vineri, martie 29, 2024

Convențiile naționale din Statele Unite. Campania electorală cu vicepreședinți mai buni decât prezidențiabilii

În momentul scrierii acestei succinte analize, Convenția Democrată de la Philadelphia se pregătește să înceapă a treia zi, penultima, iar Convenția Republicană s-a încheiat de aproape o săptămână. Impresiile, în linii mari, sunt clare. Nimic memorabil, nimic ieșit din comun, nicio idee briliantă sau vreun speech de referință, care să redea încrederea internă și mai ales internațională în viața politică și leadership-ul american, în relansarea Statelor Unite și în stabilitatea ordinii occidentale postbelice. Singurul aspect inedit este prima nominalizare a unei femei la alegerile prezidențiale, din partea unuia din cele două mari partide.

Teze uzate, multe clișee și formule simpliste, parcă pentru un public tot mai simplu și mai ignorant, setat pe câteva șabloane ideologice banale. Convenția Republicană, desfășurată săptămâna trecută la Cleveland, a lăsat aceeași impresie mediocră a unei mari dorințe de luptă, de competiție, de schimbare, dar fără substanță. Forme goale, fără conținut. Public fără prea mari pretenții și exigențe intelectuale sau politice.

În ceea ce privește discursurile, trucurile americane obișnuite: expunerea familiei unite și reușite (chiar și la al treilea mariaj sau după celebre escapade ideea tot funcționează), glumele nevinovate, umanizarea candidaților și apropierea lor de modelul americanului de rând (idee tot mai greu de înghițit de către votanți, unul din candidați fiind un miliardar cinic din Manhattan, cealaltă o beneficiară a numelui soțului și a celor peste 20 de ani petrecuți în cercurile guvernamentale de prim nivel de la Washington), grija pentru popor și pentru măreția Americii, grija pentru viitorul copiilor, pentru supremația Statelor Unite pe scena globală dar și pentru gestionarea banului public, plus câteva accente diferite, date de adresarea către secțiuni distincte ale electoratului.

Mai mult ca de obicei, a atras atenția dezbinarea politică a societății americane, nu numai pe axa republicani-democrați (lucru știut de multă vreme), dar mai nou chiar în fiecare din cele două partide persistând linii de fractură între opțiunile concurente de la alegerile primare. Ted Cruz a șocat în discursul său la Convenția republicană, nesusținându-l pe câștigătorul Trump (ca să nu mai vorbim de absența foștilor președinți republicani Bush, tatăl și fiul, și a ultimilor doi candidați republicani la prezidențiale, John McCain și Mitt Romney) iar Convenția democrată a început cu huiduielile susținătorilor lui Bernie Sanders la adresa conducerii Partidului Democrat (conducere marcată de un scandal cu dezvăluiri de emailuri compromițătoare și o demisie la vârf, cu o seară înainte), ceea ce a șubrezit pretinsa imagine a unității celor două mari partide.

Prezidențiabilii nominalizați, stridentul Donald Trump și uzata Hillary Clinton, în nota obișnuită, fără să entuziasmeze pe nimeni, nici măcar proprii delegați. Ceva mai buni, mai clari și mai aplicați, oricum mult mai tineri, vicepreședinții aleși pentru tandem, în ambele cazuri. Vom reveni asupra lor. Mai buni decât toți la un loc însă, analiștii și comentatorii politici americani, profesioniștii de la televiziuni și publicații. Nota bene, dacă privim în CV-urile acestor jurnaliști „pe politic” de la marile televiziuni sau publicații de peste Atlantic, descoperim ușor o pregătire universitară robustă în domenii de obicei conexe sferei politice și relațiilor internaționale, cu diplome prestigioase și credibile și realizări profesionale de vârf, ceea ce amplifică și mai mult senzația neplăcută că în politica propriu-zisă nu (mai) intră cei mai pregătiți oameni ai Americii, ca acum o sută de ani, să zicem, când Woodrow Wilson ajungea la Casa Albă din poziția de profesor la Princeton University. Societatea, valorile și mai ales structura socială a veniturilor în Statele Unite s-au schimbat. Sunt mulți cei care trăiesc și se simt foarte bine în profesia lor (medici, profesori, ingineri etc.) fără să resimtă nevoia de a intra în jocul politic. Am mai spus-o și cu alte ocazii, criza reprezentării și a ledership-ului afectează adânc și sever politica americană, la fel ca și politica europeană. Democrațiile occidentale au, din acest punct de vedere, o problemă a calității resursei umane din partide și din viața politică, tot mai gravă.

Dacă despre Trump (70) și Clinton (68) am mai vorbit, cu un avans evident de pregătire intelectuală și politică pentru fostul ministru de Externe al Statelor Unite, trebuie să admitem că un plus de vigoare și de prospețime a platformelor au adus vicepreședinții aleși „pe tichet”. La republicani, Michael Pence (57), guvernatorul în funcție al statului Indiana, fost congresman timp de 12 ani, un conservator cu experiență politică (deci un lider din sistem, complementar cu discursul anti-sistem al lui Trump), care va avea ca misiune să lărgească bazinul electoral al tandemului, atrăgând foștii săi colegi din Tea Party și celelalte facțiuni ale conservatorilor. De fapt, pentru ambele partide, teama cea mai mare este absenteismul propriilor membri și incapacitatea de a mobiliza întreg electoratul ideologic care, teoretic, ar trebui să îi susțină.

La democrați, o puternică și pozitivă impresie a produs desemnarea senatorului Tim Kaine (58), un romano-catolic pornit în politică de la poziția de consilier local, apoi primar de Richmond, guvernator locotenent, guvernator al statului Virginia, pentru a ajunge în 2012 în Senat. Profilul lui Kaine, fluent vorbitor de spaniolă dar centrist în abordările politice (deși oficial este prezentat drept progresist, cum altfel?), are menirea să atragă comunitatea hispanică dar și să încerce să “muște” din electoratul moderat conservator al statelor din Sud, care nu este neapărat entuziasmat de nominalizarea pentru președinție a new-yorkezului migrator politic. Se știe, Trump a avut cel puțin trei schimbări ale statutului său politic, între democrați și republicani.

Pentru noi, de aici din “Flancul Estic” (cum ni se spune în limbajul geopolitic al NATO), contează mai puțin show-ul pe care cele două echipe l-au pregătit pentru a-și anima suporterii. Ține de etosul, gusturile politice americane și stilistica strălucitoare a celor două partide. Singurul lucru care contează cu adevărat pentru noi este angajamentul politic și militar al Statelor Unite în Europa, garantul securității acestui mic și agitat continent, din 1949 încoace. Recent, confirmând toate bănuielile și temerile noastre anterioare, Donald Trump “a revizuit” în mod esențial tipul de angajament pe care îl vor avea Statele Unite în cazul unei agresiuni asupra unui aliat din Europa, condiționând intervenția de „achitarea facturii” către Washington. Așa spune că va funcționa art. 5 din Tratatul care fundamentează NATO. Deci, o trecere dramatică de la vechiul principiu al solidarității strategice occidentale, care a definit spațiul euro-atlantic în ultima jumătate de secol, la principiul neutru al “mercenariatului”. Tipic pentru gândirea unui agent imobiliar. Este însă cea mai importantă și mai gravă alterare a ordinii politice transatlantice, pe care, conștient sau nu, Trump o lansează în dezbaterea campaniei electorale americane, și care poate echivala cu sfârșitul de facto al Alianței Nord-Atlantice.

Nu știu câtă relevanță are acest punct pentru americani (din informațiile mele, interesul pentru tematica NATO este aproape zero la nivelul societății americane), dar regulile democrației ne spun că, odată ce ideea a fost lansată public, ca parte a platformei electorale, o eventuală alegere a lui Donald Trump la Casa Albă ar face implicit legitimă orice schimbare de atitudine a administrației în acest sens, în următorii ani. Nu am fost un adept al ideii de apărare europeană comună, dimpotrivă, am considerat-o nerealistă și contraindicată în contextul dezbaterii despre pivotarea NATO spre Est, dar declarațiile lui Trump și suportul politic în ascensiune pentru politica lui revizionistă ar putea face ca discuția inițiată de franco-germani despre armata Uniunii Europene să înceapă curând să aibă sens.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Sint ingrozit.
    SUA sint in pragul prabusirii si lumea buna ii plinge de mila.
    Iar orbii de americani nu vad cum se duc in rîpă.
    Dupa Trump :P

  2. Faptul ca Hillary Clinton este prima candidata femeie din partea unui partid major, dupa 240 ani, este un eveniment adevarat istoric, cu impact semnificativ asupra psihologiei colective a femeilor. Faptul ca, inafara sa mentionati asta in cel mai sumar mod, nu irositi nici o propozitie pe tema aceasta, consider ca arata ignoranta si lipsa de intelegere a autorului a jumatate din populatie. Sunt multe persoane care au asteptat acest moment de o viata, si pe buna dreptate. Am urmarit marti conventia democrata si am vazut femei in audienta plangand de fericire. Si femei pe scena sustinand-o pasionat pe Hillary. Inspira femei nu doar din America, ci din intreaga lume.

    Mai departe, o mare greseala mi se pare a afirma ca ” Singurul lucru care contează cu adevărat pentru noi este angajamentul politic și militar al Statelor Unite în Europa”. As spune ca mai ingrijorator ar trebui sa fie impactul cultural. Cum ar influenta cultura si atmosfera globala daca Trump, o persoana anti-intelectuala, foarte impulsiva si razbunatoare, ar fi in fruntea lumii? Pe scena cea mai mare. O persoana superficiala, care vorbeste neinformat si adesea fara sa inteleaga ce spune si care ar fi urmarile daca ce spune s-ar implementa. Consider ca Trump nu numai ca ar incetini, ba chiar ar retrograda evolutia omenirii pe ansamblu. (Superficial, impulsiv, razbunator, anti-intelectual)

  3. Campania pentru alegerile prezidentiale de pana la conventiile de investitura din SUA a fost inselatoare, stridenta, fara idei de reforma politica si, cred, cu un apetit in crestere de rasturnare, de tip Brexit, o specialitate deja a casei (anglo-americane).

    De ce inselatoare? Pentru ca sansele republicanului Donald Trump au fost prezentate o lunga perioada de timp, pana la conventia republicana de fapt, ca fiind minime, uneori chiar inexistente. Cine sa aleaga „un nebun”, cum il caracterizau adversarii din tabara democrata si chiar unii din propria tabara?!

    De ce stridenta? Pentru ca unele tipuri de mesaje si de gestica au intrat uneori intr-o zona interzisa de multe decenii, de rasism, xenofobie si cazne pe care nu le mai credeam posibile. A se vedea politica preconizata de stigmatizare si persecutie a musulmanilor, inchiderea in fata unor aliati prin sistemul de vize, acceptarea torturii prin simularea inecului. Sincer, le-am luat ca niste glume teribiliste, pentru a atrage atentia mass-media.

    Absenta proiectelor de refomare a sistemului politic ne arata ca de fapt vom asista la o schimbare intre presedinti, ca la o predare de stafeta. Va fi o schimbare putin satisfacatoare. In situatia data, o schimbare politica reala nu se mai poate obtine printr-o schimbare de presedinti, ci doar printr-o schimbare de sistem.

    Neavand altceva de ales, alegatorii se vor multumi chiar si cu o schimbare a culorilor politice ale presedintilor. Nealegerea lui Hillary Clinton, un produs al unui model consumat, va fi ca o supapa pentru presiunea sociala.

    Si daca as fi fost un Dumnezeu al alegerilor nu cred ca as fi aranjat mai bine ploile de campanie. Cu o candidata cu mesaje decente, feminine, indelung creditata public cu prima sansa. Cu un candidat excentric, furtunos si dezaprobat, un fundal perfect pentru a nu-i refuza nici cele mai intrigante mesaje, ca din partea cuiva care nu merita sa fie luat in serios, pentru ca oricum nu ar avea nicio sansa. O adevarata arta de aranjare a ploilor de campanie si de a face cunoscuta o agenda electorala controversata, fara prea multe piedici si impotriviri.

    Daca as fi alpha si omega, inceputul si sfarsitul, cum se zice in cartea sfanta, si mi s-ar cere vremea politica probabila americana dupa alegerile prezidentiale, as raspunde intr-unul din stilurile de campanie, de-acum binecunoscute: sfarsitul neoliberalismului in afara si inceputul comunismului inauntru. Nu ma luati in serios, va rog, e doar un eseu-pamflet!

  4. Profesor universitar presedinte SUA?! Vorba cronicarului: „Se sparie gandul!” La cati marxisti colcaie prin universitatile vestului ar insemna 7 sanse din 10 sa ne pomenim cu un prezident mai dihai ca Lenin :P Apoi nu vedeti prapadul si pustiirile produse de capeteniile UE, toti oameni cu solida statura universitara?!

    Va inselati cand va imaginati ca problematica NATO nu prezita interes in SUA. In fapt prezinta chiar foarte mult interes. Oamenii inteleg tot mai greu de ce trebuie SUA sa cheltuie bani grei pentru apararea Europei, in conditiile in care Europa nu are nici o problema sa cocheteze cu inamicul ei mortal Rusia. Si pe deasupra Europa mai ales refuza sa cheltuie pentru propria aparare bazandu-se exclusiv pe SUA. Iar ca cireasa de pe tort, sentimentele antiamericane in Europa sunt in crestere consatanta si solida. Trump ca vanzator profesionist a prins „the popular mood” si ofera publicului ceea ce acesta vrea sa auda. Iar daca ajunge presedinte chiar o va face.

    Vi se pare firesc ca America sa-si riste vietile soldatilor si sa cheltuie sume importante pentru apararea Europei de Est in conditiile in care Romania (doar un exemplu), tara din prima linie a NATO, cheltuie ~ 50% din bugetul apararii (cam 80%-85% din buget merge pe cheltuieli de personal :-D ) ca sa plateasca pensiile speciale ale securistilor, APV-istilor de la directia politica, sau ale contabililor armatei trimisi la pensie cu decenii inainte de termen?! Alocarile pentru achizita de echipament nou sunt de sub 1.7% :-D Exemplele cu desfraul bugetar pe seama apararii din Ungaria, Romania, Cehia sau Bulgaria incep sa apara tot mai des in retorica electorala.

    Cat despre chestia cu „gandirea de agent imobiliar” oamenii par a fi complet satui si scarbiti de gandirea ‘telectualilor subtiri si elevati care n-au administrat in viata lor nici macar o bombonerie si isi imagineaza ca banii curg vesnic din ceruri. :P In sensul asta o creatura ce pare sa aiba o oarecare intelegere pentru ceea ce numim echilibru intre cheltuieli si incasari pare dezirabila.

  5. Excelent punctat. Tura asta candidatii la presedintia SUA sunt intr-adevar atat de slabi incat, pentru prima data, propunerile de vicepresedinte, niste umbre in mod obisnuit, ii domina pur si simplu. Vai mama lor cu Hillary si cu Trump, mai ales ca o sa iasa Trump! :)

  6. Mai buni decât toți la un loc însă, analiștii și comentatorii politici americani, profesioniștii de la televiziuni și publicații. Nota bene, dacă privim în CV-urile acestor jurnaliști „pe politic” de la marile televiziuni sau publicații de peste Atlantic, descoperim ușor o pregătire universitară robustă în domenii de obicei conexe sferei politice și relațiilor internaționale, cu diplome prestigioase și credibile și realizări profesionale de vârf

    Jurnalistii „pe politic”? Capra de Rachel Maddow? Pacaliciul de Chris Mattews? Chris Hayes? Distinsul Al Sharpton? Subtilul Lawrence O’Donnel? Frizatul Brian Willians? Chris Todd?

    Sa trecem la CNN: Anderson? Don? Wolf? Dana? Gloria? Erin? Amanpour? Fareed? Tapper?

    Ori Fox: Ospatarul Hannity? Superficialul O’Reilly? Artista de Kelly? Hume? Baier?

    Nu mai trec si la „publicatii” ca ne apuca noaptea.

    „Pregatirea universitara robusta” consta in 99% din cazuri dintr-o diploma de trei lulele de „law” completata la locul de munca cu cursuri intensive de propaganda si corectitudine politica. Daca-i iei la scuturat, sint subtiri de vezi prin iei. Subtiri intelectual, da’ de obraznici, fara limita! Si cu nasul pe sus pina la cer, pomposi si narcisisti, naraviti in rele de atentia si deferenta pe care s-au obisnuit s-o primeasca si s-o pretinda nemeritat.

    Ca acesti „jurnalisti” au reusit sa se cocoate in capul politicii si a politicienilor nu demonstreaza nimic altceva decit nonvaloarea si mai mare a celor din urma, literalmente ingroziti ca „presa” ar putea avea o atitudine potrivnica fata de ei. Dumnezeule, ce pretendenti la tron ne-au bintuit in ciclul asta: Jeb Bush! Ted Cruz! Marco Rubio! Carly Fiorina! Si ceilalti.

    Problema jurnalistilor in America este ca de decenii bune, cam de pe vremea lui Nixon, se considera desfacatori si facatori de regi. Se cred mari autoritati morale. Se cred puternici, invincibili, geniali si infailibili. De ani de zile vedem la televizor aceiasi popi, dame si valeti, repetind ad nauseam aceleasi idei si fraze rasuflate si statute.

    A trebuit sa vina Trump pentru ca sa le dea „valoarea” pe fata doar din doua-trei fandari. Sa-i faca sa biziie innebuniti ca niste muste fara cap. (Si sa ne scape si de predendentii mai sus pomeniti. Doamne, ce caraghiosi!)

    Este posibil ca din Romania lucrurile sa apara altfel. Noi, de la fata locului, imersati in problema, avem alta perspectiva. Va recomand totusi sa incetati a considera drept autoritati absolute in materie „marile televiziuni” americane, precum si New York Times, Wash Post, WSJ si alte asemenea. Credeti-ne pe cuvint! Va asigur ca nu sint decit surse de propaganda nerusinata fara nici o alta valoare adaugata.

    • ” Va recomand totusi sa incetati a considera drept autoritati absolute in materie “marile televiziuni” americane, precum si New York Times, Wash Post, WSJ si alte asemenea. Credeti-ne pe cuvint! Va asigur ca nu sint decit surse de propaganda nerusinata fara nici o alta valoare adaugata.”

      Dumneavoastra, fiind in America, normal, va considerati exceptional(i), fara sa aveti macar habar ca asa e peste tot. Inclusiv in Romania. Credeti-ma pe cuvint! Va asigur ca toate ziarele, televiziunile si o mare parte a internetului romanesc nu sint decit surse de propaganda nerusinata fara nici o alta valoare adaugata.

      Cercetatorii sint unanimi ca presa si jurnalismul de moda veche (cautarea adevarului si informarea corecta a publicului) au murit undeva pe la inceputul mileniului 3. Discutii mai exista doar asupara anului in care s-a produs bascularea.

      • Nu e nevoie sa va cred pe cuvint. Am habar ca asa e peste tot. Cit despre Romania, este un deliciu sa constat ca de fiecare data cind trec pe acolo (cam la 2 ani) imi regasesc la televizor vechile cunostinte dezbatind aceleasi probleme. De fiecare data este de parca as fi lipsit doar o zi.

  7. 1. Asta-i culmea: de ce SUA trebuie sa cheltuiasca bani pentru a-i apara pe europenii care risipesc bani incurajind lenea ?
    2. De ce trebuie sa moara americani pentru ca europenii „iubesc pacea” ?

  8. Rusia e de doi ani pe marginea prapastiei si in doar cateva zile va capitula neconditionat din cauza sanctiunilor economice. Asta aud non stop de cand pretul petrolului a cazut inexplicabil dupa ce crescuse exploziv la fel de inexplicabil (explicatii savante postmortem nu prea ma satisfac). Desi se pare ca rusii nu au aflat de la CNN ca trebuie sa capituleze.
    Noroc ca America e cu un pas inaintea Rusiei.
    Apropo de candidatii americani la presedentie. S-a intors lumea cu susul in jos deoarece a ajuns Romania sa aiba prezidentiabili mai de soi decat America.

  9. Nu cunosc prea multe despre aceasta campanie electorala insa recunosc ca as vrea sa aflu cateva idei legate de Domnul Trump.Mai intai as vrea sa stiu care sunt pilonii de forta ai politicii externe a lui Trump legate de zona Asiei de Sud-Est si de problema terorismului.Apoi as vrea sa stiu ce solutii are acest candidat la problemele economice ale Americii,la restabilirea cu adevarat a Maretiei Americii,daca asa ceva mai e posibil in secolul xxi.Multumesc celui care imi ofera un raspuns(sau mai multe posibile raspunsuri) la aceste intrebari.Pana atunci vreau doar sa mai spun ca ,o fi Trump „expresia generatiei albe,imbatranite si needucate a Americii” insa mie mi se pare cel mai indraznet candidat din cei care se inscrisesera in alegerile primare.

  10. Domnu’ Naumescu, se vede ca v-ati cam indepartat de ‘vibe’-ul Americii de Nord :) Trump o sa cistige, deja e peste Hillary in poll-uri si nota bene! conventia democrata inca nu e gata.

    Cit o fi Trump de mincinos, narcisist dar stie sa lupte macar, iar omul de rind s-a saturat de ‘no combat’-ul republican. Exemplu de la nenea Trump – conferinta de presa de ieri, de la Miami. CNN, BBC toti au cazut in cursa, discursuri au fost modificate aseara la DNC. Cum s-a desfasurat:

    http://www.rushlimbaugh.com/daily/2016/07/27/trump_hijacks_the_democrat_convention

    Deci he played them like a violin :)

    Plus, mai sint chestii/detalii: Trump spune ca vrea sa renegocieze NAFTA, TPP, sa aduca job-urile inapoi – pe scurt aur/exact ce vor sa auda middle class/rust belt.

    Hillary ar fi Obama 3.0 si sorry, dar lumea s-a saturat de marmelada democrata ca de mere padurete.

  11. Foarte bună analiza. Dl. Trump probabil că se gândeşte să transforme OTAN în ceva asemănător cu fostul imperiu OTOMAN. În loc de Înalta Poartă în viitor se va spune Înalta UŞĂ, iar tributul va primi un aspect ‘comercial’ numindu-se .. factură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro