Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Din culisele conflictului ruso-occidental

Andrei Valan martie 27, 2014 Analize, Global / Europa
48 comentarii 6,989 Vizualizari

Trăim ”sfârșitul istoriei” – a proclamat Francis Fukuyama în 1992, la scurt timp după căderea Uniunii Sovietice, schițând dimensiunile unei lumi dominate de pacea mondială și eliminarea războiului: răspândirea inevitabilă în toată lumea a democrațiilor liberale, a capitalismului și stilului de viață de tip occidental.

Conceptul liberal se apropie întrucâtva de idea existenței unei societăți a statelor, care favorizează cooperarea interstatală în cadrul oferit de instituțiile internaționale (statul național, integritatea teritorială, suveranitatea națională, diplomația, dreptul internațional, organizațiile internaționale etc.), reducând treptat probabilitatea comportamentul agresiv și gama intereselor ireconciliabile. Implicația acestei linii argumentative ar fi că, pe măsură ce procesul socializării ia amploare, statele internalizează un set comun de idei, valori, norme și reguli de politică internațională, iar războiul este progresiv împins în afara practicilor curente de politică externă. Aceste curente de gândire majore au format înțelegerea unei bune părți a generațiilor de academicieni, analiști și politicieni din Europa de Vest și din America, aceștia din urmă fiind coagulați în jurul Partidului Democrat, aflat din 2009 la putere în Washington.

În acest sens, poate fi interpretată observația lui Jonathan Marcus într-un articol de pe BBC din data de 18 martie, potrivit căruia ”a existat… o dorință puternică în Vest ca Rusia – și China – să fie văzute ca parteneri, ca actori participanți în mod responsabil la sistemul mondial”. Ocupația și anexarea fulger a Crimeii de către Rusia forțează acum factorii de decizie occidentali să-și revizuiască ipotezele pe baza cărora percepeau țara estică și formulau politicile față de aceasta.

De fapt, problema este mai profundă decât simpla demonizare a Moscovei pentru ocuparea unui teritoriu al unui stat național și suveran. Pur și simplu, Rusia și China nu rezonează cu ideile, valorile și normele comunității internaționale postmoderne, dominate de viziunea lumii occidentale.

Din perspectiva europeană și, mai nou, americană, Vestul a renunțat în mare parte la politica de putere, a tăiat progresiv din bugetele militare, a redus angajamentele armate externe și și-a construit politica externă pe influența dată de puterea economică și de ”soft power”. În pofida acestei descrieri pastelate, puterile vestice nu s-au dovedit întotdeauna consecvente nici cu acest discurs, nici cu ideea de societatea internațională, la fel cum, în viață nici noi nu reușim să fim de fiecare dată consecvenți cu principiile morale în care credem. Americii, Franței, Marii Britanii și Germaniei li se reproșează, după caz, utilizarea fără mandat ONU a forței împotriva unor state suverane și independente, anume Libia, Serbia și Irak, chiar dacă majoritatea intervențiilor au putut fi motivate solid prin caracterul de criză umanitară și de încălcări masive ale drepturilor omului.

Aceste contradicții ocazionale nu au rămas neobservate la Moscova, unde s-a reținut în cheie realistă că ”Occidentul și-a utilizat forța militară unilateral și arbitrar într-o serie de evenimente” (Marcus) ori de câte ori interesele sale geostrategice și politica de putere au cerut-o.

Și totuși, administrația democrată de la Casa Albă și statele cu greutate din cadrul Uniunii Europene (probabil și din considerente de austeritate) au ales într-adevăr în ultimii ani să renunțe la politica clasică de putere, preferând să recurgă la instrumentele de socializare economică, politică și la soft power, lucruri neînțelese bine și de aceea privite cu suspiciune de Rusia și China. Această nouă direcție mai accentuată în Europa de Vest din anii 1990 și preluată de SUA după plecare administrației Bush republicane rămâne însă incompletă, pentru că  statele membre UE și mai ales SUA nu au găsit puterea să meargă cu reforma până la capăt, adică inclusiv la nivelul organizațiilor internaționale, dintre care menționez Consiliul de Securitate al ONU, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația Mondială a Comerțului. Statele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) s-au așteptat ca Vestul să le cedeze din influența politică în organizațiile internaționale, corespunzător schimbărilor survenite în ultimul deceniu în ecuația de putere și în pozițiile ocupate în economia mondială. Statele UE au făcut compromisuri relativ minore, dar SUA și-a menținut neschimbată suprareprezentarea în organismele supranaționale, urmare a poziției sale dominante imediat după ultima conflagrație mondială. Lipsa reformelor așteptate în organizațiile internaționale a produs frustrare în rândul noilor mari puteri ale lumii și a slăbit efectul de socializare al acestora în societatea internațională postmodernă.

De ce Moscova vede altfel lucrurile

Dincolo de eșecul parțial al acomodării noilor veniți în politica mondială la masa guvernării globale există un nivel mai profund de incompatibilitate între Occident și aliații săi pe de o parte și unele din statele în ascensiune pe de altă parte. Rusia, China și posibil alte state neoccidentale au o înțelegere mai bună, se simt mai compatibile cu o conceptualizare timpurie a societății internaționale, adică cu elemente de politică externă ce caracterizau sistemul politic european din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Cele două societăți internaționale, pe care le-aș denumi în ordinea lor temporală societatea 1.0 și societatea 2.0 sunt fundamental incompatibile, statele recurgând la seturi de idei, norme și instrumente de politică externă diferite. În societatea 1.0 corespunzătoare ordinii Europene a secolelor trecute, șefii de stat și guvernele lor preferă să utilizeze instrumente de politică externă precum balanța de putere, suveranitatea absolută, cucerirea, anexările, diplomația secretă și războiul de agresiune. Adevărații actori legitimi ai politicii internaționale sunt doar marile puteri, care își împart teritoriile și sferele de influență între ele în mod arbitrar și departe de ochii lumii moralizatoare. În ceea ce privește societatea internațională contemporană 2.0, statele membre pun valoare în politica externă pe comerțul internațional, dreptul internațional, păstrarea status quo-ului teritorial și a integrității teritoriale, sistemul managerial al marilor puteri (de ex. G20, organizațiile regionale și internaționale) și războiul limitat (pentru stoparea crizelor umanitare sau salvarea statelor mici ori eșuate). Toate statele, mari și mici, organizate sau slabe, sunt membre cu statut legal internațional egal, iar arbitrariul marilor puteri este diluat de normele suveranității naționale, integrității teritoriale și de instituționalizarea supranațională a relațiilor economice și politice prin intermediul tratatelor multilaterale și a organizațiilor internaționale. Avantajele ordinii mondiale postmoderne sunt mari pentru toți participanții. Pentru marile puteri costurile stabilității sistemice și ale securității naționale sunt reduse, ceea ce le permite menținerea poziției dominante și a bunăstării interne peste perioade mult mai lungi de timp decât în cazul structurilor imperiale clasice. Statele medii și mici își văd salvgardate suveranitatea, securitatea națională și granițele, iar dacă ele se guvernează inteligent integrându-se în fluxurile economiei globale au șansa să iasă din cercul vicios al subdezvoltării.

Până și diplomația urmează în cele două lumi logici și practici diferite. Deși cele două linii de politică externă schițate de mine nu trebuie înțelese ca absolut delimitate, statele relevante sistemic îmbinând uneori elemente din ambele modele pentru a-și rezolva probleme pragmatice, o preferință clară spre una din ele devine inevitabilă pentru fiecare factor de decizie. Societățile 1.0. și 2.0 coexistă, fiecare dominând în câte unul din ceea ce amenință să devină două blocuri globale, aflate în concurență acerbă pentru dominanță geopolitică și ideologică.

Astfel se explică de ce strategii de la Moscova și cei de la Washington, Bruxelles sau Berlin interpretează complet diferit lumea și evenimentele actuale. Criza Crimeii este urmarea fracturii ideologice dintre cele două blocuri. Suntem martorii încercării Moscovei de a-și reînvia ori salva tradiția imperială, respingând forța de atracție a societății internaționale 2.0 de sub umbrela Uniunii Europene și SUA asupra a ceea ce Rusia proclamă sfera ei legitimă de influență.

Poziția Rusiei este însă problematică din mai multe puncte de vedere. Un motiv ar fi că, prin proiectul ei de refacere imperială, Rusia aderă la principiile unei societăți a statelor care a încetat să existe din secolul al XX-lea, iar fără parteneri de aceeași factură expansionistă, revizionismul istoric de tip Realpolitik nu are nicio șansă pe termen lung, Kremlinul riscând să rămână un lup singuratic – o situație traumatizantă pe termen lung pentru elitele conducătoare ale oricărui stat. Chiar dacă China o ia la fel de hotărât pe drumul revizionismului istoric, excepționalismul național este o afacere solitară. Extremismul naționalist și calculul geopolitic realist va face ca relațiile ruso-chineze să fie veșnic dominate de suspiciune, iar alianțele în politica mondială să fie temporare, slăbite de construcția unor interese divergente.

Un alt aspect este slăbiciunea structurală a Rusiei la mai multe niveluri: economic, demografic, militar și de atractivitate politică, pe care o voi trata mai târziu.

Poziția enigmatică a Chinei

Deja, ocuparea Crimeii contrară principiilor fundamentale ale dreptului internațional, nu a găsit sprijinul așteptat al Chinei, aliatul constant al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, când vine vorba de blocat inițiativele occidentale. În acest context neașteptat Beijing-ul a ales o tăcere suspectă pentru toți actorii internaționali implicați. În primul rând, interesul național dictează puterii asiatice să nu se bucure de activarea imperialismului vecinului de la granițele de nord, tocmai când elitele chineze cochetează cu ideea propriilor politici expansioniste în Marea Chinei de Est și de Sud, precum și cu extinderea sferei de influență în Asia Centrală, unde Rusia are instalate baze militare și regimuri aservite. În plus, țara are cel puțin trei minorități importante care abia așteaptă să se separe teritorial pe principiul autodeterminării etnice și religioase, iar intervenția unor puteri străine pe motivul apărării drepturilor etnicilor sau coreligionarilor opresați din China, nu surâde nimănui la Beijing. În al doilea rând, China realizează într-o mai mare măsură decât conducerea de la Kremlin cât de dependentă este economia națională de economia globală și cât de mult ar avea de pierdut dacă intră într-un veritabil război rece cu SUA, UE și Asia de Est și de Sud-Est, toate aliniate în arhitectura de securitate americană. La ora asta elita comunistă privește și calculează. Ce calculează? Ei încearcă să evalueze eficiența și viabilitatea jocului de putere specific societății internaționale 1.0, se întreabă în ce măsură pot forța nota în propriile spații de expansiune fără să provoace o catastrofală confruntare mondială, fie chiar și numai economică. Pentru China episodul Crimeea este un prilej de profundă reflecție asupra relațiilor internaționale în general și a politicii lor externe în particular. De deznodământul confruntării de la granițele de est ale Uniunii Europene va depinde ce concluzii vor trage factorii de decizie de la Beijing. Vom vedea în săptămâni, luni sau ani ce a înțeles China, țara care va avea răbdare să aștepte oricât este necesar ca să vadă cine este de fapt perdantul în conflictul ruso-occidental. ”China este acum gorila de 800 de funzi [n.red. în politica mondială]. Când se mișcă prin pădure, este absolut imposibil să nu facă zgomot”, afirma în noiembrie 2012 Zhu Feng de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale al Universității Peking. În orice caz, clasa politică de la Beijing este dominată de pusee naționaliste care nu pot să nu dea de gândit. Tentația de a se alia, fie și numai temporar, cu Rusia pentru a sparge ceea ce liderii chinezi percep a fi politica de îngrădire occidentală, este puternică.

Perspectivele conflictului

Nu pot prezice cum vor evalua evenimentele, dar este clar că două viziuni despre politica mondială se confruntă în mod dramatic în aceste luni, posibil și în anii următori. Există riscul ca stabilitatea regională din mai multe părți ale lumii să fie pusă la încercare, în eventualitatea în care forțele revizioniste, inclusiv din Europa, iau amploarea necesară pentru a contesta statu-quo-ul teritorial sigilat după al Doilea Război Mondial, decolonizare și prăbușirea URSS. Odată ce granițele vor putea fi puse deschis sub semnul întrebării, conflicte locale vor degenera ușor în războaie generale, cu potențialul unui război mondial. Mizele sunt uriașe, iar Rusia, dintr-o mișcare prost calculată, poate deschide o adevărată cutie a Pandorei. Dacă cazul rusesc nu se va dovedi contagios, este greu de crezut că Moscova are mijloacele necesare să recreeze Uniunea Sovietică în gloria ei trecută. Chiar și URSS nu ar fi devenit superputere mondială fără șansa celui de al Doilea Război Mondial oferită de o Germanie nazistă care a fost aproape să o înfrângă.

Rolul Occidentului european

Problematic este pentru Rusia și că niciunul din jucătorii externi majori, mai ales din Europa, nu este disponibil, asemeni Germaniei naziste odinioară, să coopereze cu propriul proiect revizionist pentru destabilizarea regională sau chiar globală a Pax Americana. Iar fără un aliat pe măsură, sarcina autoasumată a siloviki-lor de la Kremlin arată ca o misiune imposibilă. Iritant este că inclusiv Germania, aproape obedientă în trecut în relația cu partea rusă, refuză să accepte măcar tacit reimpunerea autorității imperiale în țările din fostul spațiu sovietic.

Uniunea Europeană este un actor important în politica internațională, dar integrarea europeană nu a avansat uniform în toate domeniile guvernare. Prerogativele de politică externă nu se numără printre cele în care Comisia Europeană are cu adevărat un cuvânt greu de spus în situații de criză. Statele naționale își păstrează de facto suveranitatea asupra deciziilor UE, în măsura în care găsesc consensul celui mai mic numitor comun. De aceea, în criza Ucraineană, tonul politicii Vestului va fi dat, după Statele Unite ale Americii, de cele mai mari puteri economice ale Europei, în frunte cu Germania.

În esență, practicile de politică ale lui Putin în ceea ce el numește ”vecinătatea apropiată” vexează profund lumea care a devenit Occidentul. Văzută din lumea 2.0, Rusia pare complet deconectată de realitate, mai mult pare că vrea să arunce în aer bazele stabilității și securității în Europa, într-un moment în care criza economică prelungită și imigrația dau aripi la tot felul de mișcări naționaliste antieuropene și populiste prin mai toate țările Uniunii Europene.

Germania

Deloc întâmplător, după una din ultimele convorbiri telefonice cu Vladimir Putin, cancelarul Angela Merkel s-a exprimat în cercul apropiaților că președintele rus ”pare de pe altă lume”. Berlinul are motive foarte serioase să nu se ajungă la un război rece cu Rusia și a încercat în mod repetat pe cale diplomatică să frâneze politica agresivă a Rusiei. Potrivit unui articol apărut în revista Der Spiegel la 10 martie, încercările de mediere ale ministrului de externe Frank-Walter Steinmeier și-au atins rapid limitele. Un înalt funcționar din guvernul german a declarat sub acoperirea anonimatului că ”Sincer să fiu, nu suntem pe lungimea de undă potrivită pentru o asemenea politică externă”, referindu-se la ”mixul dintre jocurile geopolitice specifice secolului al XIX-lea și metodele serviciilor secrete ale secolului ale XXI-lea prin care Putin încearcă să-și asigure interesele”. Germania a perceput pericolul reprezentat de acțiunile lui Putin, dar se află într-o poziție delicată. După traumatizanta experiență a celui de al Doilea Război Mondial, țara a urmat drumul unei politici pacifiste și de apropiere de Rusia sovietică, manevrând cu dexteritate o relație ce i-a permis atingerea țelului suprem: unificarea națională. Situația s-a modificat substanțial astăzi, când America își reduce prezența militară în Europa orientându-se spre Asia, noul motor al creșterii economice mondiale. Germania, ca principala putere economică a Europei și ca țara occidentală cu cele mai mari mize economice și politice la granița de est a UE, este pusă în situația dureroasă de a prelua leadership-ul european în relația cu Rusia, după ce eforturile de ”socializare” ale Rusiei au eșuat. Presiunile interne sunt extreme. Populația obișnuită cu tradiția pacifistă și dominată de familii cu un singur copil, nu este deloc dispusă să accepte implicarea într-un conflict militar cu pierderi mari de vieți omenești pentru apărarea unor țări cam îndepărtate. Segmentul de afaceri cu investiții serioase în Rusia a pornit o luptă de lobby necruțătoare pentru apărarea intereselor sale financiare. Pentru că Angela Merkel nu a părut să cedeze la nivel de discurs politic presiunilor deținătorilor și managerilor de capital, mai ales al câtorva mari concerne cu investiții în Rusia, s-a încercat direcționarea opiniei publice prin materiale media bine țintite. Oamenilor de rând li se spune răspicat, în culori exagerate, cum sancțiunile contra Rusiei le-ar afecta masiv locurile de muncă și ar crește amețitor prețurile la energie. Tonul a fost dat, chiar de la începutul lunii martie, în toiul operațiunii de ocupare a Crimeii, de Philipp Missfelder, purtătorul de cuvânt al CDU pe politică externă: aplicarea de sancțiuni, afirmă el, ar fi ca și cum ”am tăia în propria carne”, subliniind cu o logică năucitoare că ”economia germană și păstrarea locurilor de muncă au întâietate” în fața imperativelor politice. Cinismul acestei declarații și a multor altora asemenea emise ulterior de tot felul de oameni de afaceri și politicieni afiliați lobby-ului lor este extrem, în condițiile în care zeci de milioane de ucraineni, moldoveni, baltici, kazahi, și georgieni se tem că independența și identitatea națională, drepturile și libertățile cetățenești câștigate cu atâta greutate le-ar putea fi oricând călcate în picioare de puterea de la răsărit.

La Berlin s-au calculat pierderile pe care Germania le-ar putea suferi. S-a înțeles de pildă, că Putin mizează pe paralizarea capacității decizionale a Bruxelles-ului de către interese naționale divergente și de lobby-ul cercurilor de afaceri din Germania, Franța, Italia și Marea Britanie. Au apărut semnale în discursul factorilor de decizie germani că, țara poate suporta impactul economic al unui război economic cu Rusia, dacă riscul de destabilizare politică și militară a Europei devine iminent. Întrebarea este unde se trage linia roșie a agresiunii rusești în mentalul german.

Deocamdată guvernul de coaliție creștin și social democrat a evitat aplicarea de sancțiuni economice serioase Rusiei, pentru că dacă se ajunge la conflict, Germania ar putea fi chemată să suporte bună parte din costurile economice în toate țările UE afectate, pe lângă factura pierderile interne.

Cu toate acestea, dacă Moscova mai intervine militar în oricare țară de la granițele Uniunii Europene, probabilitatea sancțiunilor UE-Rusia va crește simțitor. Germania a suspendat deja pe termen nedefinit toate exporturile de armament către Rusia, un mesaj semnificativ pentru toți partenerii europeni. SUA au transmis de asemenea că o viitoare intervenție militară rusă pe teritoriul statelor vecine se va solda cu sancțiuni directe asupra unor sectoare economice strategice ale Rusiei, iar dacă America și Germania cad de acord în această chestiune, nicio altă putere din Europa nu se va mai putea eschiva. Sancțiunile de până acum au fost o glumă amară, însă situația poate deveni critică pentru Rusia în scenariul escaladării. Un alt eveniment semnificativ este luarea de poziție a Japoniei, care va promite la G7 un ajutor financiar de 1 miliard de dolari Ucrainei și a întrerupt toate negocierile diplomatice cu Moscova, aceasta din urmă reacționând caracteristic, cu exerciții militare în insulele Kurile.

Uniunea Europeană

Deși guvernele preiau inițiativa în situații de criză prin intermediul Consiliului European și a mini-summit-urilor șefilor de stat și de guvern ale principalelor puteri, odată stabilit un consens, aparatul birocratic al Comisiei Europene și, mai nou, Parlamentul European funcționează autonom, după propriile principii și reguli, exercitând o activitate diplomatică importantă. De exemplu, odată declanșat Parteneriatul Estic, Bruxelles-ul a gestionat singur negocierile și deciziile de politică externă ale blocului comunitar. Extinderea pieței unice și extinderea europeană reprezintă doi piloni ideologici ai Uniunii Europene, de la care autoritățile supranaționale nu au abdicat niciodată. Implicațiile acestei logici sunt dialogul și cooperarea politică și economică pe termen lung cu vecinătatea estică a UE, indiferent de sensibilitățile imperiale ale Moscovei. De aceea, negocierile de asociere ale UE cu Ucraina, în pofida nemulțumirilor și ale acțiunilor ulterioare ale Kremlinului, nu pot fi catalogate drept o eroare majoră de percepție și de politică externă, așa cum sugerează analiștii mai apropiați de pozițiile părții ruse.

Tâlcul concluziilor oficialului din ministerul de externe german și a observației cancelarului relatate de Der Spiegel, dar și al politicii UE în Ucraina este că Uniunea Europeană și Berlinul nu vor accepta niciodată, datorită cadrului ideologic cu care operează, să negocieze peste capul Ucrainei viitorul și (in)dependența ei. Din perspectivă europeană este imposibil să negociezi azi, precum Stalin și Hitler odinioară, compoziția guvernelor, redesenarea granițelor sau împărțirea unor sfere de influență. Uniunea Europeană nu poate să decidă fără acordul statelor membre cu greutate sancțiuni împotriva Rusiei. Ea poate totuși, prin intermediul Comisiei Europene și a Parlamentului European, să dea substanță politică și economică acordului de asociere cu Ucraina, să preseze politic statele membre pentru a acorda Kievului șansa integrării europene și să aibă o poziție unitară pe direcția estică, să mențină sporită atenția Occidentului European pe evoluțiile din țara vecină și să impulsioneze politicile interne vizând independența energetică de Rusia.

Uniunea Europeană, Germania, Canada, SUA și chiar îndepărtata Japonie semnalează în prezent că vor ajuta economic Ucraina, ca să nu cadă din nou în ”vecinătatea apropiată” a Rusiei. În acest moment Ucraina are nevoie disperată de un plan Marshall occidental, iar dacă acesta nu se materializează, va fi foarte dificil pentru ucraineni să iasă din orbita Rusiei ultranaționaliste și pentru europeni să oblige Rusia la reținere.

Agresiunea rusă poate întări totodată sensul existențial al NATO și al Uniunii Europene. Percepția pericolului extern și politica disprețuitoare a președintelui Putin față de guvernele occidentale și organismele UE fac probabilă creșterea solidarității europenilor și a angajamentului lor general pentru repornirea motoarelor procesului de integrare. Cel puțin în aparență, liderii europeni și-au anunțat interesul pentru obținerea independenței energetice față de Rusia, iar Washington-ul este dispus să deschidă piața internă a gazelor spre Europa. Probabil că Europa se va mișca în următorii ani accelerat în această direcție, mai ales că eforturi semnificative au fost depuse deja pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și pentru înlocuirea treptată în producerea energiei electrice a utilizării combustibililor fosili cu energie regenerabilă. Dezvoltarea tehnologiilor ecologice a fost dificilă și extrem de costisitoare, dar deja se văd rezultate notabile în politica energetică la nivel european, iar costurile producției electrice din centrale eoliene și solare vor continua să scadă până la punctul în care nu vor mai fi necesare subvenții publice.

Rusia încotro

Intenția președintelui Vladimir Putin de a intra în istoria națională ca liderul care a salvat Rusia de la dezmembrare și a reînviat imperiul a devenit între timp transparentă pentru toată lumea. Relatările despre tinerețea lui în calitate de ofițer KGB în Germania de Est, îl prezintă ca profund umilit de retragerea trupelor sovietice în 1989 din RDG și insultat de extinderea NATO și a UE în sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice, adică în Europa de Est și chiar în cele trei republici exsovietice de la Marea Baltică. Intervenția occidentală în Kosovo fără acordul Rusiei a întărit poziția grupării naționaliste ruse siloviki, care l-a putut impune în 1999 prim ministru pe actualul șef de stat. Imediat după numirea în funcție, Putin a început în trei faze opera de reclădire a structurii imperiale a Rusiei. Prima fază a constat în refacerea stabilității interne a Rusiei prin centralizarea puterii la Kremlin. Ea fost marcată de declanșarea războiului cecen în 1999. Războiul intern și reducerea la tăcere și obediență a oligarhilor au fost unele din metodele esențiale utilizate. A doua fază a început în aprilie 2005, când în mesajul său anual către națiune, președintele ales Vladimir Putin a afirmat că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost ”cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea”. Din acel moment Kremlinul a demarat un plan masiv de modernizare a armatei ruse, componentă esențială a politicilor expansioniste din a treia fază. Odată cu intervenția din 2008 siloviki au testat în Georgia capacitățile armatei ruse de a duce la îndeplinire refacerea imperială. Concluziile au fost următoarele: Occidentul nu are voința politică să intervină dacă Rusia se decide să încalce suveranitatea și integritatea teritorială a vecinilor din spațiul postsovietic, iar armata rusă nu are încă capacitatea militară de a impune suzeranitatea Moscovei asupra statelor percepute vasale sau a anexării lor complete. Așa că Rusia a continuat să crească bugetul apărării pentru a trece în sfârșit la etapa finală, a expansiunii imperiale. Nu putem ști când s-a decis Putin că are o forță militară suficient de bine echipată pentru a-și agresa la alegere vecinii și înfrunta Occidentul, dar răsturnarea regimului subordonat al lui Ianukovici la 22 februarie 2014, a creat necesitatea și prilejul declanșării operațiunii de revizionism teritorial imperial. Ocuparea Crimeii este doar preludiul, în lipsa unui răspuns decisiv extern.

Numai că doi factori interni frânează planurile hegemoniale rusești. Scăderea demografică preocupă de mulți ani conducerea de la Kremlin, care a studiat cu atenție politicile pronatalitate din câteva țări europene. Succesul politicilor rusești în acest scop a fost dezamăgitor. Rata natalității etnicilor ruși nu asigură înlocuirea populației, iar compensarea prin imigrația cu o populație fără identitate și loialități rusești nu este de natură să întărească statul pe termen lung, în pofida stabilizării pe hârtie a populației. Cu o populație de puțin peste 140 de milioane, Rusia nu mai poate domina durabil vecinătățile.

Dezvoltarea economică internă s-a apropiat de anul trecut de stagnare (o creștere în 2013 de 1,3%), dinaintea conflictului cu Occidentul. Economia prea centralizată, dominată de concerne de stat ineficiente, a creat un mediu de afaceri neconcurențial, dependent aproape exclusiv de exportul de materii prime și necompetitiv pe piața globală. Această dinamică negativă a făcut creșterea economică din Rusia dependentă de creșterea continuă a prețurilor la resursele energetice, situație nesustenabilă pe termen lung. Câtă vreme prețurile la gaze și petrol au crescut razant în Occident, Putin a putut raporta națiunii o creștere economică de peste 7% și a putut mări în același timp cheltuielile sociale și pe cele pentru modernizarea armatei. Dar în ultimii aproape doi ani prețurile la gaze și petrol au atins limita suportabilității în lume, și au stagnat, în condițiile în care bugetul rus depinde în proporție de peste 50% de încasările din vânzările de materii prime și energetice. Președintele rus este în situația neplăcută de a alege între a tăia din cheltuielile militare, ceea ce ar pune capăt brusc ambițiilor imperiale și a tăia din cheltuielile sociale, ceea ce ar putea pune capăt carierei lui politice în fruntea statului rus la alegerile viitoare sau ulterior. Pentru a contracara această conjunctură proastă, guvernul rus a pus la cale Uniunea economică Eurasiatică, ce ar urma din 2015 să intre în funcțiune și să constituie o contrapondere la economiile uriașe ale Uniunii Europene și Chinei. Însă, fără integrarea Ucrainei, o piață de 46 de milioane locuitori, Rusia cu celelalte câteva state nu pot obține greutatea necesară pentru a forma un bloc economic de sine stătător. Datorită gravelor dezechilibrelor interne, este greu de crezut că Rusia ar putea concura greii economici ai lumii în următoarele decenii, chiar și integrând toate statele foste sovietice.

Stâlpul ideologic al puterii expansioniste rusești, ultranaționalismul cultivat asiduu de elita politică de la guvernare în ultimul deceniu, poate avea de asemenea efecte adverse grave. După rescrierea istoriei naționale incluzând reabilitarea Uniunii Sovietice și a lui Stalin, în parte și pentru a-și consolida poziția de putere, Vladimir Putin poate deveni ușor prizonierul propriei propagande extremiste. Dat fiind că dificultățile economice vor duce la tăieri bugetare și la reducerea nivelului de trai al populației, riscul este ca agresiunile împotriva vecinilor văzuți drept vasali să nu poată înceta prea curând, în caz contrar, Putin putând părea concetățenilor slab și nepatriot, iar susținerea lui populară ar avea de suferit. În scenariul cuceririlor repetate, Rusia poate ajunge în situația de supraextindere imperială, neavând nici resursele financiare și nici pe cele umane necesare stingerii continue a mișcărilor de secesiune din toate colțurile imperiului. Mai mult, naționalismul populist combinat cu corporatismul de stat sub control politic au închis intrarea capitalului străin privit cu suspiciune extremă, dar care ar fi putut revitaliza și diversifica sectoare întregi ale economiei naționale. Nu numai că intrările de capital străin au fost reduse și târzii făcând economia rusă complet dependentă de exportul de materie primă, dar teama și lipsa de încredere a întreprinzătorilor ruși în propriul guvern i-a determinat să-și trimită an de an masiv capitalul în Occident, slăbind suplimentar poziția Rusiei.

Cum va acționa în viitor liderul rus depinde totuși de foarte mulți factori, între care de rezistența externă a Vestului și de atitudinea Chinei. În momentul de față, Rusia a câștigat Crimeea, dar a pierdut Ucraina. Elita conducătoare rusă nu se poate mulțumi cu acest rezultat. O privire asupra hărții Europei poate sugera că lipsa Ucrainei (și în mică măsură a Moldovei) din structura economică și de securitate a Rusiei pe direcția de Est-Sud-Est ar putea priva Moscova de statutul imperial și de postura intimidantă în relația cu Vestul.

Dificultatea constă în faptul că agresiunile repetate asupra vecinilor, vor atrage la un moment dat războiul economic total al unei părți însemnate a lumii. Poate Rusia ocupa, respectiv anexa și estul și sudul Ucrainei până la Transnistria și gurile Dunării fără să se teamă de consecințe? Dar țările baltice? Dar Georgia, Belarus și Kazahstan? Vladimir Putin are acum o… jucărie, o armată suficient de puternică ca să înfrângă pe oricare dintre vecinii fost sovietici, iar slăbiciunea lor comparativă este o invitație la invazie pe care spiritul său revanșard și revizionist nu o poate refuza. Impresia mea este că la această oră Vladimir Putin își supraestimează atuurile și ignoră voit, în buna tradiție a conducătorilor ruși, datele economice ale problemei. De fapt, el are o vagă percepție a situației economice a țării și a căutat soluții problemelor demografice și economice în cei 15 ani de guvernare, dar miza principală a reprezentat-o întotdeauna dezvoltarea capacităților militare. Odată cu creșterea de doar 1,3% a economiei în 2013, el a apreciat că economia neperformantă îi pune în pericol planul de reconstrucție imperială. Conștiința vulnerabilității interne a imprimat un aer de urgență expansionismului rusesc, iar revoluția populară din Ucraina i-a dat prilejul lui Putin să inițieze faza finală chiar în Ucraina, cel mai sensibil punct din fostul spațiu sovietic, înainte ca modernizarea militară să fi fost încheiată.

Se pot întrevedea trei scenarii privind evenimentele viitoare, între care apare un continuum de variante intermediare.

1. Varianta strategică minimală

Moscova își impune autoritatea în vecinătatea apropiată. Statele vizate – în principal Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan își pierd accelerat independența, devenind de factor vasali sau cvasiprovincii imperiale cu granițe fictive. Statele ”prietene” urmează să fie forțate să intre în structuri militare și economice (Uniunea Eurasiatică) menite să uniformizeze și să cimenteze suveranitatea rusească asupra întinderii imperiului țarist, respectiv sovietic.

Statele din străinătatea apropiată care reușesc să mențină guverne ostile sunt ținute în șah, iar elitele lor delegitimate printr-un binecunoscut amestec de șantaj, sabotaj economic și politic și de amenințare militară directă, pentru a nu fi capabile să vireze spre vest.

2. Varianta strategică maximală

Kremlinul continuă agresiunile militare în estul și sudul Ucrainei până în Transnistria și gurile Dunării, cu anexarea rapidă a acestor teritorii. Orice urmă de opoziție la acțiunile Moscovei de eliminare a independenței statelor din fostul spațiu sovietic va fi aspru pedepsită cu intervenții armate, ocupație militară, rapturi teritoriale sau anexare completă. Statalitatea a ceea ce a mai rămas din Ucraina, a Moldovei, Belarusului și a Georgiei va fi foarte serios în pericol. O expansiune și în țările baltice devine fezabilă, dacă statele europene și America se vor dovedi incapabile de solidaritate și acțiune concertată, chiar cu prețul unor costuri economice mari.

3. Strategia expansionistă intră în impas

Este posibil, ca acest scenariu să fie deja în desfășurare. Rusia suferă deja efectele socio-economice ale destabilizării noului est european, respectiv a țărilor dintre ea și UE. De la începutul lunii martie până azi, 24 martie, Bursa din Moscova s-a devalorizat cu 19%, iar rubla cu 10%. Investitorii străini și ruși deopotrivă se tem că Rusia își va continua agresiunile în statele vecine, iar războiul însoțit de posibile sancțiuni occidentale și de naționalizări ale capitalului străin de către Kremlinul îi va ruina. În primul trimestru al anului în curs fuga de capital a însumat 70 de miliarde de dolari, mai mult decât ieșirile din tot anul 2013, în valoare de 55 de miliarde de dolari. Or Rusia are azi o nevoie acută de investițiile, know-how-ul și tehnologia occidentale pentru a-și depăși înapoierea economică și tehnologică. Când guvernele occidentale au impus primele sancțiuni, ce s-au dovedit simbolice, Rusia a jucat la intimidare, discutându-se în parlamentul rus despre eventualitatea naționalizării investițiilor occidentale și despre posibilitatea ca Rusia și companiile rusești să nu mai plătească cele câteva sute de miliarde de datorii contractate și a căror rambursare este în derulare. Poate Occidentul a fost întrucâtva intimidat, însă investitorii străini mici și mari au suspendat sau anulat toate investițiile cu bătaie medie și lungă în Rusia, iar creditul pentru companiile rusești și pentru statul rus a devenit peste noapte mult mai scump sau imposibil de obținut pe piețele internaționale. Pe 24 martie, președintele băncii de stat rusești Sberbank, cea mai mare instituție de acest fel a țării, a declarat că Rusia este în pericol să intre în recesiune.

Totodată, dacă Uniunea Europeană și statele membre accelerează ritmul revoluției energetice în urma evenimentelor actuale, peste cel mult 10 ani valoarea geopolitică a gazului rusesc va scădea dramatic.

Pe de altă parte există riscul ca o nouă agresiune rusească în Ucraina să determine Washingtonul să schimbe aliniamentul trupelor NATO de pe vechea linie din timpul Războiului Rece, mult mai la est, pe linia România – Polonia – statele baltice, lucru pe care strategii de la Moscova s-au străduit dintotdeauna să îl evite. Retragerea încheiată din Irak și cea în plină desfășurare din Afganistan oferă americanilor posibilitatea unei relocări, la nevoie, de trupe în Europa de Est.

Presiunile economice crescânde și izolarea politică tot mai evidentă arată că timpul nu mai are răbdare cu Putin. Dacă Putin continuă să își supraestimeze poziția de forță sub influența naționalismului cu accente ortodoxe și a megalomaniei, el poate decide noii invazii ale statelor suverane vecine, atrăgând pe parcurs Rusia într-un al doilea Război Rece cu Vestul, totul cu consecințe economice pe care țara nu le va putea suporta peste câțiva ani.

Un alt efect al episodului Crimeea poate fi excluderea pe termen lung a Rusiei din clubul marilor puteri prin excluderea din G8, marginalizare la ONU, înghețarea oricăror contacte și negocieri politice și economice cu Uniunea Europeană, SUA, Canada și Japonia. Or parte integrantă a proiectului de refacere imperială este recunoașterea internațională a statutului Rusiei ca superputere mondială. Vladimir Putin și elita de siloviki din jurul său sunt foarte vanitoși, iar o marginalizare sistematică occidentală va intensifica complexul rusesc de pierdere a statutului de pe vremea Uniunii Sovietice. În ce măsură Occidentul va fi capabil să își mențină unitatea în efortul de marginalizare diplomatică a Rusiei pe termen lung rămâne o întrebare deschisă. Cert este că, în rândul elitelor occidentale Rusia a pierdut pentru cel puțin două decenii valoarea de partener și va fi privită cu suspiciune. Moscova are nevoie de recunoașterea explicită și implicită a Occidentului pentru a-și putea juca rolul de mare putere, dar în lipsa credibilității este greu de crezut că va fi curând acceptată la masa deciziilor majore, mai ales dacă își continuă eventurile expansioniste. Adevărul este că Rusia a devenit cel mult o putere regională; economic nu mai are șanse să concureze cu greii lumii: SUA, Uniunea Europeană și China, dar elita de la Moscova nu poate accepta degradarea propriului statut ”social”.

Fără ajutor masiv occidental Ucraina nu se va putea ridica singură din starea de faliment economic, iar Rusia va fi cu atât mai tentată să submineze statul vecin readucându-l în starea de vasalitate, ceea ce va alimenta fervoarea ultranaționalistă a Kremlinului. Cheia stabilizării spațiului exsovietic și civilizării Rusiei se află în Ucraina.

Prezența observatorilor OSCE cu acordul părții ruse în Ucraina și discuțiile de la Haga dintre miniștrii de externe rus și ucrainean pot indica o deescaladare și stabilizare a situației, în pofida comasării de trupe rusești gata de invazie la granița de est a Ucrainei. Semnificația acestui semnal trebuie privită totuși cu multă rezervă. Președintele rus a arătat în repetate rânduri că este un maestru al propagandei, disimulării și al oportunismului, putând oricând dorește invoca pretexte inventate ori înscenate de serviciile secrete pentru a comite noi agresiuni, încălcând toate normele de drept internațional, tratatele sau promisiunile făcute. Depinde de el, dar și de mobilizarea occidentală, ce politică externă va urma Rusia.

Pe termen lung, singura opțiune viabilă a Rusiei de a supraviețui în granițele actuale și de a recupera decalajul economic și tehnologic față de lumea dezvoltată este parteneriatul, inclusiv asocierea cu Occidentul disprețuit, în special cu Uniunea Europeană. Naționalismul extrem duce Rusia într-o fundătură istorică. Nivelul de trai ridicat al concetățenilor cu care se laudă președintele Putin când tratează cu condescendență falimentul Ucrainei nu se datorează vreunui model de guvernare excepțional și atractiv ci dependenței de exportul de materii prime. Iluzia bunăstării rușilor se va putea oricând sfărâma sub presiunea următorului crah mondial, al obținerii independenței energetice a Europei occidentale sau al globalizării pieței de gaz. Discrepanțele sociale sunt uriașe, mulți ruși din orașele mici și din zonele rurale trăiesc în sărăcie lucie, corupția este la fel de răspândită ca în Ucraina, sau de ce nu, păstrând proporțiile, ca în România. Liderii providențiali sunt rari, iar când mâna de fier a lui Vladimir Putin și magia lui de unificator vor dispărea, Rusia va sta din nou față în față cu provocări la scară inimaginabilă. Până atunci, acest discurs naționalist al urii, al revanșei, al agresiunii gratuite și al urâtului va otrăvi relația strategică a Rusiei cu o Europă de care e mai apropiată cultural decât de oricare alt spațiu din lume.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "48 comments" on this Article:

  1. un_batrin spune:

    Articulul este prea lung pentru un comentariu dar se poate desprinde o concluzie plecind de la una din primele idei din articol:
    “Aceste curente de gândire majore au format înțelegerea unei bune părți a generațiilor de academicieni, analiști și politicieni din Europa de Vest și din America, aceștia din urmă fiind coagulați în jurul Partidului Democrat, aflat din 2009 la putere în Washington.”
    Concluzia:
    Realitatea politica nu se pliaza niciodata pe ideile unor “academicieni, analiști și politicien” si as adauga filizofi. De cite ori s-a incercat fortarea aplicarii acestora prea brusc sau fara flexibilitatea adaptarii la schimbarile din realitatea inconjuratoare a iesit prost. Cel mai recent – experimentele nazist-fasciste si comuniste. Dar majoritatea oamenilor continua sa creada ca detin adevaruri absolute si retete miraculoase de dirijare a societatii. Periculos.

  2. Corneliu Cazacu spune:

    Multe ar fi de comentat pe marginea acestui articol deosebit de interesant dar timp e de doar o remarca:

    ” iar intervenția unor puteri străine pe motivul apărării drepturilor etnicilor sau coreligionarilor opresați din China, nu surâde nimănui la Beijing”

    China nu are a se teme de vreo interventie straina, uigurii si tibetanii neavind nici un fel de tara straina, limitrofa sau nu, care sa poata interveni. Mongolia, singura care are o minoritate de aceeasi traditie si limba in cadrul Chinei, nu poate emite nici o pretentie teritoriala.

    • Harald spune:

      Da, însă China e un fel de Yugoslavie, dar la o scară de 40 de ori mai mare. Trăiesc acolo 18 naționalități de peste 1 milion de membri fiecare sau 23 de naționalități de peste 500 mii de oameni (asta fiind cât Transnistria, ca să înțelegem scara la care discutăm).

      Cu excepția a 3 dintre ele, aceste 18 sau 23 de națiuni sunt menținute sub control prin forță militară, care scade zi de zi sub presiunea bunăstării economice care crește. Astfel că țara actuală se va dezmembra exact ca Yugoslavia, în cel mult o generație, adică 25-30 de ani. Cei mai mulți dintre noi vom trăi să vedem asta.

      Yugoslavia nu a fost invadată de nimeni, Yugoslavia a făcut implozie, pe măsură ce creșterea bunăstării materiale a crescut și dorințele de libertate ale națiunilor aflate sub dominația sârbilor. Exact în direcția asta se îndreaptă și China, cu motoarele turate destul de tare.

    • Andrei Valan Andei Valan spune:

      Aveți dreptate ”China nu are a se teme de vreo interventie straina”.
      Mă gândeam mai mult la micile diferende teritoriale dintre China și India și China și Pakistan sau la încălcări ascunse de suveranitate pe care țări cu vederi religioase extreme ca Arabia Saudită le-ar putea comite finanțând uigurii dispuși la violențe sau exportând versiunile lor intolerante ale islamului politic. Se știe de exemplu că Arabia Saudită finanțează mișcări teroriste din Europa de Vest, Bosnia, Siria și din Caucazul de Nord. Toate aceste tensiuni ar putea fi exacerbate deîndată ce China ar deveni vulnerabilă într-o conjunctură istorică defavorabilă.
      Chiar și așa, comparația mea cu situația dintre Rusia și vecinii ei e puțin forțată.
      Vă invit, în limita timpului de care dispuneți, să scrieți despre diferențele dumneavoastră de opinie. Îmi plac dezbaterile frumos argumentate.

      • Corneliu Cazacu spune:

        Incerc sa scriu in acest weekend un articol despre Crimeea, asa ca timpul mi-e foarte masurat. Sper insa sa revin.

        @Harald

        Tibetanii ii urasc pe chinezi (din ceea ce am vazut in afara Tibetului administrativ, respectiv in Yunnan, Sichuan si Qinghai), la fel si uigurii, in timp ce mongolii s-au aranjat oarecum (si vad diferenta de nivel de trai intre ei si fratii lor din Mongolia). Niciunii din ei insa nu cred ca vor incerca vreo secesiune. Populatia bastinasa e atit de diluata in masa de chinezi si pe suprafete atit de enorme ca e imposibil sa se coaguleze vreo miscare secesionista.

        Linga Kashgar un antreprenor local chinez m-a intrebat odata foarte mirat: “Nu stiu de ce ne urasc atita, am facut atitea lucruri pentru ei …” la care am raspuns facind o paralela cu fostele republici sovietice din Asia Centrala: “Nu e neaparat o reactie logica. Pur si simplu nationalismul e mai puternic decit gindirea strict economica.”.

  3. nnm spune:

    E doar o parere personala, dar nu cred ca Putin are intentia sa refaca URSS. Anexarea atat de rapida a Crimeei se datoreaza ferestrei de oportunitate extraordinare oferite de “lovitura de strada” de la Kiev.
    Rusia si-ar fi dorit de mult sa recapete controlul asupra peninsulei, dar statutul de popor frate al ucrainenilor si principiul intangibitatii granitelor au facut acest lucru practic imposibil. Faptul ca s-a instaurat un guvern nelegitimat, aflat la limita constitutionalitatii, le-a oferit pe tava prilejul de a da curs vointei poporului din Crimeea (a carui optiune pro-rusa era de altfel era cunoscuta). In fond daca la Kiev piata se poate impune, de ce nu si la Simferopol? Ba, aici avem chiar si o legitimare prin referendum.
    Ce alta varinata ar fi avut Rusia de recuperare a Crimeei? Daca Ucraina ar fi mers pe mana UE/NATO sansele ar fi fost compromise pentru totdeauna. Chiar daca Ucraina ar fi intrat in zona euro-asiatica, n-ar fi putut pentru ca ar fi trebuit realizata prin negociere. Nerecunoasterea noii puteri, deci implicit a capabilitatii acesteia de a declara nul un referendum, a fost ocazia perfecta pe care n-o puteau rata. In plus nici granitele nu mai sunt batute in cuie, vointa poporului primeaza, asa cum ne-a demonstrat precedentul Kosovo.
    Cred ca Rusia e pe deplin constienta ca nu poate face o a doua mutare ofensiva fara a distruge definitiv securitatea europeana, asa ca mai degraba va trece (pe moment cel putin) in defensiva si se va multumi sa raspunda masurilor occidentale. De altfel s-a vazut ca a decis sa nu raspunda “sanctiunilor” occidentale, si nici n-a dat curs cererii Transnistriei. Deocamdata se va multumi sa destabilizeze si sa exploateze la maximum optiunile pro-ruse din Ucraina si Moldova (pentru ca acestea exista, desi noua ne vine greu sa credem). Evident, asta nu inseamna ca situatia nu se poate degrada.

    • Andrei Valan Andei Valan spune:

      ”Faptul ca s-a instaurat un guvern nelegitimat, aflat la limita constitutionalitatii, le-a oferit pe tava prilejul de a da curs vointei poporului din Crimeea (a carui optiune pro-rusa era de altfel era cunoscuta). In fond daca la Kiev piata se poate impune, de ce nu si la Simferopol? Ba, aici avem chiar si o legitimare prin referendum.”

      E greu de spus, în vreme de revolte populare, dacă un guvern interimar este nelegitim sau nu. Dacă guvernul interimar organizează în timp scurt alegeri anticipate, cum este cazul guvernului ucrainean, atunci teza guvernului nelegitim nu se susține. Rușii spun că e nelegitim pentru că ar fi fascist, ceea ce este o mare minciună. Sâmburele de adevăr este că printre sutele de mii de ucraineni de rând care au ieșit în stradă s-au aflat și naționaliști extremiști, unii cu vederi fasciste. Ei au fost totuși o minoritate nesemnificativă și tot așa naționaliștii extremiști sunt minoritari în guvern, neavând nici măcar portofolii importante. Să așteptăm alegerile din 25 mai și Ucraina va avea guvern legitim.

      Cât despre anexarea Crimeii, una era dacă ieșea populația în masă pe stradă și cerea secesiunea (ceea ce nu s-a întâmplat decât după ce rușii au preluat controlul) și alta este să ocupi cu trupe mascate teritoriul unei țări străine, să expulzezi armata și apoi să comiți anexarea. Practic acțiunea Rusiei a fost un act de expansiune teritorială și de război.

      În plus, referendumul nu are credibilitate. Populația rusă în Crimeea este de 55 – 58%, cea ucraineană e de circa 20-25%, cea tătară de 12-15% iar alte naționalități ajung împreună la 5%. Cifrele reale nu se mai stiu pentru că a trecut mai mult de un deceniu de la ultimul recensământ. E greu de crezut că au votat aproape toți cetățenii cu drept de vot, cum susține Rusia, și că 95% au votat pentru anexare, în condițiile în care tatarii și o parte din Ucraineni nici nu vor să audă de realipirea la Rusia.

      În dreptul și practica internaționale de după al Doilea Război Mondial și după încheierea decolonizării în 1975, principiul integrității teritoriale are întâietate față de principiul autodeterminării etnice sau religioase. Aceasta înseamnă că, Rusia, dacă era îngrijorată de soarta rușilor din Crimeea, trebuia să se adreseze Kievului, indiferent de legitimitatea guvernării, pentru a garanta sau spori drepturile minorității ruse. În schimb Kremlinul a procedat unilateral la ocupație. Dovadă că această practică nu este acceptată în comunitatea internațională, Rusia suferă deja consecințe economice aspre, care îi vor accentua dezechilibrele interne.

      Lumea, inclusiv China, joacă după alte reguli, iar Rusia a fost prinsă în offside.

      • nnm spune:

        Nu incerc sa justific actiunile Moscovei, doar incerc sa mi le explic. Tocmai faptul ca legitimitatea unui guvern instaurat printr-o revolta este discutabila le-a oferit aceasta sansa, de a nu-l recunoaste. Este dreptul lor, nimeni nu poate obliga un stat sa recuonasca un astfel de guvern, doar pe baza argumentelor de bun simt ca s-a inlaturat o putere ostila populatiei. Mai mult, este dreptul lor sa-l considere fascist, chiar daca noi nu suntem de acord, pana la alegeri totul este discutabil si interpretabil. Ceea ce vrea sa spun este ca daca Ucraina ar fi avut un guvern legitim, recunoscut de Federatia Rusa, nu s-ar fi intamplat ceea ce s-a intamplat. Ocazia a fost mult prea favorabila pentru a fi ratata. Asta nu inseamna ca in alta situatie ar fi renuntat la Crimeea, pur si simplu ar fi adoptat alta tactica. Probabil ar fi recurs la metoda Transnistria, ar fi taraganat la infinit retragerea trupelor.
        Cat despre legitimitatea referendumului, ma tem ca nu e chiar atat de discutabila. Avem exemplul Moldovei langa noi, unde majoritatea considera in continuare ca vorbesc limba moldoveneasca si mai degraba ar merge alaturi de Rusia decat de Romania. Sunt convins ca si in Crimeea propaganda rusa si-a facut treaba, mai ales ca regiunea apartine Ucrainei doar de 50 de ani, in care practic doar ultimii 20 conteaza.

      • Gabi M. spune:

        “In dreptul și practica internaționale de după al Doilea Război Mondial și după încheierea decolonizării în 1975, principiul integrității teritoriale are întâietate față de principiul autodeterminării etnice sau religioase.”
        Destramarea URSS? Destramarea Iugoslaviei? Adica Croatia nu trebuia recunoscuta ca stat suveran? Dar Slovenia? Dar Macedonia? Dar Kazahstan? Dar Ucraina?
        Ca sa nu mai vorbesc de precedentul Kosovo. Am inteles ca sarbii au omorat musulmani, dar si invers s-a intamplat, dar trecem peste. Genocidul nu justifica aparitia unui stat independent Kosovo. Provincia trebuia sa ramana a Serbiei si ocupata de trupe de mentinere a pacii pana la democratizarea Serbiei.
        Inca ceva, sunteti prea teoretic, cred ca trebuie sa fiti oleaca mai realist. Ucraina nu a tras nici un foc de arma pentru Crimeea, ba chiar rusii i-au lasat sa-si retraga armata de acolo, deci nu putem vorbi de razboi si nici chiar de agresiune. Cred ca in mentalul colectiv ucrainian Crimeea e considerata a rusilor( stim cum a ajuns Crimeea la Rusia in 1956 parca).

        • Consonant spune:

          Stiti, exista o mare problema cu rationamentele de tipul celor pe care le faceti: “stim noi cum a ajuns Crimeea in Ucraina” fiindca dupa aia urmeaza “stim noi cum au ajuns rusii majoritari in Crimeea odata cu deportararea tatarilor” si iarasi “stim noi cum au ajuns rusii majoritari in estul Ucrainei prin Holodomor”, s.a.m.d.

        • Andrei Valan Andrei Valan spune:

          “Destramarea URSS? Destramarea Iugoslaviei? Adica Croatia nu trebuia recunoscuta ca stat suveran? Dar Slovenia? Dar Macedonia? Dar Kazahstan? Dar Ucraina?”

          Uniunea Sovietică nu a fost stat național ci imperiu, o structură incompatibilă cu societatea statelor naționale. Integritatea teritorială are întâietate în cazul minorităților, care trebuie să găsească o formulă de coexistență cu majoritatea. Minorității i se pot conferi drepturi culturale lărgite și în unele cazuri chiar autonomie locală. Or Uniunea Sovietică a anexat națiuni și țări întregi, nu se punea problema unor minorități.
          Odată apusă epoca Imperiilor după Primul Război Mondial (dezmembrarea Imperiului Otoman, Imperiului Austro-ungar și al celui Țarist), întâietatea principiului autodeterminării naționale și-a pierdut relevanța în Europa, pentru că națiunile s-au format. Așa a apărut Societatea statelor naționale 2.0, care în faza incipientă nu și-a găsit stabilitatea, fie și pentru că spiritul de revanșă antigerman nu a permis Franței și Marii Britanii să rezolve amiabil politic și economic conflictul cu Germania înfrântă. Al doilea Război Mondial a perturbat Societatea internațională, în sens că Uniunea Sovietică a redevenit imperiu depășind chiar sfera țaristă, relicvă a societății 1.0. Această anomalie a istoriei s-a rezolvat prin prăbușirea ultimului imperiu și renașterea statelor naționale, unele din ele ratând șansa independenței chiar și în 1917-1920.

          Deci Uniunea Sovietică, stat imperial cu tendințe hegemonice nu a făcut parte niciodată din societatea 2.0, cele două blocuri subminându-se reciproc.

          La fel și Iugoslavia, a fost un imperiu multinațional la scară mai mică. În epoca în care identitatea națională reprezintă o fundație a statelor, Iugoslavia era condamnată să se spargă în state naționale.

          La fel a fost și cu Imperiile coloniale, care pe parcursul a trei decenii, între 1945 și 1975 s-au destrămat, lăsând loc unei multitudini de state. Chiar dacă granițele din teritoriile coloniale au fost trase fără să se țină cont de criterii etnice, religioase, lingvistice etc., statele cu tentă națională s-au impus aproape peste tot.

          Deci primatul integrității teritoriale asupra autodeterminării pe criterii etnice a fost enunțat întâi în Europa Ligii Națiunilor de după Primul Război Mondial, fără a fi respectat de la bun început uniform, și a devenit gradual practică internațională pe tot globul, pe măsura dezagregării structurilor imperiale ale lumii 1.0.

          Câte războaie interstatale vizând pretenții teritoriale au existat după 1989/1991? Mie nu îmi vine în minte niciun exemplu. Modificările de granițe prin forță nu sunt acceptate de comunitatea internațională; Nordul Ciprului, Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, ocupația scurtă a Kuweitului de către Irak, toate sunt exemple de nerecunoaștere internațională a schimbărilor teritoriale prin forță.

          Da, e clar că majoritatea locuitorilor Crimeii sunt ruși și preferă să facă parte din Federația Rusă. Puteau să iasă în stradă în masă și să demonstreze pentru independență sau autonomie și mai mare față de Kiev. Modificările de teritoriu prin consimțământul părților sunt posibile și se întâmplă în acord cu dreptul internațional, iar Ucraina nu ar fi putut să intervină violent împotriva etnicilor ruși, cu armata rusă staționată în peninsulă. Lucrurile ar fi putut fi manevrate cu eleganță și nimeni nu s-ar mai fi temut de imperialismul Moscovei. În plus Ucraina nu este imperiu, nu încorporează națiunea rusă. Ucraina are o minoritate rusă de vreo 17% și încă un procentaj de ucraineni rusofoni.

          Dar Rusia a ales invazia armată și un act deschis de agresiune împotriva unui stat suveran, sugerând revenirea la practici imperiale cu consecințe destabilizatoare cel puțin la granița de est a UE. Imperiul este prin definiție hegemonic și pune în pericol existența statelor suverane.

      • Mihai Stoian spune:

        Am avut impresia ca sunteti capabil de o analiza obiectiva detasat de directivele propagandistice. Se pare ca m-am inselat. Pur si simplu batetii campii cu gratie cand vorbiti despre legitimitatea guvernului de la Kiev si cand puneti la indoiala vointa locuitorilor din Crimeea. Nu mai vorbesc despre legitimitatea istorica. Si cand vorbiti despre dreptul international fara sa intelegeti esenta acestuia. Astfel de abordari care deformeaza realitatile nu duc decat la blocaje, atunci cand nu sunt propaganda pura. Veti vedea ce surprize vor aparea la alegerile din Ucraina. Eu zic sa fiti mai rezervat in aprecieri si mult mai atent la ce se intampla. Si daca nu intelegeti prea bine realitatile poate ar trebui sa va duceti pe teren sau sa va abtineti.

        • Andrei Valan Andrei Valan spune:

          Domnule Stoian, nu înțeleg de ce v-ați supărat atât de tare pe mine. Chiar vă rog să faceți dumneavoastră lumină într-un articol propriu asupra legitimității guvernului de la Kiev. Vorbiți de legitimitatea istorică a Ucrainei? Dacă puneți așa problema, nerecunoscând o națiune, nu cred că dumneavoastră sunteți capabil de o analiză mai obiectivă decât mine. Dacă vă referiți la legitimitatea istorică a apartenenței Crimeii, sunt curios să aprofundați asupra legitimității istorice a ocupației ruse în Basarabia timp de un secol și jumătate.

          Am scris mai sus că majoritatea populației Crimeii dorește probabil realipirea la Rusia, dar că mă îndoiesc de rezultatele referendumului în sens că e împosibil ca 95% să fi votat pentru trecerea la Rusia în condițiile în care 12% din locuitori sunt tătari care nu vor să audă de schimbarea granițelor după epurările staliniste la care au fost supuși și 20% sunt ucraineni, din care numai o parte sunt rusofili. Dacă la referendum ieșea o majoritate de 52% – 70% aș fi crezut că numărătoarea a fost reală.

          Dumneavoastră ați văzut cum se deformează realitățile la televiziunile rusești? Acolo se dau adevărate lecții de propagandă.

          Din moment ce sugerați că sunteți cunoscător al realităților de pe teren, de ce nu scrieți un articol în loc să mă puneți la stâlpul infamiei fără să vă argumentați punctele de vedere. Mie îmi plac schimburile de idei, critica motivată și dezbaterea articulată, nu lăturile aruncate din spatele unui pseudonim.

          • Mihai Stoian spune:

            Haideti sa amestecam toata istoria si toate timpurile. Daca trebuie sa argumentez diferenta dintre Crimeea si basarabia inseamna ca trebuie sa ne realfabetizam in istorie si nu cred ca e cazul. Nici la mine si nici la dumneavoastra.
            Apoi, vreti sa spuneti ca suspiciunea legata de procentele de la referendumul din Crimeea este aruncata asa, ca o simpla observatie, probabil reala? Si nu insinuati nimic?! Adica nici vorba ca asta este vointa marii majoritati a populatiei, dar nu 95%! Si care este relevanta in contextul acestui articol daca e 95% (si este posibil sa nu fie, fiindca tatarii au boicotat totusi referendumul), 90, 85, 80, etc. Sau poate 52% adica la limita?!!! Cu astfel de speculatii lipsite de orice suport real, pe care nici nu vreti sa vi le asumati explicit, nu veti putea ajuta la intelegerea faliilor geo-strategice existente intre Occident si Rusia, si nu numai, si nu vom putea sa intelegem ceea ce se intampla in concret.

          • Mihai Stoian spune:

            Stimate domn, eu am urmarit in direct zile si nopti la rand, in direct, tot ceea ce s-a intamplat la Kiev si toate conflictele violente care au existat. Am zeci, poate sute de inregistrari salvate. Este plin internetul de imagini relevante. Daca puteti sa justificati acele violente si sa considerati legitim acest guvern, inseamna ca sunteti un extremist radical, ceea ce nu cred. Si v-o spun din postura unei persoane care in 21 dec. ’89′a fost la Inter. Si am ramas de aceeasi parte a baricadei. Deci stiu ce inseamna un protest impotriva autoritatii si cat de legitim este acesta. Ce am vazut insa la Kiev este cu totul altceva. In legatura directa cu aceste actiuni si cu legitimitatea lor se pune si problema reprezentativitatii acestui guvern, insa nu are rost sa incerc sa va argumentez. Urmeaza alegerile si as dori sa va amintiti de acest articol dupa ce vom afla rezultatele. Atunci vom vedea cat de legitime au fost actiunile de preluare prin forta a institutiilor de putere. Nu contest absolut deloc legitimitatea protestelor, ci doar lovitura de stat care a avut loc in final, pe care alegerile o pot legitima sau nu.
            Ucraina, spre deosebire de celelalte state europene, nu a avut sansa de a se constitui ca stat pe principiul nationalitatilor dupa primul razboi mondial, fiind imediat bolsevizata si capturata de URSS. Iar in 1991 si-a castigat independenta intr-un format geopolitic acceptat la acel moment. De unde ati inteles ca eu nu recunosc Ucraina ca natiune (!) ?. Va rog sa observati ca utilizati notiuni contradictorii. Ucraina este un stat, nu o natiune. Natiunea ucrainiana este altceva si nu e foarte clar cam ce teritoriu ocupa. Si nici nu cred ca a avut pana acum sansa reala a statalitatii (ma refer la natiunea ucrainiana).

          • Mihai Stoian spune:

            Daca dumneavostra credeti ca nepreluand conceptele propagandistice occidentale (fiindca nu mai sunt valabile si nu mai dau rezultate) inseamna ca sunt virusat cu propaganda ruseasca, va inselati amarnic. De virusul propagandei rusesti si al celei comuniste am scapat cu mult timp inainte de a ma elibera de cel al propagandei occidentale. Sa nu intelegeti gresit, am fost si raman un pro-occidental, fiindca este unica sansa de a ne fi mai bine. Dar sunt ingrozit de incapacitatea si suficienta acestui occident de a accepta noile realitati si de a avea solutii adecvate. Ceea ce vad este o manifestare continua de aroganta si impotenta.

  4. Liviu Petre spune:

    MH370, Oskar Pistorius, Candy Crush… Asta-i realitatea, doamna! (sau nu va uitati la CNN?)

    • Andrei Valan Andei Valan spune:

      Doamna! Eu zic să lăsăm CNN-ul în plata Domnului și propun citittorilor un articol foarte interesat din The Telegraph, datat azi, 27 martie. Articolul se numește ”China Doesn’t Back Russia’s Invasion Of Crimea — And That’s A Big Problem For Putin” și poate fi accesat prin site-ul Business Insider:
      http://www.businessinsider.com/lack-of-chinese-support-for-crimea-is-a-big-problem-for-putin-2014-3#ixzz2xCqUIOUX

      Conform jurnalistului de la The Telegraph, se pare că liderii chinezi s-au decis deja ce joc vor face și stau cu un ochi pe Asia Centrală, iar cu altul pe Siberia. Nu sunt specialist pe China, însă varianta lui este plauzibilă și bine documentată.

      Unele idei sunt asemănătoare cu cele din articolul meu, dar centrate pe latura economică. Ca să să evit orice acuzații de plagiat menționez că eu mi-am trimis articolul final în noaptea de 25-26 martie, deci înainte ca jurnalistul Ambrose Evans-Pritchard să-și fi scris propriul articol.

      • Andrei Valan Andei Valan spune:

        Erată
        Îmi cer scuze, scriu repede și mai pierd sau adaug litere pe parcurs.
        În primul rând în loc de ”citittorilor”, corect este ”cititorilor”, iar în rândul doi în loc de ”interesat” am vrut să scriu ”interesant”.

      • Liviu Petre spune:

        Va prezint scuze pentru confuzia de adresare, eram sub influenta unui mindset pe care nu-l mai descriu.
        Anyway: mi se pare mai de urmarit pentru atitudinea Americii si UK, spin doctoring-ul pe care il fac CNN si BBC World News, mai simptomaticdecat orice analize si justificari din alte media.

        Imi este clar ca se abate atentia dela appeasement-ul facut de Obama prin repetarea obsesiva de vreo trei saptamani, zi de zi, ora de ora, a unor teme cum sunt catastrofa MH370 si cautarile interminabile ale resturilor, procesul lui Oskar Pistorius si detaliile despre ce si cum a matrasit-o pe partenera lui, si, mai nou, ultimul racnet in materie de indobitocire numit Candy Crush si IPO-ul aferent. Parca ma uit la TVR Libera…

        P.S. Vad ca si Dv. trebuie sa va dati cadou un miel pentru pronumele pe care vi-l atribuiti in raspunsurile la comentarii. :)

        • Liviu Petre spune:

          Prenume, of course…

        • Andrei Valan Andrei Valan spune:

          Ah, nu știu ce a fost în capul meu! Mi-am scris odată prenumele greșit la primul comentariu fără să observ și apoi am utilizat funcția autofill a calculatorului. Acum toate comentariile mele sunt completate cu numele scris aiurea. Mulțumesc pentru remarcă, că altfel nu observam nici până acum!

          Evident că BBC și CNN prezintă lumea, o dată din perspectivă națională și apoi mai țin cont de interesele guvernului lor. Întrebarea este, care media din lumea asta nu are o viziune subiectivă, chiar interesată asupra lumii. Este bine de urmărit ce linii argumentative au cât mai multor părți implicate. Un grad de obiectivitate este totuși posibil și unele organizații de media reușesc să redea evenimentele mai puțin părtinitor. Eu personal urmăresc BBC-ul pentru că are o rețea de corespondenți densă în toată lumea, dar coroborez apoi informațiile cu ale site-uri și cu reviste de specialitate din mai multe țări, când îmi permite timpul.

          Cât despre subiectele de cancan, ele fac audiențe, iar ziarele și televiziunile încearcă să supraviețuiască. Dacă n-ar fi o piață doritoare de circ, ar arăta altfel și lumea mass media. Nu cred că povestea cu avionul dispărut și cu celebrități deranjate reprezintă o manipulare politică. Manipulările, când se doresc, se fac direct în textele de știri.

  5. pereaux spune:

    Rusia s-a trezit invaluita de realitatile economice complexe precum te invaluie aerul toxic al gazului sarin. A pus mana pe arma si inceraca sa se apere. Din pacate n-a inteles sau a inteles prea tarziu ca nu mai are nicio sansa. Eventual singura ei posibilitate realista este sa se inmoaie astfel incat sa se lipeasca de pamant si sa respire aer curat. Pe scurt singura sansa a Rusiei se numeste flexibilitate, toleranta, intelepciune. Exact contrariul a ceea ce face Putin. Asa fac chinezii care au inteles istoria anului 2014. Chinezii fata de rusi au devenit maleabili precum e arta kung-fu. Din pacate cu jocurile olimpice de la Soci, Putin si-a semnat sentinta. Cei 50 de miliarde cheltuiti acolo l-ar fi ajutat sa pastreze Ucraina langa Rusia. Acum a ajuns intr-o fundatura. Rusia in loc sa se departeze de UE si sa infiinteze aberatia numita Uniunea Eurasiatica mai bine ar face exact pe dos, sa se aprope de UE. Ideea mea e ca trebuie sa se integreze in UE si Rusia. In fel asta va putea ramane un pilon important. E logic ca odata Rusia integrata in UE nu se va duce Germania sa guverneze zona asiatica sau Siberia, tot Rusia ar ramane sefa peste acele teritorii. In plus ar sta foarte aproape si de Ucraina si tarile est-europene cu care ar putea avea relatii socio-economice foarte puternice fara sa se supere nimeni. E cam singurul viitor al unei Rusii prospere. Rusia are nevoie de lumea civilizata cum si Occidentul se observa usor ca au nevoie de rusi. Lumea de cand cu globalizarea nu mai poate sta desparita una de alta, cum necum oamenii trebuie sa se inteleaga intre ei.

  6. casandra spune:

    Felicitări pentru acest text!.
    Cred că ar putea constitui o frumoasă premiză pentru un demers analitic mai larg în înţelegerea contextului global al evenimentului Crimeea.
    Aţi creionat convingător o “hartă” a opţiunilor strategice ale Rusiei, însă aceasta nu poate fi suficient de clară în absenţa raportării sale la harta opţiunilor strategice ale marilor jucători.
    Cred că suntem acum în situaţia confruntării destul de convulsive a opţiunilor de extindere cu cele de adâncire a integrării la nivelul marilor organizaţii regionale şi subregionale.
    UE trebuie să decidă, pentru următoarea decadă, fie o adâncire a integrării – sunt condiţiile necesare ?- fie o extindere (Dar încotro? Vecinătatea estică pare a fi complicată, zona sud-mediteraneană este complicată).
    Construirea unei mari pieţe transatlantice, pornind de la TTIP, se anunţă foarte dificilă, iar beneficiile sunt evident asimetrice. Nici construirea unei pieţe transpacifice nu este mai lină, Japonia prezentând mari rezerve.
    Pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, “harta” marilor interese corporatiste nu se suprapune convingător şi util pe “harta” strategică a statelor şi uniunilor de state.
    Slăbiciunile Rusiei au fost argumentate bine în text. Lipseşte expunerea analitică a slăbiciunilor şi contradicţiilor semnificative din interiorul “Occidentului”, slăbiciuni care pot determina evoluţii mult mai complicate decât cele pe care le-aţi expus.
    Lumea “occidentală”, din care facem şi noi parte de curând, are încă un avans în faţa altor regiuni/pieţe regionale/organizaţii regionale. Dar avansul se reduce în fiecare zi. Iar Rusia are resurse interne pentru a rezista timpului. Ce credeţi?

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Stimată doamnă Casandra,

      ați pus mai multe probleme, iar despre fiecare din ele se scriu sau se pot scrie cărți. Voi puncta cu câteva opinii personale. Integrarea europeană nu se poate face fără un consens, cel puțin la nivelul elitelor politice europene, și mai ales fără acordul cetățenilor de rând, al electoratelor. Ori la această oră au apărut niște dificultăți. Integrarea europeană a produs o entitate supranațională cu trăsături statale. Pentru ca valuri viitoare ale integrării să poată avea loc este necesară o reformulare a ideologiilor suveranității statale și a statului național. Conceptele de suveranitate indivizibilă și de naționalitate bazate pe criterii de majoritate etnică specifice zorilor sistemului de state moderne nu sunt compatibile cu integrarea Europeană, unde se pune accent pe punerea în comun a suveranității la nivel supranațional, guvernare la niveluri multiple și subsidiaritate și pe o identitate europeană bazată pe istorie, norme și valori comune.
      Reacția naționalist-populistă a unei părți importante a populației occidentale sugerează un conservatorism ideologic ce se opune pentru cel puțin un deceniu aprofundării integrării europene. Alte proiecte de integrare regională au înaintat mult mai încet, ceea ce demonstrează că societatea statelor naționale 2.0 va rămâne trăsătura dominantă a politicii mondiale pentru cel puțin 100 de ani.

      Despre slăbiciunile lumii occidentale. Și Occidentul are propriile tendințe vulnerabilizatoare, însă el rămâne o forță economică și culturală mondială. SUA și nordul Europei continuă să înregistreze creștere economică, iar o creștere de 2% în cazul Americii sau al Germaniei este colosală în termeni absoluți în comparație cu o creștere de 7% a multor țări în curs de dezvoltare, să zicem Egiptul. Occidentul a avut o greutate supraproproțională după al Doilea Război Mondial, iar în lipsa unui noi eveniment acatstrofic, globalizarea redistribuie ceva mai echitabil această acumulare de putere prea concentrată într-un singur colț al lumii.

      Îmbătrânirea demografică afectează toată Europa și Japonia, însă tendința de scădere a natalității se manifestă în toată lumea. Nu cred că omenirea se îndreaptă spre extincție, ci spre un model mai echilibrat în relație cu ecosistemul Terrei. Deocamdată suntem prea mulți și distrugem natura din care suntem parte integrantă.

  7. Decebal spune:

    Felicitari autorului, pentru articol!
    Desi destul de lung (cum spunea cineva mai sus), mie mi s-a parut alcatuit “inginereste”, logic si coerent – deci usor de citit si de inteles.
    Eu cred ca, de fapt, Rusia se zvarcoleste sau anticipeaza ca se va zvarcoli, in curand. Aproape a avut in mana Ucraina si a pierdut-o, cel putin pentru moment. Isi consolideaza pozitia in Crimeea si va tine cu dintii de pozitia asta. Occidentul ar trebui sa se consolideze si el (ideologic si economic cel putin), pe o pozitie avansata, care sa includa si Ucraina. Sunt de acord ca Ucraina trebuie ajutata sa prospere – chiar daca numai din considerente “propagandistice” – de comparare cu tarile aflate in sfera de influenta a Rusiei.
    Polonia si Turcia cresc, China, daca nu ti-e aliat, iti poate deveni adversar… destule probleme pentru o putere regionala sau chiar mondiala – e greu de luptat pe doua fronturi diametral opuse (geografic).
    As zice ca NATO ar trebui sa-si arate muschii, fara sa-i foloseasca, insa. Putina fermitate controlata ar evita, cred, escaladarea rapida a tendintelor expansioniste si situatiile ireparabile.
    Echilibrul ar trebui sa fie cuvantul de ordine, alaturi de toleranta zero pentru extremismul (de orice fel) din toate statele UE – extremism care nu se stie niciodata de cine e alimentat, de fapt.

  8. Adrian Marinescu spune:

    Daca Rusia gandeste in logica realpolitikului si al societatii si diplomatiei 1.0, de ce nu poate si Occidentul sa gandeasca la fel, strict vis-a-vis de Rusia? Privita dintr-o alta perspectiva, actuala criza este o ocazie extraordinara a Vestului de a scapa de dependenta de Rusia si a atrage noi tari catre UE (scenariul minimal) sau a il inlatura pe Putin prin cresterea presiunilor interne la adresa sa (scenariul maximal).

    Motivele pentru care Rusia va fi perdantul pe termen lung in aceasta aventura sunt foarte multe (slabiciunea demografica si economica, prezenta tatarilor crimeeni pro-europeni – cu sanse de a antrena Turcia in conflict, intarirea unitatii Vestului, pierderea Ucrainei, incapacitatea economica de a lansa invazii mai mari si de mai lunga durata, potentialul resurgentei separatiste in Caucaz, impingerea UE catre independenta energetica, izolarea diplomatica, sperierea vecinilor altminteri pro-rusi din Asia Centrala, Belarus, Caucaz s.a.m.d.).

    Timpul lucreaza impotriva Rusiei…singura intrebare este daca Vestul este pregatit sa profite de sansa incredibila pe care istoria i-a oferit-o de a atrage noi membri in spatiul european (tarile din Parteneriatul Estic) si de a stopa agresiunea Rusiei (termen scurt), a neutraliza capacitatea ei de a agresa alte state (termen mediu) si chiar a orienta Rusia catre sistemul de valori vestic si catre o societate 2.0 (pe termen lung).

    P.S. daca societatea si modul de gandire a secolului XX este 1.0, nu cred ca este corect sa definim ceea ce exista acum in Vest ca societate 2.0. O adevarata societate 2.0 ar avea la baza idei precum democratia lichida si o structura de coordonare si administrare post-ierarhica (emergent network); societatea actuala din Vest este cel mult 1.3-1.4 in acest cadru.

  9. Dora spune:

    Va felicit pentru analiza cuprinzatoare si inteligenta din articol. Mi-as permite cateva observatii pornind de la o informatie nu tocmai corecta: “utilizarea fără mandat ONU a forței împotriva unor state suverane și independente, anume Libia.” Interventia NATO in Libia a fost aprobata prin Rezolutia ONU nr. 1973 “no-fly zone” cu 10 voturi la zero in Consiliul de securitate. Ce a urmat este cred samburele pentru evenimentele din Crimea din 2014.
    Putin afirmat ca Rusia a fost pacalita cu acea ocazie caci nu a estimat dimensiunile interventiei ce a urmat si mai ales moartea lui Gadaffi. De altfel nu a fost singurul. Imi amintesc ca si presedintele Basescu spunea pe atunci ca nu vede cum fortele aeriene singure pot sa primeasca macar pe cei care ar vrea sa se predea, dar inca sa castige un razboi. A vazut, caci pe baza unor cuvinte din rezolutie “and any other necessary means” si ceva sprijin din bogatele state arabe, o mica forta de interventie a cucerit in cateva zile capitala Tripoli, dupa ce fortele rebele statusera blocate la celalalt capat al tarii vreo sase luni. A mai urmat si moartea lui Gadaffi, care intre timp cautase sa se apropie de Rusia si Iran si poate chiar asta a declansat supararea lui Putin. Trebuie sa vezi lucrurile si cum le vede un lider care a stat la putere vreo 18 ani si nu are de gand sa plece de acolo. Usurinta cu care au fost indepartati de la conducere liderii arabi de revolutiile din tarile respective, cand logevitatea lor in post era in medie de 20 de ani, ba chiar peste 40 la Gadaffi, cred ca a dat fiori la Kremlin… Si uita ca mai izbucneste o revolutie, acum chiar la granita in Ucraina si nu una pasnica cum au fost cele portocalii sau cu garoafe.
    Cred ca dincolo de strategie si nostalgie in aversiunea fata de noul regim Ucrainian sta si teama de a vedea vreo revolutie si mai aproape, sprijinita mai mult sau mai putin direct de occident. Asa ca Rusia s-a intors la vechea ei adversitate fata de orice miscare revolutionara, datand din vremea tarului Nicolae I si a Revolutiei Franceze.

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Rezoluția ONU nr. 1973 cerea ”o încetare imediată a focului” și autoriza comunitatea internațională să impună o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei și nicidecum bombardarea țării nord-africane. Rușii și chinezii au acceptat, sub presiunea acuzațiilor că Gaddafi ar comite crime împotriva umanității, o zonă de interdicție. Diplomațiile franceză și britanică au reușit însă să le păcălească vigilența rușilor și, printr-un artificiu legat de o trimitere la paragraful 9 din Rezoluția ONU nr. 1970, și-au putut motiva bombardarea regimului Gaddafi. Acel ”all means necessary short of foreign occupation to protect civilians” scos voit din context a permis Occidentului să forțeze înțelegerea cu rușii.

      Așadar în acest caz Rusia chiar a fost păcălită.

      Vă dau dreptate, Putin se teme că Occidentul îi pune la capăt o revoluție, chiar în Piața Roșie. Eu personal găsesc o astfel de supoziție de domeniul paranoiei. Inclusiv revoltele ”colorate” din Ucraina au fost în primul rând mișcări populare energizate de lideri politici populari. Ele au găsit înțelegere și susținere morală și politică în Vest, dar asta nu înseamnă că totul a fost creația serviciilor secrete occidentale.

      Până la urmă, Putin a ajuns să creadă că ingineriile și metodele practicate de KGB /FSB sunt folosite și de ”dușmanii” săi din cancelariile Europene. Este vorba despre o mentalitate tipic rusească, în care blajina maica Rusie se află neîntrerupt sub stare de asediu. Această geopolitică a xenofobiei, pentru care Napoleon și Hitler sunt personificări obsesive ale Occidentului, împiedică Rusia să lege un parteneriat real cu statele Uniunii Europene.

  10. Consonant spune:

    Ma alatur si eu, bucuros, celor care va felicita pentru acest articol. Este intr-adevar lung, insa subiectul merita cu prisosinta un asemenea efort. In privinta ideilor generale suntem pe aceeasi lungime de unda si gasesc un prilej de bucurie sa vad confirmarea din partea cuiva mult mai bine informat decat mine.

    Exista un aspect, netratat in articol, dar care pe mine ma tulbura din ce in ce mai mult in ultima saptamana, privitoare la reactia oficialitatilor din Romania si, cu preponderanta, a reprezentantilor guvernului si a coalitiei care il sustine. Am observat o disonanta majora intre punctele de vedere exprimate de reprezentanti ai organismelor europene si a celor americane, pe de o parte, si rarele luari de pozitie ale guvernului Romaniei, pana la punctul la care aproape ca se intrevede lipsa de perspectiva a Romaniei in actuala configuratie politica. Sa fie PSD-ul si prietenii lor dominati de influenta Moscovei, sa fie prostie crasa, sa fie tradare de neam pentru trufia de a fi la putere? Oricare dintre ele conduce catre concluzia ca o rupere a Romaniei din randul statelor cu aspiratii europene este din ce in ce mai posibila.

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Vă mulțumesc dumneavoastră și tuturor cititorilor pentru aprecieri.

      Vă împărtășesc convingerea că tăcerea Guvernului României este profund suspectă. Nu cunosc dedesubturile guvernării PSD-iste și nici nu fac parte din vreo structură a statului român. De aceea nu pot să vă răspund la întrebare în cunoștință de cauză.

      Mă întreb de pildă, dacă tăcerea absolută a Guvernului este efectul unei ”partide rusești” sau a lipsei totale de viziune privind interesele naționale ale României pe termen lung. Luând în considerare ipoteza că Victor Ponta și miniștrii săi au legături secrete cu Moscova, atunci premierul patriot ar fi trebuit să asigure niște avantaje României din această relație. Or până acum relațiile României cu Rusia sunt în glaciale, Kremlinul declanșează periodic isterii antiromânești în Ucraina și Moldova acuzându-ne de fascism, plătim gazul la prețuri maxime etc.

      În varianta în care Ponta nu are nicio înclinație filorusă sau vreun interes personal, tăcerea lui denotă dezinteres pentru destinul țării și lipsă crasă de viziune strategică.

      În aceste zile Vladimir Putin beneficiază de o fereastră de oportunitate de a ocupa estul și sudul Ucrainei până la gurile Dunării și până în Transnistria. E posibilă și o anexare a Republicii Moldova. Interesele României ar putea fi grav afectate și nu cred că își dorește cineva o linie a frontului pe granițele naționale. Dacă ajunge la concluzia că odată cu alegerile din 25 mai Ucraina va aluneca definitiv spre UE, mai ales că rușii din Crimeea nu mai pot vota – înclinând balanța electorală în favoarea ucrainenilor proeuropeni – , Kremlinul s-ar putea simți dator să intervină militar.

      Diplomația română ar trebui să susțină activ Polonia și țările baltice pentru ca Vestul să maseze trupele la granița cu Ucraina, Belarus și Rusia sau măcar să transmită că urmează sancțiuni catastrofale pentru Rusia în cazul escaladării. Putin va reacționa numai la opoziția unei forțe egale sau superioare. Europa de Est trebuie să-și convingă rapid partenerii europeni și americani de necesitatea unui semnal puternic de descurajare a expansiunii imperiale răsăritene.

      În al doilea rând este esențial să construim o relație apropiată cu Ucraina și să detensionăm suspiciunile naționaliste. La scară geologică, într-un milion de ani, omenirea va avea o cu totul altă organizare mondială sau chiar interplanetară, presupunând că specia noastră va supraviețui. Ce relevanță vor avea atunci luptele noastre pentru teritorii. Cât de hilare vor părea rivalitățile, tensiunile și urile noastre…
      Dacă Ucraina intră în UE și granițele dispar, iar românii din regiunea Cernăți se vor putea bucura de dreptul la propria limbă și la tradiții, ce rost mai are să mai zgândărim o chestiune teritorială pentru care ar putea să moară milioane de oameni. România, Moldova și Ucraina au nevoie ca de aer de resuscitare economică și de solidaritate socială, iar deschiderea granițelor și încurajarea investițiilor în regiune ne va folosi tuturor.

      • Consonant spune:

        Da, ati atins un punct sensibil care ar trebui pus in valoare mult mai mult in zilele acestea, si anume problemele pe care Romania le are cu Ucraina avand in vedere ca Bucovina, tinutul Herta, si sudul Basarabiei sunt acum incluse in Ucraina. Sansa Romaniei de a repara nedreptatea facuta de sovietici este minima si singura cale rezonabila pare aceea pe care ati schitat-o: stabilirea unor relatii cat mai bune cu Ucraina, integrararea acesteia in Uniunea Europeana si prin aceasta asigurararea drepturilor depline pentru romanii din Ucraina. Din pacate, guvernantii din Romania de azi sunt complet lipsiti de viziune si parca fac tot ce le sta in putinta pentru a rata una cate una toate sansele, cate mai exista, de a ridica natia noastra.

        Poporul ucrainian a suferit enorm in secolul trecut si o parte dintre accentele nationaliste extreme care sunt vizibile isi au originea in rani inca nevindecate. Din pacate, nici acum, genocidul cunoscut sub numele de Holodomor (exterminare prin infometare) inca nu este evaluat la adevarat grozavie iar Rusia a facut si face eforturi foarte mari pentru a submina recunoasterea internationala. Eu cred ca numai adevarul si asumarea acestuia poate rezolva probleme de anvergura, ca acestea. Daca Romania ar milita pentru o democratizare cat mai profunda a Ucrainei si aceasta ar avea succes, poate ca ranile acestea si-ar gasi, in sfarsit, vindecarea.

      • Mihai Stoian spune:

        Guvernul roman este nu numai lipsit de viziune, dar si impotent. Nu poti face mare lucru dintr-o data, daca nu ai facut nimic pana acum ca sa fi pregatit pentru o astfel de situatie previzibila (Ucraina nu putea sa reziste in forma actuala, de crapat ar fi crapat oricum; singurele necunoscute erau cand si cum)
        Nici analistii nu se exprima foarte clar in legatura cu optiunile strategice si pozitiile pe care Romania ar trebui sa le aiba. Si nici nu poate sa iasa din rand fiindca suntem prea slabi.
        Ponta nu are nicio inclinatie. Este o marioneta de lux a serviciilor secrete se invarte ca un titirez in jurul diferitelor grupari din aceste servicii.
        In aceste zile Rusia si rusofonii din Ucraina au o mare fereastra de oportumitate de a se separa de ucrainieni. Poate fi vorba despre autonomie sau chiar independenta regionala care vor duce fie la o federalizare, fie la o unire cu Rusia. In conditiile existentei la Kiev a unui guvern ilegal, ilegitim si nereprezentativ, profund nereprezentativ, si a unor optiuni esentiale antagnonice (catre est sau catre vest in care optiunile se suprapun in mare parte pe profilul etno-cultural), este absout legitim ca rusofonii sa isi doreasca separarea de ucrainieni si nu este nimic in neregula cu asta.
        In legatura cu Basarabia si Transnistria. Exista mai multe pericole. Unul foarte important este acela ca cei 250.000 de transnistreni sa voteze la alegerile de la sfarsitul anului inclinand decisiv balanta in favoarea fortelor proruse. O anexare este putin probabila, dar o preluarea puterii politice in regiunea Odessa care cuprinde si sudul Basarabiei, este foarte probabila, iar in caz de secesiune prezenta militara rusa va exista in mod cert si se va face jonctiunea cu trupele din Transnistria.
        Romania putea sa faca foarte mult in ultimii 20 de ani pentru Basarabia si nu a facut, in principal datorita agenturii rusesti care ne-a influentat deciziile politice. Romania putea sa sustina o ofensiva masiva cultural-identitara in Basarabia si astazi majoritatea populatiei s-ar fi identificat ca apartinand natiunii romane cu toate consecintele care decurg de aici. Romania ar fi putut de mult timp sa ceara U.E. o deschidere mai mare catre R. Moldova pentru a reduce treptat dependenta de Rusia, in conditiile in care economia moldoveneasca este la un nivel atat de scazut incat U.E. ar fi putut foarte usor sa sprijine reorientarea acesteia.
        Ceea ce nu intelegem noi este faptul ca Rusia cucereste sau isi pastreaza influenta in principal cu mijloace de tip soft-power, si doar in ultima instanta cu cele militare. Batalia este pe atragerea populatiei si asta ignoram constant. Ei fac, noi constatam. Iar optiunile populatiei in momentele cheie sunt cele mai legitime, indiferent ca ne plac sau nu.
        Exista o propunere foarte buna a lui Adrian Severin ca principalele puteri occidentale sa trimita detasamente de sprijin, la cererea guvernului ucrainian, care sa ocupe pozitii avansate dincolo de Odessa, fata in fata cu Crimeea. Rusiei ii va fi foarte greu sa treaca de aceste detasamente. Nu la granita cu Ucraina trebuie sa se desfasoare trupele occidentale , ci in punctele cheie din Ucraina., in zone strategice care sa nu fie insa masiv rusificate cum ar fi Donetk sau Harkov. Nici chiar in Odessa (zona puternic rusificata), ci in Mikolaiv si Herson, daca vorbim de sudul Ucrainei.
        Nu e cam hilar sa sarim brusc din concretul imediat, direct “la scara geologica (!), intr-un milion de ani (!)” pentru a reveni din nou in prezent cu rationamentele respective?!!
        Romani sunt si in sudul Basarabiei, nu numai in zona Cernauti. Iar in ultimele decenii asimilarea s-a facut pe filiera ucrainiana, nu ruseasca. Astazi multi romani ii prefera mai degraba pe rusi decat pe ucrainieni care s-au manifestat mult mai rau in raport cu ei. Si nu vorbesc din ce citesc.

  11. Adam spune:

    Aș dori să punctez câteva aspecte la acest articol care altfel este profesionist scris.

    În primul rând modul de actiune a conducerii de la Moscova în acțiunea ei de a (re)crea un imperiu, sub paravanul `Uniunii Euro-Asiatice` denota o lipsă a
    cunoasterii proprii (condiția esentiala a celui care atacă – conform lui Shu Tzi – cunoaștete pe tine însuți ca să si o sanșă minimă de a câștiga), dar această conducere încă nu a înteles de ce
    s-a prăbușit URSS. Rusia este o țara care in ciuda unei populații educate, este bazată pe un capitalism de tip oligarhic și pe exportul resurselor minerale. În vest se URSS era poreclită `Burkina-Faso with nukes`, dar Rusia de acum nu este departe de așa ceva, în plus scaderea demografică cum s-a menționat deja, o scădere accentuată a profilului internaționaln(vedeți că 100 de țări au votat la ONU contra anexarii Crimeii și numai 11 pentru (ore cine!? – Belarus, Cuba, Venezuela …) și asta in ciuda presiunilor, căci Rusia nu secpoate abține să facă `bullying` cu țările mici. Dar Rusia pare să nu înțeleaga sau să anticipeze astfel de efecte și trăiește în un univers propriu, în care își vede amenințate valorile de liberlismul occidental – absurd. Probabil că Rusia se găndește că a strâns la pușculiță în rezervele naționale vreo 500 md USD, dar nu realizează că este de fapt o suma insuficientă din care au cheltuit luna acesta peste 50 md cu susținerea rublei (care sunt bani aruncați pe apa sâmbetei) și asta in ciuda creșterii majore a dobânzii de referență a bancii Rusiei. Și in caz de sancțiuni economice, pe cine oare s-ar putea baza Rusia? Pe Brazilia, care produce avioanele Embroider tehnologic superioare avioanelor comerciale Tupolev – mă îndoiesc! Pe India – poate India ar fi interesată în importul de gaze naturale, dar conductele ar trebui să treacă peste Afghanistan și Pakistan pe lângă alte țări. Nici Africa de Sud nu este interesată de comerțul cu Rusia, aflânduse în competiție directa la minerale gen Palladium, Aur, Uranium și altele. Japonia, căreia i-a `furat` 4 insule din arhipelagul Kurilelor și cu care nici nu a semnat tratat de pace după WWII. Nu cred, în ciuda faptului că Abe prim-ministrul Japoniei a fost la Sochi, acolo unde alți lideri au lipsit. Principalul articol de import din Japonia spre Rusia sunt mașinile second hand … cât despre Japonia,
    ar importa niște resurse din Rusia dar se abține.

    Ar rămâne China. O țără aflată într-o remarcabilă transformare din 1978 încoace și care prin Deng Xiaoping a avut capacitatea de a vedea propriile lipsuri și a prevede ceea ce în aparență parea greu de crezut – prăbușirea regimului comunist în urma unei revoluții, in același mod prin care vechile dinastii din China s-au ridicat ca apoi sa cadă.
    Trebuie să vedem ca între Rusia si China sunt diferențe majoră. Diferența economică între cele două este uriașă în favoarea Chinei. Pe de altă parte schimburile economice cu Rusia sunt foarte mici (vreo 16 md USD/an), iar China si-a creat linii impresionante de preluare a resurselor
    din Africa, unde in schimb muncitorii chinezi construiesc infrastructură la un nivel fără precedent pentru Africa. Să privim numai situația din Siberia de Est, unde o populatie rusă și autohton-Siberiană de vreo 6-7 mil locuitori se află față în față cu China, un colos economic cu 1.3 md locuitori. Apoi să nu uităm ca în anii 1978 și apoi `80 a fost un război între URSS și China, iar Rusia a returnat teritoriile ocupate de abia in 1994 (China se afla în același timp în razboi și în sud cu Vietnam, susținut de URSS). Nu cred China sa fi uitat! Apoi China lucreaza intens la generarea de soft-power. Să nu uitam că in octombrie 2013 cum a fost întâmpinată delegația chineză venită la București cu punguța cu promisiuni de investiții, probabil urmate si de proiecte reale. Cu mic cu mare din toată Europa Centrală și de Est s-au strâns și au curtat dragonul chinez. Ce deosebire colosală fața de reacția de acum fața de Rusia – cand statele din zona menționată strigă care mai de care după ajutor de frica ursului care își baga nasul peste tot. Iar cei care tac – vezi Bulgaria, Grecia, Serbia, o fac de frica frigului pe care l-ar înfrunta fără gazele Rusiei.

    Aș dori să punctez și faptul că acest conflic scoate la iveală o incoerență intre EU și USA. În timp ce țările din EU au tot felul de interese economice (Franta cu vasele sofisticate de desant marin de tip Mistral pe care le vinde Rusiri la prețul de 1.4 md Euro/buc, UK cu investițiile din City-ul londonez – ar fi investiți vreo 400 md USD veniți din Rusia și asta fără a pune la socoteală apartamentele din Londra si echipe de fotbal gen Chelsea sau Arsenal, apoi Germania, care a facut prostia de a renunța la centralele nucleare in favoarea gazelor rusești, și a energiilor recuperabile – dar acestea nu produc mare lucru.
    Singurul garant care are toate atuurile în mână este USA, care prin revolutia energetica furnizată de exploatarea gazelor și petrolului de șist, are posibilitatea de a submits resursa principală de export a Rusiei, daca ar permite legal și daca ar incepe exportul acestor materii prime (care sunt în prezent interzise la export). Se spune că dacă prețul petrolului ar scadea sub 90 USD/ baril, Rusia va intra în dificultăți majore. Apoi pe plan militar diferențele între USA și Rusia sunt majore. In ciuda adpectului macho al trupelor Spetznatz care au preluat Crimea, cu uniforme curate, maști (împotriva sistemelor de recunoaștere facială) și a vehicolelor de teren Tigr (derivate din familia GAZ-urilor), Rusia nu prea are ce arată militar vorbind decat in stilul caracteristic mult și mare … cât despre funcționalitate nu prea conteazâ. Ce am văzut la exercițiile de la est din Ucraina? Aceleași katiusha, folosite la Stalingrad, niște tancuri de modă veche, iar in maînile lui Putin un binoclu de la anticariat (binoclurile Americane au sisteme computerizate de genul celor de pe aparatele photo cu teleobiectiv capacitate de zoom, vedere de noapte în infraroșu ).

    În încheiere aș dori sp spun ca este păcat că Rusia procedează astfel, ca în Crimea, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria … etc, etc. Totuși, o putere culturală, Rusia a dat omenirii mari scriitori, poeți, chiar unii savanți, o școala de balet de masă, dar și o școală remarcabilă de matematică, din păcate toate acestea în trecut. Mai recent Rusia a dat lumii oligarhii … ultra-îmbogăți in mod dubios.

    • Mihai Stoian spune:

      Ar fi de preferat sa vorbiti in cunostinta de cauza despre strategia si tacticile militare ale rusilor si despre nivelul tehnicii din dotare. Va recomand doar opiniile exprimate public acum cateva zile de generalul Philip M. Breedlove, seful comandamentului suprem aliat din Europa (SACEUR). Si poate meditati si asupra faptului ca rusii au reusit din nou (au mai facut asta si cu ceva ani in urma) sa preia controlul unei drone americane pe care au aterizat-o unde au vrut ei. Asta as prosti si nespalati cum sunt!

      • Adam spune:

        Comentariul meu s-a referit mai degrabă la reprecusiunile economice și doar tangențial la poziția militară și mai important la natura diferită a Rusiei și a Chinei, care trebuiesc tratate separat.

        Modul de acțiuni, minciunile (cum că ar fi forțe locale cînd evident erau trupe Spetsnatz), încalcarea tratatelor de către Rusia (de recunoaștere a integrității Ucrainei la Budapesta împreună cu USA și UK) sunt acțiuni care nu corespund cu un stat modern, civilizat. La o analiza mai atentă s-ar putea observa niște asemănări uimitoare ale modului de acțiune ale Rusiei cu cele adoptate de Imperiul Mongol în sec XIII. De fapt arealul revendicat de Uniunea Euro-Asiatică coincide in mare măsură cu arealul Imperiului Mongol – care să nu uităm ca a fost mai întins decât URSS.

        Sunt de acord că Rusia nu trebuie desconsiderată dpdv militar. Dispun de tehnologie nucleară și de un întrg arsenal de rachete balistice. Deasemeni tacticile și strategiile Rusiei nu trebuiesc desconsiderate – ca dovada Rusia a anexat Crimea și este puțin probabil ca cineva să-i maj despartă de noua lor provincie.

        În legătură cu drona de care vorbiți însă trebuie să vă contrazic. Înformația respectivă a fost lansată de o `firmă` ruseasca numită Rostec, a fost dezmințită de americani și nu a fost deloc preluată de mass-media internațională. Poza furnizată nu pare a fi luată în Crmea. Informația a fost mai degrabă de naturp reclama-propagandistică. Este adevărat că o dronă ca cea din poză a fost capturată de iranieni acum vreo 2-3 ani, știrea avfost vehiculată în presă și americanii ah recunoscut atunci. Acum însa nu cred că Americanii ar fi trimis vreo dronă în zonă. De unde ar fi plecat? Din România? Din Turcia? De pe unul din vasele americane din Marea Neagra? Din altă parte? Apoi este foarte îndoielnic că o astfel de dronă, de tip Predator, ar fi fost preluată intact și adusă pe unul din aeroporturile din Crimea. De altfel Rusia nu a menționat acest lucru la modul oficial, și nu am auzit de nici un reporter să fi vazut drona respectivă. Americanii pot survola Crimea cu aparatele AWACS de deasupra Dobrogei (prin radar). Este adevărat că o dronă poate avea aparate de filmare video sau infraroșu și deci furniza detalii suplimentare.
        A fost o știre falsă.

        Pe de altă parte este posibil ca Rusia să aibă astfel de tehnologii. Să nu uităm că Serbia în 1999 a reușit să doboare un bombardier American de tipul B2, invizibil, (în valoare de 2 md USD), eveniment urmat de un concert rock in Belgrad. Nu voi intra acum în detalii despre cum cred că a fost doborât acel aparat, dar s-a menționat ceva despre aparatură rusă.

        În domeniul tehnicii rușii sunt în urmă la sistemele electronice și de calcul, inclusiv telecomunicații. Dar poate au alte priorități. Pe de altă parte americanii s-au plăns ca nu au putut intercepta comunicațiile militare ruse cu privire la acțiunea din Crimea. Dar poate că rușii nu au folosit mijloace de comunicații obișnuite cum ar fi Emailul, telefonul, mesajul SMS după ce au informația de la Snowden că americanii interceptează astfel de mijloace de comunicații. La urja urmei nu degeaba FSB-ul a trecut la mașinele de scris care sunt considerate mai `sigure` față de internet în concepția rusă.

        În privința strategiilor și tacticilor ruse – să nu uităm grupurile de `turiști` ruși, care apar subit în anumite momente critice de prin Europa de Est și Centrală. Nu poți sti niciodată ce `surprize` aduc astfel de `grupuri`. Din nou o tactică adoptată de califatele islamice prin sec. VII-VIII și de mongoli în sec. XIII. Dar asemănările nu se opresc aici.

        • Mihai Stoian spune:

          Iar comentariul meu se referă strict la aspectele militare din comentariul dumneavoastră. Şi mai concret la componenta militara convenţionala, fiindca nu a fost vorba în nicio clipa de folosirea sau macar de ameninţarea cu armele nucleare.
          Mostre de afirmaţii contradictorii:
          „Rusia nu prea are ce arată militar vorbind decat in stilul caracteristic mult și mare … cât despre funcționalitate nu prea conteazâ. Ce am văzut la exercițiile de la est din Ucraina? Aceleași katiusha, folosite la Stalingrad, niște tancuri de modă veche, iar in maînile lui Putin un binoclu de la anticariat.”
          „Sunt de acord că Rusia nu trebuie desconsiderată dpdv militar”
          „Deasemeni tacticile și strategiile Rusiei nu trebuiesc desconsiderate”
          Despre chestiunea cu drona nici eu si nici dumneavoastra nu avem informatii certe, aşa că sunt posibile ambele variante. Probabil că această chestiune va fi lămurită la un moment dat. În orice caz, avea de unde să decoleze, nu asta e problema. Apoi, una e să survolezi, alta e să supraveghezi radar! Asta pentru rigoare!
          „În domeniul tehnicii rușii sunt în urmă la sistemele electronice și de calcul, inclusiv telecomunicații. Dar poate au alte priorități. Pe de altă parte americanii s-au plăns ca nu au putut intercepta comunicațiile militare ruse cu privire la acțiunea din Crimea. Dar poate că rușii nu au folosit mijloace de comunicații obișnuite cum ar fi Emailul, telefonul, mesajul SMS după ce au informația de la Snowden că americanii interceptează astfel de mijloace de comunicații.”
          Aici sunteţi iar contradictoriu: ori sunt în urmă, ori nu din moment ce americanii spun că nu le-au putut intercepta comunicaţiile militare. Şi e vorba despre comunicaţiile operative din teatrul de operaţii şi sper că nu vă închipuiţi că ordinele s-au dat prin viu grai de nu le-au putut intercepta. Rusii se lăudau încă dinainte de acest conflict cu un sistem nou de comunicaţii operaţionale şi probabil că asta o fi explicaţia.
          În esenţă, ai desconsidera pe ruşi nu ne ajută cu nimic! Din contră, ne crează iluzii sursă sigură pentru deziluzii!

          • dan spune:

            D-le Stoian. Poate va pot lamuri cu privire la noul sistem de comunicatii rusesc ce n-a putut fi detectat de americani. Aceiasi problema au avut-o si cu Coreea de Nord pana s-au dumirit ca…folosesc mesageri. Corect, ca nu-i putem desconsidare. Au in continuare 10.000 de fier vechi pe senile, aceleasi 10.000 de Katiuse din secolul trecut, 5.000 de avioane ( aici nu stiu cat de bune sunt) si milioane de alcolici cu Kalasnicov-ul in mana. O armata primitiva tehnologic dar……infricosatoare cantitativ. Primitiva pentru puterile occidentale dar infricosatoare pentru vecinii slab inarmati. Daca e sa bat campii putin, ar lua o bataie zdravana de la micutul stat Israel.

  12. Mihai Stoian spune:

    Cine nu cunoaste si nu intelege istoria omenirii, nu are cum sa inteleaga relatiile de putere. Fiindca despre asta este vorba in permanenta, si in interiorul statelor si in relatiile internationale. In relatiile de putere nu exista parteneriate bazate pe valori ideale, exista doar interese si intelegeri care se respecta din interes. Fukuyama releva cel mai bine uriasele naivitati de la cel mai inalt nivel academic si, repet, neintelegerea profunda a naturii umane, a relatiilor sociale si a celor de putere care s-au manifestat de-a lungul istoriei.
    Cine si ce este comunitatea internationala postmoderna, dincolo de un concept propagandistic?!
    Occidentul pierde avantajul major al cunosterii, al competitivitatii si implicit pierde din puterea economica si militara. Iar procesul pare ireversibil. Toate eforturile de pana acum nu au reusit sa schimbe tendintele. De aceea si toate relatiile de putere se vor reseta. Cel mai probabil violent si intr-o perioada lunga de timp, de tranzitie, un fel de nou Ev Mediu.
    A crede ca Rusia si China, mai ales, se comporta astazi in relatiile internationale intr-un mod „inapoiat si retrograd” este o naivitate chiar mai mare decat cea exprimata de Fukuyama si denota o conceptie complet falsa asupra istoriei si a evolutiei umanitatii. Toate astea nu sunt decat simptome ale impotentei occidentale care a ajuns la capatul puterilor sale creatoare si ne vor costa scump.
    Si pot continua, dar m-am cam saturat. Pacat, aveti un potential semnificativ, dar trebuie sa va eliberati de conceptele de natura ideologica care sunt menite a explica puterea occidentala, care ne-au intrat atat de tare in creieri incat nu mai vedem realitatea si care au fost valabile in conditiile in care occidentul a dominat lumea fara a avea adversari.

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Stimate domn Stoian, am găsit comentariile dumneavoastră foarte interesante și bine argumentate. Primul meu comentariu a fost prea dur, făcut dintr-o primă reacție emoțională. Îmi cer scuze. La fel, apreciez ideile domnului Adam. Voi răspunde ambelor contribuții zilele care urmează. Simt nevoia însă să explic din ce unghi am scris acest articol, dat fiind că și dumneavoastră v-ați ”deconspirat” în această ultimă postare propriile poziții ideologice.
      Suspiciunea că aproape toți actorii implicați într-un fel sau altul în evenimente sau măcar în dezbaterile din jurul lor fac propagandă, adică manipulează voit, chiar cu rea voință opinia publică, eu o găsesc exagerată.
      Steve Smith (International Relations Theories, 2013 8 ) arată că ”orice observație legată de relațiile internaționale [n.red. adică inclusiv de politica internațională la zi și de evenimentele politice] este obligatoriu făcută în spiritul unei teorii sau al alteia. Întrebarea este, dacă ești conștient de [n.red. proveniența teoretică a] presupozițiilor tale sau nu. Fără îndoială, textele care încep prin a spune că prezintă sau analizează exclusiv ”faptele” au o încărcătură teoretică: ceea ce trece drept ”fapte” [n.red. adică prezentarea evenimentelor așa cum au fost, fără coloratură subiectivă sau teoretică] este ori explicit corelat cu o teorie, ori este rezultatul unor presupoziții [n.red. teoretice] puternice, dar nespecificate”. În aceeași ordine de idei scria Stephen Walt în articolul One World Many Theories din 1998: ”Chiar și decidenții politici care privesc cu dispreț «teoriile» se bazează în realitate pe propriile (deseori nespecificate public) idei despre modul în care funcționează lumea [n.red. politica internațională] pentru a se hotărî ce să facă în continuare. Toată lumea, fără excepție, folosește teorii – chiar dacă cel în cauză știe acest lucru sau nu -, iar dezacordurile în ceea ce privește politica de urmat au în substrat diferențe fundamentale de viziune asupra forțelor care determină dezvoltările din politica internațională”.
      Deci, toți ne asumăm poziții ideologice, fie că ne place să recunoaștem acest lucru sau nu, iar asumarea unei obiectivități absolute este iluzorie. Actul de educație al copilului în sine este fundamental cultural, deci încărcat de ipotezele, axiomele, valorile morale și politice ale societății, iar gândirea politică a viitorului adolescent va fi marcată de ”teoriile” dominante în societate.
      Dumneavoastră vă asumați – fie că știți, fie că nu – teoriile medievaliste reprezentate de istoricul Alain Minc în cartea Le Nouveau Moyen Age din 1993. Pentru Minc, lumea regresează spre un ev mediu renăscut. Statele naționale de pretutindeni se prăbușesc, civilizația urbană se dezintegrează, diviziunile sociale tot mai pronunțate duc la formarea unei noi nobilimi, iar un război religios dintre islam și creștinism se ivește amenințător la orizont. Toate acestea sunt dovezi că ne depărtăm de un univers ordonat, bazat pe cunoașterea științifică, îndreptându-ne către o alta în care viața și proprietatea privată nu mai sunt în siguranță. Occidentul este, deci pe o pantă descendentă ireversibilă.
      În schimb, eu nu vă împărtășesc pesimismul. Vestul este în pierdere relativă de putere, dar generalizarea nu este binevenită. SUA are în continuare creștere economică și rămân un gigant politic și economic, iar nordul Europei o duce și el bine, nefiind foarte afectat de criza economică. Predominanța Occidentului în lume eu o văd ca o anomalie istorică pe cale să fie corectată, dacă în această perioadă de acomodare politică globală lucrurile nu scapă de sub control sau unii lideri importanți își nu-și pierd rațiunea în jocurile de rivalitate.
      Perspectiva mea politică este dată de așa numita școală engleză, ai cărei reprezentanți sunt, printre alții, Hedley Bull, Kalevi J. Holsti și Barry Buzan. Școala engleză nu este nicidecum dominantă printre teoriile relațiile internaționale. Ceea ce am făcut eu, a fost să încerc să aplic conceptele ei pe actuala criză dintre relațiile ruso-occidentale. Eu nu cred că omenirea se întoarce la o nouă epocă medievală a fragmentării politice și conflictelor nobiliare sau religioase din mai multe motive. Mai întâi ideologiile îngemănate ale statului național și a suveranității statale domină construcția identitară și loialitățile unei majorități solide a populației globului, lucru demonstrat de sondajele de opinie europene și globale ale mai multor surse. Aceasta înseamnă că nu există spațiu pentru spargerea autorității politice ale statelor în tot felul de principate, regate, domenii boierești sau ale autorităților religioase – pur și simplu nu există o bază ideologică solidă și nici nu sunt semne că populația ar tolera această nouă ordine sau că și-ar schimba loialitățile de la nivel național la cel local. Apoi ordinea politică europeană de după Pacea din Westfalia din 1648, care consfințea statul modern ca singurul actor legal și legitim al politicii externe, s-a extins la nivel global. Aproape toată suprafața Pământului este acoperită de țări organizate pe principiile statului suveran european. Aceste state au astfel, în pofida diferențelor culturale enorme, o fundație politică ideologică comună care face posibilă existența unei societăți a statelor și instituționalizarea relațiilor dintre ele la un nivel fără precedent. Nici suprimarea inegalităților economice dintre state sau la nivelul societăților naturale, nici armonia universală a popoarelor nu constituie scopul existenței societății statelor. Sistemul mondial statal urmărește instaurarea unui grad de ordine, stabilitate și de predictibilitate în relațiile dintre state, ceea ce face războiul, cel puțin la scară largă, tot mai improbabil. Țările au în continuare interese egoiste, însă toate au în ultimă instanță interesul prezervării securității naționale ceea ce le împinge să-și recunoască reciproc drepturile, legitimitatea și să prefere cooperarea și compromisul în locul conflictului.
      Revenind la tema noastră, noi citim diferit evenimentele din Ucraina pentru că pornim de la ipoteze diferite despre cum funcționează lumea. Punctele mele de vedere nu fac jocul unei propagande, așa cum nu cred că nici perspectiva dumneavoastră nu este propagandă. Cu toții facem un efort intelectual să înțelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar opiniile separate și dezbaterea pe argumente au darul de a reduce din gradul de subiectivism al analizelor noastre. Sincer, aș prefera ca cititorii să fie mai toleranți față de diversitatea perspectivelor exprimate, întrucât ele nu sunt întotdeauna un act de dezinformare voită și de direcționare criminală a opiniei publice. Mă bucur că după tirada inițială, v-ați nuanțat poziția, pe care o apreciez foarte mult, chiar dacă am pe alocuri opinii divergente. Așa începe o dezbatere și se evită un dialog al surzilor.

      • Mihai Stoian spune:

        Va multumesc pentru raspuns. Ocoleste chestiuni concrete, punctuale, dar, ma rog, este un raspuns care incearca doar o pozitionare teoretica.
        Chiar daca uneori granita dintre teoria politica sau sociologica si ideologie nu este foarte evidenta, de cele mai multe ori cele doua notiuni nu se confunda. De multe ori teoriile incearca sa explice realitati care nu se construiesc pe baza acestora si de aceea fie teoretizeaza gresit realitatea, fie o ideologizeaza, adica o imbraca intr-un pachet de idei si concepte care incearca sa faca relatiile de putere cat mai acceptabile. Relatiile de putere au existat dintotdeauna si vor exista intotdeauna. Si acestea tin de esenta relatiilor umane. Formele de manifestare pot fi insa diferite. Exemplul Fukuyama este elocvent pentru naivitatea academica de nivel superior, dar nu este singular. Pleaca de la niste premise ideale, care sunt mai mult dorinte decat realitati. Cine crede ca omul, in esenta sa, este mai bun (sau mai rau) decat acum 100, 1.000 sau 2.000 de ani e liber sa creada asta. La fel cum poate crede in notiunea de progres la nivelul uman, eu fiind adeptul teoriilor care nu opereaza cu acest concept.
        Evident ca orice idee sau analiza porneste de la niste premise, de la niste teorii si e bine sa le definim dinainte atunci cand ne lansam in astfel de analize. Pur ipotetic, daca cineva vine si spune ca el crede in miracole si vede floricele pe campii peste tot prin lumea asta, este in regula, sigur ca poate are si o teorie foarte elaborata in acest sens, dar daca spune de la incept la ce se raporteaza lucrurile devin mult mai simple.
        De multe ori se pleaca insa de la teorii larg acceptate si atunci nu mai este necesar ca raportarea sa se faca explicit. In cazul de fata este insa bine sa stim de unde plecam si la ce ne raportam. Daca nu rezonez cu teoriile si ideile primare, care nu va apartin, dialogul nu isi are rostul, cel putin nu aici.
        Despre propaganda cred ca nu are rost sa detaliez. Si sper ca vom putea sa evitam abordarile propagandistice care nu au legatura cu teoriile si curentele de gandire serioase. Preluarea, chiar si involuntara, a unor elemente de propaganda, nu poate fi insa o scuza.
        In concret, apreciez capacitatea dumneavoastra de a va raporta la diverse scoli de gandire, dar cred ca ati complicat prea mult lucrurile si unele referiri teoretice fie nu sunt coerente cu subiectul, fie sunt pur si simplu in afara lui.
        Nu am spus niciodata ca relatiile umane se analizeaza in functie de fapte. Faptele sunt fapte, adica chestiuni strict obiective. Relatiile umane,de orice tip (politice, sociale, economice, etc.) nu se pot analiza decat prin raportare la diverse concepte si teorii. Sa nu amestecam (iar!) lucrurile. Si sa nu o luam chiar de la ABC stiintelor umane (pe care unii il descopera prin diverse articole, daca nu au avut sansa de a face asta la scoala).
        Nu ma revendic de la Minc si nu ma revendic de la cineva anume in aceasta evaluare. Nu vad lumea atat de catastrofal si nu ma refer la un Ev Mediu in sens medieval, ci in sensul unei prioade de tranzitie dintre finalului unui ciclu istoric major in evolutia omenirii si un nou ciclu care va sa vina, in care lucrurile se vor reaseza in mod cu totul diferit fata de ceea ce este acum si care are foarte multe necunoscute. Niciodata oamenii, In istorie, nu au realizat si nu au accepta ca se afla la sfarsitul unei epoci, iar toate perioadele de tranzitie, de reasezare, de reechilibrare, au fost violente. Nu vad de ce ar fi altfel acum, privind la scara istorica, nu in realitatea imediata. Sunt deja prea multe lucruri care nu isi mai au locul in ordinea actuala.
        Chestiunea cu “universul ordonat, bazat pe cunoastere stiintifica” face parte, pentru mine, din categoria “floricele pe campii”!
        Despre occident si suprematia sa. Chestiuni mai concrete! Sunteti de acord ca “Vestul este in pierdere relativa de putere”. Nu sunteti sigur daca este reversibila sau nu, dar sper ca nu sustineti ca panta si-a schimbat deja directia. Care sunt elementele esentiale care au facut ca Vestul sa domine lumea si care sunt cauzele pentru care este “in pierdere relativa de putere”. Raspunsurile sunt esentiale pentru a putea intelege si a evalua ceea ce se intampla astazi.
        “Predominanța Occidentului în lume eu o văd ca o anomalie istorică pe cale să fie corectată”! Uau!!! Cata istorie cunoasteti oare?!!! Imi cer scuze, dar nu m-am putut abtine! Parca va vad de mana cu Fukuyama!
        “Aproape toată suprafața Pământului este acoperită de țări organizate pe principiile statului suveran european.” Asta e o chestiune relativa si isi are originea in sutele de ani de dominatie europeana asupra lumii. Nu este data de natura umana si nu va rezista vesnic la schimbari majore de putere centrate pe o cultura mult diferita, precum cea asiatica.
        “Nici suprimarea inegalităților economice dintre state sau la nivelul societăților naturale, nici armonia universală a popoarelor nu constituie scopul existenței societății statelor.” Perfect de acord! (nu prea am inteles ce e aia “societatea statelor”, dar merge! poate e de vina traducerea!).
        Nu prea am inteles ce e ala “Sistemul mondial statal” si daca va referiti la “cel actual” sau la organizarea statala a omenirii de cand este aceasta cunoscuta in istorie?!
        Nici asta nu stiu de unde ati luat-o: “Sistemul mondial statal urmărește instaurarea unui grad de ordine, stabilitate și de predictibilitate în relațiile dintre state, ceea ce face războiul, cel puțin la scară largă, tot mai improbabil.” Oricum e din categoria wishful thinking.
        Si asta la fel: “Țările au în continuare interese egoiste, însă toate au în ultimă instanță interesul prezervării securității naționale ceea ce le împinge să-și recunoască reciproc drepturile, legitimitatea și să prefere cooperarea și compromisul în locul conflictului.” Parca ar fi dintr-un manual de educatie politica de ciclu gimnazial din vremuri de curand apuse.
        Stiti, chestiunea cu diversitatea opiniilor are o limita, daca suntem normali la cap. Nu oricine poate spune orice.
        Si o intrebare de final, care imi sta pe limba dupa ce am citit in intregime si cu atentie raspunsul dumneavoastra: stiti ce este analfabetismul functional?!

  13. dan spune:

    Chiar daca un pic cam lung, articolul este foarte interesant si logic argumentat. O buna parte din intrebarile care mi le puneam au fost in buna parte lamurite. Voi reciti cu mai multa atentie articolul. Tot ce sper este ca urmatoarele sa fie, cel putin, la fel de bune. Felicit autorul si pe mine ca am gasit un alt Craciun Ionescu.

  14. Dupa ce am citit mai ales comentariile sunt de-a dreptul socat. Am impresia ca suntem cu totii niste lasi si niste fricosi ascunsi pe sub mese care ne imbarbatam reciproc ca totul va fi bine.
    America e super tare si a promis ca pana diseara ii va trage Rusiei doua perechi de palme. UE este unita si mega strong si nu depinde de loc energetic de Rusia care nu a facut un acord de sute de miliarde cu China si in curand cu India. Rusia e pe moarte si mai are putin si lesina singura. Noi trebuie doar sa suflam spre ea si se va prabusi.
    Presedintele Chinei care sustine puternic Rusia nu a facut un tur prin UE si nu a fost primit ca un stapan cu absolut toate onorurile si toate plecaciunile posibile de toti presedintii si regii pe unde au vrut muschii lui sa mearga. Rusia a cazut de fraiera in capcana intinsa de occidentali in Ucraina dar paradoxal cea care conspira si face planuri malefice e Rusia. Citeam comentarii euforice saptamana trecuta si aveam impresia ca pana azi Rusia va capitula neconditionat in hohote de plans si in genunchi in fata occidentului. Bursa ruseasca era la pamant, rubla era la pamant, investitorii staini fugeau din Rusia, etc. etc.
    Azi vad ca Rusia e inca bine mersi. Sunt socat. Eram sigur ca este imposibil ca atatia intelectuali care urmaresc cnn si bbc ca pe sfintele moaste nu pot sa greseasca.

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Domnule/doamnă cred că nu ați citit cu atenție articolul meu.

      ”America e super tare si a promis ca pana diseara ii va trage Rusiei doua perechi de palme.”

      Nu am abordat în acest articol poziția americanilor. Am luat act de afirmațiile Washingtonului:
      ”SUA au transmis de asemenea că o viitoare intervenție militară rusă pe teritoriul statelor vecine se va solda cu sancțiuni directe asupra unor sectoare economice strategice ale Rusiei” și am afirmat că, o asemenea eventualitate ar putea aduce mari prejudicii economiei rusești. După sancțiunile despre care am spus că deocamdată au fost ”o glumă amară”, Rusia chiar a suferit pierderi economice de zeci de miliarde de dolari, ceea ce sigur a dat de gândit Kremlinului fie și numai pentru că nu au procedat până acum la invazia estului Ucrainei. Nu m-am exprimat asupra acțiunilor viitoare ale Washingtonului, din două motive: nu știm cât de mult va escalada Putin conflictul și nu știu în ce măsură retorica mai dură a lui Obama va fi însoțită de fapte. Există voci printre conciliatoriștii americani care se întreabă dacă Ucraina reprezintă cu adevărat un interes strategic pentru America și că SUA trebuie să își recalibreze energiile în alte direcții. Nu este clar dacă acest curent a părtruns în administrația prezidențială sau este marginal. În orice caz SUA este prezentă în Europa și nu poate să rămână indiferentă, dacă lucrurile scapă de sub control.

      ”UE este unita si mega strong si nu depinde de loc energetic de Rusia care nu a facut un acord de sute de miliarde cu China si in curand cu India.”

      Am spus că UE nu are suficientă autonomie în deciziile de politică externă și că de fapt, deciziile luate în câteva mari capitale Europene – la nivel național – vor fi cruciale pentru poziția europeană. Eu am fost circumspect la adresa capacității europenilor de a acționa unit și eficient. Totodată am explicat că dacă Germania va lua o poziție fermă alături de SUA, presiunea în sânul occidentalilor va fi prea mare pentru ca Austria, Grecia sau Italia să mai comenteze ceva. Deci există premise pentru o poziție euro-atlantică dură, dar numai dacă Rusia escaladează dramatic situația și intervine militar în restul Ucrainei.

      Rusia a făcut un acord cu China la 1/3 din prețul cu care vinde gaz în Europa și a acceptat acest lucru pentru a-și menține poziția de monopol energetic în Asia Centrală. Chiar și așa, China a spart monopolul energetic al Rusiei în regiunea respectivă, iar Rusia nu poate să comenteze.

      ”Rusia e pe moarte si mai are putin si lesina singura. Noi trebuie doar sa suflam spre ea si se va prabusi.”

      Iar ați răstălmăcit analizele mele, și probabil ale altora cu mai multă experiență în domeniu decât mine. Problemele Rusiei sunt structurale, ceea ce înseamnă că factorii care îi afectează stabilitatea socială și politică, creșterea economică și competitivitatea tehnologică sunt de durată. Timp de 13 ani Rusia și-a mascat problemele prin creșterea razantă a prețurilor la resursele energetice, dar prețurile s-au stabilizat, occidentul european produce deja în jur de 10-20% din energie din surse regenerabile. De acum înainte Rusia intră într-o fază de declin gradual, ce se va întinde pe parcursul a câtorva decenii. Prin urmare Rusia va avea tot mai puține resurse la dispoziție pentru a duce o politică revizionist-imperială.

      Deocamdată însă, Rușii au o armată finanțată din petrolul și gazele sustrase proiectelor de dezvoltare socio-economică internă, cu care își pot ocupa oricare din vecinii fost sovietici și încearcă să-și folosească acest avantaj militară prin practici specifice Realpolitik-ului de secol XVIII – XIX. Aceasta este rețeta falimentului în economia globală a secolului al XXI-lea. În concluzie Rusia, deși măcinată de probleme interne care se vor acutiza, reprezintă în următorul deceniu un pericol la adresa securității naționale a Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei, Belarusului și Kazahstanului, și în scenariul escaladării maxime chiar și la adresa țărilor baltice, Poloniei și a României.

      ”Presedintele Chinei care sustine puternic Rusia nu a facut un tur prin UE si nu a fost primit ca un stapan cu absolut toate onorurile si toate plecaciunile posibile de toti presedintii si regii pe unde au vrut muschii lui sa mearga.”

      De unde ați tras dumneavoastră concluzia că președintele Chinei susține puternic Rusia? China a refuzat să ia partea rușilor în problema Crimeii, în Consiliul de Securitate al ONU. Eu am spus că în acest moment Beijing-ul nu a luat partea nimănui și că este mai degrabă circumspect, analizându-și opțiunile. Se poate interpreta vizita președintelui chinez în Europa și ca un semnal subtil adresat Rusiei, în sensul că partea chineză nu este pregătită să-și sacrifice relațiile economice excelente cu Europa de dragul politicii expansioniste a Kremlinului. Adică este vorba de o invitație la măsură. Pe de o parte, China este își construiește propria influență în Asia Centrală și nu îi convine expansionismul rusesc, pe de alta este deranjată de ceea ce percepe drept politica de îngrădire a SUA.

      ”Citeam comentarii euforice saptamana trecuta si aveam impresia ca pana azi Rusia va capitula neconditionat”.

      Nu am scris nicăieri că Rusia va capitula necondiționat, ci că are trei opțiuni, din care două implică automat o poziție de confruntare prelungită cu Vestul, posibil cu mare parte a comunității internaționale, chiar dacă asta va duce la scăderea drastică a nivelului de trai al cetățenilor ruși și a economiei naționale. În cazul declanșării unui Război Rece, mașina propagandistică a Kremlinului va încerca să se arate totdeauna pe o poziție sfidătoare și de forță, indiferent de realitatea de pe teren. Declarațiile belicoase ale Rusiei nu sunt un indicator bun al situației reale strategice. Chiar și în al treilea scenariu, Rusia poate adopta o poziție de confruntare cu Uniunea Europeană și SUA. Apreciez că lui Vladimir Putin și camarilei din jurul său le este foarte greu să reînnoade relații cât de cât calde cu Occidentul, fie și numai datorită mentalității lor revizioniste și a resentimentelor adânci.

      La final, vă rog să gândiți problemele de politică externă mai nuanțat, să cântăriți fără grabă și fără emotivitate argumentele concurente, nu de alta, dar să nu rămâneți un veșnic șocat.

  15. Domnule Valan asa cum am scris clar in comentariul meu anterior afirmatiile mele se refera 90% la comentariile cititorilor si nu la articol in sine (deci nu mi-ati citit comentariul cu atentie). Am comentat starea de spirit care se degaja din randul cititorilor dumneavoastra si nu numai. Pe contributors s-au postat numeroase analize referitor la situatia creat dupa evenimentele din Crimea si Ucraina iar comentariile sunt mare majoritate identice. In esenta este o bucurie generala ca in sfarsit vom avea razboi si ca SUA+fuckUE ii vor zdrobi si ii vor scoate din cartile de istorie pe nazistii de rusi care au cazut in capcana intinsa in ucraina. Apropo capcana organizata in ucraina era cica o manifestatie spontana a populatiei?! Stiu din istorie ca euforiile asta razboinice se termina foarte prost mai ales pentru doritorii de sanga (chiar daca e singe rus). Voi ramane vesnic socat ca nu ati observat tonul ironic din postarea mea anterioara asa ca socarea mea ara tot ironica. Socarea mea actuala nu este ironica ci vecina cu tristetea.
    Iar ceea ce am spus eu anterior ramane veti vedea Rusia e mai tare decat cred rusofonii de serviciu (abonati la CNN si BBC – apropo cautati putin si veti fi dumneavoastra socat despre cate cazuri de minciuni propagandistice enorme sunt si acolo vezi https://twitter.com/_nasdaf_/status/449651980470722561/photo/1 doar un exemplu) si Rusia nu poate fi ingenuncheata atat de usor(si nu o spun cu bucurie ci cu REALISM), Rusii vand gaz la Chinezi chiar daca mai ieftin (adica nu s-a reusit izolarea Rusiei) si asta este semnul cel mai clar ca China sprijina Rusia (iar nu sunteti realisti si va amagiti- daca Rusia cade China e singura singurica in fata expansiunii SUA+fuckUE si o stie prea bine), presedintele Chinei a fost primit ca un padishah in toata fuckUE si asta nu o mai puteti nega.
    fuckUE – este un citat luat de la o distinsa doamna cu o functie prea importanta ca sa o contrazic eu nu este parerea mea si nu imi asum meritele

    • Andrei Valan Andrei Valan spune:

      Cât despre China, lucrurile nu sunt clare.
      Xi Jinping curtează Europa, Angela Merkel și Comisia Europeană curtează Beijingul.
      Germania și UE speră să atragă China într-un parteneriat internațional pentru a înlocui Rusia cu care deocamdată nu se mai poate lucra la dosarele sensibile.
      China – se speculează – speră ca printr-o apropiere de capitalele europene să slăbească alianța Americanilor cu statele membre UE, pentru a șubrezi poziția SUA în lume și mai ales în Oceanul Pacific. Nu mă arunc în speculații la adresa politicii chineze până nu se limpezesc mizele strategice. Este doar evident că în Marea Chinei de Est și de Sud Beijingul are un limbaj belicos și se comportă după o logică revanșardă și expansionistă, similară Rusiei în Ucraina, dar nu a mers atât de departe ca Moscova, și are spațiu de manevră pentru o eventuală schimbare a cursului de politică externă.

  16. Andrei Valan Andrei Valan spune:

    Sunt de acord cu dumneavoastră că pe BBC și CNN uneori se minte, fie pentru că sunt jurnaliștii înșiși dezinformați, fie cu bună știință din ordinul guvernelor naționale. Aici am totuși o părere mai nuanțată: credeți că există pe lumea asta o organizație de media care transmite informație dezinteresat? Absolut toate media au un grad de subiectivitate în tratarea subiectelor și tind să deformeze ”faptele” conform ideologiei dominante din spațiul lor de existenșp sau conform unor interese naționale.

    Soluția pentru o informare mai obiectivă este accesarea încrucișată a surselor de informație. Citesc BBC, dar și al Jazeera, Deutsche Welle și presa germană, dar și agențiile de presă rusești. La fel citesc când pot, reviste de specialitate cu orientări diverse.

    E de preferat în continuare să fie evitate pozițiile extreme fie ele, antiamericane, antigermane, antichineze sau antirusești și de urmărit argumentările părților. Nu am pretenția unei obiectivități absolute, pentru că nu cred că cineva este capabil de așa ceva, dar este foarte important ca jurnalistul sau analistul să încerce cu sinceritate să prezinte lucrurile cât mai aproape de realitate.

    În analizele mele mă raportez la ideile de democrație, drepturile omului așa cum sunt ele prezentate în documentele fondatoare ale ONU și la respectarea suveranității și a integrității teritoriale ale statelor naționale. Adevărul este că marile puteri tind, tocmai datorită forței discreționare de care dispun, să încalce normele internaționale atunci când le convine, iar egalitatea legală a statelor este subminată de inechitatea dintre state, din ecuația de putere. Cu toate aceste norme imperfecte și nu totdeauna respectate, sistemul internațional a beneficiat după Al Doilea Război Mondial de o pace și de o stabilitate nemaiîntâlnite în istoria omenirii. E a devărat că războaiele din interiorul statelor au continuat să omoare milioane de oameni și că multe probleme globale rămân nerezolvate, însă lumea bazată pe canoanele dreptului internațional și ale statului național și indivizibil reprezintă un progres uriaș față de ordinile politice regionale sau globale anterioare. De aceea sunt critic față de țările care încearcă să submineze fundamentele arhitecturii de securitate mondială. Astăzi este de criticat Rusia, dar mâine ar putea fi SUA, Arabia Saudită sau China, nu am o listă scurtă sau preferențială.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Valan


Andrei Valan

A fost redactor pe politică externă la Agerpres, iar în prezent e masterand la Universitatea din Hamburg, Germania. Domeniile de interes: procesul de integrare europeană, polit... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)