joi, martie 28, 2024

Eşecul UE de la Bratislava, frustrările lui Renzi şi calea aleasă de România

Puncte cheie:

  • Summitul informal de la Bratislava, anunţat cu surle şi trâmbiţe ca „marele moment al relansării Proiectului European după Brexit”, a fost în mod evident un eşec. Nu s-a stabilit nimic concret, nu s-a întrunit spiritul de consens puternic pe care mizau organizatorii încă din vară, nu a rezultat imaginea de voinţă politică, unitate şi determinare a liderilor europeni, menită să ridice tonusul cetăţenilor pe fondul crizei prelungite a Uniunii, în fine, nu s-au conturat, decât foarte vag şi mai degrabă cu aer de principii, soluţii la problemele cunoscute;
  • Colac peste pupăză, după ce că lucrurile merg tot mai greu, premierul italian Matteo Renzi suferă zgomotos că nu este acceptat la masa întâistătătorilor Uniunii, ca egal al lui Merkel şi Hollande, şi nu este invitat să participe la conferinţa de presă finală[1] (dacă ar suferi în tăcere ar fi o problemă strict privată), criticând ulterior summitul pe motive de „inutilitate” şi de neabordare frontală a chestiunilor esenţiale. Fostul primar al Florenţei a folosit momentul creat pentru a alimenta copios presa din peninsulă[2] cu un nou episod al campaniei sale de imagine personală, înaintea referendumului din noiembrie privind reforma constituţională din Italia, în care Renzi şi-a angajat practic mandatul de prim ministru;
  • Despre ambiţiile politice ale tânărului premier italian (41 de ani) se ştie şi se vorbeşte de multă vreme, existând chiar presupunerea că acesta ar viza poziţia de preşedinte al Comisiei Europene sau de preşedinte al Consiliului European, ceea ce desigur nu este, în sine, un lucru condamnabil, atâta timp cât aspiraţiile sale de mărire nu vin să tensioneze inutil atmosfera în cadrul Uniunii, cu atât mai mult cu cât situaţia datoriilor enorme ale Italiei (133% din PIB[3]) şi stagnarea economică[4] de anul acesta îngrijorează pe toată lumea;
  • După trilaterala din august, de pe insula Ventotene, când Renzi a avut ocazia să facă declaraţii comune cu Merkel şi Hollande despre relansarea Uniunii Europene, se crease oarecum impresia că Italia va fi acceptată de Germania şi Franţa la masa mai marilor Uniunii, ceea ce s-a dovedit repede a fi o iluzie a lui Renzi. Germania nu acceptă ca partener egal de discuţii decât Franţa (dar, şi în acest caz, cu condiţia ca rezultatul final al discuţiei să corespundă cu poziţia şi interesele strategice ale Germaniei), iar ceea ce îi este îngăduit Franţei ani la rând nu-i este îngăduit şi Italiei (de exemplu, un deficit bugetar de peste 3%), Berlinul păstrând astfel, la pupitrul UE, diferenţa de nivel politic şi economic între cele două ţări mediteraneene vorbitoare de limbi romanice;
  • Nici veleitarul Grup de la Vişegrad nu şi-a văzut profilul politic prea bine conturat, premierul ungar Orbán, care declarase înainte de summit că Grupul V4 „va prezenta propria viziune şi propriul document” în cadrul întâlnirii, ieşind nemulţumit de la discuţii şi reiterând că referendumul din Ungaria, de pe 2 octombrie, va arăta „adevărul despre ce cred oamenii” cu privire la politica de deschidere faţă de imigraţie a Uniunii Europene. Punctual, adică pe chestiunea imigraţiei, trebuie totuşi spus că este foarte posibil ca majoritatea populaţiei să fie de acord cu Orbán, mai precis cu refuzul acceptării cotelor obligatorii de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, ceea ce nu rezolvă însă problema de fond, cu cei deja intraţi pe teritoriul Uniunii;
  • România pare să fi ales în cele din urmă calea de apropiere de nucleul Uniunii Europene (Germania, Franţa, Benelux), după o perioadă de relative ezitări, în care părea la un moment dat să cocheteze cu ideea apropierii de Grupul de la Vişegrad (la invitaţia Poloniei), grup despre care am spus în ultimul an, de mai multe ori, că a devenit, din formatul mult lăudat al premianţilor postcomunişti ai anilor ’90, „focarul naţionaliştilor şi euroscepticilor” din Uniune, de dreapta sau de stânga, cel puţin până la schimbarea conducerilor din aceste ţări. Din cele patru state central-europene ale V4, doar cu Polonia ar trebui să dezvolte România un parteneriat strategic, cu precădere pe dimensiunea de securitate, însă pe linie bilaterală, nu prin integrarea, cel puţin în actualul context, în Grupul de la Vişegrad;
  • România a ales strategic corect, preferând să gestioneze marile teme actuale ale Uniunii (migraţia, Spaţiul Schengen, negocierea Brexitului etc.) alături de puterile care formează nucleul organizaţiei, în special alături de Germania. Această opţiune nu aduce automat garanţii de succes, dar, în eventualitatea în care lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, este preferabil să fii în cele mai bune relaţii posibile cu cei care au resursele şi capacitatea de a refonda Uniunea Europeană, de a reformula regulile, de a proiecta noi aranjamente politice, economice şi instituţionale la nivel european. Dacă tot nu trăim într-o lume ideală, iar liderii europeni nu sunt perfecţi şi nu sunt solidari, să spunem simplu că am ajuns şi noi la concluzia că, în ceea ce priveşte perspectivele Europei, e mai sigur alături de Angela Merkel decât de Viktor Orbán.

*

Puţine vor rămâne de spus despre summitul informal de la Bratislava. Probabil, va rămâne doar criza de personalitate a lui Matteo Renzi, care a realizat că, deşi i-a primit cu numai o lună în urmă pe Angela Merkel şi François Hollande „cu peşte şi peisaje superbe de Mediterană” pe portavionul italian de lângă insula Ventotene, tot nu l-au acceptat ca partener egal la conferinţa de presă finală de la Bratislava. „Motorul Uniunii Europene a fost şi rămâne franco-german”, sugerează ferm Berlinul şi Parisul, iar de la italieni vom lua doar ceva din design-ul caroseriei şi accesoriile de vacanţă. După Brexit, această realitate a devenit tot mai clară.

Pe de altă parte, dacă vrem să fim oneşti până la capăt, trebuie admis că nu din cauza lui Renzi a eşuat summitul de la Bratislava. Condiţiile politice şi culturale pentru asumarea unei platforme refondatoare a Uniunii Europene nu sunt coapte. Intenţiile discursive există, realizarea gravităţii crizei nu este pusă la îndoială în nicio capitală, temerile că situaţia s-ar putea deteriora în continuare sunt prezente, summiturile şi momentele festive abundă, doar soluţiile salvatoare şi voinţa de a acţiona unitar, deocamdată, lipsesc.

Nu e adevărat nici ce a spus Jean-Claude Juncker, că „Uniunea suferă din cauza faliei Est-Vest”. Este cel puţin incorect să creezi impresia că ţările postcomuniste din Europa Centrală, chiar dacă referirea s-ar face numai la Grupul de la Vişegrad, sunt principala problemă a blocului comunitar. Până una alta, nu o ţară din Est, cum spune Juncker aproape în limbajul de dinainte de 1989, a votat pentru ieşirea din Uniune, ci a doua putere economică a Europei occidentale.

Ieşirea Uniunii Europene din criză nu se întrevede, aşadar, nici după întâlnirea de la Bratislava. În referendumul din 2 octombrie, Ungaria va mai da o lovitură politică şi simbolică Uniunii Europene, votând cel mai probabil împotriva acceptării cotelor de refugiaţi decise la Bruxelles. Ne amintim de triumful referendumului premierului Tsipras în Grecia, împotriva acceptării condiţiilor creditorilor europeni, şi de ceea ce a urmat la câteva săptămâni după aceea. Fireşte, „respingerea” de care vorbeşte acum Orbán se putea face şi fără referendum, aşa cum o fac alţii, prin tergiversarea aplicării deciziei Consiliului European, dar ridicarea chestiunii la rang de consultare populară nu urmăreşte decât scopuri de răfuială, sfidare şi imagine politică personală, adică o nouă manevră simplistă a lui Orbán de a-şi consolida suportul politic intern, pe o temă în care nu are cum să dea greş electoral, dacă o joacă în cheie populistă şi naţionalistă. Iar voturile din referendumurile împotriva Uniunii Europene şi a politicilor ei (vezi Brexitul şi referendumul din Olanda, doar anul acesta) sunt, desigur, mult mai grele, mai usturătoare şi mai nocive pentru Europa unită decât disputele în cadrul Consiliului European.

Dar veştile proaste continuă. Alegerile prezidenţiale din Austria, reprogramate iniţial tot pe 2 octombrie, sunt acum amânate pentru 4 decembrie, pe un motiv oficial pueril (lipiciul pentru plicurile votului prin corespondenţă nu este bun[5]), adevăratul motiv al deciziei disperate a guvernului de la Viena fiind, în opinia multora, iminenta victorie a lui Norbert Hofer, candidatul înarmat (la propriu) al partidului naţionalist şi eurofob, de extremă dreapta, FPÖ, cotat cu 53%. Era, se pare, ultima soluţie administrativă pentru a amâna instalarea democratică a primului preşedinte de extremă dreapta din Uniunea Europeană, în speranţa că până în decembrie intenţia de vot a majorităţii austriecilor se mai poate schimba.

Apele sunt aşadar tulburi. Pe marea agitată a Uniunii Europene, România a ales să navigheze alături de Germania şi de nucleul fondator (Italia va rămâne tot acolo, dincolo de supărarea trecătoare a lui Matteo Renzi), distanţându-se deocamdată de grupul naţionaliştilor de dreapta sau de stânga din Grupul de la Vişegrad. Şi nu e în joc doar interesul acceptării noastre în Spaţiul Schengen, e mai mult decât atât. La urma urmei, puteam trăi şi fără să fim în Spaţiul Schengen, ca şi până acum, ba chiar având (în prezent) posibilitatea de a ne securiza frontierele de stat jur împrejur, nu doar pe cele cu Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, cum va fi când vom deveni parte a spaţiului de liberă circulaţie, mai ales dacă intră şi Bulgaria. În plus, responsabilitatea României va fi chiar mai mare, fiindcă vom apăra nu numai frontiera noastră nordică şi estică, ci a Spaţiului Schengen în ansamblu, nefiind exclus să vedem curând poliţia europeană de frontieră la graniţele noastre (ceea ce n-ar fi deloc rău), în schimb eliminând controlul la frontiere pentru fluxurile interne, dinspre Spaţiul Schengen spre România, cu toate riscurile care decurg de aici.

Realinierile strategice şi reaşezările structurale în interiorul Uniunii Europene sunt abia la început. Schimbări de accente şi redirecţionări de resurse au loc şi în NATO, aşa cum ştim. Occidentul şi Europa se redefinesc sub ochii noştri. Ca orice ţară, România îşi caută un loc cât mai bun în viitoarele aranjamente de bunăstare şi securitate, mizând pe elementele care i se par în acest moment cele mai sigure, pe termen mediu şi lung.

Rămâne de văzut cum vom gestiona momentul în care valul eurosceptic va ajunge şi în România, unda naţionalistă atingând deja statele postcomuniste din Europa Centrală, intrate cu câţiva ani înaintea noastră în NATO şi Uniunea Europeană. Apariţia unui curent anti-UE în România este inevitabilă, întrebarea fiind nu dacă, ci când va apărea, cât de puternic va fi şi cum va arăta acesta în termeni electorali.

NOTE __________________________________


[1] http://www.reuters.com/article/us-eurozone-italy-renzi-idUSKCN11O0H7

[2] http://www.ilfattoquotidiano.it/premium/articoli/addio-allillusione-di-ventotene-lue-e-merkel-hollande/

[3] http://www.tradingeconomics.com/italy/government-debt-to-gdp

[4] http://www.ft.com/fastft/2016/09/02/italys-economic-recovery-stalls-gdp-data-confirm/

[5] https://www.theguardian.com/world/2016/sep/12/austria-presidential-election-rerun-to-be-postponed-faulty-glue-ballot-papers

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Nu de dragul Italiei lui Renzi pling, ci pentru asta
    ” Germania nu acceptă ca partener egal de discuţii decât Franţa (dar, şi în acest caz, cu condiţia ca rezultatul final al discuţiei să corespundă cu poziţia şi interesele strategice ale Germaniei).
    Ceea ce ar trebui sa ne dea si noua de gindit, nu doar fraierilor de briti.
    Iar ceea ce vrea Germania „rezultatul final al discuţiei să corespundă cu poziţia şi interesele strategice ale Germaniei” suna foarte cunoscut pentru cei mai au memorie sau au citi ceva.
    Nu este mai ridicol Renzi, cu ambitiile sale, decit Merkel cu pretentiile dominante hegemonic ale Germaniei.
    – „România a ales strategic corect, ”
    Sa se exprime strategii; Istoria imi spune ca Romania a incercat cam intotdeuna s-o pacaleasca.

    • Expertii se exprima si dau sentinte, dar nu ei scriu istoria. La scara istorica, a confunda UE cu Europa e cel mult un teribilism de licean. Nu s-a jucat ultima carte a Grupului de la Visegrad si nici a Europei.
      Cat despre Romania, sentimentul antigerman este in crestere continua, si asta e excelent.

  2. Excelenta analiza a situatiei geopolitice europene actuale. Vor dura minim 5 ani de reasezari, realinieri, reconfirmari de pozitii pentru a vedea catre ce ne indreptam ca si idee europeana. Ma bucur totusi ca in pofida problemelor interne de mostenire trecuta, linia geopolitica dusa mai departe de Johannis are in vedere perspectivele cele mai sigure atat in privinta NATO cat si a aliatilor europeni alesi. Macar in acest domeniu macro sa avem o directie pentru ca dupa alegerile din iarna este clar ca planul intern va mai suferi o stagnare de minim 2-4 ani dat fiind ca masele critice progresiste populare nu pot inca influenta mentalul colectiv majoritar. Chapeau ca de fiecare data domnule Profesor.

  3. ESEC? Este un cuvant foarte dur, cred ca este o trezire la realitatea timpurilor actuale. Sunt inginer si consider ca orice distrugere a unor industrii rentabile, cum a fost in cazul Romaniei, genereaza mari tragedii umane, probleme economice si politice, toate in dezavantajul UE. Ar fi necesara o legislatie care sa apere aceste valori, indiferent care sunt factorii care au generat acest fenomen.

  4. „nu prin integrarea, cel puţin în actualul context, în Grupul de la Vişegrad;” – asta e ca în proverbul românesc (vulpea când n-ajunge la struguri zice că oricum sunt acri).
    În primul rând România nu e admisă în Grupul de la Vişegrad. Ca atare, ne apropiem vrând-nevrând de nucleul dur: pro-europeni, pro-integrare, dar, dacă se va ajunge acolo, ar trebui să ne subliniem opoziţia faţă de noi cote obligatorii de imigranţi.

    „„respingerea” de care vorbeşte acum Orbán se putea face şi fără referendum, aşa cum o fac alţii, prin tergiversarea aplicării deciziei Consiliului European, dar ridicarea chestiunii la rang de consultare populară nu urmăreşte decât scopuri de răfuială, sfidare şi imagine politică personală, adică o nouă manevră simplistă a lui Orbán de a-şi consolida suportul politic intern” – nu cred.

    Chestiunea cotelor obligatorii încă există, statele care se opun au fost ameninţate nu demult cu sancţiuni (amenzi) din partea Comisiei Europene. E posibil oricând un conflict între Ungaria şi Bruxelles pe această temă.
    Dacă politica lui Orban nu ar avea suţinerea unui vot popular, tocmai atunci s-ar putea trezi acuzat că urmăreşte o agendă personală, că ungurii în realitate nu se opun cotelor obligatorii, că ei nu doresc conflictul cu Bruxelles-ul.

  5. Se pare ca patriotismul a devenit mai nou ceva rau, loialitatea fata birocratia europeana are pentru eurofili prioritete in fata loialitatii fata de natiune, defapt aceasta lipsesce. Ce a castigat Romania din inganarea pozitiei ”nucleului dur”? Nu vede nimeni ca ”nucleul dur” e rupt de realitate? ”Nucleul dur” sustine niste politici impotriva cetatenilor lor in primul rand si a tuturor cetatenilor UE in general si noi inghitim. Nu intelege nimeni din mintile ”luminate” din varful UE ca solutia nu-i mai multa ”Europa” ci mai putina?

    • Domnule rebelul, cand in Romania post-decembrista, patriotismul a fost unul adevarat si nu unul de fatada, electoral? Cand? Ce patriot e acela care fura pe rupte, din banii semenilor sai? Sfaraielile astea cu patriotismul romanesc si cei de la UE sunt rai, sunt manipulare ieftina. Dar cu efect. Atunci cand voi vedea patriotism adevarat in tara asta, atunci ma voi alipi si eu lui.

      • Patriotismul trebuie sa vina de la fiecare roman in parte, nu conceptul este rau, rau este ca a fost compromis de cei la care faceti referire. Este o naivitate sa crezi ca eurocratii sunt niste extraterestrii care le stiu pe toate, naivitatea devine periculuasa atunci cand esti gata sa abandonezi interesele tarii tale doar ca sa fi mangaiat pe frunte de Juncker si doamna Angela.

        • Care sunt interesele tarii si cum au fost ele abandonate? Si de catre cine? Si cand interesele tarii au fost prioritare pentru un guvern postdecembrist? Puteti numi un guvern care a aparat interesele tarii?

          „Se pare ca patriotismul a devenit mai nou ceva rau. …” Cand a fost ceva „bun” si cum s-a materializat aceasta „bunatate” a patriotismului? Concret, daca aveti niste exemple, date etc. (fara discursuri, care sa-mi „demonstreze” cat de patrioti au fost unii, gen Vadim Tudor; fapte)

          Multumesc.

    • @rebelul – nucleul dur nu e rupt de realitate, nucleul dur are propria realitate și așa e normal să fie, orice psiholog vă poate confirma asta. Problema e că slugărnicia României față de nucleul dur nu-i va aduce nimic bun, va fi disprețuită chiar de acest nucleu dur și tocmai pentru slugărnicie.

      Apartenența la Uniunea Europeană este în interesul României, dar redistribuirea imigranților nu. Pe de altă parte, România ar putea fi duplicitară până la capăt, ar putea accepta orice cotă de imigranți, pentru că respectivii tot în Germania vor ajunge în câțiva ani :P

      Iar o decizie care să permită României să-și păstreze stima de sine, dar să fie totuși de partea nucleului dur, ar putea să se bazeze tocmai pe recunoașterea publică a acestei realități: ”înțelegem că actualul număr de refugiați depășește capacitatea țărilor din nucleul dur de a-i prelua, înțelegem să cooperăm pe deplin la rezolvarea problemei actuale, dar înțelegem și faptul că în viitor acești refugiați s-ar putea să-și dorească să trăiască în țările care formează nucleul dur la Uniunii Europene”.

  6. Orientarea spre Germania-Benelux ar fi beneficiara doar in contextul in care alegerile din tarile respective nu vor aduce schimbari puternice, cum ar fi de ex infrangerea categorica si sigura a lui Merkel in alegeri. Desigur ca oricine ar veni va continua linia de a se mentine influenta suprema in UE, totusi personalitati ca Orbam si Tusk vor deveni preferatii noului regim, iar pozitia noastra vazuta ca de compromis lamentabil a unui caine care se gudura pe langa stapan. E greu de zis cum ar fi mai bine, dar faptul ca Romania nu are o voce distincta ne face sa parem ca a cinspea roata la caruta, nebagati in seama decat cu multa sila.

  7. Am crezut si eu, la un moment dat, ca pentru Romania ar fi indicat un perteneriat bilateral cu Polonia. Indicat dar, cred, nu si posibil. M-am intors recent din Polonia. Tara asta e, ca totdeauna, un butoi cu pulbere. Acu’ vor sa anihileze Tribunalul Constitutional, ca-i incurca in ascensiuna celui mai stupid si vulgar conservatorism de origine nationalisto-comunistoido-catolic.
    Oculta asta, care foloseste televiziuni de atac si care-i controleaza pe polonezi cu o mana de fier (am vazut la Varsovia cum sta Ochrana „calare” pe cei care tin partea Tribunalului), stare vizibila in crisparea omului decent de pe strada, cultiva sustinut un curent xenofob uluitor de agresiv, inclusiv cu turistii ( faimoasa „Aici e Polonia, noi vorbim poloneza!” pe care o auzi peste tot in servicii daca intrebi ceva) folosind ca vector o adunatura semi-analfabeta, isterizata deja cu buna stiinta. O fi, poate, de la conditia de deportati si urmasi ai deportatilor pe care o au cei mau multi dintre polonezi. Pacat de tara asta, totusi. Daca o tin asa, in mai putin de un deceniu vor izbuti din nou sa enerveze, tactic, daca nu chiar strategic, pe careva…

    • Depinde cu cine aţi vorbit şi ce vârstă aveau, domnule Nimrod. Dacă erau tineri şi cât de cât educaţi, este posibil să fi ştiut limbile engleză sau franceză. Dacă nu, puteaţi discuta cu ei în limba rusă. Mai ales cei în vârstă vorbesc rusa (uneori şi germana). De asemenea, depinde la cel nivel de administraţie vă referiţi. Dacă doriţi să plătiţi taxe locale (impozitul pentru o locuinţă, de exemplu), este suficient să spuneţi câteva cuvinte în poloneză (de genul „Vorbesc doar limba engleză”) şi veţi fi îndrumat către o persoană tânără, cu care puteţi discuta despre problemele dvs. administrative.
      Este adevărat că nu se permite angajarea în sistemul public administrativ dacă nu vorbeşti şi dovedeşti cu acte faptul că ştii limba poloneză. În schimb, poţi găsi un loc de muncă la companiile multinaţionale fără prea multe eforturi, unde limbile de bază sunt engleza sau germana.

      • @Petre Opris

        Recunosc, domnule Opris, ca nu inteleg prea bine ce incercati sa-mi explicati. Eu am fost in Polonia in vacanta, doua saptamani, adica m-am dus la ei cu niste bani pe care sa-i cheltui acolo (un leu pe minut), nu m-am dus sa capat servici, casa si butelie. Lucrez de doua decenii intr-o editura frantuzeasca, daca va mai amintiti dintr-un comentariu anterior despre avioanele Mirage si nu simt nevoia unei schimbari. Cat priveste persoanele cu care am intrat in contact, incerc sa trec peste damboviteanul „n-ati vorbit cu cine trebuie” fiindca, printre altele, am fost si in baza aeriana de la Marienburg si prin alte cateva locuri fiindca am traversat Polonia de la nord la sud, adica de la Danzig la Cracovia. Ca o paranteza, mi s-a parut ciudat ca emblema escadrilei de MiG-29 de pe Marienburg e un cavaler teuton, adica inamicul… In fine. Deci, inca o data, nu eu eram in situatia sa incerc sa ma inteleg cu ei, ci ei trebuiau sa incerce sa se inteleaga cu mine, asa cum fac vikingii, de exemplu, fiindca le dadeam niste bani si nu putini. Deci, ceea ce spun in comentariul meu e ca Polonia ramane nelinistita si imprevizibila si ca, pentru cucerirea puterii, conservatorii de ce mai joasa speta anti-europeana de acolo sunt capabili de orice pentru a castiga puterea si, pe cale de consecinta slaba nadejde intr-un parteneriat strategic cu asemenea oameni. Altfel, ca sa inchei, am inteles ca anul trecut, in Polonia au fost doar vreo sapte sute de romani. de ce sa fi fost mai multi anul asta? Deci, nu merita sa incepeti cu „nu ati vorbit cu cine trebuie”… dialogul cu cineva care a dat piept cu sleahta. Nu-i gigea. :)

        • Mentalitatea este cam la fel, în România şi în Polonia. Acest lucru se poate observa cu uşurinţă dacă luaţi contact cu administraţia locală. Comunismul unificator (globalizant, mai precis) a lăsat urme asemănătoare şi, evident, în anumite situaţii punctuale pot să apară manifestări naţionaliste şi chiar xenofobe. Ştiu cam ce le poate pielea suporterilor echipei de fotbal Legia Varşovia şi evit deplasarea pe lângă stadionul acestei echipe, când merg acasă ori când doresc să ajung la staţia de metro Politehnika.
          Şi eu mai am din când în când senzaţia că anumiţi vânzători polonezi încearcă să mă înşele şi încerc să discut cu ei direct în limba polonă pentru a nu plăti un preţ mult peste limitele admise. Cred că se întâmplă la fel în România, dar nu insist asupra acestui aspect. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut aici este faptul că primeşti restul, chiar dacă este vorba despre 1 grosz / 1 ban.
          Despre teutoni şi avioane: polonezilor le place să fie mai războinici şi, din câte îmi aduc aminte, chiar au suferit din acest motiv. Un pic mai „cocoşi” decât românii, fără o diplomaţie subtilă şi eficientă. Logodnica mea chiar se întreba la un moment dat de ce s-au răsculat locuitorii Varşoviei în august 1944 din moment ce ştiua că nu au nici o şansă de a învinge. S-au ales cu un oraş distrus în proporţie de 80% şi au pierdut zeci de mii de oameni în luptele care au urmat.
          Despre conservatorii polonezi: care dintre ei, că nici unul nu-i mai breaz?! Indiferent de cine preia puterea, se lasă cu epurarea administraţie anterioare după anunţarea rezultatelor alegerilor. Toţi sunt o apă şi un pământ!
          Românii în Polonia: la alegerile din noiembrie 2014 (pentru preşedinte) am fost la ambasadă şi am votat. Prima dată eram al şaptelea pe listă. După două săptămâni eram al 690-lea.

    • @ nimrod,
      ai crezut ca esti singurul cunoscator al Poloniei?
      La ce iti foloseste asemenea denigrare? din ce spui tu pare a fi Belorusia :P

      • @ victor L

        Denigrare? Va recomand Tripadvisor, sa vedeti acolo ce scriu altii… Alfel, n-am spus nicaieri ca sunt vreun guru si daca ma uit mai atent peste comentariul domnului Opris chiar ma gandesc sa trag concluzia ca domnia sa are dreptate: timp de doua saptamani m-am tarat in nemernicia mea pe langa pereti, cu ochii in pamant, fara ca sa pricep nimic si fara sa fiu in stare sa vorbesc cu cine trebuie. Adevaru’ e ca eu imi fac vacantele „afara” doar ca sa-mi cumpar magneti de frigider. Mi-am adus si din Polonia unu’, de la Danzig, unul cu motive populare kashubiene. L-am luat dintr-o expozitie de profil, de la Centrul cultural kashubian din Danzig. Singurul loc unde am fost primit cu, „buna ziua, poftiti…”.

        • @ nimrod,
          las sa fie cum zici tu, dar imi asum aroganta sa spun ca nu cred; in doua saptamini nu cunosti o tara :P
          (Mai ales ca ai trecut la un ton spre frivol.)

        • Un fapt divers, domnule Nimrod, pentru a vă alina suferinţa: vara, polonezii preferă să plece în alte ţări, în concediu, pentru a nu se mai confrunta cu problemele pe care le-aţi semnalat dvs. Anumite persoane chiar sunt necioplite şi îţi pot transforma ziua într-un calvar – mai ales în staţiunile de odihnă şi locurile de agrement foarte cunoscute şi frecventate de turişti. Seamănă cu România? Este doar o pură întâmplare… sau nu.
          Mr. Jones spune de experienţa domniei sale în Polonia şi îl cred. În satele poloneze există o altă atitudine faţă de străini (concetăţeni sau turişti veniţi din străinătate). La oraş, lucrurile se schimbă, dar depinde de fiecare şi de norocul pe care îl ai în ziua respectivă. În urmă cu şapte ani am plecat de la casa de marcat fără să iau restul (câteva monede foarte mici). Lumea a început să strige după mine. M-am întors la casa de marcat, am luat banii şi mi-am cerut scuze vânzătoarei. Asta nu înseamnă că nu există polonezi care vor să te înşele pe stradă, în magazine sau la piaţă.

    • Pur si simplu nu cred. Am fost si la tara in Polonia. Sunt f amabili. Nu prea stiu limbi, insa fac ceva sa te lamureasca. Nu te lasa in drum. Te si cazeaza la parohie.
      La periferia Varsoviei am fost condusa cateva sute de metri de o calugarita care nu stia decat polona. I-am aratat adresa si a venit cu mine pana unde se vedea locul unde trebuia sa ajung. Am comunicat numai cu gesturi cu aceasta antiprogresista atroce, avida de putere, militarista, pilon al ocultei conservator-comunisto-catolice.
      Nimrod, draga, canta la alta masa.

  8. „România a ales strategic corect…”_Corect in raport cu ce? Care ar fi fost alegerea strategic incorecta? In privinta migratiei, alegerea „corecta” este pentru tara noastra acceptarea deciziilor celor din „nucleul organizatiei” fara conditii si fara comentarii. Spatiul Schengen este acum la fel de departat pentru Romania pe cat este spatiul selenar. In negocierea Brexitului chiar n-avem nicio strategie, iar daca am avea, probabil singura corecta ar fi sa incercam pastrarea unor relatii cat mai bune cu Marea Britanie.

    Cei din V4, despre care politologii romani tot spun ca au o strategie gresita, au un nivel de trai mai bun decat al romanilor, tarile lor sunt respectate de catre celelalte state membre ale UE, iar in privinta Brexitului chiar sunt consultati. Nu inteleg ce este asa de bine in faptul ca ne indepartam (ca intotdeauna) de statele Visegrad?! Nu vad ca relatiile lor ar fi mai putin bune cu cei care au resursele decat ale noastre, dimpotriva, se observa lesne ca Romania conteaza din ce in ce mai putin pe plan international, in vreme ce statele V4 sunt respectate. Romania este vazuta ca un stat conformist, fara opinii, fara propuneri, care nu se remarca prin nimic pozitiv, iar apropierea de d-na Merkel inseamna scadere suplimentara de popularitate.

    • @Constantin – și țările grupului de la Vișegrad au propria lor realitate, care nu corespunde cu a României. A se vedea comentariul de mai sus – 19/09/2016 la 21:48

      • Sincer, nu pricep prea bine principiile Merkaba si modul de manifestare a realitatilor paralele, dar am sa aduc cateva precizari comentariului meu anterior. Doresc tarii mele in mai mica masura o buna relatie personala intre ocupantii vremelnici ai unor diferite functii publice si doresc mai mult relatii institutionale. Ca sa ma fac mai bine inteles, ma intereseaza mai putin o relatie excelenta intre d-nii Adrian Nastase si Jaques Chirac, spre exemplu, in schimb imi doresc o relatie institutionala buna a Frantei cu Romania. La fel, nu-mi doresc sa fiu vizitat de dl Tony Blair care sa-mi spuna „votati-l pe prietenul meu Victor Ponta”, ori sa primesc in preajma alegerilor vizita d-nei Merkel, care sa-mi recomande „votati-l pe prietenul meu Klauss”, ci imi doresc ca Marea Britanie si Germania sa se adreseze Olandei, spunand „avem nevoie de Romania in Spatiul Schengen”. Pentru asta, doresc ca politicienii romani sa negocieze eventualele concesii facute in numele statului roman in folosul acestuia, nu in cel personal. Ori, in privinta statelor V4, bunaoara, concesiile in favoarea „nucleului organizatiei” au fost facute, cel putin aparent, chiar contrar interesului politicienilor care au reprezentat la negocieri statele respective. Dar in beneficiul statelor. Fara a impinge in mod exagerat lucrurile catre nationalism, autarhie samd, cred ca cel putin o parte din atitudinea statelor V4 ar trebui sa inspire Romania in pozitia sa fata de „nucleul organizatiei”.

        • Înseamnă că nu înțelegeți DELOC realitatea :P

          Marea Britanie e absolut ultima interesată de prezența României în Schengen, iar Germania e tot cam pe-acolo. Dacă nu își exprima Olanda opoziția, o făcea altcineva. Iar când Boc a încercat să șantajeze Olanda, reacția imediat următoare a fost că Finlanda s-a raliat Olandei, deci încercarea (oricum ridicolă) de șantaj a trebuit oprită imediat.

          ”O relație instituțională bună” cu Franța înseamnă să nu-l mai aducem pe președintele francez
          în situația de a spune ”românii au pierdut o bună ocazie să tacă”. Românii trebuie să tacă tot timpul și să se conformeze deciziilor franco-germane, asta ar însemna ”o relație instituțională bună”.

          România e a 7-a roată la căruță în Uniunea Europeană, iar lucrurile se îndreaptă spre o situație similară cu cea de pe vremea Imperiului Austro-Ungar: austriecii și ungurii se ocupau de căi ferate și de industrie, iar românii mergeau la sapă și la coasă. Exact în același mod, în zilele noastre românii n-au decât să-și vadă de treabă în fabricile germane de componente auto pentru 200 – 500 de euro pe lună și să lase „băieții mari” să organizeze treburile Uniunii cum știu ei mai bine. Ăsta e prețul pentru ”o relație instituțională bună”.

    • @Constantin – știu că sună foarte descurajant comentariul precedent, viitorul pare foarte gri, așa că o să încerc să menționez și o posibilă soluție: România are nevoie de o direcție, de un scop, de o țintă. Pe care în prezent nu le are. Reunificarea cu R.Moldova după dispariția lui Putin ar putea fi un astfel de scop, dar nu e suficient. Românii au nevoie să-și recâștige respectul de sine ca națiune, iar asta e extrem de greu de realizat și va dura cel puțin 2-3 generații.

      Iar acum ne aflăm încă mult înainte de momentul zero. Încă nu s-a identificat acel scop, acea țintă spre care să mergem pentru a ne recâștiga respectul de sine ca națiune. Ar exista câteva idei, dar deocamdată nu sunt decât la stadiul de idei. Apartenența la Uniunea Europeană nu e în contradicție cu o asemenea țintă, la fel cum Bavaria astăzi poate trata cu superioritate pe toată lumea, fără ca asta să intre în contradicție cu statutul ei de land federal.

  9. Cum va reactiona Romania la valul eurosceptic….?? Pai, in 1916 a reactionat in felul ei, la valurile vremii de atunci. Exista toate premisele (si motivele ?) de a reactiona si acum prin ceva asemanator.Numai ca nu vor fi 2 ani ca alatatdata, ci, poate, 4-5-6. Si s-ar părea ca nu avem prea mult de asteptat. Alegerile din noiembrie din SUA, cu siguranta, ne vor sugera o solutie. Asta e.

  10. Valul de euroscepticism nu este inevitabil in Romania. Unele femei sunt independente psihologic si financiar si aleg sa divorteze (Polonia, Ungaria, Cehia), altele sunt dependente si nesigure de ele insele. Romania, cu toata cocoseala ei specific latina, nu are siguranta de sine ca sa intoarca spatele Europei. A, evident ca alde PontaGhita vor continua kurvasareala specifica si se vor da rusofili, dar si asta face parte din natura umana in general.

    • Așa este, însă independența psihologică și financiară nu le protejează de violuri și nu le asigură perpetuarea speciei :P

  11. Dacă viitorul preşedinte al SUA, de după alegerile din noiembrie, va găsi de cuviinţă să îşi întoarcă faţa de la o Europă tot mai .. „obosită” spre o Asie în plin avânt şi să mai dea şi mâna cu Rusia, atunci cu siguranţă că ne va pieri cheful de gâlceavă între noi. Chiar şi valul eurosceptic e posibil să se transforme în opusul său.

  12. Poate interpretez eu gresit, dar in articol vad aproape o satisfactie a autorului pentru faptul ca Italia si-o ia peste bot in mod constant de la Germ si Fr. Ceea ce e cel putin ciudat. Dupa parerea mea exact aici e greseala nr 2 a „maharilor” UE. In faptul ca nu se poarta absolut deloc ca intr-o UNIUNE. De fapt nu e nicio uniune. E un soi de intelegere pentru beneficiul tuturor, mai ales al maharilor.

    Ca sa nu uit: greseala nr. 1 e ca in UE nu se respecta regulile. Ca avem tratamente preferentiale. Si asta va fi sfarsitul UE. Asta e cea mai mare greseala care o va duce pe aratura.

    PS: faptul ca nu au existat repercusiuni dupa brexit pentru sefii Comisiei UE nu va ramane neobservat si nepenalizat de public. Nimic nu face mai mult rau si nu erodeaza mai mult imaginea si sustinerea pentru proiectul european decat ingamfarea si ruperea de realitate a conducatorilor.

    • @ Maximus,
      si eu cred ca interpretezi gresit: nu exista satisfactia autorului ca „Italia o ia peste bot”, cum zici, de la cei doi soferi UE, beti de putere. E doar o constatare, nu vad dece ar fi satisfacut dl Naumescu ca Italia „o ia peste bot”.

  13. UE este cu un picior in groapa. Si este bine asa! Romania, in contextul actual, nu mai are nevoie de Shengen. Avem deja, fara Shengen, milioane de romani in strainatate. Nu ne ajung?
    Romania trebuie sa se apropie de tarile de la Visegrad, adica de Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia. Orban duce o politica externa excelenta. Germania l-a criticat initial pentru gardurile lui. Acum, mai indrazneste vre-un german sa-l mai atace? Deci, politica lui a fost mai eficienta decat a lui Merkel, care de vreo cateva luni bune isi toarna cenusa in cap, recunoascand ca a facut multe greseli legate de migranti. E vremea ca doamna Merkel sa se intoarca la cratita, daca o mai fi buna si pentru asta. Si e bine asa!!

    Alegerile austriece amanate sunt binevenite, fiindca tendinta electoratului austriac merge spre dreapta. Cu cat alegerile sunt programate mai tarziu, cu atat victoria lui Hofer va fi mai categorica. Dar disperatii de politicieni austrieci simt ca daca valul nationalist capata putere, ii va matura pe toti din posturile caldicele in care s-au aciuat. Si e bine asa!!!

    Istoria se repeta si acum sunt asemanari foarte mari cu perioada de inceput ale anilor 1848. Atunci avansau ideile revolutiei franceze, acum se impune din nou nationalismul. Si e bine asa!!!!

    • Descrierea dumneavoastra pare sa reflecte mai degraba repetarea istoriei perioadei de inceput a anilor ’30, pe cand avansau ideile revolutiei national-socialiste. In context, daca dumneavoastra credeti ca acum se impune din nou nationalismul, cred ca „NU e bine asa!!!”. Opinia mea cu privire la exemplul statelor V4 se refera la o atitudine demna a tarii noastre in negocierile cu statele care au rol determinant in politica UE. Cetatenii romani pot calatori si acum in Schengen, dar odata cu admiterea Romaniei, costurile tranzactiilor comerciale efectuate de tara noastra vor scadea. Altfel, sper ca UE sa evolueze, pentru ca reprezinta garantia pacii pe continent. Sigur, unii vor razboi, dar pe Pamant exista tot felul de smintiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro