vineri, martie 29, 2024

Drumul spre un capitalism decent (1)

Slabiciunile sistemului si “capitalismul fiduciar.”

Fara indoiala criza economica in care ne aflam nu s-a terminat si probabil nici nu se va termina prea curand. Aceasta criza economica, declansata in septembrie 2008, va implini probabil un cincinal in 2013. Daca vom fi inteligenti (lucru putin probabil) de abia in 2012 vom putea discuta despre o iesire din aceasta catastrofa. Nu sunt economist, analiza pe care o voi face in acest articol (si poate cele care vor urma) este una mai mult de ordin istoric si doctrinar, analizand acest eveniment ca unul de acest fel.

In  numai cateva zile din septembrie 2008, capitalismul-rege s-a dovedit gol. Giganticele fonduri ale caror provenienta devenise tot mai enigmatica si care circulau din mana in mana, din banca in banca si din hedge funds in hedge funds, amplificandu-si, pe acest traseu, valoarea, s-au revelat a nu fi fost altceva decat gogosi: valori fictive pentru momit gurmanzii lacomi de profit imediat, care si-au dat astfel gologanii sunatori (intrati imediat in buzunarele fondurilor de gestiune) in schimbul unor cifre afisate pe ecranul unui computer. Iata de ce, dupa zece ani de speculatii fara limite, a fost nevoie de sume colosale din banul public pentru a pune pe linia de plutire sau a nationaliza banci si companii de asigurare, fiindca sumele ramase in teschereaua acestora n-ar fi putut acoperi nici macar o treime din activele avute in depozit (particulare, industriale, comerciale, ale firmelor de asigurare si de pensii). OCDE, organism serios, care nu poate fi banuit de intentii „revolutionare”, a evaluat recent la cca 11 400 de miliarde de dolari sumele mobilizate din banii contribuabililor pentru salvarea bancilor si a companiilor de asigurari – asta insemnand 1 676 de dolari de la fiecare locuitor al acestei planete. – Frédéric Lordon, “Le Monde Diplomatique “, februarie 2010.

Ar fi bine sa incepem demersul cu  amintirea tragicului eveniment, astazi analizat mai mult ca un eveniment social si care a trecut deja in patrimoniul istoricilor, eveniment cunoscut drept “Marea depresiune” sau “Marea criză economică”. Începutul Marii depresiuni în Statele Unite este de obicei asociat cu prăbuşirea bursei de acţiuni din ziua de marţi (aşa-numita Marţea neagră) 29 octombrie 1929. Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în ţările puternic industrializate cât şi în cel mai puţin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime.

Au fost cauze multiple pentru prima recesiune în 1929, inclusiv slăbiciunile structurale şi evenimentele specifice, care s-au transformat într-o criza majoră dependenta  şi de modul în care s-a propagat din ţară in ţară, pana a cuprins toata lumea. Istoricii subliniaza factorii structurali cum ar fi falimente bancare masive şi prăbuşirea bursei de valori, în timp ce economiştii (Barry Eichengreen, Milton Friedman şi Peter Temin) acuza măsurile aberante pe care le-au luat guvernantii, in special Banca Centrala a Americii. Majoritatea economistilor moderni  sustin că Marea Depresiune a început ca o recesiune obişnuită, dar că greşelile politice semnificative, comise de către autorităţile monetare (în special Federal Reserve), au determinat o scădere a ofertei de bani, care a agravat  situaţia economică, determinând o recesiune care s-a transformat rapid în Marea Depresie.

Marea Depresiune economică s-a încheiat în momente diferite în ţările globului. În majoritatea ţărilor au fost concepute programe de refacere şi cele mai multe au trecut prin diferite prefaceri politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societăţile bazate pe democraţia liberală au ieşit puternic slăbite din criză şi dictatori precum Adolf Hitler sau Benito Mussolini au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state şi au pregătit condiţiile pentru declanşarea în 1939 a celui de-al doilea război mondial.

Intorcandu-ne la situatia actuala  putem sustine cu tarie ca din nefericire, incredibil dar adevarat, nimeni n-a fost pedepsit ori condamnat pentru efectele acestei gestionari catastrofice, ale acestei rupturi de proportii. Intr-un stat de drept adevarat, un inginer, un arhitect, un militar, un cercetator, un lucrator oarecare daca ar fi comis asemenea greseli profesionale ar fi fost fara doar si poate acuzat in fata unui tribunal. Escrocilor planetari nu li s-a intamplat insa nimic. Ba mai mult: o data stabilizate bancile private, directorii acestora au reinceput speculatiile cu bani publici, continuand sa dicteze regula jocului ca si pana acum (fiindca pretul de piata al banilor si cursurile valutare sunt determinate prin schimburile interbancare, stabilite desigur cu concursul bancilor centrale), si acordand imprumuturi cu dobanzi mult mai mari (si riscuri cvasi-nule) decat cele acordate lor de bancile centrale. Astfel, pe traseul dintre creditor si debitor, bancile aduna sume frumusele, care le permit sa ramburseze fondurile publice si, simultan, sa fabrice din nou dividendele si primele-gigant pentru satisfacerea conducatorilor si brokerilor lor.

Acuzaţiile aduse băncii Goldman Sachs de către autoritatea americană de supraveghere a bursei, acuzaţii conform cărora uriaşa institutie financiara şi-ar fi înşelat proprii clienţi cu multe miliarde de dolari, a declansat una din cele mai mari batalii ale vremurilor noastre. Scandalul Goldman Sachs, este inceputul teoretic al unui razboi intre capitalismul financiar sălbăticit si interesele societatii capitaliste legitime si ale economiei de piaţa, care numai de piaţa nu a fost.

Pentru a intelege mentalitatea acestor oameni, pe care ii putem intalni si pe meleagurile mioritice, trebuie sa ne intorcem putin in timp. “Supravietuirea celui mai puternic” sau mai curand “ceea ce nu te omoara, te face mai puternic”, au fost lozinci bazate pe o pseudo interpretare generalista a darwinismului.

Deşi Darwin era un om înclinat către modestie şi gentileţe, primii adepţi ai teoriei sale nu i-au semănat. În Marea Britanie, Herbert Spencer, prieten al lui Charles Darwin şi cel care a consacrat termenul “supravieţuirea celui puternic”, argumenta vocal împotriva ajutorului de stat pentru săraci. Dacă oamenii “sunt suficient de competenţi pentru a trăi, vor trai”, scria el; dacă nu, “mor, şi aşa este cel mai bine”. Aşa cum chiar Darwin observa, “cu excepţia omului însuşi, cu greu mai găseşti o specie atât de ignorantă încât să permită celor mai rele exemplare să se înmulţească”.

Asa a grait Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susţinea că cei bogaţi şi puternici erau cei mai bine adaptaţi climatului social şi economic al vremii lor. Selecţia naturală îi permitea să afirme că era natural, normal şi corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viaţa de zi de zi. Spencer susţinea că supravieţuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci şi corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistaţi, deoarece aceasta ar fi dus la supravieţuirea şi chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptaţi. Teoria lui Spenser a ramas in memoria omenirii sub numele de “darwinism social”.

L-au numit pe Spencer conservator, lucru bineinteles aberant atunci si mai mult decat atunci, acum. Traditia de compasiune sociala, adanc inradacinata in conservatorism, nu are legatura cu   “darwinismul social” – aceasta aberatie pe care o promoveaza oligarhii rosii si infamii wallstreetului.

Cred cu tarie ca reglementarea sistemului financiar este prima masura necesara pentru insanatosirea economica. Prabusirea corporatiei Lehman Brothers, in 2008, si criza economica ce a urmat demonstreaza esecul economiei bazate pe darwinismului social. Cinci sunt neajunsurile economice ale modelului descris de Spencer. Mai intai, acesta rasplateste comportamentele lipsite de scrupule si incurajeaza injunghierea pe la spate, exploatarea nelegitima a angajatilor. In al doilea rand, acest fundamentalist laissez-faire de piata pune prea usor semnul egal intre profituri si bogatia generata, ignorand faptul ca o companie poate pune gheara pe un profit urias fara sa contribuie, in mod real, la crearea unor bunuri si servicii. In al treilea rand, aceste sisteme descurajeaza critica cu rol constructiv si gandirea creativa a subordonatilor, penalizandu-i pentru obiectiile ce pot ameninta profitul pe termen scurt. In al patrulea rand, sistemul darwinismului social transforma fiintele omenesti intr-o marfa. In al cincilea rand, promoveaza rezultatele pe termen scurt, cu repere ale succesului imediat, ce ignora imaginea economica de ansamblu. [*]

Sper ca ancheta declansata impotriva institutiei financiare Goldman Sachs va declansa un razboi total impotriva fundamentalismului laissez-faire, care nu are nimic cu piata libera si cu un capitalism decent.

[*] Note si citate: J. Wes Ulm, Democracy Journal

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Tot incepe in 1990, cind cade comunismul . A aparut si idea globarizarii care spunea cam asa :
    producem unde profitul e mai mare si vindem unde pretul poate asigura un profit si mai mare .
    Milioane de locuri de munca disparute in vest si create in China ( tot tara comunista dar nu proasta ) . Toti au inchis ochii si urechile de dragul profitului . In plus , finanta mondiala a descoperit si imprumutul multilateral acordat . Casa , masina , mobila , televizor , s.a.md.
    Bula imobiliara a fost doar virful unui iceberg ideologic care a provaduit crestere permanenta , profit tot mai mare, inutilitatea regurilor si a reglementarilor si ca atare nimeni nu se preocupa de migratia masiva a industriilor producatoare de bunuri pe alte meleaguri . Adica de subtiere a stratului elementar din capitalismul viabil . Producatorii . Ca nu creezi milioane de locuri de munca doar prin consultanta financiara sau imobiliara . Goldman Sachs este mielul sacrificat a unei industri financiare care a avut identic comportament pentru zeci de ani .
    Greu de facut lumina si dreptate cind un intreg sistem este rupt de realitate .

    • Stefa, salut!
      Din nefericire realitatile au fost masluite si publicul indopat cu minciuni „credibile”.

      Statul nu si-a aparat cetatenii de capitalismul fiduciar. Intr-un cuvant capitalismul a fraudat si a fost fraudat. Democratia liberala s-a aratat cam fara pantaloni.

  2. Cine scrie un asemenea articol este rupt de orice realitate. Articol scri numai din mauale sau copiate.Dar rupt de orice realitate economicä. Cu stimä.A.G

  3. Si ce alternativa propuneti voi? Stefan vad ca regreta comunismul, probabil lui ii mergea bine, voi aveti ce aveti cu forma actuala de „capitalism”, desi ce vedem noi e tot o forma de socialism, i se spunea fascism pe vremuri, dar ce sa ii faci … mai uita omul.

    Deci, ce solutii aveti voi? Sistemul ala venus, fara bani? Confiscarea propiretatii private? Sa se puna plafoane la superioare la venituri ca sa ajunga pentru toti?

    Pana la urma voi aveti ideea despre ce vorbiti, sau doar va dati in pe aici rotunzi cu idei de imprumut?

  4. Domnule Theophyle,

    Ştiu că din afară o grămadă de lucruri par enormităţi, lăcomii gratuite lipsite de responsabilitate, etc. Aşa credeam şi eu. Dar când ajungi înauntru şi vezi cum funcţionează hipercapitalismul financiar, înţelegi că o mare parte din acuzaţii sunt nefondate. Foarte importanţi sunt în schimb factorii sociologici din interiorul băncilor de investiţii, factorii politici (până la urma urmei creditele sub-prime au fost posibile datorită dorinţei, 100% bine-intenţionată, a oamenilor politici din SUA de a împroprietări pe cei mai nevoiaşi) şi până la urma urmei, cei mai importanţi sunt factorii… financiari. Acum după ce s-a petrecut, toată lumea vede hibele structurilor folosite în trecut, dar atunci, exact aceiaşi profesionişti (şi credeţi-mă, sunt foarte mulţi oameni foarte deştepţi şi unii foarte bine intenţionaţi „social”) pur şi simplu nu au reuşit să intuiască ce implică deciziile lor. Amintim în treacăt şi factorii economici (puterea exportatoare a Chinei într-un sistem comunist face că statul deţine creanţele companiilor, nu sunt distribuite în economia reală – că ar provoca o „nejustificată” îmbunătăţire a vieţii muncitorului chinez – şi în schimb cumpără titluri ale Statelor Unite) şi factorii.. matematici, anume existenţa unor modele care se bazează pe spread-ul între randamentul unui activ şi un activ considerat ne-riscant („risk-free”), ceea ce a împins puternic cererea de active ne-riscante. Până la urma urmei, un activ ne-riscant nu există (până şi obligaţiunile SUA au un minim dar non-nul risc de default) aşa că în momentul în care toată lumea (traderii sunt în general matematicieni nowadays) şi-au dat seama că modelul e fals, s-au panicat şi au blocat totul (cum e normal, de altfel).

    Cred că vă înşelaţi când puneţi totul în cârca darwinismului social. Sunt foarte mulţi oameni în băncile de investiţii care sunt foarte rafinaţi şi culţi, foarte educaţi şi aproape cu idei de stânga (în sensul că acceptă intervenţia Statului pentru servicii publice, nu doresc moartea cerşetorilor, ca să dau un caz extrem). Cred că sistemele sociale de peste tot în Vest (dar şi în ţările emergente) sunt mult mai „egalitariste” decât orice exista în trecut, şi avem dreptul să le criticăm, dar până la acuza de darwinism social e lung drumul.

    În schimb ignoraţi puternic este lipsa de corectitudine (ca să fiu gentil) a oamenilor politici de peste tot, în urmărirea unor politici de supra-îndatorare pentru a licita (mai sus, şi mai sus, şi mai sus) cu oferta electorală, până când naţiunile devin atât de împovărate încât să nu poată acţiona anti-ciclic. Pentru că un lucru e clar, de când ştim capitalismul, ştim crizele. Se pare că oamenii normali uită de crize atunci când economia merge bine (poate e normal, nu ştiu), dar oamenii politici nu au nicio scuză să uite. Dacă statele aveau seifele mai puţin goale şi nu erau acum în offsaid, criza aceasta, atât de virulentă cât a fost, avea consecinţe mult mai uşor de ţinut sub control.

    Nu mi-ar plăcea ca peste ani să văd într-o carte de istorie că opinia dumneavoastră a răzbătut (deşi multe din punctele prezentate de dvs. sunt foarte corecte) pentru că imaginea pe care o creează e una mai negativă decât este în realitate, cel puţin aşa cred eu.

    Cu aceeaşi nemărginită stimă vă salut,
    Bogdan

    • Salut Bogdan P.

      Adevarat ca la nivelul de mid-management lucrurile stau aproape de ceea ce povestiti. Din nefericire la nivelul superior ale bancilor si institutiilor financiare s-au creat aceste jocuri de castiguri pe hartie. Din doua motive:

      1. Criteriile de performanta impuse de rapoartele la burse care stimulau jocurile financiare semi-ilicite.
      2. Bonusurile enorme platite managmentului superior care se bazau pe criteriile de mai sus.

      Cartile se vor scrie poteti fi sigur. Am citit deja cateva :)

  5. Impasul societatii romanesti de astazi era de prevazut ? Noi am transpus in politica si economie nu capitalismul american decent de altadata (fiduciary capitalism) ci capitalismul de gasca (crony capitalism) , de prada, in care a cazut capitalismul practicat in prezent in America.
    James K. Galbraith: ” America has fallen prey to a wealthy ‘predatory class’ … predation has become the dominant feature … a system wherein the rich have come to feast on decaying systems built for the middle class … The predatory class is … the defining feature, the leading force. And its agents are in full control of the government under which we live. ”

    James K. Galbraith
    http://en.wikipedia.org/wiki/James_K._Galbraith
    The Predator State
    http://motherjones.com/politics/2006/05/predator-state

  6. Completare la postarea mea precedenta: (COMMANDING HEIGHTS – THE BATTLE FOR THE WORLD ECONOMY – SUA, 2002 ) După cartea The Commanding Heights: The Battle Between Government and the Marketplace That Is Remaking the Modern World, 1998 scrisă de Daniel Yergin (laureat al premiului Pulitzer) şi Joseph Stanislaw Producător şi regizor William Cran Scenariul: William Cran; Daniel Yergin

      • Salut teoph! Se pare ca filmul poate fi vizionat pe youtube, eu l-am vazut la tv „romania cultural”.
        P.s.. Cred ca asocierea celor doua nume ar fi o explicatie si oarecum(ciudat!) ca loc de experimente si infruntare in evolutiei Romaniei dupa ’89. Mi-ar place ca un istoric sa judece aceste fire.
        O zi buna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro