marți, martie 19, 2024

Criza Spaniei, Revoluția Identitară Globală și perspectiva separatismului. Va recunoaște Putin Catalonia?

Puncte cheie:

  • Nu mai este nicio îndoială, Spania s-a scufundat brusc într-o criză a statalității de o gravitate fără precedent în istoria ei postbelică și cu prognostic rezervat, în care o majoritate destul de clar exprimată în timp a regiunii autonome Catalonia (cu o populație de peste 7,5 milioane de locuitori), în pofida interzicerii referendumului și a obstrucțiilor din partea procuraturii și poliției, dorește ruperea contractului constituțional cu Regatul Spaniei și formarea unui stat suveran, integrat în Uniunea Europeană. Lucrurile, cu siguranță, nu se vor opri aici;
  • Nu știm dacă a existat sau nu o ingerință din afara țării în stimularea procesului separatist, dar știm cu siguranță că ceea ce se întâmplă în Spania convine de minune celor care vor să vadă destabilizată Uniunea Europeană și, respectiv, să justifice mișcările secesioniste din Estul Europei, care vulnerabilizează stat după stat (Ucraina, Republica Moldova, Georgia);
  • Prin confruntările dure de la referendumul pentru independență, declarat ilegal de guvernul de la Madrid, cetățenii spanioli din Catalonia au arătat, în majoritatea lor, că sfidează deciziile guvernului central, că sunt pregătiți să înfrunte deschis forțele de ordine și că nu cedează în fața represiunii total neinspirate declanșate de autoritățile guvernamentale spaniole, într-un moment în care devenise clar că oamenii vor veni la vot în număr mare. Au votat peste două milioane de catalani dintr-un electorat de aproximativ cinci milioane, în condiţiile în care sute de secţii de votare au fost închise cu forţa. Semnalul nu este de neglijat;
  • Oare chiar nu exista alternativă la intervenția în forță din ziua votului? Nici măcar în greu încercatul Irak autoritățile nu au intervenit în forță la referendumul la fel de “ilegal” al kurzilor iar asta nu înseamnă că cineva a recunoscut (deocamdată) Kurdistanul suveran;
  • Cine are dreptate? De partea cui este soluția corectă? Mai fac față statele naționale provocărilor Revoluției Identitare care bântuie lumea? Dilema este perfectă și ar putea împinge Uniunea Europeană într-o confuzie teribilă, care opune fundamental ideea de democrație locală/regională și dreptul oamenilor de a-și exprima pașnic un vot cu ideea la fel de serioasă a suveranității și integrității statelor. Cum altfel se pot naște statele noi, dacă nu din voința contestatară puternică a oamenilor, din curente identitare alimentate continuu și din confruntări dure cu autoritățile statelor din care vor să se desprindă? Kosovo cum a apărut? Altminteri, „legal” (constituțional) evident că nu se mai pot crea state noi, căci nicăieri în lume un stat nu este de acord cu propria sa destrămare;
  • Dacă nimeni nu a recunoscut în trecut referendumurile separatiste din Ucraina (Crimeea, Donbas) și din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene (Transnistria în Republica Moldova, Osetia de Sud în Georgia), de ce l-ar recunoaște acum vreun stat occidental pe cel din Catalonia? Sigur că situațiile și argumentele sunt foarte diferite istoric și cultural, de la caz la caz, dar din păcate consecințele sunt convergente și țin de pericolul destructurării statelor naționale în secolul XXI, în care vectori politici, interese economice și presiuni socio-culturale de tip nou acționează pentru o Revoluție Identitară Globală, din Scoția până în Catalonia sau Padania și din Belgia (Flandra) până în Kurdistan;
  • Separatismul catalan, în forma sa organizată actuală, susținut de parlamentul și guvernul regiunii autonome, este, dincolo de orice dubii, rezultatul inevitabil al evoluției istorice a procesului de autonomie regională îndelungată pe care a avut-o Catalonia în cadrul Spaniei moderne, un proces instrumentat politic de lideri care și-au căutat cu tenacitate în ultimul deceniu propria legitimitate, reușind în cele din urmă să și-o găsească;
  • Nu am nicio ezitare să spun, autonomia regională conduce, mai devreme sau mai târziu, la un proiect radical secesionist, nicidecum la armonizarea pozițiilor între comunitatea autonomă și statul din care face parte formal. Este o iluzie să credem că autonomia este o soluție în cadrul unui stat, dimpotrivă, este o cale sigură spre separatism și spre confruntarea decisivă, la un moment dat, cu autoritățile centrale, pentru obținerea independenței. Nimeni nu se oprește la jumătate, când realizează că poate avea totul. „Pofta vine mâncând”;
  • Proiectele separatiste din Europa (deopotrivă din Vestul și din Estul continentului), în creștere numerică și de intensitate în ultimii ani, anunță apropierea unui nou tip de criză, cel al statalității, în care diferite comunități bine conturate încep să-și dorească formarea unui stat propriu, pe baze identitare. Globalizarea, deschiderea, comunicarea neîngrădită, mobilitatea crescută a oamenilor și posibilitățile de interconectare economică internațională fără intermedierea guvernelor centrale (de exemplu, piețele libere) conduc instinctiv la ideea că apartenența la statul național suveran actual nu le mai este de mare folos și că ar putea în viitor să se descurce și singure. De asemenea, reducerea amenințării militare din partea altor state (care constituia, în secolele din urmă, un argument pentru unificarea forțelor în cadrul unor state mai mari și mai puternice) face ca, rând pe rând, comunitățile autonome să-și dorească un drum propriu, în care vechea idee de a avea o armată mare care să le apere de invadatori nu mai reprezintă o preocupare, nici pentru scoțieni, nici pentru catalani sau flamanzi. Faptul că oricum te știi integrat într-o Uniune mult mai largă, că poți călători oriunde și poți face comerț cu toată lumea din fața unui computer, că educația și serviciile de sănătate oricum sunt locale, plătite din propriile tale taxe și impozite, că moneda este unică, și că oricum nu mai ai nevoie de armată, căci nu te amenință nimeni, sunt pentru unii argumente că statul a cărui cetățenie o au nu mai este atât de relevant, și dacă tot trebuie să ai o țară a ta în această lume integrată atunci măcar să-ți faci una cu vecinii, prietenii și concitadinii tăi, cu care ai impresia că ești mult mai legat decât cu concetățenii de la mii de kilometri depărtare, care mai și vorbesc o limbă diferită. Statele naționale tradiționale, cu politicienii lor corupți și uzați ducând o viață de huzur în capitale tot mai arogante, par că și-au pierdut forța și argumentele unificatoare în fața identităților etnice sau subnaționale, regionale ori chiar locale, mai proaspete, mai colorate și mai vii. Iar acest fenomen de erodare politică a statelor nu este, cred, de bun augur pentru Europa în ansamblu, și nici măcar pentru Uniunea Europeană, căci, în absența credibilității statelor naționale, distanța de la Barcelona, de exemplu, la Bruxelles devine, politic şi administrativ, mult prea mare;
  • Exista în anii trecuţi ideea că numai statele slabe, eşuate, sunt supuse riscului separatismului. Fals. Iată că şi statele dezvoltate şi prospere (Spania este, desigur, un asemenea caz) se pot trezi cu perspectiva separatismului, iar revoluţia identitară şi redescoperirea specificurilor nu iartă pe nimeni.

*

Istoric și cultural vorbind, dacă mergem mult în urmă, de exemplu până la Coroana Aragonului din Evul Mediu, am putea, desigur, găsi argumentele unui stat catalan. Dar nu cred că așa trebuie pusă problema.

În fond, “deconstrucția” oricărui stat modern din prezent ar putea pune pe masă identități regionale și culturale reale sau închipuite, coroane, principi și voievozi, simboluri sfinte și testamente istorice pe baza cărora niște politicieni speculativi s-ar gândi astăzi că ar putea mânca o pâine bună timp de o generație. N-ar scăpa nimeni de o asemenea fragmentare şi involuție a statalității în secolul XXI, bazată pe criterii identitare, resuscitate (oarecum paradoxal) tocmai de integrarea într-o lume globalizată economic și tehnologic.

Revoluția Identitară de care vorbim, și care în alte părți ale lumii are dimensiuni religioase sau confesionale (vezi revigorarea identităților sunnite și șiite după încheierea Războiului Rece și după prăbușirea partidelor Ba’ath şi a naţionalismului panarab din Orientul Mijlociu), ar fi tocmai reflexul de apărare al comunităților faţă de forța nivelantă și uniformizantă a globalizării. Cu cât oamenii se aseamănă mai mult în ceea ce priveşte hainele pe care le poartă, maşinile pe care le conduc, telefoanele la care vorbesc, magazinele în care-şi fac cumpărăturile etc., cu atât mai mult asistăm la un reviriment identitar, în care indivizii îşi caută specificul de grup şi elementele de identificare în raport cu alte grupuri.

Practic, între palierul integrat, supranațional (european) sau global, și palierul identitar local sau regional (catalan, de exemplu, sau flamand), cetățeanul nu mai simte statul ca fiindu-i util. Integrarea europeană a oferit un acoperiș mai bun decât al statelor. Descentralizarea, la rândul ei, un lucru bun în principiu, a golit statul de rolul său pozitiv în viața oamenilor, lăsându-i numai aspectele negative – prelevarea de impozite către Centru, corupția și impopularitatea politicienilor şi a partidelor tradiţionale, birocrația ministerelor, aroganța capitalei. În rest, lucrurile bune, vesele și frumoase se întâmplă la nivel local – economia, investițiile, festivalurile, clădirile noi, serviciile publice, parcurile, fotbalul, mallurile, universitățile, teatrele, catedralele, aeroporturile etc. Am fost surprins să constat recent cât de ataşaţi sunt germanii de landurile lor şi cât de mult interes au pentru politicile regionale. În țările din Zona Euro, nici măcar moneda nu mai este un element de unificare națională în mâna statului. Armata? Prea puțin mai contează în ochii cetățenilor din culturile occidentale. A rămas limba. Dar ce te faci când nici măcar limba nu mai este comună tuturor cetăţenilor unui stat?

Naţionalismul nu echivalează întotdeauna cu dragostea pentru Statul al cărui cetăţean eşti, dovadă Catalonia. Cu ce au reuşit statele să-şi atragă cetăţenii în ultimele decenii, mai ales după impunerea globalizării economice şi a extinderii Uniunii Europene? Cu nimic. Ideile şi sloganurile sunt vechi, unele de secol XIX. Iar pârghiile sunt din ce în ce mai puţine, multe dintre prerogative fiind splitate între nivelul supranaţional (european) şi cel local. Astfel se explică ușurința cu care scoțienii și catalanii vorbesc de separarea de statele lor actuale dar totodată de rămânerea în Uniunea Europeană. Pentru catalani, resursele Barcelonei și beneficiile Bruxellesului par suficiente pentru perspectiva separării de Spania.

Schimburile de replici de după referendum nu au nicio importanță. Premierul Rajoy spune că referendumul a eșuat. Catalanii spun că a reușit. Pe logica simplă dar distructivă a negării reciproce, confruntarea va continua iar criza Spaniei va spune multe despre pericolele care pândesc statele din Uniunea Europeană și dincolo de ea. Nu întâmplător Spania nu a recunoscut Kosovo acum zece ani.

Sigur că întrebarea finală din titlu este retorică și speculativă, nu are nici ea, în sine, o importanță majoră. Nu de ceea ce va zice sau nu Putin despre referendumurile separatiste va depinde soarta Europei. Ceea ce contează însă este că s-a deschis acum o “cutie a Pandorei” pe care inamicii Uniunii Europene o pot exploata cu relativă ușurință, iar argumentul invocat, cel al democrației, voinței oamenilor și dreptului de a vota, va fi intens și ipocrit folosit de liderii politici interesați, din interiorul și din afara Spaniei. Probabil vor mai urma referendumuri separatiste, şi nu mă refer aici doar la cel pentru independenţa Scoţiei, preconizat pentru 2019. Este încă un motiv pentru un efort suplimentar de „reinventare” a statelor în secolul XXI, de recâştigare a încrederii cetăţenilor, de a redeveni atractive şi de a-şi găsi un loc în sufletul şi interesele oamenilor, prinse tot mai mult între beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană sau la pieţele globale, oportunităţile de a-şi dezvolta comunităţile pe plan local sau regional şi o emergentă revoluţie a identităţilor etnice, religioase, lingvistice, regionale. Poate părea un paradox, dar chiar şi noul naţionalism poate fi o forţă care să preseze în direcţia restructurării statelor tradiţionale, încremenite în forma destul de depăşită în care le ştim astăzi.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Tendintele separatiste au origini multiple, istorice si conjuncturale. In opinia mea, ele sunt deseori incurajate de centralismul excesiv al politicii in unele state europene, iar Romania este un exemplu de frunte. Este foarte probabil ca Transilvania, in cazul unei conjuncturi potrivite, sa vrea in majoritatea ei, (nu ma refer la unguri, ci la romani), sa se separe de Bucuresti, intrucat nu a avut decat de suferit de pe urma imposturii, arogantei si dictatului politic al politicii dambovitene, pe care nu o poate influenta suficient. Exista un curent puternic in randul polulatiei transilvanene care considera ca electoratul din restul Romaniei nu se ridica la inaltimea misiunii sale si este cauza perpetuarii unor politicieni de rahat.

    • Mergi prea departe; vorbesc cumva locuitorii Transilvaniei limba transilvana (sau ardeleneasca?) Stiam ca se vorbeste romaneste, nici macar moldoveneste.
      Dar in cazul presupusului tau scenariu, ar fi inceputul sfirsitului. Cei 560 de secui vor vrea si ei Tara Secuilor.
      Doar UDMR-ul ce mai vrea autonomia, dar e doar un mod populist de a nu se desfiinta ca partid.

    • Politicienii de rahat sunt in Romania impartiti geografic egal.
      Transilvanenii vad paiul de Teleorman sau Vaslui, dar nu zaresc barna din zona lor.
      Hai sa ne amintim de Remes spaga in carnati si palinca sau de cei multi anchetati pentru corupite din minunatele judete Transilvane.
      Imi pare rau, dar in ultima decada am constatat ca hotul ardelean este uneori peste ceilalti hoti din Romania.
      Felicitati-va, aveti hoti de hoti, dar nu-i vedeti din cauza impresiei extraordinare pe care o aveti despre voi!

      • Haide sa atacam problema transant, s-ar putea sa ma insel, dar incerc o explicatie:
        Mostenire:
        Corupția mica vine mai ales din saracie. E o mostenire venita din zecile de ani de comunism in care fiecare se descurca cu o atentie pe ici si colo, dupa cum am auzit, vine din perioada de sub conducere fanariota, tributul dat turcilor sa ne lase in pace etc. Asta la nivel de mentalitate, in plan concret faptul ca am inceput mai toti de la 0 dupa revolutie dpdv al capitalului detinut.

        Azi:
        Daca am fii avut un salariu minim 700E ca in Polonia ar mai fii primit functionarii mici atentii? Daca fiecare ar fii avut o acumulare decenta de capital s-ar mai fii intins dupa o ciocolata, un caltabos, un porc etc. Cunosc in Germania oameni in varsta care au acumulat in decursul vietii zeci, sute de mii de euro , nu sunt putini si sunt oameni de rand.

        Cred ca asta e buba…lipsa de capital….lipsa bancilor de investitii care finanteaza antreprenorii, bancile „romanesti” care stau pe o gramada de roni in loc sa finanteze afaceri noi, nu numai locuinte si statul. E nevoie de banci romanesti cu adevarat puternic capitalizare cu interes in prosperiattea romanilor.

        De aceea multi regreta perioada comunista, din lipsa prosperitatii. Nu exista capitalism fara capital puternic. Era un fermier italian care zicea ca in Italia a primti 2 milioane de euro fara mari strofocari, iar aici a solicitat un umprumut de 50k euro fara succes. Asta zice multe…

        • “Corupția mica vine mai ales din saracie.”
          Corupția este cauza, sărăcia este efectul, nu invers.

          “Daca am fii avut un salariu minim 700E ca in Polonia ar mai fii primit functionarii mici atentii?”
          Desigur, în presă sunt prezentate cazuri aflata în atenția organelor penale unde mita este de milioane de euro. Cât ar fi trebuit să fie salariile pentru a o descuraja? Dar pedepsele? Corupția nu poate fi categorisită ca mică sau mare, dimensiunile sunt determinate (oarecum aproximativ) de Transparency International. Poate fi făcută, însă, distincția între state în care aplicarea legii poate fi tranzacționată și state în care acest lucru este mai puțin posibil sau deloc.

          “De aceea multi regreta perioada comunista, din lipsa prosperitatii.”
          Perioada existenței economiei socialiste nu a fost una prosperă, sau, putem vorbi despre prosperitate relativă (în raport cu alte state socialiste, sau prin comparație cu diferite perioade istorice, ori a celor veniți la oraș ca efect al industrializării, raportat la cei rămași la sate șamd). Au existat, ca efect al economiei centralizat planificate, numeroase lipsuri, ceea ce a făcut ca prosperitatea reală să rămână un vis.

          Cu toate acestea, dintre cei care regretă perioada (dincolo de privilegiații regimului și cei care spun că atunci era mai bine pentru că erau mai tineri) există argumente, în ciuda creșterii PIB, despre care s-a mai discutat în spațiul acestei platforme, că bunurile de primă necesitate puteau fi obținute de “cetățeanul mediu” cu un volum mai mic de muncă decât până în urmă cu vreo câțiva ani. Acest fapt a creat percepția că în perioada comunistă se trăia mai bine. (Există, de altfel, o amplă discuție cu privire la pragul relativ de sărăcie.)

  2. acuma n’o fi musculosul ala viril de se pozeaza cu tigrii sedati de vina si pt spargerea Spaniei :)

    cred ca motivul este mult mai banal

    Spania este in criza din 2008

    din 2012 UE a dat drumul la tiparnita, cate 1000 de miliarde pe an „ca sa salveze euro cu orice pret”

    se pare ca Spania nu si’a revenit foarte tare, rata somajului este mare, pe la 20%, iar la tineret bate spre 50%

    de aici o regiune ceva mai industrializata si cu Barcelona ca centru turistic incearca sa se salveze pe turta ei

    guvernul de la Madrid nu ofera solutii economice viabile

    ofera in schimb blah-blahuri cu constitutionalitate si stat de drept

    or fi chestii interesante dar astea nu tin de foame, nu dau slujbe tinerilor si nu platesc morgageul

    total de acord cu „represiunii total neinspirate declanșate de autoritățile guvernamentale spaniole”

    guvernul central a dat dovada de „tact” si de o intelepciune politica „stralucitoare”…

    cand vad catalanii cum sunt batuti de catre fortele de ordine nu fac decat sa’i inraiasca si sa inlature orice posibilitate de dialog, or sa’i convinga si pe cei nehotarati sa se alature miscarii de secesiune

    si mergand pe directia asta ce urmeaza sa mai ofere statul spaniol, tancuri si gloante?

    cand situatia economica este multumitoare populatia este mai putin interesata de nationalism/secesiune/autodeterminare dintr’un motiv simplu: pt ca nu e nimeni dispus sa’si riste bunastarea

    cand situatia economica se degradeaza, atunci da, problemele se amplifica

    solutia este „simpla”: cand guvernantii or sa gaseasca solutii economice viabile pt iesirea din criza or sa se linisteasca oamenii

    pana atunci miscarile de secesiune vor continua, orice regiune mai bogata va incerca sa se separe de saracime

    problema e nasoala pt ca avem si noi scheletii nostri, HarCov plus un guvern care se chinuie sa ingroape firava crestere economica bazata oricum mai mult pe consum

    avantajul nostru ar putea fi ca la noi saracia este omniprezenta si relativ uniform distribuita :)

    in continuare blah-blahuri cu constitutionalitate si stat de drept si „atragerea increderii cetatenilor” nu vor functiona fara un suport economic

    statul trebuie sa asigure bunastare si siguranta, nu birocratie si represiune

    • Catalonia este mai bogata decat Spania. GDP pe locuitor a crescut constant in ultimii 5 ani si este azi la circa 30.000 Euro / locuitor fata de media din Spania de 24.000. Deci Catalonia este o regiune foarte bogata, cum sa mori de foame cu 30.000 pe ani?

      La fel si cu Brexitul sau cu Liga Nord. Oamenii aia nu mai pot de bine si li se pare lor ca le-ar fi mult mai bine daca altii o duc mai rau; fara sa se gandeasca ca si ei o sa sufere. Dar, ma rog, asta este definitia populismului: „solutii” extrem de simple in loc de munca.

      • cand am scris „guvernul de la Madrid nu ofera solutii economice viabile” m’am referit la toata Spania nu doar la Catalonia, Spania este inca in criza, vezi si somajul

        Catalonia este mai industrializata si mai bogata si are Barcelona ca centru turistic si contribuie mai mult si probabil simt ca nu primesc mare lucru inapoi

        am pomenit de quantitative easing de 1000 miliarde pe an (zic ei) din 2012 incoa, 30K GDP per capita acuma or fi valorand tot cat 24K acum 5 ani, 5000 de miliarde or fi insemnand ceva procentual, GDPul UE este 16000 miliarde, astia injecteaza din aer 1000 miliarde pe an adica 6.25% din GDP anual…

        visavis de alea 30k per capita cu somaj la genul din 2 tineri unul sta pe bara nu’i o situatie prea roza si 30k e o doar statistica

        si daca astia din Catalania merg mai bine economic asta nu inseamna automat ca vor sa contribuie altruist la bunastarea generala a Spaniei, vor sa contribuie in primul rand la bunastarea lor si dupa aia mai vad ei, natura umana deh…

        daca toata Spania ar fi mers bine economic probabil astia erau mai relaxati pt ca nu li s’ar mai fi parut ca ei duc greul, in general situatiile astea se amplifica la crize economice

        brexitul e alta poveste

  3. Constitutia prezenta a Spaniei a fost votata in urma cu 40 de ani de peste 90% din catalani. Chiar si acum, conform sondajelor de opinie, majoritatea din Catalonia nu doreste independenta.

    Ideea de „independenta” a Cataloniei, a Scotiei, a Quebecului, a Nordului Italiei, a Brexitului, etc provine intr-o democratie reala dintr-un populism de cea mai joasa speta (nu compar aici cu „independenta” Transnistriei sau a Donbassului unde o forta externa a folosit forta armata).

    Acest populism simplu gaseste o „solutie” rapida si radicala la orice problema a societatii (problema reala sau inventata).

    Intr-o democratie trebuie sa existe spatiu de discutie pentru ideile populiste. In acelasi timp, avem si stat de drept astfel incat daca promotorii ideilor populiste incalca legea, statul trebuie sa fie suficient de puternic pentru a respecta legea.

  4. Europa arde pe altarul progresismului globalist.Renunţarea la cultura şi civilizaţia clasică a Europei şi implementarea cu forţa,ca politică de stat,a multiculturalismului,corectitudinii politice şi a statului social a dat foc „Europei noastre”.Exemple:UK şi părăsirea „acestei”Europe,Franţa şi alegerea paradoxală a lui Macron care sparge establishmentul francez de frica extremei drepte,Germania cu apariţia extremei drepte şi reculul extrem de puternic al establishementului german.Şi acum Spania,spartă de progresiştii de stânga din Catalonia(apropo,Ţara Bascilor ce-o mai face?).Cele mai mari patru state din Europa glisează încet şi sigur spre anarhie şi destabilizare.Aşteptăm Italia.
    Aşa că „Europa noastră” este în chinul (re)-facerii.Sau în chinurile auto-distrugerii?
    Metropola Lumii poate deveni Necropola Lumii….
    În timpul ăsta România doarme mioritic rumegând binefacerile pesedism-comunismului.Ce ne pasă nouă de Europa?Noi dormim,nu gândim!

    • Check your facts.
      Sabloanele simpliste de propaganda cu care esti invatat nu merg peste tot.

      Componenta de extrema stanga din miscara separatista din Catalonia (CUP) n-are nimic de-a face cu „progresismul globalist”. Ei sunt anti-UE, anti-euro si anti-NATO.
      Conservatorii de dreapta in Spania sunt cat se poate de globalisti si pro-UE, la fel ca si stanga moderata.

  5. Spania și Catalonia sunt împreună de 500 de ani, acum Catalonia vrea
    să divorțeze.
    La întrebarea: „Care este cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană?”
    în Catalonia răspunsul este Spania (nu România).
    Violențele din timpul referendumului sunt de neacceptat pentru
    Uniunea Europeană, iar Bruxelles-ul ar fi trebuit să le condamne.

    • Bruxell nu condamna violentele pentru ca altfel ar fi ca un fel de semnal pentru sustinerea referendumului si independentei Cataloniei. UE nu are nevoie de astfel de probleme si de referendum-uri si se teme de precedente. Asa ca, liderii UE au tacut malc si au adoptat principiul – „nu ne bagam, este o problema interna a Spaniei, constitutia trebuie respectata dar…evident suntem impotriva violentei”. Ce sa mai zica UE cand de fapt tremura de frica in fata acestor probleme?

        • Sunt unele specii pe aici (nu dau nume) care afirma ca nu au existat violente in ziua alegerilor si ca doar 2 oameni au fost eventual imbranciti. Serios? Oamenii aceia stateau la coada ca sa voteze, nimic mai mult. Repet, doar in Moscova mai vezi asa ceva la protestele organizate de opozitie. Tin minte cand Garry Kasparov (sahistul) a scos oamenii in strada si a fost batut si urcat in duba politiei (OMON), alaturi de alte sute de protestatari. In acest moment Spania nu mai este o democratie, nu mai are legatura cu liberatea de exprimare si nu mai reprezinta democratia europeana.

  6. Imaginea care a ramas in mintea tuturor dupa acest referendum este aceea a fortelor de politie madrilene (!) rupand in bataie oameni si impiedicandu-i sa intre in sectiile de votare. Astfel de imagini vezi doar in Moscova la mitingurile opozitiei, cand protestatarii sunt batuti si arestati.
    Ieri am avut impresia ca s-a intors Franco, sincer. Originea acestei probleme se afla tot la Madrid, la Rahoy, un tip arogant care a intrerupt dialogurile cu oficialitatile catalane cand a ajuns prim-ministru in 2011. Inainte, din 2006 pana in 2011, Catalonia a fost recunoscuta ca o „natiune” de catre guvernul de la Madrid si au existat acorduri speciale economice cu aceasta regiune, oamenii traind in pace si liniste chiar daca nu se simteau neaparat spanioli. In momentul in care nu mai exista dialog si nici un fel de negocieri intre oficialitatile de la „centru” si aceasta regiune, oamenii se revolta si se separa de aceste politici.
    Cred ca Rahoy ar trebui imediat sa inceapa dialoguri cu catalanii, lucru de neinchipuit deocamdata, sau sa-si dea demisia, lucru ce tine de asemeni de domeniul science-fiction.
    In caz contrar…vor mai urma si altii (Scotia, Flandra, etc..) si vom asista la dizolvarea UE.

    • Nu trebuie sa te duci la Moscova ca sa vezi asa ceva.

      Poti sa vezi aceleasi scene in Barcelona atunci cand civilii si opozitia manifesta impotriva guvernantilor catalani, iar politia catalana care plange acum cot la cot cu cetatenii e cea care administreaza loviturile.
      E internetul plin de asemenea scene, de scutieri catalani care dau cu bastonul in tineri, copii, femei cu alte ocazii.

      In Spania se numeste „carga policial”, nu s-a inventat duminica si o fac absolut identic, folosind aceleasi violente impotriva civililor si politistii catalani, la ordinele guvernantilor lor.

  7. Eu cred ca Spania a ajuns la aceasta criza din motive pur economice. Catalanii contribuie semnificativ la bugetul Spaniei, dar nu au nici un beneficiu evident. Practic, sunt tratati ca un fel de colonie, desi imperiul nu mai exista.

  8. Separatismul se justifica doar in cazul in care in regiunea aceea exista o majoritate la nivel local (si minoritate la nivel national) care este foarte asuprita de natia din care face parte. Si chiar si atunci e cu nuante, tre stabilit clar ca asta se intampla si ca vietile locuitorilor sunt ingreunate decisiv si chiar primejduite, poate recunoscut asta de un for international sau o curte de justitie, si nu neaparat de niste lideri separatisti care cine stie ce interese ascunse au sau de cine pot fi platiti pentru actiunile lor.

    Dar Catalonia ce poate invoca? Nici macar niste banale diferente culturale majore fata de Spania. Nici gand de asuprire, persecutie, nimic. Motivele lor sunt pur egoiste, economice in cazul poporului si economico-politice pt clica de la conducere, care ii tot manipuleaza pe tema asta. Asta nu e un motiv justificat pentru independenta.

  9. Separatismul din Europa de Vest ( Ppadania, Catalonia, Flandra) se rezuma la un singur lucru.
    Numai vor sa duca in spate saraciile din restul tarii.
    Era un curent de independeta si inainte, dar era minoritor si nu prea vocal, dar a fost excerbat de criza.
    Daca inainte se rasculau saracii, acum e randul bogatilor.
    Cu niste bani se rezolva…

    Nu as compara separatismul din Kosovo, victime are purificarii etnice cu Flandra sau mai stiu eu ce…

  10. ” Morile Domnului macina incet dar sigur ” !
    Actiunea nesabuita din Kosovo a administratiilor Clinton si Bush 2 , sprijinite de liderii europeni contaminati si ei ( poate primii ) de ideile ” societatii deschise si globale ” isis arata de abia acum adevaratele roade. Orizontul de timp al diplomatiei ruse, de fapt al omniprezentului KGB ( dela ceka la actualul, paraca asa ii zice , FSB), este cam de 20 – 30 de ani, parca asa spunea Mirce malita prin memoriile sale, si iata a venit timpul ca roadele prostiilor sa se arate !
    Ca Rusia este in spatele actinuilor separatiste din europa, nu cred ca se indoieste cineva.
    Singura multumire, tardiva, de sigur, pentru ca nu stiu citi din noi o vom mai apuca, este ca si Federatia Rusa va sucomba in final tot sub lovituri separatiste, cele mai apropiate ale republicilor autonome din Caicaz, ae tatarstanukui si,nu va mirati, la Republicii Komi.
    Din aceasta perspectiva, s-ar putea ca dl.Putin sa nu recurga acum la arma recunoasterii independentei Cataloniei ( desi sin t sigur ca ar vrea sa le intoarca occidentalilor palma primita la Kosovo ) ci sa mai astepte si ce se intimpla prin Tara Bascilor, Nordul Italiei, Valonia, si, dece nu, Tinutul Secuiesc.
    O ipoteza interesanta, ar fi ca Rusia ( de data asta sprijinit si de China ) sa agite niste miscari separatiste chiar in Statele Unite, ce ati zice de California , Texas, si Statele Sudiste ? Nu cred nici in ruptul capului ca toata agitatia rasiala si nesupunerea civica prezenta acum in USA, este asa de inocenta cum pare ! De ce a izbucnit oare acum disputa, ce pare a se inteti, privind drapelul USA, simbolul unitatii nationale si privind monumentele dedicate eroilor sudisti ai razboiului de secesiune, dar si negarea marilor figuri ale fauritorilor Statelor Unite ( Washington, Jefferson si multi altii ) ?

  11. De vina sunt si spaniolii. Din ce am inteles eu la fata locului, spaniolii le-au ars toate cartile in catalana, au incercat sa le distruga identitatea.
    Nimeni nu vrea sa spuna ceva de rau despre Spania in toata povestea asta. Dar, spre deosebire de Moldova unde oamenii sunt spalati pe creier de o forta exterioara, in Catalonia secesionismul are cauze locale, vechi si profunde, nu s-ar separa oamenii doar asa, ca sa se afle in treaba.

    • De fapt El Pais spune aşa: „in ultimele ore inainte sa inceapa referendumul … diversele conturi pro-Kremlin active in reteaua Twitter si-au multiplicat cu 2.000% mentiunile referitoare la criza catalana.”
      Probabil că pe toate conturile specializate pe relaţii internaţionale menţiunile despre criza catalană au crescut cu 2.000% ÎN ZIUA ANTERIOARĂ REFERENDUMULUI ŞI ÎN ZIUA RESPECTIVĂ, nu doar pe conturile pro-ruse :)
      Deoarece ăsta era evenimentul „fierbinte”.

  12. Nu m-au interesat niciodata in mod special nici Spania, nici Catalonia. Incercind sa inteleg ce se intimpla acolo, am citit in ultimele saptamini zeci de analize ale situatiei din peninsula. De departe cel mai informativ dintre toate articolele pe care le-am citit a fost:

    „Damage to Catalonia?” de Colin Liddell.

  13. Uniunea Europeana daca nu isi doreste dezintegrarea ar trebui sa aiba o prevedere clara: orice teritoriu al unei tari membre UE, care vrea sa se desprinda unilateral (sau violent), nu va putea face parte din UE sau sa aiba relatii cu UE.
    Cred ca s-ar mai domoli avintul catalanilor ori al altora.
    Dar poate ca unor tari din UE (nu spui cine, tari importante) le convine acest haos.
    Chiar si Putin ride :P

    • De ce nu ar face fix pe dos?.. Orice teritoriu al Uniunii ramane in UE. Cu o singura conditie: populatia confirma prin referendum ca doreste acest lucru si accepta toate tratatele care erau in vigoare inainte de declararea independentei.
      In definitiv, ce s-ar schimba de la aderare? Acelasi teritoriu, aceiasi oameni, aceleasi reguli => aceeasi Uniune. Daca nu mai vor sa plateasca taxa de colonie Madridului, cine ii poate condamna? E ca si cum Bruxelles-ul ar trimite trupe ca sa blocheze un referendum in Romania daca vrem sa iesim din UE. Tot o forma de organizare statala e si UE.

      • ” Acelasi teritoriu, aceiasi oameni, aceleasi reguli => aceeasi Uniune”
        Dar mai multe probleme divergente
        Sa am pardon, dar cu cit mai multe state mici farimitate unele din altele, cu atit mai multe divergente.
        Catalonia si, eventual, tara Bascilor ar vota impreuna cu Spania micsorata?
        UE nu a fost intemeiata pentru farimitare, ci pentru unire.
        Ce spui tu vor si cei 562 de secui din Romania :P

  14. Observ ca nu mai sunt singurul care tot repeta ca daca vom pierde Ardealul asta se va intampla nu ca urmare a repetatelor cereri de separare venite de la etnicii maghiari ci ca urmare a unei decizii a etnicilor romani de acolo, satui pana-n gat de coruptia „miticilor damboviteni” si de lenea asistatilor sociali din Teleorman sau Vaslui. Sunt originar din Teleorman si stiu bine ce spun.
    Iar cine vrea sa vada cum se pregateste terenul pentru acest fapt sa urmareasca emisiunile lui Sabin Gherman de la postul TV LOOK: se spun numai adevaruri dureroase, desi sunt constient ca ele sunt atat de periculoase pentru stabilitatea statala a noastra. Si regret ca nu pot sa nu-i dau dreptate.
    Iar de ieri ma intriga mult atitudinea Haitei de manipulatori de la A3, care induc pas cu pas sentimentul de mahnire pentru soarta catalonilor batuti de politia statului spaniol. Oare ce directie de atac va mai stabili Haita pentru perioada urmatoare, care se arata acum intens preocupata de soarta Ardealului? Deocamdata ma abti sa spun.

  15. Conceptul UE (6-16-28) prevede de la început: uniune în diversitate. Un țel al UE 1957- 2017 e înlăturarea granițelor, diminuarea efectelor negative ale violenței și cruzimii (Spania are un trecut recent violent, Franco- Republica spaniolă 1936- Bacelona) secolului 20. UE prevede în structura ei SUI GENERIS mai multe nivele: orașul- metropolă, regiunea, statul national. Regiunea în UE.27 e element constitutiv, ar putea oferi acel spațiu administrativ pentru specificul local, pentru mai multe limbi administrative (Elveția are 4, nu e în pericol de secesiune!), pentru tradițiile locale. Centralizarea a fost impusă de Madrid (Franco) și păstrată în democrație. Regionalizarea mai aprofundată pentru Catalunia a fost blocată de actualul Premier Rajoy (a fost în opoziție) în acord cu socialiștii.

    … „..diferite comunități bine conturate încep să-și dorească formarea unui stat propriu, pe baze identitare. Globalizarea, deschiderea, comunicarea neîngrădită, mobilitatea crescută a oamenilor și posibilitățile de interconectare economică internațională fără intermedierea guvernelor centrale (de exemplu, piețele libere) conduc instinctiv la ideea că apartenența la statul național suveran actual nu le mai este de mare folos și că ar putea în viitor să se descurce și singure… „…..

    Cu câte limbi literare se va prezenta România în martie 2018 la Buchmesse Leipzig & la TM2021? Câte limbi literare (Leagănul respirației, Pe treptele vântului) sunt de constatat în cei 100 de ani (Cluj, Sibiu, Brasov, Timișoara, Târgu Mureș, etc) care se aniversează 2018?

  16. Când referendumul privind Brexit s-a încheiat cu rezultatul cunoscut, Scotia si voci (politice) din Irlanda de Nord au cerut separarea si continuarea proiectului de integrare cu celelalte state UE. Valonia si Flandra reușesc cu greu sa păstreze viabil proiectul Belgia, dar niciuna nu se gandestevsa renunțe la proiectul UE.
    Orban tocmai anunța ca Ungaria este suficient de puternica pentru a proteja proiectul autonomist al secuilor, dar nu in afara UE.
    Si acum Spania. Catalonia a anunțat ca, daca se separa de Spania, va adera automat la UE. Guvernul spaniol a ales totuși reacția violenta si provocatoare, care poate complica in viitor relația Madrid – Barcelona in UE. Apoi, in Spania mai exista si secesionismul basc, un proiect mai vechi, cu dezvoltări violente cunoscute, care nu vad de ce nu s-ar reactiva acum. Speram ca nu in forma violenta, dar asta depinde si de ce va alege Madridul in continuare.
    Europa are falii naționaliste cicatrizate sau nu, dar adânci. Tocmai proiectul UE a fost chemat de părinții fondatori sa le răspundă. Daca guvernele naționale aleg dimpotrivă confruntarea violenta, pun imediat sub semnul întrebării si marele proiect pacifist protector. Iar întoarcerea la trecut nu poate fi decât tot o soluție violenta. Vezi fosta Iugoslavie.
    Cine ne poate asigura ca ce începe cu un conflict stupid Madrid – Barcelona, gestionat violent de un guvern slab si miop, nu va tinde la distrugerea UE, cu conflicte intre Varșovia si Berlin, Londra si Ulster, București si Budapesta etc. spre bucuria tuturor celor ce s-au saturat de democrație: populiști, extremiști, comuniști, putinisti, xenofobi..?

    • Chiar dumneavoastra ati spus: „Europa are falii naționaliste cicatrizate sau nu, dar adânci. ” iar aceste „falii” istorice se pot reactiva oricand producand mari seisme. Cineva profita de aceste „falii” , tocmai pentru ca nu sunt complet „cicatrizate” . Interesanta aceasta tendinta de independenta ce se manifesta in Europa, cum de i-a „strafulgerat” pe toti asa deodata dorinta asta de separare. ..

  17. Analiza e foarte bună. Aş adăuga încă un element la cele spuse de autor, element care ar putea să privească şi UE la fel de bine. E vorba de dezvoltarea cu 2 sau mai multe viteze. Asta crează decalaje în nivelul de trai, plus senzaţia nedorită că unii trag şi alţii se lasă remorcaţi. Poate ar trebui să privim mai atenţi viitorul UE şi să definim o identitate europeană, cu constituţie şi valori adevărate şi verificate şi cu strategii de dezvoltare mai înţelepte.

  18. Interesant este, desi autorul invoca revoluții identitare și naționalism, că în Catalonia stânga este mai populara că și în Scoția de exemplu. Cum se impaca idealurile stângii cu naționalismul local e o întreaga discuție. Pe urmă vreau sa fiu de acord că regionalizarea intr-adevar nu duce la omogenizare ci la ruptura. Ceea ce întâmplă în Covasna și Harghita fără să dau dovada de vreun șovinism, este o bomba cu ceas.

  19. Spania, Romania, UK, Ucraina, Serbia, Belgia, Italia, Franta, Elvetia, Moldova mai devreme sau mai tarziu ar putea avea regiuni rebele, secesioniste. Dupa modelul care a evoluat de la autonomie catre autodeterminare, paradoxul e ca UE in loc sa fie mai unita si sa se apropie de ideea unui suprastat, ajunge sa fie mai dezbinata.
    Poate modelele din Germania si US de state federale sa fie functionale. Altfel, riscul unor razboaie in Europa cu granite care par sa nemultumeasca multe state dupa WW2 creste tot mai mult. Daca va avea succes Catalonia in miscarea de secesiune, cred ca nu vom mai recunoaste harta Europei peste 10 ani. Iar rusii vor jubila. Oricat de mult ne displace sa recunoastem, unitatea teritoriala se mentine de mii de ani cu arma in mana. Cei prea visatori, vor fi victime sigure ale acestor miscari de secesiune. In materie de secesiune, diferentele de venit sau de dezvoltare economica sunt pretexte, alaturi de diferentele de limba, cultura, obiceiuri, patrimoniu.
    Eu as fi insa mai atent la lipsa de actiune a autoritatilor romane la ceea ce se intampla de ani buni in Transilvania, unde Orban si alti lideri maghiari betoneaza cu bani si cu mesaje periculoase cuiburi de rezistenta la adresa statalitatii romanesti. Soft power-ul ungar din Transilvania nu este combatut in niciun fel, lipsa de reactie intareste tendintele centrifuge asa ca ma intreb in ritmul asta cati ani mai avem pana la un moment de tipul Catalonia 2017?!

  20. Catalonia ar putea fi doar inceputul !
    Am locuit in Spania si am avut ocazia sa-i vizitez aproape toate regiunile.

    https://www.google.ro/search?q=Regiunile+Spaniei&client=firefox-b&dcr=0&tbm=isch&imgil=9F9RD2g0DsrCrM%253A%253BNTP0DQf0xrIBeM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fwww.fantasytravel.ro%25252Fspania-77.html&source=iu&pf=m&fir=9F9RD2g0DsrCrM%253A%252CNTP0DQf0xrIBeM%252C_&usg=__hyvv9PN2FQy3wh49LVwQavb5NTE%3D&biw=1680&bih=943&ved=0ahUKEwjCk8DYp9TWAhUBM5oKHXhFCAQQyjcIOQ&ei=K2_TWYLSGIHm6AT4iqEg#imgrc=9F9RD2g0DsrCrM:

    Toate regiunile pe care le mentionez: Galitia, Asturia, Cantabria, Pais Vasco, Catalunia, Valencia si Murcia sunt bine si foarte bine dezvoltate economic (industrie, turism), restul regiunilor nu prea (agricultura multa, acolo unde nu sunt zonele muntoase, si turism).

    Franco la „uns” pe Juan Carlos rege al Spaniei. Puteti sa intrebati spaniolii din aceste regiuni si veti observa ca foarte multi sunt anti-regalisti.

    Doar actualul Felipe al VI-lea al Spaniei, prin iesirea la „rampa”, ar putea schimba ceva, mai ales ca bunicul lui a fost Conte de Barcelona (a se vedea arborele genealogic).

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Felipe_al_VI-lea_al_Spaniei

    Acelasi lucru l-a facut si Juan Carlos in 1981, cand s-a inabusit puciul….

    Cat despre influenta externa, a aparut ceva in presa:

    http://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-a-fost-implicata-in-referendumul-din-catalonia-un-interviu-atlantic-council-803845

    Sa nu uitam de Franco, Razboiul Civil, manarhisti contra socialisti / comunisti (invinsi) si mai ales cine a luptat pe acolo (veniti din Mexic, Rusia, si chiar si din Romania).

    Situatia e mult mai complicata decat pare pt ca, nefiind acceptati in UE (Spania avand drept de veto), catalonii (si am cunoscut cativa) sunt in stare sa aplice CATALONEXIT-ul.

    Daca mai baga si altii batul prin gard (cineva din EST), atunci inseamna ca UE e din nou testata.

    Cate extemporale vor mai fi? :)

  21. Pareri sint multe, un lucru e clar, europenii gindesc cu numai cu burta si fudulia ! Mai ales fudulia ! Si asta o sa ii coste mai devreme sau mai tirziu ! Catalonia e o zona bogata datorita pozitiei geografice si asta ii face pe cei de acolo sa se simta ”speciali”. Catalonia are cu mult mai multe conditii si oportunitati (inclusiv o jumatate din jihadistii aflati in europa) decit restul Spaniei care a pompat acolo cam jumatate din fondurile nerambusabile primite de la bruxelles. Indiferent ce fac arata ca nu se pot rupe de mentalitatea primitiva si oportunista a evului mediu ! Au ajuns la un nivel de dezvoltare atit de bun incit puterea locala nu mai este interesata decit de asigurarea controlului asupra banilor pe care ii pot sifona mai usor. Intr-o europa in care te poti misca atit de usor, in care nimeni nu e interesat de ”limba materna” pe care o vorbesti, in care poti profita de oportunitatile din alte zone pentru a te dezvolta inca mai apar profitori care, de dragul puterii personale, reinventeaza garduri, reinventeaza istoria, reinventeaza dusmani … daca nu ar fi BANI s-ar fi multumit sa paraziteze Spania si sa taca fara alte probleme de identitate !!! Vechea burta fudula !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro