Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Foloasele kremlinologiei: Alain Besançon deconstruiește absolutismul putinist (Prezentare si traducere de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan)

Vladimir Tismaneanu martie 18, 2015 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
33 comentarii 12,688 Vizualizari

A trecut un an de la anexarea Crimeii, moment decisiv în renașterea, cât se poate de palpabilă, a imperialismului rus, direct legat de intensificarea măsurilor autocratice interne. S-a reconstituit, iată, ideologia militarismului expansionist, Occidentul este diabolizat, se cultivă nostalgia pentru țarism și stalinism. Plutesc destule confuzii despre originile și semnificațiile putinismului. Se fac speculații prea puțin informate și se ignoră genealogia ideilor îmbrățișate de ofițerul KGB devenit șeful oligarhiei cleptocratice care controlează Federația Rusă. Tocmai de aceea este importantă claritatea ideilor și a scriiturii, capacitatea de a lumina liniamentele și conexiunile adeseori invizibile care definesc un sistem de gândire întemeiat pe mituri imperiale și nostalgii teluric-ancestrale. Alain Besançon este ghidul ideal în acest voiaj prin gândirea lui Putin. Este unul dintre cei mai avizați cunoscători ai tradițiilor intelectuale ruse, a scris cărți esențiale de istorie rusă și de sovietologie. A fost printre acei puțini gânditori care au prevestit, cu argumente cât se poate de solide, ineluctabila prăbușire a sovietismului.

Pentru Besançon, la fel ca pentru Robert Conquest, Martin Malia, Richard Pipes, Leonard Schapiro ori Robert C. Tucker, tradiția rusă este una a luptei dintre valorile liberale, mereu amenințate, și tendința dictatorială înrădăcinată într-o viziune mesianică despre calea specială a Rusiei eterne. Nu este vorba aici de niciun fel de esențialism, ci de recunoașterea unor departajări incontestabile, a unor clivaje ideatice care, doar ele, pot explica pasiuni de atâtea ori ireconciliabile.

Boileau nu greșea: Ce qui se conçoit bien s’énonce clairement. Dovadă acest text pe care avem bucuria să-l publicăm aici, pe “Contributors”, cu acordul lui Alain Besançon, mijlocit de profesorul Toma Pavel. Le mulțumim cordial amândurora. Fie ca publicarea sa aici să ajute la depășirea stereotipurilor simplificatoare și a entuziasmelor naive. Este nevoie de luciditate și de competență epistemică atunci când avem de-a face cu lumea ideilor. Ceea ce ne oferă Alain Besançon aici este o aducere la zi, la ceasul Putin, a analizei din acel Court traité de soviétologie : à l’usage des autorités civiles, militaires et religieuses, publicat in 1976 cu prefața lui Raymond Aron. Pentru că, poate, sovietismul e mort, dar copiii săi sunt vii. Iar Putin este unul dintre aceștia, impenitent, zelos, cinic, manipulativ și fără niciun fel de scrupule. .

Gândirea Putin nu este câtuși de puțin un talmeș-balmeș incoerent și cacofonic, ea își are proprii invarianți, topoi, zone ocultate, inclusiv afinitățile bolșevizante și fascizante, care se cer puse sub reflector rațional. În acest sens, studiul lui Alain Besançon, sovietologul favorit al Monicăi Lovinescu și al lui Virgil Ierunca, ni se pare indispensabil. Îl recomandăm tuturor celor care refuză ochelarii de cal ai ideologiilor procustiene. (Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Gândirea Putin (de Alain Besançon)

Dacă Occidentul se găsește într-o asemenea penibilă postură în fața Rusiei este deoarece s-a înșelat asupra ei ca și asupra direcției pe care aceasta o urmează. Și totuși, revista “Commentaire” a văzut lucrurile în chip just. Trecerea de la ideea comunistă la ideea rusă nu a fost evaluată corect. Două cărți sosesc la timp pentru a ne lămuri.

Se scrie adeseori că Putin este imprevizibil. În fapt, este într-o oarecare măsură care ține de caracterul său și de poziția sa profesională. Un politician conservă în genere o anumită ambiguitate dacă nu vrea să devină prizonierul propriilor declarații. Lucrul este valabil pentru Obama, Merkel, Hollande, Sarkozy, pentru oricine altcineva. Dincolo de declarații, se detașează un fond de gândire pe care îl putem cunoaște. Acest fond este un cadru care nu ne îngăduie să prevedem decizii, însă care ne permite să le interpretăm.

Două cărți ce trebuie citite urgent

Iată motivul pentru care mi se par cu precădere instructive următoarele două cărți. Prima este de Marlène Laruelle, La quête d’une identité impériale, le néo-eurasisme dans la Russie contemporaine (Editions Pétra, 2007). Nu o cunosc pe autoare, deși a publicat câteva cărți despre ideologiile naționaliste ale lumii ruse ori ale lumii musulmane rusificate. Are doctoratul de la INALCO și, neputând obține un post universitar în Franța, a plecat la Washington. Cea de-a doua, care tocmai a apărut, Dans la tête de Vladimir Poutine, este de Michel Eltchaninoff (Solin/Actes Sud, 2015). Acest nume este bine știut în Rusia și în Franța de câteva generații încoace. Este normalien, doctor în filosofie, redactor-șef adjunct la Philosophie Magazine.

Putin nu este comunist și probabil că nu a fost niciodată. Îl citează foarte rar pe Marx ori chiar pe Lenin. În schimb, este un om sovietic pătimaș. Comunismul doctrinar a încetat să mai fie crezut în URSS de mult timp. Hrușciov a fost probabil unul dintre ultimii comuniști sinceri. Diamat, limba marxism-leninismului, a continuat până în 1989 să fie limba publică obligatorie. Dar ca doctrină profesată cu sinceritate, trebuie să mergi în Franța spre a-i mai găsi adepți. Sunt astfel destul de numeroși cei care, în forme pure ori atenuate, au menținut formula spirituală marxist-leninistă, chiar fără să-și dea seama, întrucât “gândirea burgheză” nu a reușit să construiască o respingere intelectuală categorică, francă și eficientă.

În ce constă sovietismul lui Putin?

Acest sovietism constă în adoptarea fără rezerve a practicii Uniunii Sovietice, și în particular a KGB-ului, al cărui elev și membru activ a fost Putin până când a ajuns la putere. Este vorba, mai presus de toate, de idolatria statului rus sub toate formele sale, cele mai canonice fiind cele mai autoritare, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Alexandru al III-lea și, la vârf, Iosif Stalin. În această amplă idolatrie au intrat recent nu numai generalii Vechiului Regim, Suvorov și Kutuzov, dar și generalii albgardiști. Se vorbește acum de strămutarea rămășițelor lui Denikin spre pământul Rusiei.

Marile figuri ale poliției, în primul rând Dzerjinski, sunt din nou venerate. Educația kaghebistă a lui Putin îl face să considere firești practicile poliției politice bolșevice, asasinatul, tortura, șantajul, construcția de dosare “kompromat” asupra eventualilor adversari. Nu poate fi uitat faptul că, în ajunul celui de-al doilea război din Cecenia, au explodat două imobile făcând sute de morți, iar atentatul a fost atribuit cecenilor. Nimeni nu se îndoiește asupra identității celui responsabil, Putin. Cineva care a îndrăznit să facă așa ceva, merită teamă și respect.

O altă tehnică încercată a sovietismului este aceea a minciunii siderante. Am trăit-o personal la Riga cu prilejul unei reuniuni diplomatice. Tânărul ambasador al Rusiei a declarat liniștit în fața ambasadorilor Statelor Unite, Germaniei, Israelului și a altora: “Noi n-am ocupa niciodată Letonia”. Cei aflați la acea masă diplomatică au fost stupefiați, dar n-au replicat acestei enorme aserțiuni. Voi regreta toată viața că nu am spus: “Domnule ambasador, aveți bunăvoința să repetați această frază”. Trebuiau să o facă ambasadorii, dar ei rămăseseră cu răsuflarea tăiată. Atunci când Putin afirmă de zece ori că el nu trimite nici tancuri, nici arme sofisticate, nici trupe antrenate militar în Ucraina, nimeni nu îndrăznește să-i spună în față: Mințiți! Occidentul nu cunoaște arta minciunii deconcertante. Politețea sa îl deservește. Să imaginăm că Obama ar trimite ucrainenilor tot ceea ce au nevoie ca smart weapons, spunând calm că nu le-a trimis nimic și că nu are de-a face cu redresarea militară a țării. Imaginați-vă…

Forțe spirituale

Dar sovietismul nu se poate auto-susține fără sprijinul forțelor spirituale. Comunismul a fost o asemenea forță. Este nevoie acum de una nouă care, strat după strat, se constituie de zece ani încoace. Rădăcinile sale sunt înfipte mai pofund în istoria intelectuală rusă decât în marxism-leninism.

Cel mai vechi strat este slavofilismul secolului al XIX-lea care a supraviețuit șaizeci de ani de opresiune. S-a născut în jurul anului 1850, dezvoltând două argumente. Primul spune că Rusia este o civilizație distinctă care nu se va dezvolta conform modelelor europene. Calea ei este separată. Al doilea este că aparenta ei rămânere în urmă ar fi de fapt un salt peste soluțiile moderne ale țărilor occidentale. Raporturile sociale sunt mai sănătoase și mai umane decât în societatea capitalistă. Aceasta încearcă să-și soluționeze contradicțiile prin socialism. Dar socialismul exista de-acum de mult timp în țărănimea rusă. Rusia este deopotrivă viitorul adevăratului creștinism și al adevăratului socialism. Trebuie să notăm că slavofilismul s-a dovedit fecund. Reușita literară, filosofică, muzicală a Rusiei a depins de el. Slavofilismul se confundă cu naționalismul.

La sfârșitul secolului, și la începutul celui de-al XX-lea, imperiul s-a extins considerabil, a cucerit Turanul, a dobândit nordul Chinei prin construcția trans-siberianului, un alt strat al gândirii slavofile se suprapune peste primul și se amplifică într-o versiune nouă, eurasianismul. Numele sunt necunoscute în Occident: Konstantin Leontiev, Nikolai Danilevski. Au prelungiri în mediile emigrației albe, la Praga, Berlin și Paris. Se mențin aceleași teme. Europa și-a epuizat forța vitală. A venit rândul Rusiei, ale cărei civilizație și religie sut incompatibile cu acelea ale Europei. Confruntarea este inevitabilă și trebuie să fim pregătiți pentru ea. Eurasienii, în ce-i privește, revizuiesc istoria canonică a Rusiei. Descoperă ceea ce poporul, și mai cu seamă statul, datorează tătarilor și altor hoarde asiatice și turcice care au guvernat vreme îndelungată Rusia. Statul moscovit nu provine doar din Bizanț, ci, de asemenea, ori chiar mai mult, din Sarai, marele oraș tătar de pe Volga de jos. Mongolii au adus dreptul, prosperitatea economică, principiile de guvernământ, legăturile prețioase cu Asia. Faimoasa “tiară a lui Monomah”, coroana purtată de țari la încoronare, nu este decât o tichie uzbekă. Legitimitatea țarului nu vine doar dinspre împărații de la Constantinopol, ci, în egală măsură, de la Ginghis Han, ale cărui simboluri figurează pe cupolele sfintei catedrale a Kremlinului. Prin eurasianism, Rusia face un pas către Est și se îndepărtează un pic mai mult de Europa. Islamul este, într-o oarecare măsură, reabilitat.

Ce se citește astăzi la Moscova și în particular în mediile intelectuale din anturajul lui Putin? Marlène Laruelle și Michel Eltchaninoff ne-o aduc la cunoștință. Numele cele mai citate sunt Gumiliov, Ilin, Panarin, Savițki, Dughin…

Lev Gumiliov este fiul marii poete Anna Ahmatova și al poetului Nikolai Gumiliov (împușcat în 1921). A petrecut câțiva ani în Gulag și a încetat din viață în 1972. Pentru el, două entități superetnice domină pestrița lume sovietică: cea rusă și cea stepică (a stepelor). Amenințarea mongolă este un mit creat în Occident cu scopul de a ascunde rușilor cine sunt adevărații lor inamici, lumea romano-germanică, și în special balticii, suedezii și polonezii. Convertindu-se la Islam, Hoarda de Aur a rupt simbioza între lumea mongolă și superethnosul stepic, ceea ce făcea din Moscova singura moștenitoare legitimă a imperiului stepelor. “Tătarii nu există ca popor în afara noastră, ei fac parte din noi”. Nu avem nimic de așteptat de la germani, francezi, englezi, “exploatatori vicleni”. “Răul a venit întotdeauna din Occident”. Gumiliov nu-i iubește pe “cosmopoliți”, care sunt evrei și/sau comuniști. Crede că marile ethnos-uri dominante sunt puse în mișcare de forțe cosmice și biologice care hrănesc “pasionaritatea”, adică puterea voinței, capacitatea de a da un impuls irezistibil mișcării istorice. Este de la sine înțeles că “pasionaritatea” a dispărut din Europa decadentă, dar înflorește în spațiul rus. Mergând pe această direcție de gândire, Gumiliov se îndepărtează de raționalism și se apropie de iraționalismul nazist, nu fără a-l justifica prin elucubrații cu alură “științifică”, asemeni lui Hitler cu al său darvinism de bazar.

Ivan Ilin este un filosof expulzat din Rusia în 1922. Este interesant prin respingerea teoriilor lui Tolstoi. Instalat în Germania, partizan feroce al albilor, a salutat mișcarea nazistă. “Patriotismul, credința în identitatea poporului german și în forța geniului germanic, sentimentul onoarei, faptul de a fi gata pentru sacrificiul de sine, justiția socială, unitatea care transcende clasele, fraternă și națională, acesta este spiritul care întemeiază substanța acestei mișcări”. După război, constată “erorile” nazismului și preferă principiile lui Franco și Salazar. Putin îl citează cu plăcere pe Ilin. În fapt, acesta spera în sosirea unui lider (guide) care “să izbească în inamic în loc de a rosti vorbe goale; care conduce, în loc de a se vinde străinului”. Este vorba de “verticala puterii”.

Igor Panarin, profesor la Universitatea din Moscova, a primit premiul Soljenițin pentru o carte despre “Civilizația ortodoxă într-o lume globalizată” care saluta revanșa unei Rusii înapoiată tehnologic, dar avansată din perspectiva spirituală în raport cu un Occident înfeudat tehnologiei. Teoretizează pentru Rusia un “capitalism conservator”. Face adeseori referințe la Huntington –cu a sa carte The Clash of Civilizations– și la Alain de Benoist. Între Occident și Asia, Rusia se găsește într-o poziție mediană, adăpostește în sinea ei un “orient interior”. Asemeni evreilor, Rusia este aleasa, dar evreii s-au normalizat creându-și propriul stat și adoptând modurile de viață și gândirea Occidentului. Doar poporul rus, călăuzit de ortodoxie, rămâne purtătorul speranțelor umanității. El, acest popor, este în chip intrinsec, unul mesianic.

Piotr Savițki este de formație geograf. Demonstrează prin floră și faună faptul că are bune cunoștințe despre unitatea zonei pe care o acoperă Rusia, Siberia, Turanul, cât și despre originalitatea ei în raport cu zonele vecine. De aici își extrage argumentele pentru atașamentul său la eurasianism.

În fine, Aleksandr Dughin, cel mai celebru dintre ei, care a ajuns la o anumită notorietate în Europa occidentală. Se pretinde un guru à la Russe, cu barba sa deasă și cu deghizarea în veștminte de țăran. Dughin se prezintă ca geopolitician. Se inspiră fără probleme din autori occidentali precum Carl Schmitt. Propune, în jurul zonei propriu-zis ruso-asiatice, alianțe transformabile în protectorat, între care cea dintâi ar fi Germania. Are planuri de cucerire (a se vedea textul citat de F. Thom, publicat în Commentaire), gândirea sa utilizează tradiționalismul din care îi citează și îi traduce pe marii autori, în primul rând René Guénon, și se asociază cu versiunile ezoteriste ale creștinismului, în special cel ruso-ortodox. Îl citează adeseori pe Alain de Benoist.

Pentru detalii despre aceste doctrine și pentru alți autori din aceeași specie, trimit la cele două cărți de Laruelle și Eltchaninoff. Este vorba, dincolo de variațiuni individuale, de aceeași cașă (kacha), de aceeași mâncare de hrișcă. Temele care apar din această amestecătură conceptuală sunt mereu aceleași: un melanj de istoriozofie, însă blindat de “știință”. Scientismul face legătura dintre aceste mari narațiuni și ideologiile garantate de științele care au fost materialismul dialectic leninist și nazismul. În raport cu acesta din urmă, remarcăm deschidere și admirație. Dacă Hitler nu ar fi avut nefericita idee de a ataca Rusia, ar fi fost multe de preluat din regimul pe care l-a instituit. Trupele Waffen-SS prezintă, de pildă, soluții interesante. Primatul voinței asupra analizei raționale, “passionarnost’”, sunt trăsături împrumutate de la fascism, din orientarea vag nietzscheană adoptată de nazismul hitlerist. Prin intermediul ezoterismului, Dughin și amicii săi se întâlnesc cu gândirea ocultistă a Epocii de argint de la începutul secolului XX, care a infiltrat atât de puternic pictura (Kandinski, Malevici), muzica, literatura și, de asemenea, ceea ce se numește “relighioznaia filosofia”.

Musulmanii

Marlène Laruelle mi-a dat cheia pentru a înțelege acest fapt surprinzător: în timp ce impregnarea zonei ruse de către populațiile musulmane este cel puțin la fel de avansată ca în Franța, ea nu pare, pentru moment, să pună statului rus atâtea probleme precum cele cu care se confruntă guvernul francez. Moscova adăpostește probabil două milioane de musulmani la o populație de zece milioane. Au loc tot timpul mici pogromuri rapid avortate. Vânzătorii de fructe și de legume sunt în mod regulat expulzați, nu fără oarecare jenă pentru moscoviți. Aceste popoare sunt eterogene. Musulmanii tătari de pe Volga sunt diferiți. Nu au complexe în raport cu rușii întrucât își amintesc faptul că i-au guvernat multă vreme. Musulmanii din Caucaz sunt fragmentați într-o mulțime de popoare, câte unul situat într-o vale lângă marele munte, fiecare cu limba și tradițiile sale. Dificilul caz cecen a fost rezolvat prin masacrul care a distrus o cincime din acest popor, dar și prin impunerea unui tiran local, Kadîrov, care face ce vrea la el acasă cu condiția de a servi statul rus. Formula de bizuire pe tiranul local menține ordinea în republicile Asiei Centrale. Decupajul operat de Stalin în această regiune a reușit să facă din fiecare republică un grup de etnii fără ca vreuna să coincidă cu teritoriul și frontierele acestor republici. Și totuși, un fel de naționalism a sfârșit prin a prinde ființă și a le opune între ele. Încă o diviziune. Tiranii locali sunt inamovibili, cruzi, bogați. Cel mai cunoscut este cel din Kazahstan, o republică imensă, unde un sfert din populație este de sorginte rusă. Nazarbaiev încearcă să-și garanteze poziția apropiindu-se de China. Cu toate acestea, a intrat, cu unele rețineri, în Uniunea economică pe care încearcă să o construiască Putin.

Marlène Laruelle mi-a deschis ochii și asupra altui factor: formarea eurasianismului musulman. Unii scriitori și universitari din țările Islamului estimează că există legături între neo-slavofilism și acest eurasianism. Ei cunosc izolaționismul rus, versiunea sa xenofobă și componenta cuceritoare. Se fac comparații cu Umma, noțiunea de comunitate sub aceeași Lege, care urmărește același obiectiv al solidarității interne și al triumfului pe termen lung. Ei socotesc că rușii și musulmanii pot participa și adera la aceeași Umma. Ei văd asemănări între ortodoxia exclusivă practicată de patriarhatul de Moscova și frontiera care separă în Islam țara convertită și țara care urmează a fi convertită prin Jihad. Iată motive de reflecție.

Nu știm dacă acești autori îl influențează într-adevăr pe Putin. Despre Dughin s-a spus multă vreme că este un apropiat. Acum se pare că s-a îndepărtat. Singurul citat adeseori este Ilin. Știm prea puține lucruri despre Putin. Începând din 2008, a făcut o cotitură “conservatoare”: protejează bunele moravuri, interzice homosexualitatea, se pretinde apărătorul creștinătăților primejduite în Orientul Mijlociu, exaltă ortodoxia patriarhală. Poartă cruci ortodoxe sub cămașă, asistă la marile sărbători. Nu este sigur că acele cărți excentrice, purtătoare ale unui anti-occidentalism turbat, analizate de Eltchaninoff și de Marlène Laruelle, sunt cărțile sale de căpătâi și subiectul meditațiilor sale. Are el, oare, un căpătâi? Meditează Putin? Le utilizează, exact la fel cum ieri utiliza temele sovietice, dar nimic nu ne spune că ar crede în ele în chip sincer. Este el capabil de sinceritate? Nu sinceritatea era predată în școlile KGB-ului. Acolo se preda mai degrabă înșelătoria, ceea ce convine să-i spui adversarului pentru a-l neutraliza, a-l înșela, a-l înfricoșa, a-l liniști. Și-a învățat bine lecția.

Acești autori neo-slavofili și neo-eurasieni sunt la modă. Cărțile lor sunt publicate în mari tiraje, sunt predate în universități, sunt discutate în toate mediile. Ele formează climatul intelectual în care Putin calculează și acționează, din ele se inspiră, acolo găsește idei. Poate să schimbe rețeta de gândire dacă circumstanțele se schimbă. Ceea ce rămâne stabil este ura sa de tip sovietic față de Occident și gustul puterii absolute. Această formă de a detesta se exprimă într-un stil pe care noi îl privim ca fiind de extremă dreapta ori de extremă stânga, categorii care nu au sens decât în Europa. Sensul lor veritabil în Rusia este forma cea mai potrivită din punct de vedere politic a ostilității față de modul nostru de a trăi, față de existența noastră, față de libertatea noastră. Această ură este aceea a lui Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev. Ea nu dezarmează. Putin este moștenitorul lor.

Ideea rusă

Mi se citau cuvintele unui tânăr: “Știu perfect că în Europa este o mare abundență, că instituțiile sunt respectate, că dreptul îi protejează pe cetățeni. Dar n-am nevoie de ele. Eu lupt pentru o idee, “ideea rusă”. Comunismul se adresa direct întregii lumi. Expresia “ideea rusă” plonjează direct în secolul al XIX-lea. Ea nu este propusă decât acelora care fac ori vor face parte din Imperiul rus. Și-a găsit expresia literară magnifică odată cu Dostoievski. Pornind dintr-acolo, a colonizat o parte a Occidentului, cea care este vrăjită de sufletul rus, de sensibilitatea slavă, de “larghețea caracterului”, de anarhismul sentimentelor de compasiune. Ea ispitește această parte a Occidentului pe care o trec frisoanele în apele calculului egoist, care nu cedează legalismului precis, regularității necruțătoare a contractelor, constrângerilor bunelor maniere, “capitalismului”, pentru a lua un concept care le rezumă pe toate acestea.

Astăzi, guvernele occidentale se găsesc într-o situație stingheritoare. Această stare nefericită este înainte de toate provocată de o tenace eroare asupra Rusiei, o prejudecată falsă și greu de dezrădăcinat, în 1990, li se părea că ea (Rusia) avea să evolueze în direcția asimilării normelor vestice. Nu arătau acest drum Polonia și Cehia? Prăbușirea Cortinei de Fier, posibilitatea de a călători, deschiderea unei părți din arhive, abandonarea ideologiei leniniste, nu erau acestea semne de bun augur? Rusia a mers în direcția opusă, dar Occidentul nu a recunoscut acest lucru.

Erori occidentale

Occidentul nu a dat atenție refuzului de a condamna comunismul, refuzul căinței în raport cu crimele. În loc de aceasta, Rusia a făcut din comunism un simplu accident al istoriei sale, menit unei uitări prompte.

Într-o primă etapă, l-a privit ca pe o simplă paranteză și l-a înglobat în a sa memorie restaurată, din vremurile cele mai vechi, convertirea la creștinism, gloria împăraților petersburghezi. A restaurat palatele imperiale. Pentru Occident, era semnul vindecării. Într-o a doua etapă, Putin, urmând povestea pe care i-o propuneau noii ideologi, adoptând viziunile lor despre lume, a dizolvat complet episodul comunist în naționalismul istoric. A restabilit unitatea fără ruptură a istoriei naționale, a cărei culme este de-acum Stalin, acel Stalin care a câștigat Marele Război pentru Apărarea Patriei, care a menținut statul rus și a extins imperiul.

Statele vestice nu au văzut în noua paradigmă decât pitorescul și folclorul. Au luat, fără grija de a pansa rănile de amor propriu, “umilințele” Rusiei, sângerândă și în lacrimi pentru a fi trebuit să-și abandoneze cuceririle, gulagul său, teroarea pe care o făcuse să domenească peste lume. Aveau mulți bani și erau în căutare de noi piețe. Guvernul rus lua banii și accepta investițiile. Era insațiabil și făcea să strălucească promisiunile noii piețe.

Unele după altele, guvernele occidentale diminuau parte din PIB-ul destinat apărării naționale. Până la o reduce la 1% și 2 %. O cereau nevoile proprii unui Welfare State, satisfacția dată alegătorilor, mecanismele democrației. Niciun guvern european n-ar putea considera astăzi un program de reînarmare. Într-atât încât, atunci când fulgerul s-a abătut asupra Crimeii, sub forma unei infanterii bine antrenate și bine înarmate, Europa a trebuit să realizeze că nu mai avea soldați. Mai erau unii în Germania, în Polonia. Foarte modesta armată franceză servea în Africa. Armata engleză, modestă și ea, nu avea să se angajeze în Europa. Statele Unite continuau să aibă o armată puternică, dar cum se găsesc într-o stare de nemulțumire politică, vegheate de spiritul izolaționist, nu se poate conta pe această țară în chip automat. Îndărătul tuturor negocierilor doamnei Merkel și ale președintelui Hollande cu președintele Putin era faptul despre care nu se vorbea, dar la care era imposibil să nu te gândești: nulitatea militară a Europei.

Cazul francez

Cazul francez merită să fie observat pentru el însuși. Marea afacere constă, pentru a relua un clișeu, în mod deosebit lipsită de sens și totuși de neînlăturat, în a “conserva relațiile privilegiate cu Rusia.” Clișeul, îmi pare, datează din perioada când Rusia fusese parte din marea alianță împotriva Germaniei naziste. Generalul de Gaulle, pentru a se distinge în sânul marii alianțe, datorită politicii sale interne care cerea să se dea garanții partidului comunist, a construit așadar mitul “relațiilor privilegiate”.

Atâta vreme cât ideea rusă a fost identificată cu comunismul, aceste relații privilegiate au fost oarecum ascunse, însă nu complet. Comunismul sovietic a raliat un sfert din electoratul francez și trebuia ținut cont de acest lucru. Acest comunism a impregant aripa stângii care vedea în revoluția bolșevică o continuare și chiar desăvârșirea revoluției franceze. Era respectat de dreapta din motive gaulliste, ca o contrapondere la “anglo-saxoni”, dar și din ignoranță.

Acum, cotitura spre “dreapta totală” efectuată de către Putin remaniază opinia franceză. Se constituie un partid rus care nu se aseamănă cu cel dintâi. Are partizani în extrema stângă, dar cei mai mulți se găsesc la dreapta. Motivele sunt diverse. Sunt adeseori reactive: detestarea construcției europene și a Statelor Unite, dezgustul în raport cu “modernizarea societală” întreprinsă de partidul socialist și față de mediile de informare, revenirea izolaționismului, teama de schimbări brutale în viața economică. Acest partid rus deținea un număr semnificativ de oameni care iubesc sincer Rusia. Diversitatea motivelor de afecțiune pentru un personaj într-atât de antipatic precum Putin, amestecul de fascinație, calcule false, frică, toate acestea fac ca partidul rus să se asemene partidului colaborator din Al Doilea Război Mondial. Avem impresia unei reveniri a aceluiași tip uman.

Ceea ce este dezolant la cei implicați în această poveste este ignoranța în raport cu Rusia. Un rol îl joacă și formidabila propagandă rusă. “Arta de a-i înșela pe străini” a fost o specialitate cultivată de toate regimurile. Chiar și în fazele de maximă mizerie, Rusia a găsit mijloace financiare spre a o susține. A întreținut agenți, voluntari sau stipendiați, “idioți utili” pe care a știut cum să-i plaseze în locuri bune. Pe măsura trecerii timpului, numele lor încep să iasă la iveală. Sunt destul de numeroși în Germania, Statele Unite, Anglia. Dar Franța este în mod regulat campioană la capitolul naivitate și al credulității facile. S-a investit în acesta.

Ignoranța voluntară, menită să conserve “relațiile privilegiate”, a condus adesea pe panta lașității și servilismului. Pe vremea lui Brejnev, se râdea în Rusia despre “cea de-a șaisprezecea republică sovietică”, adică Franța. Un fost ambasador la Moscova, de departe nu cel mai rău, refuza în mod absolut, într-un moment în care “războiul rece” se încălzea primejdios, să recunoască în fața mea că Rusia era un “inamic”. De atfel, el iubea țara și își făcuse acolo prieteni dragi. (…)

Teama de inamic și teama de a avea un inamic

Rusia nu este deci inamicul nostru. Se pare că teama pe care o inspiră Occidentului nu este una directă. Pentru a evita să o înfrunte, Occidentul se ascunde sub o altă teamă: teama de a avea un inamic. Este o teamă generală. Democrația caută compromisul. Întreprinderile comerciale caută acordul, contractul respectat. Bisericile creștine consideră că a avea inamici este contrariul iubirii și al carității. Nu ne vom mira dacă vom vedea cum se concentrează toate eforturile pentru a îndepărta nu inamicul, ci perspectiva de a avea unul. De unde și “reset”-ul, dialogul pe care îl încercăm mereu pentru a transforma inamicul în partener. Rușii știu teama noastră pe două niveluri: cel general și abstract, și cel concret și de-a dreptul înspăimântător. Tocmai de aceea îl întăresc pe primul. Pe vremea lui Stalin, când unicul pericol de război venea dinspre Rusia, au reușit să ne angajeze în “lupta pentru pace”. Toate partidele comuniste luptau pentru pace, progresiștii militau pentru pace și reușeau să ne facă coresponsabili pentru pericolele care veneau peste noi dinspre ei, într-atât încât oamenii de bună-credință luptau și ei pentru pace, semnau Apelul de la Stockholm. Astăzi, aceeași manevră se aplică spre a ne face să ne temem de “revenirea la războiul rece”.

Când occidentalii pretind că rezistă atacurilor belicoase ale rușilor, aceștia ne avertizează cu un aer de reproș: reveniți la războiul rece. Din punctul nostru de vedere, războiul rece a fost un lucru bun, întrucât nu avea alt sens decât să îndiguiască (containment) expansiunea sovietică. Iată că Rusia încearcă să ni-l interzică în prezent și să-l culpabilizeze pentru trecut. Trebuie să revenim la adagiul lui Clausewitz: cel care face războiul este cel care se apără. Cine capitulează dinainte nu face război. Rușii îl felicită atunci spunând că este “realist”. În 1968, cehii au fost realiști. Fuseseră deja în 1938.

Nu înțelegem dificultatea de a trata cu Rusia soluții de tip win/win. Ne miră că ei nu cunosc decât o diplomație de tipul “kto/kogo” care se traduce prin cine-l va învinge pe cine. Putin, gândesc diplomații noștri, întoarce spatele intereselor sale, n-ar fi nevoie decât ca el să intre amical în concertul popoarelor. Ar avea bani, prosperitate, dezvoltare, pace. În acest scop i-am oferit fotolii și strapontine în toate organizațiile internaționale. S-a așezat acolo, dar spre a dăuna. De ce? Pentru că el își vede interesele altfel decât occidentalii. Interesele sale nu au nimic comun cu ale noastre. Nu există un bine care să fie comun între “ei” și “noi”.

Se pare că Putin, în afacerea ucraineană, a riscat să frângă bariera protectoare a fricii de a avea un inamic și de a se prezenta deschis drept inamic real. Câte regrete la noi! Nu trebuie oare să ne agățăm de “dialog”, să menajăm soluții pașnice, să păstrăm “relații privilegiate”? Să negociem, cum am negociat la Minsk, fără a câștiga nimic, dar compromițându-ne în proiectele lui Putin, ba chiar ajutându-l să le realizeze.

La Minsk, cum a scris în Le monde Françoise Thom (18 februarie 2015), l-am forțat pe Poroșenko să cedeze exigențelor lui Putin și ne-am angajat să subvenționăm zonele cucerite din Ucraina. Va trebui să negociem și când va cuceri Mariupol, când va submina Letonia? Da, vom negocia pentru a salva “șansele păcii” și pentru a alunga din spiritele noastre oribila perspectivă de a face față unui inamic, Rusia.

Un motiv de optimism

Nu știm care vor fi bornele pe care Putin le va pune ambiției sale. Aș dori să termin pe o notă optimistă.

Politica rusă este condusă din 1917 de o idee, mai întâi ideea comunistă care era mondială și, de un deceniu încoace, de “ideea rusă”. Aceasta este sortită unei expansiuni mai modeste, cea a unui “imperiu-biserică”. Însă ambele eșuează în același mod. Ele se ciocnesc de realitate și nu au de partea lor decât idealitatea. Or, această idealitate distruge realitatea rusă. În numele comunismului, Rusia era o forță imensă, dar abia la sfârșit a reieșit, inclusiv pentru ea, că era o forță goală, imaginară, asemeni unei sperietori. În 1990, Rusia era un peisaj devastat, un câmp de ruine. Pentru a redeveni o putere reală, Rusia are nevoie să-și construiască un aparat de producție dinamic a cărui dezvoltare să fie spontană și liberă. Pentru aceasta e nevoie de drept, de proprietate, de inițiativă antreprenorială. Regimul Putin, încarnare a ideii ruse, sufocă o asemenea inițiativă de îndată ce se naște. În 1990, Rusia nu știa decât să producă arme. În 2015, ea continuă a le produce, pe o bază economică tot mai bolnavă și mai precară. Dacă Occidentul nu s-ar fi lăsat înșelat într-un asemenea grad, dacă judecata sa n-ar fi atât de falsă, dacă nu s-ar fi dezarmat până la punctul de a nu mai avea decât câteva regimente ocupate aiurea, “pericolul rus” ar fi de-a dreptul rizibil. Situația teribilă din Ucraina ar trebui să servească la deschiderea ochilor.

Traducere de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan

Recomandări:

http://www.contributors.ro/global-europa/recomandare-de-lectura-alain-besancon-si-utopia-incarnata/

http://www.contributors.ro/global-europa/clarificari-necesare-mitul-politic-al-rusofobiei-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-dughin-dughinism-si-barocul-stalino-fascist/

http://www.frontpagemag.com/2015/vladimir-tismaneanu-and-marius-stan/counter-revolution-and-political-murder-in-putins-russia/

http://www.lapunkt.ro/2014/06/26/maica-rusie-in-ofensiva-despre-dughin-dughinism-si-putinism/

http://www.contributors.ro/global-europa/putinism-dughinism-si-pseudo-conservatorism-chipurile-national-bolsevismului/

http://www.frontpagemag.com/2014/vladimir-tismaneanu/from-andropov-to-putin-the-last-spasm-of-a-decrepit-dictatorship/

http://www.contributors.ro/global-europa/robert-conquest-%C8%99i-onoarea-sovietologiei/

http://www.contributors.ro/global-europa/de-4-iulie-un-nou-termen-pe-dexonline-kremlinologie/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. B. Rusu spune:

    “bouillie” (literalmente “fiertura”) se traduce in context prin “ghiveci” conceptual sau, daca vreti o traducere mai colocviala, prin “varza” conceptuala. nicidecum “nebuloasa”

  2. gheorghe/gheorghieni spune:

    Am eu ceva de comentat despre text. Este excelent. Penultimul paragraf este chintesenta personalitatii acestui agent KGB. Intr-adevar, Putin n-are nici o treaba cu vreo ideologie existenta ci este rezultatul educatiei spionajului sovietic in Vest. Orice regim tiranic isi pregateste generatiile tinere in spiritul propriei ideologii spalandu-i asiduu pe creier. Daca ne uitam la Reinhard Heydrich, Himmler, Dzerjinski sau alti scelerati ce s-au aflat in slujba unor regimuri genocidare nu putem face o greseala asemuindu-le personalitatea cu cea a lui Putin. Nu poti avea un spion fidel Sovietelor unul care gandeste liber si apreciaza excelenta si valorile umane. Iti trebuie unul inchistat in nationalism feroce dar cu arta disimularii, asa cum se sustine in articol. Putin nu este altceva decat un monstru scos pe banda rulanta de educatia KGB. Spun pe banda rulanta pt. ca e evident ca KGB/FSB este plin de indivizi asijderea. Daca nu era asa Putin disparea de mult.

  3. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Textul este lămuritor, bine documentat și adus într-o formă simplă la care poate avea acces destul de multă lume.

    În spațiul cultural românesc un punct delicat important mi se pare diseminarea felului cum se instrumentalizează ortodoxia fără a valoriza negativ confesiunea aceasta ca atare. În acest text nu există problema, dar la preluarea ideilor în media apare tendința uneori de negativare la pachet a ortodoxiei prin asimilare cu ortodoxismul.

    Dacă nu se rezolvă acest punct cumva printr-o strategie de comunicare publică se pot crea tensiuni majore în țară, se poate induce o mentalitate de stare de asediu asupra valorilor fundamentale ale oamenilor. Aceste tensiuni nu ar fi decât in interesul Rusiei într-un stat de graniță al civilizației europene.

    Cel puțin discursul oficial ar trebui să fie permanent foarte nuanțat, pentru a tempera exagerărilor “binevoitorilor” sau celor care nu pot gândi decât în alb și negru.

    gânduri bune,

    • gheorghe/gheorghieni spune:

      @Virgil Iordache

      Sa inteleg ca doriti ca o data cu aritcolul sa vina la pachet si un curs de teologie de rit ortodox. Insinuati, cu intentie sau fara asta numai dvs. stiti, ca autorii prin articolul astfel scris ar putea declansa “tensiuni majore in tara” si ca pot “induce o mentalitate de stare de asediu asupra valorilor fundamentale ale oamenilor”. Cred ca mergeti prea departe cu astfel de logica, si asta e un eufemism fortat la maxim. In logica asta orice se scrie in politica trebuie sa fie publicat cu cateva zeci de volume anexe pt. a nu produce eventualului cititor mentalitatea de care vorbiti precum si angoasele populare aferente.
      Eu va propun sa lasati deoparte astfel de abordari critice si mustrari etice si sa va apucati incetisor sa publicati aici, pe aceasta platforma, intr-o serie, diferentele dintre ortodoxie si ortodoxism si cum este abuziv uzitata aceasta doctrina de regimul lui Putin si nu numai. Nu de alta dar si noi suntem in aceeasi oala. Asta daca intr-adevar va pasa, asa cum declarati, de soarta intelectuala precara a cititorilor eventual cauzata de articole confuz prezentate cum spuneti ca este cel de fata.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Am fost explicit în a saluta articolul autorilor contributors. Nu a fost vorba de mustrări, etc. Resping să mi se pună în intenție că dorit să critic autorii. Chiar dacă aș avea ce critica aș prefera să mă abțin din rațiuni de impact public și reducere a eficienței mesajelor civice cu adevărat importante în condițiile în care avem război în preajmă și baze militare uriașe în Crimeea.

        Pe de altă parte, în calitate de cetățean interesat de apartenența României la spațiul occidental am semnalat riscurile asociate preluării directe (nu atât pe contributors – unde publicul țintă poate discerne, ci în alte părți ale media) a unui stil de exprimare alături de mesajul de conținut, un stil care în spațiul cutural francez nu are nici o consecință, însă în spațiul ortodox va avea.

        Vă mulțumesc pentru propunerea de a contribui cu articole pe tema respectivă, însă depășește competența mea de autodidact în domeniul teologiei.

        Sunt sigur că platforma, dacă semnalul dat în comentariul anterior e pertinent, va contacta oameni cu formație teologică și valori occidentale car vor putea aduce contribuții relevante.

        gânduri bune,

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ce m-a frapat și uluit întotdeauna a fost marcanta asemănare a doctrinei legionare cu o bucată zdravănă din talmeș-balmeșul teoriilor slaviste. „…Rusia este o civilizație distinctă care nu se va dezvolta conform modelelor europene. Calea ei este separată. Al doilea este că aparenta ei rămânere în urmă ar fi de fapt un salt peste soluțiile moderne ale țărilor occidentale. Raporturile sociale sunt mai sănătoase și mai umane decât în societatea capitalistă.” etc. Oricînd puteți pune frazele astea în gura ”Căpitanului” fără a percepe vreo contradicție cu restul discursului (și nu numai lui Codreanu, ci și unei grămezi de intelectuali antebelici, ba chiar ante-antebelici, <>). Se înlocuiește doar ”Rusia” cu ”România” (așa cum se pare că legionarii au furat și cîntece ”coral-militare” rusești, schimbînd doar textul). De altfel Dughin & Comp., prin diverșii săi acoliți băștinași, ne prelucrează exact în acest sens, reșapînd întreaga recuzită gardistă (vezi-l pe ”călugărul” Teodot la aniversarea mișcării legionare din 26.06.2014).

    Această imitație penibilă ”îmi jignește inteligența” (vorba lui Herta Mueller). Cum naiba nu le-o fi jignit-o și intelectualilor în discuție ? Fiindcă fraierilor care astăzi mai cad în această capcană nu le putem atribui nici o calitate superior-cerebrală (iar cei realmente inteligenți nu pot fi mînați decît de interese inavuabile).

  5. Bertolt Lazaroiu spune:

    O analiza pertinenta a dlui. Besancaon, cel putin pana aici. Portretul lui Putin ar mai trebui intregit cu faptul ca e un imbogatit al erei Eltsin, ca e manat de o reala dorinta de a face bani, nu e doar sovietologie si orbire de putere.
    Ceea ce nu sterge deloc tabloul pe care I-l creioneaza autorul, doar il subliniaza. Arata si mai mult ca e vorba de un tip de persoana care actioneaza dincolo de vreo ideologie clara, care cel mult se foloseste de eurasianism pentru interesul personal. Nationalismul sau rus sau eurasianist-imperial ii serveste drept scut pentru un nationalism economic menit sa-l protejeze pe el si interesele sale personale. Nu e nici primul, nici ultmul. Ianucovici e dintr-o specie asemanatoare de banditi (post-)sovietici.

    Incercarile de a gasi legaturi intre, de pilda, Marx sau chiar Lenin si Putin ar trebui tratate cu ceva mai multa precautie in lumina acestui text. Fiecare cu pacatele lui, dar sa nu le amestecam ca riscam sa facem indigestie intelectuala.

    • De acord cu Dvs, legatura dintre Marx si Putin este indoielnica. Nici macar cu Lenin n-as merge prea departe. Poate pe linia autoritarismului ultra-centralist si a viziunii mesianice despre rolul Rusiei in lume. De fapt, autorul insusi se refera in mod precis si persuasiv la Stalin. Pe de alta parte, e greu de imaginat Stalin fara Lenin :)

  6. Ela spune:

    “Pentru Besançon, la fel ca pentru Hélène Carrère d’Encausse, Robert Conquest, Martin Malia, Richard Pipes, Leonard Schapiro ori Robert C. Tucker, tradiția rusă este una a luptei dintre valorile liberale, mereu amenințate, și tendința dictatorială înrădăcinată într-o viziune mesianică despre calea specială a Rusiei eterne.” – ?
    I-ati cerut acordul Dnei Academician H. Carrère d’Encausse, ca sa-i atribuiti aceste aprecieri?
    Pana azi, eu nu am auzit-o sa fi folosit expresia “tendința dictatorială” in calificarea traditiei ruse sau a politicii actuale de la Kremlin, si nici sa lase de inteles ca ar sustine politica UE&SUA in conflictul actual cu Rusia! Evident, este posibil sa ma si insel, de aceea va multumesc anticipat sa-mi indicati sursa dvs.
    http://www.tdg.ch/monde/europe/question-ukraine–leurope-sest-completement-trompee/story/11092422?track

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      CORECT !

      Nu neg că Doamna în discuție nu este o mare expertă a problemelor rusești. În schimb observ fără ochelari cumtrage concluzii cel puțin superficiale, dacă nu cumva respectă ad litteram prescripțiile political correctness.

      Iată un exemplu:

      În anii 1900-1914 Rusia ”stipendia” aproape toată presa franceză (fără glumă – cautați pe Wikipedia în franceză Affaire Arthur Raffalovitch) pentru a susține pe lîngă micii depunători enormele împrumuturi contractate. D’Encausse scrie:
      „Atitudinea guvernului rus asupra acestui punct reiese foarte clar dintr-o scrisoare a lui Nelidov [ambasador la Paris] către Izvolski [ministrul de externe] din 13/26 Iunie 1906… « De la ultimul împrumut sîntem lipsiţi de instrumentul extrem de acţiune asupra presei – SUBSIDIILE ».”

      Rezumînd: pentru a ţine Germania în cleşte, Franţa credita Rusia. Bani din care aceasta mituia presa francezǎ, care, la rîndul ei, ”mituia” creierii cetǎţenilor din Hexagon spre a-şi plasa francii în bǎncile care girau împrumuturile ruseşti. Şi tot aşa mai departe, într-un cerc vicios (dar vicios de-a binelea). Bǎncile ştiau exact ce se întîmplǎ, guvernul Republicii la fel. Deci toţi erau complici la o giganticǎ manipulare a opiniei publice franceze.

      CE concluzie trage ”onorabila” academiciană ? Iat-o:
      ”…chiar autoarea paginii reproduse se mirǎ de mirarea guvernului francez, subliniind cǎ dupǎ 1905 optimismul… acestuia privind forţa aliatului rus este greu de înţeles. Nici nu-i nimic de înţeles ― ne situǎm de fapt pe terenul subiectivismului cel mai pur, iar Doamnei d’Encausse nu-i vine a crede cǎ ţara sa, în acel moment, avea la cîrmǎ nişte naţionalişti iresponsabili.”

      Prin prisma situației actuale, cînd este clar cum Rusia ejectează zoaie propagandistice asupra întregii lumi, manevrele de la 1900 sînt deosebit de relevante pentru continuitatea unor politici.

      Pentru Doamna d’Encausse NU (nu este clar).

    • marina vlaicu spune:

      Draga Ela, multumiri pentru link; intr-adevar, Dna Academician ar trebui scoasa din acea lista. De atata intimitate cu istoria rusa si sovietica, dansa a devenit rusofila si putinofila. In Ucraina, ucrainenii sunt agresorii, iar populatia rusofona, victima. Lumea pe dos. Au mai patit-o si altii, nu? Daca Soljenitin a devenit putinist la batranete, ce sa asteptam de la o inima sensibila de femeie? Frantuzoaica pe deasupra,unde antiașericanismul si slavofilia se mananca la micul dejun la pranz si la cina.

      Da, nu mai e in lista cu Malia, Besançon, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si ceilalti. Tant pis pour nous, sau tant pis pour elle?

      • Ela spune:

        @marina vlaicu, as zice “tant mieux” pentru toti, in virtutea respectului diversitatii opiniilor si a celor care le emit ;)

    • Ati citit cumva “Le malheur russe”? Nu discutam aici ultimele luari de pozitie ale unui istoric, politolog etc, ci ansambul operei.

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Îmi pare rău Dle Profesor, dar ”ansamblul operei” poate fi anihilat exact de ultimele ”creații”, mai ales dacă decad în partizanat politic … de conjunctură. La francezi (ȘI la români) s-au mai văzut din astea.

        • Pentru a ne putea concentra pe tema ideilor din eseul lui Alain Besancon, am decis sa renuntam la referinta legata de controversata secretara a Academiei Franceze. Opiniile noastre sunt cunoscute, au aparut chiar aici, pe “Contributors”, pot fi gasite in linkurile finale. Le multumim celor care ne-au atras atentia asupra pozitiilor ei actuale, prea putin congruente cu cele din trecut. Dar, repet, tema e gandirea Putin (la pensee Poutine).

          • Geo spune:

            :) deci, ca sa ne concentram linistiti:) asa le spuneti discipolilor cind indraznesc sa va contrazica?

            Ati modificat lista cu pricina de grija concentrarii,sau de teama vreunei acuze mai serioase de difamatie?

            Si ca sa nu fiu acuzat si eu de indisciplina,iata ce-mi inspirsa articolul: Putin judecat individual poate fi gasit un monstru,un dictator si un imperialist oribil!Daca-i mai punem si toata istoria tarista+URSS in cont,l-am terminat!

            COMPARAT insa cu vreo 2-3 colegi,cu Obama pentru prezentul politicii externe USA,cu Hollande pentru impopularitatea interna si cu Angelika pentru trecutul Germaniei,hai sa recunoastem ca nu-i nici pe podium!

  7. marina vlaicu spune:

    Scuze; evident ANTIAMERICANISMUL.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      E destul de deplasat ceea ce spuneti dumneavoastra aici despre francezi in general. Despre antiamericanism mai putem discuta, desi nu cred ca se pot face asemenea generalizari la nivel de natiune si nici macar de politica a statului francez, insa despre slavofilie e chiar scoasa din palarie. Nici macar Marine Le Pen nu poate fi catalogata asa, fie si numai pentru ca pozitiile ei sunt dictate de simple calcule oportuniste. Tatal ei, spre exemplu, era un mare pro-American prin anii ’70, nu cred ca a fost crescuta intr-un altfel de spirit. Asa ca ceea ce spune ea azi despre Putin nu este diferit de ceea ce spun azi si unii conservatori americani, admiratori ai lui Putin, care insa nu-s nici antiamericani, nici slavofili.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Doamna Academician a primit niste distinctii prin Rusia, ma gandesc ca poate asta cantareste ceva mai mult decat simplul fapt ca are cetatenie franceza. Tot francez e si dl. Besancaon.

  8. eu****** spune:

    Sigur Putin gandeste pentru el in primul rand – vezi si averea imensa pe care a adunat-o.

    Putin gandeste pentru orizontul sau de viata – adicalea nu trece de 2035…
    Ceea ce o sa il darame pe Putin este sistemul economic.

    Ma surprinde cum ceea ce se intampla acum seamana cu ceea ce se intampla in perioada 1970-lor… Si atunci, ca si acum, existatu si in USA curente care erau cumva favorabile celor din soviete. Ceea ce a rapus definitiv orientarile sociale, comunitare a fost un economist Milton Friedman care reusea sa articuleze simplu economia de piata si toata lumea intelegea ca orice altceva inseamna minciuna si sistem instabil.

    Si ca sa revin la subiect, cred ca este nevoie acum mai mult decat orice de un orator de prestigiu – care sa vorbeasca simplu si clar despre ceea ce se ascunde in spatele lui Putin si despre ceea ce se poate construi fara Putin si sistemul sau. Oamenii au nevoie de vorbe si de exemple – si unele dintre ele exista si traiesc printre noi…

  9. Dragos spune:

    E un exemplu bun de tara cu potential imens, trasa inapoi de aroganta si egoismul conducatorilor.

    Ce tari mai cunosc de acest fel? Hmm…

  10. Vlad spune:

    De ce trebuie neaparat sa fie UN bine comun ? Numai Putin lipseste din acest bine comun ? Cine l-a definit ? Ma intreb daca coincide cu binele meu de exemplu … Faptul ca exista un grup de oameni care nu concep o lume care sa fie altfel decat viziunea lor despre bine este ingrijorator …

    Premizele false sunt acelea ca cine nu e partener e imediat considerat inamic. Nu este adevarat, oamenii care nu s-au cunoscut niciodata nu sunt nici parteneri si nici inamici iar atata timp cat oamenii pot sa traiasca fara sa se calce pe bataturi nu trebuie sa fie nici parteneri si nici inamici. Exista drumuri diferite fara ca acestea sa fie neaparat impotriva.

    De ce are neaparat nevoie Occidentul de un partener pentru a stabili o situatie win/win de ce nu pot intelege ca poate unii oameni nu vor sa fie partenerii lor fara ca acest lucru sa insemne ca sunt inamici. Aceasta dorinta de a stabili cu orice pret parteneriate a caror criterii de castig si pentru o parte si pentru cealalta sunt definite prin prisma unei singure parti nu pot fi decat periculoase si nu pot sa duca decat la impunerea cu orice chip a unei viziuni corecte sau etichetarea partii care NU doreste sa colaboreze ca inamica.

    • Ela spune:

      “De ce trebuie neaparat sa fie UN bine comun ?” – probabil, pentru ca e mai simplu sa controlezi o masa compacta decat unitati razlete :)
      “Nevoia asta a occidentului de a-i iubi pe toti si de a face bine cu orice chip este sacaitoare.” – daca ar fi doar sacaitoare, n-ar fi prea grav…numai ca, nu de sacaiala au murit sute de mii de oameni, dupa toate continentele (inclusiv Europa!) dupa al 2-lea RM (adica in timp de pace!), si parca nu rusii au condus respectivele operatii de “pacificare, eliminare de oribili dictatori si democratizare”?

  11. Vlad spune:

    Nevoia asta a occidentului de a-i iubi pe toti si de a face bine cu orice chip este sacaitoare. Unii nu vor iubirea asta …

  12. Mircea Modan MirceaM spune:

    Mi-a placut mult articolul, iti e si groaza sa vezi cat de ineficienta, incoerenta si fara vlaga este batrana Europa…dar am o o mica observatie, fara sa fie musai valabila, dar mie imi cam sare in ochi.
    Se pune accentul pe sovietismul lui Putin, vizibil, si lamurit acum si mai mult, dar poate ca el a fost exacerbat, alimentat si de un soi de “complex de inferioritate”, compensat acum cu aratarea muschilor, ca orice complexat care are totusi un punct tare (apropo, mi se pare un pic ciudat sa spui ca “Cineva care a îndrăznit să facă așa ceva, merită teamă și respect” referindu-ne la sutele alea de morti puse in carca cecenilor. Ceceni care nicie ei nu sunt prea breji, nu? Teama, da ..dar respect, hmmm, cu siguranta nu. Poate precautie, neincredere, teama cu siguranta, trebuie sa fii nebun sa nu-ti fie teama de oameni care pot comada asa ceva)
    daca ne uitam la dinamica HDI index, aici, de ex
    http://hdr.undp.org/en/countries
    observam ca Rusia are ce are cu tarile dezvoltate, cu “acel” occident care sta mai bine ca ei la capitolul dezvoltare umana (sperana de viata, venituri, educatie).
    Spre ex indicele HDI 2013 vs cel din 1990 arat cam asa:
    Rusia 0.729—- 0.778 (creste 0,049)
    SUA 0.825—0.914 (creste 0.089)
    Germania 0.782—-0.911 (creste 0.129!)
    Franta 0.779—0.884 (creste 0.105)
    Spania 0.755—-0.869 (creste 0.114)
    Chiar si noi stam mai bine:
    Romania 0.703—-0.785( creste 0.082)
    Observam ca dinamica vestului este mult mai buna.
    Rusii, desi au plecat de mai jos, au rezerve insemnate de eficienta-e valabil si pentru Romania, nu reusesc sa tina pasul. Cineva trebuie sa fie de vina, nu? Proasta guvernare? Noooo. Hotia si (ne)libertatea economica , ce sa mai vorbim de aia politica? Nici vorba..vestul e de vina, UE, americanii care sug sangele poporului slav bla, bla.
    Mie imi “da” ca situatia se va agrava, razboiul costa, regiunile alea trebuie subventionate de rusi, dupa cum se vede sunt cucerite zone din tari care au indici chiar si mai mici ca Rusia (Ukraina, de ex avea 0.705 in 1990 si 0.734 in 2013… sta mai prost ca Rusia, chiar daca nu cu mult, diferenta fiind mult mai mare la PIB/capita)
    Ma gandesc daca nu cumva scenariul razboiului ar fi mult mai greu in tari care au deja indici mai buni, spre ex tarile baltice:
    Lituania 0.737 creste la 0.834 (aproape 0.1)
    Letonia 0.710 crets ela 0.810(0.1)
    Estonia 0.730 creste la 0.840 (0.11)
    Dar Moldova?
    0.645 in 1990 creste la…0.663 extrem de prost.
    Moldova pare o tinta importanta, vor veni rusii si vor creste salariile si pensiile la fel ca in Crimeea. In primele luni, apoi scad pentru ca Rusia nu poate sustine etc, etc.
    Cred ca sovietismul asta merge doar la cei mai saraci ca rusii, cu indici mai prosti…altfel efortul Rusiei ar trebui sa fie mult mai mare si, probabil, multi rusi nu ar fi de acord ca banii lor sa mearga in salarii mai mari ca ale lor din nu stiu ce regiune. Adica totul pana la malai…or problema malaiului nu prea a fost tratata cu “respectul” cuvenit.
    Dar articolul este totusi grozav, autorul renumit, stiut, ce mai… a fost o placere sa-l citesc. Multam fain!

  13. satanae spune:

    Perfect de acord cu mare parte din cele afirmate de Besancon, mai putin cu partea care priveste atitudinea pe care ar trebui s-o adopte europenii fata de Rusia. Autorul prefigureaza un nou razboi rece ca stavila in calea expansiunii ruse. Cum s-o stavileasca? Aruncind Rusia in bratele Chinei? Ceea ce se intrezareste la orizont nu este nici un razboi rece, ci unul cit se poate de fierbinte, in care Europa nu va mai fi actorul major, de data asta. Iar o alianta de tip Puterile Centrale intre Rusia si China ar fi bomboana pe coliva Europei si a lumii intregi, daca tot veni vorba.
    Pentru cine respinge ideea ca ar fi posibil asa ceva, sau ar spune ca China nici nu se gindeste sa faca asta, sa mai citeasca relatarile despre atmosfera din rindul tineretului chinez, programa de invatamint din China si programele de televiziune si filmele la mare moda in tara asta. Cred ca aspecte de acest gen spun mai multe decit toate declaratiile oficialilor chinezi.

  14. lucian spune:

    Un singur lucru – orice apologie a razboiului , pe indiferent ce ,ratiuni, – simple pretexte – si indiferent de care parte , fie de ,atac, sau ,de aparare, , este absolut criminala si iresponsabila Un razboi , azi , e sinucidere generala , o sinucidere rituala , la altarul atitor idoli scrisi cu majuscule .Teoreticienii ar trebui , poate , sa-si cintareasca mai bine prioritatile speculative , sa divagheze , adica , mai putin .Si apropo , sintem in epoca deconstructivismului , nu mai tine cu schemele astea dualiste , cu mitologia – cei carora le sint adresate nu mai sint aici , ceilalti – nu-i intereseaza .Oriunde am privi , vedem acelasi cenusiu si dezolare , acelasi cinism si nihilism , sub masti binevoitare , mijloace devenite scopuri si scopuri devenite mijloace , ,dialectic, sau , in varianta transatlantica , pragmatic .In acest tavalug al stihiilor diferentele tind sa se stearga , globalizarea , ce sa-i faci sau , mai pe sleau , babilonia , pe care tocmai sintem pe cale sa o ,experimentam, .D-zeu cu mila , pt. cei care inca mai au un suflet si nu au ajuns purtatorii de cuvint ai neantului .

  15. Kiril spune:

    Evident voi reciti textul. In sfarsit vad un efort real de analiza, o tentativa onesta de a interpreta realitatea contemporana, a Rusiei in particular. Mai vad, asa ca din avion, o teama de a vorbi deschis, un sentiment de nesiguranta care isi are mail multe explicarii. Una din ele este ca cei care au castigat Razboiul Rece si-au dat seama, destul de tarziu, ca pierderea razboiuluia fost initianta de Rusia Sovietica iar castigatorii, dupa un timp, au inteles ca Rusia a pierdut Razboiul Rece dar nu si inistiativa. Castigatorii s-au purtat arogant si in cele din urma au compromis deschiderea promisa. Sunt argumente serioase in sprijinul efortului de a face Rusiei acest portret, in ceea mai mare corect. Dar nu poti citi asta fara sa constati esecul impresionant al Occidentului in promovarea ideilor care au stat la baza Razboiului Rece: “Libertate, egalitate, fraternitate!”. Probabil niciodata in istoria Romaniei n-a existat o perioada atat de scurta, 25 de ani, in conditiile unei viteze de dezvoltare supersonice, in care Roamania sa fie distrusa aproape total. Din toate punctele de vedere! Resursele naturale au fost confiscate, cea mai importanta si mai calificata forta de munca a fost insusita fara nici o clipire, toate proiectele au fost ingropate, capitalul national a ajuns la 8% din capitalul circulant in Romania, deciziile sunt luate in colaborare cu slariatii Ambasadei Americane, deciziile in justitie sunt luate dupa criterii si erarhii absolut inaccesibile, arestarile se fac pe baza nor criterii oculte. Ar fi interesant sa se faca un efort intelectual pentru a explica aceasta buimacitoare realitate Romaneasca. Nu ca nu intereseaza starea Rusie. Dar cand se vede cu ochiul liber dezinteresul fata de starea deplorabila a tarii noastre incepi sa te gandesti ca aici s-a ajuns cu eforturi marisi mai ales inteligente.

  16. MariS spune:

    Perioada războiului rece a fost de fapt o confruntare între două tipuri de mentalităţi: mentalitatea libertarian-concurenţială şi mentalitatea autoritarist-cooperativistă. Prima având ca portdrapel SUA, ultima fostul URSS. A învins mentalitatea cea mai viabilă, cea care a lăsat liberă forţa creaţiei. Interesant a fost şi este cazul Chinei, care încearcă să adune cele două mentalităţi, una aducătoare de creştere economică, cealaltă de putere militară. Totuşi ele nu se vor putea împăca decât transformându-se amândouă în altceva. Nu se ştie încă ce este acest altceva şi dacă transformarea este posibilă. După razboiul rece a urmat o perioadă “polifonică”, în care se cânta pe multiple voci. A fost momentul când s-a încercat o schimbare de paradigmă: de la confruntare la cooperare. Din păcate nu s-a reuşit şi acum se revine, încet încet, la vechea polarizare. Şi la fel ca în precedentul, soluţia războiului fierbinte va trebui evitată, căci altfel ar însemna distrugerea totală. Rezultatul confruntării este previzibil încă de acum şi nu poate duce decât la victoria fără echivoc a celor mai dezvoltaţi economic. Doar că va dura ceva vreme până la victorie, cu toată nerăbdarea noastră de a o vedea cât mai repede. Rusia va deveni remorca Chinei aşa cum UE e remorca SUA, dar din motive diferite: Rusia din motive economice, UE din motive de apărare. SUA şi China vor fi vârfurile de lance. Rusia va fi “buldogul” care mârâie la gard, în timp ce UE va încerca să-l îmbuneze promiţându-i .. “hamburgheri”. În viitor s-ar putea ca Belarusul, de pildă, să fie mai interesat de “hamburgheri” decât de “vodcă”. Şi atunci o nouă criză ar putea apare, chiar mai puternică decât cea prezentă. Bătălia mare se va da, însă, în Asia între China şi SUA. Dar nu numai confruntarea va genera un pericol major pentru Terra ci şi consumerismul, acest comportament excesiv ce va duce la multe dezechilibre. Dezechilibre de resurse, de energie, climateric şi chiar spiritual.
    O nouă abordare va trebui găsită în politica mondială şi cu cât amânarea e mai lungă cu atât problemele se vor acumula şi soluţia va fi mai greu de găsit. Deocamdată Titanicul îşi măreşte viteza, la bord pasagerii vociferează mult dar nimeni nu ascultă, iar ceaţa şi fumul devin tot mai vizibile ..

  17. silvestru spune:

    Un articol excelent, o sinteza – analiza cu trecerea in revista a personalitatilor care l-ar fi putut influenta pe Putin. In ce masura l-au influentat efectiv si ce e in realitate in capul lui Putin nimeni nu stie in afara de Putin insusi. Dar este evident pentru oricine comportamentul infatuat, arogant, megalomanic, plin de sine, inflexibilitatea gandirii, refractar la negocieri si compromisuri, rostirea taioasa, raspicata a cuvintelor, cu grimase exagerate la fiecare cuvant, vorbe repezite in afara ca niste gloante, exemplu de comunicare agresiva intimidanta, drastica, infricosatoare, fraze cu afirmatii hotarate, energice, transante, care denota rigiditate si inflexibilitate, privire dura, de multe ori rece, golita de orice expresie emotionala, aproape ca nu zambeste, rade rar, mersul impetuos, agil, apasat,tinuta rigida, imobila, uneori cu gesturi ferme, ample.
    Capabil de decizii grave, radicale care au dus la multe pierderi de vieti omenesti : 170 morti la asediul teatrului Dubrovka in 2002, 326 morti in atacul terorist de la Scoala din Beslan in 2004, miile de victime ale razboiului din Crimeea si Ucraina, asasinarile opozantilor Aleksandr Litvinenko in 2006, ziarista Anna Politkovskaia in 2006, liderul opozitiei Boris Nemtov in februarie 2015.
    Avid de putere, a obtinut trei mandate de presedinte prin modificarea constitutiei. Ahtiat dupa avere si bani, se pare ca ar detine multe zeci de miliarde de dolari. Cel mai controversat conducator politic al lumii. Nu – mi place de loc individul pentru ca provine din lumea spionilor, se ocupa cu manipulari , minciuni, inselatorii, pentru a mentine un popor in saracie, sub conducere semimilitara, nu face o reforma reala a Rusiei. Ii sperie pe rusi cu fel de fel de grozavii – intoxicatii fabricate de mass media si serviciile de informatii rusesti, le mangaie rusilor pauperi orgoliile de fost imperiu tarist si de cea mai mare putere comunista – URSS, le atata rusilor simpli pornirile mesianiste, panslaviste si de natiune superioara eroica pentru a-i supune si manipula cum doreste.
    Un tip de conducator dur, puternic, in forta, care intimideaza, populist, maestru al propagandei antioccidentale, pozeaza in tata grijuliu cu natiunea, politica lui a tinut in frau opozitia si orice revolte, regimul lui autoritarist – absolutist va sfarsi prin revolta sociala. Vladimir Putin ii tine in sah pe occidentali momindu-i cu piata mare de desfacere, pericolul migratiei sociale masive, santajul cu exportul de gaze naturale si pericolul unui mare razboi.
    In mod sigur expansiunea spre vest in Ucraina va continua pana la gurile Dunarii si Rusia se va uni cu Transnistria, Gagauzia si foarte posibil si Moldova, depinde de conjuncturi. Rusia nu va ataca tarile membre NATO, dar va fi mereu o sperietoare pentru pacea lumii, pana cand poporul rus se va destepta si va gasi calea democratiei adevarate.
    Pana atunci suntem cu totii la marginea prapastiei unui mare razboi si depinde de noi pentru ca liderii nostri sa faca totul pentru cooperare, pace si respect intre natiuni.
    In ce conditii Vladimir Putin ar putea fi adus pe calea cooperarii si pacii ?

    https://www. youtube.com/watch?v=9F9pQcqPdKo discursul lui Putin de la Soci
    https://vremuritulburi.wordpress.com/tag/discursul-lui-putin-de-a-soci/
    http://www.infowars.com/putin-to-western-elites-play-time-is-over/
    http://a1.ro/news/extern/zece-ani-de-la-asediul-teatrului-dubrovka-din-moscova-criza-ostatecilor-s-a-terminat-cu-170-de-morti-id138622.html
    http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/5-ani-tragedia-beslan
    http://documentare.rightbe.com/conspiratiideconspiratii/adevaratul-vladimir-putin-documentar-interzis
    http://www.youtube.com/watch?v=IpiZw1R8w-c how came to power
    http://www.youtube.com/watch?v=m5Rkom1RpKA the putin system
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/vladimir-putin-povestea-baiatului-saracacios-din-blocul-cu-sobolani-948670.html
    http://www.contributors.ro/global-europa/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar-i/ 1
    http://www.contributors.ro/global-europa/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar-ii/ 2
    http://www.contributors.ro/global-europa/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar/ 3
    http://www.contributors.ro/cultura/carti-fundamentale-originile-totalitarismului-de-hannah-atendt/
    http://www.contributors.ro/global-europa/regimul-putin-imperialism-brigandaj-si-memorie-falsificata/
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/puterea-lui-putin-12295274
    http://adevarul.ro/entertainment/film/jocurile-putin-1_532d52450d133766a82021c9/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-luivladimir-putin-partea-i-1_531dcc290d133766a8c68fae/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/cum-construit-vladimir-putin-probabil-unul-cei-mai-bogati-oameni-lume-imperiu-ilicit-1_531e8f060d133766a8cae51e/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-vladimir-putin-iii-petele-umbra-timpul-celor-trei-mandate-actualului-lider-kremlin-1_531ff8f80d133766a8d38069/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-vladimir-putin-iv-descrie-fosta-nevasta-liudmila-putina-1_5320de5f0d133766a8d95e44/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-vladimir-putin-partea-v-a-maestrul-sahului-tacticile-strategice-consacrate-stalin-1_5322059b0d133766a8e00fd6/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-vladimir-putin-vi-director-executiv-strain-rusia-1_5323cafe0d133766a8ea130f/index.html
    http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-vladimir-putin-vii–paranoia-liderului-kremlin-scapat-control-1_5326ec6b0d133766a8fa8724/index.html
    http://www.contributors.ro/global-europa/pretul-pacii-pretul-razboiului-europa-in-cumpana/

  18. George spune:

    “Se vorbește acum de strămutarea rămășițelor lui Denikin spre pământul Rusiei.” era valabil acum 10 ani. La cimitirul de la manastirea Donskoi au fost reinmormantati generalii Denikin (oct. 2005) si vladimir Kappel. Wrangel se odihneste in Serbia, iar Kolchak ar putea fii rehabilitat (ramasitele ne fiind gasite?).
    Imnul Federatiei Ruse a fost schimbat in 2001, cu contributia autorului original din 1944 si 1954. Mai clar gest de nostalgie… o simbioza vechi-nou..
    Gandirea revansarda a functionat in 1939 (razboiul asupra Finlandei) si se pare ca este apreciata si in anii in care traim.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)