vineri, aprilie 19, 2024

Cum vede un profan criza euro

UPDATE 2. Implicatii urgente pentru Romania.

Intrucat titlurile de stat nu vor mai face parte din portofoliul „beton” al bancilor, Romania va avea dificultati majore  in a imprumuta in 2012 cei 17 miliarde euro prevazuti in bugetul de stat, inclusiv pentru rostogolirea ratelor scadente. In acest context, bugetul de stat aflat acum in dezbatere, ar trebui urgent revizuit in jos, inclusiv la cheltuieli.

UPDATE 1 Rezultatele negocierilor de azi noapte, de la Bruxeless, imi dau dreptate. Politicienii au renuntat sa intre cu bocancii in logica pietelor. Le lasa in pace, sa rezolve problemele ivite dupa inventarea zonei euro. Nici BCE, nici FMI, nu intervin in piete. Cum anticipam, Marea Britanie s-a opus tuturor propunerilor tandemului Merkel-Sarkozy. Pentru ca nu e parte la aventura numita zone euro.

Intre adevar si minciuna, liderii europeni au ales adevarul. Bine au facut.

Nu de mult,  tarile aveau monede proprii. Care se raportau intre ele, prin ratele de schimb. Nivelul ratelor de schimb reprezenta un sensor sensibil,  tinea cont de competitivitatea, productivitatea, inventivitatea,  randamentul din economie, de cultul muncii si al lucrului bine facut, diferite de la un popor la altul, de background-ul tehnologic, de rezervele din bancile nationale, de multe alte lucruri.

Posibilitatea devalorizarii monedei nationale reprezenta un al doilea atu formidabil: se regla in permanenta dorinta cu putirinta. Adica, nu e suficient sa vrei masini scumpe, vile somptuoase, concedii in destinatii exotice, mai trebuia sa-ti si poti permite asa ceva. Dintr-o munca eficienta, generatoare de bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata cat mai mare.

Aparitia monedei unice euro a permis iesirea din paradigma adevarului economic, spus la gazeta de perete de ratele de schimb inter-monede nationale, stabilite de pietele financiare si intrarea in minciuna, mistificare si ipocrizie economica.  Din acel moment diferentele dintre tari, de natura celor aratate mai sus, nu s-au mai vazut. Toata lumea „buna” s-a ascuns sub pulpana euro, ca sub fusta unei mame ingaduitoare, si a inceput ghidusiile.

Jongleriile cu deficitele structurale, ascunse sub raportari mincinoase, a fost doar inceputul. Foarte rapid s-a instalat cardasia politicieni-bancheri. Noi, bancherii, imprumutam bani politicienilor sa-si cumpere voturi si sa ajunga la putere prin pomeni electorale, (14 salarii, 14 pensii pe an) iar voi, politicieni, ne recapitalizati din bugete cand ramanem fara bani, ne dati acces la obligatiuni de stat si finantele nationale pe care le „imprumutam” prin jupuire, inchideti ochii la salariile si  bonusurile uriase cu care ne procopsim noi si urmasii urmasilor nostri. Eventual tipariti bani, daca aveti acest drept.

Mecanismul a functionat asa de bine, incat in scurt timp s-a ajuns la un nivel al datoriilor suverane de 45.000 miliarde euro, un Caritas gigantic, fara speranta de a fi platite vreodata.

Cand creditorii si-au dat seama ca schema risca sa se gripeze, ca la unii a cam  disparut substanta economica reala care poate fi supta, au inceput sa creasca randamentele, agentiile de rating au crescut CDS-urile si au luat inapoi coronitele de premiant ale unor abonati permanent la ele.

Cu fonduri de ajutorare n-a  tinut, ca nu s-au prea inghesuit  sa puna bani in ele, bancile si fondurile de investitii stiu deja ca sunt bani pierduti. Sa rezolve criza datoriilor cu alte datorii, nu vor nemtii, au inteles ca e prea tarziu pentru asa ceva. Sa tipareasca BCE vagoane de euro, iarasi nu e solutie, ca se derapeaza intr-o inflatie de nu te mai scoate nimeni, iar nemtii se tem de inflatie ca dracu de tamaie. Sa se   puna la comun datoriile, prin emitere de eurobonduri, iarasi nu a fost agreat de Merkel si Sarkozy, pentru ca „supunerea” BCE puterii politicienilor ar insemna bomboana pe coliva Uniunii Europene.

Aici suntem acum.

Solutiile preconizate pentru iesirea din criza mi se par utopice.

  1. Renuntarea imediata, la o parte din suveranitatea nationala a statelor membre  UE, prin modificarea Protocolului 12, pentru asigurarea disciplinei fiscale, bugetare, a limitarii deficitelor, este una din solutiile avute in vedere. Sa zicem ca tarile accepta asa ceva, desi exista partide nationaliste, unele chiar la putere, care nici nu vor sa auda. Iar Marea Britanie, nefiind legata de euro,  nu vrea pierdere de suveranitate, ca nu are motive speciale pentru asta. Sa zicem ca se ajunge, totusi, la aceasta solutie. Dar aceasta masura nu egalizeaza economiile din punctul de vedere al performantei, competitivitatii, productivitatii, al cultului muncii si lucrului bine facut, diferente care au aruncat in aer toata constructia euro.  In continuare cei lenesi si necompetitivi vor cauta sa triseze si-si vor diversifica doar metodele de a trisa. Iar datoriile si decalajele imense existente in prezent, pentru a fi desfiintate sau macar atenuate, cer ani, poate zeci de ani de sacrificii si munca extenuanta. Ii vede cineva pe italieni sau greci capabili de un astfel de sacrificiu? Eu nu. In plus, de unde apar banii necesari rostogolirii datoriilor? Ca Italia are scadente, in 2012, vreo 300 miliarde euro numai rate si dobanzi, in afara pensiilor, salariilor bugetare, cheltuielilor cu functionarea statului.
  2. Pierderea de suveranitate prin modificarea tratatelor europene. Necesita unu-doi ani de negocieri, aprobari de catre parlamente si chiar referendumuri.  Iar bani pentru plata datoriilor trebuie maine.
  3. Sa faci politici fiscale si guvernanta fiscala comune este extrem de greu, fiecare tara are cultura si specificitatea sa, la care renunta foarte greu, fiind vorba de o inertie imensa. Sa ne referim la strangerea taxelor si impozitelor. Se compara autoconformarea voluntara din Germania, cu aceea din alte tari est-europene, sau din Grecia, unde aproape  nimeni nu mai plateste taxe si impozite?
  4. Cum vor interpreta oamenii de rand conditiile draconice si limitarile de suveranitate, ca venind din partea Germaniei, in primul rand? Ca un al patrulea Reich. De catifea si doar in plan economic. Dar tot ocupatie va fi considerata. Cati oameni sunt in stare sa discearna intre avantajele si dezavantajele pierderii de suveranitate? Extrem de putini.

E prea tarziu si imposibil de reparat ceva ce s-a nascut dintr-o presupunere gresita: ca vom munci cu totii la fel de eficient si productiv ca nemtii, finlandezii, norvegienii si alte cateva popoare. Si fara ratele de schimb intre monedele nationale, care sa arate fiecarui popor de ce este in stare, la ce nivel de trai poate aspira. Pe real, nu prin pacalirea monedei euro.

Romania si alte tari au avut de castigat dintr-o piata a muncii unica, din schimburi comerciale simplificate, din mobilitatea oamenilor si marfurilor in spatiul european. Din pacate basmul frumos se sfarseste intotdeauna prea repede. Un viitor si planuri  comune, toate ouale puse intr-un singur cos, cel al UE, iata ca se dovedeste a fi o greseala. Romania nu are solutie de backup. Lucru care s-ar putea sa ne coste rau de tot.

Nu cred ca in acest sfarsit de saptamana vor fi gasite solutii. Daca existau, ele erau gasite de mult. S-a incercat doar amagirea pietelor financiare pentru evitarea imploziei, a aterizarii in nas. Dar adevarul nu poate fi tinut sub pres la infinit. Si scadenta a venit. Solutia pare a fi reintoarcerea la monedele nationale, a ratelor de schimb  si la aranjamentele existente inaintea aparitiei monedei euro.

Ar fi prima oara cand m-as bucura sa gresesc.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Va era dor de mine, d-le Vlaston? Hmmm, banuiam eu ca nu…
    Sa incep cu un citat. „Parte a retelei Hotnews.ro/Euractiv.ro, Contributors.ro este o comunitate libera de autori care vor si pot sa impartaseaca din experienta si cunostintele proprii cititorilor si celorlati colaboratori.” (la „impartaseaca’ nu lipseste nimic, eu am dat doar copy-and-paste, sa stiti…)
    Dvs. va declarati din titlu un profan in materia pe care ne-o predati. Prin urmare, n-aveti nici experienta, nici cunostinte de impartasit. De ce citim/comentam acest articol ramane atunci un mister; articolul dvs. ar fi trebuit respins din start. Respect sinceritatea, dar nu inteleg totusi de ce, in conditiile astea, insistati sa stati la catedra. Doar dvs., impreuna cu Hotnews.ro/Euractiv.ro si Contributors.ro stiti de ce. Ma rog, niste banuieli am si eu, da’ nu se cade…
    Mai departe, sunt atat de multe lucruri de comentat in articolul dvs. incat mi-ar lua de cinci ori mai mult spatiu sa explic decat v-a luat dvs. sa le debitati (inclusiv faptul ca norvegienii n-au a face cu euro, da’ asta-i boala veche si grea la pedele…)… si nu „se merita,” zau. Cam ca-n Catavencu, cititorii nostri sunt mai destepti… ma rog, ma opresc aici.
    M-am mai crucit adineauri la ce-a putut sa debiteze un ditamai economistul zilele trecute pe Contributors.ro, asa incat ce sa mai ceri de la cineva autodeclarat profan (altceva decat putin autocontrol, dar, deh…).
    Un lucru vreau sa mai spun. Unu, nu cred ca ati inteles defel natura acestei crize. Moneda euro are intr-adevar un rol in ea, dar unul minor (motiv pentru care s-ar putea sa-i si supravietuiasca, sprijinita – de neinteles pt. dvs. – exact de nemti).
    Motivele majore, reale, sunt o demografie execrabila in lumea dezvoltata, lacomie nestapanita tot acolo, combinata cu populatie in exces la nivel global, resurse naturale neregenerabile tot mai rare/scumpe, precum si – poate lucrul cel mai important in mod fundamental – un model cultural, „the American Dream,” nesustenabil.
    Toate sunt greu de explicat si oricum efortul ar inutil si gura s-ar raci de pomana pe o platforma condusa de persoane care se autodeclara profane.
    O sa va dau doar un indiciu.
    Nu va cunosc familia, d-le Vlaston, dar stiu ca aveti in jur de 60 de ani. Parintii dvs., sper sa mai traiasca inca, se apropie incet-incet de varste centenare; daca au fost tarani, au trait cea mai mare parte a vietii lor active intr-o lume care nu se schimbase prea mult din antichitate pana in secolul 20. Domniile lor vor fi prins niste schimbari cu adevarat revolutionare – masinarii agricole inlocuind „vaporul,” tractoare inlocuind boii si caii, nu mai vorbesc de ioroplane. Vor fi prins si vremurile in care in Romania se murea de foame, la propriu – vremuri mitice pentru multi, dar in realitate foarte reale si apropiate in timp de noi.
    Dvs, sunteti, poate, prima generatie incaltata (sa stiti ca nu consider DELOC asta o insulta; eu insumi, binisor mai tanar ca dvs., nu sunt decat a doua generatie in pantofi).
    Fiica dvs. poate ca s-a scolit deja pe-afara, are masina si apartamentul ei inaintea varstei de 30 de ani, isi face vacantele pe plaje exotice cu nisip alb etc.
    In doar doua generatii, familia dvs. (si a mea, si a multor altora din ‘lumea dezvoltata”) a evoluat in plan material mai mult decat precedentele 10, sau 20, sau 100 de generatii.
    Treaba asta nu se cheama progres si nu reprezinta norma. Treaba asta se cheama accident si, ca orice accident sau exceptie, are viata scurta. Norocul cui a trait in aceasta suta de ani, hai 150, dar treaba asta nu se va mai repeta curand. Mai degraba niciodata in viitorul previzibil.
    Pregatiti-va pentru inchiderea parantezei (poate nu dvs. si poate nici eu, ca probabil noi o sa crapam inainte ca treaba sa se imputa de-a binelea, dar copiii si mai ales nepotii nostri cu siguranta). In urmatorii 20-30 de ani, lumea va involua cu minimum 100 de ani, poate mai mult. De fapt, la nivel intelectual, deja involueaza – nu-mi spuneti ca n-ati remarcat chestia asta.
    Din lumea de azi, relativ putin afectata va ramane doar partea de IT/Internet (aia care de altfel va si face viata suportabila) si cea de transport, multumita automobilului electric. Restul vor deveni povesti cu pesti – de la tampenia cu shoppingul ca modalitate de relaxare (?) sau terapie (???), la vacante exotice, silicoane, saptamani de lucru de 30 de ore, fashion industry, semi-analfabeti platiti cu mii de euro, mancatul „in oras” de 10 ori pe saptamana si, in general, la ceea ce se numeste „cool” in ziua de azi.
    Pe scurt, 2040 = 1920, plus IT/telecom si vehiculul electric, cam asta-i oferta… in scenariul fericit.
    Scenariul sumbru e prea urat ca sa intru in alte amanunte decat un sfat – procurati-va 0,1 hectare de pamant langa o sursa de apa… si armele ca sa-l aparati.
    Pe langa comentariile mistocaresti (bune si astea pana la urma, ne mai distram, mai trece vremea, mai incalzim atmosfera…), as aprecia argumente contra bazate pe fapte si cifre, nu pe consideratii calitative, gen „nu se poate, esti naiv, americanii (sau rusii, sau chinezii, sau nemtii) nu vor permite, omenirea a evoluat’ etc.

    • Sincer, nici nu inteleg de ce mai pierdeti vremea pe aici cu toti „prostii”

      Iesiti afara, in curte, ca asteapta oile alea sa fie mulse. Si mai dati drumul si la apa de la baraj, ca s-a strans destula, trebuie invartita turbina si alimentat gardul electric. Nu uitati sa mergeti duminica asta in targ, sa luati inca doua ladite cu munitie.

      Cu stima,
      Mad Max

    • Nu esti atat de prost pe cat ar vrea unii… :)

      Ai dreptate in ceea ce spui, dar asta nu contrazice articolul, din contra, vine ca o completare.

  2. Pana la urma, profanul nu vede chiar rau! :)

    Mici completari. Politicienii nu numai ca au cumparat voturi din acei bani, dar s-au mai si imbogatit prin spagi, proiecte aiuristice acordate firmelor casei etc.

    Iar bancherii au imprumutat cu un scop marsav, acela de a pune laba pe resursele unei tari la preturi de nimic. Caci altfel, cum poti explica dorinta cuiva sa imprumute un om slab, betiv, vicios si puturos, care in vecii vecilor nu iti va da acei bani inapoi, numai in cazul in care acel individ locuieste intr-o casa plina de valori si la care tu, creditor parsiv, tanjesti.

    Pe mine ma distreaza cum unii, mari specialisti cica, intr-ale finantelor, impacheteaza in vorbe stupide toata aceasta megaexcrocherie.

    Inca odata Eminescu are dreptate: „Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine.”

    • „Caci altfel, cum poti explica dorinta cuiva sa imprumute un om slab, betiv, vicios si puturos, care in vecii vecilor nu iti va da acei bani inapoi, numai in cazul in care acel individ locuieste intr-o casa plina de valori si la care tu, creditor parsiv, tanjesti.”

      Cine-i mai vinovat, cel care da, sau cel care ia?

  3. Si inca ceva.

    Constat ca in ultimii ani, datorita mai ales a internetului, care este inca o chestie greu de controlat si de cenzurat, „pulimea” incepe sa se destepte. Marea ruptura dintre prosti si „iluminati” , „masoni” „sionisti” si cum draq si-au mai spus ei, a cam inceput sa dispara si odata cu ea si aerul acela misterios, neramanand in urma decat o miasma de lacomie, avaritie, vanitate, hotie, adica cele mai mari pacate umane.

    Daca asa arata cei care s-au cocotat acolo, la conducere, atunci, vai, omenire, nu te-asteapta vremuri infloritoare.

    Mare chestie internetul asta, zau asa!

  4. Ca intre profani, d-le Vlaston, 45000 mld euro sunt ceva bani; multi din acestia, care se vad urat macroeconomic, deriva probabil din derularea unor afaceri politice si/sau financiare -cum spuneti in concubinaj- situate in economia curenta. Aici la firul ierbii micro, prea adesea arcusul a ajuns sa fie cotat mult peste valoarea viorii si prea adesea lucrul acesta a fost privit cu ingaduinta de profesionisti.
    Dar ce naiba stim noi profanii?

  5. Aparitia monedei unice euro a permis iesirea din paradigma adevarului economic, spus la gazeta de perete de ratele de schimb inter-monede nationale, stabilite de pietele financiare si intrarea in minciuna, mistificare si ipocrizie economica.

    Oh, nu asta a fost momentul decisiv. Inlocuirea valorilor intrinseci cu biletele de banca a permis o inca si mai mare libertate in ghidusii financiare.

  6. Povestea cu tiparnita de bani e aproximativa. Daca statele nationale au tiparnita de bani pe care o pot folosi, la fel poate face in teorie si BCE. Nu despre asta e vorba.

    Problema mare e ca tiparnita de bani e un mecanism parsiv de redistributie pe care din ce in ce mai multi au inceput sa-l inteleaga si nu prea il mai inghit. Iata cum arata lucrurile de fapt:

    In piata exista o cantitate de unitati conventinale (bani) folosita pentru a tranzactiona munca oamenilor. Cei mai activi, mai capabili si mai harnici reusesc sa stranga treptat o mare cantitate din aceste unitati conventionale pe care o stocheaza pentru viitor, pentru urmasi sau pentru vreun alt scop pe termen lung (nici nu conteaza care). Gandirea lor e ca daca muncesc cat 15, nu o fac pentru a hrani alti 14 ci pentru a se scuti pe ei de munca mai tarziu sau pentru a ii proteja pe urmasi. Ceilalti 14 n-au decat sa se hraneasca singuri. Daca tendinta se accentueaza, ea ar trebui sa produca treptat deflatie care nu e atat de rea pe cat vor s-o vopseasca unii economisti.

    Problema e ca, din punct de vedere politic, exista tot felul de forte care vor sa forteze intrarea surplusului de productivitate inapoi in economie pentru a genera crestere pe steroizi. Si atunci apar mecanisme tehnice de redistribuire. Bancile introduc bani in piata prin creditare, iar daca asta nu e suficient banca centrala poate tipari cantitati nelimitate de bani pe care sa ii arunce in piata prin achizitii de stat, fonduri de salvare sau salariile bugetarilor. Aceste operatiuni muta, de fapt, un procent din unitatile conventionale de la cei care le-au strans la restul populatiei sau la buget. Cu alte cuvinte, munca pe care ei credeau ca au tezaurizat-o se duce la altii care sunt incurajati s-o cheltuie ca sa forteze invartirea rotilor economiei. Producatorul de valoare este astfel obligat sa hraneasca vreo 7 din cei 14 carora ar putea sa le astupe gura.

    Din punct de vedere tehnic, mecanismele frunctioneaza. Dar ele au nevoie de participarea populatiei, iar pentru asta trebuie sa existe un minimum de justificare morala a acestor mecanisme. Creditarea pentru investitii are o componenta morala, pentru ca desi muta resurse de la unii la altii, macar ia de la tezaurizatorii pasivi si le da celor care vor sa faca ceva constructiv, sa munceasca si sa produca. Ipoteca si creditele pe termen lung pentru bunuri de folosinta indelungata sunt si ele acceptabile, pentru ca permit oamenilor sa aiba mai devreme lucruri pentru care ar fi trebuit sa munceasca o viata intreaga fara a mai ajunge sa se bucure de ele. Astfel casa devine o achizitie pe care omul si-o face pentru sine, nu pentru generatia viitoare. Chiar si devalorizarea uniforma controlata de stat poate fi acceptata ca un mecanism de solidaritate in vremuri grele.

    Pe de alta parte, creditul de consum, emisia de bani pentru a salva discretionar unitati economice private, emisia de obligatiuni de stat cu scadenta pe spinarea unor generatii care nu pot decide in momentul de fata, sunt actiuni profund imorale care ar trebui limitate si puse sub control legal si mai ales sub controlul alegatorilor. Problema reala a sistemului economic actual este una de fond, de evolutie a populatiei, de utilizare a resurselor si de productivitatea muncii, nu una de curs valutar. Iar complexitatea parsiva a sistemului financiar nu face decat sa ascunda radacinile problemei sub mecanisme greu de urmarit si pe care omul de rand nu le intelege decat pe alocuri si fara context.

    Fata de UE, lucrurile se reduc pana la urma la principiul „nici o taxare fara reprezentare”. Cu alte cuvinte, nu sunt dispus sa permit unor institutii birocratice de la UE sa se joace cu mecanisme de redistribuire in conditiile in care reprezentativitatea lor democratica e minima. Dar daca nu accept redistributie fara reprezentare, ar trebui sa am si bunul simt sa nu intru in zona Euro. Nu de alta, dar e clar ca nu poate functiona fara mecanisme de reglementare.

    • De acord cu argumentele tale dar nu si cu concluzia ;-)

      Intr-adevar, inflatia „fura” de la cei ce economisesc, descurajeaza „statul pe bani” si incurajeaza creditul si consumul. Dar asta nu este neaparat rau!
      Ce se intampla in realitate in economie e ca, la fel ca la Monopoly, unii acumuleaza banii dupa care, lasati de capul lor, „stau pe ei”. De asta un joc de Monopoly e extraordinar de plictisitor la sfarsit. De fapt, acolo vezi deflatie si inghetarea schimburilor.
      Cand banii sunt abundenti in piata, lumea tinde sa munceasca ca sa „alerge dupa ei”, sa ii cheltuiasca mai usor, incurajand astfel schimburile in produse si servicii. Deflatia este, fapt cunoscut, mult mai crancena decat inflatia. Asta avem acum, cel putin in Europa. „Criza financiara”, adica nu sunt „bani”. Pt ca BCE nu printeaza.
      Atata timp cat nu este excesiva („o caruta de bani sa cumpere o caruta de mancare”), inflatia este *buna* pt economie, din motivele expuse mai sus. Este teoria „mild inflation” daca vrei. Atat ca, in conditiile acumularii si mai disproportionate de capital data de globalizare, dupa parerea mea, inflatia ar trebui sa fie chiar mai mare decat ce e considerata traditional „mild”. Iar din actuala criza fara inflatie controlata sau fara renuntarea la euro nu prea vad o iesire.

      • Nici eu nu sustineam neaparat altceva decat tine. Deflatia, ca si inflatia este dureroasa doar daca e rapida. De ce? Pentru ca cei care continua schimburile si propaga noile valori in piata (cele adaptate la noua cantitate de bani in circulatie) duc grosul costurilor procesului de reglare. Daca masa monetara din piata scade, preturile bunurilor scad si ele. Dar daca scaderea e brutala, trebuie sa existe unii care sa vanda in pierdere ca sa se produca aceasta reglare. Atunci cand masa monetara creste prea rapid costurile adaptarii merg pe alte mecanici, dar exista si nu sunt mici.

        Eu nu sustin ca interventia autoritatii centrale pentru a tempera dinamica pietei nu ar trebui sa existe. Eu spun insa ca ea ar trebui sa fie moderata, evitata atunci cand e posibil, iar atunci cand e folosita ca mecanism de solidaritate (e.g. tiparim bani ca sa putem plati salarii si sa nu concediem) populatia ar trebui sa poata avea un cuvant de spus. Poate ca oamenii prefera sa vada 3% din populatie cersind in intersectie decat sa se expuna la inflatie pe acumularile proprii. Eu sper ca se poate ajunge la un compromis decent (nici traiul ratatilor pe spinarea celor productivi, dar nici lipsa oricarei protectii impotriva accidentelor si ghinionului). Dar compromisul trebuie acceptat de populatie si nu impus de sus.

        Cat despre statul pe bani, el e optiunea celui care a facut banii si nu e treaba cetatii. Cel care sta pe bani va trebui insa sa inteleaga ca daca economia se duce in papuris, banii pe care sta nu vor mai valora nimic. In acest caz va investi si in alte mijloace de stocare (e.g. aur, obiecte de arta, real estate) iar banii vor reintra in circulatie.

        Oricum, pericolul mare nu sunt inflatia sau deflatia in sine, ci amplitudinea socurilor produse de intrarea si iesirea brusca a unor volume mari de bani din piata. Banca centrala ar trebui sa atenueze viteza de evolutie a parametrilor, dar nu e sanatos sa incerce blocarea rezultatului natural al procesului.

        E ca in fizica: dinamica unui fenomen poate fi controlata, accelerata sau incetinita, dar nu poti pacali ecuatiile de stare. Daca ai un cazan sub presiune care fierbe, poti scoate aburul afara treptat, printr-o supapa, sau il poti lasa sa se elibereze singur in urma unei explozii. Dinamica fenomenului poate fi controlata. Dar ecuatiile de stare in timpul fierberii si respectiv dupa eliberarea gazului vor fi aceleasi.

  7. De acord cu atrticolul 100%. Daca s-ar intoarce totul la monede locale, cu politica monetara inapoi la state, s-ar iesi din criza. Total si definitiv. Insasi faptul de a avea o moneda unica si pt schimburile globale si pt painea de la colt este gresita din start (in sensul ca nu este benefica pt dezvotarea economiilor locale). A-ti putea printa propriii bani a fost si este un instrument de putere enorma.

    Nu se specifica un singur corolar in articol: In economie si politica nu se face niciodata ce e „corect” sau cum e bine pentru toti. Si acum, ca si alte dati, se va face cum o cer interesele. Si pana una alta, lasand la o parte istericalele de parada, Germania a profitat si profita enorm de pe urma euro. Anul asta au avut un record de exporturi. De ce? Pai capitalul, know-how-ul si tehnologia erau la ei, nu in Grecia si Spania la inceputul jocului. Ca o tara mai jos decat ei sa se ridice economic, cam trebuie sa reduca taxele (altfel pa economie plus ca lumea nici nu le prea plateste in Grecia). Ca sa reduca taxele, un stat poate fie sa „stranga cureaua” sau sa se imprumute. Varianta 1 e foarte limitata in posibilitati. La varianta 2, statele care au moneda proprie (vezi USA si altele) in practica is devalorizeaza moneda, reducand costurile imprumuturilor. Si mai devin si competitive la exporturi astfel (vezi Italia inainte de euro). Daca moneda este euro, dobanda de la imprumuturile respective intra, garantat, in euro in buzunarul bancilor (de multe ori germane). Deci Germania nu are nici un interes sa renunte la euro pt ca euro functioneaza excelent in favoarea lor.

  8. Sunt de acord cu dumneavoastra pana la un punct ….. NU numai nemtii . finlandezii, norvegienii muncesc ….. si ROMANII muncesc si muncesc muuult pe bani putini. Aduceti-va aminte de romanii care au muncit in anii 90 in Germania si Israel cit de apreciati erau pentru calitatea muncii si pentru harnicie . Singura diferenta era ca acolo erau platiti pentru munca lor . In Romania nu prea se munceste pentru ca patronii romani se cred DUMNEZEI un fel de Ciocoi NOI care se fac ca ne platesc ….si noi in consecinta ne facem ca muncim . In rest la noi e CRIZA de cind ne nastem si pana murim , asta ion cazul in care nu emigram cumva si scapam de blestem. Pacat ca nu se poate verifica teoria …… Sa ne guverneze pe noi nemtii …sa ne puna la munca sa ne PLATEASCA ….. sa vedem mai sta vreo tara in fata noastra ( poate doar Germania )

  9. Sintagma „cultul muncii” suna ca dracu’, iar „autoconformarea voluntara” e un pleonasm.
    Pe de alta parte, revenirea la monede zise nationale ar fi o intoarcere irationala in timp. Moneda unica in sine nu are cum sa fie cauza singulara a crizei actuale, fiind doar un element tehnic in ceea ce numim sistemul economic, in zilele noastre devenit global, politizat si foarte complex. Au explicat foarte bine unii dintre ante comentatori de ce.

  10. probabil totusi ideea nu e rea dintr-un anumit punct de vedere.. sa spunem ca’s sarac da’ am ceva vointa, insa nu-mi permit in mod normal sa fac competitie cu cei inscrisi la clubul bogatilor, nu am tehnologia, know’how’ul, etc. ma duce insa mintea.. pai un abonament ptr o perioada la acest club select ma ajuta mult, daca nu sa ajung eu insumi la nivelul lor, macar copiii mei vor beneficia de asta.. e un avantaj.

    cat despre ca nu toti vor trage uniform.. pai asta e lumea reala, d’le vlaston.. d’asta ajung sa fac cercetare afara, ptr ca probabil un sfert din cei destepti s-au lasat la un moment dat pe brazda.. a fi fost elev intr-un mate-fiz pe timpuri nu insemna neaparat ca nu exista cineva mai inteligent in afara scolii, ci mai ales ca n-au avut acea combinatie de insusiri care face un elev competitiv.. nici un calculator nu functioneaza performant fara un cpu de calitate, un data bus larg si rapid, o memorie buna (rapida si ‘mare’), si mai trebuie cineva care sa aiba grija de el, sa-i curete registrii etc etc inteligenta, vointa, mediu propice, astea sunt conditii de baza ptr performanta.

    Analogia dintre situatia euro si viata de zi cu zi poate scartaie pe la incheieturi, dar raman la parerea ca e valida. noua trebuie sa ne pese de soarta noastra si cum sa facem sa insuflam dorinta asta de a face ceva romanului de rand, de a face ceva si a intelege ca prin viata trebuie sa mearga cu capul sus, nu cu golaneli sau smecherii.. nu trebuie sa murim de grija altora, ca nici ei nu mor de grija noastra. circul curent se va termina fara disolutia euro, nimeni nu s-a dus acolo ca sa promoveze asa ceva, ori inteleg gravitatea ori, daca nu le pasa, au lasitatea celui care nu vrea sa fie aratat cu degetul. fiti pe pace, euro va supravietui chiar daca niste tari vor trebui sa-si manance de sub unghii ptr multi ani. pana la urma, cu toate progresele civilizatiei, nu suntem prea departe de caveman, toata lumea actioneaza dupa principiul ‘casei’ de cromagnon, ‘interesul poarta fesul’. altfel.. nu spuneti rau ceea ce ziceti, dar nu’s ce am vaga senzatie ca titlul arata o farama de falsa modestie.. ?

  11. Domnule Vlaston, v-am laudat de multe ori analizele pentru a putea fi sincer: aveti multe confuzii in acest articol, chiar daca el reprezinta o imagine generala a populatiei in privinta crizei.

    Unu, nu euro este problema, si Prostu’ satului are in mare parte dreptate. Devaluarea monedei ca raspuns la „lipsa de competitivitate” (in realitate ca raspuns populismului politicilor publice) a) a fost incercata si s-a dovedit o calamitate, b) nu rezolva in nici un fel problema deficitelor publice (cu exceptia cazului in care esti SUA sau Germania, vei atrage probabil o mare parte din finantare in devize straine si cu cat devaluezi mai mult cu atat va trebui sa platesti mai mult si, la riscul de tara, se adauga si riscul de schimb…) si c. este de mult timp evitata.

    Doi, majoritatea tarilor din zona aveau deja un sistem de schimb aproape fix, pentru a elimina tendintele inflationiste, pentru a introduce disciplina financiara si pentru a elimina primele de risc de schimb din economie. Euro n-a facut decat sa-l institutionalizeze.

    Trei, sistem de rate de schimb fixe sau euro, problema nu este neaparat una de competitivitate. Intr-o lume „normala” din punct de vedere economic exista alte variabile de ajustare.

    Patru, problema adevarata a fost cea a unor autoritati publice (in special centrale) iresponsabile, care au cheltuit mult mai mult decat castigau, in special bazandu-se pe cresteri viitoare, dar si pe reportarea problemelor spre guvernele viitoare. Euro sau nu, guvernele care au o asemnea atitudine vor avea, mai devreme sau mai tarziu, surprize foarte foarte neplacute.

    Cinci, Maastricht a prevazut niste conditii care, respectate, ar fi evitat criza datoriilor de astazi. Dar guvernele (si, sa nu uitam, Germania si Franta au fost printre primele) au decis sa le arunce la gunoi fiindca, vezi doamne, erau putin prea stramte si le impiedicau proiectele grandioase. Daca statele ramaneau in limitele Maastrict, sub 3% deficit (care, sa nu uitam, tine cont de serviciul datoriei externe, deci poti sa ai asemnea deficit si datoria sa scada…) si sub 60% din PIB datorie totala, azi nu am vorbi despre o criza. Asa ca, a acuza euro de toate relele din lume este cool, dar mai potrivit pentru un politician decat pentru un analist.

    Sase, putem eradica gripa cu un Kalashnikov si destule cartuse, dar nu stiu daca e ceea ce vrem. Incercati o clipa sa va imaginati ce se va intampla daca euro dispare si scenariile se vor dovedi destul de amuzante. Chiar va invit sa scrieti un articol cu titlul „ieri a fost decisa abandonarea euro”.

    Sapte, e mare portie de teatru in toata sarada. Am inceput sa fim din ce in ce mai „imbuibati” si nu mai acceptam sacrificii. Decat daca suntem speriati. Guvernarea prin frica drept instrument unic al politicilor de austeritate. Polticienii greci au nevoie ca populatia sa fie speriata pentru a accepta, fara mari violente, sacrificiile. Linistiti-va, deci, va inselati, lucrurile sunt departe de a fi pe punctul de a exploda.

    Opt, BCE, dar si Fed, au business models foarte diferite si eu unul il prefer pe al BCE; cred ca criza subprime a fost creata de comportamentul aberant al Fed, care a incercat sa fie un adevarat guvern economic. Prefer ca rolul tehnocratilor din banca nationala sa fie unul mai simplu, de eliminarea cancerului economic reprezentat de inflatie. Aceste fiind spuse insa, nu cred ca e economic absurd sa ceri, cum vor francezii, sa transformi BCE intr-un fel de Fed. E doar inoportun.

    Pe scurt: criza este foarte rationala, bancile au bagat bani in ceea ce credeau ca sunt instrumente sigure, datoriile suverane. Acum nu le mai vad ca sigure si cer prime de risc din ce in ce mai mari. Daca statele n-ar avea nevoie de bani proaspeti, nimanui nu i-ar pasa. Problema nu este nici a competitivitatii, nici a gradului de colectare a impozitelor, nici a nivelurilor lor. Si nici macar a euro. Este una a iresponsabilitatii politice, a cheltuielilor mai mari decat veniturile.

    • Sa fie bancile asa de fraiere, sa nu fi vazut incotro se indreapta economiile? ma indoiesc. Avem abordari diferite pentru ca ne aflam in pozitii social economice diferite. Exista un singur adevar? Veche dilema.

      • Pot sa va raspund la ultima intrebare: da!!! Bancile sunt asa de fraiere! Si nu numai bancile, ci toti ceilalti actori de pe piata de capital. Unii cumpara produse „beton” pentru a balansa riscurile produselor mai volatile. Altele, pentru ca reglementari le obliga sa o faca. Cat timp produsele respective au AAA, ele nu isi pun multe intrebari. Cand produsele respective (obligatiunile suverane in cazul nostru) sunt degradate, lucrurile se complica – ele sunt vandute pe piata, pretul lor scade, randamentul creste. E matematic. Cu cat randamentul creste, cu atat statele gasesc refinantarea mai greu si mai costisitoare. Cu cat refinantarea e mai grea, cu atat riscul de default creste. Cu cat riscul de default creste, cu atat produsele sunt degradate. Si asa mai departe, pana la default. Si in final pierd bancile. S-a intamplat de atatea ori in istorie, de la 1929-33, la produsele real estate…

        Rationamentul pe termen lung a disparut de mult in favoarea celui pe termen scurt, asa cum analiza fundamentala lasa locul analizei tehnice in bursa. Pe termen lung toti murim iar actionarii ne cer randamente mai mari decat cresterea economica si bonusurile noastre depind de asta. Deci, un produs cotat ca „beton” si cu un randament bun este cumparat, chiar daca e gol de orice sens economic…

        Nu prea stiu de ce ne aflam in pozitii social economice diferite, dar nici nu pot sa contest…

        • Oh, sfanta naivitate!

          Cum poti sa crezi ca cel care inventeaza si conduce un sistem poate sa piarda?

          E ca si cum ai juca poker cu unul care iti vede cartile dar tu nu, pe ale lui!.

          Smecheria cu aceste crize e ca sunt create ca sa adune banii si averile de pe piata, dupa anumite perioade de timp si sa le tezaurizeze in buzunarele unor Obersmekeri.

    • „sistem de rate de schimb fixe sau euro, problema nu este neaparat una de competitivitate. Intr-o lume “normala” din punct de vedere economic exista alte variabile de ajustare.”

      Care sunt acele instrumente la fel de puternice precum politica monetara pe care un stat le are la dispozitie pentru a ajusta si complementa politica fiscala?

      Si sa nu-mi spui „austeritate”. A crea inflatie e probabil cea mai eficienta taxa ascunsa la care un guvern poate apela fara multe batai de cap. Controleaza banii si controlezi economia. Si mai grav, lasa pe altul sa-ti controleze banii si *el* iti va controla economia.

      Nu sunt convins ca a „elimina tendintele inflationiste, pentru a introduce disciplina financiara si pentru a elimina primele de risc de schimb” sunt destule beneficii ca sa justifice cedarea politicii monetare.

      Mai mult, nu cred ca o moneda unica peste niste piete diverse (cazul UE) este solutia ideala pt economiile individuale, fundamental vorbind. A controla masa monetara corect e mai important decat eliminarea riscului valutar. A, cu o singura moneda e mai simplu/profitabil pentru banci si trading? Sigur. E mai bine pt economia reala? Ma indoiesc.

  12. Nu inteleg de ce nu ar functiona o integrare mai stransa in UE. Si in SUA sunt state cu impozite la fel de diferite ca si performantele lor economice. Iar mitul ca nu se lucreaza in Italia sau Grecia poate fi adevarat doar pentru sectorul bugetar dar in privat nu cred.

  13. Felicitari domnule Vlaston.Un articol care merge direct la tinta .Si oricum, daca dispare moneda euro viata merge mai departe .In definitiv este o moneda artificiala.

  14. Eu nu prea am inteles ce vreti dv sa sugerati. Renuntare la euro si reintoarcere la monedele nationale urmata apoi de o devalorizare a acestora?
    Oare pentru Dv care sa fie cea mai mica unitate viabila sa aiba o moneda? Tara, comitatul, orasul , omul? Aceasta diferenta de productivitate se va gasi mereu si mereu va fi redistribuita indiferent de unitatea aleasa iar tranzactionarea la nivel de unitate de baza( individ) nu cred ca este viabila deoarece ne intoarce in evul mediu. O vorba romaneasca spune: „unde unu nu-i puterela nevoi si la durere, unde’s doi puterea creste…” iar un euro puternic e si o europa unita strica prea multe socoteli. Dupa convertirea din unitati mici in unitati mari dar bine coordonate este drumul inainte si este singura metoda prin care civilizatia noastra va avansa vezi cazul imperiilor din trecut si ce s-a intamplat dupa destramarea acestora.
    Cat despre harnicie si profesionalism nu vreau sa discut deoarece am avut de a face cu straini(germani, englezi, danezi) care odata ajunsi in Romania parca au uitat de unde au plecat si erau campioni la mismasuri si evitarea indeplinirii obligatiilor fiscale sau a respectarii regulilor. Probabil ma veti intreba de ce? Nu stiu exact, dar presupun sunt asa deoarece li se permite sau pentru ca e mai profitabil asa. Sunt exact ca acele cazuri de pedofili care au venit in Romania cu un singur scop. deoarece cred ca aici pot face niste lucruri si sa scape nepedepsiti. Acest lucru e valabil si invers, romanii care merg in afara sa munceasca isi platesc taxele si devin cinstiti brusc( nu mai arunca deseurile pe strada, nu mai aculta muzica la maxim, isi platesc taxele etc)

    • Tara, cum se organizeaza si munceste, asa traieste. Nu pe spezela altora. Ori euro asta a facut, a ascuns diferentele de competitivitate dintre tari. De care baietii destepti au profitat, iar altii au platit.

      • A mai fost spusa de „prostul satului”, confirm si eu: cand HABAR NU AI despre subiect e bine sa taci. Dar Vlaston, ca multi romani nu se poate abtine si emite „judecati de valoare” pe banda rulanta.

        O simpla intrebare, ca de la economist cu diploma la habarnist cu „scoala vietii” si „bun simt” (cele doua ingrediente ale parerologiilor lui Vlaston):

        Daca „euro a ascuns diferentele de competitivitate dintre tari” si a permis „baietilor destepti” din sud sa profite pe spinarea celor competitivi si inchinati la cultul lucrului bine facut cum se face ca dintre toate tarile UE Germania e cel mai fervent aparator al monedei unice? Duh?

        Variante ajutatoare:

        A. Germania este o tara sud-europeana cu cetateni necompetitivi si lenesi.
        B. Autorul Vlaston scrie prostii si mai bine si-ar ocupa timpul cu altceva.

        Eu in Gemania am fost si sigur sigur nu e in sudul europei. Cam asta ar fi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro