Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

De ce contează Ágnes Heller? Auschwitz, filosofia politică și conştiinţa tragică

Vladimir Tismaneanu ianuarie 28, 2015 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
3 comentarii 1,310 Vizualizari

Există o memorie și un spirit al Europei Centrale. Există personalități emblematice pentru această viziune marcată deopotrivă de ceea ce s-a numit ironie apocaliptică şi de ceea ce înţelegem prin conştiinţă tragică. Născută în 1929, Ágnes Heller, Hannah Arendt Professor of Political Philosophy la New School University, laureată a Premiului “Hannah Arendt” oferit de oraşul Bremen şi membră a Academiei Maghiare de Ştiinţe, vocea cea mai influentă a Şcolii de la Budapesta de filosofie socială şi morală, fosta asistentă a lui Georg Lukács, este o asemenea personalitate. Fascinaţi de epigonii lui Althusser ori ai lui Lacan, seduși de sarabandele conceptuale ale lui Badiou și Žižek, stângiştii vestici şi estici par să ignore un demers în care filosofia morală si cea politică se îmbină magistral. Nu i se poate trece cu vederea lui Ágnes Heller faptul că a traversat cu demnitate îngheţul stalinist, că a rupt cu mirajul marxist, că a articulat conceptul disident al persoanei umane, al libertăţii şi al demnităţii. Demersul ei, asemeni celui al Hannei Arendt ori al lui Hans Jonas, este inspirat de ceea ce se cheamă amor mundi. Pentru Ágnes Heller, al cărei tată a pierit la Auschwitz, Holocaustul rămâne o temă perpetuă de reflecţie, un subiect menit să sfideze de-a pururi capacitatea noastră de înţelegere şi reprezentare. Shoah şi Gulag sunt pentru gânditoarea maghiară patologii abisale ale modernităţii, consecinţele genocidare ale unui hybris doritor să anihileze nu doar problematica sacrului, ci chiar şansele mântuirii.

Totalitarism şi introspecţie

Într-un interviu cu Csaba Polony, editorul revistei „Left Curve Journal”, Ágnes Heller mărturisea: “Întotdeauna am fost preocupată de această întrebare: cum a fost posibil aşa ceva? Cum putem înţelege ce s-a întâmplat? Experienţa Holocaustului s-a suprapus cu cea a vieţii sub un regim totalitar. Întrebările amintite au avut aşadar pentru mine şi un caracter introspectiv. Cum au putut unii oameni să facă ceea ce au făcut? Am decis astfel să încerc să înţeleg natura moralităţii, a naturii Binelui şi Răului, să înţeleg cum trebuie să mă situez faţă de crimă, cum pot afla sursele răului şi moralităţii. Aceasta a fost prima mea introspecţie. Cea de-a doua a avut un caracter social: ce fel de lume poate lua naştere în asemenea condiţii? Ce fel de lume permite apariţia barbariei? Care este sensul modernităţii? Putem spera la izbăvire?”

Împreună cu soţul ei, regretatul filosof politic Ferenc Fehér, Ágnes Heller a sfidat, în anii ’80, capitulările politice şi etice ale unei stângi occidentale care identifica inamicul în democraţia liberală. Cartea lor, „Eastern Left, Western Left”, rămâne un manifest al onoarei, responsabilităţii şi lucidităţii. Nimeni nu poate înţelege dinamica Opoziţiei Democratice din Ungaria, ruptura cu amoralismul bolşevic în oricare din ipostazele sale, respingerea “despotismului luminat” de tip Kádár, itinerariul unor János Kis ori György Bence, fără a cunoaște experiențele precurosorilor acestora, între care Ágnes Heller rămâne figura tutelară. De asemenea, studiile ei despre viaţa cotidiană (cotidianitate) au marcat, alături de acelea ale lui Henri Lefebvre, inceputul unei noi direcţii in gandirea neo-marxistă anti-totalitară. Le-a continuat apoi, după despărţirea de marxism, cu eseuri despre condiţia politică post-modernă si despre noile mişcări sociale. Un traseu, in fond, asemănător cu al unui Zygmunt Bauman ori al lui Leszek Kołakowski.

Am auzit prima dată de Ágnes Heller când eram adolescent în România. S-a vorbit la Europa Liberă despre excluderea ei din partid după ce, la întrunirea de vară de pe insula Korčula, din Iugoslavia, semnase, în august 1968, protestul internaţional împotriva invaziei Cehoslovaciei (alături de Habermas, Fromm, Ernst Bloch, Lucien Goldmann). Evident, la cursurile de istoria filosofiei ori de marxism de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti nu se sufla o vorbă despre ereticii de la Budapesta sau Varşovia. Scrierile lor circulau sub formă de “Caiete documentare” pregătite confidenţial la Academia “Ştefan Gheorghiu”. Ideologii oficiali (Niculescu-Mizil, Răutu, Dumitru Popescu, Constantin Vlad, Ion Iliescu, Ştefan Voicu, Ilie Rădulescu) intuiau prefect potenţialul subversiv al marxismului critic. Nimeni nu ne-a pomenit vreun cuvânt despre Kołakowski, Lukács, Heller ori Kosik. Ştiu că Miron Constantinescu, cu a sa complicată biografie (va apare curând, la Humanitas, biografia sa scrisă de istoricul Stefan Bosomitu), îl preţuia pe András Hegedüs, fostul premier stalinist devenit sociolog marxist critic şi apropiat al Şcolii de la Budapesta, dar erau simpatii tăinuite cu mare grijă. I-am descoperit pe revizioniştii marxişti maghiari, cehi şi polonezi pe cont propriu, ori mai exact spus, graţie Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Când am ajuns în Statele Unite, am explorat destinul marxismului în regimurile totalitar-leniniste, am publicat un articol despre “Marxismul critic în Europa de Est” în “Praxis International” (octombrie 1983), revista din al cărei comitet editorial făceau parte, între alţii, Ágnes Heller, Ferenc Fehér, Jürgen Habermas, Shlomo Avineri și Charles Taylor.

Membrii Şcolii de la Budapesta au fost forţaţi să părăsească Ungaria (a existat o celebră rezoluţie a Biroului Politic în acest sens). După ce au ajuns la New York, venind din Australia, în 1986, invitaţi să predea la New School, i-am vizitat pe Ágnes și pe Ferenc în repetate rânduri. Am devenit prieteni apropiaţi. Mi-au fost mentori în cel mai veritabil sens al cuvântului. Prima mea carte în engleză “Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa Răsăriteană” (Routledge, 1988; Polirom, 1997), s-a bucurat de generosul lor sprijin intelectual. Au citit manuscrisul, au făcut observaţii extrem de utile, mi-au dat un “endorsement” entuziast. Am admirat mereu la aceşti doi critici redutabili ai totalitarismului, erudiţia filosofică, rigoarea metodologică, adâncimea reflecţiei istorice şi pasiunea etică. Impreună cu soţul ei, Ferenc Fehér, şi cu bunul lor prieten, György Márkus, a scris una dintre cele mai patrunzătoare critici a regimurilor de tip leninist, “Dictatorship over Needs”, volum deschizător de drumuri publicat in 1983. Intr-adevar, leninismul a fost o tentativă de a institui controlul total asupra celor mai intime trebuinţe umane, de la cele fizice la acelea spirituale. Deconstrucţia acestui efort liberticid este realizată cu ceea ce C. Wright Mills preţuia atât de mult, imaginaţia sociologică. Care, la rândul ei ei, este indisociabilă de inteligenţa morală.

Cicatrici nevindecate

Apărut la editura Hasefer în 2006, în splendida traducere semnată de Eva Galambos şi Eva Țuţui, volumul de eseuri (lecturi şi relecturi) al lui Ágnes Heller, Fiorul evocării unor lumi ucise, este o mărturie tragică despre o lume dispărută, ori mai precis spus despre un univers anihilat. Este vorba de spaţiul central european, cu ale sale cafenele, burg-teatre, gimnazii, catedrale, shtetl-uri, pasiuni refulate, reviste de avangardă, dezbateri infinite între liberali, conservatori, sionişti, marxişti de diverse tendinţe, bolşevici, cu ale sale nevroze, traume, năluciri, utopii. Lumea lui Herzl şi Freud, a lui Miłosz şi Herbert, a lui Klimt, Schiele şi Mahler, a lui Attila Jozsef şi Fejtö, a lui Paul Celan, Fondane şi Danilo Kiš, a tânărului Cioran şi a lui Karl Kraus. Titlul cărţii spune totul despre dimensiunea metafizică a analizei, despre dificultăţile logice şi psihologice de a scrie cu conştiinţa că vorbeşti cumva pentru milioanele de victime ale unor sisteme demonic-nihiliste. “Prin ce este actual un scriitor? Cu siguranţă, nu stilul îl face actual, deşi unii scriitori – mai puţin talentaţi – cred că da şi încearcă să fie cu orice preţ ‘actuali’. Scriitor actual este cel care nu minte sau cel puţin ne face să credem că ceea ce scrie este adevărat, mai exact, impresionează pentru că este adevărat”. “Adevărul este lucrul vital”, spunea Max Weber pe patul de moarte. De aceea sunt actuali Camus, Kafka, Faulkner, Koestler, Thomas Mann, Amos Oz, Havel, Ionesco, Orwell, Soljeniţîn.

Consider memorabile două fragmente din Isaac Bashevis Singer citate de Ágnes Heller: “Ce să fac, rabine?/Să nu faci nimic rău./Asta-i tot?/Asta-i foarte mult.” şi “Ai văzut adevărul?/Nu întru totul. Dar am văzut minciuna lor, răspunde Ezriel./E totuna.” Unele pasaje mi-au amintit memoriile Nadejdei Mandelștam sau de Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, altele melancolia rănită a unor pagini din Hannah Arendt ori Walter Benjamin. Este păcat că, din câte ştiu, nu prea s-a vorbit despre această carte. Evocarea dedicată lui Singer, “Romanul picaresc în umbra Auschwitz-ului”, este extraordinară. La fel, studiul despre Stefan Zweig, pentru care a trăi în Cosmopolis însemna unicul mod de supravieţuire. Când hoardele neo-barbare au distrus acest vis, când “lumea de ieri” s-a năruit, Zweig şi-a pierdut orice urmă de răbdare şi s-a sinucis în exilul brazilian.

Istoria Europei Centrale este a una a cicatricilor nevindecate, a iluziilor sfărâmate, a sârmelor ghimpate, a stelelor galbene, a “soarelui negru”, a “destinelor fără destin”, spre a relua titlul romanului lui Imre Kertész, alt autor discutat în carte. Scrie Ágnes Heller: “Simt cât de cumplită trebuie să fi fost trăirea acestei prăbuşiri. Vorbesc ca membră a unei generaţii care s-a născut în infern şi care, dintr-unul din cercurile infernului, a ajuns într-un cerc superior, apoi, încet, foarte incet, a început să se înalţe până când astăzi, rezistând cu succes vieţii, poate să-şi aleagă din nou nu lumea, ci propriul trecut”.

Liberalismul fricii

Generaţia lui Ágnes Heller este cea care a învăţat din propriile experienţe ale supliciului, ale prigoanei, ale pierderii-de-sine şi ale izbăvirii, ce înseamnă liberalismul fricii, concept propus de regretata gânditoare americană Judith Shklar, menţionat de Tony Judt în impresionantul articol în memoria lui Leszek Kołakowski din New York Review of Books din 24 septembrie 2009.

Ágnes Heller a scris în repetate rânduri despre Hannah Arendt, a accentuat relevanţa durabilă a “Originilor totalitarismului”. A insistat că partidul-stat sovietic era unul totalitar încă din 1921, deci din timpul vieţii lui Lenin. Ceea ce-a realizat Stalin cu a sa “revoluţie de sus”, declanşată în 1928, a fost totalizarea spaţiului social care a avut drept efect un sistem social cu totul nou, fără precedent în istorie. Totalitarismul, susţine Ágnes Heller pe urmele Hannei Arendt, nu este o “recădere” în barbaria pre-modernă, ci o formă alternativă de modernitate. (v. Ágnes Heller, “Le totalitarisme en 1984″, in Enzo Traverso, Le totalitarisme: Le XXe siecle en debat, Paris, Seuil, 2001, pp. 673-693).

Despre Ágnes Heller putem spune cu egală îndreptăţire ceea ce sugera Tony Judt în acest tulburător text: “Pentru două generații de bărbaţi şi femei născute între 1880 şi 1930, experienţa caracteristic central europeană în secolul douăzeci a fost cea a unei educaţii multiculturale în sofisticatul centru urban al Europei, şlefuită, completată şi umbrită de experienţa dictaturii, războiului, devastării şi genocidului în aceeaşi inimă a continentului.” Putem spune aşadar, că liberalismul lui Ágnes Heller, precum cel al lui Leszek Kołakowski, “apără mai presus de orice raţiunea şi moderaţia. El este rezultatul exprienţei nemijlocite a exceselor ideologice, provine din conştiinţa mereu trează a posibilităţii unei catastrofe, a tentaţiei exercitate de gândirea totalizantă în oricare dintre multiplele ei forme (mai ales în cazurile în care aceasta din urmă este eronat percepută drept o oportunitate sau o renaştere).” (New York Review of Books, September 24, 2009). Socot că opera filosofică a lui Ágnes Heller se plasează la loc de cinste în cea mai curată şi nobilă tradiţie a umanismului occidental.

Articol transmis la postul de radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/26818576.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26818574.html

Recomandări:

http://gdb.rferl.org/3EFD7F4F-2542-4A52-896F-3D298AD6348D_mw505_mh331_s.jpg

http://www.europalibera.org/contentinfographics/auschwitz-70-ani/26809603.html

http://www.contributors.ro/cultura/amintirea-unei-lumi-ucise-agnes-heller-stefan-zweig-wes-anderson/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Dan Nicolescu spune:

    Splendid eseu, Dle professor !
    Imi trezeste o intrebare pe care mi-o pun de mult. Este, sau a fost vreodata, Romania o tara a Europei Centrale , sua o tara balcanica ?
    Cred ca pina in 1914, Regele Carol I si Partidul Conservator ( Carp ) au avut aceasta viziune si au incercat sa ne transforme intr-o tara civilizata a Europei centrale, dar asta a fost ultima tentativa.

  2. decepticon spune:

    Cred ca ar fi de dorit o compunere despre “claritate morala”, Udrea, Videanu, Olteanu etc. . Tocmai in numele claritatii. Altfel ramane cam mâloasa toata poveste si este pacat.

  3. Altu' spune:

    “Ai văzut adevărul?/Nu întru totul. Dar am văzut minciuna lor, răspunde Ezriel./E totuna.”

    Tocmai!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)