marți, martie 19, 2024

Cine a fost Lev Davidovici Troţki? Despre comunism, terorism si mistica revolutiei totale

Azi am discutat cu studentii mei despre Lev Davidovici Troţki si teoria revolutiei permanente. In 1918, in plin razboi civil, comandantul Armatei Rosii si comisarul poporului pentru afaceri externe dicta un text incendiar in care isi propunea sa-l striveasca fara crutare pe teoreticianul social-democrat german Karl Kautsky. Aparut in 1920 sub titlul „Comunism si terorism”, volumul lui Troţki ramane pana azi un manifest in favoarea violentei nesabuite, de nimic ingradita, impotriva celor decretati drept inamici ai revolutiei. A fost reeditat, la editura londoneza Verso, cu o entuziasta prefata semnata de idolul neo-stangistilor de pretutindeni, hegeliano-marxistul lacanian Slavoj Zizek. In plina ofensiva a stangii radicale, excitata paroxistic de criza economica, se pare ca mistica revolutionara troktista a redevenit actuala. Nu mai vorbesc de filmul „Frida” despre pictorita Frida Kahlo, in care el viejo revolucionario apare ca un personaj demn de tot respectul, un venerabil filosof prigonit de canaliile staliniste, intre care David Alfaro Siqueiros, celebrul pictor muralist.

Sigur, a fost calomniat, hartuit, urmarit si in final ucis, dar nu putem uita care au fost idealurile lui Troţki: distrugerea civilizatiei burgheze, a statului de drept, lichidarea taranimii „individualiste”, revolutia mondiala cu orice pret si cu orice risc. Victimele acestor morbide experimente nu contau, erau parte a unei grandioase aventuri istorice. O mentalitate contagioasa care i-a influentat pe Mao, Guevara, Raul Sendic, Mario Firmenich, Andreas Baader si pe atatia alti iluminati, adica posedati, revolutionari, As aminti, in acest sens, noua biografie, catusi de putin magulitoare, datorata istoricului britanic Robert Service. Sa spun de la inceput ca termenul „trotkism” a fost o inventie propagandistica a triumvirilor (Stalin, Zinoviev si Kamenev) pentru a-l contrapune doctrinei presupus pure a leninismului.

Cateva date biografice: nascut in 1879 intr-o familie evreiasca relativ instarita din Imperiul Tarist, tanarul Lev Bronstein a aderat la miscarea revolutionara clandestina. Hiper-dotat intelectual, cu o usurinta devenita proverbiala de a compune fulgerator pamflete explozive, orator electrizant, cel care a adoptat numele conspirativ Troţki a devenit o voce influenta in Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. Poseda, chiar excesiv, cea ce se cheama carisma. A fost initial un favorit al veteranilor socialisti, intre care Pavel Borisovici Akselrod, pe care ulterior il va stigmatiza drept renegat. Ca si Lenin, Trotki nu se incurca in sentimentalisme „mic-burgheze”. Moralitatea era, pentru el, o chestiune de eficienta, strict instrumentala: era moral ceea ce servea revolutia, era imoral ceea ce o slabea ori o impiedica.

In 1903 a fost printre cei dintai care au intuit primejdia despotismului promovat de cel pe care l-a numit Maximilien Lenin (aluzie la iacobinismul fondatorului bolsevismului). La randul sau, Lenin n-0a ramas dator: l-a numit „Iuduska”, o aluzie la personajul lui Saltakov-Scedirin din romanul „Domnii Golovliov”. In 1905, Trotki s-a aflat in fruntea Sovietului din Sankt Petersburg, a devenit un simbol al furtunii revolutionare. Arestat, surghiunit, in final ajuns in exil, a scris articole si brosuri care militau pentru doua teze esentiale: continuitatea procesului revolutionar dincolo de faza liberal-constitutionala, deci dincolo de pluralismul burghez, si natura planetara a revolutiei comuniste. A ajuns la Bucuresti in perioada Razboiaielor Balcanice, a scris lucruri interesante despre acele conflicte, s-a cunoscut cu Dobrogeanu-Gherea.

In 1914, ca si Lenin, Karl Radek, Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht, a condamnat „razboiul imperialist” in numele internationalismului proletar (care capotase jalnic). A fost printre cei care au invocat necesitatea infiintarii unei noi Internationale. A ajuns in Statele Unite, a continuat sa scrie exegeze marxiste si comentarii politice. Dupa 1912, cand ruptura din social-democratia rusa s-a consumat irevocabil, Trotki a refuzat sa adere la vreuna din cele doua factiuni aflate intr-o ireconciliabila adversitate (bolsevicii condusi de Lenin si mensevicii condusi de Martov). Era extrem de sceptic, in acea perioada, in raport cu elitismul bolsevic, cu marele risc de a inlocui dictatura proletariatului prin aceea a partidului, apoi prin aceea a Comitetului Central si, in final, a secretarului general si a clicii acestuia. Cand a izbucnit Revolutia din februarie 1917, Trotki a decis sa revina de urgenta in Rusia. Din clipa reintoarcerii, a devenit principalul locotenent al lui Lenin, l-a sustinut pe acesta in toate proiectele de actiune subversiva. In a sa „Istorie a Revolutiei Ruse”, Trotki avea sa scrie ca daca Lenin si el insusi nu s-ar fi aflat la Petrograd in noiembrie 1917, Revolutia Bolsevica n-ar fi avut loc. Nu gresea, desi ca marxist ar fi putut sa o spuna mai putin emfatic (parca masele fac istoria, nu „eroii”!).

Natalia Sedova, Frida Kahlo, Lev Trotki, Diego Rivera

Lucrarea despre comunism si terorism vestejeste fara urma de retinere ceea ce Trotki diagnostica dispretuitor drept moralitatea filistina de tip quaker. Ca violenta a limbajului, se afla la paritate cu pamfletul lui Lenin „Revolutias proletara si renegatul Kautsky”. Revolutiile sunt intemeiate pe violenta, nu exista nicio justificare pentru timiditate, pentru jumatati de masura. Ca si Lenin, propunea o filosofie ultra-partizana a politicului: Care pe care? Violenta exterminista era sacralizata in fraze care te fac sa te infiori. Nici cea mai mica urma de compasiune pentru cei aneantizati in malaxorul unei revolutii fantasmate. Lenin a dorit sa-l numeasca in fruntea Cekai, politia secreta bolsevica. Trotki a refuzat din ratiuni personale, nu pentru ca i-ar fi repugnat teroarea in masa. In martie 1921, alaturi de Lenin si celilalti corifei bolsevici, a decis suprimarea insurectiei de la Kronstadt. Spre a relua distinctia lui Camus, bolsevicii reau revolutionari, marinarii de la Kronstadt erau revoltati. Gulagul s-a nascut in timpul in care Trotki era mana dreapta a lui Lenin.

In ultimii ani de viata ai lui Lenin, Trotki a cerut militarizarea sindicatelor si a sustinut alte masuri menite sa sufoce minimele vestigii democratice. Abia in clipa cand a realizat ca risca sa piarda in lupta cu supraveghetorul aparatului, Koba Djugasvili, cunoscut ca Stalin, Trotki a devenit un indarjit avocat al democratiei interne de partid. Dar nu a pus sub semnul intrerbarii religia partidului asa cum o revelase Lenin. Citand in 1924 proverbul englez, „Right or wrong it’s my countrY”, Trotki isi marturisea, de o maniera de-a dreptul evlavioasa, iubirea de Partid: „Right or wrong it’s my Party”. Aceasta psihologie a devotiunii neconditionate avea sa faca ravagii in deceniile urmatoare. Pe ea a pariat Stalin in anii Marii Terori.

De ce a pierdut Trotki in lupta cu Stalin, personajul pe care l-a descris drept „cea mai eclatanta mediocritate din Comitetul Central”? Tema cere un eseu separat. Sa spun aici ca una din ratiuni a fost non-bolsevismul lui Trotki din perioada de pana la revenirea in Rusia in 1917. Suferea, asadar, de un deficit de legitimitate pe care Stalin, Zinoviev si Kamenev au stiul sa-l exploateze si sa-l hiperbolizeze. Apoi, era starea de epuizare a aparatului bolsevic, lipsa de suport pentru frazeologia bombastic-internationalista a factiunii trotkiste (din care a facut parte si Cristian Rakovsky). Dupa 1933, in exil, Troţki a inceput sa opereze cu conceptul de totalitarism pentru a descrie sistemele birocratic-dictatoriale din URSS si din Germania nazista. A respins insa cu manie ipoteza ca statul intemeiat de Lenin si de el, in 1917, era de la inceput un experiment totalitar. A preferat sa vada in Stalin un tradator al programului pretins emancipator al bolsevismului, a scris randuri inflacarate despre tanarul Lenin. In ultimii ani de viata a incercat sa termine o biografie a lui Stalin. N-a apucat, dar ultimele randuri spun clar cum vedea el istoria comunismului rus sub Stalin: daca Iuda ar fi ajuns sa scrie versiunea sa asupra patimilor lui Isus, el ar fi aparut drept adevaratul discipol, iar ceilalti apostoli drept tradatori infami. In articole si in corespondenta personala il numea Cain-Djugasvili. Acesta, la randul sau, citea zilnic „Buletinul Opozitiei”, facea insemnari atente pe cartile inamicului sau mortal. Pregatea metodic razbunarea finala.

In noiembrie 1927, la exact zece anide la revolutia pe care, impreuna cu Lenin, o initiase si o condusese, Trotki a fost exclus din PC(b) a lURSS si deportat in Kazahstan. Dupa un an era expulzat din URSS si i se retragea cetaenia sovietica. A locuit, impreuna cu sotia sa, Natalia Sedova, mai intai in Turcia, apoi in Franta si Norvegia. Ultimii ani i-a trait in Mexic, singura tara care a acceptat sa-i ofere azil politic dupa 1938. A fost ucis cu o lovitura de toporisca (piolet, icepick) in crestetul capului, in timp ce-si hranea iepurii, in gradina vilei ultra-pazite din Coyoacan, de catre Ramon Mercader, comunist spaniol si agent NKVD pozand in militant trotkist.

La coltul strazii asteptau intr-o masina confirmarea vestii ca „Iuda-Trotki” a fost lichidat Caridad Mercader, agenta NKVD, mama lui Ramon, si amantul acesteia, colonelul NKVD Leonid Eitingon. Printr-un decret special, strict secret, Mercader a fost decorat cu ordinul Lenin. Arestat de politia mexicana, a facut douazeci de ani de inchisoare. Nu a recunoscut niciodata ca primise ordinul de a-l lichida pe Trotki. Dupa 1960, a trait in Cuba castrista.

Asa s-a incheiat, intr-o balta de sange, viata lui Lev Troţki, profetul monoman si egocentric, cel pe care istoricul Dmitri Volkogonov l-a numit „demonul revolutiei”. Stalin a jubilat. Operatiunea speciala, o rafuiala gangstereasca, condusa din umbra de omul sau, generalul NKVD Pavel Sudoplatov, reusise. Stanga anti-stalinista a trait acel moment ca pe o tragedie absoluta. Unul dintre cei care au ramas apropiati de fostul comandant suprem al Armatei Rosii a fost romancierul Victor Serge, prieten apropiat al lui Panait Istrati. Titlul uneia din cartile sale capteaza acea situatie istorica sufocanta: „S’il est minuit dans le siecle”. Biograful lui Troţki, Isaac Deutscher, autorul trilogiei „The Prophet Armed’, „The Prophet Unarmed, si „The Prophet Outcast”, mentioneaza acest cantec din 1940, o balada populara compusa de un autor anonim:

Murió Trotsky asesinado de la noche a la mañana porque habían premeditado venganza tarde o temprana.

Pensó en México, este suelo hospitalario y grandioso, para vivir muy dichoso bajo el techo de este cielo.

Por fin lo venció el destino en su propia residencia, donde el cobarde asesino le arrancó ahí su existencia.

Un zapapico alpinista este asesino llevó, y al estar solo con Trotsky a mansalva lo atacó.

Fue un día martes por la tarde esta tragedia fatal, que ha conmovido al país y a toda la capital

Visul revolutiei mondiale murise definitiv odata cu Pactul Hitler-Stalin. Fiul si cel mai apropiat colaborator al sau, Lev Sedov, murise cu cativa ani mai devreme, in imprejurari suspecte,intr-o clinica din Paris. Alt fiu, Serghei Sedov, a fost lichidat in URSS in timpul Marii Terori, desi rupsese orice legaturi cu parintii sai. Internationala a IV-a, infiintata ca alternativa la Comintern (Stalintern) s-a dovedit o secta marginala, devorata de lupte intestine. Radek, Rakovsky, Ivan Smirnov, Evdokimov, Smilga si alte figuri proeminente ale opozitei de stanga au pierit cu totii in valtoarea sangeroasa a stalinismului dezlantuit. Ideea societatii fara clase, a comunitatii perfecte, a (Supra)Omului Nou, a unei revolutii totale care sa salveze omenirea de barbarie s-a dovedit o imensa, catastrofica himera.

Robert Service are dreptate: The death of a hunted fox is usually written about in two ways. One focuses on the chase and killing with sympathy for the defenceless animal. The second, usually favoured by the hunters, takes into account the hens, rabbits and lambs that have been the fox’s victims.

http://www.telegraph.co.uk/culture/books/6271804/Trotsky-by-Robert-Service-review.html

De asemenea, merita vazut filmul lui Joseph Losey cu Richard Burton in rolul principal, despre asasinarea lui Troţki:

http://stagevu.com/video/oymxdiekekdj

O carte recenta, cu multe detalii inedite, despre ultimii ani ai lui Troţki:

http://www.guardian.co.uk/books/2009/jul/05/stalins-nemesis-bertrand-patenaude-review

Distribuie acest articol

68 COMENTARII

  1. 1) s-a nascut la 7.11.1879 (stranie coincidenta)

    2)”“Right or wrong it’s my Party” =mai bine sa gresesti cu partidul decit sa ai dreptate

    in afara lui ! (apud Walter)

    3) deportarea a fost in 1928

    4) nu a fost toporisca,ci icepick (cutit de spart gheata modificat)

    5) Mercader a trait multi ani si in URSS,unde e de altfel inmormantat.

    Poate era interesant de amintit Internationala a IV-a

      • Dl Tismaneanu are placerea unui medic patolog de a diseca cadavrele comunismului. Nu ma deranjaza voluptatea cu care argumenteaza si documenteaza. M-a derajat comunismul dar am ramas cu gustul amar al idealului omeniri – egalitatea oamenilor. Ca sociolog si nu ca istoric al comunismului l-as ruga sa creioneze parerea dinsului despre visul oricarui pamintean de a trai intr-o societate cit mai dreapta, egala poate sociala in esenta ei. Oameni se nasc cu acest ideal (pe care politicieni il speculeaza) dar sociologi au oare tentatia de a construi ideologic legile acestei societati?

        • Va multumesc, propuneti o discutie importanta. Nu exista, cred eu, un singur ideal, etern al omenirii. Oamenii tanjesc dupa libertate, demnitate, egalitate. Valori ce se intrepatrund, dar nu se suprapun integral, ba chiar uneori intra in coliziune. Comunismul de sorginte marxista (pentru ca exista, cum stitim, si alte orientari comuniste) accentueaza idealul socialist al egalitatii. Fundamentele filosofice ale ideologiilor totalitare sunt extrem de diverse. Dreapta radicala, inrudita cu stanga radicala, are o pronuntata inclinatie neo-romantica. Ispita utopica, a comunitatii perfecte (fie ea sociala, etno-comunitara ori, in cazul nazismului, „rasiala”) nu s-a nascut in veacul al XX-la si nu va dispare odata cu marile naratiuni istoriosofice de tipul marxismului. Eu cred insa au dreptate cei care sustin ca exista exorcizare prin cunoastere. Nu suntem condamnati sa repetam la infinit amagirile si ratacirile inaintasilor nostri. Cat priveste interesul meu, profesional si moral, in demontarea experientelor totalitare, nu ma limitez la comunism, ci explorez genalogiile si dinamicile fratelui geaman, fascismul.

          • Multumesc. Oamenii se nasc demni (demnitate care mi-a fost dat sa o cunosc in diverse situatii si societatii) si pot ucide pe cei care le stirbesc demnitatea. Dar egalitatea o primesc de la societate. Va exista oare in viitor acea societate care va crea egalitete intre semeni? (poate si datorita progresului tehnologic)
            Invatind din istorie si anticipind situatiile viitoare poate un evreu sa fie egal unui musulman? Poate fi un european egalul unui pigmeu? Va exisista oare o societate gindita de oameni care va reda omului demnitatea si nu va segrega pe nimeni si nu va va impune legi ce vor desparti popoare, sexe, religii ? cit timp va mai curge pina atunci?

    • Este vineri, simtim deja weekend-ul, deci o zi nu tocmai buna pentru a-l ‘povesti’ pe Leon Trotki. Asa ca, doua mici comentarii ‘tongue in cheek’:
      – icepicker-ul cu care Mercader i-a facut felul lui Trotki m-a dus imediat cu gandul la Basic Instinct si la personajul jucat de Sharon Stone :). De cautat conexiuni…
      – in fotografia din corpul articolului se poate vedea o exotica si foarte sexy (she’s got boobs :) ) revolutionara. Este cumva pictorita mexicana ‘de stanga’ interpretata in alt film de Selma Hayek?

      Cu scuze pentru absenta oricarui apetit academic, …

      • A fost cel mai faimos ciocan de spart gheata din istoria secolului XX :)

        Da, este Frida Kahlo, pe atunci o admiratoare a lui Trotki cu care a avut chiar o relatie de iubire. Ulterior, atat Frida Kahlo cat si sotul ei, Diego Rivera, au devenit stalinisti.

        Va doresc un weekend placut!

  2. „Sigur, a fost calomniat, hartuit, urmarit si in final ucis, dar nu putem uita care au fost idealurile lui Troţki: distrugerea civilizatiei burgheze, a statului de drept, lichidarea taranimii “individualiste”, revolutia mondiala cu orice pret si cu orice risc. Victimele acestor morbide experimente nu contau, erau parte a unei grandioase aventuri istorice. O mentalitate contagioasa care i-a influentat pe Mao, Guevara, Raul Sendic, Mario Firmenich, Andreas Baader si pe atatia alti iluminati, adica posedati, revolutionari, As aminti, in acest sens, noua biografie, catusi de putin magulitoare, datorata istoricului britanic Robert Service. Sa spun de la inceput ca termenul “trotkism” a fost o inventie propagandistica a triumvirilor (Stalin, Zinoviev si Kamenev) pentru al-l contrapune doctrinei presupus pure a leninismului.”
    Pentru mine, care nu am deloc incredere in bunele intentii ale lui Vladimir Tismaneanu, acest fragment este cam ambiguu, nu imi este clar unde se sfarseste enumerarea ‘idealurilor” lui Lev Bronstein si unde incep opiniile lui VT, mai ales ca de „experimente si grandioase aventuri istorice”, cu caracteristici tragic si revoltator de asemanatoare cu cele de mai sus, avem parte si in zilele noastre, poate mai mult ca oricand.

    • @ciprian: Argumenteaza.
      „experimente si grandioase aventuri istorice”, cu caracteristici tragic si revoltator de asemanatoare cu cele de mai sus, avem parte si in zilele noastre, poate mai mult ca oricand.”
      la ce te referi? ca nu stiu eu sa mai existe atatia oamenii sub dictaturi sinistre ca Stalin sau Hitler. Nu mai avem razboaie mondiale.

    • Veti fi notat ca in textul meu ma refer doar o singura data la Lev Bronstein, atunci cand vorbesc despre cand si unde s-a nascut. In rest, istoria politica si aceea a ideilor retin numele lui Lev Trotki.
      Nu stiu unde vedeti experimente similare in zilele noastre? Poate exemplificati cu argumente verificabile.

      • Nu similiraritatea este cheia, ci cauza, originea comuna a mentinerii intregii omeniri, a indivizilor şi popoarelor intr-o conditie existentiala caracterizata de nestiinta, saracie, foame, nesiguranta, frica etc. si cu perspective si mai sumbre. O scurta lista de „similaritati” : numeroase conflicte locale dupa al doilea razboi (avand ca explicatie „rationala”, si nu „emotionala”, „repartitia resurselor”), tari distruse de FMI, copii scheletici in Africa (dar si grasi in SUA), Grecia, femei sterilizate in Brazilia si campanii de vaccinari in tarile sarace, foamete +E-uri + OMG, petrodolari, „homosexualii sunt diferiti”, nationalizari-privatizari etc. etc. etc. Adevarat, de multe ori, pentru unii aceasta enumerare nu este un argument verificabil.

  3. Vad ca va place sa-l ironizati discret pe Slavoj Zizek insa nu aveti curajul sa-l atacati direct pt ca din punct de vedere academic el reprezinta o personalitate pe cand dvs. sunteti o prezenta marginala in lumea academica internationala. Nu credeti ca ar fi cazul sa faceti careva precizari ref. numarul de citari ale „operelor” dvs. in literatura academica internationala vs. de cate ori apare numele lui Slavoj Zizek legat de diverse articole academice si lucrari de doctorat? Nu cred ca mediul academic international este alcatuit din oameni cu o cultura ata de limitata pe cat lasati sa se creada… Ar fi poate util sa va vedeti lungul nasului…si va rog nu puneti pe un plan inferior problema inegalitatii sociale si a accesului la resurse ( foarte serios studiata in special in sociologie) . Nu sunt un adept al socialismului insa amestecarea unor criminali cu niste probleme reale si inca actuale ( nu pentru dvs. evident, ca nu ati crescut intr-o casa de chirpici) este reductionista. O abordare strict istorica si politica a unor fenomene importante nu ofera complexitatea necesara pentru a intelege evenimentele din jurul nostru.

    • @vlad: Popularitatea nu e niciodata un argument.
      Si un punct de vedere foarte personal.
      Eu n-am crescut intr-o casa de chirpici, am crescut intr-un Bucuresti strabatut de foame, intuneric, apa calda. Am crescut in anii ’90 cu nebunia specifica si cu o lipsa mai crunta de mancare cateodata ca inainte.
      Ce are asta de a face cu egalitatea sociala sau accessul la resurse? Ca in perioda comunista eram cu toti la fel de saraci? Sau ca comunismul in incercarea de a ne face pe toti egali ne condamna ca un trai sinistru pe toti?
      Poti sa-l condamni cat vrei pe Tismaneanu ca nu a mancat salam cu soi. Dar asta te face un om mic pentru ca nu esti capabil sa discutii idei. Nu esti capabil decat sa fi un troll.

    • Va asigur ca n-am nici cea mai mica problema sa spun public ce gandesc despre Zizek. Am facut-o si o voi mai face in masura in care subiectul chiar este important, lucru de care ma cam indoiesc. Ce inseamna marginalitate in lumea academica? Va sugerez sa intrati pe site-ul Yale University Press si veti gasi, in colectia „Rethinking the Western Tradition”, o noua editie a „Manifestului PC” de Marx si Engels, volum coordonat de profesporul Jeffrey C. Isaac (Indiana University), cu eseuri analitice de Saskia Sassen (Columbia University), Steven Lukes (New York University), Stephen Eric Bronner (Rutgers University) si Vladimir Tismaneanu (University of Maryland). In contributia mea ma ocup, intre altii, si de Zizek. In august apare la University of California Press cartea mea „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century”. Din pacate, convingerea mea este ca Sklavoj Zizek, din ratiuni de frivolitate si popularitate ostentativa, refuza sa tina cont de aceste lectii ale unui secol fara egal intru criminalitate motivata ideologic. La acest lucru ma refer in articolul meu despre Trotki: prefata lui Zizek, a unui intelectual perfect informat, la noua editie din „Terorism si comunism” este de fapt un imn pentru violenta revolutionara, socotita o arma purificatoare si izbavitoare.

    • „Nu sunt un adept al socialismului insa amestecarea unor criminali cu niste probleme reale si inca actuale … ”

      Ba esti taticu. Proletcultist sadea. Problemele tale actuale se regasesc in proverbe si sint milenare; ele tin de invidie, identificarea cu orice pret a unor dusmani, identificarea unor ratiuni perfect irationale, apoi crima, pedepsirea nevinovatilor, ascunderea crimelor, glorificarea criminalilor, etc.

      Faptul ca te-ai nascut sarac te-a ajutat putin sa-ti parchezi frustrarile pe strada comunismului. Dar adevarul complet e ca oriunde te-ai fi nascut, orice si oricit ai fi studiat, tot orb, lipsit de noblete si substanta vei fi ramas. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

      Na, ca m-am enervat numai cit m-am gindit la tine! Si m-am enervat degeaba, ca nu te poate ajuta nimeni. Pe unde treci, lumea se intoxica cu veninul pe care-l reversi.

  4. Da , domnu @Vlad
    Si dr Mengele e mai cunoscut decit dr Tismaneanu si ce e cu asta ? :)
    Normal ar fi ca voi astia de stinga sa va delimitati de ticalosile taticilor Lenin, Stalin, Trotzky, Kamenev (pe care faptul ca unii au fost ucisi de ceilalti tovarasi nu ii inobileaza mai mult)

  5. Comentez foarte rar, indiferent de cine este autorul, articole aparute pe net. Asta pentru ca, de multe ori, comentariile din subsoluri, nu fac decat dovada incontinentei autorilor lor. Dar de fiecare data cand citesc comentarii ca cele ale curajosului „Vlad” (care il acuza ipocrit pe profesorul Tismaneanu de lipsa de curaj) creste si mai tare in mine dorinta de a vedea o data si o data un muzeu cu forumisti de subsol, ca la muzeul „Antipa”, prinsi cu bolduri intr-un insectar si dati spre studiu comunitatii.

  6. Yeah, right, the American way. The Russian Commies are bad, the American free-speech pursuers and freedom fighters are good. What a great country we live in.

    God bless America, and nobody else.

  7. Din cate-mi dau seama, personajele revolutiilor trebuiau sa fie psihopati. (inteligenti, manipulatori, lipsa de compasiune, etc) Cu alte cuvinte o malformatie a creierului in zona care trateaza emotivitatea.

    • Multi sunt frustrati, inadaptati, ceea ce se numeste misfits. Multi indivizi ascetici, austeri, fara umor, intunecati, oamenii unei singure idei (Robespierre, St Just, chiar Lenin, nu mai vorbesc de Hitler). Altii insa pot fi bonomi, rafinati, iubitori de ospete si petreceri (Danton, Engels). Colectionari de trofee si opere de arta (Goering, Tito). Bibliofili (Stalin, Mussolini). Pasionati de muzica (Jdanov, Heydrich) ori de film (Goebbels). Recomand cartea lui Eric Hoffer, „The True Believer”.

  8. Nu sint in domeniul dlui Tismaneanu ca sa ma pronunt definitv asupra marginalitatii sale academice, desi un autor care publica in TLS sau la edituri americane de prim plan nu mi se pare prea marginal. Dar a-l compara cu Zizek imi pare aproape jignitor. Mai intii pentru ca practica demersuri diferite (unul intens speculativ, ludic, apoape, altul mai curind reconstitutiv, memorial, in care problema adevarului si a justitiei memoriale sint tratate de o maniera ireprosabila academic si moral), apoi pentru ca ca vorbim de piete intelectuale diferite. Dl. (sau poate tovarasul, nu vreau sa supar pe nimeni!) Zizek se scalda in conformismul neo-stingist dominant in sfera academica occidentala a discipinelor umaniste. Daca dl. Tismaneanu este marginal in aceasta lume, ar trebui felicitat. Au mai fost si altii in aceasta situatie exact din aceleasi motive, de la Aron la Ricoeur. Oricum, marginalitatea institutionala nu trebuie confundata cu marginaliatea epistemica. In fine, Zizek este in toate un frivol, poate simpatic, poate seducator, dar nu mai mult de atit. L-am audiat de mai multe ori si am incercat sa citesc cite ceva de el, dar sint incapabil sa retin ceva din textele sale: o idee, o fraza, ceva.
    Cit priveste lupta sa si a socialismuui pentru eliminarea inegalitatii, mai bine sa nu vorbim.

    • Zizek, Badiou, Balibar, spre a-i numi doar pe acestia, sunt promotorii ideii ca ipoteza comunista ar trebui retestata. Nu e departe de ei nici G. M. Tamas, who should know better. Asteapta cu totii, intr-un fel de extaz crepuscular, un nou moment mesianic, precum visau Ernst Bloch, Lukacs si Benjamin in anii 20 si 30. Cartea cea mai serioasa a lui Zizek se ocupa de totalitarism. A fost tradusa in romaneste in colectia „Constelatii” pe care am initiat-o si o coordonez la editura Curtea Veche. In rest fragmente contopite in varii combinatii, talent in ceea ce se numeste showmanship si self-promotion, o mare voluptate a paradoxului si placerea de a sfida „consensul liberal”. Cea ce scrieti despre „performantele” lui Zizek coincide cu ce-mi povestea regretatul Matei Calinescu care a asistat cu perplexitate la una din prelegerile ganditorului sloven. Vechile teme ale radicalismului de stanga, vechile mitologii, reimpachetate intr-un jargon pe cat de seducator (pentru unii), pe atat de opac (pentru cei mai multi). Sigur, va veni cineva si va spune ca Zizek are mai multe mentionari pe cine stie ce site decat Matei Calinescu. Se prea poate, dar in lumea ideilor altele sunt standardele de excelenta. Ganduri bune.

  9. domnule tismaneanu, desigur ca e important sa se studieze istoria comunismului, dar ce-i de facut in prezent, cand stanga e intr-o ofensiva continua in viata politica americana? Obama scrie intr-una din cartile sale dedicate memoriei tatalui sau, cum a fost influentat de marxism, de prietenia cu marxisti din universitate, etc. Cu una sau doua exceptii, televiziunile de stiri sint de un stangism desantat. Cred ca mai de folos ar fi sa scrieti despre prezent, pentru ca se pare ca lumea nu a prea invatat multe din istorie.

  10. O singura intrebare. Recomandati spre lectura cartea lui Robert Service. Sa inteleg ca dupa parerea dvs. ca universitar, sine ira et studio, aceasta lucrare intruneste calitatile asteptate de la un opus academic?

  11. Violenta si relativitatea adevarului si a moralei au fost cultivate si aplciate in aceeasi masura si de Stalin si Lenin si de alti lideri comunisti cit si de cadrele de baza.

    Aceste elemente nu sunt monopolul unei grupari sau curent politic ci s-au practica in diferite forme indinferen de regim politic si tin de natura omeneasca sau mai bine spus devierii de la aceasta.

    Chiar si acum se infaptuiesc crime si se distrug vieti.

    Caracteristic este cum se acopera aceste crime.

  12. Domnule Tismaneanu,

    Nu am citit cartea lui Trotki, nu am o parere foarte clara despre Zizek. Poate sunt nedrept, dar simt asa o usoara frustrare (si sa nu credeti ca incerc sa va psihanalizez) ca trebuie sa fiti impartial si ca nu puteti pune clar la index astfel de carti. Sunteti cumva de parere ca asemenea carti ar trebui arse? Nu neaparat in public. Sau macar ca nu ar mai trebui tiparite? Credeti cumva ca simplul fapt al publicarii lor si al discutarii lor e un pericol pentru societate? Mie asa-mi face impresia. Daca asa stau lucrurile, faceti o mare greseala pentru ca in cursa dumneavoastra pentru a ne convinge ca nazismul si comunismul sunt doua fetze ale aceleiasi monede, sunteti gata sa puneti in balanta scrieri de baza ale nazismului (cum e Mein Kampf) care nu au niciun fel de valoare filosofica sau politologica cu carti de baza ale comunismului care, oricat de detestabile, sunt de o cu totul alta calitate intelectuala. Capitalul sau alte scrieri au fost in stare sa mobilizeze mase prin simpla lor raspandire si noutate fara ca Marx, de exemplu, sa fi avut vreo mare charisma. Nu cred ca acelasi lucru se poate spune despre Mein Kampf si al sau Hitler. Poate tocmai de aceea, lucrarile care au stat la baza nazismului pot fi ignorate astazi si atentia poate fi concentrata doar asupra nazismului ca miscare. Cand vine, insa, vorba de lucrarile de baza ale comunismului (si nu mai vorbesc aici de alte curente de stanga), lucrurile sunt foarte diferite. A ignora asemenea carti in speranta ca ele se vor pierde in cacofonia discursului despre totalitarisme este un demers foarte periculos. Fiind scrise de oameni mult mai inteligenti si mai cultivati, asemenea carti pot reprezenta o atractie serioasa pentru multi tineri de azi. Trecerea lor la index si expedierea lor ca simple expresii ale totalitarismului e o sarlatanie care va convinge pe unii si ii va indarji pe altii. Poate ca pozitia necritica a filosofului-vedeta Zizek este de condamnat, dar la fel e si abordarea unor astfel de carti din perspectiva strict istorica, cu scopul nedeclarat, dar transparent de a le declara simple rebuturi ale unei lumi revolute si criminale. Ele reprezinta, in multe cazuri, produse remarcabile ale spiritului uman. Poti sa spui ca ‘Principele’ este o lucrare slaba doar pentru ca abordeaza relatiile politice si umane in modul cel mai cinic? Nu cred. Asemenea carti trebuie explicate si eventual demontate, dar cu onestitate profesionala, nu de pe pozitii moraliste inexpugnabile asa cum faceti dumneavoastra.
    Cele bune.

    • Nu cred ca pamletele virulente ale unor Lenin si Trotki intra in categoria acelor carti care intemeiaza teoretic comunismul. Evident, exista lucrari ale acestor dor revolutionari mult mai substantiale decat aceea despre care scriu aici si pe care Zizek a a ales sa o comenteze superlativ. Nu cred ca traditia intelectuala fascista este atat de firava precum sustineti Dvs. Cititi cartile pe subiect ale lui Zeev Sternhell („The Birth of Fascist Ideology”) ori George Mosse („The Fascist Revolution”) si poate imi veti da dreptate. Citit chiar recent publica lucrare a lui Geroges Sorel, „Reflectii despre violenta” despre care ascis acum cateva zile chiar aici, pe „Contributors” (o versiune abreviata a aparut saptamana aceasta in „Evenimentul Zilei”). Regret ca nu considerati ca probez onestitate profesionala cand scriu despre bolsevism si fascism. Incerc sa ofer intotdeauna sursele pe care ma bazez, repere bibliografice minime, dar cat se poate de respectabile (Robert Service, Simon Sebag Montefiore, Orlando Figes, Ian Kershaw, Jeffrey Herf, Marcel Gauchet).Ma indoiesc ca analiza nazismului (ori a fascismului italian, ori a Garzii de Fier) se reduce azi la sociologia miscarii si nu se mai ocupa de ideologie. Cartea lui Francisco Veiga despre Miscarea Legionara se intituleaza „Mistica nationalismului”. Cartea lui Sorin Lavric despre Noica si Miscarea Legionara se ocupa preponderent de ideile lui Noica din acea perioada pe care dl Lavric o numeste corect de „indracire”. La fel in cazul radicalismului bolsevic (cititi recenta carte a profesorului Davind Brandenberger „Propaganda State in Crisis”, Yale University Press, 2012). Nu sunt dintre cei care il socot pe Machiavelli un cinic paradigmatic. Dar nu contest ca tiranii-gangsteri ai veacului trecut au gasit la Machiavelli anumite justificari pentru auto-imaginea lor. Diferentele dintre ideologiile totalitare sunt incontestabile, lucru subliniat, intre altii,de Raymond Aron. Dar vorbim despre religii politice cu un nucleu emotional comparabil: cultul Liderului, sacralizarea Partidului (Statului), mistica Istoriei, transformismul etc Sigur, in miscarile comuniste exista o fascinatie a „textului revelat” pe care nu o intalnim in fascism.

      http://www.contributors.ro/cultura/georges-sorel-profet-al-violentei-marxist-jansenist-ori-sociolog-protofascist/

      http://www.contributors.ro/cultura/virtuti-si-vicii-stalin-machiavelli-si-relativismul-moral/

  13. Multumesc de raspuns. Va dau dreptate ca in ceea ce priveste pamflete de-ale lui Lenin si Trotki, insa nu la asa ceva ma gandeam neaparat. Probabil ca traditia fascista nu e atat de firava. Nu acelasi lucru pot spune despre nazism. Totusi, imi citati nu teoreticieni fascisti, ci specialisti care au studiat fascismul. Cat despre Sorel, e probabil sa fi fost adoptat de fascisti si de nazisti, insa nu ar fi unicul caz de ‘imprumut’ de la stanga, deci nu l-as putea considera chiar asa de reprezentativ pentru fibra teoretica proprie fascismului si nazismului. Nu stiu daca Noica a produs o chiar asa de mare efervescenta la vremea tineretii lui.
    Ceea ce as vrea sa subliniez este ca scrierilor comuniste de baza, nu lucrarilor strict propagandistice, ar trebui sa li se acorde o mai mare atentie tocmai pentru ca, spre deosebire de cele ale filonului nazist, care par astazi vetuste si pline de misticism, au pastrat o prospetime de netagaduit si trateaza despre probleme ce revin in actualitate. Desigur, nu ca opere intregi, dar ca fragmente. Din acest motiv cred ca, fiind tratate cu lejeritate sau, dimpotriva, de pe pozitii mult prea moralizatoare, ele pot dobandi virtuti la care nu ne gandim. Mi-a fost dat, nu demult, sa aud de la diversi cunoscuti despre modul in care Marx vorbeste despre societatea de azi. I-am intrebat daca cumva vorbeste si despre internet. E ca si in cazul Scripturilor, daca te straduiesti tare, le poti face sa zica orice vrei tu. Cred ca studierea fara parti-pris-uri a unor asemenea opere in ziua de azi, cu riscul de a constata ca unele dintre analizele din acestea isi pastreaza valabilitatea, prezinta un risc mult mai mic decat transformarea lor in opere-cult pentru underground-ul de azi, poate mainstream-ul de maine. O abordare istorica e, intr-adevar necesara, cel putin ca introducere la acestea si ca contrapondere factuala la caracterul teoretic al acestora. Cu alte cuvinte, aveti aici teoria si aveti implacabila practica (si nu ma gandesc aici la scrierile lui Lenin). Dar o abordare preponderent istorica nu mi se pare de ajuns, intrucat ele nu sunt doar niste obiecte de studiu ale istoriei ideilor, pot fi inca supuse unor interpretari si in zilele noastre.
    Poate e doar o problema de optica.

    • As indrazni sa va amintesc valul de interes, mai ales dinspre stanga, legat de opera ganditorului politic Carl Schmitt, adeseori descris, cred ca in chip justificat, drept filosoful juridic al celui de-al III-a Reich. Dar nu neg ca exista mult mai multi ganditori din traditia marxista (ori marxizanta) care continua sa atraga: Sartre, Gramsci, Lukacs, Benjamin, Marcuse etc

      La Curtea Veche a aparut trilogia lui Leszek Kolakowski despre principalele curente ale marxismului. Tot la Curtea Veche, in colectia „Constelatii”, cartea lui Robert C. Tucker,”Filosofie si mit la Karl Marx”. La Humanitas, in colectia „Zeitgeist” va apare in curand volumul „The God that Failed” (tradus sub titlul „Zeul care a dat gres”). Ne straduim :)

    • Ca tot veni vorba, pe cand o traducere in romana a cartii lui Jan-Werner Muller, “A Dangerous Mind: Carl Schmitt in Post-War European Thought” ?

  14. Vad ca s-au aprins rau spiritele! Imi permit sa-mi dau si eu cu parerea, daca nu va suparati:
    -este evident ca d-nul Tismaneanu este un cercetator valoros, macar ca unul din putinii reprezentanti ai Romaniei pe scena academica internationala
    – nu stiu daca T. studiaza chiar aceleasi lucruri ca Zizek, dar oricum sunt in sfere apropriate. Un commentator (F. Ioncioaia) spunea despre d-nul Tismaneanu :
    “a-l compara cu Zizek imi pare aproape jignitor. Mai intii pentru ca practica demersuri diferite (unul intens speculativ, ludic, apoape, altul mai curind reconstitutiv, memorial, in care problema adevarului si a justitiei memoriale sint tratate de o maniera ireprosabila academic si moral), apoi pentru ca ca vorbim de piete intelectuale diferite. Dl. (sau poate tovarasul, nu vreau sa supar pe nimeni!) Zizek se scalda in conformismul neo-stingist dominant in sfera academica occidentala a discipinelor umaniste.”

    Oare? Daca sunt piete diferite, de ce d-nul Tismaneanu ii acorda atentie (fie ea si negativa) in cartea de care vorbea? Credeti ca istoria poate fi explicate chirurgical, doar prin evenimentele istorice vizibile si ignorata o problema importanta (a inegalitatii sociale)? Comunismul a fost o nenorocire dar acum nu mai este. Nu cred ca va reveni, insa nu as fi asa multumita nici cu tipul de capitalism care domina acum lumea… Evident, depinde unde te afli in lantul trofic. Cat despre “conformismul neo-stingist dominant” al universitatilor vestice, cred ca ar trebui sa dea de gandit: pareti sa ziceti ceva de genul “chiar asa prosti sa fie profesorii de sociologie din Vest incat sa mai creada in baliverne gen “justitie sociala”?” (ca in capitalism, am vazut ca nu se poate atinge asa ceva)

    Poate Zizek este un mediocru care doar invarte cuvinte fara substanta (dupa cum par sa creada o parte din participantii la aceasta discutie) insa sa ne lamurim: acolo, in lumea academica, valoarea unei cariere este data de cat de mult ceilalti cercetatori te citeaza –pt a te lauda sau critica, pentru a adauga ceva la ceea ce spui,etc. Nu este vorba de popularitatea unor cantareti ce sunt apreciati sau nu de un public tinta cu varste cuprinse intre 14-20 ani. Vorbim strict de un numar relativ mic de cadre didactice universitare ce nu cred ca nu au simt critic sau le lipseste inteligenta (printre altele au un doctorat –nu luat aiurea) . In orice baza de date academica cautati (Wiley, Sage, Jstor, Springer, etc), numele si cartile/articolele d-nului Tismaneanu sunt mult depasite ca numar de citari de cele ale lui Zizek. Sunt acesti cercetatori nebuni, comunisti, nazisti, prosti? Ma indoiesc. Din punctul de vedere al citarilor, d-nul Tismaneanu este marginal fata de Zizek. Asta nu inseamna ca munca lui este mai putin valoroasa ci ca nu prezinta acelasi interes pt marea majoritate a cercetatorilor din domeniul respectiv. Este totusi o distanta enorma intre ei. Vom vedea in 50 ani care dintre ei va fi in textbook-uri si care va fi uitat…

    • Tema articolului este foarte clara, sper. Propun sa revenim la ea. Comunismul nu mai este o nenorocire? I-ati spune acest lucru si lui Liu Xiaobo, disidentul chinez aflat dupa gratii? Lui Armando Valladares? In plus, ati afirma acelasi lucru despre nazism? Cum ar suna fraza: „Nazismul a fost o nenorocire dar acum nu mai este”?

      Repet, subiectul articolului nu este numarul de citari ale mele, ale lui Zizek si, horribile dictu, ale lui Lev Trotki care, banuiesc, ne depaseste pe toti :)
      Nu, nu ma aflu in acelasi domeniu de expertiza cu Slavoj Zizek. Eu sunt profesor de stiinte politice, el este critic cultural at large, filosof al artei, guru politic, psihanalist, marxolog, lukacsiolog, robespierrolog, revolutionar de profesie, personaj de film etc Har Domnului, nu ma aflu in competitie cu Zizek ori cu oricine altcineva pentru vreun post academic ori neacademic. In cartea respectiva sunt citati zeci de autori, y compris Ion Ianosi. Poate verificati si mentionarile sale in bazele academice, desigur, daca veti gasi timp. In rest, weekend placut.

    • Iata aici un link la o „conferinta” data de Comrade Zizek in 2009:

      http://www.youtube.com/watch?v=_GD69Cc20rw

      Exista o diferenta intre filosofia riguroasa si maimutareala semi-dementa a lui Zizek etc. Nu am auzit pe nimeni in lumea academica riguroasa sa-l citeze pe Zizek. Sau e citat la categoria „filosofie continentala” prin care se intelege suma de ratati filosofici, puri speculativi… Cam asta e Zizek, Badiou, Balibar Vatimo, in general categoria asta de mancatori filosofici de.. marxism.

  15. Mistica revolutiei totale va exista mereu. Bunele intentii de a face lumea mai dreapta vor exista si, din pacate, deseori vor duce la violente enorme si nejustificate. Sunteti profesor de stiinte politice… credeti ca Romania este o tara democratica in acest moment? Credeti ca este condusa de organele de drept, conform responsabilitatilor pe care le au? Din securitatea fostului regim comunist nu nu a ramas nimic, nu s-a infratit nimic din ea cu capitalismul salbatic autohton? Cand nu ai intre cine sa alegi apare neputinta. Se naste mistica revolutiei totale ori a abandonului total al tarii. Nu va faceti griji… nu am uitat trecutul. Dar prezentul alimenteaza mistica unei revolutii (sa speram ca va fi doar la nivel de mentalitate si va duce la un progres pasnic). Cine va purta vina pentru un posibil dezastru? Cei ce nu mai suporta sau cei ce au avut parghiile pentru a imbunatatii situatia dar nu au facut-o?

  16. Revine cu alte referinte la comunism-socialismul american contemporan. Michael Vlahos Professor of Strategy at the United States Naval War College,argumenteaza ca la urma urmei nu exista niciun motiv pentru care Obama sa nu retraga scuturile anti-racheta din Polonia si Romania „cata vreme oricum rusii le-au vandut americanilor Alaska, Rusia e un aliat de nadejde, etc”. Traim vremuri foarte, foarte paradoxale.

  17. PS. Un argument identic il facea pe Hotnews.ro marele expert comunist in relatii internationale Ioan Mircea Pascu, angajat trupt si suflet la cauza pacii mondiale.. Confrom aceluiasi mare strateg roman, Romania a intrat in UE datorita lui Nastase si Ilescu, unul condamnat in doua dosare penale iar altul asteptand un proces ce nu stiu de va veni..

  18. Numele meu este Anca si sunt jurnalista de investigatii. Am citit articolele dvs., care sunt extrem de interesante si as avea nevoie de un sfat/ informatie de la dvs. in calitate de specialist. Va rog mult, daca este posibil, imi puteti da o adresa de mail sau un nr. de telefon la care sa va pot contacta. Multumesc frumos

  19. Din categoria dementi, semi-dementi, etc. va trimit un alt link din presa italiana care relateaza despre demonstratia comunista avuta loc la Milano:

    http://milano.corriere.it/milano/notizie/cronaca/12_marzo_31/manifestazione-piazza-affari-corteo-migliaia-persone-2003905342081.shtml

    iata-l si pe Marx:

    http://milano.corriere.it/gallery/milano/03-2012/affari/1/occupyamo-piazza-affari_5db3fd20-7b36-11e1-b4e4-2936cade5253.shtml#2

    V-ati referit in multe randuri la stanga franceza, mi se pare insa ca stanga italiana, spaniola si americana este net mult mai violenta, mai radicala. Paradoxul face ca aceste trei tari sa aiba datorii publice imense, practic sunt falimentare.. insa solutia pare se fie tot Marx..Remarcati si legatura intre Occupy Wall Street, miscare maoist-leninista si versiunea ei italiana. Mai remarcati si legaturile dintre aceste miscari si partidele „democratice” din Italia si SUA, in final remarcati ca acesti „penseurs” (Vatimo, Zizek,) sunt prezenti atat in Italia cat si in SUA. Zizek din cate stiu eu, nu este deloc la moda in filosofia franceza contemporana, cum la fel de bine Badiou a ajuns sa dea ‘prelegeri” in varii librarii mizere din nordul Parisului. Insa daca in Franta au devenit un soi de relicve ale unui trecut jenant, in SUA, Italia, si chiar in Romania (a se vedea revista Criticatac) sunt glorificati..

  20. PS: analizand felul in care pun problema politicienii de stanga, incepand cu Obama si terminand cu Victor Ponta ideea este: lumea a ajuns sa nu aiba bani din cauza ‘capitalismului” ca atare, sustin aceeasi politicieni, e nevoie sa „nationalizam” proprietatile private. Lucrul acesta se face prin cresterea datoriei publice de exemplu SUA a ajuns in doar trei ani (sub domnia lui Obama) la 16 trilioane de dolari datorie publica si creste in fiecare zi. Iar pe urma se spune, trebuie sa platim datoriile, deci crestem taxele. Cresterea taxelor va fi exponentiala pana se ajunge la gatuirea proprietatii private. In felul acesta proprietate privata trece foarte rapid si fara nicio violenta vizibila in posesia statulu dupa care urmeaza o domnie absoluta, a comunistilor, noii regi ai planetei. Mi se pare a fi scenariu economic care emerge in acest moment. Pe tot parcusul acestui proces vom auzi chestii de tip „discriminarea”, fairness si alte gogosi, la care vor adera imediat toti „justitiarii”, iubitorii de animale, mediu, etc. Tot asa SUA va spune Poloniei, Romaniei, Cehiei ca nu mai pot subventiona scutul, dar ca Rusia nu mai este ce a fost odata iar noi trebuie sa devenim amici de pahar cu rusul. Ce credeti?

    • @daniel: Vad ca domnul Tismaneanu iti multumeste pentru comentarii. Eu cred ca ar fi cazul sa te mai si tempereze putin. Nu stau acum sa discut salba de comentarii cu care ai umplut acest spatiu, ca ar fi prea mult. Vad, insa, ca bati un pic campii luat de val si cu idei gata facute de altii.
      Am sa dau doar doua exemple (si poti sa imi raspunzi sau nu, eu nu am sa continuu acest dialog logoreic):
      1. „politicienii de stanga, incepand cu Obama si terminand cu Victor Ponta ideea este: lumea a ajuns sa nu aiba bani din cauza ‘capitalismului” ca atare, sustin aceeasi politicieni, e nevoie sa “nationalizam” proprietatile private” – politica de ‘nationalizare’ a bancilor, tipic comunista de altfel, a inceput inca in ultima parte a mandatului lui Bush junior. Alte guverne europene, a caror orientare politica nu are relevanta, au facut acelasi lucru in perioada respectiva.
      2. „Occupy Wall Street, miscare maoist-leninista” – nici n-as avea ce sa comentez aici. Cred ca daca intrebi o suta de oameni la intamplare motivele pentru care au iesit pe Wall Street o sa ai 100 de raspunsuri foarte diferite. Asta da miscare maoist-leninista ! Lipirea asta de etichete frumos colorate in stanga si-n dreapta, fara prea mult discernamant nu tine loc nici de cercetare a adevarului si nici de obiectivitate.

      • Vad ca ma tutuiesti mon cher. O fi un reflex tipic socialist. Cu adevarat, Occupy Wall Street nu este doar o miscare esential maoist-leninista, exista multe voici: voici de alcoolizati, voici de drogati cu LSD, voici de islamisti, si pro-plaestinieni (pro-Hezzbolah), voici de puturosi care spera sa primeasca bani de la stat, voici pro Coreea de Nord si alte voici incluzand si vocea celor ca tine care neaga tot si ne pierd vremea.Tocmai de aceea s-au ales cu o evacuare cu forta si tocmai de aceea pana si in San Francisco au fost kicked in the back.

        • Te rog, nu te da lovit chiar asa usor, chestia asta cu autovictimizarea e un reflex tipic stangist. Am fost invatat sa nu ma adresez cuiva cu ‘domnule Daniel’, e, poate o reminiscenta a educatiei mele burgheze. Asa ca, daca cineva se recomanda cu numele sau mic, inseamna ca invita la a-l tutui. Pe viitor poti sa tii cont de acest sfat.

  21. Ma intreaba un cititor, legat si de o recenta ancheta in „Romania Libera”, cum privesc raportul dintre originea etnica a unor militanti comunisti si rolul lor in miscarile revolutionare. Spre a relua o formulare a lui Czeslaw Milosz, nu e vorba de niciun fel de „mister rasial”. In anumite conditii istorice, unii membri, ca origine, ai minoritatilor etno-religioase sunt atrasi de miscarile radicale mai puternic decat membrii majoritatii. Nu doar in Europa, ci si in Asia, Africa de Sud etc Paradigma internationalista, asa cum a fost ea codificata de Stalin pe urmele lui Lenin (a se citi conditiile de aderare la Internationala a Treia), era extrem de seducatoare. Devotamentul pentru „patria socialismului”, definit drept „piatra de incercare” a internationalismului proletar, se substituia oricaror altor loialitati si atasamente, inclusiv celor de origine, de familie, de natiune etc Acest lucru era valabil pentru toti cei care se considerau soldatii marii miscari globale a revolutiei comuniste, indiferent daca erau etnici rusi, evrei, polonezi, francezi, romani, chinezi, spanioli, maghiari, bulgari, croati, sarbi, sloveni, germani etc

    In cazul evreilor care au aderat la marxismul revolutionar in anii premergatori Revolutiei din Octombrie, apoi in anii 20 si 30, ori mai tarziu, era vorba, cum scria istoricul Isaac Deutscher, de non-Jewish Jews. Cred ca asa trebuie interpretate itinerariile politice ale unor Trotki, Kamenev, Zinoviev, Mehlis, Kaganovici, Heinz Neumann, Matyas Rakosi, Mihaly Farkas, Erno Gero, Jakub Berman, Roman Zambrowski, Zygmunt Modzelewski, Iosif Chisinevschi, Marcel Pauker, Ana Pauker, Leonte Rautu, Sorin Toma, Ghizela Vass, Mihail Florescu, Gh. Gaston Marin, Mihail Roller, Simion Bughici, Simion Zeiger (Taigar), Mirel Costea, Valter Roman, Barbu Zaharescu, Ofelia Manole, Zina Brancu, Pavel Campeanu, Matei Socor, Stefan Voicu, propriul meu parinte. Am scris pe „Contributors” un text care exploreaza subiectul. Il tratez si in cartea mea „Stalinism pentru eternitate O istorie politica a comunismului romanesc” (Polirom, 2005, traducere din engleza de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu). Recomand lungul interviu cu Jakub Berman, numarul doi al stalinismului polonez in perioada Bierut, in cartea „Oni” de Teresa Toranska.

    http://www.contributors.ro/cultura/fanatici-renegati-si-eretici-despre-stalintern-si-mistica-revolutionara/

    Pentru ancheta din „Romania Libera”:

    http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=18102

    • Multumesc pentru raspuns. Desi nu aveam in gand „minoritarismul” daca-mi permiteti sa-l numesc asa, adevarul este ca, cel putin in cazul lui Obama putem vorbi de un presedinte minoritarist. Cam toate mesajele lui de politica interna se adreseaza a ceea ce crede el ca inseamna minoritate social-rasiala, adica negrii, hispanicii, homsexualii, ateii, religii minoritare (islamul radical, episcopalismul, etc) si cam toti nemultumitii de orice culoare. Paradoxal asta ar trebui sa-i dea lui Obama maxim 30 la suta din voturi si chiar mai putin cata vreme nu toti negrii, nu toti hispanicii, nu toti arabii cu drept de vot se considera „minoritari”. Asta explica faptul ca actuala adminstratiei americana face orice sa impiedice verificarea identitatii la vot . Lucru foarte grav cata vreme votul reprezinta garantia democratiei..
      Curios, sau nu, partidele comuniste din Italia si in general socialistii europeni,sunt si ele pe aceeasi linie. In orice caz este vorba de o psihologie a victimizarii perpetue, vecina cu patologia. Indraznesc sa spun, si cred ati scris despre asta, ca minoritarismul este sociopatic iar daca ne uitam in istorie dovezi exista.. Insa faptul ca politicenii reusiti cum este si Obama, manipuleaza fara scrupule sentimentul de minoritar, ma duce la gandul ca avem de a face cu un pericol real pentru democratie mai ales cata vreme au sustinatori din zonele obscure ale planetei (islam radical, Soros, hackeri, etc). Sa nu uitam totusi ca democratia, statul de drept, liberatile individuale nu sunt majoritare: Rusia, China, Cuba, Venezuela, Mexic, Vietnam, Orientul Mijlociu etc pe scurt avem de a face cu o planeta unde „minoritarismul” este in realitate majoritatea cel putin cata vreme marea mjoritate a populatiei este analfabeta politic si economic.

      Daca mai punem la socoteala fisurile „minoritariste ” din sanul societatilor considerate traditional „democratice” atunci putem ajunge la concluzia ca ne paste globalismul minoirtar sau apocalipsa minoritara, in special cu o America dedata la asemenea teorii.

      • PS. Probabil ca razboiul rece nu s-a terminat, a intrat intr-o etapa cu adevarat globala iar cu exceptia, unor state din Europa Centrala si de Est, unde ezit inca sa includ Romania si Bulgaria, restul au ramas la aceeasi etapa. Un faliment trecut sub tacere si de Vest si de Est care a deschis portile tuturor formelor de terorism mondial (de la manifestatii comuniste la acte de terorism islamic). In fond, nu trebuie sa ne mire, comunismul este inventia Occidentului si a fost propovaduit, sustinut, mentinut de Occident. Nu intamplator acelasi Occident refuza sa-l condamne.. Marx si Spencer sunt ingropati in Anglia, n’est pas? Vorbind despre asta, mai degraba vad Anglia vinovata de comunism, oricat de paradoxal ar suna, decat Franta. Universitatile americane si cele engleze sunt pline de intelectuali de stanga care in Franta ar matura starzile sau in cel mai bun caz ar avea intalniri la numita „Universite populaire”…Ca sa nu mai mentionam materialismul dialectic care domina strategiile educationale din SUA si Anglia.In final, posiblitatea ca SUA sa aiba un asemenea presedinte care in Franta ar fi in cel mai bun caz membru obscur al grupului Arlette Laguiller. Well cred cel mai bun lucru este sa ne pregatim pentru o viata stoica..

  22. In sprijinul ce spuneam despre Anglia/America vs. Franta. Iata Balibar nici macar nu mai preda in Franta, este, in US. Pe caldele coaste ale Californiei la UC Irvine:

    http://www.humanities.uci.edu/SOH/calendar/detail.php?recid=2975&dept_code_val=all&file_name=events_arch&tab_default=default_view

    Balibar nu este nici mai mult, nici mai putin decat : Distinguished Professor of Humanities (Department of French and Italian, Department of English and Comparative Literature), University of California, Irvine. din 2000 incoace

    In ce-l priveste pe Badiou in timp ce este adorat in SUA si in Canada s-a fript bine de tot in Franta. Mai nou e considerat si anti-semit, (vezi Milner), nu ne mira,

    Daca va uitati putin peste ce se petrece in filosofia din Franta, veti zari imediat ca stanga acolo nu mai are nicio trecere de ani buni de zile. Toti stangistii acestia s-au rasturnat in SUA si Anglia unde sunt omagiati, adulati platiti gros din buzunarul americanului pe care-l dispretuiesc.. La fel este cazul lui Vatimo, ani de zile infectand NYU cu ideile lui, Zizek. Ramadan si altii care au gasit mare audienta si salarii babane in the US/UK.

    • Va multumesc pentru comentarii. Nu i-as pune in aceeasi categorie pe Zizek, Badiou, Ramadan, ori chiar Balibar, cu Vatimo si Agamben. Diferenta de altitudine :) Fascinatia marxizanta nu va inceta, dar , la ora actuala, este mai degraba un fenomen simbolic (inca) limitat ca influenta, nu unul, vorba „amicilor” gramscieni, hegemonic. In America Latina lucrurile sunt mai serioase, ideologic vorbind. Dar chiar aici m-am intalnit eu insumi, si nu o singura data, cu intoleranta stangii marxiste (mai ales in plan editorial). Nu este de bon ton sa vorbesti despre totalitarism, cuvantul insusi provoaca reactii acide, adeseori ultragiate. Am participat acum cativa ani la o conferinta la un important liberal arts college. A luat cuvantul un cunoscut scriitor sud african care traieste acum in Senegal. Il framanta soarta detinutilor de la Guantanamo. L-am intrebat daca nu-l framanta si aceea a detinutilor dictaturii de pe aceeasi insula. Mi-a raspuns amabil, dar audienta era socata de ceea ce spusesem. Exista insa destui universitari care nu cedeaza acestor presiuni. Nu toata lumea pactizeaza cu relativismul moral.

      Nu neg ca acesti intelectuali stangisti ar dori sa domine spatiul dialogic pentru a interzice in cele din urma dialogul. Modele intelectuale de pe Rive Gauche ajung intotdeauna cu intarziere la Berkeley ori la NYU. Cand Badiou nu (mai) conteaza in Franta, cartile sale sunt traduse cu ardoare in Statele Unite (ma intreb insa cata lume le citeste). Pe de alta parte, sa fim drepti, Kolakowski, Furet si Ricoeur au predat tot in Statele Unite. Iar istoria orbirii intelectuale in randurile stangii franceze si italiene este una absolut stupefianta.Chair asa stand lucrurile, cred ca aveti dreptate, momentul radicalismului utopic si al auto-flagelarii burgheze pare sa fi trecut la Paris.

      • As fi vrut sa se petreaca lucrurile asa, insa acum se produce ceva si mai teribil. Daca pana nu demult filosofi ca Badiou, Balibar, Vatimo erau considerati speculativi acum sunt subit redescoperiti de psihologi americani si canadieni interesati de social…. Daca tinem cont ce putere au acestia la nivel educational as putea spune ca abia acum a venit vremea lui Badiou intr-un fel in care el insusi nu s-ar fi asteptat.
        Nu ar trebui sa ne pese de aceste lucruri daca Europa ar fi reusit militar si ideologic sa evacueze comunismul.. dar cu o Europa slaba, adesea lasa, si cu o America a carui trecut extraordinar pare in lumina zilei de azi o fictiune, „alinerea galactica” pentru instaurarea unui soi de comunism global pare sa se petreaca. Asa, sa fiu si eu „conspirationist”…
        America a uitat Omaha Beach!

        • Am cumparat azi o carte care il are co-autor pe Vatimo. Se intituleaza „Comunism hermeneutic”. A aparut anul trecut la Columbia University Press, In prefata, cei doi autori ii omagiaza pe Castro, Chavez, Lula si Morales. Nimic de adaugat.

  23. … și fiindcă îl tot invocăm pe sloven, când apologetic, când depreciativ, să-i dăm și lui cuvântul:

    THE IMPORTANCE OF MARXISM TODAY

    I want to save the IDEA of Marxism. The way to save it is to ruthlessly criticize the REALITY of Marxism. Not simply in this usual sense: “When they try to realize a communist society they went wrong.” Of course, we should ask what went wrong ALREADY in Marx, Lenin, at the origins. And I think it is totally clear, in some of my books I develop this clearly. We should problematize the Marxist notion of “social subject”, the Marxist notion of “power”, or more radically, the very fundamental Marxist vision of “exploitation”, “revolution” and so on.

    I think that we should REPEAT Marx in this sense, in a more Kierkegaardian sense where repeat does not mean you do the same. Your repeating means – as Kierkegaard puts it nicely somewhere – that we should recapture what IN Marx was MORE THAN Marx – the impulse that Marx himself betrayed and to remain faithful to it. This is at the abstract level.

    Concretely, this means I see immense problems, for example, with all the sympathies for Marx’s Capital, but it is clear that if you want to explain what today is going on with Marx’s theory of exploitation, what goes on today with poverty and so on, you can no longer account for it in the Marxist terms of exploitation. […]You know what I mean, the whole situation has changed radically. Which is why when I ironically refer to myself as a Leninist, when people ask me “What kind of Leninist?” I always say: the Lenin of 1915. When, with the fiasco of the First World War, everything shattered for Lenin. And what did he do? He went to Switzerland and started to read Hegel. That’s the Lenin that I like. To admit fully the disaster. The first task of a Marxist today is to be radically self-critical.

    So, the point is to be faithful to the IMPULSE of Marxism by ruthlessly, maybe even more ruthlessly than our enemies, right-wingers, to give a better critique of Stalinism, to give a better critique of Marx and so on. So again, this is for me the only sense to be a Marxist: what Lenin did in 1915 – start from the zero point, refitting everything. Obviously, the Marxist standard notion of revolution – you know, workers organized and so on – it is ridiculous even today to think in this term. […] I mean, what to do with state power? For example, there are the big topics, to simplify it, of Marxism, to abolish capitalism and totally to reorganize or to abolish the state. Today we no longer even think about this. What we should do is nonetheless to raise again these problems. I claim, you see, in this sense we should remain Marxist. We no longer even ask these questions. Everybody silently accepts Fukuyama. We should start to raise these questions. Is really capitalism the ultimate horizon? I believe it is not, but it’s not that I believe in some workers’ revolution. What I believe in is that capitalism has potentially too many antagonisms, tensions, to survive, at least the way it is. We should just start to ask more radical questions, and who knows where it will bring us. (Slavoj Žižek)

    Să-l credem pe cuvânt? Și: cum să-l interpretăm adecvat?

    Hmmm….

    • Ca sa intelegem care era starea de spirit a lui Lenin in 1915, cred ca ar merita sa (re)citim cartile unor Alain Besancon, Bertram Wolfe, Philip Pomper si mai ales Helen Rappaport, „Conspirator: Lenin in Exile”. Zizek nu doreste doar o revenire la imaginarul leninist din 1915, nu invita pur si simplu la lecturi din Hegel, ci propune o reluare a unui model revolutionar opus social-democratiei clasice. Partidul bolsevic, pe care Lenin l-a creat si l-a controlat cu o mana de fier, era o secta chiliastic-revolutionara bazata, mai presus de orice, pe conspiratie. Ca si Rosa Luxemburg (care, trebuie spus, avea o viziune complet diferita despre partid), Lenin considera Internationala a II-a „un cadavru imputit” si ataca necrutator „cretinismul parlamentar”, culpabil de „marea capitulare” din 1914. Visul sau era, mai intens decat oricand, o revolutie planetara anti-burgheza, anti-capitalista, chiar daca nu-si putea inchipui ca acest lucru s-ar putea intampla intr-un viitor apropiat. La acest capitol, al internationalismului mistic, al necesitatii unei revolutii apocaliptice, nu existau divergente reale intre Lenin, Trotki si Rosa Luxemburg.

      Dezvolt aceste idei intr-un nou text pe „Contributors”. Va multumesc pentru mesaj.

      • @ Vladimir Tismaneanu

        Vă mulțumesc pentru mementourile bibliografice și pentru micul plonjeu psihocritic în Leninul din 1915.

        Sincer să fiu, eu din Žižek nu frecventez decât contribuțiile la teoria subiectului, ontologia paralactică, hermeneutica universului wagnerian și analizele – uneori flamboaiante, alteori inteligente și erudite – în marginea câtorva capodopere cinematografice (semnate, cu precădere, de regizori precum Hitchcock, Tarkovsky, Kieślowski, Leni Riefenstahl, Sergei Eisenstein, David Lynch).

        Filosofia lui politică (asezonată cu declarații histrionice și petarde leninizante) nu mă convinge, nu mă câștigă (Deși nu l-aș numi pe Žižek nici utopist al stângii, nici evenimențialist à la Badiou, nici adeptul vreunei soteriologii imanentiste. Insul e prea lacanian în presupozițiile de adâncime ale gândirii sale pentru a consimți unei « fantasme d’un monde parfait »).

        Rețin, prin urmare, din scrierile lui Žižek, câteva aspecte pasabile (uneori răsplătitoare):

        i. Expertiza Lacan și punerea la lucru a complicatului aparat speculativ al psihanalistului francez
        ii. Le retour à l’Idéalisme Allemand (o reluare post-structuralistă a operelor lui Hegel și Schelling)
        iii. Excursurile de teoria filmului și adnotările (mustoase) la Lohengrin, Tristan und Isolde, Parsifal.

        În fond, cred că Žižek ar trebui citit după rețeta sugerată chiar de el. Întrebat cum anume îl parcurge pe Lacan, Žižek spune undeva:

        “I read Lacan in a very classical way. What interest me are his propositions, the underlying logic, not his style. His style is a total fake, I think. I try to forget it, I try to repress it. Maybe it works as a strategy. At a certain point, why not? First, you have to seduce people with obscure statements, but I hate this kind of approach. I am a total Enlightenment person. I believe in clear statements…”

        Există cel puțin un expert în Žižek care a reușit să-l citească pe sloven cum trebuie, adică făcând abstracție de stafaj și piruete bombastice. Îl cheamă Adrian Johnston, e relativ tânăr, și i-a ieșit o carte solidă, impecabil documentată și argumentată, despre proiectul filosofic al lui Žižek:

        Adrian Johnston, Žižek’s Ontology: A Transcendental Materialist Theory of Subjectivity (Evanston: Northwestern University Press, 2008).

        Bineînțeles, pe linia specializării domniei voastre, vă întâlniți mai degrabă cu excentricitățile declarative în marginea politicului ale lui Žižek. Și e firesc să le amendați neșovăielnic. Acest Žižek ludic (în variante iresponsabile și ofensatoare), ambiguu doctrinar, saltimbanc mă scoate și pe mine din minți. Nu gust glumele cu Stalin, Mao sau Pol Pot, nu-mi plac maiourile cu „Che” Guevara, nu agreez momentele de petulanță insurgență ale stângii. Dincolo însă de acest ambalaj kitsch și de resuscitarea cool a câtorva „icoaneˮ revoluționare (Lenin, Robespierre), Žižek are și câteva bijuterii în traistă. Zgura volubilă din el nu mă interesează.

        Cele mai bune gânduri.

        • “I read Lacan in a very classical way. What interest me are his propositions, the underlying logic, not his style. His style is a total fake, I think. I try to forget it, I try to repress it. Maybe it works as a strategy. At a certain point, why not? First, you have to seduce people with obscure statements, but I hate this kind of approach. I am a total Enlightenment person. I believe in clear statements…”

          Pai tocmai asta e problema lui Zizek: nu intelege logica lui Lacan. Daca Zizek ar fi fost cu adevarat interesat de „logica” lui Lacan s-ar fi oprit putin la problema subiectivtatii lui Lacan, apoi ar fi mers mai departe sa-l gaseasca pe R Jacobson si eventual pe Husserl. Cu Husserl Zizek ar fi descoperit consistenta subiectivatii individuale care nu poate fi redusa la social, mai precis a faptului ca a avea o constiinta e in primul rand o abilitate naturala, nu un dat social. Mergand mai departe Zizek ar fi descoperit cat de aberante sunt teoriile lui Marx, nu doar cele economice pe care Marx evident le-a tradat devreme ce erau utopice (spus pe sleau, proaste) dar si teoria constiintei sociale a lui Marx pe care Zizek o rumega idiotic si la infinit. De fapt Zizek ar fi descoprit ca nu are nimic de spus concret in domeniul filosofiei si tocmai din acest motiv nu e citat de niciunul dintre filosofii rigurosi din ziua de azi, nici macar de Searle care este mare iubitor de „social”. .In final ar fi descoperit ca filosofia nu este un soi de literatura asa cum crede el si ca Ittebuie sa gaseasca o alta slujba,

          • Nu știu ce tip de comerț aveți dumneavoastră cu opera lui Lacan, cu sinoasele lui texte, însă e cert că Slavoj Žižek e un interpret de elită, un exeget hiper-perspicace al francezului (vezi, de pildă, Le plus sublime des hysteriques: Hegel passe (1988), The Sublime Object of Ideology (1989), For They Know Not What They Do (1991), Looking Awry (1991), Enjoy Your Symptom! (1992), The Metastases of Enjoyment (1994), The Plague of Fantasies (1997), Interrogating the Real (2005), Lacan: The Silent Partners (2006), How to Read Lacan (2006).

            În Slovenia, Žižek e unul din „patriarhiiˮ Școlii de Psihanaliză din Ljubljana (întemeiată la finele deceniului 7, sec. XX), iar Jacques-Alain Miller, ginerele lui Lacan și singurul personaj autorizat de psihanalist să-i gospodărească postum arhiva, prețuiește explicit interpretările lui Žižek în marginea textelor lacaniene (îndeosebi scrierile ce tratează subiectivitatea, diferența sexuală, statutul transcendental al prohibiției oedipiene și rolul fanteziei în construcția personalității, miza ontologică a Realului șamd). Cât despre logicile lacaniene (ie, logica performativității retroactive, “la logique du pas-tout”, etc.), acestea au fost excelent înțelese și puse la lucru de către Žižek, rezultând câteva capitole foarte dense și savuroase de metafizică materialistă.

  24. Dle Tismaneanu, 2 intrebari:
    1.Din ce a trait Trotki, in exil, inainte de 1917, si apoi,in Mexic, inainte sa moara? Scria carti, articole, ce facea? Anthony Sutton spune ca asta e un mister, ca el nu muncea nimic, si totusi avea secretara, frigider si masina.
    2.Amintiti in articol ca in ultimii ani de viata lucra la o biografie a lui Stalin…..s-a publicat, e citibila?

    • Good questions, indeed. Inainte de 1917, Trotki era un jurnalist de succes, primea onorarii substantiale pentru articolele sale. Este de presupus ca faimosul Parvus, revolutionar rus si spion german, ii dadea si lui bani, asa cum ii dadea lui Lenin. Dupa expulzarea din URSS, Trotki a scris cu fervoare numeroase carti si articole, unele, precum „Viata mea” si „Istoria Revolutiei Ruse” au devenint best sellers. Trotkistii din Vest strangeau fonduri pentru a-i permite patriarhului sa se bucure de o viata relativ tihnita din punct de vedere material. Secretarii/secretarele si garzile de corp erau, din cate stiu, voluntari (neplatiti). Biografia neterminata a lui Djugasvili-Stalin a aparut si poate fi citita. Eu am citit-o cu ani in urma in franceza. Este, evident, o carte patimasa, dar plina de informatii imprortante si intuitii demne de luat in seama. Pentru mine cele mai bune biografii a lui Stalin raman cele ale lui Boris Souvarine (preferata Monicai Lovinescu), a lui Robert C. Tucker, a lui Adam Ulam, a lui Dmitri Volkogonov si, mai nou, cea a lui Robert Service. Doua carti pe care le pretuiesc: cele semnate de Simon Sebag Montefiore, despre curtea tsarului rosu si despre tanarul Stalin. Pe tema Marii Terori, desigur, cartea lui Robert Conquest. Yale University Press a publicat numeroase carti cu documente din ceea ce W. H. Auden a numit „the low and dishonest decade”.

      • Va multumesc din suflet dle Tismaneanu pentru raspuns, faptul ca, printre atatea activitati, va gasiti timp sa raspundeti la intrebari pe forumuri ramane pentru mine un constant motiv de admiratie (la fel cum, faptul ca o faceti fara condescendenta si fara pretentii de atotcunoastere, desi ati fi de 10^6 ori mai indreptatit sa aveti aceste „calitati-defecte” decat o sumedenie de confrati bucuresteni de ai dvs, care le poseda, cu varf si indesat, ma face pe mine, ca si pe, sunt convins, multi alti studenti ai dvs, sa uit de eventualele complexe). S-a tradus recent biografia lui Lenin de Adam Ulam, sub titlul „Bolsevicii” (daca nu ma inseala memoria), ce parere aveti de ea? Mie unul, mi s-a parut exagerat de laudativa, sare cu nonsalanta peste perioada razboiului civil, peste nenumaratele crime comise atunci, si nu numai, din ordinul tov. Ulianov, peste inventarea gulagului, ca sistem opresiv, peste, peste, peste……totusi inteleg ca Adam Ulam e un istoric credibil al comunismului, dvs il recomandati in nenumarate randuri. Care sa fie explicatia?

        • Va multumesc mult pentru cuvintele calde. Daca propun un text spre dezbatere public, mi se pare fresc ca, in masura timpului, sa dialoghez cu cei care isi exprima opiniile. S-a intamplat, nu o singra data, ca din acest dialog sa-mi imbogatesc cunostintele. Vreme de decenii profesor la Harvard, originar din Polonia, Adam Ulam a murit 2000. Fratele sau a fost un cunoscut matematician, profesor la NYU. A fost un istoric de prim rang, dar avea unele bizarerii, inclusiv la nivelul interpretarilor unor fapte notorii. Intre altele, era printre putinii care sustineau ca nu avem probe suficiente care sa demonstreze ca Stalin a fost implicat in asasinarea lui Serghei Mironovici Kirov pe 1 decembrie 1934. Din opera lui Ulam, dainuie cartile despre Tito si Cominform, biografia lui Stalin, volumul sintetic despre comunisti, cele despre relatiile sovieto-americane. Am scris in anii 80 cateva eseuri despre Ulam care s-au transmis la „Europa Libera”. Pe tema criminalitatii regimului bolsevic eu unul prefer cartile lui Richard Pipes, precum si contributiile unor Martin Amis, Robert Conquest, Aleksandr Iakovlev, Martin Malia. Azi nu mai exista dubii ca Lenin a fost direct responsabil de inceputul Gulagului. La vremea cand Ulam si-a scris cartea la care va referiti, nu devenisera accesibile multe probe din arhive. Poate va uitati pe cartea lui Pipes, „The Unknown Lenin”. La incetarea din viata a lui Adam Ulam, profesorul Timothy Colton a citit un omagiu semnat, intre altii, de Samuel Huntington, Martin Malia si Richard Pipes. Iata un fragment cat se poate de revelator:

          Ulam was hard to pigeonhole intellectually, and he took some pleasure from this fact and from his independence of all orthodoxies and parties. Despite his abhorrence of Communist regimes, he counseled patience and adherence to Western values as the best way to contain them and bring about their dissolution. His writings emphasized historical and civilizational context while also insisting on the significance, and occasional perversity, of personalities. He meted out praise sparingly; his criticisms were more often couched in coolly ironic than in hotly dismissive tones. Ulam resisted the trend in the social sciences toward hypothesis-testing, and over the years took his distance from the Government Department. He was more in his element in non-departmental venues, principally Eliot House, the Signet Society, the long table at the Faculty Club, and the Russian Research Center — seeing in them, one suspects, qualities of the convivial Polish coffeehouses recollected so fondly in his memoir „Understanding the Cold War: A Historian’s Personal Reflections” (rev. ed., Transaction Publishers, 2002). The Russian Research Center was his real intellectual home. A charter member since its founding in 1948, he directed it with distinction for sixteen years.
          Ulam had deep friendships in and beyond the Harvard community. He maintained, however, an inner reserve which undoubtedly owed much to the tragedy of the Ulams of Lwów — a topic on which he was nearly silent until its appearance in his memoir. He never returned to Poland or Ukraine, and made but one brief visit to Russia. Indeed, he made a point of minimizing all travel. Even on campus, he sent research assistants to Widener rather than browse the shelves because, as he told colleagues, he feared their riches would distract him from his latest writing project.

          L-am cunoscut si l-am pretuit. Am invatat enorm din cartile sale, mai cu seama in privinta metodologiei abordarii fenomenului comunist. A fost un mare invatat, un intelectual central european autentic, un ganditor cosmopolit, ostil oricarui provincialism, o specie pe cale de extinctie. Imi amintesc perfect un pranz la Philadelphia, cred ca in 1988 sau 1989, la „White Dog Cafe”, un restaurant de pe Sansom Street, situat in casa unde a locuit candva Madame Blavatsky. I-am relatat istoria locului, legenda catelului alb care a vindecat-o pe celebra doamna de o cangrena ce parea mortala. Eram trei la acea masa: Adam Ulam, Daniel Pipes si cu mine. Am stat de vorba cel putin doua ceasuri. Regret ca nu tin jurnal, as fi gasit acolo detalii despre o convorbire care m-a marcat profund. Dar tin minte perfect ce ne-a spus despre refuzul sau de a calatori in Rusia, despre faptul ca nu a mers acolo decat o singura data, dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Ne-a povestit despre intalnirea sa cu Viaceslav Nikonov, politolog si jurnalist, al carui bunic a fost Viaceslav Mihailovici Molotov. Astazi Nikonov este un apropiat al lui Putin si un comentator politic favorabil acestuia.

          • „Ulam resisted the trend in the social sciences toward hypothesis-testing” – o astfel de abordare mi se pare ca tine de o igiena stiintifica foarte necesara. Mi se pare ca descrieti un model tot mai rar intalnit. Am retinut numele.

  25. numeroasele comentarii dovedesc capacitaqtea lui V. Tismăneanu de a trezi interesul cititorilor,, chiar a celor cunoscători în domeniul istoriei comunismului, este un text instructiv, bine documentat, scris cu talent, bravo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro