vineri, martie 29, 2024

Franta a ales. Contra-ofensiva liberala in Europa?

Poate e prea devreme sa vorbim despre asta. Poate ca nu e vorba de o atitudine ofensiva, pro-activa, ci mai curand de una reactiva, inertial-defensiva. Nu putem trage concluzii definitive (unii au cazut in aceasta capcana dupa evolutiile politice de anul trecut), totusi ceva se misca, iar „anticorpii” organismului social al Europei incep sa reactioneze. Este poate reactia unui organism gripat la un tratament gresit, pe care „doctori” de circumstanta, gen Le Pen, Hofer sau Wilders, incearca sa i-l administreze.

Dupa „annus horribilis” 2016, a inceput sa se vorbeasca de o noua lume, o noua paradigma. Brexit-ul, victoria lui Trump, dar si ascensiunea europeana a „iliberalismului” (termenul nastrusnic inventat de Fareed Zakaria in 1997 si asumat ca politica oficiala de Viktor Orban in 2014, apoi si de alti lideri) sunt principalii triggers ai acestei „lumi noi”. Multi analisti au considerat ca nimic nu va mai fi la fel, ca asistam la evolutii ireversibile. Ceea ce pana nu demult era „anti-sistem”, marginal si chiar dispretuit – adica nationalismul, populismul, protectionismul – parea sa fi ajuns tendinta dominanta sau, oricum, in puternica ascensiune.

Cu siguranta, toate acestea au fost ca un dus rece pentru lumea in care traim, o lume care parea la un moment dat ca se complace in auto-admiratia pentru propriile succese. Expresia tipica a unui stil de leadership care ne aminteste de fabula „broastei oparite” (apud Daniel Goleman – “Inteligenta emotionala in leadership”). Poate erau necesare aceste socuri mai mici sau mai mari, care sa aminteasca decidentilor politici ca un management adecvat la realitate reactioneaza inainte si nu dupa ce incep problemele, ca e necesar sa existe receptivitate la semnale si adaptari din mers.

Dar falsele solutii nu pot trata o problema reala.

Sunt intr-adevar evolutiile din 2016 ireversibile?

Valul tendintelor “anti-sistem” a atins un varf in 2016, insa de cateva luni el pare sa scada. Reculul a fost generat de propriile slabiciuni si incoerente ale exponentilor sai; despre prestatia lui Trump ca presedinte in functie se scriu deja adevarate romane, la numai cateva luni de la investirea sa. Brexit-ul merge implacabil inainte, dar contra-reactiile publice sunt puternice in Scotia, Irlanda de Nord si chiar in Anglia, alimentate inclusiv de duplicitatea cinica a liderilor taberei anti-UE din Marea Britanie, recunoscuta public chiar de acestia dupa referendum. Cateva evenimente punctuale din ultimele luni au marcat reactia europenilor fata de pericolul populismului nationalist :

Primul semnal a venit inca de la finele lui 2016: in decembrie alegerile prezidentiale cu repetitie din Austria au fost castigate (la fel ca la scrutinul anulat din mai) de moderatul Alexander van der Bellen, in ciuda retoricii agresive a contra-candidatului sau ultra-nationalist.

Insusi guru-ul iliberalismului, premierul maghiar Viktor Orban, a inregistrat cateva infrangeri surprinzatoare, de unde se vede ca a fi populist nu mai e o conditie suficienta pentru a fi si convingator. Orban a esuat in a-si legitimiza politica anti-migratie, in urma invalidarii referendumului din octombrie 2016, desi acest demers parea unul facil (de genul « nu-i asa ca n-ar fi rau sa fie bine ?»). O alta lovitura a fost primita de Orban in februarie 2017, cand – in urma opozitiei civice – a fost nevoit sa renunte la tentativa orgolioasa si extravaganta de a organiza Jocurile Olimpice din 2024 la Budapesta ; mai mult, episodul a dat nastere unei miscari civice (Momentum), care ar putea sa ii mai creeze ceva probleme autoritarului lider al Ungariei. Iar in aprilie 2017, guvernul de la Budapesta s-a confruntat cu proteste masive ca urmare a deciziilor care vizau functionarea C.E.U.  in Ungaria.

In februarie 2017, Parlamentul European a aprobat Tratatul CETA de liber-schimb cu Canada, semnat in octombrie 2016 si blocat la un moment dat de opozitia…unei regiuni a Belgiei. Intr-o epoca in care SUA denunta sau blocheaza tratate comerciale, votarea CETA a avut o semnificatie aparte, evidentiind si discrepanta intre politica liberala a premierului canadian Trudeau si cea a omologului sau de la Washington.

In Olanda, nationalistul Geert Wilders, care era dat castigator sigur in perioada ianuarie-februarie 2017, a fost invins clar la alegerile din martie de liberalii premierului in functie, Mark Rutte.

In martie 2017 liderii UE (fara Marea Britanie) au reusit sa ajunga la un consens cu privire la principiile functionarii viitoare a Uniunii Europene, in ciuda unor dispute aprinse pe marginea scenariilor propuse, renuntand la sintagmele interpretabile «Europa cercurilor concentrice » si « Europa cu doua viteze ».

Tot in martie, liberalul Donald Tusk a fost reales in functia de presedinte al Consiliului European, in ciuda opozitiei acerbe a guvernului conservator polonez, care a sustinut fara succes candidatura alternativa a lui Jacek Saryusz-Wolski si a amenintat sa blocheze adoptarea concluziilor Summit-ului U.E.

La acest capitol, se cuvine sa adaugam si esecul – de moment – al tentativelor de instaurare de facto a unei « democratii iliberale » in Romania, prin scandaloasa ordonanta anti-justitie, retrasa chiar de guvern in urma miscarii #Rezist, cea mai ampla miscare de protest civic din ultimii 25 de ani.

Cea mai recenta – si semnificativa – infrangere a taberei anti-europene tocmai s-a consumat in Franta, unde liberalul Macron a invins-o in alegerile prezidentiale pe una din cele mai agresive reprezentante a adversarilor U.E., Marine LePen, cel putin la fel de cunoscuta ca tatal sau, dar parca mai radicala in discurs in unele privinte.

In fine, trebuie mentionat ca nici adversarii neinduplecati ai liberalismului nu se simt foarte bine. Ca urmare a sanctiunilor internationale si a scaderii pretului petrolului, PIB-ul si exporturile Rusiei s-au prabusit cu circa 40% in perioada 2013-2015, investitiile straine directe au urmat aceeasi tendinta iar tara importa 40% din necesarul de bunuri alimentare. Evident, toate acestea nu au afectat admiratia fanilor lui V.V.Putin si ai politicii sale.

Remarc cu satisfactie ca multe din aceste reusite sunt rezultatul actiunii cetatenilor europeni, prin mobilizare civica si vot popular (peste 80% participare la vot in Olanda si Franta !) si nu doar a activitatii politicienilor. Un fapt remarcabil : in unele cazuri partidele traditionale au primit un vot de neincredere, dar alegatorii nu au optat pentru extremisti ; austriecii au votat un ecologist, francezii un reprezentant al unui partid centrist. Mesajul cetatenilor a fost limpede (denotand maturitate, discernamant, imunitate la propaganda primitiva – si uneori ilara – a mediilor de dezinformare) : nu traim in negationism, stim ca sistemul actual are probleme si trebuie reformat, dar solutia pentru toate acestea nu este extremismul. Cu alte cuvinte, europenii inca «rezista» (cu sau fara hashtag).

Insa toate acestea nu pot fi considerate victorii definitive, ci doar de etapa – mai mici sau mai mari – ale sistemului liberal in confruntarea cu tendintele iliberale, nationaliste si eurosceptice. De altfel, o victorie finala nu va fi niciodata, pentru ca provocarile sunt permanente.

Cat poate sa dureze popularitatea unor curente politice care se bazeaza pe frustrare si spaima?

Desigur, tendintele anti-sistem de azi nu se pot compara cu doctrinele extremiste din sec.XX. Si nici cu dughinismul, care sustine ca liberalismul “trebuie să fie nimicit, strivit, doborât, eliminat”(“Manifestul Aliantei Revolutionare Globale”). Exista insa elemente comune. Cel mai vizibil este mesajul vehement impotriva “vechii lumi” liberale, ruptura abrupta si atitudinea negativista fata de sistem. Fascismul blama amenintator democratia politicianista si corupta, comunismul infiera isteric regimul capitalist “burghezo-mosieresc”. Ambele extreme propuneau si promiteau o lume noua, a emanciparii si progresului, a viitorului luminos.

Ce a urmat, insa, este bine cunoscut. Dupa esecul celor doua experimente genocidare – fascist si comunist –  a urmat o reintoarcere la democratia de tip liberal, desigur reformata si adaptata noilor realitati si 7 decenii de pace si prosperitate fara precedent in lumea occidentala. De ce am crede ca de data aceasta va fi altfel? De ce am crede ca nationalismul si iliberalismul – aflate de ceva vreme in ascensiune in Europa – reprezinta optiuni definitive si nu o alta iluzie, care exclude ce e drept  totalitarismul, dar promite foarte vocal schimbarea radicala a lumii in care traim ? Istoria ne-a invatat – sau ar fi trebuit sa ne invete – ca rupturile abrupte nu au dat rezultate decat pe termen scurt. Cat poate sa dureze popularitatea unor curente politice care se bazeaza pe frustrare si spaima? De raspunsul la aceasta intrebare va depinde in mare masura viitorul Europei.

Un semnal relevant vor da si alegerile din toamna, din Germania. Partidul eurosceptic AfD pare sa fie in ascensiune, dar a inregistrat déjà esecuri in alegeri partiale, iar partidele mainstream, conduse de Angela Merkel si Martin Schulz controleaza cu autoritate scena politica germana.

Si, bineinteles, vor conta foarte mult si liderii pe care Uniunea Europeana ii va propune. La sfarsitul lui 2019 vom avea un nou presedinte al Comisiei Europene (Jean-Claude Juncker nu va mai candida pentru inca un mandat) si un nou presedinte al Consiliului European. Nu stim cine vor fi, depinde si de rezultatul alegerilor europene de peste 2 ani, dar cu siguranta establishment-ul de la Bruxelles pregateste candidati inca de pe acum. Cu riscul de a ma hazarda, emit o supozitie : unul din acesti candidati provine dintr-o tara relativ mare a Uniunii Europene, care insa nu a mai avut reprezentanti in functii la cel mai inalt nivel in cadrul Uniunii ; o tara care va detine presedintia rotativa a Consiliului UE chiar in 2019. Prezumtivul candidat, apropiat de influentul Partid Popular European, este cunoscut ca un politician echilibrat si extrem de bine vazut la Bruxelles. Oricare vor fi insa viitorii lideri, sarcina lor va fi una care cu greu poate fi cuantificata la adevarata ei complexitate : reformarea structurilor U.E.  si revigorarea proiectului european.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Termenul corect nu este liberal ci neomarxism sau marxism cultural .
    imi pare bine ca est satisfacut dar problema pricipala este ca sinuciderea asistata a Europei la continua sub asaltul binomului ucigas ( islam+neomarxism ) . Sincer , vorbind , cum vezi Suedia , Belgia sau Franta peste 20 ani ???? Califate ? sau victoria omului nou gandit de dogmele institutului de Frankfurt caruia sub aparenta satisfacerii dorintelor si viciilor este transformat in sclav .
    –La un viitor atentat in Franta Macron ne va repeta placa lui Holland cu ” islamul este religia pacii” ?? .
    – ce fac elitele europene pentru a impiedica ”profetia” de acum vreo 40 ani a unui presedinte algerian „va vom cuceri cu pantecele femeilor noastre! ” ? raspuns ..totul pentru a se implini

    • toti cei care nu sunt adeptii nationalismului de grota, ai populismului si protectionismului sunt „neomarxisti”, desigur…

    • Noi avem deja un califat in Militari, cartier bucurestean si poate ca mai sunt, dar spun asta demult si nimeni nu este interesat…

  2. Cred ca e „cam devreme”. Deocamdata francezii au oprit-o pe Marine Le Pen sa ajunga Presedinte ACUM. Dar, daca peste 5 ani francezii nu vor vedea schimbarile asteptate prin votul dat lui Macron nu e exclus ca Marine Le Pen sa ajunga la Elisee data viitoare. Cum si ce va FACE tanarul Macron pentru a rezolva multele probleme cu care se confrunta Franta e greu de anticipat: Reformarea Administratiei publice, Flexibilizarea Legislatiei Muncii si negocierile dure cu puternicele sindicate franceze, Situatia imigrantilor din periferiile marilor orase(majoritatea fara locuri de munca, neintegrati si mai ales tot mi radicalizati) si multe altele asteapta solutiile… in timp ce Marine Le Pen sta la panda si asteapta…Va reusi sa nu Emanuel Macron, asta-i intrebarea?!

  3. Parlamentarele în iunie vor avea ca rezultat cel puțin două tabere adverse care continuă politica tradițională franceză de confruntare. Blocul extremist Front National & stînga-J.L. Melonchon propagă & reprezintă protecționismul francez cu o tradiție „Napoleon” de două secole. Blocul PRO UE cu noul președinte E. Macron & En Marche și republicanii-conservatori încă nu au o majoritate asigurată în noul parlament francez 2017. Cum vor ieși socialiștii lui Hamon (6% în primul tur, J.L. Melenchon a acaparat ca. 5 % de voturi din tabara Frontului National, ca. 40% din muncitori francezi au inclinații naționaliste spre exrema dreaptă / Ulrich Wickert, fost corespondent la Paris) din parlamentare, puternic concurați de J.L. Melenchon, ar putea decide balanța în parlament.

    ….. „… De ce am crede ca nationalismul si iliberalismul – aflate de ceva vreme in ascensiune in Europa – reprezinta optiuni definitive si nu o alta iluzie, care exclude ce e drept totalitarismul, dar promite foarte vocal schimbarea radicala a lumii in care traim ? Istoria ne-a invatat – sau ar fi trebuit sa ne invete – ca rupturile abrupte nu au dat rezultate decat pe termen scurt. Cat poate sa dureze popularitatea unor curente politice care se bazeaza pe frustrare si spaima? De raspunsul la aceasta intrebare va depinde in mare masura viitorul Europei…. „…….

    La Paris & Roma se decide ca și pînă acum soarta UE. Berlinul va urma 2017- 2022 direcția dictată de la Paris & E. Macron. Nu are inițiativa în UE. E partenerul junior în alianța franco- germană (8 Mai e sărbătoare în Franța). E. Macron e de la început leaderul necontestat al UE27.

    E. Macron poate guverna cu decrete pe baza constituției franceze pentru republica V (De Gaulle, Michel Debre). De la începutul președinției 2017 e de așteptat tradiționala confruntare în spațiul politic francez. Sindicatele sprijinite de stînga politica (mulți intelectuali) & J.L.Melenchon nu vor întîrzia cu presiuni și greve. Este primul test de „reforme” (pensionare la 60 de ani, legile din domeniul muncii, mai multe posibilități pentru tratate tarifare la nivel de intreprinderi în loc de ramuri, etc.) al noului președinte.

    Ce înseamnă pentru România viziunea franceză 2017- 2022 cu o integrare mai pronunțată în zona Euro (ministru de finanțe, mai multe domenii organizate impreună, asigurări comune, Euro bonds, investitii UE)? Scindarea UE27 care a început 2016 la Bratislava din partea naționaliștilor- suveraniști de la Varșovia, Budapesta, Bratislava, Praga, cu refuzarea definitivă a unei UE cum a fost pînă acum, va fi „realizată-organizată” de noul președinte francez în stil „Napoleon”. Parisul va decide & impune 2017- 2022 o integrare mai puternică în zona Euro, fără ceilalți „restanțieri” (două viteze) din estul UE (cu România și Bulgaria) și naționaliștii & asociații Vișegrad.

    Alegerile 2019 pentru parlamentul UE 27 vor schimba raporturile între fracțiuni. NU se va mai încerca 2019 la Bruessel cu un președinte UE din est (București….. …) care nu are un sprijin puternic din țara de provenientă. Visuri…

    Germania cu cancelara Merkel 2017- 2021 acordă din prima zi sprijinul cerut și dorit pentru noul președinte francez, în limitele acordate de Bundestag (AfD va fi sub 8 %). Euro bonds și investiții UE &zona Euro cu un ministru de finanțe comun sunt proiectul lui E. Macron cu foarte puține șanse de realizare. Eventual în a doua președinție 2022-2027?

    Cred că autorul are dreptate: partenerii conservatori- republicani și socialiști din parlamentul francez 2017 îl vor părăsi pe E. Macron & En Marche la prima ocazie electorală favorabilă taberei lor. Guvernare numai cu decretele președintelui francez tînăr va însemna confruntare necruțătoare cu sindicatele, cu opoziția, cu demonstranții pe stradă. Ca pînă acum în republica V franceză (1968 de Gaulle). Nimic nou la Paris & Franța 2017?
    Care UE27 își doresc cetățenii români? Cum se prezintă regimul de la București 2019 la președinția UE27? Sunt 2017 mai multe interbări decît răspunsuri.

    Somajul ridicat, de prea mult timp, la tinerii în zona mediteraneană -sud- est UE, Italia, Spania, Franța, Grecia, etc. e o problemă internă a statelor naționale. Globalizarea în economie nu ține cont de problemele interne ale statelor din UE27.

    Cît timp mai stă la dispoziție noului președinte francez & UE27? Cum va arăta UE 27 după restructurarea deja concepută la Paris 2017? Trecutul e trecut…. 8 Mai e zi de sărbătoare la Paris & Franța.

  4. Câteva fapte „contra-ofensive”:

    1. Emmanuel Macron nu este liberal. Este mai degrabă socialist, centrist.

    2. „En marche” nu este cu adevărat un partid politic. E mai complicat. Oficial e o mișcare asociativă creată în baza legii 1901. Acceptă ca atare și membrii altor partide, fără ca aceștia să-și piardă statutul de membru. Se va transforma în partid cu numele „La République En marche”, dar deocamdată nu este și nu a fost partid politic. Nu e un detaliu, tocmai pentru că acesta a fost mesajul, un pic anti-sistem. Într-un fel mai ciudat, E. Macron este anti-sistem, cumva împotriva celor din sistemul tradițional.

    3. În chestiunea ratei de participare în Franța.

    a) În 2017, aceasta nu a fost „peste 80%”, nici în primul tur: 77,77 %, nici în al doilea tur: 74,56%.

    b) E bun optimismul, dar din aceste rezultate nu se poate deduce ceva punctual. Cel puțin nu „o contra-ofensivă liberală”. Dacă este avută în vedere doar rata de participare din turul doi, scorul francez e cel mai slab din a cincea republică; adică cea care a fost instaurată după Constituția din 1958.
    Francezii participă intens la alegeri. O medie ar fi de 85%, deci 74,56% e o rată mică.
    Mai trebuie spus, spre cinstea lor, că listele electorale se stabilesc prin înscrierea voluntară pe aceste liste, pe baza inițiativei cetățenilor care, în anul premergător alegerilor, fac o cerere de înscriere pe listele electorale.

  5. „Cea mai recenta – si semnificativa – infrangere a taberei anti-europene tocmai s-a consumat in Franta, unde liberalul Macron a invins-o in alegerile prezidentiale pe una din cele mai agresive reprezentante a adversarilor U.E., Marine LePen” – dacă un politician urmăreşte slăbirea legăturilor ţării sale cu UE, sau chiar ieşirea din UE, putem spune că e anti-UE (dar nici atunci afirmaţia nu ar fi pe deplin justificată).
    Dar nu putem spune nicidecum că e anti-european. Una e Europa, alta e UE.
    Elveţia şi Norvegia, de ex., nu vor să intre în UE. Asta înseamnă că sunt anti-europene?

    „Ca urmare a sanctiunilor internationale si a scaderii pretului petrolului, PIB-ul si exporturile Rusiei s-au prabusit cu circa 40% in perioada 2013-2015, investitiile straine directe au urmat aceeasi tendinta iar tara importa 40% din necesarul de bunuri alimentare.” – există două moduri de calcul al PIB: nominal şi „real”.
    Evoluţia PIB-ului nominal e legată de evoluţia monedei: scade moneda naţională cu 40%, scade şi PIB-ul nominal cu acelaşi procent. Dar asta nu înseamnă că nivelul de trai al populaţiei a scăzut cu 40%.
    Economiştii preferă în general să lucreze cu PIB-ul real (PPP), carte măsoară cantitatea de mărfuri şi servicii produse de ţara respectivă.
    PIB-ul real al Rusiei a scăzut cu 3,7% în 2015 , şi cu 0,6% anul trecut, dar de anul ăsta intră din nou pe creştere: 1,1% în 2017 şi 1,2% în 2018.
    https://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2017/update/01/

    ” importa 40% din necesarul de bunuri alimentare” – Rusia a interzis importurile de alimente din Occident (represalii pentru sancţiuni), ceea ce a dus la relansarea agriculturii. Anul trecut Rusia s-a clasat pe un surprinzător loc I mondial la exportul de grâu:
    https://www.indexmundi.com/agriculture/?commodity=wheat&graph=exports

    • @ Dan T: te rog sa-mi faci si mie legatura cu cine te plateste sa scrii comentarii pro-ruse (ma rog, favorabile intereselor actuale ale Rusiei, anti -UE, anti „birocratia” de la Bruxelles ) pentru ca si eu am nevoie de bani castrigati usor, si cred ca as putea scrie astfel de comentarii pseudo-coerente si pseudo-logice. Te-as invita sa mergi sa traiesti in Rusia si sa-ti cumperi probabil paine ieftina si benzina ieftina, la PPP ( paritatea puterii de cumparare), pentru ca orice alteceva va trebui sa platesti cu bani reali ( computerul de pe care postezi, telefonul cu care iti verifici like-urile, masina, chiar si tricourile si slapii din China pe care probabil ca-i porti, ca noi toti de altfel). Nu cred ca exista vreun roman, care orice problema ar avea cu tara noastra, cu guvernanti prezenti si trecuti, cu ce s-a intamplat in ultimii 18 an in Romanii, sa ajunga sa indice UE ca sursa a mizeriilor lui, sa dea vina pe „birocratia de la Bruxelles” si sa creada ca fanteziile Rusiei au o doza de realism.

      Autorul spune la un moment dat: „Cat poate sa dureze popularitatea unor curente politice care se bazeaza pe frustrare si spaima? De raspunsul la aceasta intrebare va depinde in mare masura viitorul Europei.”Raspunsul este simplu: pana le va fi britanicilor rau in urma Brexiltului, adica in vreo 5-6 ani. Semnele sunt prezente: economia este in scadere, inflatia in crestere, lira a scazut , la fel si puterea lor de cumparare ( apropo de PPP, primele produse care s-au scumpit in UK au fost produsele Apple si licentele Microsoft…) , firme importante din toate domeniile impacheteaza ca sa se mute pe continent, diverse sectoare care se bazau pe un influx de imigranti incep sa aiba probleme in a-si gasi lucratori, s.a.m.d. In 5-6 ani poate Putin va disparea, si la fel si Trump, si atunci isi vor da seama toti cei manipulati in ce situatie de cacao se afla, pentru ca principala problema a populistilor este ca nu pot livra ceea ce declama.

      • Glumiţele cu „plătit de Rusia” sunt o dovadă de infantilism.
        „Nu cred ca exista vreun roman, care … sa creada ca fanteziile Rusiei au o doza de realism.” – eu nu am postat fanteziile Rusiei, ci am postat link-uri către prognoza FMI privind creşterea PIB real în 2017 şi 2018, şi către statistica Departamentului pentru Agricultură al SUA privind exporturile de grâu pe ţări.

        „Te-as invita sa mergi sa traiesti in Rusia si sa-ti cumperi probabil paine ieftina si benzina ieftina, la PPP ( paritatea puterii de cumparare), pentru ca orice alteceva va trebui sa platesti cu bani reali” – eu am spus că „asta nu înseamnă că nivelul de trai al populaţiei a scăzut cu 40%”. Ruşii cumpără o grămadă de lucruri produse în ţară, preţul acestora nefiind afectat de scăderea rublei.
        Nu am spus că nivelul de trai nu a scăzut deloc.

        M-a amuzat partea cu dificultăţile economice care i-ar aştepta pe britanici în urma Brexit. Wishful thinking.

  6. ca idee gogoasa socialista esueaza ca ideologie de zor. va place sau nu

    cine-a trait rahatul electoral din austria 2016 a vazut cuma intors spö macazul ca sa-l bage pe mos belen in hofburg. dupa esecul din primavara cind i-au prins cu hotzii electorale gen dragnea au lungit-o cit sa aiba timp sa schimbe discursul. de vreo un an kanzlerul kern da cu musulmanii de pamint , le ia totzi firfireii si face declaratzii de östereich zuerst, baga la garduri mai abitir ca orban. iar daca i-ati citi legile ati vedea ca discursul lui orban sau al polonezilor e parfum.

    modelul a fost aplicat cu succes si in olanda. tremurau multi acuma pentru saunele lor caldute daca nu avea rutte cojones sa se ia de turci inaintea alegerilor. poate ati uitat cum a tinu-o pe turcoaica ministreasa la granita cum tin austriecii tiganii la nickelsdorf.

    distractzi va fi si in de. mos schulz din intercity a ajuns la viteza personalului si cind incep ai de la csu sa urle… deja arbeitsamtu a inceput sa strimita coanele in baticuri la jobcenter nu la hartz 4. mos maziere ii da cu leitkulturu de nu mai poate .

    pe scurt papagalii din mainstream vor da in musulmani o vreme sa isi pastreze scaunele. boboru ii va mai vota odat , rahatul economic se va imputi tot mai mult….

    sa nu uitam ca eroul zilei A FOST MINISTRUL LUI HOLLANDE : a facut rahatul praf si il va face la fel in urmatorii 5 ani

  7. Franta a ales!
    Analize ale americanilor despre despre rezultatele din Franta ( victorie Macron) vs. SUA ( infrangere Clinton) scot in evidenta cateva aspecte esentiale: francezii sunt un electorat sofisticat , mai impermeabil la manipulare si cu mare implicare civica: rata de participare de ~ 75% nu a mai fost atinsa atinsa in SUA de pe la 1875. Electoratul american , mai slab educat, mai influentabil, luandu-si informatia mai mult de pe retele sociale, a cazut victima manipularii grosolane a Rusiei combinata cu manipularea mai subtila a electoratului prin microtargetare prin retelel sociale facuta de Cambridge Analytica + Breitbart. De remarcat ca in spatele Brexitului si alegerii lui Trump, se ascund miliardari cu averi facute din speculatii financiare (Robert Merce din SUA , Aaron Banks in UK …) cu interese clare de a impiedica reglementarea pitelor financiare, dorita mai ales de Germania si UE, dar partial si de democratii americani.
    In urma rezultatelor in alegeri Cambridge Analityca, ifiintata in UK de persoane apropiate serviciilor de informatii a ajuns in final sa lucreze cu Pentagonul.
    Alegera lui Macron, fost bancher de investitii , s-ar putea sa devina o mare problema pentru acestia. deoarece omul pare a avea si o educatie solida pluridisciplinara si o viziune clara despre Franta si UE, si mai ales cunoaste subtilitatile speculatorilor din interior.
    Dupa cum se vede dupa 100 de zile atitudinea lui Trump in privinta UE s-a mai nuantat, l-a felicitat pe Macron, se vor intalni al Bruxelles pe 25 mai, consilierii comerciali ai lui Trump au trimis UK din nou la coada pentru tratatul comercial, lucrurile par a intra intr-o logica normala. In 5 ani, pana la alegerile viiotare din Franta, atat rezultatele Brexitului vor fi clare, cat si efectele politcii de izolare a lui Trump( daca va reusi sa o puna in practica), asa ca Marine le Pen nu cred ca va mai fi o amenintare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Filipescu
Dragos Filipescu
Economist in sistemul bancar, doctor in Finante, specializarea Moneda-Credit Lucrarea de doctorat: Activitatea bancarǎ şi mecanismul plǎţilor (2004) – Universitatea Al.I.Cuza Iasi, domeniul Finante.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro