joi, martie 28, 2024

Criza saudito-iraniană aprinde fitilul Orientului Mijlociu. Ce ar însemna acum explozia regiunii pentru securitatea lumii?

Puncte cheie:

  • Rivalitatea regională dintre Arabia Saudită şi Iran este istorică, cele două ţări care se privesc încruntat peste Golful Persic fiind principalele reprezentante ale celor două ramuri ale Islamului, respectiv ale sunniţilor şi şiiţilor, între care falia politică s-a adâncit grav în ultimii ani;
  • Eşecul unor state (artificiale?) din Orientul Mijlociu a dus la resuscitarea identităţilor religioase, etnice şi tribale transfrontaliere, iar prăbuşirea ordinii politice a Orientului Mijlociu, stabilită prin Acordul Sykes-Picot din 1916, după marile crize din Irak şi Siria (la care se adaugă, mai vechi sau mai noi, cele din Liban, Yemen, Libia, Mali, Afganistan, Bahrain etc.) ridică acut problema reaşezării plăcilor tectonice între sunniţi şi şiiţi, dar şi perspectiva unui stat al kurzilor;
  • Executarea de către autorităţile din Arabia Saudită, pe 2 ianuarie a.c., a unui lot de 47 de persoane „condamnate la moarte pentru terorism”, printre care clericul şiit Nimr al-Nimr, cunoscut critic şi opozant al regimului de la Riad, a stârnit, aşa cum era previzibil, mânia iranienilor şi a şiiţilor din întregul Orient Mijlociu;
  • Incendierea Ambasadei Arabiei Saudite la Teheran de către protestatari (poate cineva protesta în Iran fără acordul regimului?) a dus la întreruperea relaţiilor diplomatice bilaterale, în vâltoarea gesturilor de protest diplomatic împotriva Iranului aruncându-se până în prezent şi Emiratele Arabe Unite, Sudan şi Bahrain. Guvernul şiit al Irakului a criticat, în schimb, vehement Arabia Saudită şi a ameninţat cu perspectiva unor mari proteste în regiune;
  • De ce a autorizat totuşi Riadul execuţia, ştiind bine care va fi reacţia lumii şiite, şi chiar împotriva voinţei politice a Statelor Unite, marele aliat al monarhiei ultraconservatoare?;
  • Se teme Casa de Saud de creşterea influenţei Iranului în regiune, mai ales după încheierea Acordului Teheranului cu marile puteri în privinţa dosarului nuclear, sau, dimpotrivă, doreşte prin acest gest intransigent să-şi reconfirme supremaţia asupra întregii lumi sunnite, arătând că poate coagula susţinerea a numeroase state dependente de sprijinul său financiar?;
  • A fost execuţia doar un gest de consolidare politică internă a regimului, pe fondul discuţiilor privind viitorul monarhiei saudite?;
  • A vrut să transmită Riadul semnalul că este hotărât să treacă peste orice, chiar şi peste sfaturile Washingtonului, pentru a combate întărirea şiiţilor în Orientul Mijlociu, începând chiar cu înăbuşirea opoziţiei minorităţii şiite din provincia estică a regatului saudit?;
  • Care ar fi consecinţele unei explozii a regiunii şi ce pot face marile puteri (în special Statele Unite) pentru a calma cât mai repede tensiunile?

*

Într-un mod sau altul, era de aşteptat ca o criză saudito-iraniană să izbucnească. Nu se ştia când şi cum se va întâmpla, dar cei care urmăreau îndeaproape evoluţiile din regiune apucaseră să dea semnalul de alarmă în media internaţionale, încă de anul trecut.

Nemulţumirea în creştere a Riadului faţă de reapariţia Teheranului pe scena politico-diplomatică, faţă de aşezarea marelui său rival la aceeaşi masă a tratativelor cu puterile nucleare, faţă de succesul negocierilor şi de posibilitatea ca Iranul să reintre în câteva luni pe piaţa petrolului, faţă de susţinerea tot mai mare acordată comunităţilor şiite din regiune, inclusiv regimului allawit al lui Bashar al-Assad în Siria, a făcut regimul Casei de Saud să intre în panică. Şi, ca orice regim intrat în panică, saudiţii au început să facă greşeli.

Executarea cunoscutului cleric opozant şiit Nimr al-Nimr, chiar cu încercarea de o împacheta între alte 46 de execuţii ale unor radicali sunniţi acuzaţi de legături cu Statul Islamic, este în opinia mea o eroare politică şi tactică majoră a regimului saudit. În primul rând, fiindcă va arăta întregului Orient Mijlociu, deopotrivă sunnit şi şiit, că Arabia Saudită nu se mai bucură de aceeaşi simpatie şi suport necondiţionat la Washington şi în lumea occidentală, iar în lumea islamică impresia de putere nepusă la îndoială şi imaginea autorităţii absolute contează uneori mai mult decât influenţa reală şi exercitarea puterii în sine. Odată ce apar primele umbre ale constestării puterii, teama dispare iar reacţiile se amplifică şi devin din ce în ce mai puternice şi mai violente. Riadul şi Orientul Mijlociu nu aveau nevoie acum de această criză. Fără îndoială că tot o mare greşeală a făcut şi regimul de la Teheran permiţând atacul asupra reprezentanţei diplomatice saudite, împotriva prevederilor Convenţiei de la Viena care solicită statelor să protejeze misiunile diplomatice acreditate pe teritoriile lor, gest criticat imediat de Consiliul de Securitate al ONU. Nici Iranul nu avea nevoie acum, după Acordul de la Geneva din toamna trecută, de o nouă deteriorare a imaginii sale şi de noi tensiuni menite indirect să-i facă pe occidentali să aleagă între două rele.

După eliminarea de la putere a lui Sadddam Hussein (minoritar sunnit) în 2003 şi redarea guvernării majorităţii şiite din Irak, ceea ce a apropiat mult relaţiile dintre Iran şi Irak (cândva mari rivale, în cruntul război din anii ‘80), la care s-au adăugat conflictele cronice din Liban şi Siria, ţări cu amestec sunnit-şiit, unde se pare că a acţionat şi organizaţia şiită Hezbollah sponsorizată de Iran, şi, în fine, după expansiunea Statului Islamic care a pretins reînfiinţarea Califatului sunnit în Irak şi Siria, a devenit tot mai evidentă intenţia strategică a Statelor Unite de a echilibra relaţiile dintre sunniţi şi şiiţi în Orientul Mijlociu, ceea ce a început să pară, la Riad, o ameninţare la adresa supremaţiei saudiţilor în regiune.

„Primăvara Arabă” nu a atins substanţial Arabia Saudită, dar, în urma protestelor relativ izolate care au apărut la vremea respectivă mai ales în provincia estică a regatului, unde trăieşte minoritatea şiită, clericul al-Nimr a fost arestat în iulie 2012. Mai târziu, în octombrie 2014, acesta a fost condamnat la moarte alături de „lotul Statul Islamic”, deşi în mod evident nu avea nicio legătură cu organizaţia teroristă menţionată. Se pare, aprobarea finală a execuţiei, după mai multe luni de aşteptare, a fost dată chiar de Regele Salman.

Executarea sentinţei de condamnare la moarte, pe 2 ianuarie a.c., chiar împachetată cu alte 46 de execuţii ale unor sunniţi acuzaţi de terorism, nu avea cum să nu producă explozia de mânie a lumii şiite (în principal a Iranului şi Irakului), convinse că este vorba de o condamnare pe criterii politice a unui critic al regimului, deci de o crimă de stat. Aflate în siajul Riadului, Emiratele Arabe Unite, Sudanul şi Bahrain au sărit imediat în vâltoarea gesturilor de condamnare şi de suspendare a relaţiilor diplomatice cu Iranul, pentru a consolida ideea (tot mai şubredă, dealtfel) că Iranul este izolat în lumea islamică.

Momentul este unul crucial pentru viitorul pe termen mediu al Orientului Mijlociu. În această teribilă încordare dintre Arabia Saudită şi Iran, cine clipeşte primul a pierdut confruntarea. Multe aspecte vor conta în consumarea acestei tensiuni: apariţia sau nu şi a altor mişcări de protest ale şiiţilor în estul regatului, coalizarea statelor cu majorităţi sunnite în spatele Arabiei Saudite, sprijinul internaţional de o parte sau de cealaltă, implicarea sau neimplicarea Statelor Unite de partea Arabiei Saudite, aliatul său tradiţional din zonă, reacţia opiniei publice şi a Străzii în ţările arabe, ridicarea sau nu a sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului şi reintrarea acestuia pe piaţa hidrocarburilor, modul de soluţionare a războiului civil din Siria şi soarta lui Bashar al-Assad etc.

Într-o perioadă de incertitudine privind perspectivele monarhiilor din zona Golfului, care au oferit foarte puţine libertăţi populaţiei dar s-au deovedit relativ stabile pe perioada turbulenţelor din Orientul Mijlociu, intrarea Arabiei Saudite într-o criză internă sau, şi mai rău, un conflict deschis cu Iranul ar echivala cu o veritabilă catastrofă a regiunii.

Energiile descărcate într-un asemenea război ar fi uriaşe. Reverberaţiile ar trece mult dincolo de zona Golfului. Atentatele teroriste şi violenţele s-ar multiplica în regiune dar şi în ţările occidentale, nu numai din partea sunniţilor dar posibil şi a şiiţilor, dacă aceştia se vor simţi defavorizaţi de Vest în competiţia lor pentru putere cu sunniţii. O soluţionare a războiului din Siria şi chestiunea tranziţiei politice post Bashar al-Assad ar deveni şi mai dificile. Nu ştim încă dacă Rusia, în mod tradiţional mai apropiată de Iran decât de Arabia Saudită, va decide să se implice sau să stea de o parte, având în vedere şi miza Moscovei din Siria. Echilibrele inter-religioase şi inter-etnice din multe ţări ale Orientului Mijlociu ar putea fi reinterogate. Greu de spus, de asemenea, ce se va întâmpla cu preţul petrolului.

Primele indicii sunt că Statele Unite se vor abţine să ia partea explicit Arabiei Saudite în acest conflict, îndemnând la calm şi moderaţie. Desigur, a sta deoparte este cel mai la îndemână şi mai logic gest care poate fi sugerat acum marilor puteri. Dar asta nu înseamnă că, până şi neutralitatea şi abţinerea puterilor occidentale şi a Americii în marea tensiune sunnito-şiită din Orientul Mijlociu, nu va avea o anumită semnificaţie şi nu va da regiunii semnalul că jocurile sunt deschise şi orice resetare este posibilă.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Ce ar însemna acum explozia regiunii pentru securitatea lumii? Ce sa insemna? Un ocean de „multiculturalism” revarsat asupra tampei si corectei politic Uniuni Europene. Mama Merkel cred ca de abia asteapta sa dea o consisitenta si mai pregananta a ceea ce ea considera ca este – citez – „un nou inceput pentru Germania”. Si adaug eu, un nou inceput pentru Europa per ansamblu. Ma rog, de fapt un sfarsit, nu un inceput, dar nu are sens sa ne impiedicam in semantica cand vorbim despre lucruri atat de „marete” care i se intampla batranei, schizofrenicei si binevoitoarei Europe.

    • Nu e nici o greseala semantica ci doar o trunchiere. „Un nou inceput” continua cu „inceputul sfirsitului” dar madam nu a mai avut suflu sa termine fiind inecata de emotie.

  2. Tovarasii, care nu au nici o vina, le-au spus la sauditi: mai, trageti prea mult petrol ( nu va ajunge odata!?),si asta nu o sa ramana fara consecinte. Acuma, este foarte probabil ca Iranul sa se ia de beregati cu Arabia Saudita, o sa-si scoata armata din Siria, armata care va fi inlocuita de trupe rusesti si probabil chinezesti, iar Turcia va fi inconjurata si mai mult ca sigur i se va da la cap. Aceasta este geopolitica in aceasta zona!
    Ce este curios, este ca, la tovarasi le merge mintea din ce in ce tare pe masura ce sufera de foame din cauza sanctiunilor.

  3. Occidentul a cauţionat prea mult timp totalitarismul religios din Arabia Saudita. Aceasta ţară are unul dintre cele mai represive regimuri politice din toate timpurie şi sponsorizează jihadismul şi fundamentalismul în Orientul Mijlociu şi în ţările occidentale.
    Politica occidentală faţa de Arabia Saudită a avut o oarecare justificare atunci când petrolul era scump. Nu mai e cazul acum.
    Interesul Occidentului e să ducă o politică de echilibru între sunniti şi siiti.

  4. Am ceva retineri a unor puncte de vedere, posibil subiectiv fiind.
    Dar asta e prea devreme spus „Primele indicii sunt că Statele Unite se vor abţine să ia partea explicit Arabiei Saudite”.
    Care indicii? declaratiile diplomatice? e normal ca in acest stadiu sa fie declaratii de retinere pentru ambele tabere. Dar in spatele usilor inchise tabara este aleasa in caz de ceva.
    Nici in visele cele mai sumbre nu vad SUA de partea Iranului si impotriva Arabiei Saudite.

  5. Atat Arabia Saudita cat si Iranul au trecut printr-o explozie demografica care a dus deja (in Iran) si va duce (la sauditi) la crize politica serioase.

    In regatul saudit populatia tanara (sub 25 ani) reprezinta 51% din intreaga populatie, iar cei sub 29% reprezinta 66% din toti sauditii! Rata somajului in cadrul tinerii generatii este de cca 30-40%. Daca pretul petrolului nu va reveni in doi ani 60-70$ vom asista la o revolutie in care toti cei 30000 membri ai clanului saudit vor suferi mania unui tineret fara speranta (poate ca Ali Ben va trebui s fuga inapoi in Tunisia). Un pakistanez intors recent de la Meca mi-a spus ca trecand prin Jeddah vazut cartiere periferice de o saracie lucie.

    PS
    Am urmarit zilele trecute modul cum evenimentele din Arabia Saudita au fost raportate de marile agentii de presa. Majoriatea au folosit verbul executed evitand cu „pudoare” beheaded, verbul din urma rezervat celor de la ISIL. Our bad guys are not so bad as the other bad guys..

  6. Cred că este o situație nesperat de bună pentru ISIS. În condițiile acutizării exponențiale a rivalității între Iran și Saudia, cea de-a doua nu va „menaja sensibilitățile occidentale” – dimpotrivă, va intensifica sprijinul pentru acea organizație militară care în acest război al procurilor este cea mai eficientă. Reciproc, sprijinul iranian și rusesc față de Assad va spori, iarăși nemenajând Occidentul în ce privește persoana președintelui sirian. Eram o țâră mai optimist la sfârșitul anului dar acum văd că temperatura tensiunilor în zonă este aproape de fierbere. Și evident, nu este o veste bună nici pentru Irak, ori cel puțin pentru cei care sperau să vadă acolo un fel de compromis și o revenire, dacă nu la status quo ante (ceea ce ar fi imposibil fără un tiran de talia lui Saddam) atunci măcar o evitare a fracturării definitive a țării pe linii religioase și etnice. Și poate vom vedea o și mai strânsă colaborare între Rusia și Iran, dată fiind expertiza unui război de joasă intensitate a primei- nu sînt necesare succese răsunătoare, după cum nici strategia ucraineană nu poate fi neapărat încununată cu lauri- dar menținerea unor focare de infecție în zonele Golfului cu populații șiite este suficientă pentru a primejdui monarhia saudită sau emiratele afectate. Între cele două teocrații, sau în fine, pături dominante, cea saudită mi se pare mai fragilă- de unde și paranoia acestui gest nesăbuit cât și efortul de a-și reafirma supremația politică și militară asupra celorlalte state din Golf.
    Ați menționat destrămarea sau fragilizarea unor state artificiale, croite în zonă ca urmare a acordurilor coloniale din timpul și după primul război mondial. Saudia nu face excepție, fiind în bună măsură creația unui monarh care a folosit wahhabismul pentru a făuri un stat aidoma unui fel de Stalin al deșertului arab (cred că expresia aparține unui vechi corespondent de presă, bun cunoscător al zonei). Este cred mai mult decât prematur să ne imaginăm un Iran ne-teocratic, dar exercițiul de închipuire este posibil, date fiind tradițiile milenare ale statului. Pe de altă parte, Saudia fără wahhabism este un mare semn de întrebare. Monarhia saudită este în același timp „păstrătoarea purității religioase”- practic, un mini-califat, chiar dacă financiar cuprinde întreg universul sunit. Cum devine un fel de pontifex maximus un simplu monarh constitutional, nu e foarte limpede.
    O creștere abruptă a prețului petrolului ar favoriza Iranul și Rusia și ar amenința și mai mult această „revenire economică” a Occidentului, care oricum este discutabilă. Prin urmare, nu s-ar putea imagina un moment mai prost pentru o astfel de convergență. Pare că războiul religios de 30 de ani este pe cale de a trece de la faza „rece” la una mai caldă. Chiar dacă religia este doar substratul unei rivalități pentru hegemonie, e imposibil de subestimat influența ei în toată zona. Cum anume poate arbitra Occidentul un conflict „ideologic”, nu mi-e clar. Desigur, nici regimul saudit și nici cel iranian nu sînt surde la argumentele economice. Mi se pare însă că în momentul de față, monarhia saudită se simte mai amenințată decât mullahii iranieni și prin urmare, mai puțin preocupată de astfel de „nuanțe”.

  7. poate cineva protesta în Iran fără acordul regimului?
    Se pare ca da …. In anumite conditii binenteles!!! Ori in conditiile de azi, cand cele 2 state sunt de fapt angajate intr-un conflict prin „reprezenanti” este f posibil ca iranienii „mai pasionali” decat francezi si sigur mai indisciplinati decat germanii sa fi procedat spontan . Mai ales ca regimul iranina era cam in imposbilitatea morala de a-i imblati serios …
    Si atacarea amabsadei saudite? Hm .. oare cine a vandut iranienilor piese de schimb (oare numai?) in timpu conflictului cu Iracu?!!! Asaca copii alora de au luat ostateci in Ambasada SUA …

    A.. si stabiliattea monarhiilor alaora .. parca si Iacu si Siria erau stabile inainte ca „cineva” sa doreasca miros de iasomie …

    Cat despre executia aluia … se mai intampla cate o nefacuta din astea :”C’est pire qu’un crime, c’est une faute!” (Fouchet; Si motraliorul din Lyon se pricepea la crime … )

  8. Taica-su’ lui Obama a fost musulman siit, deci cu inima, presedintele Obama tine cu Iran-ul. Financiar (deci cu mintea) tine cu sauditii. Deci America e vorba lor „between a rock and a hard place”.
    Nu stiu altii cum sint, dar eu sper sa dureze conflictul asta pina (si dupa!) ce organizatiile teroriste siite si sunite incep sa se macelareasca intre ele… :)

  9. Situatie foarte complicata. Si Iranul si Arabia Saudita au aranjamente de securitate la nivel inalt si armament modern. Amindoua aspira la armament nuclear. Fanatismul clasei conducatoare saudite este cunoscut asa ca toata lumea trebuie sa-i tempereze (si chiar o fac). Daca exista un interes, apoi in caz de conflict (chiar si temporar sau de mica avengura) exporturile de petrol vor fi blocate, pretul va creste si ghici cine va fi in avantaj?

  10. E o partidă de şah acolo. Miza e destul de ridicată. Iranul şi Arabia Saudită nu sunt jucătorii, ei sunt doar piese. Sper ca Jucătorul să nu fi greşit mutarea.

    • Cred,ca si tine MariS, ca de fapt jocurile sunt facute in alta parte.Se repeta oare scenariul Irak-Kuweit cu alti actori?Dl Naumescu evita sa faca vreo referire la rolul unora dintre marile puteri in degradarea continua a situatiei din ME.Si sa stam sa judecam corect, cam cine ar avea de castigat dintr-un conflict deschis irano-saudit?Pai toate instalatiile de exploatare si prelucrare petrol din AS sunt in bataia rachetelor iraniene,care-s mult mai numeroase decat cele saudite si fabricate acasa,nu importate.Apoi toti ceilalti aliati sauditi din zona sunt la fel de expusi si orice ajutor va expune infrastructura petroliera..In cazul unui conflict,cam 20 milioane bbl/zi de petrol si miliarde de mc de gaz vor fi indisponibilizate din zona.Pretul petrolului si al gazelor va exploda!.Care sunt urmatorii mari producatori de hidrocarburi (exceptand Venezuela care detine cele mai mair rezerve dar nu le poate exploata si mai ales valorifica): pai US si Rusia.Cu diferenta ca pretul de productie al majoritatii hidrocarburilor din US este superior celui rusesc.Cei doi mari paznici cred ca si-au dat mana pentru un conflict ce va fi strict monitorizat si regionalizat.Americanii sunt in pragul alegerilor si candidatii care au in program o sustinere a revenirii pretului petrolului vor avea si sprijinul marilor corporatii.Rusii, impusca doi iepuri dintr-un foc: bani mai multi la visterie si izolarea totala a Turciei,ramasa fara suportul monarhiilor din GolfUdupa ce s-au certat cu aproape toti vecinii) si fara surse de energie ieftine.Urmeaza nemultumiri,plecarea lui Erdogan si eventual o reasezare a relatiilor daca va fi posibil.Vor fi si perdanti, probabil ca Europa va fi in final cotropita de hoardele de refugiati,acordul Shcengen o amintire frumoasa si o UE in care sper ca vechile tensiuni sa nu se acutizeze! Vremuri negre la orizont! Si cand te gandesti ca toate au inceput cu niste arme de distrugere in masa care n-au existat niciodata si incapacitatea unor lideri mondiali de a intelege ca in ME nu se face politica ci ca religia poate manipula foarte usor mase de oameni ce, desi in sec XXI,au inca un nivel de educatie si organizare tribal.

      • Aşa e. UE nu are nimic de câştigat în urma meciului, doar de pierdut. Poate va reuşi să medieze şi să calmeze lucrurile. Şanse mici, dar merită încercat.

  11. Pt prima data in ultimele 3 decenii Iranul are o pozitie de putere emergenta in regiune. Atacarea ambasadei saudite nu a fost un gest pripit ci o actiune bine gandita. Parerea mea este ca un conflict militar deschis intre iran si sauditi este de neevitat acum. Iar iranul este mai mult decat pregatit sa-i faca fata. Sauditii sunt cu un picior in groapa dar se bazeaza in continuare pe aliatul lor istoric, sua. Ramane de vazut ce se va intampla.

  12. argumentele prezentate sunt mai degraba indicii ca mutarea Arabiei Saudite nu este o greseala. dimpotriva. atat vreme cat se anunta la orizont „ridicarea” financiara a Iranului, era momentul ca Sauditii sa-si joace cartea. Au mai mult petrol, mai multi dolari, si daca nu acum, atunci cand?

    Puterile occidentale neutre declarativ nu reprezinta un semnal ca orice e posibil, este un semnal ca Sauditii sunt mai puternici intr-un eventual conflict armat. Care tocmai de aceea NU va fi.

  13. Articolul este o analiza viciata de un rationalism occidental (diluat de lipsa unhui contat direct cu realitatea din orientul apropiat) decantat prin lectura unor publicatii si eventual , discutii cu diplomati (n special romani).

    DOUA EXEMPLE :
    1. interpretarea autorului ca, Casa de Saud este in panica si ca astfel ar fi generat greseli,etc.
    2. Iranul ar fi comis o mare greseala prin acceptul de a fi semi atacata ambasada Arabiei Saudite.

    Ambele evaluari, pornesc de la premisa culturala specifica occidentului si care s-ar traduce prin : ” asta nu se face ” si care nu intra in rationalitatea diplomatica sepcifica occidentului.

    In realitate, nu trebuie sa fii mare politolog , trebuie doar sa ai lecturi elementare de teoria jocurilor, a alegerilor rationale,etc ) prin care sa accepti ca pentru ambele parti din conflict, deciziile luate sunt perfect rationale , nu sunt greseli (asa cum le definim noi) .
    Mai mult , fanatismul religios/etc impregnat in fibra acestora – poate declansa reactii atipice pentru o elita academica occidentala traitoare intr-o realitate paralela. (de parca nu avem o isotire a actelor militare „raqtionale ” in ultimele 6-7 deenii in Orientul apropiat).

    Da, noua ni se pare irational, sau „gresit”, dar lor nu . In cultura din care sunt extrase -in acest moment – elitele musulmane, viata nu reprezinta scopul ultim al deciziilor lor ci complianta la anumite interpretari ale Coranului.

    In rest, orice analiza care nu ia in calcul acest aspect – ramane la nivelul unui proiect de seminar.

  14. Apropo ce mai face mega alianta sauditilor care lupta contra ISIS si este victorioasa spre deosebire de alianta ruseasca care ia bataie – cel putin asa spunea un editorialist pe contributors intr-un articol acum vreo 2 saptamani.
    Pana una alta nu am vazut nici un rus sa o ia la sanatoasa. Am vazut foarte importantul Homs orasul si altele cateva mai mici eliberate de rusi+sirieni(practic fara victime colaterale). Am vazut printi sauditi prinsi cu 2 tone de droguri folosite pentru stimularea soldatilor Isis prinsi pe aeroportul din Liban. Am vazut ca armata saudita echipata cu armament super modern american + super coalitia musulmana care a pornit sa elibereze Yemenul (o tara de mana a treia in razboi civil) s-a inpotmolit si ia bataie. Sauditii dupa o serie de infrangeri absolut penibile in fata triburilor yemenite inarmate cu Kalasnicoave si RPG-uri au adus mercenari din America latina care sa lupte in locul lor.
    Cum spunea cineva sauditii sunt cu un picior in gropa si spera ca ii traga pe americani dupa ei.

  15. In toata aceasta noua ordine, in care Rusia dicteaza ora exacta in Europa si in Orientul Mijlociu, avem un numitor comun: Barak Obama. Sa nu uitam inregistrarea obtinuta de un microfon uitat deschis in care presedintele american promitea rusilor ca va fi mult mai maleabil dupa ce va castiga al doilea mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro