Home » Global / Europa »Orientul Mijlociu » Citesti:

Egipt, Tahrir Square: „primăvara eternă”. Spre o tranziţie de douăzeci de ani?

Valentin Naumescu februarie 6, 2013 Global / Europa, Orientul Mijlociu
7 comentarii 841 Vizualizari

La exact doi ani de la declanşarea (spontană?) a primăverii arabe, la Cairo protestatarii sunt din nou în Piaţa Eliberării („Tahrir Square”), denumită aşa de la Revoluţia din 1952: ce nume predestinat!, chiar mai potrivit pentru violenta răbufnire a unui popor captiv, în comparaţie cu civilizata (şi cu trimiteri academice) Piaţă a Universităţii de la noi.

De fapt, comentatorilor occidentali le vine greu să precizeze dacă aceştia au revenit acum sau n-au plecat niciun moment începând de atunci, atâta doar că CNN a fost prins şi cu alte treburi prin lume. Din când în când, alegerile parlamentare sau prezidenţiale, venirea la putere a Frăţiei Musulmane, adoptarea controversatei noi Constituţii sau decretul abuziv (ulterior retras) al preşedintelui islamist moderat Morsi au adus în casele noastre imaginile mâniei continue a egiptenilor. Israelul a avut din nou dreptate: revolta populară care a condus la eliminarea dramatică a unor longevivi dictatori din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (Tunisia, Egipt, Libia) a deschis totodată calea instabilităţii politico-sociale (vezi Siria, Egipt, Libia, Mali), a manifestării libere a frustrărilor economice şi a mişcărilor islamiste, într-o „primăvară” care nu se mai sfârşeşte. Şi care nu a oferit până în prezent soluţii concrete pentru o viaţă mai bună.

După treizeci de ani de încremenire în epoca Mubarak, Egiptul se redescoperă pe sine într-o manieră abruptă, cu toate frustrările, dezacordurile interne şi neînţelegerile care caracterizează o ţară ce începe să respire, să privească în jur, să comunice. O figură teribil de contestată a istoriei comuniste şi postcomuniste din România ne spunea, la începutul anilor 90, că tranziţia noastră spre democraţie va dura douăzeci de ani. Ne-am supărat, l-am detestat, l-am contrazis: doar era vorba de Europa, de o populaţie încălţată şi alfabetizată (cu termenul de educaţie suntem mai precauţi acum, când ştim despre ce este vorba), cu apă curentă, canalizare şi TV cablu, cu tradiţii culturale elitiste antebelice, cu un oarecare trecut democratic şi vecinătăţi central-europene onorabile. Şi tot a durat…

Când am vizitat Cairo, cu ani în urmă, m-a frapat amestecul puternic contrastant de pe stradă, de sărăcie (şi mizerie, de ce să n-o spun?), de oameni desculţi şi figuri chinuite, de vânzători care cărau pe umăr tăvi cu „păhărele” de apă, de copii aflaţi la muncă, de aglomeraţie şi trafic din care nu înţelegi nimic (nu spun că era fără nicio regulă, dar probabil regulile nu erau ştiute decât de şoferii localnici) şi lux, proprietăţi frumoase, elite bine pregătite, interlocutori agreabili etc. Am mai observat că Alexandria şi Cairo sunt două lumi diferite, în primul caz simţind uşor şi cu plăcere aerul mediteranean (la propriu şi la figurat), iar în cazul uriaşei capitale neputând ignora arşiţa şi praful roşu venind din deşertul apropiatei Sahare, mulţimea nu ştiu de ce ameninţătoare în ansamblul ei (deşi fiecare în parte părea rezonabil) şi presiunea tăcută a Islamului, o senzaţie greu de explicat pe care o poţi avea doar în spaţii culturale esenţialmente diferite.

Acum, această ţară unică în felul ei, căreia umanitatea îi datorează atât de mult, nu-şi mai găseşte liniştea. De la Alexandria până la Aswan, creşte opoziţia faţă de guvernarea Frăţiei Musulmane. Or fi fiind puţini cei care protestează în raport cu cei care au votat pentru actuala putere (cunoaştem fenomenul din 1990, nu?) dar sunt tot mai vizibili. Şi vor convinge tot mai mulţi să li se alăture. Probabil, opţiunile divergente se vor radicaliza. Vor apărea şi contestatarii contestatarilor, pe cămile (versiunea arabă a minerilor din vara lui 1990, aşa cum am mai văzut) sau cu blindatele, apărând guvernarea. Odată descoperit gustul protestului, după treizeci de ani de tăcere, nu se vor opri curând.

Cândva capitala lumii arabe, Cairo mixează inevitabil în aceste zile (săptămâni?, luni?, ani?) violenţa cu idealurile, vandalismul cu spiritul civic, distrugerile şi oportuniştii cu victimele şi eroii, într-un amestec specific unei ţări sărace dar cu populaţie tânără, cu greutăţi economice şi sociale aproape insuportabile, cu clivaje interne adânci pe falii politice, religioase, economice, educaţionale. Dar drum înapoi nu mai există.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. ddd spune:

    In cel mai bun caz, Egiptul va lua drumul Turciei iar in cazul cel mai rau, drumul Iranului.

    • diana spune:

      Cred ca nu stii foarte clar unde se afla Iranul.

    • par-alb spune:

      abia acum incepem sa pretuim clarviziunea lui Kemal Pasha (Ataturk) care a tinut armata Turciei in afara Islamului si a garantat -uneori fara manusi- democratia in Turcia.

      • ddd spune:

        Fara Kemal Sud-Estul European ar fi fost mult mai agitat. Exista turci europenizati, mai ales in Istanbul si exista si turci de un fanatism feroce care considera Balcanii si Bulgaria ca parti ale Turciei unde turcii au fost crestinati si bulgarizati cu fortza. Kemal a tinut sub control aceste porniri imperialiste, sa vedem daca si urmasii vor reusi la fel. Armata turca si generalii au cam fost pusi la coltz de guvernarea pro-islamista.
        Si sa nu uitam de cele 17 milioane devkurzi din sud-est care sunt oprimati. E o rusine pt Turcia si pt turci ca acest popor de kurzi inca nu are un stat al lor.
        In ce priveste Iranul, mare pacar ca a incaput pe mana unor inconstienti religiosi. Un popor atat de educat, in lumea anglo-saxona persii sunt priviti ca fiind peste turci si mult peste arabi. Si uite ca tocmai ei au avut ghinionul acestei dictaturi religioase. Un popor care i-a batut in repetate randuri si pe imparatii romani.

  2. piramida axiomatica spune:

    daca politica este o stiinta, atunci lansez provocarea de a stabili veridicitatea sau falsitatea axiomei: “trecerea de la un regim totalitar la democratie e necesar si suficient sa se faca prin transparenta si justitie (adevar si dreptate)”

    • eu****** spune:

      Interesant articolul – mi-a facut placere sa il citesc – Nu am fost niciodata in Egipt, doar din poze si filme imi este cunoscut locul/tara.

      La provocarea Dvs. as raspunde ca Democratia (care ar trebui sa asigure Libertatea si Dreptatea – Justice) ar avea nevoie de Prosperitate.

      Jocul Democratiei cu Prosperitatea, ar trebui sa fie in parti egale, cu cat creste democratia cu atat mai puternica devine Prosperitatea, si invers, cand Democratia se subrezeste, scade Prosperitatea este doar o chestiune de timp sa fie rapusa miseleste, definitiv.

      Jocul dintre Democratie si Prosperitate este gestionat de Guvern – ghinion, adica de POLITICIENI.

      Intr-un STAT de DREPT puteriile sunt separate si echilibrate….

      The People – OAMENII – fac statul de drept si ei sunt cei care il construiesc prin consolidarea Democratiei (Libertate si Justitie) si a Prosperitatii.

      STATUL de DREPT – nu este CARTEA JUNGLEI!

      Oamenii sunt responsabili si isi inteleg limitele si isi respecta responsabilitatile!

      Niciodata nu ii-am simpatizat pe POLITICIENI si pentru simplul motiv ca ii consider un plus in societate, si mai grav, pentru ca deturneaza echilibrul si mereu vor incerca sa intoarca PROSPERITATEA in favoarea lor, denaturand DEMOCRATIA (adica strica echibrul dintre Libertate si Dreptate), si asta este valabil in orice societate cu oarece semne de democratie sau chiar fie ea si nedemocratica.

      Daca Democratia este tanara sau slaba,Politicenii, ei si doar ei, strica echilibrul dintre Democratie si Prosperitate, again, si din nou, indiferent de tipul societatii.

      Intr-o Democratie matura – The People – OAMENII tin balansul.
      Oamenii isi apara drepturile, isi cer libertatile si reactioneaza la abuzuri, ca o ceata sau prin institutiile abilitate care functioneaza!

      Cine ii tine in frau pe POLITICIENI cand Democratia este fragila?
      Poate doar Presiunea Internationala, si atat!

      Mai ramane intrebarea: de ce unele state si-au consolidat democratia si altele nu?

      Pentru simplul fapt ca au cetateni care si-au inteles rosturile si au lupta pentru ele, si in alte state cetatenii, chiar daca au bani in buzunar – vezi Franta acum si chiar Germania altadata – nu au inteles despre ce este vorba in povestea asta!

      Unii se trezezc mai devreme si au posibilitatea sa refaca echilibrul, alti, mai saraci, fie cu duhul si/sau cu banul, nu prea! C’est la vie!

      Si roata istoriei toarce linistita!

  3. castele de nisip spune:

    multumesc pentru raspunsul dvoastra; incercarea de a aborda politica logic (stiintific) cere mult curaj. Definind politica drept modul de distributie si organizare a puterii de decizie asupra resurselor in cadrul unui grup (comunitate, stat, organizatie, etc), atunci totalitarianismul si democratia sunt cele 2 extreme.
    Un regim totalitar se bazeaza pe controlul justitiei (dreptate) si lipsa transparentei (adevarului) si in extremis pe mijloace directe de manipulare si control (violenta si reprimarea fizica specifica dictaturilor), pentru o politica discretionara, in apanajul unui grup restrans de indivizi.
    Democratia (chiar in situatia fragmentarii puterii intre diverse segmente ale aceluiasi grup, cum se intampla in societati tribale) necesita evaluarea factuala (adevar) si un reper comun, un set de reguli ce trebuie respectate de membri (justitia/dreptatea) pentru a exista pasnic (altfel se creaza conflicte care se rezolva prin acapararea puterii de catre un grup – totalitarianism – sau redistribuirea puterii bazate pe compromis, compromis care este cu atat mai stabil si sustenabil cu cat respecta adevarul factual; nerespectarea compromisului bazat pe adevar duce din nou la conflict, etc).
    Prosperitatea, reprezentarea intereselor populatiei de catre politicieni…..sunt factori esentiali in ecuatia politicului, insa ei sunt consecinta si nu cauza conditiei “sine qua non” care insumeaza adevarul si justitia….. daca se accepta “prosperitatea” in lipsa adevarului si justitiei, atunci se poate ajunge la concluzia ca un regim totalitar (ex. Hitler/Stalin) genereaza prosperitate comparabila cu progresul adus de James Watt, aplicatiile electromagnetismului, Fleming, etc….
    Spus altfel, fara adevar si justitie un grup construieste doar castele de nisip iar intr-un climat “globalizat” adevarul si justitia nu mai sunt un lux, ci o necesitate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)