Home » Global / Europa »Interviu »Orientul Mijlociu » Citesti:

DOSAR. Coșmarul din Siria. Se poate reface Statul Islamic?

contributors octombrie 20, 2019 Global / Europa, Interviu, Orientul Mijlociu
23 comentarii 14,017 Vizualizari

Ce vrea Erdogan in Siria? Impredictibilitatea politicii SUA în Orientul Apropiat poate naște monștri. Ce caută Rusia în Siria și cum a redevenit un power-broker in regiune? Ce se întâmplă cu kurzii? Se poate reface Statul Islamic?

Contributors.ro a organizat o discutie între experți români de top, care pot descrifra ultimele evoluții din dosarul sirian și implicațiile acestora. La 8 octombrie, Turcia a lansat o operațiune militară în nordul Siriei, împotriva milițiilor kurde. Kurzii din Siria au fost principalul aliat al Statelor Unite în războiul din Orientul Apropiat împotriva Statul Islamist. Operațiunea a fost precedată de o convorbire telefonică dintre președinții Recep Tayip Erdogan și Donald Trump. Iar faza ei fierbinte pare să se fi încheiat odată cu vizita vicepreședintelui Mike Pence la Ankara.

La această discuție au participat Dragoș C. Mateescu, bun cunoscător al situației politice din Turcia, Cătălin Gombos, ziarist care a copilărit și mai apoi lucrat în Orientul Mijlociu, Octavian Manea, specialist în politică externă americană și Armand Goșu, cunoscut expert în probleme rusești.

Subiecte discutate:

Turcia

  • Confruntat cu o serioasă criză de legitimitate pe scena politică internă, Erdoğan a ales o acțiune în forță împotriva kurzilor.
  • Presa turcă întreține un naționalism feroce, kurzii sunt vazuți ca un fel de coloană a cincea.
  • Probabil că Erdoğan va prelungi pentru foarte mult timp ocupația în nordul Siriei
  • Răcirea relațiilor dintre SUA si Turcia. Trump pare dispus sa folosesca scandalul de corupție din 2013 prin care o banca turcesca a ajutat Iranul sa încalce sancțiunile americane, dar nu acum. Turcia lui Erdoğan încetează, treptat dar sigur, să mai fie inclusă în marile strategii regionale americane
  • Vremurile când Erdoğan putea șantaja Uniunea cu refugiații au cam trecut

SUA

  • Liderul majoritatii republicane din Senat, Mitch McConnell, avertiza în paginile Washington Post că “riscăm să repetăm retragerea nechibzuită a administrației Obama din Irak, care a facilitat ascensiunea Statului Islamic.
  • Donald Trump a imbratisat argumentele presedintelui turc in detrimentul propriului sau Secretar al Apararii. Ulterior insa a parut sa fie mult mai receptiv la sfaturile lui John Bolton sau Jack Keane.
  • O prezenta americana in Siria inseamna leverage, inseamna a pastra un cuvant de spus in modelarea Siriei post-conflict. Acum cei care vor arbitra intregul context sunt Rusia, Iranul si Turcia.
  • Retragerea americana deschide calea spre o criza de încredere și în sistemul formal de alianțe al Statelor Unite. Rămâne de văzut cum vor rezona undele de șoc ale acestor decizii la Seul, Taipei sau în Estul Europei.

Siria

  • Iranul nu are cum să nu se bucure de retragerea americană. Iranul a investit enorm pentru ca regimul lui Bașar al-Assad să rămână la putere.
  • Kurzii sirieni au fost deja nevoiți să ajungă la o înțelegere cu Assad și aliații săi.
  • Numărul prizonierilor evadați nu este foarte mare – poate câteva sute. Dar lor li se adaugă mii de luptători din Irak care ar putea profita de o granița poroasă între Siria si Irak.
  • De ce kurzii din Siria nu constituie o amenințare reală la adresa Turciei?
  • Relocarea refugiaților din Turcia în nordul Siriei este o inginerie etnica de tipul celei practicate de Stalin sau Saddam Hussein in Irak.

RUSIA

  • Siria era un loc gol, lăsat de occidentali, pe care Rusia s-a grăbit să-l umple. Așa a ajuns Siria e principalul aliat al Rusiei in Orientul Apropiat.
  • Războiul purtat împotriva regimului al Assad prin proxy s-ar fi putut încheia cu succes, iar obiectivul americanilor – anume îndepărtarea lui Bașar al Assad – ar fi fost atins, dacă n-ar fi intervenit Putin.
  • Putin a schimbat raportul de forțe din Orientul Apropiat printr-o campanie militară limitată, fiind obsedat să nu transforme Siria într-un nou Afganistan.
  • Obama a refuzat să trimită armata în Siria pentru a înfrânge ISIS, Putin a trimis câteva zeci de avioane și mii de militari, cu mare pompă și maximă vizibilitate.
  • E greu de evaluat volumul real al beneficiilor obținute de Rusia în urma campaniei din Siria. Ele nu trebuiesc minimalizate. De la contractele lui Prigojin, intermediar privat al lui Putin, până la vânzările de armament către puterile din zonă, Turcia – rachete S-400, Irak, Arabia Saudită.
  • Cel mai important lucru pentru Kremlin este că a redevenit power broker într-o zonă foarte sensibilă a arenei internaționale.

Contributors.ro: Care crezi că sunt intențiile pe termen lung ale lui Erdoğan în Siria?

Dragoș C. Mateescu: Este o întrebare corectă pentru că nu mai putem vorbi despre intențiile de politică externă și securitate ale Turciei, ci despre nevoia imperativă a lui Erdoğan de a-și salva regimul personal, chiar și prin această acțiune disperată din Siria. Oficial, scopul operațunii, numită Izvorul Păcii, este de a creea un coridor de securitate care să protejeze teritoriul Turciei de milițiile kurde din Siria. Nu mai este niciun dubiu că aceste miliții, Unitățile de Protecție ale Poporului Kurd (cunoscute sub acronimul YPG), se identifică de fapt cu PKK la nivel ideologic, operativ și logistic. În tradiția politicii de securitate a Ankarei după inițierea de către PKK a conflictului cu statul turc, în 1984, kurdismul reprezintă una dintre amenințările existențiale, iar armata turcă a făcut din lupta împotriva acestei amenințări un obiectiv capital. Din păcate, acest obiectiv a devenit în timp un fel de raison d’être al statului și al forțelor sale de securitate, de la armată până poliție și jandarmerie. Confruntat cu o serioasă criză de legitimitate pe scena politică internă, Erdoğan a ales să satisfacă acum instinctul acestui mecanism imens de a acționa în forță împotriva kurzilor. Este spectacolul pe care și-l dorea o parte importantă a societății turcești care este dominată de un naționalism extrem – cum nu am avut noi, în societatea românească, decât poate prin perioada interbelică. Naționalismul acesta de tip fascist a fost inculcat timp de generații printr-un sistem complex de instituții de instrucție publică. Rezultatul este că, spre exemplu, nu există la ora actuală nicio voce în Parlamentul Turciei care să pledeze pentru drepturile individuale și ale minorităților, niciun discurs de esență liberal democratică. Presa, subordonată nu numai lui Erdoğan dar și acestui discurs naționalist fascistoid, întreține și ea atmosfera de luptă îndârjită împotriva oricărei alternative la propria logică, construită pe ideea că Turcia este înconjurată de dușmani iar kurzii sunt un fel de coloană a cincea. Scopul ultim și definitiv al lui Erdoğan în Turcia este să rămână favoritul indisputabil al unei astfel de majorități. Pentru asta, cred că va prelungi pentru foarte mult timp ocupația în nordul Siriei cu toate că, într-un teritoriu care se întinde pe aproape 500 de kilometri, nu va fi deloc ușor. Prezența soldatului turc acolo, în zona kurdă, îl ajută pe Erdoğan să apară în fața majorității naționaliste drept liderul incontestabil și de neînlocuit. S-ar putea chiar să avem un astfel de status quo până la alegerile parlamentare și prezidențiale care ar trebui să aibă loc în 2023, un an crucial pentru că atunci se va sărbători și centenarul Republicii Turcia.

Contributors.ro: Cătălin Gomboș, sunt kurzii din Siria în vreun fel o amenintare pentru Turcia? Spuneai că nu se poate pune problema unui front comun al kurzilor – între PKK, YPG și organizațiile kurzilor din Irak există diferențe ideologice majore. Care ar fi aceste diferențe? PKK-ul ce tip de organizatie este? Turcia ii vede pe cei din YPG ca fiind legati de PKK. Cât adevăr e în asta?

Cătălin Gomboș: Nu cred că, din punct de vedere militar, forțele kurzilor sirieni au constituit – sau constituie acum – o amenințare pentru Turcia. Pe de-o parte avem o miliție dotată cu armament ușor, fără aviație de război – iar aviația militară este un factor extrem de important în războaiele moderne, multe dintre acestea fiind câștigate gratie superiorității aeriene – pe de altă parte Turcia este a patra armată ca mărime din NATO. Dispune de toate echipamentele unei forțe moderne: artilerie grea, forțe blindate, avioane și elicoptere. Milițiile YPG controlează un teritoriu devastat, în bună măsură, de război și au resurse materiale și umane limitate, în timp ce Turcia se bazează pe o populație de zeci de ori mai numeroasă și una dintre cele mai puternice economii din regiune. În plus, kurzii au alte probleme, mai stringente, decât să atace Turcia: Statul Islamic nu este încă eradicat, Bașar al-Assad stă la pândă, mai ales că nu a ascuns niciodată că urmărește să aducă sub control întreaga Sirie. Teritoriul pe care îl controlează a depășit cu mult zonele în care kurzii sunt etnia dominantă, așa că trebuie să fie atenți la felul cum guvernează, pentru a nu aliena populația. Un pericol ar putea apărea pentru Turcia pe termen mediu și lung, dată fiind apropierea dintre YPG și Partidul Muncitorilor din Kurdistan – ambele au fost descrise ca marxiste și chiar maoiste. Nu ar fi exclusă varianta ca luptători PKK să caute să se refugieze în zonele kurde din Siria și chiar să își înființeze baze acolo; au mai făcut, de altfel, acest lucru în nordul Irakului. Față de kurzii irakieni nu există acea apropiere ideologică pe care o întâlnim în cazul celor sirieni. Un al doilea aspect care ar putea fi invocat ține de existența unei entități politice independente sau semi-independente kurde în nord-estul Siriei; se poate presupune că aceasta i-ar încuraja pe kurzii din Turcia să obțină ceva similar, mai ales dacă s-ar uni și cu alte regiuni autonome. Din nou, este un argument care nu prea ține: kurzii turci au de zeci de ani aspirații de independență sau autonomie (insurecția PKK a izbucnit din 1984) și, în plus, o zonă autonomă kurdă, cea din Irak, se află la granița Turciei de aproape 30 de ani, din 1991, fără ca acest lucru să fi afectat în mod major securitatea țării. Și dacă tot ne-am oprit la Irak, țara oferă un bun exemplu despre diviziunile kurzilor. În regiunea autonomă există două administrații paralele, fiecare cu armata sa, conduse de Uniunea Patriotică din Kurdistan (PUK), o formațiune de stânga, și Partidul Democratic din Kurdistan (PDK), clădit în jurul celebrului clan Barzani. Cele două administrații s-au aflat, la un moment dat, în anii ’90, și în război civil. Chiar de curând, când liderul PDK și, totodată, președintele regiunii, Masoud Barzani, a vrut să proclame independența, PUK-ul a refuzat să i se alăture și și-a retras oamenii din calea forțelor irakiene. În afara acestor două mari partide, mai sunt sunt și altele, care li se opun. Kurzii iranieni au, la rândul lor, alte grupări și e greu de crezut că toate acestea (din Iran, Irak și Siria) s-ar uni; să ne amintim că în urmă cu câțiva ani, când orașul kurd sirian Kobane era sub asaltul Statului Islamic, kurzii irakieni au trimis întăriri doar când situația era disperată. Și ca să revenim la îngrijorările Turciei cu privire la potențiale amenințări – cred că acum este vorba mai degrabă de îngrijorări ale lui Erdoğan legate de viitorul său politic și de faptul că a pierdut, la alegerile locale, marile orașe. Nu ar fi primul lider care recurge la un război pentru a-și consolida sprijinul acasă – existența unui inamic are darul de a mobiliza.

Contributors.ro: Rusia a jucat un rol decisiv în evoluția crizei din Orientul Mijlociu. În septembrie 2015, Vladimir Putin a trimis unități militare în Siria, stârnind mai degrabă nedumerire în opinia publică. Cum a motivat această operație militară, liderul de la Kremlin? Armand Goșu, ați scris despre operațiunea rusească din Siria, mai multe analize.

Armand Goșu: Moscova a trimis trupe în Siria, la cererea președintelui Bașar al Assad, spre deosebire de militarii altor state care nu fuseseră invitați de liderul de la Damasc, detaliu subliniat la vremea respectivă de Kremlin. Ideea era că intervenția rusească era legală, în vreme ce americanii, de pildă, s-ar fi aflat ilegal în Siria. Putin a oferit mai multe argumente pentru intervenția din Siria. Dar motivul cel mai adesea invocat, în toamna 2015, a fost combaterea terorismului islamist. Statul islamic, declarat în Siria, amenință grav Rusia. Presa de la Moscova publica detalii despre prezența a mii de cetățeni ruși, musulmani radicalizați, în ISIS, care trebuiau confruntați în Siria, ca să nu se întoarcă acasă, să răspânditească jihadul.

În câteva articole adunate în volumul Euro-falia, publicat acum trei ani, am încercat să prezint logica intervenției militare a Rusiei din Siria. Principalul obiectiv era menținerea la putere a lui Bașar al Assad, singurul aliat al Kremlinului din Orientul Apropiat. Liderul de la Damasc era apreciat de Moscova pentru dârzenia cu care a luptat pentru a se menține la putere împotriva unui țunami revoluționar, cunoscut drept Primăvara arabă, în spatele căruia rușii apreciau că s-ar afla americanii care împingeau regimurile autoritare din zonă spre democratizare. Apărându-l pe al-Assad, Putin apăra principiul suveranității în înțelesul de la 1900, adică dreptul guvernelor de a face orice dorește cu proprii cetățeni.

Contributors.ro: Vladimir Putin nu lupta doar pentru principii, are cu siguranță și interese foarte concrete.

Armand Goșu: Desigur. E vorba de supraviețuirea Siriei, principalul aliat al Rusiei în Orientul Apropiat, care oferă marinei militare rusești singura bază navală din Mediterana. Apoi, Siria e aliatul tradițional al Kremlinului de câteva decenii, principalul cumpărător de armament rusesc din regiune. Dar nu aceste argumente au prevalat. Rusia se poate oricând lipsi de Siria fără ca interesele sale fundamentale să fie în vreun fel afectate.

Prin lansarea campaniei din Siriei, Putin urmărea să-și consolideze regimul, trecuse euforia anexării Crimeei, cota de popularitate a președintelui avea nevoie de noi stimulente. De peste patru ani, media rusească ține reflectoarele pe Siria. Uneori, am impresia că din presa rusească poți să afli mai multe detalii despre Siria, operațiunile militare, despre orașele de acolo și viața din ele, despre mișcarea trupelor, despre caracteristicile armamentului folosit, decât despre ce se întâmplă cu adevărat astăzi în Federația Rusă, despre protestele de acolo, despre scandalurile de corupție, despre militarizarea societății rusești, despre abuzurile poliției și FSB-ului, împotriva cetățenilor pașnici.

Campania din Siria are efecte mai importante în planul propagandei, al imaginii lui Putin în lume. De vreme ce prioritatea lui Putin era competiția cu Barack Obama, el se profila în antiteză cu președintele american. Obama și-a abandonat aliatul din Egipt, Primăvara arabă răsturnându-l pe Mubarak de la putere, la Cairo. Putin a sărit în ajutorul lui Bașar al Assad, aliatul aflat în dificultate la Damasc. Obama refuză să trimită armata în Siria pentru a înfrânge ISIS, Putin trimite câteva zeci de avioane și mii de militari, cu mare pompă și maximă vizibilitate. Occidentul vorbea de trei ani de necesitatea unei intervenții militare, pe care Putin, în mod neașteptat, o realizează.

Prin operațiunea din Siria, Rusia crează premisele ieșirii din izolarea internațională în care fusese aruncată după anexarea Crimeei, în martie 2014.

Contributors.ro: Octavian Manea, sunteți un observator al politicii externe americane. A fost atât de „abruptă” sau „impetuoasă” decizia lui Donald Trump de a retrage militarii americani din Siria? În fond, intențiile lui Trump au fost anunțate de la sfârșitul anului trecut și din cauza acestor intenții și-au dat demisia doi importanți pioni ai politicii externe americane.

Octavian Manea: Este abruptă în măsura în care decizia vine pe fondul unei convorbiri telefonice cu președintele Turciei, la fel ca anul trecut, și nu ca rezultat al unui proces decizional disciplinat unde sunt discutate așezat consecințe, scenarii și opțiuni diferite avansate de propriul său aparat de securitate națională. Este imposibil ca acestea să nu fi fost pregătite la nivelul NSC (National Security Council). De exemplu una dintre opțiunile în lucru era o eventuală “zona-sigură” la granița cu Turcia, sub umbrela ONU și securizată de forțe de peace-keeping. Cu alte cuvinte retragerea pare să vină la inițiativa lui Erdoğan ceea ce a și creat percepția că totul este în avantajul Turciei și nu a Statelor Unite. Merită să ne reamintim și circumstanțele care au condus anul trecut la demisia Secretarului Apărării, Jim Mattis și a lui Brett McGurk (trimisul special pentru coordonarea Coaliției Internaționale împotriva ISIS) – când este anunțată o retragere intempestivă tot pe fondul unei discuții telefonice cu Erdoğan, când președintele Donald Trump a îmbrățișat argumentele președintelui turc în detrimentul propriului său Secretar al Apărării. Ulterior însă a părut să fie mult mai receptiv la sfaturile lui John Bolton (consilierul pe probleme de securitate națională) sau Jack Keane (un influent general în retragere și un obișnuit al platourilor Fox News) care îl convinseseră de importanța unei prezențe reziduale americane în regiune.

Contributors.ro: Ar trebui să vedem de ce a luat Trump acestă decizie și să analizăm fără prejudecăți raționalitatea ei. De pildă, oare nu s-ar fi confruntat mai devreme sau mai târziu SUA cu problema susținerii unei miliții kurde care ar fi putut avea unele relații cu PKK? De ce a spus Trump despre kurzi, “The Kurds are safer right now … they are not angels, they are not angels.”?

Octavian Manea: În formularea întrebării vă concentrați exclusiv pe o potențială problemă kurdă. Însă dacă vrem să analizăm raționalitatea deciziei ea trebuie văzută dincolo de elementul kurd, trebuie să privim fotografia de ansamblu. Și asta pentru simplul motiv că prezența americană în Siria avea multiple valențe strategice: în primul rând, să se asigure de “înfrângerea durabilă” a ISIS, apoi să obțină retragerea forțelor iraniene de pe teritoriul sirian și nu în ultimul rând să sprijine un proces diplomatic menit să discute coordonatele Siriei post război plecând de la noile realități teritoriale. Acestea sunt obiectivele strategice enunțate oficial de către emisarii SUA (în special de ambasadorul James Jeffrey, trimisul special pentru Siria) pe parcursul acestui an. Așadar este rațională decizia din perspectiva obiectivelor oficiale ale politicii externe americane în zona? O prezență americană în teren înseamnă leverage, înseamnă a păstra un cuvânt de spus în modelarea Siriei post-conflict. Acum cei care vor arbitra întregul context sunt Rusia, Iranul și Turcia. Iar Teheranul ar putea obține în viitor acces terestru spre Mediterana.

Rămâne foarte sugestivă ideea de “înfrângere durabilă” a ISIS. Este o încercare a establishmentului de a depăși un sindrom care a marcat politica externa americană post 9/11 – de a declara victoria, înfrângerea decisivă și de a se căuta exit-ul…. înainte de vreme. Vorbim de un impuls generat de un calendar politic și electoral intern, fără legatură cu realitațile din teatrul operațional… unde “adversarul are propriul său vot”. Din această perspectivă, au contat mult lecțiile retragerii premature din Irak, în 2011, când revenirea competiției sectare dintre suniți și șiiți a pregătit terenul pentru ascensiunea Statului Islamic. Este experiența care i-a făcut pe cei care au trăit-o în direct, precum generalii H.R. McMaster sau Jim Mattis, să spună never again. Este reproșul fundamental pe care Mattis îl aduce în memoriile sale administrației Obama. Este motivul pentru care ei pledează pentru un efort la fel de serios în câștigarea etapei post-conflict, în “câștigarea păcii”, prin ancorarea câștigurilor operaționale, tactice în realități politice durabile. Iată faza în care ne aflam în Siria, cu atât mai mult cu cât ISIS a pivotat către o secvență clandestină, underground, dar care se hrănește și capitalizează din haosul emergent.

Iar cei sub 1.000 de militari americani cu greu pot fi prezentați ca fiind parte dintr-o operațiune amplă de state-building, marca înregistrată a ceea Donald Trump denunță ca fiind “endless wars”. Vorbim în realitate de un angajament sustenabil, de un avanpost american limitat, o formulă care amintește mai degrabă de Lawrence al Arabiei (în care totul se desfășoară indirect – “by, with and through” – prin intermediul aliaților locali), aflată la antipodul operațiunilor cu zeci de mii de militari occidentali (precum în Irak și Afganistan). În definitiv, mai mulți militari americani se află în Romania sau Polonia.

Și referitor la afirmația despre kurzi, de la final, poate ar trebui la rândul nostru să ne intrebăm: oare chiar există îngeri în Orientul Mijlociu?

Contributors.ro: Vor fi nevoiți kurzii din Siria să ajungă la o înțelegere cu al-Assad? Se consolideaza regimul lui al-Assad astfel?

Cătălin Gomboș: Kurzii sirieni au fost deja nevoiți să ajungă la o înțelegere cu Assad și aliații săi, pentru că de aceștia se leagă – acum că americanii i-au abandonat – speranțele lor de supraviețuire. Deja trupe guvernamentale siriene, dar și militari ruși, au pătruns în zona kurdă, ceea ce nu ar fi îndrăznit să facă atât timp americanii erau prezenți și le garantau securitatea kurzilor. Există chiar și imagini filmate de ruși într-o bază americană care fusese abandonată în pripă.

Evident că regimul lui Assad se consolidează odată ce acesta a reușit să stabilească un cap de pod într-o zonă a Siriei de care nu se putea atinge – și ne amintim aici de tentative ale forțelor pro-guvernamentale de a se apropia de această regiune, inclusiv sângeroasa bătălie în care au fost măcelăriți de aviația americană numeroși mercenari ruși. Mai există un aspect: atât Assad cât și rușii care îl sprijină au arătat lipsă de scrupule pentru a-și atinge obiectivele, au bombardat localități și spitale fără să țină cont de civilii de acolo Cred că această brutalitate îi va face pe kurzi să se gândească de două ori, odată ce se va încheia (dacă se va încheia) povestea cu turcii, dacă să aleagă o confruntare. Iar fără o confruntare, vor trebui să facă noi cedări de care Assad va beneficia, întărindu-și pozițiile,

Contributors.ro: Acum, ma gandesc si poate ar trebui spus ca kurzii din Siria nu s-au luptat cu ISIS din devotament fata de americani… Aveau interesele lor care erau convergente cu cele al americanior la un moment dat, iar momentul a trecut…

Cătălin Gomboș: Kurzii s-au luptat cu Statul Islamic pentru a se apăra. Jihadiștii i-au atacat atât pe kurzii sirieni cât și pe cei irakieni; în Irak au vizat, de asemenea, și populația yazidi, despre care mulți cred că ar fi tot kurdă, dar de o altă religie. Ne amintim, totodată, și de bătălia disperată de la Kobane, un adevărat Stalingrad în care kurzii sirieni au reușit să întoarcă războiul. Jihadiștii nu au niciun motiv să îi iubească pe kurzi întrucât majoritatea sunt musulmani sunniți, care practică o formă moderată a Islamului, respinsă de fundamentaliști. Dincolo de asta, YPG și Statul Islamic au ideologii complet opuse. YPG-ul este marxist și susține egalitatea de gen – femeile luptă cot la cot cu bărbații – în timp ce jihadiștii vor să impună o formă de islam despre care cred că a fost respectată în perioada lui Muhammad și care, printre altele, le permite să aibă sclave. Pentru kurzi, rezistența față de Statul Islamic reprezenta o chestiune de supraviețuire, pentru că altfel ar fi pățit la fel ca populația yazidi: masacre în rândul familiei, femeile luate ca servitoare sau sclave sexuale.

Contributors.ro: Planul Turciei de relocare a refugiaților ar crea o zona tampon între kurzii din Siria si kurzii din sudul Turciei. Ar fi un fel de inginerie etnica…

Cătălin Gomboș: Această relocare masivă îmi amintește de Stalin, care a mutat populații întregi pe care le considera potential ostile regimului său și/sau Uniunii Sovietice sau – mai aproape de acea regiune – de Saddam Hussein, care a dislocat șiiții pentru a reduce rezistența față de regimul său, dar și pentru a modifica compoziția etnică în anumite zone ale Irakului. Exact asta își propune să facă și Erdoğan, să mute 1 – 2 milioane de refugiați sirieni din Turcia, majoritatea arabi, în acea zonă – tampon de frontieră în care în prezent sunt majoritari kurzii, care ar deveni minoritari, asta în cazul în care nu ar fi alungați cu toții de armata turcă, pentru că deja se vorbește de 300 de mii de refugiați, ceea ce reprezintă o criză umanitară în sine. Președintele turc ar mai rezolva o problemă în cazul în care i-ar ieși această manevră – ar reduce numărul de refugiați prezenți în Turcia, în condițiile în care turcii au tot mai puțină răbdare cu aceștia. Problema este că reglementările internaționale interzic relocarea forțată a refugiaților înapoi în zonele de conflict.

Contributors.ro: Domnule Mateescu, există în Turcia o atitudine din ce în ce mai negativă împotriva refugiaților? Este această atitudine un motiv pentru acțiunea Turciei în Siria? Câștigă Erdoğan susținere populară prin acest gest?

Dragoș C. Mateescu: Într-adevăr, acesta este un alt detaliu important. Sunt peste trei milioane de refugiați sirieni aici la ora actuală și doar o parte dintre ei sunt găzduiți în tabere bine organizate și întreținute, în apropierea frontierei cu Siria. Mulți au ajuns însă în marile aglomerări urbane, inclusiv la Istanbul și Ankara. O prietenă din mediul academic de la Izmir care cercetează de foarte mulți ani fenomenul imigrației în Turcia a făcut o analiză foarte amănunțită care demonstrează faptul că pierderea de către partidul lui Erdoğan a alegerilor locale de anul trecut din Ankara și Istanbul s-a datorat într-o bună măsură și acestui factor. Primăriile din zonele urbane unde rezidă o populație semnificativă de refugiați sirieni au fost câștigate de opoziție. Și, repet, logica evoluțiilor politice interne, nefavorabile lui Erdoğan în ultima vreme, îl determină să recurgă la măsuri extreme, aș spune chiar disperate, inclusiv în politica externă.

Contributors.ro: La Bruxelles dar și în alte capitale europene, există suspiciunea că Erdoğan se folosește de refugiații din Siria pentru a șantaja Occidentul. Crezi că există riscul ca Ankara să dea drumul robinetului cu emigranți spre Vest, astfel încât să asistăm la o nouă criză umanitară?

Dragoș C. Mateescu: Pentru a ajunge în vest, refugiații ar trebui să și vrea să plece. Erdoğan ar putea să-i convingă ușor, de exemplu prin măsuri polițienești. Numai că acești oameni ar trebui apoi să treacă de frontierele Bulgariei, Greciei, ale celorlalte state din Balcani, până să poată ajunge în vest. Iar asta cu condiția să-și dorească să ajungă acolo. Nu, nu cred că o astfel de amenințare se poate și concretiza dar, ca mijloc de șantaj politic, poate funcționa. Doar asta face Erdoğan de ani buni. Însă nu trebuie uitat că și la Bruxelles s-au învățat niște lecții. Când Jean-Claude Junker a spus recent că Uniunea nu va plăti pentru relocarea refugiaților în nordul Siriei s-a dat un mesaj clar că strategia șantajului nu va mai funcționa. Felul în care Comisia Europeană condusă de Junker a abordat relația cu Ankara în ultimii 2-3 ani și involuția economiei turcești în aceeași perioadă mă fac să cred că vremurile când Erdoğan putea dicta Uniunii au cam trecut. Discursul său va continua să fie virulent, pentru consum local, dar chiar și domnia sa începe probabil să înțeleagă că Turcia are mai multă nevoie de Uniune decât ar putea vreodată Uniunea să aibă nevoie de Turcia.

Contributors.ro: Ce se intamplă cu prizonierii evadați? Cât de mulți sunt? Reprezintă o amenințare reală?

Cătălin Gomboș: Se pare că numărul prizonierilor evadați nu este foarte mare – poate câteva sute – și nici nu este foarte clar cum au scăpat, dacă au profitat de haos, au fost eliberați de YPG (cum afirmă unele surse turcești) sau de către extremiști, care s-au infiltrat în milițiile islamiste aliate cu Turcia, cum a scris cel puțin o publicație occidentală. Evident că acei luptători pot reprezenta o amenințare, însă nu este clară natura ei – dacă e vorba de una teroristă (am văzut de nenumărate ori în ultimii 20 de ani, la Bruxelles, Paris, Londra, Mumbai etc. ce pot face și un număr restrâns de teroriști, celule de până în zece jihadiști) sau militară, în sensul refacerii unei armate a Statului Islamic care să înceapă, din nou, să ocupe teritorii.

Contributors.ro: Există apoi încă între 15.000 și 30.000 de luptători ai Statului Islamic din Siria și Irak, care sunt capabili să se deplaseze peste o frontieră poroasă irakian-siriană.

Cătălin Gomboș: Cred că numărul e mai degrabă înspre limita de jos, poate chiar și sub aceasta, dar și câteva mii de jihadiști reprezintă ceva enorm. Nu trebuie să uităm că gruparea teroristă a mai fost în această situație în urmă cu câțiva ani, când se numea Statul Islamic din Irak, după ce anterior fusese cunoscută ca “Al Qaida în Mesopotamia”. După o perioadă extrem de violentă la mijlocul anilor 2000, când a cauzat chiar și un război civil de mică intensitate în Irak, Statul Islamic intrase într-un regres accelerat, ca urmare a unui cumul de factori: ofensiva americană coordonată de David Petraeus, moartea fondatorului Abu Musab al-Zarqawi, ostilitatea crescândă a sunniților irakieni. Tot un cumul de factori i-au permis să revină, iar câțiva dintre aceștia se regăsesc, sau s-ar putea regăsi în curând, și în Siria: dezamăgirea sunniților față de guvern, retragerea forțelor americane, un val de evadări în masă (în urma unor atacuri bine-organizate) din închisori. Odată refăcută în Irak, gruparea a trecut în Siria, unde a devenit Statul Islamic din Irak și Siria/Levant (ISIS/ISIL), iar de acolo, profitând exact de o frontieră poroasă, a revenit în Irak pentru ofensiva fulger din vara lui 2014, în urma căreia a capturat aproape tot nordul și vestul țării.

Contributors.ro: Octavian Manea, aproape aș fi putut jura că acțiunea lui Trump va fi pusă pe seama unor interese personale ale sale în Turcia. A devenit ceva automat. Și, bineînțeles, am citit articole care spun asta. Dar dincolo de aceste stereotipuri, nu se poate nega că au existat contradicții majore în politica americană în ceea ce privește Siria. Cum pot fi explicate? De pildă, pe de o parte SUA retrage cei 200 de soldați și dă undă verde intervenției turcești, pe de alta aplică sancțiuni Turciei. Denunță regimul Assad, dar în urma retragerii, acest regim se consolidează. Consideră Iranul o mare amenințare și îi aplică sancțiuni, dar îi lasă loc liber la frontiera cu Siria. Cum se explică aceste contradicții?

Octavian Manea: Nu cred că articolele care ne explică că decizia are o legătura cu interesele sale personale în Turcia oferă o lentilă potrivită și credibilă. Mult mai relevante sunt criticile care vin din interiorul partidului republican precum cele ridicate de senatorul Lindsey Graham (un aliat și un apărător al președintelui pe o multitudine de subiecte) sau de fostul candidat la prezidențiale senatorul Mitt Romney. În literatura obligatorie din aceste zile intră editorialul scris de liderul majoritătii republicane din Senat, Mitch McConnell (care cu greu poate fi bănuit de simpatii democrate) și care deunăzi avertiza în paginile Washington Post că “riscăm să repetăm retragerea nechibzuită a administrației Obama din Irak, care a facilitat ascensiunea Statului Islamic.” Tot el vorbea în termeni care pentru actualul președinte sunt o anatemă și care amintesc de formula utilizată de Madaleine Albright în anii ‘90: ”daca nouă americanilor ne pasa de sistemul internațional postbelic, atunci trebuie să recunoaștem că suntem națiunea sa indispensabilă”. La fel de sugestive sunt ieșirile publice ale veteranilor care au lucrat direct pentru administrația Trump – Mattis, McMaster sau Votel (cel care a implementat campania sistematică de eliminare a califatului teritorial) și care departe de a fi educați într-un spirit partizan, de a avea loialități tribale, servesc Constituția și interesul public.

Tocmai absența influenței unor astfel de personalități, respectate, cu autoritate, obișnuite să spună lucrurilor pe nume (“to speak truth to the power”) produce incoerența pe care o semnalați. În a doua parte a mandatului său, președintele pare să fi revenit la secvența în care este convins doar de adevărurile sale și pe care vrea să le imprime politicii externe americane indiferent de consecințe. Și cu cât ne apropiem mai mult de momentul alegerilor, predilecția spre acest “one-man show” (inclusiv presiunea de a muta atenția mediatică de la subiecte incomode precum Ucraina sau încercarea de impeachment) se va accelera. Mai mult, cu cât rațiunile electorale vor domina agenda președintelui, cu atât este mai probabil ca disonanța cognitivă a politicii externe americane să se accentueze.

Contributors.ro: Se vorbește mult despre pierderea încrederii și credibilității Americii în regiune în urma acestei acțiuni. Nu se exagerează?

Octavian Manea: Dimpotrivă. Cred că deschide calea chiar spre o criză de încredere și în sistemul formal de alianțe al Statelor Unite. Rămâne de văzut cum vor rezona undele de șoc ale acestor decizii la Seul, Taipei sau în Estul Europei. Mesajul care s-ar putea reține este acela că America devine “unreliable”. Revenind la realitățile Orientului Mijlociu este semnificativ faptul că făra aportul YPG care a funcționat ca o infanterie terestră sub umbrela aeriană occidentală, nu s-ar fi putut vorbi despre eliberarea teritoriului controlat de ISIS. Abandonarea lor acum pune sub semnul întrebării disponibilitatea viitoare a unor forțe proxy locale de a funcționa ca un apendice al Washingtonului, într-o era în care conflictele prin intermediari, specifice reîntoarcerii competiției între marile puteri, vor prolifera. În plus nu suntem la primul episod de acest tip. Stabilizarea Irakului post 2007, sub coordonarea generalui David Petraeus, nu ar fi fost posibilă în absența revoltei triburilor sunnite (al Trezirii din Anbar) împotriva AQI (Al Qaeda din Iraq, precursoarea ISIS). Ulterior, diminuarea prezenței americane (care funcționa ca un balancer între șiiți și suniți), a deschis calea revanșei șiite și i-a impins pe sunniți în brațele ISIS.

Nu în ultimul rând, rămâne de văzut cine în numele administrației poate să joace rolul de custode al alianțelor SUA, să restaureze încrederea în cuvântul și angajamentele Americii. Recent, Mattis compara sistemul alianțelor cu o grădină: „întotdeauna trebuie să fii acolo, să sapi grădina. Trebuie sa o fertilizezi, să o îngrijești, să te asiguri că este udată. Trebuie să-i acorzi atenție“. Probabil pentru Donald Trump o astfel de logică este…”overrated” (cum l-a catalogat recent pe Mattis, care la rândul său nu a pierdut ocazia să-l ironizeze pe președinte: “I’m not just an overrated general. I am the greatest, the world’s most overrated. (…) I guess I’m the Meryl Streep of generals and frankly, that sounds pretty good to me.”)

Contributors.ro: Cum se vede dinspre Ankara relația cu Washingtonul, Dragoș Mateescu? Cam până la ce nivel s-au deteriorat relațiile SUA cu Turcia? Întărirea prezenței militare americane în Grecia și Cipru ar arăta un fel de teamă și nevoia de a tempera o atitudine a turcilor in Mediterana?

Dragoș C. Mateescu: Aici vorbim despre deteriorarea relațiilor între două regimuri, Erdoğan și Trump, nu neapărat între cele două țări. Politica lui Trump în regiune este uneori greu de înțeles pentru mine. Dar, în general, politica Statelor Unite în estul Mediteranei și în Orientul Mijlociu a suferit mereu din cauza dificultății istorice a politicienilor și planificatorilor politicilor SUA de a înțelege mentalitățile și prioritățile actorilor principali din regiune. Și în cazul regimului Erdoğan putem vorbi despre aceeași problemă. La Ankara dictează acum oameni care au o agendă ideologică profund conservatoare și interese de grup care se îndepărtează din ce în ce mai mult de interesele logice și istorice ale Turciei. Cunosc câteva persoane din grupul respectiv și cred că pur și simplu nu sunt capabili de pragmatism politic. Începând cu cazul de corupție din decembrie 2013, acest grup a devenit prizonierul propriilor greșeli și a încetat să mai facă o politică cerebrală, preocupându-se în schimb de propria supraviețuire. Și ofensiva actuală din Siria se înscrie în aceeași logică. Tot în urma scandalului de corupție din decembrie 2013 au ieșit la iveală și operațiuni financiare făcute de Halkbank prin care se pare că era ajutat Iranul să încalce sancțiunile americane. Barack Obama era atunci la Casa Albă dar instrumentarea cazului de către procurorii SUA a durat mult. Abia săptămâna trecută s-au făcut acuzații formale și este posibil ca un eventual proces să aducă amenzi greu de suportat de sistemul bancar și de economia turcă, plus condamnări ale unor persoane de la vârful regimului de la Ankara. Trump pare dispus și capabil să folosească această chestiune pentru a-i da o lovitura probabil fatală lui Erdoğan dar asta nu se va petrece prea curând. Între timp au loc din ce în ce mai multe coliziuni pe teme diferite, de la rachetele S400 rusești și programul F35, până la situația din Siria. Prin scandalul din decembrie 2013, liderul de la Ankara s-a vulnerabilizat ireversibil și a făcut greșeli de politică externă în lanț, mai ales în Siria. A ajuns astfel să aibă dușmani aproape în toate capitalele din regiune și să fie practic înghesuit foarte rău de interesele Rusiei și SUA. Erdoğan a crezut multă vreme că va reuși să manipuleze acești doi coloși în folosul său personal dar astăzi pare a fi mai aproape ca niciodată de un eșec monumental. Washington-ul sprijină acum formal cooperarea Israelului cu Grecia, Ciprul și Egiptul pentru controlul transferului de gaze și petrol în estul Mediteranei și către Europa. La asta se adaugă creșterea ponderii gazului lichefiat american pe piață, chiar și în Turcia. Acestea sunt singurele obiective atinse de Trump care se înscriu într-o logică, iar Turcia nu este în această logică un actor decisiv, ci doar un consumator, adică ceea ce a fost și va fi mereu.

În acest context trebuie pusă și consolidarea prezenței militare americane în Grecia și Cipru. Această strategie are evident aprobarea lui Trump dar este promovată de întregul mecanism de securitate al SUA tocmai pentru că regimul Erdoğan nu mai prezintă încredere. În plus, acestă strategie ar putea indica și faptul că la Washington nu se mai speră că vor avea loc schimbări fundamentale la Ankara prea curând. Cred că pur și simplu Turcia lui Erdoğan încetează, treptat dar sigur, să mai fie inclusă în marile strategii regionale americane pentru că, deși are o poziție strategică fabuloasă, nu face jocul așa cum îl concep americanii, indiferent cât de corectă sau incorectă ar fi acea concepție. Iar „problema” care a devenit regimul Erdoğan este aruncată în brațele lui Putin care se folosește la rândul său de oportunitate atâta timp cât are avantaje. Numai că este posibil să fie de fapt o capcană pentru că Moscova va fi astfel lăsată să rezolve singură și problemele existente în regiune, ceea ce nimeni nu a reușit până acum.

Contributors.ro: Armand Goșu, ce caută rușii în Siria, nu e cam departe de granițele lor? De ce s-au dus acolo?

Armand Goșu: Pentru că acolo era un loc gol, lăsat de occidentali, pe care Rusia s-a grăbit să-l umple. Putin e un speculant, cum zărește o ocazie, cum acționează. În anii administrației Obama, americanii și-au redus implicarea sau chiar s-au retras din Irak, Afganistan. Zone întregi au rămas descoperite. Primăvara arabă a oferit și ea câteva oportunități interesante Rusiei în nordul Africii.

Marele obiectiv al lui Putin e recâștigarea statutului de mare putere de către Rusia. Combaterea influenței americane e principala strategie. Moscova talonează îndeaproape Washingtonul, care a dominat incontestabil scena internațională de la prăbușirea URSS până la declanșarea crizei economice, deci puțin peste un deceniu și jumătate.

Încă din momentul izbucnirii războiului civil din Siria, mai 2011, de la celebrul episod al arestării, torturării și uciderii unui protestatar, un copil de 13 ani, Hamza al Khatib, de către trupele loiale lui Bașar al Assad – ceea ce a generat o vie emoție, ducând la unirea forțelor antiguvernamentele, de la jihadiști la kurzi și rebelii asociați unor mișcări democratice sau naționaliste – Moscova a fost activă, obiectivul său fiind evitarea unei intervenții armate americane împotriva lui Bașar al Assad, ultimul aliat al Rusiei din regiune. Un moment de cotitură a fost atunci când “linia roșie” indicată de Obama a fost trecută de al Assad, e vorba de utilizarea armelor chimice, iar Washington-ul n-a intervenit decisiv. Războiul purtat împotriva regimului al Assad prin proxy s-ar fi putut încheia cu succes, iar obiectivul americanilor – anume îndepărtarea lui Bașar al Assad – ar fi fost atins, dacă n-ar fi intervenit Putin.

Contributors.ro: Dar ce leagă Moscova de Damasc? Până la urmă Siria e departe, armata rusă nu are tradiția operării dla mii de kilometri de teritoriul național, într-o regiune geografică cu o climă mult diferită de a Rusiei, și cu toate astea a înregistrat victorii, încă din primele săptămâni.

Armand Goșu: E o relație solidă care durează de decenii. Tatăl lui Bașar al Assad a strâns această relație, care a rămas apropiată și după destrămarea Uniunii Sovietice.

Asta doream să subliniez: prin intervenția sa, Rusia a salvat regimul lui Bașar al Assad. A fost cea mai de succes campanie militară din istoria recentă a Rusiei. Putin a schimbat raportul de forțe din Orientul Apropiat printr-o campanie militară limitată, fiind obsedat să nu transforme Siria într-un nou Afganistan. Acest succes a fost posibil pentru că Moscova a evaluat corect situația din Siria. Cititorii noștri ar putea să nu cunoască un detaliu important. Rusia a moștenit de la Uniunea Sovietică câteva institute de cercetare pe problematica lumii arabe. Astfel, Kremlinul dispune de un corp de foarte buni experți în problemele Orientului.

La 30 septembrie 2015, când a început oficial campania militară, în Siria erau în curs de desfășurare nu mai puțin de trei războaie. Al kurzilor împotriva Statului Islamic; al guvernului sirian condus de al Assad împotriva opoziției moderate (formată din grupări naționaliste, islamiști moderați și grupări laice) și un război al lui al Assad împotriva ISIS. Aviația rusească a bombardat până în vara 2016 exclusiv pozițiile opoziției moderate, nu ale jihadiștilor, cu toate că Putin pretindea că ar conduce o coaliție împotriva ISIS. Împotriva Statului Islamic lupta coaliția condusă de SUA, în care piesa centrală, trupele de pe teren, era reprezentată de kurzi.

Tot din vara 2016, în Siria sunt observați mercenari ruși. În urma unui incident dramatic, din februarie 2018, când un raid al aviației americane care a vizat un convoi de rebeli sirieni, a ucis între 50 și 100 de mercenari ruși, s-a dezvăluit faptul că militarii ruși au fost înlocuiți cu mercenari ruși. Președintele Putin a anunțat de vreo două ori încheierea campaniei victorioase și a decorat militari reveniți din Siria în ceremonii fastuoase la Kremlin. Numai că, în 2016, mercenari din grupul Wagner, fondat de controversatul om de afaceri Evgheni Prigojin, mai cunoscut drept bucătarul lui Putin, au început să acționeze în Siria. Un an mai târziu, Prigojin ar fi încheiat un contract cu Damascul, prin care obține 25% din producția de petrol și gaz, de pe teritoriile pe care le ocupă. Mercenari din firmele “de securitate” din grupul Wagner sunt văzuți în acea perioadă în Libia, în zona Benghazi, alături de trupele lui Haftar, în Sudan și Republica Centrafricană, Venezuela, Mozambic. Și, desigur, în Ucraina, în regiunea Donbass, unde au și apărut în toamna 2014, sub conducerea lui Dmitri Utkin, care luase porecla Wagner.

Prezența mercenarilor explică de ce conform cifrelor oficiale, în patru ani de război, Rusia a pierdut doar 115 oameni. Mercenarii pur și simplu nu sunt socotiți la pierderi umane. Dar chiar și dacă am lua în considerare aceste pierderi, campania victorioasă din Siria nu poate fi umbrită.

Contributors.ro: Consolidarea influenței rusești, retragerea SUA din Siria duce la o creștere a profilului Iranului în zona? Care par a fi, pe scurt, intențiile Iranului în Siria?

Cătălin Gomboș: Iranul nu are cum să nu se bucure de retragerea americană din Siria, mai ales că Teheranul a zis public, de nenumărate ori, că își dorește ca Statele Unite să părăsească întreaga regiune. Iranul a investit enorm pentru ca regimul lui Bașar al-Assad să rămână la putere: a trimis sute sau chiar mii de luptători din Forța Quds, unitatea de elită a Gărzilor Revoluționare, a furnizat fonduri și echipament în ciuda faptului că este presat de sancțiuni, a mobilizat miliții șiite din Irak și Afghanistan, dar și Hezbollahul, care are una dintre cele mai eficiente forțe de gherilă din Orientul Mijlociu. Scopul Teheranului este formarea unei sfere de influență, prin clienții săi șiiți, care să îi permită să evite încercuirea sunnito-americană, și așa-numita semilună iraniană – o legătură terestră neîntreruptă, prin Irak și Siria, până în sudul Libanului, unde se află Hezbollahul. Iranul caută, totodată, să își consolideze și pozițiile în apropierea Israelului, pe care îl vede ca principalul său adversar, și să aibă posibilitatea ca, în cazul în care va deveni ținta unui atac din cauza programului nuclear, să poată răspunde în întreaga regiune.

Contributors.ro: În ce fel afectează interesele de securitate ale Israelului retragerea americanilor din Siria și intervenția armatei turce în nordul Siriei?

Cătălin Gomboș: Americanii sunt aliații Israelului, care are o relație foarte bună și cu kurzii (e drept că e vorba, în special, de cei irakieni). Prin retragerea americană și înfrângerea kurzilor, în Siria rămân puteri cu care Israelul are, în cel mai bun caz, relații reci: cu Turcia au fost o serie de tensiuni în ultimii ani (cel mai cunoscut scandal fiind legat de tentativa de spargere a blocadei Gazei și incursiunea forțelor speciale israeliene pe nava turcească Mavi Marmara), Iranul este inamicul său declarat, Siria și-ar dori înapoi Înălțimile Golan.

Contributors.ro: Presa internațională, inclusiv publicații serioase de la Washington, scriu că Rusia a câștigat practic războiul din Siria, consolidând regimul al-Assad. Vă întreb: dacă a câștigat războiul, nu ar trebui să obțină niște beneficii, nu doar onoarea de a face niște jocuri în Orientul Apropiat? Cam la ce beneficii să se aștepte de la o țară ruinată? Rămân doar beneficiile militare, de pildă controlul spațiului aerian în nord-estul Siriei?

Armand Goșu: În acești ani, Rusia și-a antrenat mii de militari în condiții de război, a testat tehnică de luptă de ultimă generație, a pus un picior trainic în Orientul Apropiat consolidând baza navală de la Tartus și modernizând aerodromul Khmeimim. Aici s-au și purtat la 14 octombrie negocierile dintre kurzi și guvernul de la Damasc, negocieri care au dus la încheirea unei alianțe anti-turcești. Ceea ce Ankara nu prevăzuse.

E greu de evaluat volumul real al beneficiilor obținute de Rusia în urma acestei campanii. Ele nu trebuiesc minimalizate. De la contractele lui Prigojin, intermediar privat al lui Putin, până la vânzările de armament către puterile din zonă, Turcia – rachete S-400, Irak, Arabia Saudită, Egipt, toate acestea indică o consolidare a prezenței economice a Moscovei. Sigur, Rusia nu are resurse și know how pentru reconstrucție post-conflict a Siriei, iar într-o țară care gravitează pe orbita Moscovei e greu de crezut că o să apară prea curând marii investitori. Nici nu ar fi doriți acolo.

Important pentru Kremlin este altceva. Anume că a redevenit power broker într-o zonă foarte sensibilă a arenei internaționale. Că iscusita diplomație rusească îi permite lui Putin să influențeze evoluțiile din regiune, să întrețină relații cordiale cu toți actorii relevanți. Putin are o relație specială cu președintele Turciei, Erdoğan, dar și cu Israelul. Colaborează pentru rezolvarea crizei din Siria cu Iranul, dar recent a vizitat capitala Arabiei Saudite, principalul competitor al Teheranului în Orientul Mijlociu, încercând să-și armonizeze pozițiile cu saudiții pentru a ține cât mai sus prețul barilului de petrol.

Iar prin retragerea americanilor din Siria, Rusia a primit cadou o alianță între Damasc și kurzi, ceea ce consolidează pozițiile protejatului lor, Bașar al Assad. Militarii ruși, fără să tragă un foc de armă, au ocupat fortificațiile abandonate de americani, care nici măcar n-au apucat să-și strângă lucrurile personale, înainte să plece de acolo. (A consemnat Lucian Popescu)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Pentru ca sint pasionat (amator) de politica externa, mi-a placut foarte mult articolul; fiecare specialist cu “felia” sa .
    Ma uimeste ceva: unde este Europa- Uniunea Europeana?
    Si o parere personala: nu cumva se cere SUA prea mult? iar UE este doar observatorul judecator…

  2. Josef Svejk spune:

    Foarte interesant…

    Ce interese mai au SUA în Orientul Mijlociu?! Țara a devenit deja de câțiva ani independetă energetic grație exploatării gazelor și petrolului de șist. Zăcămintele descoperite până acum asigură decenii de prosperitate. Dependența de petrolul din Golf (exceptând California) e spre 0. Care mai e deci obiectivul SUA în Siria?! Ni se spune în mod enigmatic: „O prezenta americana in Siria inseamna leverage, inseamna a pastra un cuvant de spus in modelarea Siriei post-conflict.” Adică pierzi azi oameni și bani acolo pentru privilegiul ca peste nu știu câtți ani să poți plăti reconstrucția unei țări care nu interesează. Ăsta-i cică „leverage” No. Thanks! Și apoi să nu uităm că de la Adam și Eva și până în 2011 A.D. SUA au avut 0 „leverage” d-ăsta în Siria și au trăit bine, merci…

    Se amintește de Lawrence al Arabiei. Se uită însă mișcarea sa strategică fundamentală care e similară retragerii din Siria: Lawrence se chinuia să le explice strategilor britanici tradiționaliști & bătuți în cap: „Medina nu trebuie cucerită. Trebuie să ne retreagem. Trebuie să le-o lăsăm în continuare turcilor tocmai pentru că nu și-o pot permite nici ei.”. Nici Rusia și nici Iranul nu-și pot permite viespariul din Siria pe termen lung. E o prostie să pacifici țara unde sunt încurcați adversarii tăi strategici. Lectura mai atentă a „Cei 7 stâlpi ai înțelepciunii” le-ar fi utilă celor ce dezbat așa de aprins chestiunea siriană.

    Nu în ultimul rând să ne amintim că NATO s-a constituit ca o alianță destinată stăvilirii agresiunii comuniste. Turcia, membră NATO de 70 de ani, este victima atacurilor teroriștilor marxiști kurzi de 35 de ani. Toate trompetele Agitprop-ului chirăie până la sufocare că dom’le America trebuia să ia apărarea teroriștilor marxiști împotriva aliatei sale de 70 de ani. Și că dacă nu o face își pierde „credibilitatea”. Oare oamenii ăștia n-ar trebui să viziteze un psihiatru?

    • Absurdistan spune:

      “Ce interese mai au SUA în Orientul Mijlociu?! Țara a devenit deja de câțiva ani independetă energetic grație exploatării gazelor și petrolului de șist.”

      Toti politicienii SUA, de la dreapta si mai ales de la stinga, nu merita o citime din elogiile meritate de cei cu “fracking” si cu alte inovatii colosale care au dus la independenta energetica a SUA – pe vremea lui Jimmy Carter, santajat de OPEC, abia un vis fara realizare realista.

      Da, de unde si pina unde se asuma ca “interesele in Siria” trebuie aparate prin prezenta militarilor americani? (Asta dupa ce s-au bocit europenii timp de decenii despre “hyperpuissance”, “jandarmul Mondial” SUA si despre interventionismul Bushist.)

      La urma urmei, fara petrol, mai toate aceste asa-zise tari din Orientul Mijlociu (cu exceptia Israelului) sint un fel de Somalii fara panache.

      • Josef Svejk spune:

        Mda, asa e. revenirea cu picioarele pe pamant si iesirea din blocajele de gandire cere de regula ceva timp.. Majoritatea politicienilor “profesionisti” reactioneaza pavlovian la evenimente fara sa-si foloseasca prea muilt creierasii… Pare a fi o deformatie profesionala…

    • DSK spune:

      Iată cum deciziile aiuritoare ale unui habarnist notoriu (DT) sunt ridicate la rang de profundă viziune strategică!

      • Josef Svejk spune:

        Daca deciziile lui Trump sunt tampite, de ce nu a inlocuit Eruopa cei 1000 de soldati americani retrasi din Siria cu soldati europeni? Asa cum turcii n-au indraznit sa treaca la ofesniva peste americani n-ar fi indraznit sa treca la atac nici impotriva germanilor sau francezilor. La urma urmei daca petrolul din Golf se opreste zeci de milioane de europeni (nu americani!) vor pieri de foame si frig. Daca ISIS “gets back in bussines” valurile de migranti si teroristi vor lovi de asemenea Europa si nu America.

        P.S. : Da! A nu risipi resursele tarii tale pe nimic se numeste intr-adevar viziune strategica

      • victor L spune:

        @ DSK,
        daca-l intilnesc pe Trump o sa-i transmit reprosurile tale. Dar deocamdata are alte ginduri, care ar trebui sa ne bucure:
        https://www.hotnews.ro/stiri-international-23439333-statele-unite-amplaseaza-trupe-tancuri-lituania-mesaj-adresat-rusiei.htm

    • Alexandru spune:

      “Zăcămintele descoperite până acum asigură decenii de prosperitate”

      Incep sa cred ca nu traiti in SUA, ca delirati permanent fara vreo sansa de revenire. Mai mult de jumatate din americani traieste de la paycheck la paycheck. Daca te duci in restaurantele mai selecte, foarte rar vezi picior de american. Ma duc regulat in Little Italy, o zona cu specific italienesc in Baltimore si majoritatea americana alege cel mai ieftin restaurant din zona aia. Daca intri intr-unul mai select daca vezi cate unul pe ici pe colo. Am fost odata intr-un restaurant cu specific spaniol din Syracuze si, din curiozitate, ma zgaiam la ce comanda americanii de la mesele din jurul nostru. Bineinteles, in timp ce noi, eu cu sotia mea, europeni din toata fibra, savuram mancaruri cu specific spaniol, deci mai scumpe la pret, bietii isi luau in valuri taco-uri si burrito-uri si alte mizerii gen fast-food, very cheap, but very good, yeahhh!

      Seful meu, romanas de neam, emigrat de vreo 30 de ani in SUA, medic (deci cu leafa consistenta, in teorie) a mers odata vreo 3 km la alta benzinarie sa isi umfle o roata la masina doar pt ca acolo era cu 50 de centi mai ieftin decat cea la care oprise initial =))) (noaptea mintii).

      Parol, domne, asta da prosperitate!

      • bancher spune:

        Asta e zgarcenie, nu cumpatare sau saracie (sa mergi o gramada cu roata deszumflata doar ptr ca dincolo era mai ieftin). Doctorul dvs isi putea usor stramba janta de la roata mergand cu anvelopa deszumflata, si il costa mult mai mult sa o indrepte deact sa dea 50 eurocenti in plus sa o umfle la prima vulcanizare.
        Ma rog, am fost si eu in SUA, prosperitatea este mare, doar ca ei merg la fast-food si alte localuri ieftine din zgarcenie si obisnuinta, nu ptr ca nu si-ar permite in alta parte. Nu toti sunt ca romanii, s a dea tot salariul la restaurant pe mancare si bautura.

  3. ENOETH spune:

    Interesant si plin de amanunte articolul , desi lipsa de obiectivitate transpare evident pentru un cititor avizat. Pentru orice cititor cu inteligenta chiar submedie este amuzanta doar formularea si raspunsul la : “…ce caută rușii în Siria, nu e cam departe de granițele lor? “. Orice fiinta ganditoare s-ar contraria : Dar ce cauta americanii atat, atat de departe de granitele lor ?? Nu, marii analisti militari nu-si pun aceasta intrebare. Nu este amuzant, daca n-ar fi tragic ? Sigur ca este mai mult decat tragic cand rememorezi cum aratau tarile arabe inainte de atacul SUA asupra Irak-ului sub pretextul unei “arme chimice” inexistente. Pentru poetica denumire “Primavara Araba” ii invit pe marii analisti politici/militari sa dea un “search” pe internet sa vada poze cu mari orase arabe inainte si dupa “democratizare”, sau sa afle ce facilitati aveau cetatenii acelor tari inainte de inlaturarea “dictatorilor”.
    Dar sa punctam 4 aspecte ce in mod ciudat pentru asa mari analisti , nu au fost abordate :
    1. Pentru a exista un conflict militar, este necesara aprovizionarea cu arme a partilor beligerante. Si acum vine intrebarea de baraj : Cine a inarmat si aprovizioneaza in continuare cu arme ISIS-ul si de ce nu au fost controlate si taiate de cei ce triumfalist flutura steagul luptei cu “Statul islamic”, ca doar nu creste armamentul in desert ??
    2. De ce dupa interventia rusilor, foarte rapid, s-a cam facut liniste in tabara ISIS, desi americanii se “luptau” de mult cu acesta ?
    3. In afara de cateva lucruri total colaterale, se trece in mod ciudat sub tacere importanta celui mai implicat jucator din acest conflict : ISRAELUL. Turcia s-a vazut inconjurata de 2 dusmani proprii : Israel si Kurzii. Cum SUA a facut in permanenta jocul Israelului si a transformat Siria in teritoriul nimanui, kurzii au ocupar teritoriul de la granita turca , devenind o amenintare reala, care trebuia eliminata.
    4. Pare ciudat ca nu este specificata o constatare evidenta. SUA trebuia sa faca un compromis , deoarece risca sa-si faca inca un dusman cu potential militar periculos ( Turcia), care acum este in postura de oficial aliata, dar in realitate este neutra. SUA, desi s-ar dori stapana intregii planete, nu poate invinge impotriva Chinei, Rusiei, Iranului, dar sa mai aiba si Turcia impotriva sa. Trump a facut singura miscare posibila pentru evitarea unui razboi mondial pierzator.

  4. Ela spune:

    Remarcabil articol, felicitari pentru initiativa si multumiri tuturor, atat pentru intrebarile pertinente, cat si pentru raspunsurile edificatoare.
    Cred ca asistam la o noua confruntare de civilizatii, occident vs.orient, cu decidenti, care mai de care, mai orgoliosi, si care par ca dispretuiesc, cu superioritatea paguboasa specifica fudulului, lectiile trecutului, nu foarte indepartat…
    Daca, in secolul trecut, miza era acapararea de sfere de influenta + sau – ideologice, acum e la putere mercantilismul pur si dur al liderilor implicati in conflict, in profund decalaj cu mentalitatea victimelor colaterale directe si implicite.
    Da, si in conflictele din Indo-China, Coreea, Vietnam, Afganistan sau ex-Yugoslavia, exista o oarecare opozitie in cadrul populatiilor civile ale statelor beligerante, dar era (sau parea..) minoritara. Acum, gratie internetului, constatam ca majoritatea covarsitoare a americanilor, europenilor, asiaticilor sau australienilor, deci a lumii, este ostila acestui tip de “diplomatie’ mercantila atat de draga lui Trump, care intareste regimurile cele mai nefrecventabile din zona, in detrimentul…tuturor!

    • Josef Svejk spune:

      Pai Trump saracu’ tocmai ca incearca sa retraga ostile americane de peste tot iar “progresistii” & “umanisti”i zbiara pana la sufiocare ca asta e crima curata…. Ne puteti explica un pic paradoxul?!

      • Ela spune:

        Nu e niciun paradox, e Trump, in toata splendoarea intelepciunii si a valorilor sale intersanjabile, devenite deja, helas, previzibile.
        Dupa ce ai facut vraiste Orientul Mijlociu, acum te retragi din Siria dar te muti in Arabia Saudita, ca de acolo incasezi miliarde, in timp ce amaratii de kurzi nu-ti dadeau decat fidelitatea angajamentului, si eventual, viata lor, in lupta contra daesh… Adica, peanuts in campanie electorala!
        Si ce daca, prin aceste “strategii”, care rusineaza de la soldat pana la general al armatei US (in care se arunca cu…cartofi, ceea ce reprezinta o premiera mondiala!), ti-ai intarit principalii adversari din zona, in special Republica islamica Iran? Sunt “departe”, deci nu pot sa te atinga!??? Bravo, asta da logica adaptata secolului 21!

        • Zev spune:

          Keyword – helas. Clar, nu?

        • victor L spune:

          Trump e presedintele SUA, nu al UE.
          Nu doar Mircea cel Batrin isi apara nevoile si neamul.
          Trump dece nu are voie? chiar trebuie sa ceara voie tuturor ioropenilor pentru ce are de gind sa faca?
          Nesimtitul!
          NB,
          citeste-l, mai jos, pe @ euNuke

        • Josef Svejk spune:

          Pai incepeti prin a ne spune ca ostile americane invadatoare sunt urate in intreaga lume si dupa aia il injurati pe Trump ca le retrage… Nu usunteti un pic incoerenta pe ici si colo prin punctele esentiale?!

          Puteti sa detaliati in ce mod “a facut Trump vraiste Orientul Mijlociu”?! Daca nu ma inseala memoria, in primele luni de mandat a lansat o operatiune de lichidare a ISIS. In epoca ISIS era vazut ca ceva ce va fi acolo pentru decenii. Ni se explica ca e indestructibil si ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea. “Expertii” radeau tinandu-se de burdhihane si explicand tuturor ca operatiunea (promisa in campania electorala) e sortita escului. Operatiunea a fost un succes total ISIS pierzand practic intreg teriroriul ce-l controla in cateva luni. A scos apoi SUA din catastrofalul acord cu Iranul ce-i permitea acestei tari sa-si refaca economia dupa sanctiunile de pana in 2015. Imediat dupa acordul din 2015 si deaindata ce Iranul a inceput sa obtia iar bani din petrol a trecut la incendierea Orientului finantand miscari islamice din Yemen pana-n Liban si Siria via Irak.

          trump a promis ca va face tot posibilul sa retraga trupele americane din zonele unde sunt expuse peroicolului in mod inutil. Se tine de cuvant. Am intrebat in postarea mea initiala care sunt interesele SUA in Siria si vad ca nimeni nu poate da un raspuns coerent. Incercati dumenavoastra sa ne luminati?!

          Da SUA au interese foarte putenice in Arabia Saudita. Zeci de mii de americani traiesc si lucreaza aoclo in industria petroliera. Investitiile totale ale cetatenilor si companiilor americane in Arabia Saudita depasesc binisor $1000 de miliarde, deci e firesc sa existe o prezenta militara acolo. Ati priceput?

  5. Lucifer spune:

    Problema din Siria va fi pacea, şi anume cine dă banii pentru reconstrucţia Siriei şi a Libanului. Rusia nu are bani nici pentru Crimeea, Iranul are propriile lui probleme, etc. Cine “tablează” câteva sute de miliarde de USD pentru reconstrucţia Siriei? Aceasta-i întrebarea.

  6. F.P. spune:

    Cosmarul din Siria, care este si al Lumii, se va incheia. Refacerea Statului Islamic in acest spatiu va fi imposibila. Clestele geopolitic Rusia-Turcia-Iran, avand in spate suportul global, va forfeca orice miscare terorista semnificativa care va incerca sa se reinfiripe in Siria. Sa nu uitam contextul cauzal, favorizant si, de ce sa nu o spunem, potentator al aparitiei si respectiv ascensiunii Statului Islamic: razboaiele americane din Irak si Afganistan, prezenta militara americana in Siria si incursiunile israeliene in spatiul aerian sirian. Insa pericolul pentru Orientul Mijlociu nu este trecut. Daca terorismul a fost un efect si un insotitor al amintitei geopolitici cauzale globaliste, mutarea unor jucatori militari si jucarii militare din nisipul sirian in nisipurile irakian si saudit poate insemna si aliniamente retrase in Irak si Arabia Saudita ale terorismului, sub steag fals islamic. Probabil, in Orientul Mijlociu va fi nevoie de un fel de “lege martiala economica” islamica. Nu neaparat in forma juridica, ci la nivel spiritual, educational, cultural, de atitudine si comportament, privind excluziunea economica a globalistilor. Economicul este tinta si hrana pentru terorism si globalism.

  7. euNuke spune:

    O sa incep comentariul prin a aduce aminte forumistilor un aspect banal, dar esential: noi suntem cetateni europeni. Nu americani. Si cred ca ar trebui sa ne dezvatam de obiceiul de a vorbi, ba chiar gandi in locul Americii. Hai sa ne vedem putin lungul nasului.

    Vorbim despre interesele Americii ca si cand am avea caderea de a le identifica si revendica. Ha! Nu domnilor, noi suntem doar niste bieti cetateni ai unei entitati jalnice care nici nu e in stare sa se transforme in stat, darmite sa’si defineasca interesele comune in materie de politica externa. Repet: noi, ca europeni, NU STIM [si nici nu ne gandim si nu ne prea pasa] care ne sunt interesele vizavi de conflictul din Siria, dar avem tupeul de a’l urechea pe presedintele american pentru ca “tradeaza” interesele Americii pe care i le’am trasat noi, cu maxima si ridicola aroganta. Niste purici care traseaza sarcini unui elefant. Asa arata discutia asta.

    Un lucru insa e cert: interesele Americii nu [mai] sunt identice cu cele europene. Asta reiese din deranjul provocat in Europa de fiecare decizie in materie de politica externa luata de administratia Trump. A devenit reflex ca Europa sa se ralieze -fara sa judece prea mult- fiecarei [o]pozitii a stangii americane la actiunile lui Trump.

    Ar parea evident -la o privire superficiala- ca interesul Europei este ca in Siria sa se restsbileasca pacea pentru ca fluxul de refugiati sa fie oprit iar cei existenti in UE sa fie repatriati rapid. Oare? Pai o ciurdina de politruci franco-germani au proclamat ca Europa are NEVOIE de imigranti ca pasamite asa s’ar rezolva chestiunea deficitului de pe piata muncii! Ati uitat asa iute? Deci pacea este un interes firesc al europenilor sanatosi la cap care isi doresc stoparea sau macar controlul fluxului migratoriu, insa mai exista o grupare de europeni descreierati care inca mai spera sa repare problemele sociale ale Europei prin importul de populatie asiatica; import care s’ar putea intampla in urma unui…nou razboi. Asadar, avem 2 Europe: una vrea pace in Siria, o alta vrea razboi, si nu numai Siria, ci oriunde se gaseste populatie tanara cu chef de munca. Ati auzit vreun astfel de politruc descreierat propunind vreun proiect paneuropean de repatriere a amaratilor de refugiati in tarile lor? Nu? Pai nici nu o sa auziti din moment ce ei nu vor sa ajute refugiatii gazduindu’i TEMPORAR, ci se cred stapanii acestor oameni si viseaza deja la taxele si impozitele pe care ar urma sa le plateasca pentru a salva bugetele statelor socialiste europene. Asa ca nu pricep de unde durerea cu renasterea ISIS. Este in interesul acelei parti dominante in Europa ca ISIS sau alta grupare razboinica sa existe si sa continue macelul in Extremul Mijlociu pentru a goni astfel bastinasii catre Europa.

    Mai e ceva de care ar trebui sa ne dezvatam, un obicei tare prost si urat: pretentiile gogonate vizavi de America. Asteptam si pretindem ca America sa ne intrebe inainte de a decide ceva, pretindem ca America sa plaseze trupe peste tot in lume in timp ce tot noi ii criticam militarismul si complexul ‘fascist’ militar-industrial, pretindem ca America sa desfasoare trupe si sa apere/atace vreo tara/neam/rau-ram pe banii ei si numai ai ei.

    Iar acum asupra cazului in sine, ca sa vedeti cat de gogonate sunt pretentiile analistilor. Avem un guvern belicos, autoritarist, al unui stat membru NATO care decide de capul lui sa atace un stat vecin in cautarea unor rebeli kurzi pentru a’si rezolva o problema de imagine interna [oare?] dar si ca antrenament pentru fortele sale armate; in zona se afla trupe americane; nanodictatorul acestui guvern are bunul simt de a anunta inainte pe americani de decizia sa intempestiva; Trump are urmatoarele optiuni: 1] sa sara la bataie cu turcii ca sa’si apere “aliatii” kurzi. o enormitate fara precedent, ca statul lider al aliantei sa’si atace principalul aliat in Orient, membru NATO, pentru o isprava jenanta. Ei bine, exact asta insinuau guralivii analisti ai stangii internationale ca ar fi trebuit sa faca Trump: sa distruga Alianta ca sa nu’si tradeze “aliatii”, niste rebegiti kurzi rataciti prin Nordul Siriei. 2] sa riste viata militarilor americani lasandu’i sa se descurce cumva in nomanlandul aparut in zona brusc, prin ofensiva turca, fara a avea voie sa intervina cumva, fara sa poata ataca vreuna din partile beligernte. Un nonsens cat China: sa obtii ‘leverage’ prin adoptarea unei pozitii fragile de neutralitate! si o gogomanie crasa. 3] sa evacueze trupele…catre Turcia [ca doar nu catre Siria, nu'i asa?] -adica tot o retragere dar mai umilitoare si 4] sa retraga rapid si definitiv trupele. Desigur, atat presedintele Trump, cat si liderii europeni aveau la indemana optiunea numarul 5: sa’l convinga pe Erdogan sa abandoneze aventura sa militarista expresie a unui regim nationalisto-fascist; nu stim daca au incercat sau nu sa o faca, presa stangista nu a fost interesata de detalii d’astea puerile precum salvgardarea pacii internationale prin negocieri. In fapt presa dominata de extrema stanga marseaza astazi catre un razboi mondial, si’l doreste cu bale la gura, pardon, la tastatura si la fiecare reusita pacifista de’a lui Trump urla zile’n sir de disperare [abia de se ispravi celalalt conflict, cu Iranul, iar povestea 'ziaristului' saudit asasinat nici macar nu s'a terminat]. Vor cu orice pret un razboi, macar unul mititel, iar Trump e musai sa fie declansatorul.

    • Josef Svejk spune:

      Ha, ha, ha…

      Io am ambele cetatenii (UE & SUA), chiar daca ajuns in patrie am fost rugat sa intru in tara pe la ghiseul cu “Cetateni din afara UE”, chit ca atat ala pentru cetateni UE cat si celalalt erau pustii :)

      La aia cu importul de imigranti ma tem ca gresiti. Dupa socul din 2015-2016, cand spre uimirea si porfunda intristare a Internationalei Socialiste, valul de IT-sti, astrofizicieni, biochimisti, esteti si chirurgi pe creier veniti din larga regiune cuprinsa intre muntii Afganistanului si junglele Sudanului, a procvocat o oarecare redesteptare a sentimentelor nationale si in unele cazuri creierele oamenilor chiar au incpeut sa functioneze, abordcarea progresismii s-a schimbat.

      De la gargara cu “Lasa-i draga sa vina ca doar ei ne vor plati pensiile!” s-a trecut la tactica preferata a bolsevimii: Fiertul broastei incetul cu incetul. Azi un pac de basbuzuci, maine altul, dar nu toti odata. Aportul cultumral al lumii a III-a e desgur necesar unei Eruope multilateral dezvoltate si cocotata pe cele mai inalte culmi ale multiculturalismului, doar ca trebuie realizat mult mai lent decat s-a sperat intitial. Asa ca mandra UE platese de cativa ani fara probleme peşcheş colericului de la Ankara ca sa-i tina pe bunii migranti in lagarele sale. Care iata ca nu mai sunt acum numite “lagare de exterminare a refugiatilor” ci “centre dedislocare”.

      Nu de alta dar nimeni nu vrea ca un potential al doile val migratoriu masiv sa-i mature de la butoane pe “leader-ii responsabili” gen Micron, Merkel & alti stalpi ai continentului… Sigur ca osmanlâul nu e prost si le arata periodic maimuta capeteniilor UE ca sa stea cuminti, de le tremura astora potolul vegan botezat cu apa de Vichy prin burdihane. Exista de asemenea posibilitatea ca turucul sa-si piarda la un moment cumpatul, sa-si bage picioarele in ei de bani, si chiar sa deschida baierile lagarelor sale numa’ asa de al dreaqu’.ca sa amuze una buna. Ca un ras sanatos nus e cuompara nici cu un milion de mahmudele. S-apoi bani s-or mai face. Noi sa fuim sanatosi! Aferim bre!

      • S. Diaconu spune:

        @JS: “Io am ambele cetatenii …, chiar daca ajuns in patrie am fost rugat sa intru in tara pe la ghiseul cu “Cetateni din afara UE”, chit ca atat ala pentru cetateni UE cat si celalalt erau pustii :)”

        De obicei e la alegere, se poate intra cu orice pasaport valabil, dar parca e mai usor cu cel Ro. Poate a fost o situatie particulara.

        • Josef Svejk spune:

          Faza cu adevarat zemoasa e ca ma sunase baiatul mai mare chiar dupa ce am aterziat. Avionul era pe trei sferturi gol. Am vorbit la telefon destul de mult cu el atat eu cat si sotia si intre timp nu mai era nimeni la coada la intrarea in patrie. Un singur militian din ala deservea ambele gheisee. Cand a vazut pasapoartele albastre (al meiu si al sotiei) ne-a spus sa trecem la ghiseul pentru “reatul lumii” si s-a mutat si el acolo cu stampile si tot dichisul. L-am intrebat daca e necesar sa vorbim in engleza. :) La asta a piscuit sfios ca nu e necesar…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)