marți, martie 19, 2024

Despre Ialta și compromisuri în politică

Există un mit politic al Ialtei conform căruia, în februarie 1945, ar fi avut loc o mare trădare a Estului de către Vest. Spun că este un mit politic pentru că se întemeiază mai mult pe percepții discutabile și mai puțin pe evidențe documentare incontestabile. În fapt, în acel moment, Armata Roșie se afla de-acum în România și Polonia, mișcările comuniste din aceste țări erau angajate într-o luptă acerbă pentru capturarea puterii. În Bulgaria, regimul dictatorial organizase de-acum represiuni sângeroase. Mitologia antifascistă era din plin utilizată pentru delegitimarea partidelor democratice. În conversațiile de la Moscova cu Milovan Djilas, Stalin spusese clar că acel război nu era unul obișnuit, mai exact, că oricine ajunge primul cu armata sa într-o țară va impune acolo un regim politic care să-i fie favorabil. În Iugoslavia, independent de Ialta, Tito era de-acum la putere, în fapt fără o intervenție sovietică decisivă.

Occidentul era de-acum predispus la concesii, dovadă acordul procentelor, din 1944, dintre Stalin și Churchill, ale cărui urmări pentru România și Grecia au durat vreme de decenii, cu consecințele știute. La fel, pentru Polonia și Ungaria. Dar e bine să reamintim că pentru Churchill, și cu atât mai puțin pentru Roosevelt, ostil însăși ideii de „sfere de influență”, acel acord nu însemna acceptarea unei sovietizări, deci satelizări totale, a statelor implicate. Se putea imagina într-o Europă eliberată și o strategie de tipul numit mai târziu „finlandizare”. Dar buna credință vestică se întâlnea cu nemărginitul cinism stalinist. Avem acum o întreagă literatură care explorează metodele utilizate de Stalin și oamenii săi pentru ceea ce au numit „cucerirea puterii”. Să amintesc aici cărțile recente ale unor Robert Gellately și Anne Applebaum.

Comuniștii au cultivat ceea ce istoricul Alfred Rieber a numit „iluzia democrației populare”. Unii poate au crezut în „căile originale spre socialism”, de pildă Władysław Gomułka, în Polonia, și Lucrețiu Pătrășcanu în România. Dar nu acesta era scopul lui Stalin, ci întemeierea unor regimuri care să reproducă fidel modelul sovietic. Toate stenogramele convorbirilor dintre tiranul de la Kremlin și cei care aveau să devină micii Stalini din Europa de Est și Centrală (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mátyás Rákosi, Klement Gottwald, Bołeslaw Bierut) dovedesc că era vorba de o viziune cât se poate de articulată, de un plan sistematic, deci nu de improvizații și răspunsuri grăbite la presupuse „provocări vestice”.

Partidele democratice din Europa de Est au înțeles limitele spațiului de manevră vestic, erau conștiente de superioritatea militară sovietică în regiune. Dacă citim declarațiile unui Iuliu Maniu din acea perioadă, scrierile politice ale unor Mihail Fărcășanu și N. Carandino, vedem că nu era câtuși de puțin un mister ce doresc sovieticii și cum vor acționa agenții lor. Dar, în datele concrete de atunci, prietenii democrației au încercat să salveze ceea ce mai putea fi salvat, adică micile oaze de pluralism.

Ialta a fost ultima conferință la vârf la care au participat cei doi mari din Vest (FDR si Churchill). A urmat Potsdamul, apoi Războiul Rece în toată amploarea sa, crescând ca intensitate de la o zi la alta. Promisiunile sovietice la Ialta s-au dovedit minciuni absolute. Pe 6 martie 1945, la București, prin dictat sovietic, era impus guvernul de largă concentrare colaboraționistă condus de „tovarășul de drum” Petru Groza. Teroarea roșie era exercitată de-acum fățiș, cenzura funcționa draconic. Se alcătuiau liste negre. Ziarul „Scînteia” declanșa campaniile urii împotriva partidelor istorice. Nu erau cruțați nici liderii social-democrați care refuzau să îngenuncheze, în primul rând Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș. Regele Mihai a încercat la rândul său să se opună samavolniciei comuniste, iar acțiunile sale merită respectul nostru.

În concluzie, putem spune că la Ialta s-a vădit că pentru Stalin compromisul înseamnă cu totul altceva decât pentru politicienii democratici. Scopul său nu era un aranjament convenabil ambelor părți, ci triumful total prin colonizarea teritoriilor pe care reușise să le controleze militar. Tot așa cum, peste ani, pentru Leonid Brejnev, Edward Gierek și Nicolae Ceaușescu, politica numită de „destindere” era de fapt o oportunitate de a submina ideologic Occidentul. Este ceea ce probează istoricul polonez Paweł Machcewicz, profesor in cadrul Institutului de Studii Politice de la Varșovia si directorul Muzeului celui de-al II-lea Război Mondial care va fi inaugurat in decembrie 2015 la Gdansk, în cartea sa despre războiul Poloniei comuniste împotriva postului de radio Europa Liberă, apărută zilele acestea la Stanford University Press în colaborare cu Woodrow Wilson Center Press. Spre a relua titlul unei remarcabile cărți de Ágnes Heller si Ferenc Fehér, istoria Europei de Est intre 1945 si 1989 a fost un drum plin de obstacole, de iluzii si deziluzii, de avânturi eroice si represiuni brutale, de la Ialta la glasnost. Sau, cu cuvintele lui François Mitterrand, tot ce ne scoate din sistemul Ialta, este benefic (Tout ce qui permettra de sortir de Yalta sera bon).

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26830219.html?nocache=1

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26830218.html

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu, cu tot respectul pt ceea ce scrieți, aliații ne-au cam trădat. Chiar ambasadorul Marii Britanii la Moscova, Archibald Clark Kerr, a admis în memoriile lui ca a trebuit să-l minta pe marele Iuliu Maniu, care dorea asigurări ca nu vom fi abandonați rușilor. Trăiesc în Canada de multi ani și știu ca aici Churchill e văzut ca un fel de salvator pt occidentali, însă pentru noi nu e același lucru. Însă nu putem la nesfârșit face apel la ceea ce nu-mi Istoria contrafactuala, însă pt noi romanii, deciziile de la Yalta au consecințe chiar și astăzi. Chiar credeți ca nu puteau face mai mult sau pana urma s-au mulțumit sa salveze ce se mai putea salva în Europa de teama extinderii comunismului?

    • Conferinta de la Ialta a avut loc pe fondul ofensivei finale impotriva Germaniei naziste si al razboiului din Pacific. Trupele sovietice se aflau in Europa de Est, nu cred ca se punea problema unei rupturi a coalitiei antifasciste. Nu exista sprijin popular in acest sens nici in Statele Unite, nici in Marea Britanie. Cum sigur stiti, Churchill nu a fost deloc un fan al guvernului polonez de la Londra, indeosebi dupa revelatiile despre Katyn si ruptura relatiilor dintre URSS si acel guvern. Deci se combina in aceasta poveste factori obiectivi si subiectivi. Nu fac parte dintre cei care se ocupa cu diabolizarea lui FDR, dar unele fapte nu pot fi contrazise. Intre acestea, influenta jucata de Harry Hopkins asupra sa, mai ales in ultimii doi ani de viata. Hopkins nu era marxist, nu era comunist, dar in mod cert era un simpatizant al URSS.Alianta cu URSS impotriva Axei a fost ceea ce filosoful politic Avishai Margalit corect numeste un compromis rational, nu unul putred. La Ialta nu s-a decis cedarea Europei de Est. Daca vreti sa identificam acel moment, el a avut loc in octombrie 1944, la Moscova. Putea face aliatii occidentali mai mult in Romania? Macar psihologic, cred ca da. In primul rand, sa renunte la himera unui partid comunist dispus sa recunoasca pluralismul. Poate si ajutor logistic pentru opozitia democratica. In the long run, insa, jocurile erau facute. Ceea ce nu stirbeste in niciun fel meritele celor care s-au opus, de pe pozitii democratice, instaurarii totalitarsimului de tip bolsevic. Multi au platit cu viata ori cu ani grei de temnita acest curaj civic. Muzeul Memorial de la Sighet depune marturie in acest sens.

      http://www.jstor.org/discover/10.2307/1862322?sid=21105784837043&uid=70&uid=4&uid=3739256&uid=2&uid=3739584&uid=2129

      • Si inca ceva legat de Churchill…
        Dupa debarcarea din Normandia, Churchill incepuse deja sa discute cu Roosvelt despre ce va urma dupa infrangerea Germaniei: razboiul cu URSS. L-a tot presat pe Roosvelt in acest sens, pana cand Roosvelt a spus ceva de genul (citez din memorie): „Am intrat siliti in acest razboi, declansat din nou de catre tarile din Europa. Imediat ce Germania capituleaza voi retrage integral trupele inapoi in America. Cu URSS ne putem intelege, nu e nevoie de razboi”.
        De aici eu trag urmatoarele concluzii:
        1) Churchill a fost cu adevarat un vizionar si intelesese ce avea sa urmeze. Roosvelt era doar un occidental naiv (in general) si un un cetatean american, adept al izolationismului tarii sale (in particular).
        2) Izolationismul american, curentul dominant in societatea americana pana la WW2, ce se dorea sa fie reinstaurat dupa razboi, s-a dovedit a fi o himera. Agresivitatea URSS i-a fortat pe americani sa reactioneze. Astfel ca, incet-incet, pe parcursul Razboiului Rece americanii au preluat conducerea si au ajuns sa „dicteze” in politica mondiala avand ca principal scop, prezervarea democratiei si libertatii. Dupa cum spunea si Kennedy in timpul crizei Berlinului in dicutiile cu consilierii lui: „Daca pierdem Berlinul de Vest, germanii se vor indoi de angajamentul nostru pt. libertatea lor. Vor ajunge sa colaboreze cu sovieticii. Asta va fi inceputul unui dezastru, caci ulterior vom pierde influenta in Asia, apoi in Africa, apoi in America de Sud. Ne vom trezi inconjurati de regimuri ostile libertatii si democratiei, iar libertatea nu poate rezista singura in insula numita America”. A fost un alt unghi de vedere, al unui occidental, referitor la Revolutia Mondiala Comunista si Statele Unite Sovietice Mondiale din programul bolsevicilor.
        Revenind…Deci odata ce americanii au devenit pro-activi in politica mondiala din cauza agresivitatii sovietice, au ajuns intr-un fel de rutina in privinta felului in care gestioneaza politica mondiala; subliniez au fost nevoiti sa isi asume acest rol. Sa nu uitam ca Obama a incercat din nou o destindere – „appeasement”. Pe masura ce se retragea din Europa, rusii umpleau rapid golul; ce le ramanea de facut americanilor? Iar noi, cei ce suntem beneficiari ai securitatii furnizate de catre americani (la niste costuri modice, sa nu zic simbolice) ii acuzam continuu de conspiratii mondiale/masonice/sioniste/etc. Orbire si ignoranta…

    • Este confortabil sa credem, poate chiar cu convingere, ca am fost „tradati” de britanici si de americani.

      In realitate, cred ca avem de-a face cu un proces de ordin psiho-social, specific unor comunitati „minore”, precum cea romaneasca – fantasmarea compensativa, care genereaza mitologii convenabile. In cazul Ialta, Romania a fost singura tara livrata influentei cvasi-totale a URSS, in principal pentru ca…vestul nu prea stia ce este Romania si nici nu era interesat de aceasta tara. Dar cum noi nu putem accepta acest lucru, transferam reponsabilitatea „esecului” unor entitati sau cauze externe (anglo-americanii, tradare). Acest mecanism compensatoriu prin generarea si asimilarea fantasmelor ca realitati „evidente”, dar neintelese decat de noi, se aplica unui univers destul de amplu de evenimente istorice si sociale reale, chiar si unor situatii uzuale, interpretate in registru „spiritualist”. De ex. efortul de sanctificare a lui Stefan cel Mare, personaj cel putin controversat, Romania – gradina Maicii Domnului, fenomenul Maglavit, Ion Antonescu a protejat evreii, asteptarea americanilor in munti, regimul comunist a facut 3 milioane de victime ca decese (Holocaustul Rosu), „sfintii inchisorilor” sau cei 64 000 de morti si 250 000 de raniti de la Revolutie etc., etc.. Intentionat am prezentat oarecum aleatoriu cateva din fantasmele devenite mituri, pentru a evoca extensia fenomenului, persistent si in prezent.

      Cred ca acest apetit mitologizant la romani ar trebui studiat cu acribie, chiar cu riscul de a altera masiv sau chiar distruge „pagini” de istorie moderna si contemporana dragi noua.

    • Nu inteleg supararea ca am fost „tradati” de catre americani si britanici.
      Daca nu ma inseala memoria, in decembrie 1941, Romania a declarat razboi SUA.
      Despre ce tradare e vorba?
      Iar americanii nu s-au grabit sa raspunda declaratiei, trecind citeva luni, dind de inteles ca nu ne acorda prea multa atentie. Dovada a venit la sfirsitul razboiului.
      „Tradarea” de care ii acuzam pe vestici e doar in mintea noastra.
      Ne dam prea multa importanta. N-au putut fi ajutate Polonia sau Cehoslovacia, care nu erau in razboi cu americanii.

      • @victor L
        Nu va obositi. Ce cititi sunt sechelele sau efectele unei „educatii” sub comunism marcata, in ceea ce priveste subiectele istoriei si politicii, de autovictimizare, nationalism imbecil si conspiratii mondiale.

  2. Daca nu ma insel, Hrusciov spunea in memoriile sale ca daca Stalin ar mai fi trait, Iugoslavia era prima pe lista pentru o interventie sovietica.
    Exista vreo baza factuala in acest sens sau Iugoslavia era ireversibil pe ‘cea de-a III-a cale’?

  3. Tradarea nu trebuie probata cu documente, domnule tismaneanu.
    Rusii au ocupat si austria dar s-au retras de acolo. De ce s-a putut cu austria si nu s-a putut cu ungaria, de pilda?
    Tradarea se vede din pozitia occidentului fata de rusia atat in timpul razboiului cat si dupa. De ce a inarmat america rusia, care era un imperiu al raului la fel de mare ca germania? Cum sa fii partener, aliat, asociat cu un monstru ca stalin????
    Iar dupa razboi, la toata nenorocirea care a urmat peste noi, occidentul raspundea cu note de protest?!

    • Din punct de vedere moral, noi doi nu avem divergente. Dar, geopolitic, vorbind, lcururile stau un pic altfel. Altfel spus, geopolitica nu a luat cursuri de etica. Sa l;asam de-o parte Ungaria din 1945. A luptat pana la capat de partea Germaniei, deci sansele unui tratament benign, de tip Finlanda, erau nule. Dar, in toamna anului 1956, Ungaria a trait o revolutie care a restaurat suveranitatea nationala si suveranitatea poporului. Urmand precedentul Austriei, Imre Nagy a proclamat neutralitatea tarii si iesirea din Tratatul de la Varsovia. Occidentul a asistat imperturbabil la zdrobirea Revolutiei Maghiare. Nu stiu daca „tradare” e cuvantul cel mai potrivit, pentru a trada ar trebui sa existe un angajament, o promisiune. Dar indiferenta cinica nu se poate nega ca a existat. Si inca din plin. Doctrina Dulles („rolback Communism)” s-a dovedit simpla retorica. In care, cum stim, multi au crezut.

      • Acum, serios, domnule Profesor, ce putea SUA face imediat dupa razboi in acest sens? In primul rand era singurul stat ce putea face ceva, dar singurul. Marea Britanie si Franta erau secatuite de razboi atat financiar cat si militar. Dvs. stiindu-l mai bine decat mine pe Stalin & comp. credeti ca fara un alt conflict armat s-ar fi obtinut pluralism in tarile ocupate de sovietici? Sau macar o minima libertate de expresie macar? Va intreb pt. ca vorbiti de cinism si de lipsa de moralitate. Nu spun ca privind prin lentilele de azi pare asa cum spuneti dar cred ca trebuie sa tinem cont ca pierderile omenesti suferite de coalitie si urgenta redresarii de dupa razboi vs perspectiva unui nou conflict cu URSS ar trebui sa ne faca sa gandim de doua ori cand evaluam moral deciziile politice de atunci.

        • De acord cu Dvs. Mai e ceva: cultura populara americana absorbise mitologia care proiecta URSS drept un stat norma, aproape democratic. A durat pana cand aceste perceptii dominante s-au schimbat. Luati cazul fimului „Mission to Moscow”, bazat pe memoriiile (de fapt, fabulatiile) amabasadorului lui Roosevelt la Moscova in vremea Marii Terori. O imagne edulcorata, chiar trandafirie a Uniunii Sovietice. Imaginea, justificata, a lui Hitler drept monstrul total permitea portreziarea lui „uncle Joe” ca personaj pozitiv, demn de respect si chiar de incredere. Erau foarte putini cei care se opuneau acestei mistificari. Intre acestia, intelectualii grupati in jurul lui „Partisan Review”. Corespondentul de la Londra se numea George Orwell…

          • Ma refeream la anii de dupa razboi si in special la anii ’50 intrucat mentionaserati Revolutia din Ungaria si pasivitatea Vestului. Si am facut oarecum abstractie de opinia publica ceea ce nu prea e corect avand in vedere ca deciziile politice sunt influentate de aceasta mai ales in preajma alegerilor. Este intr-adevar incredibil cat de eficace a fost propaganda sovietica. Nu stiam ca Rusia sovietica a anilor ’30 era public vazuta cu ochi buni in America.

        • Bineînteles ca America putea face multe pentru salvarea tarilor est-europene de sub comunism.
          Sa nu uitam ca, cu ajutorul savantilor germani, americanii au avut primii bomba atomica, d-abia dupa 4 ani, au obtinut-o si spionii rusi. De frica da, stiau rusii. Numai daca s-ar fi zbârlit la ei si rusii ar fi facut multe concesii tarilor din est. În schimb americanii n-au facut-o, dimpotriva, i-au ajutat pe rusi încontinuu. Si în timpul asediilor germane, rusii n-ar fi rezistat fara ajutorul americanilor(mâncare, haine, armament greu si usor, etc). Americanii puteau sa cucereasca întreaga Germanie pâna sa ajunga rusii acolo, dar au dat ordin sa nu mai înainteze, ci sa-i astepte pe rusi, spre disperarea generalilor americani si englezi !!. Tadare sa fie dar sa stim si noi !. Caci au murit batrânii nostrii, cu speranta ca vin americanii si ne salveaza. Românii nu aveau veleitati comuniste, cum de exemplu aveau grecii, italienii, francezii si spaniolii. Românii nu vroiau comunismul, el le-a fost impus sub ochii îngaduitori ai occidentului!.
          Iar Roosvelt, poate nu stiti, nu sferea si de aceea vroia sa termine si cu monarhia engleza .
          Pentru aceasta, complota cu prietenul sau…Stalin !. Roosvelt era deja un om bolnav, nu trebuia sa vina el la conferinta, caci Churchill a fost singur în „lupta” cu Stalin. Pe Roosvelt, care reprezenta marea putere si democratie americana, l-a întors Stalin pe degete !.
          Sigur ca a fost tradare din partea occidentului, ei si-au vazut doar de interesele lor.
          Grecii care-si doreau comunismul, n-au fost lasati lui Stalin, pentru ca acestia/armata sovietica sa nu aiba si baze la Marea Mediterana. În schimb de ce le-au facut cadou la rusi teritoriul pur german Konisburg/Kaliningrad, din coasta Europei, unde rusii au facut pe urma prapad ?!.
          Cu ajutorul cui a facut Lenin prima tara comunista din Europa ?. De ce a fost omorât tarul Nicolae II, împreuna cu toata familia, dupa ce a asteptat luni ca englezii sa-l primeasca la Londra în exil ?!. Pentru ca casa regala engleza si guvernul englez, n-au vrut sa-i primeasca fiindca se temeau de…exportul revolutiei bolsevice !. Îi au pe constiinta si cândva, vor plati pentru toate astea.

  4. La data conferinței de la Ialta, testul armei nucleare la Alamogordo nu avusese încă loc și în perspectiva posibilă a unui eșec, alianța cu URSS trebuia păstrată în vederea unei acțiuni comune împotriva Japoniei. Nu cred că Roosevelt sau Churchill nutreau vreo iluzie în privința exacțiunilor sovietice necesare deschiderii acestui front- pe de altă parte, estimarea privind pierderile americane în arhipelagul nipon, atingând 500.000-1.000.000 pare chiar optimistă- nu trebuie uitat că numărul total al pierderilor americane în al doilea război a fost de cca 400.000. Încă din 1943, Churchill cocheta cu deschiderea unui front balcanic, fiind conștient de soarta țărilor pasibile de a fi „eliberate” de sovietici. Tot atunci, Roosevelt a torpilat această inițiativă- în fond, strategia americană putea suporta pierderi materiale colosale dar mai puțin cele omenești. Sacrificiul celor 100.000 de soldați la Iwo Jima a contribuit mult pentru a conștientiza opinia publică americană în ce privește perspectivele imediate ale războiului anti-nipon. Prin urmare, este greu de crezut că Roosevelt sau succesorul lui ar fi găsit sprijin în Congres sau la nivel popular, pentru o prelungire a conflictului european împotriva URSS. În ce-l privește pe Churchill, să nu uităm că în ciuda imensei staturi politice, a pierdut alegerile din vara lui ‘45, pentru că publicul britanic era sătul de război. Armata sovietică, fiind în 1945 o cu totul altă entitate decât cea din 1941, rezultatul unui conflict ipotetic cu SUA și Marea Britanie ar fi fost în cumpănă, exceptând poate utilizarea armei nucleare. Iarăși, economic nu exista nici un levier de presiune suficient de puternic- să nu uităm că Stalin a refuzat participarea la planul Marshall, și a preferat să se „despăgubească” singur din teritoriile ocupate. Deci, exceptând chiar necesitatea unei alianțe anti-japoneze, aliații au trebuit să constate un fait accompli cu o marjă de manevră extrem de limitată.
    În ce-l privește pe Tito, britanicii l-au preferat cetnicilor lui Mihailovici încă din timpul războiului de partizani din Iugoslavia- considerentele au fost de ordin practic, în sensul în care vizitele tuturor ofițerilor britanici de legătură, au dat un aviz favorabil în ce privește capacitatea comuniștilor de a omorî mai mulți germani decât rivalii lor naționaliști. Ar fi greu de crezut că Churchill era atât de naiv încât să creadă că la sfârșitul războiului, cea mai puternică organizație militară a țării proaspăt eliberate, va arunca armele și lăsa pe toți să meargă la urne- deși, executarea lui Mihailovici de către comuniști, pare să fi luat Vestul prin surprindere. Probabil că până și realismul churchillian era depășit de noua lume comunistă.

  5. Cred ca e destul de deplasat sa vorbim despre o „tradare a vesticilor”.
    Ne putem gandi, insa, ca miscarile de reconfigurare a Europei postbelice sa se fi concretizat cu un alt rezultat daca pe presedintele Americii de la acel moment l-ar fi chemat Ronald Reagan, in loc de Roosevelt sau, mai tarziu, Truman. Un presedinte american cu o tarie de caracter incontestabila si cu o convingere anti-comunista asumata, asa cum a fost Reagan, ar fi depus toate staruintele in vederea anularii posibilitatilor de extindere a ciumei sovietice. Sa nu uitam faptul ca, dupa al Doilea Razboi Mondial, intr-o eventuala confruntare intre SUA si URSS, sovieticii ar fi fost oricum, numai in avantaj nu. Roosevelt si Truman, in schimb, nu au exercitat absolut niciun fel de presiune impotriva bolsevicilor.
    Acest lucru ar putea fi inteles prin prisma pierderilor suferite de americani in timpul razboiului, insa aceasta chestiune nu ar putea fi invocata ca si cauza esentiala si suficienta pentru atitudinea de tip Pilat din Pont a lui Roosevelt si Truman de dupa 1944. Sunt mai multe chestiuni de luat in calcul in aceasta privinta. Asa cum a spus si domnul Tismaneanu, opinia publica nu era la acel moment in favoarea unor noi conflicte, mai mult sau mai putin militare. Ar mai conta si anumite aspecte legate de apartenenta politica a lui Roosevelt si apoi Truman. Legat de acest lucru, eu cred ca acuzatiile de spionaj in favoarea URSS ce planau cu privire la mai multi membri ai Partidului Democrat, in anii ce au urmat razboiului, nu ar trebui reduse doar la derizoriul unei „vanatori de vrajitoare”. Eu cred ca acele acuzatii, ulterior denuntate ca „McCarthyiste”, aveau o baza veridica. La fel cum in Europa Occidentala mai toate partidele de stanga au fost, incepand cu perioada interbelica, presarate cu agenti sovietici, este posibil ca si stanga americana, deci Partidul Democrat, sa fi fost expus acelorasi actiuni. Oricat de conspirationist ar suna, aceasta ipoteza ar putea fi adevarata, si daca este, ar constitui probabil o cauza a detasarii americanilor vizavi de situatia din Europa Centrala si de Est.
    Cu toate acestea, asa cum am spus si la inceput, nu cred ca se poate pune problema in termeni de genul „tradare” sau „vindere” de catre occidentali. Pierderile imense suferite in timpul razboiului faceau ca, in acel moment, un eventual conflict deschis cu sovieticii sa nu fie o varianta de dorit pentru americani si britanici. De asemenea, noi n-am avut un Franco, iar daca am fi avut, dat fiind proximitatea inamicului rosu, cred ca degeaba-l mai aveam.

    • Eu unul il admir pe Harry Truman ca presedinte. Din multe motive, nu le voi detalia aici. Doctrina Truman a jucat un rol esential in salvarea Grecieti, Turciei, Iranului, toate tintite de expansiunea sovietica. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca sovietofilul Henry Wallace devenea presedinte. Un dezastru total. Ma rog, visul unui Oliver Stone si al mentorului sau, recent raposatul Howard Zinn…

      • Grecia a fost salvata de Churchill inca de la conferinta de la Yalta in schimbul Romaniei. Churchill a pledat pentru salvarea Romaniei si a Greciei. Stalin nici nu a vrut sa auda. In urma negocierilor Aliatii au acceptat ca in Romania influenta sovietica sa fie de 90% si 10% aliata in schimbul Greciei (10% influenta sovietica si 90% influenta aliata).
        Turcia nu a fost salvata de Truman, e a fost salvata de ea insasi prin neparticiparea la razboi.
        Iar Iranu era inca de la inceputul razboiului sub influenta aliata.
        Printre „marile realizari” a lu Truman au fost, folosirea bombei atomice, in conditiile in care Japonia era pe picior de capitulare (fereasca Cel de Sus ca razboiul sa fi continuat si in Europa. Va amintit de Dresda? Si acolo nici macar nu au folosit A-Bomb), recunoasterea statului Israelian, provocand una dintre cele mai mari drame nationale.
        Truman nici macar nu a reusit sa salveze Coreea.

      • Aveti dreptate, insa, ca un detaliu, iata ca si Henry Wallace, la fel ca Harry Hopkins, la fel ca si alti politicieni americani sovietofili, provenea tot din Partidul Democrat. Este indiscutabil ca Truman a avut si merite in lupta cu comunismul, chiar realizari semnificative, dar eu cred ca un Republican, care au fost intotdeauna mult mai hotarati in lupta cu comunismul decat democratii, ar fi putut face chiar mai multe. Cea mai buna dovada sta in faptul ca presedintii americani care au contribuit la infrangerea URSS-ului in Razboiul Rece au fost doi Republicani-Reagan si Bush senior.

  6. Domnule Gheorghe, afirmațiile d-voastră sunt deplasate deoarece nu cunoașteți educația persoanelor care scriu aici. Păstrarea unei minime decente ar fi recomandata.

    Pana la urma, termenul ales de domnul Tismaneanu e mai potrivit pentru tema dezbătută. Putem vorbi de o indiferenta cinica, un interes inexistent pt soarta României. Și putem accepta argumente militare, logistice sau politice. Ce vroiam sa aduc în discutie era superficialitatea și ușurința cu care aliații au tratat soarta unor tari. Sa ne amintim celebra așteptare a americanilor cu ochii spre cer a bătrânilor noștri. Sa nu uitam ipocrizia tipica occidentalilor, care în momentele acelea au creat un fel de false iluzii romanilor crezând ca nu ne vor abandona în mâinile rușilor. Presa vremii indica semnalele pozitive și destul de consecvente din partea americanilor. Însuși regele Mihai a afirmat ca aștepta mai multa consecventa și fermitate din partea americanilor.

    Argumente pro și contra vor fi mereu.

    Iar domnul care în intervenția precedenta afirma ca am avea noi o tendința de a hiperboliza istoria sau a crea mitologii nefondate, ii reamintesc ca sunt popoare cu istorie mult mai însemnată care au creat mituri fondatoare sau mobilizatoare de o mult mare amploare decât neînsemnata Românie. Fiecare națiune își are propriile mituri, mai mult sau mai puțin adevărate. Însăși romantismul pleacă de la ideea înfrumusețarii propriei istorii și nu deținem noi primordialitatea în fondarea unor mituri, e adevărat, căreia fost exacerbate în perioada comunista.

  7. Pe 6 martie 1945, la București, prin dictat sovietic, era impus guvernul de largă concentrare colaboraționistă condus de “tovarășul de drum” Petru Groza.

    Articolului coincide cu punctul meu de vedere. Cu o singură excepție… nu îl pot considera pe Petru Groza „tovarăș de drum”. A fost timp de șapte ani prim-ministru. Impunerea lui în fruntea guvernului în 1945 a fost una bine premeditată, care s-a adresat printre altele și electoratului slab instruit. Petru Groza avea „origine sănătoasă” (familie săracă de țărani ardeleni) și profesa avocatura. Era individul cu joben și papion din fruntea Frontului Plugarilor, caracterul potrivit la momentul potrivit pentru a atrage sprijin popular și noi „tovarași de drum” – sau tropas cum îi numea premierul/președintele Manuel Azaña pe activiștii republicani din Spania anilor ’30.

  8. Interesant articolul ca si lectura „de duminica” pentru cineva care incearca sa faca ceva „flotari logice”. In rest, nimic revelator. Atata vreme cat nu avem acces la „frontul invizibil” nu facem decat sa interpretam iluzoriul ca si cum ar fi real. Toate aceste „intalinirile” si „tratatele” „istorice” au in spate o istorie inaccesibila publicului larg si probabil ca nici macar istoricilor „neinitiati”.
    Un lucru e cert: ca si putere militara, in 1945 URSS era capabila sa ajunga la Atlantic fara nicio problema – forta cumulata a celorlalti „aliati” fiind nimic in comparatie cu a „rusilor”. Cred ca istoricii ar trebui sa isi puna mai degraba intrebarea: ce anume l-a „convins” pe Stalin sa nu ocupe intreaga Europa. Cred insa ca nu isi pun (sau nu pun public) astfel de intrebare pentru ca raspunsurile pot fi mai mult decat neplacute. Sincer, pana in acest moment, tinand cont si de evenimentele care au urmat, cred ca nu a fost vorba nicio clipa de vreo tradare ci de la inceputul inceputurilor vorbim de o impartire in 2 tabere „ideologice” pentru a tine masele sub control. Capitalismul si Comunismul sunt notiuni care nici macar in manuale nu sunt definite complet si fara urma de ambuguitate. Cat despre „democratie” si „pluralism politic” – acestea sunt niste glume proaste – Statele Unite „democratice” au dat dovada de multe ori de incalcarea flagranta a drepurilor omului tocmai in numele „democratiei” si „liberatii”. Regimul din URSS si din tarile „satelite” a diferit de cel din tarile „democratice” doatr prin natura metodelor de control dar, in final, avem de-a face doar cu o alta masca a totalitarismului.
    In concluzie – istoria a fost scrisa cu mult inainte de Yalta, soarta razboiului fusese scrisa cu mult inainte de a incepe. Doar cei naivi mai cred ca istoria se putea intampla si altfel. Pentru aceia, daca au un pic de rabdare, le dau sfatul sa urmareasca partea politica din seria „Star Wars”, mai precis felul in care actioneaza personajul Palpatine.

    • Wow, de unde le scoateti domnule? Americanii au oferit ajutoare militare masive lui Stalin in WW2, plus ca in 1945 aveau si bomba atomica iar Stalin nu. Cu tot respectul, dar bateti campii.

  9. Astăzi ne este tuturor foarte clar ce înseamnă Rusia. O nouă înțelegere ”a la Ialta” nu mai este credibilă.
    Adevărul din dictonul latin: ”Si vis pacem, para bellum !” strălucește ca un cristal pur.

    Problema noastră, în Europa de Est, constă în limpezirea unei unitare gândiri geostrategice nu numai în lumea politică ci și la nivelul cetățeanului mediu.
    Dacă ar fi să intru în pielea unui astfel de cetățean mediu care se informează exclusiv din canalele TV de știri autohtone aș avea surpriza să constat că habar nu am pe ce lume trăiesc.
    Nu știu dacă s-a făcut recent vreun sondaj de opinie care să determine cât de mult cunoaște populația ce se întâmplă în estul Ucrainei, de exemplu.

    Mai grav decât lipsa de informare a populației nu poate fi decât compromisul pe care actuala clasă politică a demonstrat că este capabilă să-l accepte față de interesul national.
    În loc să arate clar că dorește ruperea definitivă de trecutul totalitar și condamnă orice atitudine sau acțiune de subminare a forței vitale a poporului și de subminare a capacității de apărare a națiunii și a teritoriului, actuala clasă politică a exercitat o presiune extrem de puternică asupra instituțiilor statului de drept și a asediat constant în ultimii nouă ani Instituția Prezidențială pentru vinovății inventate ascunzând că adevăratul motiv a fost promovarea ”Liniei București-Bruxelles-Washington”.

  10. Sigur ca atunci a fost o intelegere pe care ambele parti au respectat-o.
    Restul este propaganda ambelor parti.
    In fapt intelegerea a oferit un cadru stabil si abia dupa exirarea intelegerii au intervenit noi puncte de incordare si linii de separatie.
    La fel intelegere a fost pastrarea puterii de aceleasi grupari comuniste in cadrul pseudo-democratiei in care drepturile sunt demontate.

  11. Nu cred, Dle Tismaneanu, ca se poate vorbi de buna credinta a Vestului la Yalta.
    Nu I-a inselat nimeni pe Roosevelt si Churchill.
    Hotaririle care au distrus zeci de milioane de vieti ( 3 generatii ) in Europa de est si au marcat si astazi ( cine stie pentru cit timp ) destinul a 8 tari, au fost luate de doi politicieni mai mult decit rutinati, care nu puteau fi inselati de” batrinelul blajin ” Stalin
    Churchill a urmarit clar ca prin prezenta Rusiei in centrul Europei sa termine definitiv Germania, si sa creeze un adversar puternic poentru USA . De asemena, cred ca a intuit ca spectrul comunismului va mobiliza repede tari ca Franta, Italia si Spania.
    Lui Roosevelt, inconjurat in familie si politica de comunisti mai mult sau mai putin deghizati, ii convenea un adversar brutal si sincer ( credea el ) ca Rusia comunista , mai apropiata ce mentalitate de badarania clasica Americana, decit o Anglie ” perfida ” al carui imperiu colonial il rivnea ca piete libere de desfacere. Roosevetl era un poltician abil si mai ales cult, nu era un American ignorant care sa nu stie ce face cu o lume sofisticata ca Europa
    Si Churchill si Roosevelt au stiut précis ca in Europa de Est nu se va aplica ” finlandizarea ” ci comunizarea brutala., dar astea erau interesele de atunci ale Anglei si USA.
    Ce vreti mai buna dovada de cinism politic decit ca la Yalta au fost ouse in aceeas oala Cehoslovacia si Polonia ( fata de care puterile occidentale ar fi avut obligatii morale nesfirsite ) cu Romania si Ungaria (aliate ale Reichului )
    Cind sovieticii au vrut sa treaca peste limitele impuse la Yalta, in Austria si Grecia, li s-a dat repede peste mina. Deci, nici o circumstanta atenuanta pentru cei doi. Au fost constienti si cinici pina la capat.

    • Articolul meu este o incercare de explicare, in niciun caz nu una de justificare. Cred ca ati inteles aceasta abordare. Repet, procentele sferelor de influenta nu au fost stabilite in februarie 1945 la Ialta, ci in octombrie 1944 la Moscova. Intr-o interventie anterioara pe forum am dat link la o lucrare pe acest subiect. Se poate citi, cu mare folos, monumentala carte a lui Hugh Thomas, Armed Truce: The Beginnings of the Cold War, 1945-1946, New York: Atheneum, 1987. Prima parte, intitulata „Despotism and Ideology” este o sinteza admirabila a modului cum vedea Stalin, un leninist convins, relatiile cu Occidentul si problema angajamentelor in favoarea unei Europe democratice: strict instrumental, ceea ce conta erau interesele politico-ideologice ale Imperiului Rosu. Unul dintre primii care au inteles acest lucru cu profunda luciditate a fost George Kennan atunci cand a articulat ceea ce avea sa devina the containment thesis, baza Doctrinei Truman. Documentele de arhiva nu sustin ideea ca Stalin i-a incurajat pe comunistii greci sa incerce luarea puterii pe cale armata. A fost vorba, mai degraba, de initiativa locala (PC din Grecia–KKE) radicalizata de sprijinul lui Tito (in ambele etape ale Razboiului Civil din acea tara, 1944-1945 si 1947-1949). Recomand de asemenea „Post-War” de Tony Judt, tradusa in romaneste la Polirom.

      https://www.youtube.com/watch?v=990N6pXv3UQ

      • Va multumesc pentru raspuns si , mai ales, pentru indicatiile de lectura
        Divaghez acum, in ceea ce priveste rolul lui Truman in lumea imediat postbelica.
        1. Nu a iesit din LITERA intelegerilor dela Teheran si Yalta, oprindu-i pe Eisenhower si patton din ofensiva care I-ar fi adus la berlin inaintea Armatei Rosii. Circula pe timpurile alea o istorioara. Se zice ca imediat dupa instalare, Truman la chemat la Washington pe Gen Eisenhower, comandantul supreme din Europa, pentru a-l informa asupra situatiei de pe fronturi. Eisenhower, l-a cerut aprobarea sa nu se opreasca pe Elba ( ocolind Berlinul, tinta de prestigiu a lui Stalin ) ci sa avanseze cit poate de mult spre Est, profitind de evidenta dorinta a trupelor germane de a lasa anglo-americanii sa patrunda liber, in dauna rusilor. . Altfel. ar fi spus Eisenhower, exista pericolul ca Rusii sa ajunga curind la Atlantic. Replica lui Truman: Si daca rusii ajung la Atlantic, cu cite mile vor fi mai aprope de noi ? Nu il interesa deloc cite tari si mai ales cita civilizatiii si culturi vor fi distruse .
        2.A facut greseala imensa ( comparabila numai cu permiterea debarcarii Sahului ) dea’lpri pe Gen Mc. Arthur sa continue ofensiva in Korea si sa distruga militar. China comunista, folosind orice mijloace. Stalin nu ar fi miscat, fiindca acest geniu politic simtise deja perciolul chinez in coasta lui, mai buine decit oricare alt om politic din epoca.

        Al Dvs. sincer, Dan Nicolescu

  12. Înainte de a discută despre trădările lui Roosvelt și Churchill (care, oricum, nu și-ar fi putut trăda decât țara lor, în niciun caz România) cred că ar trebui să ne ocupăm de trădătorii noștri pentru că România nu a ajuns la mâna comuniștilor și a rușilor fără astfel de lifte.
    Până când noi ne considerăm ghiocei și nu ne vedem greșelile istorice, nu avem dreptul să judecăm pe alții.

    • Cite tradari Domunle Popescu, nu numai ale „liftelor ” noastre, dar si ale unor marcante personalitati, unele lipsite de vlaga sau i viziune sau marionete, altele ticalosi adevrati:
      – regale Mihaii, inca puber necopt la nici 23 de ani,pus in fata cu istoria
      – toata elita intelectuala si politica , lipsita de fapt de o adevarata ” cultura” politica si scoala a democratiei, care au subestimat permanent realitatea Rusiei comuniste ( nu cred ca vreunul dintre ei citise pe Lenin) si apoi l=au lasat singur pe Antonescu, ” in calea furtunii” O tratare corecta, realista, bazata pe cultura politica a relatiilor cu Rusia Sovietuca in anii 1922-1938 ar fi scutit Romania d e multe necazuri si poate I=ar fi asigurat un tratament” finlandez ”
      – lichelele gen Tatarascu, Groza si multi altii
      – lichelismul si oprtunismul poporului roman, care a permis forma aberanta a comunsimului romanesc sub Ceausescu

  13. Sigur ca aveti dreptate.
    Cred ca adesea se confunda acordul Churchill-Stalin de la Moscova privind procentajele si conferinta de la Yalta.
    Roosevelt era total ostil sferelor de influenta, asa ca acordul de la Yalta este rezonabil, vorbeste despre dreptul popoarelor la autodeterminare. Problemele Europei de Est nu provin din acordul de la Yalta, ci din incalcarea acestuia de catre Stalin.
    Chiar Churchill, la Moscova, intelegea prin intrarea tarilor est-europene in sfera de influenta a URSS ca acestea sa isi alinieze politica externa la cea sovietica, sa aiba baze militare rusesti etc. (ar fi fost bine pt. noi ca influenta sovietica sa se reduca la atat). In nici un caz Churchill nu s-a gandit ca in aceste tari vor fi impuse regimuri comuniste.
    Dar despre rolul regelui Mihai…A incercat sa se opuna samavolniciei comuniste numindu-l pe Groza prim-ministru si deschizand lucrarile Parlamentului rezultat din alegerile fraudate din nov. 1946 :)
    Sunteti sigur ca actiunile sale merita respectul nostru?

  14. Se redeschide dosarul mineriadei :D Hai Volodea, reactie rapida, pe langa Dosar Stalin si Dosar Lenin vrem Dosar Ilici, la treaba ! Asta dupa ce i-ai mancat si lui din oalma, lol. Cand apare Dosar Basescu ? Daca se redeschide Dosar Flota ce bine ae di …

  15. @ leto-ii,
    dle, cred ca i-ai lasat perplecsi pe mai toti cititorii Contributors.
    Adinc, foarte adinc:
    „In concluzie – istoria a fost scrisa cu mult inainte de Yalta, soarta razboiului fusese scrisa cu mult inainte de a incepe. Doar cei naivi mai cred ca istoria se putea intampla si altfel. Pentru aceia, daca au un pic de rabdare, le dau sfatul sa urmareasca partea politica din seria “Star Wars”, mai precis felul in care actioneaza personajul Palpatine.”
    Normal ca nu mai este loc de alta concluzie :P

  16. Da! Tara arde si baba se piaptana!

    Ce parere aveti Domnule Profesor de ce se intampla acum in Romania? Sincer, ma asteptam la o reactie din partea Dvs.!

    „Procurorul general solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Udrea sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de trafic de influență, precum și a infracțiunilor de spălare de bani și fals în declarații de avere, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmis AGERPRES.”

  17. Dincolo de orice, creditul care se acorda bunei credinte a lui Churchill in privinta intentiilor sovietice mi se pare incredibil. Asta in conditiile in care respectivul a dovedit un cinism egal cu al lui Stalin in momentul in care a incheiat acordul procentelor – vezi descrierile care exista asupra modului in care au cazut la intelegere – si nu a avut decit de cistigat din asta. I-a dat lui Stalin ceea ce oricum era al lui si a cistigat ceva ce putea fi in mod real periclitat de Armata Rosie – Grecia. Asta pentru a nu mai vorbi de faptul ca Grecia se afla deja in bratele comunistilor, datorita miscarii de rezistenta din tara dominate de acestia. Oricum ar fi, tirgul pe care l-a incheiat este de inteles, date fiind circumstantele, dar de aici pina la a spune ca Stalin i-a inselat pe britanici in privinta intentiilor sale in Europa de Est mai e cale lunga. Cum ar fi putut sa dea dovada britanicii de naivitate fata de intentiile sovietice in zona – aceleasi cu cele imperiale rusesti – din moment ce Marea Britanie se straduia de peste 100 de ani, de dinainte de Razboiul Crimeei, sa stavileasca expansiunea rusa in zona? (in aceasta privinta, vezi cartea lui Orlando Figes asupra problemei) Oricum ar fi, nu poti decit sa crezi ca Churchill a stiut foarte bine ce da, dar, neavind de ales, a incheiat un tirg mai mult decit profitabil pentru interesele britanice. O dovada este modul in care si-au luat in primire, fara nici un fel de scrupule, partea lor de cistig in Grecia. Daca erau asa de dedicati libertatii si democratiei din zona asta, atunci poate ar fi lasat sa se desfasoare alegeri libere in Grecia din 1945, care ar fi fost cistigate covirsitor de comunisti. In loc de asta, au executat scurt miscarea comunista din zona, sub ochii sovieticilor, care nu au miscat nici atunci, nici mai tirziu, un deget pentru confratii ideologici. In schimb, atunci cind a sovieticii au incercat sa procedeze la fel in Europa de Est, au inceput problemele.
    Pe undeva, probabil ca problemele era si normal sa apara, daca avem in vedere ca tirgul respectiv din 1944 nu a fost niciodata ratificat de Statele Unite, nici la Ialta, nici in alta parte, motiv pentru care acestia s-au opus cel mai vehement manevrelor sovietice, dar britanicii i-au secondat fara nici o retinere. Este adevarat ca Stalin a dat dovada de cinism si o buna doza de paranoia in toata aceasta afacere, dar nu se poate spune ca nu a avut si motive solide de a deveni suspicios fata de intentiile occidentale, din moment ce partenerii sai britanici nu i-au urmat in nici un fel exemplul pe care-l daduse in Grecia.
    In final, cei care au avut de pierdut cel mai mult de pe urma tirgului incheiat de sovietici si britanici in 1944 au fost cei din Europa de Est, dar nu cred ca se poate spune ca a fost cineva naiv in vreun fel in toata aceasta afacere.

  18. Referitor la „acordul procentelor” din 1944 dintre Churchill si Stalin, Denis Deletant a spus la o conferinta dedicata instalarii regimului comunist in Romania ca acesta fusese conceput numai pentru perioada razboiului, pentru asigurarea legaturilor cu armata sovietica aflata pe front, insa Stalin nu l-a respectat.

  19. Felicitari, domnule Profesor! Articolul, inclusiv comentariile pe care le-a generat si stimulat, sunt un exemplu perfect de ‘Tismaneanu at his best’. Imi permit sa va sugerez ca in continuare sa va alegeti teme reale, precum aceasta, si sa nu ‘fabricati’ teme otioase, de probabil interes doar pentru un cerc restrans de ‘initiati’. Inca o data, felicitari, o adevarata delectare pentru cei pasionati de o alta istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro