Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Dilemele Vestului în relaţia cu Rusia: patru abordări posibile, niciuna convenabilă

Valentin Naumescu iulie 29, 2014 Analize, Global / Europa, Sinteze
14 comentarii 4,314 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Secolul XXI nu a venit deocamdată cu un model nou, stabil, de co-existenţă a Europei cu Rusia, înţelese ca puteri, civilizaţii şi grupuri de interese diferite;
  • După mai bine de două sute de ani de tatonări, ciocniri şi încercări de acomodare, Occidentul şi Rusia nu au ajuns încă la asumarea unui „cod al unei convieţuiri” cel puţin neutre, dacă una armonioasă pare, la drept vorbind, nerealistă;
  • Disputa asupra periferiei est-europene (zona tampon Occident-Rusia) este astăzi, ca şi în trecut, elementul central al relaţiei între cele două mari sisteme de interese;
  • Variantele aflate la această oră pe masa discuţiilor sunt cele consacrate, ca să nu spunem vechi, din secolul XX sau chiar, în anumite momente, cu reflectări (de ambele părţi) ale unor obsesii, temeri şi iluzii care amintesc de secolul XIX, de „politica marilor puteri” şi de „epoca imperiilor”;
  • Rusia (re)trăieşte, prin conducătorii ei, obsesia înapoiată a spaţiului vital şi a misiunii sacre, (pe care a trăit-o, acum şapte-opt decenii, şi Germania nazistă) neputând intra, din acest motiv, într-o etapă avansată a democratizării, dezvoltării şi modernizării sale instituţionale;
  • Cele patru metode de abordare a relaţiei cu Rusia lui Putin, pe care le are la dispoziţie Occidentul, sunt: îndiguirea (containment), colaborarea şi atragerea Rusiei în proiecte comune (engagement), negocierile şi concesiile mici, repetate, cu scop împăciuitor (appeasement) şi sancţiunile. Niciuna nu pare să întrunească toate cerinţele unei „soluţii ideale” sau, mai corect spus, consensuale. A cincea, opţiunea războiului (confrontation) este evident exclusă;
  • Dilemele Occidentului sunt adâncite de divizările interne crescânde, pe de o parte între Statele Unite şi Germania-Franţa, pe de altă parte între vechea şi noua Europă (acum parte a sistemului occidental) sau provocate de creşterea spectaculoasă a populismului în unele democraţii vest-europene, cu standard de viaţă în declin faţă de deceniile trecute;
  • Nu în ultimul rând, apariţia unui lider votat şi revotat al Ungariei (ţară până nu demult alintată de Occident, bântuită astăzi de obsesii şi fantasme retrograde, de iluzii iredentiste, naţionaliste şi şovine), care ne explică semidoct faptul că „vremea democraţiilor liberale a trecut” [1], şi că modelele Ungariei sunt astăzi Rusia, China, Turcia, India etc. ne face să ne întrebăm ce mai înseamnă astăzi Occidentul? Pe tema acestei întrebări, care nu este deloc retorică, promit o reflecţie viitoare mai amplă.

*

E greu de spus dacă Rusia a câştigat sau a pierdut în regimul lui Putin. Sunt argumente pentru ambele tipuri de concluzii.

Pentru cei care văd succesele politicii autoritariste şi revizioniste, de după 2000, a Moscovei (avându-l pe succesorul încruntat al tragi-comicului Boris Elţîn în poziţiile de preşedinte, premier şi iarăşi preşedinte) se numără o oarecare consolidare economică şi creştere a nivelului de viaţă a ruşilor (oricum, incomparabilă cu cea umilă din vremea lui Elţîn), creşterea importanţei şi beneficiilor aduse Rusiei de exportul de hidrocarburi în Europa Centrală, atragerea de investiţii occidentale substanţiale pe piaţa rusească, expansiunea capitalului rus pe pieţe externe şi obţinerea de control şi influenţă economică în relaţia cu unele state est-europene, organizarea Olimpiadei de la Soci, recâştigarea Crimeei, perspectiva organizării unei Cupe Mondiale la fotbal etc. Un amestec aşadar de satisfacţii politice, economice, militare, simbolice etc., mai mari sau mai mici, reale ori amplificate prin propaganda aparatului de stat, care se pare că sunt pe gustul a 80% din ruşii cu drept de vot din imensa Federaţie. Cota de popularitate a preşedintelui de la Kremlin a crescut considerabil, dacă este să credem sondajele locale.

Dimpotrivă, pentru cei care nu apreciază „politica forţei”, şantajul de orice fel şi abuzurile, ci paradigma liberală a politicii internaţionale, căderea Moscovei în dispreţul lumii democratice este cea care prevalează în evaluarea regimului Putin. Democraţia, statul de drept şi drepturile omului sunt încălcate frecvent de puterea politică, opozanţii sunt persecutaţi sistematic iar transparenţa decizională, pluralismul şi justiţia aproape nu se mai văd. Scoaterea Rusiei din lumea civilizată, despre care am mai scris, parafată prin bombardarea cursei civile MH 17 Amsterdam – Kuala Lumpur, este doar vârful aisbergului, apogeul acestei degradări teribile a imaginii externe a Rusiei, devenită astfel „bruta de pe două continente”.

Să parcurgem succint cele patru abordări teoretic posibile. Îndiguirea (containment) este de fapt reluarea doctrinei Truman din 1948, oficializată de Washington după „Lunga Telegramă” din 1947 a diplomatului George Kennan, aflat la post la Moscova, prin care se cerea guvernului american şi celor vest-europene adoptarea imediată a măsurilor strategice şi politico-militare necesare pentru stăvilirea ambiţiilor expansioniste ale URSS şi, implicit, ale comunismului în lume, în special în Europa. Rezultatul a fost, în practică, fondarea Alianţei Nord-Atlantice în aprilie 1949, cel mai puternic instrument politico-militar din istoria modernă, cu care Occidentul a ţinut Uniunea Sovietică la Zidul Berlinului până la implozia comunismului.

Astăzi, deşi vorbim de al doilea Război Rece, resuscitarea NATO este infinit mai dificilă. În primul rând, America cere Europei să plătească pentru propria securitate şi să-şi sporească masiv cheltuielile de apărare în cadrul Alianţei. Dar contribuabilul (şi votantul!) european nu vrea ca banii lui să fie cheltuiţi în scopuri militare, ci pentru bunăstarea economico-socială din propriile ţări, ceea ce până la un punct este firesc. În al doilea rând, germanii, francezii, olandezii, belgienii, britanicii etc. consideră că de data aceasta pericolul rusesc nu îi vizează direct, ci priveşte exclusiv Estul Europei, lumea săracă de la periferia Uniunii Europene, care oricum le provoacă atâtea probleme, inclusiv la ei acasă.

Novorossia” pare să nu fie, deci, problema vest-europenilor. De ce să plătească ei pentru consolidarea şi extinderea flancului estic al NATO, respectiv pentru securitatea Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova? Teama fundamentală de invazie de la sfârşitul anilor ’40, pe care s-a întemeiat de fapt NATO şi ideea frontului unit al Occidentului împotriva Rusiei, nu mai există. Să fim sinceri, francezul, germanul sau olandezul de rând nu se mai teme astăzi de atacul Rusiei, preferă în schimb o afacere bună cu puterea de la Răsărit. Asta până când racheta Buk doboară un avion de linie decolat de la Amsterdam…

Engagement sau atragerea (angajarea) Rusiei în proiecte comune, pentru scăderea agresivităţii ei istorice şi a „prejudecăţilor” din relaţia cu Vestul, n-a funcţionat. De exemplu, Consiliul NATO-Rusia a fost o poveste naivă din epoca şcolii constructiviste, care îşi atingea apogeul în 2002, la puţină vreme după faimoasa Teorie socială a politicii internaţionale a lui Alexander Wendt, din 1999. Includerea Rusiei în G7, la fel. Un eşec pe linie. Metoda a fost superficială şi nu a apropiat, pe fondul problematicii în discuţie, cele două blocuri. Fiecare a rămas cu interesele, strategia şi resursele proprii. Şi, din păcate, cu modelele „stereotipice” de evaluare şi acţiune ale statelor suverane, descrise de realişti şi neorealişti, dovedite în cele din urmă mai stabile decât credeau optimiştii anilor 90-2000.

Appeasement sau abordarea împăciuitoare, care urmăreşte domolirea, scăderea agresivităţii prin concesii şi cedări repetate, nu a făcut decât să dea „apă la moara” politicii triumfătoare a lui Vladimir Putin, până la a accepta inacceptabilul, adică anexarea teritoriului unui stat suveran, protejat formal prin prevederile dreptului internaţional, fără ca vreo putere occidentală să schiţeze un gest efectiv de împotrivire. N-a mers, deci, nici aşa, „cu binişorul”, cum se spune în popor. Rusia lui Putin n-a acceptat limita rezonabilului, linia roşie a Războiului Rece, şi a trecut sfidătoare şi de această barieră. Acum, după doborârea avionului civil malaezian cu racheta Buk, a mai vorbi de appeasement pare a doua ucidere a celor 298 de oameni… Adică o legitimare a teroriştilor ruşi.

În fine, sancţiunile internaţionale. Vorbă lungă, fapte puţine. Şi acelea slabe. Aici lucrurile se complică, pentru că dacă ceva s-a schimbat în ultimii douăzeci de ani, acel lucru nou apărut în ecuaţie este inter-conectarea parţială a economiilor Europei şi Rusiei. A tăia craca pe care stai împreună cu duşmanul tău nu e întotdeauna o decizie uşoară, chiar dacă ai avea satisfacţia să-l vezi cu picioarele în sus. Ne-o spune, punctual, preşedintele Hollande, care are de „onorat” (asta da onoare!) o comandă de 1,2 miliarde de euro pentru flota militară a Rusiei din Marea Neagră, adică cele două nave Mistral. Ne-o spun şi investitorii germani din Rusia, şi consumatorii de gaz rusesc, şi, în general, clasa mijlocie vest-europeană, destul de tolerantă în sondaje cu politica Rusiei, mai ales atunci când vine vorba de costurile reflectate ale sancţiunilor comerciale.

Patru variante şi niciuna optimă. Toate au, evident, un cost care trebuie asumat, un preţ care trebuie plătit, nu ne îndoim de acest lucru. Personal, încă mai aştept răspunsul clar al Occidentului şi al lumii civilizate după sinistrul atac terorist asupra avionului civil din regiunea separatistă rusofonă. Zilele trec şi nu se întâmplă însă nimic. Încrederea în capacitatea instituţiilor sistemului internaţional de a apăra ordinea şi securitatea în regiunea noastră scade justificat. Am scris, mai demult, că Rusia a câştigat al doilea Război Rece. Că neputinţa Vestului în relaţia cu Rusia este, din nefericire, o realitate. Speram, după tragedia MH 17, să mă fi înşelat.

Putin trebuie contrat şi descurajat prin ripostă puternică. Acum! Numai aşa putem spera să nu ne lovească, încă o dată, direct sau indirect, deliberat sau din prostia tovarăşilor săi de idealuri. Puteam fi, oricare din noi sau copiii noştri, în situaţia celor care au avut neşansa să fie loviţi în zbor spre vacanţa de vis, spre conferinţe sau spre businessuri promiţătoare, la 10000 metri altitudine, de militanţii (militarii?) ruşi abrutizaţi din ţara vecină, înarmaţi şi îmbătaţi cu iluzia autonomiei teritoriale de regimul de la Moscova.

A lăsa această crimă nepedepsită şi armele ruseşti să intre în continuare în Ucraina este semnul unei slăbiciuni pe care Europa o va plăti, dincolo de cei 298 de civili ucişi pe 17 iulie 2014.

______________________

1 http://www.romanialibera.ro/special/documentare/politica-lui-orban-ameninta-europa-de-est-344543

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. RazvanM spune:

    Eu cred ca discutia despre Vest, Ungaria, China si Rusia trebuie nuantata.

    - dupa criza care a inceput in 2007 in State, clasa conducatoare de acolo a tiparit cantitati enorme de bani si i-a distribuit bancilor si firmelor strategice aflate in insolventa.
    - majoritatea acestor bani au ajuns la cei mai bogati americani si la o minoritate care investeste la Bursa.
    - in perioada de dupa 2007 s-au pierdut milioane de locuri de munca si, in ciuda manipularii statisticilor si a definitiilor, este clar ca a scazut numarul de persoane cu loc de munca si o mare parte din persoanele care lucreaza totusi au salarii mai mici din cauza orelor mai putine pt. care sunt platite si a efectelor inflatiei.
    - asadar in Vest s-au adancit foarte mult dezechilibrele sociale si au crescut distantele intre cei foarte bogati (0.1%, 0.01%) si medie.
    - in Vest exista o stare generalizata de nemultumire, mascata insa abil de o presa captiva sau naiva.

    - Ungaria si Rusia sunt printre tarile in care Vestul a incercat niste experimente economice, plecand de la ideea de laissez-faire capitalism.
    - aceasta filosofie a insemnat pt. tarile din Est punerea la pamant a industriei, somaj pt. o mare parte din populatie, vanzarea activelor valoroase catre companii straine care le-au achizitionat la pret de lichidare.
    - concomitent, tarile din Vest au jucat si rolul de sponsor al achizitiilor prin tiparirea de bani.
    - mai mult, puse in fata unor situatii similare – companii ineficiente, aflate in insolventa – statele din Vest au ales bailouturile, exact inversul a ceea ce au recomandat tarilor din Est.
    - in plus, tarile din Vest au trantit in nas emigrantilor din Est usa.

    Problema este ca filosofia de trecere la capitalism a fost incomplet gandita si implementarea a fost dezastruoasa. Sunt numeroase cazurile de conflicte de interese ale Vestului aflat in pozitia de consultant, sunt numeroase cazurile de abuzuri, de distrugere voita etc. Iar Vestul s-a spalat pe maini politic, nasumandu-si responsabilitatea pentru situatia creata. Asadar sentimentul de tradare si de inselaciune a devenit foarte puternic in tarile din Est, iar aici nu ma refer doar la Ungaria si Rusia.

    Sa nu mai vorbesc de tensiunile ideologice, capitalism vs. socialism… Practic Vestul a vandut socialismului franghia cu care sa fie spanzurat.

    Ultima data cand ne-am aflat intr-o situatie atat de complicata s-a pornit al doilea razboi mondial.

    • Marcel spune:

      Bine, am inteles din comentariul dvs. faptul ca occidentalii s-au comportat mizerabil cu estul Europei. Dar filosofia trecerii la capitalism se elaboreaza unilateral? O elaboreaza vestul si o implementeaza estul? Sau la ce va referiti? Da, estul a avut putina experienta in negocieri, fie ele politice sau economice. Dar cata moralitate a avut estul prin reprezentantii sai? Si-au vandut pe nimic si si-au darmat industriile (in mare parte energofage, ineficiente si perimate tehnologic) pentru ca esticii care s-au ocupat de asta si-au umplut buzunarele. Sa ne intelegem: nu s-au lasat mituiti. Au cerut si primit mita. Dar evident, este vina occidentului ca nu a stiut sa “implementeze” capitalismul de cumetrie cum se cuvenea.

      Si daca vestul tot a vandut estului streangul cu care sa se spanzure, puteti sa elaborati de ce estul nu s-a oprit din drum si pur si simplu sa intoarca spatele vestului? Sau sa refaca din nou CAER, sau un soi de pactul de la Varsovia, ca sa se simta protejati. Doar rusii puteau sa le ofere suficiente arme, oricum rugineau prin depozite si le vindeau ca fier vechi. Cine i-a obligat sa intre in NATO? I-a fortat cineva sa adere la UE?

      Dvs. victimizati estul si aruncati in carca vestului tot ce va trece prin minte. Cat despre similitudinea dintre ce se petrece astazi cu conjunctura anilor ’36-’39 nu cred deloc ca este reala. In anii aceia ideologia, fie ea comunista, fascista sau democratica decidea prioritatile economice, aliantele, si strategiile. Fascistii si comunistii s-au tinut de manuta bine mersi cata vreme i-a convenit la Adolf. Apoi democratii s-au infratit cu comunistii pana l-au terminat pe Adolf. Toata istoria omenirii este un sir nesfarsit de tradari si ipocrizii indiferent din ce parte privesti.

      Poate ca ar trebui sa priviti ceva mai detasat: nu exista nici alb si nici negru pur. Mai degraba o paleta de griuri: cu cat te afunzi mai mult cu atat se inegresc mai mult.

      O intrebare: cate tari europene, chiar si cele care nu o duc grozav si care au apartinut estului doresc sa intre in uniunea euro-asiatica a rusilor? Din cate stiu Ukraina a fost pusa cu spatele la zid si fortata sa o faca. Si astazi privim consecintele acestei masuri, iar oameni nevinovati continua sa moara.

  2. tomasito spune:

    Pana la episodul tragic cu Ucraina relatia cu Rusia era in principiu una stabila. Aici insa principiile democratiei si ale autodeterminarii popoarelor nu a fost calcate in picioare de catre toate partile implicate:
    1. Ianukovici vazand protestele vehemente fata de refuzului lui de a semna Tratatul cu UE trebuia sa organizeze un referendum pe aceasta tema. Insa tocmai el a fost cel care a eliminat anterior din sistemul constitutional posibilitatea organaziarii unor referendumuri.
    2. Vestul a considerat perfect normala rasturnarea prin forta a unui Presedinte ales in mod democratic si a unui Guvern votat de un Parlament ales in mod democratic.
    3. Noul Guvern a initiat modificarea legii privind drepturile lingvistice ale minoritatilor, initiativa care, desi nepusa in practica, corelata cu pct. 2 a aprins revoltele si razboiul care dureaza si azi.
    4. Intr-o atare situatie, Vestul a dezavuat organizarea unor referendumuri pe tema independentei, dar si separatistii rusi, desi au invocat si referendumul din Scotia si-au batut joc de ideea autodeterminarii popoarelor prin organizarea unor referendumuri neprecedate de un interval de timp suficient pentru dezbateri si campanie, deci in esenta nelibere.
    In concluzie, solutia pasnica ar fi repetarea referendumurilor, lasand suficient timp intre anuntarea si organizarea lor (In Scotia, de pilda, acest interval este de 9 luni).

  3. crap spune:

    Cred ca uneori intuitia bunului simt poate da mai multa lumina asupra subiectului. N-am avut senzatia ca traim intr-o era a occidentului in care presiunea intereselor economice sa fi disparut, in care dispretul lumii democratice fata de abuzuri sa fi fost ridicat la nivel de principiu fundamental, sau ca NATO ar speria de moarte nu numai celelalte mari puteri recunoscute (Rusia, China) si ar fi devenit o parghie valoroasa la masa consultarilor..

    Problema Rusiei nu poate fi atacata decat prin modalitatile actuale ale UE, prin constrangeri economice.. ce-o sa faca NATO, o sa porneasca vreun razboi cu Rusia? N-are cum, nu l-a pornit in cei zeci de ani ai razboiului rece, o sa’l porneasca acum?

    Rezultatele vor veni mai degraba prin sanctiuni si, mai ales, marginalizarea mediului de afaceri rus. Efectul garantat al ultimei vine din considerente psihologice: mediul de afaceri rus, deci nu numai oligarhii, s-au obisnuit cu binele stilului occidental: calatorii de business luxoase in vestul europei, copii dati pe la cele mai bune universitati din occident, etc, etc. Indiferent de orientarea populista de moment luata de Putin din cauza valului nationalist rus, nu vor dori o situatie stupida care sa-i marginalizeze si restrictioneze de la lumea in care viseaza sa traiasca. Ca vor incerca intotdeauna sa puna piciorul in prag si vor manifesta un stil mai agresiv de negociere, asta le e in gena, nu prea ai ce sa faci. Insa viziunea de viitor a Rusiei e de partener egal si respectat al UE si al SUA. Este o tara foarte bogata in resurse, a specula ca ar avea nevoie s-o ia pe aratura in stilul Germaniei de acum peste juma de veac, e o exagerare poate nu paranoica dar cel putin isterica. In momenetele mai critice Putin s-a aratat dispus la dialog, demonstrand clar ca nu e dispus la pretentii teritoriale cu orice pret.

  4. leo spune:

    Trebuiesc calcati in picioare asa cum a fost si Germania nazista !

  5. Kor spune:

    Paralela cu Scotia nu tine. Una este o uniune dintre doua sau mai multe popoare (sau grupuri nationale sa etnice – cum vreti sa le spuneti) si alta e o tara care are pe teritoriul ei o minoritate care are afinitati etnice, culturale si / sau istorice cu alta tara vecina.

    In primul caz, partile pot sa se desparta, urmarind mai mult sau mai putin vechile frontiere. Cehoslovacia, exemplu pasnic. Iugoslavia, exemplu sangeros, UK, in perspectiva, poate da, poate nu, dar oricum urmarind un calendar pasnic, legal si constitutional.

    In al doilea caz, misiune imposibila, ca sa zic asa. Austriecii din Tirolul de sud italian, ungurii din Romania, Slovacia, Serbia, romanii din Ungaria, Bucovina de nord, suedezii din Finlanda, rusii din tarile baltice, Ucraina sau Moldova, si asa mai departe, nu sunt subiecti ai unei ununi, ci ai unei colonizari mai mult sau mai putin fortate, pri din partea natiunii mama, ori din partea vecinului agresor, de la caz la caz.

    • tomasito spune:

      Indiferent de aspectele istorice, sau constitutionale, daca in cadrul populatiei dintr-o regiune exista nemultumiri privind statul sau apartenenta regiunii respective si este refeuzata in mod permanent posiblitatea transarii disputelor prin consultarea populatiei respective, va exista o stare conflictuala permanenta, mai mult sau mai putin intensa.
      Se poate spune, solutia scotiana nu se aplica, pentru ca acolo e o uniune. Ok, dar cu asta este rezolvata problema ? Evident ca nu. Dovada: razboiul care dureaza de luni de zile, si al carui sfarsit nu se intrevede. Consecinta: degradarea situatiei economice locale, plus repercursiuni asupra economiei Rusiei, dar si a statelor Uniunii Europene, poate si a SUA.

  6. GigiM spune:

    Mai e si a sasea metoda, desi sofisticata, e greu de exprimat in cuvinte: “pissing”. Probabil ca nu e foarte buna, dar e o metoda (imaginati-va catzeii la un colt de casa). Oricum EU a aplelat mai mult la asta, si nu doar pentru demarcarea teritoriului.

  7. silicon_v spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=x57OxDxhMPQ

    Minutul 8:30

    Sau mai bine vedeti tot :)

  8. Geo spune:

    “Ne-o spune, punctual, preşedintele Hollande, care are de „onorat” (asta da onoare!) o comandă de 1,2 miliarde de euro pentru flota militară a Rusiei din Marea Neagră, adică cele două nave Mistral.”

    Dar de “onoarea” lui Sarkozy , politician declarat ” de dreapta” si care a incheiat contractul cu rusii pentru cele doua nave Mistral, nu aveti nimic de comentat? Nu-mi amintesc ca cineva sa se fi declarat oripilat si sa fi protestat impotriva semnarii acestui contract, acum cativa ani doar, cand Rusia era aceeasi si Putin la fel. Mai putina ipocrizie si mai multa corectitudine nu ar strica in luarile de pozitie, domnule autor.

    • Stan Patitu spune:

      Corect! Dar dupa razboi multi viteji se-arata. Sarkozy era bun siavea onoare cand vindea vase de razboi rusilor, Hollande e rau si nu are onoare cand onoreaza un contract aflat la termen care altfel ar costa Franta 1 miliard si ceva. Apropo de ipocrizie, ieri-alaltaieri si englezii tipau de zor ca altii vand arme rusilor si cand i-au cautat jurnalistii la contracte aveau si ei de se rupeau. Tot cu rusii, bineinteles. Dar da bine la prostime sa te apuce indignarea acum. Inainte nu interesa pe nimeni contractele astea cu rusii.

  9. casandra spune:

    Napoleon spunea că ”o țară are politica geografiei sale”. Eu cred că a avut dreptate și are dreptate și astăzi.
    Și UE are politica geografiei sale. Sau, mai bine zis, a încercat să o aibă.
    Mai întâi, Uniunea pentru Mediterana, inițiată în 1995, oficializată în 2008 și decedată în 2010.
    http://www.ziare.com/international/stiri-externe/uniunea-pentru-mediterana-sustinuta-cu-prudenta-de-sua-358134. Astăyi, Algeria, Egipt, Liban, Siria sunt răni, nu parteneri ai UE.
    După aceea, Dimensiunea Nordică. Nu o duce prea bine. Islanda a declarat clar că nu dorește să fie membru UE, iar relațiile cu Rusia sunt cum le știm.
    http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IM-PRESS+20070305STO03765+0+DOC+XML+V0//RO
    Apoi, Parteneriatul Estic, oficializat în 2008, inițiativa Poloniei și Suediei. Catastrofa ”Fuck UE!” a semnat decesul politicii UE în Est și spre Rusia. Parteneriatul Estic s-a transformat intr-o tranșee.

    Se pare că UE nu reușește să aibă ”politica geografiei sale. Ba revoluții colorate, ba primăveri arabe, ba chestiunea ucrainiană. Europa rămâne ostatica istoriei sale din secolul trecut. Să o condamnăm că nu prea manifestă entuziasm față de lanțul cu care este legată?

    Îmi pare rău, domnule Naumescu, dar mie îmi pare că Europa continentală este subiectul unei politici ”amicale” de containment. Rusia, în pofida aparențelor, pare mult mai liberă. Din păcate.

    • Harald spune:

      Islanda e o țară cu o populație mai mică decât Timișoara, așa că nu dă nimeni doi bani pe ce face ea. A fost o vreme când Islanda importa jeep-uri rusești (celebrele IMS-uri care s-au fabricat și în România) pe motiv că trebuie să păstreze echilibrată balanța.

      Cât despre țările nord-africane, Tunisia, Maroc și Egipt vor ajunge să facă parte din UE înaintea Turciei. Cândva, în următorii 30-50 de ani, dar vor ajunge.

  10. Harald spune:

    Obama a zis aseară că nu e niciun al doilea Război Rece. Deci suntem doi și noi avem dreptate. Dixit :P



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)