindea sa aiba ideii, apsiratii spre filozofie si teorii si practiva sociala sau asa doreste sa ne faca sa credem acest aritcolo.
    Aceasta este poate treaba lor si nu au cu ce sa se mindreasca, insa isotira va retine actiunea lor criminala.

    Occidentul a avut grije sa pastreze memoria clasei cameleonice care a distrus o tara ia ucis ce era mai reprezentativ din societate, i-a slujit pe pe sovietici a trait bine si a acumulat majoritatea economiei si il va sluji pe Blad…

  9. Interesant personaj Emil, inventatorul lui Ceausescu, avand in vedere ca el l-a propus de prim-secretar (dupa principiul de aur al alegerilor, unu trebuie sa te propuna-Bodnaras- si unu sa te sustina -Maurer).
    Si mai interesenata este latura spartana care se calea vioi in piscina, si avea masina de serviciu.
    Spartani am mai vazut in politica romaneasca – mi-l amintesc pe Ion Diaconescu, ajuns presedinte de Camera, care se plimba cu o Dacie 1310 bleo mamaia, ca nu-i trebuia alta masina, dar dupa trei luni … s-a dat si el la limuzina…
    Singurul spartan spartan ramane Papa Francisc, care inainte de intronizare(sper ca am spus corect) locuia In Buenos Aires intr-un apartament cu 2 camere, si calatorea … cu metroul.

    Nu cred ca a fost un dinozaur comunist, ci doar un maimutoi implementat (cu ar spune singurul ideolog si singurul om mai valoros ca Ponta in PSD, recte Marian Vanghelie)

  10. În ce privește intensificarea propagandei filo-ruse în ultima vreme, cred că ce e mai trist este faptul că ea vizează un anumit teritoriu fertil. Pe deoparte avem încă membri ai clasei politice care sînt eurasiatici. Și care la nevoie ar fi și eurjupiterieni- e o tristă tradiție la noi. Oricum, modelul oligarhic surâde multora a căror avere provine din afaceri cu statul. În ce privește justiția rusească… Nu mi-e clar care este poziția publică a domnului Ponta. Stă pe gard, sau mi se pare mie ? Emulează pe academicianul Ralea, despre care se spunea că în 1944 a început să scrie în paralel Viața În Statele Unite și Viața În Uniunea Sovietică ?
    Ce este iarăși trist, e faptul că modelul rusesc de subvenționare a unor industrii, este atrăgător pentru oameni care încă funcționează în fosilele economiei socialiste. Cred că o Ucraină prosperă ar fi fost mult mai puțin susceptibilă diviziunilor pe care le vedem acum. După cum, o Românie integrată mai cu succes în capitalism s-ar fi lăsat mai greu pradă cântecelor de sirenă abătute dinspre Urali.

    • Propaganda rusofila este una din acele fantasme ale salvarii despre care am scris pe larg. Este o mitologizare a rolului Rusiei si o ignorare (deliberata sau nu) a relatiilor ruso-romane de-a lungul secolelor. La care se adauga disponibilitatea lui Putin de a mobiliza pasiunile pravoslavnice ope fondul unei occidentofobii tot mai acute. Despre Ralea: mi-as dori sa citesc o biografie a acestui personaj de o inteligenta remarcabila, erudit si cultivat, dar, in egala masura, cameleonic si oportunist. Am fost bun prieten cu Catinca, mi-a povestit lucruri foarte interesante. Concesiile facute de Ralea ideologiei comuniste au fost teribile. De pilda, cartea „Cele doua Frante”. Pe de alata parte, in ultimii ani de viata, a sustinut renasterea psihologiei sociale ca disciplina. Era unul dintre favoritii lui Dej care l-a propulsat in Consiliul de Stat. A murit in august 1964, inainte de venirea la putere a lui Ceausescu. Imi pot imagina cum ar fi contribuit, cu inegalabil zel, la cultul acestuia…

  11. Domnule profesor
    Lui Bodnăraș i-a succedat Leontin Sălăjan. Îmi pare că la acea dată, cu o armată „reinfuzată cu cadre sănătoase”, importanța postului era mai mică decât cu un deceniu în urmă. Totuși, nu este o poziție chiar oarecare. Ce criterii au dus la alegerea lui Sălăjan, în afară de loialitatea față de Dej ? Există fel și fel de zvonuri în ce privește sfârșitul prematur al personajului în 1966. După câte știți, au vreo bază reală ?

  12. În primul rând vreau să va mulţumesc pentru articolul acesta, dar şi pentru altele prin care încercaţi să aduceţi lumină asupra unei perioade prea puţin dezbatute public în România post-decembristă.
    Apoi, vă rog să îmi spuneţi, dacă ştiţi, cine este personajul din dreapta coşciugului, cel care atinge sicriul cu o batista şi nu în mod direct precum o face NC. Poate că la vremea aceea nu era atât de strict filtrul, dar eu unul cred ca un astfel de gest în anii 50 (anii marilor frământări şi epurări) sau ulterior, în anii 80 (când paranoia dictatorială a ajuns la apogeu) nu ar fi fost privit cu ochi buni.
    Mulţumesc încă o dată.

  13. Dl. Tismaneanu, mentionati in articol ca Bodnaras a fost casatorit cu ilegalista Florica Munzer, conferentiara de socialism stiintific la IMF. Nu cumva este vorba de Cecilia ( Florica ) Glanzstein
    care mai tarziu s-a casatorit cu Radu Manescu (Minzer) care a fost ministru adjunct la Finante?

  14. Ofiter roman, a dezertat in URSS in clipa cand a aflat ca era urmarit pentu actiune de spionaj. A urmat cursurile scolii speciale de informatii a Armatei Rosii. A revenit in tara cu misiuni de spionaj, a fost arestat, nu ca activist comunist clandestin, ci ca spion si dezertor.
    Sef al SSI (Serviciul Special de Informatii) de pe langa presedintia guvernului, personaj temut si tenebros. Ministru al armatei in 1947, general de armata, membru al Biroului Politic, a fost principalul responsabil pentru sovietizarea armatei romane.
    Auster, cu un stil de viata spartan, inchis in sine, necomunicativ, fara umor, a fost casatorit cu ilegalista Florica Munzer, conferentiara de socialism stiintific la IMF. Trei copii: Viorel (adoptat), Ioana (a murit in adolescenta de leucemie) si Gheorghe (traieste in Vest).
    Dezgustat de Hrusciov si hrusciovism, privea maoismul ca o formula teoretica menita sa salveze unitatea miscarii comuniste mondiale. Alaturi de Maurer si Chivu, a fost intre oamenii care l-au adus pe Ceausescu la putere.
    A fost, spre a prelua o imagine a lui Jowitt, un dinozaur leninist.

    Mda…am citit destul…nu imi mai trebuie !!!!!
    DEZERTORII, SPIONII, TRADATORII AU TRAIT MINUNAT SI AU FOST INGROPATI CU MARI ONORURI, IN TIMP CE ADEVARATII EROI AU INFUNDAT PUSCARIILE ORORII IN ANII 50.

  15. Emil Bodnaras era un mare patriot, vorbea de comunism in deradere. Avea influenta puternica asupra tuturor conducatorilor PCR. Nu a fugit in URSS ci a fost trimis in misiune de Moruzov. Era mare prieten cu seful securitatii chineze, sectia investigatii. Avea relatii puternice la Moscova. Era un pragmatic, era foarte serios. Avea legaturi cu multe mari personalitati britanice.Si Dej si Ceausescu stiau adevarul despre el, dar nu l-au atins. Dej si Emil (Milica) Bodnaras erau mari prieteni. Vorbeau intre ei in idish, ambii aveau prieteni evrei. Nevasta lui Emil Bodnaras era din Cehoslovacia. Avea un baiat Armin, care era de o educatie si finete exceptionale.

  16. Sunt multe lucruri post factum de menționat și notat și multe detalii interesante există în arhiva de familie a fam Negritu din Germania și fam Bodnaras, fiul Gheorghe cu dr Hilda și fiicele lor stabiliți în Australia. Acești oameni, absolut minunați respectabili valoroși educați instruiți s au împrăștiat prin lumea asta mare ptr a și pierde urma și a evita persecuțiile de tot soiul din țară în umbra numelui mult hulit de „Bodnaras”, ei neavând nici o vină complicitate sau legătură!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro