Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Erdogan și moștenirea otomană lăsată în Balcani

Alin Cristian Stanescu octombrie 27, 2017 Analize, Global / Europa
5 comentarii 2,619 Vizualizari

În ultima perioadă putem observa intensificarea acțiunilor diplomatice și economice ale Turciei în regiunea Balcanilor de Vest. Viziunea de politică externă neo-otomană a liderului de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, prinde contur pornind de la moștenirea culturală lăsată de fostul imperiu în regiune. Miza Turciei este de a-și consolida rolul de lider regional, prin intermediul investiților economice în țările emergente din Balcani și de apropiere a comunității musulmane de naționalismul turc erdoganist.

Venirea lui Erdogan la putere a însemnat pentru Turcia dispariția ideologiei kemaliste și înlocuirea ei cu o ideologie populistă, autocrată, conservatoare si naționalistă promovată de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP). În regiunea Balcanilor de Vest se regăsește o populație musulmană foarte importantă în țări precum: Albania, Republica Macedonia, Kosovo, Bosnia si Herțegovina sau Serbia. Din punct de vedere politic și cultural, prin prisma ideologiei asumate de AKP, identificată de specialiști ca fiind una neo-otomană, Turcia are în vedere mobilizarea acestor comunități religioase, aparținând respectivelor state din Balcani, și orientarea lor către naționalismul turc. Din punct de vedere cultural, există această tendință în majoritatea comunităților musulmane din regiune, cu excepția cetățenilor albanezi de religie islamică care trăiesc în interiorul statului albanez. În problematica culturală, Albania este cea mai afectată din acest punct de vedere, populația etnică albaneză din Kosovo, ori Republica Macedonia, preferă să vorbească în limba turcă sau să abordeze un stil vestimentar tradițional distinct de cel albanez.[1] Noul stil socio-cultural abordat de comunitățile albaneze reiese mai degrabă din dorința de emancipare culturală, în cazul statutului social al fiecărei familii, cultura turcă fiind poziționată de musulmanii din Balcani în vârful ierarhiei claselor sociale.

Trecutul cultural-istoric al Turciei cu statele din regiune nu este singurul instrument utilizat de Ankara. Turcia și-a îmbunătățit capacitățile de a proiecta putere în regiune prin creșterea investițiilor economice și practicarea unui dialog diplomatic cu pragmatism.

După căderea regimurilor comuniste în Balcani, liberalizarea piețelor economice și consecințele războaielor iugoslave, liderii turci se orientează către oportunitățile atât geo-politice cât și economice, pe care le-ar putea aduce aceste țări. Fiind statul cel mai dezvoltat din punct de vedere economic și militar în regiune, membru NATO și G20, Turcia își asumă poziția de mediator în urma războiului din Bosnia și devine un partener important în relațiile economice cu Kosovo. În chestiunea afirmării regionale, Turcia a tratat în particular fiecare stat din Balcani, ținând cont de trecutul istoric, cultural sau religios. Venirea la putere al AKP a însemnat fructificarea relațiilor bilaterale dintre Turcia și țările vizate de aceasta.

Abordarea de politică externa a Turciei s-a bazat pe două principii „zero problems with neighbors” și „win-win”, ele fiind promovate la începutul anilor 2000 în interiorul AKP de fostul ministru de externe și prim-ministru al Turciei, Ahmet Davutoglu. Una din cele mai interesante declarații ale lui Davutoglu și care reflectă ambițiile de politică externă neo-otomană ale Turciei, a fost făcută la Sarajevo în toamna lui 2009. Ministru de externe la acea vreme, Davutoglu declara în cadrul unei conferințe având ca tema importanța istorică a Imperiului Otoman că: „Balcanii, Caucazul si Orientul Mijlociu au funcționat mult mai bine atunci când s-au aflat sub controlul ori influența otomană; atunci când pacea si progresul existau”.[2] Practic, fostul ministru de externe prezenta oficial viziunea Turciei de politică externă în privința relației acesteia cu statele din Balcani.

Dacă principiul „win-win” a oferit mai degrabă un avantaj economic disproporționat Turciei în regiune, al doilea principiu nu a funcționat cu toate țările din Balcani. Este vorba de Serbia. Venirea la putere în 2012 a fostului președinte naționalist sârb Tomislav Nikolic, criza kosovară, chestiunea comunității musulmane din Sandzakul sârbesc sau influența Turciei asupra Bosniei au constituit subiecte de neînțelegeri diplomatice între cele două state. La ora actuală, Belgradul este conștient de faptul că singurul stat cu care mai are o oarecare legătură politică și economică este Bosnia și Herțegovina, mai ales prin prisma legăturii politice de prietenie cu entitatea statală a Republicii Srpska. Dar relațiile dintre Belgrad și Sarajevo sunt destul de rigide, din cauza sângeroaselor evenimente petrecute mai bine de 20 de ani. Chiar dacă naționalistul Nikolic nu mai ocupă funcția de șef al statului, actualul președinte al Serbiei, Aleksandar Vucic, nu se bucură de simpatia poporului bosniac, din cauza colaborării lui cu Slobodan Milosevic în timpul războaielor iugoslave. Trebuie reamintit faptul că în primăvara anului 2015 Aleksandar Vucic a fost alungat cu pietre de localnicii musulmani bosniaci în timpul comemorării Genocidului de la Srebrenica.

Interesul Turciei la nivel regional este să mențină o cooperare între, dar și cu statele din Balcani pentru a-i servi propriului interes de politică externă. La începutul lui octombrie 2017 Recep Tayyip Erdogan efectua o vizită oficială la Belgrad cu scopul de a-și consolida influența asupra Serbiei prin încheierea unor acorduri de schimburi comerciale și de investiții. Totodată, Erdogan a anunțat demararea unui proiect de construcție a unei autostrăzi care va lega Sarajevo de Belgrad, sub denumirea unui „drum al prieteniei” între națiunea bosniacă și cea sârbă. La nivel declarativ Aleksandar Vucic, în ciuda trecutului istoric nefericit dintre Turcia și Serbia, a punctat faptul că „nu ne mai aflăm în anul 1389[3], ci în 2017” iar „astăzi, Serbia consideră Turcia o țară prietenă”[4]. Acest stil declarativ l-am mai întâlnit la fostul lider iugoslav Tito. De asemenea, la nivel de politică externă Serbia are un joc duplicitar în privința abordării integrării sale în structurile europene.

Vizita lui Erdogan în Serbia nu se rezumă doar la semnarea unor tratate bilaterale, ci la oferirea unei protecții pentru populația musulmană din Sandzakul sârbesc. Împreună cu Vucic, liderul turc a efectuat o vizită în orașul Novi Pazar, cel mai important centrul cultural musulman din Serbia. „Novi Pazar, patria mea, orașul meu [...]”, în această manieră și-a început liderul turc discursul.[5] Erdogan s-a arătat îngrijorat de activitatea ONG-urilor guleniste din regiune, făcând încă o data apel la eradicarea mișcărilor guleniste din Balcani care activează de mai bine de 20 de ani în interiorul comunităților musulmane. În planul investițional al Turciei, Sandzakul sârbesc se afla printre prioritățile TIKA (Agenția pentru Dezvoltare a guvernului turc), în privința infrastructurii, dezvoltării educaționale și religioase. Sandzakul, datorită existenței populației musulmane și legăturilor istorico-culturale cu Turcia, este vizat în proiectul neo-otoman enunțat de Ankara. În vara anului 2017, a existat o inițiativă cetățenească de crearea unei Euro-regiuni la frontiera Serbiei cu Muntenegru, regiunea Sandzakului fiind împărțita între cele doua state, după modelul euro-regiunilor din Europa de Vest. Evident că realizarea acestei Euro-regiuni ar ajuta în dezvoltarea pe plan local al celui mai sărac județ din Serbia. Însă, interesul Turciei este de a-și menține influența asupra regiunii făcând chiar ea investiții pentru dezvoltarea locală a acesteia.[6]

Odată cu încetinirea procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeana și dorința blocului comunitar de a se apropia de țările din regiunea Balcanilor de Vest, Erdogan va pune presiuni pe această zonă pentru ca Turcia să-și afirme statutul de putere regională. Această abordarea de politică externă, dorește să fie practic o metoda de combat împotriva curentului pan-slavist și pan-ortodoxist promovat de Rusia, care încearcă prin aceleași mijloace să întrețină legăturile politice, culturale și economice cu țările din Balcani, aflate într-o stare de incertitudine în privința viitorului lor de a merge către Vest sau către Est.

NOTE________________


[1] În interiorul familiilor tradiționaliste, bărbații albanezi preferă să poarte pe cap fesul de culoare roșie turcesc, în detrimentul fesului tradițional albanez de culoare albă.

[2] http://www.balkaninsight.com/en/article/us-weary-of-turkey-s-neo-ottoman-ambitions-in-the-balkans/

[3] 1389 : Bătălia de la Kosovo Polje

[4] https://www.rferl.org/a/turkey-president-erdogan-serbia-talks/28784166.html

[5] https://www.slobodnaevropa.org/a/erdogan-novi-pazar/28786353.html

[6] http://www.balkaninsight.com/en/article/petition-draws-attention-to-serbia-montenegro-border-region-06-26-2017

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Gabi spune:

    Foarte buna analiza.

  2. bancher spune:

    analiza este super.
    Dar se omite un lucru: vai de cei care merg cu turcii (e valabil si ptr evul mediu si ptr zilele noastre).

  3. ion adrian spune:

    Este o mare mostenire si e suficient sa te mai uiti la serialele turcesti de la Kanal D ca sa intelefi asta.
    Un subiect care ar merita analizat de un specialist.
    PS.Nu e rau ca cele trei curente invocate: panslavist, panortodoxist si panturcic(nu i-as spune pan mahomedan si nici chiar panotoman) sa se neutralizeze reciproc si noi sa avem un drum cert spre occidentul de care apartinem prin limba.

  4. Cinicul spune:

    Desi doar un roman, cartea genialului scriitor al albanez Ismail Kadare, Florida rușinii, este o formidabilă descriere a mecanismelor de control folosite de turci în Balcani. Politica de deznaționalizare a turcilor a fost mai eficienta decât a britanicilor sau rusilor si asta se vede atat in Kosovo, dar și în Bosnia sau chiar Albania. Toleranță față de diferite națiuni sau religii avea limite clare, mai ales în zone considerate de otoman strategice. N-am reusit sa aflu daca a existat intr-adevar un minister al deznaționalizarii, de care vorbește Kadare, însă rezultatele se vad pe teren.
    Mai recent Turcia a fos alături de Iran, cel mai activ susținător cu bani și arme al musulmanilor bosniaci sau kosovari.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Cristian Stanescu


Alin Cristian Stanescu

Alin Cristian Stanescu este licențiat în Științe Politice, Universitatea din București, în prezent masterand în cadrul aceleiași facultăți. În trecut a realizat stagii d... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)