Home » Global / Europa » Citesti:

Demistificarea Occidentului: Statele asistenţiale europene au rămas fără bani

Vlad Tarko octombrie 7, 2011 Global / Europa
78 comentarii 7,899 Vizualizari

Criza euro este foarte interesantă. Cine ar fi crezut că la doar două decenii după căderea comunismului, social democraţia europeană va intra şi ea în stare de faliment? Dar ceea ce face criza actuală interesantă este faptul că de fapt doar o parte dintre social democraţiile europene sunt cu adevărat falimentare, însă modul lor de gândire le impiedică să se separe.

Țări precum Grecia, Spania, Italia şi Portugalia au ajuns în starea lor actuală din pură iresponsabilitate şi amânare a rezolvării problemelor bugetare din timp, în timp ce Irlanda mai mult din ghinion. Starea lor falimentară actuală se datorează faptului că guvernele lor şi-au asumat de-a lungul deceniilor trecute responsabilităţi financiare mult peste capacitatea lor de plată.

De ce şi-au asumat aceste responsabilităţi? Pe de o parte, este vorba de o spirală politică a statului asistenţial în care politicienii, pentru a câştiga alegeri, sunt nevoiţi să se depăşească unii pe alţii în promisiuni – ceea ce conduce la o spirală a taxării şi îndatorării. Pe de altă parte, politicienii statului asistenţial s-au bazat că o vor scoate cumva la capăt şi vor avea totuşi banii pentru a plăti datoriile pe care şi le-au asumat. Acest calcul s-a bazat pe o supraestimare a creşterii economice, supraestimare datorată ignorării fapului că politicile intervenţioniste asociate statului asistenţial subminează creşterea economică. Dacă creşterea economică ar fi fost la fel ca în primele decenii de după cel de-al doilea război mondial, problemele actuale nu ar fi existat pentru că guvernele ar fi obţinut mult mai mulţi bani din taxe. Cum însă în ultimele trei decenii creşterea economică occidentală a scăzut substanţial, socoteala de acasă, din momentul în care au fost iniţiate programele asistenţiale occidentale, nu s-a mai potrivit cu cea din târg.

Fig. 1. Scăderea productivităţii în SUA [Tyler Cowen, The Great Stagnation]

Unele state asistenţiale europene fie, precum Germania, au fost mai temperate, păstrând anumite repere de piaţă la care să se raporteze, de pildă în sistemul de sănătate, fie, precum Suedia, au ajuns la capătul fondurilor încă din anii 1990 şi, fiind în mare măsură pe cont propriu, au fost nevoite să se reformeze într-o direcţie neoliberală. Ceea ce ar trebui acum să facă Grecia, Spania, Italia şi Portugalia ar fi să urmeze exemplul Suediei, i.e. să privatize, să dereglementeze pieţele şi să descentralizeze administraţia statului şi sistemul fiscal – pe scurt, să reducă masiv componenta redistributivă. Ceea ce se întâmplă în schimb este că ele stau la cerşit de la Germania, Franţa şi celelalte state europene aflate într-o situaţie cât de cât mai bună. De fapt, fac mai mult decât să stea la cerşit, au impresia că aceşti bani li se cuvin. Germania şi Banca Centrală Europeană, care refuză să devalorizeze masiv euro şi să le „rezolve” astfel datoriile, sunt personajele cât de cât responsabile în toată această poveste, însă percepţia este că ar fi „the villains of the euro crisis”.

Aspectul masiv redistributiv al acestor state contribuie şi la incapacitatea lor de a colecta taxe. Suedia de pildă are taxe considerabil mai mari decât majoritatea ţărilor, însă cea mai mare parte a lor se întorc înapoi, sub forma diferitelor servicii publice, la aceeaşi persoană care le-a plătit. De asemenea, statul suedez este printre cele mai transparente din lume. Ceea ce vedem în statele asistenţiale disfuncţionale e un nivel mare al taxării, o relativă lipsă de transparenţă a guvernării, şi faptul că banii sunt luaţi de la o parte a populaţiei pentru a plăti o altă parte a populaţiei. Nu este atunci de mirare că piaţa neagră în Grecia este la 27.5% din PIB, în Italia la 27%, în Portugalia la 23%, iar în Spania la 22,5%. Spre comparaţie, în Germania este la doar 16%, în Franţa la 15%, în Olanda la 13,2%, în Marea Britanie la 12,5%, iar în SUA la 8,6%. Suedia, datorită taxelor foarte mari, se apropie şi ea de ţările problemă cu o piaţă neagră de 19% din PIB. (În România, care are un stat aproape complet disfuncţional, piaţa neagră este 32,6% din PIB.)

După cum spuneam, ceea ce este interesant în criza actuală este faptul că reformele neoliberale care au redresat Suedia (relativa dereglementare a pieţei, privatizarea sistemului de pensii, sistemul de vouchere pentru educaţie, eliminarea subvenţiilor pentru agricultură etc.) nici măcar nu sunt în discuţie. De pildă numai subvenţiile pentru agricultură, care reprezintă un scandal în sine, ocupă aproape jumatate (!) din bugetul Uniunii Europene. E evident că dacă ar fi eliminate aceste subvenţii absurde o cantitate mare de bani ar deveni disponibilă, în jur de 50 de miliarde de euro anual, ca să fim mai exacţi. Însă sigurul lucru despre care se discută este prin ce mijloace să se găsească noi fonduri care să fie redistribuite de la plătitorul de taxe german la asistaţii sociali greci, spanioli, italieni etc. Ideea fixă a comentatorilor economici a crizei euro este următoarea: problema euro ar fi faptul că este o uniune monetară care nu are asociată şi o uniune fiscală, i.e. nu există şi un sistem de taxare, şi implicit de redistribuire, european. „Soluţia” ar fi atunci o unificare suplimentară şi în această direcţie.

Aceasta este o falsă soluţie pentru simplul motiv că nimeni nu are banii pentru a salva toate aceste ţări. Numai datoria Greciei, Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Irlandei, ce trebuie plătită până în 2013, se ridică la 1,5 trilioane de dolari. Printr-o mişcare de suprarealism financiar, Fondul European de Stabilitate Financiară, „soluţia” pentru a plăti datorii prea mari pentru a fi digerate doar de Germania, precum cele ale Italiei şi Spaniei, este garantat în proporţie de 30% chiar de Italia şi Spania. Dacă Spania şi Italia nu ies rapid din criză cu o creştere economică susţinută, care să le asigure inclusiv veniturile bugetare necesare scăderii datoriei, de-abia atunci problemele financiare ale Europei se vor acceptua cu adevărat. Nu-i nimic nou în faptul că Grecia e în stare de faliment şi nu-şi plăteşte datoriile (ce-i drept, falimentul actual ar fi fără precedent, de două ori mai mare decât al Rusiei şi Argentinei în 1998 şi 2001), însă eşecul Italiei şi Spaniei ar genera o situaţie excesiv de „interesantă”.

Ar trebui să fie evident că, pentru a nu falimenta, aceste ţări trebuie (1) să-şi limiteze drastic cheltuielile bugetare, ceea ce implică eliminarea sau măcar reformarea totală a statului asistenţial, şi (2) să-şi dereglementeze economiile, pentru a genera o creştere economică mai mare şi, implicit, pe termen lung (în 5-15 ani), venituri bugetare mai mari şi o colectare mai eficientă a taxelor. Prin „dereglementare” se înţelege eliminarea barierelor birocratice. În Spania, pentru a porni o firmă ai nevoie de 47 de zile de hărţuială birocratică (în Italia 6 zile; România 10 zile) şi mii de dolari plătiţi statului; iar a-ţi apăra drepturile în justiţie durează cam un an şi jumătate (în Italia cam 3 ani şi 4 luni), procesul presupunând să plăteşti avocaţilor şi statului cam o cincime din valoarea despăgubirii (în Italia o treime). Lansarea unei afaceri în Spania se poate întinde pe trei luni doar pentru că eşti nevoit să obţii permisiunea primăriei ca să-ţi transformi apartamentul în sediu de firmă. Poate surprinzător, situaţia justiţiei în România este cam la fel ca în Spania, deci, dacă aveţi impresia că noi o ducem rău, imaginaţi-vă cum trebuie să fie în Italia unde justiţia e cam de două ori mai disfuncţională! Nu este atunci de mirare că există un şomaj atât de mare în aceste ţări în condiţiile în care este atât de greu să porneşti o afacere nouă şi să aperi respectarea contractelor. Atunci când contractele sunt simple hârtii fără importanţă, economia scârţâie din toate încheieturile pentru că oricărei firme îi este greu să găsească parteneri de încredere şi atunci competitivitatea este redusă.

Din păcate, reforma reală a unor ţări precum Grecia nu pare să fie politic posibilă  în momentul de faţă. Chiar şi reformele sumare anunţate în prezent au adus ţara în prag de război civil. Iar ironia este că singurul mod prin care Germania îşi va putea păstra statul asistenţial relativ responsabil pe care-l are este să refuze să dea ajutor financiar acestor state. Dacă nu face acest lucru, problema nu va fi decât umflată şi mai mult, iar rezolvarea ei reală amânată pentru încă câţiva ani. Ceea ce se întâmplă este următorul lucru: Aceste ţări falimentare au în prezent probleme în a obţine noi împrumuturi (i.e. dobânzile care le sunt cerute pentru orice împrumut sunt foarte mari) pentru că nu sunt credibile că-şi vor plăti înapoi datoriile; dar dacă Germania le plăteşte datoriile, atunci creditorii sunt ceva mai liniştiţi şi în consecinţă le vor cere dobânzi mai mici pentru noi împrumuturi; însă dacă le scad dobânzile, atunci ele se vor împrumuta şi mai mult fără a fi adresat în vreun fel cauzele pentru care au ajuns în situaţia actuală de insolvenţă.

Germania încearcă să le impună diverse condiţii pentru a le da acest ajutor, însă este discutabil în ce măsură are capacitatea reală de a obliga aceste „state suverane” să facă ce vrea ea. Este foarte probabil că totul rămâne doar la nivel pur declarativ. Pe de altă parte, dacă Germania începe să plătească sume uriaşe neplanificate, acest lucru îi afectează credibilitatea ei; creditorii ei se vor impacienta într-o anumită măsură, ceea ce va conduce la o creştere a dobânzilor pe care Germania va trebui să le plătească pentru împrumuturile sale; deci ea se înhamă nu doar la plata unor sume neplanificate acum, ci şi la nişte sume mai mari în viitor. În loc ca acei bani din viitor să fie folosiţi pentru susţinerea statului său asistenţial, Germania va fi nevoită să-şi scadă cheltuielile asistenţiale doar pentru a-şi plăti dobânzile ce cresc acum în mod neprevăzut. Cu alte cuvinte, degeaba a fost ea responsabilă cu statul ei asistenţial, conexiunea la celelalte state asistenţiale iresponsabile o obligă să-şi limiteze propriile cheltuieli.

Pare însă că problema care se pune acum nu este exclusiv economică, ci este de a plăti pentru a evita pe cât posibil escaladarea mişcărilor stradă într-un război civil veritabil, odată ce mase întregi de foşti asistaţi sociali vor rămâne brusc pe cont propriu, constatând că promisiunile care le-au fost făcute au fost de fapt minciuni, iar „contractul social” pe care s-au complăcut să-l creadă e de fapt iluzoriu. Cartea publicată recent de CADI, Dreapta intelectuală: Teorii şi şcoli de gândire ale dreptei contemporane occidentale, explorează aceste probleme economice şi politice dintr-o diversitate de unghiuri. Mesajul nostru general ar fi ceva de genul, „D’oh! de ce nu ducem revoluţia neoliberală la bun sfârşit?” Cu alte cuvinte, de ce nu transformăm contractul social din minciună într-o realitate sustenabilă pe termen lung? Dar acest mod de gândire este atât de departe de înţelegerea economică a protestatarilor anti-„austeritate” încât în ţări ca Grecia nu pare a exista vreo cale fezabilă de reformă politică în direcţia bună. Și atunci se pune problema pe care Angela Merkel încearcă s-o rezolve: Dintr-o multitudine de false soluţii alternative, care-i cea mai puţin dezastruoasă?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "78 comments" on this Article:

  1. shinobi spune:

    @Vlad Tarko
    Congrats! Totusi, pe Andrea Merkel se pare ca o cheama Angela.
    Un articol realist, formulat intr-un limbaj liber si incitant.
    Sunt curios daca Dl. PM Boc, back-up ul sau pe economy Andrea (sic!) Vass sau speranta democrat-liberala Raluca Turcan, pricep ceva din el.

    Nota editor: am corectat, merci

    • cinic spune:

      excelent articol. Apreciez mult ca exemplele vin din Vest. Asa ca urlatorii de serviciu (“in RO dureaza prea mult sa deschizi o firma, in RO dureza prea mult un proces comercial” etc) pot vedea ca pate fi si mai rau. “Suedia de pildă are taxe considerabil mai mari decât majoritatea ţărilor, însă cea mai mare parte a lor se întorc înapoi, sub forma diferitelor servicii publice, la aceeaşi persoană care le-a plătit.” asta arata ca cei mai bogati au mai multe servicii asa ca egalitarismul urlat de PSD -citand exemplul favorit al lui Ilici- este MINCINOS! PS. impresia mea este ca dna Vass si dna Turcan inteleg mult mai mult decat PSD si oricum mai mult decat idolul PNL Vosganian.

  2. Florin spune:

    In sfarsit un articol onest. Felicitari!

  3. „Suedia de pildă are taxe considerabil mai mari decât majoritatea ţărilor, însă cea mai mare parte a lor se întorc înapoi, sub forma diferitelor servicii publice, la aceeaşi persoană care le-a plătit”

    Dacă s-ar întoarce la aceeași persoană nu ar mai fi publice.

    • Sabin Ivan spune:

      Reducerea sau eliminarea subventiilor din agricultura poate genera o explozie a preturilor la alimente = inflatie si falimentul multor agricultori. Parerea mea este ca nu rezolva criza ci o agraveaza. Desigur eu ma pot insela!

      • Alexandru spune:

        Nu este adevarat, preturile nu pot creste decat daca piata europeana va ramane ca acum, protejata prin bariere vamale de produsele agricole ale “lumii a treia”. De exemplu am citit ca un kg de zahar din trestie, cu tot cu transportul din zona sudamericana, ar costa cam jumatate din pretul celui european, obtinut din sfecla. La fel pentru o mare gama de produse. Vinurile din Australia, Argentina, SUA concureaza deja destul de serios pe cele europene. Deci daca se elimina subventiile europene si se deschide piata, producatorii locali vor fi fortati sa adapteze pretul la cel mondial si lumea ar manca mai ieftin.

        • dr.who spune:

          Asa-i cum spuneti dumneavoastra, dar trebuie sa tineti cont ca o mare parte a diferentei de pret este datorata costului mic de productie prin salariile foarte mici ale muncitorilor. Va imaginati un lucrator din Eu de V ca va accepta sa munceasca pentru 1 euro pe zi?

    • Dacă s-ar întoarce la aceeași persoană nu ar mai fi nevoie sa fie prelevate de la bun inceput.

  4. Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

    Excelent articol! Abia ce l-am terminat si ma apuc sa-l recitesc!

    • alex spune:

      subscriu: foarte buna rticol. felicitari autorului. este primul articol de-al lui pe care il citesc. si este un foarte bun articol.

      la mai multe si la si mai bune!

  5. i spune:

    foarte instructiv articolul. Mersi mult.

  6. cum poti sa spui ca irlanda neoliberala a intrat in criza “din ghinion”? de cind e ghinionul o categorie explicativa in analizele politice si macroeconomice? asta e o afirmatie interesata, menita sa induca in eroare publicul si sa-l faca sa inghita mai usor teza articolului (oricum rasuflata, si daca ar fi corecta).

    convingerile neoliberale sunt pentru poza de la ziar. ca si convingerile social-democrate.
    pe teren, problema e una de mecanisme democratice. in general, si de mecanisme de reglementare, in particular. de aceea,

    i-as sugera autorului o portie buna de electrosocuri ca sa revina cu picioarele pe pamint si in chestiunea “fostilor asistati” care, vezi doamne, fac revolutie. daca tinarul nostru este capabil sa explice in termenii psihologiei de telenovela de ce se revolta oamenii (pierderea privilegiilor), ar trebui poate sa-si aduca aminte lipsa de iluzii din excursurile antropologice ale multor clasici, si sa conceada ca destule dintre caile de combatere a crizei esueaza din motive precum lacomie, frica de pierdere a privilegiilor, etc, ale decidentilor de azi.

  7. kinn spune:

    Cred ca plecati de la ipoteze total gresite:

    1. Nu doar social-democratia europeana e in stare de faliment, ci si SUA (care nu e nici pe departe stat asistential). Sunt impreuna in buda, ba chiar din SUA a pornit problema. Ceea ce arata ca problema nu a fost generata la nivelul politic al social-democratiei (politicieni care chaltuiesc iresponsabil), ci in alta parte. La nivelul bancilor este problema. Nu politicienii au dat credite iresponsabile unor cetateni subprime, ci bancile private. Sistemul bancar privat iresponsabil + constient ca este “too big to fail” (pentru ca ar insemna dezastru pentru economia oricarei tari) este cauza primordiala.

    2. Cat anume din indatorarea statelor europene (si a SUA) are cauzata, direct si indirect, de sustinerea sistemului bancar privat ? Prin diverse cai, de la nationalizarea Northern Rock, la imprumuturi FMI catre Romania care se reintorc prin diverse cai la bancile straine cu investitii aici. Sa mai lasam placa cu politicienii care se depasesc iresponsabil in promisiuni, o fi valabil in cazul Ro si Gr, dar nu la Germania, UK, SUA, Japonia. Statele puternice s-au indatorat pentru a-si sustine sistemul bancar privat care a creditat inconstient state falimentare precum Grecia sau cetateni privati subprime sau pierde miliarde cu rogue traderi. Unde este iresponsabilitatea politicienilor americani, germani, britanici ? Eu unul vad in primul rand iresponsabilitatea creditelor subprime, a Northern Rock, a Societe Generale. Bancile au dat bani Greciei, nu Bush, nu Obama, nu Merkel, nu Cameron, nu Brown. Acestia doar platesc nota de plata.

    3. Eu nu neg ca singura solutie este austeritatea bugetelor public. Dar o directie neoliberala care ar dereglementa si mai mult sistemul bancar ar insemna sa dam si mai mult mana libera unura dovediti iresponsabili, atat timp cat nici o tara nu isi permite prabusirea bancilor sale. Repet, bugetul public o fi iresponsabil, dar este depasit de iresponsabilitatea privata a sistemului bancar.

    • Vlad Tarko spune:

      Sistemul bancar este una dintre cele mai reglementate parti ale economiei. Pe o piata libera nu exista asa ceva precum bail-outs, ci cei care iau decizii gresite falimenteaza, iar asta este ceea ce ii tine responsabili. Vezi de pilda articolul asta pentru o istorie a felului in care statul i-a protejat de propriile decizii proaste: http://mercatus.org/publication/gambling-other-peoples-money.

      • bladd spune:

        interesant link. Ceva in stilul asta a scris si Dragos Paul Aligica prin 2009 pe hotnews. Dar cu acest link nu ati raspuns la observatia lui kinn, de mai sus: el/ea spune ca problema a pornit din sistemul bancar american, ma rog, fie el si suprareglementat; si daca statele occidentale nu mai au acum bani de … mai nimic, nu e din cauza ca sunt de orientare social-democrata, ci pentru ca s-au precipitat sa salveze bancile. Poate ca nu trebuia facut asta atunci; asta ar fi o teza interesanta, si argumentabila, spre deosebire de cea pe care o sustineti in articolul dvs.

        • prudent spune:

          @kinn. Dereglementarea a inceput in uSA DUPA 1980. Cat era deficitul Italiei, Japoniei etc la acea data? PESTE 100%. Bancile private nu pot mari deficitul public, NUMAI POLITICIENII, adica aceia ce manipuleaza banul public, adica ISI CUMPARA voturi cu bani publici. Sigur ca e tentant sa aratam cu degetul la Marele Satan (USA), dar de fiecare data USA s-a reinventat tehnologic si a facut un salt inainte, si parca si semnele economice din USA incep sa arate mai bine! Iar afirmatia dlei Tarko (sfarsiul staului asistential) e perfect adevarata. Cine stie istoria economica a Suediei, stie ca a fost si mai asistentiala in anii ’80 si erau cat pe aci sa se prabuseasca!

          • kinn spune:

            Sigur ca bancile private nu pot mari deficitul public. Numai politicienii pot.

            Dar bancile private pot pune politicienii intr-o situatie fara iesire in care nu au de ales decat sa mareasca deficitul public preluand datoriile private. Se cheama santaj (intentionat sau nu). Exact asta s-a intamplat. De asta a crescut deficitul public. In 2008, sau chiar acum cu Dexia, politicienii sunt pusi in fata dilemei:

            1. Lasi banca sa falimenteze, cu mari riscuri pentru economie si pentru celelalte banci.
            2. O salvezi, dar cresti datoria publica.

            E discutabil care e solutia mai buna, dar este cert ca ambele au mari si dureroase efectee secundare. Insa trebuie sa intelegem ca motivele pentru care am ajuns, azi, in fata unei astfel de decizii lose-lose tin in primul rand de iresponsabilitatea privata. Vina statului este aceea ca a permis cresterea pana la nivelul de “too big to fail”.

          • Unul de stanga spune:

            Oare cine este blamatul asistat social?
            Patronii unei industrii in stare proasta , prin presiuni asupra guvernului obtin garantarea creditelor populatiei pt cumpararea bunurilor lor (evident prin intermediul bancilor “reglementate ” – cum arata episoadele Goldman Sachs- vinderea de produse toxice cu buna stiinta…. ) pt sustinerea consumului, pt bunul mers al economiei. Cand si acest “boom” sfarseste, statul preia pierderea, firmele dau faliment (daca nu sunt banci evident), proprietarii si conducerile isi iau asigurarea- salariul pe vreo zece ani de varf si pleaca in croaziere. Statul preia datoria si da drumul la inflatie, evident e nevoie de cresterea taxelor si austeritate, asa ca s-a terminat cu asistenta sociala, ce-i daca ati achitat-o, n-a fost pusa deoparte, s-a consumat…
            Multumesc.

      • kinn spune:

        Concret, spuneti asadar ca sistemul bancar nu trebuia sustinut defel prin bail-outs, quantitave easings, nationalizari si altele? Trebuia lasat sa cada, daca a fost iresponsabil? Antrenand dupa el intreaga economie mondiala?

        Caz concret: ce trebuia sa faca, dpdv neoliberal, guvernul britanic in momentul in care Northern Rock, banca privata, sub o conducere privata, era in pragul falimentului in 2008:

        1. Sa o lase sa pice, antrenand panica in intreg sistemul bancar, ruinand si restul bancilor? (era un “bank run”, oamenii au retras un miliard de £ in cateva zile, cautati pe net pozele cu imbulzeala de la ghiseele NR. In aceste conditii de panica, cat dura pana cand neincrederea se intindea si la bancile vecine? ).

        2. Sa-i o acorde un imprumut de urgenta, pentru stabilizare, de 30 mld £. (interventionism de stat)

        3. Sa o nationalizeze, cum a si facut (culmea interventionismului).

        In mod similar, trebuia AIG, cel mai mare asigurator din lume, lasat sa pice ?

        “Pe piata libera nu exista asa ceva precum bail-outs”. Exact asta spun si eu. Bail-outs si competita nu pot coexista. Dvs. vreti insa sa lasati bancile sa cada, cu tot cu economia mondiala. Asta nu se poate, si o stiti si dvs. Ar insemna sfarsitul civilizatiei occidentale cum o stim noi azi, disparitia banilor de hartie si, foarte probabil, un al treilea razboi mondial. E doar un santaj, pentru ca stiti ca nimeni nu-si permite sa ruineze economia. Seamana cu santajul emotional al copiiilor care stiu ca parintii n-au inima sa ii bata.

        NU. Trebuie sa realizam ca sistemul bancar este “too big to fail”, si atunci trebuie spart in bucati, asa cum sunt sparte corporatiile monopoliste. Nu trebuie lasat pur si simplu sa “fail”, ca odata cu el vom “fail” si noi si intreaga societate .

        • Vlad Tarko spune:

          Exagerati cu predictiile apocaliptice. Apropos, uitati comunicatul de presa al CADI din 2008 despre ce trebuia si ce nu trebuia facut: http://www.comunicatedepresa.ro/cadi/nu-capitalismul-a-produs-criza-financiara-sa-nu-agravam-lucrurile/

          Intrebarea corecta mi se pare ca e: Cum de au ajuns aceste banci sa fie “too big to fail”? Iar daca acceptati ca au ajuns asa tocmai ca urmare a faptului ca sunt mana-n mana cu statul, ar trebui sa acceptati ca este wishful thinking la cel mai inalt nivel sa va inchipuiti acum ca statul este solutia, ca statul se va apuca sa le “reglementeze” servind interesul public, si ca statul se va apuca sa “sparga corporatiile monopoliste”.

          Cu alte cuvinte, statul ajuta hotul sa-ti intre in casa, iar tu te duci la stat ca sa prinda hotul. Mda, de ce oare nu functioneaza?

          • kinn spune:

            Bancile au ajuns “too big to fail” pentru ca statul a pus botul la ce tot spuneti dvs. si colegii dv. despre directia “neo”, despre dereglemetare, ne-interventionism si mana invizibila a pietei. Numai ca, exact asa cum faceti si dvs in acest articol, mereu uitati sa pomeniti ca piata libera si falimentul sunt benefice *doar in conditii de competitie*, numai atat timp cat falimentele sunt digerabile, companiile private implicate sunt suficient de mici. Cand insa relatiile inter-bancare sunt atat de stranse incat falimentul unei banci poate trage dupa sine alte 10, e clar ca tot sistemul este un intreg, si a-i permite sa existe in continuare la fel sfideaza orice capitalism si orice principiu al competitiei.

            Nu, nu exagerez cu predictiile apolcaliptice. Si Bernanke, si Cameron, si Merkel, si Sarkozy, si Berlusconi, toti isi sprijina sistemul bancar. Nici o banca in afara de Lehman nu a fost lasata sa falimenteze, in schimb auzi de QE nspe in SUA si UK si fonduri de solidaritate in UE. Oare chiar toti, dar absolut toti sunt social-democrati exponenti ai statului asistential, politicieni cripto-comunisti care nu inteleg beneficiul de a lasa o banca iresponsabila sa falimentez? Sau poate, spre deosebire de dvs si CADI, isi dau seama ce ar insemna asta dpdv economic si stiu ca nu si-o permit?

            In fine, sunt de acord ca nu capitalismul a produs criza financiara. Capitalismul, in realitate, ar trebui sa fie incompatibil cu monopolurile si cu “too big to fail”. De aia americanii au inventat legile antitrust, de aia au spart in 1911 monopolul lui Rockefeller in 34 (!!) de companii diferite. Tot de aia ar trebui sparte legaturile inter-bancare care fac sistemul bancar nedigerabil. Numai ca dvs, tot ocupati sa vorbiti despre stat, uitati sa mai vorbiti si de banci.

            Pe scurt, statul le-a dat prea multa funie bancilor, care s-au spanzurat cu ea (prin credite subprime, investitii in bule si altele). Solutia este fie sa le dam mai putina funie, fie la spargem in bucati ca sa le putem lasa sa moara, dar in nici un caz sa le mai dam funie in acelasi mod.

        • me spune:

          Ok. De acord, “too big to fail”. Dar despre asta putem discuta in momentul in care cei care au permis ca acele bani sa fie “too big to fail” vor ajunge la puscarie si averea confiscata. Adica toata partea executiva. Pana atunci, nu putem vorbi de “too big to fail”.

          • kinn spune:

            Pai nu, tocmai, daca vrem ca vreodata acest “too big to fail” sa fie recunoscut, demontat, si vinovatii pedepsiti, trebuie mai intai dezvelit si expus in prim-planul opiniei publice. Din pacate, acest lucru e foarte greu in momentul in care opinia publica e sufocata de mantra “statul asistential, cauza tuturor relelor” repetata la nesfarsit de dl Tarko, Cadi si altii. Nu zic ca statul asistential n-are partea lui de vina (pentru ca n-a pus deoparte in eventualitatea ca bancile dau chix), dar sa pastram proportiile.
            Bancile au vina ca au ajuns in faliment, statul are vina ca le-a lasat si nu s-a pregatit pentru asta. In orice logica, vina bancilor > vina statului. Asta daca nu consideram bancile un fel de copii handicapati pe care, daca-i scapi din ochi, musai sa se arunce in fantana.

    • marcello spune:

      Nu stiu cum e in celelalte tatri citate, dar Italia e departe de a fi un stat asistential. Nivelul de impozitare este intradevar mare, dar asistenta sociala nu se compara cu cea din tarile anglosaxone. Nivelul si durata ajutorului de somaj sunt mult mai mici si mai greu de obtinut. Pensiile sunt si ele mai mici iar asistenta medicala mai proasta. Datoria publica uriasa se explica prin evaziune fiscala, prin coruptie si clientelism politic. In regiunile din sud aparatul de stat este supradimensionat, avand mai multi angajati decat in nord, dar cu toate astea functionand mai prost. In anchetele de presa apar mereu cazuri de angajati care nici nu dau pe la munca sau de posturi cu sarcini absurde, cum ar fi responsabil cu dezapezirea la Palermo.

  8. fanepreda spune:

    Si totusi, SUA care este farul capitalismului se afla intr-o criza la fel de mare si mai mult chiar a provocat aceasta criza.

    SUA nu este un stat social-democrat.

    Nu cumva problema se afla intr-o alta parte care este comuna Europei si SUA? Bancile mai exact. Tot ceea ce se face la momentul actual sub forma de reforme si austeritate este pentru a salva bancile (implicit actualul sistem in care acestea se complac si pe care l-au incurujat din rasputeri).
    Parerea mea este ca nu ideologia in sine este problema ci un tert care paraziteaza orice ideologie si anume bancile. Poate ca a venit momentul sa isi asume si ele o mare parte din pierderile cauzate de criza si sa se supuna reglementarilor.

  9. Mortar spune:

    asta e un articol mistificator pana la cer! o gluma.

    1) ni se zica ca Portugalia, Italia, Spania, Grecia, au ajuns in probleme datorita faptului ca sunt state asistentiale si o spirala a statului asistential a dus la cheltuieli nesustenabile. FALS!
    toate tarile enumerate cheltuiesc pe programe sociale mai putin decat tari date ca exemple de tari neasistentiale si care nu au problemele astea:
    Portugalia 24% pib, Spania 20.8% pib, Grecia, 24% pib, Italia 26% pib.
    pe cand
    Suedia 32% pic (cea mai mare din EU),Danemarca 31%pib, Germania 29.4% Pib, Olanda 28.8% pib, Austria 28%pib.
    (sursa” eurostat 2008, Social Protection in EU)
    deci problemele in primele tari (portugalia, spania, grecia) nu sunt cauzate de politicile asistentiale. daca politicile asistentiale ar fi cauza, tarile din urma (Suedia, Danemarca, Germania, Olanda) ar trebui sa fie in si mai mare probleme.

    2) colapsul economic al Irlandei e prezentat ca un accident. FALS (sau mai bine zis, “absolut simptomatic pt ideologi sa-si prezinte rateurile drept accident)

    Irlanda nu e un accident ci e un exemplu de manual. dupa ce ani de zile ni s-a servit Irlanda ca un exemplu pozitiv si de succes (si demn de urmat) de liberalizare, deregularizare, neinterventionism, Tigrul Celtic, bla bla etc, etc, acum colapsul Irlandei ne este prezentat ca un accident.

    nu este un accident. este urmarea politicilor de liberalizare si dereglementare duse de irlanda. crahul financiar si cel imobiliar din IR sunt exemple clasice de boom and bust. anglo-irish bank a ajuns atat de mare si a falimentat (atragand si IR) in cvasi faliment datorita acestor politic. dupa ce ani de zile politicile neoliberale ale Irlandei au fost trambitate drept success minimum de onestitate ar duce la recunoasterea consecintelor acelor politici.

    in fine, articolul e plin de falsitati. ex. ni se spune ca spania ar trebui sa urmeze modelul suedie si sa descentralizeze sistemul administrativ. pai asta e deja facut: spania e impartita in comunitati autonome, cu proprile lor politici sociale, financiare, taxare, etc. o minima cunoastere a sistemului spaniol ….

    in fine, articolul e pura propaganda. nu are rost sa ne pierdem timpul.

    • Charlemagne spune:

      Multumiri pt. post. Nu sunt singurul sa descopar in articol o salata de simptome prost intelese si de solutii jenante (reforma neo-liberala, am citit bine?)

      Spania si Irlanda nu au intrat in criza pt. ca au avut probleme bugetare netratate, intr-o spirala a iresponsabilitatii a la greque. Ambele tari au intrat in criza cu un surplus bugetar si s-au dezumflat ulterior datorita spargerii bulei imobiliare si financiare. Cititi mai atent graficele respective (daca nu le aveti la indemana, cautati-le sunt importante) si in plus cautati graficele care arata si fuga de capital dinspre aceste tari spre centru dupa adoptarea euro. De-ar fi criza asta atat de usor de explicat printr-o simplu artificiu moral, in gen Tyler Cowen :) )

      Nu vreau sa intru in dezbateri suplimentare, forumurile pe internet sunt gauri negre si aspiratoare ideologice, dar senzatia generala dupa citirea articolului si dupa primele reactii entuziaste de pe forum (economisti?) e ca dezbaterea e deconectata de la problemele acute si concentrata pe mari idei si meta concepte care in momentul asta in Europa NU se discuta…

    • me spune:

      Nu merita efortul sa iti explic de ce gresesti. Dar iti spun doar atat: poate ar trebui sa precizezi si cat inseamna x% din PIB raportat la numarul de locuitori precum si care este raportul populatie care contribuie vs populatie care beneficiaza. Nu omite chestii importante.

    • curios spune:

      nu cumva costul asistentei sociale in statele numerate depaseste posibilitatea??? Germania era pana de curand primul exprtator INDUSTRIAL al lumii, ceea ce nu se putea spune despre Portugalia astfel ca avea mai mujlti bani la dispozitie. Pastrand paralela, daca Bucurestiul isi permite sa pastreze jos pretul giga caloriei, iar Husi nu, nu rezulta de aici ca Buc e mai asistential decat Husi sau invers, Pur si simplu, mere si pere.. dar asta e mai greu de inteles pt. gruparea lui “SA NI SE DEA, nu ne pasa de unde..”.

      • Mortar spune:

        @ curios, nu, nu depaseste posibilitatea. vorbim de procente nu de sume absolute
        @me, ba te rog sa incerci sa explici unde gresesc, ca altfel ce zici tu e complet aiurea. (masuratorile de cheltuieli bugetare se fac pe procent din pib, iar nu pe procent din pib per capita. asta din urma foloseste la altceva).

    • JJ spune:

      Da, articolul e propagandistic. Că e plin de falsități nu m-am prins când l-am citit inițial deorece nu eram la curent cu realitățile din țările respective. Doar de Irlanda mai știa câte ceva.

      Cert e că dereglementarea și atitudinea neo-liberală față de bănci au adus lumea în situația actuală.

      Întrebarea relativ la acest articol plin de greșeli voite său comise din neștiință este: Cui prodest?

  10. john smith spune:

    lipsa de competitivitate a UE în sectoare-cheie, concurenţa internă pe diversele pieţe ale serviciilor financiare (Euronext, Deutsche Borse şi London Stock Exchange se concurează puternic), Irlanda a plătit peste ¼ din PIB pentru a evita colapsul unei singure bănci din cauza expunerilor băncilor din Franţa, Germania şi Anglia la datoria acestei bănci şi lista poate continua. Să nu uităm că în cazul primelor tranşe de împrumut acordate Greciei, contribuabilul german a câştigat foarte mult din spread. Autorul doreşte să pună sub semnul întrebării modelul social european sau care era scopul analizei…?

  11. Danon spune:

    Ah, scumpii si eternii ochelari ideologici! Atat la autori, cat si la unele comentarii!

    Articolul este corect in proportie de 90%. Raman in afara acestui procent afirmatiile privind Suedia (serviciile se intorc la aceiasi cetateni? Serios? M-ar interesa sa inteleg si eu cum se intampla acest lucru si cum de nu se poate reproduce in alte parti… Plus chestiunea cu subventiile agricole… In realitate, subventiile agricole sunt acordate numai de UE -si sunt perfect de acord ca sunt un scandal!- nu de state, deci renuntarea de catre Suedia la subventii e foarte “contextuala”).

    In rest, subscriu cu un bemol: Germania a profitat cel mai mult de pe urma euro-ului, avand o moneda stabila dar si sub-evaluata fata de capacitatea ei economica. Daca Germania ar iesi maine din euro si s-ar intoarce la DM, acesta s-ar evalua rapid, ducand excendentul comercial al Germaniei spre zero si aratandu-i si ei ce si cum cu asistanatul si deficitele! Sa nu uitam ca Germania si Franta au fost printre primele care au iesit, cu manie proletara, din criteriile Maastricht!

    Dar si comentatorii au dreptate: criza financiara e diferita de cea a deficitelor si este un efect al exceselor de dreapta! De fapt, sunt doua lucruri diferite care creaza o adevarata “foarfeca” cu care suntem decupati de criza: pe de o parte, excesele politicilor de dreapta (dereglementare in primul rand) au creat conditiile bulei imobiliar-financiare. Statele au fost obligate sa transfere cartoful fierbinte de la actorii finanicari la populatie (stimulente financiare, quantitative easing) dar s-au lovit de parul acelorasi actori financiari pentru simplul motiv ca avusesera si politici de stanga in exces, cumuland deficite peste deficite publice.

    Asa ca cei de dreapta vad numai partea a doua, iar cei de stanga numai prima parte. De fapt, este vorba de o criza a exceselor de ambele parti, o criza a democratiei si a “short-term-ismului”. Est modus in rebus, o zicala pe care politicul a cam uitat-o, incercand sa ofere “totul” si firmelor/capitalului (dereglementare excesiva, urmata de “bail-out” cand capitalul a luat-o razna) si populatiei/fortei de munca (servicii excesive fata de contributii).

    Stim cu totii unde duc politicile de stanga duse la extrem si ne cutremuram cand ne aducem aminte. Dar putini stiu unde duc politicile “neo-liberale” duse la extrem. Exista doar doua cazuri in istoria recenta unde teoria Scolii de la Chicago a fost pusa in aplicare pur si dur, fara concesii. Rusia sub Boris Eltin si Chile sub Augusto Pinochet. Excesele au dus fie la somalizarea Rusiei (coruptie generalizata, autoritatea statului quasi-inexistenta, ridicarea racket-ului la gradul de prima industrie a tarii) fie la hitlerizarea Chile (dictatura violenta, inexistenta drepturilor omului).

    • Mihai spune:

      Pertinent comentariu! Ma inclin in fata unui moderat. Se vede ca idealismul este doar pentru tineri.

    • kinn spune:

      De acord, corect comentariul. Mai bun ca articolul.

      Totusi, trebuia sa introducem o comparatie intre excesele de stanga ale statului si excesele de dreapta ale bancilor. Statele faceau excese pe stanga, bancile pe dreapta, de acord. Dar totusi primii care au dat chix au fost bancile cu ale lor excese subprime, care au dat repede fuguta in barca statului. Asta imi spune ca iresponsabilitatea de dreapta a bancilor e mai mare decat iresponsabilitatea de stanga a statelor. Pana una alta, nu statele au cautat ajutor la banci, ci invers.

      Asadar, daca exista o vina a statelor, este aceea ca au lasat bancile sa faca ce vor, neluandu-si masuri de precautie pentru cazul in care vor da chix si vor fi nevoite de le salveze. Este o vina de insuficienta strictete, nicidecum de prea multa. Este asadar absurd sa lasam inca si mai liber sistemul bancar.

      • Aristofan spune:

        Criza subprime a bancilor a avut ca punct de inceput micsorarea ratei dobanzii de catre FED pentru a corespunde cu politica (electoral-populista) initiata de guvernul american prin care tot poporul, indiferent daca isi permitea sau nu, sa aiba acces la realizarea ‘visului american’: o casa.

        • kinn spune:

          Recunosc ca nu-s expert economist, dar iata cum vad eu lucrurile:

          Micsorarea ratei dobanzii de catre FED nu a fortat mana niciunei banci sa dea credit imobiliar unuia fara perspective de a si le plati. Da, sigur, creditele au devenit mai ieftine, creditarea poate fi accesata mai usor. Dar asta nu inseamna ca o banca privata nu mai este raspunzatoare de propriul management al riscului, adica de a avea grija cui ii da bani si cum ii va primi inapoi.

          Micsorarea ratei dobanzii este o oportunitate, nu o fortare. Bancile puteau spune “multumim frumos pentru banii mai ieftini, dar nu mai avem cui sa dam credite, am dat la toti care sunt in stare sa le plateasca”. Dar mai degraba au zis “a, bani mai ieftini? sa dam, tata, la tot poporu’, ca doar n-o sa lasam bani neutilizati”.

          Eu o vad ca o grava eroare de management privat al riscului bancar. Sigur, ai posibilitatea de a da bani, dar cui ii dai? Sau acceptam implicit ca bancile, daca au bani la dispozitie (dobanda de referinta e mica), e musai sa-i epuizeze pe toti, toate liniile de credit, fara discernamant, in goana nebuna de a-si depasi concurenta si a raporta productii record la hectar? Pot accepta si asta, dar atunci sa terminam cu ideea de auto-stabilitate a pietei si lasare a sistemului bancar in voia sa. Atunci e nevoie ca autoritatile statului inca sa-si intareasca controlul si supravegrerea asupra sistemului, nu invers.

    • A. spune:

      A spune că hitlerizarea Chile este un exces al neoliberalismului este neserios: neoliberalismul este o dcotrină exclusiv economică, nu e vina ei că în Chile s-au interzis anumite drepturi ale omului ori s-au eliminat brutal persoane cu adeziuni de stânga. Să nu punem în spinarea unei gândiri pur economice pornirile criminale ale unora îmbătaţi de puterea politică. Similar în cazul Rusiei elţâniste: nu este gândirea economică vinovată de tarele de caracter ale unei populaţii de oameni concreţi care s-au complăcut în corupţie. Alegerea mitei, şperţului, fofilării pe lângă autorităţi şi organe de control este o alegere etică individuală, fără legătură cu viziunea economică dominantă în perioada respectivă. Nu-mi place când sunt deresponsabilizaţi oamenii concreţi şi se pune comod povara ororilor sau greşelilor pe umerii abstracţi ai teoriilor sociale ori economice.

    • momo spune:

      Un punct de vedere bine argumentat, moderat si elegant exprimat.

      Apreciez in special conciziunea definitiei acestei crize de sistem: a democratiei populiste si a short-term-ismului capitalist/corporatist.

      E interesant cat de legate sunt cele doua:

      Politicienii populisti au deregrlementat pietele ignorand riscurile unor bule specutlative de dragul cresterilor economice de moment care le permiteau realegerea.

      La randul lor bancile au imprumutat statele cu mult mai multi bani decat era intelept, desi era evident ca la un moment dat falimentul era inevitabil. Dar pe termen scurt profiturile erau sigure si sunstantiale.

    • mariusip spune:

      Multumesc. M-ati facut sa nu regret ca am intrat azi pe contributors.

    • JJ spune:

      Danon, interesantă analiza ta. Falimentul anunțat al băncilor din Grecia cui crezi că i se datorează? Statului social sau exceselor cauzate de dereglementare?

  12. Radu spune:

    O mica precizare: subventiile agricole NU se duc catre Grecia Italia, Spania ci prioritar catre Franta, statul care a blocat orice reforma a PAC pana in prezent.

    In rest constat un lucru: prin anii 80 cand studiam economie politica marxista ni se servea lectia despre ciclul economic capitalist (cu patru faze, nu le mai tin minte numele) si cu o periodicitate de 10-12 ani. Constat ca se potriveste.

    Cat despre piata care se regleaza singura ne-am lamurit. Falimentele Irlandei si Islandei (dar si al SUA) ne arata exact unde vom ajunge. Partea haioasa e ca nici socialismul nu functioneaza.
    Vorba lui Zorba Ai vazut vreodata vreo prabusire mai frumoasa?

    • Fluieratorul spune:

      Pietele care se regleaza singure, ha, what a joke! In UE asa ceva nu exista, de fapt nici in afara UE.

      Cit despre prabusire, frumoasa sau nu, nu-i asa ca toti “potentatii” Europei imping la prabusire, si ca nimeni nu vrea, de fapt, sa gaseasca solutii altele decit cele convenabile numai lor? Asta e impresia mea.

    • JJ spune:

      Cum nimic nu pare a mai funcționa, îmi iau câinele, o pușcă și cortul și mă retrag în munți. Dacă peste vreo 6 luni voi observa că nu mai am acces la net, îmi voi da seama că a venit un nou val al crizei și a inundat backbone-urile.

  13. dusu spune:

    intzeleg ca fitzuicile in romanica au un rol bine stabilit.
    dar in acest site,cred,se vrea o dezbatere.
    problema zic eu,deriva poate si unde traieshte cel care scrie.
    nick ul mortar cred ca a raspuns tinarului liberal

  14. Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

    Acum doua saptamani cand am inceput discutia asta era la moda SCRISOAREA. Memorabila, profunda, zguduitoarea etc. etc. etc. scrisoare a lui Warren Buffett.
    Nu continutul ei conta atat de tare (cati din cei care au evocat-o chiar intelegeau despre ce e vorba?!) cat evocarea in sine. Si un link bine tintit la ea. O mantra, un gest ritual organizat pe canalele binestiute. Continut pur simbolic si politic, nimic altceva. Din comentariile de mai sus reiese ca mantra zilei sunt bancile.Da, BANCILE. Nici o surpriza aici. Sa inchidem ochii si sa zicem bancile, bancile, bancile de multe ori si repede…

    In fine… Vad ca mai sus Vlad a zis ceva despre banci si reglementare si hazard moral dar banuiesc ca asta nu se vede daca tii ochii inchisi si zici bancile, bancile…

    • Mortar spune:

      Robin e necredibil, hop tzop Batman arunca red herrings pe piata.

    • bladd spune:

      S-o luam sistematic, babeste, Sa notam:

      (1) “statul social-democrat”
      (1′) “statul interventionist”
      (2) “criza financiara actuala”
      (3) “criza financiara din 2008″
      (4) “bancile”

      In articol, cred ca Vlad face pe (1) responsabil de (2). Mai multi comentatori cred insa ca (3) e
      responsabil de (2). Eu personal mai cred si ca (2) a fost generata de (1′), pentru ca (1′) a sarit in
      ajutorul lui (4) in 2008; si ca (4) sunt direct responsabile de (3). Astept sa ma contrazica cineva!

      Altceva: nu putem pune echivalenta intre (1) si (1′): in 2008, SUA sub Bush, Germania sub Merkel
      si Franta sub Sarkozy, nu erau (1), ci doar (1′). Dar adevarat ca in tarile de tip (1′) cheltuielile
      sociale si/sau mentalitatea nu favorizeaza iesirea din criza. Iarasi, astept sa ma contrazica cineva
      (pe bune). Apoi poate tragem concluzii despre bias-urile ideologice ale fiecaruia – e normal sa le
      avem, si ar fi bine sa respectam asta, Putem dialoga fara anateme si mantre?

      • kinn spune:

        Imi place aceasta abordare concisa. Hai sa incep cu ce sunt de acord cu tine:

        - sunt de acord ca (1) e diferit de (1′), pe acelasi motiv, si ca autorul greseste aici
        - (4) sunt direct responsabile de (3)

        Spre deosebire de autor, cred in plus ca (2) este cauzata in cea mai mare masura de preluarea (3) de catre (1′) in 2008, si nu de catre alte cheltuieli iresponsabile politicianiste de-a lungul deceniilor precedente.

        Este de asemenea de discutat daca putem spune ca (1′) “sunt responsabile” de (2). Sigur, au luat parte la producerea lui (2), prin faptul indiscutabil ca au oprit cu propriul lor corp (3) cauzat initial de (4). Dar intrebarea care mi se pare nelamurita este daca (1′) au avut alternativa in 2008 la a face ce au facut, adica la a inghiti (3), ajungand azi in starea (4)? Pentru ca a fi fortat la o actiune la care nu ai alternativa nu implica prea multa responsabilitate (de ex. daca un infractor vrea sa te ucida si tu n-ai alta alternativa decat a-l omori tu primul, asta nu te face criminal). Adica, ce s-ar fi intamplat daca statele in 2008 ar fi lasat sistemul sa cada?

        • mariusip spune:

          Foarte interesante multe din comentariile la o noua soparla ideologica marca CADI, fapt care imi compenseaza tristetea lasata de numarul celor care au inghitit pe nemestecate “solutia” dereglementarii.
          Ar fi interesant de mers si mai adanc. Comportamentul iresponsabil al (4) nu este doar o cauza. Este si un efect al (5): modul de functionare a pietei de capital. Daca (1′) au fost practic fortate de catre (4) sa scoata castenele din foc, nu mai putin adevarat este ca si (4) sunt fortate de (5) sa creasca mereu, pana ajung la “too big to fail”. Practic in lumea lui (4), si a companiilor listate, in general, (5) forteaza aplicarea lui “grow bigger or perish”. Orice manager al (4) stie ca daca nu face ca restul (4) ca sa multumeasca setea de “greater share value” a celor care joaca jocul (5), nu au nicio sansa sa mai fie managerii bancii respective dupa urmatorul quarterly report. Dar (5) nu e pana la urma o chestiune impersonala. Este rezultanta vectoriala a (6): lacomia fiecarui jucator de pe piata de capital, adica o buna parte din populatia lumii.
          Addendum:
          Exista si (4) care nu sunt listate, I suppose, insa in cazul lor (5) e inlocuita direct de (6): lacomia proprietarilor bancii.
          Morala: inainte sa acuzam politicienii ca sunt “short-sighted” si “lacomi” sa ne amintim ca aproape toata populatia am participat la un joc Caritas. Care pana la urma s-a intors impotriva noastra. Ca orice joc Caritas.

    • Eu cred că băncile au avut și au un comportament absolut firesc. Întrebarea ar fi de ce mi-a fost șters mesajul din seara zilei de 07 oct 2011 unde detaliam ideea.

  15. valentin spune:

    Bineinteles ca materiile prime si energia nu joaca nici un rol in aceasta criza,la fel si dezechilibrele cronice care vin saracele din petrodolarii anilor 80 convertiti in trilioanele electronice de astazi. Induiosatoare chestia cu increderea in sistemul bancar (nu trebuie pagubit in nici un fel) pentru ca miliardarii o sa-si ia bitii din servere si o sa-i ingroape sub curmali. Nimen nu isi pune problema a cui sunt banii din sistemul bancar efectiv, cati din ei ai emirilor care au drept paravane diverse fonduri de investitii, cati ai fundatiilor gen Rockefeler, Morgan si Gates, sau de ce trebuie sa sufere milioane de europeni pentru ca Soros sa nu piarda nici macar un cent investit.Pentru ca ar fi simplu ca statul sa garanteze depunerile de pana la un milion de dolari de exemplu (care ar acoperi 99,9 procente din numarul depunatorilor) si sa lase sa cada ce trece de aceasta suma. Ar fi un pic de deranj, unii miliardari ar deveni milionari, dar ar suferi numai 500-1000 de familii cel mult. Insa dupa ce socul ar trece ei ar reincepe sa investeasca, pentru ca asta e soarta banului, iar data viitoare ar fi un pic mai precauti. Sau cumva bancherii din trecut, care imprumutau de zor la regi stiind ca nu isi mai vad banii se lasau de meserie? Dar de, in ziua de azi meseria de bancher e singura unde riscul si raspunderea tind mereu spre zero.

    • me spune:

      Stii unde este problema? Milioanele acelea de care pomenesti nu ar fi trebuit sa se nasca. Muritorii de foame dau nastere la muritori de foame. Si asta se propaga exponential (statistic vorbind). Acum 100 de ani erau 2 mld. pe planeta, acum sunt 7mld. Multi muritori de foame. Intelegi problema? Sau trebuie desenata. Indiferent de cum ai vrea, natura are grija sa selecteze intr-un fel sau altul. Oamenii nu vor fi niciodata egali. Asta este firea. Cand vor fi fortati sa fie egali atunci va aparea stagnarea civilizatiei. Comunismul asta a demonstrat.

      • Fluieratorul spune:

        Miliardele de oameni nu trebuiau sa se nasca, miliardele de dolari virtuali nu trebuiau sa se rostogoleasca. Oamenii nu sint egali, nu toti au dreptul la sanse egale, asa spuneti dvs. Bancile si manevratorii lor au dreptul la privilegii fata de alti actori economici, asa spune teoria de scoatere din criza, din 2008 citire. Nu sint stingist, dar prefer sa se intimple invers. Prefer ca miliardele de oameni sa fie mai importanti decit miliardele de dolari virtuali. Varianta mea era sa fi lasat bancile sa se sufoce in active toxice, in 2008. Atit cit am inteles eu din problema, asta ar fi fost o solutie.

    • JJ spune:

      O soluție excelentă, numai că marii actori economici manevrează prin niște sforicele invizibile păpușile de pe scena politică. Miliardele de oameni sunt doar tâmpiții care se uită la spectacol, văd păpușa mișcându-se, dar nu văd tot spectacolul, nu pricep că e manevrată.

  16. corneliu spune:

    EXTRAORDINAR ARTICOL!!! ar trebui multiplicat ,daca nu se poate in 2milioane de exemplare macar in 2 si pus in cutia postala a D-lor Ponta si Antonescu

  17. Bogdan spune:

    Analiza superficiala
    Faptul ca un stat e asistential sau nu are o legatura redusa cu criza datoriilor. Cel mai bun exemplu este SUA: piete liberalizate, taxe mai scazute decat in Canada, interes limitat pentru asistenta sociala (din nou, relativ la Canda). Cu toate astea,doua razboaie si scaderi de taxe au creat o datorie mult mai mare decat a Canadei.
    In Europa,diferentele culturale pe axa Nord-Sud sunt un predictor mult mai important decat nivelul de asistenta sociala. Cumpatarea si respectul pentru lege ce caracterizeaza mai mult Nordul par sa fie secretele stabilitatii.
    Oricum, un studiu de tipul asta necesita ceva analize statistice a TUTUROR statelor europene, nu a unora cherry-picked pentru a sustine concluzia.

    • Dan99 spune:

      Taxe mai mici in SUA decat in Canada? Impozitul pe profit aplicat companiilor este aproape dublu in SUA decat in Canada, iar Canada il tot reduce de la an la an. In acelasi timp, impozitul pe venit aplicat persoanelor fizice este aproximativ egal.

      • momo spune:

        Veniturile fiscale agregate (adica suma tuturor taxelor colectate de institutiile publice, ca sunt ele locale sau federale) in SUA sunt undeva in jurul a 24% din GDP. In Canada sunt peste 30% din GDP.

        In general inainte sa iti dai cu parerea despre un subiect ar fi bine sa te documentezi si cu altceva decat experienta personala.

  18. momo spune:

    Adica daca Grecia, Portugalia, Spania si Italia sunt state asistentiale atunci Republica Socialista (sic) Franceza si tarile nordice + Germania (adica tocmai alea care au inventat statul asistential) ce sunt? Sau pe ele nu le luam in calcul ca ne strica frumusete de argumentatie si doar n-o sa lasam realitatea sa ne contrazica,…?

    Dar cu adevarat cireasa de pe tort e chestiunea cu “ghinionul” Irlandei. De ghinion putem vorbi in cazul Japoniei devastate de cutremur + tsunami. In ceea ce priveste Irlanda afirmatia e o ineptie de zile mari, autorul imi insulta pur si simplu intelectul.

  19. Eugen spune:

    Felicitari pentru articol!

  20. Dorel din reclama la coniac spune:

    A spune ca fie social-democratia, fie statul asistential, fie capitalismul, fie bancile sunt gresite, e ca si cum ai spune ca fie oaia, fie cainele, fie calul sunt gresite. Ori nici unul nu e “gresit”, ci se-mbolnavesc din cauze foarte diferite ce trebuie tratate cat mai precis.
    Irlanda are cele mai mari datorii private, fiindca irlandezii au avut primii un tip de credit “buy to rent” (ce le permitea sa se-mprumute virtual cu orice suma ar fi dorit, cu avans minim, punand la calcul salariul + venitul din inchirierea viitoare a imobilului ipotecat, daca aceasta era similara cu DAE => permisiunea de a te imprumuta cu o suma infinit de mare) si au fost primii ce au investit in estul Europei. Cand a intrat Romania in joc era deja tarziu, ei fiind deja avertizati in presa ca e cam tarziu.
    In sistemul bancar, aceleasi greseli de a amesteca obligatiuni cu ratinguri diferite in aceleasi pachete acum sunt poate la fel de periculoase din alte cauze: cum ar fi rating-uri similare “vazute din avion” pentru categorii foarte de diferite de investitii, mergand pe formule standard universale ce nu au cum sa se muleze pe realitati. De ex: in tara in curs de dezvoltare cu masini/utilaje agricole + irigatii evident ca sporul de productivitate e de zeci de ori si se traduce-n profit dar abia dupa cativa ani, desi in Danemarca probabil profitul ar fi zero – ei avand deja mecanizata agricultura, acolo unde s-a putut. Tot in tari ca Romania investitia in servicii de coafat pisici ar fi falimentara, desi in Danemarca ar fi de succes din prima zi. Deci rating-urile ar trebui diferentiate mult mai fin pe categorii de investitii – tinand cont de cat mai multi factori locali.
    In ce priveste statele, cercul vicios nu se poate rupe usor, daca nici teoretic nu se intrezaresc solutii atunci mai bine am face un efort de imaginatie si am realiza ca nu pot fi restructurate niciodata, ci eventual create anumite reguli de functionare prin care sa se restructureze automat, singure, sa devina transparente si sa se poata adapta schimbarilor. In teorie suna frumos, practic pare imposibil dar totusi pe bucati functioneaza: statul eficient (Renault, anii 90, Volvo – datorita salariilor fixe mici dar cu procente din profit de la manager pana la muncitor), statul transparent, statul incoruptibil (Findlanda – prin monitorizare electronica si mass-media), statul adaptabil (Romania interbelica -prin sistem de raportari si sugestii obligatorii pt. functionari de a-si eficientiza / adapta propria activitate), etc… deci se pot insanatosi simultan atat oaia, cainele cat si calul.

  21. mike spune:

    “Suedia de pildă are taxe considerabil mai mari decât majoritatea ţărilor, însă cea mai mare parte a lor se întorc înapoi, sub forma diferitelor servicii publice, la aceeaşi persoană care le-a plătit”
    Chiar asa ? si oare de ce exista atunci in suedia cea mai mare comunitate de arabi din europa ? toate statele astea asistentiale sunt magneti pentru populatii care se instaleaza acolo si traiesc apoi doar din asistenta si alocatii pentru copii ! pentru tzigani suedia e paradisul !

  22. Când e vorba de principii, de manifestarea plenară a individului, curentele politice sunt identice. La Marx veți găsi pasaje frumoase despre libertate, deși el a fost folosit de cele mai groaznice totalitarisme. Transpunerea în practică crează probleme.

    Să zicem că sistemul ar permite (și cred că se va schimba în aceste sens, nu cred că vor opri propagandiștii de pe contribuors.ro schimbările) o justă taxă morală (când îți dai veniturile pe femei ușoare) sau o justă (astăzi mult discutată) taxă ecologică (pentru secătuirea și irosirea resurselor naturale). Mulți vor sări în sus vorbind de limitarea proprietății și a libertății. În realitate când plătești just, ținând cont de toate costurile, inclusiv de cele externe afacerii tale, pentru ceea ce consumi, atunci se realizează mai bine principiile liberalismului, despre nelezarea proprietății, despre neafectarea libertății celorlalți.

    Există un liberalism principial și unul politic, de apărare a intereselor găștii de a face „afaceri necurate” (cum se spune în popor). Și cele două liberalisme pot fi în opoziție, chiar în conflict. Desigur conceptul de „afacere necurată” este relativ,este istoric. Puteți vedea acest lucru în avalanșa de crtici ideclanșate de criza în curs de accentuare.

  23. clujean spune:

    stimate domn Tarko, dereglementarea pietelor nu ajuta cresterea economica ci doar permite concentrarea profiturilor in mainile unui grup restrans, lanseaza necinstea ca si conditie a succesului si inlatura obligatia de a face ceva util, nu doar imediat profitabil! ce-ar fi sa nu mai faceti propaganda unui sistem DOVEDIT PRIN CRIZA ca fiind periculos si daunator?

    • Vlad Tarko spune:

      Concentrarea profiturilor in mainile unui grup restrans nu este efectul pietei, ci al interventiei statului pe piata (ieftinirea artificiala a creditului, garantii date stat, limitarea competitiei prin reglementari excesive, si bailouts atunci cand au dat-o-n bara).

      De asemenea, criza din 2008 nu este efectul pietei si a distorisiunilor masive ale pietei. De ce nu vedeti crize similare la alimente sau computere? Pentru ca pietele alimentelor si computerelor sunt libere. De ce vedeti crize in sistemul financiar si bancar, si in piata de locuinte? Pentru ca aceste piete sunt printre cele mai reglementate pe care le avem. In sistemul bancar statul limiteaza dobanzile pe care bancile le pot oferi – dobanda este pretul imprumuturilor. Cum ar functiona piata alimentelor daca statul ar limita preturile la mancare? (Va mai amintiti cum functiona piata la alimente pe vremea comunismului? Aia limitau preturile permise la mancare.) Normal ca ai crize pe o piata cand statul creeaza distorisiuni masive pe piata respectiva.

      Apoi, asa cum mentiona badd mai sus, criza actuala este diferita de criza din 2008. Criza actuala se datoreaza faptului ca statele asistentiale au ramas fara bani. Au ramas fara bani partial pentru ca s-au inhamat la cheltuieli mult prea mari, si partial pentru ca nu se asteptau ca interventiile lor pe piata sa scada atat de tare productivitatea economica. Acum s-a ajuns la o simpla problema de aritmetica. Au de platit 1,5 trilioane de dolari pana in 2013 si nu au fondurile respective. De unde o sa le scoata? Voi aveti impresia ca o sa le obtina reglementand piata SI MAI TARE?! Aveti impresia ca somajul va fi scazut limitand piata muncii SI MAI TARE?! Productivitatea economica va creste daca statul ia SI MAI MULTI BANI de la mediul privat?! etc. Imi creati impresia unora care pur si simplu refuza sa vada realitatea care-i chiar in fata voastra, ca taranul legendar care merge la zoo, vede girafa si zice ca nu, nu exista asa ceva.

      • kinn spune:

        Scurt, ca sa nu devin obositor:

        1. “Concentrarea profiturilor in mainile unui grup restrans nu este efectul pietei, ci al interventiei statului pe piata”. Dovezi ? Ca doar monopoluri se formeaza si in mediu pur privat. Monopolul lui Rockefeller, Standard Oil, spart in 1911 nu era cauzat de interventia statului, la fel monopolul AT&T spart in anii ’80, la fel situatia RCS-RDS pe piata de cablu din Romania (unde s-au iscat discutii despre pericolul achizitiei principalululi concurent UPS). Trei monopoluri dezvoltate natural in trei industrii diferite. De ce ar fi altfel si in industria bancara?

        2. Oare piata agricola in UE nu e si ea foarte reglementata, dirijata, supravegheata ? Interventie mai mare a statului decat pe piata agro-alimentara, cu 40% buget UE, nici ca se poate concepe. Si atunci de ce nu e in criza? Oricum, comparatia cu alimentele si computerele e fortata. Pietele lor sunt MULT mai atomizate, competitive si dinamice decat piata bancara.

        3. Nu stiu de unde s-or gasi banii. Dar stiu ca cele 15 trilioane de dolari le-au cheltuit intai bancile, datoria fiind doar apoi preluata de catre state. Asa ca dincole de reglementare sau nu, acelasi model bancar nu mai poate fi urmat. Iresponsabilitatea finaniara nu e monopol de stat! S-au infruptat si bancile din borcanul cu miere.

        • naiv spune:

          cum le-au cheltuit bancile? functionarii din banca? nu s-au dat credite cu ele? care e structura “cheltuielilor” unei banci? cat % e activ “toxic” (nu cumva bondurile Greciei au devenit toxice?)? cat % e masa salariala/ cat % e creditul catre populatie ? si cat % e credit guvernamental? cand vei vedea % s-ar putea sa lasi deoparte ochelarii ideologici! Si o alta intrebare simpla: care banca e de vina ca deficitul sistemului de pensii din RO creste an de an si devine nesustenabil (altfel decat prin deficit public)????

          • kinn spune:

            Nu era vorba aici de deficitul de pensii in Ro. Nu ridica problemele dambovitene la rang de probleme mondiale. UK, Ger, Fr, Es, It nu au ajuns unde au ajuns din cauza deficitelor fondurilor de pensii de stat.

            Vorba e: cine a cumparat obligatiunile Grecesti in perioada ’90 – ’2008, cine a fost iresponsabilul care a dat banii cu care grecii au jucat tontoroiul douaj de ani? Cine a pus stampila pe dosarele de credit imobiliar care au dus la bula imobiliara? Merkel, Schroeder, Chirac, Sarkozy, BCE ? Nu. Un functionar de la o banca privata, fie ca se cheama SocGen sau UBS. Uriasa eroare de management al riscului.

            Asa ca nu doar statul e iresponsabil.

  24. visan spune:

    Articol excelent, nota 10! Trebuie spus lucrurilor pe nume, clasa politica si populatia se complac in minciuni si subventii. Peste tot in vest se vorbeste la tv numai despre drepturi, aproape nimeni nu vorbeste si de munca .

  25. Daca privesti creditul irlandez “buy to rent” ca pe o investitie in mijloace de productie care nu aduc yield de 10-15% ci de 6-7% e totusi o investite ce se-amortizeaza in 15 ani dupa care-nseamna profit pur si simplu (si sigur). Daca n-aveai unde locui si dadeai pe chirie o suma similara ratei, cu siguranta nu era mai bine in principiu, in conditii de stabilitate. Oricum am lua-o, ajungem la creditele de consum -la privat-, si cele pe termen scurt la stat- care procentual nu-nseamna foarte mult din totalul datoriilor private si de stat. In timp ce oamenii discuta pe tema crizei, timpul trece, creditele de consum ajung la scadenta, datoriile statelor pe termen scurt la fel, deci baza discutiilor dispare cu totul. Probabil ca in vreo doi ani materialul, substanta “crizei” va disparea cu totul si atunci discutiile se vor muta pe criza resurselor planetare. Recesiune cu scadere 1% pe an, sau avant economic cu crestere 0,5% pe an, credeti ca e chiar atat de mare diferenta, sa zicem in 6-8 ani ? Eu zic ca nu e de neglijat, dar nici de speriat, si asta e o tema falsa. Asta e singura perioada in care se fac restructurari adevarate ale sistemelor – fiindca pot fi justificate in fata societatii civile. Riscul e ca batand moneda prea tare pe asta, ajungi sa pierzi si din opiniile negative induse in piete. Rezulta deci ca cel mai rau posibil e sa discuti toata ziua despre “criza” si sa nu faci reforme, si cel mai bine e sa faci reforme chiar daca nu le aduci justificari neaparat prin stiri negative despre economie.

  26. aciduzzu spune:

    armele lui krup,istoria petrolului,wall street etc…

  27. Amerigo spune:

    Parerea mea este ca suntem in situatia incredibila cand in cea mai capitalista tara din lume, daca putem spune asa, SUA, bancile care au falimentat pur si simplu , din proasta gestionare a capitalurilor, din ghinion, interese, whatever, sunt salvate de STAT, degenerind intr-un melanj de doctrine care , se dovedeste pentru ca traim asta, falimentar in ansamblu.
    Nu poti sa ai un sistem in care amesteci capra cu varza ca strici totul.
    Eu ma gandesc ca o intoarcere la bunele principii capitaliste in carre rolul statului este minim si nu are treaba cu interventionismul in economie, ar fi o cale buna.
    O banca, cat de mare este, daca se gestioneaza prost trebuie lasata sa falimenteze. In acest fel se vor selecta si managerii buni, cei care nu baga prin deciziile lor si prin managementul lor , firmele in faliment. Astazi traim in epoca cand sefii Enron si a tuturor celorlalte firme care sunt/au fost in faliment sunt extraordinar de bogati.
    Socialism pe banii contribuabililor nu se poate!

  28. Constantin Balasoiu spune:

    Dle, graficul ala, dincolo de lipsa de noima in logica textului , ar trebui sa-ti spuna ceva care merge impotriva textului: anii 70 si 80 sunt ani literalmente de guverne de dreapta in SUA si UK. Pai, asta e perioada care coincide cu slowdown-ul TFP din graficul tau. Am impresia ca -ti bati singur cuie in talpa fundamentalismului tau neoliberal.

  29. Snaider Paul spune:

    Si uite asa capitalismul se va destrama lasind in urma lui numai ruine. Consumul pe baza de credite, economia ne-planificata si-a spus cuvintul.
    Nu poti lasa o economie planetara la voia intimplarii; cerere si oferta. Chiar daca ideea a fost cindva buna, cind pe Terra erau 2-3 miliarde de bipezi mai mergea. Acum ne apropiem de era cind totul va trebui sa fie planificat; si apa de baut. Cei cu burtile mari, avarii, imbuibatii au distrus civilizatia umana. MALTHUS A AVUT DREPTATE !
    A sosit timpul sa parasim teoriile lui Adam Smith si sa ne mutam centrul de analiza pe un alt mare ginditor-demograf si economist din perioada marii Revolutii industriale engleze. Este vorba despre Thomas Robert Malthus (1766-1834), primul profesor de economie politica din Anglia sau primul economist profesionist important.

  30. Ion fara tara spune:

    1)Sunt de acord cu cele spuse de Mortar si Danon care au criticat articolul:
    2) autorul are un fix cu statul asistential si redristibutiv; in realitate, criza datoriilor suverane are indeosebi cauze structurale generate de deficitele sistemelor de pensii publice prin repartitie, deficite cauzate de probleme demografice- imbatranirea populatiei; nu se poate spune ca statele sudice au fost toate iresponsabile; astfel Italia, inca din anii 90 a trecut la un sistem de pensii bazat pe conturi virtuale si in care se tine cont de speranta de viata la data pensionarii dar cu o viteza prea mica si cu ezitari iar Spania a marit varsta de pensionare**- de la 65 la 67 de ani ceea ce este foarte bine.Totusi Spania are un somaj foarte ridicat- cca 20%- si a avu tsomaj mai ridicat in intreaga perioada. Singura care ar putea fi acuzata de inconstienta este Grecia si, indeosebi, in domeniul pensiilor si al cheltuielilor militare si nu cum se afirma nu cum se afirma, in primul rand pentru cheltuieli administrative;
    3) Irlanda a intrat in criza, nu pentru motivele aratate ci datorita excesivei dereglementari a sectorului bancar care a generat criza imobiliara;
    4) da, Suedia are cheltuieli sociale mari, impozite mari care se intorc la cetatean, fiindca ajutoarele sociale au, de cele mai multe ori caracter universalist;desigur, nu e o solutie rationala, dar suedezii cred ( mai ales credeau) ca aceasta intareste solidaritatea nationala.
    5) Germania, cu natalitatea ei scazuta, nu sta nici ea prea bine. Faptul ca apare acum ca salvatorul, ca locomotiva UE se datoreaza uriasului surplus comercial care este realizat in ciuda salariilor mari, datorita nivelului tehnic ridicat al produselor germane;.daca insa cheltuielile sociale generate de imbatranirea populatiei vor mai creste, tare mi-e ca locomotiva va capota . De altfel, si in cazul Germaniei pot apare surprize, lucruri nedezvaluite, ori din cauza unor pensii private care sunt garantate numai prin trecerea in contabilitatea firmei- asa numitele reserve – book. Vi se pare ceva solid, aceasta idee germana? Mie nu.
    6)Franta se mentine datorita productivitatii orare mari, care-i permite sa sustina un stat social scump; si acest lucru este dificil, astvfel incat sistemul public de baza al pensiilor are deficite de ordinul a 100miliarde de euro. Vi se pare putin?

  31. Sile spune:

    Chiar daca la prima vedere analiza din acest articol pare perfect logica, premizele pe care se construieste rationamentul sunt totus cel putin dubioase sau mai exact depasite.E nevoie cred de un nou model de gindire economica in stare sa echilibreze cererea cu oferta si in stare sa asigure un loc de munca celor de virsta activa.Si nu trebuie uitat ca productivitatea muncii nu mai e cea din anii 70 sa zicem. O zi buna !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Tarko


Vlad Tarko

Vlad Tarko este doctorand in economie la George Mason University si fellow Mercatus Center. Ariile sale principale de interes sunt sistemele economice comparate, public choice si a... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)