Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida »Sinteze » Citesti:

Conflict de viziuni: Despre comunismul interbelic ca sectarism mesianic

Vladimir Tismaneanu martie 2, 2015 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida, Sinteze
4 comentarii 1,859 Vizualizari

Rămâne o problemă spinoasă, se pare, modul în care ne raportăm la comunismul interbelic. Etnicizarea narațiunilor despre pariul comunist în Polonia, Ungaria sau România duce la pierderea din vedere a dimensiunii globale a fascinației exercitate de Revoluția din Octombrie și proiectul leninist. În consens cu istoriografia internațională, de la Robert C. Tucker, Franz Borkenau, Leonard Schapiro și Adam Ulam, la Annie Kriegel, Marc Lazar, Robert Service, Archie Brown, David Priestland și Silvio Pons, privesc istoria comunismului în faza leninist-stalinistă drept una a sectarismului mesianic, a pasiunilor revoluționar-utopice ajunse la paroxism. Comuniștii trăiau într-un “ghettou” politic, dar nu era câtuși de puțin unul etnic. Aveau propriul univers de fantasme, citeau aceleași cărți, scandau aceleași lozinci, cântau aceleași cântece, de la Barcelona la Beijing. “Internaționala” era imnul lor comun. În cartea sa dialoguri cu Daniel Cristea-Enache, profesorul Paul Cornea explorează exemplar acest subiect. Mai ales că, spre deosebire de alti foști comuniști, nu se dedă unui exercițiu auto-justificativ, nu recurge la subterfugii “dialectice”, ci privește cu lucidă amărăciune propriile iluzii, ca și pe acelea ale generației precedente.

Devotamentul pentru steagul cel roșu (“The Red Flag” e titlul cărții lui Priestland pe subiect) era contagios și cuprindea varii categorii sociale și grupuri etnice. Spre a-l cita pe Czesław Miłosz, nu a fost vorba de niciun mister rasial în acel angajament. Lucrul este valabil în Spania, China, Italia, Argentina, Chile, Franța, Germania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria sau România. Mă refer la nucleul mișcării, nu la iradierile în mase. În termenii lui George Orwell din romanul “1984”, partidul intern și cel extern. Sau, în cei ai lui Borkenau, comunitatea ezoterică, a “inițiaților” (un Lukacs, un Gramsci, de pildă, ideologi proeminenți și membri ai elitei ezoterice), și cea externă, exoterică. Comisarii făceau parte din prima, carnea de tun din a doua. Unii întocmeau dosare și scriau programe strategice, alții mureau, ca Olga Bancic, decapitată, sau își lăsau brațul drept, la 24 de ani, precum tatăl meu, în cea mei feroce bătălie a Războiului Civil din Spania, pe râul Ebro. A nu vedea diferența dintre cele două categorii înseamnă să nu fi înțeles nimic din istoria comunismului. Într-un articol publicat în “22” cu câțiva ani înainte de a se stinge din viață, Pavel Câmpeanu mărturisea că excluderea din PMR a tatălui meu (nu fuseseră niciodată prieteni), a fost pentru el un moment al trezirii. Tatăl meu a fost un comunist convins, niciodată un poltron, un oportunist ori un arivist.

Ni se servesc, în versiuni vulgarizate, crochiuri ce se vor explicative pentru internaționalismul mistic al comuniștilor interbelici. Se construiesc retroactiv false ierarhii spre a servi unor răfuieli politice contemporane. Cazul propriului meu părinte care a ajuns să facă o spectaculoasă carieră postumă pentru a demonstra că fiul său provine din familia “călăului poporului român”, omul cu funcții relativ mici (nu a făcut parte niciodată din Comitetul Central, de pildă), dar capabil de “decizii maligne”, “șeful agenturii sovietice din România” cum l-a numit cândva Ion Stănescu, el însuși șef al Securității sub Ceaușescu, este paradigmatic pentru această vicioasă distorsionare a tot ceea ce înseamnă acuratețe istorică și onoare științifică. Cum se face că numele tatălui meu nu apare in lucrările esențiale ale profesorului Dennis Deletant despre teroarea comunistă din România?

Am lânga mine, scriind acest articol, volumul “Voluntari români in Spania”, apărut la Editura politică, sub egida Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR. Director al editurii, la acel ceas istoric, era Valter Roman. Intre autori: Petre Borilă (comisar politic, ulterior unul din șefii emigrației române din URSS, membru al Biroului Politic si unul din cei mai apropiati colaboratori ai lui Gheorghiu-Dej), Stan Minea (interbrigadist, ajuns in URSS, revenit in țară, sef al Contrainformațiilor Armatei, pensionat medical din motive de boală psihică), Mihai Burcă (interbrigadist, membru de seamă al emigratiei de la Moscova, general politic după revenirea in tară, ministru adjunct la MAI si la MFA, membru al CC al PCR), Mihail Florescu (interbrigadist, membru al CC si ministru vreme de decenii, până la prabușirea regimului in decembrie 1989), Valter Roman (maior de artilerie in Spania, emigrat la Moscova, șef al radioului Cominternului pentru România, general politic in anii 50, ministru, director al Editurii politice, membru al CC până la moarte), Pavel Cristescu (interbrigadist, ajuns in Franța, combatant in maquis, general MAI, șeful Miliției pe țară in anii 50), Gheorghe Stoica (instructor al Cominternului, absolvent al Scolii Leniniste, ca și Borilă, revenit in tară cu Divizia “Tudor Vladimirescu”, șef al organizației de partid a Capitalei, membru al CC vreme de decenii, membru al Comitetului Executiv si al Consiliului de Stat), Coloman Ambruș (interbrigadist, sef de regiune de Securitate la Timșsoara in anii 50, asemeni altui interbrigadist, Mihai Patriciu, fostul sef al regiunii de Securitate Cluj, care semneaza un text intitulat “Asaltul culmilor din Sierra Pandols si Caballs”). Medalionul despre Constantin Burcă, mort in Spania, este semnat de Gheorghe Adorian (interbrigadist, luptator in maquis, colonel de securitate și șeful Direcției Educative din MAI in anii 50, ginerele cunoscutului militant comunist din Ardeal, Hillel Kohn, pomenit de Imre Tóth in recenta carte aparuta la Humanitas). Medalionul despre Nicolae Cristea, si el căzut in Spania, este semnat de Andrei Roman, interbrigadist, cumnatul lui Petre Borilă, revenit cu divizia “Tudor Vladimirescu”, fost colonel politic și membru in conducerea Ministerului Fortelor Armate. Numele tatălui meu este menționat de două ori, cred, in volum: o dată in legătura cu bătălia de pe Ebro, ca luptător, si a doua oară, de doctorul David Iancu, ca mare mutilat. Iată-l acum, pe Leonte Tismăneanu, alaturi de Petre Borilă, Gheorghe Stoica si Mihai Burcă drept unul din cei “patru apostoli ai lui Stalin” care, după ce au fost eroi in Spania, au devenit politruci și au sovietizat România. Iar aceasta legendă care il plasează pe tatăl meu intre marii vinovați pentru criminalitatea regimului se vrea o lecție de istorie!

Cei care girează astfel de întreprinderi mistificatoare și care nu se delimitează tranșant de ele nu pot fi numiți istorici în sensul contemporan, adică autentic, al cuvântului. A-l pune pe o listă de doar patru nume, alături de sinistrul Petre Borilă (membru al Biroului Politic, unul din cele nouă veșnice portrete sub Dej), de Gheorghe Stoica și de Mihai Burcă, este o enormitate care frizează absurdul. Și asta într-un ziar de mare circulație, sub semnătura a doi tineri jurnaliști, într-un serial creditat, pe post de consultant știintific, până acum două săptămâni, de un istoric pe care l-am citat, nu o singură dată, cu respect. Iar daca tot vorbim de agenți și spioni, de ce nu se vorbește despre generalul de securitate Grigore Naum, interbrigadist, ajuns la Moscova, apoi parașutat in România, director al Editurii PMR inainte de a deveni șef de direcție in MAI unde a lucrat până la inceputul anilor 60? De ce se ignoră alte nume, intre care acela al generalui Ion Rab, interbrigadist, venit de la Moscova cu divizia “Tudor Vladimirescu”, cumnatul lui Leonte Răutu (căsătorit cu Maria Rab, sora Nataliei Răutu), ambasador in URSS, apoi in Iugoslavia? Nu cer ascunderea niciunui nume, inclusiv al soțului mătușii mele, Cristina Luca, generalul de grăniceri Mihail Boico, interbrigadist și el, dar adevărul trebuie rostit și scris in chip onest, nu pe baza unei dubioase agende ascunse.

Se reia de fapt perspectiva etnocentrică de tip Gh. Buzatu–Ioan Scurtu–Ioan Talpeș–Ilie Ceaușescu, cu puternice accente xenofobe, o viziune cu ecouri și în referințele despre “toți cominterniștii” ca agenți NKVD etc, ale lui Larry Watts. Agenta NKVD Margarete Buber-Neumann? Adică un fel de Ghizela Vass, de Zina Brâncu, de Tatiana Bulan, de Clara Cușnir-Mihailovici, sau de Vanda Nicolschi? Comuniștii interbelici ar fi fost șnapani, escroci, arghirofili (“portofelul” lui Moscu Cohn, rublele tatălui meu, “cel mai bine plătit dintre toti agenții”), cu toții spioni, în chip “obiectiv”, uneori și “subiectiv”, ai Moscovei. Se promovează explicit și insistent stereotipurile conspiraționiste și antisemite (mitul politic atât de nociv al “Zydokomunei”, al “iudeo-bolșevismului”). Demonizarea programatică se îngemănează cu persiflarea pamfletară. Un simplism dezolant și pustiitor, nici urmă de comprehensiune istorică.

Scriu aceste lucruri cu conștiința că despărțirea de acest gen de poncife este condiția sine qua non a intrării și integrării istoriografiei românești legată de comunism în circuitul epistemic global. O spun ca unul care a recenzat cartea lui Adrian Cioroianu despre cultul lui Ceaușescu în “Times Literary Supplement”. Merita să fie semnalată și discutată, era într-adevar o contribuție originală, echilibrată și competentă la studiul unui fenomen extrem de interesant. Nu am motive să mă tem ori să fiu timid când afirm aceste lucruri. Ele țin de un elementar simț al valorilor și de respect pentru ceea ce înseamnă expertiză, nu goana după publicitate cu orice preț. Cartea mea “Stalinism pentru eternitate” este respingerea explicită a acestui provincialism patriotard și conspiraționist, a insolenței lăutăriste. Există lucrări ce merită prețuirea noastră, între care cele semnate și coordonate de Lucian Boia și Adrian Cioroianu.

Pentru a pricepe orbirea morală a comuniștilor interbelici și a urmașilor lor este necesar să învingem propriile noastre prejudecăți, să încercăm să ieșim din senzaționalism ieftin și să intrăm în perimetrul științei, să explorăm așadar cultura politică a unei secte mesianice în care idealismul (așteptarea chiliasmului revoluționar) s-a întrepătruns în chip letal cu fanatismul și cu auto-emascularea spiritului critic. Altfel spus, în experiența comunistă a veacului XX, spiritul revoluționar a triumfat asupra spiritului critic, l-a anihilat.

Istoria comunismului este și o istorie a ideilor, mentalităților și pasiunilor comuniste. Este istoria unei credințe, a unei religii politice. Spre a relua titlul atât de necesarei recente cărți de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și H.-R. Patapievici, ideea comunistă nu a sucit mințile în chip banal și rudimentar, ci într-unul pervers, abuzând de sentimente nobile, mascând resentimentul în compasiune și îmbrăcând noul sclavagism în veștmintele unui egalitarism specios. Este vorba, așadar, de dedublare, de fuga de libertate (spre a relua conceptul lui Erich Fromm), de milenarism salvaționist și de abuz mental. Așa se explică pasiunile comuniste, nu prin prea-umane micimi individuale, prin stupiditate, rapacitate și cupiditate. Cine a citit “Condiția umană” de André Malraux ori “Secolul meu” de Aleksander Wat știe despre ce vorbesc. La fel, cei care au citit, citesc sau vor citi esențiala carte de dialoguri cu Imre Tóth despre “lucrurile care nu se fac, și care totuși se fac…”

Referințe:

http://www.contributors.ro/cultura/corabia-amagirilor-brigazile-internationale-din-spania/

http://www.contributors.ro/global-europa/labirintul-spaniol-pasiunile-razboiului-civil-ieri-si-azi/

http://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-petre-borila-intre-famiglia-comintern-si-familia-ceausescu/

http://www.lapunkt.ro/2014/01/09/anatomia-unei-mistificari-stelian-tanase-si-istoria-comunismului-din-romania/

http://www.contributors.ro/cultura/superba-franchete-amintirile-profesorului-paul-cornea/

http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-stalin-eroi-spania-activisti-urss-politruci-romania-biografiile-petre-borila-gheorghe-stoica-mihai-burca-leonte-tismaneanu-1_54f07aba448e03c0fd0b2b52/index.html

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/27/hohotele-de-ras-ale-domnului-rogozanu-sau-cum-se-desfigureaza-istoria-secolului-xx/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/tortionarul-istrate-lista-iiccmer-si-cazul-gheorghe-ursu/

http://www.revista22.ro/istoria-nu-a-fost-facuta-de-anonimi-29888.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/stalinism-pentru-eternitate

http://www.romanialibera.ro/aldine/history/bizantinism-si-revolutie–44510

http://www.humanitas.ro/humanitas/o-idee-care-ne-suce%C5%9Fte-min%C5%A3ile

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Ioana Hincu spune:

    Oare secta progresista, social-democrata (a treia cale) si celelalte secte stangist-postmoderne din zilele noastre, care, si ele, la fel ca cele mai vechi, refuza contactul cu realitatea preferand utopia (sa nu zic direct minciuna si psihiatria) de stanga, se vor trezi si cai vreodata pt “iluziile” lor? Deocamdata vad ca doar lucreaza, cu abnegatie, la anihilarea, in continuare, a spiritului critic in toate mediile – academic, mediatic, civic, politic- si o fac, de data asta, din pozitie majoritara, nu minoritata. De elite care ai ajuns sa conduca si domine cele mai importante institutii (media si academice) occidentale. De organisme politice nu mai vorbim (ONU? Centrala mondiala a progresusmului).

  2. Andrei A. spune:

    Cred că în anii ’30-’40 a existat o categorie de oameni în Occident pentru care comunismul a însemnat mai curând anti-fascism, decât a fi un mongol stalinist. Oricum, astăzi știm atâtea despre regim în toate manifestările lui, dar care nu erau de notorietate în acei ani. Aș face deci diferența în funcție de atitudinea de mai târziu, începând cu sfârșitul anilor ’40 și culminând cu 1956 între cei care au înțeles esența sistemului așa cum era aplicat pretutindeni și în consecință s-au îndreptat spre alte spații ideologice (sau cu totul în afara lor) și alții care au decis să-i rămână fideli, fie din arivism, fie dintr-o convingere “abstractă”.
    Etnocentrismul nu este un sistem de analiză productiv pentru că a înțelege acei ani impune o analiză ceva mai largă din punct de vedere temporal și dacă este să rămânem etnocentriști through and through, s-ar putea să genereze rezultate mai puțin comestibile :)
    Revenind însă la ce spuneam, despre anti-fascism- faptul că proportional evreii au fost mai atrași către el, mi se pare firesc. Pe de altă parte, dacă luăm spre exemplu simpatiile de stânga de la Cambridge din acei ani, nu orice membru a ajuns o armă a trădării letală, pe măsura “celor 5″. Și încă un amănunt- existau încă locuri unde simpatia comunistă, exorcizată mai apoi, reprezenta “o boală de tinerețe”. Cu alte cuvinte, asocierea cu mișcarea comunistă nu avea încă la acea vreme conotațiile de mai târziu, ori cele paroxistice ale macarthysmului.
    Maclean, unul din cei 5, nu a putut ascunde faptul că fusese în vizită la Moscova dar a bâiguit că era pe cale de “vindecare” și a trecut cu brio examenul de admitere în Civil Service. Muggeridge, care era “clasă muncitoare”, spune că apartenența lui Maclean la “o familie bună” a contat pentru juriu mult mai mult decât dacă ar fi fost el în aceeași postură. Esențialul este însă faptul că în acele vremuri și în acel context, a fi fost comunist sau a fi nutrit simpatii pentru această ideologie nu declanșa semnalele de alarmă care în anii ’50-’60 deveniseră un standard. Ce vreau să spun este că dacă cei care selectau candidații meniți să ajungă în posturi de maxima răspundere sufereau de o anume naivitate, nu putem decât să extindem aceleași circumstanțe atenuante și altora, pănă la un eventual moment al trezirii de mai târziu.

  3. comentariu spune:

    Din pomelnic liseste Doncea preten cu Tito.

    Mai sunt posibile siteme totalitare ?
    sau deja exista precum in Korea de Nord.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)