joi, martie 28, 2024

Destinul simbolurilor comuniste: Reflectii despre dublele standarde (Updated)

Comisia de la Venetia considera ca interzicerea simbolurilor comuniste in Republica Moldova incalca drepturile omului, in primul rand dreptul la libera exprimare. Nu ma surprinde. Dublele standarde legate de cele doua catastrofe absolute din veacul al XX-lea sunt o practica frecventa a institutiilor occidentale. La fel s-a reactionat la Declaratia de la Praga initiata de Vaclav Havel si Vytautas Landsbergis. S-au invocat spectrele fascismului, ni s-a adus aminte ca Armata Rosie a avut un rol decisiv in infrangerea nazismului, ca si cum acesta ar fi fost subiectul discutiei, ca si cum nu Stalin ar fi fost exterminatorul corpului ofiteresc sovietic in anii Marii Terori.

Chiar azi am vazut un rascolitor film documentar, intitulat „Enemies of the People” despre genocidul din Cambodgia in timpul regimului care a intrat in istoria ororilor totalitare drept tirania Khmer Rouge. O tiranie bazata pe fixatia comunista si fascista a purificarii umanitatii prin eliminarea „verminei” sociale ori rasiale. Scena discutiei finale dintre Teth Sambath (autorul filmului) si Nuon Chea, „Fratele Numarul 2”, cel mai apropiat colaborator al lui Pol Pot, ideologul regimului, monstrul definitiv, intruchiparea Raului radical, ar trebui prezentata in toate cursurile despre ideologii si revolutii. Din cate stiu, Nuon Chea nu a exprimat niciodata vreun regret pentru crimele impotriva umanitatii comise de regimul al carui arhitect a fost. Singura data cand a marturisit o parere de rau a fost in film, legata de soarta tragica a familiei interlocutorului sau. Doua milioane de oameni au fost ucisi in Cambodgia sub semnul secerei si ciocanului…

http://enemiesofthepeoplemovie.com/

Intr-un articol din „Romania Literara”, Mircea Mihaies releva ca noua mea carte, „The Devil in History”, este, intre altele, un efort de a demistifica ipocrizia unor abordari care fac din compararea celor doua totalitarisme un tabu. Este de fapt presupozitia care motiveaza pozitia Comisiei de la Venetia si a atator altor foruri vestice. Se acorda comunismului un certificat de bune intentii initiale, de inocenta originara, care, evident, nu functioneaza la fel pentru fascism. Se gasesc tot felul de scuze pentru tovarasii de drum ai comunismului, de la George Bernard Shaw (de altfel admirator al fascismului in anii 30) la Paul Eluard, Jean-Paul Sartre si Gabriel Garcia Marquez. Despre Aragon si Neruda nu mai vorbesc. Ei au fost comunisti entuziasti.

Este de bon ton ca filosofi precum Alain Badiou si Slavoj Zizek sa proclame necesitatea de a retesta „ipoteza comunista”, o „ipoteza” care a dus la asasinarea a peste o suta de milioane de oameni. Va imaginati ce strigate de indignare ar cuprinde intreaga planeta daca un ganditor marcant ar cere retestarea „ipotezei naziste”? Beretele rosii ale chavismului sunt celebrate ca expresia renasterii spiritului revolutionar, a socialismului eliberator.

Au trecut optzeci de ani de la venirea la putere a nazistilor si sase decenii de la moartea dictatorului sociopat care a fost Stalin, dar lectiile secolului lagarelor de concentrare si ale utopiilor apocaliptice par sa fie uitate cu o suspecta, iresponsabila lejeritate. Comunismul si fascismul au manipulat, instrumentalizat si diseminat simboluri precum svastica si secera si ciocanul, spre a le pomeni doar pe acestea. Au mancurtizat, au anesteziat moral intregi generatii tocmai prin agresiuni simbolice. Propaganda a fost contrapartea discursiva si vizuala, ca univers de semnale menite sa conditioneze comportamentul uman, a terorii politienesti. Ar merita ca membrii distinsei Comisii sa fie invitati sa viziteze Memorialul de la Sighet ori Casa Terorii de la Budapesta. Ori sa citeasca romanul lui Vasili Grossman „Viata si destin”. Nu mai vorbesc de „Arhipelagul Gulag” de Soljenitin. Poate vor avea ceea ce se cheama second thoughts privitor la decizia de azi.

Libertate de expresie pentru cei care indeamna, explicit sau implicit, la crima? Pentru cei care palmuiesc memoria victimelor prin negationism? Iata o tema de reflectie. A sosit din plin momentul ca Occidentul sa admita ca decomunizarea este la fel de legitima precum denazificarea. Altminteri, memoria europeana va ramane pe veci scindata.

http://tismaneanu.wordpress.com/2013/03/07/centrul-si-periferia-un-articol-de-mircea-mihaies/

Update: O analiza de maxima luciditate a mostenirii mesianismului revolutionar simbolizat de Hugo Chavez este oferita de Carlos Alberto Montaner, autorul unor lucrari clasice despre dictatura fratilor Castro si despre iluziile stangii latino-americane, intre care „Manual del Perfecto Idiota Latinoamericano”, scrisa impreuna cu Alvaro Vargas Llosa si Plinio Apuleyo Mendoza. Cred ca ramane de vazut daca ceea ce se numeste chavism va avea viata de apoi a peronismului ori se va stinge in urmatorii ani, mai mult sau mai putin fara glorie si fara regrete. Citez aici concluzia lui Montaner:

Chávez ha muerto a los 58 años de un cáncer mal curado en La Habana. Deja cuatro hijos tristes y a un tercio del país acongojado. Pero hay otro legado: durante un par de generaciones el chavismo, escindido en diversas vertientes, continuará gravitando sobre la vida pública nacional. Algo así como sucede con el peronismo en Argentina, pero peor aún. A la nación potencialmente más rica de América Latina le esperan épocas muy malas de inestabilidad y violencia.

http://www.libertaddigital.com/opinion/carlos-alberto-montaner/noticias-urgentes-para-enterrar-a-hugo-chavez-67640/

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Observ o reticenta si o neincredere a Occidentului (si vorbesc de oameni obisnuiti) in fata comunismului sau cind le povestesti de asa ceva. Reactia e ceav de genul „Hai ca n-o fi fost chiar asa!”
    Este cu atit mai grav cind vine din partea unor oameni ce se presupune ca ar avea ceva cultura.
    INainte de vizita ar trebui pusi sa citeasca Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin.
    Desi tiparit prima oara la inceputul anilor 70 daca nu ma insel, nu cred ca a mai avut editii ulterioare prea multe.
    In fond si la urma urmei, vestul accepta dominatia rusa in materie de gaz natural fara sa faca mare lucru, iar trecerea lui Depardieu la cetatenia rusa a fost privita ca o mare victorie contra presedintelui francez si aplaudat la scena deschisa.

  2. Ar trebui ca asta sa fie considerata jurisprudenta , valabila si pt. RO , unde IICCMER a facut un proiect de lege asemanator . Dar poate ca politicienii nu sint la curent cu ce face Venetia si legifereaza . Si apoi incep polemici si dispute –si la urma CCR o declara neconstitutionala, dupa un caz-test. In RO totul e posibil !

  3. O stire din 20 februarie , 2013
    http://blogs.wsj.com/emergingeurope/2013/02/20/hungary-court-annuls-ban-on-fascist-communist-symbols/

    Nu cred ca ar trebui interzise simbolurile. Si ma duce gandul la cei ce stergeau prin Egipt hieroglifele cu numele predecesorilor. Dari in petec gen parada modei domnului Mazare sau portul unui tricou cu Che sau Mao ar putea fi un punct de plecare pentru o discutie sensibila, o campanie de presa, marturii ale victimelor.

    Problema de fond este perceptia diferentiata a nazismului si a comunismului. Macar nazismul e o doctrina brutala, criminala si onesta, n-as putea spune asa ceva despre comunism. Este un sistem mult mai cinic si cum s-a manifestat si inca se manifesta – efectele sale sunt mai durabile in transformarea societatii.

  4. Dublul-standard aplicat de institutiile occidentale nu este o practica legata doar de cele doua cataclisme ale veacului al XX-lea, chiar daca evidenta nu mai poate fi negata in acest caz.
    Totusi, exista o diferenta semnificativa intre cele doua catastrofe luate in discutie: daca fascismul a indus explicit ura rasiala, nationalismul extremist sau demagogia sociala, comunismul militeaza pentru egalitate si echitate intre toate categoriile sociale. Comunistii nu contravin deci, macar programatic, Declaratiei Universale sau a Convetiei Europene A Drepturilor Omului. Sustin insa si ei abolirea proprietatii private, fapt ce contravine dreptului de proprietate. Senzatia multora e ca acest ultim drept ar fi inferior, mai putin important, negand factorul motivator al acestuia in viata fiecaruia dintre oameni.
    Exista insa multi, prea multi fosti comunisti formati in acest spirit, si care, cu toata adeziunea declarativa fata de valorile occidentale, socotesc inca dreptul la proprietate ca fiind unul secundar.

  5. Exista o diferentiere esentiala intre cele 2 doctrine: una a invins si una a pierdut. Si mi se pare logic ca doctrinei invingatoare sa i se gaseasca tot felul de scuze…

  6. Practicarea acestui dublu standard arata nu numai o indiferenta criminala fata de victimele sistemului comunist, dar e si un motiv de resuscitare a antisemitismului estic, care de-abia intrase in letargie. Iar in viitor, rezultatul ar putea fi revigorarea Dreptei revolutionare. Odata ce negarea Holocaustului se pedepseste prin lege,-si e in afara oricarei discutii ca e normal sa se intample asa-, e de neinteles cum nerecunoasterea genocidului comunist ramane subiect de polemici sterile si vinovate. Se invoca, vezi Doamne, ca titlu de glorie, asa zisul antifascism al Stangii. Care si el a fost, stim bine, doar o toana ideologica de moment a calailor. Un pretext pentru alte crime. Pactul Ribbentrop Molotov vorbeste cel mai bine despre congruenta celor doua nebunii politice.
    Oamenii sufera si mor la fel, deci trebuie respectati la fel. Macar memoria lor.

  7. Comisia a exprimat ceea ce se regaseste in societatea europeana: toleranta fata de ideologia si simbolistica comunista.
    Si asta cred ca se poate experimenta simplu prin doua intrebari:
    1. Ce va spune nazismul?
    2. Ce va spune comunismul?
    Raspunsurile la 1. ar fi in marea majoritate: Hitler, exterminarea evreilor, zvastica, razboi -> concluzie: regim criminal
    Raspunsurile la 2. ar fi in marea majoritate: lipsuri, foamete, granite inchise, dictatura -> concluzie: idee sublima dar prost aplicata.
    Diferentele majore dintre cele doua seturi de raspuns cred ca se pot explica pleacand de la:
    – considerarea partilor (leadership, ideologie, simbolistica) ca un intreg compact, inseparabile – in cazul nazismului.
    – separarea completa a leadershipului de ideologie si simbolistica (leadership Lenin, Stalin ; ideologie Marx, secondat de Engels, simbolistica- aici nu stiu, nu ma pronunt) – in cazul comunismului.
    In mentalul social:
    – nazism: leadership, ideologie, simbolistica nefrecventabila.
    – comunism: leadership nefrecventabil, ideologie si simbolistica frecventabila. Normal, atata vreme cat Marx, ca economist, a produs o lucrare de referinta (Capitalul), chiar si astazi citata de elita economica. Si, se prea poate ca aura de mare economist (justificata sau nu) sa se fi aplecat si asupra laturii sale politice. Concluzia vine de la sine: Marx, care a prevestit atata, a inteles, etc, nu putea sa produca o ideologie criminala. Ideologia originara a fost transformata in crima de Lenin si Stalin in Rusia (doi teroristi pana la urma, si o tara salbatica asiatica). Pe cand la noi, in europa de azi: nu avem teroristi, suntem o regiune educata, plebea noastra asculta Bach si citeste Platon. Comunismul – in cazul ca s-ar implementa – nu are cum sa degenereze in varianta ruseasca. De ce sa interzicem si sa nu avem partide cu ideologie comunista legal constituite?
    Cand Europa va intelege ca cele trei elemente sunt parti ale aceluiasi intreg va exista sansa decomunizarii. Pana atunci cred ca sunt slabe sperante, si abordarea ramane la nivelul fiecarei natii, in functie de experienta avuta in aventura comunista.

  8. Legat de paralela nazism-comunism: din cate am inteles din alte lecturi, cei care fac o diferenta graduala intre comunism si nazism ca regimuri exterminatorii, au in vedere faptul ca:
    – nazismul nu dadea nicio sansa de salvare celor supusi exterminarii pe criterii rasiale; indiferent daca faceai ceva sau nu, erai exterminat, doar pe basa rasiala;
    – comunismul acorda sansa de a scapa cu viata daca te supuneai complet regimului. Condamnarile politice aveau, totusi, o baza in legislatia respectiva, careia trebuia sa i te supui neconditionat; daca nu, sufereai consecintele. Ma refer, de ex., la procesul lotului Tamadau: participantii (si organizatorii) au incalcat legea in vigoare atunci.
    – nazismul a fost invins prin razboi; comunismul a cazut prin implozie. La implozie au contribuit inclusiv lideri de frunte ai regimului, chiar si din NKVD.
    Nu sunt puncte de vedere acceptate fara rezerve de mine, dar stiu ca sunt exprimate de altii.
    Domnule Profesor, toata admiratia pentru curajul de a incerca sa promovati, tocmai dvs., punctele de vedere exprimate in acest articol! S-ar putea sa intampinati critici de unde nu va asteptati.

    • cu privire la sansa de a supravietui prin supunere, va recomand „Arhipelagul Gulag” de Soljenitan, ca sa vedeti cum functiona sansa: NKVD primea o cifra de arestari necesare, se defalca pe zone si orase, si apoi aveau plan: 5000 de arestari si 1000 de impuscari in municipiul X. pe care le rezolvau inclusiv prin arestarea oamenilor care se nimerisera prin gara sa astepte trenul.
      deci vina sau supunerea nu aveau nici o relevanta, un alt exemplu fiind nenumaratii caini credinciosi ai lui Stalin, de la gardieni pana la sefi ai NKVD, sau lotul maresalilor fideli pana la absurd, si care tot au fost impuscati pentru a nu deveni o amenintare.

  9. O măruntă corectură: de la instaurarea nazismului în Germania s-au scurs optzeci de ani, nu șaptezeci. În rest, total de acord cu dumneavoastră!

  10. Frumos articol! Ţinând seama de afecţiunea lumii pentru socialism, puţin probabil să fie vreodată condamnat la fel ca fascismul. O perspectivă deprimantă, evident, pentru cei care cunosc ce a fost comunismul. Ce-or fi zicând acum cei care vă acuză pe baza genealogiei?

  11. Citind articlul dv., chiar mi am pus intrebarea ce alte ratiuni (in afara de faptul ca unul a contribuit la distrugerea celuilalt cauzand implicit si explicit condamnarea lui) ar mai putea sta in spatele acestui dublu standard de tratament al celor doua totalitarisme.
    M-am gandit atunci la furieristi si la alte doctrine ale socialismului utopic si le-am comparat (reductinist spus) cu anumite proiecte puse in practica (in Rusia in mod durabil si exportabil de exemplu).
    Cred ca o anumita diferenta care trebuie facuta intre utopii si comunisme (acestea din urma nefiind utopii) nu mai este facuta la ora actuala si din pricina artificiului istoric al continuitatii atat de bine utilizat de ideologii comunisti pentru a sterge orice urma de istoricitate a ideei de comunitate care initial consta in libera asociere sau renuntare la viata in commun. (Exemplul constructiei istoriei national-comuniste este edificator de aceste anacronisme)
    Ca sa revin la ideea de dublu standard, se poate pune intrebarea daca in cazul de fata el se aplica comunismului ca sistem (leninist /stalinist/etc.) sau ideii utopice de comunitate .
    Ori libertatea de exprimare (simbolul secerii si a ciocanului nu sunt comuniste oficial pe steag de exemplu decat din 1922 daca bine imi amintesc) nu poate fi ingradita intr-o democratie politica. Daca ajungem sa vorbim numai despre ce ni se spune ca putem vorbi (trecutul nu este totusi asa de indepartat) o sa cadem in alta extrema. (Ungaria a interzis simbolurile astea, iar cei ce pozeaza in anticomunisti au devenit la randul lor propagatori ai unei viziuni nu departe de comunism prin modul in care inteleg acceptare pluralitatii de opinie si a „adevarului” suprem.)
    Ca sa revin, ce poate fi interesant in vocile discordante, dupa cum ar spune „chifonierul” istoriei W. Benjamin, este doza de critica sociala pe care o pot contine si sper sa nu ma insel, dar cred ca dreptul la libera exprimare nu inseamna sau nu este echivalent cu apologia nici unui totalitarism.

    Un dimanche cat mai reposant si au plaisir sa va recitesc
    Lucian

    • Multumesc pentru comentariu. Nu trebuie uitat cine s-a opus si continua sa se opuna condamnarii simultane a fascismului si comunismului (nu doar a stalinismului): grupurile de stanga din Parlamentul European, inclusiv PS si PC din Franta, PC din Grecia, PC din Boemia si Moravia etc Simbolurile nu exista atemporal, ca idei platoniciene. ele participa, so to speak, la istorie, se incarca de semnificatii, isi pierd rapid inocenta daca sunt asociate cu miscari politice totalitare. Dublul standard este evident in Franta, unde negationismul legat de Holocaust este interzis prin lege, cata vreme cel legat de crimele comunismului nu este sanctionat in niciun fel (din cate stiu). La fel, in Romania. Deci, o consecventa minima ar cere ca fie sa se renunte la aceste penalizari in numele libertatii de expresie, ori sa fie aplicate in chip egal in cazurile despre care discutam (totalitarismul fascist si cel comunist). Altminteri. ajungem pe teritoriul ipocriziei si/sau indiferentei. Evident, discutia implica elemente juridice, nu doar istorico-politice si etice. Ganduri bune.

      • Multumesc pentru raspuns :)
        Hazardul face ca am intalnit peste hotare intr-o biblioteca o militanta, comunista in tinerete, care a facut un tur in paradisul sovietic si a fost destul de désenchantée de ce a vazut (marturisire facuta dupa ce a aflat de unde vin)
        Mi a spus ca atunci a inteles distanta intre poveste si realitate, fiind paziti de securitate si plimbati doar in locuri glorioase.
        Cat despre ipocrizie intradevar daca ea afecteaza iremediabil unele PC din democratiile occidentale si acestea nu vor o condamnare simultana nici nu stiu unde ar putea fi cautate explicatiile… decat ca experienta comunista de pana acum a fost prea totalitara (o fi un pleonasm)?…aceasta marturisire ar fi cam sinucigasa politic presupun pentru militantii care mai comunizeaza.

        Dincolo de aceste mize, am putut vedea in cazul francez ca lupta stangii ( care nu are nimic de a face cu cea romaneasca dpdv ideologic ori al clasei politice) din staga este motivata sau poate fi motivata politic de lupta dreptei in baza unui raport de forte care se rasfrange in toate domeniile vietii sociale.

        Am incercat sa urmaresc raportul asta insa din pacate nu sub domnia dreptei, desigur nu cea umanista ci cea nationalist catolica si mai nou integrist-populista care predomina si care de cele mai multe ori a fost refractara la schimbare (cu toate luptele care au trebuit duse – misoginism, rasism, xenofobie, antisemintism, discriminare sau intoleranta pentru diferenta sexuala etc) ca au fost obtinute istoric acquis-uri sociale (concedii, contracte colective de munca, asigurari de sanatate, avort, egalitate de sex, etc).

        Nu stiu daca va pot intreba asta (insa daca se tot cultiva clivajul ca USA este tara tuturor posibilitatilor si ca Europa este lumea veche ) insa vi se pare ca modelul social american are un ascensor social mai viabil decat cel european pentru clasele populare sau pentru clasele mijlocii?
        Cu bine

        • Utopiile revolutionare au fagaduit intotdeauna paradisul terestru. Vechea comunista pe care ati intalnit-o a mers in URSS, asemeni atator altor pelerini politici, convinsa, probabil, ca-l va gasi. Uniii din acesti naivi, despre care au scris Paul Hollander, David Caute, Michael David-Fox si Angelo Mitchievici, au avut cinstea sa-si recunoasca eroarea de perceptie si de optiune (Panait Istrati, Arthur Koestler, Ignazio Silone, Andre Gide, Anton Ciliga, Ervin Sinko), altii au ramas si chiar raman fideli „zorilor care canta” (les lendemains qui chantent). Cititi cartea de amintiri a lui Ion Ianosi si va veti convinge. Ditirambii pentru Chavez arata ca invatam prea putin din lectiile trecutului. Cunosc cel putin un caz de om care a citit tot ce trebuia si putea fi citit si ramane un om al stangii radicale. Dedublare? Alienare? Ura de sine? Bufonerie? Toate laolalta?

          Faimoasa kitchen debate dintre Hrusciov si Nixon ar putea fi un raspuns la intrebarea Dvs. Nikita Sergheievici considera ca a prezenta o banala bucatarie americana drept o realitate palpabila, accesibila pentru cei numiti blue collars, era „propaganda capitalista”. Evident, lucrurile sunt mult mai complicate. Dar, daca va ganditi la mobilitatea sociala proprie Statelor Unite, chestiunea incepe sa se limpezeasca. Im America, o stim de la Tocqueville, aristocratia este una de educatie, nu de sange. De-aici obsesia universitatilor, cultul pentru Ivy League, pentru universitatile de cercetare (Johns Hopkins, MIT, Chicago, Cal Tech, Nothwestern, Berkeley, UCLA, Minnesota, Ann Arbor, Indiana, Madison, U-VA etc), pentru liberal arts colleges (Oberlin, Bates, Colby, Swarthmore, Bryn Mawr, Sarah Lawrence, Reid, William and Mary, Smith, Pomona, Haverford etc)

          CV-ul educational codifica, in Statele Unite, ierarhia sociala. In curand, banuiesc, modelul va fi reprodus in China. Nu conteaza in ce familie te-ai nascut, important este la ce universitate ai mers. Va recomand cartea doctorului Martin S. Martin, „America povestita unui prieten din Romania”, aparuta in 2012 la Humanitas. Voi scrie despre ea. Cat priveste dreapta, eu cred ca o lectura atenta a textelor de baza ale crestin-democratiei (de pilda don Luigi Sturzo), ar duce la disiparea multor prejudecati. Il considerati pe Raymond Aron um om de dreapta? Eu da. Deci, exista o dreapta rationala, onesta si civilizata. Poate ca exista si o stanga non-utopica, dar mi se pare ca, la ora actuala, este extrem de timida si timorata. Vocile dominante la stanga sunt stridente si agresive. Dvs vorbiti despre antisemitismul dreptei. Eu il vad mai ales la stanga. In asemenea conditii, parafrazand cuvintele unui mare scriitor, in alte imprejurari istorice, spun, „cand corabia se inclina spre stanga, eu ma aplec instinctiv spre dreapta” :)

          • Hai sa fiu provocator. Iata ce scrie Tony Judt despre Aron (citandu-l pe acesta din urma): „But he always perfectly aware – again, in contrast to some of his friends across the Atlantic – that even though totalitarian might be a necessary description of Stalin’s state, it was hardly sufficient. There were real differences between Communism and Fascism/Nazism: „For those who wish to ‘save the concepts’, there remains a difference between a philosophy whose logic is monstrous, and one that lends itself to a monstrous interpretation.”” Tony Judt -The Burden of Responsability, UOC press, paperback ed. 2007, p. 154.

      • Marea pacaleala a simbolurilor: atunci cand sunt alese simbolurile, acestea sunt alese dintre niste niste simboluri preexistente, incarcate deja cu semnificatie,sau din cadrul obiectual inconjurator, ori construite imagistic de la zero. Hai sa discutam despre secera si ciocanul: secera este simbolul lui Cronos – tempus edax rerum – timpul care macina/distruge lucrurile. Ciocanul este simbolul lui Thor, zeul razboiului. Deci citirea simbolica a acestor doua semnificatii reunite: este timpul/permanenta razboiului distrugator. Q.E.D.! Ca sa termin tot in limba latina.

  12. “cand corabia se inclina spre stanga, eu ma aplec instinctiv spre dreapta” … sper ca din cauza volumelor de carti pe care vreti sa le salvati :).

    Multumesc de recomandari (sunt curios sa vad argumentele postdecembriste din cartea lui I.Ianosi) precum si pentru explicatia privind mobilitatea.
    Ce mi i se pare tragic insa este ca pentru a fi liber sa poti gandi sau sa inveti sa gandesti trebuie sa ai bani, asa e tot. Persoanele care provin din clasele populare, in plus de dezavantajul mediului social in temeni de habitus, mai trebuie sa si isi cumpere timpul liber cu forta bratelor.

    Dincolo de prejudecati pe cat posibil :), find sensibil la o anumita critica sociala constructiva a modelului democratic dominant (capital-ist sau social-ist), subscriu la ideea ca exista nuante de dreapta si de stanga politica (umanist- crestina si social-liberala) care deseori se fac prea putin auzite in dauna caricaturilor lor nationaliste sau populiste.

    Bien a vous

    • Invatamantul superior american ofera nenumarate forme de ajutor financiar pentru studentii din familii devaforizate. Nu pot intra aici in detalii, dar sunt sigur ca exista cititori care le pot oferi cu prisosinta. Ganduri bune.

      • Exista forme de ajutor financiar plecand de la gradinita si pana la universitate.

        In cazul invatamantului pre-universitar in Washington DC, daca un copil are un handicap, cum orasul nu are resurse si acomodari, sistemul scolar din Washington plateste o scoala particulara din Virginia sau Maryland precum si transportul ca acesti elevi sa fie scolarizati.

        Fiecare scoala particulara are un procent de studenti care primesc ajutor financiar (partial sau total). Directorii departamentului de admitere din aceste scoli ii indruma pe parinti.

        Sunt o multime de organizatii non-profit, fundatii care ofera sprijin(Microsoft), organizatii religioase. Educatia post-liceala (community college) este subventionata de stat prin programe pentru persoane care ies din inchisoare, soti si sotii de militari, someri de foarte lunga durata. De asemenea exista programe prin care se incearca recrutarea unor profesori competenti pentru a preda in scoli in zone sarace http://www.teachforamerica.org/our-mission/enlisting-committed-individuals

        Pe urma totul depinde de ceea ce numim capitalul cultural – cineva care abia vorbeste engleza si a emigrant dintr-o zona rurala din America de Sud, Africa sau Asia oare stie ca exista aceste resurse pentru copiii sai ? In ce masura cineva care lucreaza 3 Mcjoburi are timp sa viziteze cateva scoli particulare ?

        O alta resursa sunt bibliotecile publice.
        http://www.statemaster.com/graph/edu_pub_lib_cap_exp_percap-libraries-capital-expenditures-per-capita
        Mai bine e sa fiti in Oregon decat in Hawaii. Exista resurse pentru studenti pentru a-si face temele la biblioteca. Oricine poate participa la cursuri de utilizare a programelor de ordinator (Word, Excel….)

        Cand si aceasta resursa este epuizata, ati putea vizita la o librarie pentru a consulta in pace, cartea care va intereseaza.

        Teama imi este ca aceasta resursa va disparea in curand. Lantul Borders unde am consultat multe carti ca sa-mi prepar examenele de certificare a dat faliment. Barnes and Noble avea doua magazine in DC – unul dintre ele a devenit magazinul Nike.

        A si uitasem – multe facultati prestigioase propun cursuri pe internet pentru modica suma de zero lei. Stanford, MIT, Duke sunt unele dintre facultatile care propun aceste cursuri.
        http://www.class-central.com/

    • Va recomand cartea lui Tony Judt – „Il Fares the Land”, puteti gasi prezentari sintetice ale continutului relativ usor online.

  13. Spuneti ca „ar merita ca membrii distinsei Comisii sa fie invitati sa viziteze Memorialul de la Sighet ori Casa Terorii de la Budapesta.”

    Cu totul de acord. Exista vreun demers real in acest sens?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro