vineri, martie 29, 2024

Despre ura, omor si rationalizari perverse: Reflectii despre Toulouse

Am scris aici in repetate randuri despre relatia dintre ideologiile urii, ale resentimentului, ale vendetei maniacale, si crima politica. Despre fanatismele asasine si fantasmele delirante. Posedatii lui Dostoievski se credeau indrituiti sa comita omorul pentru a indrepta lucrurile, „dezordinea” lumii. Detestau si dispretuiau statul de drept. Noii posedati actioneaza similar, se considera insarcinati de Cel de Sus sa ucida in numele ideii lor, perversa si aberanta, despre justitie. Victima este prin definitie vinovata. Vor veni diversii Tariq Ramadan, sustinuti de ideologii corectitudinii politice, sa ne explice acest lucru. Va scrie Slavoj Zizek un op-ed in care ne va explica natura fascista a „islamofobiei”, extensie a „falocratiei violent-militariste de tip NATO”. Masochismul intelectual occidental, ceea ce Paul Berman numeste the flight of the intellectuals, pare sa nu cunoasca limite. Ideea demnitatii Europei, atat de frumos examinata de Constantin Noica in ultima sa carte, republicata acum la Humanitas, este astazi pusa sub semnul intrebarii de catre propagatorii si propagandistii unui pseudo-universalism intemeiat pe relativism moral.

http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-demnitatea-europei

In aceste viziuni contorsionate logic si moral, statul secular este secular doar pentru crestini si evrei. Pe ceilalti, trebuie sa-i intelegem, sunt “plebea proletara”, dezmostenitii soartei, subiectul revolutionar in statu nascendi. Bigoti sunt catolicii, protestantii, evreii, tot cei care indraznesc sa nu fie convinsi de “buna vestire” de sorginte islamista. Daca un autor rosteste cuvantul „islamofascism”, el sau ea se trezeste automat catalogat drept … fascist! Conceptul de ospitalitate, nobil la originea sa si admirabil ca practiva umana, a fost extind dincolo de limitele rationale. S-a transformat in fetis ideologic. L-a inlocuit, in fond, pe acela de civlitate. Un mare ganditor politic, Avishai Margalit, a scris despre societatea decenta. Nu este decenta o societate care isi umileste membrii, care isi batjocoreste traditia, care se teme sa spuna lucrurilor, chiar celor deloc comode, pe nume, care face devine complice cu cei care ii doresc pieirea.

Inainte de a se sinucide, Hitler dicta un fel de testament in care isi relua obsesiile: evreii sunt vinovati pentru carnagiul mondial, isi meritau astfel soarta. Evreii, gandea Hitler, au semanat vant (democratie, parlamentarism, drepturile omului, valorile liberale), a fost deci normal sa culeaga furtuna Holocasutului. Ceea ce s-a petrecut la Toulouse se inscrie in acest ciclu infernal pe care, daca Occidentul nu-l va intelege drept ceea ce este de fapt, il va ajuta sa escaladeze. Pana unde?

Am cunoscut-o pe Oriana Fallaci. O mare jurnalista de stanga, o indragostita de Italia eterna, o mare constiinta. Cartea ei despre Alekos Panagoulis, cel care a tras in dictatorul Papadopoulos, ramane un document esential al literaturii iubirii si libertatii. Oriana a fost ostracizata de cercurile stangii dominante pentru ca a indraznit sa rosteasca adevaruri dezagreabile. Nu adevarurile lui Al Gore, ci acelea ale unei civilizatii amenintate. Am citit cu mare interes acest articol despre crimele din Franta si efectele lor in atmosfera spirituala, tot mai nelinistitoare, a vremurilor noastre:

http://www.blogary.ro/2012/03/jihad-in-franta-crima-ca-necesitate/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+MadameBlogary+%28Madame+Blogary%29

Recomand, de asemenea, extrem de actuala carte a lui Paul Berman aparuta in 2005 in colectia „Constelatii” la editura Curtea Veche:

http://www.curteaveche.ro/Teroare_si_liberalism-3-323

Pe tema relativismului moral, recomand cartea profesoarei Tereza-Brindusa Palade:

http://www.galaxiagutenberg.ro/librarie/?carte=718

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Am o vaga impresie ca reusiti sa confundati laicitatea cu o deschidere catre criminalitate. cei care pronunta cuvinte precum islamofascism sunt numiti ei insisi fascisti pentru ca fac o generalizare grosiera, nu pentru faptul ca ar „spune lucrurilor pe nume”. A se vedea presa de centru-dreapta, in special franceza, care confunda salafistii cu salafistii-jihadisti. O eroare de neconceput pentru un ziar britanic, de exemplu. Fascismul si rasismul vin astfel din generalizari, nu din particularizari la un individ care se crede martir. Cat despre trimiterile la Hitler, va reamintesc faptul ca a fost (si e in continuare) condamnat pentru ca a omorat oameni, nu pentru ca era german; asta ar fi o generalizare de tip fascist.

    • Unde am scris eu ca Hitler ar fi fost condamnat ca german? Unde am facut eu o asemenea generalizare? De ce-mi atribuiti cuvinte si ganduri care nu sunt ale mele? Pe ce baza faceti insinuarea ca as confunda laicitatea cu criminalitatea? Ce-ar fi sa nu dam frau liber „vagilor impresii”?

      • Domnule Tismaneanu, am „dat frau liber vagilor impresii” pentru ca, asa cum sunteti liber sa scrieti un articol non-jurnalistic, am fost liber sa imi exprim parerea, sub forma unor impresii pe care mi le-am creat dupa lectura acestuia.

  2. Jumatate din zestrea noastra culturala occidentala are la baza fabricarea iluziei! Unii ii zic speranta! Pastrandu-ne o urma de salbatica libertate, noi, romanii, devenim extrem de repede occidentali. Si-atunci cand iluziile (vai, tot mai des) ne sunt spulberate cautam cu inversunare iesiri, modalitati de a ni le recladi! In locul tainic al adevarurilor noastre fundamentale stim, insa, ca asa ceva nu este posibil! Trebuie, din cand in cand, sa ne recunoastem invinsi : in fata celor fara de iluzii, in fata raului absolut, occidental, oriental sau islamist suntem victime sigure! Nu sunt solutii! Nu te poti opune raului cu iluzii! Chiar daca, sa zicem, Occidentul va renunta la iluziile sale (libertate, egalitate, drepturile omului, educatie etc) si va lasa islamismul in treaba sa, islamismul nu va renunta niciodata! Sa speram doar (iata o noua iluzie!) ca momentul confruntarii finale nu ne va mai gasi aici! Asta da iluzie!

  3. „Conceptul de ospitalitate, nobil la originea sa si admirabil ca practiva umana, a fost extind dincolo de limitele rationale. S-a transformat in fetis ideologic.”

    Buna ziua, dle. Tismaneanu.
    Va inteleg punctul de vedere insa exista un amanunt pe care va rog sa il explicati. „Fetisul ideologic” este amintit in contextul unui eveniment in care protagonistul este de religie islamica.
    Cum ramane cu evenimentele in care protagonistii au apartinut altor culte (de ex. abuzurile din bisericile catolice sau psihopatul din Norvegia)?
    Daca dvs. considerati ca nu ar trebui sa fim ospitalieri fata de islam, corect ar fi sa avem aceeasi atitudine fata restul religiilor (cum ar fi crestinismul) pentru ca monstrii exista peste tot.

    Sau poate ca ar fi mai intelept ca psihoza unui individ sa fie vazuta ca atare iar generalizarea care face referire la religie sa fie evitata.
    Cu respect,

    • Ma refeream la o faimoasa formulare a lui Jacques Derrida. Filosoful francez spunea ca trebuie inlocuita triada „Liberte, egalite, fraternite”cu „Liberte, egalite, hospitalite”. Ospitalitatea este o virtute cata vreme oaspetele recunoaste cutumele locului unde este primit. In cazul de gata, toleranta, deschidere spre dialog, respect pentru diversitate, pluralism, dar si pentru traditie. Cand oaspetele (ori, ca sa fiu mai precis, unii oaspeti) isi face o profesiune din a rasturna aceste valori, ma intreb daca nu avem de-a face cu ceea ce s-ar putea numi efectele perverse ale ospitalitatii. Nu, oaspetele nu ramane pe veci oaspete, nu este vesnicul „Other”, devine membru al comunitatii, este inclus, dar nu o face ca adversar al acesteia. Asa a putut ajunge Isaiah Berlin, vlastar al unei vechi familii evreiesti din Imperiul Rus, unul dintre cei mai respctati filosofi liberali britanici. In clipa in care terorismul FLN facea ravagii in Algeria, Albert Camus a avut curajul si onoarea sa infrunte moda vremii si sa spuna lucruri care sfidau ideologia dominanta de pe Rive Gauche.

      • „(ori, ca sa fiu mai precis, unii oaspeti) ”
        Cine sunt oaspetii, in acest context?
        Mohammed Merah este un cetatean francez, nascut in Toulouse. A crescut intr-o familia dezorganizata si a fost delicvent din adolescenta. Nu inteleg cum actiunile unui individ evidentiaza un „fetis ideologic”, o problema a societatii europene.

        Mergand pe aceeasi logica, am putea spune ca realizarile impresionante ale lui Zinedine Zidane, alt cetatean francez de origine algeriana, s-ar datora tot acestui „fetis”.

        Ramana

        • Poate notati ca nu mentionez in articolul meu numele lui Mohammed Merah. O faceti Dvs aici. Am folosit conceptul de oaspete in sens filosofic, deci generic, nu m-am referit la o anumita persoana. Dar ca sa va linistesc, ma consider eu insumi un oaspete care a devenit partea a comunitatii numita natiunea americana.

  4. domnule Tismeaneanu,
    cu tot respectul, dar pana acum in presa din Romania am vazut rationalizari perverse ale masacrului din norvegia, care ne spunea ca multiculturalismul si politicile pro toleranta si anti xenofobe sunt de vina pt masacrul de acolo. Vezi, scandalosul articol al lui Dragos Paul Aligica.
    Din fericire domnul Andrei Cornea a pus lucrurile la punct.
    din pacate, acelasi gen de discurs cu rationalizari perverse continua. acum doua saptamani domnul Mihaies, reitera aceiasi idee, intr-un editorial din EVZ. de vina pentru xenofobia si extrama dreapta din occident sunt politicile ¨ravagiile corectitudinii politice din occident¨, si iresponsabilitatea politicilor antidiscriminare.

    articolele domnilor Aligica si Mihaies iau aceeasi idee si va parafrazez: „europenii, au semanat vant (democratie, parlamentarism, drepturile omului, valorile liberale), a fost deci normal sa culeaga furtuna masacrelor”.

    ma astept sa se ia pozitie impotriva tuturor articolelor care duc la rationalizari perverse. in special a celor scrise, deja, si nu doar impotriva unor ipotetice viitoare articole ale lui Tariq Ali and CO.

    • Faceti o confuzie: eu scriu despre Tariq Ramadan, nu despre Tariq Ali. E vorba de doi autori foarte diferiti (cel putin in ce priveste chestiunile explorate in textul meu). Nu va impartasesc opinia despre articolele domnilor Aligica si Mihaies. Nu cred ca logica acelor texte este cea pe care le-o atribuiti. Domnii Aligica si Mihaies sunt ganditori de orientare cert liberala, sunt sustinatori convinsi ai drepturilor omului. Ceea ce nu-i transforma in partizanii unor ideologii care aleg sa ignore faptul ca avem in momentul de fata de-a face cu homegrown terrorists, nu (doar) cu „fructe de import”.

      • Imi cer scuze pt confuzia legata de cei doi Tariq. e oricum secundara…

        dumneavoastra vorbiti despre rationalizari perverse ale unor masacre.

        eu zic ca inainte sa luam atitudini impotriva unor ipotetice articole viitoare, trebuie sa luam atitudine impotriva unor articole scrise deja, si care se incadreaza in aceiasi logica a rationalizarii perverse.

        exact lucrul asta l-a facut domnul Aligica cu privire la masacrul din Norvegia. Domnul Andrei Cornea a explicat perfect unde duce rationamentul domnului Aligica.

        textual din Aligica: „Responsabili pentru această criză complexă şi profundă a lumii vestice? E simplu: când ai o mare putere, ai şi o mare responsabilitate. Cine face şi desface de decenii bune harta Occidentului, identitatea şi cultura sa? Se poate deroba elita occidentală de responsabilitate? În niciun caz. Actualul climat este rezultatul leadershipului său din ultimele decenii.
        Cât şi în câte feluri poţi ataca identitatea naţională a unor popoare, fără să ai o contrareacţie? Cât şi în câte feluri poţi susţine politici de emigrare ce submineză profund ţesătura socială a ţării gazdă, fără să ai reacţii de respingere violente? Primii care ar trebui să se gândească la posibila contrareacţie violentă, la faptul că masele nu sunt atât de luminate, lipsite de prejudecăţi şi cosmopolite, ar trebui să fie elitele însele.”

        despre rationalizarea perversa a xenofobiei vestice, pe aceiasi logica, va recomand editorialul domnului Mihaies „Olanda vine din olanda si Indigoul de la Ind vine”

      • o ultima remarca. mi se pare ironic ca daca un musulman comite un masacru, domnul Tismaneanu ne spune ca de vina sunt ideologii corectitudinii politice, auto-orbirea in fata islam(ofascismului), politicile imigrationiste cu ospitalitatea dusa la extrem

        daca un extremist de dreapta comite un masacru vine domnul Aligica care ne spune ca de vina sunt unt ideologii corectitudinii politice, auto-orbirea in fata islam(ofascismului), politicile imigrationiste cu ospitalitatea dusa la extrem, care au pus o presiune atat de mare asupra populatiei locale, ca era normal si de asteptat sa explodeze.

        o logica imbatabila! oricine ar comite un masacru de vina sunt, ideologii corectitudinii politice, cei ce se opun xenofobiei, rasismului, etc.

        trista logica.

        • Nu mai putin trist este modul cum cititi Dvs textele :) Oare crestin-democratii nu se opun xenofobirei si rasismului? Oare SPD nu se opune xenofobiei si rasismului?Eu am trimis la subiectul the flight ofthe intellectuals, Dvs imi oferiti un rechizitoriu. Bun, inteleg ca nu v-au placut textele domnilor Alifgica si Mihaies. Dar eu sunt eu, de ce nu va ocupati hic et nunc de textul meu, oferind ceea ce acest portal promoveaza, valoare adaugata? Nicaieri si niciodata n-am confundat Islamul cu islamismul. Dar exista fundamentalism islamist si doar cine nu vrea sa-l vada nu-l vede.

          • domnule Tismaneanu, m-am ocupat de textul dvoastra. e despre rationalizari perverse ale unor masacre.

            am dat 2 exemple de rationalizari perverse, si nu ipotetice rationalizare ale stiu eu cui.

    • Domnule Burghin, spuneti: articolele domnilor Aligica si Mihaies iau aceeasi idee si va parafrazez: “europenii, au semanat vant (democratie, parlamentarism, drepturile omului, valorile liberale), a fost deci normal sa culeaga furtuna masacrelor”.

      Domnule, dumneavoastra aveti notiunea a ceea ce inseama a parafraza?! Faceti diferenta intre a abuza si parafraza? Dumneavoastra intelegeti diferenta intre „parafraza” dv si textul citat?! Evident ca nu.

      De cand sunt in publicistica am ajuns sa inteleg ca pentru orice, dar absolut orice rand pe care il scriu se va gasi o clasa de indivizi mai mare de 1 care (a) fie ca nu inteleg nimic; (b) fie ca inteleg exact pe dos fie (c) rastalmacesc din prositie sau rea credinta in sensuri pe care numai Dz stie de unde le inventeaza.

      Sunt impacat cu gandul. Asta e.

      Ce ma deranjeaza e atunci cand trebuie sa pierd timp cu „clarificari”. De pilda, in cazul de fata, scenariul e scris de mult, il stiu pe dinafara: Strans cu usa o sa zici ca sigur nu oi fi zis eu ca democratie, parlamentarism, drepturile omului, valorile liberale avansate de europeni, terorism, vant, furtuna, etc dar… si te vei apuca sa bati campii cu tot felul de interpretari. Eu voi reveni si iti voi atrage atentia ca nu e asa samd, samd, samd.

      Si uite asa voi pierde o groaza de timp intr-o intreprindere inutila si esentialmente imbecila. Caci sa nu ne inchipuim ca exista ceva in lumea asta care sa te faca sa crezi altceva decat ceea ce ai „parafrazat” mai sus.

      Ca sa preintampin astfel de situatii, am adoptat o tactica: Dau dreptate de la bun inceput invidului in cauza. Il si felicit. Cu speranta ca nu ma mai plictiseste cu alta interpelare sau interpretare de gen.

      In cazul de fata: Bravo domnule Burghin, ati prins esenta pozitiei mele. Felicitari! Mergi cu Domnul si sa fii sanatos!

      • Domnule Aligica,
        dati-mi voie sa va explic diferenta dintre parafraza si citare. ce am dat eu acolo e o parafraza si nu un text citat cum ziceti dumneavoastra.

        in primul rand, eu parafrazez o fraza din textul domnului Tismeanenu, (tema de casa: gasiti dumneavoastra in text, fraza parafrazata).

        in al doilea rand,. daca ar fi un citat (din textul domnului T, sau din vreun text al dvoastra), as fi folosit aceleasi cuvinte, verbatim. ceea ce nu e cazul.

        am folosit o parafraza ca sa arat ca impartasiti aceleasi idei cu cineva cu adevarat nefrecventabil.

        • apropo de citare, domnule Aligica, dupa ce folositi „spuneti:” se pun ghilimele, pt ca e citare directa.

          cand stapaniti lucrurile astea, puteti sa dati lectii despre diferenta dintre citare si parafrazare.

          • Vedeti, de aia nu are ursul coada. Ma citati „textual” mai sus. Folositi citatul si o parafraza ca sa arati ca impartasesc „aceleasi idei cu cineva cu adevarat nefrecventabil.” Apoi va mirati ca din motive neclare nu imbratisez cu entuziasm punctul dv de vedere. Apoi vreti sa deschidem o discutie despre uzul ghilimelelor…

            Haideti, va rog, sa ne respectam reciproc timpul. Pareti totusi o persoana rezonabila.

      • Dle Aligica, chiar trebuie sa raspundeti oricarui sfertodoct comunist, cu cosuri pe fata si pe creier si cu fata de masa murdara a lui arafat la git? Stiti foarte bine ca e pierdere de timp.
        In ce-l priveste pe camaradul cu camasa rosie, sapca verde si fular brun, burchin parca-l cheama, oricind, ii dau Ip-ul, adresa, numele,in speranta unei, pe limba lui, fructuoase intilniri.
        Ma scuzati, dar mi-e sila sa vorbesc direct cu el.

  5. Franta, aceasta „lumina” a filozofiei deschise occidentale, se face vinovata de excess de „libertate” si „democratie” pentru toti…Accesul practic liber in aceasta tara, are si va avea efecte absolut necunoscute asupra acestei natiuni..Eu nu mai recunosc Franta din anii 1960/70 ? LEF este o parodie..lansata de Rev Franceza care azi isi pierde orice sens !
    Ar fi trebuit mai mult pragmatism in ceiace s-a intimplat dupa accesele nelimitate in Europa !?
    Cum au reusit alte tari (eg Germania) sa opreasca fluxul nelimitat de emigranti ? Franta si Italia au permis accesul liber ani si ani..Vor suferii consecinte ireparabile ! jib

  6. Sa inteleg ca Mohammed Merah este toti musulmanii, dar Sgt. Robert Bales nu este toti americanii, nu? Sunt foate interesante articolele astea care vorbesc despre ura unora in timp ce instiga la ura altora. Exact argumentul asta il folosesc probabil extremistii islamisti din Afganistan ca sa instige la uciderea moderatilor pro-americani.

    • Nu, Mohamed Merah nu este „toti musulmanii”, nici Robert Bales nu este „toti americanii”. Dar Robert Bales nu se declara membru al unei formatiuni teroriste. Ma opun oricaror generalizari, fie ele sociale, etnice ori religioase. Dar ma opun, in egala masura, (auto)orbirii si pasiunii unor intelectuali ocidentali pentru auto-flagelare.

  7. Sper ca reusesc sa evit angelismul. Nu am sa firm ca toate religiile sunt la fel, religiile in special cele revelate sunt profund diferite. Nu am sa afirm ca toti oamenii traiesc la fel, ca ei sunt fundamentali buni sa ca binele si raul au acelasi inteles in toate culturile.

    Dar nu pot sa uit ca Marea moschee din Paris dateaza din anii 20 si ca a fost construita pentru a onora memoria zecilor de mii de soldati musulmani morti pentru Franta in primul razboi mondial. Si mai multi soldati au murit pentru Franta in al doilea razboi mondial. Printre victimele dementului de la Toulouse se numarau soldati musulmani. Exista musulmani in Franta de aproape 100 de ani.

    Iar in Dobrogea existau musulmani inca dintr-o vreme cand statul numit Romania, sentimentul national si tot arsenalul identitar al romanismului nu erau nici in faza de proiect.

    Da, islamul [sic!] politic, radical si fanatic este probabil amenintarea cea mai mare cu care se confrunta democratia occidentala. O amenintare armata difuza, complet indescriptibila in sistemul trinitarian al lui von Clausewitz, o amenintare diferita de cele cu care democratia occidentala s-a confruntat in trecut.

    Dar nu pot accepta ideea ca aceasta amenintare este codata subliminal in tot ceea ce inseamna Islam si ca ea pluteste latent printre toti musulmanii asteptand sa loveasca. Sunt de acord ca democratia occidentala nu poate sa renunte la tot ceea ce o face occiddentala. Dar nu trebuie nici sa renunte la tot ceea ce o face democratie. Ori in sistemul nostru de justitie nu exista nici vina colectiva nici pedeapsa colectiva.

    • De acord cu Dvs. Eu am propus o discutie despre ceea ce se cheama fuga de respopnsabilitate morala, relativismul etic, inmormantarea unor probleme reale sub un morman de lozinci sterile, blamarea victimei in numele unei ideologii pentru care Occidentul este in chip esential culpabil de toate pacatele lumii (si in plus). Cei care critica virulent esentialismul, se vac vinovati exact de esentializare. Repet, numai un agramat istoric poate confunda Islamul cu islamismul radical (in varii ipostaze fundamentaliste). Pentru cei care chiar vor sa se informeze recomand aici:

      Ian Buruma and Avishai Margalit, „Occidentalism: The West in the Eyes of Its Enemies”, Penguin Press, 2004

      Laurent Murawiec, „The Mind of Jihad”, Cambridge University Press, 2008

      Gilles Keppel, „The War for Muslim Minds: Islam and the West”, Harvard University Press, 2004

      Jean Bethke Elshtain, „Just War against Terror: The Burden of American Power in a Violent World”, Basic Book, 2003

      Profesoara Bethke Elshtain alege ca unul din motto-urile cartii sale un fragment dintr-un poem de T. S. Eliot:

      „…It is hard for those who live near a Bank
      To doubt the security of their money.
      It is hard for those who live nea a Police Station
      To believe in the triumph of violence.
      Do you think that the Faith has conquered the World
      And that Lions no longer need keepers?”

      Probabil ca ar fi trebuit sa-l asez ca motto ale articolului meu. S-ar fi iscat oare mai putine confuzii?

      • Sunteti de acord cu cele scrise de mine? Dar oare cea care a scris La rabbia e l’orgoglio ar fi fost de acord (si credeti-ma ca am cel mai profund respect pentru adolescenta care si-a riscat viata in rezistenta)?

        • Eu vorbesc pentru mine. Nu confund Islamul cu fundamentalismul islamist in care vad o componenta totalitara, fascistoida. Una definitorie. O spun cat pot de clar: islamismul este un fanatism ideologic si generaza comportamente fanatice. Deci il consider pe acesta din urma un pericol major pentru o civilizatie cu ale carei valori ma identific. Despre Oriana Fallaci am spus ce simt. O mare tristete ca nu mai este printre noi. Ne-am cunoscut prea tarziu. A fost o jurnalista nepereche. A fost intodeauna o persoana care nu s-a temut sa-si spuna opiniile. Va mai amintiti interviul cu Kissinger? Ori pe acela cu Khomeini? Oriana a inteles istoria si a participat la istorie. Am cunoscut-o cand era in ultima faza a unei boli cumplite. Primea, la New York, abjecte telefoane de amenintare cu moartea. Stia, chiar si in acele clipe agonice, sa le spuna derbedeilor lasi ce trebuia spus, un cuvant cu patru litere.

          • Domnule Tismaneanu, mi se parea ca mai sus cautati sursa confuziilor generate de articolul dvs. Va inteleg emotia si admiratia pentru Oriana Fallaci am eu insumi un mare respect pentru cariera ei de jurnalista si pentru curajul ei incontestabil din tinerete. Dar subiectul articolului, aparut la cald dupa masacrul de Toulouse, nu este biografia Orianei Fallaci. Faptul ca ii dedicati un paragraf intreg, in acest articol precis, duce inevitabil cu gandul la lucrarea ei La rabbia e l’orgoglio. Ori aceasta din urma este, din punctul meu de vedere si nu numai, citita sine ira et studio, un exemplu perfect despre cum nu trebuie scris despre islamism. In ceea ce ma privese, ambiguitatea textului ei s-a rasfrans asupra textului dvs.

  8. Imi pare rau, dar nu pot fi complet de acord cu dumneavoastra, si nici cu articolul referit de pe Blogary. Si ca sa nu fiu inteles gresit, nu aprob actiunile teroriste sau criminale indiferent de motivatii si nici nu accept scuze de genul „ei au cerut-o”.

    Dar pe de alta este ipocrit sa cautam vinovati doar intr-una dintre partile acestui conflict deja mult prea cotidian. Au si ei idiotii lor asa cum ii avem si noi idiotii nostri. Ce te poti astepta la niste teroristi, cand soldatii apeleaza la aceleasi derapaje (mai ales ca acestia ar trebui sa aiba o anumita etica profesionala care nu exista in cazul teroristilor)?

    Iar pe de alta parte, oameni inocenti mor si dintr-o parte si din alta. In asaltul Irak-ului, cand a fost bombardat Bagdadul, cati copii musulmani au murit? Ei au avut vreo vina?

    Mi se pare ca ambele parti propaga acest conflict stupid din motive diferite. Sub pretextul tu ai dat in mine mai tare decat am dat eu in tine, e randul meu sa dau in tine si mai tare.

    Si nu pot sa consider ca acceptarea unei parti din vina inseamna auto-flagelare.

    • Lui Gigel, cel cu „sionismul fascist”.
      Regret ca am dat abia dupa un an peste imbecilitatea asta.
      Nu voi avea elegantza raspunsului domnului Tismaneanu.
      In primul rand, notiunea este stupida, nu exista, este o contradictie in termeni. Este inventata de catre cei care doresc distrugerea Israelului si inventeaza tot felul de alte ticalosii pentru a intarata pe imbecili impotriva evreilor. Este un termen firesc in vocabularul antisemitismului care in fiecare epoca imbraca alte haine, ramanand insa de fapt aceeasi ura.
      Retine ca sionismul este nu altceva decat miscarea de renastere nationala a evreilor si in acelasi timp atasamentul fata de statul national evreiesc renascut.
      Sionist este aproape oricare evreu din lume (exceptand categoria „idiotilor utili” recrutati din randurile lor).
      Sionismul este corespondentul oricarui alt patriotism din lume, inclusiv celui romanesc. Sionismul nu este o organizatie, ci este un sentiment.
      Ii compatimesc pe cei lipsiti de sentimentul patriotismului fata de tara neamului lor.
      Si mi-e sila de cei care demonizeaza patriotismul altora.

  9. si eu sunt absolut uluit! pe dumneavoastra v-am parafrazat, in primul comentariu, *cel citat de domnul Aligica in comentariul dansului).

    pe domnul Aligica l-am citat textual in al doilea comentariu.

    daca tot vorbim de claritate si precizie, sa fim precisi pana la capat.

    nu stiu daca dumneavoastra impartasiti logica pe care o incriminati. nu cred. dar domnul Aligica in mod clar o impartaseste. dvoastra v-am reprosat ca „you look the other way”

    • Bun, ati obtinut ce v-ati propus, ati gasit o tribuna de infierare a domnilor Aligica si Mihaies, m-ati pus la colt pe mine pe baza de „vagi impresii”, v-am raspuns eu, v-a raspuns dl Aligica, ati deturnat discutia, cred ca este suficient. Va doresc o zi minunata :)

      • Volo, intamplarea face ca tocmai citesc ceva despre „democratia deliberativa”. Am o observatie: Nu cred ca vreunul din autorii in cauza are o experienta cat de cat semnificativa pe prima linie in astfel de forumuri de discutii ce se doresc a fi nuclee ale acestei formule institutionale. Curios ce schimbari in teoria lor ar face autorii in cauza in urma unei asemenea experiente.

  10. Nu îmi stă in fire să intervin cu replici in mod deliberat contondente in astfel de polemici, insă frontul bizar construit de păreriştii hăis, contra, aiurea-n-tramvai ca reacţie la modesta şi delicata alegaţie a domnului Tismăneanu reclamă o atenţie sporită. Am să vorbesc oleacă despre aceşti trupeţi de ocazie intr-o cauză cu totul străină de ei, şi sper ca bunul amfitrion să-mi scuze maliţiozitatea şi apostrofările acide ce vor urma.

    Avocaţii diavolului in şomaj tehnic

    Probabil că orice cititor lucid se întreabă ce pasaj anume in textul lui Tismăneanu a provocat reacţiile vehemente ale atîtor comentatori de limbă română . Care este mobilul atacului la adresa acestuia şi chiar atragerea in ring şi pocnirea prin asociere ideologică a unor alţi preopinenţi precum domnul Aligică? studiind intr-o cheie psihanalitică frazeologia acestor revoltaţi de serviciu, descoperim că deranjul pare a proveni de la etichetele politice ce construiesc o imagine defavorabilă unui subiect drag lor, sau oricum faţă de care prezintă un bizar nivel de ataşament afectiv. Constructul politic „islamofascism” pare a fi cheia descifrării unor tulburări cu o propensiune colectivă aiuritoare, in concepţia acestor agenţi ai corectitudinii autosesizaţi alăturarea celor 2 elemente de compunere fiind nu numai defăimătoare, dar şi un soi de contravenţie la regimul juridic al proprietăţii termenilor, proprietate pe care, in mod evident, numai domniile lor o pot stăpîni, in pofida tuturor definiţiilor anterioare oferite conceptelor cu pricina. Corectitudinea trupeţilor anonimi este cu atît mai grotescă cu cît abuzul de etichetare ‘fascistă’ a interlocutorilor este ilustrat chiar in replici lor inepte de 3 rînduri in care fascismul capătă o conotaţie fantastică: pasămite orice generalizare ar fi indiciu de fascism. Cum domnul Tismăneanu şi-a permis să generalizeze, rezultă că… Dar, această logică din lăuntrul patologicului, nu este utilizată decît selectiv, in raport cu duşmanul de moment, cu cuvîntătorul ce îndrăzneşte să aducă in aceeaşi frază islamismul şi fascismul, nu şi atunci cînd diverşi corifei ai stîngii abuzează de definiţia stalinistă a fascismului şi împroaşcă cu etichete infamante personalităţi creştine ori intelectualii de dreapta. Această fractură schizoidă împinge activistul de ocazie la gesturi intempestive, scoţîndu-i la suprafaţă latura agresivă, asta pentru că realitatea dumnealui are nevoie stringentă de confirmare, lupta sa împotriva „fascismului” trebuie să capete o materializare, un inamic. La aceste scurtcircuitări mentale se adagă deseori şi o latură complet iraţională, o ură indusă artificial in acel gol căscat de ignoranţă, cel mai adesea faţă de un neam depărtat faţă de care manifestă un complex contagios, al omului vulnerabil in faţa manipulării oculte. Aşa se întîmplă că cel mai adesea lipitorii etichetei recente de „islamofob” ascund ei înşişi o fobie, pe care o scot la suprafaţă ori de cîte ori este mediatizat negativ un subiect drag lor, prilej numai bun de exhibat pornirile relativiste şi sofismele ieftine tipice avocaţilor din oficiu. Desigur, pe aceşti trupeţi nu-i angajează nimeni, sînt subcalificaţi şi mult prea impulsivi pentru a sluji pe tărîmul cuvintelor o cauză. Ei sînt avocaţi din oficiul propriu, pledează fără să fie plătiţi, apărînd in închipuirea lor criminali legaţi de providenţă de un termen ce trebuie să rămînă neprihănit. Poate că unii dintre ei speră să se facă remarcaţi in acest front, poate că alţii au fost retribuiţi in vreo campanie electorală recentă sau ca propagandişti mercenari de duzină, iar prestaţiile lor in favoarea Islamului/-ismului sînt doar efectul unui şomaj tehnic. Dar, sînt oare aceşti avocaţi in mizerie conştienţi vreo clipă că pledoariile lor beneficiază Diavolului, şi că cei ce nu merită nicio scuză şi nicio justificare, darmite atenţia şi diligenţele lor, profită public de această nefericită atenuare a culpei, in afara oricărei judecăţi legitime? Păi nu, căci in convingerile acestor luptători la bară răul absolut nu există decît atunci cînd este indicat de o autoritate religioasă sau ideologică, deci orice demonizare exterioară sferei lor de gîndire este din start reprobabil. Şi iată cum ajungem chiar la o trăsătură esenţială a fascismului, in opinia mea, anume spiritul captiv unei paradigme tradiţionale, in care tradiţia nu mai poate fi doar strict religioasă, după un secol de socialism cu manifestare totalitară. Şi am să-l citez aici pe Umberto Eco, din eseul său despre fascism:

    „But in spite of this fuzziness, I think it is possible to outline a list of features that are
    typical of what I would like to call Ur-Fascism, or Eternal Fascism. These features cannot
    be organized into a system; many of them contradict each other, and are also typical of
    other kinds of despotism or fanaticism. But it is enough that one of them be present to
    allow fascism to coagulate around it.
    1. The first feature of Ur-Fascism is the cult of tradition.Traditionalism is of course much
    older than fascism. Not only was it typical of counter-revolutionary Catholic thought after
    the French revolution, but it was born in the late Hellenistic era, as a reaction to classical
    Greek rationalism. In the Mediterranean basin, people of different religions (most of them
    indulgently accepted by the Roman Pantheon) started dreaming of a revelation received at
    the dawn of human history. This revelation, according to the traditionalist mystique, hadremained for a long time concealed under the veil of forgotten languages – in Egyptian
    hieroglyphs, in the Celtic runes, in the scrolls of the little known religions of Asia.
    This new culture had to be syncretistic. Syncretism is not only, as the dictionary says,
    „the combination of different forms of belief or practice”; such a combination must
    tolerate contradictions. Each of the original messages contains a silver of wisdom, and
    whenever they seem to say different or incompatible things it is only because all are
    alluding, allegorically, to the same primeval truth.
    As a consequence, there can be no advancement of learning. Truth has been already
    spelled out once and for all, and we can only keep interpreting its obscure message.”

    Pentru omul captiv al mentalităţii tradiţionalist-colectiviste răul şi binele nu pot fi altfel definite decît in textele sale sacre. Diavolul este unul singur, cel arătat şi ilustrat de strămoşi, iar a discerne şi izola răul nu poate fi decît apanajul interpretatorilor fixaţi de tradiţie, clerici sau ideologi ai partidului-stat. Aceasta este capcana in care alunecă din păcate tot mai multe fiinţe religioase, şi iată de ce într-adevăr putem vorbi astăzi de o recrudescenţă a fascismului, in special in Orient şi in Nordul Africii.

    • Va multumesc pentru aceasta interventie. Nu stiu daca ii veti convinge pe „adrisanti”, dar in mod sigur mi-ati dat mie motive de reflectie. Radicalismul islamist renaste spectaculos in lumea araba dupa esecul a doua ideologii „tari”, ambele modernizante: socialismul de tip Baath si nationanalismul (v. Nasser, Bourguiba). Originile intelectuale, in genere vestice (mitologii politice anti-capitaliste, anti-moderne, neo-romantice, conspirationiste), sunt examinate de Paul Berman si alti autori aminti de mine chiar pe aces forum. Referinta la Eco si problema „Ur–Fascism”-ului (a fascismului arhetipal, ori primordial) mi se pare excelenta.

  11. Zizek e un intelectual onest si rebel, ceea ce Dumneavoastra nu va puteti permite. Mergeti la pas, ‘politically correct’, cu grija sa nu provocati ‘sistemul’…
    Zizek provoaca si te invita sa fii liber, Dumneavoastra provocati doar partide cu final cunoscut.

    • Dar despre subiectul articolului aveti ceva de spus? Despre Zizek, candva un ganditor interesant, astazi super-star al circuitului de conferinte din campusurile universitare ale „sistemului” si oracol al unui Leninism reloaded:

      http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/com%2013zizek.pdf

      Un fost bun amic al lui Zizek, poet si eseist sloven, imi spunea la un moment dat, ca raspuns la intrebarea mea daca un om atat de cultivat si inteligent precum Zizek poate fi sincer atunci cand proclama necesitatea de a retesta leninismul: „Slavoj loves the Marx brothers, so keep in mind that, like in one of their movies, he speaks like one, he writes like one, he thinks like one, but at the end of the day don’t be fooled, he is one” (i.e. a Leninist, to be sure :).

  12. Indraznesc sa scriu aici parerea mea despre motivatia existentei acestei „corectitudini politice” si a acestui miraj a „multiculturalismului” in Europa occidentala.
    Precizez de la inceput ca detest ideea ca oamenii sa fie tratati diferit functie de etnie sau functie de credinta religioasa, daca aceasta exista. Tocmai din acest motiv, detest si „corectitudinea politica”.
    Pentru simplitatea explicatiei, voi lua doar cazul Frantei. Oricum, intr-o masura sau alta se aplica cam tuturor tarilor vest-europene, cu un numitor comun: islamul.
    Asadar. Franta are in jur de 5-7% din populatie de origine araba, musulmani. Pana aici nimic rau. Apar in schimb doua aspecte. Si vorbesc aici strict de cetateni francezi de oringine araba, nu de emigrantii ce nu au (inca) cetatenia, care oricum sunt mult mai putini.
    Primul aspect: natalitatea. Oricum am lua-o, cetatenii francezii de etnie araba au o natalitate net superioara cetatenilor francezi de etnie franceza. Asta nu poate contesta nimeni. Matematic vorbind, daca acest trend continua (si nu exista nici un motiv pentru a crede ca se va schimba), intr-o zi musulmanii (cetateni) in Franta vor fi mai multi decat cetatenii de etnie franceza. Nu exista rasa sau popor pe planeta asta caruia acest gand, ca vei ajunge minoritar in propria tara, sa nu-i provoace fiori. E uman. E inevitabil.
    Al doilea aspect, mai grav decat primul. Cultura si modul de comportament, si in genere stilul de trai arab. Stiu ca voi fi acuzat de generalizare (pana la urma de ce e asta o acuza?), dar in toata Franta, e batator la ochi ca zonele locuite de o comunitate mare de musulmani (in general arabi), sunt mult mai sarace, murdare si mai ales violente. Sunt de asemnea foarte intolerante fata de francezi si au lumea lor inchisa, cu legile lor ancestrale, multe dintre ele venind in contradictie cu cele mai elementare drepturi ale omului (spre exemplu casatoriile aranjate, etc.), cu comportamentele lor socante si… de ce sa n-o spun, cu lenea lor! Binenteles ca nu toti arabii sunt asa, probabil nici macar majoritatea, dar un numar ingrijorator de mare dintre ei. Pe scurt, foarte diferite de modul de viata si cultura franceza.
    Ei bine, daca luam aceste date, avem doua variante de atitudine (grosier vorbind doua, caci exista si nuante).
    Prima atitudine posibila. Logica ne spune ca Franta va deveni din ce in ce mai saraca, mai violenta, mai murdara, pana va ajunge sa aiba componenta negatica preponderenta. Cu alte cuvinte, Franta si cultura franceza de acum dispare, luandu-o locul o societate de genul Afganistan.
    A doua atitudine posibila. Negarea. Negarea, in fata unui pericol iminent, dar relativ difuz si cu o oarecare inertie temporala, este un comportament uman extraordinar de intalnit. De asemnea, daca logica ne spune ca ne apropiem de o situatie grava, psihicul uman va „inventa” „realitati paralele” tocmai pentru a evita, pe cat posibil, confruntarea directa cu cruda realitate.
    Am citit mai demult un exemplu real… niste piloti de avion se pregateau de aterizare. Vizibilitate zero, navigau dupa cum credeau ei ca e corect, dar binenteles ca, consultau permanent aparatele de bord de navigatie. Aparatele le spuneau ca se indreapta direct spre un munte aflat in apropiere si ca au estimat complet gresit directia in care se indreptau. Efectiv, pret de un minut – doua, pilotii si-au repetat obsesiv ca s-a stricat aparatura de bord, fiindca ei gresisera si le erau greu sa accepte asta. Sa accepte ca din cauza lor greselii lor profesionale tocmai spre indreaptau spre moarte! Cand au acceptat adevarul (ca aparatele de bord nu s-au defectat si de fapt ei au gresit), au mai avut la dispozitie cateva secunde, prea tarziu ca avionul sa mai reusesca sa evite dezastrul. Au murit toti.
    Ei bine, metaforic vorbind, la fel si Occidentul acum. Aceasta „corectitudine politica” si „miraj al multiculturalismului” este exact acea scuza, acea „realitate paralela” pe care creierul uman o „inventeaza” la majoritatea oamenilor pentru a evita, pe cat posibil, cruda (si uneori fatala) confruntare cu realitate.
    De ce ii „cocosesc” pe acesti multiculturali, in loc sa-i trateze egal cu ceilalti? Simplu. Fiindca le place sa creada ca ei sunt asa strict din cauza unor cauze externe lor (in general se invoca discriminarea si rasismul), le place sa creada ca de fapt ei sunt oameni exact ca si francezii, pasnici si muncitori si – odata ce va fi eliminat asa zis-ul rasism si discriminare, acesti arabi vor deveni harnici, pasnici si eventual cu o natalitate mai mica. Daca nu cred asta, daca nu isi „inventeaza” asa zisa discriminare a arabilor si a asa-zisului rasism, atunci nu mai ramane decat o varainta: arabii sun asa genetic, prin nastere.
    Ca sa inchei, aceasta „corectitudine politica” nu este decat negarea realitatii, realitate care nu arata deloc roz.

      • @ Denoro
        „Daca nu cred asta, daca nu isi “inventeaza” asa zisa discriminare a arabilor si a asa-zisului rasism, atunci nu mai ramane decat o varainta: arabii sun asa genetic, prin nastere.”

        De acord, Occidentul trăiește un pericol existențial, însă chiar dacă am accepta că genele unui popor predispun la impulsivitate, asta nu reprezintă o dovadă că arabii sunt o amenințare generală. Pur și simplu genele nu gândesc, însă musulmanii radicali da, indiferent de apartenența etnică. Există mișcări islamice radicale care se dedau la acțiuni violente împotriva nemusulmanilor în nordul și centrul Africii, în Orientul Mijlociu, Europa Occidentală, India, Indonezia și oriunde altundeva există o miză pentru Islam din perspectiva imperativelor sale politice de la Mahomed încoace. Așadar ceea ce domnul Margicu nu poate accepta, anume ”ideea ca aceasta amenintare este codata subliminal in tot ceea ce inseamna Islam si ca ea pluteste latent printre toti musulmanii asteptand sa loveasca” devine plauzibil.

        Codul subliminal este unul religios-cultural vizibil în Quran și în Hadith-uri. Ele caracterizează nemusulmanul a priori ca ignorant, trăind în falsitate, care refuză adevărul. Obligația musulmanului este să răspândească Islamul până când nicio altă religie nu va mai fi pe pământ, inclusiv recurgând la violență. Nemusulmanul este ”dhimmi”, un subom sau măcar cetățean de mâna a doua, subiect al abuzurilor de orice fel: taxare exclusivă și arbitrară, deposedare de bunuri, marginalizare socială și juridică, chiar maltratare,, răpire pentru răscumpărare sau transformare în sclavi (inclusiv azi în Orientul Mijlociu sunt aduși negri din Africa și transformați în sclavi) și crimă. Ostilitatea față de alte culturi și religii este cât de poate de transparentă, fie și numai în paginile Coranului. Nu trebuie decât să luați această carte în mână și să o citiți.

        Interesant este că în dezbaterile publice și intelectuale din Occident se cer tot mai multe argumente bazate pe corelații dovedite în studii cantitative sau calitative, însă se fac cu nonșalanță afirmații despre natura pașnică a Islamului, fără ca cineva să fi citit un rând din scrierile definitorii pentru această religie. Bunăoară, nimeni nu știe, sau nu vrea să știe, că potrivit teologiei islamice versetele despre pace se referă numai la relațiile dintre musulmani. La fel multiculturaliștii sau socialiștii occidentali nu cercetează îndeaproape fundamentele islamului politic, dar se limitează la explicații sociale simplificatoare. De ce de exemplu, sud-americanii din SUA, românii, bulgarii sau africanii nemusulmani din Europa de Vest, deși trăiesc în condiții precare și sunt nu de puține ori discriminați pe piața muncii, nu recurg la atentate, dar musulmani decid să o facă. Decuplarea de motive sociale devine evidentă, măcar în parte.

        Sigur, majoritatea musulmanilor, oameni ca oricare alții, nu se implică în acte teroriste, ignoră imperativele politice ale religiei lor. Ei preferă să ducă o viață echilibrată și liniștită, să se ocupe de nenumăratele probleme și provocări personale pe care viața le pune fiecăruia dintre noi. Însă s-a întrebat cineva de ce, această majoritate ponderată nu reușește să marginalizeze discursul islamic inflamator? Pentru că islamul radical găsește izvor de legitimare în scrirerile sfinte, deci este legitim, iar cine găsește curajul să i se opună riscă să devină apostat, deci riscă să fie eliminat fizic. Mai mult moderatul, își va pune în pericol familia, chiar rudele apropiate. Chiar imami in Europa au fost uciși pentru curajul de a condamna acte teroriste și a nu permite accesul radicalilor în moschei.

        În concluzie problema nu este una etnică, genetică sau de rată a natalității a anumitor populații, ci ideologică. Cel mai dificil lucru este că, islamul, spre deosebire de creștinism, budism sau oricare alte religii, este și o ideologie politică, cu o viziune clară asupra ordinii mondiale, în care pluralismul politic, cultural și multe din drepturile omului nu își găsesc locul. Islamul nu poate fi rupt de dimensiunea sa politică expansionistă decât dacă comunitățile islamice în ansamblul lor vor decide că a sosit vremea unei reforme interne. Ori așa ceva nici măcar nu apare pe agenda publică a lumii musulmane.

        La final vreau să acentuez un argument al domnului Tismăneanu. Da, se comit acte de violență de ambele părți. Cu toate acestea actul abominabil al soldatului american, care a ucis 17 civili din care 9 copii este un un caz patologic, oamenii ucisi în Irak au fost victimele colaterale ale unei invazii militare cu motivații discutabile însă actele teroriste islamiste sunt programatice. Ele nu sunt efectul secundar al unor evenimente și nici nu sunt comise de persoane deranjate psihic, precum norvegianul judecat în prezent.

        Musulmanii radicali comit crime rational și cu bună-știință. Ei ucid pentru a intimida, pentru a umili și pentru a impune viziunea lor despre cum trebuie ceilalți să-și trăiască viața. Ei comit un atac direct la valorile și regulile noastre de viață, la identitatea noastră. Vor să ucidă sau să subjuge ceea ce suntem. La sfârșitul zilei vă întreb: Am obosit să mai existăm, vrem să fim sclavi sau să fim oameni liberi?

  13. „In aceste viziuni contorsionate logic si moral, statul secular este secular doar pentru crestini si evrei. Pe ceilalti, trebuie sa-i intelegem, sunt “plebea proletara”, dezmostenitii soartei, subiectul revolutionar in statu nascendi. Bigoti sunt catolicii, protestantii, evreii, tot cei care indraznesc sa nu fie convinsi de “buna vestire” de sorginte islamista. Daca un autor rosteste cuvantul “islamofascism”, el sau ea se trezeste automat catalogat drept … fascist!”

    Domnule Tsimaneanu asta e propaganda adminstratiei americane actuale, a CNN, MSNBC, si in general a Angliei de stanga! Cu toata simpatia mi se pare ca vedeti doar partea „europeana” a paharului asa cum mai noi subit americanii au uitat ce parte au bancile americane in criza financiara. America in acest moment este infernul socialist la nivel academic. Daca asa ceva s-ar fi intamplat in SUA cu actuala adminstratie de la Casa Alba, s-ar fi spus ca e vina evreilor!

  14. Nu Denoro, viziunea ta etnocentristă asupra naturii şi relaţiilor umane nu reprezintă realitatea cea sumbră pe care Occidentul caută să o evite, ci doar o altă faţetă a unei străvechi angoase a gregarului. Neamurile şi rasele nu respectă nicio formulă matematică, nu intră in funcţiile imaginate de tot soiul de ingineri ai socialului care vă înspăimîntă cu statistici apocaliptice, ci evoluează, se îngemănează şi se despart, uneori se întrepătrund şi dau naştere unor soiuri noi aşa cum dictează natura lor ce scapă întotdeauna sondării [pretins] raţionale a omului modern. Arabii nu sînt aşa cum îi descrii şi nici francezii nu au fost dintotdeauna cei pe care îi poţi afla astăzi in revistele şi prozele vremii. Iar amestecul acestor 2 neamuri nu este şi nu are cum să fie ceva negativ in sine, poate doar forţarea acestui metisaj să aibă o semnificaţie rasială reprobabilă. Arabii nu sînt şi nu pot fi „aşa” genetic, căci genele nu sînt strict caracteristice unui popor, şi e suficient să priveşti o hartă a distribuţiei genetice ca să descoperi această realitate simplă, necunoscută de eugeniştii secolului trecut: NU există nicio rasă pură şi niciun popor nu poate fi strict individualizat genetic, ci toate sînt rezultatul unor încrucişări succesive între diferite grupuri pe care astăzi doar conenţional le mai numim „rase”. Prin naştere nu poţi căpăta vreo genă a indolenţei, a bigotismului, a nepăsării, a dispreţului faţă de muncă, toate acestea sînt dobîndite pe parcurs, prin educaţie sau prin lipsa ei. Iar arabii au demonstrat deţa lungul timpului o hărnicie şi o meticulozitate ieşită din comun, e destul să priveşti cu atenţie arhitectura lor.

    Nu etnia arabă reprezintă o problemă pentru Franţa şi pentru Europa, şi nici măcar islamul, ci instrumentalizarea politică tot mai radicală a religiosului, iară despre asta era vorba in sintagma ‘raţionalizări perverse’ din titlu, şi despre atitutinea poltronă a multora dintre liderii noştri. Iar grija noastră ar trebui să fie orientată asupra cedării elitelor politice occidentale in faţa propagandei islamiste, asupra retragerii lor in faţa prozelitismului desfăşurat de secte extremiste pe teritoriul ue, asupra reacţiei firave a autorităţilor faţă de abuzarea ospitalităţii de către aceşti tineri înrolaţi in tot soiul de mişcări antioccidentale, unele dintre ele cu o pronunţată latură militară, tipic fascistă, şi nu asupra slăbiciunilor, metehnelor, obiceiurilor unor alogeni, toate acestea nu ne-au tulburat pînă in urmă cu vreo 20 de ani. Arabii au convieţuit bine merci cu coloniştii francezi pînă in anii 60, ba chiar şi după aceea, după stingerea conflictului algerian, in Franţa nu au fost probleme de acest fel pînă la Mitterand. Dar acest curent de resuscitare a fundamentalismului religios este răspîndit mai ales printre tinerii născuţi şi crescuţi in acea Franţă, in care nu etnia a constituit principalul element identitar, ci religia şi cultura strămoşilor, redescoperite ca reflex al unei rebeliuni in vogă, in care imamii exotici ai orientului puteau capta rapid interesul acestor dezrădăcinaţi.

    Iată ce ar trebui să ţintească orice politician european dornic să conserve setul de valori de care se prevalează public cu o frecvenţă agasantă: acea tramă insidioasă ţesută de tagmele teocratice ale Orientului şi întinsă de bigoţi peste minţile plăpînde ale unei populaţii tinere şi debusolate, chit că este vorba de arabi-francezi, de francezi neaoşi, de britanici, de germani sau romano-irakiano-suedezi. Iar trama poate fi distrusă doar prin cuvînt liber, prin acţiunea conştientă, deliberată, civilizată a fiecărui cetăean european. De reacţia noastră actuală, cît mai lucidă şi fermă, depinde supravieţuirea civilizaţiei europene şi a valorilor şi culturii noastre, indiferent de conformaţia genetică a populaţiei ce va să fie pe aceste meleaguri peste 50 de ani. Atîta timp cît acei francezi oacheşi ai viitorului vor respecta şi asimila valorile democraţiei, libertăţile individuale, statul de drept, educaţia laică, vom putea vorbi in continuare de aceeaşi Franţă liberă aşa cum o cunoaştem.

    • Din cate am calatorit pana acum singurele tari care sunt deschise strainilor, sunt cele din Europe Occidentala, SUA si Canada. Restul au ramas intepenite in nationalism, sovinism, islamism, mai stiu eu ce „ism”. Tragem o linie si spunem: e timpul sa inchidem portile imigratiei. Europa are suficiente probleme de rezolvat si iata Orientul Mijlociu are sansa de a-si rezolva la randul sa problemele. Deci e timpul sa le spunem nemultumtilor sa revina la ei acasa si sa-si construiasca paradisul in functie de cum cred de cuvinta. Este cat se poate de evident ca diferentele ideologice sunt mult prea mari intre noi si ei.

    • ca sa mi arat rautatea,eu zic ca d nul denoro poate fi in aceeasi masura incadrat in grupul fanatici,cu ale sale ginduri.
      un alt articol care produce reactzii,zic io,conforme cu educatzia primita in regimul natzionalist comunist.va multzumesc d nule Tismaneanu

      • Poate ca sunt fanatic, nu stiu, dar atunci de ce arabii nu s-au integrat in societatile occidentale? De ce oficial, presedintele Frantei, cancelarul Germaniei si prim ministru Marii Britanii, au declarat, nu demult, fiecare pentru tara sa, ca multiculturalismul, pe care il numeau nu demult „bogatia Europei”, e „esuat”? De ce a esuat? De ce majoritatea romanilor, japonezilor, chinezilor, polonezilor, rusilor, etc etc se pot integra in Occident si arabii nu?
        Vezi, afirmatia ta ca sunt un fanatic pentru ce am scris mai sus, face parte tocmai din acea gandire „perversa” de care amintea dl. Tismaneanu. Si – asta e parerea mea – dvs chiar ati fost sincer si nu ati vrut sa jigniti cand ati spus ca eu, cu gandirea mea, pot fi incadrat la „fanatici”. Motiv pentru care chiar nu m-am suparat deloc pentru afirmatia dvs.
        Dar de ce sunt fanatic? Eu doar ma uit la realitatea ce ne inconjoara! Pur si simplu, povestea arabilor care au ajuns majoritatea dintre ei in Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial, pur si simplu a ajuns ceva la care nimeni nu se gandea acum 40 de ani de exemplu, ca ar putea sa se ajunga. Au toate liberatile religioase, au asistenta sociala, au acces la invatamant gratuit, pe scurt traiesc in niste societati bogate si libere si care societati, au fost educate de mici sa nu fie rasisti. Atunci de ce au esuat in halul asta arabii sa se integreze in societate vest europeana? Si te rog nu-mi spuneti ca din cauza religiei, ca nu va cred: in Romania, de sute de ani, in zona Dobrogea traiesc musulmani si ei sunt integrati, pasnici si nici prin gand nu le trece sa ucida nevinovati asa….. motivand ca in Palestina sau Trinidat Tobago sau nu stiu unde, nu stiu cine a murit, nu stiu cand, din vina difuza a nu stiu cui!

        • imi cer scuze;cuvintul fanatic l am ales prost,obosit si dorind o figura de stil,ha ha
          ce e fundamental diferit intre cum punetzi dvs problema si eunuke este cauza:nu gena e de vina ci educatzia.iar multiculturalismul nu cuprinde doar arabii.aici poate cei mai educatzi ca mine ar putea face o dezvolatre

  15. M-a atras subiectul dintr-un singur motiv, si anume al antitezei dintre imigrantii musulmani si cei romani. Romanii (chiar si cei cu studii superioare) care au emigrat in Europa sunt umiliti, inselati, urati, maltratati ori tratati ca persoane inferioare, dar nu se apuca sa ucida copii care se duc la scoala ca sa „make a point”. Mai sunt si romani care traiesc de zeci de ani in teritorii ocupate de tari straine, fortati sa se asimileze si sa isi uite limba materna, dar care nu se apuca sa puna bombe in restaurante si discoteci. Prin urmare de vina nu este natura umana, si nici tara adoptiva, ci cultura in care oamenii cresc si sunt formati ca fiinte sociale.

    De aceea sunt de acord cu ce s-a scris re generalizarile pernicioase si respectul pt „otherness”, dar cand statistica arata ca 90% din atacurile teroriste contra civililor sunt in numele islamului, traitul in minciuna si rationalizarea minciunii devin obiceiuri periculoase si dezgustatoare.

    Cat despre bombele aruncate de vestici in Irak si Afganistan, au facut mult mai putine victime in comparatie cu conflictele dintre secte locale si respectiv talibanii. Talibanii omoara si tortureaza zilnic afgani ca si ei, persecuta femeile in mod josnic, vor sa intoarca Afganistanul in evul mediu. Si CULMEA, cand se revolta pentru masacrul cauzat de dementul american, mai dau si mai pun cateva bombe la marginea drumului sa moara si mai multi afgani.

  16. Va trimit un link la un articol publicat in Franta. Este vorba de o profesoara de engleza (!) care a cerut elevilor sa pastreze un minut de reculegere in memoria asasinului din Toulouse….

    http://www.paris-normandie.fr/article/rouen/affaire-mohamed-merah-lhallucinante-minute-de-silence-dune-professeure-rouennaise

    Femeia le-a spus elevilor ca teoristii si Al-Quaeda sunt o inventie a ziarelor si a lui Sarkozy. Adica o inventie a „fascistilor”. Curios, acelasi argument a fost formulat de adminstratia Obama si in general de stanga americana. Conform celor de stanga din SUA teororismul este o inventie a „fascistilor de dreapta” . .Ironia sortii este ca Franta descopera pe piele proprie cat de tampita a fost reactia fostului presedinte francez, insa de data asta America are un presedinte la fel de inept, obtuz si plin de ura cum a avut Franta inainte de Sarkozy..

  17. Doamna nu este vinovată, aveți înțelegere. Ea este doar victima unei supradoze de multiculturalism. Acum ea este dependentă și aproape de faza terminală. Nu se mai poate face nimic… Vă invit să ne rugăm pentru ea.

    Episodul cu profesoara de engleză reprezintă consecința logică a unui multiculturalism obtuz cu o doză de irațional specifică oricărei ideologii devenite religie. Atenție, profesoara franțuzoaică nu este nebună, cum s-ar crede. Ea a dus raționamentul multicultural până la capăt, lucru pe care se tem acum să îl facă în public creatorii și susținătorii înverșunați ai acestui curent de gândire, profesorii universitari (nu toți, dar o majoritate solidă sunt multiculturaliști) din toată lumea occidentală. De ce se tem. Pentru că femeia aceasta a luminat absurdul acestei ideologii oarbe, eșecul său intelectual și inconsistența logică argumentelor discursului multicultural. Mai mult, dacă multiculturalismul devine demodat, chiar respins de societate, mulți intelectuali cu grade universitare riscă să-și piardă slujbele, statutul și confortul financiar. Deci este de așteptat ca susținătorii acestui tip de discurs, mânați deopotrivă de credința lor în el și de interesul personal, să lupte cu dinții pentru păstrarea statutului lui dominant în spațiul public și a consecințelor valorice și legale ce decurg de aici. Ei vor apăra cu orice preț status quo-ul.

    Spun că multiculturalismul este obtuz pentru că pornește de la cel puțin două ipoteze false care îl ruinează. Ele sună cam așa:
    1. Toate culturile vor găsi calea spre o coexistență pașnică, ajungând eventual la hibridizare, dacă interacțiunea este însoțită de o comunicare corespunzătoare, de o dezbatere asupra problemelor pendinte.
    Acest raționament presupune că fiecare cultură are a priori o atitudine de bună-credință față de celelalte și că dorește să găsească un echilibru echitabil în relația cu ele.
    2. Datorită globalizării, toate culturile intră vrând-nevrând în contact și, sub presiunea imperativelor de cooperare socială, economică, politică etc., inclusiv cele mai rezervate și mai agresive vor ceda exclusivismului inițial, adoptând o formulă multiculturală.

    Da, culturile pot, în mod normal să coexiste pașnic mai ales dacă le leagă elemente comune precum democrația, liberalismul sau comunismul. Așa se explică succesul Uniunii Europene, relațiile de pace dintre UE, Japonia, SUA, India etc.
    Cu toate acestea există religii Islamul este un animal unic, alunecos ca un pește, o ideologie politică în veșmânt religios. El delegitimează sistematic și programatic orice cultură îi este externă. El stabilește a priori o relație de inamiciție, de ostilitate cu ceea ce percepe ca ”alter” și impune credincioșilor misiunea de a-l submina până la eliminare fizică, supunere sau convertire. Relațiile bune cu ”alter” sunt permise numai când, comunitatea musulmană se află în minoritate și nu este în poziția de a-și impune voința. Așa se explică în parte de ce turcii noștri sunt o minoritate tăcută, neviolentă. Probabil că și deceniile de îndoctrinare comunistă antireligioasă au jucat un rol, alături de relațiile interpersonale bune de durată dintre români și turci.
    Nici în Europa de Vest nu toți musulmanii comit acte de violență, mulți nu se implică în activități de radicalizare, însă toți cei familiarizați cu religia lor știu care este mandatul divin. Radicalii au ales să-și răspândească viziunea prin agresiune și acest demers este legitim, cerut fiind de scrierile sfinte. De aceea moderații musulmani nu au șanse să coaguleze o societate civilă capabilă să marginalizeze curentul radical. Dimpotrivă ei riscă să fie numiți apostați și uciși.
    Musulmanii nu au voie să-și interpreteze într-o notă modernă textele fundamentale și de aceea o dezbatere legată de islamul politic și țelurile sale este exclusă mai ales în interacțiunea cu alte culturi.

    Or multiculturalismul nu poate accepta că o supracultură poate fi programatic (sau subliminal) ostilă și cu intenții subversive. În acest moment practic Franța comunică în interiorul spațiului ei cultural că Mohamed Merah este un criminal, adică delegitimează actele lui în interiorul culturilor externe islamului. Pentru musulmani însă, Merah este mai degrabă un ”bun” musulman. Pentru unii din ei, fapta de a ucide copii este reprobabilă și îl consideră un suflet musulman rătăcit, dar iertat în mare parte pentru că a luptat pentru cauza divină ucigând dușmani ai Islamului, adică nemusulmani, mai mult evrei. Pentru alți musulmani, el este de-a dreptul un erou. Până când Occidentul nu va reuși să pătrundă în discursul islamic și să pornească o dezbatere publică cu lumea musulmană (sau măcar cu comunitățile islamice din cadrul său), o dezbatere în care ambele părți să fie dispuse la compromis și reconciliere, războiul cu terorismul islamic rămâne o cauză pierdută și o problemă cu care ne vom confrunta tot mai des. Lupta pentru pace va fi deci una ideologică. Orice blamări etnice, rasiale sau identificarea de cauze exclusiv sociale nu fac decât să inducă în eroare factorii de decizie în încercarea lor disperată de identificare corectă a inamicului lumii libere și în consecință duc la erori de politici răsunătoare.
    De asemenea lumea islamică dă semne certe că nu cedează farmecelor lumii moderne, iar globalizarea, multiculturalismul sau liberalismul îi rămân la fel de străine ca în primele clipe ale existenței acum 13 secole.

    • Excelent comentariu! Apropo de multiculturalism iata un alt link:

      http://www.nydailynews.com/news/queens-man-agreed-call-hezbollah-brothers-recording-played-court-article-1.1047807?localLinksEnabled=false

      De data aceasta din NYC, mama „multiculti”. In Statele Unite odata cu venirea lui Obama la Casa Alba s-au schimbat si lucrurile: islamicii nu mai sunt dusmani, ci prieteni neantelesi si victime inocente ai fascistilor albi si crestini, imigrantiii ilegali (sau mai nou li se spune „undocumented workers”) din Americile de Centru si Sud victime inocente desi nimeni nu ezita sa deporteze un european, etc. Daca stangem numarul de abuzuri si rastalmaciri ale legi ajungem la concluzia in doar 3 ani si jumatate a intrat pe fagasul revolutiei culturale de tip Maoist. Din punctul acesta de vedere SUA sunt intr-o primejdie culturala de moarte…Nu se mai poate respira..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro