vineri, martie 29, 2024

Dezvăluirile lui Sikorski şi dramele Ucrainei: naţiune fără unitate, alegeri fără opţiuni, iarnă fără gaz, integrare fără aderare

Radek Sikorski este din nou pe prima pagină. Fosta stea în ascensiune a politicii poloneze, aspirant până nu demult cu şanse reale la poziţia de „ministru de externe” al Uniunii Europene dar căzut brusc în dizgraţie, după interceptarea replicilor sale prea lejere[1] cu privire la relaţia Varşoviei cu Washingtonul (poate, de asemenea, şi din motive de prea multă ambiţie politică), a făcut zilele trecute noi afirmaţii explozive[2]. De data aceasta a vorbit despre intenţiile mai vechi ale lui Putin referitoare la Ucraina, din perioada în care actualul lider de la Kremlin era prim-ministru. Până la incidentul din vară, cel cu declaraţia şocantă (chiar în context privat fiind) legată de „relaţia de sex oral între Polonia şi Statele Unite”[3], tenacele şef al diplomaţiei de la Varşovia fusese răsfăţatul mass-mediei şi al cercurilor politico-diplomatice occidentale. Acum lucrurile sunt mai confuze…

Potrivit recentelor sale „dezvăluiri”, care l-au scufundat imediat pe flamboaiantul politician polonez, în prezent preşedintele Seimului, într-un nou scandal politic internaţional, Vladimir Putin i-ar fi propus încă din 2008 fostului premier polonez Donald Tusk „să împartă Ucraina între Rusia şi Polonia”. Inclusiv la Summitul NATO de la Bucureşti, pretinde Sikorski, Putin i-ar fi spus lui Bush că „Ucraina nu e un stat” funcţional şi matur, în adevăratul sens al termenului, ci unul artificial, ceea este destul de plauzibil să se fi întâmplat.

Acum, la drept vorbind, luând în considerare gravitatea declaraţiilor privind împărţirea Ucrainei, deducem că cel puţin unul din cei doi lideri (Putin sau Sikorski) nu pare „cu toate acasă”. Ori Sikorski a spus adevărul-adevărat şi atunci Vladimir Putin trece din atenţia catedrei de relaţii internaţionale într-o altă zonă de interes ştiinţific, la colegii medici, ori polonezul le-a mai înflorit şi deducem atunci că locvacele Radek ar face orice să revină în prim-planul atenţiei, cu toate frustrările unui lider ieşit din prima ligă a politicii Europei. Bun, Sikorski a revenit şi a spus că fost greşit interpretat[4], că nu a spus chiar aşa, dar oricum sensul discuţiei menţionate nu l-a retractat. Nu iese fum fără foc. Rusia a pus deci ochii pe Ucraina mai demult.

Duminică, 26 octombrie, ucrainenii au alegeri parlamentare. E un fel de a spune, pentru că sunt „alegeri fără opţiuni”. Privind spre oferta electorală internă, orice analist poate deduce că nu există, în momentul de faţă, alternative reale la Kiev. Nici nu ar trebui să fie, am putea spune imediat, dată fiind criza majoră a Ucrainei, dar mă tem că procesul electoral de duminică nu va arăta neapărat consensul naţional cât diviziunea şi vulnerabilităţile structurale ale societăţii ucrainene.

Declarativ, nu există decât un singur drum politic în viziunea partidelor care contează, adică spre Vest, ceea ce ar părea o uşurare, la prima vedere. Partidul Regiunilor, al fostului preşedinte fugar Ianukovici, este răvăşit şi a devenit nesemnificativ. Drumul spre Rusia este dispărut complet din vederile alegătorilor ucraineni, cu excepţia desigur a celor din regiunile separatiste, care dealtfel pretind că au fondat deja „republici populare” suverane şi că se nu mai supun Kievului, urmând să organizeze (un simulacru de) alegeri distincte, pe 9 noiembrie. Prezenţa la vot în regiunea Donbas, la alegerile oficiale din 26 octombrie va fi, se pare, sub 25%, ceea ce va ridica probleme de reprezentativitate naţională a noului Parlament de la Kiev, cu orientare masiv pro-europeană. În Crimeea nici nu mai există colegii pentru noul parlament, ceea ce este primul semn oficial al recunoaşterii pierderii peninsulei. Votul de duminică, atât cât va putea fi desfăşurat pe teritoriul Ucrainei, va indica victoria partidelor pro-europene. Dar chiar şi drumul acesta „sigur” spre Vest ascunde, după cum vom vedea în anii care vin, „meandre ale concretului” chiar mai surprinzătoare şi mai dure decât cele de care ne vorbea pe vremuri Ion Iliescu. De pildă, trei atentate la viaţa unor candidaţi petrecute în vestul, nu în estul separatist al Ucrainei, ne arată ce fragilă este încă democraţia locală.

Nuanţe ar mai fi aşadar în politica Ucrainei, dar nu alternative reale. Opţiunile doctrinare lipsesc. Totul se învârte declarativ în jurul chestiunii naţionale, a patriei şi identităţii. „Pro-occidentalii” ucraineni sunt de mai multe tipuri: naţionalişti, supernaţionalişti şi ultranaţionalişti. Vor câştiga, ghiciţi cine?, pro-occidentalii, dacă mai aveaţi vreo îndoială. Mai precis cei ai preşedintelui Petro Poroşenko („doar” naţionalişti, să spunem aşa), grupaţi în Fundaţia Iniţiativelor Democratice (DIF)[5], care vor obţine probabil majoritatea celor 450 de locuri din legislativ, necesară preşedintelui pentru a deveni şeful de facto al puterii executive. În fruntea listei Blocului Poroşenko se află primarul Kievului, fostul campion mondial de box Vitali Klitschko (viitorul premier?), care a renunţat în primăvară la cursa prezidenţială în favoarea magnatului ciocolatei. La mare distanţă în urmă vor veni „Partidul Radical” (ultranaţionalist), „Patria” Iuliei Timoşenko (supernaţionalist) şi „Frontul Popular” al premierului în exerciţiu Arseni Iaţeniuk, toate cotate între 6-8%. Cam asta e tot ce contează cât de cât, din cele 29 de formaţiuni politice intrate în campanie. Majoritatea nu vor trece pragul de 5%.

Dar greul abia urmează. Odată alegerile încheiate şi noul guvern instalat, se va intra în lunga iarnă geroasă a câmpiilor din Estul Europei, care va măcina şi ultimele fărâme de resurse ale epuizatei Ucraine. O ţară deja afectată puternic de nevroza războiului separatist, a dependenţei de gazul rusesc, a datoriilor imense şi imposibilităţii de achitare a facturilor va traversa cu mare dificultate tranziţia spre modelul de economie şi societate europeană. Amânarea intrării în vigoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru 2017 a fost, se pare, o decizie a Bruxelles-ului în favoarea Ucrainei (deşi aparenţa ar spune altceva), Kievul putând intra imediat, unilateral, cu exporturi netarifate pe piaţa europeană, dar fiind scutit doi ani de reciprocitate, adică de exporturile mult mai competitive din UE, care (netaxate) ar putea distruge economia rudimentară a Ucrainei.

În pofida acordului recent încheiat între Poroşenko şi Putin, care rezolvă declarativ problema furnizării de gaz pentru Ucraina în această iarnă, personal nu cred că pericolul a trecut. Mai degrabă aş înclina să cred că, la un moment dat, folosindu-se un pretext, va apărea o criză majoră a gazului în sezonul rece iar Gazprom va închide câteva zile robinetul, tocmai pentru a reîntări poziţia Rusiei asupra Ucrainei în ansamblu şi a-i face jocurile lui Putin la nivel internaţional, în strategia de ridicare a sancţiunilor economice occidentale. Acesta va fi, până la urmă, preţul acceptat de europeni pentru rezolvarea crizei şi salvarea Ucrainei de la îngheţ. Povestea cu gazul care va circula invers pe conductă, dinspre Slovacia spre Ucraina, se va dovedi nerealistă tehnic şi economic. Europenii nu vor putea ajuta altfel Ucraina decât finanţându-i parţial consumul de gaze şi negociind cu Putin o uşurare a sancţiunilor la adresa Rusiei.

Micile compromisuri temporare, care mai trec Ucraina peste câte o iarnă, nu oferă însă soluţii de dezvoltare durabilă şi modernizare profundă a ţării, nu vor reunifica naţiunea. Europenizarea efectivă a societăţii ucrainene avansează lent şi cu sincope mari. Corupţia sistemică abia începe să iasă la iveală, odată cu primele măsuri de întărire a statului de drept şi de creştere a transparenţei decizionale în administraţia publică. Cel mai greu le va fi ucrainenilor când vor realiza că nu toate dificultăţile, problemele şi eşecurile interne sunt cauzate de Putin şi de ruşi, şi mai ales atunci când şi Occidentul va înţelege asta. Niciun preşedinte şi niciun guvern nu vor putea face miracole. Nu există soluţii simple, imediate, la uriaşele deficite ale Ucrainei: financiare, de competitivitate, de modernitate, de coeziune naţională, de cultură a statului de drept, de bune practici în administraţie, de experienţă ca naţiune suverană etc.

În fine, ultima limitare majoră privind perspectiva Ucrainei pe termen mediu provine din însăşi modelul politic „integrare fără aderare”, care i s-a oferit prin Parteneriatul Estic. Reforme da, apartenenţă nu. Ucrainei nu i se vor deschide curând porţile Occidentului, indiferent cât de critici şi de hotărâţi vor fi liderii din Vest la adresa Rusiei. Una e una, alta e alta. Condamnarea agresiunii lui Putin asupra Ucrainei nu a însemnat şi nu va însemna acceptarea deplină a unei ţări deocamdată nefrecventabile, curând cu conflicte îngheţate pe teritoriul ei, în structurile politico-militare şi economice, de securitate şi respectiv bunăstare, ale spaţiului occidental. Sentinţa pentru statutul Ucrainei este destul de dură şi, în opinia mea, nu va fi revizuită curând. Statul ucrainean nu este neapărat câştigătorul noului Război Rece între Rusia şi Occident. Ar putea fi, dimpotrivă, victima lui.

Pe de altă parte, noul regim pro-european de la Kiev (parlament şi guvern), rezultat din alegerile anticipate din 26 octombrie, plus noile autorităţi municipale, rezultate din alegerile locale din 7 decembrie, vor trebui ele însele să treacă în anii următori probele de foc ale luptei anti-corupţie, ale bunelor tratamente acordate minorităţilor naţionale, ale democraţiei funcţionale, reformelor legislative şi administrative etc. O altă întrebare ţine de revizuirea Constituţiei. Va încerca oare noua majoritate să atace tema unei noi legi fundamentale, practic a unei noi Republici Ucrainene, din care să fie scoasă „neutralitatea” autoasumată în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice? Rusia a anunţat explicit că nu „va putea accepta” o Ucraină care alege să adere la NATO.

Pentru politica externă a României, tema ucraineană va rămâne o perioadă destul de lungă în atenţie, atât prin sprijinul pe care Bucureştiul este firesc să-l dea unei ţări vecine care aspiră la apartenenţă deplină la spaţiul occidental, cât şi prin urmărirea condiţiilor educaţionale, culturale şi sociale asigurate minorităţilor naţionale de pe teritoriul Ucrainei, unde Kievul nu are, istoric vorbind, performanţe deosebite.      

_______________________________


[1] http://www.theguardian.com/world/2014/jun/22/poland-foreign-minister-alliance-us-worthless

[2] http://www.reuters.com/article/2014/10/20/us-ukraine-crisis-poland-sikorski-idUSKCN0I92A720141020

[3] http://www.dailymail.co.uk/news/article-2664969/Polish-minister-calls-US-ties-worthless.html

[4] http://rt.com/news/197984-politico-putin-tusk-sikorski/

[5] http://www.reuters.com/article/2014/09/26/us-ukraine-crisis-election-idUSKCN0HL1EF20140926

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Mai departe de optiunea tactica cred ca Europa nu are o strategie pentru Ukraina. Nici nu are cum, diferentele culturale, economice si de etica (in sensul weberian) fac imposibila o pozitie comuna. Ramane America dar ea e departe si cu multe probleme (poate viitorul presedinte republican o s-o trezeasca). Rusia are de partea ei avantajele inapoierii specifice, morala pravoslavnica, aparatcik-ul nu trebuie sa se justifice, poporul ala si asa traieste greu de felul lui iar Europa e invidiata pentru valorile materiale nu culturale (in mare parte neintelese).
    Probabil ca situatia va ramane in istorie ca prima fisura intre populatiile fostului imperiu rus. Sa speram ca Europa/Vestul nu-si va pierde identitatea si puterea de iradiere culturala sub avalansa de probleme interne si externe. De aici si insistenta pe care o acorda America dezvoltarii democratice reale locale. Oare se aude si la noi acolo unde trebuie?

    Si o paranteza cultural-istorica: Petru I deshide Rusia Occidentului la inceputul secolului 18, deshidere continuata de Ecaterina a II si apoi dupa sa zicem 100 ani apar puskin, gogol, turgheniev si mai spre sfarsit cehov, tolstoi. E rezultatul probabil al conectarii culturale a Rusiei la occident. In secolul xx, deschiderea incepe underground cu muzica, filmul, fashionul, internetul, in general pop-cultura iar influentarea dureaza mult mai putin, as spune ca 2-3 decenii. Nu mai apar personalitati culturale ci curente sociale (cel putin asa vad eu). Ukraina e prima care „simte” asta. Raspunsul occidentului e crucial pentru ca probabil va seta dezvoltarea strategica a civilizatiei occidentale.

  2. Ei bine uite cum dupa un numar relativ mare de ani apar si numeroase argumente in favoarea faptului ca Putin de ff multa vreme dorea si urmarea destabilizarea Ucrainei. Putin iubeste la fel de mult si Romania – asa ca atentie la valizele Dvs. daca sunteti in RO.

    Este clar pentru mine ca momentul Sumiitului NATO la Bucuresti, in 2008, a relevat puternic cazul Putin. Ca nespecialist pe mine m-a socat atitudinea aroganta a lui Putin cand a afirmat ca Ucraina si Georgia nu vor face niciodata parte din NATO si in ceea ce o priveste pe Ro, chiar daca a intrat in NATO, Rusia nu este de acord cu acest statut – dixit Putin atunci…

    Nu pot sa inteleg de ce oamenii politici cu experienta nu s-au socat atunci si nu si-au luat masurile de siguranta necesare. Putin de atunci a dovedit ca nu are toate tiglele pe casa.. A urmat, la scurt timp, invazia Rusiei in Georgia si reactia tarilor europene a fost de tot rasul… Ele se intreceau care cum sa ajunga mai repede in Georgia, nu cum sa rezolve mai rapid situatia si sa opreasca desfasurarea pe mai departe a fortelor rusesti…

    Poate si administratia americana a a gresit cu mult prea multa toleranta fata de cazul Putin- Rusia. In 2008 Bush jr. pleca si venea marele pacifist Obama – care in ciuda pregatirii VIce_president-ului – nu intelege nimicuta din ceea ce se intampla in zona.

    Acum situatia este si mai albastra.
    Noul Presedinte al UE a spus ca intrevede o largire a UE prea repede… – si de aceea ma intreb daca Ucraina si Moldova vor rezista pana la aceea data in fata presiunii tot mai mari venite din Rusia. Ma gandesc ca punctul de vedere exprimat de noul Presedinte se mai poate modifica daca este mai activ viitorul prea Inaltul Reprezentat cu Afaceri Externe al UE – dar inca nu se stie cine o sa fie…

    Soarta acestei parti din UE putea sa fie cu totul alta.
    Din nefericiere UE nu si-a inteles si nu si-a indeplinit rolul ei.
    Marile puteri din UE sunt in competitie cu ele, in interior, si de aceea UE este atat de slaba si de usor de atacat de catre Rusia lui Putin si Medveddev.

    Deci, acum nu este vorba numai de o iarna sau de niste alegeri in Ucraina, de altfel extrem de importante, ci este vorba despre RI intr-o perioada de intensitate maxima , intr-o zona care devine extrem de importanta pentru UE si USA, si unde Ro are si ea un mic rol de jucat.

    Fiecare tara isi joaca rolul ei in zona, dar puterea UE poate rapune definitiv si irevocabil tendinta expansionista permanenta a Rusiei. Oare cum va juca UE aceasta carte?

    • Ai standarde foarte înalte pentru acțiunile pe care le pretinzi din partea europenilor. Ce-ai fi vrut, tancuri europene trimise în Georgia? Avioane de luptă europene folosite efectiv împotriva celor rusești? E plină lumea de inși a căror soluție principală e să dea foc la casă.

      • Nu vreau tancuri europene in Georgia.
        Dar nici un balci legat de redactarea unei intelegeri in care traducerea din franceza nu a fost „corect” tradusa in enegleza…Asta se cheama comedie europeana cu ursul langa tine .

        Europenii nu au inteles modul de a dialoga diplomat al Rusiei decat dupa ce nu a mai ajuns gazul in conductele lor si au inghetat de frig!!!! Noi romanii gustasem din plin aceste mici deserturi rusesti/sovietice , ca sa nu mai povestesc despre ucranieni. Dupa mica intamplare europenii au inteles ca trebuie sa desfasoare proiecte energetice importante .

        Poate acum vor intelege ca este nevoie de o alta politica externa in zona.

    • Invazia rusa in Georgia ? Abhazia era o zona secesionista avand un numar mic de soldati rusi pe teritoriu, situatie aparuta imediat dupa ce s-a desfintat URSS . Situatie asemanatoare Transnistriei si a zonei Croatia Kraina dupa dezmembrarea iugoslaviei.
      Croatia „invatata ” de USA a reusit ca ,incalcand un armistitiu convenit, sa ocupe rapid Kraina
      Georgia urmand invataturile aceluiasi „profesor in ale democratiei ” a incercat in 2008 sa ocupe Abhazia. Fortele abhaze si ruse au rezistat pana cand din Rusia au venit ajutoare care au schimbat raportul de forte si implicit cursul operatiunilor militare Despre a cui agresiune vorbiti ?

  3. Sikorski a revenit asupra declaratiilor privind impartirea Ucrainei intre Polonia si Rusia. Ca o fi fost o declaratie facuta confidential jurnalistului, foarte posibil. Dar si-a retras-o.

  4. Din punctul de vedere al motivului articolului , Sikorsky a tot revenit cu interpretari iar protagonistii pretinsului dialog nu au bagat de loc in seama declaratia lui .
    In rest granita dintre spatiul vital in rasarit a kaiserilor si fuhrerilor si zona tampon in vest a tarilor si tovarasilor poate fi negociata si respectata , e pace in zona sau nu e razboi, purtat direct sau prin interpusi cu diverse mijloace inclusiv militare

  5. Ucrainienii nu sunt romani, Uitati-va la vecini, au alte probleme, nu coruptia. Ungurii au probleme din cauza nationalismului exacerbat de istoria lor in ultima suta de ani, bulgarii au probleme din cauza unui alt tip de coruptie, homicidala si politica daca vreti dar nu economica si sociala ca in RO. Asa ca fraza asta:

    „Cel mai greu le va fi ucrainenilor când vor realiza că nu toate dificultăţile, problemele şi eşecurile interne sunt cauzate de Putin şi de ruşi, şi mai ales atunci când şi Occidentul va înţelege asta.”

    .. e un fel de a ne vedea pe noi in situatia lor. Intr-adevar, daca Ucraina ar fi locuita de romani asa s-ar intampla. Insa nu e, asa ca zarurile nu au fost inca aruncate.

  6. As fi curios daca autorul articolului a fost prin Ucraina.
    Eu am fost, si la „firul ierbii” oamenii mi s-au parut ceva mai civilizati decat la noi. Pare un paradox, dar se vede lipsa elementului balcanic la nivelul mentalitatilor.

    Da, Ucraina e o tara saraca, e o tara cu o economie inca de reformat, in unele privinte seamana cu Romania anilor ’90.
    Dar daca reusesc sa treaca de anii astia, sa construiasca un stat de drept si justitie cat de cat independenta si eficienta, sa inceapa reforme si sa se orienteze temeinic spre vest, estimez ca in una-doua generatii vor fi peste noi.

  7. Polonia a mai participat o data si la impartirea Cehoslovaciei … cu Hitler. Asa ca despre chestii de genul „sintem ultragiati, noi nu vom face niciodata ceva atat de degradant” a se scuti.

      • Ba da . Din Cehoslovacia Germania a luat majoritatea dar au luat teritorii si Ungaria si Polonia .
        Impartirea Cehoslovaciei s-a facut in doua transe in 1938 , s-a aplicat acordul de la Munchen si inceputul lui 1939, s-a ocupat restul , chiar s-a cerut protectorat german.. Tot in 1939 au fost tratative la Moscova pentru o alianta militara antigermana intre Anglia, Franta , URSS, tratative esuate si datorita atitudinii antirusesti a Poloniei , pentru apararea careia se purtau discutii.
        Daca atitudinea antiruseasca a Poloniei a blocat ultima sansa de a opri un mare razboi european, mondializat ulterior , de ce nu ar fi si una din cauzele urmatorului
        Diferente Pozitia USA care intervenea in decursul conflictelor si acum e peste tot printre initiatorii lor si a Chinei care era impartita de altii si acum e printre cei care impart

      • Ce sa zic, e haios cand ideologia e orbeste intr-atat incat e capabila sa rescrie si istoria. Sa-ti spun si cum Polonia a primit Madagascarul in dar de la Societatea Natiunilor si isi facea planrui serioase sa deporteze toti evreii din Polonia? Mi-e teama ca te-as soca un pic.

  8. Trebuie sa va spun d-le Naumescu ca analiza, atata cat ma duce pe mine capul e buna. Dar ceea ce desprindeti dumneavoastra ca si concluzii mi se pare o chestier morbida. Asa-mi pare mie. Parca Ucraina ar merita mai mult. Prea mult au suferit. Si ei sunt o tanara natie ca si noi. Noi cati ani avem ca stat? 200 e prea mult. USA cat are? 230 sau ceva de genul? China cat are? Mii de ani, cred. Asa ca parerile astea morbide sunt parca ale lui Putin. Sa le acordam sprijin moral, ca material, vai de mama noastra, nici noua nu putem.

    • Pretul la petrol scazut la 60$ barilul si un dolar puternic nu sunt vorbe in vant, ci exact conjunctura in care s-a prabusit Uniunea Sovietica. Deocamdata, petrolul a ajuns de la 117$ in primavara la circa 80$. Eu m-asi uita si la cotatiile astea cand fac previziuni politice …

  9. Nu pot sa ma adaug corului de laudatori ai domnului Naumescu.
    Pur si simplu nu inteleg de ce afirmatia lui Putin, ca Ucraina nu este un stat functional, ar trebui sa-l trimita la un psihiatru. Oricat nu ne-ar placea Putin, el afirma un lucru evident si sunt convins ca multi diplomati romani sau occidentali impartasesc aceasta, numai ca n-o spun public.
    In cei 23 ani de independenta Ucraina n-a dovedit nici un moment ca este un stat functional. Este un stat multinational facut din teritorii furate de rusi in ultimii 200 ani si process desvarsit dupa 1945, in esenta o Austro-Ungarie impinsa pe harta 1000 km la est, dar cu niste ingredienti importanti: coruptie masiva, lipsa respectului elementar fata de lege si fata de monoritati. De aici lipsa a unei identitati nationale bine conturate; romanii din Ardeal sunt mult mai apropiati de cei din Dobrogea decat locuitorii Lvov-ului de cei din Harkov sau Odesa.
    Ucraina are o economie energofaga la nivel de 1975 si lipsa de resurse naturale., are ins schimb ambitii de putere regional si s-am comportat detestabil fata de Moldova si Romania.
    Parca-i au pe ideologii de serviciu explicandu-mi ca ocupatia ruseasca a dus la asta si ca Ukr este o natiune tanara.
    Sa facem o comparatie cu republicile baltice sunt natiuni mai tinere si au fost rusificate mai intens (in special Letonia si Estonia, unde ponderea populatie rusofone ajunge la 35-45%)?. Pana si Gruzia, un stat aproape asiatic, se prezinta mai bine decat Ucraina.
    Dupa 150 ani Ukraina este noul om bolnav al Europei. Primului bolnav i s-au facut numeroase operatii din care a pierdut o parte a corpului, dar, din ce-a ramas a iesit o natiune mai dinamica, cea mai pare putere a SE Europei si Asiei de W. Ucraina trebuie sa piarda ceva teritorii si sa devina mai supla. Procesul a inceput si chirurgii au ceva experienta; rusii si germanii (Prusia + Austria) au impartit Polonia (inclusiv Ucraina) de vreo 4 ori si sunt convins ca vor gasi un compromis si pentru Ukraina de azi, poate, de aceasta data, si cu participarea Poloniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro