vineri, martie 29, 2024

Este într-adevăr posibilă o negociere Trump-Putin pe sistemul antirachetă din România și Polonia?

Puncte cheie:

  • Dacă aș răspunde din start din păcate, da”, probabil mulți cititori și-ar găsi satisfăcută chiar din primul rând curiozitatea aflării răspunsului pe care îl ofer eu la această întrebare esențială, spinoasă și dramatică pentru viitorul paradigmei de securitate a regiunii noastre, dar ar fi cu siguranță o percepție simplificată excesiv, ceea este de evitat. Situația se arată în realitate mult mai complicată și mai nuanțată decât ar presupune o asemenea abordare, în alb și negru, și cred că e bine să încercăm detalierea ei în cuprinsul articolului, nu în sumar;
  • Interviul incendiar din 4 ianuarie a.c.. al fostului director interimar al CIA, Michael Morell, în care acesta indică intenția președintelui Putin de a negocia o înțelegere cu președintele Trump[1], care să includă, printre altele, o stopare a programului american antirachetă pe componentele din Flancul Estic al NATO (România și Polonia) în schimbul unei acțiuni militare comune împotriva ISIS în Siria/Orientul Mijlociu, este o întărire neașteptat de rapidă și de explicită a ceea ce am scris, poate mai vag, pe 9 noiembrie anul trecut, a doua zi după alegerile prezidențiale din Statele Unite, anume că “până în martie-aprilie trebuie să ne așteptăm la un summit Trump-Putin, care va marca începutul negocierii unui „deal” SUA-Rusia pe un pachet mai complex de teme”[2];
  • Schimbarea curentului politic în lumea occidentală și a ordinii globale/sistemului de relații internaționale este un proces insidios început cu ani în urmă, în care Brexitul și alegerea lui Donald Trump sunt doar simptome foarte vizibile, și nu cauze, adevăratul resort fiind acumularea unor nemulțumiri crescânde (nejustificate, în opinia mea, în raport cu starea reală a lumii și a Uniunii Europene), la baza societăților din spațiul euroatlantic, nemulțumiri alimentate și speculate copios de actori politici direct interesați de destructurarea Sistemului, dar și, involuntar, de mijloacele media avide de știri negative;
  • Sistemul strategic de apărare antirachetă al Statelor Unite nu este un proiect al administrației Obama, ci datează din anii ‘80, din timpul îndrăgitului președinte republican Ronald Reagan[3], valoarea lui politică și simbolică uriașă pentru puterea Americii făcându-l astăzi greu de anulat de către președintele Trump, fără a-și cauza singur daune importante de imagine, chiar la nivelul electoratului conservator și al mediilor militare care se pare că l-au susținut în drumul spre Casa Albă;
  • Menținerea scutului antirachetă nu este însă doar o chestiune de imagine pentru președintele Trump, ci în primul rând una de excepțional interes strategic, politic și militar pentru Statele Unite, mai ales în condițiile înarmării intensive a Rusiei și a Chinei dar și a slăbirii Uniunii Europene, un proiect valoros, pe care mă îndoiesc că apropiații lui Trump din primul cerc al puterii de la Washington nu vor avea argumente să îl susțină în fața președintelui, tocmai în acest context delicat al rebalansărilor și redefinirii ordinii mondiale;
  • Scutul antirachetă din Europa este o neprețuită resursă de negociere a puterii Statelor Unite la nivel global și regional, ceea ce îi va asigura, aparent paradoxal în raport cu miza negocierilor despre care vorbim, supraviețuirea și perpetuarea pe termen lung, chiar dacă în forme diferite, variabile. Cu alte cuvinte, Trump ar putea negocia oricând și orice pe subiectul scutului (sunt o mulțime de chestiuni tehnice care pot fi ajustate din mers, fără ca publicul local să ia act de recalibrarea proiectului, de dinamica parametrilor lui) dar nu va opri și nu va demonta instalațiile, tocmai fiindcă existența în sine a scutului oferă un imens ascendent și un beneficiu de negociere a puterii americane. Iar Putin știe perfect acest lucru și tocmai de aceea l-ar vrea dispărut complet;
  • O desființare totală și definitivă a scutului, ca și orice altă formă de dezangajare militară din Europa, pentru vremelnice avantaje și concesii ale Rusiei, în Ucraina sau în Siria, ar duce la o teribilă și ireversibilă depreciere a puterii și influenței Statelor Unite în peninsula europeană, pe zona sensibilă de contact cu marele bloc continental al Eurasiei.

*

Scutul antirachetă este un excepțional instrument al puterii formale și informale americane în Europa și o neprețuită resursă de negociere a acestei puteri în relațiile bilaterale cu alte state, fie mai mari, precum Rusia, fie mai mici, precum Polonia sau România. Dar, prin extensia semnificației sale strategice, aceea de garant simbolic al securității aliaților, scutul are un efect indirect și o influență puternică și asupra întregii Uniuni Europene, deci inclusiv asupra puterii și autorității politice a nucleului franco-german în Europa Centrală. Poate nu întâmplător ministrul de Externe al Germaniei se opunea nu demult acestui proiect, considerându-l contraproductiv, respectiv o “țintă” pentru alte mari puteri. Poate că altceva voia să spună, și lumea nu prea l-a înțeles…

Interviul fostului director al CIA și ideea că noul președinte american ar putea negocia cu Vladimir Putin existența scutului antirachetă de la Deveselu a stârnit, așa cum era firesc, îngrijorările celor conștienți de riscurile schimbării paradigmei de securitate a regiunii. Un Trump ghidat de impulsul de a arăta că schimbă politicile Americii ar putea oricând pretinde că negociază acest instrument al puterii externe a Statelor Unite. Un Trump inteligent (sau bine consiliat) nu îl va desființa însă niciodată. E ca și cum ai dispune de o unealtă miraculoasă, aflată sub controlul tău total, pe care ți-au lăsat-o moștenire generațiile trecute, amplasată departe de casa ta, în curtea altora, pe care este cu ochii toată lumea și de care toți vor să vorbească (de bine sau de rău), pe care prietenii o admiră și de care dușmanii se tem, și pe care poți să o folosești în chip variabil, pe care poți să o transformi oricând în orice, să o dai mai tare sau mai încet, ca butonul de la stația de amplificare, dar la care este evident că nu ai niciun interes să renunți complet. Scutul antirachetă este steagul puterii Statelor Unite înfipt în Estul Europei, spre disperarea Rusiei, o unealtă de stimulare sau de constrângere, de fidelizare a aliaților sau de descurajare a rivalilor, de la caz la caz. De ce să renunți complet la o asemenea resursă de putere?

Și totuși, Trump va negocia cu Putin. Va negocia pentru simplul motiv că a promis în campanie că o va face și pentru că vrea să arate alegătorilor americani că el este altfel decât Obama, tot așa cum Obama a fost aproape obsedat, timp de opt ani, să arate că nu face lucrurile ca George W. Bush. Chiar și atunci când o politică diferită, doar de dragul forțării diferenței, s-a dovedit neinspirată. Nu am așadar nicio îndoială că negocieri ruso-americane la nivel înalt vor avea loc, în următoarele luni. Dar, la urma urmei, nu asta este ceea ce ne înfioară aici, în această regiune de frontieră dintre lumi. Nu e neapărat un lucru rău că liderii unor mari puteri se întâlnesc și negociază, în fond asta este esența politicii și a diplomației, este datoria lor să o facă. Evident, nimeni nu vrea război între marile puteri. Ceea ce ne interesează sunt însă posibilele consecințe ale acestor negocieri. Iar istoria națiunilor mici a arătat că nu întotdeauna negocierile și înțelegerile dintre marile puteri le-au adus celor dintâi mai multă fericire.

Unele subiecte ale acestor discuții le vom afla probabil în primăvară, unele mai târziu, peste ani, iar altele (anexele) poate niciodată. Este foarte posibil ca Putin să introducă și subiectul scutului antirachetă pe agendă, chiar dacă, spun încă o dată, un Trump inteligent (sau bine consiliat) ar putea, prin acceptarea acestei discuții exploratorii, doar să testeze cât de tare își dorește Putin să vadă desființată această instalație, cât de tare o urăște și cam ce ar fi dispus să ofere sau să facă pentru ca Statele Unite să o închidă pentru totdeauna. Sistemul antirachetă poate avea o geometrie variabilă, se poate plia pe nevoile și interesele strategice ale Statelor Unite, aflate în dinamică (de altfel, așa a fost mereu), poate fi ajustat, croit după necesitățile timpului, recalibrat, încărcat cu tot felul de tehnologii sau lăsat ca punct de decor militar, dar nu va fi închis.

Atâta timp cât au la îndemână “instalația” și supremația tehnologiei lor militare, americanii vor deține controlul relațiilor de putere, și în afara NATO, și în interiorul Alianței. Dacă vor pierde supremația militară și prezența strategică, vor pierde și controlul politic. Ești interesant pentru ceilalți numai în măsura în care stăpânești instrumentul minune, bagheta magică, oricare ar fi aceea, să-i zicem, printr-un cuvânt-sinteză, puterea. Ești așadar puternic, respectat sau temut atâta timp cât ai asupra ta “morcovul și bățul”, în acest caz garantarea securității prietenilor și descurajarea dușmanilor. Nu pot să cred că administrația Trump nu va înțelege ce privilegiu are să moștenească un asemenea instrument de putere de la predecesorii lor sau că s-ar putea gândi, fie și numai pentru o clipă, să renunțe la el.

Dar de ce vrem noi scutul? Ce ne trebuie nouă, vorba lui Putin, așa ceva? Aceasta e poate întrebarea cea mai simplă din toată discuția pe tema instalației de la Deveselu. Și totuși, nu voi alege răspunsul politic și militar clasic, de manual, pe care îl știm toți, ci pe cel cultural (în sensul cel mai larg al termenului), care poate suna cel mai naiv în contextul actual, dar în care eu cred cel mai mult. Este vorba, în subsidiar, de sentimentul unei națiuni mici care a învățat, de-a lungul istoriei ei chinuite, că dacă nu e cu unii, e cu ceilalți. România nu e Elveția. Nimeni nu poate fi Elveția în această regiune a Europei (doar Dodon e pur și simplu caraghios când se face că nu înțelege despre ce este vorba și clamează neutralitatea provinciei dintre Prut și Nistru). În partea noastră de lume, pe falia aceasta instabilă și imprevizibilă, ori ești cu americanii, ori cu rușii. Românii știu asta instinctiv, chiar și cei fără pretenții savante. Ideea nu e că ne plac mai mult rachetele americane decât rachetele rusești. Rachetele sunt rachete, și la Vest, și la Est. Ideea este ce valori apără aceste rachete, ce model de viață protejează ele. Și, oricât s-ar strădui unii să demonizeze America, românii au fost atrași întotdeauna de American Dream, nu de Russian Dream, și înainte de război, și în timpul comunismului, și după comunism. Rusia nu a fost niciodată atractivă aici.

Pierderea scutului ar fi un enorm pas înapoi al Americii în ecuația globală și regională de putere, ca să nu mai vorbim de sentimentul de trădare pe care l-ar crea în aceste țări. Poate că Europa Centrală și de Est nu (mai) are o pondere semnificativă în prioritățile strategice ale Americii de astăzi, poate că rivalitatea cu China va deveni curând mai acerbă decât cea cu Rusia, dar e bine de știut că părăsirea locului ar fi ireversibilă, cel puțin la nivelul unei generații, iar o eventuală tentativă de reintrare, peste ani, ar necesita costuri imense, de toate felurile.

Multe se pot schimba în sistemul relațiilor internaționale în anii următori, dar nu cred că America lui Trump își va negocia cu adevărat ieșirea din scenă, pentru că orice preț ar obține ar fi, de fapt, prea mic. Ar fi o greșeală de neiertat. Influența americană asupra acestor state și societăți ar fi drastic redusă. Pierderea Europei, în care oricum cea mai mare influență a rămas în jumătatea dintre Germania și Rusia, ar fi o autoamputare a puterii americane pe plan global. Abandonarea rolului de protector, fie și simbolic (am mai explicat, cu alte ocazii, de ce scutul antirachetă nu este un garant militar absolut, ci mai degrabă unul politic) ar distruge rapid capitalul de încredere pe care America și l-a construit de-a lungul ultimelor decenii în această regiune.

Lăsarea în urmă a unui vid de putere ar deschide cu adevărat poarta pentru pătrunderea, discretă sau explicită, prin fibra optică de internet sau cu bocancii, a altor giganți. Este motivul pentru care cred că, deși supus negocierilor, scutul antirachetă va rezista. Chiar dacă nu vom ști niciodată cu adevărat ce este în carcasa metalică pe care o vedem la televizor și ce poate să facă în mod concret instalația respectivă. Ideea că ceva american foarte special este acolo e un semnal suficient de puternic atât pentru noi, să-l vrem în continuare, cât și pentru cei din jurul nostru, să-l vadă demontat.

NOTE _____________________


[1] https://www.thecipherbrief.com/column/network-take/intelligence-trump-putin-and-russias-long-game-1091

[2] https://www.contributors.ro/global-europa/america-s-a-schimbat-sa-ne-pregatim-pentru-schimbarea-lumii/

[3] http://www.atomicarchive.com/History/coldwar/page20.shtml

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Două precizări importante:

    1) Scutul a fost construit pentru a oferi protecție împotriva unor eventuale rachete lansate de Iran.

    2) Scutul ar fi ineficient dacă Rusia ar lansa un atac cu rachete asupra României.

    Calitatea de membru al UE și al NATO nu ar trebui să împiedice România să încerce să coopereze cu Rusia, așa cum fac de altfel și unele state vestice (v. Finlanda și Norvegia). Iar dacă România, respectându-și cu strictețe obligațiile asumate în cadrul UE și NATO, reușește să construiască o relație diplomatică de calitate cu Rusia, poziția sa în UE și NATO va fi întârită, nu slăbită. Într-o lume în care nici UE și nici SUA nu vor mai deține un rol dominant, cooperarea cu Rusia este dezirabilă.

    • Relatia bilaterala dintre Romania si Rusia nu este asemanatoare cu cea a Norvegiei cu Rusia sau a Finlandei cu Rusia. Pana una alta Rusia conditioneaza orice discutii cu Romania (pe temele importante) de obedienta noastra. Orice gest de bine-vointa al Romaniei pe problemele cu adevarat relevante ar fi contrar intereselor noastre si ale aliatilor militari si economici. Romania are diferende majore cu Rusia incepand de la tezaur si terminand cu Republica Moldova. Aceasta situatie este intalnita pentru ca marile puteri la care ne raportam (UE si NATO vs Rusia) au valori si interese total opuse. Prin urmare, orice discutii cu rusii pe temele importante si orice concesii facute in fata lor ne-ar pune intr-o postura de neincredere in fata aliatilor militari si economici.

      • Unele reacții ale Rusiei au fost neadecvate. Întrebarea este însă: cu ce ne ajută să avem reacții nervoase la gesturile neamicale ale Rusiei?

        Rusia este izolată în Europa, însă această stare nu poate dura foarte mult. În condițiile în care influența Chinei va crește, iar India va începe și ea să se impună pe scena internațională, cooperarea cu Rusia va deveni inevitabilă.

        Cum este oare mai bine? Să colaborăm cu Rusia în baza propriilor noastre interese sau să colaborăm fiindcă așa ne vor cere UE și/sau NATO?

    • Si totusi
      1. De ce Rusia declara „scutul’ un sistem agresiv la adresa sa? daca el este un sistem defensiv impotriva rachetelor din Orientul Mijlociu?
      2. Fraza aceasta „Într-o lume în care nici UE și nici SUA nu vor mai deține un rol dominant, cooperarea cu Rusia este dezirabilă.” este decupata din manualele de propaganda ale Kremlinului.
      De ce ar trebui sa credem ca in acea lume ipotetica in care UE si US nu vor mai detine acel rol, Rusia va detine vreun rol? De ce sa nu imunatatim relatiile cu Turcia? sau cu China? sau cu Iranul? Sunt foarte multi pretendenti la rolul de puteri regionale sau mondiale mult mai bine echipati decat Rusia.

      • @Gabriel. I

        1) Rusia susține că echipamentele respective ar putea fi folosite și în scopuri ofensive. Discuția devine prea tehnică …

        2) Dacă NATO și UE nu se oțărăsc la Rusia, ci o iau cu binișorul, este oare inteligent să ne dăm noi zmei?

      • R: 1.
        A existat un acord intre Rusia si SUA, „Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty” care a fost rupt in 2001 de catre SUA. Scutul din Polonia si Romania ii deranjeaza pentru ca este echipat cu genul de armament care ar fi fost interzis prin acel tratat. Chestia asta cu ar putea fi folosite ofensiv este doar propaganda ordinara, sunt constienti ca si americani si ei vor dezvolta astfel de capabilitati. Realitatea este ca intrarea in exploatare a rachetelor Iskander la rusi (cod NATO SS-26) ne arata ca ei nu au respectat tratatul respectiv la niciun moment dat (dureaza 15-20 ani dezvoltarea a unei astfel de arme, deci lucrau cam de 10-12 ani la ele, minim, cand SUA a rupt tratatul). Rusii stiu ca pot fi folosite ofensiv, pentru ca ei monteaza armament nuclear pe ele (desi functioneaza si cu alte munitii specifice rachetelor). Americanii si-au dezvoltat propriile alterantive de contra-masuri, dar a durat ceva, evident si inca nu au terminat de lucrat la ultimul tip de rachete care ar trebui sa functioneze la Deveselu, cand au dat drumul la baza avea doar capacitati de distanta scurta si medie, daca nu ma insel. Dar in caz de urgente cred ca ar putea echipa genul de rachete pe care le foloseste marina, exista alternative, char daca programul nou nu este gata.

        Tratatul in sine a fost o aberatie abjecta, evident ca nu era credibil si chiar daca Rusia si SUA l-ar fi respectat, alte tari si-ar fi dezvoltat genul acela de armament. Este genul de capacitate necesara. Si intelegerea modului cum poate fi folosita ofensiv este ceea ce te ajuta sa gasesti contra-masuri potrivite.

        Pentru capabilitati ofensive nucleare, nu exista contra masuri reale. Un potential conflict ar fi fatal, un astfel de sistem nu ne poate apara in mod realist de Rusia. Ar fi suficient sa traga in mai multe randuri cu arme nucleare, primul rand este interceptat de catre aceste sisteme si sunt detonate deasupra atmosferei. Poluarea radioactiva generata va face imposibila detectia prin RADAR a urmatoarelor valuri de rachete si jocul s-a terminat pentru ambele tabere si pentru restul Pamantului in cativa ani de la iarna nucleara care va urma datorita cantitatii mari de praf ce se va ridica in atmosfera de la toate detonarile. In schimb, un astfel de sistem ne poate apara de un inamic care are doar cateva astfel de arme. Atunci si-ar face efectul, dar este destul de greu de detectat si doborat astfel de rachete, nu exista garantii nici asa.

        Jocul diplomatic intre Rusia si SUA se da indiferent de aceste consideratii. S-a decis de multa vreme ca va urma o cursa a inarmarii cu astfel de capacitati de lupta.

        • Doctrina militara rusa se bazeaza pe asa-zisa „lovitura nucleara decisiva” care ar transa soarta razboiului din prima, fara sa mai poata fi atacata de inamic. Ori, scutul de la Deveselu reduce mult sansa Rusiei de a lovi „decisiv” SUA (nu intereseaza pe nimeni soarta Romaniei, aici), in conditiile in care sistemul AEGIS va deveni functional 100%. Rusii nu mai pot opera submarinele lor nucleare intrucat fundul atlanticului si al pacificului este intesat de balize de radiolocatie capabile sa identifice orice submarin si sa comunice acest lucru sistemului defensiv antisubmarin american, mult inainte de a se lansa vreo incarcatura nucleara. Deasemeni, nu mai pot utiliza dintr-o lovitura toate rachetele lor intercontinentale. O parte isi vor atinge tinta dar nu suficient incat sa impiedice riposta cuvenita din partea americanilor. De-asta nu vor rusii scutul de la Deveselu.
          Pe de alta parte, si americanii blufeaza la fel cum au facut rusii cu rachetele din Cuba. Atunci Hrusciov voia sa-i convinga pe americani sa-si retraga trupele din RFG ca sa poata reuni Germania intr-un singur stat comunist, in schimbul retragerii rachetelor din Cuba. N-a reusit pentru ca rachetele ajunse acolo aveau raza scurta si erau permanent supravegheate de aviatia americana.
          Legat de scut, nimeni nu stie exact ce poate dar cred ca miza e alta : ca americanii sa-si vanda sisteme antiracheta si avioane care sa apere „scutul” la prostii de romani si polonezi. O eventuala negociere cu rusii, va avea in vedere, mai degraba, ce tip de arme vor accepta rusii sa ne cumparam de la americani, ca sa aparam scutul. Nu degeaba ne-am dotat cu F16 ca sa primim „dreptul” de a cumpara mai tarziu F35! E vorba de miliarde de dolari aici!

  2. Dl Naumescu a evoluat remarcabil in analizele geopolitice pe care le prezinta aici. Firul narativ se impleteste intre liniile strategice si fineturi diplomatice sau posibilitati tactice.
    Este adevarat cultural nu a prins nimic din toata investitia sovietica in Romania (facuta cu forta) iar istoric am pierdut in toate tratatele si negocierile cu rusii. Fara sprijinul rusilor tarile slave de la sud de Dunare poate nu ar fi existat. In fata colosilor nu-ti ramine decit sa cauti strategii de supravietuire. Din pacate nu totdeauna am avut oamenii politici capabili sa inteleaga si sa promoveze interesul romanesc.

  3. Excelent articol, in linia de profesionalism al brandului Naumescu!
    Se creeaza o „mica” problema, totusi. Scutul antiracheta, indeosebi componenta de la Deveselu, NU este indreptata la adresa/impotriva rachetelor nucleare rusesti, ci al mijloacelor balistice iraniene si nord coreene. Cel putin acesta este (inca) enuntul standard al oficialitatilor militare si diplomatice americane, ca raspuns la nenumaratele suspiciuni, obiectii si critici din partea rusa, de-a lungul timpului

    Dar, asa cum este structurat, continutul (implicit) al articolului dvs. confirma suspiciunile asertate atat de insistent ale rusilor si devine aproape explicit: da, componenta de la Deveselu este adresata primar si specific contracararii amenintarilor balistice rusesti. Astfel, partea rusa mai primeste o confirmare, chiar daca nu oficiala, a suspiciunilor rusesti, legitimandu-le o eventuala accentuare a pozitiei agresiv-disuasive la adresa Romaniei.

    Dar, poate (si sper sa) gresesc…

  4. PS Crede oare cineva ca daca Trump ar negocia si ar renunta la acest scut ar mai avea nevoie rusii de ceva in plus pentru a intelege ca Europa este a lor?

  5. Nu inteleg de unde concluzia bazata pe banuieli:
    „probabil mulți cititori și-ar găsi satisfăcută chiar din primul rând curiozitatea aflării răspunsului pe care îl ofer eu la această întrebare”.
    Acei „multi cititori” (probabil) ar vrea ca raspunsul sa fie chiar din titlu ori sint anti americani si pro rusi.
    „Interviul incendiar din 4 ianuarie a.c.. al fostului director interimar al CIA, Michael Morell”
    Dece nu s-ar inscrie in tonele de stiri false la adresa lui Trump din timpul campaniei electorale si de dupa?
    Deocamdata Trump nu a facut nimic, dar este deja condamnat. Pe vorbe, pe scenarii inchipuite…
    Povestea drobului de sare e romaneasca.
    Desigur ca Trump va negocia cu Putin: relatiile lasate de Obama sint in situatia de ori-ori, adica ori negocieri ori confruntare (probabil ca unii dintre acei „multi cititori” ar vrea un razboi, dar trebuie sa mai astepte :P ). Iar in negocieri exista si compromisuri; fara ele se ajunge la razboi.
    Chiar o asemenea rasucire de strategie la americani, sa abandoneze scutul, nu poate fi de conceput. Mi se pare ceva venit din inconstient, gindind la Istoria noastra.
    „Schimbarea curentului politic în lumea occidentală și a ordinii globale/sistemului de relații internaționale” nu este in niciun caz un proces insidios, ci un proces normal in evolutia lumii (altfel am fi ramas in era primitiva, in evul mediu sau in dolcele farniente dinaintea primului Mondial), un proces ca al evolutiei Pamintului, pe care ecologistii ar vrea sa-l opreasca. Speriindu-ne cind cu racirea globala, cind cu incalzirea globala.
    Nu toata lumea o ridica in slavi pe mama Angela.

    • Felicitarile mele pentru acest comentariu foarte pertinent.

      Doua chestiuni pe care doresc sa le adaug:

      1. Donald Trump: odata cu venirea acestuia la Presedintia Statelor Unite, se va schimba complet modul in care se va face politica si guvernarea. Nimic nu va mai fi ca inaintea alegerii sale. Si asta poate nu numai la scara Statelor Unite ci a intregii lumi democrate.

      2. Angela Merkel: parerea mea personala este ca aceasta are o vina egala cu cea a lui Vladimir Putin cu privire la ceea ce s-a intamplat in UE ca urmare a migratiei scapate de sub orice control, pe de o parte, terorismului demential care s-a strecurat in Europa si evenimentul Brexit, pe de alta parte. Chiar daca, poate, nu a fost o intelegere secreta intre cei doi, Angela Merkel, in opinia mea, prezinta un risc clar si prezent la securitatea intregii Uniuni Europene si nu ar mai trebui realeasa Cancelarul Germaniei. Nu trebuie uitat nici scandalul intre SUA si Germania urmare a spionarii Angelei de care Statele Unite, chestiune care poate avea o anumita conotatie demna de remarcat.

      • Este vina Angelei Merkel ca membrii Uniunii Europene nu sunt capabili sa ajunga la un consens nici macar in privinta celor mai elementare aspecte? Este vina Angelei Merkel ca Uninea Europeana nu are o politica externa comuna, este vina Angelei Merkel ca UE nu are o politica de securitate comuna (autoritatile germane habar nu aveau ca primul suspect retinut in urma loviturii din ajunul Craciunului era condamnat si cautat in Grecia)? Este vina Angelei Merkel ca UE nu are o piata de capital comuna, este vina Angelei Merkel ca UE nu are o strategie comuna de dezvoltare, nu are o dobanda de referinta comuna, nu are un ciclu economic comun si multe alte lucruri esentiale pentru asigurarea bunei functionari si a capacitatii de a reactiona in comun, respectiv de a contracara provocarile secolului 21? Este vina Angelei Merkel ca UE este formata din diferite grupuri de tari care urmaresc scopuri si interese diferite si, mai nou, unii membri (e.g. brexiterii si tari din grupul Visegrad) folosesc UE ca o scuza pentru propriile lor esecuri interne? Daca am fi avut un nucleu bine integrat si o conducere puternica in zona Euro, tarile care nu-si doresc valorile de baza ale Uniunii Europene puteau fi invitate sa plece. Vedem o Comisie UE slabita, care incearca sa „reactioneze” pentru a nu-si pierde membrii (chiar daca unii dintre ei s-au tranformat practic in sabotori). Avem doua periferii in UE: o periferie geopolitica in Est, si o periferie economica in Sud care isi face viata grea cu implementarea reformelor.

        Suntem obisnuiti cu amanarea (in viitor) a discutiilor despre viitorul UE, cu strategia „pasilor marunti”, de modificare aproape insesizabila a statusului quoi. Acum insa, in urma prsiunilor Grexit, a Brexit, presiunile crizelor de la granita de Est si de Sud si valul populismului, Europa nu mai poate astepta. Franta si Germania trebuie sa faca pasul inainte: abandonarea imediata a conceptului „Europa cu periferii” in favoarea conceptului „Europa cu doua viteze” este iminenta! Si acest pas trebuie facut pana nu este prea tarziu! Un nucleu dur si hipercompetitiv al Uniunii, dotat cu un buget comun, cu o trezorerie, cu un mini-Parlament comun, cu o politica externa comuna, cu o securitate comuna, cu o moneda moneda comuna, dar si datorie comuna, ceea ce inseamna de fapt operationalizarea conceptului de „mai multa Europa”. Dar, atentie, mai multa Europa nu pentru Uniunea Europeana, ci pentru nucleul sau (zona Euro cu/sau fara Grecia si Italia) care sa ii permita sa mai insemne ceva in competitia economica globala. Uniunea ar fi impartita in acest nucleu competitiv cu un pronuntat caracter federal si un grup de tari (periferiile la sud si est) care, la un moment dat s-ar alinia cerintelor de competitivitate ale locomotivei economice. Desigur, acest pas, pe o parte, inseamna o recunoastere implicita a esecului in privinta extinderii catre Est, pe cealalta parte insa, inseamna salvarea proiectului European si totodata crearea unui nou orizont de aspiratii, un orizont de speranta ca, in timp, performantele nucleului vor atinge si grupul care vine din urma.

        • Intrebarile dvs. sunt foarte legitime. Ele arata, fara echivoc, cine trebuie aratat cu degetul pentru esecul UE.
          Se discuta pe acest site supozitia ca Anglia ar fi fost „Calul Troian” posibila sursa a poticnelilor UE.
          Mai degraba RDG-ul, cu a sa Angela, a constituit germenul adormit plantat in inima Uniunii pentru a fi activat la momentul critic.

  6. atat timp cat romanii sunt pro-ue si pro-us rusii nu au cum sa ne conduca, batalia este ca peste tot in jur, de a schimba aceasta preferinta a poporului. Rusii sunt constinenti de asta, ca atat timp cat poporul dintr-o regiune nu e pentru ei nu prea au cum sa isi bage coada, mai mult decat sa bage bete in roate si sa scaie cainii prin gard nu pot face. Rusii si-au facut de cap in ultima vreme doar in regiunile rusofone.

  7. Ca in orice negociere, ambele parti trebuie sa aiba ceva (real) de oferit. Nu stiu in ce masura sprijinul real al Rusiei in lupta impotriva ISIS este un argument puternic de negociere.
    Pana la urma, e posibil ca sub umbrela ISIS sa se mai intample si lucruri ce convin unei puteri sau alteia, iar lupta impotriva ISIS pare a avea nuante si „extensii” diferite la Wasington si Moscova.

    Sunt multe tari cu arsenale nucleare, dar nu toate sunt (sau pot fi) puteri globale. Cursa e dura si acerba, iar puterea economica e din ce in ce mai importanta. Ca sa joci in prima liga, trebuie sa dovedesti calitati certe si anduranta. E un maraton, nu o cursa de sprint, iar dorinta de a fi in plutonul fruntas e necesara, dar nu suficienta.

    E posibil ca, incet-incet, Donald Trump sa invete meseria de presedinte si sa descopere perspective noi si nebanuite. In afara cazului in care-l are in buzunar pe domnul Trump, domnului Putin s-ar putea sa nu-i fie foarte usor sa negocieze cu actualul presedinte al SUA. Ramane de vazut…

    Spun unii ca razboaiele viitorului se vor decide in spatiul extra-atmosferic, iar competitia pentru superioritatea acolo poate trimite in perimare actualul Scut, „maine” sau „poimanine”.

  8. Ce sa ofere Rusia in schimbul demontarii scutului? Poate doar ceva de acelasi calibru, cum ar fi sa permita SUA sa monteze un scut similar in Mongolia sau Kazahstan. Nu vad ce ar putea sa ofere in schimb, dar ei pun presiuni, ca asta stiu sa faca.

  9. Atata timp cat a avut calitatea de candidat, dl. Trump a spus numai ce stia ca vor să audă cei care nu o vroiau pe d-na Clinton. ACUM in calitate de presedinte trebuie sa-si revizuiască multe dintre cele spuse. ACUM tot ce spune si face va avea efect nu numai asupra americanilor ci si asupra unei jumătăți de glob. Nu cred ca puternicul si incitantul slogan de campanie se poate adeveri fara ca dl. Trump sa-si schimbe conceptia. America nu este o firma care astazi poate fi si maine nu. AMERICA NU ESTE SI NU POATE AJUNGE UN SHOW DE TELEVIZIUNE, NU POATE AJUNGE „UCENICUL” NIMANUI. Discuția dintre cele doua parti ar trebui sa duca la relaxare, nu cred ca de nivelul „la dolce vita”, insa suficienta de a crea spatiul unde sa înflorească speranta unei vietii linistite in care sa putem muncii, sa ne crestem copiii si sa putem ajuta pe toti cei ar avea nevoie. Speranta moare ultima!

  10. …pentru a putea negocia cu vecinii – indiferent de ” marimea” lor – de pe picior de egalitate, ca intelegerile sa fie respectate, trebuie sa te bazezi pe un sprijin al unor entitati in care ai incredere. Si aici de fapt se pune problema: de ce relatiile cu vecini ca Ungaria si Rusia trebuiesc negociate si renegociate mereu cand vin la putere „oameni” cu un comportament de „imperialist” frustrat ?
    Ma intreb de ce uni oameni politici ( aceia ce s-au facut – vezi familia Le Pen ) nu constientizeaza ca traim intr-o perioada foarte buna – vorbesc la nivel european- si ca scopul europenilor este acela de propovaduitori ai „culturii” europene , cultura care nu inseamna alceva decat credinta , munca, bunastare. Este foarte usor ca o minte odihnita sa tina discursuri populiste in care din exceptii sa faca reguli. Oare sa mai fie posibil ca oameni relativ intregi la minte sa-si doreasca razboi ?

  11. Imi place, din ce in ce mai mult, sa citesc articolele dlui dr. Valentin Neumescu. Nici nu prea mai ai ce adauga la o asemenea analiza.
    Am sa indraznesc totusi sa pun un accent pe legstura intre doua chestiuni care se impun din Articol:

    – „Iar istoria națiunilor mici a arătat că nu întotdeauna negocierile și înțelegerile dintre marile puteri le-au adus celor dintâi mai multă fericire.”

    – ” În partea noastră de lume, pe falia aceasta instabilă și imprevizibilă, ori ești cu americanii, ori cu rușii.”

    In situatia putin probabila in care Donald Trump opteaza pentru renuntarea la scutul anti-racheta, el ar trebui sa se asigure ca Poporul American doreste acest lucru iar culoarea Partidului sau coalitiei de Partide care controleaza Parlamentul Roman va avea un cuvant greu de spus.

  12. Estimp:
    „Tancuri, obuziere autopropulsate si sute de alte vehicule de lupta americane au inceput vineri sa debarce in portul german Bremerhaven, de unde vor fi transferate in Europa de Est, pentru a consolida apararea NATO fata de o eventuala agresiune rusa, relateaza News.ro citand agentia Associated Press.”
    Dar noi sintem preocupati sa construim scenarii pe minciunile unora si altora.
    Ar fi culmea ca sa aduca tehnica si oameni la granita Rusiei si sa lase paianjenii sa se aseze pe instalatiile de la Deveselu :P

  13. Cred ca ar fi bine sa intelegem si perspectiva ruseasca asupra acestui scut. Ei nu sunt foarte speriati de aspectul defensiv al acestui scut (au technologie sa treaca usor peste asta), ci mai degraba de faptul ca intreaga infrastructura din Polonia si Romania poate fi foarte usor transformata pentru operatiuni ofensive, inclusiv pt a lansa rachete nucleare cu raza scurta si medie impotriva Rusiei.

    Deci partea asta poate fi negociata (limitari technice, inspectii, etc) – si chiar cred ca e si interesul Romaniei sa incurajeze o astfel de negociere, pentru ca nu vrem ca Romania sa fie o tinta de asimetrizare din partea Rusiei.

    Ce are Rusia de oferit in astfel de negocieri ? Destule, de la limitarea racheleor nucleare in Kaliningrad, la limitarea atacurilor cibernetice, etc. …

    • Curajoasa abordare, prin care riscati insa sa fiti clasificata ca „troll rusesc” si sa ajungeti pe o posibila lista neagra. Eventual si eu…

      Cu pasi mici, dar siguri, ne apropiem periculos de mult de Ultimul Mare Razboi. Da, Rusia este mult prea mare, cu prea multe resurse esentiale la nivel planetar, iar despre locuitorii sai, considerati din ce in ce mai deschis ca nemeritand un asemenea teritoriu, ni se sugereaza aluziv, dar insistent, ca sunt, de la Putin la ultimul nou nascut, suboameni care trebuie ocupati, civilizati fortat sau, la rigoare, exterminati.printr-o agresiune terminala. Este doar o presupozitie, bazata pe evolutiile din 1989 incoace.

      Poate nu as fi atat de ingrijorat daca as trai undeva prin Tasmania sau sudul Argentinei. Dar exist in Romania, la inflexiunea dintre spatiul estic, dominat de influenta istorica rusa, si cel central- vestic, in care recent am intrat (UE+NATO). Daca va fi un conflict armat major, realmente major, teritoriul in care locuiesc va fi, necesarmente, unul din teatrele de razboi. Vad cu tristete ca armele se aduna in partea aceasta a Europei si rusii se pregatesc si ei. Putin a afirmat ca, din pacate, un nou razboi pare a fi inevitabil. Daca da, sigur Romania va fi grav afectata, pe termen lung, de operatiunile de lupta care se vor derula, repet inevitabil, pe acest teritoriu.

      Eu nu doresc un nou razboi, cat de mic, nu mai vorbesc mondial, si cred ca nimeni sanatos mintal nu il doreste. Dar am impresia ca ma aflu intr-o minoritate care se tot subtiaza…..

    • „Cred ca ar fi bine sa intelegem si perspectiva ruseasca asupra acestui scut. Ei nu sunt foarte speriati de aspectul defensiv al acestui scut (au technologie sa treaca usor peste asta), ci mai degraba de faptul ca intreaga infrastructura din Polonia si Romania poate fi foarte usor transformata pentru operatiuni ofensive, inclusiv pt a lansa rachete nucleare cu raza scurta si medie impotriva Rusiei.”

      Frazele astea ori denota naivitate ori tendentioasa manipulare. Rachete nucleare cu raza scurta sau medie de actiune pot fi lansate de pe echipamente mobile (submarine si nu numai) si nu au nevoie americanii de baze fixe in Romania care pot fi usor luate la tinta sau sabotate prin mijloace mai simple.

      • Sunt nuante aici. Intr-adevar, o baza terestra este mai usor de anihilat (daca rusii ar ataca primii, sa zicem), fata de submarine sau lansatoare mobile. Pe de alta parte, o baza fixa terestra are o capacitate ofensiva mult mai mare in cazul unui „first strike” (adica se pot lansa mult mai multe rachete dintr-o baza terestra fixa dacat de pe un submarin sau lansator mobil terestru).

        De accea, eu cred ca o negociere este utila – de exemplu, limitarea numarului si razei de actiune a rachetelor aflate la diferite baze, regim de inspectii, etc.

        • Nu va fi vorba nici de „inspectii”, nici de reducerea arsenalului nuclear.
          Negocierile se vor purta pe tema arsenalului necesar apararii scutului din Romania si Polonia. Una e sa-l aperi cu avioane depasite ca F16 si alta e sa-l aperi cu avioane F35 capabile sa distruga sistemele lor avansate antiracheta S-400, adanc in teritoriul inamic.
          Daca am adauga achizitia iminenta a unor sisteme antiracheta Patriot, avem deja imaginea amenintarii invocate de rusi cu privire la „scut”.

          Submarinele nucleare rusesti nu pot lansa nici o racheta inainte de a fi distruse pentru simplul fapt ca fundul atlanticului si al pacificului este intesat de balize de radiolocatie americane si nu numai.

  14. Turcia vad ca tot „cocheteaza” cu ideea reevaluarii bazei de la Incirlik, caz in care locatia optima pentru mutarea partiala sau totala a echipamentelor si militarilor este Romania. Doctrina actuala americana e sa aduca cam toate bazele americane „sub scut”.

    Nu cred ca renunta americanii la scutul din Romania prea curand.

    • Intrebarea este cat de mult va fi Trump dispus sa asculte de ce zice Pentagonul. Pana la proba contrarie, individul pare destul de instabil si oportunist. Oamenii isi dezvaluie adevaratul caracter atunci cand sunt pusi in situatii limita importante si probabil ca vom avea destul de repede sansa sa-i citim agenda noului presedinte american.

  15. Dupa parerea mea, reapropierea SUA de Rusia nu va fi reala fara retragerea vectorilor de maxima ostilitate antirusa, plantati de administratia Obama. De aceea cred ca nu se pune in niciun fel problema unor compesatii in contrapartida.

    Scutul antiracheta de la Deveselu are mai degraba o valoare politica, decat o valoare militara, de amenintare efectiva si necontracarabila la adresa Rusiei. Este un act de ostilitate politica explicita, la vedere, dar total gratuita si neproductiva, ceea ce nu-l va face o moneda de schimb.

    Pe de alta parte, in ecuatia scutului antiracheta intervin alte doua variabile, Romania si NATO, care pot fi impedimente la o retragere unilaterala sau la o negociere bilaterala Trump-Putin. Rusia nu este parte a aranjamentului diplomatic si politico-militar privind sistemul antiracheta din Europa. Rusia nu ar avea ce cauta la o masa a negocierilor cu SUA pe acest subiect.

    Scutul de la Deveselu s-a nascut dintr-o relatie de parteneriat strategic RO-SUA, iar baza militara respectiva a fost pusa in mod oficial sub comanda NATO. Cele doua parti, NATO si Romania, nu pot fi scoase pur si simplu, in mod unilateral, din ecuatia scutului antiracheta, cel putin formal, pentru ca exista niste acorduri semnate, cu fiecare dintre ele.

    De aceea, cred ca soarta scutului de la Deveselu va depinde primordial de soarta relatiilor dintre SUA si NATO si, apoi, de cea a NATO insasi. Americanii ar putea sa iasa din NATO datorita poverii financiare pe care nu pot sa o mai duca. Europenii sunt si ei destul de slabiti de suitele de crize si de Brexit, nu pot prelua cat ar trebui din factura privind intretinerea NATO. Ei urmaresc in primul rand redresare economica si avantaje competitive, nu suprematia militara, care in noua conjunctura strategica pare sa fie un mit costisitor.

    • ” retragerea vectorilor de maxima ostilitate antirusa, plantati de administratia Obama”

      Care vectori? Care ostilitate maxima?

      Obama nu a dus la bun sfarsit nici o amenintare la adresa lui Putin. A instituit impotriva rusilor o serie de „sanctiuni” al caror efect este egal cu o frectie la un picior de lemn. Nu numai ca nu a plantat nimic ostil impotriva lui Putin ci, din contra, a avut o politica cat se poate de toleranta fata de actiunile execrabile ale rusilor. Poate nu stiti episodul colorat care a avut loc in timpul unei intalniri a lui Obama cu Medvedev (pe atunci Presdinte al Rusiei) in 26 Martie 2012 la Seul, Korea de Sud, inainte ca Obama sa fie reales Presedinte. Microfonul aflat intre cei doi Presedinti a ramas in functiune fara ca ei sa stie, astfel incat discutia a fost auzita de jurnalistii aflati in apropiere, citez:
      ( In esenta, Obama ii solicita lui Medvedev, care isi inceteaza mandatul in Mai acel an, sa-i transmita succesorului sau Vladimir Putin un mesaj, dupa care il bate prieteneste pe Medvedev pe mana in semn de intarire a mesajului).
      „”Dl. Obama spune: „Toate aceste chestiuni, dar in particular apararea anti-racheta, aceasta, aceasta poate fi rezolvata dar este important ca el sa-mi acorde spatiu”.
      Dl. Medvedev raspunde: „Da, inteleg. Inteleg mesajul dvs despre spatiu. Spatiu pentru dvs…”
      Dl. Obama raspunde: „Asta este ultima mea alegere. Dupa alegeri voi avea mai multa flexibilitate”.

      ackobama/9167332/Barack-Obama-microphone-gaffe-Ill-have-more-flexibility-after-election.html

  16. Sunt de acord cu argumentaţia dlui Naumescu că scutul antirachetă de la Deveselu nu va fi abandonat. Posibil ca relaţia Trump – Putin să fie mai relaxată în următoarea perioadă, totuşi încrederea în SUA ar fi puternic zdruncinată dacă administraţia Trump ar face gafe strategice majore, cum ar fi renunţarea la a apăra flancul estic al Europei.

  17. Domnule Naumescu

    formatia dvoastra, sau mai bine zis deformatia profesionala va face sa credeti ca ar fi vorba despre ” chestiune de imagine”, „simbol” si alte fleacruri precum „steagul puterii Statelor Unite înfipt în Estul Europei”.
    Dde fapt cand este vora despre strategie si tactica miltara este vorba despre capacitate de ucidere . Daca eu am capcitatea sa va ucid pe dumnevoastra nu am nevoie de simboluri , imgine samd si daca dumneavoastra nu sunteti in stare sa pricepeti asta atunci meritati sa muriti. Adica meritati ca eu sa va ucid – si nu va bazati pe „morala” mea. Daca insa dvoastra aveti capcitatea de a riposta in mod „credibil” (adica sa imi produceti rani destul de grave) atunci discutam. Adica facem politica.
    Tin sa va amintesc de deviza pe care o purtau tunuruile Regelui Soare Ultima Ratio Regum si celebra definitie a generalului Calusewitz Războiul este o continuare a politicii prin alte mijloace. Politica „mare” deci se invarte in jurul capacitatii de ucidere.
    „Valorile”, „modul de viata” sunt vorbe goale ….

    Domnule va sfatuiesc sa studiati imprejurarile care au dus la semanrea tratatului ABM (1972) Fpatul ca maiu tarziu Reagan a fost convins ca SDI ar fi posbvil dpv tehnic a fost o eroare imputanula fpatului ca RR era „doar” uin sindicalits si activost politic fara capacitea de intyelegere a tehnciii impliocate. Daca vi se pare ca as fi prea drastic verioficati in ce masura sunt operationale astazi „elementele de baza” ale SDI ..

    De abia dupa aceasta putem discuta rational asupra unor eventuale negocieri americano-ruse cu privire la instalatia de la Deveselu… Oricum daca eu as fi in locul lui Putin as dori mai mult recunoasterea alipirii Crimeii decat desfintarii unei instalatii limitate (si vulnerabile). Poate nu ma prea pricep la americani insa am inceput sa inteleg cum gandesc rusii …

    In fine se pare ca dumneavoastra sacrificati prea mult pe altarul partidului Democrat . Faptul ca mme Clinton a pierdut alegerile are si alte explicatii decat „mana lui Putin” In definitiv madama a pierdut nominalizarea in fata lui Obama si a „facut urat” . Daca atunci nu a putut convinge impotriva lui Obama era ceva mai greu sa convinga intreaga America .. mai ales America conservtoare care sigur a fost oripilata de „progresismele” obamesti. Acum zisa madama trebuie sa dea pe cineva vina – si se intoarce la inceputurile ei politice adica la vremea cand era o grouppie a lui Barry Goldwater… Mai ales pentru esecurile flagante ale politicii extermne obamesti – Ucraina si Siria . Esecuri previzibile de altfel.
    De ce prvizibile? Fiindca asdmnistraia Obama a „agitat apele” fara sa aiba un scop „strategic”
    Se repeta istoria din timpul administratiei Nixon .. care a fostsilit „sa faca curat” dupa adminsitratiile democrate Kenedy si Johnson (in special razboiul din Vietnam … lata „afacere” negandita) si care a fots acuzat ca face razboi (mostenit de la Johnson)

    Si oricat as dispretui „gustul” si „manierele” lui Trump .. acesta este un ins care stie ce vrea si foloseste mijloacele adecvatae pentru a obtine ce vrea. Din cate stou el s-ar putea sa nu vrea razboi . Hilary ar fi ajuns aici … intocamai ca Jhonson


  18. formatia dvoastra, sau mai bine zis deformatia profesionala va face sa credeti ca ar fi vorba despre ” chestiune de imagine”, “simbol” si alte fleacruri precum “steagul puterii Statelor Unite înfipt în Estul Europei”.

    “Valorile”, “modul de viata” sunt vorbe goale ….

    Oricum daca eu as fi in locul lui Putin as dori mai mult recunoasterea alipirii Crimeii decat desfintarii unei instalatii limitate (si vulnerabile).

    Si oricat as dispretui “gustul” si “manierele” lui Trump .. acesta este un ins care stie ce vrea si foloseste mijloacele adecvatae pentru a obtine ce vrea. Din cate stou el s-ar putea sa nu vrea razboi . Hilary ar fi ajuns aici … intocamai ca Jhonson

    Bun comentariu, nimic de adaugat.

  19. Singurul lucru pe care îndrăznesc sa-l comentez este ca dacă ne vor întoarce spatele din nou americanii și ne vor lăsa în bătaia vântului, spre fericirea lor, nația romana îi va disprețui profund.Cel puțin asa cred și asa simt.

    • Nu va pot condamna, probabil ca si eu as simti asa ceva…

      Pe de alta parte, dvs. pareti a fi o persoana care apreciaza binefacerile Libertatii, Civilizatiei, Democratiei. Dar o buna parte a romanilor nostri, cu siguranta, nu dau prea multi bani pe aceste „bagatele” occidentale. Pentru aceasta parte a romanilor, a trai in libertate sau in colivie este exact acelas lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro