Home » Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Ce poate învăța Filat de la Hannibal. Note la cald după alegerile din Moldova (+ cîte ceva despre inițialele din exit-polluri)

Cristian Ghinea noiembrie 29, 2010 Global / Europa, Reactie rapida
5 comentarii 4,160 Vizualizari

  • Avem deci două exit-poluri, în unul PLDM lui Vlad Filat conduce detașat, în celălalt este umăr la umăr cu PCRM. În mod tradițional sondajele din Moldova tind să subevalueze PCRM (sper să nu fiu piază rea zicînd asta și să ne trezim mîine în rezultatele oficiale cu PCRM la peste 40%). Dar dacă rezultatele din exit-polluri se confirmă, chiar și din cel mai favorabil PCRM, este o schimbare majoră. La precedentele alegeri, toate cele patru partide care au constituit Alianța pentru Integrare Europeană depășeau împreună cu greu Partidul Comuniștilor, acum avem un singur partid care se bate de la egal la egal cu PCRM și împreună cu celelalte ar putea avea o majoritate solidă.
  • Problema e că Alianța pentru Integrare Europeană mai există doar pe hîrtie. Cantitatea de gelozie, ranchiună, nervi, frustrări și egoism acumulate înainte și în timpul campaniei electorale este imensă și sper să poată trece peste ele. Guvernul ajunsese disfuncțional tocmai din cauza rivalităților dintre partide.
  • În mod anacronic, AIE se împărțise în pro și anti Filat, iar rezultatul bun obținut de partidul lui Filat nu va face decît să accentueze această tendință. Analizele macro de gen ”pro-europeni versus pro-ruși” scapă prea multe detalii relevante. S-ar zice că Mihai Ghimpu și Vlad Filat ar putea să se înțeleagă ușor pentru că au orientări similare. De fapt, îl vezi pe Ghimpu comunicând mai bine cu Marian Lupu și apărînd împreună la emisiuni de televiziune unde îl fac praf pe Filat. Deci, orgoliile și comunicarea la nivel personal sînt foarte importante acum.
  • Vor găsi puterea să se înțeleagă? Aceasta este marea dilemă. Va mai funcționa frica de comuniști? AIE a fost creată din frică, a fost produsul fricii. La alegerile din 2009 acești oameni au văzut hăul, ultima perioadă a regimului Voronin devenise insuportabilă pentru ei. Presa controlată, instituțiile abuzate, dosare penale fabricate pentru liderii opoziției. Toate acestea i-au speriat. Au avut momentele lor de eroism. Știu că este un cuvînt mare, dar e eroic să nu cedezi la presiuni atunci cînd PCRM avea nevoie de UN SINGUR vot în Parlament pentru a alege un Președinte. Dacă PCRM obținea acel vot, tot ce s-a schimbat în ultimul an în Moldova nu ar mai fi existat. Au rezistat eroic (chiar și la presiuni ale unor oficiali UE obsedați mai mult de stabilitate decît de democrație). Nu au dat votul de aur, au provocat noi alegeri și apoi au făcut AIE. Frica i-a făcut să se înțeleagă. Acum există pericolul să se relaxeze. Cu un PCRM redus la rolul de ”un alt partid”, mai poate fi frica motorul unei acțiuni comune? De aceea sînt în situația absurdă în care spun că un PCRM prea slab în această conjunctură nu va fi un lucru bun, va duce la haos și fragmentare. PCRM este dușmanul necesar.
  • Atît de mult s-au lovit reciproc liderii AIE, mai ales Ghimpu și Filat, încît nu trebuie să excludem din start o dezertare majoră, o alianță a unuia dintre partidele AIE cu PCRM. Noroc că după exit-polluri scorurile PCRM și PD nu fac de o majoritate, deși dacă PCRM va avea mai mult în realitate decît în sondaje cum mă aștept și după redistribuire nu e exclusă această majoritate. Noroc că nici Voronin și Lupu nu se suportă.
  • Sper totuși ca ei să fi învățat din eșecul Partidului Popular Creștin Democrat, care s-a aliat în 2005 cu Voronin și acum e istorie. Să ne amintim că PPCD era la acea vreme principalul partid al opoziției, ba chiar văzut anterior ca partid pro-românesc și unionist. Atît de schimbătoare e politica din Moldova și atît de crudă cu cei care se aliază cu PCRM.

…și faza cu Hannibal

  • Acum e important cine are inițiativa. Mingea e la Filat și trebuie să fie mărinimos. Sper să înțeleagă că acum nu mai e vorba de guvernare și stilul ”eu guvernez, nu îmi pasă de ce spun aliații” nu merge la negocierile între partide. A cîștigat enorm dar nu poate guverna singur. Trebuie să lase foarte multe de la el, să ofere PL și PDM mai multe posturi în guvern decît ar ieși după procente (așa fac mereu partidele mari din coaliții – lasă de la ele; partidele mici obțin mai mult decît procentele pentru că e nevoie de ele).
  • Filat trebuie să aibă mare grijă să nu i se aplice ce i s-a spus lui Hannibal. Era pe cînd generalul cartaginez îi băteau pe romani de le suna apa, dar nu putea să cucerească Roma, iar unul dintre oamenii săi l-a ”lăudat” la modul: Zeii nu-i pot da totul unui singur muritor. Tu știi ca nimeni altul să cîștigi o bătălie, dar nu știi să o și folosești”. Pentru Filat asta s-ar traduce așa: ai fondat în 2007 un partid prin care să scapi țara de comuniști, acum ai ajuns aproape de scopul acesta, ai cîștigat bătălia, îți mai trebuie victoria. Iar victoria nu o poate obține decît prin aliați.
  • Într-un fel, îmi pare rău de Alianța Moldova Noastră pentru că au fost niște parteneri fideli în Alianța de guvernare, mereu împăciuitoriști, mereu puși pe mediat dialoguri între ceilalți. AMN e ultimul vestigiu al unui curent fondator al statului, pe linia Snegur. A avut multe nume acest curent, dar în esență e vorba de conservatorism combinat cu moldovenism. AMN iese din Parlament, locul său e luat de PLDM, un partid înființat în 2007 și PL – un partid minuscul atunci cînd șefii AMN erau pe val, reinventat recent sub aura lui Dorin Chirtoacă. Moldova arată putere de regenerare a sistemului politic, ne-ar trebui și nouă așa ceva.
  • E drept că AMN făcea figură de partid învechit prin guvern, parcă ținea de alte vremi. Țin minte o secvență de la forumul donatorilor din primăvară de la Bruxelles, cînd Moldova a obținut sprijin și asistență. Eram la recepția de după, Filat se mișca în voie printre invitați, atmosferă diplomatică și optimistă, consilierii premierului și cîțiva dintre miniștrii tineri aduși de el făceau la fel figură bună, păreau că se încadrează bine în peisaj la Bruxelles. Miniștrii AMN prezenți acolo erau retrași și stingheri, probleme și cu limba de comunicare. Mi s-a părut așa o secvență reprezentativă, oamenii păreau din alt film.
  • Nu însă și Victor Osipov, vice-premier pînă acum și ministru pentru reintegrare (negociator șef pentru Transnistria), prin el s-a încercat întinerirea AMN, dar pare că a fost prea puțin, prea tîrziu. Sper să fie folosit în continuare legat de Transnistria, omul mi-a făcut o impresie foarte bună și nu doar mie, l-am întîlnit și împreună cu o echipă de experți în securitate de prin alte țări și le-a făcut și lor impresie bună: a demarat proiecte concrete, pragmatice, pentru Transnistria, ceea ce îi pune pe separatiști pe picior greșit.
  • Noi, România, avem un noroc istoric dacă partidele pro-europene continuă la putere. Am avut o fereastră de oportunitate din 2009 încoace, am făcut unele lucruri, dar avem mari întîrzieri. Lucrez împreună cu Dragoș Dinu și Paul Ivan la CRPE la o evaluare a ce au făcut România și Moldova în relația bilaterală după aprilie 2009. Sunt tentat să mă apuc să dau exemple, dar mă abțin, încă puțin și ieșim cu raportul. Mi-ar fi părut tare rău să-l scriem la modul: uite ce am făcut în fereastra de oportunitate care acum se închide…

…plus povestea acestor partide:

În octombrie anul trecut, Fundația Soros a scos o carte despe Moldova, la care am contribuit și eu. Se numește ”Moldova. La răscruce”. Au mai scris Ioana Avădani, Ştefan Cândea, Marian Chiriac și Sergiu Panainte. Sper să fi avut mînă bună cu titlul ăsta și Moldova să fi trecut la alegerile de azi de răscruce și să o fi luat spre Europa. Volumul în întregime poate fi descărcat de aici, există și în engleză și rusă. Mai jos doar cîteva fragmente dintr-un capitol despre politica din Moldova, scris de mine împreună cu Sergiu Panainte, unde facem și scurte istorii ale acestor partide (evident, pînă anul trecut).

Cîte ceva despre sistemul politic din Moldova

Sistemul politic din Republica Moldova este intens personalizat, iar o simplă citire a Constituţiei explică foarte puţin din funcţionarea sa reală. Conform Constituţiei, Moldova este o republică parlamentară, cu un preşedinte ales de Parlament cu majoritate calificată (trei cincimi) care are în general atribuţii protocolar-simbolice, dar poate dizolva relativ uşor Parlamentul, un guvern care exercită puterea executivă şi un Parlament care legiferează, dar al cărui preşedinte deţine şi atribuţii de numire în funcţii cheie în stat. Această schemă constituţională complicată şi predispusă la blocaje este un produs al istoriei recente: în 2000 Constituţia a fost schimbată astfel încât Preşedintele să nu mai fie ales direct, ci de către Parlament. Totuşi, atribuţiile sale nu au fost modificate în sensul celor deţinute de preşedinţii din republicile parlamentare clasice. Pe lângă litera constituţională, practica politică stabilită după declararea independenţei în 1991 a acordat preşedinţilor moldoveni drept de decizie asupra numirilor în domeniile ce ţin de securitate, ordine publică şi politică externă.

Primii doi preşedinţi ai ţării au uzat de această cutumă, la fel a făcut şi Vladimir Voronin, iar practica în sine nu s-a modificat după ce Constituţia a fost schimbată, iar şeful statului a început a fi ales de către Parlament. În mod ciudat, Preşedintele este concurat la nivel formal de şeful Parlamentului, care deţine dreptul constituţional de a numi procurorul general al republicii şi pe şeful Curţii de Conturi (numirea este făcută de Parlament, la propunerea Preşedintelui legislativului). Astfel se explică atracţia exercitată pentru preşedinţia Parlamentului la ultimele negocieri politice. Teoria politică comparativă susţine că republicile prezidenţiale sunt cele mai predispuse să alunece spre autoritarism, concluzie influenţată statistic de numărul mare de astfel de cazuri petrecute în America Latină. În mod logic, republicile parlamentare, acolo unde puterea se disipează la mai multe niveluri de decizie colegială, ar fi cele mai capabile să prevină apariţia unor autoritarisme. Republica Moldova este exemplul viu că această teorie nu este mereu valabilă. În anii `90, în afară de statele Baltice, Republica Moldova avea cea mai dinamică şi competitivă democraţie din spaţiul fost sovietic. Doi dintre preşedinţii aleşi direct au pierdut scrutinul pentru un nou mandat, conform regulilor democratice ale jocului – mai mult decât în orice alt stat fost-sovietic. Coincidenţa istorică face ca odată cu alegerea Preşedintelui de către Parlament, în 2001, Moldova să alunece uşor din zona democraţiilor fragile spre zona autoritarismelor neconsolidate, lucru confirmat de degradarea ratingurilor pe care le primeşte în clasamentele internaţionale privind democratizarea. Spunem că este vorba despre coincidenţă istorică pentru că nu schimbarea modului de alegere a şefului statului a provocat deteriorarea democraţiei din Moldova, ci monopolizarea puterii de către Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) în acelaşi an. Din acel moment, forma constituţională a devenit puţin relevantă, pentru că liderul PCRM Vladimir Voronin, ales Preşedinte de către Parlament în 2001, a exercitat puterea prin ceea ce studiile de sovietologie numeau „verticala puterii” – adică o modalitate de control politic asupra administraţiei şi statului exercitată în general prin emanarea deciziilor de la cabinetul şefului partidului. Puterea reală a lui Vladimir Voronin în toţi aceşti ani a fost mult peste limitele mandatului său constituţional, iar baza acestei puteri nu a fost funcţia decorativă de Preşedinte, ci controlul exercitat de el asupra PCRM, care la rândul său a controlat statul şi resursele acestuia.

Dominaţia PCRM a început la 25 februarie 2001, atunci când partidul a obţinut 71 de mandate din cele 101 locuri ale Parlamentului, ceea ce i-a conferit controlul asupra tuturor poziţiilor cheie în stat. Acest rezultat spectaculos obţinut de un partid care proclama în mod deschis nostalgia pentru Uniunea Sovietică are două explicaţii majore:

a) Primii 10 ani de după proclamarea independenţei au adus o cădere economică traumatizantă pentru majoritatea populaţiei. Puterea de cumpărare nominală a căzut cu 80% faţă de ultimii ani ai URSS. Producţia a scăzut cu 60% între 1991 şi 19993. Moldova fusese anterior complet integrată în circuitul economic al spaţiului sovietic, iar ruperea legăturilor politice plus conflictul transnistrean care a izolat partea cea mai industrializată a ţării a dus la căderea producţiei şi comerţului. Statul fragil şi nereformat în primii 10 ani a accentuat sentimentul general de instabilitate, ratele criminalităţii fiind foarte mari. Inflaţia şi lipsa banilor au făcut ca plata pensiilor şi a salariilor să se facă de multe ori în natură, ceea ce a lăsat traume încă vizibile în rândul populaţiei (în cadrul celor două campanii electorale din 2009, PCRM a marşat pe ideea că revenirea opoziţiei la putere ar însemna revenirea la plata salariilor „în magiun”).

b) Minoritatea rusofonă (etnici ruşi, ucraineni, găgăuzi) s-a simţit înstrăinată de construcţia identitară a noului stat moldovenesc şi a devenit un electorat captiv pentru PCRM. Ruptura din cadrul majorităţii între promotori ai moldovenismului ca identitate separată decât cea românească, pe de o parte, şi promotori ai românismului, pe de altă parte, a blocat dezbaterea politică în chestiuni identitare, avantajând din nou PCRM, care a atras voturi atât de la minorităţi, cât şi de la moldovenişti.

Vladimir Voronin şi partidul său au avut norocul istoric de a prelua puterea atunci când marile reforme economice fuseseră deja demarate, efectele negative fuseseră resimţite şi o nouă economie deja creată. Creşterea economică care s-a instalat de la începutul anilor 2000 în tot spaţiul fost comunist (atât România, cât şi Rusia, cei mai mari parteneri comerciali ai Moldovei şi-au reluat creşterea în aceeaşi perioadă) a adus de atunci beneficii electorale PCRM, care s-a prezentat ca partidul care a scos ţara din criză şi a instaurat ordinea. Politica de mână forte a lui Voronin a dus la scăderea criminalităţii, chiar dacă metodele au fost mai degrabă sovietice decât specifice unei ţări democratice (Moldova pierde acum cazuri la CEDO din cauza metodelor utilizate atunci).

Alegerile din 2005 au păstrat dominaţia politică a PCRM, deşi partidul a scăzut la 56 de mandate parlamentare. Era insuficient pentru un al doilea mandat al lui Vladimir Voronin în fruntea statului, dar destul cât să respingă orice formulă de guvernare fără PCRM. În plus, lipsa de unitate a opoziţiei a făcut ca orice variantă de construcţie politică fără Vladimir Voronin să fie imposibilă.

Și cîteva cuvinte despre partide

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM)

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost format în actuala componenţă în 1993 din foştii membri ai Partidului Comunist din Moldova, interzis prin lege în 1991. Având în vedere timpul scurt de la destrămarea Uniunii Sovietice, partidul a păstrat mulţi simpatizanţi, mai ales în rândurile populaţiei în vârstă şi cu nostalgii după trecutul sovietic. În frunte cu liderul Vladimir Voronin, PCRM-ul reactivat a urcat rapid în preferinţele electorale ale populaţiei. Anul de graţie pentru PCRM a fost 2001, atunci când după alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie, partidul a câştigat detaşat şi a obţinut 71 mandate în Parlament.

În esenţă, PCRM este un partid puţin transparent, dominat de Vladimir Voronin şi apropiaţii acestuia, emanând o mentalitate de cetate asediată. Organele de presă controlate de PCRM (o majoritate a staţiilor de televiziune, publice şi private) acuză în mod constant opoziţia de trădare a intereselor statului. Partidul se prezintă ca o formaţiune disciplinată, iar titulatura sa de „comunist” reflectă mai degrabă nevoia de a atrage votul nostalgicilor fostei URSS (aproximativ 20% din populaţie) decât programul real al partidului. În ciuda numelui, PCRM a fost deschis privatizării controlate a economiei, împărţind controlul economic în mare parte în interiorul clanului Voronin (conform afirmaţiilor presei moldoveneşti, fiul preşedintelui, Oleg Voronin, este de departe cel mai bogat cetăţean al republicii). Sunt două grupări active la vârful PCRM, garda veche a nostalgicilor vremurilor de dinainte de independenţă, compusă în mare parte din demnitari foşti comunişti, şi „lupii tineri” interesaţi mai degrabă de împărţirea beneficilor puterii. Aceasta a doua grupare pare a fi reprezentată de Mark Tcaciuk, văzut ca eminenţa cenuşie şi strategul electoral al partidului.

În mod paradoxal, radicalizarea politică şi înrădăcinarea clivajului pro/anti PCRM a dus la consolidarea partidelor de opoziţie. În mod tradiţional divizată şi marcată de conflicte personale, opoziţia s-a consolidat în jurul a trei partide mari: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal şi Alianţa Moldova Noastră. Partidul Popular Creştin Democrat, care reprezentase altădată principala formaţiune anti-comunistă, a pierdut suportul electoral în urma colaborării cu PCRM după 2005 şi a devenit irelevant politic. Analistul Nicu Popescu observa că opoziţia din Moldova este mai consolidată instituţional, mai bine pregătită şi mai populară comparativ cu alte ţări din spaţiul post-sovietic dominate de partide-stat ca PCRM şi în acelaşi timp a făcut paşi importanţi în schimbarea liderilor la vârf faţă de anii `90.

Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM)

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a fost creat la sfârşitul lui 2007 şi înregistrat oficial în ianuarie 2008. Partidul a fost constituit de Vlad Filat care a părăsit rândurile Partidului Democrat din Moldova din partea căruia a candidat la alegerile locale din 2007. PLDM este o formaţiune de centru-dreapta, cu doctrină populară europeană modernă. Beneficiind de fondurile puse la dispoziţie de liderul său (Filat este şi un om de afaceri cu investiţii în imobiliare şi comerţ, atât în Moldova, cât şi în România, asupra sa plutind acuzaţii că şi-a folosit funcţia de şef al departamentului privatizării pentru a pune bazele viitoarei averi), de o echipă dinamică şi de un mesaj dur anti-comunist, PLDM a depăşit rapid partidele mai vechi de pe scena politică. Campania sa electorală pentru alegerile din aprilie a fost apreciată ca fiind cea mai profesionistă. Deşi Filat nu este un lider cu carismă, de la fondarea partidului a pus accent pe construcţia instituţională în teritoriu, partidul său fiind în multe zone rurale şi oraşe mici singurul competitor real pentru PCRM. Tot PLDM a iniţiat cooperarea instituţionalizată cu celelalte partide mari din opoziţie, printr-un Consiliu pentru Dialog şi Cooperare.

Partidul Liberal (PL)

Partidul Liberal (PL) este succesor al unei formaţiuni înfiinţate în 1993, Partidul Reformei. Numele formaţiunii a fost schimbat în 2005, când a adoptat actuala formulă. Partidul a fost un jucător minor de-a lungul anilor `90, la alegerile parlamentare din 1998 şi 2001 având sub 1% din voturi. PL este o formaţiune politică de dreapta care declară că promovarea valorilor liberale este singura cale care poate asigura depăşirea crizei social-politice şi poate apropia Republica Moldova de integrarea în Uniunea Europeană şi NATO. Primul succes major a apărut în 2007, prin câştigarea fotoliului de primar al Chişinăului de către Dorin Chirtoacă. Acest succes a fost obţinut în faţa unui candidat al PCRM, partid care de fiecare dată a pierdut bătălia electorală pentru capitala ţării. Chirtoacă este un lider tânăr, cu alură modernă, educat în România, carismatic şi cu apel electoral semnificativ în rândul tinerilor şi a populaţiei cu orientare pro-românească. Dorin Chirtoacă este nepotul preşedintelui PL, Mihai Ghimpu. Deşi Ghimpu conduce formaţiunea, cu mână forte chiar, Chirtoacă este de fapt locomotiva electorală. Partidul Liberal este într-o situaţie oarecum inversă decât cea a PLDM. Dacă PLDM nu are un lider carismatic, dar dispune de structură organizatorică solidă, PL marşează pe imaginea lui Chirtoacă (actor în clipurile electorale ale partidului), dar nu are structură solidă în teritoriu, fiind susţinut mai degrabă de entuziasmul electoratului său tânăr, situat mai ales în Chişinău.

Alianţa Moldova Noastră (AMN)

Partidul Alianţa Moldova Noastră (AMN) a avut un parcurs îndelungat de constituire, fuziuni şi restructurări. În formula actuală, partidul s-a constituit în 2005, când la conducere a venit Serafim Urechean, fostul primar în Chişinău. AMN a adoptat doctrina social-liberală, poziţionându-se spre centru-dreapta pe axa electorală. În alegerile parlamentare din 2005, AMN a fost la baza blocului electoral „Blocul Moldova Democrată” care s-a plasat pe locul doi după PCRM. După alegeri însă, câteva componente ale blocului au părăsit formaţiunea şi au votat pentru candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de preşedinte. Ca urmare a acestui episod, AMN în frunte cu Serafim Urechean au declarat că ei nu vor „trăda” şi vor lupta în continuare cu PCRM. Astfel, AMN s-a situat clar în tabăra anti-comuniştilor. Serafim Urechean a ocupat două mandate de primar al Chişinăului. Înainte de alegerile din acest an, a fost şi el acuzat de falsificare a documentelor oficiale, din vremea când ocupa funcţia de primar, parte din şirul de procese penale deschise liderilor opoziţiei. AMN se bucură de o structură teritorială dezvoltată, dar istoria sa complicată a dus la acumulări succesive de cadre şi activişti, unii cu interese divergente şi cu conflicte personale, fapt care pare a-i marca eficienţa. Cert este că deşi se dorea la înfiinţare o mare alianţă care să strângă toate forţele anti-comuniste, AMN a pierdut iniţiativa în favoarea partidelor mai tinere şi mai dinamice PL şi, mai ales, PLDM. Deşi s-a comportat ca un partener loial celor două partide în timpul crizei din 2009, declinul lent al AMN pare a semnifica mai degrabă declinul lent al curentului moldovenist care a fondat statul, o platformă centristă şi conservatoare în esenţa sa. Radicalizarea politică din 2009, preferinţele clare pro-occidentale ale partidelor mai tinere şi vehemenţa anti-PCRM a electoratului urban tânăr par a fi fost defavorabile AMN.

Partidul Democrat din Moldova (PDM)

PDM provine din mişcarea „Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă”, formaţiune apărută în 1997 pentru susţinerea politică a preşedintelui Petru Lucinschi, ales în 1996 în fruntea statului. Formaţiunea a participat la guvernările de alianţă din 1997 – 1999 şi în 2000 şi-a luat actualul nume, fiind condusă de la înfiinţare de Dumitru Diacov. La alegerile din 2005 a participat pe o listă comună cu alte formaţiuni (între care AMN) anti-comuniste, trimiţând opt parlamentari proprii în legislativ. Partidul este membru cu drept de vot consultativ în Internaţionala Socialistă, fiind tratat pe plan extern ca alternativa de stînga acceptabilă la PCRM. Vlad Filat, vicepreşedinte al PDM se va retrage în 2007 pentru a pune bazele PLDM, fiind urmat de o serie de activişti şi consilieri locali. La alegerile din aprilie 2009, PDM nu a trecut pragul electoral, întrunind doar 2,9% din voturi. Drept urmare, partidul a fost un jucător minor în criza politică ce a urmat alegerilor. A urmat însă revenirea spectaculoasă prin aducerea în partid a lui Marian Lupu, fost preşedinte al Parlamentului din partea PCRM.

Marian Lupu a fost remarcat de PCRM când deţinea funcţia de Şef de secţie în Ministerul Economiei şi Reformelor. În această capacitate, a condus negocierile de aderare a Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului în 2001. Ca recunoaştere a acestor merite el a fost promovat în funcţia de Vice-ministru al Economiei şi ulterior Ministru al Economiei în 2003. Cariera politică a lui Marian Lupu a căpătat orizonturi şi mai mari când PCRM a propus candidatura lui la funcţia de preşedinte al Parlamentului. Astfel, PCRM a fost partidul care a alimentat constant ambiţiile politice ale lui Marian Lupu, iar acesta la rândul său a urmat iniţial cu fidelitate politica partidului şi a lui Vladimir Voronin. Totuşi, în câteva rânduri Lupu şi-a permis să nu fie de acord cu Vladimir Voronin, dând dovadă de viziuni diferite de cele ale gărzii vechi a PCRM. Fiind un tehnocrat şi nicidecum un comunist convins, Lupu făcea parte din aripa reformatoare a PCRM care milita pentru reaşezarea internă a partidului pe principii noi, pentru a câştiga în imagine şi credibilitate în relaţia cu partenerii occidentali. Lupu l-a urmat pe Voronin chiar şi în timpul evenimentelor de la 7-8 aprilie, atunci când a fost printre primii care au declarat că a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Fiind conştient că trebuie să fie în graţiile lui Voronin pentru a fi nominalizat la funcţia de Preşedinte al statului, Lupu a continuat să facă jocul acestuia. Decizia partidului de a o nominaliza însă pe Zinaida Greceanîi la funcţia supremă în stat a demonstrat că Lupu nu se bucura de încrederea totală a liderilor partidului. Conform unor opinii, Marian Lupu nu era destul de docil, fiind o persoană inteligentă, şcolită şi în Rusia şi în Occident, destul de ambiţioasă şi greu controlabilă de către tandemul Voronin-Tkaciuc. În final Lupu a plecat din PCRM după ce a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat motivele plecării sale din partid. Incertitudinea faţă de rolul său real se păstra, deoarece Voronin a ezitat să-l critice dur după plecare, iar opoziţia s-a arătat rezervată faţă de acest gest. După multe speculaţii, la numai o săptămână de la plecarea sa din PCRM, Marian Lupu a devenit noul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Lupu a venit cu o întreagă echipă şi şi-a impus agenda proprie în cadrul partidului. Prin urmare, cârma PDM-ului a fost ferm preluată de Lupu, iar siglei formaţiunii i s-a adăugat sintagma „M.LUPU”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. revelare spune:

    Iar veniti voi, la spartul targului cu povetsile voastre?

  2. [...] Moldova reală, descrisă de Adelin Petrișor. Tot pe tema alegerilor de peste Prut, scrie Cristian Ghinea. [...]

  3. CiprianCiucu spune:

    Sunt in Moldova. Oamenii cu care m-am intersectat pana acum sunt nitel cam dezamagiti. Au nevoie de 61 de locuri in parlament ca sa-si aleaga presedintele. Tot mai spera la voturile din afara si ultimile numaratori din Chisinau, dar nu cred ca sunt suficiente. Se tem ca inca un an de instabilitate ar putea frustra si mai mult populatia. Sper ca partidele democrate, pro-europene sa se inteleaga.
    In fine… comunistii au mai putin decat aveau inainte de alegeri ceea ce inseamna ceva.

  4. victor L spune:

    Comunistii au drept la viitor; trendul e vinatoarea de anticomunisti.

  5. Ioana Munteanu spune:

    Greu, greu mai merge, fratilor!… Nu pot intelege cum de, prin partile astea de lume, oamenii sint atit de incuiati si neputinciosi… Explicatia cu forta inebranlabila a rusilor nu ma multumeste. Noi sintem de vina…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Ghinea


Cristian Ghinea

Cristian Ghinea este Consilier de Stat pe Afaceri Europene la Guvernul Romaniei. A fost director al Centrului Roman de Politici Europene (www.crpe.ro). A lucrat opt ani în medi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)