joi, martie 28, 2024

Cu cravată sau fără cravată? Războiul utopiilor şi Grecia lui Tsipras

Motto:

„LEONIDA: …Și, al treilea, că se face și lege de murături.

EFIMIȚA: Cum lege de murături ?

LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.

EFIMIȚA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i așa, de ce nu se face mai curând republică, soro?”

I.L.Caragiale

Conu’ Leonida  faţă cu reacţiunea (1880)

*

În urma votului furios al grecilor, care din tot falimentul ţării lor (aşa mascat cum a fost, sub tot felul de denumiri tehnice) au înţeles că germanii sunt de vină, pentru că nu mai vor să le finanţeze deficitul tradiţional între cât produc şi cât consumă, la Atena au apărut, în poziţii de decizie, nişte lideri mai speciali, nici prea tineri, nici prea bătrâni, fără cravată, în geci de piele, cu o engleză bunicică să zicem, care au pornit prin lume să le explice vest-europenilor cum se va dărâma „castelul din cărţi de joc” al monedei Euro dacă Grecia este scoasă puţin pe banca de rezerve, să-şi reevalueze lungul nasului şi propriile puteri. O butaforie, în esenţă.

Simbolic şi deloc întâmplător, faptul că şi-au dat toţi miniştrii jos cravatele (presupunem că inclusiv premierul Tsipras a purtat în viaţa lui măcar o dată cravată, înainte sau după înscrierea, împreună cu partenera sa de viaţă din liceu, în Mişcarea Tineretului Comunist – Doamne, ce poveste!) sugerează că cei cu cravate sunt astăzi „conservatorii” Europei, capitaliştii meschini cu gândire de contabili care stau încruntaţi pe saci de bani, în timp ce adepţii marilor schimbări neomarxiste sunt boemi, relaxaţi şi nonconformişti. Unii le spun „radicali de stânga”, în fine, marea şcoală de gândire a stângii democratice europene ar trebui probabil să se simtă jignită (şi Mitterand, Blair sau Schröder erau de stânga, la urma urmei, dar au aplicat măsuri economice viabile, iar ţările lor au prosperat), în timp ce trupa veselă de la Atena ţine mai degrabă de manelizarea politicii în Europa, ispită în care cad tot mai mulţi aspiranţi la glorie electorală, de la stânga la dreapta scenei, inclusiv Marine Le Pen (mai nou şi Sarkozy) sau Nigel Farage.

Pe la Bucureşti nu a trecut încă echipa de glumeţi casual, pentru sfaturi de la experţii noştri, căci nu de experienţa salariilor tăiate cu 25% vor să audă (în fond, despre „sărăntocii de români” grecii au oricum o părere proastă şi mereu dau contra-exemplu România, la negocierile cu Troica: păi, să ajungem cu salarii de nimic, ca amărâţii de români?), şi nici de pensii mici sau venituri sub 2000 de Euro nu prea le place să li se vorbească. Pentru amatorii de detalii, e bine de ştiut că pensia medie în Grecia, aşa suferindă şi în criză cum este, cu un deficit enorm inclusiv la fondul de pensii, susţinut şi el din finanţări externe, se ridică la 20100 Euro/an[1], cam de 4,5 ori mai mare decât pensia medie din România.

Dincolo, în lumea bună, adică în marile economii ale Uniunii Europene, iar nu le place negociatorilor greci ce li se spune, căci îi cam bat la cap „finanţiştii fără viziune” cu lărgirea bazei de impozitare (auzi colo, că nu plătesc impozite reale decât 45% din cei angajaţi, şi anume cei de la stat, şi aceia că pentru că n-ar avea încotro!), cu restructurarea economiei şi a sectorului public, cu măsurile de austeritate cu care, de altfel, grecii au dat deja de pământ, prin votul suveran „zdrobitor” din 25 ianuarie.

Acum însă a venit momentul adevărului, al întrebărilor tranşante, al facturii, al decontului sec. Cine plăteşte mândria suverană a grecului fără cravată? Burghezul german cu cravată? Şi dacă „neamţul” (denumire generică, puteţi citi şi olandezul, danezul, austriacul etc.) nu mai vrea să plătească, ce-o să facă grecul? Va da fuga la Moscova şi va cere finanţare de la Putin, ostentativ, pentru a arăta slăbiciunea şi ipocrizia Uniunii Europene?

„Europa este fragilă”, spune simpaticul Yanis Varoufakis, ministrul Finanţelor, dar nu merge mai departe cu raţionamentul său, să spună că Europa este fragilă şi (sau în primul rând) din cauza unor ţări ca Grecia, care au beneficiat prematur de aderarea la moneda Euro şi de tot răsfăţul acordat singurilor balcanici rătăciţi în clubul dezvoltat, într-un moment în care (este deja un fapt recunoscut public de către decidenţii politici din perioada 1999-2000) Atena era departe de a îndeplini criteriile de convergenţă pentru moneda unică.

Că şi occidentalii au greşit acceptând o economie şubredă şi necompetitivă precum Grecia în Zona Euro, doar pentru a arăta sustenabilitatea monedei unice şi a bifa un succes politic istoric, asta e de asemenea clar. Dar acum lucrurile sunt aşa cum sunt, adică „intricate”, iar timpul înapoi nu mai poate fi dat. Grecia este parte a mecanismului european, cu bunele şi cu relele ei. Pe de altă parte, după ce a fost întoarsă de trei ori de la groapă, între 2009 şi 2013, cu refinanţări externe, reeşalonări şi chiar tăieri ale datoriei suverane, nici grecii nu mai pot spera la infinit că liderii politici de la Berlin sau din alte capitale vest-europene mai au argumente de a cere contribuabililor şi votanţilor lor să plătească din buzunarul propriu, pentru a compensa dezechilibrele (s-o spunem eufemistic) însoritei Grecii. În plus, privind autostrăzile aproape pustii care străbat insulele greceşti, unde s-au îngropat din anii 80 încoace miliarde de mărci şi apoi de euro, şi pe care trece câte o maşină la cinci minute, reflecţiile contribuabilului german sunt din ce în ce mai amare.

Ne apropiem, cred, de momentul crucial al ciocnirii între voinţa democratică a grecilor (de a nu se mai supune unor măsuri de austeritate considerate umilitoare) şi realităţile financiare crude ale economiei lor (întreţinute vreme de decenii din bani europeni), economie care nu are deocamdată forţa de a se autonomiza şi de a susţine pretenţiile grecilor la un standard comod de viaţă. Democraţie suverană versus constrângerile competitivităţii economice? Altfel spus, pot calculele reci şi banii (pe care nu-i ai, dar alţii ţi i-ar putea da) să impună politici într-un stat suveran, împotriva votului oamenilor? Sau invers, pot decide unii cum şi în ce condiţii să cheltuiască banii altora? Este posibil să se îndrepte Syriza spre o astfel de „criză de manual”, o criză a crizelor, o chintesenţă a impasului politic al Europei eterogene de astăzi, numai bună de predat peste ani studenţilor la ştiinţe economice sau ştiinţe politice?

E dreptul grecilor să viseze şi să încerce asta, nu? În fond, grecul nostru Caragiale e genial când explică „legea de murături”, în Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea, adică o situaţie economico-socială perfectă, creată de un proiect revoluţionar, utopic, de o organizare politică ideală („republica”) în care, pe lângă faptul că „fiecare va lua o leafă bună, pe lângă pensie, toţi într-o egalitate”, nimeni nu îşi va mai plăti datoriile.

Alexis Tsipras şi ai lui vor să întoarcă Europa la „republica” lui Caragiale şi la „legea de murături” a înţeleptului Leonida. Grecii nu înţeleg ce li se întâmplă, din 2009 încoace, şi nu au mai avut practic răbdare. Au dorit să înfrunte Troica, să se elibereze din chingile controlului fiscal-bugetar şi, spun ei, al „austerităţii”. Din această ciocnire inevitabilă a iluziei neomarxiste cu pereţii de oţel ai seifului cu bani, cineva va ieşi cu certitudine zdrobit. Ori Syriza şi promisiunile făcute alegătorilor eleni, ori principiile guvernării comunitare şi încrederea celorlalte naţiuni în existenţa unei singure măsuri. Dacă Grecia va obţine din nou banii fără să se schimbe ca model economico-social, cine vor fi următorii pe lista datornicilor revoltaţi?

La urma urmei, nu e singura utopie care bântuie Europa. Căderea economică de după 2008 a declanşat un război al utopiilor, în care locul abordărilor moderate, realiste şi constructive pare să fie tot mai frecvent luat de un concurs electoral al exagerărilor, al reacţiilor retrograde la frustrări de tot felul, al stridenţelor şi pulsiunilor conflictuale, revizioniste şi dezintegratoare. Frontul Naţional, UKIP, Alternativa pentru Germania, Mişcarea de Cinci Stele, Podemos, FIDESZ şi mai ales Jobbik, Partidul Libertăţii din Olanda, Syriza şi Zori Aurii etc. sunt expresii în haine diferit colorate dar la fel de kitchoase, cu cote electorale variabile, ale alienării politice provocate de criză, ale distanţării de democraţia liberală şi de spiritul european postbelic.

Aş menţiona doar câteva dintre utopiile populiste angajate în acest război al neînţelegerilor generalizate (vor mai fi fiind şi altele), pe piaţa ideologică a unei Uniuni Europene ajunse la un punct critic:

  • Utopia suveranistă sau convingerea falsă că mai poţi decide întru totul asupra evoluţiei ţării tale, independent de condiţiile exterioare; 
  • Utopia consensualistă sau speranţa naivă că pe marile teme de dezbatere asupra direcţiilor viitoare se mai poate atinge consensul;
  • Utopia consumeristă sau iluzia că poţi consuma la nesfârşit mai mult decât produci;
  • Utopia identitară sau întoarcerea disperată la discursul şi practicile conservatorismului identitar (naţional, etnic, religios, regional etc.) ca miraj al salvării grupurilor, comunităţilor şi societăţilor care cred că „venirea străinilor” le-a afectat viaţa şi bunăstarea;
  • Utopia naţionalistă sau încrederea că naţiunea este cadrul exclusiv de rezolvare a problemelor politice, economice şi sociale care afectează vieţile indivizilor, şi pentru care merită sacrificate alte principii precum deschiderea şi cooperarea internaţională, globalizarea şi multiculturalismul liberal;
  • Utopia eurocentrică sau pretenţia că Uniunea Europeană mai poate controla şi influenţa decisiv mersul lumii, că este un indicator sau normator al comportamentelor pe o scenă globală în care Europa se vede tot mai mică;
  • Utopia democratică, în sensul convingerii simpliste că votul în sine este un panaceu al problemelor societăţii, că majoritatea poate face orice doreşte şi că simpla exprimare a voinţei prin vot liber poate exclude meritocraţia, criteriile de performanţă, sustenabilitatea economică ori legislaţia în vigoare, sau poate eluda raţiunea ca factor al procesului decizional.  

[1] http://www.oecd.org/greece/OECD-PensionsAtAGlance-2013-Highlights-Greece.pdf

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Cam rapid si fara fond ii descalificati pe cei fara cravata. Mai uitati-va la cifre si vedeti in ce situatie sunt Grecii si comparati salarile si pensiile cu costurile in Grecia ca sa aveti o imagine completa. Manevra asta de a discuta cifre absolute e necinstita – asa fac si Britanicii ca sa argumenteze blocarea est-europenilor, ca si cand costurile din Romania se compara cu cele din UK.

    A doua chestiune, baietii fara cravata si-au asumat responsabilitatea fata de problemele structurale si coruptia din economia greceasca. Nu o data au zis ca vor continua sa remedieze problemele nationale ce au dus la criza din Grecia. Dar problema nu e nationala – iar crestere economica in Grecia in conditiile imprumutului nu e posibila, si ministrul de finante nu e glumet, ci e profesor de economie scolit in universitatile britanice, stie despre ce vorbeste – nu e usor de deligitimizat. Nu cred ca a dat vreodata declaratii care sa circule ideile uotpice pe care le discutati

    • Tsipras s-a angajat intr-adevar sa elimine coruptia si sa reformeze economia greaca. Dar o si face? Deocamdata vedem niste tipi flegmatici care viziteaza tarile occidentale cu acelasi mesaj: stiti miliardele alea de euro pe care trebuie sa vi le inapoiem? E, nu vi le mai dam, dimpotriva trebuie sa ne mai dati, altfel distrugem sistemul financiar european! Nu credeti ca este un santaj mizerabil? Spuneti ca nu trebuie sa vorbim de cifre absolute. Pai de ce sa vorbim cand este vorba de datorii? Dvs. daca mergeti la banca ce vi se spune? Discutati filozofii sau vi se comunica rata si soldul? Baietii astia cu aere de Don Juan au impresia ca santajul lor va functiona. Eu sunt convins ca nu, iar grecii isi vor plati datoriile. Pentru ca asa e normal.

      • nu fiti foarte convins ca grecii isi vor plati datoriile
        istoria ne spune ca s-a mai intamplat de vreo 3 ori sa nu plateasca…
        urmasi impotenti ai stramosilor lor care au creat o stralucita civilizatie…

      • Articolul e integral consturit pe stereotipurile lansate prin media…’stanga radicala’, ‘nu vor sa-si plateasca datoria’, ‘fara cravata adica manelizarea politicii in Europa’ etc. etc.
        Dezamagitor, conform acestui articol pentru ca politicienii corupti i-au bagat in faliment toti grecii trebuie acum sa stea cu capul plecat si sa inghita tot rahatul ce li se ofera. Sa plateasca si sa plateasca, indiferent de faptul ca regulile acordului cu Troica le garanteaza austeritate draconica in contextul unei datorii ce se ampifica in timp Cu alte cuvinte, Dvs spuneti ca Grecia trebuie sa arda o eternitate in iad pentru ca ‘si-a permis’ sa se indatoreze peste masura. Sunt curios ce ati spune daca ati fi direct implicat si afectat in situatia asta.
        V-ati intrebat de ex si de ce creditorii si europenii i-au lasat pe greci sa ajunga la un nivel astronomic al datoriei?

        Comentariul lui Mihai este excelent si subscriu la el.

        Grecii nu cer sa traiasca pe spinarea nemtilor ci doar un plan de redresare care sa le permita sa intrezareasca si o finalitate undeva candva in timp. Varoufakis este probabil cel mai pregatit in domeniu ministru de finante din Europa si nu spune prostii. Poate fi posibil ce spune, poate nu, dar propunerea lui are atributele unei solutii pe cand planul Troicii are toate atributele dezastrului. Cum sa speri sa returnezi o datorie daca al tau creditor te imprumuta ca sa returnezi datoria si in loc sa te ajute sa cresti economic te obliga la recesiune austera?
        Faptul ca ministurl de finante si primul-ministru au inceput imediat dupa alegeri un turneu blietzkrieg prin ‘cancelariile europene’ este de salutat. Oamenii vor sa-si expuna imediat ideile, sa le discute cu celilalti si sa obtina sustinere sau puncte de negociere.
        Faptul ca umbla fara cravata este iarasi de salutat intr-o lume ultra-ipocrita si condusa de niste oameni cu cravate care au calitati discutabile. De ex intre Pogea cu cravata si Varoufakis fara cravata eu il prefer pe al doile ca ministru de finante. Cravata e un accesoriu conventional care altfel nu are nicio utilitate. Ca sa nu mai spun cati manelisti se imbraca in costume ‘de firma’ si-si trag si o cravata zeiss.

        Cu vreo 15 ani in urma guvernul japonez a avut o campanie agresiva pentru a convinge angajatii din sectorul public sa stea la birou fara cravata pentru a reduce in acest fel consumul de electricitate pentru aer conditionat pe timp de vara. Au avut pe strazi panouri mari cu primul-ministru si ministri din cabinet cu camasa deschisa si fara cravata. Or fi fost si aia manelisti.

        ‘extrema stanga’…din tot ce am vazut pana acum la Syriza nu vad niciun element de extrema stanga si, cu exceptia promisiunii populiste de campanie precum ca reangajeaza concediatii de la stat, nu vad nici macar elemente evidente ‘de stanga’. Ei au propuneri economice clar din zona economiei de piata si propun reforme si restructurare absolut de dreapta.
        In Romania se judeca extrem de superficial si stereotip stanga-dreapta politica, concepte care de altfel sunt anacronice. Politica a evoluat mult dupa WW2, numai politicienii si politologii de serviciu din Romania au ramas la conceptele din anii ’30. La noi esti de drepta doar daca dai cu parul in populatie, daca cetateanul nu sufera plenar se cheama ca tara e pe un drum gresit si in mana comunistilor. Ne mai urnim si noi din zona asta, ne apropiem si noi candva de mileniul 3 si zona civilizata a lumii de care tinem macar geografic?

        Nu stiu ce vor reusi grecii, sunt intr-o situatie imposibilia, dar merita tot respectul cei ce incearca sa gaseasca o solutie onesta si economica de iesire din faliment. Manelisti economici sunt doar aia incruntati cu cravte regulamentare care aplica ca niste roboti reguli ce nu fac decat sa agraveze situatia si nu duc decat spre un dezastru si mai mare.

        • Nu stiu ce-or sa faca grecii,nu stiu ce-or sa faca creditorii lor.
          Dar stiu ce-as face eu daca as fi solicitat sa fiu creditorul lor : fara un plan realist de iesire din „rahat” nu le-as mai da nici un ban ; as incerca sa-mi limitez pierderile deja suferite.
          Si mai stiu un lucru : cand de zeci de ani beneficiezi de fonduri europene si inca nu ai reusit sa devii pefomant si cat de cat autonom economic,inseamna ca ai o problema. A da vina pe altii (pe cei care ti-au dat banii) nu denota decat prostie.

  2. Daca ma uit la toate utopiile enumerate ma intreb ce mai ramine pentru realitate. Poate un nou razboi mondial care sa reseteze umanitatea. In fond, pentru planeta si restul vietuitoarelor, nici nu ar fi asa rau daca homo sapiens ar disparea. Disparitia dinozaurilor nu a fost sfirsitul lumii!

  3. Cu sau fără cravată, eu unul tare m-aș bucura ca indivizii ăștia de zic că știu așa de bine cum e mai bine să trăiască vreo doi ani cu 1.000 de lei pe lună pe undeva prin Reghin sau prin Țăndărei.

  4. Aveti 1000% dreptate. Grecii ar vrea sa leneveasca toata ziua cu uzo si frape-ul in fata, si sa le plateasca altii datoriile, salariile si pensiile, dar nu orice salarii si pensii (nu suporta comparatia cu „sarantocii” de romani), ci unele de nivel cel putin mediu european.

  5. Dvs nu stiti sa va cititi propriile referinte? Conform referintei date de dvs, 20100 euro/an este „Average worker earnings (AW)”, adica salariul mediu (nu pensia!) inainte de orice fel de taxe.

    Pensia medie, ca procent din venitul mediu, este 53.9% in Grecia fata de 54.4% in restul tarilor OECD („Gross replacement rate” in tabel). Iar pensia este acordata pe baza impozitelor retinute din venitul mediu, asadar acest raport pensie/salariu este cel care conteaza, si nu valorile brute!

    • Corecta observatia, mi se parea mie ca pensia mentionata e cam mare dupa cum stiam eu Grecia.

      Dar, o sa incep sa-i vad cu alti ochi pe „baietii veseli” in momentul in care vreo doi trei politicieni de virf din trecut or sa fie bagati la puscarie ptr coruptie, ca la noi. Pina atunci ramin doar niste populisti fara solutii si chiar iresponsabili.

  6. Parerea mea este ca din ecuatia crizei din Grecia (cred ca a intrat in vrie putin dupa 2000 dar abia in 2008 – 2009 s-a vazut) se uita un lucru: fericirea si bunastarea nemtilor (dar si a britanicilor, americanilor si a tuturor nordicilor) sta inclusiv in vacante ieftine in Grecia .
    Nu am avut acces la ele, dar am auzit ca exista studii comparative pentru toate tarile mediteraniene si Grecia se pare ca are cel mai mic venit real din turism, grosul profitului mergand spre marii operatori de turism si producatorii din tarile mama.
    Nordicul merge in Grecia si vrea sa manance ca acasa nu ca in Grecia, pe baza unei culturi, parerea mea stupide, ca serviciile grecesti sunt sub standard. In realitate sunt altfel numai ca am fost intoxicati cu asa zise norme care exclud diversitatea comerciala intr-o lume in care ne dam mari cu tot felul de diversitati.
    Eu am avut surpriza inlocuiri unei minunate tavern grecesti care servea peste de la pescarii autohtoni cu un superstandardizat NordSee unde pestele venea in principal din Germania, Irlanda si ceva creveti de prin Thailanda. Cred ca aveau si un produs organic de prin Grecia.
    Stiu ca la un moment dat UE incerca sa impuna cultivatorilor greci numai anumite soiuri de portocali si nu cred ca rezistenta venea din spirit retrograd.
    Problema Greciei este mult mai complexa si vina este numai partial a grecilor.
    Nu cred ca lupii cei tineri si stangisti vor rezolva problema dar cel putin deschid alte unghiuri asupra raporturilor economice din Europa si a modelelor pe care s-a construit UE. Sa fim realisti: nordul da produse si sudul distractie, produse scumpe si distractie ieftina. Stiu ca este o perspectiva simplista, dar daca UE si Euro se vor prabusi, din asta se va trage.

    • Mirela…simplist concluzionezi ca distractia trabuie sa fie la fel de scump platita ca si produsul de calitate. Ei uite ca nu e asa. De ce? Pentru ca pe o piata libera primeaza oferta si cererea. Daca grecii (sau, ma rog, operatorii din turism) vor cere prea scump vor pleca nordicii astia europeni mai „la vale”, in Africa, in Tailanda, in Hawaii). Asta pentru ca distractia o pot oferi multi altii decat grecii pe cand produsele de varf doar unii :)
      Cam asta e logica…simpla as zice.

  7. Globalismul -în sensul de încredere iraţională in structuri supranaţionale şi in capacitatea acestora de a rezolva problemele politice, economice şi sociale locale- şi „multiculturalismul liberal” sunt tot utopii. Mai degrabă e multiculturalismul o utopie [fostă] populistă şi iată, nefastă, decât naţionalismul. Pentru că efectele adoptării unor politici bazate pe această utopie sunt deja vizibile şi negative e greu de susţinut incă ideologia globalistă in aceeaşi matcă populară altădată, a înfrăţirii şi egalităţii intre popoare şi culturi [sună cunoscut?], aşa că astăzi globalismul şi-a găsit noi adepţi şi noi partide care să-i avanseze agenda: apărătorii securităţii globale care ne bagă pe gât legile de tip big brother ca să fie in stare pasămite să combată câteva grupuri de asasini cunoscuţi sub numele pompos de terorişti; apărătorii temperaturilor fixe şi ‘bune’ de altădată, când omul nu inventase industria iar porcul zbura liber printre baobabi, care iată au reuşit să determine guvernele naţionale ne mai jefuiască oleacă cu taxele lor verzi şi globale; apărătorii sănătăţii populaţiei, probabil cei mai utopişti dintre toţi şarlatanii cu aere globale căci visează la omul perfect, la tinereţe fără bătrâneţe, la viaţa matusalemică şi la eradicarea definitivă a bolilor, in primul rând a morţii, această ‘utopie’ străveche care ne inghite pe toţi, care au reuşit să determine guvernele naţionale să ne bage pe gât o listă lungă de medicamente şi vaccinuri nesolicitate, şi, până la a fi mai sănătoşi ne-au ajutat să devenim mai săraci din moment ce suntem obligaţi să cumpărăm droguri pentru toţi ipohondrii planetei.

    Dar cea mai hidoasă utopie este cea in care trăim, socialismul deopotrivă naţional şi european. Pentru că ne-am lăsat seduşi de utopia asta globalistă va trebui să suportăm [şi] datoriile altora, asta pentru că socialismul european nu este nimic altceva decât o versiune financiară sofisticată a celui naţional. Diferenţa constă in socializarea datoriilor statale pe lângă mai vechea socializare a riscurilor, profiturilor şi pierderilor instituită de guvernele secolului naţional socialist prin care a trecut tot continentul şi deocamdată nu a ieşit şi nici prea multe speranţe nu-s [că doar nu o să îndrăznească vreun politruc să agite public ‘utopia’ curăţării statului de mecanismele raptului instiţuţionalizat, că doar nu o dea credit intelectualii publici ‘utopiei’ ‘nicio taxă fără reprezentare directă’, că doar nu o să vorbească presa de ‘utopia’ moralistă a eliberării buzunarelor noastre de monştrii birocratici ai socialismului].

    Datoriile Greciei de care vorbeşte autorul au fost in primă fază legate preponderent de un grup de creditori privaţi -bănci şi fonduri financiare. Aşa-zisa salvare a Greciei de care s-a vorbit din 2008 incoa nu a fost nimic altceva decât o schimbare a titularului deţinător al creanţelor ce au fost transferate din sfera privată şi semi-privată [printre băncile alea private erau şi unele cu capital majoritar de stat ] in sfera publică. in loc ca acei creditori originari inconştienţi ce au împrumutat masiv un asemenea stat sărac şi corupt să suporte pierderile inevitabile şi previzibile le vom suporta noi, cetăţenii europeni, nu numai nemţi, ci şi români. In loc să salveze Grecia, şi-au au salvat băncile din bătătură in cel mai pur acord internaţional de drept fascist. Pentru că asta e Uniunea Europeană – o entitate pseudo-statală ce a dus la perfecţiune visul de aur politrucului socialist, anume jaful fără nicio responsabilitate, săvârşit cu mâna altora, a camarazilor corporatişti [şi să nu pretindeţi că băncile nu pot avea legătură cu socialismul. ia puneţi mâna pe carte şi investigaţi rolul unor anumite bănci in dezvoltarea regimului bolşevic leninist]. Bandiţii globalizaţi din UE o să vă jefuiască cu aerul că vă salvează de satanele naţionaliste [dacă naţiunea e o utopie atunci nu ar fi mai bine oare să ne întoarcem la cnezate, principate, ducate, burguri? măcar aşa îi putem cunoaşte pe hoţii din avutul public şi îi putem trage la răspundere], de demonii consumerişti [dar când guvernele se îndatorau masiv nu mai era chiar aşa utopic consumerismul, iar când băncile dădeau credite cu nemiluita pe bază de buletin oricărui terchea berchea iarăşi nu se punea problema utopiei consumeriste] şi de himerele identitare [după ce te lasă-n c..ul gol mai vrei să ştii din cin te tragi? păi de ce măi animalule consumerist îţi mai trebuie rădăcini? te crezi copac?].

    • De acord cu Dv. Iritant in tot „scandalul” asta cu Grecia este transferul creantelor de la „privati” (banci, investori privati, fonduri,etc.) in sfera publica. Ca mai apoi sa ni se spuna zilnic „vai, vai, vai, noi trebuie sa platim datoriile Greciei, noi suntem girantii unor datorii facute de un popor lenes si superficial!” Iar daca cumva apare un grup de tineri care vor sa schimbe lucrurile in Grecia, sunt trecuti „instant” la categoria „extrema stanga”! Interesant este si faptul ca UE ar fi preferat mai degraba o colaborare cu vechile structuri corupte, desi se stie foarte bine ce au facut, decat sa incurajeze un suflu nou in politica!
      Acelasi teatru de proasta factura, cunoscut si perimat! Si mai sunt si autori care incearca sa ne „vanda” asta ca pe ceva „fara alternativa” (ca sa o citez pe Mutti, cu acel „alternativlos”, devenit de-a dreptul oripilant).

  8. Rhodos, 10 zile: 1 factura de la hotel, 1 factura de la masina inchiriata, citeva bilete de autobuz, bonuri de casa de marcat de la magazinele mari. Restul – magazine mici, restaurante, baruri, biserici – zero facturi. Cu alte cuvinte jumatate din cheltuiala mea a trecut „neobservata”. O familie nu poate cheltui la nesfirsit mai mult decit produce. De ar putea tarile?

  9. Domnule Naumescu:
    Syriza este un partid de centru-stanga in sensul clasic. Unde e extremismul? Sau azi extremismul de stanga inseamna a fi la stanga lui Schauble?
    iata ce spune azi tony Blair: „Austerity plus reform was never a good choice to offer Europe. We have to offer growth plus reform. Macroeconomic policy should do what it takes to get there.” Populist si el, nu?

  10. Syriza recurge la un santaj – taiati-ne datoriile sau va tragem dupa noi in groapa. Pana la urma la asta se reduce politica lor.
    La cum ii stiu pe nemti, n-au nici o sansa. Nemtii vor face calculele si vor concluziona ca e preferabil sa lase Grecia in afara zonei euro. Dupa acest moment Grecia va intra intr-o criza profunda din care nu se stie cand va reusi sa mai iasa.
    Imi pare rau pentru greci, sincer. Au inlocuit niste politicieni incapabili cu alti politicieni inconstienti. Dar politicienii sunt pana la urma oglinda poporului, asa e si la noi.

  11. Domnule Naumescu,

    Ati omis inca o utopie care functioneaza din plin azi in UE: Utopia (anti)democratică 2, în sensul convingerii simpliste că minoritatea poate face orice doreşte şi că exprimarea vointei prin vot nu conteaza.

    • @Andrei Mocearov,

      Majoritatea poate face orice doreste, doar ca pe banii ei, nu ai mei!
      Atunci cand majoritatea decide cat am eu de plata si unde se duc banii platiti consider ca am tot dreptul sa ma opun.

  12. Cred ca ar trebui sa avem in vedere si argumentul forte al conducatorilor Greciei: nu are sens sa se acumuleze datorii in plus. Tara este cu adevarat falita si nu poate plati nici datoriile existente.

    Da, sunt probleme majore cu evaziunea fiscala si cu mentalitatile locale. Da, s-a mintit masiv pentru a forta intrarea in spatiul monedei Euro. Da, intr-adevar, nimanui nu-i place austeritatea.

    Cu toate acestea, sa nu uitam faptul ca grecii sunt liberi, ca au un regim democratic, si ca trebuie sa-si decida singuri soarta. Optiunile lor sunt doar proaste si foarte proaste:

    1) Sa continue pe linia de pina acum.

    – datoriile vor continua sa se acumuleze
    – economia se va zbate in chinurile somajului urias, ale fiscalitatii crescute samd

    2) Sa nu-si plateasca datoriile, total sau partial.

    – probabil ca asta ar garanta trecerea de la euro la drahme
    – pensia de 2000 de euro pe luna s-ar transforma instantaneu in pensie in drahme, adica, poate, in echivalentul a 1000 de euro pe luna
    – toate bancile grecesti probabil ca ar pica instantaneu, iar asta inseamna ca toate economiile populatiei vor fi daca nu pierdute de tot atunci macar partial
    – statul grec ar putea sa se mai imprumute numai la niste costuri (dobinzi) exorbitante

    Dv. pe care din cele doua variante ati alege?

    • Asta s-o crezi tu…ca se reduce pensia de la 2000 (exagerata, sa stii) la 1000. Nici vorba…se va reduce de la 2000 la 200, ca in Romania. pentru ca deficitul la pensii e ENORM, nu doar de 50%.
      Nu bani imprumutati, nu pensii…s-ar putea si 200 sa fie mult.

    • Stimata doamna,

      Am lucrat timp de peste patru ani pentru o multinationala greceasca. Am fost acolo (uneori chiar in delegatii de peste doua luni), le stiu salariile si stiu cat muncesc pentru ele. Sincer sa fiu, daca as fi cunoscut limba as fi emigrat in Grecia, acolo gasind uncia oportunitate de a fi platit la salariu (aproape) german prestand munca „demna” de o insula tropicala.
      Si-acum le plangeti de mila, afirmand ca sunt stat suveran? Pai sa tot fie suveran, doar ca atat pe active cat si pe pasive.

  13. Pentru cine stie sa citeasca printre randuri declaratiile lui Tsipras, nu se vede decat un populism gretos, care in nici un caz nu o sa fie acceptat de UE.

    Adica domnul Tsipras vrea sa se intoarca la acelasi tip de politica administrativa care a prabusit Grecia de la bun inceput: reangajarea bugetarilor concediati, cresterea salariului minim si cresterea pensiilor prin reacordarea celei dea 13-a pensie. De unde o lua bani pentru toate astea?

    Singurul argument pe care l-ar fi putut aduce Tsipras in renegocierea pachetului de sustinere este stimularea economiei pentru producerea de slujbe noi in economie, nu in administratie.

    Si exact argumentul asta nu se vede. In orice caz, reformele structurale trebuie sa continue in Grecia, unde exista o evaziune fiscala la scara infioratoare si a fenta statul e sport national.

    Economia Greciei e in crestere oricum. Daca Tsipras avea sange in instalatie in loc de populism, s-ar fi luat la tranta cu coruptia si evaziunea fiscala in Grecia si investi banii in surplus in proiecte nationale generand crestere economica si slujbe bine platite. Daca s-ar vedea bani bine investiti in Grecia generand crestere economica, poate si grecii nu s-ar repezi asa de tare sa fenteze statul.

  14. Am auzit ca banii imprumutati de Grecia au fost folositi pentru cumpararea de armament din Germania si Franta. Seamana cu scumpirea gazului romanesc si bulgar.

  15. Domnule Naumescu,

    ma dezamagiti!

    In sursa pe care ati citat-o nu scrie niciunde ca pensile grecilor sint 20100EURO pe an!

    Atita cistiga in medie un „worker”, adica o persoana care lucreaza: „Average worker earnings (AW) EUR 20 100”. Asta scrie in tabelul de la pagina 3 din sursa citata.

    Cred ca ar trebui sa reveniti cu o corectare.

    Cu stima,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro