In memoria Oanei Orlea, plecată dintre noi acum un an, și a tuturor victimelor totalitarismelor veacului XX
Supranumită “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat in Comintern (Internaționala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fără rezerve. “Devierea de dreapta”, soldată cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca și a lui Teohari Georgescu din vârful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferențe de optiuni tactice, iar nu a unui conflict de strategii. Niciodată, sub nici o formă, Ana Pauker nu a exprimat vreo urma de căință, vreo remușcare pentru uzurparea violentă a puterii, pentru lichidarea opoziției politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist intemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualității care refuza inregimentarea. Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.
Ca atâția alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slánsky și Bedřich Geminder la Jakub Berman și Zygmunt Modzelewski, de la Mátyás Rákosi la József Revai, de la Iosif Chișinevschi și Leonte Răutu la Ernő Gerő, si Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnațională a bolșevismului, a imbrățișat teza lui Stalin conform căreia “piatra de incercare a internaționalismului proletar este atitudinea față de Uniunea Sovietică”. Alinierea totală la aceasta poziție quasi-mistică (politică, dar și psihologică) a insemnat ieșirea din condiția originară, părăsirea deliberată a identității evreiești (nu neapărat doar a celei religioase), identificarea pasională cu “patria socialismului”. Erau, cu formula istoricului Isaac Deutscher, non-Jewish Jews. A-i atribui secrete aspirații sioniste Anei Pauker ar insemna să proiectăm asupra ei lumina inșelătoare a mitului. Nu, nu a fost o sionistă, a fost o stalinistă (chiar daca, in unele privințe, mai ales dupa 1950, a dovedit o oarecare moderație–mă refer la ceea ce a probat istoricul american Robert Levy, pe bază de documente de arhivă, in legătură cu poziția rezervată a Anei Pauker, numărul doi in PMR pană in iunie 1952, in chestiunea ritmului colectivizării agriculturii și a anchetării lotului Pătrășcanu). Cartea lui Levy a aparut in traducere româneasca la Polirom. Tot la Polirom a aparut in traducerea semnata de Cristina Petrescu și Dragos Petrescu volumul meu “Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc”.
La mijloc, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Petru Groza. In dreapta, la capat, Iosif si Liuba Chișinevschi (fotografie din 20 octombrie 1951, la Teatrul Armatei, cu prilejul reprezentatiei de gala data de ansamblul de dansuri populare din URSS, Fototeca onnline a comunismului romanesc, Arhivele Nationale/IICCMER, www.crimelecomunismului.ro). Fotografia #EA135
La un moment dat, in Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratării diferențiate a evreilor in malaxorul “luptei de clasă”. Spunea ea că nu trebuie uitat că in timpul razboiului evreii fusesera victime colective, fără un regim special pentru burghezia evreiască. Ulterior, această poziție a fost invocată de către Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare impotriva Anei Pauker, stigmatizată pentru “naționalism evreiesc”. De asemenea, Ana Pauker a incurajat, in 1949-1950, tendințele de emigrare către Israel. Dar a făcut-o, neindoios, in consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiată de ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei (Sergo) Kavtaradze, urmărea cu mare atenție meandrele politicii sovietice.
Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin, de după 1948, impotriva Polinei Jemciujina, soția lui Viaceslav Molotov (exclusă din PCUS, arestata si deportata in Kazahstan). Nu cred că Ana Pauker a fost animata de vreun patriotism evreiesc. Dar nu și-a ascuns originea si nu a făcut un secret din faptul că avea rude in Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa instituțiilor evreiești precum un Chișinevschi, o Ofelia Manole ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legată de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestată in februarie 1953, anchetată de către ofițerul de securitate Vasile Negrea (ulterior general si adjunct al lui Alexandru Drăghici in fruntea MAI). A refuzat să-și recunoasca imputatele păcate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej și de consilierii sovietici (intre care generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski), ulterior sef al diviziei externe a KGB). Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a impiedicat-o să izbucneasca in plâns atunci cand a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioroș, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre si fărădelegi imaginabile, intre care asasinarea propriului ei soț, Marcel Pauker, in timpul Marii Terori. Mai putin fanatizat decat Ana Pauker (cu care fusese impreună, pe banca acuzaților, in procesul de la Craiova din 1936), fostul ei protejat Moghioroș i-a spus: “Dacă el nu murea, tu n-ai mai fi fost in viață”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmasii de familie ai Anei Pauker, sintetizează o biografie marcată de devotament, orbire, intransigență, iluzii și multe, mult prea multe crime.
După 1953, exclusă din PMR (fără insă a i se confirma vreodată oficial acest lucru), Ana Pauker a fost ținută intr-un fel de domiciliu obligatoriu in locuinta din Cotroceni unde trăia alaturi de fiica ei Tania, de soțul acesteia, dr. Gheorghe Brătescu (care a publicat, la Humanitas, o interesantă carte de memorii) și de copiii acestora, Stela si Tudor. Nu o vizita aproape nimeni, cu excepția avocatului ei din ilegalitate, Radu Olteanu si a foarte puăini ilegaliști. Era, asemeni celor osandiți in timpul domniei ei, o pestiferată. Anatema partidului era totală si de nedisputat. In 1956, dupa Raportul Secret al lui Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, s-a adresat cu memorandumuri si apeluri Biroului Politic. Nu și-a recunoscut vina de a fi complotat contra conducerii de partid, nu s-a spășit, nu s-a spovedit, tonul era mai degraba unul revendicativ si infuriat. Era mândră de trecutul ei comunist si nu ințelegea cum de acești pigmei incercau să i-l nege. Astfel a vorbit si cu emisarii lui Dej in discuțiile purtate pe parcursul anului 1956 (Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Alexandru Moghioroș, Constantin Parvulescu si Janos Vincze). Cea acuzată de “deviere de dreapta” se ocupa de traduceri din rusa, franceză și germană la Editura Politica (tatăl meu, pe atunci director adjunct, era cel care, din insăarcinarea Biroului Politic, o vizita cu propunerile de cărți si recupera manuscrisele traducerilor).
In 1951 fusese diagnosticată cu cancer la sân. S-a tratat in URSS până la prăbușirea politică din 1952 (vizite prelungite care au izolat-o de fapt de ceea ce se petrecea in țara). Apoi, a fost tratată la Spitalul Elias. A murit in 1960 si a fost incinerată la Crematoriul Cenușa (nu a fost publicat nici un fel de comunicat oficial, nici măcar cateva randuri semnate “un grup de tovarasi”, candva mult-slăvita militanta disparea ca o anonimă). In 1968, dupa reabilitarea postumă, urna a fost dusă la monumentul din Parcul, Libertatii (Parcul Carol). Dupa prăbusirea comunismului, urna a revenit la Cenușa…
A fost reabilitată post mortem in 1968, dar comunicatul Plenarei din aprilie, care vorbea despre alte victime ale lui Dej (Lucrețiu Pătrășcanu, Stefan Foris), dar și despre victimele Marii Terori din URSS, nu a menționat-o. Numele ei a mai apărut sporadic, intotdeauna in context negativ, in romanele cu voie de la stapanire care deplorau excesele “obsedantului deceniu”. Singularizarea Anei Pauker drept principala responsabilă pentru ororile stalinismului dezlănțuit ținea de strategia de disculpare a echipei Dej (din care Nicolae Ceaușescu a făcut parte, chiar dacă ulterior a preferat să minimalizeze ori chiar să nege acest lucru). Pe de altă parte, sub numele Anca Vogel, o aflam convertită in personaj al fabuloasei nuvele Pe strada Mantuleasa de Mircea Eliade (in anii ’70 istoricul religiilor s-a intalnit la Paris cu Tania și Gheorghe Brătescu si le-a oferit un exemplar cu dedicatie). Nepoata ei, Stela (numită astfel in cinstea comunistei bulgare Stela Blagoieva, prieten ă a Anei Pauker din tinerete) trăieste acum la Barcelona (maritata cu un catalan), nepotul ei Tudor Brătescu trăiește in Franta. Tot doctorul Brătescu a publicat in anii 90 o carte fascinantă despre lichidarea lui Marcel Pauker (nom de guerre Luximin) la Moscova. Din cate știu, Ana Pauker nu a lăsat niciun manuscris, nu și-a exprimat niciodată regretul pentru optiunea ei politică.
In anii 30, sub pseudonimul Marina, a fost parte a grupului de instructori ai Cominternului in Franta, condus de militantul evreu slovac Eugen Fried (nom de de guerre Clément). Acesta a fost tatăl celei de-a doua fiice a Anei Pauker, Marie, care a fost crescută de prima sotie a lui Maurice Thorez, prietena Anei, Aurore. Se pare că Fried a exprimat, in 1939-1940, rețineri legate de Pactul sovieto-german. A murit in timpul razboiului, in imprejurări stranii, la Bruxelles (regretata Annie Kriegel și Stéphane Courtois au scris o biografie a lui Fried cu titlul „Le grand secret du PCF”, Paris, Seuil, 1997, colectia “Archives du communisme”, coordonata de Stéphane Courtois si Nicolas Werth). Marie (Maşa) a ajuns in România imediat după razboi, apoi, in anii 60 a revenit, prin căsătorie, in Franta. Amiciția Anei Pauker cu Thorez, consolidată in anii războiului la Moscova, a contat poate in amanarea inceperii unui proces la București, imediat dupa denuntarea “devierii de dreapta” in iunie 1952. Oricum, sub Dej, relațiile dintre PCR si PCF au fost reci, fiind direct afectate de degringolada politica a Anei Pauker (lucru mentionat chiar de primul secretar al CC al PMR in Biroul Politic cu varii prilejuri).
Asemeni unei Dolores Ibarruri, Ana Pauker a trăit și a murit ca o revoluționară de tip bolșevic, convinsă că victoria finala va fi a comunismului, dincolo de reculurile, ramificațiile și zigzagurile istoriei, dincolo de infrângerile temporare, o ființă din acea specie pentru care credința absolută in URSS, in Lenin și Stalin, in partid ca incarnare a sensului Istoriei, a fost adevarata stea polară existențială. A o idealiza inseamnă a ignora marile lecții ale unui secol in care Diavolul și-a făcut de cap in Istorie. Este ceea ce-a scris istoricul britanic David Pryce-Jones când a recenzat in „Times Literary Supplement” cartea lui Robert Levy: o biografie superb documentată a unui personaj detestabil.
Ni se spune că Ana si Marcel Pauker au ramasi fideli credintei lor, in pofida tuturor vicisitudinilor epocii. Este perfect adevărat. Cum fideli au rămas Viacelsav Molotov și Polina Jemciujina, Nicolae și Elena Ceaușescu, Iosif și Liuba Chișinevschi, Alexandru și Marta Drăghici, Alexandu și Stela Moghioroș etc Sau, horribile dictu, Joseph si Magda Goebbels. O știm, a compara secera si ciocanul cu svastica este politically incorrect. Alături de un Vasili Grossman, de o Monica Lovinescu, de o Margarete Buber Neumann, de un Ferenc Fehér, de un Alain Besançon,de un Timothy Snyder, imi asum aceasta incorectitudine.
Textul de mai sus este versiuna actualizata a articolului aparut pe blogul meu in 2010. Dupa cinci, se pare, sunt lucruri care trebuie accentuate:
https://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/27/ana-pauker-si-religia-politica-stalinista/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Imi permit, stimate Dle profesor, sa incep prin a propune o corectie in textul Dvs. Nu cred ca Ana Pauker a fost o „iluminata ” a comunismului, ci o ” fanatica” a lui, , un ” Stalin cu fusta ” cum au poreclit-o unii.. Sa pastram, as zice, titlul de ” iluminat ” oentru a cei comunisti, care incepind cu Panait Istrati, au vazut in adevarata ” lumina” aceasta ideologie criminal dela inceput si pina la sfirsit si au renegat-o si acuzat-o. Lista lor o stiti Dvs mai bine decit oricine.
Dar de fapt, voiam sa scriu citeva cuvinte referitoare la doua mari nedumeriri pe care le am privind acest personaj funest pentru noi romanii, care a fost Ana Pauker.
Cum de in anii de recluziune , de liniste fortata , 1954-1960, Ana Puker nu a scris un rind de jurnal, de memorii. Aceasta femeie, care a fost in inima miscarii comuniste aproape treizeci de ani, dotata cu certe calitati intelectuale si cultura, a putu sa nu fie tentata de scris, de lasa posteritatii imaginea adavarului sau despre evenimentele la care a fost autoare sau partase ? A ascuns sau distrus oare familia sau securitatea ceva manuscrise ?
In al doilea rind, ma tot intreb cum de numai Ana Pauker, dintr toti liderii comunsiti de origine evreiasca din tarile cotropite de sovietici, a actionat pentru acea apropiere de dupa razboi catre resturile miscarii legionare. Se stie ca la sfârşitul anului 1945, Nicolae Petraşcu, liderul Gărzii de Fier din ţară, a negociat cu Ministerul de Interne un „pact de neutralitate”. Liderii comunisti Teohari Georgescu şi Ana Pauker, ambii de origine evreiasca, s-au angajat să nu-i mai aresteze pe legionari, iar Garda de Fier urma să nu mai acţioneze în nici un fel contra acţiunilor guvernului de comunizare a ţării.
In decmbrie 1945, s-a anuntat in ziarele vremii că Nicolae Petraşcu a dispus încetarea rezistenţei legionarilor contra guvernului.
Daca a fost asa, ce poate spune acest fapt despre personalitatea Anei Pauker ?
Intrebari… intrebari…..
In legatura cu evreitatea mministrului Teoharie Georgescu, iata ce avea de spus profesorul Tismaneanu:
„Cat il priveste pe adevaratul Teohari Georgescu, venea dintr-o familie romaneasca. Sora sa, Lenuta Pasculescu, a fost sefa de cabinet a Anei Pauker. „.
… in text sta scris: „o iluminată a religiei politice bolșevice”… adica era „tongue in cheek”, mai, ganditorule… :)
„Tovarasa Ana” a fost o personalitate. Comparatia cu Ibarruri e propagandistica, A P devansand-o clar din punct de vedere intelectual si nu numai. E suficient sa o auzi pe A P vorband in putinele inregistrari care se mai dau la televiziuni ca sa te ingrozesti cum comunistii din Romania au putut decadea prin Dej (care, autodidact, vorbea totusi corect) la calfa de cizmar balbaita si agresiv paranoic sfertodocta care si-a batut joc de Romania 25 de ani. Daca asemanarea cu Jemciujina (Jemciug e sidef in ruseste, pe Polina o chema Perl sau Perlmutter) consta in faptul ca ambele au avut un frate-o sora emigratzi in Palestina, nevasta lui Molotov a fost arestata pentru relatiile ei cu Golda Meir, Fratele lui A P – om profund religios – s-a intors din Israel dupa – cred – 2-3 ani ca sa nu-i faca probleme sorei sale.Ca o fi fost si asta motiv de suspiciune, e posibil, dar nu se compara cu cazul singurei femei din „banda Ioanid” (nu-i mai caut acum numele) care a facut un fel de „naveta” Romania-Israel-Romania-Israel fiind evident legata de cateva servicii de informatii, ceea ce in cazul fratelui lui A P este exclus. Trebuie spus si ca lui A P i s-a acordat toata ingrijirea posibila si dupa 1952 – eu am citit undeva ca s-a mai deplasat la Moscova o data pentru o noua operatie. Nu era domicilu obligatoriu, isi plimba nepotii in carucior in zona Sf. Elefterie-vechi- casa lui Barbu Slatineanu dar urmata permanent la cativa pasi de doi „supraveghetori”. Semnificativ pentru personalitatea ei este faptul ca doctorul Bratescu i-a spus pana la moarte „tovarasa Ana”, desi locuiau ca ginere si soacra in aceeasi casa.
Si mai trebuie spus ceva: nu exista nici o semnatura A P pe vreo condamnare la moarte. Semnatura lui Mihail Sadoveanu da.
Informatie indubitabila: Ana si Dolores au fost prietene apropiate. Isi faceau chiar confesiuni. Multumesc pentru comentariu.
Domnul Lucid scrie: …”motiv de suspiciune, e posibil, dar nu se compara cu cazul singurei femei din “banda Ioanid” (nu-i mai caut acum numele) care a facut un fel de “naveta” Romania-Israel-Romania-Israel fiind evident legata de cateva servicii de informatii”…
Ca să nu fim tentaţi să acceptăm şi aici observaţia de lucru a unuia din sefii Mossadului („când e vorba de conspiraţii, de cele mai multe ori avem de-a face cu o groază de prostie şi o mulţime de coincidenţe”) nu mă pot abţine să intreb: care-i evidenţa Dv şi de ce-i legată ea?
Monica Sevianu:” Prostie sau coincidente”? De la membra de kibbutz sionist in 1945-1948 (nici datele acestea nu sunt ne-controversate) la membra pecereu (pemereu mai exact) si ziarista comunista dupa repatrierea din 1948, apoi atacul masinii bancii, singura scapata cu viatza din proces, eliberata si apoi din nou emigrata in Israel e ceva nu prea obisnuit in acele vremuri. Pacat ca a murit relativ tanara (1977) si nu si-a scris memoriile.
Semnatura Anei Pauker existavirtual dar definitoriu pe fiecare moarte sau chin in inchisorile comuniste pina in februarie 1953.
Excelent! Ca intotdeauna, mustind de informatie! De prima mana, deseori. Ma intreb, acum, imi va fi sters comentariul ca la scurta mea interventie la textul lui Radu F. Alexandru?!
Domnule Tismaneanu ,
Masa Pauker nu a plecat I deceniul ’60 – ci mult mai tarziu in anii ’70 ! Am fost coleg cu ea la Politehnica – si cu toate ca nu am schimbat nici un cuvant in anii facultatii – era tot timpul inconjurata de „o suita” de admiratori politici” ! am avut placerea sa ma cheme pe numele mic pe o strada din Bucuresti in a doua parte a deceniului ’70 ! Atunci mi-a comunicat ca emigreaza in Franta ajutata de Dolores Ibarurri – Nu m-am putut abtine si mi-am exprimat parerea de rau ca tocmai acum cand „socialismul este multilaterakl dezvolta” ne paraseste !Mica „rautate” nu a suparato si I-am urat noroc si numai impliniri in viata viitoare – adaugand si mirarea mea ca viata este ciudata – (eu mi-am dorit din copilarie sa fug din communism – dar am ramas si ea pleaca ! Ne-am despartit ca doi fosti colegi reinalnindu-ne intamplator – in ajunul emigrarii ei.
Regret dar data exacta nu am retinut-o dar legatura cu :socialismul multilateral dezvoltat” cred ca este suficienta pentru datare – daca va intereseaza.
O informaţie mai puţin cunoscută:
În octombrie 1949, Ana Pauker şi Vasile Luca au fost sfătuiţi de L. Baranov (adjunct al şefului Secţiei de politică externă a C.C. al P.C.U.S.) şă îl izoleze pe Lucreţiu Pătrăşcanu, care fusese deja arestat cu un an înainte (24 august 1948). Baranov a trimis apoi o telegramă de la Bucureşti la Moscova, cu următorul conţinut: „Am vorbit cu A. Pauker şi V. Luca, că el trebuie izolat. Au promis că iau măsurile corespunzătoare”.
Ce au însemnat „măsurile corespunzătoare” luate de Ana Pauker şi Vasile Luca în octombrie 1949? Lucreţiu Pătrăşcanu a fost predat de Valeriu Bucikov lui Piotr Gonciaruk, şeful Direcţiei a II-a Contraspionaj din Serviciul Special de Informaţii. Piotr Gonciaruk (fostul spion sovietic şi-a schimbat numele şi prenumele în 1950, devenind Petre Petrescu) a înţeles imediat „menirea” sa în cazul respectiv şi a fost primul anchetator care l-a acuzat pe Lucreţiu Pătrăşcanu de spionaj în favoarea statelor occidentale (decembrie 1949).
Va veni o vreme cind nu doar despre Ana Pauker se va vorbi in ton elogios
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20352716-autorul-unui-proiect-film-despre-ana-pauker-publicul-vada-vada-povestea-dragoste-intre-ana-marcel-tismaneanu-trait-murit-revolutionara-tip-bolsevic-sotii-ceausescu-sau-goebbels-ramas-fideli-credintei-.htm
, ci si Dej ori Ceausescu vor avea avocati de genul Victoriei Stoiciu ori Constantin Parvulescu.
Si vor fi fara nicio rusine in virtutea dreptului la libera exprimare.; da, libera exprimare de care beneficia toata lumea in vremea ciumei paukeriste, dejiste si ceausiste.
Stimate Domnule Tismaneanu,
Folclor cu Ana Pauker.
Ea era fiica de habotnici.
Cand a murit tatal ei, Ana Pauker, la inmormantare, si-a rupt haina, conform datinei (ea era imbracata elegant, nu in carpe).
Fiica ei a intrebat-o, se ce o face.
Ana a raspuns, asa e datina.
Dar noi nu tinem datina, s-a mirat fiica.
Ei, a spus Ana, pentru tata o tin.
Cand tatal ei mai era in viata, i-a cerut o audienta, pentru a solocita ajutor in permisiunea unui grup de evrei de a emigra. Ana i-a fixat audienta Sambata dupa-amiaza, stia ea de ce. Cand tatal ei a venit, Ana i-a oferit o ceasca de cafea aburinda. Cum! s-a infuriat tatal ei. Indraznesti sa-mi oferi atsta MIE? El credea ca Ana pregatise cafeaua Sambata, si i-o ofera ca sa-l batjocoreasca (unui evreu ii e interzis sa consume mancaruri si bauturi preparate Sambata). Ana l-a luat la bucatarie si i-a aratat ca ea pregatise cafeaua cu 24 de ore inainte, pe cand inca nu era Sambata, si o tinise calda intr-un percolator. Ceea ce nu l-a convins pe tatal ei, care a numit percolatorul „unealta Satanei”, si a iesit furios.
Ambi greseau. De-a lungul vremurilor, evreii au gasit diferite solutii pentru a consuma, Sambata, mancaruri si bauturi calde, si percolatorul nu e una dintre ele; dar nu e nici unealta Satanei. Acestea fiind zise, in acele vremuri de penurie Ana, care tinea de „aristocratia proletara”, avea acasa un percolator, produs fara indioala in Occident, pe cand tatal ei, om de rand, habar n-avea ce-i acela.
Mai trebuie sa remarcam faptul ca, dupa ce a fost respinsa si mazilita, si toate „meritele” ei au fost negate, Ana Pauker nu si-a revizuit conceptiile, si a preferat sa fie incinerata, dupa ritualul pagan comunist – nu dupa datina strabuna. De comparat cu Emil Bodnaras, criminal cel putin la fel de mare ca ea, care, la batraneta, a refuzat inmormantarea in templul pagan al lui Gheorghiu-Dej, si a cerut sa fie ingropat crestineste, in satul natal.
In privinta asa-zisa origine evreiasca a lui Teohari Georgescu. E vorba de o inventie antisemita, care vrea sa-i faca evrei pe toti conducatorii comunisti. De-ajuns ne sunt Ana Pauler, Leonte Rautu si sinistrul Nikolski-Grinberg. In 1952 antisemitismul stalinist ajunsese la paroxism, se apropiau procesul Slansky si „complotul doctorilor”, asa incat, daca Teohari Georgescu ar fi fost evreu, faptul ar fi fost dezvaluit; la interogatoriu (al carui protocol a fost publicat in ultima vreme), el e identificat ca „Teohari, fiul lui Constantin si Ana”. Ion Ioanid povesteste, in extraordinara sa carte de memorii, ca a fost o vreme intemnitat cu George Silviu, adjunctul lui Teohari Georgescu, acela cu adevarat evreu, caruia incercau sa monteze un „complot sionist”.
Multumiri pentru prezentarea portretului inca unui monstru din bestiar, si urari de bine in cercetarile Dv.
Argumentul Dvs ( documentele procesului ) cred ca este puternic in ceea ce priveste originea evreiasca a lui Teohari Georgescu. Probabil ca am gresit , din insuficienta documentare , atribuindu=I origine evreiasca.
Ma asociez urarilor Dvs. de bine pentru cercetarile ulteroare ale Dlui Prof. Tismaneanu.
Bestiarul comunismului romanesc, conceput de Dsa se bucura de privilegiul de a introduce informatii de prima mina.
Am avut din nefericire ocazia sa parcurg , constient si activ, intreaga perioada comunista a Romaniei din 1948 si pina in 1989 si am cunsocut si eu direct / personal o parte din liderii perioadei ( putini si mai de mina a doua in vremea lui Dej cind inca eram prea tinar ) si prea destui in perioda Ceausescu.
Sigur ca toti erau oameni, , chiar si cele mai abominabile bestii din securitate si inchisori, aveu familii si copii pe care ii inconjurau cu afectiune si ocrotire si sint convins ca nu poti cunoaste un om decit daca ii devalui toate laturile vietii sale. Au existat comunisti si comunisti la toate nivelele, unii criminali directi, altii criminali prin participare si subordonare neconditionata la actiunile regimului, altii vinovati pur si simplu prin acceptare in tacere.
Imi aduc aminte de un prieten mai in virsta, fost detinut politic, care imi spunea prin 1965, dupa ce iesise din puscarie: ” Daca voi mai avea vreodata putere, eu pe sefii comunisti I-as decora si pe cei ca tine i-as baga in ouscarie, fiindca ei, prin actiunile lor nesabuite, cu consecinte dezastruoase, au facut totul ca sa grabeasca sfirsitul comunsimului, in timp ce tu si altii ca tine ati muncit cinstit, ca prostii, sa aplicati masurile lor de a dreptul criminale pentru tara. ”
Cita dreptate avea ! Acesti executanti cinstiti, muncind realmente zi si noapte, au tinut regimul la putere prn munca lor .
Ca sa revin la bestiarul Dlui professor Tismaneanu, daca va apare prea multa compasiune si intelegere, asta strica o lucrare care va deveni probabil de referinta, cind se va vorbi si scrie despre viata liderilor comunisti care au condus Romania 50 de ani.!
Si as incheia cu o istorioara, care cred ca este , intr-un fel, semnificativa
Cei doi dictatori ai Romaniei comuniste, uniti prin stalinism, erau totusi diferiti ca oameni. Dej era dispus sa isi traiasca bine viata de belsug in care l-a aruncat soarta, dar mai ales fusese muncitor, stia sa aprecieze si sa respecte munca si rezulatele ei si sa acorde un oarecare respect oamneilor cu carte. De aceea el a mentinut in jurul lui un nucleu de intelectuali comunisti, desigur dintr cei ce-l acceptau fara cricnire . Ceausescu in schimb era un troglodit, care ura visceral, tot ceeace nu a avut el. pe muncitori fiindca aveau o meserie, pe tarani fiindca aveau inca o gospodarie si o sfoara de pamint, pe intelectuali fiindca aveau invatatura si asa mai departe.
Pe la jumatatea anilor 60, eram in mina de carbune Lonea , cu directorul – fara scoala, provenit din muncitori – si cu inginerul sef, un tip bine citit si in afara de meseria lui. Intr-o galerie ne intilnim cu maistrul. Acesta saluta: ” – Sa traiti tovarasu’ director, sa traiti domnu’ inginer sef ! „. Directorul trece mai departe, iar inginerul sef il apostrofeaaz: ” – Bine Gyury baci, nu stii ca nu se mai spune ” domn ” ? La care replica mesterului este: ” – Vai de mine, domnu’ inginer sef ! Cum o sa fiu eu tovaras cu Dvs ? Dvs. sinteti om cu carte ! ”
Cam asta era una din diferentele intre Dej si Ceausescu !
….pardon, cursul diminetii :)