joi, martie 28, 2024

De ce „realistii” sunt nerealisti. Un raspuns lui Peter Hitchens

Realismul plutește în aer. Nu realismul de care avem nevoie: o estimare sumbră a pericolului cu care se confruntă viața noastră – până acum – sigură, liberă și confortabilă, a propriei noastre slăbiciuni și a forței adversarilor noștri. Este un realism invers: care susține că a încerca să ne apărăm este ceva nerealist, că dușmanii noștri nu ne sunt cu adevărat dușmani și că aliații noștri nu ne sunt cu adevărat aliați.

Acest realism vine din mai multe părți, dinspre stânga (social democrații germani) și dinspre dreapta populistă (Donald Trump). Poate că expunerea cea mai lucidă provine dintr-un articol apărut într-un ziar american, “First Things “, scris de prietenul meu Peter Hitchens, jurnalist și comentator britanic.

El crede că ne-am înrăutățit inutil relațiile cu Rusia extinzându-ne spre teritoriile abandonate de Kremlin după căderea comunismului. L-am condamnat pe nedrept pe Putin care, deși e ”un tiran sinistru“ (sunt cuvintele lui Hitchens), cu siguranță că nu este mai rău, ba e chiar mai bun decât presupușii noștri aliaţi din Turcia și Arabia Saudită. Rusia nu este Uniunea Sovietică. După cum nu este nici o putere expansionistă: Crimeea a fost o ripostă justificată și singulară la provocarea ucraineană (și occidentală). Așa că, în loc să pornim un nou război rece, ar trebui să recunoaștem traumele suferite de ruși și să-i lăsăm să continue restaurarea “glorioasei “ (cuvintele lui) lor moșteniri creștine și europene.

Acest argument este exprimat cât se poate de elocvent și într-o aparentă cunoștință de cauză. Hitchens este fost corespondent la Moscova și cunoaște istoria europeană. Mulți ruși, și prietenii lor din Occident, cred asta.

Dar, în mare parte, este greșit. Mai întâi, articolul atacă un argument care nu stă în picioare: cei dintre noi care cred că ne aflăm cu adevărat într-un nou război rece nu afirmă că Rusia este Uniunea Sovietică sau că încearcă să o recreeze. Cu excepția armamentului nuclear și a suprafeței sale, Rusia nu este sub nicio formă o putere mondială. Ideologia sa, dacă se poate numi astfel, este un pur și contradictoriu amestec de antioccidentalism, grandilocvență naționalistă și nostalgie sovietică. Nici nu se compară cu întunecatul, dar sofisticatul edificiu al marxism-leninismului, care implica studiul obligatoriu și îndelungat al materialismului dialectic (acel neplăcut diamat cunoscut de studenții erei sovietice). Nimic din toate astea nu există în Rusia lui Putin.

Ceea ce Hitchens nu remarcă este faptul că Uniunea Sovietică nu înseamnă doar comunism sau Rusia. A fost un imperiu. Din populația de 286 de milioane a Uniunii Sovietice, peste 120 de milioane nu erau ruși. Aproape niciunul dintre locuitori nu era acolo din proprie voință, după cum nici cei 100 de milioane de oameni din țările Pactului de la Varșovia nu voiau să se afle sub tutela sovietică. Așadar, este o greșeală să vezi prăbușirea acestui imperiu al răului numai din punctul de vedere al rușilor: ar fi ca și cum ai scrie istoria irlandeză numai din punctul de vedere al britanicilor. Estonienii, letonii, lituanienii, ucrainenii și celelalte națiuni captive sunt și ei niște oameni adevărați. Au niște limbi reale, o istorie reală, visuri și amintiri reale legate de statalitatea lor.

Ei au suferit, de asemenea, traume reale, atât sub represiunea lui Stalin, dar și plătind cel mai scump preț în timpul celui de-Al Doilea Mondial (sau Marele Război pentru Apărarea Patriei, așa cum în mod eronat l-au numit rușii și așa cum îl mai numește încă Rusia modernă). Fără recunoașterea infamiei Pactului Hitler-Stalin, care a transformat aceste popoare în carne de tun, și fără a sublinia că distrugerile si pagubele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial i-au vizat tocmai pe oamenii din aceste țări și teritoriile lor, tabloul este incomplet, după cum parțial este și modul nostru de a înțelege evenimentele din perioada 1989 – 91.

Pentru că Uniunea Sovietică și Rusia nu ”s-au retras “ din aceste țări sau din Pactul de la Varșovia. Puterea Kremlinului s-a prăbuşit odată cu imperiul. Spre deosebire de Germania nazistă, Uniunea Sovietică nu a suferit o înfrângere militară, ci una – în cele din urmă – politică și economică: ruşii, presupușii stăpâni ai întregului sistem, s-au revoltat împotriva minciunilor, brutalității și incompetenței cu care au fost guvernați. Mulți dintre ei s-au revoltat și împotriva ideii de imperiu.

Prăbușirea imperiilor este aproape întodeauna tulbure și dă naștere unor mari dileme. Cum să pui pe același cântar interesele victimelor nevinovate – infanteriștii cinstiți, eficienți și conștiincioși ai puterii imperiale ale căror vieți au fost răvășite – și fostele popoare supuse, recent eliberate, setoase să-și recapete drepturile, demnitatea și suveranitatea? Nu poți mulțumi pe toată lumea. Suprema umilință, precum cea impusă de Versailles Germaniei imperialiste, este nedreaptă. Dar la fel de nedrept este să consideri privilegiile și restricțiile de pe vremea imperiului drept ceva firesc.

Cu Rusia se pune aceeași problemă. Ea resimte încă ”membrele“ amputate – Kiev, țările baltice, Berlinul, Caucazul. Dar ce se întâmplă cu membrele înseși? Aceste țări – toate mai mici decât Rusia – au și ele propriile traume istorice. Se tem de o invazie. Doresc cu ardoare securitatea. S-ar putea chiar să se aștepte ca Rusia modernă – succesorul legal, potrivit propriei opțiuni, al proprietăților și responsabilităților Uniunii Sovietice– să ofere compensații, așa cum a acordat Germania Israelului, Poloniei și altor victime. În realitate, victimele stalinismului, atât din Rusia, cât și din străinătate, au murit așteptând o recunoaștere a suferințelor prin care au trecut.

În consecință, interesele fostelor țări captive și cele ale Rusiei sunt ireconciliabile. Într-un fel sau altul, ele trebuie echilibrate. Nimeni nu va fi pe deplin satisfăcut.

Hitchens nu se ocupă de această dilemă. El o ignoră pur și simplu, afirmând că asemănarea Rusiei cu Uniunea Sovietică este “nefondată“. El consideră că sentimentul de insecuritate al Rusiei și temerile sale legate de pierderea unor trofee istorice, precum baza navală de la Sevastopol, sunt absolut naturale. Aceste sentimente sunt reale, dar mai există și o altă fațetă a acestei povești. Tătarii din Crimeea, care sunt mai îndreptățiți să reclame peninsula decât pensionarii militari din epoca sovietică și cei care s-au mutat acolo după război, văd în Ucraina singura lor speranță. Ucrainenii, care sunt menționați o singură dată în eseul lui Hitchens, extrem de marginal, doresc în țara lor aceeași libertate, decență, demnitate și justiție de care se bucură Occidentul. De ce n-ar trebui să o aibă? Estonienii, letonii, lituanienii, polonezii, cehii, slovacii, ungurii, românii, bulgarii și alții au fost admişi în aceste cluburi occidentale și au beneficiat din plin de pe urma acestui lucru.

Pentru Hitchens, acești oameni sunt doar niște pioni pe o tablă de șah. El vede numai un bloc de putere care se extinde într-o zonă lăsată liberă de un alt bloc. Dar această viziune nu face decât să caracterizeze greșit extinderea NATO și a Uniunii Europene. Aceste țări au aderat la asemenea organizații din proprie voință și a fost nevoie să ofere argumente puternice ca să poată fi admise – la Bruxelles mulți le-au considerat prea înapoiate și nesigure ca să se poată așeza la aceeași masă cu “oamenii mari”.   A echivala retragerea rușilor din statele baltice cu, să spunem, apartenența acestor state la UE și NATO înseamnă a considera că răpirea și căsătoria înseamnă practic același lucru.

Hitchens nu numai că ignoră punctele de vedere ne-rusești, dar el afișează și un sentimentalism în privința Rusiei. El minimalizează consolidarea unui stat al poliției secrete în Rusia, revenirea la metodele coercitive are psihiatriei în stil sovietic, numărul crescând al deținuților politici, falsificarea istoriei, pierderea libertății academice, mașinăria ubicuă a urii, recurgerea la bătăi și asasinate. În schimb, el dorește revenirea la “gloriosul” trecut pre-revoluționar al Rusiei. Și totuși, pentru mulți oameni de dinainte de 1917, imperiul rus numai glorios nu a fost. Guvernarea îngrozitoare a Romanovilor, groteștile privilegii ale aristocraților, obscurantismul bisericii, duritatea instanțelor, tentativele sistematice de a elimina alte limbi și culturi – nimic din toate astea nu pare foarte încurajator. Este adevărat, alte locuri ar putea fi mai rele. Numai că noi nu trăim în apropierea lor.

El subestimează mai ales politica externă rusească și pericolul pe care îl reprezintă pentru vecini. Desigur, geopolitica post-sovietică este complicată. Dar este clar că, începând din anii ’90 și până acum, Rusia și-a asumat rolul de protector și arbitru în conflictele din fostul imperiu. Asta nu este doar fantezia întunecată a unui vechi războinic de pe vremea războiului rece: abordarea este reiterată mereu de seniorii ruși, care apelează la termeni ca “vecinătate” şi “sferă de interese privilegiate”.

Rusia nu trebuia să apeleze la această abordare revizionistă și revanșardă. Ea ar fi putut să decidă că principala prioritate a politicii sale externe este buna relație cu fostele țări cucerite. Așa a tratat Germania țări precum Olanda, Danemarca, Polonia și Franța. Și a funcționat foarte bine. Dar – așa cum a devenit curând clar pentru orice observator atent din anii’90 – Rusia privea altfel fostul său imperiu. Ea nu considera aceste “foste republici sovietice” (așa cum le numea ea) ca pe nişte țări adevărate. Le-a bombardat cu propagandă, le-a forțat mâna din cauza resurselor energetice, a băgat bani în politica lor și a sponsorizat diversiunea. Noi, cei din Occident, trebuia să hotărâm dacă să acceptăm toate astea sau să încercăm să împiedicăm fenomenul răspunzând dorinței acestor țări de integrare mai strânsă. Din fericire, am ales a doua soluție, acceptând Estonia, Letonia și Lituania în Uniunea Europeană și NATO, împreună cu țările fostului Pact de la Varșovia, din Europa Centrală și două republici ex-iugoslave.

Nu a fost o decizie imprudentă sau greșit adoptată. Ea a fost luată convinși fiind că Rusiei nu îi va fi pe plac, dar, în consecință, a fost însoțită și de o atentă diplomație menită să îndepărteze, pe cât posibil, temerile Rusiei. Rusia a intrat în cadrul NATO, prin actul fundamental NATO-Rusia și prin Consiliul NATO-Rusia. Oficial, ea era partener și prieten.

Dacă Rusia ar fi dorit, ea ar fi avut relații strânse și prietenești cu NATO. În timpul celor două runde ale extinderii, ea ar fi trebuit cu siguranță să-și dea seama că alianța nu mobilizează trupe suplimentare în noile state de la frontiera și nici nu efectuează manevre cu iz de război pe teritoriul lor. Mai mult, NATO s-a grăbit atât de mult să dovedească faptul că nu vede în Rusia un inamic, încât a exclus-o în mod clar dintre pericolele potențiale și nici măcar nu și-a făcut eventuale planuri de apărare în cazul unui atac.

Timp de ani de zile, a funcționat. Rusia nu a salutat extinderea NATO, dar a acceptat-o. Situația s-a complicat după discursul lui Putin de la München, din 2007, când Rusia a început brsc să susțină că au fost încălcate niște promisiuni și că Occidentul încearcă să o încercuiască extinzând o alianță militară agresivă spre granițele sale.

În realitate, NATO s-a aflat mereu la acele granițe – Turcia se învecina cu Uniunea Sovietică pe vremea războiului rece, iar Norvegia se învecinează cu Rusia și în ziua de azi. Mai semnificativ este însă faptul că abia în aprilie 2009, la presiunea președintelui Barack Obama, NATO a hotărât să-și precizeze planurile de întărire a țărilor baltice și a Poloniei. Nici în prezent, NATO nu dispune de un plan de apărare operațional – principalul element al ripostei sale împotriva Uniunii Sovietice.

Principalul defect al abordării lui Hitchens este acela că privilegiază țările mari în detrimental celor mici, estimând că toate țările mari au aceeași greutate morală. La fel cum Statelor Unite nu le-ar conveni dacă o țară precum Canada ar avea relații prietenești cu China, tot așa nici rușilor nu le place dacă Ucraina este în relații de prietenie cu Occidentul. Dar asemenea argumente sunt valabile în ambele sensuri: dacă Statele Unite ar fi o dictatură sângeroasă și ar trata Canada așa cum a tratat Rusia (de secole) Ucraina, atunci, dacă li se va oferi ocazia, canadienii iubitori de libertate și-ar putea căuta într-adevăr un protector democratic în fața americanilor revanșarzi.

El are dreptate atunci când spune că unii dintre aliații noștri nu sunt tocmai plăcuți. Am mai avut parte de asta și pe vremea războiului rece, când Spania și Portugalia, două țări fasciste, Grecia și Turcia, aflate sub guvernare militarizată, erau membre ale NATO. Lucruri mult mai rele s-au petrecut în Africa, Asia și America Latină. Sunt lucruri neplăcute, dar nu și noi. Reprezintă oare China o amenințare mai mare decât Rusia? S-ar putea, dar e ceva mai departe. Cât despre război, cel mai important este să nu-l pierzi. Acesta a fost principiul nostru călăuzitor pe vremea războiului rece. Argumentul rămâne valabil și acum.

Hitchens scrie: “Niciun om care înțelege istoria, geografia sau, mai ales, aritmetica nu ar putea accepta” calificarea Rusiei drept expansionistă. Este adevărat că Rusia nu dorește să recreeze imperiul sovietic prin cucerire militară. Nu poate. Dar poate și chiar reprezintă alte tipuri de amenințări.

Într-adevăr, vechiul război rece a luat sfârșit. Dar gândirea lui Hitchens a încremenit în acea epocă. Noul război rece – titlul unei cărți pe care am scris-o în 2007, pe fondul unui considerabil scepticism – e purtat pe diverse fronturi, în diverse scopuri. Rusia apelează la bani, la propagandă, la cibernetică, la subversiune și la alte tactici ca să-și perturbe și să-și slăbească vecinii și, într-adevăr, Occidentul în general.

Contrar generalizantului “nimeni“ al lui Hitchens, mulți oameni sunt conștienți de asta. Printre ei se numără milioanele de oameni din țările vizate și mulți (acum aș îndrăzni să spun cei mai mulți) observatori avizați ai Rusiei din Marea Britanie, America, țările nordice și tot mai mulți din Germania. Suntem îngrijorați, chiar speriați, de Rusia. S-ar putea să greșim – dovezi și argumente, vă rog – dar noi nu suntem “nimeni”.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. „Ea resimte încă ”membrele“ amputate – Kiev, țările baltice, Berlinul, Caucazul.” – Rusia lui Elţîn a avut un rol esenţial în dizolvarea URSS. Elţîn dorea să scape de Gorbaciov (şi a reuşit lăsându-l fără obiectul muncii)(, iar ruşii considerau că „republicile surori” trăiesc pe spinarea Rusiei.

    Ruşii nu doresc nici refacerea Imperiului rus, nici a URSS. Au dorit ca fostele republici sovietice, cu excepţia Ţărilor Baltice, să rămână alături de Rusia în organizaţii copiate după UE şi NATO. Cei care au dat semne că aleg alt drum, au pierdut teritorii.

    „Dacă Rusia ar fi dorit, ea ar fi avut relații strânse și prietenești cu NATO” – e absurd să consideri că ar mai fi putut exista relaţii bune între Rusia şi NATO după ce la summitul de la Bucureşti din 2008 s-a decis că Ucraina şi Georgia vor adera la NATO. Rusia a acceptat aderarea Ţărilor Baltice, dar aderarea Ucrainei şi Georgiei e o linie roşie.

    „dacă Statele Unite ar fi o dictatură sângeroasă și ar trata Canada așa cum a tratat Rusia (de secole) Ucraina” – Rusia a tratat foarte bine Ucraina din 1991 până în 2014: tarife vamale avantajoase, preţuri mici la gaze, împrumuturi, i-a lăsat şi Crimeea. Totul pentru ca Ucraina să rămână alături de Rusia. Dar ucrainenii au ales oricum revoluţia Maidanului.

    “Niciun om care înțelege istoria, geografia sau, mai ales, aritmetica nu ar putea accepta” calificarea Rusiei drept expansionistă.” – e foarte adevărat ce spune Hitchens.

    Rusia nu urmăreşte să destabilizeze Occidentul. Dar atunci când încercă să-şi prezinte punctul de vedere, când încearcă să stabilească relaţii bune cu ţări, partide, politicieni din Occident, imediat sar vigilenţii cu avertismentul că e vorba de propagandă şi de tentative de subminare şi divizare a taberei occidentale. E fals. Ruşii ar fi foarte mulţumiţi dacă întregul Occident ar fi unit în jurul ideii de-a avea bune relaţii cu Rusia.

    • Şi, da, problema e tocmai ascensiunea Chinei. Deja China a depăşit SUA ca PIB real
      https://knoema.com/nwnfkne/world-gdp-ranking-2016-data-and-charts-forecast
      iar puterea economică va fi convertită în putere militară. China are potenţialul şi determinarea de a deveni puterea mondială nr. 1. E singura ţară care ameninţă supremaţia SUA.

      E o politică eronată şi periculoasă ca America să aibă concomitent relaţii proaste şi cu Rusia, şi cu China. E elementar, ţine de abecedarul relaţiilor internaţionale.

      Kissinger şi Nixon au înţeles treaba asta când au realizat în 1971-1972 apropierea americano-chineză, ambele ţări având pe atunci URSS ca principal rival.
      Exact aşa ar trebui să procedeze acum America, să se reconcilieze cu Rusia (rivalul mai slab), pentru a bloca ascensiunea Chinei.

      • Asa deci; trebuie sa ne impacam cu Rusia, nu? Hai sa mai socotim o data. US + UE + Japonia + India = 50% PIB global. Rusia & China nici 15 % impreuna. De ce trebuie lumea civilizata sa faca pe placul unor dictaturi? Mai apoi nu uitati ca PIB-ul Chinei a ajuns acolo in mare masura datorat faptului ca ne manufactureaza noua bunuri de tot felul, de la tricouri la iPhone. Made in China nu Made by China.

        • Poate ai auzit de apropierea americano-chineză din 1971-1972, realizată de Kissinger şi Nixon. Pe atunci URSS era principalul adversar şi pentru SUA, şi pentru China. China era pe atunci un regim totalitar odios, dar americanii n-au făcut nazuri (şi bine au făcut).
          Acum puterea în ascensiune e China, şi înţelept ar fi ca America să se apropie de Rusia.//

          Creşterea economică a Chinei s-a făcut pe export, dar acum China tocmai face tranziţia către o creştere bazată pe consum.

          • Apropierea asta a SUA de Russia este mai greu de realizat, caci nu mai este prietenul dvs., nea Nicu, care, precum bine stiti, cica el a determinat apropierea sino-americana din anii 70.
            In rest, mai trageti nadejde, nimic nu este imposibil. Daca nu i-au biruit pe americani soviericii cu mareata armata rosie, arabii cu petrodolarii, japonezii cu toyotele, poate or reusi chinejii acum cu slapii si cu tricourile. E bine totusi ca se mai gaseste cineva sa le dea sfaturi geopolitice americanilor, ca astia, lasati de capul lor o cam iau razna.

            • Terminati, domne, cu aropierea sino-americana. Care apropiere? Pai daca aunci ar fi fost vreo apropiere, atunci China nu era aproape de Rusia acum.

    • „Cei care au dat semne că aleg alt drum, au pierdut teritorii.”_Cum asa?! Ca si cum mi-as fi ratacit eu cheile? Ori cum se ratacesc personajele lui Lewis Carroll in Tara Minunilor? Carevasazica, ori esti dominat de Rusia, ori nu existi ca stat suveran?! Grea optiune, acum o inteleg mai bine pe Alice.

      „Rusia a tratat foarte bine Ucraina…”_Ucraina este tratata bine si in prezent de catre Rusia. Iar daca va face cerere de aderare la Federatia Rusa, va avea cele mai mici preturi la gaze.

      „<>- e foarte adevărat ce spune Hitchens.”_Si eu cred la fel, nu este expansionism in atitudinea Rusiei, ci este imperialism rudimentar, in cea mai primitiva forma. Doar modul de exprimare, razboiul hibrid, este ceva mai modern.

    • Uite cum e evident ca suntem in razboi cu Rusia. Toate forumurile sunt poluate de postaci platiti de rusi mai mult sau mai putin educati.
      Un efort:

      1. China isi datoreaza puterea Americii si nu uita asta. Exporturile chinezesti in SUA se apropie de 600B USD.
      2. China are interes sa-si largeasca spatiul vital si cam jumatate din Siberia ar fi OK. Ori de ce sa se alieze americanii cu rusii cand chinezii sunt exprem de muncitori, nu deranjeaza militar nici macar pe idiotii aia din Coreea de Nord, trimit anual la studii in US 300 de mii de studenti. Rusii? betzivi, agresivi, lenesi, aroganti, emotionali ( buba la cap).

      3. Rusia a adus numai mizerie si jale pe unde a ocupat teritorii. Cum scapa tarile de ei cum infloresc.

      4. Putin stie ca daca lasa garda terorii jos toate popoarele alea incarcerate in Federatia Rusa ( nu Rusia), 36 la numar, vor vrea si ele sa se elibereze de dominatia absurda a rusilor.

      5. Ori ce produse folosim Made in Russia? NIMIC! Un popor de bezivi care inca isi imagineaza ca a avea teritorii e un asset.

      6. Federatia Rusa – ” O rafinarie pazita de mafioti”. Sen. McCain. A scazut pretul la petrol au pierdut si ei 15% din PIB ( 300B USD/ 2000B USD).
      Au PIB-ul cat Benelux-ul si voi numiti asta tara serioasa?

      7. Putin a zis-o clar: Rusia e inconjurata si se va incerca dezmembrarea ei. Nu! Dezmembrarea se va produce din interior prin razboaie civile pe cateva decenii. Vor ajunge rusii sa cerseasca de foame in UE. Uitati-va si voi cat de mare e si cat de putin e folosita. In Siberia numai firmele chinezesti construiesc. Rusii la umbra cu sticla de gat, chinezul la treaba.
      Ce ziceti de Federatie Rusa cu 100 milioane de oameni dintre care 50 ne-rusi si o suprafata de 17M KM patrati adica 3 rusi pe KM patrat. Si o China cu 2 miliarde si o suprafata de 10M KM patrati, adica 200 de chinezi pe KM patrat. Vai de curul rusilor asta va fi.

  2. Pe toţi intelectualii ăştia occidentali care fac apologia Rusiei nu le-aş dori decât să fi trăit 10-20 de ani de comunism,apoi să vorbească.Ceea ce nu se înţelege este că Rusia,indiferent de timpul istoric,se (auto)configurează totdeauna într-un imperiu agresiv şi violent.Acest popor nu poate exista altfel.

    • Motto: „E foarte bine că războiul e atât de oribil, altfel am fi tentaţi prea des să îl facem!” – General Robert E. Lee

      Circulă o teorie printre tipii foarte conservatori (parte comunişti, parte maniaci religioşi) care spune cam aşa: dacă ai la graniţă un imperiu agresiv şi violent, de care mai şi depinzi în unele privinţe cum ar fi petrolul sau gazul, nu mai eşti tentat să faci ce vrei şi trebuie să îţi cenzurezi fiecare vorbă şi fiecare pas. Cam aşa, ca Finlanda între 1945 şi 1990. Sau ca Ceauşescu şi ai lui între 1968 şi 1989.

      Din pricina asta, diferite categorii sociale aplaudă ideea unui imperiu agresiv, violent, conservator, religios, condus cu mână de fier, şi propaganda pe care imperiul o face în jurul lui. Mediul social de Ibiza, Dorobanţi sau Szeged nu era pe placul lor :)

  3. nu îlmai numiți pe acest propagandist Hitchens ”prieten” pentru că nu vă strică imaginea. Altminteri am citit cu plăcere articolul dvs ca și pe altele publicate mai înainte.

    • @ Dumitru NUȚU (15/09/2016 la 21:04)

      Folosirea formulei „prietenul meu” (my friend) este specifica politicienilor si autorilor/jurnalistilor/analistilor politici, in special americani / englezi si nu are sensul de prieten din limba romana (chiar dimpotriva) sau din germana.

  4. M-a impresionat :P (suna ca vechea lozinca „poporul sovietic frate si eliberator!”):
    „Dar este clar că, începând din anii ’90 și până acum, Rusia și-a asumat rolul de protector și arbitru în conflictele din fostul imperiu.”
    In rest, nu intru in disputa dintre doi prieteni britanici.

  5. Nu sunt un votant al socialistilor. A pune insa social democratii germani, sau austrieci sau francezi langa populisti (gen Farage, Trump, Viktor Orban, Gert Wilders, et al) cred ca este o greseala.

  6. Va dau dreptate in mai tot si sunt sigur ca rusia inca este si probabil ca atat timp cat i se va permite expansionista, dar cred ca asa cum si noi dorim Basarabia si daca am putea am lua-o acasa si Rusia are dreptul sa doreasca Crimeia si daca poate sa o ia, o ia. Aici, dar doar aici, trebuie cedat in rest nema!

    • „Rusia are dreptul sa doreasca Crimeea…”_ De unde, doamne iarta-ma, au dreptu’ asta?! La fel de indreptatiti sa pretinda teritoriul Crimeei sunt mongolii, venetienii ori genovezii. Dar, vorbind serios, pentru cei 150 de ani in care rusii au ocupat Crimeea, au drept asupra tatarilor si turcilor de pe acele meleaguri? Mai, sa fie! Daca nimeni nu vrea o Crimee independenta, iar Ucraina, stat la care au fost alipite artificial teritorii, nu poate sa-l administreze si pe acesta, probabil ca cei mai indreptatiti sa pretinda teritoriul peninsulei sunt turcii, nu rusii.

      • Se pare ca suntem oarecum de acord odata ce recunoastem amandoi ca apartenenta Crimeii la Ucraina a fost un act administrativ realizat in 1954 in interiorul unui stat numit URSS si deci revenirea Crimeii la Rusia este o corectie a deciziei evident stupide din 1954, dar cine oare poate spune ca Hrusciov nu ar fi fost si el un „stupid” specialist in scosul pantofului din picior pentru a demonstra ca si-a taiat unghiile de la maini. :)
        De asemenea toate „incurcaturle istorice” din zona, incepand cu epoca Hoardei de aur(totusi nu doresc sa cobor pana la Burebista sau Romulus si Remus) au dus la o realitate etnica neschimbata nici de perioada 1954-2014 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Recens%C4%83m%C3%A2ntul_popula%C8%9Biei_din_districtul_federal_Crimeea_(2014) )

        Asadar lasand deopate dreptul international cu subtilitatile lui imperturbabile, cred ca reactia Rusiei daca are putirintza si a avut, a fost ceva de asteptat. Daca la destramarea URSS a facut o grava greseala la iesirea din indiviziunea socialista (hozrasciot), acum a corectat-o. De fapt si atunci din cauza aresenalului atomic a fost tot o problema de putirintza Desigur ca noi asteptam corectia pentru alta porcarie sovietica si anume pactul Ribbentrop -Molotov dar cum suntem cam fara putirinza si in mod suplimentar prostanaci, o sa facem „poduri de flori” in continuare :)

        • Asta e chiar tare:
          ” lasand deopate dreptul international ”
          Atunci hai sa punem de un razboi mondial ca nu mai conteaza dreptul!
          Altceva, ce mai conteaza? Daca treci o granita pe care te-ai angajat sa o respecti inseamna ca intr-adevar te doare in basca de dreptul international si ca singurul lucru de care te temi este razboiul dar stii ca asta este o optiune grea pentru ceilalti si profiti.

          • Nu sunt obligat sa apelez neaparat la drept mai ales la cel de multe ori contrafactual si arbitrar, daca este vorba sa inteleg(asadar nu ma refer decat la intelegere si nu la actiune propriu zisa) niste resorturi omenesti anterioare acestuia, caci mai drag decat Plato este Adevarul si in orice caz nu orice constructie juridica formala rezultata de multe ori din prostie, ticalosie si josnicie chiar daca la nivel international :).
            Regret ca discutiile astea se poarte procustian(cu referire la pat si regret ca particip caci poate ca nici nu merita. :))

            • Ramane cum am (ati) stabilit, domnule Putin: dreptul international trebuie respectat cand ne (va) favorizeaza; mai stabiliti niste criterii stiute numai de cativa alesi dupa care prevederile lui sunt injuste, sau regula generala enuntata aici „nu orice constructie juridica formala rezultata de multe ori din prostie, ticalosie si josnicie ” care duce la „oricare … poate fi negata cand vrea muschii mei”.
              Mai ramane ceva din credibilitatea angajamentelor luate de aceasta tara mare si tare?

              PS
              Si, evident aveti dreptul sa nu va coborati la nivelul nostru cu argumente pe care noi astia marunti nu le intelegem. Ne scuzati ca am indraznit sa ne bagam in vorba. :)

  7. „A echivala retragerea rușilor din statele baltice cu, să spunem, apartenența acestor state la UE și NATO înseamnă a considera că răpirea și căsătoria înseamnă practic același lucru.”

    Banuiesc ca e vorba de „viol si casatorie” in original …

    • În original este „răpire și căsătorie”.

      (Căsătoria înseamnă alegere, consimțământ și posibilitatea divorțului, lucruri pe care răpirea le exclude. Vezi ce s-a întâmplat cu Cecenia când a vrut să se despartă de răpitor.
      Mai interesantă acum este situația Basarabiei care poate de fapt să aleagă în ciuda psihologiei mult prea complicate: în parte vrea să fie cu adevărat despărțită de răpitor, în parte se iluzionează că poate să fie liberă, independentă, la „standarde europene” uitând că răpitorul este în camera alăturată, în parte suferă de sindrom Stockholm, iar în ultima parte este chiar răpitorul ce se simte decăzut din drepturi. Unde se poate găsi un psihoterapeut bun pentru Basarabia?)

  8. Imperiile cu granite geografice bine definite s-au tot prabusit, de-a lungul istoriei omenirii. Imperiile moderne altfel se construiesc si altfel isi manifesta influenta. Sunt puteri mondiale care au inteles asta in urma cu 50 de ani si au cladit imperii moderne, fara granite geografice precise. Dar sunt si puteri mondiale care se incapataneaza sa creada ca vechiul model de imperiu mai este viabil. Din pacate pentru ele, modelul nu mai este viabil. Globalizarea si facila circulatie a informatiei (vectori de baza ai noilor imperii) nu se mai impiedica de granitele geografice.
    Puterile imperiale de moda veche au pierdut startul si pleaca in cursa pentru suprematie cu un handicap de zeci de ani. Si, pana nu-si vor constientiza pozitia si nu-si vor actualiza paradigma / modelul, nu prea au sanse de suprematie reala.
    Cat despre publicisti, specialisti, analisti si pareristi – sunt de toate felurile si de toate orientarile. Iar obiectivitate, la rasa umana, nu exista. :)

    Romanul zice asa ” Dragoste cu de-a sila nu se poate!” Pentru unii, expresia n-are nicun sens, asa ca o ignora sau o considera o prostie. Insa ignoranta nu este o virtute si, cel mai adesea, costa.
    Daca „obladuirea” Rusiei ar fi nascut „dragoste”, poate ca milioane de romani, unguri, bulgari etc. si-ar fi cautat o viata mai buna in Est, nu in Vest… Era un banc, pe vremea Impuscatului, despre un om inteligent care ajunsese la balamuc fiidca fusese prins ca vrea sa fuga in Est… :)

  9. Vorbiti de suferintele tarilor mici in relatia cu imperiul sovietic, dar cand e vorba de problemele aliatilor dvs le ignorati / minimalizati, adica exact ce acuzati mai inainte.

    „El are dreptate atunci când spune că unii dintre aliații noștri nu sunt tocmai plăcuți. […] Lucruri mult mai rele s-au petrecut în Africa, Asia și America Latină. Sunt lucruri neplăcute, dar
    nu și noi. ”

    N-ar merita oare lucrurile neplacute cauzate de aliatii nostri sa fie tratate cu aceeasi masura?

    • Ba da, chiar la asta ma gandesc, de ceva vreme. Mai exact la respectarea Memorandumului de la Budapesta de catre aliatii nostri, SUA si Marea Britanie si la felul in care a fost implicat Consiliul de Securitate al ONU in apararea independentei si suveranitatii Ucrainei . Ma gandesc, ma ingrijorez si cred ca hazardul moral in cazul Rusiei reprezinta un pericol real, care ameninta inclusiv Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro