Home » Global / Europa » Citesti:

Despre statui

Sebastian Bodu septembrie 13, 2011 Global / Europa
5 comentarii 2,963 Vizualizari

Saptamana aceasta a inceput in Parlamentul European o colectare de semnaturi pe o scrisoare facuta impotriva comisarului european din partea Germaniei, Gunther Oettinger, ca urmare a declaratiilor acestuia cum ca “steagurile statelor cu datorii ar trebui coborate in berna, pe cladirile Uniunii Europene”. Scrisoarea este initiata de belgianul Marc Tarabella, euro-deputat socialist.

Semnatarii de pana acum nu sunt foarte decisi intre a-i cere comisarului german demisia sau a-i cere sa isi prezinte scuze pentru afirmatia facuta. Desi Gunther Oettinger nu a precizat despre ce fel de datorii este vorba, deficitul public sau datoria publica, s-a inteles foarte bine ca se referea la state precum Grecia care este – desi neoficial (inca) – in stare de faliment.

Din pacate, Uniunea Europeana traverseaza un al doilea val de criza (fara ca unele tari sa fi iesit inca din primul) pe fondul deficitelor publice uriase, nesustenabile, ale catorva dintre membrii sai si pe fondul gradului de indatorare mult prea mare al acelorasi si al altora. Din punctul meu de vedere, participarea la zona euro prespune mai mult decat respectarea unor valori inscrise in Tratatul de la Maasticht (care, din pacate, au ramas litera moarta), cat responsabilitate fata de parteneri. Adica unele state fac eforturi mari ca sa tina indicatorii macro-economici sub control iar altele profita de calitatea de membru al zonei euro pentru a consuma mult mai mult decat produc si pentru a se imprumuta mai ieftin decat o faceau inainte de a adopta moneda comuna, folosind banii tot pentru consum.

Poate ca declaratiile comisarului european nu au fost inspirate, din punct de vedere politic, dar ele pot reprezenta un semnal ca Germania ar putea trece la o atitudine mai dura fata de Grecia, pentru a determina un raspuns mai ferm din partea acesteia cu privire la masurile sale de austeritate insuficiente si la cooperarea cu creditorii actuali si posibil viitori. Era insa de asteptat ca populismul sa se manifeste imediat, euro-deputatii nefiind cu mult mai prejos decat colegii lor deputati in parlamentele nationale. Poate ca acesti euro-deputati socialisti ar trebui sa ceara, per a contrario, ca premierilor succesivi ai Greciei sa li se ridice cate o statuie in Place Luxemburg din Bruxelles (n.n. in piata din fata cladirii Parlamentului European). Sau ar trebui sa ne facem ca nu vedem ca problemele Greciei afecteaza cursul euro pe piata valutara. Sau sa nu tinem cont ca Grecia datoreaza sume uriase catre cele mai mari banci franceze si germane (si grecesti, desigur) iar acest lucru va forta guvernele tarilor respective sa mai pompeze cateva zeci de miliarde de euro in aceste banci, dupa ce au mai facut acelasi lucru doar cu doi-trei ani in urma.

Din pacate Grecia va trebui sa invete ca nu se mai fac statui, precum in antichitate, ci se impaiaza direct. Mai mult, ar trebui ca acest lucru sa se constituie intr-un exemplu si pentru altii. Odata intrata in faliment (chiar daca Uniunea Europeana va gasi sau va inventa un alt termen, mai bland), Grecia va trebui sa renunte la multe din atributele sale de suveranitate, incepand cu politica bugetar-fiscala si terminand cu transferul sau ipotecarea unor active catre creditorii straini, daca vrea sa primeasca in continuare ajutor financiar din partea celorlalte state membre, pentru ca altfel nu se poate. Nimeni nu e obligat sa dea bani Greciei din simpatie, mai ales ca atitudinea guvernelor grecesti si a grecilor, in general care, vorbind deschis despre “dreptul de a-ti plati impozitele” si transformand astfel o obligatie fundamentala pentru functionarea oricarui stat intr-o optiune, intr-o filozofie, numai de simpatie nu se pot bucura. Mai mult, falsificarea ani de zile a statisticilor pentru a raporta un deficit public mult mai mic este un act reprobabil, despre care nu se vorbeste insa public pentru motivul invocat de Marc Tarabella in scrisoarea sa, respectiv că “umilirea cetăţenilor greci prin intermediul simbolurilor naţionale nu va fi cea mai bună soluţie pentru relansarea economiei acestei ţări”. Ei bine, daca toate aceste lucruri s-ar fi petrecut intr-o companie germana, aceasta ar fi fost declarata in faliment de la bun inceput iar directorul general, impreuna cu cel financiar nu ar fi fost umiliti coborand in berna vreun fanion corporatist, ci ar fi fost direct judecati penal pentru evaziune fiscala si gestiune frauduloasa.

Desigur ca executivul comunitar s-a distanţat de declaraţiile lui Gunther Oettinger, subliniind că este o afirmaţie personală a comisarului pentru Energie. Dar, cum spuneam, sa nu uitam ca Gunther Oettinger este german.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=88OGXLFpeMw
    Oettinger vorbeste engleza!

  2. euNuke spune:

    “Ei bine, daca toate aceste lucruri s-ar fi petrecut intr-o companie germana, aceasta ar fi fost declarata in faliment de la bun inceput iar directorul general, impreuna cu cel financiar nu ar fi fost umiliti coborand in berna vreun fanion corporatist, ci ar fi fost direct judecati penal pentru evaziune fiscala si gestiune frauduloasa.”
    Domnule Bodu, cazul Hypo Real Estate, respectiv pachetul de fraude organizate, fuziuni orchestrate pe şest, bailout şi naţionalizare abuzivă, vă spune ceva? cîţi directori ai acestei bănci-mamut au fost anchetaţi şi condamnaţi penal? cumva…zero? Dar cum se numeşte statul care devine peste noapte acţionar majoritar într-o bancă comercială făcută zdrenţe de escroci şi managementul defectuos? ce fel economie este aceea in care statul acoperă falimentul unei companii şi intră ca jucător major pe o piaţă reglementată tot de el? că in mod cert nu este capitalistă. poate…fascistă?

    • Mircea spune:

      Intradevar bine punctat.
      Din pacate mitul germanilor care sunt mereu corecti si fac totul bine si repede ramane de actualitate chiar si in cazul unor persoane cu inalte responsabilitati si educatie aleasa precum Dl Bodu.
      Este trist ca inca se gandeste in asemenea clisee cu nemtii cei corecti, englezii betivi sau italienii dati cu gel.
      Si cred ca este vorba de deficit caci in functie de datoria publica totala, Germania ar avea drapelul undeva pe la subsol.

      • Pai si miturile astea se bazeaza pe ceva. Pana la urma, Germania are cea mai solida economie din UE si datorita responsabilitatii fiscale. Constitutia germana interzice deficitul public mai mare de 3% pentru statul federal si 0 pentru landuri. Sa ii vad eu pe latini si pe balcanici facand asta (si fara portite de interpretare ulterioara)

    • Cazul HVB nu este unic, din contra, semi-nationalizari de genul acesta s-au facut masiv in sectorul financiar-bancar, incepand cu SUA si terminand cu Europa. Sincer, cred ca daca americanii ar fi stiut ce efecte va avea falimentul Lehman Brothers, nu cred ca ar fi lasat-o sa cada. Asta este motivul si pentru care se chinuie troika sa gaseasca o solutie pentru Grecia, desi e greu (acum doua saptamani s-au adunat in Constantz 12 laureati ai premiului Nobel pentru economie ca sa gaseasca o solutie. Ei bine, in loc sa gaseasca una, au gasit exact 12, adica fiecare cu solutia lui)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sebastian Bodu


Sebastian Bodu

Sebastian Bodu este doctor in drept comercial (2002), MBA (2004) si cadru didactic universitar din 1996 (in prezent conferentiar si titular de curs la Institutul Bancar Roman). Int... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)