vineri, martie 29, 2024

Costurile utopiei. Religii politice si terorism totalitar

In memoria lui Robert C. Tucker, mentor, prieten, model intelectual

Socant inca pentru unii nostalgici impenitenti, trebuie spus clar ca experimentul comunist, oriunde a fost testat, a insemnat incercarea de a forta cursul istoriei, intemeiata pe o religie seculara cu pretentii de salvare, de izbavire, aici si acum. Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa absurditate, o ratacire nesabuita, o dementiala aventura politica: construirea unui organism politic social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. Justificarea a fost mereu acea formula cinica: „Nu se poate face omleta fara sa spargi oua”. Dar cum scria marele filosof liberal Isaiah Berlin, toti am vazut ouale sparte, nimeni insa nu a vazut omleta. Unul dintre primii care au explorat si au denuntat abisul etic al bosevismului a fost Panait Istrati. Au urmat atatia alti eretici si apostati, revoltati, bulversati, dezgustati de infamia comunista. Din nefericire, lectiile istoriei nu ii conving pe cei care continua sa cultive resentimentul social si sa astepte extatic venirea Mileniului marxist.

Comunismul ca orbire etica

Este interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica Ceha) s-au napustit cu furie impotriva condamnarii simultane a comunismului si fascismului. Lipsa de pudoare a comunistilor de ieri si de azi, obscenitatea comportamentelor lor politice, nu mai trebuie dovedita. In ce-i priveste pe comunistii greci, se cer puse anumite accente. Conducerea PC din Grecia, dar si mii de refugiati din perioada Razboiului Civil, s-au aflat timp de decenii in Romania. Exista de-acum o intreaga literatura privind eforturile acestor stalinisti de a crea in tarile sovietizate (si in primul rind in Romania), in anii 50, un fel de „democratie populara” in exil. Au avut loc arestari, executii, inscenari (mentionez cartea lui Dominique Eudes „Les Kapetanios” despre persecutarea si chiar lichidarea diversilor nonconformisti din partid, fosti lideri ai rezistentei antifasciste). La ora actuala, comunistii greci, intepeniti in ruginitele dogme bolsevice, sint campionii antiamericanismului, demonizeaza globalizarea si ataca pe toate caile structurile NATO si UE. Unii dintre ei s-au nascut si s-au aflat mult timp in Romania si stiu prea bine in ce a constat sistemul minciunii, delatiunii generalizate si al persecutiilor in masa. Cunosc cel putin un caz—este vorba de un fost coleg de liceu care azi este europarlamentar si joaca un rol important in acel partid—care a citit la timp tot ce trebuie citit privind crimele comunismului. Din pacate, comunismul a mizat intotdeauna pe orbire etica. Ori, mai exact spus, atu-ul sau a fost, in plan psihologic, disponibilitatea umana pentru auto-sugestie. Emascularea fibrei morale din individ, nimicirea a ceea ce poetul polonez Aleksander Wat numea omul interior, devotamentul pentru o idee presupus mareata, a fost substratul pervers al iluziei comuniste. Nu exista o grandoare istorica a comunismului, orice ar fi afirmat iluminatul dialectician leninist Georg Lukacs, tot asa cum, orice ar fi scris intr-un moment de intunecare a ratiunii Martin Heidegger, nu exista o grandoare istorica a nazismului. Camerele de gazare si Gulagul nu au nimic grandios in ele, sunt expresia demonismului absolut.

Imagine din Gulag (Norilsk)

Acelasi lucru poate fi spus despre PC al Federatiei Ruse. Este vorba de o formatiune intemeiata pe nostalgie pentru autoritarismul despotic al stalinismului. In mitologiile salvationiste ale comunistilor rusi, se intilnesc maresalul Jukov, cosmonautul Iuri Gagarin, super-performantul muncitor Alexei Stahanov, balerina Galina Ulanova, actrita de film Liubov Orlova si, de ce nu, clownul Oleg Popov, infratiti sub semnul idealizarii luptei „pentru fericirea poporului”. A fost de fapt vorba de o imensa mascarada, de o inselatorie globala, de distrugerea sistematica a milioane de vieti omenesti pentru cladirea a ceea ce s-a probat a fi un colosal esec social si economic. Doctrina putinista, atata cata este, se declara anticomunista, dar este de fapt indatorata unor mitologii similare, aceluiasi sincretism ideologic in care national-bolsevismul se ingemaneaza cu autoritarismul etatist.

Utopie si genocid

Costurile umane ale utopiei impuse de comunisti sunt inspaimintatoare. Biografia lui Mao, aparuta in 2004, incepe cu urmatoarele cuvinte: „Mao Tse-tung, care timp de decenii a detinut puterea absoluta asupra unui sfert din populatia lumii, a fost responsabil pentru mai mult de 70 de milioane de morti in timp de pace, mai mult decit orice alt lider in secolul douazeci” (Jung Chan si Jon Halliday, „The Unknown Mao”, New York, Knopf, 2004, p. 3). Scriu aceste rinduri si nu tot nu-mi vine sa cred: cum a fost posibila aceasta prabusire intr-o barbarie fara limite? Cum mai poate cineva sa conteste legitimitatea condamnarii comunismului? Iata insa ca se poate si tocmai de aceea trebuie mereu reamintite lectiile insangeratului secol al ideologiilor radical-revolutionare. Trebuie sa ne opunem uitarii. Crimele nazismului si ale comunismului,inspirate de pseudo-ratiuni ideologice, au fost expresia unei injosiri fara precedent a conditiei umane. Lagarele de concentrare, Kolyma si Auschwitz, experimentele diabolice gen Pitesti, nu au avut loc in chip intimplator. Au fost planificate de indivizi in carne si oase, convinsi ca servesc o cauza eroica.

Nihilism, demonologie si teratologie

In emisiunea “Omul care aduce cartea”, Dan C. Mihailescu analizeaza volumul meu “Despre comunism. Destinul unei religii politice” aparut anul acesta la editura Humanitas. Nu este vorba de un tratat academic, desi cartea include studii aparute in engleza in respectate publicatii occidentale, ci de o introducere in ceea ce se poate numi demonologia totalitara, ori, cum imi scria un prieten, in teratologia comunista. Colectia in care a aparut, intitulata “Despre”, este menita sa permita autorilor si cititorilor sa se miste liber in spatiul ideatic explorat, evitand bibliografiile stufoase, labirinturile asociative si conceptele ezoterice. Ceea ce nu inseamna concesii la nivelul calitatii, ci doar un accent sporit pe accesibilitate. Acolo au aparut scrierile lui Gabriel Liiceanu “Despre ura” si “Despre seductie”, volumul lui Andrei Plesu “Despre bucurie in Est si in Vest” precum si cartea lui DCM, “Despre omul din scrisori”. Tot acolo am publicat, in 2010, volumul “Despre 1989. Naufragiul utopiei”.

Pretinzand ca realizeaza Raiul pe pamant, voindu-se o doctrina a salvarii (o soteriologie), o paradigma redemptiva, comunismul, acest mesianism secularizat, axiofob, noofob si mnemofob, a sacrificat milioane de vieti omenesti pe altarul unei utopii perverse. Cifra de 100 de milioane de victime (morti), avansata in “Cartea Neagra a comunismului”, aparuta in 1997, se dovedeste acum una minimalista. Doar Marea Foamete din China maoista, rezultata din strategia deliranta a “Marelui Salt”, a dus la moartea a peste 45 de milioane de oameni. Dar costurile utopiei privesc si distrugerea, vatamarea destinelor, deportarile, indoctrinarea imbecilizanta, anihilarea statului de drept, a economiei de piata, actiunile sistematice de obliterare, confiscare si desfigurare a memoriei, suprimarea persoanei morale si a persoanei juridice (v. Hannah Arendt, “Originile totalitarismului”). Utopia s-a numit Kolyma, Magadan, Norilsk, Karaganda, Katyn, Canalul Dunare-Marea Neagra, Pitesti, Sighet, Aiud, Ramnicu-Sarat, Gherla, tot atatea statii ale genocidului. Aceste lucruri trebuie repetate mereu, informatiile trebuie diseminate, analizele trebuie adancite, documentele trebuie publicate, pentru a tine piept ofensivelor celor care, convinsi ca anticomunismul este o iluzie, ar dori sa testeze din nou “ipoteza comunista”.

>http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_vladimir-tismaneanu-despre-comunism-destinul-unei-religii-politice-editura-humanitas_14282.html

Am discutat aici, pe „Contributors” natura misticismului comunist, a devotiunii quasi-superstitioase, a ceea ce numesc spiritismul dialectic:

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-materialismul-oniric-lenin-stalin-hrusciov-si-visul-tovarasei-lazurkina/

Sugestii bibliografice:

Eric Voegelin, „Religiile politice”, traducere si studiu introductiv de Bogdan Ivascu, colectia „Zeitgeist”, Editura Humanitas, 2010

Frank Westerman, „Engineers of the Soul: The Grandiose Propaganda of Stalin’s Russia”, The Overlook Press, 2011 (original Dutch edition 2002)

Norman Naimark, „Stalin’s Genocides”, Princeton University Press, 2010

Steven Rosefielde, „Red Holocaust”, Routledge, 2010

Emilio Gentile, „Politics as Religion”, Princeton University Press, 2006 (original Italian edition 2001)

Ann Applebaum, „Gulag: A History”, Random House/Doubleday, 2003 (traducerea romaneasca va apare in luna noiembrie la Humanitas, in seria „Istorie contemporana”)

Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe between Stalin and Hitler”, Basic Books, 2010 (traducerea romaneasca va apare anul viitor la Humanitas in seria „Istorie contemporana”)

Eric D. Weitz, „A Century of Genocides: Utopias of Race and Nation”, Princeton University Press, 2003

Martin Amis, „Koba the Dread: Laughter and the Twenty Million”, Hyperion, 2002

Vladimir Tismaneanu, „Scrisori din Washington. Reflectii despre secolul douazeci”, Polirom, 2002

Richard Pipes, „Russia under the Bolshevik Regime”, Knopf, 1993

Hannah Arendt, „Essays in Understanding, 1930-1954”, Harcourt Brace & Company, 1994

Martin Malia, „The Soviet Tragedy: A History of Socialism in Russia, 1917-1991”, Free Press, 1994

Daniel Chirot, „Modern Tyrants: The Power and the Prevalnce of Evil in Our Age”, Free Press, 1994

Stephane Courtois et al, „Le livre noir du communisme. Crimes, terreur, repression”, Robert Laffont, 1997

Ben Kiernan, „The Pol Pot Regime: Race, Power, and Genocide in Cambodia under the Khmer Rouge, 1975-1979”, Yale University Press, 2002

Paul Hollander,. ed., „Political Violence: Belief, Behavior, and Legitimation”, Palgrave Macmillan, 2008

Stephane Courtois, coordonator, „Dictionarul comunismului”, traducere de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc, Polirom, 2008

Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitesti”, Humanitas, 1990

Aleksander Wat, „My Century: The Odyssey of a Polish Intellectual”, with a foreword by Czeslaw Milosz, University of California Press, 1988 (traducerea romaneasca va apare anul viitor la Humanitas in colectia „Zeitgeist”)

Robert C. Tucker, „The Soviet Political Mind: Stalinism and Post-Stalin Change”, W. W. Norton, 1971

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. domnule Tismaneanu, aplauze sincere! astfel de lucruri nu trebuie uitate. oamenii prefera sa uite, sau sa creada ca astfel de tragedii sunt un fel de „bau-bau” din copilarie. si mai au tendinta de a se crede imediat „speciali” luptand pentru o utopie. isi gasesc iluzia de „oameni speciali” inrolandu-se intr-o absurditate prin faptul ca ei o cred drept un adevar pe care il stiu numai ei. cred ca cea mai urata manifestare a narcisismului (si a lenei, sa ca ajung la vorba celebra ca narcisismul si lenea stau la baza raului uman) este utopismul ucigas.

  2. Sunt stupefiat! Chiar cenzurati commenturile neconvenabile…..

    valens spune:
    Comentariul tău e în așteptare.
    28/10/2011 la 19:21
    Regretabil, din ce in ce mai jenant. Hiperdemonizari inconsistente (sute de milioane de victime, de ce nu mii de miliarde??), o vindicativitate incarcata de suprarenale neoconservatoare. Se simt, in subiacent, comanda sorosiana, ordinul de la Langley, activismul patetic de kommisar cu compuneri savant – lexicale ce se doresc peremptorii, dar sunt doar ridicole. Da, este in desfasurare un protest mondial impotriva capitalismului care, asta e, este in curs de reformare sistemica! Va urma o noua societate in care urletul, zbieratul, ragetul nu-si vor mai avea locul. Ratiunea, ponderatia, consistenta, echilibrul vor domina.
    [Stiu ca nu veti posta comentariul]
    Răspunde

    • Comentariul Dvs a fost publicat. Este simptomatic pentru un tip de retorica agresiva care nu-si are locul pe acest forum. Nu pot sa ma angajez intr-un dialog cu cineva care vorbeste despre „suprarenale neoconservatoare”. Exista insa platforme care v-ar publica fara sovaire. Pentru Dvs insulta si insinuarea tin loc de argumente. In romaneste se spune comentarii, nu commenturi. Iar „vindicativitate” este intr-adevar un hiper-barbarism memorabil. Va doresc fericire in „noua societate” a armoniei, concordiei si iubirii eterne. Parca a mai fost fagaduita de un filosof german care a trait intre 1818 si 1883 si de discipolul sau nascut la Simbirsk in aprile 1870. Costurile se cunosc.

        • Cand am spus ca aceasta retorica nu-si are locul pe forumul „Contributors” am facut o descriere a stilului celor care scriu aici. Polemici civilizate, referinte la surse, dialog, lipsa de patima. Cat priveste exclusivismul, observ ca sunteti publicat, deci nu vad problema. „Vindicativitate” ramane un barbarism, cel putin dupa stiinta mea. In „Noul dictionar universal al limbii romane” cu care lucrez in mod frecvent, cuvantul nu apare. Chiar „vindicativ” este descris drept livresc. Cat priveste „colerism”, ma dau batut. Nu am insa nicio problema, imi plac neologismele :)

        • Imi pare rau, dar aceste date sunt unele minimaliste, asa cum spunea si dl. Tismaneanu. In Ucraina interbelica, circa 6(sase)milioane de ucraineeni au murit datorita politicilor antitaranesti ale lui Stalin. Nu imi vine in minte acum, dar tot de ordinul zecilor de milioane de rusi si alte etnii au murit in lagarele staliniste inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Probabil ca in Romania cifra este de circa peste un milion, spre 1 500 000. Daca cifra de 45 de milioane de oameni morti de foame gratie lui Mao ti se pare aberanta, aminteste-ti nationalitatea acestor victime: chinezi.
          Daca nu iti vine sa crezi cifrele enorme, aminteste-ti de regimul care a comis aceste crime: comunist, adica, re-citand autorul acestui articol ” mesianism secularizat, axiofob, noofob si mnemofob „. Cele cateva milioane de victime din lagarele naziste au fost egalate ca numar inca dinainte de razboi de sarmanii ucraineeni. BTW/sau apropo, stii ce inseamna axiofob? Adica avand alergie la valori – in special cele umane, care pretuiesc viata, adica nu dadea nici doi bani pe vietile oamenilor; trebuia ca acestea sa fie jertfite pe altarul unei halucinante ordini sociale existente doar in mintile „luminatilor conducatori” , ultimul recent impuscat de supusii sai revoltati. Daca totusi admirati atata acest regim, va recomand regimul de slabire Phenian: doua boabe de porumb pe zi, aceleasi boabe pe luna.

          • 64000 de morti …
            …si 250000 de raniti (apud S Brucan – Saul Bruckner). Acesta este numarul „de lucru” al victimelor Revolutiei din dec. 1989, inregistrat timp de 12 zile, unul din argumentele „solide” ale genocidului ordonat de N Ceausescu si care a constituit un valoros cap de acuzare. In 10 ianuarie 1990, acest numar a fost „corectat” la 1030, iar in 2010 -11, a fost acceptat faptul ca cca. 90% dintre aceste victime a fost rezultatul direct/indirect al confuziei si haosului total ce au dominat acele zile „memorabile” si nu a unui ordin specific dat de conduecerea politica a timpului. O pagina rusinoasa in istoria Ro.!
            Hipervictimizare intentionata, minciuna organizata, totul pentru a ultrademoniza regimul apus. Nimic nou, insa. Pentru hiperdemonizarea comunismului sovietic si chinez, s-au avansat valori apocaliptice privind volumul victimelor din perioada 1920 – 1953, respectiv 1948 – 1989, ca de ex
            „In fact, noted genocide expert R.J. Rummel tolls Stalin’s victims between 55-70 million, right behind Chairman Mao’s 77 million – despite China having many more residents”, din
            http://www.canadafreepress.com/index.php/article/19314
            in contextul in care oficialii rusi au avansat volumul de 1,3 milioane victime pentru perioada mentionata, rezulta un raport de….1/60, similar cu cel din Romania!! Interesant, nu?. Conquest avanseaza o valoare mai „rezonabila”, cca. 30 milioane in Rusia. In orice caz, valorile „de lucru” recomandate sunt de 15-20 milioane victime (decedati+detinuti)/35 ani.
            Cat priveste RPR
            „…..aşa cum rezultă din calculele AFDPR, prin închisorile, lagărele şi alte locuri de detenţie şi deportare, au trecut 2 000 000 de oameni ! (3)” iar in subsol
            „(3) În absenţa unor date complete şi sigure, Andrei Pippidi e de părere că aceste estimări depăşesc cifra reală. După o informaţie comunicată în 1982 de Maria Golescu, care discutase şi cu alţi supravieţuitori ai Gulagului, ar fi fost 350000”.
            Am facut, doar pentru exemplificare, o (prea) scurta incursiune in tehnica manipularii informatiilor hiperdemonizante privind istoria reala a victimelor comunismului, pentru a evidentia „soliditatea” argumentatiilor neocons-ilor din Ro. actuala in calificarea monstruozitatii acelui regim. Sugestia mea de obiectivitate, ponderatie, rezonabilitate si luciditate neemotionala este perceputa ca….filocomunism de autorul articolului si de unii comentatori. Acesta este standardul dorit al polemicii??
            Observ in treacat ca majoritatea istoricilor sovietici si a sovietologilor straini care su analizat/analizeaza fenomenul concentrationar stalinist sunt (intamplator??) apartenenti ai acelei comunitati in care Saul Bruckner a fost membru de onoare. A bon entendeur, salut!

            • Nu voi intra intr-o dezbatere care invoca un criteriu fals (originea etnica a unui autor) drept referinta analitica. Este o simpla subtitutie de termeni intr-un mit politic persistent: „iudeo-bolsevism” este inlocuit, explicit ori implicit, prin „iudeo-neoconservatorism”. Sigur, pentru national-bolsevici, Aleksandr Iakovlev era evreu, ba chiar si Aleksandr Soljenitin. Documentatia privind criminalitatea regimurilor comuniste este imensa, nu cred ca este nevoie sa o reluam aici si acum. „Cartea Neagra” coordonata de Stephane Courtois contine capitole de o mare acuratete stiintifica, in special cele semnate de Nicolas Werth si Andrzej Paczkowski. Ca nu avem statistici perfecte, este un fapt real. Exista inca discutii in Spania privind numarul victimelor Razboiului Civil (de ambele parti). Cititi interviul cu istoricul Adrian Cioflanca publicat pe Hotnews privind dificultatile de acces ale expertilor Comisiei Prezidentiale la Arhivele Militare. In rest, recomand, inca odata, cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands”. Cred ca profesorul de la Yale ofera maximum de rigoare in analiza cifrelor.

      • Mi s-au părut șocante citate paralele din Isus și Buddha sau Isus și Lao Zi:

        http://www.amazon.com/Jesus-Buddha-Parallel-Marcus-Borg/dp/1569754616/ref=pd_sim_b_1
        http://www.amazon.com/Jesus-Lao-Tzu-Parallel-Sayings/dp/1569752249

        Pentru cine deschide o astfel de carte asemănarea e atât de izbitoare încât orice comentarii sunt de prisos.

        Cred că ar fi foarte utilă o carte cu astfel de citate paralele ale ideologiilor militante cu aspirații totalitare. Pare din ce în ce mai clar faptul că mistica mișcării comuniste are multe în comun cu nu numai cu nazismul dar chiar cu iezuitismul. Oare cine ar putea face așa ceva?

    • Valens,

      vorbesti de o lume fara ragete si nu ai discutat nici un fapt, nici o idee ci ai aruncat doar afecte pe blog.

      nu e nici o reformare a capitalismului, exista doar adolescenti care fac galagie pe strada. Daca guvernele erau cu adevarat fasciste, i-ar fi executat deja. In nici un regim comunist protestele acestea nu ar fi fost posibile.

      capitalismul isi revine, nu iti face probleme, dar nici iluzii.

      si sa nu crezi ca impresionezi pe cineva daca nu poti analiza fapte in mod rational. te descarci, te simti mai bine, insa in urma ta un raman nici idei, nici adevar, ci doar umori.

      textul este foarte bun, spor la munca!

  3. Niciodata nu se va spune prea mult in demascarea demonologiei comuniste. Speram sa nu obositi domnule Tismaneanu. Si copiii nostri au nevoie SA STIE, pentru ca aceasta utopie demonica sa nu-i ispiteasca peste puterile lor. Si puterea lor va sta, in buna masura, in cunoasterea adevarului.

    • Cuvinte, vechi, adresanți noi: ”Niciodata nu se va spune prea mult in demascarea demonologiei comuniste.” Parcă aud: ”Niciodată nu se va spune prea mult în demascarea ideologiei mic-burgheze”. Uimitor cum acest ”demascare” răbate prin veacuri, ideologii și doctrine, mingea de tenis perfectă atât pentru zgură cât și pentru sintetic, atât pentru învățăcei într-ale acestui sport, cât și pentru marii campioni.
      De la mitul peșterii încoace, tot o ținem în ”demascări”. Dușmanul ideologic întotdeauna se ascunde, întotdeauna e duplicitar. Cel care ”demască” nu e și el o ”mască”?
      Mă întreb dacă e un ”simplu cuvânt” – evident, nu cred în așa ceva – și-atunci ce ne facem cu habitusurile astea?

      • Apreciez finetea timpanului Dvs. Ce-ar fi sa aplicati acelasi test unei formulari de genul: „Niciodata nu se va spune prea mult in demascarea demonologiei naziste”. Nu stiu ca „ideologia mic burgheza”(ce-o fi aceasta?) sa fi dus la masacrarea a milioane de oameni. Cuvantul este, cred, cel potrivit. Masca demonologiei comuniste a fost altruismul, idealismul, „romantismul revolutionar”, abolirea injustitiei sociale, „saltul din imperiul necesitatii in acela al libertatii”, intemeierea Paradisului terestru. O imensa minciuna trebuie demascata, daca doresti sa sustii adevarul. Kolakowski scria: „Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”. Evident, putem spune: demistificarea, demontarea, deconstruirea. Chiar credeti ca aceasta este problema?

        • Tocmai, ca-l aplic. Si cateodata chiar cred ca se poate spune prea mult, chiar si in „demascarea demonologiei naziste.” De exemplu, iau destul de in serios atentionarile unui Todorov cu privire la abuzurile memoriei. Nu consider ca am ajuns (inca) in situatia asta cu comunismul, dar nu aici era miza. Unele „retorici” tradeaza un gen de elan si niste habitusuri care sunt prea similare cu vechile practici ca sa nu ma faca sa pasesc un pic inapoi. De aceea sugeram o dilema: ori genul asta de limbaj e o fatalitate (de la Platon incoace) si in cel mai bun caz devine „lemn” ori, mai rau, temerea mea e chiar justificata.

          P.S. Oricum, interventia mea nu viza articolul dvs., ci o alta interventie. Daca tot ati intervenit, v-as adresa un comentariu (nu observatie critica sau repros): una e sa studiezi religiile uitandu-te la marii preoti, la dogma si la cartile sfinte, si alta e sa studiezi religiozitatea (declarata sau nu) a oamenilor de rand. Ma uit de exemplu la ortodoxismul celor 90% dintre romani, care pentru foarte multi dintre ei se rezuma la o semnificatie statistica si atat. M-ar interesa mai mult, daca tot e comunismul o religie, religiozitatea cetateanului de rând, sau chiar a celor din zona gri (banuiesc ca stiti foarte bine filmul). E adevarat, ei nu au trimis, probabil, oameni in lagar, dar ei sunt adevarata masura a succesului sau insuccesului acestei religii. Or despre asta, din pacate, dupa stiinta mea, cercetarile sunt putine si nu au deloc impactul si sustinerea institutionala a abordarilor interesate de ”marile figuri”.

  4. Din pacate cultura schematizanta a internetului si a mediei vizuale opereaza in reprezentari bine-rau , alb-negru deoarece adeseori formatul pur imagistic necesita o regie simpla si timp limitat.In acest context va apare intotdeauna o comunitate de pseudorebeli a caror ideal e sa se pozitioneze altfel.Sunt dornici de comunism ,de fascism ,de anticapitalism ca si cei care se autodeclara vampiri.Pozitionarea tip suporter presupune faptul ca niciodata nu cobori in arena.Sa mananci seminte si sa injuri jucatori e simplu.Lagarele de gazare, gulagul si stivele de cranii din Cambodgia ca si cei inchisi in China nu cred ca sunt la fel de incantati de experienta de viata ca suporteri din fata televizorului.Normal ca democratia admite si injuratura ca si lupta de tendinte.insa schematizarea ajuta intotdeauna pe cei care de fapt distrug tocmai placerea vietii.Viata in general , societatea ,economia ,cultura sunt sisteme complexe si fragile.Echilibrul este dat de contradictiile si de ce nu ,lupta dintre elementele sistemului.Altfel spus orice societate controlata este ca un teren cultivat de agricultura moderna : este favorizata monocultura pentru ca e economic de cules,consuma enorm de multa energie ca sa obtina ceva si niciodata la nivel de masa biologica pe suprafata nu va atinge valoarea junglei sau a salbaticiei insa salbaticia nu va fi niciodata usor de cules , manipulat si stors.Nu spune nimeni ca e usor de trait in democratie sau in jungla.Eficenta sociala sau biologica este insa net superioara si apare natural.

  5. Domnule Tismaneanu, ca de obicei imi face placere sa va citesc. Cand vine insa vorba de religie politica si de nostalgii totalitare imi pare ca in Romania frontul cade pe partea dreapta. Parca am mai scris un comentariu pe tema asta.

    Nu am auzit de miscari guevariste sau maoiste sau leniniste in Romania. Grupuri neolegionare cunosc cel putin trei, active si cu priza la public. Nu stiu cati romani sunt gata sa il spele de Dej de pacate, auto-maresalul in schimb are roiuri de apologeti (cu titlu informativ vedeti cam ce fel de editorial face prima pagina intr-un cotidian central alaturi de titlurile dvs.).

    Nu am cunostinta sa existe cercuri in care sa se citeasca Mao, Lenin sau chiar Ceausescu pe genunchi. Pe de alta tineretul crestin-ortodox care se respecta e la zi cu lecturile din Crainic sau Nae Ionescu sau Stelescu.

    Va rog sa nu ma intelegeti gresit, ma bucur cand sunt disecate si expuse ororile comunismului inclusiv plagile inca supurande. Dar nu pot sa ma impiedic sa simt ca nu se face destul de mult efort pedagogic pentru a arata crimele comise de dreapta romaneasca legionara si antonesciana care sunt astazi mult mai polpulare decat comunistii. Etno-centrismul endemic, xenofobia si fanatismul nationalist-religios mi se par mult mai de actualitate in Romania decat lupta de clasa si despotismul proletariatului.

    • Articolul se referea in primul rand la ipocrizia cinica a partidele comuniste din Occident. In ce priveste „nationalismul-ortodox”” xenofobia” mi se pare batere de campi aiurea caci nu e nimic de dreapta in asta, ba tocmai tot de stanga si tot cu iz totalitar. Dta confuzi dreapta cu nationalismul ori dreapta inseamna, competitie, individualitate etc. Nu inteleg, se face sistematic aceasta confuzie intre politici de dreapta si nationalism, cand nationalismul este in realitate aspanajul stangii (a se vedea partidul national-socialist, Nazi), Cum putea Garda de Fier sa fie de dreapta cand avea ideile lui Hitler care numai de dreapta nu sunt??? Este Vadim Tudor de „dreapta” E un dement comunist-nationalist, nu de dreapta. Ar trebui sa analizati mai intent ideile de dreapta (Smith, Mill) etc si confuzia se va limpezi.

      • Ca sa intelegem foarte pe scurt povestea cu dreapta si stanga, oriunde si orice lider politic care spune ceva de genul „trebuie sa ne conducem dupa un singur unic partid, trebuie sa fim toti absolut egali, sa moara alte natii, sa ucidem bogatii pentru ca ne asupresc, sa ucidem crestinii caci sunt infideli, sa ucidem evreii, sa centralizam economia, sa recapitalizam economia, cine este impotriva noastra sa moara”, etc, ei bine toate acestea sunt expresii totalitare criminale si se intampla sa fie toate de stanga. Desi nationalismul nu este in mod necesar economic, Hitler a fost nationalist si rasial de stanga, Stalin a fost nationalist-comunist, Ceausescu a fost nationalist-comunist cel putin in ultima perioada, Pol Pot, Kim Jon Il., etc.

        Acum oriunde auziti, trebuie sa va asumati responsabilitatea individuala, sa fiti mai competitivi, mai transparent, nu asteptati sa va dea statul, e problema dvs cu va construiti existenta, etc, asta ar fi de dreapta.

        Cineva ar trebui sa scrie o istorie politica pentru idioti, caci lumea bate fleanca aiurea dar ii este lene sa puna mana sa citeasca. Pe de alta parte mi se pare ca aceste confuzii se nasc din faptul ca analizele pur politice nu sunt capabile sa explice probleme de morala care tin de domeniul psihologiei si filosofie in primul rand. O explicati foarte buna a comunismului poate surveni daca aplica o analiza psihologic-filosofica care descrie trasaturile caracterului totalitar de unde doctrinele se ivesc.

      • In legatura cu Miscarea Legionara, cred ca exista de-acum suficienta literatura ca sa o putem considera una de tip revolutiona cu puternice tendinte totalitare. Fascismul, scria istoricul Zeev Sternhell, nu era nici de stanga, nici de dreapta. De fapt era/este o sinteza baroca intre extremismele radicale de tip socialist si nationalist. A. C. Cuza a fost in tinerete apropiat de miscarea socialista, il pretuia pe Gherea. Legionarismul a fost o ideologie radical-utopica, cu accentul pus pe cultul Liderului, pe renastere, regenerare, resurectie, salvare, purificare, deci o miscare de tip palingenetic (spre a folosi conceptul lui Roger Griffin). Legionarismul a fost adecvat descris de catre Eugen Weber drept o”revolutie arhanghelica”. Intre comunism si fascism exista, cum am mai scris, numeroase similitudini si afinitati, intre care obsesia crearii „Omului Nou”. Exista, desigur, si semnificative diferente. Fenomenul Vadim intra in zodia a ceea ce eu numesc barocul stalino-fascist. Dreapta liberal-conservatoare este simultan antifascista si anticomunista, se opune miscarilor si ideologiilor liberticide. Ganduri bune.

        • Domnule Tismaneanu,
          pai tocmai asta spun si eu despre adevarata dreapta. Iar pe Vadim Tudor l-am definit in termeni generali ca si „comunist-nationalist”. Dvs il numiti „stalinisto-fascist” . Sunt de acord. Dar Stalin, Hitler, etc sunt in primul rand comunisti iar restul nuante care apar in functie de contextul politic in care au evoluat acesti indivizi sau altii ca ei. O doctrina unica masacata sub diferite nume.
          Acum mi se pare ca o parte dintre cititorii domniei voastre au asimilat alte definitii ale doctrinelor politice Am observat ca exista o confuzie sistematica in mintea lor intre dreapta si nationalism sau fascism etc care a fost implementata si cultivata de intelectuali contemporani de stanga. Cred ca ar trebui lamurit acest aspect. Mai precis ce inseamna a fi de dreapta in mod concret. Definitiile strict politice sunt ulterioare actiunilor. Nu stiu daca ma fac inteles. Mai precis, cineva nu se naste cu un creier de stanga sau de dreapta ci exhiba un comportament care este definit de politologi ca fiind „dreapta/stanga”. Pentru cititorul de rand defintiile politice nu sunt clare in sensul in care el nu vede legatura dintre felul in care gandeste si consecintele politice ale unui fel de a gandi.. Cred trebuie facuta o legatura intre doctrina si comportament social concret.

          • PS. De vreme ce exista o categorie de cititori care repeta prosteste aceeasi confuzie nu conteaza cat de mult se explica poate ar fi bine sa se scrie un articol care sa faca legatura intre minti criminale si ideologia de stanga. Foarte multa lume nu intelege pur si simplu legatura dintre ideologie si realitatea psihologica a celor care subscriu implicit unei ideologii. De exemplu: am observat ca majoritatea celor care adera comunismului si socialismului sunt plini de ura, frustrare si adesea extrem de invidiosi pe rezultatele obtinute de altii. Asta genereaza la unii un sentiment de „injustitie sociala” desi in anumite cazuri Injustitia sociala” poate fi adevarata. Ei bine, toti acesti frustrati adera automat oricarie platforme politice care le promite justitie. sociala. Tocmai pe lipsa de aparenta sau evident lipsa de justitie Marx isi bazeaza teoriile (a se vedea Capitalul) Tot asta face sinistra tendinta actuala spre Marx care nu va disparea, se va accentau tot mai mult. Aici din pacate nu pot fi de acord cu un alt articol ce l-ati scris unde spuneati ca Marxistii vor disparea.. Tare mi-e teama ca nu. Iar dupa cum voteaza unii in anumite tari „nemarxiste” se pare ca am in mod nefericit dreptate.
            Tristul adevar este ca majoritatea indivizilor nu vor sa-si asume responsabilitatile chiar daca traiesc intr-un sistem just si transparent. Fiecare are impresia ca merita mai mult si tocmai lipsa intelegerii a ceea ce meritam cu adevarat in raport cu noi si altii permite comunistilor sa reapara si sa speculeze potential imoralitate oricaruia dintre noi.. Meet the Devil!

            • Exista o carte pe care o pretuiesc mult. Se numeste „The True Believer” si a fost scrisa de Eric Hoffer. Prima editie a aparut in 1951. In 1983, Ronald Reagan i-a decernat the Presidential Medal of Freedom. Hoffer nu era un politolog ori un filosof profesionist, nu era ostatecul verbiajului psihanalitic, dar a inteles ce insemnau miscarile totalitare si cum stiau/stiu ele sa mobilizeze si sa manipuleze resentimentul, ura, frustrarea, ranchiuna, invidia, complexele de inferioritate, lipsa de auto-respect etc Hannah Aredndt l-a intalnit in California si a fost foarte impresionata de acuitatea intuitiilor sale. Starile de deruta, criza si (reala ori aparenta) dezintegrare favorizeaza asemenea miscari salvationiste. Capitolul „The Misfits” incepe astfel” „The frustration of misfits can vary in intensity”. Poate ca cei mai primejdiosi sunt the permanent misfits: „those who because of a lack of talent or some irreparable defect in body or mind cannot do the one thing for which their whole being craves.” Adaug asadar aici cartea lui Hoffer printre sugestiile bibliografice. As recomanda si volumul „Anatomia resentimentului”pe care l-am coordonat la Curtea Veche. Ganduri bune.

          • Aici dam in ridicol. Bineinteles ca exista asemanari foarte importante intre ideologia comunista si cea fascista, bineinteles ca exista asemanari in functionarea statului totalitar comunist si statului fascist. Dar sa spunem ca e vorba despre o doctrina unica este o aberatie crancena, diferentele sunt la fel de marcante ca si asemanarile. Giovanni Gentile nu e un pseudonim al lui Marx.

            Raul exista si trebuie sa il recunoastem, dar exista si o varietate a raului (si o ierarhie desi nu despre asta discutam).

        • PS 2. Cateva exemple de revenire a lui Marx: iata Grecia, dupa ce ca cetatenii acestei tari au furat fiecare la nivelul lui, nu au platit taxe, pe scurt au proliferat intr-un fedualism/fanariotism aberant ce trebuia demult sanctionat de Europa acum tot ei protesteaza si se simt „amenintati” chiar si cand Europa le taie datoriile in jumatate. Nu este aceeasi situatie in Portugalia unde au trait pe banii publici pana la faliment sau in Italia sau chiar in Franta? Nu sunt aceleasi sindicate care au jupuit societatile acestea gata sa strige „crima’ orcarei reforme. In plus populatia tembela sa voteze socialistii care i-au dus la sapa de lemn? Nu este cazul Romaniei adusa la dezastru de politicile comuniste ale lui Ceausescu, Iliescu, Nastase, Ponta iar care acum se pregateste sa voteze USL? Patapievici avea aici dreptate: „o masa de oameni neagra, proasta si rea”. Iata cum indiferenta cinica a Europei fata de socialism si comunism se intoarce impotriva Europei. Si iata cum politicienii Europei iau exact, dar exact, aceleasi masuri care au adus Europa pe butuci.

        • Incercam sa pun comentariul la ultima dvs replica dar nu merge. Vroiam doar sa va multumesc pentru referinta. Voi incerca sa gasesc cartea pe care o indicati.

          • „The less justified a man is in claiming excellence for his own self, the more ready is he to claim excellence for his nation, his religion, his race or his holy cause.”–Eric Hoffer, The true Believer. Vai, vai e o definitie perfecta a lui Obama, Castro etc si evident lideri aberanti ai aberantei lumii arabe..In fond lista e nefericit de lunga si continua.
            Permiteti-mi sa pun linkul la carte pentru cititorii dvs permanent nemultumiti si permanent in cautare de scuze pentru crimele comunismului

            http://www.amazon.com/True-Believer-Thoughts-Movements-Perennial/dp/0060505915/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1319934709&sr=8-1

            Absolut splendid.
            Multumiri

            • Ma bucur mult ca parerile noastre coincid in ce-l priveste pe Eric Hoffer. Intr-adevar, scrierile sale ar trebui sa fie un antidot la pulsiunile si amagirile revolutionar-utopice. Ma intreb daca Hoffer a citit cartea lui Cioran despre istorie si utopie.

        • Este intr-adevar o intrebare la care meritam sa meditam. L-am citit integral pe Cioran in cele doua limbi in care a publicat cu mult inainte sa-mi dau seama in mod plenar de implicatiile cartii la care va referiti. Observatiile pe care mi le-am permis sa le postez s-au ivit din experiente directe care verifica teoria lui Cioran, ceea ce inseamna ca este posibil sa observam anumite lucruri in mod obiectiv si prin urmare ca o serie de autori se refera la adevaruri fundamentale care pot fi descoperite pe cai diferite in contexte diferite de vreme ce aceste adevaruri sunt fundamentale… Este foarte probabil ca Hoffer sa fi descoperit acelasi lucru pe care Cioran l-a observat. Cartea lui Cioran, Hoffer ale domniei voastre sau altor pot deveni un antidot cata vreme cititorii incearca sa inteleaga legatura dintre realitate si ideologie insa cred nu este deajuns cata vreme cultura politica actuala se sprijina pe „majoritism”- populism, satisfactie-insatisfactie, pe scurt pe o serie de dihotmii simpliste. Daca mai adaugam la asta sisteme educationale care sunt implicit sau explicit complicele populismului atunci sperantele se reduc simititor. Intr-un scenariu ideal tipul acesta de scrieri ar trebui sa devina punct de referinta pentru un tip de intelegere realist al politicii Sa emit si eu o utopie: intr-un stat ideal orice individ ar trebui sa fie perfect informat si responsabil de propriile actiuni incat politicienii sa nu mai aiba aproape niciun rost.

      • Ba sa nu ne fie cu suparare nu confund nimic. Am citit si Mill si Smith cand aveam 18 ani, am trecut de mult la altii. Aceasta nu este „adevarata dreapta” ci este „o dreapta”. Bineineles ca exista o relativitate a notiunilor de dreapta si stanga si ca cineva apartinand de „liberal left” in State poate fi privit ca „droite libérale” in Franta.

        Dar in afara de curentele liberale, curente ultra-conservatoare, crestin-fundamentaliste, nationaliste sau chiar anarhiste. Exista o varietate de „drepte” unele la fel de schizofrene ca si cele mai schizofrene „stangi”. Termenul de „extrema dreapta” mi se pare destul de consacrat, o simpla cautare pe google books, pe scholar sau pe jstor da suficiente referinte universitare, consacrate pentru ca discutia sa fie inutila.

        Ceea ce mi se pare stupid este sa discutam semantica atunci cand sensul mesajului era altul.

        • Ma indoiesc ca ati semnat in calendar data exacta cand l-ati citit pe Smith si Mill. Povestea cu „am citit la 18” era o gluma simpatica printre studentii: „lasa-l domnule, e un geniu, a citit la 18 ani”. Pe google si Jstro se gasesc multe, inclusive pronografie. Google nu este o autoritate academica ci un motor de cature. Nu vad ce anume este in crestinism fundamentalist si ce e este in crestinismul fundamentalist de dreapta. Tocmai ca l-ati citit pe Smith si Mill la 18 ani ar trebui sa reveniti asupra lecturilor caci a trecut prea multa vreme. Daca doriti un loc unde se citeste Marx pe genunchi va sugerez sa incercati la USL in Romania iar in alte tari vedeti pe google lista partidele comuniste actuale mai ales ca-si fac reclama.
          Multa bafta.

          • Am sa raspund cu toata gratia si pedagogia de care ma simt in stare.

            – JSTOR este un motor de cautare specializat, la fel este google scholar iar google books este foarte util pentru a repera bibliografie. Destul de inutile pentru cautatorii de pornografie, dar extrem de utile pentru a gasi „autoritatile academice”. In acest context formula de „far right” si clasificarea curentelor nationalist radicale in „dreapta” este o conventie aproape universala.

            – Conceptul de stanga-dreapta politica are desigur limite si este relativ avand originea in asezarea in sala a deputatilor adunarii nationale din franta revolutionara. Totusi el ramane destul de practic si extrem de folosit (repet este o conventie nu un soi de lege naturala). Va puteti referi la Klaus von Beyme, Hans Slomp sau David Nolan pentru fineturi. Si mai interesant este sa vedeti cum sunt dispuse grupurile parlamentare in parlamentul european.

            -Nu am spus ca ar fi ceva fundamentalist in crestinism ci am spus ca exista curente fundamentalist crestine. Le clasificam in dreapta spectrului politic.

            -Nu am spus ca nu ar exista grupuri de extrema stanga „agresiva” maoista, leninista sau guevarista in Europa. Am spus ca ele nu exista in Romania si imi mentin punctul de vedere. Exista in schimb in Romania grupuri de extrema dreapta neo-legionara extrem de active. Dvs. doriti sa ma convingeti ca Noua Dreapta e de stanga? Incepeti prin a-i convinge pe ei.

          • Apropos va propun un exrcitiu, ca sa vedeti cat de alunecoase sunt anumite concepte. Cautati ganditorul care a scris urmatoarele:

            „The notion that it was possible to go further than this in removing the injustice – for injustice it is, whether admitting of a complete remedy or not – involved in the fact that some are born to riches and the vast majority to poverty, I then reckoned chimerical, and only hoped that by universal education, leading to voluntary restraint on population, the portion of the poor might be made more tolerable. In short, I was a democrat, but not the least of a Socialist. We were now much less democrats than I had been, because so long as education continues to be so wretchedly imperfect, we dreaded the ignorance and especially the selfishness and brutality of the mass: but our ideal of ultimate improvement went far beyond Democracy, and would class us decidedly under the general designation of Socialists.”

            Unealta numita google poate ajuta.

        • Domnule draga, eu incercam sa-ti pun in vedere ca nu este indeajuns sa cauti articole pe google, jstor etc. E nevoie sa ai pregatirea academica si talentul necesar pentru a intelege anumite concepte. Jstor, Google etc sunt platforme de stocare a informatiei dar evaluarea continutului o fac indivizii care se pricep. Got it? In ce priveste crestinismul „fundamentalist” eu as fi mai ingrijorat de islamism care este cu adevarat islamist. In ce priveste socialismul, este o doctrina pentru banditi ca e in America sau in Europa sau aiurea. Socialismul e in esenta un criminal care si-a curatat labele de sange, sau, in cel mai bun caz, un camard de nadejde al comunitatii criminale.
          Pierdem vremea, d-ta este condus de idei pe care eu le consider monstruoase din orice punct de vedere.

          • Problema este ca eu ma refeream la feul in care ati argumentat cu privrie la „extrema dreapta” in Romania, nu la Mill pe carre-l citati de pe Wikipedia o alta sursa ce nu poate nu fi considerata academica devreme ce oricine poate introduce articole fara sa fie verificat. Dar va este lene sa citit si atunci intocmai studentului mediocru copiati pasaje pe Wiki. Va sugreze sa cititi din Mill „Of Individuality as one of the elements of Well-being”. Ghiciti unde apare acest text.
            Dar, da, pierdem vremea.

          • Nu vad care sunt ideile monstruoase despre care vorbiti… Interlocutorul nu a spus ca utopia comunista nu e responsabila pentru niste genocide ingrozitoare, a spus doar ca la noi pare sa prinda (mult) mai bine un fel de miscare legionara resuscitata, care in general isi spune „Noua Dreapta”. Si care are mare succes (si) printre intelectuali, asa cum miscarea legionara „originala” a avut mare succes la intelectualii vremii respective (un fapt rusinos, dar real). In tara „prietena” sau „sora”, Franta, „se purta” admiratia fata de „omul nou” de tip sovietic, la noi fata de cel de tip legionar (eheeee, ce-si mai declamau intelectualii admiratia netarmurita fata de mandrul Capitan!). Si „Noua Dreapta” e un fenomen demn de a fi analizat (ceea ce nu inseamna ca nu salutam eforturile facute de dl Tismaneanu pentru a ne reaminti cat de monstruos a fost comunismul).

          • Pe Mill il citam de acolo de unde v-am spus, Autobiografia, capitolul VII.

            Linkul era catre o stampa a lui Yoshitoshi, era o metafora. „Naivului” ii arati luna, dar el priveste degetul.

        • Iar dupa ce cititi serios Mill, intelegeti limitele sale cu privire la o teorie generala a „dreaptei” scoteti-va din cap ideea implicita ca cei de dreapta sunt per se opusi necesitatii guvernarii unei natiuni sau in general oricarui fel de ajutor social cum demagocic proclama socialistii. Mai ales ca in SUA abolirea sclaviei a fost posibila cu ajutorul Partidului Republican, nu Democrat.
          Mult noroc.

  6. Sunt de acord ca invingatorii scriu istoria. Accept si ca multe dintre interogatiile pe care le adresam istoriei au primit raspunsuri corecte. Dar nu ma obligati sa iau de buna marfa pe care ne-o vindeti citind numai eticheta sau prospectul (sugestiile bibliografice), fara sa vad cu ochii mei si sa pipai cu mainile mele ceea ce-mi serviti si sa „urlu”, precum poetul, „Este!”. Si stiti care este sursa acestei neincrederi? Exact spectacolul „dezgustator”, cum l-a numit cineva, oferit de „ordinea mondiala”, la care asistam hipnotizati de mass-media internationala.

    Mi-as dori sa iau drept certitudini cele ce spune Hrusciov in Raportul sau despre Stalin (care este de fapt sursa pe care s-au construit toate rechizitoriile ulterioare), dar cum sa fac asa ceva, fara riscul de a ma autoinsela sau de a ma lasa prostit, cand despre insusi Hrusciov se spune ca era posedat de demonii puterii si de o ranchiuna fara margini fata de Stalin?! Cum se poate inghiti gogomania ca Hrusciov era si ticalos si obiectiv sau credibil, ca si cand cineva ar putea fi in acelasi timp si virgina si gravida?! Ceva nu se leaga in tot logosul asta… Cred ca, uneori, si un Toma Necredinciosul, ca mine, ar putea fi de folos in aflarea adevarului gol-golut…

  7. Ca sa nu fie dubii si sa inteleaga si cei sfiosi in a pune intrebarI;

    Explicati Dvs. ce intelegeti prin axiofob, noofob.
    In loc de redemptiv se poate folosi foarte bine (si mult mai penetrant as zice) rascumparator, de rascumparare, a rascumpararii.

    Oricum scrieti bine, chiar cu valoare literara, asa ca nu e cazul de barbarisme inutile cu care se „impodobesc” semidoctyii crezand ca asta aduce valoare.

    A fost un articol despre Rev. ungara la ziua aniversara, dar nu puteam accesa comentariile, iar acum nu il vad in lista de articole… Chiar daca a trecut momentul, tre’ sa spun:

    Un eveniment celebrat inutil, un stalinist a facut o „revolutie” ca sa scape de destalinizatori… Ceea ce a facut cu urmari mult mai mici in victime umane Iliescu cand in 90 si ulterior i-a chemat pe mineri la Bucuresti…

    Cum poate cineva crede ca un cominternist stalinist de prima mana, ce a trecut cu bine prin toate epurarile staliniste, poate face o „revolutie” care sa aduca democratie?
    E ca si cum o manea, care intamplator are o melodie placuta este ridicata la rang de lucrare de muzica clasica…

    Are dreptate Larry Watts, in Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Cititi=o , D-le Tismaneanu. Aceasta chiar este o lucrare academica..

    • Daca ati fi intrat pe linkul din finalul textului oferit spre emisiunea lui Dan C. Mihailescu („Omul care aduce cartea”), consacrata lucrarii mele „Despre comunism. Destinul unei religii politice” (Humanitas, 2011), ati fi aflat, in nu mai mult de cinci minute, ce inteleg prin: axiofob (fobie in raport cu valorile); mnemofob (fobie in raport cu memoria, cu amintirile); noofob (fobie in raport cu spiritul). Articolul despre Revolutia Maghiara, Imre Nagy si Ion Iliescu este plasat chiar in chapeau-ul platformei, deasupra textului meu, deci nu aveti nevoie sa faceti o cautare speciala. Revolutia Maghiara nu „a facut-o” un stalinist inclinat spre de-stalinizare, au facut mii si mii de maghiari, studenti, intelectuali, muncitori, tarani, militari, actori, preoti etc Generalul Bela Kiraly nu a fost un cominternist. Meritul lui Nagy a fost ca, avand de ales intre a se supune Moscovei si a impiedica dinamica Revolutiei (cum a facut Iliescu in Romania), a ales, riscandu-si viata, sa sustina cauza revolutionara, acceptand sistemul pluralist si proclamand neutralitatea, adica independenta reala a Ungariei. In al doilea guvern Nagy, de dupa 1 noimebrie 1956, au intrat personalitati ale partidelor democratice renascute, inclusiv Anna Kethly si Istvan Bibo. Nagy fost ucis, in iunie 1958, sub acuzatia de „complot contrarevolutionar”. Despre cartea lui Larry Watts, astept recenziile unor specialisti pe care ii respect. Nu de alta, dar am langa mine, ca un munte al reprosului, zeci de alte carti direct legate de preocuparile mele de filosofie politica. Oricum, va multumesc pentru sugestie. Ganduri bune.

      • Confirm imposibilitatea accesarii spatiului „Comenteaza” la articolul amintit, pentru ca am incercat acelasi lucru pentru a va intreba daca ar fi sau nu nimerita o antiteza intre cei doi lideri, intre care unul avea doar 26 de ani, in 1956, un copil fata de celalalt, care avea 60, si, respectiv, intre prudenta si moderatia primului, in revolutia din 1989 versus imprudenta si aventurierismul revolutionar al celui de-al doilea, terminate cat se poate de prost, dupa cum se stie (pun punct si nu semnul intrebarii pentru ca nu doresc sa fortez un raspuns off-topic).

        • Este vorba de curaj politic, de decizii fundamentale, de asumarea unei responsabilitati intr-o situatie limita. Pana la 60 de ani, Nagy fusese comunist, traise in „Biserica” totalitara, a stiut sa rupa cu ea, sa devina un autentic revolutionar. Este ceea ce observa si admira N. Steinhardt cand, in „Jurnalul fericirii” scria despre metanoia, transfigurarea lui Nagy. Nu-l discut pe Iliescu din 1956, ci pe acela din 1989 (cati ani avea?) cand, din ratiuni ce pot fi discutate separat, nu a vrut sa sfideze Moscova si a mentinut un sistem cripto-comunist, renuntand a contre coeur si doar formal la ideologia vestejita. Evident ca dupa prabusirea URSS in decembrie 1991, Iliescu s-a adaptat, nu mai avea incotro. Dar, stiu precis, avea mari rezerve fata de pozitia lui Aleksandr Iakovlev, i se parea ca acesta mersese prea departe in ruptura cu comunismul, ca devenise un „anti-comunist” ceea ce pentru Iliescu, era de-acum mult prea mult. Nu cred ca Iliescu a citit „Cartea Neagra a comunismului”. Daca Nagy a imbratisat ceea ce Dvs numiti „aventurism revolutionar” ramane un subiect disputat. Unii autori (Agnes Heller si Ferenc Feher, de pilda, dar si G. M. Tamas, Janos Kis etc) spun ca a optat pentru o „noua politica”, un preludiu a ceea ce avea sa fie numit mai tarziu „proiectul anti-politicii”. A fost un loser? Nu stiu. Pe termen scurt, desigur, dar pe termen lung? Si nu se ocupa istoria si de ceea ce se cheama la longue duree? Charles Gati, un cunoscut politolog, este destul de critic cu Nagy in cartea sa „Failed Illusions”. Nu doresc sa propun o hagiografie alui Imre Nagy, ci o analiza comparativa a doua personalitati implicate in doua revolutii. Ganduri bune.

          • Va multumesc pentru dialog si informatia despre cartea lui Charles Gati, “Failed Illusions”, de ale carui argumente sunt interesat pentru a vedea daca sunt convergente sau divergente cu ideea mea ca atunci cand un lider revolutionar implica mase mari de oameni si risca vieti pe baza unor analize situationale neconcludente nu este vorba de curaj politic, ci de nebunie politica… Ma refer la faptul ca toate evaluarile strategice din 1956 privind iminenta prabusirii imperiului sovietic, implicit ca atunci ar fi fost momentul pentru revolutii anticomuniste in genul celor ungara si poloneza, s-au dovedit a fi false, dupa cum stim azi, pentru ca dezagregarea lagarului comunist avea sa vina mult mai tarziu, peste trei decenii si ceva. Pana la urma, oricat de mare ar fi dorintele sau promisiunile externe, daca nu sunt coapte conditiile interne, care au rol hotarator, tentativele revolutionare pot fi inecate cu usurinta in bai de sange. O ciudatenie istorica, sub raportul erorilor de evaluare, mi se pare a fi asemanarea izbitoare din acest caz cu prohodul pe care comunistii il cantau capitalismului… Cu aceleasi ganduri bune!

      • 1. Deci intelegem acelasi lucru si sunt convins ca s-au dumirit acum multi cititori „sfiosi”.
        2. IMRE Nagy a fost un cominternist si un stalinist convins si de valoare, a trait la Moscova in timpul epurarilor lui Stalin si suopravietuit bine mersi epurarile lui Stalin, deci era „forte”.
        A facut o „revolutie” ca sa scape de de-stalinizare si a folosit sloganuri atragatoare asa cum stiau sa foloseasca inainte de a lua puterea…. De unde sunteti asa de naiv sa credeti ca ar fi instaurat democratia…?
        Sau mai bine zis de ce sa le acordati aceste credite?
        Un general horthyst cu un cominternist stalinist patentat instaureaza democratia?
        Hilar nu?
        Dar e in nota „paradoxurilor” maghiare venind din vechie si continuandu-l direct pe cel antebelic: Regat fara rege condus de un admiral fara flota….

        Citi-l pe Larry Watts…

        • Istvan Bibo nu fusese horthyst, cu atat mai putin Anna Kethly, al doilea guvern Nagy era de-acum unul democratic, monopolul partidului unic fusese abrogat, presa era libera, Ungaria isi proclamase neutralitatea. Nu cred ca Nagy „a facut o ‘revolutie’ ca sa scape de de-stalinizare”, dimpotriva chiar, a mers pe linia unei destalinizari radicale. Dar Nagy nu era parte a grupului cominternist care a condus Ungaria in perioada stalinismului dezlantuit (Matyas Rakosi, Erno Gero, Mihaly Farkas, Jozsef Revai). Trecutul lui Nagy era intr-adevar un albatros legat de gatul sau, deci un handicap neindoios, ar fi ajuns oricum sa fie discutat si disputat. Dar ajungem la istorie contrafactuala, prefer sa ma ocup de aceea factuala.

  8. „Cand am spus ca aceasta retorica nu-si are locul pe forumul “Contributors” am facut o descriere a stilului celor care scriu aici. Polemici civilizate, referinte la surse, dialog, lipsa de patima …”

    Va asigur ca multe comentarii, exact asa cum le-ati descris, sunt sistematic cenzurate, pentru a nu va deranja pe Dumneavoastra si pe altii; daca nu credeti, puteti intreba.

    Chiar mi-am facut un obicei in a scrie comentarii pe care stiu ca nimeni nu le va citi, avand convingerea ca „moderatorul” (ghilimelele isi au rostul) va intelege in cele din urma rolul penibil si imoral al cenzurii de idei pe care si l-a asumat pe un sit care se pretinde democratic, bla-bla-bla.

    • Nimeni nu practica aici, pe „Contributors”, ceea ce acuzati a fi „cenzura de idei”. Dar Dvs excelati, din nou, prin personalizarea interventiei. Aveti de comentat subiectul discutat intr-un articol, fiti binevenit. Vreti sa va ocupati de autor, in loc de a discuta idei, cu informatii verificabile si fara prejudecati, cred ca sunt alte locuri care v-ar gazdui cu bucurie. In plus, de ce nu scrieti si Dvs articole, de ce nu le trimteti spre a fi luate in considerare (nu de catre mine, va asigur) pentru a fi publicate? Semnand cu numele Dvs, oferind o scurta biografie, precum toti cei care scriu articole aici.

      • Sunt sigur ca ati auzit despre diviziunea sociala a muncii. Articolele pe care le scriu eu, Dumneavoastra nu le puteti citi, pentru ca fac apel la cunostinte de ingineria materialelor, matematica si modelare numerica. Nu am mintit cand am spus ca sunt inginer. Dar am omis sa va spun ca am articole publicate; de fapt, cui ii pasa ?!

        Pe de alta parte, modul personal in care sunt scrise articolele Dumneavoastra obliga la referinte personale; a cui este vina ?! Chiar si Condamnarea Comunismului face prea multe referiri la persoana Dumneavoastra si la familie; este normal ?! Politologia (si istoria), ca si orice stiinta, trebuie sa ramana in domeniul impersonal; doar atunci lupta de idei ramane la nivel abstract si nu se refera la familie sau la evolutia persoanala a autorului (daca el insusi nu vorbeste despre asta).

        Va asigur ca replicile care au fost cenzurate au avut rolul de nu va deranja pe Dumneavoastra personal; pacat ca nu le-am pastrat. Oare moderatorul vi le-a trimis totusi ? ma indoiesc …

        • Tocmai ca pentru exista profesionalizare, dati-mi voie sa va solicit acelasi lucru, anume respect pentru expertiza. Inainte de a face comentarii condescendente, inainte de a decide ca anumite articole (va) obliga la referinte personale, este bine sa ne ocupam de problemele discutate. Spre a relua titlul emisiunii lui H.-R. Patapievici: „Inapoi la argument”. De-a lungul timpului v-am raspuns, au facut-o si altii. Dar prefer sa discut idei si fapte, nu sa ma justific mereu in raport cu persoane care oricum si-au format demult si in chip ferm parerile. Oricum, meseria Dvs nu va impiedica sa interveniti pe forum, ceea ce este salutar, cata vreme se respecta normele civilitatii. Mult succes.

  9. Pretentia ca realizeaza raiul pe pamant este cheia de bolta a experimentului comunist, pentru ca este capcana in care intra oamenii foarte usor, prin natura umana. Tentatia de a visa la mai bine e prea mare, si timpul alocat de omul obisnuit pentru a analiza in detaliu ce presupune utopia, prea mic.

    Vor mai exista cu siguranta propuneri de a realiza ‘raiul pe pamant’, si multi vor crede. Dar sa fie foarte clar: toate proiectele viitoare vor nega vehement ca seamana cumva cu societatea comunista, si vor evita orice comportament sau limbaj care sa aminteasca de experimente esuate.

    Si atunci intrebarea mea este: oricat de bine ar tine minte ororile comunismului, cum pot oamenii sa evite aceeasi capcana cand va fi prezentata intr-o forma noua? Si ce putem face sa ajutam oamenii sa evite astfel de capcane?

    • „Do not immanentize the eschaton”, iata indemnul lui Eric Voegelin. Nu stergeti frontiera dintre Cetatea Divina si lumea pamanteasca, dintre Regatul de dincolo si cel de aici. Nu incercati sa impuneti fericirea prin metode barbare. Nu-i fortati pe oameni sa renunte la ceea ce-si doresc in numele unor comandamente utopice. Nu le dictati ce inseamna binele, iar daca au indoieli, nu-i condamnati drept „dusmani ai poporului”. Nu pretindeti ca stiti mai bine decat indivizii reali care sunt interesele lor. Nu va transformati in pedagogi ai comunitatii, in clerici, profeti si invatatori auto-desemnati. Este de fapt si marea lectie a lui Max Weber. Dar si a lui Dostoievski.

    • O solutie ar fi impiedicarea concentrarii puterii. Este foarte greu cat timp, in democratie, omul este interesat doar de crearea/ conservarea bunastarii micului cerc in care traieste (familie, prieteni putini) si este indiferent fata de spatiul public. Ceva/ cineva trebuie sa-i spuna individului ca daca vede cum ALTUL cade strivit de puterea sociala trebuie sa se astepte ca aceasta putere sa ajunga si la el in scurt timp.
      De vazut un film, L’aveu de Costa Gavras anii ’70 dupa o carte scrisa de Artur London. E despre o epurare in randurile PC cehoslovac. Spune acolo personajul interpretat de Y. Montand in momentul cand ALTII erau loviti iar cei ramasi se faceau ca nu vad: credeti ca mai dureaza pana sa ajunga la noi?!
      Ideea e ca nu poti trai cu capul in nisip si foarte important, oricat de proaste sunt legile ele trebuie stiute si folosite in apararea ta fata de cei ce abuzeaza de puterea lor bazandu-se pe faptul ca oamenii nu-si cunosc drepturile.

  10. Domnilor, mai incetisor cu proclamarea adevarului absolut, nu-i asa usor sa dati de el, comunismul si nazismul au ajuns repede prabusire, ce va face sa fiti asa de siguri ca linia de mijloc aparata de domniile voastre nu vor duce umanitatea la o alta criza ? sau daca repudiati niste ideologii automat solutia voastra trebuie sa contina cheia succesului ? cumva democratia rezolva totul ? sunteti siguri ca traiti in democratie sau este doar o anume interpretare a cea ce ar putea fi democratia ? este oare democratia viitoarea forma eterna de organizare ? Daca ne intalnim cu extraterestrii sigur sunt democrati pana in maduva oaselor, nu ? De ex. in dictatura elita decide ce crede ea ca este mai bine pentru popor, sarind peste vointa lui. Cand s-a ratificat constitutia americana daca poporul ar fi inteles ce scria in ea sigur nu ar fi fost deacord, iar daca in Pakistan am aplica o constitutie pe care noi am considerm buna, poporul nu ar fi deacord cu ea, deci care este regula ?

    • Sunt nedumerit! Deci pentru dvs nu este clar ca nazismul sau comunismul sunt regimuri ciminale? In plus de unde pana unde deduceti: „Cand s-a ratificat constitutia americana daca poporul ar fi inteles ce scria in ea sigur nu ar fi fost deacord”? Dvs pareti sa confundati faptul ca natiunile au constitutii cu democratia. Ceea ce face democratie posibila nu este constitutia ci tipul de valori care sunt incluse in constitutie. Din acest motiv mi se pare complet fals sa faceti o comparatie intre simplu fapt de a avea o constitutie si democratie. Cu extraterstrii nu ne vom intalni foarte curand si nu vad de ce am accepta extraterstrii ca fiind un etalon mai inalt pentru democratie doar in virtuatea superioritatii tehnologice pe care implicit o prespuneti? Superioritatea tehnologica nu este in mod fundamental o conditie a democratiei desi democratia poate genera o tehnologie superioara.
      Sa revenim la diferenta democratie vs. totalitarism. Ganditi-va simplu: preferati sa traiti intr-un sistem unde vi se ordona cand sa dormiti, ce sa mancati, ce sa ganditi etc sau intr-un sistem care tolereaza chiar si opinii aiuristice precum cele ce le-ati formulat?

    • „Many forms of Government have been tried, and will be tried in this world of sin and woe. No one pretends that democracy is perfect or all-wise. Indeed, it has been said that democracy is the worst form of government except all those other forms that have been tried from time to time.”

      Sir Winston Churchill

      • @Magicianule faptul ca Churchill zice ca „nimeni nu pretinde ca este forma perfecta de guvernare” nu inseamna ca in viata reala nu exista milioane de trompete oarbe care sa tipe in cele patru vanturi contrariu, englezu lasa vag loc si pentru alte forme de guvernare, dar in realitate sustinatorii democratiei sunt categorici si inchizitoriali cand vine vorba sa chestionezi actuala filozofie de guvernare, in mod curios nu se discuta in mediul academic si alte forme ipotetice de guvernare. Conceptul democratie este vag iar aplicarea lui si mai vaga, tine mai mult de curentul ideologic al momentului, democratia este acea forma de guvernare unde puterea o detine poporul, ca sa nu mai spun ca este isotita si de o serie de „valori asa zise democrate” iar aceste valori difere in functie de individ , partid sau epoca, politica corecta este ultima pleiada de valori democrate. Sincer nu vad ce regula au folosit ca sa constate ca o idee ordinara se poate converti in valoare democrata. In general noilor democratii li se sugestioneaza ” valorile”, „standardele internationale” etc. Dovada ca in unele zone pe glob treaba cu aplicarea democratiei este complicata rau iar poporului nu-i iese de forma naturala „valorile”. Exista multe exemple unde o guvernare democrata se poate impotmoli sa rezolve ceva simplu. In lume nici o armata din lume nu functioneaza ca o veritabila democratie, adica soldatii sa voteze generalii etc, deci, sistemul isi arata limitele, functioneaza doar intr-o societate prospera si relaxata, nu este cel mai eficient in administrarea resurselor sociale, poate ca este cel mai bun in calmarea spritelor la oameni, de alfel, specie foarte rebela si greu de stapanit. Democratia este incapabila sa corecteze anumite fenomene de dezvoltare lenta care ar dinamita din temelii societatea, prosperitatea si chiar sistemul democratic, vezi fenomenul demografic ultr-ortodox din Israel, islamismul in Danemarca etc.

        • Exista in comunitatea academica analize foarte serioase ale limitelor democratiei si care nu dateaza de ieri. Va pot recomanda de exemplu cartile lui John Dryzek.

          Problema pana la urma este ce riscuri suntem dispusi sa ne luam ca societate? Si in matematica sau in fizica plecam de la un set de axiome pe care le consideram valide in urma verificarii empirice. Nu e vorba deci nici acolo de adevaruri absolute ci de adevaruri convenabile.

          Ori, deocamdata mi se pare rezonabil si convenabil sa postulez ca nimeni nu poate sa atenteze la viata vecinului sau (cu exceptia situatiilor cu totul exceptionale) la libertatea sau proprietatea sa. Mi se pare rezonabil sa postulez ca justitia trebuie sa fie independenta de executiv si mai ales mi se pare rezonabil sa presupun ca oricare ar fi opiniile mele politice el pot fi gresite. Deci e rezonabil sa las si vecinul sa se exprime de unde pluralismul politic si libertatea presei. Imi este greu sa vad cum putem renunta la vreunul din postulatele acestea fara sa cadem in pacatele vechi, adica sa ne intoarcem la acele regimuri pe care le-am incercat deja si s-au dovedit catastrofale.

  11. Comunismul a fost o experienta pe care omenirea nu putea si nu avea voie sa o rateze. In contextul istoric in care a aparut nu putea sa aiba o alta evolutie. Comunismul „a concurat” tot timpul cu capitalismul, o societate in esenta de tip concurential: n-avea cum sa iasa victorioasa.
    Deasemenea comunismul e ca o masina fara motor, „constiinta revolutionara” si „biciul propagandistic” nereusind sa contrabalanseze dorinta de imbogatire si lupta pentru putere specifice capitalismului, feudalismului, sclavagismului. Daca revolutia comunista ar fi cuprins cvasi-totalitatea tarilor de pe glob rezultatul ar fi fost cu totul altul; asa s-a ajuns la contrarevolutia din ’89…

    • Comunismul nu a invins niciodata nicaieri pentru ca:

      1. niciodata nu a fost votat pe cai legale. A aparut prin frauda si crima. Daca li s-ar explica tutror onest conescintele economice ale comunismului ar vota doar gangsterii care inteleg bine avantajul de a prelua puterea unui stat „public” (taxe imense, totul devine proprietatea statului adica a celor care conduc – pura sclavie)

      2. din acest motiv a comis crime fara numar, a se vedea Stalin, etc, care si-a ucis toti colaboratorii pentru ca nu erau indeajuns de „comunisti”

      3. comunismul este falsa psihologie, sociologie, economie pentru ca mersul lucrurilor in lumea animala nu este egalitarist ci competitiv exact asa cum au ajuns in cele din urma comunistii sa se manifeste odata ajunsi la putere. De aceea comunismul e propaganda inepta in teorie si crima in realitate.

      4. nu stiu despre ce „sclavagism” vorbiti. La vremea lui Marx nu exista sclavagism in Europa ci in Africa intre varii triburi si in lumea araba. Nimeni in Europa de vest nu si-a dorit comunism si nimeni in Europa de Est, China nu l-a dorit.

      lista e deschisa.

      • PS

        Comunismul a devenit represiv, asupritor pe scurt „sclavagist” . Tocmai pentru ca lumea animala e competitiva (vedeti punctul 3). Deci a fost invins tocmai de legile naturii care nu permit egalitarism absolut ci competitie in ideea in care oganismele vii nu sunt interesate sa imparta hrana ci sa-si mentina existenta cu orice pret chiar si atunci cand coopereaza. Sindicatele (ca expresii directe ale comunismului) din orice tara zbiara ca bestiile pentru a-si mentine privilegiile dobandite imoral si ilegal, nu pentru binele natiunii. La fel comunistii de la varful puterii sunt capabili de orice pentru a-si mentine privilegiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro