Home » Global / Europa » Citesti:

Domnul Trump, razboiul din Siria si ochii de gheață ai Rusiei

Edward Lucas aprilie 11, 2017 Global / Europa
4 comentarii 3,446 Vizualizari

S-ar putea ca bombardamentele lui Donald Trump asupra Siriei să fie simbolice și greșit interpretate. Dar mulți dintre cei mai aspri critici ai președintelui american recunosc că asistă la o schimbare binevenită.

Este binecunoscut faptul că, în 2012, președintele Barack Obama a declarat că orice  atac cu arme chimice al regimului Assad ar depăși “orice limită “. Dar, când în august 2013, măcelarii de la Damasc au folosit într-adevăr gaz sarin, omul cerebral și rece de la Casa Albă nu și-a respectat avertismentul.Această lipsă de reacție a devalorizat grav cel mai puternic atu politic mondial: cuvântul președintelui american. S-ar putea spune că dl Obama nu ar fi trebuit să dea niciodată un asemenea ultimatum.

Atunci, ca și acum, nu e clar dacă, după dezastrul din Afganistan și Irak, Statele Unite mai sunt încă dispuse să lupte din nou în Orientul Mijlociu. La fel ca Parlamentul britanic, Congresul  american a respins orice intervenție militară în Siria. Dar, odată proferată, amenințarea dlui Obama ar fi trebuit susținută.În schimb, el a acceptat un acord de salvare a onoarei, mijlocit de Rusia, potrivit căruia Siria se presupune că și-a predat spre distrugere arsenalul chimic. O bună parte din acest arsenal diabolic a fost îndepărtat și distrus. Dar nu în totalitate. Regimul folosea în mod obișnuit gaz de clor împotriva rebelilor, și e clar că, tinînd cont de recente atacuri, reținuse sau obținuse o anumită  cantitate de gaze  paralizante mortale.

Dictatorii și infractorii din întreaga lume au remarcat slăbiciunea președintelui american: era vizibil că Statele Unite renunțau la rolul de  “polițist”  al lumii.Renunțarea aceea a transformat lumea într-un loc mult mai periculos, nu doar pentru America, ci pentru noi toți.

La prima vedere, dl Trump părea să urmeze aceeași traiectorie. În timpul campaniei, el părea să promită o politică externă de-a dreptul  izolaționistă. El condamna vehement administrațiile americane anterioare pentru intervenția lor militară în conflicte îndepărtate. Cuvântul său favorit era “DEZASTRU” (scris cu majuscule). El critica totodată necesitatea de a conlucra cu alte țări. Motto-ul său era “America, în primul rând”. Și adopta o binecunoscută poziție dură cu privire la criza refugiaților sirieni, interzicându-le să intre în Statele Unite. Limbajul dlui Trump era dur, dar, în realitate, el nu făcea decât să grăbească lipsa de angajare a dlui Obama.

Înglodată în datorii, dezbinată, suprasolicitată și sleită în urma războaielor, America a cedat gestionarea conflictului sirian altor țări, precum Rusia, Turcia și Iran. Așadar, atacurile cu  rachete de croazieră, lansate săptămâna trecută de dl Trump, reprezintă o schimbare de macaz remarcabilă. Pe 4 aprilie, el afirma că liderii Siriei au depășit “foarte, foarte multe limite”. Pe 7 aprilie, el a lansat zeci de rachete de croazieră, spulberând o bază aeriană siriană. Dl Trump pretinde că ar fi fost adânc impresionat de imaginile cu copii sufocându-se în urma presupusului atac cu arme chimice lansat de regim.

Motivul este ciudat.

În ultimii șase ani, conflictul sirian a provocat nenumărate tragedii similare. E posibil ca dl Trump chiar să nu le fi observat? Posibil: lipsa puterii sale de concentrare e arhicunoscută, după cum îngrijorător de limitate sunt și cunoștințele sale de fond cu privire la modul de funcționare al lumii. În prezent, instruirea sa e în curs. Lumea e un loc periculos și deseori respingător, iar răspunsurile nu sunt ușoare – în nici un caz singularul apel la forță de felul celui la care am asistat ieri nu poate fi unul dintre ele.

Pentru că, prin ceata războiului, un singur lucru reiese clar. Conflictul îngrozitor din Siria, soldat cu sute de mii de morți, care a scos din casele lor milioane de oameni, nu va lua sfârșit fără implicarea Americii

Pentru dl Trump, marea problemă e că forța militară nu e singura fațetă a răspunsului.

Se prea poate să-l împiedice pe Assad să lanseze un nou atac cu arme chimice, dar asta nu va aduce părțile implicate la masa negocierilor și nici nu le va forța să ajungă la un acord.

America a reușit asta în fosta Iugoslavie, când vărsările de sânge și brutalitatea războiului din Bosnia au trezit conștiința lumii.

Dar acordul la care s-a ajuns în urma tratativelor de la Dayton din 1995 a necesitat un extraordinar amestec de abilitate și fermitate. Echipa de politică externă a lui Bill Clinton  a fost una dintre cele mai puternice din istoria americană.

Casa Albă a dlui Trump, ca să fim indulgenți, nu este de același calibru. Dl Clinton a sudat cu abilitate coaliții de aliați. Administrația dlui Trump le dezbină fără nicio grijă. Dl Clinton dispunea de un farmec personal și de o elocvență extraordinare. Dl. Trump este dur și incoherent. În plus, Rusia, condusă pe vremea aceea de Boris Elțîn, era un partener extrem de cooperant. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a devenit un adversar formidabil și răzbunător. Bombardamentele dlui Trump au iritat Kremlinul, care fusese anunțat anticipat, dar nu consultat. Oficialii de la Moscova au reacționat violent.

Un vas de război rusesc, plin cu rachete, se îndreaptă spre Siria.

Rusia a promis totodată să întărească apărarea aeriană a regimului. Orice atac viitor din partea Americii se va izbi de o ripostă mai dură. Kremlinul a anulat imediat un acord cu America pe tema “detensionării”  – jargonul militar vizând evitarea unor ciocniri accidentale între forțele armate aflate în diverse misiuni în același loc. Kremlinul luptă împotriva rebelilor sirieni, de partea regimului de la Damasc. În același timp, o coaliție condusă de americani îi scoate pe fanaticii Statului Islamic din fiefurile lor din Irak și Siria.

Acordul de “detensionare”  nu a împiedicat regimul Assad să măcelărească opoziția, dar a împiedicat cele două superputeri nucleare să tragă accidental una în cealaltă. Abolirea lui presupune o serie de perspective înfricoșătoare. Dacă America doboară un avion rusesc, sau viceversa, tentația va fi aceea de a riposta pentru a se salva onoarea. E puțin probabil ca irascibilul și imprevizibilul domn Trump să dea înapoi. Și nici dl Putin, care e un maestru al agresiunii fără ocolișuri.

Liderul rus și acoliții săi de la Kremlin îi privesc pe dl Trump și America cu un dispreț de gheață. Ei nu cred că Occidentul va avea puterea de a se opune animozității și amenințărilor Rusiei.

Atunci când, în decursul acestei săptămâni, Rex Tillerson, aproape invizibilul  secretar de stat al Americii, se va întâlni cu dl Putin la Moscova, atmosfera va fi rece. Boris Johnson, ministrul britanic de externe, a scăpat de o primire similară contramandându-și vizita – poate, un semn al unei istețimii tardive, dar binevenite din partea Marii Britanii.

Dar, după cum vor sublinia rușii fără ezitare, dl Trump s-a angajat să-l înlăture de la putere pe Bashar al-Assad, fără a dispune de mijloacele cu care s-o facă.

După șase ani de ezitări, America mai are la dispoziție două opțiuni: pericolul sau umilința.

Traducerea: Mihaela Danga

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “Atunci când, în decursul acestei săptămâni, Rex Tillerson, aproape invizibilul secretar de stat al Americii, se va întâlni cu dl Putin la Moscova” – Tillerson nu se va întâlni cu Putin, doar cu Lavrov.

    “Kremlinul luptă împotriva rebelilor sirieni, de partea regimului de la Damasc. În același timp, o coaliție condusă de americani îi scoate pe fanaticii Statului Islamic din fiefurile lor din Irak și Siria.”

    Uite cine sunt “rebelii” sirieni: principala grupare non-ISIS care luptă împotriva lui Assad e Tahrir al-Sham (al-Qaida), aflată şi pe lista americană a organizatiilor teroriste.
    Pe locurile 2 şi 3 sunt salafiştii Ahrar al-Sham şi Jaysh al-Islam, susţinuţi de Arabia Saudită, care au ca obiectiv impunerea Sharia.
    Există si câteva grupări mai mici, aşa-zis moderate, care luptă alături de jihadişti, folosite ca interfaţă pentru ca prin intermediul lor jihadiştii să obţină armament şi sprijin.

    Iar Assad şi ruşii luptă şi împotriva ISIS. Palmyra a fost eliberată în luna trecută, dar o ofensivă promiţătoare anti-ISIS la est de Alep a fost oprită din cauză că jihadiştii non-ISIS au pornit o ofensivă puternică în zona Hama.
    4.000 de soldaţi sirieni luptă de aproape trei ani încercuiţi de ISIS la Deir ez-Zor.

    Aliaţii Americii, SDF – gruparea condusă de kurzi, care a eliberat nordul Siriei de ISIS, ajungând până la Raqqa, sunt şi aliaţii Rusiei: au fost amplasate trupe ruse în cantonul Afrin şi lângă Manbij (aici împreună cu trupe siriene) pentru a-i proteja pe kurzi de atacurile Turciei.

    “După șase ani de ezitări, America mai are la dispoziție două opțiuni: pericolul sau umilința.” – aşa se întâmplă când te bagi ca musca în lapte fără să ţii cont de interesele altora.
    Assad e un vechi aliat al Rusiei, era de aşteptat că Rusia îl va apăra.

    • Abigail spune:

      “Tillerson nu se va întâlni cu Putin, doar cu Lavrov.” Fail!

      Tillerson s-a intalnit cu Putin.

      – “După șase ani de ezitări, America mai are la dispoziție două opțiuni: pericolul sau umilința.” – aşa se întâmplă când te bagi ca musca în lapte fără să ţii cont de interesele altora. Fail!

      Rusia se baga ca musca in lapte in afacerile interne ale tarilor occidentale cu perfidie. E timpul pentru o riposta mai dureroasa pentru rusi. Inasprirea sanctiunilor internationale ar putea fi un inceput. Decuplarea fondurilor rusesti din strainatate ar fi un al doilea pas odata cu arestarea capilor lumii interlope financiare controlati de Kremlin.

  2. Decebal spune:

    Eu sunt sigur ca bombardamentele la care se face referire nu sunt ale lui Donald Trump (desi, probabil, asa va consemna istoria)… Mai multe creiere s-au intalnit si au cantarit oportunitatea si implicatiile bombardamentului. Simplul fapt ca de la Rusia n-am auzit decat un marait cu pretentii de latrat, imi zice mie ca bombardamentul si-a atins scopurile. Cel putin pe cel de “marketing”…
    Dintre Obama si Putin, era clar care era liderul mai imprevizibil. Dintre Trump si Putin, parca nu mai e asa de clar…

    Cat despre anularea, de catre rusi, a “acordului de detensionare”, mi-e greu sa cred ca nu a fost luata in considerare ca parte a unuia dintre scenarii, atunci cand a fost ordonat atacul cu rachete.
    E posibil ca Siria sa devina poligon de testare pentru arme americane si rusesti. Deocamdata, americanii au lansat rachete de conceptie “anii ’80″ (o varianta modernizata, cel mai probabil), pe care radarele nu le-au “vazut”. Sa vedem ce aduc rusii, in lupta…

  3. Adrian D spune:

    “America inglodata in datorii si sleita de razboaie”. Sleita de razboaie? “Rusia a devenit un adversar formidabil”. Pentru cine? Pentru marina Italiei? “Un vas de război rusesc, plin cu rachete, se îndreaptă spre Siria.” Serios? Plin plin? O asa propaganda la adresa maretiei Rusiei nu s-a mai vazut de mult in afara publicatiilor oficiale ale Kremlinului. Daca nu stiati, dar cred ca stiati bine, Rusia si-a dovedit in Siria doar neputinta militara. Ce a reusit a fost conservarea conflictului, si asta numai ajutata de o Europa speriata tocmai de articole de genul acestuia, scris de experti, si de pasivitatea “presedintelui planetei pamant”. Dar nu va fie teama, dl. Trump stie acum, da stie, nu banuieste doar, ca cu mafiotii de la benzinarie nu merge cu vorba dulce, ci doar cu ce stiu ei de frica.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Edward Lucas


Edward Lucas

Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC. Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)