vineri, martie 29, 2024

Eternii inamici: Ceaușescu, Drăghici și Securitatea (un articol de Marius Stan și Vladimir Tismaneanu)

În mai 1965, la două luni de la moartea lui Dej și înscăunarea sa în fruntea PMR (numele avea să fie schimbat în iulie, la ceea ce, în noua numărătoare, devenea Congresul al IX-lea), Ceaușescu se afla în plină acțiune de consolidare a puterii sale personale. Mima respect pentru baronii lui Dej (Maurer, Apostol, Bodnăraș, Borilă, Chivu, Moghioroș, Coliu, Răutu, Sălăjan), dar, în același timp, declanșa o continuă operațiune de regenerare a cadrelor superioare. Prima sa țintă a fost îndepărtarea lui Alexandru Drăghici din fruntea Ministerului Afacerilor Interne, deci a Securității. Relația dintre cei doi locotenenți ai lui Dej era una extrem de tensionată. Putem afirma că acum 60 de ani a început prăbușirea politică a lui Alexandru Drăghici.

În 1956, după Congresul al XX-lea al PCUS, Ceaușescu se pronunțase în ședințele Biroului Politic împotriva tendinței lui Drăghici de a scoate Securitatea de sub controlul partidului. Cum el era secretarul CC însărcinat cu supravegherea organelor speciale, era clar că se plângea de insubordonarea lui Drăghici care, spunea Ceaușescu, beneficia de relații privilegiate cu primul secretar al CC al PMR. Dej a intervenit rapid și l-a calmat pe prea volubilul și nu tocmai obedientul discipol. În continuare, Ceaușescu și Drăghici vor fi ca două săbii într-o teacă. La fel, relațiile dintre soțiile lor, ambele ilegaliste, Elena și Martha, erau doar aparent amicale. În realitate, cele două amazoane se detestau profund. Martha provenea din clanul de militanți transilvăneni Cziko, făcuse închisoare în anii războiului, o privea pe Lenuța ca pe o neofită impertinentă. La rândul ei, soția lui Ceaușescu cultiva imaginea modestiei și a dorinței de a-și întregi educația prin studiile (dubioase) la Institutul Politehnic, Facultatea de Chimie Industrială.

Multe din înscenările din anii celei de-a doua stalinizări (1958-1962) au fost puse la cale de Drăghici, în directă complicitate cu Dej: așa-numitul jaf al Băncii Naționale, afacerea Comerțului Exterior, procesele împotriva studenților, condamnarea lotului Noica-Pillat. Sigur, Ceaușescu era la curent cu aceste acțiuni, le aproba din loialitate pentru conducătorul adorat, dar e greu de imaginat că nu-și punea unele întrebări. La fel, deși a jucat rolul de flagel al luptei împotriva imaginarelor comploturi fracționiste, inclusiv cele ale unor foști ceferiști gen Constantin Doncea și Dumitru Petrescu, Ceaușescu era la curent cu originile acestor răfuieli ale lui Dej cu foștii săi camarazi. Nu va ezita, așadar, ca imediat după moartea lui Dej să-i reabiliteze pe mulți dintre cei excomunicați în anii anteriori: Doncea, Petrescu, Ileana și Grigore Răceanu, Ștefan Pavel, Aurel Stancu, Vasile Bagu, Miron Belea, Mihai Telescu, Anghel Schor și atâția alții. Noul responsabil cu ideologia, Paul Niculescu-Mizil, ani de zile mâna dreaptă a lui Leonte Răutu, insista asupra necesității scrierii unei istorii nemistificate a PCR. Era de fapt vorba de ceea ce numim de-dejizarea comunismului din România, o campanie menită să consolideze imaginea justițiară a noului lider.

Drăghici era în continuare membru al Biroului Politic, dar, în mai 1965, poziția sa devenise evident șubrezită. La întâlnirea cu activul de partid din Securitate, Ceaușescu a făcut referințe străvezii la necesitatea întăririi legalității socialiste și la evitarea oricăror fărădelegi. Spunea că „oamenii muncii nu trebuie să se teamă de organele statului socialist”. Era limpede că începuse declinul lui Drăghici și al echipei sale. În iulie 1965, la Congresul al IX-lea, avea loc  debarcarea camuflată a lui Drăghici sub forma promovării sale ca secretar al CC. În locul său era numit Cornel Onescu, membru proeminent al grupului aparatului de partid, fost șef de secție în cadrul Direcției Propagandă și Cultură condusă de Leonte Răutu și, apoi, adjunct de șef de secție în Direcția Organizatorică în fruntea căreia s-a aflat Nicolae Ceaușescu (aghiotanții săi erau Petre Lupu și Ilie Verdeț).

Prin această numire, Ceaușescu și-a întărit decisiv poziția. Securitatea își pierdea relativa autonomie, omul lui Ceaușescu acționa eficient pentru înlocuirea dinozaurilor gen Vasile Negrea și Evghenie Tănase cu activiști devotați lui N.C.: Grigore Răduică, Ionel Gal, Nicolae Pleșiță. Pe linia Secretariatului CC, îndrumarea MAI o făcea alt magnat din grupul devotaților lui Ceaușescu, Vasile Patilineț. Fiul cel mic al lui Ceaușescu, Nicu, i-a spus unuia din autorii acestui eseu (VT) că tatăl său se călăuzea în politica de cadre după deviza: „Să-i tai mâței coada și să o lași să creadă că este mâță”…

Câteva cuvinte despre Cornel Onescu (1920-1993): de profesie muncitor tipograf, a activat inițial în tineretul social-democrat. Ceaușescu avea încredere în Onescu, l-a numit șeful secției cadre a CC ca pas pregătitor pentru lovitura împotriva lui Drăghici. A fost ministru de Interne până în 1972, dar a pierdut controlul asupra Securității odată cu numirea în fruntea Consiliului Securității Statului a lui Ion Stănescu, alt zelot din grupul aparatului de partid, pe data de 7 mai 1968. Onescu a fost descris de cei care l-au cunoscut drept un personaj ursuz, sobru și relativ modest. A deținut numeroase funcții, inclusiv pe aceea de președinte al UGSR. S-a pensionat în 1982. Surse credibile spun că ar fi fost contactat de unii dintre autorii „Scrisorii celor Șase” și ar fi fost inițial gata să semneze, dar că a renunțat din teamă pentru soarta copiilor săi.

În toți anii domniei lui Ceaușescu, așa cum a demonstrat profesorul Dennis Deletant în remarcabilele sale studii pe subiect, Securitatea a fost instrumentul dictaturii tot mai personalizate a familiei Ceaușescu, a instituit un sistem deosebit de perfid de terorizare psihologică a populației și a organizat numeroase acțiuni represive la ordinul direct al echipei profitocratice aflate la putere.

Nu a existat niciodată o Securitate patriotică. Este vorba de un mit cultivat de cei care au tot interesul să oculteze și să desfigureze adevărul istoric. Rivalitatea dintre Drăghici și Ceaușescu nu a fost una de viziuni, de strategii, ci strict una de ambiții personale, de vanități competitive și de patimi născute din setea de putere. Niciunul nu a pus vreodată la îndoială necesitatea ca „brațul de fier” să lovească fără milă împotriva oricărei tentative de liberalizare internă.

Recomandări:

https://www.contributors.ro/global-europa/moartea-unui-dictator-leninist-amintirea-tovara%C8%99ului-gheorghe-gheorghiu-dej-ve%C8%99nic-vie-in-inima-partidului-a-clasei-muncitoare-a-poporului-un-eseu-de-marius-stan-%C8%99i-vladimir/

http://www.humanitas.ro/humanitas/ceausescu-si-securitatea

http://www.humanitas.ro/humanitas/stalinism-pentru-eternitate

http://www.polirom.ro/catalog/carte/dictionarul-ofiterilor-si-angajatilor-civili-ai-directiei-generale-a-penitenciarelor-volumul-ii:-aparatul-central-1948-1989-4418/

http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/pinacoteca-malefica-ion-stanescu-aparatcik-cadrist-%C8%99i-securist/

https://www.contributors.ro/sinteze/biografia-unui-tortionar-alexandru-vi%C8%99inescu/

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu .
    In care tara comunista serviciul securitatii statului (indiferent de denumirea oficiala in respectivele tari ) a fost vreodata o ” securitate patriotică ” ?
    In toate dictaturile , servicile secrete erau si sint unealta de sprijin a puterii si reprimare o oricarei alte pareri, eliminarea oricui care pune in primejdie (chiar doar ipotetic) conducerea de partid (care era si de stat)
    Beria in URSS (ca sef a NKDV) a impuscat mai multi sovietici decit a reusit armata lui Hitler pe tot parcursul WWII.
    A avut un sfarsit „mai putin glorios ” .
    Arestat in plina sedinta a CC al partidului comunist sovietic ,(era membru) executat in temnita de catre un general sovietic din ordinul „conducerii partidului” .
    Draghici a avut cel putin viata salvata . :) Ca toti fostii membri „a vechii garzi comuniste ” de pe vremea lui Dej.
    E o caracteristica a dictaturilor . La noi conducatori , se elimina „elementele de nadejde” a fostilor conducatori .
    La unii prin impuscare , „sinucidere” . La altii , prin pensionare dar cu un troc nescris . „tu stai in banca ta, cu pensia ta in casa de la partid si nu incerca ca te amesteci ca viata e scurta” .

  2. Cand scriem despre mitul Securitatii „patriotice” ne referim la fictiunile diseminate de fostii magnati ai acestei insititutii din perioda de dupa 1965: Plesita, Neagu Cosma, Raduica, Iulian Vlad. Cand ii prigoneau pe disdenti si organizau represiunile impotriva minerilor din Valea Jiului (august 1977) si protestarilor de la Brasov (noiembrie 1987), securistii erau orice, numai patrioti nu.

  3. Domnule Profesor, l-am cunoscut si am avut unele discutii cu Ionel Gal. Un tip destul de redus ca intelect. Eu am sentimentul ca, desi avea nume maghiar, nu era maghiar, dar nici etnic roman. Imi puteti confirma? O simpla curiozitate a mea.

    • D-le.. (fără profesie, nume și imagine-altfel, le-am fi văzut și noi)
      Ce crezi ca te califica sa afirmi ca Ionel Gal „avea un intelect redus”?
      Mojicia este cu atât mai pregnanta cu cât spui ca ai purtat unele discuții cu acesta(deci, ți-a acordat încredere și spațiu-din timpul sau)
      Îți dau câteva informații pentru adevărul istoric.(altfel.. Nu meriți!)
      Ionel Gal nu a fost etnic maghiar. Părinții săi au fost romani sadea, juni din Scheii Brașovului. Din nefericire, au decedat prematur.
      Ionel Gal și frații sai(4 la număr) au crescut la Casa de copii. Tutorele numit le-a vândut casa și averea părinților din Stupinii Brașovului.
      Este(poate) singurul general de Securitate (ajuns în sferele puterii comuniste) provenit de la Casa de copii, întrat în armata, la Școala Militara, apoi la ASE și Facultatea de filologie, pe forte proprii.
      Singurul general care nu a fost promovat pe criterii de nepotism ori alte interese, cum erau „criteriile” vremii.
      A fost șef al Secției Militare a CC, (el l-a făcut general pe N Ceaușescu și pe multi alți generali din structurile de apărare nationala), ministru adj. de Interne, director general al Arhivelor Statului(cu lucrări de referință în domeniu), trecut ca director general adj la Penitenciare-pe linie moarta (de unde s-a și pensionat), luându-i-se și casa-locuința de serviciu.. ca urmare a divergentelor directe cu N Ceaușescu. (refuzul de a semna dărâmarea sediului Primăriei Generale și Arhivelor statului, unde urma sa se traseze accesul spre Casa Poporului..)
      La tel vorbea cu dictatorul (N Ceaușescu) demn și autoritar:.. „Bai, Nicule, peste mine nu treci.., sa fie clar!” (conversație surprinsa personal n. r)
      A fost printre putinii demnitari care, la trădarea nemernicului Pacepa, și-a riscat viata și imaginea sa recupereze documente inestimabile pentru interesele României pe plan extern și pt salvarea vieții multor romani.
      Cei ce spun altceva, sunt ori habarniști sau heiteri, ori rău intenționați.
      Asa sa le ajute Dzeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro