Home » Global / Europa » Citesti:

Farmecul discret al Vienei şi sindromul jeleului Mozart

Serban F. Cioculescu februarie 19, 2013 Global / Europa
2 comentarii 748 Vizualizari

Nu fac parte din categoria puţin numeroasă dar totuşi consistentă a românilor care îşi fac cel mai adesea concediile în străinătate, alegând hotelurile de 5 stele şi destinaţiile cele mai „în vogă”, mai celebre sau mai exotice. Dar aş minţi dacă m-as pretinde genul de proletar autentic care alege doar concedii în ţară, ieftine, cenuşii, rezervate numai prin sindicate, sau care se cazează la rude şi prieteni, din motive financiare. Aşa că, din când în când, îmi iau tânăra nevastă în mici escapade organizate în ţări nu foarte îndepărtate, de preferinţă din cadrul UE, în care să putem îmbina dorinţa de shopping cu cea de a intra în contact cu istoria şi cultura unui alt popor. Anul acesta, la mijloc de februarie, mult-discutatul Sfânt Valentin, cel hulit de adepţii sărbătorilor neaoşe dar îndrăgit de junii amorezi, ne-a facilitat aşadar plecarea la Viena, într-un mic dar plăcut grup de rude tinere şi dornice de aventură. După un epuizant drum de peste 1000 de km în maşină, parcurs în 12 ore (cu pauzele de rigoare) am găsit rapid hotelul graţie sistemului de navigaţie prin GPS. Mi-am imaginat cu o doză de emoţie dar şi cu simpatie felul în care, acum ceva mai puţin de 200 de ani, boierul Dinicu Golescu (Constantin Radovici din Goleşti, după cum îşi spune în jurnalul său de călătorie, din păcate puţin cunoscut publicului larg), şi-o fi căutat gazdă şi apoi cum s-a familiarizat cu oraşul pe care avea să-l măsoare cu paşii, precum măsoară croitorul pânza cu cotul şi palma. Ce util i-ar fi fost şi lui un asemenea aparat de navigaţie, presupun că găsea mult mai rapid obiectivele faimoase şi şcolile la care dorea să îşi înscrie odraslele.

Deşi am ajuns cu maşina în fosta capitală a Imperiului Habsburgic (doar între 1583-1611 Praga a avut această onoare), am ales să călătorim cu tramvaiul şi metroul, ca să vedem cum trăiesc viaţa de zi cu zi vienezii obişnuiţi. Parcă nu are haz să priveşti totul din scaunul comfortabil al propriei maşini, nu? Aşadar, îmi asum afirmaţia că rămân valabile observaţiile înţeleptului boier muntean referitoare la “îngrijirea pentru facerea drumurilor”, “udatul şi măturatul necontenit”, teatrele, spitalele, muzeul ştiinţelor naturale în care sunt expuse “pieile celor mai multe dobitoace domestice şi sălbatice şi jigănii”, dar şi “felinarele care luminează de cum însărează şi până se face zioa în toate uliţile”. Într-adevăr, palatele-muzee Hofburg şi Schönbrunn sunt magnifice, uluitor de bine-întreţinute şi autentice oaze de istorie. Nu insist cu descrierea lor pentru că sunt deja arhi-cunoscute şi nici nu vreau să fac paradă de erudiţie. Toţi vizitatorii primeau aparate audio care ţineau loc de ghid, existând şi pentru limba română. O română corectă şi cursivă.

Până şi cel mai ignorant dar cu mintea dechisă vizitator cred că poate să îţi enumere la final câte ceva despre personalitatea de militar ordonat şi foarte muncitor a longevivului împărat Franz Joseph, despre frumuseţea şi caracterul non-conformist al Împărătesei Sissi (practicantă a călăritului şi vănătorii, între altele), despre drama prinţului Maximilian, fratele împăratului şi vremelnicul rege al Mexicului, ucis prin împuşcare de revoluţionarii lui Juarez. Privindu-le mesele de lucru, camerele intime, tablourile, parcă retrăiam aievea momente din acele timpuri demult apuse. Când am păşit afară am avut senzaţia ciudată că o parte din fiinţa mea a rămas acolo, captivă.

Oricum, austriecii s-au gândit şi la turişti, dornici să le facă şederea mai plăcută: contra sumei de 19,90 euro oricine îşi poate cumpăra, inclusiv de la hotel, „cardul Viena” (Wien-Karte), care îţi conferă dreptul de a călători cu toate mijloacele de transport în comun din capitală şi îţi asigură reduceri de preţ la muzee, timp de 72 de ore. Păcat că operatorii de turism, responsabilii muzeelor şi conducerea RATB şi a Metrorex nu se pun de acord să creeze un instrument similar pentru străinii care vin la Bucureşti. Credeţi-mă că de data aceasta nu ar fi o imitaţie fără sens, o formă fără fond. Trebuie să ştim să ne vindem marfa, atâta câtă e.

Cu acelaşi card am obţinut şi o reducere de 2 euro la Grădina Zoologică vieneză (situată în incinta complexului imperial Schönbrunn), una dintre cele mai spectaculoase şi bogate din toată Europa. Boierul Golescu vizitase muzeul de ştiinţe naturale admirând blănurile şi colţii fiarelor din toată lumea. E clar că pe la 1825 Viena avea deja grădină zoologică, oricum la 1752 era fondată Menajeria Imperială de la Schonbrunn. Aşadar, cea mai veche grădină zoologică din lume!

Mai norocos decât boierul valah, eu am văzut sumedenie de animale în carne şi oase, de pe toate continentele. Uimitor ce poate să facă mintea omenească: cuşti largi şi moderne cu sticlă mai degrabă decât gratii (că doar animalul sărmanul nu e puşcăriaş, nu a ucis pe nimeni…de ce să-l pedepsim în plus?), acvarii gigantice în care se scaldă anaconde de şase metri, piranha, somni amazonieni ireali, cuburi intunecate cu lilieci, până şi magnificele girafe, elefanţii, hipopotamii pe care Grădina zoologică din Băneasa nu îi are de peste un deceniu (de altfel nici nu îndepineşte condiţiile de calitate pentru a le achiziţiona legal). Există şi urşi panda, rarităţi în Europa. Focile lucioase şi pinguinii imperiali făceau deliciul copiilor. Biletul costă 15 euro (redus 13 graţie cardului menţionat) dar merită fiecare cent. Ce folos că la Băneasa intri cu un tarif de 4-5 euro ca să vezi animale puţine, chinuite, costelive, în spaţii uneori prea mici şi pline de zăbrele sinistre.

În fine, străzile vieneze rămân curate, luminoase, se mătură încontinuu, dacă se sapă gropi pentru conducte ele se astupă imediat şi ireproşabil nu ca în Bucureştiul meu natal unde onor RADET m-a lăsat de peste trei luni cu un ditamai şanţul astupat cu noroi şi nisip în faţa casei (!) de parcă aş locui într-un burg medieval decadent. (I-am adresat şi o sesizare onorabilului primar de sector Vanghelie, dar mi s-a răspuns că acesta, sărmanul de el, nu are ce face, nefiind de competenţa sa!) Tramvaiele în Viena sunt de două feluri: unele moderne, colorate viu şi foarte rapide, altele par antice, cu scaune de lemn vechi şi murdare, amintind de tramvaiele din epoca lui Ceauşescu, însă acestea din urmă au un farmec aparte. Şi autobuzele, şi tramvaiele ori trenurile metrolui vin în staţie cu o precizie de chirurg: nu am înregistrat întârziere mai mare de 30 de secunde, pe ceas! Austriecii au prostul obicei că nu fură conductorii de cupru sau liniile de cale ferata, nu iau cu ei ca amintire capacele de canal, ceea ce probabil că îi face plictisitori şi banali. Lumea pe stradă e amabilă şi dornică să ajute turiştii iar tineretul vorbeşte engleza la un nivel foarte bun. E drept că am auzit mulţi vârstnici vorbind o germană dialectală pe care eu, cunoscător a maxim 200 de cuvinte germane, nu am putut-o înţelege decât pe frânturi. Citisem deja că germana austriacă este dificil de înţeles şi pentru vecinii nemţi (mai ales pentru cei din Nord), acum m-am convins.

În rest, magazinele de suveniruri te îmbie necruţător cu ciocolată în forma de Mozart: bomboane, acadele, jeleuri cu chipul marelui Amadeus te îndeamnă să comiţi un nevinovat act de canibalism. E şi aici o anumită ironie a istoriei: un amic austriac îmi spunea acum vreo 10 ani că cei mai faimoşi austrieci ai tuturor timpurilor sunt Mozart, Hitler şi Sissi. Dacă ţinem cont că Împărăteasa Sissi aparţinea de fapt casei de Bavaria prin naştere, rămân cei doi bărbaţi, artistul genial şi liderul politic criminal. Un geniu al binelui şi unul al răului. Sper că îmi veţi scuza această banalitate, dar cumva trebuia să îi pun într-un cadru. Ei bine, austriecii au decenţa de a nu produce şi bomboane, chipsuri sau jeleuri cu chipul lui Adolf, cu toate că desigur ştiu că ceea ce e rău vinde, iar monstruosul şi mai şi. Bine, veţi spune că nici la noi nu i-a dat cuiva prin cap să producă bomboane în formă de Ion Antonescu, nu de alta dar s-ar supăra şi adversarii şi adepţii controversatului personaj şi am vaga bănuială că s-ar încălca şi legea. De parcă în rest suntem poporul care respectă la sânge legile, mai ceva ca nemţii! Bine, dar atunci ce ziceţi de acadelele George Enescu? Sau de jeleurile Eminescu? E o impietate, desigur, vă spuneţi în sinea dumneavoastră. Cum să trivializăm figurile marcante ale artei, ale politicii? OK, atunci să îi lăsăm doar pe negustorii ambulanţi de la Bran să ne vândă căni şi fulare cu chipul sângeros al lui Vlad Ţepeş, zis şi Dracula. Ei cu Mozart, noi cu Dracula. În limbajul copiilor, pare că suntem chit… Şi totuşi eu visez clipa când voi înfuleca chipul dulce al lui Enescu sau pe al lui Eminescu, fără să îmi pese de ceea ce cred şi zic corifeii sentimentului naţional găunos.

În fine, să spun şi că Austria prezintă o bizarerie în plan geopolitic şi strategic: stat membru al UE dar situat în afara NATO, din cauza tradiţionalei neutralităţi stabilită prin acordurile americano-sovieto-britanice de la finele celei de-a doua conflagraţii mondiale. Decât să devină stat controlat de URSS, Austria a optat pentru neutralitate şi a fost bine. Un recent raport al European Council on Foreign Relations (al Uniunii Europene – http://www.ecfr.eu/scorecard/2013) arată că Austria a jucat în anul 2012 un rol de „lider” în domeniul politicii externe europene încurajând Serbia să reia negocierile cu Kosovo, contribuind, de asemenea, la misiunile Politicii Europene de Securitate şi Apărare şi la consolidarea poziţiei UE în cadrul FMI. În schimb a fost „codaşă” la ajutorul umanitar şi la cooperarea UE cu NATO privind proiectele comune de apărare. Nici nu mă mir. Faţă de elitele politicii externe româneşti care se bat cu cărămida în piept că fac şi dreg, că „aduc Marea Neagră la Bruxelles” sau „ajută UE să se familiarizeze cu problematica Republicii Moldova şi a Ucrainei”, cele de la Viena tac şi fac. În schimb când vine vorba de apărare colectivă, preferă să joace rolul blatistului pe care oricum NATO îl apără „din oficiu”. Că doar nu credeţi că scutul anti-rachetă al SUA şi cel complementar al NATO, odată finalizate, vor permite rachetelor iraniene, ruseşti sau chinezeşti să treacă liniştite prin spaţiul aerian austriac către Franţa şi Germania? Ei, aşa-i că sunt inteligenţi austriecii? Nu prea plătesc dar sunt apăraţi, trimit doar o sută de soldaţi în Afganistan ori Kosovo dar sunt printre elevii buni ai UE. Urmăream sâmbătă o dezbatere la un post Tv austriac şi un expert cărunt, cu ochelari „meseriaşi” şi papion verde la gât, probabil echivalentul unui Valentin Stan sau Dan Petre de la noi (adică genul de analist „stilat”, cu aer de vedetă mediatică) explica foarte calm că Viena nu are nici un interes să ceară aderarea la NATO, nefiind deloc ameninţată de vreun vecin. Se mulţumeşte cu Parteneriatul pentru Pace, deci nu e chiar în afara Alianţei. Şi, să spunem deschis, nici stat de frontieră precum România sau ţările baltice ori Polonia nu este. Păi în condiţiile astea, bomboanele Mozart şi jeleurile Sissi ar putea ţine loc de gloanţe, obuze sau avioanele multirol F16 second hand pe care România se chinuie să le cumpere din Portugalia! Un jeleu bine tras într-un tanc inamic e mai cumplit decât un proiectil de aruncător de grenade, şi mai costă şi nimica toată… Ia să se fi învecinat Austria cu Ucraina, cu Rusia ori cu zona Transnistriei, oare mai rămânea veselă şi nepăsătoare în afara NATO? Bun, să zicem că şi Finlanda care e vecina Rusiei a reuşit să se menţină neutră, aşa că nu trebuie să exagerăm. Ne uneşte totuşi ceva: şi Austria are o minoritate maghiară, dar la ei sunt doar vreo 25.000 în zona Burgenland şi nu vor stat independent ori steaguri „secuieşti” pe clădirile oficiale. Totuşi, până în 1920, Burgenland fusese al Ungariei şi după aceea a avut loc un scurt război de partizani, urmat de migraţia în masă a maghiarilor către Ungaria, plus asimilarea multor din cei rămaşi. Fiind puţini, nu trezesc interesul electoral al blândului premier ungar Viktor Orban, aşadar le lipsesc apelurile la revoltă. Din nou, Austria iese pe plus faţă de România.

Închei acum, dragă cititorule Însemnarea călătoriei mele, Şerban Filip boier de Cioculeşti, cu speranţa că ţi-am deschis apetitul pentru călătorii şi că vei vrea să descoperi şi tu Viena şi toată Austria. Dar neapărat la pas şi cu buzunarele pline de bomboane cu chipul lui…mă rog, ştii deja.

Articol aparut pe site-ul LaPunkt

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    economisiti va banii. in curind nu vom mai avea nevoie de tichetul regiei transportului in comun. eurotaxiul suspendat care consuma hidrogen si elimina oxigen este gratis. ce muzee ? pe cine mai intereseaza ouale de dinozaur si scheletul de mamut? ce concerte ? beethoven e desuet. din boxele implantate in asfalt razbat acorduri de manele si miresme de chiftele. economisiti va banii. nu mai e mult. mai avem de inventat doar masina de votat.

  2. pavel spune:

    Bine spus in articol ca austriecii sunt blatistii Europei la politica de aparare. Dar oare Elvetia nu e in acceasi situatie? De fapt nu e nici in UE dar tot protejata e. Era interesant de aratat si ce relatii are Romania cu Austria. Banuiesc ca minimale. Adica OMV-uri cate si unde sa se faca.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban F. Cioculescu


Serban F. Cioculescu

Dr. Şerban F. Cioculescu (n. 1972) este cercetător ştiinţific în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)