marți, aprilie 16, 2024

Cultura urilor tribale și mecanica masacrelor

Trăim în vremuri tulburi. Vremuri în care tot soiul de „lupi singuratici” mai mult sau mai puțin dezechilibrați psihic comit crime în masă în mai multe colțuri ale lumii, avînd tot felul de motivații ideologice. Ultimul atac de acest gen a fost cel din Las Vegas Strip, zona plină de hoteluri-resort și cazinouri din sudul orașului Las Vegas. În seara zilei de 1 octombrie 2017, un individ deranjat psihic pe nume Stephen Paddock a descărcat un întreg arsenal în mulțimea adunată la un concert de muzică country, din camera unui hotel din apropiere de la etajul 32. Trec peste graba Statului Islamic de a revendica atacul soldat cu zeci de morți și sute de răniți, în pofida absenței probelor că ar exista vreo legătură între această organizație teroristă (aflată acum în criză pe teritoriile fostului „califat”) și asasinul din statul Nevada. Mai importantă mi se pare o discuție despre resorturile culturale ale indivizilor care se decid să comită asemenea crime de masă. Ce tip de cultură poate favoriza această mecanică a masacrelor?

Nu trebuie probabil să fii un specialist în psihologia comunicării ca să observi alienarea umană a contemporanilor, cufundați fiecare în propriul dispozitiv electronic și avînd un contact vizual minim cu cei din jur. Cei mai mulți sînt conectați la rețele sociale care le adîncesc și mai mult alienarea, oferindu-le interpretări de-a gata ale tuturor evenimentelor, de obicei încărcate de ură împotriva unei tabere politice adverse. Triburile politice (populiști și naționaliști vs. liberali de stînga și socialiști) se urăsc cu o intensitate rară, nu numai în Statele Unite, ci și în țări europene ca Marea Britanie (taberele pro- și contra-Brexit), Spania, Polonia și Ungaria. Fantasmele superiorității naționale sînt cultivate pe rețele sociale la fel de virulent ca visurile unor tineri socialiști din țări occidentale de a trăi sub guverne de tipul celui din Venezuela. Urile sînt încinse la roșu. Imediat dupa masacrul din Las Vegas Strip a apărut un prim atac liberal furibund pe Facebook, din partea unui vice-președinte al companiei americane de televiziune CBS, doamna Hayley Geftman-Gold. În viziunea acesteia, vinovații sînt, bineînțeles, republicanii care nu susțin legislația controlului armelor. Și, întrucît e știut că fanii muzicii country sînt de obicei republicani (care nu susțin controlul armelor), doamna în discuție declara ca nu are „nici măcar o simpatie” pentru victimele lui Stephen Paddock iubitoare de muzică country.

Problema e că acest gen de reacții, pe lîngă ura pe care o propagă, nu invită la nici o dezbatere cu privire la controlul armelor, ci doar confirmă poziția răspicată a propriei tabere. O dificultate care ar putea genera o dezbatere ar fi de pildă aceea că cele mai multe crime cu arme de foc din Statele Unite se produc pe străzile unor mari orașe precum Chicago – un oraș care exercită un control strict asupra armelor, dar în care autoritățile locale nu pot stopa atrocitățile comise de bande criminale stradale.

De partea cealaltă, telespectatorii conservatori care urmăresc în fiecare seară Fox News, în special intervențiile propagandistice ale unui Sean Hannity, sau șoferii de tiruri care îl ascultă zilnic la radio pe Rush Limbaugh, nu fac decît să fie la fel de întărîtați în convingerile lor politice. Meschinăria la care poate ajunge această tabără la fel de radicală e uneori incredibilă. Unii conservatori nu numai că îi detestă pe toți cei care susțin o politică welfare, dar și pe recipienții nevoiași ai acestui gen de politică. De pildă, după ce ochiul uraganului Irma a ocolit o parte a statului Florida, dar un alt ciclon tropical, uraganul Maria, a devastat insula Puerto Rico, a cărei economie era oricum precară și care acumulase anterior multe datorii la buget, mulți conservatori din statul mai binecuvîntat credeau ca era momentul propice să dea lecții de responsabilitate economică vecinilor lor portoricani năpăstuiți. La fel a făcut, de altfel, și președintele Trump, cînd i-a mustrat pe cei din urmă că nu-și rezolvă singuri problemele și le-a transmis, în timpul vizitei sale pe insulă la două săptămîni după uragan, o serie de mesaje de contabil scrupulos despre datoriile lor la buget. O politică a compasiunii e desigur incompatibilă cu „realismul economic” promovat de Fox News, de mulți republicani și de tweet-urile președintelui Trump.

Nu în ultimul rînd, cultura actuală este una invadată de nihilism. La necomunicarea cu alți oameni și tribalizarea credințelor și atitudinilor politice se adaugă și o dimensiune metafizică (sau post-metafizică). Din ce în ce mai mulți oameni nu mai cred în nimic transcendent care dă o coerență sau un sens vieții lor. Puțini sînt cei care mai „pariază pe existența lui Dumnezeu” (pascalian vorbind). Desigur, numărul celor care mai frecventează astăzi forme tradiționale de organizare religioasă se reduce mereu. Dar problema e una mai profundă. Spiritul care „unește și dă viață” și conferă libertate e înlocuit cu surogate tot mai precare sau direct nocive. Cel mai frecvent, cu „identități” care dezbină, fragmentează și alienează.          ​ ​

Pe acest fundal de polarizare politică extremă, descurajare a „centrului” politic​ și nihilism au înflorit masacrele. Nu cele comise de sisteme opresive sau de regimuri totalitare, ca în trecut (deși acestea supraviețuiesc totuși în enclave totalitare precum Coreea de Nord), ci masacrele ca hobby al unor indivizi izolați. Contează destul de puțin aici prin ce sistem de credințe își constuiesc indivizii motivația de a realiza asemenea acte criminale extreme. Desigur, islamismul e o motivație frecventă, dar nu e singura. Islamismul radical de tipul celui cultivat de Statul Islamic e mai curînd un caz particular al unui tip de ideologie criminală mai largă, care are probabil legătură cu cultura actuală a necomunicării umane și cu urile tribale cultivate în spațiul virtual. La fel cum are legătură cu nihilismul. Cred că se poate scrie o teză de doctorat despre natura nihilistă a ideologiei Statului Islamic. Și nici celelalte credințe ce justifică crimele de masă nu sînt de obicei mai puțin nihiliste, la o analiză mai atentă.

​Sacrul, indiferent prin ce lentilă religioasă este privit, respiră de obicei plenitudinea vieții. Profeții și misticii biblici îl venerează pe Dumnezeul cel viu, nu pe un Dumnezeu al morții și nimicirii. Întîlnirea cu sacrul trezește bucuria spirituală în toate religiile lumii (a se vedea poemele lui Rumi, Khalil Gibran, Sf. Ioan al Crucii, Regele David Psalmistul). Mai departe, acest tip de întîlnire inspiră prietenia cu celelalte făpturi, așa cum s-a întîmplat la Sf. Francisc de Assisi și Buddha. O cultură a urii de alteritate este evident contrară oricărei spiritualități sau religiozități autentice.

Și totuși, bunătatea există. În momente de criză, panică și disperare precum cele prin care a trecut mulțimea ce a participat la concertul însîngerat de la Las Vegas, apar și eroi, oameni care se sacrifică pentru a salva viețile altora. Nepăsarea nu are totdeauna ultimul cuvînt. Un semn de speranță? Probabil – sau cel puțin un motiv de a nu crede, cedînd parcă unei diabolice ispite, că s-ar fi alterat ceva esențial în fibra umană, din cauza culturii necomunicării și a urilor tribale. Pe de altă parte, mecanica masacrelor e și ea o tristă realitate și pare a fi un efect al fundamentelor nihiliste pe care se sprijină cel puțin o parte din cultura actuală.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Ar suna perfect, tot ce spuneti Dvs., daca nu ati fi tras un semn de egalitate intre ” nihilismul” ( corect identificat drept cauza marasmului din umanitatea contemporana ) de dreapta si cel de stinga. Extremismul poate fi de dreapta sau de stinga , cu mentiunea ca cel de stinga l-a precedat si inspirat pe cel de dreapta, dar nihilismul este apanajul stingii dezorientate si al extremei stingi.
    Propovaduind , cu mai mult sau mai putina sinceritate ( ma gindesc la globalizarea , urmarind doar profitul material ) mentinerea a ce a mai ramas si reintoarcerea la valorile traditionale, inclusiv latura metafizia ( cum ii ziceti Dvs., pentru a nu supara tot tabara stingista ), dreata nu poate fi acuzata de nihilism.

    • După căderea URSS nu mai există terorism de stânga care să fi produs victime umane. Nici măcar din partea mișcărilor în general asimilate stângii, cum ar fi mișcările ecologiste sau cele de protecție a animalelor.

      Există doar terorism de dreapta (extrema dreaptă, dacă vă place mai mult așa) sau îndeobște asociat dreptei prin componentele naționaliste (ex. kurzii) și religioase sau derivate din ele (ex. anti-avort, homofob) precum și combinații ale acestora (radicalii islamici).

      *

      Nihilismul doar în cărțile de istorie mai este asociat stângii. Mișcările anti-globalism sunt în esență nihiliste și ele sunt de dreapta în componentele lor esențiale (naționalism protecționist, antisemitism, accentul pe conservarea „valorilor naționale” incluzând aici și religia).

      • @ Sicmar: corect cu teroristii, dar ați uitat contextul: căderea URSS a fost economică, nu ideologica. Dupa căderea URSS, stânga a renunțat la caracterul totalitar, si e perfect democratica. Sigur ca nu mai sunt teroristi de stânga: de ce ar mai fi? Stânga (aici doar in sensul de colectivism si mentalitate asistentiala („nu e nimic in regula cu mine, e ceva in regula cu instituțiile si valorile tradiționale, deci sa revoluționam instituțiile, iar statul sa imi rezolve problemele”) ocupa insidios tot spectrul politic, inclusiv locul dreptei, care ea însasi e stangista…

        Corect parțial si cu miscarile anti globaliste. Insa ele sunt aparent de dreapta, manifestându se conform descrierii dvs. Unde încadrati insa solicitările lor colectiviste, asistentiale si mai ales privind creșterea puterilor statului? Nu cumva sunt mai comune stângii? Desigur, si extrema dreapta le manifesta, dar puteți observa ca in general ele sunt comune Modernității, nu stângii sau dreptei (deși stânga le cere mult mai vocal).

      • Nu, dl Nicolescu are dreptate: nihilismul e de stânga. El duce la extrem egalitarismul. Stânga şi dreapta se sprijină pe trei piloni. Dreapta pe ierarhie, identitate şi moralitate, iar stânga pe egalitate, globalism şi moralitate minimă. Egalitatea în ideologiile de stânga nu e totală, există în mare două clase: iluminaţii (propagandiştii marxişti sau neomarxişti), cei care „deţin” adevărurile (politically correct), şi cetăţenii obişnuiţi, cei care trebuie să le respecte. Când egalitatea devine egalitarism, adică totală, se ajunge la nihilism. Nihilismul nu e interesat de loc de ierarhie, identitate sau moralitate. În extrema cealaltă, atunci când ierahia, identitatea şi moralitatea devin imuabile şi derivă dintr-o ideologie cu caracter absolut, suntem în plin fundamentalism. Fundamentalismul e opusul nihilismului. Iar terorismul nu e neapărat o caracteristică a unei extreme, dar e adevărat că cel fundamentalist e mai periculos pentru că poate fi susţinut de un stat sau un grup de state, deci are resurse mult mai mari.

      • Eu n-as insista pe ideologii. Intr-adevar, de cand blocul sovietic s-a prabusit, nu mai avem stanga ori dreapta. Avem state totalitare, cum e cel al nostru, care ne deposedeaza de cca 50% din venituri + TVA si alte accize si nu ofera mai nimic la schimb, practica dictatura majoritatii, acea parte din populatie alientata si dependenta, pe care o cumpara usor si o folosesc ca paravan cu un cinism fara precedent. Desi se promoveaza ca „stanga”, in realitate n-au nimic de-a face cu asta si inteleg, spre deosebire de predecesorii lor, ca au nevoie si de un sector privat pe care doar il mulg cat pot in beneficiul lor si al oligarhiei, multi sunt de fapt capitalisti lipsiti de scrupule, au firme cu oameni pe care ii exploateaza la sange si de care nu le pasa, nu promoveaza cultura muncii si performanta caci afacerile se fac cu spaga, isi fac concediile, trimit copiii la studii sau se trateaza in strainatate desi afiseaza un nationalism putred, gretos.

        Exista si state unde acele taxe luate de la cetateni „se vad” in investiile publice, in care functionarii pot sa se puna in pielea cetateanului si se gandesc cum sa faca sa ii fie mai bine, in care societatea e mai echilibrata dpdv al veniturilor, educatia e mai buna si in care politicienii, desi corupti pe ici pe colo, nu isi permit sa isi bata joc de oameni in halul acesta poate fiindca nici oamenii nu sunt asa de usor de prostit. Desi noua ne par „de dreapta”, fiindca asa am fost indoctrinati, sa uram si sa dispretuim tot occidentul in bloc ca fiind ceva de dreapta, ei au inteles ca principiile economiei de piata si democratia populista nu se inteleg, era usor sa fii de dreapta in dictatura (la fel de bine se aplica si pt. stanga), dar oamenii saraci si insuficient educati vor fi mereu de stanga. Asa ca lupta cu stangismul cum pot: educatie mai buna a oamenilor, protectie sociala dar cu masura, samd. in timp ce valorile economiei de piata sunt pastrate fiindca fara concurenta si initiativa societatea se prabuseste pe toate planurile ei umane.

        Care sa fie secretul unor societati, si de ce aparent la unii acest mix de stanga + dreapta, democratie si econonomie de piata merg ? Teoria mea e pentru ca ei au cunoscut o epoca de schimb ( capitalist daca vreti, dar era o dictatura pe atunci ). Oamenii inca mai simt ca au nevoie unii de altii. La noi nu a existat asa ceva in istorie. Taranii din Evul Mediu, care la noi a tinut pana in secolul IX, produceaau acelasi lucru si nu schimbau intre ei nimic. Nici azi taranii, atat cei ramasi la tara cat si cei adusi in ghetorurile comuniste de la oras nu schimba nimic intre ei. Ei nu mananca in oras, isi beau cafeaua acasa si in general simt ca nu au nevoie de nimeni in jurul lor. De aici si pana a le cultiva ura si paranoia e doar un pas. Pe de alta parte, nici tinerii nu prea schimba intre ei, desi am trecut la capitalism si castiga destul pentru a fi niste consumatori. Aici e de vina globalizarea, nu mai exista mici afaceri, cumparam de la hipermarket, de la o vanzatoare pe care nu o cunoastem si pe care in general nu o mai intalnim a doua oara…

        • Păi sunteți pe cale sa aderați la cultura schimblui de bazar…… Toate afacerile sunt mici si foarte mici, oamenii se cunosc intre ei, sunt acolo de generatii si nu se schimba nimic. Pretul e o perpetuă necunoscută, tocmeala e obligatorie iar in lipsa ei rușinea se prăvălește asupra fraierului nedemn…….
          Avem exemplele elocvente ale Orientului mijlociu Asiei centrale, India, etc….. Niște economii bazate pe schimbul in care actorii se cunosc de când străbunicul chiuia năvalnic la nunta fetei străbunicului micului comerciant de nasturi/cuie de astăzi….. Adică economii unde acumularea de capital e, pe căi normale, quasi-imposibilă. Great !!!

          Evident că nici concentrarea prea mare nu e bună ptr.ca are tendințe monopolist/abuzive……
          Es modus in rebus.

    • „[…] dreata nu poate fi acuzata de nihilism.”

      Ba poate fi acuzată și pe bună dreptate. Sigur, nu e vorba de dreapta moderată (la fel cum nici stânga moderată nu e nihilistă). E vorba de nihilismul islamist de extremă dreapta (el este cel mai pregnant, dar există și facțiuni surori de sorginte creștină și nu numai!) , a cărui psihologie patologică este excelent surprinsă de Sir Roger Scruton în următorul pasaj:

      „Mulți teroriști sunt nihiliști care vor să-și exprime dezamăgirile prin distrugerea societății false în sânul căreia trăiesc. […] Dar nihilismul este cealaltă față a religiei: este urletul dezamăgit al credinciosului care descoperă că Dumnezeu a murit. Adevăratul nihilist este incapabil să accepte o lume a compromisului, toleranței și loialităților seculare, în care ceilalți se simt în largul lor, fiindcă e o lume lipsită de absoluturi. Moartea lui Dumnezeu lasă în urma ei un singur absolut, Neantul. Datoria de a anihila este ultima licărire a transcendenței în sufletul celui care a pierdut orice credință în transcendență și nu poate trăi cu această pierdere. Caracterul „intoxicat de moarte” al nihiliștilor ruși și al revoluționarilor care au pășit pe urmele lor este, așadar, din aceeași plămadă cu frenezia „intoxicată de Dumnezeu” a martirilor șiiți.” (Vestul și restul: Globalizarea și amenințarea teroristă)

      • O puteți apuca încrezător pe calea dreptei, tot la Nihilism Ajungeți, dar e o cale mai ocolită decat a stângii. Scruton are dreptate cu islamistii si teroristii ruși, dar problema Occidentului in prezent e nihilismul insidios care cuprinde întreaga societate vestica, dupa multe decenii de de-spiritualizare si belsug. O data raiul realizat pe pământ, si fără nici un Dumnezeu, oamenii chiar nu mai simt nici o motivație sau vitalitate sa trăiască. Acest nihilism dez-ideologizat amenință societatea vest-europeană.

        • Sunt sceptic, mai ales că nu există cercetări din care să reiasă concret consecințele dezastruoase ale acestui așa-zis nihilism. Tot ce aud e un soi de spaimă rurală față de o societate urbană și deschisă, întreținută de aparatul propagandistic al extremiștilor, atât de dreapta, cât și de stânga. Minciuna stângii socialiste e ușor de demontat, există cifre care arată fără putință de tăgadă că, în prezent, sărăcia atinge cele mai mici cote din istorie datorită mult hulitului capitalism. Cât despre paranoia dreptei cu desacralizarea Occidentului, nihilismul și toate cele, nu există niciun fel de dovezi despre pretinsele rele pe care le-ar aduce aceste tendințe. Dar chiar și dacă ar fi atât de negru dracu’ pe cât încearcă să ne inculce propaganda extremei drepte, tot mă voi vedea nevoit să spun pas soluțiilor liberticide à la Putin sau CpF.

  2. Nu e vorba de ” fantasmele superiorității naționale”, ci ale inferioritatii. Dreapta cea mai extrema, alt right, marseaza pe ideea ca albii sunt popoare ca toate popoarele, cu aceleasi drepturi colective. In schimb stanga care a acaparat universitatile, deci ca influenta cu greu ar putea fi numita extrema, impun ideea ca albii sunt in mod unic moralmente deficienti, si nu mai au dreptul sa ceara nimic.

    https://www.youtube.com/watch?v=X-xssa4BHuI&t=5m6s

    • Exita in psihologie acea compensatie intre subconstient si constient. In subconstient suntem inferiori, caci el e mai realist, dar pentru a compensa, trimite semnalele exact pe dos in constient.

      Cei care braveaza agresiv cu nationalismul lor, stiu pe undeva, prin subconstient, ca sunt inferiori. Dar nu constientizeaza asta, vor nega din rasputeri orice evidenta. Desi suntem pe ultimele locuri in Europa la toate capitolele, suntem foarte mandri de originile noastre desi nu e nici un motiv de mandrie ca te-ai nascut undeva, ca esti conational cu Hagi sau Simona Halep, oameni care au realizat ceva pe fortele proprii.

      Nu e ceva izolat. De ex. tiganii, sunt in general foarte mandri de etnia lor.

  3. Daca un scepticism sanatos decade religiile din perspectiva escatologica iar promisiunile ideologice incearca sa contureze conceptul de ” buna guvernare”, poate ca nu ar fi lipsita de interes o privire aruncata asupra culturii tarilor nordice din Europa ca exponent al asteptarilor dezirabile. Cu o mare deschidere religioasa, cu economie, sanatate, invatamant, asigurari sociale de invidiat, Suedia, Danemarca, Norvegia sunt in topul clasamentelor mondiale.
    Cu toate acestea, daca le citesti literatura, ai senzatia ca te scufunzi intr-un pesimism cvasi-generalizat: personajele lor literare sunt oameni tristi, solitari, nu procreaza suficient, sunt incurcati cand vorbesc de profesiune sau de familie, consuma industrial alcool ori anxiolitice, sunt bantuiti de pacate stramosesti, violeaza, ucid sau se sinucid. Totul se intampla pe fundalul unui mecanism social bine uns, steril, made in ikea. Ceea ce in afara se descrie ca fiind optim politically correct in interior se dezlantuie intr-o furtuna a ratiunii si sentimentelor capabile sa destrame orice sperante individuale de a intelege incotro se clatina lumea.
    Ori daca in cea mai buna dintre lumile posibile nemultumirea nu a diminuat, ci fierbe la foc molcom, te poti astepta ca in timp ura sa se concentreze ca un bulion malefic. Impotriva cui sau a ce se va indrepta sunt intrebari care sfideaza orice capacitate de previziune, mai ales cand obiectele ce ne inconjoara se transforma in arme in ciuda tuturor precautiilor.

    • Un comentariu interesant. Cum spuneti tarile de care vorbiti au mecanisme bine unse care sunt rezultatul unor politici sociale bine calibrate. Sunt tari fara polarizare sociala ridicata si care nu risipesc resurse pe „defense” si „correction facilities”. In Norvegia inchisorile sunt un fel de sate de vacanta, dar rata de recidiva este una din cele mai mici din lume.
      Aceste tari investesc in invatamant si sanatate. Finlanda are un sistem de invatamant printre cele mai bune din lume. Si asta pentru ca profesorii sunt mai bine platiti si respectati decat in UK, Franta sau USA.
      Cu un singur lucru nu prea sunt de acord: „mai ales cand obiectele ce ne inconjoara se transforma in arme in ciuda tuturor precautiilor.” De multe ori cred ca e vorba de lipsa acestor precautii.

    • Excelente observatii!
      Permiteti mi mie sa fluier in biserica: de cand folosește intens ratiunea, adica de pe la Iluminism, deci de vreo 200 de ani, omul modern l a aruncat pe Dumnezeu de pe piedestal si s a pus pe sine însuși. Rezultatul evident al folosirii intense a ratiunii a fost creșterea nivelului de trai si explozia industrială, cu toate beneficiile ei extraordinare. Rezultatul înlocuirii divinității cu propria persoana a fost pentru om un sir remarcabil de cruzimi si genociduri, dintre care cele doua războaie mondiale si comunismul sunt cele mai sângeroase si vizibile.
      Insa falia cea mai gravă apărută dupa Modernitate e bagarea capului in nisip de catre om cu privire la problemele intime ale conditiei umane. Dupa ce a folosit ratiunea pentru a clădi paradisul pe pământ, in prezent omul isi neagă orice fragilitate, considerând ca orice problema de natura interioară isi are sursa in exteriorul omului, astfel ca statul si instituțiile sale moderne sunt considerate responsabile pentru rezolvarea problemelor sau nefericirilor condiției umane. Adica scandinavii au construit raiul pe pământ, dar ramân nefericiți, pentru ca raiul e inaccesibil lumii acesteia. Sau, in cuvintele lui Eugen Ionescu: „va implor, nu îmbunătățiți soarta omului, daca ii doriți cu adevarat binele!”

  4. da, situatia e dificila, dar de ce nu avetui curajul sa m\njumiti si vinovatii pentur care s-a ajuns aici?sau incercati cumva saii exonaerati de rapsundere insiinuand ca toti ar fi de vina?vinovatii sunt clari: adeptii corectitudinii politice si ai progresismului, ai neomarxismului cultural (si ii agsim in politica mass media si emdiul unioersitar in special otravind sufletele multor generatii), care prin pretentia lor de a sanctiona orice mod de gandire care nu e de acord cu ei(prin intermediul corectiutdinii politice), prin pretentia lor de a -i jigni si marginaliza pe cei care spun adevaruri dureroase dar care nu se incadreaza in matricea lor ideologica, nu fac decat sa genereze ura, atat din partea adeptilor, cat si din partea contestatarilor…atunci cand la intrebari legitime, in loc sa ti se dea rapsunsuri pertinente primesti doar acuzatii de -isme, ce reactie ar trebui sa ai? de ce sa acceptam pretentia acestor progresisti ca ei deitn adevarula bsolut si ca doar ei dreptate? schimbarea trebuie sa vina prin renuntarea inprimul rand la dictatura corectitudinii politice, prin recunoasterea probelemelor reale ale societatii, nu a celor invetate d epropaganda progresista din mass emdia, si apoi cautare de solutii pentru ele fata tabu-uri, renuntand la ideea aberanta d e a amesteca ulei cu apa

    • Cred ca vreti sa evitati adevarata problema. Disparitia corectitudinii politice nu va restaura coeziunea unor societati si nici nu va crea mecanismele de reducere a alienarii indivizilor. Omul este o fiinta sociala, nu poate exista in afara unui grup, cand o face devine exact ceea ce „expertii” in terorism numesc „lonely wolf”. Un lup singuratic poate fi mai usor vanat, o sintagma romaneasca mai potrivita este de caine turbat.
      Asta pentru ca indivizi care omora fara un obiectiv politic sau religios (care este in realitate tot politic) precis nu sunt teroristi (a se vedea definitia treorismului), sunt doar atinsi de o boala similara rabiei canine.
      Corectitudine politica inversa, ca sa nu spun perversa, spune ca armele nu ucid, ci doar oamenii. Oamenii fara arme nu pot sa faca multe victime.
      Noua corectitudine politica va spune lucrurilor pe nume dar asta nu va va schimba realitatea. Poti afirma ca majoritatea tiganilor, negrilor sau mexicanilor sunt lenesi si/sau criminali, dar asta nu-i va face peste noapte altfel nici in ochii lor si nici ai celor care-i numesc astfel. Poti afirma liber ca majoritatea arabilor din Franta sau Belgia sunt teroristi, dar asta nu-i va impiedeca sa recurga la violenta.

  5. Ce placere sa va citesc, de fiecare data, stimata doamna! Multumesc,
    „Și nici celelalte credințe ce justifică crimele de masă nu sînt de obicei mai puțin nihiliste, la o analiză mai atentă.” – Adevarat…
    De ce oare? Poate, pentru ca adeptii sunt astazi, mai FRUSTRATI decat ieri, si asta, indiferent „prin ce lentilă religioasă” privesc sacrul…
    Pe acest fond labil a carui caracteristica definitorie este tot instabilitatea emotionala, dar cu o vadita inclinatie belicoasa catre revansa(?) ca sursa a puseului anti-celalalt, se poate broda orice, si mai ales ura fata de ce tot inseamna diferit, altfel. Dusmanii desemnati sunt la fel de anonimi ca anonimii care ii masacreaza, pentru criminali existand insa celebritatea post-macel, care este esentiala pentru ei!
    Aici, comunicareal autoritatilor, respectiv a presei, ar trebui revazuta, si cred ca ar fi intelept sa NU li se mai faca „publicitate”! Pentru potentialii teroristi, faptul ca numele lor NU va mai fi cunoscut de o lume intreaga, ca nu vor mai avea momentul lor de glorie, este capital! S-ar putea ca, in multe cazuri, sa faca diferenta intre trecerea, sau nu, la actiune.
    Indiferent ca e vorba de milionarul american sau de terorismul low cost, protagonistii au in comun frustrarea patologica, ceea ce „tradus” inseamna concret ca propria incapacitate de a supravietui se datoreaza, invariabil, unor factori exteriori! Eliminarea tuturor surselor frustrarii fiind imposibila, se alege lovitura spectaculoasa, echivalenta de celebritate post-mortem.
    Pasiunea distrugerii este tot o pasiune creativa…(Bakounine)

    • E clar ca n-a citit-o e un fel de punere cu genunchii pe coji de nuci. Mai politicos era daca n-ati citit-o.
      Actuala pentru tematica de mai sus este și cartea mai recents a lui Hariri: Homo Deus. Titlul spune totul.

  6. Da, foarte bun textul, dar n-as fi atat optimist. Spuneti ca oamenii se unesc la greu, e adevarat. Asta fac si la tzara. Daca unul o duce mai bine, se zbarlesc imediat dupa celebrul „sa moara capra vecinului”. In schimb daca moare cineva, sare tot satul sa ajute. Exista seriale de televiziune celebre fix pe ideea asta :).
    Problema e ca daca iesi sa pui lumanari, e cam tarziu… Teoria mea e ca oamenii simt o oarecare vina morala, exista mereu si o astfel de vina pe langa cea legala. La Colectiv de ex., toti am simtit ca prin nepasarea noastra am produs acel eveniment. Sau asa ar fi trebuit… Si au mai fost si alte evenimente tragice la care lumea s-a mobilizat. Dar nu invatam nimic, se pare. La vot tot n-au iesit prea multi. Am stat si m-am gandit, ies oamenii sa puna lumanari ca sa isi aline vina morala, subconstienta, pe care altfel o neaga din rasputeri in plan constient ? E o forma de „self delusion” sa te afisezi la pus lumanari ca sa iti arati tie dar si altora un om bun, milos si sensibil ? Sincer nu stiu…
    Totusi m-am intrebat, de ce nu ies oamenii la vot, de ce nu ies pentru cauze, principii, de ex. pentru dezastrul din scoli, spitale, coruptie, paduri taiate si multe altele ? Ei cred ca nu fac asta pana cand nu pot asocia raul cu o persoana, sau un mic grup de persoane. De cele enumerate mai sus sunti vinovate mai multe regimuri care se intind pe mai multe decenii. Aparent oamenii se mobilizeaza nu pentru cauze, ci impotriva persoanelor. Adica facem scapegoating, si din ce vad, pe toate palierele societatii. La cei de la tara a „mers” foarte bine propaganda indreptata exclusiv impotriva lui Basescu, mai nou Soros, etc., pe cand in randul protestatarilor mobilizarea s-a facut nu pentru ordonante ( a caror retragere nu rezolva problema de fond ) ci impotrica lui Dragnea, Grindeanu, etc…

  7. Nu mai am mare lucru de adăugat, articolul a fost deja disecat de comentatorii anteriori, pe mine m-a deranjat ceva ce nu a fot atins de nimeni:

    Din ce în ce mai mulți oameni nu mai cred în nimic transcendent care dă o coerență sau un sens vieții lor. Puțini sînt cei care mai “pariază pe existența lui Dumnezeu” (pascalian vorbind). Desigur, numărul celor care mai frecventează astăzi forme tradiționale de organizare religioasă se reduce mereu. Dar problema e una mai profundă. Spiritul care “unește și dă viață” și conferă libertate e înlocuit cu surogate tot mai precare sau direct nocive. Cel mai frecvent, cu “identități” care dezbină, fragmentează și alienează. ​ ​
    Din nou văd pe contributors un articol în care se susține doar religia și persoanele religioase au morală.
    Serios? Doar ceva transcedental poate da sens vieții??? Are sens oare să explic de ce mă calcă pe nervi ideea aceasta? Și de ce e o stupiditate să dai de înțeles că lipsa credinței într-un zeu duce la masacre???

    • Good man Alin. Asta insa nu inseamna ca teza tribalizarii nu are meritul ei, desi ma foiesc incofortabil citind legarea ei cauzala de ‘necomunicare’. Cat despre Trump si Puerto Rico, fara sa fiu vre-un fan al lui Trump, bancurile cu prietenii nostri cubanezi (eg Samba si, trabajo no pentru cunoscatori) au aparut in universul socialismului victorios. Portoricanii sunt tot pe-acolo. . Cand capitalistii si comunistii spun acelasi lucru, o fi un bob de adevar pe-acolo pe undeva, ma gandesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro