joi, aprilie 18, 2024

Deci, Obama. Şi-acum?

Cunoaştem numele viitorului preşedinte american. Barack Obama va fi inaugurat pe 21 ianuarie 2013 pentru al doilea mandat la Casa Albă, continuând astfel („four more years” a titrat presa de peste ocean) proiectul imensei speranţe început în 2008 prin istoricul Yes, we can! Este un lucru ştiut şi general acceptat că primul mandat nu a fost unul strălucit şi nu a avut rezultate remarcabile, sau oricum nu pe măsura aşteptărilor, nici pe plan economic intern, nici în relaţiile internaţionale. Mare parte a speranţelor din 2008 s-au domolit, entuziamul s-a stins. Americanii au înţeles că, dincolo de cuvintele frumos spuse şi de bunele intenţii, minuni nu se pot face iar problemele Americii şi ale lumii actuale sunt profunde, grave, structurale, de durată.

Şi totuşi Obama nu a pierdut pe 6 noiembrie 2012, pentru simplul motiv că Mitt Romney nu avea cum să câştige. Bogatul om de afaceri republican nu avut niciodată şanse reale să stârnească pasiunea naţiunii americane (din păcate pentru el, se pare, nici măcar entuziamul celor din Partidul Republican), să fie iubit, adulat, citat, considerat un model care să inspire tineretul american, un lider acceptat pe scară largă de cei peste 200 de milioane de americani cu drept de vot. Probabil, niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite. După nepopularitatea severă a lui Bush jr. din al doilea mandat (2004-2008) şi după candidaturile eşuate ale lui McCain şi Romney, GOP (Grand Old Party) va trebui să reflecteze serios la campania din 2016 şi să propună o candidatură puternică, o figură luminoasă, capabilă să inspire America şi lumea. Sunt motive să credem că peste patru ani vom asista la o frumoasă surpriză din partea republicanilor: un prezidenţiabil mai tânăr, care să iasă în cele din urmă din capcanele discursului ultra-conservator (non-sensuri de genul punerii în discuţie a dreptului femeii la avort în America secolului XXI sau dimensiunea evanghelică a programelor politice republicane) precum şi din stereotipiile magnaţilor legate de scăderea taxelor (Statele Unite au oricum nivelul cel mai scăzut de impozitare dintre democraţiile dezvoltate ale lumii), venind însă cu adevărat spre problemele reale ale cetăţeanului obişnuit, spre calitatea educaţiei, spre costul serviciilor de sănătate, spre problemele migraţiei, spre sărăcia care începe să cuprindă tot mai mulţi americani etc.

Dar să vedem ce va fi până în 2016. După o campanie lungă şi obositoare, în care nu s-a simţit prea bine în calitate de candidat (incomodat fiind, evident, de lipsa argumentelor şi a realizărilor politice majore, cu excepţia legii asigurărilor de sănătate), Barack Obama pare să-şi fi regăsit spiritul care l-a propulsat în anii ascensiunii sale într-un strălucitor discurs de învingător, rostit în noaptea de după alegeri. Cel puţin din perspectivă oratorică, măreţia Americii a fost salvată. Ce va urma însă după victory speech?

Întoarcerea la realităţile cenuşii ale economiei post-criză, la uriaşa datorie a statului american, la structura politică divizată a Congresului (control republican la Camera Reprezentanţilor, uşoară majoritate democrată la Senat), blocajele din Orientul Mijlociu (în special Siria dar şi Libia sau Egipt), impasul relaţiei cu Rusia, ascensiunea pe scena globală a Chinei, parteneriatul ofilit cu Europa sau situaţia explozivă Israel-Iran constituie tot atâtea dosare complicate şi motive de îngrijorare pentru (noua?) administraţie de la Washington. Spunem „nouă” pentru că, deşi preşedintele va fi acelaşi, o serie întreagă de înlocuiri la nivele înalte se profilează la orizontul următoarelor două luni. După demisia lui David Petraeus de la şefia CIA şi oarecum anunţata retragere a lui Hillary Clinton de la Departamentul de Stat, alte remanieri sunt de asemenea aşteptate la începutul noului mandat.

Să nu credem în miracole politice. Noul mandat la Casa Albă nu va putea rezolva toate problemele Americii şi ale lumii. Transformările majore în care s-a intrat pe plan economic şi în relaţiile internaţionale în timpul mandatelor lui George W. Bush se vor derula probabil de-a lungul mai multor cicluri electorale, vor traversa epoca Obama şi vor produce efecte pentru mai multe generaţii de acum înainte. Despre aceste schimbări adânci am mai discutat, cu alte ocazii. Sub povara datoriei publice, Statele Unite vor căuta să-şi limiteze în continuare costurile militare, contribuţia la securitatea globală sau regională şi acţiunea externă, cu excepţia nedoritei situaţii a unui conflict de proporţii într-o anumită parte a lumii, caz în care un uriaş lobby intern ar putea obliga Casa Albă să adopte o poziţie tranşantă.

Pe de altă parte, eliberat de presiunea şi miza electorală de până acum, este posibil să vedem un preşedinte american mult mai creativ şi mai angajat în diplomaţie, poate mai interesat de relaţiile internaţionale şi de starea lumii, ceea ce, în fine, este şi o veste bună.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

    • Sunt prea putini cetateni interesati si deci informati cu privire la situatia reala a Statelor Unite incat un candidat ca Ron Paul sa poata obtine o sustinere incontestabila in cadrul oricaruia dintre cele doua partide. Iar in afara celor doua partide ceilalti politicieni nu au un cuvant de spus in organizarea alegerilor.
      Poate peste 4 ani „tea party” -ul va fi mai bine plasat in functiile de conducere ale sistemelor electorale locale.

  1. Dar de ce trebuie sa fie presedintele un rockstar? Credeam ca jobul lui e sa faca ce scrie in „fisa postului” ca sa spun asa, nicidecum „să fie iubit, adulat, citat”… Ciudat, eu credeam ca trebuie sa ne iubim copiii, nevestele, parintii, si nicidecum presedintii, care sint in acea pozitie ca sa serveasca natiunea, nu ca sa li se dea „like” si sa li se faca murals pe peretii scolilor… Si de ce e asa rau daca presedintele este bogat sau este om de afaceri? Ajunge pina si America sa infiereze cu minie proletara upper class? Ce prost sint, credeam ca performantele conteaza… Pesemne m-am boshorogit si nu mai sint in ton cu the new world…

    • Popularitatea conteaza pentru a fi ales ca presedinte. Nu trebuie sa fii rockstar dar trebuie sa atragi atentia celei mai mari parti a electoratului, si, in cazul SUA, mai ales atentia electoratului din anumite state unde rezultatele electorale variaza de la un ciclu electoral la altul. In total sunt vreo 11 state unde se da batalia electorala la prezidentiale. Mai intreaga campanie electorala se concentreaza in aceste state care determina scorul electoral final.

      Numai radicalii de stanga -foarte activi si vocali de altminteri- ataca upper-class, problema este deficitul astronomic care trebuie adresat mai devreme decat mai tarziu. Viziunea presedintelui este una de stanga (prea de stanga in opinia mea), dat fiind experientele sale din copilarie si anturajul in care s-a format ca adult, mentorii sai si mediul politic radical din Chicago de unde si-a lansat cariera politica.
      Solutia sa la actuala dilema legata de deficitul financiar contine si marirea taxelor pentru cei bogati. Acum trebuie definit ce inseamna „bogat” in acceptiunea presedintelui SUA, pentru ca lucrurile au continuat sa se schimbe din 2008 incoace. Aparent, familiile care au un venit de peste $250,000 (inainte de taxe, venit brut) vor fi afectate de o marire de taxe. Pentru o familie de 4 persoane (doi parinti si doi copii) intr-un oras mare precum New York, Boston, Los Angeles, Chicago, San Francisco, Washington D.C. etc. $250,000 nu este o suma astronomica si cu siguranta nu te face „bogat”.

      Cei cu venituri $250,000 – $390,000 sunt actualmente taxati federal la 33%, cei cu venituri de peste $390,000 sunt taxati la 35%. Dupa deducerea taxelor federale urmeaza taxele pe venit la nivel local (stat). Spre exemplu, in California, taxa pentru cei cu venituri de peste $250,000 este 9.30%. Cei cu venituri de peste $2,000,000 platesc 10.30%.

      In campania din 2008, Barack Obama a atacat neincetat sistemul de taxe remaniat de presedintele Bush. A nu se uita ca George Bush a taiat taxele pentru pensionari de la 6.2% la 4.2% si a reformat sistemul de distributie medicamente pentru seniori. Intre timp, presedintele Obama pare ca s-ar fi razgandit si considera acceptabile modificarile introduse de administratia Bush pentru cei cu venituri mai mici de $250,000.

      Acum ca alegerile s-au incheiat, problema responsabilitatii fiscale nu se mai poate amana. Ambele parti -republicanii si democratii- sunt dispuse aparent la compromis pentru a evita intrarea in vigoare a unui pachet de masuri fiscale dureroase, incepand de la 1 ianuarie 2013. Vom vedea ce ne aduce viitorul.

      • Obama vrea sa taxeze pe cei cu venituri mari si banii sa-i distribuie la saraci. Atata omul sarac intelege, e de acord si il voteaza. Omul sarac nu intelege insa ca aceasta procedura,nu poate dura la infinit si se va autodistruge dupa putin timp fiindca bani dati de pomana erau folositi sa produca alti bani, acest cerc mergand mai bine sau mai rau in functie de iscusinta bancherului. Pe Obama nu-l intereseaza insa asta fiindca el vrea sa distruga societatea capitalista, el vrea sa-i fie „groparul” ei, sa-i implineasca profetiile lui Lenin si Solinsky. Ann Coulter a propus o alta explicatie: l-a numit „retard” ceeace nu a cazut bine cu cei care l-au votat si simpatizantii din Europa.

        • Nu stiu cum puteti sa sustineti asa ceva…ca presedintele ar vrea sa distruga sistemul capitalist. Ambele partide majore din America sunt pro economie libera, diferentele mari apar in zona confortului social…in toate privintele. Daca republicanii vor reusi sa gaseasca o persoana carismatica vor castiga in 2016 cu siguranta.

  2. Romney n-avea cum sa castige atata timp cat Obama este un suporter al celebrei „affirmative action,” care nu este dealtfel decat discriminare de cea mai joasa speta deghizata in blana de oaie. Categoriile sociale care l-au sprijinit cel mai mult nu sunt decat cele care au cel mai mult de castigat de pe urma acestei teribile ciume a lumii „civilizate.”

    In ceea ce priveste dreptul femeii de a avorta, acesta nu va suna asa de clar in momentul in care lumea va privi chestiunea si din alt unghi, unghi din care aceasta este echivalenta cu dreptul de a curma o viata umana. Din pacate omul de rand nu straluceste in judecata, si prea putini sunt cei ce se straduiesc sa priveasca chestiunea din mai multe puncte de vedere. Obama astfel se face vinovat de a profita de putinatatea mintala a majoritatii concetatenilor sai.

    • Daca cititi articolul de mai sus din National Review o sa vedeti ca cei care l-au votat pe McCain in 2008 sunt mai multi decat cei care l-au votat pe Romney in 2012. Si Obama a pierdut din alegatori dar nu atat de mult cat sa piarda alegerile. Cred ca autorul articolului are dreptate: pentru foarte multi alegaturi nu este o mare diferenta intre Romney si Obama asa ca au stat acasa.

      Asa ca nu se stie daca Obama castigat alegerile sau Romney le-a piedut.

      PS: De altfel si pe la noi este la fel. Daca urmaresti cu grija ideile mari ale celor doua partide, nu este mare diferenta intre ele. Singura mare idee din ultimii 20 de ani a fost taxa unica care a fost insa ingropata de cresterea cheltuielilor cu functionarea statului in guvernarea PDL-PNL si apoi PNL (+PSD).

  3. Pai cum „si acum”? Acum legalizam marijuana, casatoriile homosexuale si infanticidul, ca dreptul femeii la avort l-am rezolvat.

  4. Acest articol contine citeva erori grosolane. Poate ca autorul s-a documentat numai dintr-o anumita parte a presei americane, care l-a sustinut masiv pe Obama si care este de ani de zile foarte de stinga.

    „peste patru ani vom asista la o frumoasa surpriza din partea republicanilor: un prezidentiabil mai tinar, care sa iasa in cele din urma din capcanele discursului ultra-conservator (non-sensuri de genul punerii in discutie a dreptului femeii la avort în America secolului XXI sau dimensiunea evanghelica a programelor politice republicane) precum si din stereotipiile magnatilor legate de scaderea taxelor (Statele Unite au oricum nivelul cel mai scazut de impozitare dintre democratiile dezvoltate ale lumii)”

    1) Romney nu a avut discurs ultra-conservator. El nu a pus in discutie dreptul la avort. Intrucit Obama a avut rezultate economice foarte slabe campania sa electorala a creat doua diversiuni. In primul rind, l-a calomniat pe Romney in cel mai odios mod cu putinta (de ex. l-a acuzat ca a inchis o fabrica, din cauza asta cutare si-a pierdut slujba si asigurarea medicala si, la scurt timp, sotia respectivului a murit de cancer …). Mesajul a fost ca n-o fi el Obama grozav dar Romney este si mai rau. Iar in al doilea rind, s-a inventat gogoritza cu Romney care a declarat razboi femeilor (!!!) si care vrea sa le interzica avortul, pastilele anti-conceptionale samd. Adica asa, un fel de Ceausescu din anii ’70. Las cititorii contributors.ro sa decida daca cei doi se compara.

    2) „dimensiunea evanghelica a programelor politice republicane”

    In mod regretabil, autorul articolului nu precizeaza ce-o fi cu aceasta dimensiune, dar se intelege de la sine ca tot ce tine de „evanghelie” e o chestie nasoala, care da dureri mari de cap. Asa au gindit probabil si delegatii la congresul Partidului Democrat care au votat contra si au strigat „huo” cind s-a pus problema ca in platforma program a partidului sa continue sa se faca referinta la Dumnezeu: „we need a government that stands up for the hopes, values and interests of working people and gives everyone willing to work hard the chance to make the most of their God-given potential” („avem nevoie de un guvern care sa apere sperantele, valorile si interesele oamenilor care muncesc si care ofera tuturor celor care fac eforturi sa beneficieze la maxim de potentialul care le-a fost dat de Dumnezeu”).

    3) „Statele Unite au oricum nivelul cel mai scazut de impozitare dintre democratiile dezvoltate ale lumii”

    Din nou, un comentariu facut dupa ureche. In primul rind, autorul nu mentioneaza ce anume intelege prin „nivel de impozitare”. In ceea ce priveste veniturile personale, in America exista tot felul de impozite: federal (intre 0-35%), statal (0-11%), orasenesc (0-2%), taxa pe proprietate (1-3% din valoarea proprietatii), taxa pentru sistemul de pensii si de asigurari medicale de stat (cca 7,5% daca esti angajat la firma, 15% daca esti liber profesionist) samd. In plus, in America nu exista TVA ci o taxa pe vinzari, care variaza intre 0-11%, functie de stat. Si in fine, in America este cel mai mare nivel al taxelor pe firma (39%), aproximativ similar cu cel din Japonia.

    Multumesc,
    Laur

  5. Cred ca analiza Dvs este gresita prin simplu fapt ca locuiti in Romania si plagiati „ideile” avansate de ziarele occidentale de mare tiraj. Din pacate, ele sant cauza majora a acestei fraude electorale fiindca au refuzat orice investigatie. Simpla fraza „niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite” demonstreaza ca santeti in afara problemei. Locuesc de 40 de ani in SUA, admir politicieni de culoare precum Condolezza Rice sau Judecatorul Thomas, dar nu mi-a fost dat sa vad o persoana intelectuala mai needucata precum Obama. Cand el era in Congres Kennedy habar n-a avut de existenta lui cand i s-a spus ca Obama este candidatul la presidentie acum 4 ani, iar Clinton, cu desgust, a afirmat „acest boy pe vremuri imi dadea lustru la pantofi”. Singura meserie a lui Obama a fost de „agitator politic” in suburbiile Chicagoului. Cum a reusit el sa intre la Harvard si Columbia fara sa se gaseasca un document sa ateste asa ceva, la fel sa nu aiba dovada actului de nastere va ramane o enigma. In final, cu aceste date demografice si dezastru care l-a creat in economia americana si mondiala, a-l compara pe el cu oricare candidat republican este ca si cum compari pe Becali cu Eminescu.

    • Mucenic, daca esti acolo de 40 de ani, explica-mi si mie te rog cum e posibil sa cistige alegerile un presedinte care in primul mandat nu a facut mai nimic? Ce se intimpla cu alegatorul american?

  6. Domnule Naumescu, citind randurile de mai sus, am ajuns la concluzia ca traim in universuri paralele !! In primul rand, America nu este o democratie ci, este o plutocratie. Presedintele american este un lobyy-st al Wall Street, la pretul de 2 miliarde de dolari tichetul de presedinte, fiti sigur ca, are ca prioritate pe aia care au dat banii. Din 2008 incoace, FR a tiparit 13 triloane de dolari pe care, Ben Saul Bernake, zis si Ben helicopter, a distribuit acesti bani olgarhiilor bancare, helicopterul nu a zburat deasupra Americii ci, numai, deasupra Wall Street-ului. Sub Obama asociatia bancherilor de pe Wall Street s-a criminalizat . Astfel, in recenta sa carte fosta sefa a FDIC , Sheila Bair povesteste ca: dupa auditul Citi Bank s-au gasit atatea fraude si ilegalitati incat , ea i-a propus lui Obama sa inchida banca si sa bage in puscarie o gramada de escroci . Tim Geither , omul mafiei financiare din administratia american s-a opus si , in final miss Bair si-a dat demisia. Povestea lui Tim Geithner a inceput in 2008 , pe cand se pragatea sa se retraga de la conducerea FR New York. Atunci , bancherii au venit la el si i-au spus: ” Tim avem nevoie de un smart, educat, escroc ca tine, sa fie in administratie sa ne scoata din criza si sa ne sifoneze niste miliarde”. La care Geithner a replicat :” de acord dar cu o singura conditie, sa puneti omul nostru la Departamentul justitiei, daca ne apucam de furat atunci, sa o facem cum trebuie”, nu vreau nici o arestare sau actiune in justitie !! Este exact ” modus operandi” al mafiotilor lui Al Capone !! Mai mult, in timpul lui Obama , Curtea Suprema Americana a ridicat orice obstacol a intrarii banilor in politica in decizia Citizen-United. Rezultatul este o plutocratie ca la carte, cei 1% superbogati, ca Romney platesc taxe 15% iar clasa de mijloc 35%. Averea celor 1% s-a dublat in ultimii 10 ani , in timp ce, de 30 de ani venitul clasei mijlocii a scazut continuu. Cei 1% detin 60% din datoria de 16 trilioane a SUA si primesc dobanda la datorie, in loc sa plateasca un fair tax. Financializarea extrema a vietii populatiei americane face ca un cetatean american sa plateasca 40% din venit pe 30 de ani pentru casa, 15% taxe SS, medicare, 10% credit card si plata imprumuturilor scolare, sales tax etc.etc. pentru bunuri si servicii nu mai raman decat 25%. Economia reala este in declin, in timp ce 40% din profitul corporatiilor americane este din sectorul financiar renta si speculatii. Astazi imprumuturile bancilor comerciale sant 80% pe asset market, real estate adica bunuri existente, mai nimic in creearea de capital industrial !
    De aceea domnule Naumescu, presedintele Americii nu asculta decat de cei care l-au pus acolo, restul este o iluzie desarta!!

    • Foarte frumos comentariul Dl. Muncaciu !BV!
      Foarte rar intalnesc Romani cu clarvedere de care dati dumneavoastra dovada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro