marți, martie 19, 2024

De la fertilizarea in scripto la ”blasfemia” Papei Francisc

Dacă ne întrebăm cum e posibil ca autoritatea papală să se afle într-o asemenea criză încît Laudato siˊ, ”enciclica verde” a Papei Francisc care atrage atenția asupra riscurilor ecologice ce amenință întreaga planetă, să fie numită public de laici catolici o ”blasfemie” sau o dovadă că papa e ”marxist” și face propagandă anti-capitalistă, cred că ar trebui să revizităm o istorie a declinului modern al autorității papale. Din perspectiva laicilor catolici, semnificativă în această istorie a fost, în ultimele decenii, mai ales politica Vaticanului cu privire la contracepție și planificare familială – un punct de diviziune constant între cei mai mulți catolici căsătoriți și Biserică. Deși laicii ce s-au distanțat de politica arhaică a Vaticanului în această privință nu sînt aceiași cu cei care îl acuză acum pe Papa Francisc de ”blasfemie environmentalistă”, erodarea autorității papale pare să se fi produs din cauza percepției generalizate că mesajul magisterial poate susține ”o agendă ideologică”.

Au existat, desigur, și în istoria mai îndepărtată, momente în care infailibilitatea episcopilor a fost pusă în cauză de către laici – uneori cu bune temeiuri, ca în secolul al IV-lea, cînd majoritatea epicopilor erau fascinați de erezia ariană și a fost nevoie de recursul la sensus fidelium, discernămîntul credincioșilor laici cu privire la credință, pentru ca derapajul de la  revelația trinitară să poată fi divulgat. Dar diviziunea mai recentă între ”cum văd cei mai mulți laici catolici” și ”cum văd Vaticanul și conservatorii doctrinari” dilemele contracepției a avut probabil impactul cel mai sensibil asupra declinului autorității papale pe care îl vedem azi.

În 1930, Pius al XI-lea publica enciclica Casti connubii, în replică la Conferința Lambeth a Bisericii Anglicane ce a permis cuplurilor anglicane căsătorite să folosească contracepția artificială. Pius al XI-lea încerca să afirme astfel că biserica sa nu sucombă în fața relelor modernismului și că ar fi, implicit, superioară cultelor protestante. În fapt, în această enciclică, Pius al XI-lea a mers atît de departe, din cauza rivalităților cu protestanții, încît n-a îngăduit, așa cum face de altfel și azi Biserica Ortodoxă, nici chiar contracepția naturală, bazată pe perioadele de infertilitate ale femeii. Succesorul său, Pius al XII-lea, a rafinat totuși aceste exigențe și a admis contracepția naturală, condiția fiind ca metoda de contracepție să nu încalce ”integritatea actului sexual”.

A urmat Papa Ioan al XXIII-lea, unul din liderii catolici cei mai îndrăgiți și deschiși spre modernitate din secolul XX. Acesta a convocat Conciliul Vatican II, cerînd episcopilor și teologilor invitați o ”aducere la zi” (aggiornamento) a doctrinei catolice. În plus, a alcătuit o comisie formată din 55 de membri (episcopi, preoți și credincioși laici, dintre care 5 femei) ce urma să cerceteze, și cu ajutorul sondajelor de opinie, chestiunea controlului nașterilor. Comisia avea să decidă și poziția optimă a Bisericii față de contracepția artificală. Concluzia cercetărilor comisiei a fost că 90% dintre laicii catolici căsătoriți foloseau oricum metode de contracepție artificială, mai ales pilula care inhiba ovulația, și că această experiență de viață reală, care nu presupunea un păcat (spre deosebire de folosirea contraceptivelor spermicide sau a celor care produc avort după concepție) ar fi trebuit să antreneze o schimbare a politicii Vaticanului cu privire la contracepție. În același timp, cercetările cu privire la eficacitatea contracepției naturale au dat rezultate negative. Raportul final a fost votat doar de cei 16 episcopi membri ai comisiei: 75% dintre ei au menținut concluziile cercetării și au votat pentru schimbarea politicii Bisericii față de contracepție.

În paralel cu această comisie științifică, o altă comisie, formată din 3 profesori de teologie conservatori (Card. Alfredo Ottaviani, teologul Germain Grisez și iezuitul John C. Ford) a alcătuit un ”raport minoritar” pe aceeași problemă, care a răsturnat concluziile primului raport și i-a cerut Papei Paul al VI-lea, succesorul lui Ioan al XXIII-lea, să mențină condamnarea tradițională a Bisericii la adresa contracepției. Toate acestea se petreceau în 1966, la un an după încheierea Conciliului Vatican II. Doi ani mai tîrziu, Paul al VI-lea promulga enciclica Humanae vitae, în care susținea, în răspăr cu concluziile comisiei științifice, că ”învățătura Bisericii, conformă cu legea naturală” ar fi că ”absolut orice act conjugal trebuie să rămînă deschis față de viață”. Enciclica, venerată și astăzi de teologii conservatori (și în spațiul ortodox) omitea în fapt nu doar concluziile comisiei pontificale, ci și schimbarea condițiilor de viață din modernitate, de la o societate agrară în care mai mulți copii însemnau mai multe brațe care lucrau în propria fermă sau gospodărie, la o societate  mai urbanizată, în care exigențele creșterii și educației  impun o responsabilitate parentală crescută. Menținerea prohibiției ecleziale asupra contracepției imediat după Conciliul Vatican II, care a generat atîtea așteptări de reformă, a avut ca efect alienarea multor laici față de Biserică: la începutul anilor 70, numărul laicilor catolici care frecventau duminical biserica în Statele Unite și în mai multe țări europene scăzuse cu peste 30%, în comparație cu începutul anilor 60. Un efect similar l-a avut și enciclica Sacerdotalis celibatus, promulgată de Paul al VI-lea în 1967, care a dezamăgit așteptările multor preoți ca celibatul să devină opțional – a urmat un veritabil ”exod”, peste 50.000 de preoți abandonînd preoția pentru a se căsători.

Politica lui Ioan Paul al II-lea în privința contracepției n-a fost o veste mai bună pentru laicii catolici căsătoriți. Deși figura carismatică a acestui papă a fost cuceritoare, inflexibilitatea sa doctrinară, ce a mers pînă la interzicerea folosirii prezervativului de către un hemofil bolnav de SIDA în raportul monogam cu propria soție, a trezit multe nedumeriri. Această intransigență, amplificată în rezonanță de scandalurile privitoare la epidemia de SIDA din mai multe țări africane și de dramele părinților și copiilor mexicani săraci ce au încercat să emigreze în SUA, nu au putut întări încrederea multor catolici – care nu se îndoiesc de Crez sau de revelația creștină – în autoritatea episcopului Romei. Chiar dacă conservatorii dogmatici de pretutindeni au jubilat în fața ”purității doctrinare” a papei, mulți alți catolici credincioși au simțit că Biserica și liderii săi greșesc în privința contracepției. Alții s-au întrebat dacă nu cumva ar trebui să se pună din nou problema unui sensus fidelium care să rectifice o inflexibilitate magisterială ce pare să nu țină cont de responsabilitatea parentală, în condițiile vieții moderne.

Cînd tonalitatea a fost schimbată de Papa Francisc, ce a afirmat cu franchețe că responsabilitatea parentală e preferabilă înmulțirii catolicilor ”ca iepurii”, mai ales în familiile sărace, autoritatea papală fusese deja diminuată, prin politicile predecesorilor săi (ironic, auditoriul laic catolic care contestă acum viguros autoritatea magisterială a lui Francisc este chiar cel conservator care a susținut ”infailibilitatea magisteriului” după Humanae vitae). Deși fertilizarea naturală a ”ovulelor Bisericii” prin intermediul acestor politici a fost, în general, doar o ”fertilizare” in scripto, mulți laici catolici căsătoriți alegînd cu propriul lor discernămînt responsabilitatea parentală, mesajul transmis de mai mulți papi a fost că ascultă de o linie ideologică mai mult decît de cercetări științifice actuale coroborate cu discernămîntul creștin. Trebuie spus că au existat și teologi catolici de prim rang, precum Karl Rahner, care au fost de acord că anumite contraceptive ”nu intră în mod esențial în conflict cu concepția catolică despre sexualitate”. Încăpățînarea conservatorilor de a susține că opinia episcopilor, preoților și laicilor ce susțin o aducere la zi a normelor moralei catolice în privința sexualității ar porni de la o ”confuzie” și o ”necunoaștere a doctrinei catolice nealterate” este tot mai frecvent tradusă în sensul că aceștia – și papii care nu au curajul să îi contrazică – sînt indisolubil atașați de o ideologie ce ignoră complexitatea vieții moderne.

Mesajul că papa susține un program ideologic e folosit în prezent ca o placă turnantă de laicii catolici conservatori cei mai vocali (mai ales în SUA)  care contestă cam toate afirmațiile Papei Francisc, sub pretextul că ar promova ”o politică de stînga”: prioritățile ONU, ale lui Barack Obama sau ale marxiștilor. Astfel, enciclica sa ”verde”, ce invocă echilibrat atît rezultatele cercetărilor științifice, cît și argumente teologice, e blamată pe față de acești critici laici ca ”marxistă” și ”blasfemiatoare”.

Laicii catolici ce lansează aceste acuze pledează, de multe ori, pentru politica mai puțin costisitoare a indiferenței față de degradarea mediului și perturbarea ecosistemului – adică pentru ”o agendă economică”. Totuși, Papa Francisc are un atu: el se adresează, pentru prima dată în istoria magisteriului catolic, oricărui om de pe planetă. Chestiunea crizei mediului și a inegalităților sociale ar fi, spune el, o problemă de conștiință a tuturor, nu doar a ”episcopilor, preoților și credincioșilor laici” catolici, ”publicul țintă” al enciclicelor papale anterioare – Ioan al XXIII-lea a fost primul care i-a inclus printre destinatarii unei enciclice pe ”toți oamenii de bunăvoință”. Papa Francisc nu are, într-adevăr, autoritate magisterială asupra unui anumit segment din populația catolică, dar a cîștigat autoritate morală în fața ”oamenilor de bunăvoință” din lumea întreagă, deopotrivă seculari și religioși.

Spre deosebire de unii din predecesorii săi, probabil intimidați de teologii conservatori ce îi puteau declara ”eretici”, Francisc a avut curajul să asculte de ”o comisie științifică”. Nu știm cît de departe vor merge reformele sale. În orice caz, e neobișnuit ca un papă să dea glas prioritar adevărului științific că omul contribuie iresponsabil la degradarea mediului planetar, amenințînd supraviețuirea celor mai săraci, a generațiilor viitoare și a multor specii de plante și animale. Iar în ce privește acuzația de ”blasfemie”, Papa Francisc pare liniștit de încrederea că se află într-o bună companie: de blasfemie a fost acuzat, cîndva în secolul I, și un anumit Isus.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Stimată doamnă Palade
    Ultimul paragraf al textului dvs. este minunat! Sincere felicitări din partea unui bătrân om de știință care nu reușește să vadă conflicte între știință și religie – cu atât mai mult în cazul filozofiei Christice.

    • Doamna, Papa Francisc vine dintr-o parte de lume in care Biserica Catolica, de zeci de ani, se ia dupa moda, dupa presa, dupa ce suna bine (nu dupa ce ce face bine), dupa cercetarile stiintifice, ale caror rezultate sunt efemere, ca asta e soarta lor, daca sunt stiinta si nu dogma.
      In majoritatea Americii Latine ce faca papa Francisc se cheama teologia eliberarii. In Argentina se cheama teologia poporului. Tot aia e, si e de inspiratie comunista, orice ati spune.
      Nu stiu pe cine mai impresioneaza chestiile astea in America de Sud. Cei care nu s-au alaturat gherilelor in anii 60-90 (inspirate de iezuitii lui P. Francisc), au parasit Biserica Catolica. Acum crestinii practicanti sud-americani nu sunt catolicii, ci protestantii in Brazilia (cea mai mare tara catolica acum 20 d eani), Columbia, Argentina, etc. Oamenii vor sa auda despre viata de credinta, nu despre masuri luate de guvernul mondial ca sa nu prajim planeta, sau despre ura fata de bogati, etc.
      Papa Francisc nu face decat ce da bine la CNN si la Antene. Nu va socati. verificati luarile sale de pozitie. Alaltaieri a semnat un acord intre statul Palestina si Vatican.

      • Exaaact! Se da bine cu oamenii, in loc sa-i arda pe rug! Pledeaza pentru o planeta verde, in loc sa puna bombe la metrou! Io insa n-am inteles matale cu cine tii aici, cu ISIS?

  2. Secularistii contemporani par incapabili sa recunoasca existenta unei antropologii crestine cu o viziune unitara asupra persoanei umane, care tine de esenta sa, si nu este supusa revizuirii odata cu schimbarea filozofiei dominante in societate. Acesti criticii nu observa ca viziunea si convingerile religioase care animau odata civilizatia occidentala nu mai sunt binevenite la masa dezbaterilor, asa cum spunea arhiepiscopul catolic de Philadelphia Charles Chaput ( http://cnsnews.com/news/article/cnsnewscom-staff/catholic-archbishop-current-white-house-may-be-least-friendly ). Daca stiinta nu vede nimic transcendent in specia umana si se indoieste chiar ca ar exista o natura umana unica, atunci ce ne impiedica sa deconstruim persoana umana si sa aruncam sexulitatea intr-un colt
    si procreerea hat departe? Asta nu este altceva decat moralitatea filozofiei moderne a lui Descartes, Kant, Nietzche si Sartre, care anuleaza orice discutie despre cauze finale si formale, ajunsa la nivelul maselor. https://www.youtube.com/watch?v=s0sspv5npis . Odata ce persoana a fost deconstruita in acest fel, ce piedici mai pot exista la pachetul de doleante liberale, in frunte cu avortul, fertilizarea in vitro, casatoriile homosexuale si femeile preot?
    Declinul autoritatii ecleziale este in parte si rodul laxitatii corpului eclezial, asa numitul „spirit Vatican II” ( https://www.youtube.com/watch?v=mvrhqZj6TeU ). Brandul „catolic” apartine episopilor, iar acestia nu au facut prea mult sa si-l apere. – http://www.firstthings.com/web-exclusives/2011/01/reaffirming-catholic-identity . Intr-o cultura in care lucrurile inseamna exact ce determina fiecare in parte ca inseamna, cine mai poate spune in mod obiectiv ce este catolic si ce nu? Asa se face ca personaje ca Anthony Kennedy, responsabil pentru casatoriilor homosexuale in SUA, Andrew Cuomo, responsabil pentru casatoriile homosexuale in statul New York, si Nanci Pelosi, politician pro-avort, de exemplu, trec drept catolici devotati.
    Tot acesti secularisti par incapabili sa accepte ideea ca biserica nu are datoria sa se conformeze acestei lumi, ba dimpotriva, are instructiuni sa fie separata de lume si sa-i fie sarea si lumina. Ce ma mira si mai mult este ca chiar acest papa a cam uitat acest lucru. Ma mir si cum inconsecventa acestuia este trecuta indulgent cu vederea. Ce repede a trecut de la „cine sunt eu sa judec” la discursul profund moralizator din Laudato Si! Pentru nu stiu ce motiv, prefera sa le faca pe plac dusmanilor bisericii in loc sa-si incurajeze credinciosii cei mai fideli. Alege calea usoara a bataliilor deja castigate in forul public in locul proclamarii adevarului cu pretul oprobriului.
    O biserica care cedeaza tuturor influentelor dinafara, in loc sa fie ea o influenta pentru cei dinafara, nu ma intereseaza. Prefer crestinismul misionar al primelor secole. Se pare ca i-a venit din nou timpul.

    • Ce repede a trecut de la “cine sunt eu sa judec” la discursul profund moralizator din Laudato Si! Pentru nu stiu ce motiv, prefera sa le faca pe plac dusmanilor bisericii in loc sa-si incurajeze credinciosii cei mai fideli. Alege calea usoara a bataliilor deja castigate in forul public in locul proclamarii adevarului cu pretul oprobriului.
      O biserica care cedeaza tuturor influentelor dinafara, in loc sa fie ea o influenta pentru cei dinafara, nu ma intereseaza. Prefer crestinismul misionar al primelor secole. Se pare ca i-a venit din nou timpul.

      Eu sunt un credincios fidel al BC. Si sunt fericita ca Dumnezeu ni l-a dat pe Papa Francisc. Consider ca dusmanii Bisericii sunt nu atat ateii sau cei de alta credinta, cat ratacitii care nu pot intelege credinta decat ca pe o lupta continua cu toti care nu le impartasesc obsesiile si idiosincraziile. Cei care s-au cantonat in mentalitatea de cetate asediata de unde arunca anateme asupra celorlalti.

      Biserica s-a schimbat tot timpul. Va amintiti vremurile in care punea pe index carti si teorii stiintifice valide? Vremurile in care Leonardo facea disectii pe ascuns pentru a nu risca pedepse? Vremurile Inchizitiei, ale vrajitoarelor arse pe rug? Biserica nu cedeaza tuturor influentelor din afara, ci e in stare sa-si recunoasca erorile si sa le corecteze. In asta consta parte din maretia ei. Papa Francisc e mai aproape de Isus Cristos si de primii crestini decat misionarii infierbantati care nu reusesc sa-si gaseasca locul in epoca in care le-a fost dat sa traiasca si au nevoie de discursul inchizitorial al fundamentalistilor care sa le confirme spaimele.

      • Ce-mi place cand catolicii fideli ma pun la punct ca apar doctrina catolica! Probabil sunt din categoria celor enumerati, Pelosi, Cuomo & co.

        Ma bucur pentru dumneavostra daca sunteti un credincios fidel al BC, dar vazand comentariile dumneavoastra la un alt articol de aceeasi autoare permiteti-mi sa va pun la indoiala fidelitatea in cel putin un capitol al invataturii bisericii. Nadajduiesc ca aluzia la ratacitii si dusmanii din interior ai bisericii nu se refera la mine sau la catolicii mai traditionalisti, care in chestiunile de moraliate sexuala sunt de acord cu episcopii si cu papa – https://www.youtube.com/watch?v=6eicznouGCg . Poate ca mentalitatea de cetate asediata este un periol, dar un periol si mai mare este cand cetatea este intr-adevar asediata si cei dinauntru nici nu baga de seama. Stau si ma intreb, un catolic nu ar trebui sa stie ca biserica este sub asediul continuu al parintelui minciunilor?

        Ati fost botezat catolic, dar nu aveti un ethos catolic, ci unul protestant. Daca tot ce ati inteles din istoria bisericii sunt acuzatiile ateilor mi se pare clar ca viziunea dumneavoastra asupra bisericii s-a format din clisee protestante si iluministe. N-ar strica sa va mai formati si din surse catolice. Uite aici doua.

        https://www.youtube.com/watch?v=H3PSqEY44JQ
        http://www.ewtn.com/library/PAPALDOC/JP2TBIND.HTM

        De fapt, biserica nu s-a schimbat atat cat credeti. De exemplu, ereticii condamnati de inchizitie au ramas la fel de eretici, doar ca statul nu ii mai executa. In al doilea rand, chiar daca invatatura bisericii s-a schimbat in trecut intr-un anumit domeniu, nu inseamna ca trebuie sa se schimbe din nou intr-un alt domeniu. Ce mai urmeaza, sa schimbam catehismul dupa votul academiei de stiinte? N-ar mai ramane nimic din crestinism, nici macar primul articol al crezului.

        • Vai de mine! Acum ce sa fac, sa ma lansez intr-o disputa ca sa va demonstrez cat de catolica sunt? Nu sunt sigura ca un asemenea demers ma intereseaza. :)

          Eu ma simt foarte bine cu etosul meu protestant impartasit de alti catolici la fel de rataciti ca mine, printre care se numara, pare-se, si Sfantul Parinte. Nu stiu, dar am asa o aversiune fata de condamnari, excomunicari si anateme.

          Sa va spun ceva cu adevarat scandalos: nu cred ca Dumnezeu e catolic. Nu cred ca a fi crestin inseamna in primul rand a te tine ca orbul de zid de invataturile Bisericii si a-ti anula liberul arbitru. Nu cred ca Dumnezeu de de gasit in catehism si Magisteriu. Probabil ca am citit prea multi autori iezuiti si-s prea batrana sa ma mai dau pe brazda. :)

          • In rai nu sunt decat catolici (Atentie, n-am spus ca doar catolicii merg in rai).
            Care este problema, de fapt: totul se reduce la ce credeti dumneavoastra. Daca se intampla ca papa actual sa va fie simpatic, toate bune si frumoase. Dar parca vad ca pe vremea papei emerit dumneavoastra erati cea cu condamnarile si anatemele. Dumnezeu nu se gaseste in Catehism si Magisteriu? Nu sunt teolog, dar asta chiar imi miroase a erezie. Pentru asemenea afirmatii au fost investigate calugaritele americane de Congregatia pentru Doctrina Credintei (va e simpatica si noua inchizitie, nu-i asa?).
            Cred ca am gasit si radacina problemei: cititi prea multi iezuiti. Nu stiu daca il cititi si pe Peter Kreeft, dar el spune acest banc cu iezuiti: Ordinul dominican a fost infiintat de Santul Dominic pentru a combate erezia waldensiana. Ordinul iezuit a fost infiintat de sfantul Ignatiu de Loyola pentru a combate erezia protestanta. Intrebare: care e diferenta intre dominicani si iezuiti? Raspuns: ai auzit de vreun waldensian in ultimul timp? (OK, stiu ca nu mai prea functioneaza de cand papa Francisc le-a adus ceva notorietate).
            Poate n-ar strica sa aruncati o privire la ce se intampla in ordinul iezuit in spatele scenei.
            https://www.youtube.com/watch?v=U8zUaiodH6Y

            • :) Oh, Doamne!

              Adevarat, emeritul Papa nu mi-a placut foarte mult. Asta este, ce sa facem, nici Isus n-a placut tuturor, nu? Dumneavoastra nu va place Francisc.

              Si da, bancul dumneavoastra nu mai tine. E, cum ar zice americanii, lame. Bancul de mai jos l-am luat direct de pe site-ul Loyola Press, nu-l mai traduc. Va dau si linkul, sunt mai multe. Asta e unul din motivele pentru care-mi sunt atat de dragi iezuitii – au nu doar scoli foarte bune, ci si umor si autoironie. :)

              http://www.ignatianspirituality.com/dotmagis-blog/more-jesuit-jokes

              A Jesuit, a Dominican, and a Franciscan were walking along an old road, debating the greatness of their orders. Suddenly, the Holy Family appeared in front of them, with Jesus in a manger and Mary and Joseph praying over him. The Franciscan fell on his face, overcome with awe at the sight of God born in such poverty. The Dominican fell to his knees, adoring the beautiful reflection of the Trinity and the Holy Family. The Jesuit walked up to Joseph, put his arm around his shoulder, and said, “So, have you thought about where to send him to school?”

    • Daca o sa va rupeti putin de meniul standard de opinii ale traditionalistilor americani si o sa incercati sa ganditi pe cont propriu, n-ar fi exclus sa constatati ca Vatican II, departe de a fi fost o eroare, a fost de fapt o gura de aer, singura cale pentru catolicism de a se mai mentine relevant in epoca aceea, cand deja biserica nu mai avea puterea politica din secolele precedente, iar stiinta ii surpase autoritatea intelectuala si morala. Chiar credeti ca solutia pentru pierderea de putere si de autoritate ar fi fost ca biserica sa se incapataneze in amenintari cu iadul contra „modernistilor”, in condamnarea tuturor celorlalte religii, intr-o mentalitate de lagar intelectual si agatata de o liturghie feudala in latina, unde poporul e prezent pe post de decor?

      Logica „adevaratilor catolici” americani care se lamenteaza ca a avut loc Vatican II sau ca a venit Papa Francisc e aceeasi cu a celor care il injura pe Gorbaciov pentru pieirea URSS, cu argumentul ca daca in locul lui ar fi fost un lider cu mana de fier, de tip stalinist, capabil sa se faca temut, imperiul sovietic si-ar fi pastrat gloria. Mi s-a parut mereu ciudat cum de niste oameni care altminteri se declara anticomunisti si antistalinisti gasesc de fapt valoare intr-o autoritate bazata pe tinerea in frica a supusilor si pe intimidarea potentialilor adversari. Caci ce altceva inseamna nostalgia lor obsesiva dupa un papa de tip monarh absolut, care sa tune anateme si excomunicari pe banda rulanta si pe care si catolicii, si necatolicii sa-l stie de frica?

      • Care e problema cu o liturghie feudala? Liturghia bizantina e antica. Care e problema cu a condamna celelalte religii? Si doctrina prezenta le condamna.
        Eu nu vorbeam de deciziile conciliului Vatican II, ci de „spiritul Vatican II”. Deciziile conciliului Vatican II nu cer nici schimbarea liturghiei, nici traducerea ei in vernaculara, nici intoarcerea preotului ad populo, nici impartasirea din mana, nici multe altele. Am impresia ca de atunci, cu toate aceste reforme, participarea la liturghia duminicala a scazut constant. Asa ca, ce folos ca avem atatia catolici nominali, inafara de faptul ca contribuie financiar. Daca papa Francisc vrea intr-adevar o biserica saraca, nu trebuie decat sa afirme cu tarie doctrina catolica. Sa spun drept, nu m-ar fi deranjat sa-i fi vazut excomunicati pe preotii pedofili si pe episcopii care i-au protejat, si nu m-ar deranja sa-i vad excomunicati nci pe Anthony Kennedy si Sonia Sotomayor.

        • Prezenta doctrina nu mai condamna celelalte religii (dimpotriva, insisi papii se roaga impreuna cu liderii altor religii, ortodocsii si protestantii sunt considerati frati etc) si nici textele de la liturghie nu o mai fac. „Oremus et pro perfidis Judaeis”, in schimb, era un exemplu de doctrina si liturghie feudala. Cat despre liturghia bizantina, daca mergem acolo auzim limba romana si avem sansa ca preotul sa se uite la noi cand se roaga. Parerea mea e ca tendintele de care vorbiti mai sus de a „umaniza” liturghia dupa Vatican II sunt atat de infierate in mediile traditionaliste pentru ca orice ar putea aduce in ochii lor cu ceva protestant pare un pericol la adresa identitatii catolice. In practica insa, vedem ca identitatea catolica nu depinde de niciuna dintre marcile liturghiei dinainte de Vatican II care au disparut ulterior. De fapt, poate tocmai de aceea au si disparut, pentru ca nu erau definitorii.

          Excomunicarea este tot o masura de mana forte, menita sa bage pumnul in gura cui misca in front, deci iarasi ajungem la intrebarea de ce biserica ar trebui sa-si asigure autoritatea prin intimidare si coercitie. Probabil ca in ziua de azi excomunicarile isi mai pot atinge scopul daca e vorba de cate un preot sau membru al unui ordin religios, dar in cazul laicilor, asa cum sunt cei doi din SCOTUS, Pelosi etc., cred ca efectul ar fi jalnic si mai scandalos decat scandalul in sine pe care excomunicarea si-ar propune sa-l pedepseasca.

          • Daca preotii se roaga cu reprezentantii altor religii si biserici nu inseamna ca biserica e de acord cu acele biserici si religii. Le condamna nu in sensul de condamnare la iad, caci asta numai Dumnezeu poate face, ci in sensul de a le declara invataturile incorecte.
            Care anume ar fi efectul jalnic si scandalos in a excomunica niste rebeli incapatanati, deja cauza de scandal in biserica si inafara ei? Ca nu ne mai place lumea? Pe Isus l-au rastignit de mult ce l-au placut. Ca este afectata imaginea bisericii? Pai asta e problema, ca unii episcopi au devenit mai mult agenti de PR, decat pastori de suflete, incapabili sa articuleze vreun gest de rezistenta in apararea credintei. Ca ne parasesc „catolicii fideli” de genul lui Nordwind, care oricum n-au nevoie de catehism si magisteriu? Ar cam fi cazul sa se separe apele. Ca saraceste biserica? Nu asta vrea toata lumea?

            • Cred ca ar fi jalnic si scandalos pentru ca ar dovedi nu forta, ci slabiciune a bisericii: ideea ca ar reusi sa controleze laicatul prin presiuni acolo unde nu-l poate convinge cu vorba buna. Am vazut cum se poarta discutiile pe net in jurul excomunicarii celor doi din SCOTUS: frica si santaj. „That would whip them back in line!” sau „Letters of excommunication to these individuals would set them on the straight and narrow fast. Loss of one’s immortal soul, loss of ability to be buried in consecrated ground, loss of ability to receive the sacraments, those are not small matters.” Dar isi doreste biserica un laicat dresat cu biciul sa se supuna?

              Poate politica intimidarii ar fi fost eficienta in vremuri cand nici autoritatile civile, nici cele religioase nu puneau pret pe libertatea de constiinta a oamenilor si nu erau interesate daca adeziunea lor la o idee e prefacuta (fortata) sau sincera (libera). Oare de ce Papa Benedict a ridicat excomunicarile episcopilor din SSPX? Fiindca era un om slab, prost? Nu, ci fiindca nu credea in posibilitatea „schimbarii inimii” cuiva cu forta. Faptul ca pana la urma nu a avut succes la ei nici cu vorba buna nu inseamna ca ar fi avut mai mult succes daca ar fi mentinut excomunicarile sau daca le-ar fi extins la toti simpatizantii SSPX.

            • Domnule AT,

              Ieri am vazut pe capota din spate a unei masini un mesaj care ar trebui sa va dea de gandit.

              Spunea asa: „Jesus was the first liberal!”.

              Contraziceti asta daca puteti.

            • @jj
              Adevaratul scandal este ca acesti oameni trec in opinia publica drept catolici devotati si devin arme in razboiul cultural care se duce impotriva bisericii. Ierarhia a devenit datorita lor din exponenta catolicismului, ori o mana de senili rupti de realitate, in cel mai bun caz, ori gadilatori de urechi care le spune tuturor ce vor sa auda. Invatatura milenara a bisericii este in viziunea acestor oameni un bigotism irational care nu are alt scop decat a umili si impune inegalitate.
              Asa se face ca biserica nu mai este condusa de episcopi, ci de politicieni si judecatori. Napoleon i-a luat bisericii autoritatea seculara. Bine, fie. In lipsa acesteia, oameni pacatosi ajunsi la conducerea bisericii i-au luat autoritate morala. Dar acum, niste episcopi lasi isi dau de buna voie singura autoritate care le-a ramas, aceea de a decide cine e catolic si cine nu. In fata unor dezacorduri atat de profunde, cred ca optiunea cea mai buna ar fi separarea.
              Strategia cu zaharelul, pe care ca o propuneti, evident nu a functionat de zeci de ani pentru a-i aduce pe calea cea dreapta. In aceste conditii, chiar credeti ca pentru acesti oameni, in lipsa unei actiuni drastice, mai exista vreo sansa de a se cai si indrepta, mai ales la varsta la care o au unii dintre ei?
              De ce ar reprezenta acesti oameni sensum fidelium mai mult decat cei citati de dumneavoastra?

            • @George Gafencu
              Si eu am am mai auzit despre Isus ca a fost socialist, comunist, gay, musulman, guru, yoghi si multe altele, dar de fapt nu a existat.

            • @ AT: Tocmai asta spuneam, ca in cazul unui om sincer si ferm convins ca o anumita idee pe care o sustine e corecta, ceea ce numiti actiune drastica NU functioneaza; singurul efect previzibil e ca il intarata si il ajuta sa se victimizeze. De asta am si dat exemplul celor din SSPX, pentru ca daca excomunicarea nu a functionat nici in cazul unor oameni a caror minte este formata dupa modelul dinainte de Vatican II, atunci cum credeti ca ar functiona in cazul unora pentru care excomunicarea nu mai are conotatiile suprafiresti inspaimantatoare din alte epoci, ci probabil reprezinta un simplu abuz de putere clerical?

              Iar episcopii respectivi nu au „autoritatea de a decide cine e catolic si cine nu” in felul dezirabil pentru dvs (adica „decretam ca de azi toti CINO sunt exclusi”), din moment ce Kennedy, Pelosi etc sunt botezati catolici si nu au trecut intre timp la alta religie sau la ateism. Banuiesc ca episcopii stiu foarte bine ca singura diferenta intre Kennedy, Pelosi etc si multi alti laici care nu mai pot crede in unele invataturi catolice, dar continua sa vina la biserica este ca la primii dezacordul se vede, pe cand la ceilalti nu. Astfel incat episcopii au de ales intre o epurare imposibila (cum anume ii constrangi sa-si lase biserica pe toti botezatii catolici care nu se mai pot forta sa creada anumite lucruri si nu se mai pot forta sa se simta vinovati pentru asta?) si acceptarea situatiei (un fel de „don’t ask, don’t tell”), cu premisa ca un om ramane cu mai multe sanse de a reaccepta la un moment dat autoritatea bisericii (SAU MACAR de a nu incepe sa o combata public) daca il lasi sa vina si sa plece ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic decat daca il tratezi ca pe un paria sau dusman, il gonesti si inchizi usa in urma lui.

            • Deci excomunicarea nu functioneaza, vorba buna nu functioneaza. Atunci de ce sa le dam impresia ca toate sunt bune si frumoase, cand sufletele lor se indreapta spre iad si duc dupa ei milioane de alte suflete? Ar fi cazul ca actiunile bisericii sa reflecte teologia bisericii. Dar poate biserica nu mai crede in iad si nu sunt eu la curent? De ce sa dam lumii impresia ca catolicismul este un bufet suedez de unde iti alegi ce-ti place?
              Excomunicarea exista tocmai pentru catolici botezati care nu trec de buna voie la alta religie. Adica au pretetia ca biserica sa ii impartaseasca desi nu mai cred ce crede biserica.
              Exista diferente intre Anthony Kennedy si catolicul de rand, care in ultima instanta ar justifica excomunicarea primului si nu a celuilalt. Exista o diferenta intre a avea o anumita opinie si a actiona intr-un anumit fel. Opinia catolicului de rand influenteaza cativa cunoscuti. Actiunile lui Kennedy au efecte asupra a sute de milioane de oameni si influenteaza alte miliarde.Dumneavoastra puneti carul inaintea boilor. Catolicul de rand refuza sa-si re-examineze opiniile in lumina invataturii bisericii deoarece are exemplul lui Kennedy. Daca in czul asta notoriu nu e nici o prolema, de ce sa isi faca el probleme de constiinta?

            • @ AT: Pentru ca ierarhii au inceput sa-si dea seama ca e mai probabil ca respectivii sa se indrepte spre iad daca sunt dati afara in suturi decat daca sunt lasati in pace. Asta inseamna de fapt abordare pastorala. Excomunicarea umileste, descurajeaza si ostilizeaza individul si comunitatea lui, asadar ea insasi creeaza scandal, atat cand oamenii o vad aplicata mecanic (vezi impactul penibil al stirilor despre excomunicarea latae sententiae din 2009 aplicata mamei fetitei violate din Recife), cat si atunci cand oamenii isi dau seama ca interesul bisericii, atunci cand isi propune sa excomunice un politician, e de fapt sa-si protejeze propria imagine, nu sa protejeze sufletele laicilor. Adica acest Kennedy ar trebui excomunicat fiindca altminteri lumea va zice „iata un catolic care sfideaza pe fata biserica si ea tace cu lasitate”. Dar laicul anonim care are aceleasi convingeri cu Kennedy nu pateste nimic, fiindca nu are ocazia sa-si expuna pozitia public si astfel imaginea bisericii nu e afectata. Teoria cu exemplul prost dat celorlalti e falsa: pentru ca un catolic de rand sa fie influentat in convingerile lui conteaza infinit mai mult experientele sale in raport cu persoanele gay (in cazul asta, daca are rude, amici, cunostinte gay pe care le iubeste sau macar le apreciaza) decat felul cum voteaza un judecator de la SC, intamplator catolic, pe care nu-l cunoaste personal si de care poate nici n-a auzit pana mai ieri.

              Din punctul asta de vedere, cred ca pozitii mai cinstite au ierarhii care le cer pur si simplu tuturor laicilor care nu mai cred in invatatura cutare (invariabil o chestiune sexuala care face obiectul unei dispute politice la zi) sa se abtina in masa de la impartasanie, asa cum a facut Abp Vigneron in 2013 cu cei care sustin parteneriatele si casatoriile gay, asumandu-si riscul de a fi ignorat sau sfidat in fata de enoriasi. Eu ma gandesc ca poate acest risc n-ar mai fi fost asa de mare (in fond, Abp Vigneron pur si simplu a vrut sa aplice un paragraf de drept canonic, nu l-a inventat el!) daca biserica n-ar fi aratat deja ca e interesata cam prea tare sa foloseasca impartasania pe post de simpla arma de santaj politic si pe laici drept ostatici in lupta ierarhilor de a-si impune controlul in chestiuni care tin strict de legislatia civila (ex. ideea ca a vota cu democratii e un pacat de moarte).

            • Sa fim seriosi. Ce e mai plauzibil: ca Anthony Kennedy sa-si schimbe opinia, cucerit de abordarea pastorala, sau ca episcopii sa „actualizeze” invatatura bisericii in conformitate cu deciziile SCOTUS, asa cum au facut episcopalienii, presbiterienii si metodistii? Nu e greu de vazut in ce directie bate vantul.
              Asta e marea problema cu un mare numar de catolici: ce spune biserica nu ii mai intereseaza deloc. II intereseaza doar ce spune vecinul homosexual. Daca au si un membru al familiei homosexual, pe care il iubesc, sau sunt homosexuali ei insisi, asta trebuie musai sa invalideze catehismul, scriptura si legea naturala.
              Cand democratii sau oricine altcineva avanseaza o legislatie impotriva legii divine si a legii naturale, biserica are datoria sa se foloseasca de orice mijloace pe care le are la dispozitie pentru a ii impiedica.

            • N-am spus ca Kennedy isi schimba opinia impresionat de abordarea pastorala, ci doar ca asa scade riscul de antagonizare si mai puternica a laicatului; atunci cand ai „pierdut de musteriu” un om la capitolul morala sexuala, risti sa-l „pierzi de musteriu” si la alte/multe/toate celelalte capitole ale invataturii catolice, intr-un efect de avalansa pe care ierarhii cu adevarat preocupati de suflete nu cred ca sunt gata sa-l accepte doar de dragul de a-si arata ei muschii la autoritatile civile. Pentru ca disponibilitatea laicatului de a intoarce spatele bisericii in favoarea homosexualilor din familia sau cercul lor de amici nu a aparut intr-un vid. Tineti cont ca in SUA si Irlanda, tari unde biserica s-a inversunat in ultima vreme contra unor decizii ale autoritatilor civile care au legatura cu sexualitatea, imaginea clerului este grav patata de scandalul abuzurilor sexuale, iar separarea artificiala de atitudine la care era chemat laicatul in alte vremuri (nu conteaza ca popa e desfranat, el tot in persona Christi actioneaza si laicii sunt obligati sa i se supuna si sa ia lectii de morala sexuala de la el) chiar nu mai functioneaza.

            • Amintiti-va ca i-am pus in fruntea listei de excomuniabili pe cei care au comis abuzuri.
              Trebuie sa recunoastem ca avem o situatie care nu poate continua pe termen lung. Marea majoritate a catolicilor nu mai cred in versiunea oficiala a catolicismului. Ori dintre parti va trebui sa se ajusteze, ori recunoastem oficial divortul. Majoritatea dizidenta are atu-ul mediului cultural favorabil. Asadar, ierarhia nu poate castiga dezbaterea pe principii democratice. Pe de alta parte, daca minoritatea reprezentativa utilizeaza de prerogativele ierarhiei pierde „credinciosi”. Ce pun eu in chestiune este daca nu cumva acesti susceptibili de a fi pierduti sunt deja pierduti pentru catolicism, adica sunt catolici doar cu numele.

            • Presupun ca atata vreme cat cineva se recomanda drept catolic, trebuie sa-i dam credit ca se evalueaza corect, pentru ca daca ar considera majoritatea invataturilor catolice drept incompatibile cu convingerile lui, logic nu ar mai avea motive sa se prezinte drept catolic. Cat despre ce va fi mai departe, respectiv daca va fi vreo schisma sau nu, cred ca o sa ne dam seama cel mai bine dupa sinodul din toamna. Dupa predica de ieri la Guayaquil deja mi se pare clar ca vor urma schimbari majore, in asa fel incat probabil ca unii vor fi determinati sa nu mai paraseasca biserica, pentru ca nu se vor mai simti exclusi pe nedrept de la impartasanie, in timp ce altii se vor autoexila, convinsi ca Vaticanul a luat-o pe o cale gresita.

      • De ce nu? Vreti sa spuneti ca un papa nu poate gresi? Dar e adevarat, nu ma consider un bun catolic, spre deosebire de Nordwind.

        • Pentru ca Papa este capul Bisericii si Biserica nu poate gresi. De cand cu Francisc au descoperit si conservatorii dreptul la libera opinie. Ia sa fi spus inainte ca Ioan Paul II a avut o pozitie catastrofala cu privire la contraceptie. Sareati toti ca arsi ca bunii catolici sunt datori sa creada tot ce vine de la Vatican.

          • Biserica nu poate gresi? Spuneti-i asta „catolicului fidel” Nordwind.
            Papii nu pot gresi? Mai cititi istoria papalitatii de prin secolele 11-12.
            Inafara de asta, daca veti citi mai atent, veti observa ca nu am criticat nici una din invataturile papei Francisc, cu atat mai putin Laudato Si, ci i-am criticat doar atitudinea si inconsecventa in afirmarea acestor invataturi.

            • Va lipseste total simtul ironiei. Afirmatiile mele au fost ironice. Bineinteles ca Papa si Biserica pot gresi. Conservatorii ca dumneavoastra pun insa Papa si Biserica mai presus de Isus si invatatura LUI. De aici inversunarea cu care va agatati de magisteriu si catehism si calificati drept erezie afirmatia de bun simt ca nu in ele sta credinta. Nu ati criticat invataturile Papei Francisc? Pai le puteti critica cat vreti. E strict problema constiintei dumneavoastra care e libera.

              Ati facut o fixatie pentru Nordwind sau ce? :D Sunt de acord cu ea. Si mie imi plac iezuitii. Confesorul mei e iezuit.

            • Se pare ca am nimerit intr-un club de iezuiti. Cum a ramas cu ascultarea neconditionata fata de papa si constiinta libera?
              La fel cum ma acuzati ca pun catehismul si magisteriul mai presus de invatatura lui Isus, si eu va pot acuza ca desconsiderati una dintre cele trei surse de autoritate in biserica, aliniindu-va cu erezia protestanta. Isus este biserica.
              Daca nu aveti nevoie de catehism si magisteriu, de ce mai aveti nevoie de biserica? De ce mai sunteti catolici? Aveti constiinta libera, nu trebuie sa fiti incatusat de dogmele magiseriului.

            • Domnule AT,

              Va pun o intrebare de bun simt la care va rog sa cugetati pe indelete.

              Spuneti ca biserica este Isus. Isus nu prea a mai facut aparitii publice de foarte multa vreme si nimeni nu prea stie ce vrea zilele astea legat de biserica lui.

              Toate deciziile in biserica sunt luate de oameni care se pretind reprezentantii lui Isus, incepand cu apostolii.

              De unde stiti, in toata credinta, ca ceea ce spun oamenii astia, sunt exact ceea ce isus a vrut doua mii de ani in urma.

              Daca se compara cu ceea ce scriu documentele contemporane despre cum era Isus si ceea ce vroia acum 2000 de ani si ce spun documente arheologice din vremea lui recent descoperite este o distanta ca de la cer la pamant.

              Asta poate dovedi ca unul cel putin si mai multi de-a lungul istoriei cel mai probabil au detrunat biserica in cu totul alta directie, nemaiavand nimic de a face de fapt cu Isus… Asta e drama zilei de azi.

            • OK, va dau si eu un subiect de meditatie. Celsus a trait in secolul 2 si a fost unul dintre cei mai acerbi critici ai crestinismului. Este cunoscut pentru expresia „crede si nu cerceta” pe care le-o imputa crestinilor. Cum se face ca acesta, in critica sa, face referire exclusiv la scrierile canonice, si deloc la aceste noi descoperiri de care ziceti dumneavoastra?

            • Domnule AT,

              E logic ce a facut Celsus (as fi factu absolut la fel). Documentele bisericii sunt oficiale si pot fi atacate ca atare pe terenul bisericii.

              El a trait 200 de ani dupa Isus si nu stia daca scrierile apocrife erau credibile sau nu.

              Poti ataca pozitia altuia cel mai sigur cu propriile lor documente, nu cu documente pe care biserica le neaga sau nici macar nu le recunosc existenta.

              Insa in zilele astea documentele apocrife mai pot fi si autentificate ca vechime si autenticitate. Celsus nu avea la vremea respectiva mijloacele tehnologice de azi si orice fel de altfel de documente puteau fi negate extrem de usor ca falsuri materiale la vremea respectiva.

            • Eu zic sa ganditi mai profund.
              Dati-mi un exemplu de document apocrif datat si autentificat inainte de Celsus.
              Si daca un astfel de document ar exista si s-ar afla in conflict cu documentele canonice, asta tot nu inseamna ca cel apocrif e adevarat si cele canonice sunt false. Asa ca ramane cum am stabilit – opinia majoritatii.

            • @AT,

              Va dau nume de doua evanghelii chiar contemporane cu Isus, care au fost descoperite in secolul este. Este vorba despre Biblia dupa Toma Apostolul si Biblia dupa Maria Magdalena. Ambii au fost contemporani.cu Isus si foarte aproape.de el. Consiliul de la Niceea nu a stiut niciodata de documentele respective, care au fost pierdute in cele trei secole trecute intre timp.

              Pentru cine citeste biblia apocrifa a lui Toma necredinciosul are o perspectiva foarte diferita despre.cum Isus era sau despre vorbele lui. Diferenta e ca de la.cer la.pamant.

              Asta spune ca in cele doua mii de ani spusele au fost transmise exact ca telefonul fara fir. Una a spus si intentionat Isus, si alta a ajuns 2000 de ani dupa. Fiecare tot a adaugat si rastalmacit dupa cum au fost interesele vremii.

            • Toate obiectiile mele raman.
              Faptul ca Toma si Maria au fost contemporani cu Isus nu inseamna ca acele documente care le poarta numele au fost contemporani cu el. Nici unul dintre cele 2 nu pot fi datate cu precizie inaintea lui Celsus, deci faptul ca acesta nu le mentioneaza este un argument ca au aparut la o data mai tarzie. Daca totusi au existat pe vremea lui Celsus, inseamna ca, proportional, aveau cam atatia adepti cat au si in zilele noastre.
              Nimic din aceste documente nu contrazice continutul scrierilor canonice.
              Daca stilul si perspectivele din aceste documente apocrife sunt atat de diferite de scrierile canonice asta nu inseamna ca cele apocrife ne ofera imaginea corecta si cele canonice o imagine falsa. Inseamna doar ca crestinii primelor secole au avut disceranamantul sa realizeze ca reprezinta de fapt „o alta evanghelie”, despre care avertizeaza sf. Pavel.

            • Domnule AT,

              Daca memoria nu ma inseala, si cele patru evanghelii incluse in Biblie au fost scrise mult dupa Isus, cam 80 de ani dupa.

              Teoria telefonului fara fir tine si in cazul aeta. 80 de ani e multa vreme si lucrurile se mai uita sau memoreaza incorect.

              Plus ca era usor la vremea aceea de pierdut documentele care au fost regasite zilele astea.

              Nu am spus nici o singura clipa ce cele doua evanghelii apocrife sunt necanonice. Ceea ce este sub lupa si disputat este ceea ce a fost adaugat la canon dupa vremea lui Isus din interesele personale ale lui X sau Y, sau interpretate dupa interesele personale ale lui X sau Y, deturnand intentia originala a lui Isus.

            • Toate astea sunt pure speculatii. Cele 4 evanghelii au fost scrise dupa Isus; la fel au fost si celelalte, dupa toate indiciile si mai tarziu. Autorii celor 4 sunt suspectati ca au avut interese obscure; la fel pot fi suspectati si autorii celorlalte. Dar eu, in plus fata de documentele scrise, am si o traditie neintrerupta care a fost la originea acelor documente.

  3. Buna ziua,
    Nu stiu de unde ati luat datele ( probabil de pre vreun site pro-choice sau vreo sursa afiliata cu abortion-rights movements) caci a afirma ca in timpul Conciliului Vatican II – oct 1962- dec 1965 , a afirma deci ca ” 90% dintre laicii catolici căsătoriți foloseau oricum metode de contracepție artificială, mai ales pilula care inhiba ovulația”…oh, là, là ! mi se pare un piiiiiculetz tras de par.
    Citez:
    ”Although the FDA approved the first oral contraceptive in 1960, contraceptives were not available to married women in all states until Griswold v. Connecticut in 1965 and were not available to unmarried women in all states until Eisenstadt v. Baird in 1972” – sursa: ..nu mai departe decat Wkipedia, desi PubMed zice acelasi lucru.
    Asta era in US, in timp ce in Germania s-a introdus la inceputul anilor 60′ iar in Franta si GB prin ’67 :)

  4. 28.06.2015

    Cu câteva luni înainte de moarte, în anul 1979, Ștefan I. Nenițescu mi-a spus un lucru surprinzător: „Mircea Eliade, atunci când scrie despre creștinism, folosește izvoare necreștine. I-am scris despre asta.”
    Ca admirator al Doamnei Palade, ale cărei cărți le-am cumpărat, regret că nu i-am putut prezenta eseul, corect tradus, al lui Karol Wojtyła, „Iubire și responsabilitate”. Nu există „contracepție naturală.” „Contra” nu poate fi „natural”. Și atâtea altele.
    Articolul conține multe provocări. E greu de răspuns pe scurt la toate. Și, până la urmă, e necesar să iubești Biserica pentru nu te rătăci printre provocări. Științele își au, fiecare, domeniul strict definit. Doar filozofia privește omul integral și nu are cum să intre în conflict cu concluziile parțiale ale științelor. Pe de altă parte, știința poate consolida, prin rezultatele sale, adevărul filozofiei. Ș.a.m.d.
    Emanuel Cosmovici

  5. Apai oamenii de-a lungul timpului au tot atras atentia … da nimic … Acuma din 7.5 miliarde o sa se faca vreo 10, unii spun ca acolo ne oprim. Da ce e clar e ca suntem deja prea multi … orasele sunt un infern: aglomeratie, trafic, poluare. Orasele nu mai corespund cerintelor actuale … Nu poti sa ai intr-un oras cu cateva sute de mii de locuitori si sa zicem cateva sute de banci si 2 parcuri. Nu merge … Orasele sunt adaptate mai mult pentru trafic si mai putin pentru locuitorii care traiesc in ele. Fara spatii verzi reale in care sa poti sa iti recastigi zona de confort, adica in care sa te poti misca, cat de cat, respira si in care eventual sa poti sa admiri altceva decat betoane nu poate fi vorba de orase ci de lagare de concentrare. E inadmisibil sa iesi in oras vara si sa nu gasesti pentru kilometri buni o banca, eventual la umbra. Parcurile sunt efectiv tixite … om, langa om si asta pentru ca sunt foarte putine.

  6. Doamna Palade, adevarul e ca si acele contraceptive orale de care spuneti dvs ca doar inhiba ovulatia, este dovedit ca au si efect de inhibare a nidarii embrionului de peretele uterin si astfel embrionul moare, deci si acestea au tot efect avortiv. Poate ca principalul efect este intr-adevar acela de inhibare a ovulatiei, dar aceste medicamente actioneaza in mai multe moduri, printre care inhibarea miscarii spermatozoizilor si inhibarea nidarii embrionului, deci avortul timpuriu.
    Asa ca cei care folosesc astfel de pastile sa NU isi mai adoarma constiinta cum ca nu fac avort, fiindca intr-un anumit procent din cazuri, efectul acestor pastile e avortiv.

  7. Stimata doamna, va multumesc pentru acest remarcabil text – care se altura celorlaltor excelente articole pe care am avut sansa sa le citesc, pe aceasta platforma, sub semnatura dvs -, de modul subtil, dar nu mai putin precis (!), in care ati ales sa abordati eterna, si nu mai putin contemporana, problematica a dreptului de a decide de propria viata!
    Ceea ce am inteles eu, poate gresit, este ca, atata timp cat sursa conflictului, dintre reformatori si conservatori, ramane intacta, evolutia constructiva a mentalitatilor, deci a societatii, nu va fi posibila…
    Respectiva sursa, inepuizabila, de lupte intestine in interiorul crestinitatii, ale caror victime colaterale suntem cu totii, o reprezinta, dupa parerea mea, amalgamul (voit, intretinut ?) care s-a facut si se face inca, intre EXISTENTA si ESENTA fiintei umane.
    Constat ca viata, in complexitatea ei nemarginita, continua sa fie redusa la actul de a EXISTA, fara distinctie, si fara respectul coerentei (dorite de divin…?) intre: natura esentiala, unica fiecarui om, si dreptul inalienabil la exprimarea sa libera!
    Ipsum esse subsistens nu va fi deturnat la infinit, in scopul unor happy few si in detrimentul tuturora…tot ce are un inceput, are si un sfarsit!
    Avem sansa sa fim contemporani cu un Papa exceptional, primul iezuit din istoria Vaticanului (!), care va face totul ca sa adapteze dogmatismul majoritar, anacronic si prafuit, la evolutia mentalitatilor, fara sa contravina esentialului, precum Ignace de Loyola la timpul sau, adica sa repuna OMUL contemporan, asa cum este el : imperfect, in centrul tuturor preocuparilor, cu empatie si inteligenta!
    Nu stiu daca va reusi, varsta inaintata si opozitia il pot opri oricand, dar drumul pe care l-a trasat deja, cred ca este ireversibil, cel putin datorita rapiditatii de circulatie a informatiilor necontaminate de „intermediari”, in epoca pe care o traim…

  8. Dna Palade a creionat o biserică autistă și anacronică, incapabilă să-și adapteze învățătura ”schimbării condițiilor de viață din modernitate”, făcând referire directă la necesitatea introducerii controlul nașterilor cu ajutorul ”contracepției artificiale”.

    Folosind termenul de ”contracepție naturală”, textul Dnei Palade prelungește viața unei confuzii și a unei contradicții în termeni. Contra-cepție se referă, în realitate, la orice mijloc mecanic sau chimic menit să împiedice fie întâlnirea dintre ovul și spermatozoid, fie nidarea deja formatei celule-ou în endometru (uter). Când spune ”contracepție naturală”, Dna Palade se referă explicit la controlul nașterilor ”bazat pe perioadele de infertilitate ale femeii”, care presupune strict abstinența de la relația conjugală în momentul în care nu dorești să ai / nu poți avea un copil. În ce fel așadar, când actul conjugal nici măcar nu are loc, abstinența (periodică) reprezintă un act pozitiv de împiedicare mecanică sau chimică a întâlnirii dintre ovul și spermatozoid, sau de împiedicare mecancă sau chimică a nidării celulei ou?

    Mai departe, afirmația Dnei Palade conform căreia ”cercetările cu privire la eficacitatea contracepției naturale au dat rezultate negative” este lipsită de suport bibliografic, dar și de adevăr medical. Faptul este cu atât mai important, cu cât afirmația se constituie într-un argument în favoarea contracepției artificiale în detrimentul ”contracepției” naturale. Spre informarea cititorilor, există opțiunea reglării naturale a nașterilor prin metoda simpto-termică (http://www.iner.org) a Doctorului Joseph Rotzer (https://de.wikipedia.org/wiki/Josef_R%C3%B6tzer). O metodă care funcționează pe baza cunoașterii perioadelor de fertilitate și infertilitate ale femeii, procentul de siguranță fiind de 99,8% în prima parte a ciclului (câteva zile), și de 100% în perioada post-ovulatorie (a platoului înalt), detectabilă printr-o conjugare de semne ale corpului femeii.

    Așadar, responsabilitatea parentală clamată de Dna Palade poate să aibă loc și printr-o reglare naturală a nașterilor, bunăoară prin metoda simpto-termică, denumită și a abstinenței periodice. În felul acesta, s-ar prezerva nu doar sănătatea femeii (http://www.amazon.com/Bitter-Pill-Safe-Perfect-Contraceptive/dp/0241114276 sau http://www.amazon.com/Sexual-Chemistry-Understanding-Hormones-Pill/dp/0749324856), ci și integritatea unui act conjugal deschis vieții, semn al prețuirii reciproce integrale dintre soți.

    Fără perspectiva lui Dumnezeu, drumul așteptării și al abstinenței (periodice) este greu de conceput, nu are sens. Este mult mai simplu și la îndemână să renunți la asumarea responsabilității de potențial părinte, folosindu-te de un mijloc mecanic sau chimic de barieră. Într-un moment în care Magisteriul bisericii este perceput ca având o ”politică” pe care o urmărește sau ca o instituție care ”condamnă” sau dezleagă după bunul plac, mărturiile personale sunt cele care mai pot schimba ceva în ecuație, arătând că exigența unei vieți cu Cristos este posibilă, iar biserica nu se înșeală atunci când nu-și adaptează învățătura ”schimbării condițiilor de viață din modernitate”.

  9. „…controlul nașterilor ”bazat pe perioadele de infertilitate ale femeii”, care presupune strict abstinența de la relația conjugală în momentul în care nu dorești să ai / nu poți avea un copil…”

    Nu se presupune, dar de loc, „strict abstinenta”! E un pic mai tehnic…

    „…exigența unei vieți cu Cristos este posibilă..” – Nu sunt convins ca afirmatia dvs L-ar incanta si pe principalul interesat! Nu e politicos sa lansati invitatii in numele altora…
    E indicat, cred eu, sa aveti mai multa incredere in discernamantul oamenilor, si mai ales sa le respectati alegerile, fara sa va simtiti obligati sa le judecati valoarea! …macar in ceea ce priveste propria lor viata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro