Home » Dosar Stalin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Dezghetul post-stalinist: Promisiuni, amagiri, deziluzii

Vladimir Tismaneanu mai 3, 2013 Dosar Stalin, Global / Europa, Politica & Doctrine
30 comentarii 3,094 Vizualizari

Dedic acest articol memoriei profesorului Ghita Ionescu (1913-1996), autorul primei carti fundamentale de istorie a comunismului din Romania, un autentic ganditor liberal si un promotor neostenit al ideii unificarii europene.

La cateva saptamani dupa moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, incepea primul dezghet. Asa avea sa intre in istorie acea perioda de relativa relaxare, dupa titlul unei nuvele de Ilya Ehrenburg. Imaginea era a unui fluviu inghetat care intra intr-un anotimp insorit. Ceea ce parea pe veci paralizat incepea sa miste. La ordinul Kremlinului, micul Stalin de la Budapesta, Matyas Rakosi, ii ceda lui Imre Nagy, pozitia de premier. Relativ marginalizat in perioada cea mai atroce, neimplicat in organizarea proceselor-spectacol, veteranul comunist Nagy anunta “Noul Curs”. Se deschideau portile inchisorilor, cenzura devenea mai putin sufocanta, atmosfera generala era mai putin irespirabila, crestea nivelul de trai. In iunie 1953 avea loc insurectia din Berlinul de Rasarit, anihilata de tancurile sovietice si de politia secreta est-germana. Urma arestarea si lichidarea lui Lavrenti Beria. La Bucuresti, in august 1953, Dej vorbea despre necesitatea “conducerii colective”. Dezghetul a fost un timp al sperantelor, ambiguitatilor si reformelor avortate.

Se prefigura o perioada de relativa calmare a furiilor staliniste. In aprilie 1954, Gheorghiu-Dej scapa de potentialul Tito al Romaniei care era Lucretiu Patrascanu. Inscenarea judiciara de la Bucuresti culmina cu condamnarea la moarte si executarea lui Patrascanu. Comunist din Vechea Garda, Patrascanu era nu mai putin un veritabil intelectual marxist (evident unul indatorat doctrinei leniniste). Executant obedient al politicii PCR imediat dupa razboi, ministru al justitiei in plina ofensiva impotriva statului de drept, fusese atacat de clica Dej-Pauker drept “nationalist burghez”. Ceea ce nu i se ierta lui Patrascanu tinea de o anumita pudoare in discutarea chestiunii nationale si de refuzul de a repeta mecanic lozincile Kremlinului.

Socul “Raportului Secret”

In 1955, stalinistii de la Moscova (Molotov, Malenkov, Kaganovici) si protejatii lor din Europa de Est reuseau o rau-prevestitoare regrupare. Rakosi revenea pe pozitia de premier, Nagy era blamat pentru “oportunism de dreapta”. In decembrie 1955, Dej era reales prim-secretar al CC al PMR la Congresul al II-lea. Rakosi a condus delegatia comunistilor maghiari si l-a asigurat pe Dej de totalul sau sprijin. Desi se detestau, cei doi inversunati stalinisti aveau interese comune. PCUS a trimis o delegatie de rang secund, condusa de Alexei Kiricenko, prim-secretar al CC al PC din Ucraina. In februarie 1956, Nikita Hrusciov rostea, in miez de noapte, “Raportul Secret”, unul dinte cele mai influente documente poltice ale secolului XX. Pentru Dej si acolitii sai, era un soc total: idolul lor fusese demascat drept un monstru sociopat.

Revenit la Bucuresti, Dej organiza actiunile de torpilare a efectelor de-stalinizarii hruscioviste. Timp de aproape o luna a blocat “prelucrarea” in Biroul Politic al CC al PMR a documentelor Congresului al XX-lea, indeosebi a “Raportului Secret”, invocand obligatia sa de a participa la Plenara a VI-a a CC al PC din Grecia (KKE), desfasurata in deplin secret langa Bucuresti (din cate stiu, la Snagov). Debarcarea ultra-stalinistului Nikos Zahariadis, decisa de sovietici, l-a panicat si mai tare pe despotul roman. La Varsovia, dupa moartea lui Boleslaw Bierut (care a facut un infarct si a murit la Moscova imediat imediat dupa citirea “Raportului Secret”, la vremea aceea vorbindu-se de sinucidere ori otravire), dezghetul se intensifica. Wladyslaw Gomulka, acuzat in 1950 de titoism si nationalism (ca si Patrascanu), era eliberat din domiciliul fortat. Incepea ireversibila dezintegrare a monolitului comunismului mondial. Revizionismul marxist era agentul dizolvant menit sa zdruncine logocratia totalitara.

O fortareata stalinista

Romania in acel an era unul din statele cele mai controlate de cadrele staliniste, opuse dezghetului hrusciovist. Chiar si cei care l-au criticat pe Gheorghiu-Dej pentru abuzuri (ma gindesc la Miron Constantinescu, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, pina la un punct Constantin Pirvulescu si Iosif Chisinevschi) fusesera total angajati in sovietizarea tarii. Aveau cu totii sange pe maini. Ilegalistii, cu foarte putine exceptii, intre care un Tudor Bugnariu ori un Petru Navodaru, eventual un Miron Radu Paraschivescu, anti-stalinisti convinsi, nu erau de fapt un grup alternativ din perspectiva politica. Ei erau devotati cu trup si suflet cauzei bolsevice. Unii, precum Miron Constantinescu, il criticau pe Dej, dar ii regretau pe Ana Pauker, pe Vasile Luca si pe Teohari Georgescu.

Asemeni lui Leonte Rautu si lui Athanase Joja, jurnalistul comunist Grigore Preoteasa, aflat in plina ascensiune politica, era unul dintre fidelii neconditionati ai lui Dej. La fel si figurile proeminente ale aparatului ideologic, intre care Paul Niculescu-Mizil, Pavel Tugui, Valter Roman, Sorin Toma si Stefan Voicu. Lucrurile erau cumva diferite intre intelectuali, mai ales in rindul tinerilor scriitori. La fel, mocnea revolta in mediile studentesti, mai ales la Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj. In rest, conformismul unor Petru Dumitriu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Paul Georgescu, Maria Banus, Marcel Breslasu, Nina Cassian, Ov. S. Crohmalniceanu, Savin Bratu, Marcel Breazu etc era netarmurit. Vechii intelectuali precum G. Calinescu, Mihai Ralea si Tudor Vianu nu miscau in front. Un om de stanga pecum Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, era strivit in malaxorul terorii. Sadoveanu era perfectul tovaras de drum, Arghezi fusese domesticit. Poemul “Albatrosul ucis” de Nicolae Labis, publicat in ianuarie 1956, provoca reactia furibunda a dictatorului ideologic Leonte Rautu:

Când se-nteţește briza aripa-i se înfioară
Şi reînviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru și mai demn.

“Mai sobru si mai demn decat ce, tovarase Labis? Ce-ati vrut sa spuneti?,” intreba inchizitorul. “Exact ceea ce ati inteles, tovarase Rautu” a rasunat, asemeni unei palme, raspunsul poetului rebel. “Duceţi această poezie la Bicaz și desigur vă va lua cu huo”, zbiera ca scos din minti tartorul literelor romanesti.

Conducerea PMR era constienta de faptul ca intelectualii (inclusiv unii fosti ardenti stalinisti) erau cei care conduceau revoltele din Polonia si Ungaria, ceea ce s-a tradus in intensificarea controlului de partid asupra vietii spirituale, exmatriculari si arestari de studenti, sedinte de “demascare”, denuntarea unor scriitori ca „impaciuitoristi”, „oportunisti”, “revizionisti”, „lipsiti de spirit revolutionar” etc O preconditie a revoltelor din Polonia si Ungaria (aceasta din urma transformata in revolutie) a fost scindarea la virf, tensiunea, chiar conflictul intre o factiune stalinista si una anti-stalinista. Este ceea ce a lipsit in Romania si Cehoslovacia, unde destalinizarile au fost superficiale, efemere si manipulative.

In Romania, pentru a-si neutraliza criticii, Dej si-a acuzat adversarii din partid de hiper-stalinism,a recurs la tactica perfida si, in fond, incununata de succes, de transfer al culpabilitatii. La fel, in Cehoslovacia, Antonin Novotny a spus ca Rudolf Slansky fusese principalul stalinist si ca, prin urmare, dupa eliminarea acestuia si a adeptilor sai, nu se punea problema unei regenerari a elitei hegemonice. In datele situatiei din Romania, cu echipa Dej la cirma, cu trupele sovietice pe teritoriul tarii, este greu de imaginat un scenariu reformator. Ceea ce s-ar fi putut face ar fi fost o coagulare a inteligentsiei pe o platforma inspirata de directiile novatoare din Polonia si Ungaria, insa intelectualii (marxisti sau nemarxisti) erau prea inspaimintati si/sau regimentati pentru a testa asemenea strategii.

Gheorghiu-Dej, Valter Roman, Imre Nagy

Mi-e greu de imaginat un regim comunist in Romania care sa sprijine Revolutia Maghiara. Chiar si in 1968, Nicolae Ceausescu a sustinut independenta Cehoslovaciei, insa a avut rezerve esentiale privind linia de democratizare interna. Ceea ce insa nu implica obligatia excesului de zel, indirjirea comunistilor romani in condamnarea liniei lui Imre Nagy si colaborarea lor entuziasta cu „organele” sovietice.

Mergand pe linia istoriei contrafactuale (excelente articolele lui Eugen Stancu din “LaPunkt” unde isi imagineaza scenariul unei interventii sovietice in Romania in 1968), in continuarea unei intrebari lansata de Ghita Ionescu in magistrala sa carte “Communism in Romania” (Oxford University Press, 1964), ne putem imagina un moment Patrascanu in 1956 (in conditiile in care acesta n-ar fi fost lichidat in 1954). Presiunile sovietice ar fi putut duce la inlocuirea lui Dej cu nemesis-ul sau. Cat de departe ar fi mers Patrascanu? Personal, cred ca ar fi adoptat linia lui Gomulka: o deschidere partiala, incurajarea inteligentsiei nationale, dar mentinerea cordonului ombilical cu Moscova. In nciun caz pluralism democratic, multipartidism, alegeri libere. O de-stalinizare de tip hrusciovist, ceea ce, in conditiile date, ar fi insemnat un inceput de liberalizare interna reala, nu mimata. Ce sprijin ar fi gasit Patrascanu intre colegii sai de partid este insa o alta chestiune. Nu stiu care ziarist de la “Scanteia” ar fi putut sa se metamorfozeze intr-un Miklos Gimes, fostul redactor al oficiosului comunist de la Budapesta, “Szabad Nep”, devenit cel mai loial colaborator al lui Nagy in timpul Revolutiei Maghiare, condamnat si executat in iunie 1958, impreuna cu premierul legal inlaturat de Armata Rosie.

Cine crede ca Valter Roman, vorbitor nativ de maghiara, conversa la Snagov cu Imre Nagy, aflat acolo cu domiciliu fortat, pentru ca asa dorea el, se inseala amarnic. Om de incredere al organelor speciale sovietice, Valter Roman nu era catusi de putin un anti-stalinist (cum a incercat sa-l prezinte in anii 90 fiul sau Petre). Toate aceste „discutii” aveau loc cu misiune, scopul fiind zdrobirea vointei de rezistenta a exilatilor maghiari si aducerea lor intr-o stare de abdicare morala necesara confectionarii unui proces-spectacol. “Mai intai vom stoarce de la la el toate informatiile”, afirma Dej in cercul sau intim, “apoi il vom spanzura de limba”. Imre Nagy a refuzat sa colaboreze cu anchetatorii, i-a sfidat cu demnitate. A fost spanzurat la Budapesta in iunie 1958.

Simplu spus, in intre 1953 si 1956, conducerea PMR a optat in favoarea conservarii modelului politic si economic stalinist, a despotismului politienesc, respingind orice tentativa de liberalizare interna. In aceasta privinta, Dej era mai aproape de Enver Hoxha, Mao, Novotny, Ulbricht si Thorez, decit de Tito, Gomulka (cel din 1956), Togliatti ori Nagy. Cultura politica a comunismului romanesc a fost asadar una a stalinismului impenitent.

Versiune largita a articolului aparut pe platforma LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2013/05/03/dezghetul-post-stalinist-promisiuni-amagiri-deziluzii/

Despre profesorul Ghita Ionescu:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-amintirea-unui-mare-ganditor-politic-ghita-ionescu-1913-1996-1029923.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Lupul Monarhist spune:

    Am gasit ieri intamplator pe YouTube filmul documentar “Condamnati la fericire”. O surpriza placuta pentru ca nu stiam ca ar exista asa productie (mea culpa). Excelenta retrospectiva a evenimentelor post-belice prin care a trecut Romania si nu numai (Revolutia Maghiara din anii ’50).

    Partea I: http://www.youtube.com/watch?v=7ISKKD_kOaQ
    Partea a II-a: http://www.youtube.com/watch?v=6Wpu34ZNcFk

    • amanda13 spune:

      Lista victimelor de la sfarsitul filmului este pur si simplu cutremuratoare.

    • nikolaus spune:

      Multumesc Lupule pt. postari .
      Ti-ai facut pomana !

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Am de adus o umbră de reproș regizorului, care a inserat materialul imagistic MULT PREA RAPID și oarecum haotic. În rest, EXCELENT !

        Domnule Tismăneanu ! Modestia, în lupta cu bolșevicii, ne paye pas ! DE CE nu ați făcut o minimă reclamă filmulețului pînă acum ? Chiar dacă youtube nu aduce bani, obiectivul acțiunii este mult deasupra simplelor interese pecuniare, așa că…

        Cînd mă gîndesc că Edvins Snore a beneficiat de sprijin financiar din partea UE mă apucă jalea.

        • Ii multumesc Mariei ptr postarea linkului. Filmul, scris si prezentat de mine, a fost regizat de Dinu Tanase. A fost lansat in 1991 (cred), in prezenta unor personalitati marcante, inclusiv Andrei Plesu, in acea vreme ministrul culturii. Au scris favorabil despre el Andrei Cornea, Eugenia Voda si altii. Din pacate, n-am mai ajuns sa avem o editie cu subtitluri. A fost prezentat la TVR cred ca in 2008. Textul scenariului a aparut la editura “Astra” din Brasov cu o prefata de prozatorul Vasile Gogea, fost disident, autorul volumului “Fragmente salvate”. Ministerul Culturii a sustinut financiar proiectul. Personal n-am primit niciun ban, am participat la acest proiect din ratiuni morale. Precizez, daca mai este nevoie, ca scriu voluntar, fara onorarii aferente, aici, pe Contributors”, pe platforma “Vocile Dreptei” de la EvZ etc In lupta anti-totalitara, ca de altfel in niciun proiect intelectual, nu sunt animat de niciun fel de interese pecuniare. Cei care ma cunosc cred ca pot depune marturie ca, structural, nu sunt “materialist”. Drepturile de autor pentru volumul-antologie “Etica neuitarii”, inclusiv pentru prefata, le-am donat Casei Lovinescu. Premiul “Monica Lovinescu” l-am donat pentru sustinerea premiilor ulterioare. N-as face publice aceste detalii daca n-as observa campania menita sa ma prezinte drept unul dintre “marii sinecuristi” etc Paste Fericit!

          • Hannibal Lecter spune:

            “…in niciun proiect intelectual,…’ cred ca este corect a scrie : “…in toate proiectele intelectuale…” sau “…in orice proiect intelectual …” Nu sint sarcastic, domnule profesor, dar , precum bine stit, doua negatii semnifica o afirmatie. Asta este o erata , asa, off the record. Aspectele materiale nu sint topicul articolului , asa ca ma abtin a comenta acuma.

          • Maria spune:

            Vă mulţumesc pentru completările preţioase. Am descoperit filmul într-un timp al unor mari recuperări necesare. De atunci l-am ţinut aproape. Zile bune şi luminoase vă doresc!

            • Intr-un fel, scenariul acestui film dezvolta ideile din articolul meu “The Tragicomedy of Romanian Communism” aparut in revista “East European Politics and Societies” in 1989. Era vorba de embrionul a ceea ce avea sa devina treptat, dupa lucrul in arhivele fostului CC al PCR (1992-1993), cartea “Stalinism for All Seasons”. Am stat mult de vorba, in acei ani, cu profesorul Ghita Ionescu, cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gail Kligman, Ken Jowitt, Daniel Chirot, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, N. Manolescu, Mircea Mihaies, Mircea Raceanu, Robert Levy, Dan Pavel, Radu Ioanid, Tita Chiper-Ivasiuc. In pofida rupturii recente, nu neg importanta discutiilor cu Stelian Tanase, in special pe teme legate de anul 1956. Stelian Tanase a prezentat prima editie a “Fantomei lui Gheorghiu-Dej”, aparuta la Editura Univers. Am vorbit adeseori despre Securitate cu Marius Oprea cu care eram pe atunci prieten. Am publicat, in “Sfera politicii”, stenograme ale sedintelor Biroului Politic din martie 1956. In 2005, la lansarea editiei romanesti a “Stalinismului pentru eternitate” (tradusa de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu) au vorbit Mihai-Razvan Ungureanu si Adrian Cioroianu. Va doresc un Paste Fericit, cu noroc si pace!

          • amanda13 spune:

            Paste fericit si linistit, domnule profesor! :)

        • Lupul Monarhist spune:

          @Vasiliu Mircea Paul- documentarul mi se pare de exceptie. Nu numai continutul, cat si regia si montajul. Nu ii pot gasi defecte. Este genul de productie cinematografica pe care “o rumegi” in minte dupa vizionare over and over again. Un exemplu de maiestrie: la secventa 6:17 din partea a II-a, comentariul privitor la privilegiile de care se bucura clasa politica de la acea vreme (parazitism) este sustinut vizual de Gheorghe Gheorghiu-Dej deplasandu-se la o vizita de lucru intr-un autoturism Cadillac De Ville convertibil. Autoturism de lux de ultima generatie la acea data, produs de complexul militaro-industrial american, in patria capitalismului decadent, atat de mult hulita de tovarasii de la Bucuresti…

          • Ati surprins exact filosofia estetica a filmului. Este ceea ce nota, in momentul premierei, Andrei Cornea in cronica din revista “22″: contrastul permanent dintre propaganda si realitate (Dinu Tanase este un excelent regizor, am gandit impreuna aceasta perspectiva, inspirati in parte de unele documentare franceze despre perioada Ocupatiei). Unii critici au reactionat iritat la aceste imagini din jurnalele de actualitati, deci imaginea despre sine a regimului, contrapuse terorii reale. Altii chiar au vorbit de “monotonia anticomunista” a comentariului. Sa adaug ca la Silviu Brucan si Alexandra Sidorovici acasa se gaseau numeroase discuri americane de muzica clasica, reviste si carti occidentale etc Biblioteca de stiinte umane si istorie politica a lui Leonte Rautu era legendara…

            • Lupul Monarhist spune:

              “Ati surprins exact filosofia estetica a filmului. Este ceea ce nota, in momentul premierei, Andrei Cornea in cronica din revista “22″”

              Domnul profesor, ce pot sa spun? Bright Minds Think Alike! :-)
              Nu stiu cum se face dar ati “ascuns” bine documentarul toti acesti ani…
              Revenind la scena de care am amintit, aparent intreaga motorcada era formata din Cadillac-uri. Probabil o vizita de lucru cu o delegatie iugoslava, observ drapelul fostei tari abordat in plan secund. De acelasi parc auto a beneficiat si Nicolae Ceausescu. Exista fotografii cu o vizita a tovarasilor la Iasi in 1970 intr-un Cadillac similar. Evident, celelalte masini nu puteau fi decat Mercedes si BMW.
              http://2.bp.blogspot.com/-3dK7AWsKvHs/TpJ9BJX1jEI/AAAAAAAABo0/gJ5d9F6Uzds/s1600/17.jpg
              Weekend placut.

            • Va asigur ca nu l-am ascuns. In 2009 m-am trezit atacat pentru ca as fi accentuat rolul “alogenilor” in PCdR. Evident, nu facusem decat sa consemnez o realitate istorica, spunand cat se poate de categoric ca nu era vorba de originea etnica a unor militanti, ci de convingerile lor politice…

            • Lupul Monarhist spune:

              Domnule profesor, nu va acuz de nimic, stiu ca nu l-ati ascuns. Observati ghilimelele. M-as fi asteptat la o publicitate semnificativa pe tema acestei productii. Nu merita sa stea acoperita de praf, e stelara! In privinta adevarului istoric pe care il promovati pe varii canale, acesta va deranja pe multi si pentru o lunga perioada de vreme de acum inainte, mai ales la Bucuresti. It’s a fact!. Departe de mine sa va dau sfaturi…doar un gand sa va spun…cresteti o derma groasa, puneti la spate marlaniile, scenariile aberante si mizeriile despre dvs. promovate la televiziunile si blogurile usl-iste si mergeti mai departe. Si sper ca pe viitor sa nu mai faceti munca “pro bono” pentru cine nu merita. Taiati facturi, trimiteti deconturi… they got to pay if they wanna play!. Cu bine.

            • Evident ca am simtit ironia la adresa celor care au decis sa nu promoveze filmul. Lumineaza prea multe schelete din dulap, sunt prea multi cei care nu au niciun interes sa “rascolim trecutul”. In anii din urma m-am cam obsnuit cu aceste mizerii. Inteleg care sunt resorturile, cine sare la tac si de ce. Incerc aici, incitat de mesajul Dvs, un exercitiu de memorie. In aprilie 2006, cand a demarat Comisia Prezidentiala, eram inca desul de naiv, dar experienta din acel an m-a lecuit. Tin minte ca eram la Bucuresti de Inviere, la o buna prietena, vaduva unui cunoscut jurnalist. Era prezent la acea cina dl Constantin Ticu Dumitrescu, discutam despre strategia muncii in arhive. Ne uitam fara vreun interes special la televizor si deodata aud numele meu rostit cu o patima greu de inteles. Nu i-am recunsocut pe cei doi comentatori cu fetele schimonosite de ura. Gazda mi-a spus numele lor. Pe unul il cunosteam bine, era Cornel Nistorescu. Pe celalalt nu-l cunosteam personal, auzisem insa destule despre el. Era Petru Romosan. La Timisoara, in luna mai 2006, in prezenta premierului Tariceanu, Mircea Dinescu (acelasi Dinescu care il pusese la punct memorabil pe Vladimir Alexe intr-un articol cu titlul “Volodea si magarul antisemit”) gasea de cuviinta sa faca un dubios haz de Comisie. Daca nu ma inseala memoria, Marius Oprea, membru al Comisiei, se distra de minune pe scena. Incepea cruciada anti-Basescu, nimeni mai era crutat…

              Ura pentru Basescu s-a combinat cu oroarea de condamnarea totalitarismului rosu. Au urmat insultele si pseudo-criticile unor Mihai Pelin, Adrian Paunescu, Dinu Sararu, Vadim Tudor, Ion Coja, Sorin Rosca Stanescu, Vladimir Alexe, Gh. Buzatu, Dan Ceachir, Victor Roncea si cati altii. A urmat un articol al Mirunei Munteanu in “Ziua” cu titlul “Tismaneanu, comunismul si evreii”. A urmat campania toxica a “Jurnalului National”. Profesorul Daniel Barbu, cu care eram prieten, a facut numeroase declaratii mordante, menite sa prezinte actiunea noastra drept una strict politica, inutila si chiar absurda. Evolutia sa de dupa 2007 a confirmat temerile mele din 2006. Atacurile veneau la inceput dinspre stanga/dreapta national-stalinista. In 2007, a iesit la atac stanga neo-marxista. Ulterior si-a spus “CriticAtac”. I s-au raliat fosti disidenti si politologi care se declarau sustinatori ai valorilor liberale.

              Daca in aprilie 2006 am mai fost invitat la o emisiune a “Antenelor” realizata de Ion Cristoiu, din toamna am devenit indezirabil. Eram injurat si ponegrit fara oprire. Ion Cristoiu a publicat un articol care susrprindea situatia. Titlule ra “Vladimir Tismaneanu in ciorba de pe Dambovita”. Nu mai conta cine eram eu, important pentru detractori era ca fusesem numit de Traian Basescu. Pentru Badea, Ciutacu etc (Gadea inca nu aparuse, cred), eram “Clizmaneanu”, “Izmaneanu” etc Mihai Pelin s-a intrecut pe sine intreband daca Monica Lovinescu a semnat Raportul stand pe un scaun cu rotile. Profesorul Dinu Giurescu, cu care fusesem prieten, un carturar pe care il invitasem sa faca parte din Comisie si refuzase, a intrebat daca prin condamnarea regimului comunist urmaream sa anulam si actele de casatorie, divort ori chiar deces! Istoricul Florin Constantiniu (alt carturar pe care il invitasem sa faca parte din Comisie) si jurnalistul Cristian Tudor Popescu m-au acuzat ca sunt un Pavlik Morozov, un fel de pionier delator care isi trimite propriul parinte in lagar. Petre Roman a spus ca habar n-am de istoria comunismului, iar Ion Iliescu ne-a numit pe cei care am scris Raportul “scribalai oportunisti”. Fostul ofiter de Securitate Liviu Turcu, ramas in Vest in 1989, a iesit la atac de cate ori a fost nevoie.

              Extrem de critic s-au pronuntat Paul Goma, Ionel Cana si Victor Frunza, fiecare cu motivatiile sale. Cum era de asteptat, includerea sau neincluderea cuiva in Comisie a provocat nu putine asemenea reactii. Merita Paul Goma sa fie in Comisie? Evident. Din pacate, ceea ce s-a intamplat in martie-aprilie 2006 a dus la ruptura relatiilor, odinioara apropiate si cordiale, dintre mine si celebrul disident. Am scris pe larg, nu voi relua subiectul. Fostul disident, poetul si jurnalistul Dorin Tudoran (care refuzase cu politete, din varii ratiuni pe care, daca si cand va dori, le va da publicitatii, invitatia de a face parte din Comisie) a pastrat o atitudine de scepticism constant, uneori chiar acut, care a fost utilizata (probabil fara voia sa) de catre cei care doreau sa minimalizeze demersul. Nu a putut veni la sedinta Parlamentului din 18 decembrie unde fusese invitat, a trimis un mesaj presedintelui Basescu in care si-a exprimat sprijinul pentru condamnarea dictaturii comuniste. La acel ceas al denigrarilor isterice, in decembrie 2006, Dorin Tudoran nu a facut parte dintre detractori.

              S-a spus ca din Comisie n-au facut parte istorici, ceea ce era o minciuna sfruntata (unul dintre membri a fost acad. Alexandru Zub, fost detinut politic). S-a spus ca n-am inclus disidenti (alta minciuna, a facut parte Radu Filipescu). Gh. Funar a spus ca am comercializat documente, o calomnie ordinara pentru care l-am dat in judecata si am castigat definitiv procesul. Oameni pe care ii socoteam prieteni au scris despre “comisii de futilitate publica” si au zeflemisit intregul demers in pamflete pe care, poate, le regreta. Dar au existat si vocile celor care au sustinut Comisia: Fundatia “Ioan Barbus”, Fundatia “Corneliu Coposu”, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Viorel Padina, Dan Tapalaga, Doru Maries, Valeriu Stoica, Ion Vianu, Devis Grebu, Mircea Mihaies, Rodica Culcer, Sever Voinescu, Andi Lazescu, Ioana Lupea, Doru Baconsky, Cristian Preda, Grigore Cartianu, Mircea Marian, Razvan Ionescu, Ioan T. Morar, Mihail Neamtu, Cristian Teodorescu, Cristian Ghinea, Dragos Aligica, Gh. Grigurcu, Angela Furtuna, Dan Turturica, Ovidiu Nahoi, Marta Petreu, Caius Dobrescu, Eugen Istodor, Radu Calin Cristea, Gelu Ionescu, N. C. Munteanu, Florin Toma, Cristian Patrasconiu, Horia Ghibutiu, Magdalena Boiangiu, Octavian Hoandra, Rodica Palade, Andrei Cornea, Andreea Pora, Petre M. Iancu, George Arun, Andrei Oisteanu, Dan C. Mihailescu, Marius Vasileanu, Doina Jela, Stefan Niculescu-Maier, Petru Clej, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, Daniel Vighi, Leonard Oprea, Marcel Tolcea si lista este mult mai lunga. Din PSD, atat cat imi pot aminti, doar trei voci s-au auzit in favoarea condamnarii comunismului: Cristian Diaconescu, Alin Teodorescu si Vasile Puscas. Adrian Severin, cel care propusese candva Parlamentului European un document in acest sens, a navigat gratios printre stanci fara a lua o pozitie ferma. Intre patru ochi, mi-a marturisit ca ne sustine, la televizor a recitat linia oficiala. Mircea Geoana s-a dezis de ceea ce declarase cu cateva saptamani mai devreme.

              Daca la un moment dat, in luna octombrie 2006, o singura data, Gabriel Liiceanu (de care ma leaga o minunata prietenie de idei care a inceput la mijlocul anilor 70) a exprimat oral, intr-o emisiune de televiziune, unele rezerve fata de numirea mea, incepand din 18 decembrie 2006 a fost unul dintre cei mai consecventi sustinatori ai demersului nostru. La fel si Sorin Lavric. Se citeaza adeseori un articol al d-lui Lavric din “Adevarul Literar si Artistic” (publicat inainte de decembrie 2006), dar se ignora deliberat cel putin trei articole ulterioare din “Romania Literara” in care filosoful si-a exprima sustinerea totala pentru condamnarea comunismului (nu mai vorbesc despre ceea ce a scris atat de empatic pe marginea cartilor mele). In pofida unor divergente, trebuie sa recunosc sprijinul public acordat Raportului de catre doamnele Zoe Petre si Lucia Hossu-Longin. Istoria receptarii Raportului este mult mai lunga. N-am facut decat sa schitez aici liniile de forta care au despartit atunci apele, spre a relua titlul articolului publicat de doamna Doina Jela imediat dupa 18 decembrie 2006 in “Observator Cultural”, o publicatie care in anii ce aveau sa urmeze a suferit transformari pe care nu le voi comenta hic et nunc :)
              .

            • Lupul Monarhist spune:

              Multumim pentru detalii, dl. profesor. Priviti la partea plina a paharului, lista personalitatilor care v-au sustinut demersul este lunga si rafinata. Ca unele dintre aceste personalitati nu au putut trece peste antipatia legata de presedinte si au suferit mutatii greu de priceput pentru multi dintre noi este alta problema. Atacurile de orice natura catre persoana dvs. (din invidie profesionala, rautate si prostie omeneasca, lipsa de educatie, teama de adevar, conflict ideologic) sunt inevitabile, mai ales in mediul romanesc post 1989. Nu trebuie sa va afecteze. Sunt doar water under the bridge si numic mai mult.

  2. Adi spune:

    Securitatea Ungara a trimis inainte de revolutia din 1956 foarte multi ofiteri ca sa organizeze revolte in Transilvania si pentru asta actiunile lui Walter R erau legate de interesele Moscovei in blocarea destramarii . . Din articolul dumitale lipseste partea de iredentism din anii 50 legat de securitatea ungara sau yugoslava pentru ca romanii sa inteleaga ce a fost si nu am vazut pe nimeni care sa comemoreze granicerii omoriti de securitatea yugoslava cind vroiau sa anexeze Banatul.

  3. nikolaus spune:

    “Se deschideau portile inchisorilor, cenzura devenea mai putin sufocanta, atmosfera generala era mai putin irespirabila, crestea nivelul de trai. In iunie 1953 avea loc insurectia din Berlinul de Rasarit, anihilata de tancurile sovietice si de politia secreta est-germana. Urma arestarea si lichidarea lui Lavrenti Beria.”- As merge mai departe (si nu mult) cu analiza. Nu ca noua conducere de la Kremlin erau sfintii si cetele de ingeri coborati de pe peretii bisericilor, pe pamant rusesc, insa pentru a intra intr-un concurs cu probabilitatea cea mai mare de castig (prin atragerea maselor de partea lor), era necesara diferentierea prin intrarea in contradictie vadita cu grupul Beria. Ori, aceasta nu se putea realiza decat prin masurile extreme (dar prudent si atent studiate) adoptate . Masurile (asa zis) hruscioviene, nu erau consecinta directa si naturala a nazuintelor poporului sovietizat (sau ale intregului “popor”), erau scopul urmarit si planificat al grupului de pucisiti (fara indrazneala de a ataca “elefantul”, chiar si cand acesta era murimburd). Era inceputul erei “potailor” ce se aduna la starvul elefantului (comparatie cam stupida a lui Stalin cu un elefant) si maraie la toti cei care nutreau un os (Doamne ce tablou baudelaire-ean a iesit). De fapt era o noua era in evolutia comunismului .

    “Pentru Dej si acolitii sai, era un soc total: idolul lor fusese demascat drept un monstru sociopat.” – Cea ce este interesant (si relevant informational) domnule Profesor, in masura in care nu contravine informatiilor si eticii dvs., este abordarea acestor elemente si relatiile intre elementele acestui sistem, din perspectiva psihologiei de grup, din perspectiva modului de initiere a grupului (pentru fondatori) si al aderarii / sprijinirii (de catre ceilalti). Fiindca in modul in care ati formulat (iertati-mi observatia, dar nu indraznesc sa o critic), lasa sa creada ca tov. Dej nu si-a pus niciodata intrebarea “poate Stalin sa fie si …?”. Ceea ce este fals. Cumplit de fals! Dej nu a fost nici inger, nici sfant, (si) nici macar mucenic. A fost execuntatul peste 2 mari si 3 tari a lui Stalin, apropae de marginea imperiului sovietic .In masura in care credeti de cuviinta, poate va ganiditi la o mica corectare (de.ex. : “Pentru Dej si acolitii sai, era un soc total modul si faptul ca idolul lor fusese acum demascat asa cum a si fost : un monstru sociopat. Regele era (de fapt) gol ! – (nota mea)”) .
    In speranta ca nu veti cataloga observatiile mele ca si critica, va multumesc anticipat .

    Cu aleasa consideratie,

    • Va multumesc pentru interesantul comentariu. Culmea este ca primul de-stalinizator a fost chiar Beria. Ca sef al politiei secrete, era si cel mai bine onformat despre dezastrul economic ca si amploarea de nesustinut a Gulagului. Nu a vrut sa “distruga socialismul”, nu a fost agent strain, dar a priceput printre primii ca era o nevoie vitala de reforme. Intre reprosurile (acuzatiile) aduse, a fost tentativa de a lichida RDG prin unificarea Germaniei (ca stat neutru). Beria a fost cel mai virulent in discutiile din mai 1953 cu conducerea PC Maghiar si l-a tratat cu o duritate extrema pe Rakosi. De acord, era o noua era in istoria comunismului. Odata terminat Beria, epigonii lui Stalin incepeau sa se sfaisie intre ei. “Nikita cel nerod” s-a dovedit de o viclenie colosala, iar cei care il subestimasera aveau sa regrete amarnic. Nu era nici neghiob, nici bland. Va ramane in istorie ca autorul primei lovituri decisive impotriva mitului lui Stalin. Stalin fusese criticat si pana atunci (Souvarine, Trotki, Ruth Fischer, Tito) dar nu de la nivelul conducerii supreme a comunismului global.

      Dej si Stalin: iata un subiect care merita cercetat cu mare atentie. Dintre liderii comunisti selectati sa conduca “democratiile populare”, doar Dej nu trecuse prin stagiul moscovit (il las de-o parte pe Enver). Nu stim ce intrebari isi punea Dej. Cred ca nu-si punea intrebari, tinand cont de natura absolutista a dogmei staliniste. Era un fanatic al acelei religii politice in care Liderul era considerat infailibil. Asemeni lui Vasile Luca, Anei Pauker, lui Miron Constantinescu si lui Iosif Chisinevschi. Acesti oameni isi suspendasera (emasculasera) simtul critic cu ani in urma (daca il avusesera vreodata). Tocmai de aceea spuneam ca Tudor Bugnariu a fost exceptia, cu ale sale profunde indoieli, inca din 1936-1938, legate de procesele de la Moscova. Nici Lucretiu Patrascanu, nici Belu Zilber ori alti intelectuali din PCdR (Miron Constantinescu, Ilie Cristea, Ilie Constantinovski, Valter Roman, Constanta Craciun, Gogu Radulescu) nu protestasera impotriva acelor inscenari. Nu au protestat nci macar Miron Radu Paraschivescu (membru al PCdR) ori Geo Bogza si Sasa Pana (apropiati de comunisti). Din cate stiu, nu au protestat nici suprarealistii din Romania, in pofida reactiei anti-staliniste a lui Andre Breton. Stanga radicala romaneasca a subscris la minciunile staliniste.

      Cel mai entuziast partizan al URSS a fost Alexandru Sahia (1908-1937), personaj exaltat despre care a scris patrunzator Angelo Mitchievici. Sahia a scris o carte absolut falsa despre URSS, a devenit propagandistul cel mai influent al mitului sovitic in Romania. In 1948, a fost ales postum in Academia RPR. Au protestat insa impotriva Marii Terori insa social-democratii, deci stanga democratica, anti-fascista si anti-comunista, lucru ce nu le-a fost iertat dupa 1944. Unii si-au facut mea culpa, precum Stefan Voitec si Lothar Radaceanu, au devenit marionetele comunistilor, altii au ramas fideli optiunilor lor autentice (Constantin Titel Petrescu, Serban Voinea, Ion Flueras, Iosif Jumanca) si au trimisi in lagare si temnite. Ar merita vazut ce scriau taranistii de stanga in perioada proceselor de la Moscova (Mihai Ralea, Mihail Ghelmegeanu, Petre Andrei etc) Mi se pare o tema de cercetare extrem de generoasasi cu incontestabile reverberatii actuale investigarea reactiilor stangii din Romania la intensificarea paroxistica a terorii in URSS.

      De acord cu adaugirea finala: lacheii (quislingii) vedeau ca regele era (de fapt) gol, ca adorasera un monstru. Dar nu consideratiile morale primau pentu comunistii din acea categorie. Am cunoscut destui comunisti care nu-i iertau lui Hrusciov denuntarea lui Stalin, partiala si incompleta, desigur, dar reala si cu consecinte majore. O buna prietena a mamei mele, fosta farmacista la Spitalul Brigazilor Internationale din timpul Razboiului Civil din Spania, fosta luptatoare in maquis, supravietuitoare a lagarelor Auschwitz si Ravensbruck, imi vorbea cu o aversiune pentru mine de neinteles despre “ticalosul de Hursciov” (in anii 70). Acesti oameni aveau nevoie de idoli, Stalin fusese zeul in care crezusera, nu puteau accepta prabusirea sa. Isi parasisera mediile originare (familii, religii) si imbratisasera credinta comunista. Se simteau orfani, nu intelegeau ce se intamplase, de ce fusese nevoie sa fie distus mitul care justificase intreaga istorie sovietica de dupa moartea lui Lenin. Dej era mai putin inclinat spre acest gen de extaz, dar fusese si el impregnat cu miturile staliniste.

      • nikolaus spune:

        Multumim domnule Profesor!
        Cu stima,

      • (tot) nikolaus spune:

        Poate vreodata va veti apleca si asupra perioadei (“reci”) de dinaintea razboiul civil din Spania. Restul (ce se cunoaste), este deja istorie. Dar partea rece, antebelica, este bine escamotata. Cu siguranta ca aveti multe de spus .
        Cu aceeasi stima,
        Nikolaus

  4. Marco spune:

    Comunismul in Romania a fost in mare parte dirijat de la Moscova, la fel ca si in celelalte tari ocupate, altfel nu se explica similitudinea lor, cu exceptia Yugoslaviei lui Tito. Metodele , tehnicile, sloganele au fost parca copiate in fiecare tara din blocul comunist. Pana si caderea lor in 89 este o ultima demonstratie ca au fost legate ombilical de Moscova.

  5. Marian Baroian spune:

    “Esti comunist?/Fi deci erou/ Raspunzi de fericirea lumii!” Aceste minunate versuri scrise de Nicolae Labis, care colecteaza rasete cu sughituri acum, descriu limpede soarta comunistilor din elita, ori eroi intra vitem ori post mortem, cu observatia ca sabia lu Damocles era completata de un Wilhelm Tell cu cataracta. Cred ca partidul, ingrat, facand antiselectie, a devenit sport extrem. Comunismul intra in ciolane si da dependenta de endorfinele aferente exact ca la cartofori. Uitati-va cu privirea la Ion Iliescu, si acum se vrea Budha , Dalai Lama , Frederick cel Mare Branza al agorei.

  6. T. Bucur spune:

    Tot timpul am fost convins ca asa-zisa incercare de iesire de sub tutela Moscovei, din partea lui Dej si apoi a lui Ceausescu, nu reprezenta altceva decat mentinerea liniei staliniste in Romania. Gasesc o confirmare in articolul de mai sus.

    • In volumul de dialoguri cu Ion Iliescu, “Marele soc din finalul unui secol scurt” (Ed. Enciclopedica, 2004), fostul ministru al tineretului si secretar al CC al PCR insarcinat cu ideologia, spune clar (citez din memorie) despre acea linie presupus anti-sovietica: “A fost o supapa de supravietuire politica”. Din pacate, comentatorii grabiti ai cartii au trecut peste unele confesiuni pe care, eu unul, le gasesc relevante, inclusiv aceasta. Cel mai bun comentariu, la vremea aceea, a fost scris de Cristian Preda in revista “22″. Profesorul Preda a inteles importanta unui interviu adancit facut de un specialist cu o personalitate politica importanta, dincolo de simpatii, antipatii, adversitati etc Eroarea mea a fost ca am subestimat dorinta lui Iliescu de a utiliza acea carte in scopuri de propaganda personala, pentru cosmetizarea prorpiei imagini, si, mai ales, faptul ca l-am crezut capabil de invatare politica. Aitudinile sale din perioada condamnarii comunismului au probat ca Ion Iliescu a ramas, structural, un bolsevic, un nosalgic al dictaturii staliniste pe care a renegat-o strict formal. Niciunul din liderii comunisti romani nu a recunoscut ca sacralizarea violentei politice a fost temelia unui sistem concentrationar barbar, a eliticidului si a represiunilor in masa.

      In timpul dialogurlui, Iliescu a fost impenetrabil si insondabil la tot ce tinea de perioada de dupa decembrie 1989, a repetat ad litteram si ad nauseam ceea ce spusese de sute de ori inainte, dar a spus multe lucruri inedite despre anii dictaturii comuniste si despre ilegalitate (ceea ce stia din familie).

  7. genu spune:

    Ma bucur foarte mult ca-l mai pomeneste cineva pe marele politolog Ghita Ionescu. Acest articol reverenta va face cinste. Acum avem multi specialisti in domeniu, dar prea putini cred in ceea ce scriu sau spun, de aici si aerul de snobi de salon al multora. Fac asta doar pentru ca e trendy. Profesorul Ionescu nu era asa, el credea in rolul mantuitor al cuvantului si era liberal fara rest. Din specia aceea de domni pe cale de disparitie, ghidati, in primul rand, de flerul unei educatii adevarate, si care au plasat imediat comunismul in zona patologicului. Si a lipsei de cuviinta. La fel ca si fascismul. Ghita Ionescu ilustra cel mai bine vorba aceea din batrani, care spune ca educatia te fereste de rau.
    In acest sens, imi aduc aminte un pasaj din amintirile lui Stefan Zweig. Viena de sfarsit de secol XIX. Oras in care lipsa de ureche muzicala era o infirmitate capitala. Micul Stefan haladuia printr-un cartier periferic. Deodata, el depisteaza niste sunete casante ce asediau pacea zonei. Apropiindu-se de sursa, vede un barbat cocotat pe niste trepte. Omul tinea un discurs patetic in fata unui auditoriu de gura casca, mai mult curios decat interesat. Liceanul Zweig a fost uimit, in primul rand, de glasul spart al oratorului si de inadecvarea sa estetica-”cum poate un om sa exprime niste idei in halul asta?”, isi sune el oripilat. Era Karl Lueger.
    Vedeti, dumneavoastra ati beneficiat de unele avantaje profesionale [ nu e o ofensa! ]-ati cunoscut comunismul din familie si poate ati avut si o biblioteca adecvata. Plus marturii ale oamenilor din sistem, care v-au fost, poate, mai accesibili decat altora. Iar dupa ’89, la fel ca toti ceilalti, ati putut cerceta arhive. Citind cartea profesorului Ionescu despre istoria PCR, aparuta in ’64, daca nu ma insel, m-a frapat cel mai tare faptul ca materialul bibliografic, in covarsitoare majoritate, e format din presa si din brosuri comuniste! Omul reciclase tone de nisip ideologic ca sa gaseasca pepite ideatice.
    Avea o capacitate de sinteza formidabila si un stil seducator. Clasa. Iar multe din concluziile sale nu sunt caduce. Dansul ne-a demonstrat faptul ca realitatea unei epoci sau un fenomen istoric pot fi despicate chiar si prin studiul comparativ al biletelor de tramvai.
    Gand bun

  8. Brad Jordan spune:

    Înaintea lui Jivkov, un alt lider comunist, mult mai cunoscut, Gheorghi Dimitrov, apropiat al lui Iosip Broz Tito, avusese altă idee, şi mai creaţă, aceea a unirii Bulgariei cu Iugoslavia, într-o federaţie, care să copieze modelul sovietic. În acest fel, România ar fi fost în pericol, înconjurată de două mari federaţii şi de Ungaria, care şi ea avea pretenţii teritoriale faţă de ţara noastră.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)