Home » Analize »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Dictatori, palme şi glumiţe la Summitul resemnării europene

Valentin Naumescu mai 26, 2015 Analize, Global / Europa, Reactie rapida
46 comentarii 5,593 Vizualizari

Dacă n-ar fi fost episodul jenant Juncker-Orbán, Summitul de la Riga putea fi cel mai bine caracterizat prin formula „nimic despre nimic”. Dar cum episodul cu pricina a fost real şi atât de debusolant (o să-l discutăm la sfârşit), trebuie să admitem că bilanţul întregii reuniuni a marcat un fiasco total, deopotrivă strategic, politic, simbolic şi moral.

Uniunea Europeană mai degrabă a pierdut prin organizarea acestui Summit al Parteneriatului Estic, la capitolele imagine, forţă şi credibilitate (ca să nu mai punem la socoteală timpul şi resursele irosite de organizatori şi de delegaţiile participante), decât dacă ar fi asumat, onest, că nu poate sau nu este pregătită să facă mutări decisive în impasul din Vecinătatea Estică, renunţând astfel la trista paradă a neputinţelor relaxate defilând pe covorul roşu, cu zâmbete golite de sens. Dacă Vilnius 2013 a fost considerat un semi-eşec, Riga 2015 este expunerea publică maximă, neinspirată şi aproape prostească din perspectiva strategiei de comunicare, a ratării Uniunii Europene, a leadership-ului slab şi a problemelor de credibilitate tot mai mari pe care le are organizaţia în prezent.

Lipsa în sine a rezultatelor nu a fost o surpriză, fiind anticipată cu săptămâni bune înainte de reuniunea din Letonia, dar maniera lamentabilă în care a eşuat Parteneriatul Estic, la şase ani de la lansare, aproape fără zbateri şi fără pretenţia măcar de a căuta soluţii, a arătat consensul resemnării europene în faţa strategiei lui Putin de blocare a perspectivelor de integrare ale Estului post-sovietic. De fapt, nici ţările în cauză nu prea mai speră cu adevărat la aderare şi nu mai sunt tentate de orientarea pro-europeană, pe fondul insatisfacţiei produse de lipsa progreselor în standardele de viaţă asigurate de noile guvernări, precum şi de propriile neputinţe structurale: corupţie sistemică, vulnerabilităţi politice şi statale profunde, clivaje identitare ireconciliabile, decalaje economice, sociale şi de infrastructură enorme etc. Elocvent în acest sens este un sondaj recent din Republica Moldova, în care 50% din subiecţi sunt atraşi de proiectul Uniunii Eurasiatice propus de Rusia şi doar 32% de integrarea în Uniunea Europeană, restul fiind probabil prea dezamăgiţi, prea obosiţi, neîncrezători sau neinformaţi ca să mai fie tentaţi de ceva.

Puterile occidentale, aşa cum am mai spus, par tot mai mult atrase de perspectiva de a cădea la pace cu Rusia decât de a cheltui şi de a risca pe toate planurile, într-o zonă periferică instabilă. Miza extinderii spre Est a pierdut mult din suportul opiniei publice, al societăţii civile şi al establishmentului politic din ţările spaţiului euro-atlantic (inclusiv Statele Unite au început negocieri cu Moscova, care se anunţă deosebit de „interesante”), erodarea paradigmei lărgirii fiind accelerată în Europa, în ultima perioadă, de perspectiva falimentului Greciei, de reticenţa faţă de creşterea cheltuielilor de apărare la 2% din PIB în toate statele membre ale NATO, şi mai ales de ofensiva electorală a euroscepticilor, naţionaliştilor conservatori sau radicalilor de stânga, pe lista ţărilor bulversate de nemulţumirea în creştere a alegătorilor intrând, foarte recent, Polonia şi Spania.

Foarte deschisă spre ideea închiderii rapide a conflictului din Ucraina şi mai ales favorabilă colaborării cu Rusia, cu care, dealtfel, Europa ar fi avut în trecut „rezultate inimaginabile”[1] (?!), s-a arătat zilele trecute chiar „Ministrul de Externe” al Uniunii Europene, Federica Mogherini, care a precizat răspicat că „o Rusie izolată, fragilă şi destabilizată nu este în interesul nimănui”[2]. Deci, să întărim Rusia şi colaborarea cu Moscova, ne spune Înaltul Reprezentant al UE, absolut descurajant, într-un moment în care trei ţări asociate ale Uniunii Europene (Ucraina, Georgia şi Republica Moldova) au trupe ruseşti de ocupaţie pe teritoriul lor… În octombrie anul trecut, îmi exprimam foarte clar rezervele faţă de şansele de reuşită ale noului mandat de politică externă al Uniunii Europene, în condiţiile ezitărilor şi dezacordurilor cunoscute ale statelor membre pe teme majore, la care s-a adăugat opţiunea de compromis pentru o politiciană socialistă, fostă membră a Organizaţiei Tinerilor Comunişti Italieni, cu vechi şi declarate simpatii pro-ruse[3].

Episodul neaşteptat Juncker-Orbán a făcut însă, totuşi, să avem ceva de observat şi ceva de spus şi despre recentul Summit de la Riga. Iată, pe scurt, secvenţa[4]. „Vine dictatorul!” îi transmite relaxat, bine dispus şi uşor toropit, ca un bătrânel bonom pe care nu-l prea mai interesează unde este, ce spune şi ce face, preşedintele Comisiei Europene premierului leton, Laimdota Straujuma, iar aceasta râde stânjenită de situaţie, neştiind cum să reacţioneze. Când dictatorul (e vorba de premierul Ungariei, Viktor Orbán, cel care a votat împotriva numirii lui Juncker la şefia Comisiei!) s-a apropiat de grupul de primire, Juncker l-a gratulat amical, ca pe un vechi amic la şpriţ: „Dictatorule!” şi l-a pălmuit suficient de tare încât microfoanele ambientale să preia pleznitul peste obraz şi să-l ducă în lumea întreagă, ca pe o imagine decrepită a ceea ce a ajuns astăzi Uniunea Europeană, la 70 de ani (tocmai celebraţi, cu mare fast) de la îndepărtarea de la putere a dictatorilor precedenţi de pe continent (Hitler, Mussolini, Szálasi ş.a.m.d.) care au incendiat Europa, au comis crime de război şi au făcut necesară construcţia politică, economică şi instituţională comună care a urmat.

Multe din declaraţiile şi deciziile premierului ungar au fost, ştim, controversate, dar reducerea întregii lor semnificaţii, la acest nivel politic înalt, la impresia unei scenete proaste interpretate de brigada artistică a Uniunii Europene, ne-a lăsat parcă un gust amar. Tratarea în acest registru, butaforic, de către liderii Uniunii, a unor concepte cu rezonanţe atât de grave pentru naţiunile europene nu poate fi decât descumpănitoare, chiar şi atunci când (sau mai ales dacă) e vorba de o glumă, făcută la un Summit unde se discută despre o regiune a Europei aflată încă în război, sub agresiunea politică, economică şi militară directă a regimului unui lider autoritar.

Apoi, a urmat poza veselă de grup, cu Juncker înghesuindu-l ghiduş pe „dictator” înspre Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk. Ce ar trebui să înţelegem noi, spectatorii de rând, din această scenă jalnică? Simplu, sunt doar două variante: ori Juncker a vorbit serios şi, dacă îl consideră pe premierul Ungariei un dictator care trebuie pălmuit în public, atunci trebuie să explice de ce a mai făcut poză cu acesta, de ce a dat mâna şi ce mai caută un dictator între liderii Uniunii, ori a glumit frivol şi atunci, prin gluma făcută, aruncă în derizoriu toate criticile anterioare aduse regimului Orbán de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, în ultimii ani. Nici într-un caz, nici în celălalt, Europa nu mai poate impune respect altor puteri, şi se pare nici propriilor cetăţeni.

Oricare ar fi interpretarea dată scenei cu dictatori, palme şi glumiţe între liderii săi de prim rang, aflaţi la un Summit unde nu s-a decis nimic, Uniunea Europeană va trebui să se trezească urgent din toropeala şi derizoriul în care se scufundă treptat şi să-şi caute, prin selecţia unor noi elite politice, un drum mai serios, mai credibil şi mai onorabil pentru generaţiile care vor urma, un drum şi un proiect comparabil ca performanţe, demnitate şi consecvenţă a principiilor şi valorilor asumate cu cel pe care fondatorii săi l-au deschis naţiunilor Europei, cu 70 de ani în urmă.

Până atunci, Riga 2015 rămâne în memoria noastră ca Summitul neputinţelor joviale, al glumelor fără sens şi al palmelor „amicale” între prieteni ipocriţi (care, de fapt, nu au deloc o părere bună unul despre celălalt), al aşteptărilor neîmplinite ale naţiunilor europene nedreptăţite istoric şi geografic, în fine, ale unui eşec care a surprins nu atât prin lipsa deciziilor, cât prin maniera nepermis de relaxată, aproape derizorie, în care a fost abandonată în cele din urmă orice ambiţie de continuare a proiectului început acum şase ani. Pe scurt, o bătaie de joc.

N O T E____________


[1] http://www.hotnews.ro/stiri-international-20187984-federica-mogherini-rusie-izolata-fragila-destabilizata-nu-este-interesul-uniunii-europene.htm

[2] http://www.reuters.com/article/2015/05/06/us-ukraine-crisis-europe-russia-idUSKBN0NR0XP20150506

[3]http://www.contributors.ro/editorial/politica-externa-a-uniunii-europene-un-nou-inceput-o-noua-deziluzie-la-orizont-de-ce-n-o-sa-functioneze-nici-acum/

[4] http://www.euronews.com/2015/05/22/here-comes-the-dictator-juncker-s-cheeky-welcome-for-hungarian-pm/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. Dante spune:

    Total de acord. E greu sa mai crezi in aceasta organizatie decrepita in care limbajul de lemn a luat locul dicursului coerent. Iar pe politica externa cocofonia care vine de acolo e ingrijoratoare. Uniunea politica e departe de ce ar trebui sa fie. Mecanismele greoaie sau pur si simplu nefunctionale. Tot timpul compromisuri facute pentru a salva imagini mai grave. Acesta alianta reflecteaza situatia de astazi a lumii occidentale. Bantuita de ideologii egalitariste de sorgine marxista, demografie in berna si lipsa de orizonturi. Liberatatea a devenita o doctrina manipulata de pseudo-elite. Indivizii niste consumatori care au incetat sa mai caute propriile raspunsuri. Progresul un deziderat in sine, gol de continut, alimentat de masinaria dogmatica a sistemului.
    Distrugindu-se civilizatia occidentala crede ca se reinventeaza.

  2. Daniel spune:

    Domnule profesor, dati-mi voie sa va spun ca exagerati interpretand in acest mod gluma lui Juncker. Dincolo de functiile pe care le ocupa sunt si ei oameni. In rest sunt de acord cu dumneavoastra.

  3. DanT spune:

    Faptul ca Occidentul nu a reusit sa impuna Rusiei sa se retraga din Crimea si Donbas si sa accepte aderarea Ucrainei, Moldovei si Georgiei la NATO si UE nu demonstreaza slabiciunea Occidentului. Demonstreaza ca obiectivele respective nu erau realiste.

    E ca atunci cand cineva isi propune sa ajunga miliardar in dolari. Daca nu reuseste nu inseamna ca e un ratat, ci doar ca obiectivul respectiv a fost prea ambitios.

    Summitul de la Riga promite intarirea legaturilor intre UE si Ucraina, Moldova, Georgia, prin intermediul Acordurilor de asociere. Nu vor intra in NATO si UE, dar vor primi ajutor si asistenta pentru reforme politice si economice, pentru dezvoltare.
    Daca aceste tari vor esua din cauza de coruptie si incompetenta, si, in cazul Moldovei, din cauza de filo-rusism, asta e alta poveste.

    • Romeo F. spune:

      @Dan T. Esti consecvent in opinii si apreciez acest lucru. Nu cred ca obiectivul UE a fost prea ambitios si acesta a fost motivul pentru care a esuat. Au esuat pentru ca au fost in primul rind incompetenti, nepregatiti si superficiali la nivel de politica externa. Au incurajat Kievul in optiunea lui pentru vest si NATO fara sa aiba nici o modalitate concreta de a ajuta, nici financiara, nici militara nici macar politica. Trebuiau sa se abtina, sa ajunga intii la un consens intern si apoi sa promoveze acest consens cu toata hotarirea.
      Acum, de dragul business-ului sunt gata, sub presiunea Germaniei, sa reia relatiile economice cu Rusia ca si cum nimic nu s-a intimplat. Rusia a cistigat meciul, ne place sau nu.
      Iar cu Mogherini la cirma politicii externe UE nu se va schimba nimic. Ucraina e vinduta rusilor iar acum se cauta formulari de imagine care sa ascunda umilinta vestului, sa aratam ca a fost “o retragere pe pozitii dinainte stabilite”. Iar si iar trebuie sa vina americanii sa ne salveze, pina s-or plictisi si ei. Cu americanii neutri, rusii erau la Kiev de un an de zile.

      • DanT spune:

        Nu cred ca trebuie apreciata neaparat consecventa. Daca argumentele celorlalti sunt pertinente, trebuie sa-ti schimbi opinia.

        1.Nu le folosea la nimic nici consensul, nici oamenii politici competenti, nimic. Am spus ca daca Ucraina ajunge pe punctul de a intra in UE/NATO, Rusia va ocupa Ucraina pana la Nipru. Chiar daca – prin absurd – NATO era dispusa sa intre in razboi, un razboi intre superputeri nu poate fi castigat de nimeni.

        2.Nu e vorba de business. E vorba de probleme fundamentale de securitate internationala: Siria, Iran, terorismul, ISIS, ascensiunea Chinei – in care e nevoie de colaborarea intre Occident si Rusia.
        Rusia a pierdut. Acum 2 ani intreaga Ucraina se afla in sfera sa de influenta, acum mai are doar cateva firimituri. Daca situatia actuala ar fi un castig pentru Rusia, Putin ar fi atacat Ucraina acum 10 ani, ca sa ocupe Crimea si Donbasul. Nu a facut-o. Rusia a pierdut, iar Crimea si Donbasul sunt doar premiul de consolare.

        3.Ucraina nu e vanduta. are un guvern proocidental si-si poate consolida relatiile cu UE si NATO (fara sa adere, desigur).
        Rusia poate sa ajunga la Kiev indiferent ce fac americanii. Dar Rusia nu vrea sa ocupe Kievul, si nici teritorii intinse din Ucraina. Ocupatia si administrarea ar costa enorm. Rusia are probleme financiare si cu administrarea Crimeei, care are doar 2 milioane locuitori.
        Rusia are nevoie doar de un “cui al lui Pepelea” – Donbasul, separatist, dar oficial parte a Ucrainei (pe modelul Transnistria) prin intermediul caruia sa blocheze aderarea Ucrainei la NATO si UE. O Ucraina ca zona-tampon e raul cel mai mic pentru Rusia.

        • Adrian D spune:

          Care superputeri? Cat de puternic poti sa il crezi pe Putzin in confruntarea cu cine?
          Ce buget are? Si cu cine se confrunta? Asa concurenta slaba nici macar nu si-au imaginat rusii vreodata. Pleiada de socialisti si in UE si peste ocean. Putin a avut (sau are) cel mai bun moment acum. Obama caretakerul de oropsiti, se ingrijeste de avorturi gratis si protectia mediului, Schulz, Mogherini, socialisti de nadejde, Tusk cu avionul si Sikorski cu “semnati acum cu Yanukovici ca daca nu…”. Grecii se supara ca nu mai pot bea pe banii nostri, spaniolii se fac ca nu stiu cum e cu economia si irlandezii nu stiu pe ce parte sa puna volanul. Inconstienti si de o parte si de alta.

  4. Constantin R spune:

    Ce era de asteptat e la sefii UE?
    Tusk s-a pupat cu Putin la Katyn si a organizat zborul presedintelui Poloniei la Smolensk. Acolo presedintele Poloniei si delegatia lui nu erau asteptati de o coloana de masini. O fi uitat sa prevada masinile… Pe urma toata ancheta despre accident a fost incredintata Rusiei. Avionul de la Smolensk s-a spulberat in mai multe bucatele decat s-a spulberat Boeingul care a explodat la Lockerbie.
    http://smolenskcrash.eu/news-118-smolensk-crash-was-no-accident-it-was-a-deliberate-explosion-says-jrgen-roth.html
    Federica Mogherini era comunista in 1988. In 1988 se stia de Soljenitin, Havel, Polpot, Mao, Castro, etc. Ea era comunista. Il iubea pe Arafat. http://israelstreet.org/?p=15391
    Sigur ca i se pare ca e inimaginabil ca Putin e asa de ascultat in UE. E visul ei din tinerete. Crede ca UE are treaba cu fragilizarea si izolarea Rusiei. Nu stie nici acum ca Rusia e deja fragilizata si izolata de un presedinte dictator ca Putin si de un ideolog violent si maladiv ca Dughin.
    Juncker e oglinda fidela a UE. Poate e mai bun ca altii pt ca el totusi dialogheaza, cauta solutii, e bonom, asa penibil cum e. (Nu e ca Schultz, care conduce reuniunile cu o mana de fier.)
    Asa e si delegatia CE de la noi. Angela Filote, sefa delegatiei, este ingrijorata de fumatul in public, nu de procesele de coruptie si de atenuarea legislatie impotriva coruptiei. Despre procesele lui Visinescu si Ficior nu are nimic de zis si acolo se judecta crime impotriva umanitatii. Nu il vad acum pe Putin, cum nu l-au vazut pe Nicolschi si pe Visinescu. E logic.

    • manu spune:

      buna analiza, atat a autorului, cat si a dvs.

      As mai adauga ca, in general, cum e populatia asa sunt si conducatorii. Deci, inainte de a-i judeca pe ei, trebuie sa ne judecam pe noi.

    • X Y spune:

      Lasati teoria conspiratiei… Cititi mai degraba de pe wikipedia despre accidentul de la Smolensk: http://en.wikipedia.org/wiki/2010_Polish_Air_Force_Tu-154_crash

    • Harald spune:

      @ Constantin R – viziunea europeană e pur și simplu pragmatică ”încercăm să funcționăm cu oamenii care suntem, așa cum suntem”.

      Un exemplu contrar: există o categorie în RO care l-ar vrea în pușcărie pe Ion Iliescu doar așa, fiindcă a fost comunist și ”să vadă și el cum e”. Adică din răzbunare. Însă o societate nu poate funcționa așa, pentru că n-am face decât să ne omorâm unii pe alții, împărțiți pe familii, tabere și clanuri, cam ca pe vremea lui Ștefan cel Mare.

      A fi comunist (ca Federica Mogherini) nu este o infracțiune în sine, așa cum v-ați dori dvs.să fie. Există destui oameni cu vederi comuniste în Italia și în restul Uniunii Europene, așa că trebuie să acceptăm că există și viziunea lor, dacă vrem ca ei să accepte că există și viziunea noastră. Chiar și dacă ei n-or să accepte, tot vom avea în fața nehotărâților avantajul superiorității morale.

      Europa experimentează o perioadă de 70 de ani de pace, iar asta nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria ei. Nu credeți că există un motiv pentru asta? Nu credeți că acel motiv s-ar putea să fie tocmai renunțarea la răzbunare? Diferența între urmările WWI și urmările WWII ar trebui să fie destul de evidentă. Iar ceea ce a creat această diferență a fost tocmai eliminarea răzbunării din politica europeană.

      • Linco spune:

        Ca sa clarificam termenii:
        http://dexonline.ro/definitie/razbunare
        A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva.

        • Harald spune:

          @ Linco – Dexonline e redactat chiar de către ”pacienți”, nu știu dacă te-a informat cineva până acum. Răzbunarea nu are rolul de a face dreptate, indiferent ce crede autorul acelei definiții. Un psiholog ți-ar putea explica mai bine ce este răzbunarea și de unde provine ea.

          Dar dacă ai înțeles ce am scris eu în acel comentariu, simte-te liber să înlocuiești ”răzbunare” cu ce termen ți se pare ție mai potrivit. Răzbunarea mascată sub prevederi legale sau tratate internaționale este tot răzbunare. Iar dacă tu crezi că Tratatul de la Versailles din 1919 se bazează pe altceva decât pe dorința de răzbunare, abia aștept să ne luminezi.

    • Diogene spune:

      Sunt bune lecturile adolescentei si ne ofera multe invataminte morale. Multi le iau mot à mot si cand sunt adulti.
      In cazul victimelor comunismului nu e chiar ca la Contele de Monte Cristo. Dantès este cu adevarat tradat si oprimat de ticalosi, insa pe De Villefort, Danglars si Morcerf nu ii va atinge nimeni nici cu o floare. Raman puternici. Chiar dupa zeci de ani, Edomd Dantès va fi calomniat, marginalizat si furat. Asa ca (@manu) povestea lui nu e cunoscuta inca.
      Asa e in toata lumea post-comunista. Nici vorba de razbunare. Tortionarii si copiii lor prospera.
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16406525-alexandru-visinescu-audiat-parchetul-instantei-supreme-dosarul-genocid-tortionarul-nu-regreta-nimic-din-ceea-facut.htm
      http://inliniedreapta.net/procesele-criminalilor-comunisti-o-sansa-pentru-dreptate/
      http://www.contributors.ro/societatelife/ofi%c8%9berii-vechi-%c8%99i-noi-%c8%99i-farsele-indosariate-ale-istoriei/
      http://www.cancan.ro/actualitate/reactia-tulburatoare-a-tortionarului-visinescu-la-intrebarea-regretati-crimele-macelarul-de-la-ramnicu-sarat-tremura-dar.html#
      E perfect legitim sa o criticam pe Federica Mogherini. E normal sa stim care e parcursul sau intelectual si cum gandeste politica, iar ea trebuie sa isi asume identitatea sa asa cum este.

    • bec spune:

      excelent comentariul dvs, la fel de bun precum articolul domnului Naumescu, poate chiar mai clar. Alti autori de pe contributors, in locul domnului Naumescu, l-ar fi cenzurat.

  5. marina vlaicu spune:

    trista parada a neputintelor relaxate, dintre care cea mai relaxata si neputincioasa e a noastra..

  6. casandra spune:

    În viaţă nu le poţi avea pe toate!
    De mai mult de patru decenii se bate monedă pe ideea ca politicienii să fie mai ales favorabili pieţelor şi afacerilor. În ultimele două decenii majoritatea politicienilor tineri sunt “secretaţi” chiar de lumea afacerilor, după un mic stagiu “tehnocrat” prin lumea corporaţiilor sau a industriei financiar-bancare.
    De ce suntem astăzi supăraţi că aceşti lideri politici – atent pilotaţi, susţinuţi şi pregătiţi de lumea afacerilor – judecă prin prisma interesului de afaceri şi al pieţelor?
    Ar fi oare un conflict mai ascuţit cu Rusia favorabil afacerilor europene sau americane? Ar aduce el raportări trimestriale fulminante în privinţa profitului? Nu.
    Ucraina, Moldova şi Georgia constituie resurse serioase pentru afacerile europene, mai mari decât cele asigurate de un “dialog” interesant cu Rusia? Nu.
    De ce să le cerem acestor politicieni să fie altceva decât le-am pretins încă de când erau tinere speranţe, adică buni prieteni ai afacerilor? Le-am cerut noi să aibă simţul istoriei şi sensibilitate inteligentă la evoluţiile geopolitice mari? Nu.
    Am ajuns la capătul acestui drum al politicii populate de amicii afacerilor. Acum culegem roadele pe care le-am semănat.

    • DanT spune:

      Da, mai, sigur, tot corporatiile sunt de vina :)

      Numai ca, vezi tu, tocmai republicanii americani puri si duri gen McCain si Cheney, cei mai capitalisti dintre capitalisti, au fost cei mai activi sustinatori ai politicii de confruntare cu Rusia: au cerut sanctiuni si inarmarea Ucrainei, l-au acuzat pe Obama ca e “slab”.

      Si invers, politicienii de stanga sunt pro-Rusia si pro-Putin – ex. Tsipras, Mogherini.

      • Adrian D spune:

        Normal ca sunt corporatiile de vina! Doar gandirea comunista, pardon, luminata a partidului ne spune ca politicul dicteaza economicul. Asa s-a facut si lumea. S-a organizat referendum si toata populimea a ales pe cel mai Barabas dintre ei sa-i conduca. Care s-a declarat zeu si a decretat de atunci si pana acum comitete si comitii despre organizarea muncii si repartizarea profitului.

    • Harald spune:

      @ casandra – nu e vorba de “afaceri”, e vorba de creșterea nivelului de trai pentru toți, ca urmare a acestor afaceri. Guvernele nu trebuie să sprijine mediul de afaceri pentru ca Richard Branson să devină miliardar, ele trebuie să sprijine mediul de afaceri pentru ca oamenii să poată traversa Atlanticul la prețuri mult mai rezonabile decât înainte de a exista Virgin Atlantic.

      În mod similar, atât timp cât Germania importă cantități astronomice de gaz de la ruși, e de înțeles ca Siemens, BASF sau Rheinmetall să-i tapeze pe ruși de niște bani, la rândul lor. Acești politicieni sunt răspunzători în fața propriilor alegători pentru nivelul de trai oferit. Ei nu sunt în niciun caz răspunzători în fața Ucrainei, care oricum nu știe în ce direcție vrea să meargă și nici nu va ști, în următorii 20 de ani.

      Ucraina, Georgia sau Moldova nu pot adera mâine la UE, ele nu sunt în niciun caz la nivelul la care erau Austria sau Finlanda în 1990. Ele trebuie să-și reformeze din temelii societatea, iar asta durează ani. Mulți ani. Și nu, Uniunea Europeană nu trebuie să puncteze ”la capitolele imagine, forţă şi credibilitate”, cum crede autorul articolului. Imaginea trebuie să reflecte realitatea, forța n-are ce căuta pentru că ar fi un bluff, iar credibilitatea vine de la sine, atunci când faci ceea ce spui și spui ceea ce faci.

      Iar Uniunea Europeană tocmai asta a făcut la Riga: a spus ce va face și ce nu va face. Uniunea Europeană nu e o cursă de sprint pentru politicienii occidentali, de genul ”hai să vedem câte state mai încorporăm până la sfârșitul mandatului”. Uniunea Europeană e o construcție pentru multe sute de ani, așa că formarea ei e de așteptat să dureze mult peste o sută de ani. Și peste 30 sau 50 de ani nu-i va mai păsa nimănui că la Riga au fost dezamăgiți comentatorii români.

      • casandra spune:

        Cred că vine sfârșitul lumii, @Harald. Sunt de acord cu tine.
        În fond, folosind o altă ”cheie” am spus același lucru. Ceva mai incisiv, dar același lucru. Chiar dacă eu cred că, din beneficiul concret al rațiunilor economice pe care se sprijină relațiile internaționale, populațiile primesc din ce în ce mai puțin. În schimb, se bucură de din ce în ce mai multe și mai mari riscuri.

        • Harald spune:

          @ casandra – nu, populațiile nu primesc în niciun caz mai puțin. Trăim în case mult mai bune decât în urmă cu 50 sau 100 de ani, ne deplasăm mai mult și mai confortabil decât în urmă cu 50 sau 100 de ani și avem acces la niște cantități de alimente și la o diversitate a lor de neimaginat în urmă cu 50 sau 100 de ani.

          Avea undeva Jeremy Clarkson un comentariu amuzant pe tema asta: ”când ți se pare că lumea merge spre rău, asta e dovada că ai început să îmbătrânești” :P

          • casandra spune:

            La modul absolut – şi care nu are valoare politică! – ai dreptate. Prea puţini români mai locuiesc în bordeie şi nimeni nu mai moare de holeră. Dar singura dimensiune semnificativă politic şi social este cea relativă. Cât din ceea ce produce o economie revine salariaţilor şi binelui comun? Insist să spun că prea puţin şi din ce în ce mai puţin.

            • Harald spune:

              @ casandra – “proprietatea întregului popor” a cam dispărut odată cu Ceaușescu. Iar care n-a dispărut, a fost furată tocmai de reprezentanții poporului. Reprezentanți care mai și angajează bugetari în neștire, diminuând astfel și mai mult partea care revine salariaților real productivi din munca prestată de ei înșiși.

              Însă capitalul, investiția necesară unei activități economice, nu aparține unor balauri, așa cum ne-a învățat pe noi comunismul. Acea investiție aparține unor oameni cât se poate de obișnuiți, care au economisit câteva mii sau câteva zeci de mii de lire (în cazul de-aici) și care au cumpărat acțiuni la compania respectivă. Banii lor se pot pierde foarte ușor, chiar și în situații când salariații au fost plătiți pentru o muncă prestată care în realitate nu valora pe piață atât cât se estimase că valorează. Din banii investitorilor se plătesc salarii, se plătește TVA, iar dacă ei ies în pierdere îi privește.

              Salariatul nu își asumă riscuri la capitolul ăsta, el este plătit chiar și atunci când rezultatul muncii lui rămâne nevândut în depozite. Pentru că nu e treaba lui să valorifice acele produse, el își valorifică doar forța de muncă. Așa funcționează lucrurile în realitate,

            • casandra spune:

              @Harald, iar ţi-ai dat în petec şi ai coborât nepermis de jos calitatea dialogului. Apelul la “comunism” în această discuţie este primitiv şi descalifică intelectual pe oricine.
              Partiţia valorii adăugate brute (VAB) într-o economie este o discuţie serioasă peste tot în lume. Iar situaţia acestei partiţii s-a degradat constant în ultimele decenii în majoritatea statelor europene.
              În urmă cu 20 de ani, peste 60% din VAB revenea remunerării salariaţilor şi doar 30% remunerării capitalului. Acum, în UE, salariaţii primesc sub 50%. În România, remunerarea muncii a scăzut la 30% din PIB! Este mai puţin decât în unele state din Africa. Salarizarea nedemnă a muncii este o chestiune care preocupă inclusiv OECD, iar organizaţia nu este chiar Internaţionala comunistă.
              http://www.oecd.org/social/in-it-together-why-less-inequality-benefits-all-9789264235120-en.htm

        • Mercator spune:

          Confunzi independenta unei tari cu forma granitei. A disparut doar granita interna dintre cele 2 Germanii. Granitele nu s-au mutat. Karelia a ramas furata. Tarile baltice nu sunt state noi, aparute alaltaieri. Erau republici chiar si in URSS. Ca si Polonia, tarile baltice au exact aceleasi granite ca la sfarsitul WW2. Rusia/Belarus nu au dat inapoi nimic.
          Kosovo nu e recunoscut de toata lumea si oricum nu are o granita noua.
          http://mapssite.blogspot.ro/2009/01/kosovo-map-yugoslavia.html
          Multe tari si-au schimbat orientarea politica, nu granitele.
          In Estul Europei s-a schimbat, prima data, esalonul 1 de oameni ai Moscovei cu esalonul 2 de oameni ai Moscovei. Chiar si asa, cu tot haosul si saracia, lumea a preferat schimbarile. Acum nu mai sunt chiar peste tot, pana la varful varfului, oamenii Moscovei. Moscova nu mai stie ce sa faca si se plange ca e umilita. Zice ca i s-a luat un imperiu si uita ca acel imperiu nu a fost niciodata al ei. Asta e drama agresivitaii, a ideologiilor si a secolelor de autoritarism. Nu e rodul politicii Vestului, care, cum spune Dl. Naumescu, e slabuta si resemnata.

          • Harald spune:

            @Mercator – a fi republică e una, iar a fi stat suveran e alta. Dacă poți să faci distincție între ele, bine. Dacă nu, tot bine.

    • Harald spune:

      @ casandra – te-ai gândit vreodată dacă nu cumva modificarea raportului dintre remunerarea salariaților și remunerarea capitaluiui are legătură cu creșterea notabilă a costurilor tehnologiilor moderne?

      Ca să luăm un singur exemplu: cât costă o garnitură de tren de mare viteză, câte erau în urmă cu 20 de ani și câte sunt astăzi în exploatare? Câți salariați erau necesari (în vest) pentru a ține în funcțiune un tronson de cale ferată în urmă cu 20 de ani și câți mai sunt necesari astăzi, cu toate instalațiile automatizate? Nu ți se pare firesc să se reducă sumele cheltuite cu remunerarea salariaților și să crească cele cu remunerarea capitalului?

      Ca să plângi de mila salariaților apelând la judecăți de valoare de genul ”retribuire nedemnă”, asta înseamnă exact educație comunistă.

      Însă în România merg lucrurile exact cum îți place ție: discutam cu un tip care a avut nevoie de 4 ani pentru reabilitarea unui pod peste Siret la Pașcani și mi-a explicat cât se poate de sincer că el nu vrea să folosească 20 de buldozere ca să termine o lucrare într-o lună, el preferă să folosească 200 de oameni cu lopeți și târnăcoape care termină acea lucrare în 2 ani, pentru că în acei 2 ani mai plătește alți 200 de oameni la birouri, din banii pe lucrarea respectivă.

      Deci România nu riscă nimic la capitolul ăsta, nu dă nimeni bani pe 20 de buldozere care să ducă la creșterea remunerării capitalului, sunt plătiți salariații atât timp cât e nevoie :)

      • casandra spune:

        Ai idei.
        Dar ce părere ai de realitatea consemnată de Eurostat pentru anul 2014 în privința ponderii remunerării muncii în PIB?
        http://ec.europa.eu/eurostat/web/national-accounts/data/main-tables

        Romania – 31,3% din PIB
        U.K. – 50,5% din PIB
        Olanda – 50%
        Germania – 51%
        Danemarca – 53,1%

        Ce spuneai despre costul tehnologiilor și despre cei 200 de salariați cu lopeți din România? Vei să detaliezi?

        • Harald spune:

          @ casandra – hai să nu sărim de la una alta, mai sus deplângeai modificarea raportului în ultimii 20 de ani, nu diferența între România și UK în 2014.

          Nu e obligația mea să-ți ofer explicații pentru toate subiectele alese de tine. Eu comentez doar ceea ce doresc să comentez și nu cred că ți-am cerut vreodată să comentezi un anume subiect ales de mine.

          Rostul comentariilor este să ne exprimăm liber părerea, nu să ni se impună exprimarea unor păreri pe subiecte alese de către alți comentatori. Cam asta-i.

          • Harald spune:

            @ casandra – separat de comentariul precedent: treaba statisticii este să constate realitățile, nu să le modifice, pentru că asta ne duce de fapt tot la soluții și metode comuniste.

            A stabilit cineva că 53% este ”bun” și că 67% sau 33% ar fi ”rău”? Avem ca obiectiv programatic să ducem raportul respectiv la o anumită valoare?

  7. Lucky spune:

    Nu pot fi de acord cu acest ton pesimist. Mogherini a ajuns sa fie considerata lider de opinie al UE? Ea este doar o efemerida a momentului si nimic mai mult, asa cum este si Orban. Ori ce facem noi aici? Analize politice bazate pe aiurelile celor doi?
    Stiam de la inceput ca UE este vioara a doua in contextul conflictului Rusia – Occident. Dirijorul in acest concert este Congresul Statelor Unite a carui pozitie este dincolo de orice ambiguitate. Rusia este categorisita ca agresor si mai nou ca factor de risc si de pericol la adresa securitatii si Democratiei.
    Orice acord schiop la care ar ajunge UE – aka Mogherini cu Rusia lui Putin nu va avea nicio valoare sau consecinta asupra relatiilor Rusiei cu SUA. Iar Europa cred ca este suficient de matura, per ansamblul ei, sa nu-si doreasca lucruri aflate pe lista neagra a Americanilor.

    Sincer, dle Naumescu, un subiect de asemenea magnitudine fara nici un cuvintel despre America?

    • victor L spune:

      Efemeride?
      Mogherini si Orban?
      Pai ea a fost ministrul de externe al Italiei si acum este al Uniunii Europene, iar el este prim ministrul Ungariei de ani buni, un factotul in tara vecina si pretina ;)
      Ale naibii efemeride care iti pot infuenta cursul Istoriei!

      • Lucky spune:

        Sa presupunem ca cei doi, cum spuneti dvs., ar fi factori determinanti ai politicii UE. Ce forte i-ar sustine pe cei doi in actiunile lor? Mogherini si Orban – forte geopolitice sau nebuni???

        • victor L spune:

          Repet daca nu ai fost atent: Mogherini a fost ministrul de externe al Italiei si acum este al Uniunii Europene, iar Orban este prim ministrul Ungariei.
          Nu stiu daca sint nebuni, dar daca mai recitesti odata articolul dlui Naumescu vei realiza ca ei au cistig de cauza ;)
          Iar ce se spune in articol s-a intimplat cu adevarat, recent.
          Rusi cistiga orice confruntare cu Europa.

          • Lucky spune:

            @victorL,

            Nu neatentia mi-a determinat comentariul ci dezacordul cu afirmatiile dlui Naumescu din articol pe care l-ati preluat ca pe un postulat.

            Mogherini – functia ei in UE va da convingerea ca de cum incolo sa ne asteptam la schimbarea ideologica a UE in sensul adoptarii preceptelor comuniste sau in cel mai rau caz socialiste?

            Orban – Priministrul Ungariei, o functie care ne determina sa credem ca Europa va deveni ultranationalista?

            Faptul cacei doi au inclinatii putiniste echivaleaza cu un meci pierdut de Europa in fata Rusiei?

            Dar ce a castigat Rusia? O amanare in programul aderarii Ucrainei, Moldovei si Georgiei la UE? Suntem amenintati ca Europa sa adere la Uniunea Asiatica a lui Putin?

            Mie imi pare ca Summit-ul de la Riga nu orbeste prin importanta, necum sa fie considerat o borna kilometrica. Este doar o etapa, nici victorie, nici infrangere. Mai degraba l-as considera Victoria Intelepciunii asupra entuziasmului nefundamentat si bravurii inconstiente.

          • Lucky spune:

            @victorL,

            si un PS: sa nu ne miram daca Riga reprezinta momentul in care Anglia a decis sa ramana in UE…

          • Harald spune:

            @ victor L – ce-ar fi să ne uităm pe niște hărți din 1985 și să le comparăm cu cele din 2015, măcar așa poate ne lămurim dacă rușii câștigă sau nu :P

            Rușii punctează la capitolul sfidare, cam ca bătăușii de pe stradă: ”ai văzut ce curaj are, l-a scuipat până și pe dom’profesor”. Însă a doua zi dom’profesor se duce la cursuri în lumea lui civilizată, ca de-obicei, iar ”curajosul” bătăuș de stradă și admiratorii lui se duc să mute lăzi în vreun depozit, ca să aibă bani de mâncare și luna aceea. Cam tot așa ”câștigă” și rușii.

            • Asterix spune:

              1. Ce s-a schimbat la hărțile alea din 1985 e rezultatul retragerii armatei roșii, care nu fusese invitată niciodată în țările în care a pus cizma. Granițele nu au fost modificate, ci regimurile politice.
              Înțelegerea între Vest și ruși asupra extinderii NATO e un mit. Și Gorbaciov a recunoscut că nu a existat așa ceva. Au existat însă alegeri și oamenii au ales să scape de ruși, inclusiv foștii comuniști.
              2. Rușii au mai căștigat și cu oamenii pe care îi au peste tot la UE (la toate nivelurile), în mediul academic, afaceri, în presă, în Biserică – ortodoxă, catolică și protestantă, etc.
              Nu trebuie să le plângem de milă că nu au influență în afara granițelor lor. Ce e înăutrul țării lor e altă treabă. Acolo chiar că e jale, mortalitate ca în Africa, criminalitate, sate distruse, copii părăsiți, HIV, droguri, islam, etc.

            • Harald spune:

              @ Asterix – destui oameni ar putea să vă contrazică. Dincolo de ocuparea unor teritorii în timpul WWII, Armata Roșie a fost realmente invitată de către diverși lideri locali (în Ungaria în 1956, în Cehoslovacia în 1968). Dacă în Austria nu a fost invitată, s-a retras în 1955 și a fost bun retrasă. Dacă polonezii au amenințat că în cazul unei invazii se vor lupta cu trupele sovietice pe străzi, Polonia nu a fost invadată, spre deosebire de Cehoslovacia.

              Însă realitatea e că la vremea respectivă Armata Roșie avea capacitatea de a interveni acolo unde era invitată, ceea ce acum nu mai e valabil.

            • Idefix spune:

              Nu cred ca aici vorbim de invitatii adresate Moscovei de catre marionetele Moscovei din diverse tari. Rusii nu au fost nicaieri si in nici o parte a globului doriti de vointa populara.
              Nu e clar de ce au parasit rusii Austria. Poate ca erau destul de prezenti in tarile din jur. Anuntasara ca raman. Oricum, avem enorm de multe de invatat din felul in care toti austriecii s-au implicat in efortul de a scapa de rusi, de la primi ministri si cardinali, la popii de tara si la ultimii analfabeti.

            • avenirv spune:

              @all
              eu zic sa lasam visele.
              rusii au primit Europa de est de la campionul democratiei numit Chur… PUNCT.
              deoarece Austria, iugoslavia, grecia nu erau pe lista propusa de Chur…, stalin nu s-a preocupat de ele. PUNCT. nici ceilalti nu au murit dupa ungaria, polonia si cehoslovacia. sa nu mai vorbim de Romania.
              asta este realitatea.
              deci si campioni absoluti ai democratiei si libertatii pot face lucruri de pe urma carora milioane de oameni mor sau au murit.
              sa nu imi spuneti ca rusii erau puternici.NICI PE DEPARTE nu aveau aviatia americana si NU AVEAU BOMBA ATOMICA. si erau morti de foame.
              deci fiti realisti.
              vorbele sunt frumoase dar realitatea este mai puternica. si interesul poarta fesul.

    • Harald spune:

      @ Asterix – bine că granițele nu au fost modificate din 1985 încoace ! :P

      Era Ucraina independentă în 1985? Erau Lituania, Letonia și Estonia state independente în 1985? Nici măcar Azerbaijanul și Turkmenistanul nu erau independente în 1985 !

      Rușii au pierdut un imperiu, au apărut o mulțime de state noi, la fel ca după Primul Război Mondial, iar tu vii să ne explici că granițele nu au fost modificiate din 1985 încoace! Unde nu au fost modificate, la Habarovsk și la Vladivostok? :P

  8. R Cana spune:

    Juncker a palmuit multi pozanti… si a facut glume nepotrivite cu toti… dar intradevar cea cu Orban a fost cea mai patetica; s-ar putea ca totul sa fie pur si simplu explicat prin faptul ca formalitatile I se pare ridicule si ne-utile, dar teribil de stanjenitor pentru toata lumea!

    http://www.canalplus.fr/c-emissions/c-le-petit-journal/pid6515-le-petit-journal.html?vid=1268450#pid6515-le-petit-journal.html?vid=1268450&_suid=143263591786806556989344052391

  9. victor L spune:

    Rusia cistiga… scuze

  10. MariS spune:

    Nu cred că e vorba de un eşec. UE a realizat brusc că a dat de .. ‘zid’ şi procedează în consecinţă: aşteaptă să pice bucăţi din el şi să apară breşa. Că dacă loveşti în zid, doare .. Dar dacă zidul n-are ciment, se surpă singur.

  11. cir spune:

    Domnule Naumescu va amintiti ce reprezentanti am trimis pentru UE ? Vadim Tudor, Elena Basescu, Becali ? De ce ne surprinde astazi ca si altii au trimis clowni ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)